Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024
Asupra cauzei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123/07.07.2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală s-au dispus următoarele:
1. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă agravată şi continuată şi în stare de recidivă postexecutorie.
În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, care începe, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 18.06.2018.
2. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă agravată şi continuată.
În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.. pe o perioadă de 3 ani care începe, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de dare de mită prev de art. 290 din C. pen. rap la art. 6 din Lg 78/2000 pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 211 din 24.11.2021 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul penal nr. x/2021, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2021, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.
În temeiul art. 97 din C. pen. s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev de art. 290 din C. pen., dispusă prin sentinţa penală nr. 211 din 24.11.2021 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul penal nr. x/2021, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2021.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. a contopit cele două pedepse şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care i-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 5 luni şi 10 zile închisoare, inculpatul urmând a executa în total 9 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, care începe, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 45 alin. (5) rap la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 18.06.2018.
În temeiul art. 45 alin. (4) din C. pen., a scăzut din pedeapsa complementară perioada executată de la 11.12.2021 la zi.
În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19, 25 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., art. 1357 din C. civ., art. 1373 din C. civ., art. 1381 din C. civ. şi art. 1382 din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de Statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti, în contradictoriu cu inculpatii A. şi B. şi partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. şi partea responsabilă civilmente în solidar la plata către aceasta a sumei totale de 2 443 416 RON, după cum urmează: 2 356 280 RON reprezentând impozit pe profit şi 87136 RON taxa pe valoare adăugată, sume la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală) calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte, până la data achitării obligaţilor bugetare principale.
A fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov nr. 185/P/2017 din 28.01.2019 asupra bunurilor bunurilor imobile ale inculpatului A. astfel:
- teren intravilan în suprafaţă de 530 m.p., situat în comuna Putineiu, sat Putineiu, tarla x, parcela x, judeţ Teleorman, dobândit în baza titlului de proprietate nr. x/25.07.2003 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;
- construcţie în suprafaţă de 48 m.p., situată în comuna Putineiu, sat Putineiu, judeţ Teleorman;
toate până la concurenţa sumei de 2 443 416 RON, reprezentând valoarea pagubei cauzate părţii civile.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatilor A., B. şi partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. până la concurenţa sumei de 2 443416 RON.
S-a menţionat că, potrivit art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., dispoziţia din hotărâre privind luarea măsurii sechestrului asigurător este executorie.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.
În baza art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 272 din C. proc. pen. şi art. 274 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. la plata la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 9.000 RON fiecare.
Prin decizia penală nr. 886/A din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii - inculpaţi B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 123/F/07.07.2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală.
Pentru a hotărî în acest sens, cu privire la motivul principal de apel, care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel a reţinut că apelanţii inculpaţi au invocat faptul că cercetarea judecătorească la prima instanţă este incompletă, deoarece la primul termen de judecată, din 07.11.2019, dar şi după schimbarea completului, la 26.11.2021, nu s-a dat citire actului de sesizare a instanţei, astfel încât inculpaţii, care au un nivel redus de şcolarizare, nu au fost întrebaţi dacă înţeleg să se prevaleze de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, ceea ce echivalează cu o cercetare judecătorească defectuoasă, fiind o încălcare a art. 6 alin. (1) din CEDO şi art. 2 din Protocolul 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie. Prin urmare, dacă există o încălcare a drepturilor care nu este sancţionată cu nulitatea absolută de C. pen. român, totuşi este şi o încălcare a normei europene, care atrage nulitatea absolută, făcând referire în acest sens la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează că lipsa unei cercetări judecătoreşti complete atrage sancţiunea nulităţii absolute, încălcându-se dreptul la apărare şi la un proces echitabil şi mai ales principiul dublului grad de jurisdicţie, astfel cum este reglementat de art. 2 al Protocolului 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Apărarea a apreciat că această excepţie procesuală a nulităţii absolute a hotărârii primei instanţe reclamă cu necesitate desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru rejudecare, pentru a da posibilitatea inculpatului de a beneficia de procedura simplificată şi de dublul grad de jurisdicţie. A solicitat a se constata că, în situaţia în care, instanţa de apel se va pronunţa dând eficienţă circumstanţelor atenuante, cu efectul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, tot nu este respectat dublul grad de jurisdicţie, viciu procedural care nu va putea fi acoperit, deoarece a determinat o cercetare judecătorească defectuoasă, cu sancţiunile pe care legislaţia internaţională le prevede în acest caz.
Curtea a observat că la data de 07.11.2019, într-o primă compunere, preşedintele completului de judecată a întrebat părţile şi avocaţii prezenţi dacă au probe de solicitat şi dacă inculpaţii doresc să dea declaraţie în cauză, în încheiere consemnându-se următoarele:
"La apelul nominal făcut în şedinţa publică, răspund inculpaţii A., personal şi asistat de apărătorul ales, av. D. cu împuternicirea nr. x/2019 emisă de Baroul Bucureşti, depusă în copie la dosar şi inculpatul B., personal şi asistat de apărător ales, av. E., care depune delegaţie de substituire pentru av. F. cu împuternicirea avocatială nr. x/2019 emisă de Baroul Bucureşti, la dosar, lipsind părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică şi partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează faptul că d-na av. H. a depus la dosar cerere de majorare a onorariului parţial ce i-a fost acordat în cauză, după care,
Tribunalul ia act de cererea de majorare a onorariului depusă la dosar de către d-na av. H., urmând a se pronunţa cu privire la această cerere, prin încheiere.
Tribunalul, în temeiul disp.art. 91 C. proc. pen., constată încetata delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie a apărătorului desemnat din oficiu, av. I. pentru inculpatul B., faţă de prezenţa apărătorului ales al acestuia, urmând ca instanţa să se pronunţe prin încheiere asupra onorariului parţial.
Apărătorul ales al inculpatului B., depune la dosar dovada imposibilităţii de prezentare pentru termenul anterior de judecată.
La interpelarea Tribunalului, inculpatul A. personal şi asistat de apărător ales învederează că nu doreşte să dea o declaraţie la acest termen de judecată, înţelegând să îşi rezerve dreptul la tăcere.
De asemenea, la interpelarea instanţei, inculpatul B. personal şi asistat de apărător ales, învederează că la acest termen de judecată îşi rezervă dreptul la tăcere, urmând a da o declaraţie la un termen viitor, faţă de împrejurarea că doamna av. are delegaţie de substituire, apreciind că audierea ar trebui să aibă loc în prezenţa avocatului titular.
Tribunalul ia act de poziţia procesuală a inculpaţilor şi, nefiind cereri sau excepţii prealabile, acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are solicitări.
Apărătorul ales al inculpatului B. solicită audierea martorilor din rechizitoriu, respectiv J., K., L., M., N. care pot susţine apărarea în sensul dovedirii faptului că inculpatul B. a fost angajat al societăţii şi nicidecum administrator în fapt. De asemenea, solicită emiterea unei adrese către ITM pentru a dovedi faptul că inculpatul B. a fost angajat cu contract de muncă la societatea C. S.R.L., apreciind că este utilă soluţionării cauzei, la urmărirea penală nefiind efectuată o astfel de adresă. Totodată, solicită emiterea unei adrese către societăţile O. S.R.L., P. S.R.L. şi Q. S.R.L. pentru a comunica înregistrările camerelor video de supraveghere pentru perioada reţinută în rechizitoriu, respectiv februarie- aprilie 2016, perioadă în care inculpatul a transportat efectiv mărfuri către aceste societăţi, pentru a dovedi faptul că era şofer, aşa cum rezultă şi din contractul de muncă de la ITM. Totodată, solicită încuviinţarea unui nou raport de expertiză financiar-contabilă întrucât în raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, deşi se reţine că societatea S.C. C. S.R.L. ar fi vândut deşeuri într-un cuantum, expertul a stabilit un prejudiciu ignorând achiziţia acestor mărfuri, susţinut de faptul că nu a regăsit documente financiar-contabile de achiziţie a mărfurilor, apreciind că acestea sunt fictive în lipsa unor documente. Apreciază că în raport de decizia nr. 4011 din 12.12.2013 a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie, trebuie stabilit un preţ de achiziţie mediu pentru că atât timp cât mărfurile s-au vândut şi s-au identificat aceste vânzări fiind stabilit faptul că au fost vânzări efective legale. De asemenea, mai solicită şi proba cu şi înscrisuri în circumstanţiere.
Apărătorul ales al inculpatului A., având cuvântul, solicită o nouă expertiză contabilă, înregistrările video de la societăţile comerciale anterior menţionate de av. inc. B., martorii din rechizitoriu, adresa la ITM şi înscrisuri în circumstanţiere.
Tribunalul pune în discuţie probele solicitate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor.
Reprezentantul Ministrului Public, având cuvântul, arată că se opune administrării probei constând în efectuarea unei noi expertize întrucât în temeiul art, 181 C. proc. pen., o nouă expertiză se poate efectua atunci când concluziile primei expertize sunt neclare sau contradictorii. Pentru aceste motive apreciază că ar fi oportun ca instanţa să se pronunţe cu privire la această probă după administrarea celorlalte probe. Cu privire la celelalte probe solicitate, arată că este de acord."
După audierea înregistrării şedinţei de judecată de la data de 07.11.2019, Curtea a constatat că cele consemnate în încheiere corespund realităţii, singurul aspect de remarcat fiind faptul că mai întâi preşedintele întreabă părţile cu privire la solicitarea de probe, apoi inculpaţii dacă doresc să dea declaraţie în cauză.
Cu privire la termenul din data de 26.11.2021, când s-a modificat compunerea completului de judecată, Curtea a constatat, după audierea înregistrării, că aceasta corespunde celor consemnate în încheierea de şedinţă, în care au fost menţionate următoarele: " La apelul nominal făcut în şedinţa publică răspunde inculpatul A. personal, aflat în stare de libertate şi asistat de apărătorul desemnat din oficiu - av. R. cu delegaţie pentru asistenţă juridică obligatorie, seria x nr. x/2021 ataşată la dosar, precum şi de apărătorul ales - av. S. care depune împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2021 emisă de Baroul Bucureşti în timpul şedinţei de judecată, şi inculpatul B. personal, aflat în stare de libertate şi asistat de apărătorul ales - av. F. cu împuternicirea avocatială nr. x/2019 emisă de Baroul Bucureşti, la dosar, lipsind părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică şi partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Tribunalul, în temeiul disp. art. 91 C. proc. pen., constată încetata delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie a avocatului desemnat din oficiu, avocat R. pentru inculpatul A., faţă de prezenţa apărătorului ales al acestuia - avocat S. şi, se va pronunţa asupra onorariului parţial prin încheierea de şedinţă.
Tribunalul, faţă de modificarea compunerii completului de judecată în cursul judecăţii, pune în discuţie readministrarea probatoriului în cauză şi reaudierea martorilor din rechizitoriu.
Avocatul ales al inculpatului A., având cuvântul, arată că este de acord cu readministrarea probatoriului în cauză.
Avocatul ales al inculpatului B., având cuvântul, arată că este de acord cu readministrarea probatoriului în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu măsura pusă în discuţie de către instanţa de judecată.
Tribunalul, deliberând, încuviinţează readministrarea probatoriului în cauză.
Avocatul ales al inculpatului B., având cuvântul, solicită reaudierea tuturor martorilor menţionaţi în rechizitoriu, efecuarea unui nou raport de expertiză contabilă, sens în care arată că a depus şi un obiectiv suplimentar la dosarul cauzei cu privire la acest aspect, emiterea unei adrese către I.T.M., pentru a dovedi că inculpatul B. a fost angajat cu contract individual de muncă în cadrul societaţii S.C. C. S.R.L., menţionând că acest lucru dovedeşte faptul că inculpatul B. a fost angajat în calitate de şofer, şi nu în calitate de administrator al societăţii.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere ca şi probatorii CD - urile aflate la dosarul cauzei, care conţin înregistrările video de la camerele de supraveghere din cadrul societăţilor comerciale: Q. S.R.L., O. S.R.L. şi P. S.R.L., învederând faptul că aceste înregistrări relevă faptul că inculpatul B. intra în depozitul acestor societăţi în calitate de şofer pe o autoutilitară.
În continuare, insistă în refacerea unei expertize financiar contabile, apreciind că expertiza contabilă efectuată în cursul urmării penale nu corespunde exigenţelor şi practicilor actuale în domeniul evaziunii fiscale, învederând şi Decizia nr. 401/12.12.2013 a ÎCCJ, care arată că aceste expertize în care se apreciază că achiziţiile de marfă care au avut un caracter fictiv, aşa cum este situaţia de faţă, iar în cazul în care s-au încasat bani pe societate ca urmare a vânzării acestor produse, în mod clar ele au fost şi achiziţionate, menţionând, în final, că va depune şi în scris această solicitare.
Avocatul ales al inculpatului A., având cuvântul, învederează aceleaşi concluzii ca ale colegei sale, avocatul ales al inculpatului B..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu reaudierea martorilor menţionaţi în rechizitoriu, iar în ceea ce priveşte efectuarea unei noi expertize financiar contabile, solicită respingerea acestei cereri, apreciind că este o încercare de tergiversare a procesului penal, toate aspectele au fost lămurite prin expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, apreciind că nu se mai impune efectuarea unei noi expertize.
Avocatul ales al inculpatului B., având cuvântul, în replică, arată că trebuie respectat principiul continuităţii completului de judecată şi principiul nemijlocirii administrării probelor, sens în care învederează faptul că, în cazul în care instanţa de judecată îşi va însuşi poziţia de admitere sau de respingere a raţionamentului judecătorului anterior, care a trecut prin prisma unui proces propriu de raţionalizare şi gândire a utilităţii probei, consideră că se încalcă aceste principii."
De asemenea, în încheierea de la termenul din 27.05.2022 se consemnează că "La interpelarea Tribunalului, conform art. 389 C. proc. pen., inculpatul A. arată că se prevalează de dreptul la tăcere."
În aceste condiţii, Curtea a constatat că, deşi inculpaţilor nu li s-a adus la cunoştinţă, în mod expres şi formal posibilitatea de a solicita ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate, prevăzută de dispoziţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., din întreaga atitudine procesuală a acestora şi a avocaţilor aleşi rezultă cu certitudine că nu au avut intenţia de a recunoaşte faptele în faţa primei instanţe, inculpatul A., fiind asistat de avocat ales şi precizând în mod expres, atât la termenul din 07.11.2019, cât şi la termenul din 27.05.2022, că îşi rezervă dreptul la tăcere.
Inculpatul B. a precizat la termenul din 07.11.2019, în prezenţa avocatului ales în substituire, că va da declaraţie la termenul următor, când va fi prezent avocatul său ales, însă la termenul din 16.12.2021 avocatul ales - acelaşi care a susţine cauza în apel - a arătat că a reziliat contractul de asistenţă juridică, pentru ca ulterior să se prezinte din nou în faţa primei instanţe, la termenul din 04.02.2022. Inculpatul nu a mai solicitat în nici un moment să dea declaraţie în cauză, la unele termene lipsind de la judecată.
Totodată, cu ocazia dezbaterilor, ambii inculpaţi au solicitat achitarea, în încheiere consemnându-se următoarele:" Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului A., având cuvântul, solicită, în principal, achitarea inculpatului, apreciind că din probatoriul administrat în cauză nu sunt suficiente probe din care să rezulte că acesta a săvârşit fapta cu intenţia şi vinovăţia prevăzută de lege, fiind evidentă lipsa de pregătire şcolară a acestuia şi nu putea să comită cu intenţie această faptă, solicitând totodată şi acordarea unui termen în vederea depunerii de concluzii scrise.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului B., având cuvântul, solicită achitarea inculpatului, sens în care arată că nici acest inculpat nu a săvârşit fapta cu intenţia şi vinovăţia prevăzută de lege.
Apărătorul ales al inculpatului B., având cuvântul, învederează aceleaşi concluzii de achitare ca şi colega sa, precizând că va depune concluzii scrise în amănunt dacă este vorba de o achitare pe lit. b) sau c), urmând să concluzioneze doamna avocat G., menţionând faptul că B. nu a avut nicio calitate oficială în această societate, nu a fost nici asociat, nici administrator, doar a acordat un ajutor socrului său, coinculpat în prezenta cauză, acesta fiind un simplu şofer, nu el lua deciziile, nu el completa facturile sau contractele şi nu există probe că acesta ar fi săvârşit cu intenţie fapta de evaziune fiscală.
În final, solicită amânarea pronunţării în cauză pentru a avea posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Inculpatul A., având ultimul cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa în cauză."
De asemenea, fiind audiat de instanţa de apel, inculpatul B., deşi susţine că recunoaşte fapta, afirmă că "nu înţelege de ce prejudiciul e atât de mare".
În aceste condiţii, aşa cum am reţinut anterior, s-a constatat că, în realitate, inculpaţii, asistaţi de avocaţi aleşi, nu au avut nici un moment intenţia de a solicita instanţei ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate, inculpatul A. arătând în mod expres că îşi rezervă dreptul la tăcere, iar inculpatul B. a contestat cuantumul prejudiciului reţinut în cauză şi implicit încadrarea juridică dată faptelor, care depinde de acest prejudiciu, astfel că atitudinea procesuală a inculpaţilor a fost, în mod evident, una de nerecunoaştere a faptelor.
De asemenea, inculpaţii prin avocaţi aleşi au contestat probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv expertiza contabilă, solicitând efectuarea unei noi expertize contabile, inculpatul B. a solicitat audierea a cinci martori şi emiterea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi înregistrări video, pentru a demonstra că nu a avut calitatea de administrator de fapt al societăţii, ci a fost un simplu angajat, probe însuşite şi solicitate şi de inculpatul A..
Mai mult, în motivele scrise de apel inculpatul B. a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., invocând împrejurarea că nu a avut calitatea de administrator al societăţii S.C. C. S.R.L., ci doar o procură notarială prin care a fost împuternicit să reprezinte societatea în raport cu terţe persoane.
Or, potrivit art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., pentru parcurgerea procedurii simplificate şi pentru a beneficia de dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. este necesar, pe de o parte, ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, iar pe de altă parte ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, niciuna dintre condiţiile prevăzute de lege nefiind îndeplinită în prezenta cauză.
Susţinerile inculpatului B., în sensul că nu cunoaşte ce înseamnă procedura simplificată sunt neverosimile, din moment ce anterior a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 211/24.11.2021 a Tribunalului Olt, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cu reţinerea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., întrucât la termenul din 27.10.2021 inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, acesta precizând că recunoaşte fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Faptul că inculpaţii au dat declaraţii în apel, afirmând că recunosc faptele, nu constituie un argument nici pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind încălcat sub nicio formă principiul dublului grad de jurisdicţie şi nici nu poate constitui temei pentru reţinerea beneficiului prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
Curtea a constatat, totodată, că situaţia invocată de apărare nu este prevăzută de dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., conform cărora instanţa de apel b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.
Ca atare, trebuie analizată împrejurarea dacă omisiunea instanţei de a aduce la cunoştinţă inculpatului, în mod expres, drepturile prev. de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. atrage nulitatea absolută a hotărârii sau este sancţionată cu nulitatea relativă.
S-a menţionat că aspectul invocat de apărare nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., fiind sancţionat cu nulitatea relativă, ceea ce presupune că inculpaţii, prin avocaţi aleşi, aveau posibilitatea de a proceda conform art. 282 alin. (3) din C. proc. pen.
Cu alte cuvinte, inculpaţii şi avocaţii lor aleşi puteau solicita expres urmarea procedurii simplificate încă de la termenul din 07.11.2019, sau la termenul următor, lucru pe care nu l-au făcut. Mai mult, inculpaţii au avut o a doua şansă de a solicita să recunoască faptele şi să îşi modifice poziţia procesuală, în condiţiile în care compunerea completului de judecată s-a modificat, astfel că s-a reluat cercetarea judecătorească, dar nu au făcut-o, menţinându-şi poziţia procesuală de contestare a probelor din cursul urmăririi penale şi solicitând readministrarea acestora nemijlocit în faţa noului complet de judecată. De asemenea, inculpatul A. şi-a reiterat poziţia expresă de a-şi rezerva dreptul la tăcere.
Mai mult, contrar celor susţinute de apărare, inculpaţii au beneficiat de un proces echitabil în sensul art. 6 din Carta Europeană a Drepturilor Omului, cererile de probatoriu fiind admise, în parte, fiind emise adrese în sensul solicitat de inculpaţi şi fiind audiaţi martorii nemijlocit atât de primul complet de judecată, cât şi după modificarea compunerii completului de judecată.
De asemenea, hotărârea penală este motivată atât în fapt cât şi în drept, amplu, cu referiri la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, la concluziile expertizei contabile, astfel că nu se poate susţine că a fost încălcat un grad de jurisdicţie.
Inculpaţii au afirmat în faţa instanţei de apel că recunosc faptele pentru care s-a dispus condamnarea în primă instanţă, iar verificând din oficiu dosarul cauzei instanţa de apel a constatat că soluţia de condamnare a acestora este temeinică.
Conform adresei nr. x/28.04.2017 transmise de Oficiul Registrului Comerţului al Judeţului Ilfov a reieşit că S.C. C. S.R.L. a fost înfiinţată în data de 29.07.2015, fondator şi administrator fiind inculpatul A..
Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declaraţiile contabilei societăţii S.C. C. S.R.L. - martora K. - a rezultat că societatea a declarat în faţa organelor fiscale operaţiuni economice nereale, în scopul diminuării impozitului pe profit şi al TVA; fiind audiaţi în cauză, administratorii societăţilor comerciale cu care C. S.R.L. pretinde că ar fi avut relaţii comerciale au precizat că nu cunosc această societate şi nu au derulat nicio activitate economică cu aceasta.
Aşa cum temeinic a reţinut prima instanţă, din conturile bancare ale societăţii C. S.R.L. nu au fost efectuate plăţi către T. S.R.L., CUI x, U. S.R.L. (fostă V.), CUI x, W. S.R.L., CUI x, X. S.R.L., CUI x şi Y. S.R.L., CUI x, furnizori care apar în cuprinsul declaraţiilor fiscale 394 depuse de societate, în perioada februarie- aprilie 2016.
Din analiza borderourilor de achiziţie folosite pentru retragerile de numerar din conturile bancare aparţinând societăţii C. S.R.L. s-a constatat că datele de identificare înscrise pe borderourile de achiziţie, care se presupune că ar fi trebuit să aparţină persoanelor fizice de la care societatea a achiziţionat deşeuri, aparţin altor persoane; au fost identificate date (serie şi număr carte de identitate) care, potrivit evidenţelor DEPABD, nu aparţin niciunei persoane şi de asemenea au fost identificate borderouri de achiziţie incomplete, fără a fi menţionate datele de identificare ale persoanelor fizice. Fiind audiate, persoanele menţionate în borderourile respective au arătat că nu cunosc nimic despre societatea S.C. C. S.R.L..
Relativ la susţinerea inculpatului B. că nu ar fi avut decât calitatea de reprezentare în raport cu terţii, Curtea a reţinut că persoanele împuternicite să efectueze operaţiuni bancare în numele societăţii au fost inculpatul A. şi fiica sa J., precum şi inculpatul B..
Prin adresele cu nr. x/05.05.2017 şi y/25.11.2019 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov şi conform Registrului de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL), în perioada 01 septembrie 2015 - 30 noiembrie 2016, S.C. C. S.R.L. a avut şase salariaţi.
Contrar susţinerilor apărării, potrivit adresei nr x/25.11.2019 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, inculpatul B. nu a figurat cu contract de muncă înregistrat la C. S.R.L..
S-a menţionat că, având în vedere probatoriul administrat în cauză, susţinerile inculpatului B., în sensul că nu ar fi participat la administrarea de fapt a societăţii, nu corespund realităţii.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului şi implicit încadrarea juridică dată faptei, în mod legal au fost avute în vedere la stabilirea prejudiciului numai acele operaţiuni cu privire la care s-a stabilit caracterul fictiv (operaţiunile comerciale derulate in perioada februarie 2016 - aprilie 2016 intre C. S.R.L., in calitate de client şi T. S.R.L., CUI x, U. S.R.L. (fostă V.), CUI x, W. S.R.L., CUI x, X. S.R.L., CUI x, Y. S.R.L., CUI x, in calitate de furnizori), nu şi cele reale, înregistrate legal în contabilitatea societăţii, expertiza contabilă constatând că au fost diminuate obligaţiile fiscale faţă de bugetul general consolidat al statului cu suma de 2.443.416 RON, stabilită astfel: pentru impozitul pe profit, cu suma de 2.356.280 RON (435.681 + 14.291.068) x 16%, iar pentru TVA, cu suma de 87.136 RON.
S-a menţionat că încadrarea juridică dată faptelor, cu reţinerea alin. (3) al art. 9 din Legea 241/2005 este temeinică.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpaţi, prin care se solicită reducerea pedepselor aplicate, Curtea a constatat că este nefondat.
Din coroborarea tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că A. - în calitate de administrator în drept şi în fapt şi B. - în calitate de administrator în fapt şi cu puteri depline de administrare din data de 09.12.2015 al societăţii C. S.R.L., în perioada februarie 2016 - aprilie 2016, au folosit în mod fraudulos identitatea societăţilor T. S.R.L., CUI x, U. S.R.L. (fostă V.), CUI x, W. S.R.L., CUI x, X. S.R.L., CUI x şi Y. S.R.L., CUI x, prin declararea la organele fiscale achiziţii fictive de deşeuri/şi alte mărfuri de la aceste societăţi ca fiind furnizoare, achiziţii în valoare totală de 14.813.885 RON, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată datorate bugetului de stat, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 2.443.416 RON (echivalent euro 544.687 euro), format din impozit pe profit în valoare de 2.356.280 RON (echivalent euro 525.210 euro) şi taxa pe valoare adăugată în valoare de 87.136 RON (echivalent euro 19.477 euro).
Faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea 245/2005, urmare a stabilirii unui prejudiciu ce depăşeşte 500.000 de euro, echivalent în RON.
Prima instanţă a aplicat inculpaţilor pedepse în cuantumul minim posibil prevăzut de lege, în condiţiile în care inculpatul A. este recidivist, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 9 la 15 ani.
În privinţa inculpatului A. s-a reţinut în mod legal şi temeinic săvârşirea faptei în stare de recidivă postexecutorie, raportat la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 41/07.03.2012 a Judecătoriei Turnu Măgurele, definitivă prin decizia penală nr. 1689/10.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind liberat condiţionat la data de 23.04.2014, cu un rest de 235 de zile de închisoare, faptele deduse prezentei judecăţi fiind săvârşite în perioada februarie 2016 - aprilie 2016.
Ca atare, pedeapsa minimă pentru inculpatul A. era de 13 ani şi 6 luni închisoare.
Pedeapsa de 14 ani închisoare este foarte apropiată de minimul special prevăzut de lege şi majorat conform art. 43 alin. (5) C. pen., neexistând temeiuri pentru reducerea cuantumului acesteia.
În privinţa inculpatului B. s-a dispus condamnarea la o pedeapsă minimă prevăzută de lege, de 9 ani închisoare, însă s-a constatat că fapta dedusă prezentei judecăţi este concurentă cu infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 pentru care a fost condamnat la prin sentinţa penală nr. 211/24.11.2021 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2021 la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. Se constată că prima instanţă a procedat în mod legal şi temeinic la aplicarea dispoziţiilor art. 97 C. pen. şi ale art. 39 C. pen., făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni.
Contrar celor arătate de apărare, în privinţa inculpatului B. nu poate fi reţinută o atitudine sinceră, pentru argumentele expuse în analiza primului motiv de apel, din moment ce atitudinea inculpatului nu a fost una de recunoaştere a faptelor.
Nici faptul că în faţa instanţei de apel inculpatul a arătat că recunoaşte faptele nu poate constitui motiv de reducere a pedepsei, nefiind îndeplinite nici condiţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nici cele ale art. 75 alin. (2) din C. pen., aşa cum s-a arătat anterior.
Apelantul-inculpat A. a solicitat să se dispună reindividualizarea pedepsei, raportat la poziţia de recunoaştere pe care inculpatul a exprimat-o în faţa instanţei de apel, să se aibă în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, la dosar existând documente medicale din care rezultă că acesta suferă de boli grave, care i-ar agrava starea de sănătate prin încarcerarea de lungă durată.
Ca şi în cazul inculpatului B., se constată că revenirea asupra poziţiei de nerecunoaştere a faptelor, ori bolile de care pretinde inculpatul că suferă nu constituie argumente pentru reducerea pedepsei prin reţinerea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) din C. pen.
Curtea a apreciat că nu există temeiuri pentru reducerea pedepselor, nefiind incidentă vreuna dintre situaţiile ce pot constitui circumstanţe atenuante legale ori acelea ce pot constitui circumstanţe atenuante judiciare, prev. de art. 75 din C. pen., în condiţiile în care nu se identifică nicio împrejurare legată de fapta comisă, care să diminueze gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Împotriva deciziei penale nr. 886/A din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpaţii A. şi B. au declarat recursuri în casaţie.
Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11.07.2023, când s-a stabilit termen la data de 7 seotembrie 2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Inculpaţii au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Sub aspectul motivării cazului invocat, inculpatul A. a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât nu a redus limitele pedepsei cu închisoarea ce i-a fost aplicată inculpatului, deşi acesta a declarat că recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa şi doreşte să fie judecat în baza procedurii simplificate.
În cuprinsul cererii inculpatul B. a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, ca urmare a aplicării procedurii simplificate, limitele pedepsei ce urma a fi aplicată trebuiau să fie reduse cu o treime, respectiv acestea să fie cuprinse între 6 şi 10 ani, astfel încât pedeapsa minimă prevăzută de lege ar fi trebuit să fie de 6 ani; inculpatul a fost condamnat la minimul special, minim care însă a avut în vedere alte limite de pedeapsă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 7 septembrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B..
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
În motivarea cazului de recurs întemeiat pe art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., în esenţă, inculpaţii au arătat că nu li s-a pus în vedere faptul că se pot judeca în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, astfel că nu au beneficiat de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nefiind reduse limitele pedepselor. Or, deşi aceştia au declarat că recunosc faptele reţinute în sarcina lor şi doresc să fie judecaţi în baza procedurii simplificate, nici instanţa de apel nu a aplicat prevederile menţionate.
Înalta Curte constată că acest aspecte au fost invocate ca şi motive de apel, iar, în acest sens, instanţa de apel a reţinut că, deşi inculpaţilor nu li s-a adus la cunoştinţă, în mod expres şi formal posibilitatea de a solicita ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate, prevăzută de dispoziţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., din întreaga atitudine procesuală a acestora şi a avocaţilor aleşi a rezultat cu certitudine că nu au avut intenţia de a recunoaşte faptele în faţa primei instanţe, inculpatul A., fiind asistat de avocat ales şi precizând în mod expres, atât la termenul din 07.11.2019, cât şi la termenul din 27.05.2022, că îşi rezervă dreptul la tăcere.
Inculpatul B. a precizat la termenul din 07.11.2019, în prezenţa avocatului ales în substituire, că va da declaraţie la termenul următor, când va fi prezent avocatul său ales, însă la termenul din 16.12.2021 avocatul ales - acelaşi care a susţine cauza în apel - a arătat că a reziliat contractul de asistenţă juridică, pentru ca ulterior să se prezinte din nou în faţa primei instanţe, la termenul din 04.02.2022. Inculpatul nu a mai solicitat în nici un moment să dea declaraţie în cauză, la unele termene lipsind de la judecată.
Totodată, cu ocazia dezbaterilor, ambii inculpaţi au solicitat achitarea.
Sub alt aspect, în completarea argumentelor, Curtea de Apel Bucureşti a menţionat că motivul invocat nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., fiind sancţionat cu nulitatea relativă, ceea ce presupune că inculpaţii, prin avocaţi aleşi, aveau posibilitatea de a proceda conform art. 282 alin. (3) din C. proc. pen.
Astfel, având în vedere cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte precizează că inculpatului judecat în procedura abreviată a recunoaşterii vinovăţiei îi sunt înlăturate din patrimoniul procesual dreptul la tăcere, tocmai pentru că recurgerea la această procedură exprimă libertatea de opţiune a inculpatului de a coopera cu organele judiciare şi presupune implicit renunţarea la exercitarea acestui pivilegiu, iar recunoaşterea vinovăţiei reprezintă manifestarea sa de voinţă.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. îi permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aprecieze dacă pedeapsa aplicată este în limitele legale ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, însă în recursul în casaţie nu se mai poate proceda la o reevaluare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 375 din C. proc. pen.
În acest context, se constată că pedepsele aplicate inculpatului A. de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă agravată, continuată, în stare de recidivă postexecutorie şi inculpatului B. de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă agravată şi continuată sunt în limitele legale.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 886/A din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 886/A din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 februarie 2024.