Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din data de 30 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, s-a luat act de retragerea contestaţiei la executare formulată de persoana condamnată A., privind decizia penală nr. 132 pronunţată de Curtea de Apel Suceava la data de 08.11.2019 în dosarul penal nr. x/2019
Împotriva acestei sentinţe, la 8 noiembrie 2023, a formulat contestaţie contestatorul-condamnat A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13 noiembrie 2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2 pentru termenul de judecată din 16 ianuarie 2024, când Penitenciarul Botoşani a transmis cererea formulată de contestatorul-condamnat, prin care se arată că a formulat cererea, nu şi-o menţine şi solicită judecarea cauzei în lipsa sa, potrivit art. 364 alin. (4) C. proc. pen.
Faţă de această manifestare de voinţă, examinând dispoziţiile legale incidente, se constată că art. 4251 alin. (3) C. proc. pen. face trimitere la prevederile art. 415 C. proc. pen., text de lege care prevede posibilitatea apelantului de a-şi retrage calea de atac promovată.
De asemenea, dispoziţiile mai sus citate, prevăd că retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, cum este cazul de faţă (contestatorul aflându-se în stare de detenţie la Penitenciarul Botoşani), printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere.
Ca atare, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut de către contestatorul-condamnat, printr-o declaraţie atestată de către administraţia locului de deţinere, până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă expresă a contestatorului-condamnat A. în sensul retragerii contestaţiei formulate.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei formulate de contestatorul-condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 118 din data de 30 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.