Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1156/P din data de 24 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46/24.03.2023 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022 s-au hotărât următoarele:
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 C. pen. (fapta din data de 22.11.2021).
În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 alin. (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei Oraşului Măcin.
Conform art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Tulcea.
Conform art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. se face de către Serviciul de Probaţiune Tulcea.
În baza art. 404 C. proc. pen., în referire la art. 91 alin. (4) C. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor, obligaţiilor de supraveghere şi a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel doar inculpatul A..
Prin decizia nr. 1156/P din 24 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 46 din 24.03.2023 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022
În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen. a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând s-a dispus:
În baza art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (fapta din data de 22.11.2021).
În baza art. 91 C. pen. a fost menţinută suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului A. şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
De asemenea, au fost menţinute măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului A. de către prima instanţă, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.
Curtea de Apel Constanţa a reţinut că în data de 22.11.2021, în jurul orei 11:40, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe drumul public, respectiv pe str. x din oraşul Măcin, jud. Tulcea, împreună cu martorul B., de la locuinţa sa la o spălătorie auto situată la ieşirea din localitatea Măcin, respectiv către localitatea învecinată Smârdan, unde după ce a introdus autoturismul la spălat inculpatul a consumat cafea şi bere împreună cu martorul menţionat.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că la dosar instanţă inculpatul a depus o declaraţie notarială autentificată sub nr. x din 23.01.2023 de Birou Individual Notarial C. prin care a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, solicitând totodată ca judecata să aibă loc conform dispoziţiilor art. 374 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Totodată, s-a observat că prin încheierea din 22.02.2023, prima instanţă a încuviinţat cererea inculpatului de a se judeca în procedură simplificată, declarând terminată cercetarea judecătorească şi acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Cu toate acestea, la pronunţarea soluţiei de condamnare, prima instanţă a omis să reţină aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi să reducă limitele de pedeapsă cu 1/3.
În atare situaţie, s-a impus a fi admis apelul declarat de inculpatul A., urmând că instanţa de control judiciar la stabilirea pedepsei să ţină cont de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului D. la data de 5 decembrie 2023, la domiciliu, unde a semnat personal, iar data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 5 ianuarie 2024, inclusiv.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 13 decembrie 2023, prin email, prin apărător ales, avocat E., cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul instanţei de apel .
În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că s-a adus o încălcare a principiului non reformatio in pejus, statuat în art. 418 C. proc. pen., creând pentru inculpatul A. o situaţie mai dezavantajoasă în propria cale de atac, întrucât deşi a admis apelul şi a constatat omisiunea primei instanţe în aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a păstrat pedeapsa aplicată de Judecătoria Macin, fără a proceda la reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă.
Prin urmare, s-a apreciat că a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege,
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 ianuarie 2024, procedura de comunicare a recursurilor în casaţie era îndeplinită.
La data 7 februarie 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia şi a trimis cauza în vederea judecării în compunere de 3 judecători, cu termen la data 27 februarie 2024.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.
Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel şi prin raportare la principiile ce au influenţă asupra tratamentului sancţionator, inclusiv cel referitor la non reformatio in pejus.
Astfel, pornind de la scopul recursului în casaţie reglementat de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se analizează legalitatea pedepsei sub aspectul felului şi limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor prevăzute de lege sau stabilite în condiţiile legii.
În atare condiţii, se observă că instanţa ordinară de control judiciar, reţinând ca fiind incidente faţă de inculpatul A. dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a admis apelul declarat de acesta împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (fapta din data de 22.11.2021), fiind, totodată, menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, deşi sunt aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea în cuantum de 1 an închisoare, dat fiind că o sancţionare prea uşoară a inculpatului ar putea avea ca efect faptul ca pedeapsa aplicată să nu îşi mai atingă scopul şi funcţiile prevăzute de lege, atât din perspectiva prevenţiei generale, cât şi a prevenţiei speciale şi, mai mult decât atât, pedeapsa stabilită este orientată spre minimul prevăzut de lege.
Înalta Curte, analizând regimul tratamentului sancţionator al infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 alin. (1) C. pen., constată că este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
În cauză, fiind reţinute dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei, limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3, adică de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni închisoare.
Este adevărat că 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicate recurentului inculpat pentru această infracţiune nu se situează dincolo de limitele speciale, astfel cum au fost stabilite în condiţiile legii, însă, întrucât instanţa de prim control judiciar a fost învestită doar cu apelul inculpatului, fără să fie exercitată în cauză şi o cale de atac în defavoarea acestuia, hotărârea atacată putea fi reformată numai în favoarea sa.
Astfel, soluţia adoptată de instanţa de apel cu privire la infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 alin. (1) C. pen., prin menţinerea tratamentului sancţionator aplicat de judecătorul fondului, nu era posibilă, întrucât este contrară principiului non reformatio in pejus, consacrat prin dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., cu influenţă asupra limitelor de pedeapsă.
Conceptul de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege include şi verificarea modului în care s-a ajuns la cuantumul sancţiunilor aplicate cu ocazia judecării căii de atac exercitată exclusiv de inculpat, când în favoarea acestuia s-a reţinut o cauză de reducere a pedepsei, în speţă, dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., motiv pentru care nu se poate menţine pedeapsa la care a fost condamnat în primă instanţă, întrucât în aplicarea tratamentului sancţionator trebuie respectate regulile care guvernează apelul, prevăzute de art. 417 şi art. 420 C. proc. pen., inclusiv principiul non reformatio in pejus.
Ca urmare, instanţa de apel urma a stabili pedeapsa, ca şi instanţa de fond, în cuantumul minimului, însă redus proporţional prin aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei, care, în apelul exclusiv al inculpatului, trebuia redus, transpunându-se minimul de 1 an închisoare în cel rezultat din cauza legală de reducere, omisă de la evaluare de către instanţa de fond, respectiv de 8 luni închisoare.
În consecinţă, Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii atacate întrucât pedeapsa a fost aplicată inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin stabilirea unui regim sancţionator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanţa poate evalua incidenţa principiilor ce au influenţă asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabileşte limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanţe.
În atare situaţie, Înalta Curte notează că în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie instanţa se raportează pentru stabilirea pedepsei într-un cuantum legal la pedeapsa aplicată de prima instanţă respectiv la minimul special, ca fiind singurul criteriu de stabilire a pedepsei în limite legale.
Pedeapsa aplicată fiind rezultatul exclusiv al calculului aritmetic, fără alte posibilităţi de reindividualizare, aducerea pedepsei principale în matca de legalitate se realizează direct de instanţa de recurs în casaţie, fără a fi oportună sau necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de apel, ori de a dispune amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 C. pen., aşa cum s-a solicitat.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, statuată prin decizia nr. 521/RC din 25 octombrie 2022, dosar nr. x/2019, decizia nr. 660/RC din 09 decembrie 2022, dosar nr. x/2019, decizia nr. 144/RC/2015, decizia nr. 390/RC/2015, decizia nr. 98/RC/2018, decizia nr. 333/RC/2018, decizia nr. 150/RC/2019.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1156/P din 24 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Va casa, în parte, decizia recurată şi, rejudecând:
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (fapta din data de 22.11.2021) prevăzută de art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 (un) an, la 8 (opt) luni închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1156/P din 24 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Casează decizia penală atacată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (fapta din data de 22.11.2021) prevăzută de art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 (un) an, la 8 (opt) luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2024.