Şedinţa publică din data de 07 mai 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 243/P/2024 din data de 18 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, printre altele, în temeiul art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 207/P/09.03.2023 - pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2017
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că temeiul de drept invocat în susţinerea căii de atac este reprezentat de art. 426 lit. d) C. proc. pen., care stipulează - "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: (...) d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;".
Potrivit art. 428 alin. (1) C. proc. pen., "Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel."
Aşadar, contestaţia în anulare întemeiată pe cazul de la lit. d) din art. 426 al C. proc. pen. trebuie formulată în 30 de zile de la comunicarea hotărârii instanţei de apel.
Din înscrisurile existente la dosarul penal nr. x/2017 (ataşat dosarului prezentei cauze), respectiv dovada de comunicare aflată la fila x din volumul Curţii de Apel, reiese că decizia penală nr. 207/P/09.03.2023 i-a fost comunicată condamnatului A. la data de 22.03.2023, în vreme ce contestaţia în anulare a fost promovată la data de 08.01.2024, cu mult peste termenul prevăzut de lege.
Pe cale de consecinţă, fără a mai fi necesară analizarea celorlate cerinţe impuse de art. 431 C. proc. pen., Curtea a conchis că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, astfel că prezenta contestaţie în anulare nu întruneşte condiţiile pentru a putea fi admisă în principiu.
Împtriva deciziei penale nr. 243/P/2024 din data de 18 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, condamnatul A. a formulat contestaţie.
Examinând contestaţia declarată în cauză de contestatorul-condamnat A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin decizia penală nr. 243/P/2024 din data de 18 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024 s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 207/P/09.03.2023 - pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2017
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
De asemenea, se are în vedere că, prin Decizia nr. 5 din 04 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie pentru instanţe, s-a stabilit că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.
Prin urmare, contestatorul-condamnat A. a formulat contestaţie împotriva unei decizii penale definitive, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o contestaţie în anulare, hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Prin urmare, contestatorului nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale nr. 243/P/2024 din data de 18 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 243/P/2024 din data de 18 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul-condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 243/P/2024 din data de 18 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul-condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2024.