Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024
Asupra recursurilor în casaţie de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din data de 09.06.2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-au dispus următoarele:
În baza art. 289 alin. (1) Noul C. pen., fiecare dintre inculpatele A., şi B., , au fost condamnate la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. şi cu referire la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat fiecăreia dintre inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani şi care se execută potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., s-a stabilit pentru fiecare dintre inculpate pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., drepturi a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce va fi suspendată la executare conform dispoziţiilor art. 91 şi urm. C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, în cazul ambelor inculpate.
În temeiul dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani care se calculează potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (2) C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere fiecare dintre inculpate a fost obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus fiecăreia dintre inculpate ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere fiecare dintre inculpate a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la una din cele două instituţii din comunitate prevăzute în Baza instituţiilor din comunitate, respectiv la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa sau la Liceul Tehnologic "Voievodul Mircea" Târgovişte.
În temeiul dispoziţiilor art. 94 alin. (1) C. pen., măsurile de supraveghere prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) s-a dispus să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.
S-a atras atenţia inculpatelor asupra prevederilor art. 96 C. pen., privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă pe parcursul termenului de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpata B. suma de 100 de RON (indisponibilizată conform înscrisului de la f.51. vol. 1 d.u.p.).
În temeiul dispoziţiilor art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., fiecare dintre inculpate a fost obligată la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON (pentru fiecare dintre inculpată) reprezintă cheltuielile stabilite pentru faza urmăririi penale.
Împotriva mai sus menţionatei hotărâri, au declarat apel inculpatele A. şi B..
Prin decizia penală nr. 552 din data de 07 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1) lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către inculpatele A., şi B. împotriva sentinţei penale nr. 128 din data de 29.06.2022 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligate inculpatele A. şi B. la plata sumei de câte 1 000 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, au declarat recurs în casaţie la data de 25 aprilie 2023, inculpata A. si la data de 2 mai 2023 inculpata B., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În susţinerea căii de atac, apărarea inculpatei A., a arătat, în esenţă, că inculpata a fost greşit condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz care a fost invocat pe calea apelului (în motivele de apel suplimentare formulate la data de 29 septembrie 2022).
Totodată, s-a precizat prin cererea de recurs în casaţie de inculpata A., prin apărător că instanţa de control judiciar nu a analizat, motivul de apel suplimentar, formulat la data de 29 septembrie 2022 cu privire la greşita încadrare juridică a faptei, ci a menţionat numai că cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 C. pen., a fost respinsă prin încheierea din 4 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Sub acelaşi aspect, s-a apreciat că, încadrarea juridică a faptei este greşită, întrucât, primirea, de către inculpată a sumei de 150 RON, care făcea parte din suma de 1.400 RON, primită pentru sine de dr. C., nu poate fi calificată drept luare de mită, având în vedere faptul că inculpata nu a primit o parte din suma de 350 RON, din totalul sumei de 1.750 RON, pretinsă de medicul ginecolog şi rămasă asupra denunţătorului D. şi care a fost destinată medicului anestezist, nedesemnat înainte de efectuarea operaţiei de cezariană, ci, eventual, ca o infracţiune contra înfăptuirii justiţiei (tăinuirea).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 270 C. pen. primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă; pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.
Concluzionând, s-a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii, fără, însă, să se impună respectarea de către inculpata A. a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Inculpata B. a solicitat admiterea recursului formulat, desfiinţarea hotărârii atacate şi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită faptă prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Conform, C. pen., art. 289 – Luarea de mită (1) Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare.
Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen., constituie infracţiune numai atunci când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Prin încheierea din 13.09.2023, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen..– art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 552 din data de 7.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie la Completul nr. 8, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, la data de 6 decembrie 2023.
Totodată, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea cererii formulată de recurenta inculpată A. privind suspendarea executării hotărârii
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu prealabil subliniază că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, examinând exclusiv legalitatea deciziei recurate (art. 477 C. proc. pen.).
Astfel, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Recursul în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale. Pornind de la premisa că în actualul cadru procesual instanţa de casaţie poate analiza doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, fără a putea proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt, se poate concluziona că instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
În ceea ce priveşte limitele factuale ale învestirii instanţei de judecată şi modul în care instanţa de apel au reţinut situaţia de fapt Înalta Curte opinează că se remarcă o lipsă de coerenţă a instanţei de control judiciar în determinare situaţiei de fapt apte să intre în autoritate de lucru judecat prin variaţiile nepermise ale jurisdicţiei de judecată în determinarea faptelor concrete de evaluat care sunt de natură de a releva un caracter echivoc al determinărilor în fapt. Deopotrivă, prin reţinerea unei forme a infracţiunii de luare de mită care implică întotdeauna constatarea comiterii faptei corelative de dare de mită de C. instanţa de control judiciar a imputat implicit comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către acesta, faptă de comiterea căreia C. nu a fost acuzat de către parchet.
Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 102/P/2020 din data de 24 noiembrie 2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor A. şi B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. reţinându-se în fapt că:
a. la data de 12.02.2020, inculpata A., în calitate de medic anestezist în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a primit de la inculpatul C., medic ginecolog în secţia Obstetrică şi Ginecologie a aceleiaşi unităţi spitaliceşti, suma de 150 RON în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitor la intervenţia chirurgicală de cezariană efectuată asupra denunţătoarei E., la care a participat la aceeaşi dată.
b. la data de 12.02.2020, inculpata B. în calitate de asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a primit de la inculpatul C., medic ginecolog în secţia Obstetrică şi Ginecologie a aceleiaşi unităţi spitaliceşti, suma de 100 RON în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitor la intervenţia chirurgicală de cezariană efectuată asupra denunţătoarei E., la care a participat la aceeaşi dată).
Investigaţia organelor de urmărire penală a fost începută ca urmare a denunţurilor formulate la Parchetul de pe lângă Tribunal Dâmboviţa de către E. şi D. cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă de către C., medic primar în cadrul secţiei Obstetrică şi Ginecologie 2 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Prin sentinţa penală nr. 128 din 09.06.2022 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită de inculpatele A. şi B. prin primirea de la medicul chirurg C. la 12.02.2020 a sumelor de 150 de RON respectiv 100 de RON, în legătură cu participarea la operaţiile conduse de acesta, dintre care ultima era sau fusese operaţia de cezariană de la aceeaşi dată de 12.02.2020 asupra martorei denunţătoare E..
Aşadar, în opinia acuzării însuşită de prima instanţa inculpatele au comis infracţiunea de luare de mită în modalitatea primirii unor sume de bani de la medicul chirurg C.. Această constatare a parchetului şi a Tribunalului Dămboviţa îl plasează pe C. în postura de autor al infracţiunii de dare de mită prin comiterea modalităţii alternative a elementului material - darea.
Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a suferit multiple variaţii cu ocazia judecăţii în apel când instanţa de control judiciar a reţinut multiple ipoteze factuale contradictorii.
Mai întâi, prin decizia penală nr. 552 din data de 07 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020 instanţa de control judiciar a apreciat că, mai întâi, situaţia de fapt a fost reţinut în mod corect de prima instanţă, pentru ca ulterior să considere ca "fapta a fost corespunzător calificată juridic, stabilindu-se că realizează elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită".
Înalta Curte consideră că prin această constatare instanţa de control judiciar în plasează pe medicul C. în postura de autor al luării de mită, iar nu al dării de mită, iar pe cele două inculpatei în cea de complice ale acestuia. Or, parchetul nu a învederat existenţa vreunui act de ajutorare din partea celor două inculpate la activitatea infracţională comisă de C..
În al doilea rând, instanţa de apel a apreciat că primirea sumei de bani de la medicul C. neurmată de un refuz echivalează cu elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită introducând în raţionamentul judiciar o altă ipoteză facturală cea a refuzului unei oferte de mită.
În acest sens instanţa de control judiciar a arătat că "nu de restituirea sumei de bani depindea epuizarea acţiunii de primire a banilor, ci de reacţia inculpatei la acţiunea de oferire (în orice fel ar fi avut loc aceasta, chiar şi prin introducerea unei sume de bani în buzunar). Aceasta era ţinută să refuze ce i se oferise de către C., indiferent că această acţiune ar fi avut loc, potenţial, în prezenţa altor persoane".
Or, acţiunea de oferire reprezintă prezentarea, înfăţişarea, punerea la vedere a banilor sau altor foloase, în vederea remiterii şi respectiv însuşirii lor de către funcţionar, care este radical distinctă de cea de dare care reprezintă remiterea efectivă, trecerea (transmiterea) în posesia funcţionarului public sau privat a banilor sau altor foloase.
În al treilea rând, instanţa de apel a arătat că fapta a fost săvârşită într-una dintre modalităţile sale alternative descrise în textul de incriminare: primirea unor foloase ce nu i se cuvin, respectiv a sumelor de 150 RON, respectiv de 100 RON.
Înalta Curtea apreciază că darea ca modalitate a elementului material al dării de mită corespunde cu modalitatea primirii de la luarea de mită şi este singura modalitate în care cele două infracţiuni sunt în mod obligatoriu corelative.
Or, prin această ultimă constatare a instanţei de control judiciar îl plasează din nou pe medicul C. în postura de autor al dării de mită corelative primirii imputate celor două inculpate ["Elemente circumstanţiale, susţinute în apărare, nu au legătură cu acuzaţia (faptul că inculpata nu a solicitat bani de la pacienţi sau de la altcineva sau că a refuzat practic încercarea martorului denunţător D. de a o face să solicite vreo sumă de bani – prin refuzul continuării dialogului cu acesta după ce fusese trimis în acest sens de către medicul C. şi încheierea acestuia cu o expresie seacă – "ca să ce?" răspuns la aserţiunea lui F. cum că fusese trimis după ea de către medicul C.), acuzaţia vizând strict la primirea sumei de 150 de RON de la medicul C.].
Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa din emis la data de 24 noiembrie 2020 în dosarul de urmărire penală nr. 102/P/2020 nu s-a dispus vreo soluţie de trimitere sau netrimitere în judecată faţă de medicul C. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită şi nici disjungerea urmăririi penale faţă de acesta.
Faptele acestuia au fost evaluate sub aspectul existenţei şi a tipicităţii în dosarul de urmărire penală nr. 38/P/2020 în care a fost trimis în judecată doar pentru comiterea la data de 12 februarie 2020 a infracţiunii de luare de mită de la E. şi D..
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, emis la din 27 martie 2020 în dosarul de urmărire penală nr. 38/P/2020 alături de soluţia de trimitere în judecată a inculpatului C. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită s-a apreciat că nu s-a dovedit comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către C.. Deopotrivă procurorul a considerat că nu s-a dovedit pretinderea şi primirea de către C. în cursul anului 2016 în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de la E. şi D. şi nici faptul că aceştia din urmă ar fi oferit sumele de bani numitului C.. În consecinţă procurorul a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. clasarea cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare şi luare de mită în anul 2016 şi de trafic de influenţă în anul 2020, iar la pct. III din rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 al .(1) din C. pen. faţă de suspectele A. şi B..
În consecinţă, Înalta Curte consideră că parchetul a apreciat că nu se poate reţine în sarcina numitului C. a existenţei unei infracţiuni de dare de mită comise în 12 februarie 2020 în condiţiile în care faţă de faptele sesizate nu a declanşat urmărirea penală pentru comiterea acestei fapte.
În al patrulea rând, Înalta Curte notează că în şedinţa de judecată din data de 6 februarie 2023 reprezentatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că "este mituitor persoana care a remis sumele de bani către medicul care mai departe a remis respectiva sumă" şi că "este vorba de o mită intermediată prin medicul care a remis mai departe sumele de bani către cadrul medical care a îndeplinit actul de serviciu".
Această relevă o nouă versiune a acuzaţiei penale care atestă faptul că C. nu are calitatea de autor al dării de mită, ci de intermediar la acţiunea de dare comisă de E. şi D.. Or, actele acestor doi denunţători s-au raportat numai la acţiunile numitului C., iar nu la inculpatele A. şi B..
Înalta Curte mai notează că, pe de o parte, între inculpata B. şi E. şi D. nu a existat un contact fizic direct sau indirect, anterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de inculpată, iar pe de altă parte, că în urma comparării seriei bancnotei predate de inculpata B. (100 RON cu seria x ) cu seriile bancnotelor consemnate în procesul-verbal din data de 12 februarie 2020 întocmit de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, se constată faptul că aceasta nu se regăseşte în conţinutul procesului-verbal.
În aceste condiţii, faţă de caracterul corelativ al dării şi luării de mită în modalitatea dare - primire în sensul că nu poate exista dare fără primire şi nici invers, primire fără dare, Înalta Curte apreciază că în condiţiile în care parchetul nu a constatat existenţa faptei de dare de mită în sarcina numitului C., nu se poate reţine comiterea faptei de luare de mită în modalitatea primirii de către inculpatele A. şi B..
Înalta Curte subliniază faptul că reţinerea unei asemenea acuzaţii corelative de dare de mită în sarcina numitului C. direct din cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză în care acesta a avut calitate de martor ar echivala cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie garantate atât în Constituţie, cât şi în C. proc. pen.
Drept urmare, în raport de argumentele expuse, va admite recursurile în casaţie declarate de inculpatele A. şi B. şi, în consecinţă, va desfiinţa în totalitate, decizia penală penale nr. 552 din data de 7.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi sentinţa penală nr. 128 din 09.06.2022 a Tribunalului Dâmboviţa, şi rejudecând:
În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatele A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte consideră că prin raportare la elementele de incoerenţă ale acuzării nu se poate reţine că, pronunţând o hotărâre de condamnare a celor două inculpate, instanţa de apel a încălcat cu ştiinţă ori a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei în fond, apel şi recurs în casaţie rămân în sarcina statului.
PETNRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile în casaţie declarate de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 552 din data de 07 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.
Casează, în integralitate, decizia penală recurată, precum şi sentinţa penală nr. 128 din 09.06.2022 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 şi:
În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatele A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei în fond, apel şi recurs în casaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2024.