Hearings: January | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 132/2024

Decizia nr. 132

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată:

Prin sentinţa penală nr. 99 din data de 25 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, în temeiul art. 597 alin. (1), (7) C. proc. pen., ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva înştiinţării (somaţiei) de plată a cheltuielilor judiciare nr. 38/2023/69/39/2023 emisă la data de 28.05.2023 de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosar nr. x/2023.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 37 din data de 24.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 597 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva înştiinţării (somaţiei) de plată a cheltuielilor judiciare nr. 3/2023/777/39/2022 emise la data de 30.01.2023 de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosar nr. x/2022. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata către stat a sumei de 20 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin decizia penală nr. 374 din 17.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondată contestaţia formulată de A. împotriva sentinţei penale nr. 37 din data de 24 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, contestatorul fiind obligat şi la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. x/2023 din data de 26.05.2023, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva înştiinţării de plată (somaţiei) nr. 38/2023/69/39/2023 din 28.05.2023 emisă de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023. Cererea a fost întemeiată în drept, pe dispoziţiile legale privind obiectul contestaţiei la executare pentru motivul necesităţii lămuririlor cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu în condiţiile legii civile, respectiv art. 712 alin. (2) Noul C. proc. civ., dar şi pe dispoziţiile art. 346 Noul C. proc. pen. şi art. 503 Noul C. proc. civ., în acest ultim caz petentul invocând prevederile legii civile privind obiectul şi motivele contestaţiei în anulare.

În motivarea cererii, acesta a arătat că înştiinţarea de plată a taxei de timbru judiciar în cuantum de 100 RON a fost emisă în mod abuziv cu încălcarea prevederilor Legii nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal şi ale O.G. nr. 80/2013, susţinând că în ceea ce priveşte cauzele penale şi fondul funciar, acestea sunt scutite de plata taxei de timbru. A mai susţinut contestatorul că hotărârea judecătorească nr. 3/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 este lovită de nulitate conform dispoziţiilor art. 280 - art. 282 C. proc. pen. întrucât a fost soluţionată cu participarea reprezentantului Ministerului Public care era incompatibil, dar şi pentru motivul că nu au fost administrate şi apreciate probele depuse.

Curtea a reţinut că, dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a)-d), art. 600 alin. (1) şi art. 601 alin. (1) C. proc. pen. prevăd, în mod expres şi limitativ, cazurile în care se poate formula contestaţie la executarea unei hotărâri penale, iar motivele invocate nu se circumscriu vreunuia din cazurile de admisibilitate reglementate de lege.

Astfel, contestatorul susţine că înştiinţarea de plată/somaţia de plată nr. x/2023 emisă la data de 28.05.2023 de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosar nr. x/2023, vizând cheltuielile judiciare în cuantum de 100 RON la care a fost obligat să le achite statului este supusă nulităţii absolute, fiind emisă cu încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, a dispoziţiilor legii de procedură civilă privind înmânarea şi comunicarea somaţiei, dar şi a celor privind scutirea de plată a taxei judiciare de timbru.

Înştiinţarea a fost emisă de Biroul de Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava după pronunţarea hotărârii prin care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, astfel cum impun prevederile art. 550 alin. (1) C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor reglementate de art. 578 alin. (1) din acelaşi act normativ. Suma datorată cu titlu de cheltuieli judiciare nu reprezintă nici despăgubiri civile, nici amendă judiciară, ci rezultă din culpa procesuală a părţii a cărei cerere a fost respinsă.

Astfel, legea procesual penală, care este de strictă reglementare, nu prevede posibilitatea contestării executării cheltuielilor de procedură către stat.

Relativ la celelalte motive invocate de contestator, acestea vizează aspecte de fond şi nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile în care se poate formula contestaţie la executare. Este adevărat că nemulţumirea iniţială a petentului a izvorât dintr-o cauză de fond funciar, însă dispoziţia legiuitorului de scutire de la plata taxelor de timbru în acestă materie nu se răsfrânge asupra cheltuielilor judiciare ce sunt urmarea plângerilor penale nefondate şi repetate formulate.

Împotriva sentinţei penale nr. 99 din data de 25 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, contestatorul A. a formulat contestaţie.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată contestaţia ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Pe calea contestaţiei la executare pot fi soluţionate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

Cu toate că autoritatea de lucru judecat se referă la hotărârile penale prin care se soluţionează un raport de drept substanţial având ca obiect tragerea la răspundere penală, principiul trebuie considerat incident şi în cazul acelor hotărâri penale prin care se soluţionează chestiuni privind faza de executare a procesului penal.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia la executare poate fi formulată în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În cauză, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva înştiinţării de plată (somaţiei) nr. 38/2023/69/39/2023 din 28.05.2023 emisă de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, vizând cheltuielile judiciare către stat în cuantum de 100 RON, la plata cărora a fost obligat, susţinând că aceasta este supusă nulităţii absolute, fiind emisă cu încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, a dispoziţiilor legii de procedură civilă privind înmânarea şi comunicarea somaţiei, dar şi a celor privind scutirea de plată a taxei judiciare de timbru.

Actul procedural contestat a fost emis de Biroul de Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, astfel cum impun prevederile art. 550 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 578 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Examinând motivele cererii, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile reglementate de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Cât timp hotărârea care s-a pus în executare este definitivă, iar contestatorul nu a susţinut că ar fi intervenit, ulterior emiterii somaţiei, vreo cauză de stingere ori micşorare a cuantumului cheltuielilor judiciare, soluţia nu se poate modifica pe calea contestaţiei la executare.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că hotărârea contestată este legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 99 din data de 25 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 99 din data de 25 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 februarie 2024.