Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamţ, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. – fapta din data de 10.09.2019.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost condamnat inculpatul A. la:
- pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. – fapta din perioada 2015-2018;
- pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. – fapta din perioada mai – septembrie 2019;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. – fapta din luna iulie 2018;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. – fapta din data de 16.07.2019.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a constatat că cele patru infracţiuni au fost săvârşite în concurs real de infracţiuni, în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 4 ani, 4 ani, 2 ani şi 8 luni, respectiv 2 ani şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul A., fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 4 ani, la care s-a adăugat un spor de 3 ani, 1 lună şi 10 zile, calculat potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsă rezultantă fiind de 7 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare şi, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului la domiciliu, de la 26.09.2019 până la 25.11.2019.
În baza art. 487 lit. a), art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen.. raportat la art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500 de RON şi a unui scaun ergonomic de birou, de culoare neagră ce prezintă cusături albe, mânere argintii, fără inscripţie referitoare la marcă sau model, având cinci roţi, depus la I.P.J. Neamţ conform dovezii seria x nr. x
Pentru a pronunţa această hotărâre (sentinţa penală nr. 72/P din data de 23 august 2022), instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte cele două infracţiuni de abuz în serviciu, s-a reţinut că, potrivit actului de sesizare, acestea constau în aceea că:
a) în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, inculpatul A. nu a constatat săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deşi cunoştea că susnumitul nu posedă permis de conducere, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial reprezentat prin dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, concomitent cu obţinerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut şi cauzând în acelaşi timp o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. şi structurile subordonate, care au atribuţii legale în combaterea fenomenului infracţional;
b) în perioada mai- septembrie 2019, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, inculpatul A. nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., comisă de inculpatul C., prin declararea necorespunzătoare a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier din 22.05.2019, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial reprezentat prin eludarea răspunderii penale şi cauzând în acelaşi timp o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. şi structurile subordonate, care au atribuţii legale în combaterea fenomenului infracţional.
Pentru verificarea existenţei celor două infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, instanţa de fond a analizat: calitatea de funcţionar public a inculpatului; neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu; cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice; obţinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit.
1. În ceea ce priveşte calitatea de funcţionar public a inculpatului, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului. În consecinţă, s-a constatat că această condiţie legală este îndeplinită în cauză.
2. În privinţa condiţiei vizând neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu, instanţa de fond a reţinut următoarele:
a) Inculpatului i se impută faptul că, în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, nu a constatat săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deşi cunoştea că susnumitul nu posedă permis de conducere.
Potrivit art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, Poliţia Română are următoarele atribuţii principale: culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite.
În concret, inculpatul este acuzat de faptul că deşi avea cunoştinţă că B. avea suspendat dreptul de a conduce şi l-a văzut pe acesta în trafic, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte dreptul martorului B. de a conduce, instanţa de fond a reţinut că acestuia i-a fost reţinut permisul de conducere la data de 17.10.2015, ca urmare a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., permis care i-a fost anulat la data de 14.02.2018. Conform art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2002, în perioada susmenţionată, martorul nu a avut dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, având în primă fază suspendat dreptul de a conduce şi ulterior, fiindu-i anulat acelaşi drept.
La 05.11.2018, martorul B. a devenit titularul unui nou permis de conducere categoria B, care figurează valabil şi în prezent, conform adresei nr. x/11.10.2019 a Serviciului Rutier Neamţ.
În consecinţă, în perioada 17.10.2015-05.11.2018 martorul B. nu a avut dreptul de a conduce vehicule pe drumul public.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond a constatat că este necesar ca pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu să verifice dacă martorul B. a condus vehicule în perioada de suspendare a dreptului de a conduce şi dacă inculpatul a avut cunoştinţă despre această situaţie pentru a se putea reţine obligaţia acestuia din urmă de a se sesiza cu privire la săvârşirea infracţiunii de către martor.
Aspectul că inculpatul ar fi avut cunoştinţă de faptul că martorul B. nu avea dreptul de a conduce a fost susţinut de cei doi martori denunţători, B. şi D., precum şi de martora E.. În analiza declaraţiilor martorilor, instanţa de fond a avut în vedere relaţiile dintre aceştia, respectiv relaţia de uniune consensuală dintre B. şi D. şi calitatea de soţie a martorei E.. În acest context, apare normal ca declaraţiile celor trei să se coroboreze, fiind necesar a se analiza dacă declaraţiile acestora sunt susţinute de restul probatoriului administrat.
În lipsa unei notificări a suspendării dreptului de a conduce care să fie primită nemijlocit de inculpat, s-a verificat dacă din alte elemente factuale se poate trage concluzia cunoaşterii acestui aspect de către inculpat.
Martorul B. a susţinut că personal i-a adus la cunoştinţă inculpatului faptul că are dreptul de a conduce suspendat şi că a povestit despre această discuţie cu D..
Pe lângă susţinerile celor trei martori, instanţa de fond a apreciat că sunt relevante sub acest aspect şi discuţiile purtate între inculpat şi martora D., din care reiese că inculpatul avea cunoştinţă că martorul Sandu merge fără permis de trei ani, dar că nu l-a protejat, ci doar nu i-a avut grija.
Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a concluzionat că inculpatul a avut cunoştinţă de faptul că martorul Sandu a condus autovehiculul în perioada în care avea dreptul de a conduce suspendat/anulat.
Faţă de aceste considerente, s-a reţinut că, în perioada 2015-2018, deşi avea cunoştinţă despre faptul că martorul B. nu avea dreptul de a conduce şi a avut ocazia de a se sesiza cu privire la această conduită a martorului cel puţin o dată, inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale pe care le avea în calitate de poliţist, de a veghea la respectarea normelor legale, această condiţie pentru existenţa infracţiunii fiind îndeplinită.
b) Inculpatului i se mai impută faptul că în perioada mai- septembrie 2019, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., comisă de inculpatul C., prin declararea necorespunzătoare a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier din 22.05.2019
La momentul analizării situaţiei inculpatului C., instanţa de fond a constatat că acesta a comis infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen.
Pentru a verifica dacă inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, instanţa de fond a examinat dacă acesta avea cunoştinţă de caracterul fals al declaraţiei inculpatului C. şi, în caz afirmativ, dacă şi-a îndeplinit obligaţia legală care îi revenea în calitate de agent de poliţie.
După cum reiese din transcrierile discuţiilor purtate de martora D. cu inculpatul A., acesta din urmă avea cunoştinţă de caracterul fals al declaraţiei inculpatului C., recunoscând că nu a întocmit dosar penal, relevante în acest sens fiind discuţiile de la fila x.
În consecinţă, prima instanţă a constatat că, şi în această situaţie, inculpatul A. nu şi-a îndeplinit, cu ştiinţă, obligaţia de serviciu de a se sesiza cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
3. Cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice
În ceea ce priveşte această condiţie, pentru reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa de fond a reţinut că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se sesiza la momentul la care a avut cunoştinţă despre săvârşirea unor infracţiuni, în calitatea sa de agent de poliţie, inculpatul a adus atingere interesului public manifestat de statul român de a asigura respectarea legii şi de a sancţiona conduitele neconforme normelor legale. Statul român este o "persoană juridică" sui generis şi în această calitate poate participa proprio nomine în raporturile de drept ca subiect de drepturi şi obligaţii prin organele anume prevăzute de lege. În consecinţă, s-a constatat că şi această condiţie este îndeplinită.
4. Obţinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit
a) Referitor la fapta constând în aceea că, în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, inculpatul nu a constatat săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deşi cunoştea că susnumitul nu posedă permis de conducere, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial reprezentat prin dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, concomitent cu obţinerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte beneficiul procurat martorului B., acesta este reprezentat de posibilitatea acordată martorului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în perioadaindicată anterior, fără a fi sancţionat şi fără a i se impune rigorile legii.
În privinţa beneficiului de care ar fi beneficiat inculpatul, în actul de sesizare s-a invocat că ar fi vorba despre nerestituirea unui împrumut pe care inculpatul l-ar fi obţinut anterior de la martorul B.. Deşi nu există niciun înscris doveditor al acestui împrumut, din probatoriul administrat s-a conturat existenţa acestuia.
Martorul Sandu a susţinut că ar fi împrumutat pe inculpat cu sumele de 1.500, respectiv 3.000 RON, însă această declaraţie a fost susţinută doar de cealaltă martoră denunţătoare, D., iar, în contextul relaţiei dintre martorii denunţători, instanţa nu a putut aprecia că doar cele două declaraţii coroborate fac dovada existenţei acestui împrumut.
Atât martorii denunţători, cât şi martora E. au relatat despre împrumutarea sumei de 10.000 RON la începutul lunii ianuarie 2018, după ce inculpatul avariase autospeciala poliţiei, motivând că are nevoie de această sumă pentru reparaţii. Soţii Sandu au susţinut că, neavând această sumă, au împrumutat-o de la martorul F., aspect confirmat de acest martor. Martorul F. a precizat că nu deţinea integral această sumă de 10.000 RON, astfel încât a fost nevoit să retragă o parte din sumă de la G., aspect care s-a coroborat cu extrasul de cont de la dosar urmărire penală, care confirmă retragerea sumei de 5.000 RON în data de 04.01.2018.
Chiar dacă s-ar reţine că s-a făcut dovada acestui împrumut, deşi probele administrate nu susţin, pe deplin, această afirmaţie din actul de sesizare, instanţa de fond a constatat că probatoriul administrat nu este de natură a susţine afirmaţia conform căreia această sumă nu ar fi fost restituită de inculpat, fiind reţinută în contul faptului că nu a procedat la sancţionarea martorului denunţător, fiind doar o susţinere a martorilor denunţători care nu se coroborează cu restul probatoriului administrat. În consecinţă, s-a reţinut doar obţinerea unui beneficiu nepatrimonial de către martorul denunţător, nu şi obţinerea unui beneficiu patrimonial de către inculpat.
b) Referitor la fapta constând în aceea că, în perioada mai- septembrie 2019, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, inculpatul A. nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., comisă de inculpatul C., prin declararea necorespunzătoare a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier din 22.05.2019, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial reprezentat prin eludarea răspunderii penale, prima instanţă a reţinut că, într-adevăr, urmare a lipsei de acţiune a inculpatului A., inculpatul C. a avut beneficiul nepatrimonial constând în lipsa atragerii răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
În consecinţă, s-a constatat că pentru ambele infracţiuni de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. sunt întrunite condiţiile pentru întrunirea tipicităţii obiective a faptelor reţinute în sarcina acestuia. Sub aspectul laturii subiective, probatoriul administrat a relevat că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că faptele inculpatului A. care, în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, nu a constatat săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deşi cunoştea că susnumitul nu posedă permis de conducere, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial reprezentat prin dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi cauzând în acelaşi timp o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. şi structurile subordonate, care au atribuţii legale în combaterea fenomenului infracţional, respectiv în perioada mai- septembrie 2019, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., comisă de inculpatul C., prin declararea necorespunzătoare a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier din 22.05.2019, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial reprezentat prin eludarea răspunderii penale şi cauzând în acelaşi timp o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. şi structurile subordonate, care au atribuţii legale în combaterea fenomenului infracţional, îndeplinesc elementele constitutive a două infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective.
În ceea ce priveşte cele trei infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul A. este acuzat de faptul că: în luna iulie 2018, a primit de la martorii D. şi B. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 RON, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către B., în judeţul Neamţ; la 16.07.2019, a primit de la martorul B. suma de 500 RON, pentru a propune o soluţie de clasare în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în care martorul era cercetat pentru infracţiuni la Codul silvic; la 10.09.2019, a primit de la martora D. suma de 500 RON, pentru a administra în mod părtinitor probe şi a tergiversa cercetările în dosarele penale nr. x/2018 şi nr. y/2019 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în care era cercetat martorul B.. Cele trei infracţiuni ar fi fost comise în concurs, fiind aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen.
1. În ceea ce priveşte prima infracţiune, martorii denunţători au invocat faptul că B. a fost oprit în trafic de inculpat în perioada în care avea dreptul de a conduce suspendat, fără a fi sancţionat pentru această faptă şi că, drept mulţumire pentru această "păsuire", au achiziţionat un scaun directorial pe care l-au oferit inculpatului, scaun care ar fi fost achiziţionat de pe H. de martora I..
Inculpatul nu a recunoscut oprirea în trafic a martorului în perioada în care acesta avea dreptul de a conduce suspendat, iar despre scaunul respectiv a invocat că l-a cumpărat de la martorul Sandu în schimbul sumei de 250 RON.
Pentru a se putea verifica veridicitatea susţinerilor martorilor denunţători, în contextul negării inculpatului, instanţa de fond a analizat situaţia scaunului presupus a fi primit de inculpat drept mulţumire. S-a reţinut că, din probatoriul administrat (declaraţia martorei şi înscrisul de la dosar urmărire penală), reiese faptul că martora I. a achiziţionat la data de 30.07.2018 de pe H. un scaun de birou ergonomic, J., piele ecologică, negru, contra sumei de 369,99 RON. Momentul opririi martorului Sandu în trafic este plasat de martora D. "în vara anului 2018", astfel încât declaraţia se coroborează cu înscrisurile de achiziţionare a scaunului. În aceste condiţii, s-a verificat dacă există suficiente indicii privind identitatea scaunului achiziţionat de martora I. şi scaunul identificat în posesia inculpatului, la Postul de poliţie Bodeşti. Potrivit Dovezii seria x nr. x, scaunul identificat la inculpat este un "scaun ergonomic de birou, de culoare neagră ce prezintă cusături albe, mânere argintii, fără inscripţie referitoare la marcă sau model, având cinci roţi". Comparând această descriere cu imaginea scaunului J. încărcată pe site-ul H., instanţa de fond a constatat identitatea între caracteristicile fizice ale celor două scaune, astfel încât a concluzionat că scaunul aflat la inculpat este acelaşi scaun cu cel cumpărat de martora I., pentru martora D., ulterior fiind oferit inculpatului.
Susţinerea inculpatului că a achiziţionat scaunul de la martorul Sandu contra sumei de 250 RON nu se coroborează cu restul probatoriului administrat, astfel încât nu a fost avută în vedere. Mai mult decât atât, în transcrierile de la dosar urmărire penală se face trimitere la momentul predării scaunului, când martorul Sandu ar fi trimis-o cu scaunul pe martora D., întrucât martorul Sandu s-ar fi intimidat. Or, în contextul în care martorul Sandu ar fi vândut scaunul către inculpat, nu s-ar justifica această atitudine a martorului denunţător.
Făcându-se dovada faptului conex – primirea scaunului de către inculpat, prima instanţă a reţinut ca fiind corespunzătoare realităţii şi declaraţia martorilor denunţători privind oprirea martorului Sandu în trafic, în vara anului 2018.
2. În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune de luare de mită, constând în aceea că, la 16.07.2019, inculpatul a primit de la martorul B. suma de 500 RON, pentru a propune o soluţie de clasare în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în care martorul era cercetat pentru infracţiuni la Codul silvic, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La 09.07.2019, ora 19:10, numitul K. a sesizat prin serviciul 112, faptul că din pădurea Ocolului Silvic Gîrcina, situată pe raza comunei Bodeşti, sat Oşlobeni, judeţul Neamţ, a fost sustras material lemnos. Sesizarea a fost repartizată spre soluţionare agenţilor de poliţie L. şi M., ambii din cadrul secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Gîrcina, care s-au deplasat la faţa locului şi au efectuat investigaţii din care a reieşit posibilitatea ca martorul B., în cantonul căruia s-au săvârşit infracţiunile silvice, să fi fost implicat în mod direct. Inculpatul A. nu era de serviciu, însă a fost solicitat de către colegii săi pentru a le pune la dispoziţie formulare tipizate şi pentru a-i ajuta în realizarea investigaţiilor. Martorul B. şi inculpatul C. au asistat la o parte din cercetările efectuate de către organele de poliţie, materialul lemnos găsit la faţa locului, în jur de 1 m3, fiind predat în custodie pădurarului de canton, respectiv B.. A fost înregistrat dosarul penal nr. x/2019, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, care a fost repartizat la data de 10.07.2019, spre soluţionare, inculpatului A., de către şeful secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Gîrcina.
Cu privire la aceeaşi situaţie, Garda Forestieră Suceava a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ o sesizare penală înregistrată sub nr. x/2019, care a fost repartizată spre soluţionare, la 27.08.2019, agentului de poliţie N. din cadrul Postului de Poliţie Bodeşti.
În momentul ridicării de către organele de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Neamţ, dosarul penal nr. x/2019 era ataşat la dosarul penal nr. x/2019, fără a exista ordonanţă de reunire. De la data repartizării şi până la momentul ridicării şi xerocopierii, inculpatul A. nu a efectuat nici un act de urmărire penală în dosarul nr. x/2019.
La 16.07.2019, în timp ce efectuau o patrulare comună, inculpatul A. i-a adus la cunoştinţă martorului B. că, pentru moment, nu este suspect şi că va lua o decizie după ce probele vor fi adunate. În aceste condiţii, martorul i-ar fi remis inculpatului suma de 500 RON, pentru a propune o soluţie de clasare în dosarul nr. x/2019.
Din conţinutul conversaţiilor dintre martora D. şi inculpatul A. din 06.08.2019 şi 10.09.2019, rezultă că inculpatul şi-a asumat faptul că a primit de la martorul B. suma de 500 RON pentru dosarul penal nr. x/2019 Pe lângă declaraţiile celor doi martori denunţători, o trimitere la această sumă de 500 RON apare în transcrierile convorbirilor dintre inculpat şi martora D. – filele x – în contextul în care se vehiculează primirea sumei de 500 RON pentru a-l ajuta pe martorul Sandu în dosarele pe care le are.
Faţă de aceste considerente, prima instanţă a reţinut că inculpatul A. a primit suma de 500 RON de la martorul Sandu cu referire la conduita inculpatului în dosarul în care martorul era cercetat, constatându-se o lipsă a activităţii de cercetare penală în acest dosar.
3. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită constând în primirea de către inculpat, la 10.09.2019, de la martora D. a sumei de 500 RON, pentru a administra în mod părtinitor probe şi a tergiversa cercetările în dosarele penale nr. x/2018 şi y/2019 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în care era cercetat martorul B., prima instanţă a reţinut următoarele:
În actul de sesizare s-a reţinut că, la 10.09.2019, a avut loc o întâlnire între martora D. şi inculpatul A., în jurul orei 20:15, la solicitarea martorei, după ce aceasta a terminat programul de lucru la farmacie. Dialogul dintre cei doi a fost înregistrat de către martora D. cu telefonul mobil propriu, fiind redat în transcrierile de la dosar urmărire penală. La un moment dat, martora i-a oferit inculpatului o sumă de bani pentru ca acesta să-l ajute pe martorul B. în dosarele penale care îl priveau, materializându-şi astfel promisiunile făcute anterior în acest scop, promisiuni care se regăsesc în discuţiile anterioare dintre inculpatul A. şi martora denunţătoare D.. Deşi A. a manifestat o opoziţie aparentă faţă de această ofertă, se menţionează că inculpatul a primit de la martor suma de 500 RON, acceptând promisiunea că, în viitor, atunci când denunţătorul va avea posibilităţi financiare, va fi dispus să remită alte foloase materiale. După primirea banilor, în cursul discuţiei, inculpatul i-a cerut brusc martorei să-i dea telefonul mobil, devenind bănuitor, însă martora a reuşit să-l închidă, întrerupând astfel şi înregistrarea audio.
Martora D. a declarat că, după întreruperea înregistrării şi închiderea telefonului mobil, a recunoscut faţă de inculpat că a înregistrat convorbirea, motivând că dorea să aibă o dovadă pe care să i-o arate martorului B. pentru remiterea sumei de 500 RON, pe care dorea să şi-o recupereze ulterior. De asemenea, martora D. a declarat că inculpatul i-a restituit banii şi au continuat discuţia, astfel încât la un moment dat i-a cerut bani de motorină, în considerarea faptului că îl ajută pe martorul B.. A primit de la martoră suma de 500 RON, din care a păstrat doar 300 RON.
Analizând înregistrarea discuţiei în care ar fi avut loc remiterea sumei de 500 RON, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinută, fără nicio îndoială, primirea sumei de bani de către inculpat. Astfel, s-a constatat o opoziţie a inculpatului faţă de primirea sumei de bani, din convorbire reieşind mai mult dorinţa martorei de a preda inculpatului banii, decât primirea acestei sume de către inculpat. Acesta i-a spus martorei, în mod repetat, să îşi vadă de treabă, să stea liniştită, neputându-se stabili cu certitudine primirea sumelor. Faptul că, ulterior, inculpatul a devenit suspicios şi a verificat telefonul martorei nu poate conduce la concluzia predării sumei de bani.
Conţinutul înregistrării, neclar sub acest aspect, a fost coroborat cu declaraţia martorei D., care a susţinut că ar fi predat suma de 500 RON inculpatului, că acesta i-ar fi restituit suma după ce ar fi devenit bănuitor că este înregistrat, că i-a predat din nou inculpatului suma de 500 RON din care inculpatul i-ar fi restituit din nou 200 RON.
Prima instanţă a apreciat că declaraţia martorei D. apare a fi afectată de o aparenţă de incertitudine, fiind prea multe elemente care nu susţin veridicitatea acesteia. Astfel, se vorbeşte despre două predări ale sumei de 500 RON, din care una după ce inculpatul ar fi devenit suspicios că este înregistrat, o restituire integrală şi una parţială – 200 RON, ambele după încheierea înregistrării. Aceste aspecte au fost corelate de instanţă şi cu atitudinea constant provocatoare a martorei denunţătoare privind promisiunea repetată a unor sume de bani către inculpat şi de refuzul inculpatului, de mai multe ori, în cursul convorbirii. În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut că nu se poate stabili, cu certitudine, predarea sumei de 500 RON către inculpat.
Pentru aceste considerente, prima instanţă a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Relativ la cele ce precedă, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului A. care, în luna iulie 2018, a primit de la martorii D. şi B. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 RON, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către B., în judeţul Neamţ, respectiv aceea că, la data de16.07.2019, a primit de la martorul B. suma de 500 RON, pentru a propune o soluţie de clasare în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în care martorul era cercetat pentru infracţiuni la Codul silvic, îndeplinesc elementele constitutive a două infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, sub forma intenţiei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul A..
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, Curtea de Apel Bacău a constatat în următoarele:
Asupra motivului de apel formulat de inculpat relativ la greşita încadrare juridică reţinută în ceea ce priveşte unele dintre faptele reţinute în sarcina acestuia:
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada 2015- 2018 şi infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din luna iulie 2018, într-o infracţiune unică de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - faptă din perioada 2015-2018, instanţa de apel a constatat că aceasta este nefondată.
Analizând situaţia de fapt reţinută în cauză, în baza probelor administrate în ambele faze procesuale, Curtea de Apel Bacău a constatat că instanţa de fond, în mod corect, a menţinut încadrarea juridică dată faptelor inculpatului mai sus menţionate prin actul de sesizare al instanţei şi a reţinut că activităţile infracţionale ale acestuia sunt distincte şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită, săvârşite sub forma concursului de infracţiuni.
Instanţa de apel a observat că probele administrate în cauză relevă că inculpatul A., în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, nu a constatat săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deşi cunoştea că susnumitul nu posedă permis de conducere, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial constând în dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, concomitent cu obţinerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut şi cauzând, totodată, o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. şi structurile subordonate, care au atribuţii legale în combaterea fenomenului infracţional.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Bacău a constatat că ansamblul probelor în acuzare administrate în cauză relevă că inculpatul A., în luna iulie 2018, a primit de la martorii D. şi B. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 RON, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către B., în judeţul Neamţ.
Analizând actele de conduită interzise de legea penală, mai sus de enunţate, concretizate prin omisiunea de a nu constata săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., aspect care constituie încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, respectiv prin primirea de la martorii D. şi B. a unui scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 RON, cu titlu de "contraprestaţie" că nu a luat măsuri legale de constatare a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către B., Curtea de Apel Bacău a constatat că activităţile infracţionale ale inculpatului sunt distincte, fiind comise la intervale de timp diferite, iar urmările imediate ale acestor activităţi sunt de asemenea distincte - vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. şi structurile subordonate (în ceea ce priveşte fapta de abuz în serviciu comisă în formă continuă în perioada 2015-2018), respectiv o stare de pericol care aduce atingere bunului mers al activităţii serviciului prin atitudinea lipsită de probitate a inculpatului de a nu lua măsurile legale de constatare a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., la care era obligat prin atribuţiile sale de serviciu.
Curtea de Apel Bacău nu a primit nici critica privind încadrarea juridică reţinută în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada mai- septembrie 2019, în sensul în care s-ar impune schimbarea încadrării juridice din această infracţiune în cea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. fără reţinerea agravantei prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât situaţia faptică reţinută nu relevă obţinerea pentru inculpat sau pentru altă persoană a unui folos necuvenit, aspect care reprezintă condiţia de existenţă a acestei cauze de agravare.
Curtea de Apel Bacău a constatat, în baza analizării probelor administrate în cauză, că fapta de abuz în serviciu sus amintită a fost comisă de inculpat în varianta agravată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât prin omisiunea de a nu se sesiza din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., comisă de inculpatul C., care constituie o încălcare a dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, i-a procurat acestuia un beneficiu nepatrimonial, constând în eventuala eludare a răspunderii penale şi sustragerea de la a despăgubi prin poliţa RCA deţinută, eventuale daune aduse bunurilor aparţinând domeniului public.
Referitor la criticile de netemeinicie invocate de inculpatul apelant A. privind greşita condamnare pentru abuz în serviciu (două infracţiuni) şi luare de mită (două infracţiuni), Curtea de Apel Bacău a constatat că nu sunt întemeiate, neimpunându-se schimbarea soluţiei de condamnare într-una de achitare pentru aceste fapte.
Examinând ansamblul probelelor administrate în cauză în cele două faze procesuale, Curtea de Apel Bacău a constatat că prima instanţă a ajuns corect la concluzia condamnării inculpatului, soluţia pronunţată întemeindu-se pe o judicioasă evaluare a probelor în acuzare administrate.
Este adevărat că prezumţia de nevinovăţie constituie o regulă de bază ale procesului penal, în art. 4 C. proc. pen.. statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă." Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte "erga omnes"; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare. Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.
Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la speţa de faţă, instanţa de apel a constatat că probatoriul administrat în cauză înfrânge prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului apelant A., relevând în mod cert şi decisiv existenţa infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită şi vinovăţia acestuia cu privire la aceste fapte.
Curtea de Apel Bacău a constatat că starea de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală. Prima instanţă a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunţând legal si temeinic o soluţie de condamnare a inculpatului pentru faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei.
Instanţa de apel a remarcat că argumentele de natură probatorie şi juridică ale instanţei de fond referitoare la soluţia condamnării inculpatului pentru faptele supuse judecăţii sunt amplu prezentate la paginile 8-16 ale sentinţei apelate şi şi-a însuşit toate aceste argumente, apreciind că nu se justifică reluarea lor.
Examinând probele administrate în cursul procesului penal, Curtea de Apel Bacău a observat că acestea prin conţinutul lor informativ fac dovada certă că inculpatul A., în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, nu a constatat săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deşi cunoştea că susnumitul nu posedă permis de conducere, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial constând în dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, concomitent cu obţinerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut şi cauzând totodată în acelaşi timp o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. şi structurile subordonate, care au atribuţii legale în combaterea fenomenului infracţional.
Instanţa de apel a constatat că apărarea inculpatului, potrivit căreia nu ar fi avut cunoştinţă de faptul că martorul B. nu avea dreptul de a conduce, este contrazisă în mod cert de probele administrate în cauză, respectiv de declaraţiile martorilor B., D. şi E., care se coroborează cu conţinutul convorbirilor dintre inculpat şi martora D. transcrise prin procesul-verbal aflat la vol. I dosar urmărire penală, din care rezultă indubitabil că inculpatul avea cunoştinţă că martorul Sandu conduce autoturismul fără permis de conducere de trei ani.
În atare condiţii, dat fiind faptul că apelantul cunoştea cu certitudine că martorul B. nu avea dreptul de a conduce în perioada 2015-2018, prin omisiunea de a nu a constata săvârşirea de către martor a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., inculpatul, în raport cu calitatea sa de agent poliţie judiciară, a încălcat dispoziţiile legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cauzând astfel o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I.
În raport cu activitatea ilicită a inculpatului mai sus descrisă, care a procurat un beneficiu nepatrimonial martorului B., constând în dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi obţinerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut, instanţa de apel a constatat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în varianta agravată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
Referitor la cea de a doua faptă de abuz în serviciu comisă în perioada mai- septembrie 2019, Curtea de Apel Bacău a constatat, în baza analizării şi evaluării probelor administrate în cauză, că în perioada mai- septembrie 2019, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, inculpatul A. nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., comisă de inculpatul C., prin declararea necorespunzătoare a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier din 22.05.2019.
Contrar tezei expusă de inculpat în apărare, Curtea de Apel Bacău a constatat că acesta a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii de coinculpatul C., deşi avea cunoştinţă de caracterul fals al declaraţiei acestuia.
Împrejurarea că inculpatul cunoştea despre caracterul fals al declaraţiei date de coinculpatul C. la 23.05.2019, în care a indicat nereal data şi locul evenimentului rutier în care a fost implicat acesta din urmă, rezultă din conţinutul convorbirilor dintre inculpat şi martora D., transcrise prin procesul-verbal aflat la dosar urmărire penală, acesta afirmând expres că în mod deliberat nu a întocmit dosarul penal lui C. ("Şi-am lăsat-o aşa. O murit aşa faza ..." vol. I - dosar urmărire penală).
Curtea de Apel Bacău nu a primit apărarea inculpatului, conform căreia acesta avea obligaţia de a se sesiza cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii comisă de inculpatul C. numai în ipoteza în care respectiva declaraţie ar fi fost dată în faţa sa şi să fie verificată înainte de eliberarea autorizaţiei de reparaţie sub aspectul veridicităţii celor declarate.
Astfel, împrejurarea că inculpatul C. a dat declaraţia necorespunzătoare adevărului în faţa unui alt agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, nu l-a absolvit în nici un mod pe inculpatul A. de obligaţia de a se sesiza din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., săvârşită de primul inculpat, atât timp cât cunoştea despre caracterul fals al declaraţiei, obligaţie de serviciu care decurge din dispoziţiile art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, care impun lucrătorilor de poliţie obligaţia de a culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite.
Faţă de aceste argumente, Curtea de Apel Bacău a constatat că fapta inculpatului A. săvârşită prin inacţiune, în perioada mai- septembrie 2019, constând în aceea că, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., comisă de inculpatul C., prin declararea necorespunzătoare a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier din 22.05.2019, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în varianta agravată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. Încălcând dispoziţiile legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, în modalitatea sus arătată, activitatea ilicită a inculpatului a produs o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I., precum şi un folos nepatrimonial coinculpatului C., constând în eventuala eludare a răspunderii penale şi sustragerea de la a despăgubi prin poliţa RCA deţinută, eventuale daune aduse bunurilor aparţinând domeniului public.
Referitor la fapta de luare de mită comisă de inculpatul apelant A., în luna iulie 2018, constând în aceea că a primit de la martorii D. şi B. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 RON, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către B., Curtea de Apel Bacău a constatat că probele în acuzare administrate în cauză relevă existenţa acestei fapte şi vinovăţia inculpatului cu privire la aceasta.
Instanţa de apel a constatat că apărarea inculpatului potrivit căreia a achiziţionat scaunul de la martorul Sandu contra sumei de 250 RON este contrazisă de probele administrate în cauză, deosebit de relevante fiind declaraţia martorei I., care a achiziţionat la data de 30.07.2018 de pe H. un scaun de birou ergonomic, J., piele ecologică, negru, contra sumei de 369,99 RON, la solicitarea martorei D., factura fiscală emisă de H. prin care a fost achiziţionat bunul menţionat, dovada de confiscare a unui scaun ergonomic de birou de la inculpatul A., seria x nr. x, care relevă identitatea între caracteristicile fizice ale acestui scaun şi cel achiziţionat de la H. de către martora I., declaraţiile martorului B. (care a arătat că a remis prin martora D. un scaun inculpatului cu titlu de "recompensă că l-a iertat cu dosarele", după ce a fost oprit în trafic de către acesta, când a fost surprins din nou fără a avea dreptul de a conduce, ocazie cu care împreună cu martora D. au şi stabilit remiterea bunului), precum şi conţinutul convorbirilor dintre inculpat şi martora D. transcrise prin procesul-verbal aflat la vol. I dosar urmărire penală (din care rezultă că martorul Sandu ar fi trimis-o cu scaunul pe martora D. să i-l remită inculpatului, întrucât martorul este o fire emotivă, aspect care contravine verosimilităţii apărării inculpatului, care a susţinut că a cumpărat bunul de la martor la preţul de 250 RON).
În ceea ce priveşte fapta de luare de mită comisă de inculpat la 16.07.2019, Curtea de Apel Bacău a constatat că probele în acuzare administrate în cauză relevă în mod cert, precis şi decisiv că inculpatul A. a primit de la martorul B. suma de 500 RON, pentru a propune o soluţie de clasare în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în care martorul era cercetat pentru infracţiuni la Codul silvic. Împrejurarea că martorul B. i-a remis inculpatului suma de 500 RON cu titlu de "contraprestaţie", constând în propunerea unei soluţii de clasare în dosarul nr. x/2019 în care martorul era cercetat, rezultă din declaraţiile martorilor B. (care a arătat că i-a remis inculpatului suma de 500 RON în scopul de obţine o soluţie favorabilă în dosarul de urmărire penală în care acesta era cercetat pentru comiterea unor infracţiuni silvice, instrumentat de inculpat), D. (care a aflat din discuţiile cu martorul Sandu că acesta i-a remis inculpatului suma de 500 RON pentru a fi scos dintr-un dosar penal în care era cercetat pentru comiterea unor infracţiuni silvice), care se coroborează cu conţinutul convorbirilor dintre inculpat şi martora D. transcrise prin procesul-verbal aflat în filele x, din care rezultă primirea sumei de 500 RON de către inculpat, pentru a-l ajuta pe martorul Sandu în dosarele în care era cercetat.
Referitor la criticile de netemeinicie invocate de procuror privind greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunile de trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale) şi luare de mită (faptă din 10.09.2019), instanţa de apel a constatat că nu sunt întemeiate, neimpunându-se schimbarea soluţiei de achitare într-una condamnare pentru aceste fapte.
Pentru motivele arătate, prin decizia penală nr. 493 din 30 mai 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A..
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 28 iunie 2023 (dată plic – dosar nr. x/2019 al C.A. Bacău).
Prin încheierea din 10 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost admisă în principiu.
Instanţa a constatat că decizia penală recurată a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a observat că recurentul inculpat a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Înalta Curte a constatat că este admisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada 2015-2018, abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada mai- septembrie 2019, luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din luna iulie 2018 şi luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din 16 iulie 2018.
Conform susţinerilor recurentului, cu privire la soluţia de condamnare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada 2015-2018, fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, deoarece conduita asumată de martorul denunţător B., de a fi condus un autovehivul pe drumurile publice, în perioada în care avea permisul de conducere suspendat/anulat, putea fi constatată de către organul de poliţie doar la momentul opririi în trafic şi stabilirii, în urma verificărilor, că are permisul de conducere suspendat/anulat, fapt care nu s-a întâmplat şi care nici nu a fost reţinut prin hotărârile de condamnare.
Deopotrivă, s-a susţinut că nu sunt satisfăcute exigenţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, care statuează că neîndeplinirea unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţiile de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, în condiţiile în care prevederile invocate a fi fost încălcate - art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, în forma în vigoare în anul 2019, se referă la una din atribuţiile principale ale tuturor funcţionarilor publici cu statut special din cadrul Poliţiei Române şi nu cuprinde atribuţii de serviciu în mod explicit, neechivoc şi cu suficientă precizie, astfel încât să fie respectate principiile legalităţii incriminării, al previzibilităţii şi al clarităţii normei juridice, avute în vedere de către instanţa de contencios constituţional. Pentru a se realiza elementul material al laturii obiective a infracţiunii, în varianta alternativă a omisiunii, reţinută în sentinţă şi decizie, ar fi fost necesar ca autorul - funcţionar public, în exercitarea unei activităţi concrete - de supraveghere a modului de desfăşurare a traficului rutier, să omită a constata şi a se sesiza în legătură cu încălcarea dispoziţiilor legale de către o persoană determinată, cu privire la suspendarea/anularea dreptului acelei persoane de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În privinţa infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada mai- septembrie 2019, recurentul a arătat că fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, deoarece faptul declarării necorespunzătoare adevărului cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier din data de 22.05.2019, de către C., în data de 23.05.2019, nu este în legătură cu exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nefiind în ipostaza "neîndeplinirii unui act" ori a "îndeplinirii acestuia în mod defectuos ".
Şi cu privire la această infracţiune s-a învederat că nu sunt satisfăcute exigenţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, care statuează că neîndeplinirea unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţiile de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, iar în raport cu prevederile art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, forma în vigoare în anul 2019, care se referă la una din atribuţiile principale ale Poliţiei Române, se constată că nu i se reţine că ar fi constatat personal faptul că declaraţia dată de C. faţă de agentul de poliţie O. nu corespunde adevărului. Constatarea unei fapte penale se poate efectua în urma unor activităţi, specifice tipului de faptă penală constatată, or textul de lege invocat se referă, la modul general, la "activităţi pentru constatarea faptelor penale", fără a se detalia acele activităţi în urma cărora ar trebui să se constate sau nu vreo faptă penală. Prevederile art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, în forma în vigoare din anul 2019, reţinute ca atribuţii de serviciu încălcate de recurent, pot sta la baza unei răspunderi civile sau disciplinare, dar în niciun caz a unei răspunderi penale pentru abuz în serviciu, în condiţiile în care textul are un caracter foarte general şi, în funcţie de interpretare, poate cuprinde aproape orice comportament din partea autorului încălcării, ceea ce ar fi contrar concepţiei instanţei de contencios constituţional.
Referitor la soluţia de condamnare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. - fapta din luna iulie 2018, recurentul a arătat că fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, deoarece de esenţa infracţiunii de luare de mită este ca primirea de foloase necuvenite - în speţă primirea scaunului ergonomic la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august 2018 - să se realizeze în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndepinirii unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Actul remiterii scaunului erogonomic, consecutiv cu primirea acestuia de către recurent, trebuie să aibă o legătură directă, clară, fără dubii, cu actul de serviciu, iar dacă această legătură lipseşte, fapta nu are caracter penal. Actul de serviciu încălcat constă în omisiunea de a constata săvârşirea de către B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., omisiune presupusă de denunţători în condiţiile în care în starea de fapt nu se reţine efectuarea unui control, în urma căruia să se fi constatat că permisul de conducere al lui B. era suspendat/anulat.
Cu privire la soluţia de condamnare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. - fapta din 16.07.2018, recurentul a arătat că fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, deoarece primirea sumei de 500 RON ar fi trebuit să se realizeze în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndepinirii unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv, în legătură cu propunerea unei soluţii de clasare. Remiterea sumei de 500 RON trebuia să aibă o legătură directă, clară, fără dubii, verosimilă, cu actul de serviciu invocat - propunerea unei soluţii de clasare, cu atât mai mult cu cât doar denunţătorul a susţinut acest aspect, iar dacă această legătură lipseşte, fapta nu are caracter penal.
Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de recurentul inculpat A., instanţa a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, care poate fi dispusă de instanţă, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acesteia, prin care se suspendă temporar punerea în executare a hotărârii împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, până la judecarea pe fond a căii de atac. La momentul analizării oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, Înalta Curte, în raport de cadrul procesual al recursului în casaţie şi caracterul excepţional al unei astfel de măsuri, evaluează dacă argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri criticate ca fiind nelegală. În raport de cele menţionate, având în vedere stadiul procesual al cauzei şi motivele formulate de recurentul inculpat A. în susţinerea cererii de suspendare a executării hotărârii, Înalta Curte a apreciat că nu este oportună suspendarea executării hotărârii recurate.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este fondat.
Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Criticile formulate de recurentul inculpat A., în sensul că faptele săvârşite nu sunt prevăzute de legea penală (referitor la infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada 2015-2018, abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada mai- septembrie 2019, luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din luna iulie 2018 şi luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din 16 iulie 2018), vor fi analizate exclusiv prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.
Verificând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, stabilită prin decizia definitivă de condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Bacău a reţinut că "inculpatul A., în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, nu a constatat săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deşi cunoştea că susnumitul nu posedă permis de conducere, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial constând în dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, concomitent cu obţinerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut şi cauzând totodată în acelaşi timp o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. şi structurile subordonate, care au atribuţii legale în combaterea fenomenului infracţional.
Instanţa de apel a constatat că apărarea inculpatului, potrivit căreia nu ar fi avut cunoştinţă de faptul că martorul B. nu avea dreptul de a conduce, este contrazisă în mod cert de probele administrate în cauză, respectiv de declaraţiile martorilor B., D. şi E., care se coroborează cu conţinutul convorbirilor dintre inculpat şi martora D. transcrise prin procesul-verbal aflat la vol. I dosar urmărire penală, din care rezultă indubitabil că inculpatul avea cunoştinţă că martorul Sandu conduce autoturismul fără permis de conducere de trei ani.
În atare condiţii, dat fiind faptul că apelantul cunoştea cu certitudine că martorul B. nu avea dreptul de a conduce în perioada 2015-2018, prin omisiunea de a constata săvârşirea de către martor a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., inculpatul, în raport cu calitatea sa de agent poliţie judiciară, a încălcat dispoziţiile legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cauzând astfel o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I.
În raport cu activitatea ilicită a inculpatului mai sus descrisă, care a procurat un beneficiu nepatrimonial martorului B., constând în dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi obţinerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut, instanţa de apel a constatat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în varianta agravată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen..".
Înalta Curte constată, în raport de modalitatea în care a fost descrisă situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului (fără stabilirea unei baze factuale din care să rezulte circumstanţelor în care inculpatul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi perceput în mod nemijlocit faptul că B. ar fi săvârşit infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.) şi de dispoziţia legală care ar fi fost încălcată, că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
Astfel, ceea ce i se reproşează inculpatului este omisiunea de a constata săvârşirea de către martorul B. a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., iar dispoziţia legală care se susţine că ar fi fost încălcată în exercitarea atribuţiilor de serviciu de agent poliţie judiciară este art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Textul în discuţie, analizat de instanţe prevede că "Poliţia Română are ca atribuţii:... 8. culegerea de informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite".
În primul rând, se constată că la data săvârşirii faptei (2018) art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002 avea un alt conţinut decât cel redat mai sus, activitatea de culegere de informaţii fiind prevăzută art. 26 alin. (1) pct. 6. Instanţa de recurs în casaţie nu va putea însă verifica hotărârea prin prisma unui alte atribuţii (cea prevăzută de forma anterioară a art. 26 alin. (1) pct. 8), astfel cum s-a solicitat prin motivele de recurs în casaţie, ci va analiza acuzaţia strict din perspectiva făcută şi prin hotărârea definitivă de condamnare, atâta timp cât şi aceasta era în vigoare la data faptelor, iar instanţele au analizat conţinutul concret al acestei dispoziţii legale şi nu s-au rezumat doar la o indica.
Având în vedere aceste limitări date de actualul stadiu procesual (starea de fapt reţinută şi atribuţia de serviciu încălcată), Înalta Curte constată următoarele:
În sarcina inculpatului a fost reţinută o infracţiune comisivă prin omisiune, ceea ce presupune că în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege, acesta nu a respectat o dispoziţie legală care îl obliga să acţioneze, respectiv să constate săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. Aceasta impunea ca inculpatul să fi avut atribuţii de serviciu vizând verificarea respectării dispoziţiilor care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi, în exercitarea acestor atribuţii, să fi încălcat prevederile legale care îl obligau la o anumită conduită.
În hotărârea de condamnare s-a reţinut că inculpatul a acţionat în calitatea sa de organ de cercetare al poliţiei judiciare. În raport cu această calitate, Înalta Curte constată că, potrivit legii, inculpatul avea atribuţii de efectuare a urmăririi penale pentru orice infracţiune care nu este dată prin lege în competenţa organelor de cercetare penală speciale sau procurorului, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege (art. 57 alin. (1) C. proc. pen..).
Înalta Curte reţine, de asemenea, că, în conformitate cu art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora, iar potrivit art. 177 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, poliţiştii rutieri sunt ofiţerii şi agenţii de poliţie specializaţi şi anume desemnaţi prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Rezultă aşadar că, potrivit legii, competenţa de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice aparţine poliţiei rutiere, care are şi obligaţia de a acţiona în cazul constatării nerespectării acestora.
Calitatea de organ de cercetare a poliţiei judiciare nu presupune însă şi calitatea de agent de poliţie rutieră, pentru dobândirea unei atare atribuţii fiind necesară desemnarea sa prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Or, prin hotărârea de condamnare nu s-a reţinut că inculpatul ar fi fost desemnat în calitate de poliţist rutier, pentru a avea competenţe în sensul vizat de acuzaţia penală. De asemenea, în cauză nu s-a analizat sau demonstrat că inculpatul s-a aflat într-o situaţie în care a fost desemnat să facă parte dintr-un echipaj al poliţiei rutiere, ipoteză în care se acceptă ca acesta să aparţină unei alte formaţiuni de poliţie.
Dincolo de faptul că nu s-a stabilit dacă inculpatul avea o atare calitate, şi, pe cale de consecinţă, atribuţii de serviciu decurgând din aceasta, Înalta Curte constată că dispoziţia legală care se susţine că ar fi fost încălcată nu are nici o legătură cu situaţia de fapt imputată, neconstatarea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.
Astfel, în hotărârea de condamnare se arată că "în raport cu calitatea sa de agent poliţie judiciară, a încălcat dispoziţiile legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cauzând astfel o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I."
În cauză, ambele instanţe au reţinut încălcarea obligaţiei de culegere de informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, fără a analiza în ce constă aceasta activitate şi fără a verifica măcar dacă inculpatul ar fi avut atribuţii de serviciu în acest sens. Simplul fapt că această atribuţie este enumerată în art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române a fost suficient pentru a concluziona asupra existenţei acestei obligaţii în sarcina inculpatului.
Înalta Curte reţine că art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române stabileşte atribuţiile Poliţiei Române, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, poliţistul exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege.
Din analiza dispoziţiilor art. 26, se constată că textul enumeră atribuţiile Poliţiei Române în general, însă acestea nu reprezintă în acelaşi timp atribuţii de serviciu comune tuturor poliţiştilor, competenţele acestora fiind partajate în raport de departamentul, serviciul, compartimenul în care lucrează şi specificul activităţii desfăşurate. Spre exemplu, nu toţi poliţiştii au atribuţii prevăzute la art. 26 pct. 3, respectiv sprijinirea unităţile de jandarmerie cu informaţii pentru asigurarea sau restabilirea ordinii şi liniştii publice, cu ocazia mitingurilor, manifestaţiilor cultural-sportive şi altele asemenea; sau la art. 26 pct. 4. respectiv asigurarea direct sau în cooperare cu alte instituţii abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice şi intervenţiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea şi neutralizarea dispozitivelor explozive, radioactive, nucleare, chimice sau biologice amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrităţii corporale, sănătăţii persoanelor sau provocării de daune proprietăţii publice ori private; sau la art. 26 pct. 5 desfăşoară activităţi de negociere şi asigură intervenţia, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei; sau la art. 26 pct. 6 - desfăşoară activităţi specifice, potrivit competenţelor stabilite prin lege, ca reacţie la acte de terorism iminente sau în desfăşurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acţiunilor agresive şi/sau a mijloacelor şi dispozitivelor utilizate de terorişti; sau la art. 26 pct. 7 avizează şi controlează, în condiţiile legii, înfiinţarea societăţilor private de detectivi, pază, supraveghere şi gardă de corp; sau la art. 26 pct. 8 culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite; sau la art. 26 pct. 9 realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate; art. 26 pct. 10 desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea; sau la art. 26 pct. 21 supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, şi colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la trafic, etc.
Ca atare, pentru determinarea concretă a sarcinilor de serviciu ale fiecărui poliţist este obligatorie analiza fişei postului acestuia şi stabilirea acelora care se regăsesc în lege (pentru a putea constitui temeiul angajării raspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu). În cauză, instanţele nu au analizat în nici un fel atribuţiile de serviciu care îi reveneau inculpatului A., în hotârârea de condamnare reţinându-se, aşa cum s-a arătat, doar calitatea sa de organ de cercetare ale poliţiei judiciare.
În ceea ce priveşte activitatea de culegere de informaţii, Înalta Curte reţine că aceasta este reglementată în art. 32 din Legea nr. 218/2002. Potrivit art. 32 alin. (5) şi (6), organizarea şi funcţionarea întregii activităţi de culegere a informaţiilor pentru activitatea specifică poliţiei este stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne, acesta fiind obligat să prezinte, anual sau ori de câte ori se impune, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi comisiilor de specialitate ale Parlamentului României rapoarte referitoare la activitatea de culegere a informaţiilor şi fondurile utilizate în acest scop. Activitatea de culegere de informaţii constituie o activitate informativ operativă, care se desfăşoară în condiţii de confidenţialitate (textul de lege se referă la folosirea de informatori, caracterul confidenţial al surselor, protecţia poliţiştilor care lucrează sub acoperire, etc.), de către structuri din cadrul Poliţiei Române cu competenţe în acest sens.
Aşadar, trecând peste lipsa oricărei legături cu acuzaţia adusă (neconstatarea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. neconstituid o încălcare a obligaţiei de culegere de informaţii, ci, eventual, a altor dispoziţii legale care prevăd expres obligaţia de a lua măsuri în cazul în care constată încălcări ale legislaţiei rutiere - art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002), în cauză nici măcăr nu s-a stabilit că inculpatul ar fi avrut atribuţii pe linia culegerii de informaţii, ca să existe situaţia premisă a încălcării lor.
Concluzionând, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului s-a reţinut neîndeplinirea unui act care nu intra în atribuţiile sale de organ de cercetare al poliţiei judiciare, competenţa de verificare a respectării dispoziţiilor care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi de a lua măsuri corespunzătoare aparţinând, conform legii, politistului rutier, că dispoziţia legală care se susţine că ar fi fost încălcată nu are nico incidenţă în speţă, şi, mai mult, nici nu s-a stabilit că acesta ar fi avut atribuţii în sensul art. 26 pct. 8 din Legea nr. 218/2002 (pct. 6 la data săvârşirii faptei).
În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând întemeiate criticile formulate de recurent, urmează a dispune achitarea acestuia în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. pentru neîntunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă.
Concluzia este similară şi în ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului.
Curtea de Apel Bacău a stabilit în sarcina inculpatului că "în perioada mai- septembrie 2019, în calitate de agent de poliţie judiciară în cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, prin încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, inculpatul A. nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., comisă de inculpatul C., prin declararea necorespunzătoare a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier din 22.05.2019.
Împrejurarea că inculpatul cunoştea despre caracterul fals al declaraţiei date de coinculpatul C. la 23.05.2019, în care a indicat nereal data şi locul evenimentului rutier în care a fost implicat acesta din urmă, rezultă din conţinutul convorbirilor dintre inculpat şi martora D., transcrise prin procesul-verbal aflat la dosar urmărire penală, acesta afirmând expres că în mod deliberat nu a întocmit dosarul penal lui C. ("Şi-am lăsat-o aşa. O murit aşa faza ..." vol. I - dosar urmărire penală).
Astfel, împrejurarea că inculpatul C. a dat declaraţia necorespunzătoare adevărului în faţa unui alt agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Bodeşti, nu l-a absolvit în nici un mod pe inculpatul A. de obligaţia de a se sesiza din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., săvârşită de primul inculpat, atât timp cât cunoştea despre caracterul fals al declaraţiei, obligaţie de serviciu care decurge din dispoziţiile art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, care impun lucrătorilor de poliţie obligaţia de a culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite".
Nici în acest caz, instanţele nu au analizat care erau atribuţiile concrete ale inculpatului, respectiv dacă exista, în cadrul acestora, obligaţia de a se sesiza din oficiu în ipoteza din speţă, respectiv atunci când, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu a aflat despre săvârşirea unei infracţiuni. Nefiind reţinută în hotărârea definitivă, instanţa de recurs în casaţie nu poate să procedeze la identificarea unei dispoziţii legale pe care să întemeieze o asemenea obligaţie de serviciu.
Înalta Curte constată că dispoziţia pe a cărei încălcare se întemeiază soluţia de condamnare (art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002 - culegerea de informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor) nu are nicio legătură cu fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului (omisiunea de a se sesiza din oficiu). Acuzaţia nu vizează nerespectarea obligaţiei de a strânge informaţii de natura celor prevăzute în textul de lege, şi, oricum, aşa cum s-a arătat şi în cazul primei fapte, în cauză nici măcăr nu s-a stabilit că inculpatul ar fi avut vreo atribuţie pe linia informativ operativă, pentru a i se putea reproşa încălcarea sa.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul, respectiv nu a fost identificată dispoziţia legală care îl obliga pe inculpat să acţioneze în sensul reţinut prin hotărârea definitivă şi care astfel ar fi fost încălcată, prevederile art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, pe care s-a fundamentat soluţia de condamnare, nefiind incidente.
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului s-a reţinut că"în luna iulie 2018, a primit de la martorii D. şi B. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 RON, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către B.".
Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. este aceea ca fapta să fie comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale subiectului activ sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor atribuţii.
Or, astfel cum instanţa de recurs în casaţie a reţinut anterior în analiza întrunirii condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., în cauză nu s-a stabilit că inculpatul ar fi avut şi atribuţii de poliţie rutieră, care să îi confere, potrivit legii (art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002) competenţa de a controla şi, ulterior, constata nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice. Totodată, în cauză nu s-a demonstrat şi nici macăr verificat dacă, neavând calitatea de poliţist rutier, acesta a făcut totuşi parte dintr-un echipaj al poliţiei rutiere la data la care se susţine că B. ar fi fost depistat în trafic.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca primirea bunului să fie în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului, astfel că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de luare de mită, urmând să dispună achiarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În ceea ce priveşte ultima critică a inculpatului, care vizează infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen., comisă la data de 16.07.2019, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate.
În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că "a primit de la martorul B. suma de 500 RON, pentru a propune o soluţie de clasare în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în care martorul era cercetat pentru infracţiuni la Codul silvic".
Prin motivele de recurs în casaţie s-a susţinut că, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. remiterea sumei de 500 de RON ar fi trebuit să aibă o legătură clară cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului, arătându-se că doar denunţătorul a susţinut acest aspect.
În primul rând, astfel cum s-a arătat şi prin încheierea de admitere în principiu, insuficienţa probelor care susţin soluţia de condamnare nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs în casaţie.
În al doilea rând, prin raportare la starea de fapt reţinută şi la calitatea inculpatului de organ de cercetare al poliţiei judiciare, acesta avea atribuţii de efectuare a urmăririi penale în cauza ce facea obiectul dosarului penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, şi, ulterior, de propunere a unei soluţii, astfel că, în mod evident, este îndeplinită cerinţa ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen., aceea ca fapta să fie comisă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului.
În consecinţă, în raport de considerentele anterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 493 din 30 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, va desfiinţa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamţ, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi, rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. aplicate inculpatului A., pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:
- pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada 2015-2018);
- pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada mai – septembrie 2019);
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapta din luna iulie 2018);
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 16 iulie 2019).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada 2015-2018).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada mai – septembrie 2019).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapta din luna iulie 2018).
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate şi ale sentinţei penale nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamţ, secţia Penală.
Se va dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamţ, secţia Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 493 din 30 mai 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe numele inculpatului A..
Se va dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 493 din 30 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
Desfiinţează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamţ, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. aplicate inculpatului A., pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:
- pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada 2015-2018);
- pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada mai – septembrie 2019);
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapta din luna iulie 2018);
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 16 iulie 2019).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada 2015-2018).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada mai – septembrie 2019).
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapta din luna iulie 2018).
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate şi ale sentinţei penale nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamţ, secţia Penală.
Dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamţ, secţia Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 493 din 30 mai 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe numele inculpatului A..
Dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 decembrie 2023.