Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024
Asupra apelului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa penală nr. 15 din şedinţa din camera de consiliu din data de 08 februarie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2023, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 108/21.10.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/A/01.10.2018 pronunţată de ÎCCJ, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a constatat că revizuentul condamnat a fost asistat de apărător ales.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă deliberând asupra cauzei penale de faţă, având ca obiect cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 108/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/A/01.10.2018 pronunţată de ÎCCJ, în dosarul nr. x/2016, a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 25.07.2023, revizuentul condamnat A. a solicitat instanţei revizuirea sentinţei penale nr. 108/21.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/A/01.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016, respectiv în temeiul art. 459 alin. (4) din C. proc. pen. admiterea în principiu, în baza art. 462 alin. (1) din C. proc. pen. admiterea cererii de revizuire, anularea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând pe fond, să se dispună achitarea inculpatului A. în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen. cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar în temeiul art. 462 alin. (3) din C. proc. pen. restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reprimirii în profesia de magistrat şi restituirii sumelor plătite cu titlu de cheltuieli judiciare şi sume confiscate.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 452 şi art. 453 alin. (1) lit. a) alin. (3), alin. (4) din C. proc. pen., art. 455 alin. (1), lit. a), art. 456, art. 457 alin. (1), art. 458, art. 459 alin. (1)-(4), alin. (7), art. 461 alin. (1)-(3), art. 462 alin. (1), (3) cu aplicarea art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1), lit. a), art. 463 din C. proc. pen., art. 100-103 din C. proc. pen., art. 2, art. 4, art. 5, art. 10 din C. proc. pen. şi a fost motivată în fapt prin invocarea unor suspiciuni cu privire la declaraţiile persoanelor audiate în faţa instanţelor de judecată, formulând o plângere penală în ceea ce priveşte organele de urmărire penală, cu prilejul efectuării anchetei, iar cercetările efectuate în dosarul nr. x/2018 aflat în lucru la secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în care a relevat procedee şi practici nelegale şi neloiale, folosite de organele de urmărire penală în vederea deturnării anchetei către susţinerea unor acuzaţii nefondate la adresa sa, constituie grave încălcări ale normelor în vigoare şi sunt incriminate ca infracţiuni.
A apreciat revizuentul condamnat că, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în limita competentei pe care a avut-o ca instanţă de control judiciar în dosarul nr. x/2016, a efectuat minime verificări cu privire la loialitatea probelor administrate în faza de urmărire penală a ajuns la o concluzie normală, însă nereală, şi anume că organele de urmărire penală au acţionat în limita dispoziţiilor legale.
A mai susţinut revizuentul că un alt organ judiciar competent să efectueze cercetări cu privire la aceleaşi aspecte, contrar aprecierii instanţei de control judiciar, sesizate prin intermediul unei plângeri penale, în concret un magistrat-procuror din cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a constatat că există probe cu privire la împrejurarea că făptuitorul B., având funcţia de procuror a comis mai multe infracţiuni de serviciu, contra înfăptuirii justiţiei ori contra persoanei, în legătură cu dosarul nr. x/2016 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, inclusiv apreciază că S.R.I. a interferat în activitatea de urmărire penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 108/21.10.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/A/01.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, revizuentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de. art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere conform art. 91 din C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 452-459 din C. proc. pen., revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) din C. proc. pen. a rezultat că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Potrivit art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1), lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că expresia fapte sau împrejurări se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (decizia nr. 983 din 10 martie 2011).
Deopotrivă, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută şi avută în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen. invocat ca şi temei de drept al prezentei cereri de revizuire de către revizuentul A., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
Potrivit art. 459 alin. (1) din C. proc. pen. la primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, preşedintele dispunând ataşarea dosarului cauzei.
În procedura admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire instanţa examinează dacă:
a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Instanţa a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
În procedura admisibilităţii în principiu, instanţa a făcut o judecată de ordin procesual privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire, pentru a se stabili dacă cele sesizate pot fi supuse unui control judecătoresc în faţa instanţei competente să le analizeze pe fond.
În cauză revizuentul condamnat A. prin cererea formulată a apreciat că declaraţiile persoanelor audiate în faţa instanţelor de judecată, fond şi apel, în dosarul nr. x/2016, i-au creat suspiciuni cu privire la comiterea de către organele de urmărire penală, cu prilejul efectuării anchetei, a unor infracţiuni, sens în care a formulat o plângere penală, iar cercetările efectuate în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 aflat în lucru la secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în care a relevat procedee şi practici nelegale şi neloiale, folosite de organele de urmărire penală în vederea deturnării anchetei către susţinerea unor acuzaţii nefondate la adresa sa, care constituie grave încălcări ale normelor în vigoare şi sunt incriminate ca infracţiuni.
Ca urmare a plângerii formulate în dosarul înregistrat la fosta SIIJ sub nr. x/2018 prin ordonanţa din data de 06.11.2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de, suspectul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor (6 fapte), cercetare abuzivă (o faptă), represiune nedreaptă (3 acte materiale în formă continuată), participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare (4 acte materiale în formă continuată), lipsire de libertate în mod ilegal (2 fapte).
Prin ordonanţa din data de 03.06.2020 s-a dispus punerea în mişcare al acţiunii penale împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de: influenţarea declaraţiilor (6 fapte), prev. şi ped. de art. 272, alin. (1) din C. pen..|, cercetare abuzivă (o faptă), prev. şi ped. de art. 280, alin. (2) din C. pen., represiune nedreaptă (3 acte materiale in formă continuată), prev, şi ped. de art. 283, alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen., participaţie improprie la inducerea eroare a organelor judiciare (4 acte materiale în formă continuată) prev. de art. 52, alin. (3) din C. pen. rap. la art. 268, alin. (2), cu aplic. art. 35 din C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal (2 fapte), prev. şi ped. de art. 205. alin. (1) din C. pen.
A apreciat revizuentul condamnat că, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în limita competentei pe care a avut-o ca instanţă de control judiciar (apel) în dosarul nr. x/2016, a efectuat minime verificări cu privire la loialitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, a ajuns la o concluzie normală, însă nereală, şi anume că organele de urmărire penală au acţionat în limita dispoziţiilor legala.
Contrar aprecierii instanţei de control judiciar, un alt organ judiciar competent să efectueze cercetări cu privire la aceleaşi aspecte, sesizate prin intermediul unei plângeri penale, în concret un magistrat-procuror din cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a constatat că există probe cu privire la împrejurarea că făptuitorul B., având funcţia de procuror, a comis mai multe infracţiuni de serviciu, contra înfăptuirii justiţiei ori contra persoanei, în legătură cu dosarul nr. x/2016 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, inclusiv a apreciat că S.R.I. a interferat în activitatea de urmărire penală.
Instanţa analizând admisibilitatea în principiu a prezentei căii de atac a revizuirii a constatat că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:
Analizând condiţiile stabilite de prevederile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea a constatat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lit. e), în sensul că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Astfel, declaraţiile date de martorii C., D., E. şi F. care a avut calitatea de martor protejat sub pseudonimul G., atât în cursul urmăririi penale, cât şi la judecarea dosarului nr. x/2016 în fond şi în apel au fost în permanenţă în sensul că revizuentul condamnat A. a indus martorilor C. şi D. convingerea că în urma demersurilor sale la instanţa de judecată aceştia vor fi condamnaţi la o pedeapsă a cărei executare va fi suspendată sub supraveghere, drept pentru care urmează a efectua lucrarea de placare a magaziei proprietatea revizuentului cu polistiren, fără a fi remuneraţi, fapt ce s-a şi întâmplat ulterior.
Curtea nu a putut reţine ca s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, astfel încât prezenta cerere să fie admisibilă.
A reţinut Curtea că în dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia martorului C., care şi-a retractat în parte declaraţiile date în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2016 al P.Î.C.C.J.- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi în cursul judecării dosarului penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti, ceilalţi martori audiaţi nu au relatat aspecte noi care să conducă la netemeinicia soluţiei de condamnare a revizuentului A., prin sentinţa penală nr. 108/21.10.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/A/01.10.2018 pronunţată de ÎCCJ.
Astfel, martorii audiaţi nemijlocit de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel în dosarul nr. x/2016, au susţinut teza acuzării în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat definitiv revizuentul A..
A avut în vedere Curtea că instanţa de apel - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma readministrării probatoriului şi interpretării acestuia a constatat că în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat, martorii denunţători C. şi D. şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond.
Curtea a avut în vedere că fiind audiat în faţa instanţei de fond (Curtea de Apel Ploieşti) în dosarul nr. x/2016, martorul C. a declarat că în data de 11 martie 2015 când a avut loc procesul său a fost chemat de inculpatul A., prin apel telefonic, în biroul acestuia, ocazie cu care i-a transmis să meargă în instanţă, adică, la parterul clădirii, deoarece este totul aranjat după care l-a întrebat dacă ştie să facă faţade, iar la răspunsul său afirmativ, i-a spus că are o magazie de circa 50 mp. ce ar trebui placată cu polistiren, după care ar trebui trasă o mână de şpaclu, adică adeziv şi drişcuit.
În aceeaşi zi a fost cu inculpatul la S.C. H. să cumpere materiale, respectiv polistiren de culoare albă de 20 mm, circa 50 mp, dibluri pentru polistiren şi ciupercile aferente, plasă, şuruburi şi adeziv. A mai spus că pentru a ajunge la magazie treceau prin casă.
Împreună cu D. a lucrat de luni până vineri, nu a discutat nimic cu inculpatul despre preţul manoperei însă după terminarea lucrării inculpatul i-a cerut să-i stabilească un preţ pentru tencuirea parterului, l-a chemat pe E. cu care lucrează, împreună au făcut măsurătorile, erau circa 500 mp şi la 9 RON mp ar fi însemnat circa 45 milioane RON vechi. Lucrarea nu a mai fost executată, deoarece inculpatul i-a spus că se mai gândeşte, dar nu l-a mai sunat.
Referitor la discuţia cu D., E. şi F., dacă au avut discuţii, când şi unde, martorul a răspuns afirmativ, la un magazin din Ghioşeşti, după terminarea lucrării, înainte dar şi după denunţ, iar dacă a cunoscut că este înregistrată, a negat.
Martorul D., audiat în faza cercetării judecătoreşti în aceeaşi cauză, şi-a menţinut declaraţiile anterioare, declarând că după terminarea procesului, C. i-a spus să meargă la domnul A. să îi facă o lucrare, mai exact, să aplice polistiren pe magazie, a început lucrarea la circa o săptămână de la proces, a lucrat cu C. timp de 5 zile, nu au fost plătiţi, nici nu aveau pretenţii, pentru că de la C. a aflat că a vorbit cu domnul procuror şi a aflat că nu o să primească sentinţă cu executare.
Lucrează în construcţii de când a terminat liceul, a mai făcut astfel de lucrări şi era plătit ori la metru, ori la zi, respectiv circa un milion pe zi.
La întrebarea procurorului, dacă atunci când s-a prezentat la Judecătoria Sinaia pentru soluţionarea propriei cauze are cunoştinţă dacă C. a fost chemat de procurorul A. şi faţă de răspunsul afirmativ al acestuia, a fost întrebat cum, răspunsul a fost că telefonic, era de faţă când C. a primit telefon de la inculpat.
De asemenea, la întrebarea procurorului, ce i-a spus C. la întoarcere, a declarat că nu primim cu executare, dacă a crezut că va primi cu executare, a răspuns "Nu, îmi era frică."
De asemenea, la întrebarea "când s-a întors din biroul procurorului, C. i-a povestit ceva în legătură cu vreo lucrare, a răspuns afirmativ.
La întrebarea procurorului, dacă s-a menţionat despre acele lucrări cu referire la pedeapsa de suspendare promisă, a răspuns " C. mi-a transmis că a aflat de la procuror că nu o să primim pedeapsă cu executare şi o să facem acea lucrare fără bani".
La întrebarea avocatului inculpatului "dacă l-a văzut personal pe C. când a intrat în biroul procurorului A. a răspuns:
"l-am văzut când a urcat scările."
A declarat, de asemenea, că a placat cu polistiren 40-50 mp, manopera costând în jur de 20 RON/mp., materialele au fost cumpărate de proprietar, mai multe ştie C..
A susţinut că nu a fost ameninţat în vreun fel.
A asistat la o discuţie la care au participat C., E. şi F., şi-a amintit că E. a fost la ei la lucrare o singură dată, iar cu F. a discutat despre lucrare.
Cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond, martorul ocular E. şi-a menţinut declaraţiile anterioare susţinând că în urmă cu circa 2 ani, nu ştie exact luna, dar era spre primăvară şi era frig afară, a fost solicitat de C. şi D. să facă nişte măsurători la o casă situată în Comarnic, lângă DN1, mai exact lângă sala de sport şi să facă preţul la lucrare. Nu l-a cunoscut personal pe proprietar, în instanţă l-a văzut pentru prima oară.
În acele condiţii, a făcut măsurători, a stabilit un preţ, un deviz, şi a rămas ca proprietarul să îi sune pe C. şi D., iar ei, pe martor, lucru care nu s-a mai întâmplat.
De la cei doi ştie că erau de 2-3 zile la respectiva casă şi puneau polistiren pe magazie.
Cunoaşte că preţul pentru placare cu polistiren era în funcţie de proprietar, de 50-60 RON/zi.
Nu are cunoştinţă de o înţelegere între C., D. şi procurorul A., dar cunoaşte că cei doi au pus polistiren pe o magazie a acestuia şi ştia că ei au o problemă cu poliţia pentru o faptă în care i-ar fi luat unui coleg 6 milioane, după ce au băut împreună.
Şi-a menţinut declaraţiile de la procuror, în sensul, că ştie de la cei doi că procurorul le-a promis că îi va ajuta cu dosarul penal, astfel încât să nu facă puşcărie şi să obţină o pedeapsă mai blândă, cu suspendare.
Cu ocazia soluţionării apelului instanţa de control judiciar a încuviinţat sau, după caz, a dispus din oficiu administrarea de probe cu înscrisuri, probe testimoniale, constând în reascultarea martorilor I., D., C., J., K., L. şi M. (la solicitarea inculpatului A.), a martorului N. (la solicitarea procurorului) şi a martorului E. (din oficiu), precum şi efectuarea unor adrese către D.N.A - Serviciul Teritorial Ploieşti pentru a se comunica relaţii cu privire la situaţia martorilor denunţători, în raport, cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi O.U.G nr. 43/2000.
Totodată, au fost solicitate aceleiaşi unităţi de parchet informaţii cu privire la existenţa mijloacelor tehnice de înregistrare a declaraţiilor şi date privind eventuala implicare a Serviciului Român de Informaţii în activitatea de urmărire penală desfăşurată în cauză (răspunsul aflându-se la fila x/vol. 2 apel). Măsurile corespunzătoare au fost dispuse prin încheierile din datele de 27.01.2017, 30.10.2017, 18.05.2018, considerentele avute în vedere fiind redate detaliat în cuprinsul acestor încheieri.
A reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că în privinţa presupuselor indicii că denunţătorii C. şi D. ar fi fost "instruiţi" de către procurori anterior ascultării lor nemijlocite în cursul judecăţii, că susţinerile inculpatului A. au caracterul unor simple alegaţii, nesusţinute de un minimum de date obiective.
Completul de apel de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la ascultarea nemijlocită, în prezenţa apelantului inculpat asistat de apărător ales, a celor doi martori nominalizaţi şi a avut, astfel, oportunitatea de a observa, în mod direct, toate particularităţile de conduită utile pentru evaluarea credibilităţii persoanelor audiate.
Susţinerile inculpatului A. referitoare la pretinsa influenţare a denunţătorilor se grefează, aparent, pe date obţinute în cursul anchetei ce face obiectului dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, având ca obiect plângerea penală formulată de apelant împotriva unuia din procurorii care au instrumentat cauza de faţă.
Limitându-se, însă, la a contesta veridicitatea afirmaţiilor martorilor în faţa instanţei de apel, inculpatul A. nu a prezentat vreun element probator concret în susţinerea alegaţiilor sale privind conduita ilicită a reprezentanţilor acuzării, deşi, reprezentat fiind pe durata anchetei penale paralele în cauza nr. 276/P/2017, în care denunţătorii au fost audiaţi în legătură cu acuzaţiile penale aduse de inculpat procurorului de caz, apelantul ar fi avut o atare posibilitate.
A reţinut, Curtea că instanţa de apel a analizat şi respins motivat cererea revizuentului condamnat A. de constatare a nulităţii declaraţiilor date, în faza de urmărire penală, de martorii denunţători C., D. şi I., apreciind că denunţul nu are natura juridică a unui mijloc de probă din categoria celor limitativ prevăzute de art. 97 alin. (2) din C. proc. pen., ci reprezintă un mod de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, distinct şi explicit reglementat în cuprinsul dispoziţiilor art. 290 din C. proc. pen.
Denunţul nu serveşte la constatarea infracţiunii sau la identificarea autorului ei, ci mijloceşte doar, prin încunoştinţarea organelor judiciare, stabilirea cadrului procesual în care ulterior, exclusiv prin mijloacele de probă prevăzute de lege, să se asigure aflarea adevărului, drept pentru care actul procedural cu valoare de mijloc de probă este, potrivit art. 97 din C. proc. pen., declaraţia autorului denunţului, ascultat ulterior în proces în oricare din calităţile procesuale prevăzute de art. 32-34 din C. proc. pen.
A reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că interpelaţi, atât în faţa primei instanţei, cât şi în apel, în condiţiile de publicitate şi contradictorialitate specifice judecăţii, toţi cei trei martori au afirmat explicit că organele de urmărire penală nu au exercitat asupra lor, la data audierii, acte de constrângere prin violenţe, ameninţări sau alte asemenea mijloace, cu consecinţele prevăzute de art. 102 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.
A reţinut Curtea ca şi instanţele care au soluţionat dosarul nr. x/2016 că procurorul anchetator, deşi s-a exprimat într-o manieră mai dură, le-a cerut martorilor doar să declare tot ce ştiu, altfel vor răspunde penal, situaţie ce nu poate fi considerată o ameninţare nelegitimă, în cauză fiind vorba de o aducere la cunoştinţa martorilor a consecinţelor legale decurgând din nedeclararea adevărului sau a tot ce ştiu.
S-a constatat că instanţa de apel a reţinut că privinţa caracterului provocator al întrebărilor şi remarcilor martorului ameninţat G. în discuţia cu denunţătorii, este neîntemeiată, din întreaga transcriere a convorbirii rezultând că intervenţiile celui dintâi, deşi sugestive pentru relaţia denunţătorilor cu inculpatul, nu au constituit cauza principală a afirmaţiilor ulterioare făcute de interlocutori.
Amploarea detaliilor furnizate spontan de C. şi D. pune în lumină relaţiile apropiate dintre participanţii la discuţie, pe fondul acestor raporturi, martorii optând să relateze liber şi detaliat un episod apreciat inedit în istoricul lor personal, de care, în mod evident, luaseră cu toţii cunoştinţă anterior.
Totodată, s-a reţinut că instanţa de apel a înlăturat motivat declaraţiile martorilor L. şi K..
Astfel, raportat la probele administrate în cauză, a constatat nemijlocit instanţa de control judiciar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cele două grade de jurisdicţie
a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, implicarea inculpatului A. în activitatea ilicită ce a făcut obiectul judecăţii, activitate ce se circumscrie, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, conţinutului infracţiunii de trafic de influenţă, drept pentru care a dispus condamnarea acestuia.
Declaraţiile date de martorul C. în dosarul instrumentat la acea vreme de S.I.I.J., în sensul că domnul procuror B. a zis că dacă nu spunem tot ce ştim ne bagă la puşcărie pe toţi trei. A spus că ori ne ducem noi la puşcărie, ori A.. Era vorba să spunem tot ce ştim despre faptul că am făcut faţada aceea şi pentru că nu ne-a băgat la puşcărie. Menţionez că ultima dată când am fost în birou la domnul procuror, D. a rămas jos, iar eu am urcat în biroul procurorului. Ţin minte că atunci l-am întrebat dacă e grav şi dacă ne arestează. Procurorul nu a spus nimic. M-a întrebat dacă ştiu să fac construcţii, i-am răspuns că ştiu. I-am dat numărul de telefon să mă sune. Mi-a spus că după amiază ne auzim la telefon. Apoi a urmat deplasarea în şedinţa de judecată şi ştiu că atunci eu şi D. am fost condamnaţi la pedepse de câte 3 ani şi 6 luni cu suspendare cu verificare, iar O., care fusese complicele nostru a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni sau 1 an şi 3 luni, tot cu suspendare. O. nu a vorbit cu procurorul A.. Nici nu a fost în sală, el a fost judecat cât timp a fost în Germania. Nici D. nu a vorbit cu procurorul A.. Atunci când am mers în sala de judecată, eu i-am spus lui D. că am vorbit cu procurorul A. şi i-am mai spus că cred că o să ne ajute, şi o să fie bine şi să intrăm în sală.
Declar că nu am mai vorbit cu domnul procuror A. despre condamnarea mea nici în ziua în care am cumpărat materialele şi nici pe durata executării lucrării... Revin şi precizez că eu i-am găsit pe D. şi pe F. la o masă în biroul procurorului B. de la DNA. în acel birou se mai afla încă un bărbat şi o femeie. Tot acolo se găsea şi o femeie, cea la care mergeam la 4 luni şi semnam.
Era cu nişte dosare, probabil dosarele noastre. Domnul procuror B. a zis că dacă nu spunem tot ce ştim ne bagă la puşcărie pe toţi trei. A spus că ori ne ducem noi la puşcărie, ori A.. Era vorba să spunem tot ce ştim despre faptul că am făcut faţada aceea şi pentru că nu ne-a băgat la puşcărie, nu sunt de natură să conducă la admiterea prezentei cereri de revizuire.
Faptul că martorul declară că revizuentul condamnat A. nu a aranjat să primească 3 ani cu suspendare şi în schimb să îi facă o magazie, şi că nu îşi explică cum de s-a consemnat acest aspect în denunţurile formulate cât şi în declaraţiile date, nu este de natură a constitui fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, în condiţiile în care în mod definitiv s-a stabilit de către instanţele de judecată raportat la întreg materialul probator administrat în cauză, existenţa faptei de trafic de influenţă şi comiterea acesteia de către revizuentul condamnat, în condiţiile în care martorii antemenţionaţi au fost audiaţi nemijlocit, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, nerelatând aspecte care să conducă la inexistenţa faptei de trafic de influenţă.
A reţinut Curtea că D., nu şi-a retractat în concret declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi la judecarea dosarului nr. x/2016, astfel încât să se aprecieze întemeiată prezenta cerere de revizuire.
Curtea constată că în mod definitiv s-a stabilit de către instanţele de judecată inexistenţa vreunei ingerinţe din partea SRI în dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti.
Totodată, a avut în vedere Curtea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 42 din data de 31.01.2023, în dosarul nr. x/2022 prin care s-a soluţionat plângerea petentului împotriva soluţiei de clasare dispusă faţă de P. şi B., în motivarea respingerii plângerii reţinând că se constată că în raport cu cele reţinute în cauză şi reevaluând ansamblului actelor de urmărire penală, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că în mod corect s-a constatat că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetaţi intimaţii nu există, nefiind reţinută nicio încălcare a dispoziţiilor legale şi nicio conduită în sarcina persoanelor vizate de plângerea petentului apte să conducă la concluzia că se impune tragerea lor la răspundere penală, de vreme ce, aşa cum s-a arătat şi în considerentele ordonanţei de clasare, ancheta penală întreprinsă de procurorii de caz reclamaţi a fost supusă cenzurii instanţelor de judecată în cauzele penale expuse în cuprinsul ordonanţei. În concret aşa cum s-a arătat, acuzaţiile expuse în plângerea petentului dau expresie în realitate nemulţumirii acestuia faţă de modul de derulare a urmăririi penale în dosarul penal vizându-l pe petent constituit urmare a unor denunţuri pe care le contestă, precum şi faţă de modalitatea în care procurorii de caz au administrat probatoriul pe baza căruia au dispus emiterea rechizitoriului şi trimiterea sa în judecată. În aceste condiţii, indiferent de încadrarea lor în drept, acuzaţiile aduse intimaţilor se circumscriu exclusiv contestării modalităţii de exercitare de către aceştia a atribuţiilor de serviciu, în situaţiile punctuale invocate de petent.
În consecinţă, raportat la considerentele mai sus expuse, Curtea în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 108/21.10.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/A/01.10.2018 pronunţată de ÎCCJ, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A constatat că revizuentul condamnat a fost asistat de apărător ales.
II. Judecata în apel.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă a declarat, în termenul legal, apel revizuentul A. prin apărător ales.
În dezvoltarea motivelor de apel aflate la dosarul Înalte Curţi, apelantul revizuent A. prin apărător ales a făcut un scurt istoric al cauzei, respectiv faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpata, la sentinţa pronunţată de prima instanţă, la decizia instanţei de apel, la considerentele acesteia din urmă cu privire la condamnarea revizuentului la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
S-a menţionat că cuprinsul declaraţiei de martor din data de 27.11.2019 administrată în dosarul nr. x/2018 aflat în instrumentarea secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, C. arată răspunzând la întrebarea adresată de avocatul condamnatului:"Să precizeze martorul dacă i-a spus domnul procuror A. că a aranjat să primească 3 ani cu suspendare şi în schimb să îi facă o magazie?" ca "Nu mi-a spus aşa ceva." La următoarea întrebare adresată de avocatul condamnatului:
"Să precizeze martorul cum îşi explică că apare această frază atât în denunţ, cât şi în declaraţie?", a arătat:Nu îmi explic cum de apare această afirmaţie în denunţul şi declaraţia consemnate la DNA. Noi nu am spus aşa ceva, nici nu ne-a întrebat domnul procuror B., noi i-am spus că ne-am gândit să îi facem lucrarea, în ideea că ne-ar fi ajutat să fin condamnaţi cu suspendare."
Apelantul revizuent condamnat prin apărătorul ales consideră că este evident că între declaraţiile date în cursul urmăririi penale în faţa Curţii de Apel Ploieşti şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi declaraţia dată ulterior condamnării revizuentului, pe de altă parte, există o diferenţă majoră, aptă să conducă la o altă reţinere a împrejurărilor de fapt constând în dialogul purtat între cei doi în data de 19.02.2015, cu impact direct în reţinerea existenţei faptei ori a îndeplinirii condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel, în condiţiile în care, în cuprinsul dialogului dintre cei doi nu a existat nicio referire la un presupus aranjament cu judecătorul fondului în sensul pronunţării unei soluţii cu privire la persoanele trimise în judecată de revizuent şi nicio legătură între presupusa traficare a influenţei asupra magistratului investit cu judecarea denunţătorilor în schimbul efectuării unor lucrări la imobilul revizuentului, este evident să soluţia de condamnare a avut ca fundament stabilirea unei situaţii de fapt greşite şi care nu corespunde adevărului.
În acest sens, se solicită a se avea în vedere împrejurarea că potrivit actelor şi lucrărilor dosarului precum şi situaţiei de fapt reţinută, atât de către Curtea de Apel Ploieşti, cât şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat în momentul în care condamnatul i-ar fi transmis martorului C. că soluţia în ceea ce îl priveşte este aranjată, respectiv pronunţarea unei condamnări cu suspendarea executării, iar în schimbul ajutorului dat prin intervenţia la judecătorul fondului, urma ca acesta împreună cu martorul D. să execute lucrări în mod gratuit la locuinţa revizuentului. În condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut cu caracter definitiv acest dialog ar fi avut loc în data de 19.02.2015, fără a fi purtat în prezenţa vreunui martor şi fără posibilitatea de a fi reconstituit în afară de relatările părţilor, împrejurarea că ulterior condamnării revizuentului martorul C. revelează un alt conţinut al dialogului purtat decât cel care a condus la condamnarea revizuentului, reprezintă din punctul de vedere al acestuia o împrejurare nouă, aptă să conducă la adoptarea unei soluţii contrare celei pronunţate faţă de revizuent.
În acest sens, a promovat cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în care a învederat, printre altele, caracterul nevoluntar al declaraţiilor date de către martorul C., atât în cursul urmăririi penale, cât şi faţa secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi ignorată, întrucât a fost dată în faţa unui organ judiciar, într-o procedură judiciară, sub jurământ şi în mod voluntar. În legătură cu această ultimă constatare, să se solicită a se observa condiţiile în care au fost administrate, atât denunţul şi declaraţia ca urmare a formulării denunţului din data de 22.02.2016 în faţa DNA - ST Ploieşti, cât şi ulterior în faţa instanţelor de judecată. A arătat pe larg împrejurările în care a fost formulat denunţul şi administrată declaraţia de martor, şi chiar în condiţiile în care nu s-a reţinut în modalitatea concretă în care s-a efectuat urmărirea penală în cauza care l-a privit pe revizuent, totuşi, atât declaraţiile martorului C., cât şi declaraţiile martorului D., la care se adaugă declaraţiile date de martorii
Q., R., S., T., U., V., W., administrate în dosarul instrumentat de secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la presupuse fapte de natură penală săvârşite de procurorul B. au aptitudinea de a releva modalitatea în care acest procuror efectua anchetele, uzând de mijloace şi "tehnici de anchetă" care aveau aptitudinea de a influenţa caracterul voluntar al unor declaraţii. Chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine în cuprinsul deciziei penale nr. 237/A/01.10.2018 "[…] în privinţa presupuselor indicii că denunţătorii C. şi D. ar fi fost "instruiţi" de către procurori, anterior ascultării lor nemijlocite în cursul judecăţii, constată că susţinerile inculpatului A. au caracterul unor simple alegaţii, nesusţinute de un minim de date obiective. Înalta Curte a procedat la ascultarea nemijlocită în prezenţa apelantului-inculpat asistat de apărător ales a celor doi martori nominalizaţi şi a avut astfel oportunitatea de a observa în mod direct toate particularităţile de conduită utile pentru evaluarea credibilităţii persoanelor audiate. Susţinerile inculpatului A. referitoare la pretins influenţare a denunţătorilor se grefează aparent pe date obţinute în cursul anchetei ce face obiectul dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică având ca obiect plângerea penală formulată de apelant împotriva unuia din procurorii care au instrumentat cauza de faţă. Limitându-se, însă, la a contesta veridicitatea afirmaţiilor martorilor în faţa instanţei de apel, inculpatul A. nu a prezentat vreun element probator concret în susţinerea alegaţiilor sale privind conduita ilicit a reprezentanţilor acuzării, deşi reprezentat fiind pe durata anchetei penale paralele în cauza nr. 276/P/2017, în care denunţătorii au fost audiaţi în legătură cu acuzaţiile penale aduse de inculpat procurorului de caz, apelantul ar fi avut o atare posibilitate. În condiţiile în care, aşa cum a arătat pe larg în cuprinsul cererii de revizuire, declaraţiile pe care şi-a întemeiat calea extraordinară de atac au fost administrate ulterior soluţionării definitive a cauzei care a condus la condamnarea revizuentului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, este evident că a fost într-o imposibilitate obiectivă de a prezenta Înaltei Curţi pe parcursul soluţionării apelului elemente care ar fi putut influenţa soluţia dispusă în cauză, însă, pe de altă parte, Înalta Curte a constatat implicit că în condiţiile în care ele ar fi existat la momentul respectiv (declaraţiile), ar fi avut aptitudinea de utilitate şi pertinenţă în adoptarea soluţiei.
De altfel, pe parcursul judecării cauzei în apel a învederat permanent împrejurarea că procurorul de caz, deşi avea la dispoziţie mijloace tehnice de înregistrare, nu a uzat de acestea, unitatea de parchet arătând în mod neadevărat în cuprinsul declaraţiilor că nu au avut la dispoziţie asemenea mijloace, aspect contrazis prin răspunsul primit de revizuent urmare pronunţării sentinţei civile nr. 7299/08.11.2018 a Tribunalului Bucureşti prin care D.N.A. a fost obligată să-l informeze pe acesta cu privire la existenţa mijloacelor tehnice. Referitor la acest aspect, Înalta Curte a reţinut că şi în condiţiile în care rezultă în mod evident că Structura Teritorială Ploieşti a DNA avea în dotare asemenea mijloace, totuşi "raportat la volumul de activitate al unui organ de urmărire penală din categoria Serviciilor Teritoriale ale DNA se relevă ca insuficient pentru înregistrarea tuturor persoanelor ascultate în această unitate." În realitate, însă, spre exemplu revizuentul a fost audiat în data de 03.03.2016 între orele 21-21:50, interval orar în care nu mai erau audiate în unitatea de parchet alte persoane şi, aşa cum rezultă dintr-o înregistrare apărută în mass-media, procurorul B. declară:"Terminaţi cu prostiile cu înregistratul că nu mai pot să paradesc cetăţenii", iar colega sa, procuror X. arată:
"Tocmai de asta: este un procedent…"; şi în continuare procurorul B. arată:
"…periculos. Nu mai faceţi chestii d-astea! Nu avem mijloace. Da, putem, dar nu vrem! Dacă înregistrez, eu ce să zic? Bă te paradesc?!" (FĂRĂ FILMARE, CĂ NU POT SĂ PARADESC - Înregistrare zdrobitoare. Procurorul DNA B. refuza să înregistreze audierile, ca să poată face presiuni pe martori:
"Terminaţi cu prostiile cu înregistrările, că nu pot să paradesc…E un precedent periculos…Putem, dar nu vrem. Dacă înregistrez, ce să zic? Ba, te paradersc?!...Singura mea bucurie: paraditul la cetăţeni."Ani în şir, la declaraţiile luate sub presiune, DNA Ploieşti minţea că n-avea tehnică de înregistrare audio-video FĂRĂ FILMARE, CĂ NU POT SĂ PARADESC - Înregistrare zdrobitoare. Procurorul DNA B. refuza să înregistreze audierile, ca să poate face presiuni pe martori: Terminaţi cu prostiile cu înregistrările, că nu pot să paradesc…E un precedent periculos (luju.ro).
În legătură cu aprecierea asupra credibilităţii martorilor, Înalta Curte a arătat în cuprinsul motivării deciziei penale pronunţate că percepţia martorilor cu privire la evenimente depinde în mare măsură de abilităţile psiho - intelectuale ale acestora (pagina 43 din decizie). În acest context urmează să observaţi că în condiţiile în care ulterior condamnării martorii au revelat, într-o altă procedură judiciară, împrejurări noi care nu au fost cunoscute de către instanţă, este legitimă solicitarea condamnatului de a supune prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii, atenţiei judecătorilor, conţinutul declaraţiilor pe care le-a apreciat ca fiind de această dată voluntare, cu impact asupra reţinerii infracţiunii de trafic de influenţă.
În acest sens a supus atenţiei instanţei de apel, declaraţia dată la S.I.I.J. de către martora V., consilierul de probaţiune (la care erau repartizaţi C. şi D.), având asupra sa dosarele de supraveghere, care menţionează că "Am calitatea de consilier de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune din cadrul Tribunalului Prahova şi, din câte îmi amintesc, cu ceva timp în urmă, mai îndelungat, am fost desemnată să supraveghez două persoane care fuseseră condamnate la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare sub supraveghere. Ţin minte că a fost vorba despre C. şi D., dar fără să pot să asociez numele cu persoana în acest moment…Îmi amintesc ă, la un moment dat, pe durata supravegherii celor doi, şeful Serviciului de probaţiune, respectiv domnul Y. mi-a comunicat că sunt invitată la DNA - ST Ploieşti şi, ca urmare acestei invitaţii, trebuia să prezint şi dosarele de probaţiune ale numiţilor C. şi D.. Ştiu că am ajuns la DNA ST Ploieşti mai după prânz sau în jurul prânzului şi am fost invitată într-un birou unde se aflau mai mulţi bărbaţi…În birou se afla, cred, D., care era însoţit de un bărbat pe care, personal, nu îl cunosc. Precizez că am afirmat că este posibil să fie vorba de D., fără să am certitudini, dar ştiu că unul este mai blonduţ şi mai slab, iar celălalt este brunet şi mai solid…Până la momentul la care a sosit C. a trecut ceva timp, poate o jumătate de oră sau mai mult…Nu-mi mai amintesc ca în prezenţa mea să se fi consemnat ceva, fie referitoare la C. şi/sau D.. Personal, nu am semnat nimic. În prezenţa mea, niciunul dintre cei doi nu a semnat nimic…Aveam asupra mea dosarele sau dosarul de probaţiune în original…"
În acelaşi sens, martorul D. menţionează în declaraţia dată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Urmărire Penală şi Criminalistică în ziua de 09.08.2018:
"Precizez faptul că, întrucât primisem o pedeapsă cu suspendare pentru o infracţiune de tâlhărie, faptă comisă împreună cu C., mi-a fost teamă ca eventuala suspendare a acestei pedepse să nu fie revocată şi să nu fiu cercetat şi să fiu condamnat pentru vreo altă infracţiune care ar fi avut drept consecinţă executarea pedepsei anterioare.
Mai mult decât atât, a opinat că în cazul magistraţilor acuzaţi de infracţiuni de corupţie, proba săvârşirii faptei trebuie să fie indubitabilă, manifestarea trebuie să fie expresă şi percepută ca atare de către cealaltă parte. Cu alte cuvinte, standardul probei trebuie să fie deosebit de ridicat, astfel încât mesajul să fie neechivoc, orice interpretare/reinterpretare a acestuia fiind nerezonabilă. Or, împrejurările cu caracter de noutate care vin să infirme cele statuate anterior, în acest context, trebuie cercetate pe fond astfel încât să nu planeze nicio suspiciune cu privire la acurateţea şi realitatea celor reţinute cu caracter definitiv în hotărârea de condamnare, mai ales prin prisma consecinţelor pe care hotărârea de condamnare le-a produs. În cazul de faţă, s-a pus capăt unei cariere de magistrat de aproximativ 18 ani, fără pată până la momentul condamnării, supunerea oprobiului public, afectarea familiei şi a reputaţiei.
În raport cu particularităţile cauzei de faţă, considerăm relevantă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală - Decizia nr. 6883/24.11.2006, prin care s-a statuat că "în cazul învinuirii unor magistraţi, judecători sau procurori, care judecă alte persoane, infractori, ori numai justiţiabili, de comiterea unor infracţiuni grave, probele trebuie să fie serioase, credibile, de natură a da certitudine asupra situaţiilor de fapt relatate, judecătorilor şi procurorilor, persoane cărora oricând li se pot înscena procese, diverse învinuiri, de către cei judecaţi ori de alte persoane interesate, de rea-credinţă - trebuie să li se acorde o mare atenţie."
În recenta sa jurisprudenţă, Curtea Constituţională a României a statuat două aspecte fundamentate cu valoare de postulat, în ceea ce priveşte standardul de probă, care permite instanţei să considere că într-un anumit caz prezumţia de nevinovăţie, care operează în favoarea acuzatului, a fost înlăturată de probele administrate în cursul procesului respectiv, cu salvgardarea principiilor legalităţii (loialităţii) şi procesului echitabil.
Astfel, cât priveşte convingerea judecătorului că o persoană este vinovată de comiterea unei infracţiuni, instanţa de contencios constituţional a subliniat că ea "are drept fundament o conştiinţă juridică ce se formează numai după epuizarea duelului judiciar", iar în măsura în care "judecătorul nu poate ajunge la o concluzie fermă, legiuitorul a consacrat instituţia reluării cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor prevăzută de art. 395 din C. proc. pen.."
În continuare, Curtea precizează că "pentru a ajunge la o anumită convingere judecătorul va face o analiză logică, ştiinţifică şi riguroasă a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor ca un tot unitar."
Finalmente, se conchide cu privire la chestiunea în discuţie că "chiar dacă judecătorul, asemenea multor profesii, poate dezvolta în cadrul activităţii sale anumite deprinderi care alcătuiesc ceea ce se numeşte deformaţie profesională şi care îl poate face să alunece într-o zonă de empirism profesional bazat pe o încredere disproporţionată şi neştiinţifică în propria intuiţie, acest fapt nu echivalează cu libertatea sa de a da dezlegare unei pricini bazându-se numai pe ceea ce ar putea crede, deoarece cunoaşterea evenimentului supus judecăţii presupune existenţa unui echilibru între acuzare şi apărare, astfel încât acuzaţia să fie dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă." (Decizia nr. 778/17.11.2015, paragrafele 32 şi 33).
Apelantul revizuent condamnat A. prin apărător ales a menţionat în continuare criticile privind hotărârea apelată.
Hotărârea este nemotivată. Astfel, magistratul fondului nu a analizat incidenţa cazului de revizuire prevăzut de disp. art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. limitându-se în a constatat autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 237/A/01.10.2018 pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub aspectul aptitudinii declaraţiilor martorilor C. şi D. de a fundamenta soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Or, faţă de obiectul investirii, magistratul fondului avea obligaţia nu numai să constate dar să şi demonstreze în ce măsură argumentele aduse în favoarea admiterii cererii de revizuire nu au aptitudinea de a trece filtrul reprezentat de admiterea în principiu.
"Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionare în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să îşi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control judiciar, elemente necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. A motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidenţă datele concrete care folosite ca premise duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii, fără indicarea unei date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită ori implicită la actele cauzei, în general, nu înseamnă a motiva." (ÎCCJ, secţia Penală, decizia nr. 656/2004).
În acelaşi sens, CEDO a apreciat că motivarea unei hotărâri constituie una dintre componentele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO şi a libertăţilor fundamentale şi atribuie instanţei obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor (CEDO, cauza Boldea c. României).
Tot astfel, potrivit art. 31 din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se reţine că "pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil şi de societate, în general, drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă. Justiţiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa şi că a fost soluţionată corect şi societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili pacea socială."
În concret, magistratul fondului statuează că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lit. e) a art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în sensul că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Apoi, judecătorul fondului arată că martorii C. şi D., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în judecarea dosarului nr. x/2016 în fond şi în apel, au fost în permanenţă în sensul că revizuentul A. le-a indus convingerea că în urma demersurilor sale la instanţa de judecată aceştia vor fi condamnaţi la o pedeapsă a cărei executare va fi suspendată sub supraveghere, drept pentru care urmează a efectua lucrarea de placare a magaziei proprietatea revizuentului cu polistiren, fără a fir remuneraţi, fapt ce s-a şi întâmplat ulterior. După ce reţine că nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, magistratul fondului constată că:
"[…] cu excepţia martorului C. care şi-a retractat în parte declaraţiile date în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA ST Ploieşti şi în cursul judecării dosarului penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti, ceilalţi martori nu au relatat aspecte noi care să conducă la netemeinicia soluţiei de condamnare a revizuentului A. prin sentinţa penală nr. 108/21.10.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237/A/01.10.2018 pronunţată de ÎCCJ. […] Curtea are în vedere fă fiind audiat în faţa instanţei de fond, martorul C. a declarat că în data de 11.03.2015 când a avut loc procesul său a fost chemat de inculpatul A. prin apel telefonic, în biroul acestuia, ocazie cu care i-a transmis să meargă în instanţă, adică la parterul clădirii, deoarece este totul aranjat după care l-a întrebat dacă ştie să facă faţade, iar la răspunsul său afirmativ i-a spus că are o magazie de circa 50 mp ce ar fi trebuit să fie placată cu polistiren […]".
Apelantul revizuent condamnat prin apărătorul său ales a solicitat a se observa că magistratul fondului a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea constatată de către instanţele investite cu judecarea revizuentului, motiv pentru care a opinat că a fost într-o imposibilitate vădită de a aprecia asupra pertinenţei argumentelor revizuentului raportate la situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţele judecătoreşti şi a aptitudinii acestro argumente de a se constitui în cazul de revizuire prevăzut de disp. art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.. Aşadar, pornind de la premise greşite, este evident că magistratul fondului nu a fost în măsură să ajungă la o concluzie pertinentă. Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, martorul C. s-a întâlnit cu revizuentul în data de 19.02.2015, când ar fi avut loc dialogul dintre cei doi, iar martorul despre care se reţine că şi-ar fi retractat în parte declaraţiile este I. şi nu C..
În continuare magistratul fondului obiectivează în cuprinsul hotărârii de respingere, ca inadmisibilă a cererii de revizuire, la reproducerea unor statuări ale instanţei de apel şi a unor fragmente din declaraţiile martorilor audiaţi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SIIJ, fără însă a reproduce sau a analiza chiar fundamentul cererii de revizuire, respectiv cele declarate de martorul C., audiat fiind la data de 27.11.2019: la întrebarea adresată de avocatul condamnatului:
"Să precizeze martorul dacă i-a spus domnul procuror A. că a aranjat să primească 3 ani cu suspendare şi în schimb să îi facă o magazie?, martorul C. a răspuns că:
"Nu mi-a spus aşa ceva."; La întrebarea adresată de avocatul condamnatului:
"Să precizeze martorul cum îşi explică că apare această frază atât în denunţ, cât şi în declaraţie?, martorul C. a arătat:
"Nu îmi explic cum de apare această afirmaţie în denunţul şi declaraţia consemnate la DNA. Noi nu am spus aşa ceva, nici nu ne-a întrebat domnul procuror B., noi i-am spus că ne-am gândit să îi facem lucrarea, în ideea că ne-ar fi ajutat să fim condamnaţi cu suspendare."
Având în vedere că instanţele de judecată au constatat cu caracter definitiv că infracţiunea de trafic de influenţă s-a săvârşit în data de 19.02.2015 ca urmare a susţinerii revizuentului faţă de martorul C., că soluţia este aranjată în ceea ce îl priveşte şi că în schimbul acestui ajutor urma să îi placheze cu polistiren o magazie, iar ulterior condamnării acelaşi martor expune o altă situaţie de fapt, opinăm că magistratul fondului nu a analizat în concret argumentele prezentate de revizuent, limitându-se a constata autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi prin aceasta, trecând în derizoriu însăşi instituţia revizuirii.
Faţă de cele mai sus arătate, s-a opinat că se impune desfiinţarea sentinţei penale nr. 15/08.02.2024 a Curţii de Apel Ploieşti pronunţată în dosarul nr. x/2023 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa investită cu cererea de revizuire.
În condiţiile în care nu veţi achiesa la această propunere, se solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinţei penale atacate şi, a se constata că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, să se trimită cauza la Curtea de Apel Ploieşti în vederea judecării acesteia pe fond.
În acest sens, se solicită a se avea în vedere că declaraţia dată de C. coroborată cu celelalte declaraţii administrate în faţa aceluiaşi organ judiciar, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SIIJ are aptitudinea de a conduce la o soluţie de achitare faţă de modalitatea şi momentul în care s-ar fi săvârşit fapta, reverificarea împrejurărilor prestării unei activităţi remunerate sau neremunerate la imobilul revizuentului, rămânând fără efecte în plan juridic. Cu alte cuvinte, dacă se demonstrează că niciodată revizuentul nu i-a comunicat martorului C. că ar fi discutat cu judecătorul fondului în sensul că acesta să pronunţe o pedeapsă cu suspendare şi că în schimbul acestui ajutor urma ca martorul denunţător să presteze un serviciu gratuit în favoarea revizuentului, iar declaraţiile sale din dosarul nr. x/2016 au fost nevoluntare, date sub imperiul unei temeri, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întemeiată pe disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Totodată, se solicită a se avea în vedere şi conţinutul declaraţiilor pe care şi-a fundamentat prezenta cerere de revizuire, administrate ulterior condamnării cu caracter definitiv a revizuentului, în faţa unui organ judiciar, sub prestare de jurământ. Toate acestea coroborate sunt în măsură să satisfacă cerinţele prevăzute de disp. art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., urmând ca martorul C. să explice în mod detaliat, prin audierea sa, pe parcursul rejudecării cauzei, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, împrejurările în care s-au săvârşit faptele precum şi motivul diferenţelor dintre declaraţiile date în faţa diferitelor organe judiciare.
Dacă, însă se va considera necesar, se solicită să se dispună audierea, chiar în procedura de filtru, a martorului C., precum şi a oricărei alte persoane arătate în cererea de revizuire, cu privire la aceste aspecte.
S-a reiterat în faţa instanţei de apel şi motivele dezvoltate în cererea de revizuire pentru care consideră că aceasta este admisibilă în principiu.
În dosarul cauzei a fost formulată o declaraţie de abţinere de către doamna judecător Z. care a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 02 aprilie 2024 în sensul admiterii declaraţiei de abţinere formulată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată în apel de la 4 aprilie 2024, la interpelarea Înaltei Curţi, dacă sunt cereri prealabile de formulat, apărătorul ales al apelantului revizuent A. a formulat o cerere de recuzare a doi dintre membrii completului de judecată, respectiv a doamnelor judecător AA. şi BB., pentru motivele prezentate în scris, în cererea pe care a depus-o la dosar şi pe care urmează să le învedereze instanţei.
În esenţă, în susţinerea cererii de recuzare, a arătat că apelantul revizuent consideră că există o aparenţă de lipsă de imparţialitate a celor două doamne judecător, izvorâtă din împrejurările pe care le va prezenta în continuare.
Astfel, a susţinut că doamnele judecător a căror recuzare a solicitat-o au făcut parte din Completul de 5 Judecători, care a pronunţat decizia penală nr. 59/26.06.2023, în dosarul nr. x/2022, care a avut ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de partea civilă CC. împotriva sentinţei penale nr. 463/31.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022. A precizat că prin decizia anterior menţionată, a fost menţinută soluţia de achitare cu privire la inculpatul B. pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, în condiţiile în care, procurorul B. este autorul rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., finalizată cu o soluţie de condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
În contextul celor arătate, a solicitat a se aprecia asupra lipsei de imparţialitate a celor două doamne judecător a căror recuzare a formulat-o, întrucât, în opinia sa, în cursul judecării apelului în dosarul nr. x/2022, cei doi magistraţi şi-au format o opinie referitor la conduita profesională a procurorului B., ce rezultă din decizia pronunţată.
Apărătorul ales a arătat că cererea de recuzare se întemeiază pe dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.
A mai arătat că doamna judecător BB. a prezidat completul de judecată care a respins, ca nefondată, cererea de recuzare magistraţilor judecători Z., DD. şi EE., prin încheierea din data de 04.04.2019, formulată de contestator la data respectivă, într-un dosar ce avea ca obiect o contestaţie în anulare. Prin respingerea cererii de recuzare, în opinia sa, contestatorului i-a fost restricţionat dreptul la un proces echitabil, întrucât, procedura de admitere a contestaţiei în anulare poate fi soluţionată şi de către completul care a pronunţat decizia de condamnare în calea de atac a apelului, contestaţia fiind astfel judecată şi respinsă, situaţie care conturează o aparentă lipsă de imparţialitate a magistraţilor.
Ca ultim motiv de recuzare, a învederat că apelantul revizuent a remarcat că, urmare a pronunţării unor hotărâri de către completul C10, care au avut un caracter extraordinar şi singular în raport cu anumite decizii ale Curţii Constituţionale şi cu o hotărâre pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acest complet de judecată s-a plasat într-o zonă în care este evidentă o coeziune şi o legătură foarte strânsă, bazată pe poziţionarea în sens contrar a jurisprudenţei instanţei supreme cu privire la chestiuni sensibile, fiind vorba despre interpretarea şi efectul deciziilor Curţii Constituţionale şi critica adusă soluţiei pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ceea ce ar putea conduce la o reţinere în retractarea unei hotărâri de condamnare dispusă în apel de către unul dintre membrii acestui complet de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul a precizat că cererea de recuzare urmează a fi soluţionată de completul competent.
Înalta Curte în vederea soluţionării cererii de recuzare formulate de apelantul revizuent A., prin apărător ales urmează a amâna cauza, deopotrivă pentru predictibilitatea judecării cauzei, a stabilit un termen de control la data de 18 aprilie 2024, înaintând cauza completului competent în vederea soluţionării cererii de recuzate, s-a pus în vedere părţii şi apărătorului ales al acesteia să consulte site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o zi înaintea termenului de judecată acordat în cauză, pentru a lua cunoştinţă de intervalul orar cert stabilit în vederea judecării acesteia, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 4 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnelor judecător AA. şi BB., formulată de apelantul revizuent A., în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei pe data de 17 aprilie 2024 a fost primită prin email şi depusă la dosarul cauzei o cerere formulată de apelantul revizuent prin apărător ales, aflată la dosarul Înaltei Curţi prin care s-a solicitat audierea în calitate de martor a numitului C. cu adresa indicată, arătându-se că în ce priveşte admisibilitatea acestui mijloc de probă în procedura de revizuire, raportat la cazul de revizuire invocat de condamnat s-a solicitat a se accepta împrejurarea că revizuentul urmăreşte să întărească prin audierea martorului declaraţia dată de acesta la SIIJ, aceasta din urmă fiind şi unul din mijloacele de probă pe care revizuentul şi-a întemeiat cererea. Cu alte cuvinte, potrivit rolului activ circumstanţiat lămuririi cauzei aflată în procedura de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire şi în condiţiile în care conţinutul mijlocului de probă reprezentat de declaraţia acestuia dată în faţa unui magistrat procuror la sediul SIIJ în data de 27.11.2019 este apreciată ca necesitând lămuriri suplimentare cu privire la împrejurările noi descrise (lipsa unui dialog conţinând promisiunea condamnatului privind pronunţarea unei soluţii favorabile - aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere - ca urmare a intervenţiei asupra magistratului judecător investit cu soluţionarea cauzei ce îi privea pe martorii denunţători, respectiv solicitarea ca în schimbul acestei intervenţii aceştia să lucreze gratis la locuinţa condamnatului) şi fără a institui bariere procedurale de natură să lipsească de conţinut instituţia revizuirii, se solicită să se procedeze la audierea nemijlocită a martorului, declaraţia acestuia urmând a fi percepută ex proprii sensibus.
Teza probatorie: a fost indicată audierea martorului C. la 27 noiembrie 2019 la sediul SIIJ indicând precizările făcute de acesta, precizările făcute de martorul D. în declaraţia dată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Urmărire Penală şi Criminalistică în ziua de 09.08.2018 şi precizările făcute de martora V., consilierul de probaţiune în declaraţia dată de aceasta.
În această situaţie s-a arătat că se impune audierea martorului C. pentru a explica în mod detaliat, prin audierea sa, împrejurările în care s-au săvârşit faptele precum şi motivul diferenţelor dintre declaraţiile date în faţa diferitelor organe judiciare, întrucât există indicii că declaraţiile sale date în cursul procesului în care a fost judecat revizuentul au avut un caracter nevoluntar.
La dosarul cauzei au fost primite tot la data de 17 aprilie 2024 prin email concluzii scrise formulate de către apelantul revizuent condamnat A. prin apărător ales şi depuse, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea concluziilor scrise au fost reluate argumentele în favoarea admiterii apelului, desfiinţării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa investită cu cererea de revizuire, pentru aceleaşi argumente prezentate în extenso în motivele de apel aflate la dosarul cauzei, fapt pentru care nu vor mai fi prezentate.
În al doilea rând au fost menţionate argumente în favoarea admiterii în principiu a cererii de revizuire şi trimiterii cauzei la instanţa de fond, în vederea rejudecării cauzei pentru acuzaţia de trafic de influenţă [art. 291 C. pen., raportat la art. 7, lit. b) din Legea nr. 78/2000], fiind invocate dispoziţiile art. 455 din C. proc. pen., considerându-se că cererea îndeplineşte condiţiile art. 456 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că a fost formulată în scris şi motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază (art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.) şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. Temeiul redeschiderii procedurii penale este prevăzut expres de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nu a formulat o altă cerere de revizuire anterioară, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea, în sensul că:a) au caracter de noutate faţă de cele avute în vedere de instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare atacată prin intermediul căii extraordinare de atac. După cum se poate observa faptele prezentate în cerere rezultă din probe de care instanţele nu au avut cunoştinţă şi/sau obţinute după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
A adăugat că, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia penală nr. 853/12.03.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012:
"Eventuala neglijenţă a părţilor, instanţei de judecată sau parchetului în administrarea probatoriului nu este de natură a înlătura de plano posibilitatea condamnatului de a formula cerere de revizuire, în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 394 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât probele invocate sunt noi şi tind la pronunţarea unei soluţii de achitare, dacă, coroborate cu restul materialului probator, demonstrează netemeinicia acuzaţiilor formulate."; b) sunt apte să dovedească singure sau prin coroborarea cu alte probe, netemeinicia hotărâri prin care s-a dispus, în mod definitiv condamnarea, adică să conducă la o soluţie diametral opună, în cazul de faţă aceea a achitării.
Cu privire la acest ultim aspect, a precizat că faptele invocate şi probele propuse a fi administrate în dovedirea acestora, astfel cum au fost menţionate în cererea de revizuire, sunt de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei apelantului revizuent, în sensul că pe baza acestora se poate ajunge la o soluţie de achitare.
Se solicită să se observe că "admiterea în principiu a cererii de revizuire nu presupune de plano desfiinţarea hotărârii de condamnare şi pronunţarea unei soluţii radical diferite de către instanţa investită cu soluţionarea fondului cauzei, ci oferă posibilitatea inculpatului de a administra probele noi care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul condamnării sale, iar în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator să se aprecieze asupra întrunirii condiţiilor angajării răspunderii penale.
Regulile procesului echitabil obligă ca apărării revizuentului să i se pună la dispoziţie posibilitatea combaterii caracterului verosimil al acuzaţiilor formulate împotriva sa, în condiţiile existenţei înscrisurilor antereferite ce constituie împrejurări în raport cu judecata anterioară şi care îl pot plasa în afara activităţii infracţionale." (extras din încheierea din data de 26.05.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Bucureşti).
În raport cu aceste considerente, s-ar putea pune întrebarea:
"Dacă ar fi avut la cunoştinţă despre faptele şi împrejurările prezentate în cerere, instanţele investite cu judecarea cauzei ar mai fi pronunţat o soluţie de condamnare?"
Faptul că, în general, în cerere sunt prezentate elementele ce ar putea duce la înlăturarea declaraţiilor date la urmărire penală, iar soluţia de condamnare subzistă prin prisma declaraţiilor date în faza de judecată, nu poate fi un argument decisiv pentru constatarea inadmisibilităţii demersului judiciar al apelantului revizuent condamnat.
A considerat că sunt date obiective care justifică poziţia acuzatorială a denunţătorului C. şi în faţa instanţelor de judecată, în totală contradicţie cu cea avută în faţa procurorului SIIJ, cu ocazia audierii în dosarul nr. x/2018.
Se poate observa că, pe de-o parte, această ultimă declaraţie scoate în evidenţă elemente ce pot conduce la combaterea argumentelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare, iar, pe de altă parte, această schimbare de poziţie este justificată de celălalt denunţător, aflat în aceeaşi situaţie, în declaraţia dată în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Urmărire Penală şi Criminalistică în ziua de 09.08.2018, care afirmă că:
"Precizez faptul că, întrucât primisem o pedeapsă cu suspendare pentru o infracţiune de tâlhărie, faptă comisă împreună cu C., mi-a fost teamă ca eventuala suspendare a acestei pedepse să nu fie revocată şi să nu fiu cercetat şi să fiu condamnat pentru vreo altă infracţiune care ar fi avut drept consecinţă executarea pedepsei anterioare."
Este adevărat că declaraţiilor făcute în şedinţa publică, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate şi sub prestare de jurământ de către martorii audiaţi prevalează faţă de declaraţiile făcute de aceiaşi martori în cursul urmăririi penale, iar în cererea ce face obiectul cauzei sunt prezentate, în general, împrejurări care dovedesc incidente din faza de urmărire penală, însă acestea au avut o influenţă hotărâtoare asupra desfăşurării ulterioare a procesului penal şi a formării convingerii magistraţilor cu ocazia deliberării.
Iar dacă se demonstrează că niciodată revizuentul nu i-a comunicat martorului C. că ar fi discutat cu judecătorul fondului în sensul că acesta să pronunţe o pedeapsă cu suspendare şi că în schimbul acestui ajutor urma ca martorul denunţător să presteze un serviciu gratuit în favoarea revizuentului, iar declaraţiile sale din dosarul nr. x/2016 au fost nevoluntare, date sub imperiul unei temeri, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întemeiată pe disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Or, conform jurisprudenţei sale constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că "admisibilitatea unei probe constituie, mai întâi de toate, o chestiune ce ţine de reglementările dreptului naţional iar, ca regulă generală, evaluarea admisibilităţii unui mijloc de probă intră în competenţa instanţelor naţionale. Sarcina Curţii din perspectiva prevederilor Convenţiei, nu este de a stabili dacă declaraţiile unor martori au fost luate în considerare ca probe în mod corespunzător, ci aceea de a se asigura că procedurile judiciare, privite în ansamblu, au fost echitabile." (cauza Doorson contra Italiei).
Luând cunoştinţă de împrejurările noi prezentate, este cert că instanţa investită cu judecarea cererii de revizuire poate constata, atât inechitabilitatea procedurilor judiciare, cât şi elementele viciate care au influenţat decisiv pe magistraţi cu ocazia evaluării probelor şi implicit a adoptării hotărârilor atacate.
De asemenea, a mai precizat şi că, fără depăşirea acestei etape procesuale, ar fi lipsit de posibilitatea lămuririi tuturor aspectelor susţinute în prezenta cauză, în baza cărora instanţa de judecată să tindă la stabilirea adevărului judiciar cât mai aproape de adevărul obiectiv şi să pronunţe o hotărâre în consecinţă, căci scopul procesului penal este tocmai constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
La termenul de judecată de astăzi 18 aprilie 2024, în apel, după cele învederat de magistratul asistent în referatul efectuat, Înalta Curte a pus în discuţie cererea de probatorii formulată de apelantul revizuent A., prin apărător ales.
Apărătorul ales al apelantului revizuent A., având cuvântul, a solicitat admiterea probei testimoniale constând în audierea martorului denunţător C., cu argumentarea că, deşi C. proc. pen. limitează admisibilitatea unei astfel de probe de alte cazuri de revizuire, în opinia apărării, mijlocul de probă pe care şi-a fundamentat cererea şi care constă în declaraţia martorului anterior referit într-o procedură judiciară instrumentată de secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie şi ulterioară procedurii care a dus la condamnarea revizuentului, este clară şi neechivocă, şi ar fi fost suficientă dacă ar fi fost analizată de către magistratul învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, pe care a respins-o, ca inadmisibilă.
A mai susţinut că solicită administrarea acestei probe şi în ipoteza în care instanţa de apel va dori să perceapă ex propriis sensibus această declaraţie, pentru a se constata dacă a existat sau nu o promisiune a apelantului că va interveni la magistratul care soluţiona cauza martorului denunţător şi că, în schimbul acestei promisiuni, acesta din urmă trebuia să lucreze gratuit la locuinţa revizuentului condamnat.
În opinia apărării, din conţinutul declaraţiei martorului denunţător rezultă foarte clar lipsa oricărui dialog între revizuentul condamnat şi martor, conţinutul declaraţiei fiind neechivoc.
Conchizând, apărarea a mai susţinut că, în cazul în care instanţa de apel va aprecia că declaraţia martorului, aşa cum a fost administrată la dosarul cauzei, în condiţii de legalitate, la sediul SIIJ, este suficientă pentru pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa supremă să respingă cererea sa de administrare a probei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea, ca irelevantă, a cererii de probatorii formulată de apelantul revizuent prin apărător ales, având în vedere că obiectul prezentei căi de atac vizează o hotărâre prin care instanţa s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire în raport cu motivele invocate în cererea de revizuire.
În concret, a arătat că în cererea de revizuire este invocată o declaraţie a martorului C. la SIIJ, în dosarul nr. x/2018, la data de 27.11.2019, prin care acesta şi-ar fi retractat declaraţiile date anterior pe parcursul procesului penal, acesta fiind motivul de restituire şi care se circumscrie cadrului procesual prezent.
Reprezentantul Ministerului Public a opinat că audierea martorului ar putea fi posibilă numai în ipoteza în care s-ar admite în principiu cererea de revizuire şi s-ar proceda la verificarea temeiniciei acesteia.
Conchizând, procurorul a solicitat respingerea cererii de probe ca nefiind utilă soluţionării cauzei în raport cu obiectul cauzei.
După deliberare, Înalta Curte a respins cererea de probatorii formulată de apărătorul ales al apelantului revizuent A. ca fiind nerelevantă în raport cu obiectul prezentului stadiu procesual al cauzei.
Apărătorul ales al apelantului revizuent A., având cuvântul,în concluziile orale, în dezbateri a arătat că a formulat două categorii de critici împotriva sentinţei penale apelate.
Astfel, sub un prim aspect, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, în principal, pentru argumentul constând în nemotivarea hotărârii.
În acest sens, a învederat că magistratul de la instanţa de fond a făcut doar o analiză a argumentării soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire prin prisma existenţei unui autorităţi de lucru judecat. În opinia apărătorului ales, nu se poate opune autoritatea de lucru judecat într-o cerere de revizuire, întrucât este evident că există deja o autoritate de lucru judecat.
În principal, a arătat că nemulţumirea apelantului revizuent constă în faptul că magistratul fondului nu a analizat această declaraţie prin prisma fiabilităţii sau posibilităţii aptitudinii de a determina o rejudecare a cauzei, după admisibilitatea în principiu.
În concret, a apreciat că declaraţiile date de către martorul denunţător au fost nevoluntare pe tot parcursul cauzei penale şi au condus la condamnarea revizuentului. Ulterior condamnării, într-o altă procedură judiciară, în faţa unui magistrat-procuror, acesta a retractat declaraţia şi a arătat împrejurările în care au avut loc faptele.
În contextul precizat, apărarea a solicitat a se face un simplu exerciţiu de imaginaţie, respectiv dacă această declaraţie ar mai fi condus la condamnarea revizuentului în ipoteza în care ar fi fost dată în faţa magistraţilor care au soluţionat fondul sau apelul. În opinia sa, declaraţia nu ar fi mai stat la baza unei soluţii de condamnare, pentru că în procedura ulterioară nu a fost dată pro causa, nu a fost determinată de voinţa revizuentului, nefiind vorba despre crearea unui grad de jurisdicţie prin formularea plângerii penale, aşa cum se reţine în soluţia de clasare.
În acelaşi sens, apărarea a menţionat că în soluţia de clasare, cu privire la magistratul-procuror B., s-a reţinut că acesta nu a săvârşit infracţiuni care au pus în pericol buna administrare a justiţiei şi că revizuentul a formulat plângere penală împotriva magistratului-procuror pentru ca, ulterior, în cazul unei condamnări, să poată obţine un grad artificial superior de jurisdicţie. Însă, a susţinut că nu este vorba despre aşa ceva, cu argumentarea că plângerea penală a fost formulată încă din timpul judecăţii apelului.
Revenind la aptitudinea mijlocului de probă de a determina o rejudecare a cauzei, a solicitat a se avea în vedere că acesta nu este singurul mijloc de probă pe care apelantul şi-a întemeiat cererea de revizuire. Astfel, apărarea a arătat că sunt mai multe declaraţii care, coroborate, au aptitudinea să creeze măcar suspiciunea rezonabilă că ancheta desfăşurată de către magistratul-procuror B. a fost una "personalizată". Până la urmă, tot ceea ce s-a întâmplat în această cauză a avut reverberaţii în mass-media, prin alte mijloace şi prin alte personaje, respectiv FF., familia CC.. Apelantul revizuent nu s-a exprimat public şi toate nemulţumirile sale au fost prezentate în sala de judecată a apelului. În calitate de apărător al apelantului, avocatul a arătat că a observat ezitări în ceea ce priveşte depoziţia martorilor C. şi D., punându-şi întrebarea de ce declaraţiile lor nu sunt neechivoce, de ce au fost ezitări în a răspunde şi a avut senzaţia că se dorea ca declaraţiile să se plieze pe o foaie de parcurs.
Ulterior, când n-a mai existat această presiune, când procurorul B. a făcut obiectul unor anchete jurnalistice şi chiar a unor demersuri judiciare, cei doi martori anterior indicaţi, audiaţi fiind, au declarat că niciodată procurorul
A. nu le-a spus că a aranjat o soluţie sau că urmează să-i lucreze gratuit la casă.
Or, în opinia apărătorului, dacă nici această împrejurare nu poate determina o rejudecare, înseamnă că instituţia revizuirii rămâne fără fundament. Instituirea unor bariere procedurale artificiale care s-ar încadra sau nu în cazul de revizuire reprezintă chestiuni care trebuie privite cu prudenţă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de corupţie ai căror subiecţi activi sunt magistraţii, apărarea a considerat că standardul probei trebuie să fie deosebit de ridicat şi a arătat că, în cauză, este vorba despre un magistrat cu 20 ani de carieră şi care instrumentase, în calitate de procuror, dosarul celor doi martori denunţători. A mai arătat că apelantul revizuent nu şi-a "vândut" integritatea profesională, nu a pus capăt raportului de conflict penal (instrumenta o cauză în care trei prieteni au ieşit la un bar şi, în stare de ebrietate fiind, unul dintre ei i-a luat 500 RON din buzunar celuilalt) în contextul în care victima a spus ulterior că a fost o neînţelegere, şi-a păstrat conduita profesională. Nu îşi putea distruge o carieră de 20 ani pentru a i se face o lucrare care valora câteva sute de RON, respectiv placa de polistiren pentru o suprafaţă de 5m2 la o magazie. De altfel, martorul denunţător este singurul care a susţinut în timpul procesului că a avut loc o discuţie în acest sens, nicio altă persoană nu a mai participat şi, până la urmă, nu are importanţă dacă s-a lucrat sau nu ulterior la magazia magistratului, întrucât condiţia de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă este dacă a avut loc această promisiune, însă, aşa cum martorul a declarat ulterior, nu a avut loc.
Insistenţele apelantului în a demonstra că este nevinovat nu pot fi ignorate, fiind ultima dată când cauza sa se află în faţa unui pretoriu, iar acesta a încercat tot ce este posibil.
Conchizând, apărarea a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se dovedi că fostul magistrat-procuror A. nu a săvârşit fapta, apreciind că sunt îndeplinite toate premisele în acest sens şi subliniind că nu a fost analizat tocmai mijlocul de probă solicitat şi aptitudinea lui de a determina o rejudecare.
În subsidiar, în condiţiile în care se va considera că hotărârea este motivată sub acest aspect, a solicitat admiterea apelului şi, prin admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, o nouă rejudecare a cauzei.
În fine, a solicitat a fi avute în vedere şi concluziile formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei.
Concluziile orale din dezbateri ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi poziţia din ultimul cuvânt al apelantului revizuent au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând sentinţa pronunţată de prima instanţă, în raport, cu motivele invocate de către apelantul revizuent A. ce se vor analiza prin prisma dispoziţiilor art. 417 cu referire la art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul declarat de revizuent este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza sentinţei atacate rezultă că prima instanţă a făcut o amplă motivare a soluţiei pronunţată întemeiată pe dispoziţiile art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., în sensul respingerii, cererii de revizuire formulată de revizuentul condamant A., ca inadmisibilă.
Astfel, aşa cum se poate constata, în considerentele sentinţei au fost expuse argumente de ordin teoretic cu privire la calea extraordinară de atac a revizuirii, la natura juridică a acesteia şi la cazul invocat, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., la jurisprudenţa constantă a instanţei supreme cu privire la accepţiunea faptelor sau împrejurărilor, la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 459 alin. (1) din C. proc. pen., raportate la motivele concrete de revizuire invocate de către revizuentul A. şi anume: la declaraţiile persoanelor audiate în faţa instanţelor de judecată, fond şi apel, în dosarul nr. x/2016 care i-au creat suspiciuni cu privire la comiterea de către organele de urmărire penală, cu prilejul efectuării anchetei a unor infracţiuni, sens în care a formulat o plângere penală, iar cercetările efectuate în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 aflat în lucru la secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în care a relevat procedee şi practici nelegale şi neloiale, folosite de organele de urmărire penală în vederea deturnării anchetei către susţinerea unor acuzaţii nefondate la adresa sa, care constituie grave încălcări ale normelor în vigoare şi sunt incriminate ca infracţiuni, dispunându-se prin ordonanţa din data de 05.11.2019 efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor (6 fapte), cercetare abuzivă (o faptă), represiune nedreaptă (trei acte materiale în formă continuată), participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare (patru acte materiale în formă continuată), lipsire de libertate în mod ilegal (două fapte), iar prin ordonanţa din data de 03.06.2020 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de: influenţarea declaraţiilor (şase fapte) prev. şi ped. de art. 272 alin. (1) din C. pen., cercetare abuzivă (o faptă) prev. şi ped. de art. 280 alin. (2) din C. pen., represiune nedreaptă (trei acte materiale în formă continuată) prev. şi ped. de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal (două fapte), prev. şi ped. de art. 205 alin. (1) din C. pen., considerând că au fost făcute minime verificări în dosarul de apel nr. x/2016 cu privire la loialitatea probelor administrate în faza de urmărire penală şi a ajuns la o concluzie normală, însă nereală şi anume că organele de urmărire penale au acţionat în limita dispoziţiilor legale, precum şi faptul că un alt organ judiciar competent să efectueze cercetări cu privire la aceleaşi aspecte, sesizate prin intermediul unei plângeri penale, în concret un magistrat-procuror din cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a constatat că există probe cu privire la împrejurarea că făptuitorul B., având funcţia de procuror a comis mai multe infracţiuni de serviciu, contra înfăptuirii justiţiei ori contra persoanei, în legătură cu dosarul nr.
48/P/2016 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, inclusiv a apreciat că S.R.I. a interferat în activitatea de urmărire penală.
Astfel, prima instanţă a analizat în mod efectiv şi amănunţit admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., constatând că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., în sensul că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu a condus în mod evident la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, raportându-se la declaraţiile martorilor C., D., E. şi F. care a avut calitatea de martor protejat sub pseudonimul G., atât în cursul urmăririi penale, cât şi la judecata dosarului nr. x/2016 în fond şi în apel, nereţinând că s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate, menţionându-se retractarea parţială a declaraţiilor date de către martorul C. în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi în cursul judecării dosarului penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti, ceilalţi martori audiaţi nerelatând aspecte noi care să conducă la netemeinicia soluţiei de condamnare a revizuentului pronunţată prin sentinţa penală nr. 237/A/01.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a mai arătat că martorii audiaţi nemijlocit de către ambele instanţe au susţinut teza acuzării în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat definitiv revizuentul A., precum şi ceea ce instanţa de apel a reţinut în readministrarea probatoriului şi interpretării acestuia cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat revizuentul, martorii denunţători C. şi D., menţinând declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond, ce anume a declarat martorul C. la prima instanţă, la declaraţia martorului D. în aceeaşi fază, la declaraţia martorului ocular E., la readministrarea unor probe, în apel, audierea martorilor C. şi D., la informaţii solicitate la parchet cu privire la existenţa mijloacelor tehnice de înregistrare a declaraţiilor şi datelor privind eventuala implicare a Serviciului Român de Informaţii cu indicarea volumului de urmărire penală şi a încheierilor, neprezentarea vreunui element probator concret de către revizuent, cu privire la natura denunţului, la caracterul provocator al întrebărilor şi remarcilor martorului ameninţat G. în discuţia cu denunţătorii ca fiind neîntemeiat, înlăturarea motivată a declaraţiilor martorilor L. şi K., la constatarea instanţei de apel că probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în cele două grade de jurisdicţie a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, implicarea inculpatului A. în activitatea ilicită ce a făcut obiectul judecăţii, activitate ce se circumscrie, obiectiv şi subiectiv conţinutului infracţiunii de trafic de influenţă, drept pentru care a dispus condamnarea acestuia, fiind redate aspecte din declaraţiile martorului C. şi, la lipsa ingerinţei din partea SRI în dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA- Serviciul Teritorial Ploieşti, făcându-se referire şi la încheierea nr. 42 din data de 31 ianuarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022.
Înalta Curte consideră că motivarea primei instanţe mai sus menţionate se circumscrie şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu titlu de exemplu cauza Boldea contra României, care în §29 statua "Cu toate acestea, articolul 6§1 obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk,§61). Amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un susţinător le poate prezenta în justiţie şi de diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinale, prezentare şi redactare a sentinţelor şi hotărârilor. De aceea problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei (Ruiz Torija,§29)."
Or, aşa cum s-a arătat în cu referiri concrete la considerentele sentinţei, prima instanţă a efectuat un examen riguros asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, cu menţiuni concrete asupra declaraţiilor unora din martorii indicaţi de la prima instanţă şi din apel, precum şi la alte aspecte, ceea ce infirmă motivul de apel invocat de către apelantul revizuent că sentinţa pronunţată nu ar fi suficient motivată şi că ar fi incidentă cauza Boldea contra României.
Instanţa de apel efectuând la rândul său, examenul criteriilor mai sus enunţate din cauza Boldea contra României în prezenta cauză, constată că prima instanţă dimpotrivă detaliat s-a raportat la motivele invocate în cererea de revizuire, iar faptul că a ajuns la o constatare contrară faţă de aceea a apărării relevă tocmai analiza şi controlul efectuat asupra condiţiilor ce trebuiau analizate sub aspectul admisibilităţii în principiu, conchizând că nu este îndeplinită condiţia evidenţiată în mod expres.
Totodată, motivarea făcută în contextul cauzei de către prima instanţă se circumscrie şi recomandărilor Avizului nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, respectiv §32-33;39-40 astfel:
"32. Orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.
33. Fiecare judecător îşi poate alege propriul stil şi propria structură sau se poate baza în acest sens pe modelele standardizate, dacă există. CCJE recomandă ca autorităţile judiciare să instituie culegeri de bune practici pentru a facilita redactarea hotărârilor.
(…)
39. Fără să aducă atingere posibilităţii, ba chiar obligaţiei din partea judecătorului de a acţiona în unele cazuri după bunul plac, acesta nu ar trebui să răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influenţa asupra soluţionării litigiului.
40. Motivaţia nu trebuie neapărat să fie lungă. Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii."
Înalta Curte constată că prima instanţă într-un mod clar, concis, coerent, într-un stil comprehensibil a analizat condiţiile de admisibilitate a cererii formulate de revizuentul A. prin apărător ales, aşa încât şi acest standard european cu caracter de recomandare este îndeplinit în cauză.
Un argument suplimentar este dat şi de faptul că, deşi nu este o hotărâre pe fondul cererii de revizuire, ci de respingere, ca inadmisibilă a acesteia, prima instanţă a efectuat un examen riguros cu referire la motivele concrete şi a expus argumente solide ceea ce îi conferă un fundament chiar şi numai sub aspectul verificării unor condiţii de admisibilitate, ceea ce face inaplicabil pct. 31 din avizul mai sus menţionat şi invocat de către apelantul revizuent, fiind incidente celelalte puncte expres menţionate de către instanţa de apel.
De asemenea, nici critica susţinută în concluziile orale cu privire la faptul că prima instanţă verificând admisibilitatea cererii de revizuire s-ar fi raportat la existenţa unei autorităţi de lucru judecat nu este de reţinut, întrucât din considerentele sentinţei rezultă că au fost examinate conţinuturile declaraţiilor martorilor indicaţi, chiar şi sub aspectul unei retractări parţiale a declaraţiei martorului C. şi neretractărilor declaraţiilor celorlalţi martori coroborate cu celelalte probatorii invocate de către instanţă, prin prisma condiţiei de admisibilitate analizată.
Totodată, prima instanţă a analizat şi declaraţiile martorilor indicaţi şi informaţiile solicitate la parchet cu privire la eventuala implicare a Serviciului Român de Informaţii, rezultând că acesta nu a avut nicio ingerinţă la încheierea expres indicată.
Concluzionând cu privire la primul motiv de apel invocat, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de către prima instanţă, care a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. este motivată legal şi temeinic, aşa încât nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, aşa cum a solicitat apelantul revizuent prin apărătorul său ales.
Totodată, instanţa de apel consideră că nici solicitarea de reanalizare a condiţiilor de admisibilitate şi o nouă rejudecare a cauzei nu pot fi avute în vedere, întrucât ca urmare a controlului jurisdicţional efectuat în limitele caracterului devolutiv al apelului, faţă de condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire se constată că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat toate condiţiile de admisibilitate şi a constatat judicios că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., faptele sau împrejurările invocate chiar cu raportare la conţinutul declaraţiilor date de martorii C. şi D., fie din dosarul de urmărire penală, fie de la prima instanţă sau din apel, nu se circumscriu accepţiunii de fapte sau împrejurări noi necunoscute instanţei şi care să infirme temeinicia soluţiei de condamnare a revizuientului.
Aspectele contradictorii invocate din declaraţiile martorilor de către revizuent aşa cum s-a arătat în cererea de revizuire nu sunt apte de a fi calificate ca fapte sau împrejurări noi necunoscute instanţei, întrucât nu au fost nici susţinute de vreo conduită sau elemente factuale de atestare a exercitării vreunei presiuni de către procuror asupra martorului respectiv pentru a da depoziţii în sensul dorit de procuror, aşa încât solicitarea de o rejudecare tinde spre prelungirea probatoriului, afectând natura juridică a revizuirii care este o cale extraordinară de atac şi de retractare, excedând caracterului acesteia.
Mai mult au fost analizate şi alte probatorii, expus caracterul juridic al denunţului, a soluţiei de clasare şi a încheierii nr. 42 din 31 ianuarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin prisma motivelor de revizuire susţinute de către revizuient, asupra cărora prima instanţă s-a raportat argumentat şi a evidenţiat, că nu fundamentează condiţia de admisibilitate analizată, aşa încât nici motivele invocate cu privire la rejudecare nu se susţin.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte consideră sentinţa pronunţată de prima instanţă ca fiind legală şi temeinică, toate motivele invocate de apelantul revizuent A. nefiind fondate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1), pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 15 din şedinţa din camera de consiliu din data de 08 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 15 din şedinţa din camera de consiliu din data de 08 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2024.