Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Deliberând asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 183/F din data de 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (de către o persoană care avea dreptul de conducere suspendat), în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 05 iulie 2019), întrucât fapta nu există.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 337 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 05 iulie 2019), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 08 august 2019), întrucât fapta nu există.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 10 septembrie 2019), întrucât fapta nu există.
A constatat că faţă de cei trei inculpaţi nu au fost luate în cursul procesului penal măsuri preventive sau asigurătorii.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente tuturor fazelor procesuale au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii A. şi B., majorate la suma de 2.500 RON pentru fiecare, au rămas în sarcina statului, fiind suportate din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (de către o persoană care avea dreptul de conducere suspendat), prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., curtea de apel a reţinut că inculpatul A. este acuzat că, la data de 05 iulie 2019, în jurul orei 02:34, a condus autoturismul marca x, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare x, pe Strada x din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că probatoriul cauzei nu dovedeşte, în afara oricărui dubiu, existenţa acţiunii inculpatului de conducere a vehiculului respectiv, la momentul şi pe drumul public anterior menţionate, astfel că se impune achitarea sa pentru această infracţiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
În acest sens, curtea a constatat că singurele mijloace de probă care susţin teza acuzării, în sensul că inculpatul A. ar fi săvârşit această faptă, sunt procesul-verbal de depistare şi declaraţiile de martori ale celor doi dintre lucrătorii de poliţie care au întocmit acest proces-verbal, dintre care unul a exercitat ulterior şi funcţia de organ de cercetare penală (al treilea decedând, astfel că nu a putut fi audiat nici în faza de urmărire penală) şi a apreciat că analiza acestor mijloace de probă relevă, însă, contradicţii numeroase asupra unor aspecte importante, ceea ce generează un dubiu serios şi puternic cu privire la credibilitatea lor, cu atât mai mult cu cât sunt şi contrazise de o probă obiectivă, aflată la adăpost de orice îndoială, respectiv imaginile surprinse de o cameră de supraveghere stradală, notată A22, aparţinând Primăriei Municipiului Alexandria (singura identificată de către organele de urmărire penală), amplasată pe traseul de deplasare al autoturismului anterior menţionat şi al autospecialei de poliţie care l-a urmărit în trafic.
În prealabil, curtea de apel a arătat că versiunea lucrătorilor de poliţie, consemnată în procesul-verbal de depistare şi susţinută apoi de către doi dintre aceştia, respectiv de agentul de poliţie rutieră D. şi elevul în practică E., în declaraţiile de martori, este aceea că, la momentul şi locul de referinţă, inculpatul A. a fost cel care ar fi condus autoturismul, pe când versiunea comună a celor trimişi în judecată, respectiv a inculpatului A. şi a inculpaţilor C. şi B. (acuzaţi de mărturie mincinoasă în favoarea primului inculpat), este aceea că, în realitate, autoturismul a fost condus de cel din urmă - inculpatul B., care deţinea permis valabil de conducere, neexistând niciun martor ocular, dar nici vreo altă probă care să susţină una sau alta dintre versiuni.
Astfel, s-a reţinut, în esenţă, că este cuvântul celor acuzaţi contra cuvântului celor care îi acuză, fapt care, în lipsa oricăror alte probe, este de natură a genera, prin el însuşi, o îndoială în favoarea celor dintâi, întărită în speţă, de contradicţiile şi inconsecvenţa în relatări din declaraţiile celor din urmă.
În concret, curtea de apel a constatat că, potrivit procesului-verbal de depistare şi declaraţiile de martori ale lucrătorilor de poliţie anterior nominalizaţi din faza de urmărire penală, cel care a condus autoturismul a purtat un tricou de culoare roşu, iar potrivit procesului-verbal de redare a imaginilor de pe traseul urmat de acel autoturism, surprinse de singura cameră de supraveghere stradală identificată în cursul urmăririi penale, acesta a fost îmbrăcat cu un tricou de culoare închisă, neprecizată, care, în acele imagini şi în înregistrarea din care au fost prelevate, vizionată în cursul cercetării judecătoreşti, nu poate fi observată.
Astfel, s-a reţinut că cei doi martori, fiind audiaţi de curte, au făcut afirmaţii diferite, martorul agent de poliţie rutieră D. susţinând că şoferul a fost îmbrăcat cu un tricou de culoare roşu-grena, vişiniu, iar martorul elev în practică E. afirmând că acesta a fost îmbrăcat cu un tricou de culoare roz, astfel cum inculpatul B., în declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti, a menţionat că a fost culoarea tricoului purtat de el, neexistând nicio probă certă care să îl contrazică, întrucât, în procesul-verbal de depistare, nu a fost consemnată vestimentaţia sa, iar cei doi martori, fiind întrebaţi de curte, nu au putut furniza nicio informaţie cu privire la acest aspect.
De asemenea, curtea a constatat că, la momentul de referinţă, lucrătorii de poliţie audiaţi ca martori nu îi cunoşteau, nici măcar din vedere, pe inculpaţii A. şi B., astfel cum ei înşişi au afirmat în declaraţiile din cursul cercetării judecătoreşti, existând astfel posibilitatea să-i fi confundat, cu atât mai mult cu cât evenimentele s-au petrecut pe timp de noapte, singurul care le-a fost cunoscut, din vedere, fiind inculpatul C. (acesta fiind, în mod cert, pasagerul mai corpolent din autoturism care a purtat un tricou de culoare alb).
Pe de altă parte, curtea a constatat că singura înregistrare video referitoare la fapta analizată, prezentată de acuzare pe unul din CD-urile înaintate instanţei împreună cu rechizitoriul x redată parţial în procesul-verbal întocmit de procuror şi vizionată integral în cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din data de 25 octombrie 2023 - surprinde intersecţia dintre Strada x - unde, conform procesului-verbal de depistare, a început urmărirea autoturismului în care se aflau inculpaţii, şi Strada x - artera pe care, potrivit aceluiaşi proces-verbal, acea faptă şi pretinsul ei autor au fost constatate la momentul opririi autoturismului respectiv, iar, din această înregistrare, rezultă următoarele aspecte:
- la minutul 01:51, autoturismul marca x, venind de pe Strada x, a virat dreapta pe Strada x, neputând fi însă identificată persoana aflată la volanul său şi nici observate minime semnalmente ori caracteristici, de orice natură, ale acesteia (chiar procurorul care a întocmit procesul-verbal de redare în faza de urmărire penală limitându-se la a menţiona că şoferul purta un tricou de culoare închisă, neprecizată, indicat în imaginea fixată la acel moment cu săgeata galbenă), fiind clare doar culoarea alb a tricoului purtat de pasagerul de pe locul din dreapta faţă şi caracterul corpolent al acelui pasager (acesta fiind, în mod cert, inculpatul C.);
- imediat după acel autoturism, la 2 secunde, a efectuat acelaşi viraj un alt autoturism (în care, conform probatoriului administrat în cauză, se aflau membrii familiei Sandu, audiaţi ca martori - tatăl F. şi fiii acestuia G., H. şi I., cel din urmă fiind, potrivit susţinerilor acestora, conducătorul auto);
- după 10 secunde, respectiv la minutul 02:01, în cadru a apărut autospeciala de poliţie, fără semnale luminoase în funcţiune, care a urmat acelaşi traseu, iar în condiţiile în care agentul de poliţie rutieră care o conducea - D., audiat ca martor, a declarat, în cursul cercetării judecătoreşti, că avea o viteză de deplasare în limita legală, aceasta fiind în localitate de 50 km/h şi, totodată, elevul în practică ce îl însoţea - E., audiat şi el ca martor, a afirmat, în aceeaşi fază procesuală, că autoturismul urmărit se deplasa cu o viteză redusă, astfel cum rezultă şi din aceeaşi înregistrare video, concluzia, rezultată dintr-un simplu calcul matematic, este că autovehiculul în care se aflau lucrătorii de poliţie a rulat la aproximativ 140 de metri în spatele autoturismului marca x.
Curtea a constatat şi faptul că, în procesul-verbal de depistare, nu a fost consemnat locul exact al opririi autoturismului marca x pe Strada x, iar în declaraţiile din cursul cercetării judecătoreşti, martorul elev de poliţie E. nu a putut indica acel loc, în timp ce martorul agent de poliţie rutieră D. a indicat doar un loc aproximativ, astfel că nu există o probă certă care să contrazică susţinerea inculpatului B. (care a precizat, în mod constant, că el a fost conducătorul acelui autoturism) din declaraţia dată în aceeaşi fază procesuală, potrivit căreia oprirea s-a realizat imediat după virajul la dreapta surprins în imaginile anterior menţionate (altele nefiind prezentate).
În acelaşi timp, afirmaţia aceluiaşi inculpat că, de la punerea în mişcare a autoturismului, din zona sălii de jocuri de noroc şi până la momentul opririi lui, a fost parcursă o distanţă de 200-300 metri, a fost confirmată prin chiar declaraţia martorului agent de poliţie rutieră D. din faza de urmărire penală, potrivit căreia urmărirea acelui autoturism, care, conform procesului-verbal de depistare, a început pe Strada x, s-a realizat pe o distanţă de maximum 300 metri.
Curtea de apel a apreciat că, în raport cu toate împrejurările anterior menţionate, este neverosimilă susţinerea martorilor lucrători de poliţie în sensul că autospeciala de poliţie ar fi rulat, la un moment dat, în paralel cu autoturismul în care se aflau inculpaţii (fapt negat de aceştia), având astfel posibilitatea să-l vadă pe şofer, context în care a constatat că nu au fost prezentate înregistrări de orice natură, alta decât cea anterior menţionată, care să confirme această susţinere, fie stradale (pe care nu există nicio dovadă că organele de urmărire penală le-ar fi căutat şi nu le-ar fi găsit, deşi autoturismul în cauză a plecat din zona unei săli de jocuri de noroc şi a rulat în zona de amplasare a unei unităţi sanitare - spital sau policlinică - conform declaraţiei martorului agent de poliţie rutieră D. din cursul cercetării judecătoreşti, ambele locaţii fiind dintre cele care, în mod obişnuit, au instalate camere de supraveghere), fie realizate cu aparatura de pe autospeciala de poliţie (despre care nu s-a dovedit, printr-o verificare pe care organele de urmărire penală ar fi trebuit să o realizeze la acel moment, că nu ar fi avut dotări în acest sens, pentru a fi validate sau infirmate susţinerile lucrătorilor de poliţie că nu deţineau astfel de dotări), fie, chiar în lipsa acelei aparaturi, prin mijloace proprii (în condiţiile în care, pe de o parte, martorul agent de poliţie rutieră anterior nominalizat avea asupra lui telefonul personal, pe care l-a şi folosit pentru a solicita intervenţia la faţa locului a unui alt echipaj de poliţie, astfel cum rezultă din declaraţia dată de acesta în cursul cercetării judecătoreşti, iar, pe de altă parte, au fost realizate alte înregistrări video, stocate pe un CD înaintat instanţei odată cu rechizitoriul şi menţionate în procesul-verbal de redare întocmit de procuror, care nu au surprins însă tocmai momentul constatării faptei, ci momente ulterioare, când, la spital, inculpatul A. a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în prezenţa cadrelor medicale şi, apoi, la sediul poliţiei, când i s-a adus la cunoştinţă conţinutul procesului-verbal de constatare a infracţiunii, înregistrări despre care martorul respectiv a afirmat, în declaraţia dată în faţa Curţii, că au fost efectuate de către elevul în practică E., ceea ce conduce la concluzia că lucrătorii de poliţie au avut la dispoziţie mijloace apte să realizeze înregistrări relevante, dar nu le-au folosit exact în momentul esenţial, al constatării faptei şi identificării celui care a condus autoturismul în cauză).
S-a apreciat că acelaşi caracter, neverosimil, îl au şi afirmaţiile în acelaşi sens (al rulării autospecialei de poliţie în paralel cu autoturismul în care se aflau inculpaţii) făcute de martorii F., G., H. şi I., întrucât, conform singurei înregistrări video prezentate instanţei, aceştia se aflau în autoturismul poziţionat între autoturismul marca x, care rula imediat în faţa lor, şi autospeciala de poliţie, care se deplasa, la o distanţă considerabilă, în spatele ambelor autoturisme.
În schimb, prin raportare la împrejurările anterior expuse, este credibilă susţinerea concordantă a inculpaţilor, din declaraţiile date în faţa curţii că, la momentul când lucrătorii de poliţie au coborât din autospeciala de poliţie (care a rulat la o distanţă considerabilă în spatele lor), ei erau deja în afara autoturismului cu care se deplasaseră.
Analizând în continuare şi alte aspecte ce rezultă din probatoriul cauzei, curtea a constatat numeroase contradicţii şi inadvertenţe majore între actul de constatare a faptei şi declaraţiile de martori ale celor care au întocmit acel act, acestea regăsindu-se şi între declaraţiile persoanelor respective, dar şi între declaraţiile proprii, care au suferit modificări importante şi inexplicabile de la o fază procesuală la alta.
Astfel, cu privire la procesul-verbal de depistare, curtea a constatat, mai întâi, că a fost întocmit, ca agenţi constatatori, de agentul de poliţie D. - din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Alexandria (care ulterior, în aceeaşi cauză, a avut şi calitatea de organ de cercetare penală, acesta fiind cel care a dispus începerea urmăririi penale in rem), de agentul de poliţie J. - din cadrul unei alte structuri a aceleiaşi instituţii, respectiv Biroul de Ordine Publică (care a decedat în urma unui accident rutier la data de 25 decembrie 2019, astfel că nu a putut fi audiat), dar şi, alături de cei doi agenţi de poliţie, de elevul în practică E., care nu avea nicio atribuţie în acest sens.
În cuprinsul procesului-verbal analizat, fiind detaliate împrejurările concrete de constatare a faptei, s-au arătat următoarele:
- în timp ce se deplasau cu autospeciala x, lucrătorii de poliţie au observat autoturismul în cauză pe Strada x (subînţelegându-se, în context, că, la acel moment, ambele autovehicule se aflau în trafic, în mişcare, deci nu a fost observat momentul când ocupanţii autoturismului respectiv s-au urcat în el, pentru a putea fi văzuţi şoferul şi, respectiv, pasagerii lui) şi au plecat după acesta, pentru a-l opri (fără a se menţiona din ce motiv);
- când au ajuns în spatele autoturismului respectiv (fără a se menţiona, în concret, în ce loc anume), au pornit semnalele acustice şi luminoase (însă imaginile surprinse de singura cameră de supraveghere stradală identificată nu indică funcţionarea semnalelor luminoase la autospeciala de poliţie) şi, văzând că acesta nu a oprit, au intrat în depăşirea lui, mergând în paralel (fapt neverosimil, astfel cum s-a evidenţiat anterior), ocazie cu care au observat că, la volanul autoturismului, se afla o persoană de sex bărbătesc ce purta un tricou de culoare roşu (fără indicarea altor semnalmente ale acesteia, deşi, în declaraţia din faţa curţii, martorul agent de poliţie rutieră D., aflat la volanul autospecialei de poliţie, a afirmat că a avut posibilitatea să o vadă bine pe acea persoană, întrucât rula cu viteza legală şi artera de circulaţie era luminată, vizibilitatea fiind bună), iar, pe locul pasagerului din dreapta faţă, era un bărbat ce purta un tricou de culoare alb;
- acel autoturism a oprit (subînţelegându-se că în mod voluntar, întrucât nu există nicio referire la vreo manevră de blocare în trafic a acestuia), iar lucrătorii de poliţie au coborât din autospeciala de poliţie şi s-au îndreptat rapid către portiera şoferului autoturismului respectiv, constatând că, la volan, se afla inculpatul A., care purta un tricou de culoare roşu (în declaraţiile din faţa curţii, martorul agent de poliţie rutieră D. afirmând că acesta a fost îmbrăcat cu un tricou de culoare roşu-grena, vişiniu, iar martorul elev în practică E. susţinând că tricoul pe care îl purta şoferul a fost de culoare roz);
- deoarece şoferul astfel identificat (în privinţa căruia nu a fost consemnată nicio manevră, precum aceea a mutării de pe un loc pe altul în interiorul autoturismului) prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul etilotest, dar a refuzat, în continuare fiind condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, unde, în prezenţa cadrelor medicale, a refuzat să-i fie prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal, la rubrica destinată declaraţiei făptuitorului, au fost consemnate susţinerile inculpatului A. (care a semnat acel document la rubrica "Persoana în cauză") că nu a condus autoturismul şi că urma să facă o declaraţie completă în prezenţa avocatului său, alături de conducătorul în fapt al autoturismului (nefiind indicate încercări de fugă sau manifestări recalcitrante din partea sa ori afirmaţii vexatorii ale acestuia sau ameninţări la adresa lucrătorilor de poliţie, care nici din înregistrările audio-video, surprinse la spital şi la sediul poliţiei, nu rezultă).
Totodată, în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal, s-a consemnat că, la momentul opririi, în autoturism se aflau şi alte două persoane, poziţionate de către cei care au întocmit acel act astfel: pe locul din dreapta faţă - C., iar, pe locul din spate - B. (fără a se menţiona cum erau îmbrăcate acele persoane).
În cuprinsul aceluiaşi proces-verbal, la rubrica privind datele suplimentare, s-a consemnat că inculpatul A. figura în bazele de date ale Poliţiei Române ca posesor de permis de conducere, care i-a fost însă reţinut la data de 01 februarie 2015, ca urmare a constatării săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., fiind întocmit proces-verbal de predare a dovezii înlocuitoare şi aducându-i-se la cunoştinţă că nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dar şi că C. şi B. se aflau şi ei sub influenţa băuturilor alcoolice (fără a se menţiona că s-ar fi încercat şi testarea vreunuia dintre ei cu aparatul etilotest).
La finalul aceluiaşi proces-verbal, s-a menţionat că, din cauza orei târzii, nu au fost identificaţi martori (dar, în mod contradictoriu, la rubrica "Martori", s-a consemnat olograf "Refuză să semneze", fără a se preciza cine anume a manifestat un astfel de pretins refuz).
Pe de altă parte, în cuprinsul procesului-verbal analizat, nu există nicio menţiune din care să rezulte că, la faţa locului, au fost ridicate de către lucrătorii de poliţie actele autoturismului respectiv, în condiţiile în care, conform procesului-verbal întocmit după două zile, şi anume la data de 07 iulie 2019, s-a consemnat că, la acea dată, la sediul Poliţiei Municipiului Alexandria, s-a prezentat inculpatul C., care a susţinut că el era în fapt proprietarul autoturismului care a fost oprit în trafic de către lucrătorii de poliţie la data de 05 iulie 2017, constatându-se că au fost ridicate, în vederea verificării, cartea de identitate a autovehiculului şi poliţa RCA, care i-au fost restituite acestuia.
Curtea a mai constatat că prima audiere, în calitate de martor, a unuia dintre lucrătorii de poliţie, respectiv a lui D., s-a realizat, în faza de urmărire penală, de către procuror, la data de 26 ianuarie 2020, după circa jumătate de an de la momentul faptei, iar după aproximativ 9 luni de la audierea primului martor, respectiv la data de 29 octombrie 2020, procurorul l-a audiat, în calitate de martor, şi pe elevul aflat în practică alături de cei doi agenţi de poliţie, E..
S-a reţinut că, în contextul contradicţiilor din cuprinsul acestor declaraţii, care, încă din faza de urmărire penală, erau unele evidente şi majore, martorul E. relatând, în declaraţia sa, aspecte faptice inedite, neconsemnate în procesul-verbal de depistare, dar şi diferite faţă de cele relatate, anterior audierii lui, de către singurul poliţist rutier din echipaj, procurorul a dispus, prin ordonanţa din data de 11 februarie 2021, efectuarea, în privinţa acestuia, a unei constatări având ca obiect testarea cu tehnica de detecţie a comportamentului simulat.
Conţinutul şi concluziile raportului de constatare criminalistică nr. 337.754 din data de 09 martie 2021, întocmit de un specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti nu fac decât să adâncească dubiul cu privire la credibilitatea susţinerilor martorului E., întrucât, interpretând diagramele poligraf, specialistul criminalist a conchis că este imposibil de formulat o concluzie de certitudine privind comportamentul simulat al subiectului, menţionând că, pe tot parcursul examinării, atitudinea sa a fost una de revoltă, pe de o parte, pentru că a ajuns să fie examinat poligraf, "cu scopul de a-şi dovedi nevinovăţia", iar, pe de altă parte, din cauza faptului că a trebuit să renunţe la anumite priorităţi pe care le avea în ziua respectivă, dar şi că acesta a făcut deseori referire la faptul că cele consemnate de el erau puse la îndoială, "simţindu-se acuzat că nu ar prezenta în mod corect realitatea evenimentelor petrecute în noaptea de 05 iulie 2019".
Curtea de apel a reţinut că precizările ulterioare ale specialistului criminalist, în sensul că, potrivit literaturii de specialitate, situaţii de genul celor anterior evidenţiate pot genera o reactivitate psihofiziologică atipică la întrebările relevante ale cauzei, dar că, din punctul său de vedere, subiectul examinat a fost sincer, fără a menţiona însă pe ce anume se bazează, în mod obiectiv, acel punct de vedere, nu pot fi reţinute ca validând realitatea afirmaţiilor făcute de martor.
În acest context, s-a apreciat că este lipsită de relevanţă împrejurarea că, la data de 03 martie 2021, martorul E. l-a identificat pe inculpatul A., din planşa fotografică, în postura de conducător al autoturismului marca x, conform procesului-verbal întocmit cu acel prilej.
Sub acest aspect, curtea a reţinut că respectivul procedeu probatoriu a fost realizat cu numai o zi înainte de testarea poligraf a martorului, când acesta s-a arătat revoltat de efectuarea testării respective (deşi, în declaraţia sa din data de 29 octombrie 2020 s-a consemnat că şi-a dat acordul la o astfel de testare) şi de faptul că îi erau puse la îndoială afirmaţiile, simţindu-se chiar acuzat că nu ar spune adevărul (cu toate că nu era subiect al unei astfel de învinuiri).
Astfel, în conţinutul aceluiaşi raport de constatare criminalistică, s-a consemnat că martorul a fost programat iniţial, în vederea testării poligraf, la data de 26 februarie 2021, însă, din cauza odihnei necorespunzătoare (împrejurare afirmată de acesta), a fost declarat inapt temporar şi reprogramat în vederea examinării, testarea, care a condus la formularea concluziilor anterior menţionate, desfăşurându-se la data de 04 martie 2021 (a doua zi după realizarea procedeului probatoriu al recunoaşterii de către martor, din planşa fotografică, a inculpatului A.).
În plus, din procesul-verbal care constată efectuarea acestui procedeu probatoriu rezultă că recunoaşterea inculpatului A. de către martorul elev de poliţie E. s-a realizat dintr-o planşă fotografică ce nu cuprindea şi imaginea inculpatului B., care, chiar la locul constatării faptei, declarase că el a condus autoturismul (conform declaraţiei martorului agent de poliţie rutieră D.), astfel că martorul în discuţie nu a putut face comparaţie între aceştia şi, astfel, o recunoaştere căreia să i se poată da relevanţă.
Curtea de apel a apreciat că declaraţiile celor doi martori din cursul cercetării judecătoreşti relevă şi alte contradicţii, în raport cu afirmaţiile anterioare ale acestora, dar şi cu imaginile surprinse de singura cameră de supraveghere stradală identificată în cursul urmăririi penale, iar acele contradicţii sporesc lipsa de credibilitate a acestora şi, implicit, dubiul care îi profită inculpatului A..
Astfel, deşi, cu ocazia audierii lor de către curte, ambii martori lucrători de poliţie l-au indicat pe inculpatul A., prezent în sala de judecată, ca fiind cel care a condus autoturismul, această recunoaştere nu poate fi reţinută drept o probă certă a existenţei faptei atribuite inculpatului respectiv, întrucât martorii nu au făcut decât să-şi susţină consemnarea din procesul-verbal de depistare cu privire la identitatea conducătorului auto şi afirmaţiile lor anterioare cu privire la acelaşi aspect, de care, în mod evident, nu se puteau dezice, astfel că declaraţiile acestora trebuie privite cu maximă rezervă, inclusiv prin prisma dreptului de a nu se contrazice în legătură cu realitatea celor consemnate şi, apoi, relatate.
Curtea de apel a apreciat că, în schimb, inconsecvenţa în afirmaţii şi contradicţiile numeroase evidenţiate în considerente constituie elemente serioase care pun la îndoială credibilitatea susţinerilor acestora.
În altă ordine de idei, deoarece, în cursul cercetării judecătoreşti, martorul E. a indicat culoarea tricoului purtat de conducătorul auto ca fiind roz, în procesul-verbal de depistare nu s-a menţionat cum era îmbrăcat inculpatul B., care a susţinut că el purta un tricou de această culoare ("roz-roşu", conform declaraţiei sale) şi, tot în cursul cercetării judecătoreşti, martorul agent de poliţie rutieră D. a afirmat că inculpatul A. purta un tricou de culoare vişiniu, confirmând astfel susţinerea lui sub acest aspect, nu este exclus ca inculpatul B. să fi condus într-adevăr autoturismul marca x (astfel cum el a afirmat în permanenţă), iar lucrătorii de poliţie să-l fi confundat cu inculpatul A. (care a negat încă de la început această faptă), cu atât mai mult cu cât, conform afirmaţiilor ambilor martori, aceştia nu cunoşteau dinainte pe niciunul dintre ei, iar cei doi inculpaţi au vârste apropiate şi nu prezintă fizionomii în mod esenţial diferite, în plus evenimentele petrecându-se pe timp de noapte.
Pe de altă parte, vizionarea imaginilor surprinse de singura cameră de supraveghere stradală identificată de către organele de urmărire penală, realizată în şedinţă publică, cu participarea tuturor inculpaţilor, a avocaţilor acestora şi a reprezentantului Ministerului Public, nu a permis identificarea persoanei aflate la volanul autoturismului marca x, observarea vreunor semnalmente ale sale şi stabilirea măcar a culorii obiectelor de vestimentaţie purtate de aceasta, chiar în procesul-verbal de redare a aceloraşi imagini, întocmit de către procuror în faza de urmărire penală, menţionându-se doar că cel aflat la volanul autoturismului respectiv (indicat cu săgeata galbenă) purta un tricou de "culoare închisă".
În raport cu toate aceste aspecte, curtea a conchis că nu există probe certe, ci un dubiu serios cu privire la identitatea persoanei care, la momentul şi în locul menţionate în rechizitoriu, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, neputându-se reţine, mai presus de orice îndoială, că acea persoană ar fi fost cu adevărat inculpatul A..
Referitor la declaraţiile de martori ale ocupanţilor celui de-al doilea autoturism - F., G., H. şi I., curtea a constatat că toţi aceştia au afirmat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti (ultimii trei, în privinţa celui dintâi constatându-se imposibilitatea de audiere, astfel că s-a dat citire declaraţiei sale anterioare), că nu cunosc cine a condus autoturismul marca x în care se aflau inculpaţii, nefurnizând astfel nicio informaţie care să înlăture dubiul anterior menţionat.
De altfel, aceştia nici nu au fost menţionaţi, în procesul-verbal de depistare, ca fiind martori ai faptei.
Cu privire la declaraţiile inculpaţilor, curtea a constatat că şi acestea conţin contradicţii (inclusiv cu privire la locurile ocupate în autoturism de către pasageri, alţii decât şoferul), însă, cu privire la aspectul esenţial, al identităţii persoanei care a condus autoturismul, la momentul şi în locul arătate în rechizitoriu, afirmaţiile lor au fost constante şi concordante, în sensul că acea persoană a fost B., iar nu inculpatul A..
Raportul de constatare criminalistică nr. 337.754 din data de 09 martie 2021, care a conchis că răspunsurile inculpaţilor B. şi C. la întrebările privind persoana care a condus autoturismul respectiv au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat, nu constituie o probă certă a săvârşirii faptei analizate de către inculpatul acuzat, altul decât aceştia - A. (care nu a fost subiect al testării), putând furniza cel mult un indiciu cu privire la nesinceritatea lor, la fel ca şi inadvertenţele din şi dintre declaraţiile inculpaţilor.
Toate acestea nu pot răsturna însă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază cel acuzat, care presupune, conform art. 5 alin. (2) din C. proc. pen., că orice îndoială se interpretează în favoarea sa, pe când sarcina administrării unor probe certe de vinovăţie îi aparţine procurorului, astfel cum prevede art. 99 alin. (1) din C. proc. pen.
S-a apreciat că, în speţă, nu au fost prezentate însă probe certe în susţinerea acuzaţiei aduse inculpatului A., care, astfel cum s-a evidenţiat anterior, s-a întemeiat, în exclusivitate, pe procesul-verbal de depistare şi declaraţiile celor care, acţionând ca agenţi ai statului, l-au întocmit, însă acestea s-au dovedit contradictorii, iar autorii lor inconsecvenţi în afirmaţii, ceea ce a condus la dubii serioase cu privire la credibilitatea lor.
O hotărâre de condamnare nu se poate întemeia pe probabilitate, ci doar pe certitudine, dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure şi în măsură să reflecte, cu acurateţe şi la adăpost de orice îndoială, realitatea obiectivă, iar, în cauza de faţă, pentru motivele anterior menţionate, astfel de probe nu există.
Conchizând, curtea de apel a reţinut că nu s-a dovedit, prin probe certe, existenţa faptei de care inculpatul A. a fost acuzat, de a conduce, la data de 05 iulie 2019, în jurul orei 02:34, pe Strada x din municipiul Alexandria, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, în condiţiile în care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, motiv pentru care va pronunţa achitarea acestuia, pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, reţinută în sarcina inculpatului A., curtea a constatat că refuzul acestui inculpat de a se supune, la data de 05 iulie 2019, prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este o faptă certă, fiind constatată de organele de poliţie, confirmată de cadrele medicale în faţa cărora acel refuz a fost exprimat şi de înregistrarea audio-video realizată la acel moment, fiind şi recunoscută de acesta, însă, pentru a constitui infracţiune, această faptă trebuie săvârşită, conform normei de incriminare - art. 337 din C. pen., cu relevanţă în speţă, de către cel care a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Or, în speţă, pentru motivele anterior menţionate, curtea a constatat inexistenţa unei astfel de fapte a inculpatului A., întrucât nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că acesta a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare x, pe Strada x din Municipiul Alexandria, la data de 05 iulie 2019, în jurul orei 02:34 - aceasta fiind acţiunea în legătură cu care organele de poliţie l-au condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceste condiţii, fapta inculpatului de a refuza să se supună acelei prelevări nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii analizate, din perspectiva subiectului său activ, iar curtea va pronunţa achitarea inculpatului pentru această infracţiune, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta săvârşită de inculpat, deşi a existat în materialitatea sa, nu este prevăzută de legea penală.
Referitor la infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii B. şi C., curtea de apel a reţinut că, potrivit actului de trimitere în judecată, aceştia au fost acuzaţi că, în declaraţiile de martori, formulate, la data de 08 august 2019 - inculpatul B. şi, respectiv, la data de 10 septembrie 2019 - inculpatul C., în dosarul nr. x/2019, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria (cauza fiind ulterior declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în considerarea calităţii de avocat a celui dintâi), în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., au făcut afirmaţia mincinoasă că, la data de 05 iulie 2019, la momentul opririi de către lucrătorii de poliţie, la volanul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, nu se afla ultimul inculpat menţionat, ci inculpatul B..
Astfel, notând prevederile art. 273 alin. (1) din C. pen., curtea de apel a reţinut că, pentru motivele expuse în considerentele hotărârii de faţă, în speţă, probatoriul administrat, altul decât declaraţiile de martori ale celor doi inculpaţi anterior nominalizaţi, nu contrazice, în afara oricărui dubiu, susţinerile acestora din respectivele declaraţii că inculpatul B., iar nu inculpatul A. (conform tezei acuzării), s-a aflat la volanul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, la momentul şi locul în raport cu care cel din urmă a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Curtea de apel a apreciat că, în aceste condiţii, nu s-a dovedit, prin probe certe, nici că inculpaţii B. şi C. au făcut afirmaţii mincinoase în declaraţiile de martori formulate la datele anterior menţionate, motiv pentru care va achita pe cei doi inculpaţi, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral, parchetul a solicitat, în temeiul disp. art. 412 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, având în vedere starea de recidivă posteexecutorie, a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. şi art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., precum şi a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., şi la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia a inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen.
În argumentare, în opinia parchetului, constatările din procesul-verbal de depistare privind pornirea semnalelor acustice şi luminoase, precum şi intrarea în depăşire a autospecialei de poliţie, care a circulat în paralel cu autoturismul x, moment în care lucrătorii de poliţie au observat că la volan se afla o persoană de sex bărbătesc care purta un tricou roşu, acea persoană fiind inculpatul A., se coroborează cu declaraţiile martorilor D.-agent de poliţie, E. -elev aflat în practică în autospeciala de poliţie, dar şi cu rapoartele de constatare criminalistică. S-a arătat că cei doi martori l-au indicat în faţa instanţei de judecată pe inculpatul A. ca fiind persoana care s-a aflat la volanul autoturismului, iar martorul E. l-a recunoscut şi în faza de urmărire penală, din planşa foto, pe acelaşi inculpat ca fiind cel care a condus autoturismul x. S-a învederat că acest autovehicul a fost oprit pe strada x, ulterior efectuării virajului la dreapta, moment surprins de camera de supraveghere A22, aparţinând Primăriei Municipiului Alexandria şi s-a precizat că efectuarea virajului la dreapta, surprins de camera video menţionată în cele ce preced, s-a realizat anterior momentului în care martorii susţin că autospeciala de poliţie a rulat în paralel cu autoturismul marca x.
Totodată, făcând trimitere la probele administrate în dosar, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe, respectiv la: procesul-verbal de depistare; adresa I.P.J. Teleorman - Serviciul Rutier, prin care s-a confirmat că inculpatul A. figura la acea dată în Sistemul Naţional de Evidenţe Auto cu menţiunea că, la data de 01 februarie 2015, i-a fost reţinut permisul de conducere, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie; procesul-verbal întocmit de personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, prin care s-a confirmat refuzul inculpatului A. de a-i fi prelevate mostre biologice; procesul-verbal de vizionare a înregistrării realizate de camera de supraveghere A22, aparţinând Primăriei Municipiului Alexandria, montată la intersecţia Străzii Cuza Vodă cu Strada x; declaraţia martorului E. dată în faza de urmărire penală şi menţinută în faţa instanţei de fond; raportul de constatare criminalistică nr. 337.754 din data de 09 martie 2021, întocmit de Serviciul Criminalistic - Laboratorul de Psihologie Criminalistică din cadrul D.G.P.M.B.; procesul-verbal din data de 03 martie 2021 prin care martorul E. l-a recunoscut pe inculpatul A. ca fiind cel care, la data de 05 iulie 2019, a condus autoturismul marca x; declaraţia martorului D. - la data faptei organ de constatare şi de cercetare penală în cadrul I.P.J. Teleorman - Poliţia Municipiului Alexandria - Biroul Rutier, dată în faza de urmărire penală şi menţinută în faţa instanţei de fond; declaraţiile martorilor F., G., I. şi H. date în faza de urmărire penală, menţinute în faţa instanţei de fond; declaraţiile inculpatului B. (de martor din data de 08 august 2019, de suspect din data de 19 ianuarie 2021, prin care şi-a menţinut, în esenţă, declaraţia dată în calitate de martor); declaraţia de martor a lui C. din data de 10 septembrie 2019, declaraţia de suspect a lui A. din data de 09 noiembrie 2021 etc., parchetul a apreciat, în esenţă, că declaraţiile inculpaţilor din faza de urmărire penală sunt contradictorii cu privire la locul ocupat de inculpatul A. în autoturism.
S-a mai arătat că susţinerile inculpaţilor B. şi C. sunt contrazise şi de înregistrarea video realizată de camera de supraveghere A22, din cuprinsul căreia rezultă că pasagerul locului dreapta-faţă a purtat un tricou alb, şi s-a învederat că în cuprinsul înregistrării video efectuată la data de 05.07.2019 de către organele de poliţie se poate observa culoarea tricoului purtat de inculpatul A..
Totodată, parchetul a învederat că atât martorul E., cât şi martorul D., în faza de urmărire penală, au declarat că persoana aflată la volan a purtat un tricou roşu, aspect ce se coroborează cu menţiunea din procesul-verbal de depistare. Astfel, chiar dacă în declaraţiile ulterior date în faţa instanţei după aproximativ patru ani de la data faptei, martorul E. a precizat că inculpatul A. a purtat un tricou roz, iar martorul D. a precizat că acelaşi inculpat a purtat un tricou roşu/grena/vişiniu, acest aspect nu este de natură să înlăture susţinerea martorilor cu privire la persoana care s-a aflat la volan.
Mai mult, în faţa instanţei de judecată, cei doi martori mai sus menţionaţi, l-au indicat, fără ezitare, pe inculpatul A. ca fiind cel care a condus autoturismul, iar susţinerile martorilor se coroborează cu procesul-verbal de depistare, dar şi cu rapoartele de constatare criminalistică, potrivit cărora răspunsurile inculpaţilor B. şi C. la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat, astfel încât aceştia au făcut afirmaţii mincinoase în declaraţiile de martori cu privire la persoana care s-a aflat la volan.
Conchizând, raportat la probatoriul administrat, parchetul a apreciat că inculpatul A. este cel care a condus autoturismul, deşi avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată, şi s-a sustras de la recoltarea probelor biologice.
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel
În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 decembrie 2023, sub nr. x/2022, cu prim termen de judecată fixat la data de 25 ianuarie 2024, când Înalta Curte a încuviinţat cererea în probaţiune formulată de Ministerul Public constând în reaudierea martorilor E. şi D., a amânat judecarea cauzei şi a acordat termen la data de 08 februarie 2024, pentru când a dispus, printre altele, citarea celor doi martori şi a pus în vedere intimatului inculpat B. să depună acte cu privire la situaţia sa medicală pentru a se analiza în ce măsură îşi poate face singur apărarea, cu precizarea că prezenţa sa nu este obligatorie, putând solicita judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din data de 08 februarie 2024, Înalta Curte a procedat la audierea martorilor E. şi D., a încuviinţat cererea în probaţiune formulată de Ministerul Public constând în reaudierea martorilor F., G., H. şi I., a amânat cauza şi a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2024, pentru când a dispus citarea martorilor la adresele cunoscute. Totodată, a menţinut dispoziţia Înaltei Curţi de la termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2024 în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat B., în sensul de a depune acte cu privire la situaţia sa medicală.
La acelaşi termen de judecată, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, vizionarea în şedinţă publică a imaginilor surprinse pe camerele video, stocate pe suportul optic aflat la dosar, cu privire la care, având cuvântul pe rând, atât reprezentantul Ministerului Public, cât şi apărătorul ales al intimatului inculpat A., precum şi intimaţii inculpaţi C. şi B. au învederat că sunt de acord cu vizionarea în şedinţă publică a imaginilor stocate pe suportul optic aflat la dosar.
După deliberare, apreciind utilă soluţionării cauzei vizionarea în şedinţă publică a imaginilor surprinse pe camerele video, stocate pe suportul optic aflat la dosar, Înalta Curte a stabilit termen la data de 07 martie 2024 în vederea vizionării acestora.
La termenul de judecată din data de 22 februarie 2024, instanţa de control judiciar a procedat la audierea martorilor G., H. şi I. şi a acordat termen la data de 07 martie 2024 în vederea continuării cercetării judecătoreşti în apel cu audierea martorului F., precum şi pentru vizionarea în şedinţă publică a înregistrării video stocată pe suporţii optici înaintaţi de Ministerul Public.
Totodată, Înalta Curte a luat act că s-a depus, în şedinţă publică, un înscris medical cu privire la starea de sănătate a inculpatului B., respectiv un bilet de ieşire din spital din data de 10 octombrie 2023, de către apărătorul ales al intimatului inculpat A..
La termenul din 07 martie 2024, Înalta Curte a procedat la audierea martorului F., precum şi la vizionarea în şedinţă publică a înregistrării video stocată pe suporţii optici înaintaţi de Ministerul Public şi a respins cererea de probatorii formulată de apărătorul ales al intimatului inculpat A. constând în ascultarea în şedinţă publică a înregistrării declaraţiei inculpatului B., apreciind că nu este utilă cauzei, cu argumentarea că, fiind o înregistrare audio, nu se poate stabili starea de sănătate în această modalitate.
Totodată, la interpelarea preşedintelui completului de judecată, intimatul inculpat A. a precizat că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, iar intimatul inculpat C. a învederat că nu doreşte să fie audiat în faţa instanţei de control judiciar.
După ce a explicat intimatului inculpat A. că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i, totodată, atenţia că ceea ce declară poate fi folosit atât în favoarea, cât şi împotriva sa, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4) raportat la art. 378 din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea acestuia.
La acest termen de judecată, nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepţii de invocat, constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, stabilind termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare, în condiţiile art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 25 aprilie 2024 şi, ulterior, la data de 16 mai 2024.
***
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine ca fiind necontestat faptul că la data de 5 iulie 2019, echipajul de poliţie compus din agenţii de poliţie D. şi K., precum şi elevul în practică E. a oprit în trafic autoturismul marca x, model x, cu număr de înmatriculare x, în jurul orei 02:30 pe strada x din municipiul Alexandria, cât şi faptul că inculpatul A. avea permisul suspendat şi a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât şi prelevarea de probe biologice, susţinând că nu este persoana care a condus autoturismul în cauză.
Notând susţinerile antagonice ale lucrătorilor de poliţie şi ale ocupanţilor autoturismului marca x, model x, cu număr de înmatriculare x, referitor la persoana care a condus vehiculul, prima instanţă a concluzionat că singurele mijloace de probă care susţin teza acuzării -procesul-verbal de depistare şi declaraţiile date în calitate de martor de către lucrătorii de poliţie D. şi E.- sunt contradictorii în privinţa a numeroase aspecte considerate importante de instanţă, ceea ce generează dubii serioase cu privire la credibilitatea lor, fiind contrazise de o probă obiectivă -imaginile surprinse de o cameră de supraveghere amplasată pe traseul de deplasare a autoturismului.
Prioritar, Înalta Curte reţine că legea procesual penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor, în acest sens fiind dispoziţiile art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.", iar potrivit art. 114 alin. (4) din C. proc. pen. "Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 (n.n.-articolul reglementează întocmirea actelor de constatare de către organele de ordine publică pentru infracţiunile constatate) şi 62". Ca atare, valoarea probatorie a declaraţiilor date în calitate de martori de D. -agentul de poliţie care a procedat la oprirea în trafic a autoturismului- şi E. -elev de poliţie aflat în autospeciala condusă de primul, se evaluează în mod necesar prin raportare la ansamblul probator ca orice altă probă testimonială în lipsa unei dispoziţii legale contrare, mărturia acestora constituind probă directă în condiţiile în care cei doi sunt martori oculari contrar celor reţinute de prima instanţă.
Subsecvent, observăm că declaraţiile date în calitate de martori de D. şi E. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, cu excepţia declaraţiilor date de inculpaţi, că depoziţiile celor doi concordă sub toate aspectele esenţiale, chiar dacă nu sunt identice, iar contradicţiile se explică din perspectiva percepţiei diferite în concordanţă cu locul ocupat de aceştia în autospeciala care a urmărit autoturismul x, a implicării distincte a celor doi în derularea evenimentelor şi, nu în ultimul rând, a diferenţelor subiective de percepere, memorare şi redare a evenimentelor, nefiind evidenţiat niciun motiv plauzibil pentru ca vreunul dintre aceştia să-l indice pe inculpatul A. ca fiind cel care a condus autoturismul x în contra unei alte realităţi faptice.
Dimpotrivă, declaraţiile inculpaţilor au fost oscilante pe parcursul procesului penal şi contradictorii în privinţa unor chestiuni de fapt relevante, inculpaţii urmărind prin declaraţiile lor să acrediteze versiunea potrivit căreia inculpatul B. a fost cel care a condus autoturismul, acesta fiind singurul dintre cei trei care nu are antecedente penale şi care nu consumase alcool în seara respectivă întrucât urma un tratament medicamentos, potrivit declaraţiei sale, dar şi a coinculpaţilor A. şi C. şi în concordanţă cu faptul că suferă de scleroză multiplă, conform actelor medicale transmise la dosar.
Procedând la reevaluarea întregului material probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că probele atestă dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul A. este persoana care, la data de 5 iulie 2019, a condus autoturismul oprit de lucrătorii de poliţie.
Astfel, din procesul-verbal întocmit la data de 5 iulie 2019 de organele de poliţie care au constatat infracţiunile flagrante contra siguranţei circulaţiei ce fac obiectul acuzaţiei, rezultă că la ora 02:34, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agenţii D. şi J. din cadrul Poliţiei municipiului Alexandria -Biroul Rutier, precum şi elevul în practică E., au observat autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, au pornit în urmărirea acestuia, au pornit semnalele luminoase şi acustice şi, văzând că nu opreşte la semnalele poliţiei, au intrat în depăşire, circulând în paralel cu acesta.
Deşi nu este descris în amănunt traseul urmat de cele două autoturisme se reţine că, la momentul observării de către poliţie, autoturismul circula pe str. x, iar în cuprinsul rubricii privind identificarea autoturismului şi a şoferului s-a menţionat expres că autoturismul oprit s-a deplasat pe strada x din direcţia Cuza Vodă. Acest traseu este confirmat şi de imaginile înregistrate de camerele de supraveghere situate la intersecţia celor două străzi care au surprins momentul în care autoturismul x a efectuat virajul la dreapta pe strada x din direcţia Cuza Vodă, urmat la scurt timp -10 secunde- de autospeciala poliţiei.
Împrejurarea privind punerea sau nu în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase nu are relevanţă în statuarea asupra persoanei aflate la volanul autoturismului marca x. Cu toate acestea, precizăm, pe de o parte, că imaginile înregistrate de camera de supraveghere la care am făcut referire, au surprins exclusiv momentul efectuării virajului la dreapta, iar nu întreaga urmărire a autoturismului, iar, pe de altă parte, chiar în aceste imagini se observă un flash de lumină caracteristic semnalului luminos al unei autospeciale dotate cu girofar.
Mai mult, susţinerile martorilor D. şi E. referitor la această chestiune au fost confirmate şi de martorii I., F., G. şi H. în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, astfel că sunt lipsite de fundament probator dubiile instanţei de fond asupra acestui aspect şi implicit asupra sincerităţii relatărilor celor doi martori oculari - D. şi E.. Este adevărat că în declaraţia dată în primă instanţă martorul I. a afirmat că nu îşi aduce aminte acest aspect, însă în apel a revenit asupra susţinerii menţinând afirmaţia iniţială, în timp ce G. a arătat atât în primă instanţă, cât şi în apel că nu îşi aduce aminte acest aspect "dar cred că da", astfel că declaraţiile acestora nu au aptitudinea de a infirma susţinerile iniţiale. Chiar inculpatul B. a afirmat în faţa primei instanţe, după ce a avut acces la probele din dosar în calitate de inculpat şi a avut posibilitatea de a vedea imaginile surprinse de camera de supraveghere, că e "posibil să le fi avut pe cele luminoase, cred că au dat nişte flashuri".
Din acelaşi proces-verbal rezultă că organele de poliţie au observat în timp ce se deplasau în paralel cu autoturismul marca x că la volan se afla un bărbat ce purta un tricou de culoare roşie, iar pe locul din dreapta faţă un bărbat având un tricou de culoare albă, împrejurare de fapt confirmată parţial şi de imaginile înregistrate de aceeaşi cameră de supraveghere pe care se observă că pasagerul din dreapta faţă poartă un tricou alb, iar la volan se află o persoană purtând o culoare mai închisă ce nu poate fi stabilită, nefiind vizibilă.
Toate probele administrate sunt concordante sub aspectul faptului că inculpatul C. este ocupantul care purta un tricou de culoare albă şi care, s-a aflat, ca atare, pe locul din dreapta faţă.
În ce priveşte culoarea tricoului purtat de inculpatul A., imaginile înregistrate la Spitalul Judeţean Alexandria, unde acesta a fost condus în vederea prelevării de probe biologice, vizionate şi în şedinţă publică în apel, atestă faptul că acesta era de culoare roşie. Astfel, declaraţia inculpatului dată în faţa primei instanţe în sensul că ar fi purtat un tricou de culoare vişinie, care "bătea chiar în gri...în niciun caz nu era roşu", este infirmată de imaginile respective, iar indicarea inculpatului B. ca fiind persoana care purta un tricou roşu din cuprinsul aceleiaşi declaraţii a avut ca scop coroborarea susţinerilor sale cu menţiunile din cuprinsul procesului-verbal de depistare privind culoarea tricoului persoanei aflate la volan. De altfel, chiar declaraţia inculpatului B. contravine susţinerilor acestuia, inculpatul afirmând că amândoi ar fi purtat tricouri de culoare roşie, după ce susţine că el însuşi purta un tricou roz-roşu, dubiul menţionat de prima instanţă fiind rezultatul exclusiv al valorificării susţinerilor contradictorii consemnate în declaraţiile inculpaţilor, însă el nu subzistă în contextul imaginilor înregistrate la unitatea spitalicească la care vom face referire.
Ca atare, sunt nereale susţinerile numiţilor B. şi C. din datele de 8 august 2019, respectiv 10 septembrie 2019, când au fost audiaţi în calitate de martori.
Astfel, inculpatul B. a susţinut că a condus autoturismul marca x plecând de pe strada x până la strada x unde a efectuat un viraj la dreapta, fiind oprit după 200-300 de metri de un echipaj de poliţie şi că inculpatul A. se afla pe locul din dreapta faţă şi purta un tricou roşu, iar C. a stat pe locul din spate.
Inculpatul C. a declarat, de asemenea, că autoturismul x a fost condus de B. şi că inculpatul A. se afla pe locul din dreapta faţă şi purta un tricou roşu.
Astfel, declaraţiile date de cei doi în calitate de martori sub aspectul persoanei care ocupa locul din dreapta faţă sunt infirmate de imaginile surprinse de camera de supraveghere care relevă că pasagerul din dreapta faţă purta un tricou de culoare albă pe care toate probele testimoniale, inclusiv inculpaţii în declaraţiile lor, îl indică ca aparţinând inculpatul C..
Se observă că în declaraţia menţionată, inculpatul B. indică eronat traseul parcurs, traseu ce rezultă din coroborarea procesului-verbal de constatare cu imaginile surprinse de camera de supraveghere din intersecţia strada x -strada Mihăiţă Filipescu şi de celelalte probe testimoniale, împrejurare ce atestă că nu a condus autoturismul respectiv, fiind exclus ca, în calitate de şofer, audiat fiind la o lună de la oprirea sa în trafic, să nu poată rememora traseul parcurs. De altfel, în declaraţia dată în faţa primei instanţe acesta indică un alt traseu şi o distanţă parcursă care să susţină teza potrivit căreia autospeciala de poliţie nu ar fi avut timp să circule în paralel cu autoturismul x, afirmând în contradicţie cu toate celelalte probe că "De la momentul în care am plecat de la sala de jocuri de noroc şi până am oprit autoturismul am parcurs aproximativ 200 metri, deplasându-mă pe o singură stradă, nu pe mai multe străzi. Am oprit imediat ce am virat la dreapta. Cred că strada pe care am oprit era str. x, însă nu sunt sigur de acest lucru."
Astfel, declaraţiile inculpaţilor concordă cu declaraţiile martorilor G., H., I. şi F., în privinţa faptului că aceştia se deplasau de la o sală de jocuri de noroc spre locuinţa martorului F. -locuinţă situată în strada x fiind invitaţi să consume băuturi alcoolice, să petreacă.
În acest sens este şi declaraţia dată în calitate de martor de numitul C. care a relatat că au plecat de pe strada x de la agenţia de jocuri de noroc L., spre strada x, fiind opriţi de poliţie pe strada x.
De asemenea, martorul I. a afirmat în faţa instanţei de apel că autoturismul x a fost oprit la două-trei minute distanţă de mers pe jos de locuinţa tatălui său, unde locuia la acea dată, iar martorul F. a arătat în apel că maşina în care se afla (n.n. cea condusă de fiul său I.) a oprit în spatele autoturismului urmărit de poliţie şi că "După ce a plecat poliţia, ştiu că m-am dat jos la noi la poartă".
Ca atare, traseul parcurs de autoturismul x după plecarea din apropierea agenţiei de jocuri de noroc şi până la oprirea de către echipajul de poliţie, a fost următorul: din strada x a virat dreapta pe strada x (intersecţie în care se afla amplasată camera de supraveghere care a surprins imaginile la care am făcut referire) până în apropierea străzii x (unde se află locuinţa familiei Sandu) trecând de intersecţia cu strada x. Acest traseu poate fi reconstituit din coroborarea probelor testimoniale şi atestă faptul că de la momentul efectuării virajului la dreapta pe strada x şi până la oprire, autospeciala poliţiei şi autoturismul x au mai parcurs cel puţin 500 de metri (conform hărţii oraşului Alexandria între strada x şi strada x distanţa este de 650 de metri- fapt public de notorietate), distanţă suficientă pentru ca autospeciala de poliţie să ajungă din urmă autoturismul respectiv şi să circule în paralel cu acesta înainte de a-l opri. Probele testimoniale concordă în privinţa locului de unde au pornit şi cel unde s-au oprit cele două autoturisme, diferenţele apar în indicarea distanţei parcurse şi se datorează subiectivismului inerent în aprecierea acesteia, iar imaginile de pe camerele de supraveghere atestă că la momentul efectuării virajului la dreapta pe strada x, autospeciala de poliţie se afla deja în urmărire.
Teza inculpaţilor în sensul că au oprit imediat după efectuarea virajului la dreapta pe strada x, iar la momentul sosirii echipajului de poliţie aceştia s-ar fi aflat în exteriorul autoturismului, deja coborâţi, este infirmată de toate celelalte probe testimoniale şi chiar de unele dintre afirmaţiile inculpaţilor, împrejurarea fiind reţinută eronat de prima instanţă ca reală.
În acest sens, reţinem ca relevante, atât relatările deja amintite ale martorilor I. şi F. din apel cu privire la locul opririi, cât şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale de martorii I. care atestă că cele două autoturisme au traversat intersecţia cu strada x şi au oprit în paralel la 100 de metri de intersecţia unde locuia familia Sandu (n.n.strada x), G. care arată că între strada x şi locul unde s-au oprit în paralel, autospeciala a urmărit autoturismul aproximativ 500 de metri şi H. care indică tot o distanţă de 500 de metri, afirmând că au traversat în viteză intersecţia cu strada x, oprind "posibil" în paralel.
Se observă că martorii nu au relatat nimic şi nici nu au fost întrebaţi în legătură cu aceste împrejurări în primă instanţă şi nici nu se evidenţiază vreun dubiu rezonabil în legătură cu veridicitatea acestor afirmaţii, dimpotrivă. Astfel, toţi inculpaţii au afirmat că se deplasau spre locuinţa lui F. pentru a petrece în continuare, inculpatul A. a afirmat în faţa primei instanţe că au oprit chiar în faţa locuinţei respective.
Faptul că autoturismul x s-a deplasat în viteză spre locuinţa familiei Sandu, circulând în faţa autoturismului în care se aflau patru membri ai acesteia, face improbabil ca persoana aflată la volan să nu fi cunoscut unde se află locuinţa respectivă, iar inculpatul B. era singurul care nu se cunoştea cu aceştia din urmă conform declaraţiilor date, atât de inculpaţi, cât şi de membrii familiei Sandu. De asemenea, faptul că inculpatul nu a putut preciza traseul parcurs, nici la o lună de la momentul faptei şi nici ulterior, face îndoielnică susţinerea acestuia în sensul că deşi nu cunoştea destinaţia inculpatul Dinu i-ar fi dat îndrumări cu privire la traseu. De altfel, această susţinere a constituit un răspuns la întrebarea expresă a apărătorului inculpatului A., ceea ce atestă caracterul pro causa.
Întrebat punctual de apărătorul inculpatului A., martorul D. a confirmat că oprirea autoturismului x "S-a realizat pe strada x, după intersecţia cu strada x, la câţiva metri cu intersecţia cu strada x"
Revenind la procesul-verbal de constatare, se reţine că au fost făcute menţiuni privind ocupanţii autoturismului, fiind identificat cel care a condus în persoana inculpatului -A. şi pasagerii C. şi B. cu precizarea locului ocupat de aceştia la momentul opririi, primul în dreapta faţă, iar al doilea pe locul din spate, dar şi a faptului că toţi trei se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Referitor la această din urmă consemnare, care aparent contravine probelor testimoniale care atestă că inculpatul B. nu consumase alcool, instanţa de apel constată că, în raport de ora târzie, starea de sănătate a martorului şi faptul că acesta urma un tratament medicamentos, percepţia eronată a lucrătorilor de poliţie apare ca fiind rezonabil explicabilă, neputându-se constitui într-un indiciu de consemnare a unor fapte nereale.
În cuprinsul procesului-verbal s-au consemnat susţinerile inculpatului A. în sensul că nu a condus autoturismul respectiv şi că va da declaraţie în prezenţa apărătorului său şi "alături de conducătorul în fapt".
Atitudinea necooperantă, comportamentul neliniştit, ostil şi revendicativ, comunicarea incoerentă, dezorientarea şi faptul că a refuzat examinarea medicală, recoltarea de probe biologice şi semnarea procesului-verbal încheiat cu prilejul conducerii la Spitalul Judeţean Alexandria sunt atestate de acelaşi agent D., dar şi de medicul M.. De altfel, înregistrarea celor întâmplate cu acest prilej este elocventă, conţinutul lor nefiind contestat de inculpat care a fost de acord cu vizionarea în şedinţă publică.
Faptul că procesul-verbal de constatare nu descrie în detaliu traseul parcurs, modalitatea şi locul în care a fost oprit autoturismul şi evenimentele petrecute imediat după oprirea acestuia nu poate conduce la înlăturarea probelor testimoniale ce relevă aceste împrejurări şi care au fost în parte expuse în cele ce preced.
Cu privire la împrejurarea că autospeciala de poliţie condusă de martorul D. s-a aflat în urmărirea autoturismului marca x venind din spate şi că a circulat paralel cu acesta în încercarea de a-l depăşi rezultă din coroborarea menţiunilor din procesul-verbal de depistare cu declaraţiile martorilor D. şi E., dar şi cu declaraţiile date de martorii G., H., I. şi F..
Astfel, martorul G. a declarat în cursul urmăririi penale că "Am fost depăşiţi de maşina de poliţie care s-a angajat în urmărirea autoturismului în care se afla C../Urmărirea a avut loc pe strada x, între străzile x pe o distanţă de aproximativ 500 metri./Pe parcursul urmăririi, autospeciala de poliţie a circulat şi în paralel cu celălalt vehicul înainte să îl depăşească...la momentul opririi, maşina de poliţie se afla paralel faţă de maşina urmărită.", declaraţia fiind menţinută cu ocazia audierii sale în primă instanţă în sensul că "autospeciala de poliţie a rulat în paralel cu ambele autoturisme.", dar şi că distanţa parcursă de la sala de jocuri până la oprire ar fi fost de un kilometru, oprirea având loc pe strada x. Audiat în apel, martorul nu a relatat detaliat, afirmând la interpelarea instanţei că nu îşi aduce aminte aspectele relatate anterior, fără a retracta conţinutul declaraţiei după ce aceasta i-a fost citită în şedinţă publică.
Martorul H. a afirmat în cursul urmăririi penale că autospeciala poliţiei a depăşit autoturismul în care se afla, urmărind autoturismul x care nu s-a conformat semnalelor de oprire "şi-a continuat deplasarea aproximativ 500 metri traversând strada x în viteză./Pe timpul urmăririi, echipajul de poliţie a încercat de mai multe ori să depăşească maşina în cauză, nu îmi amintesc cu exactitate poziţia acesteia în momentul opririi însă este posibil să fi fost în paralel", pentru ca în primă instanţă să arate că "Nu îmi amintesc sigur, dar cred că autospeciala de poliţie, la un moment dat, a depăşit şi autoturismul nostru şi celălalt autoturism", şi, răspunzând la întrebarea adresată de procuror, "cred că la momentul când am fost depăşiţi de către autospeciala de poliţie ne aflam pe strada x". Audiat în apel, martorul a menţionat "Nu am observat în seara de 04.07.2019, când m-am dus împreună cu fratele meu, G., să îl iau pe tatăl meu, F., de la o sală de jocuri, ca din faţa acesteia să fi plecat odată cu noi sau înaintea noastră vreo altă maşină cu alte persoane", pentru ca ulterior citirii declaraţiilor să afirme că nu îşi aduce aminte.
La rândul său, în declaraţia dată la urmărire penală, martorul I. a afirmat că, după ce a depăşit maşina în care se afla acesta, "maşina de poliţie s-a aflat în urmărirea xului aproximativ 300-400 metri, a traversat strada x fără a opri la semnul de oprire./După aproximativ 100 metri de la intersecţie către domiciliul nostru aceştia au oprit, au coborât toţi din maşină, iar autospeciala de poliţie se afla paralel cu autoturismul oprit.", pentru ca în faţa primei instanţe să arate "nu pot afirma cu certitudine dacă autospeciala de poliţie a rulat în paralel cu primul autoturism, dar cred că da. Ce am văzut este că nici primul autoturism marca x cu număr de Bulgaria, nici autospeciala de poliţie aflată în urmărirea sa nu a oprit la STOP.". Ca şi ceilalţi doi martori menţionaţi mai sus, acesta nu a mai relatat detaliat în apel cum a decurs urmărirea, afirmând doar că a fost depăşit de autospeciala de poliţie care şi-a continuat deplasarea, urmărind autoturismului x, fără a retracta însă conţinutul declaraţiilor anterioare pe care a precizat că le menţine.
Martorul F. a afirmat în faţa instanţei de apel că autospeciala de poliţie a depăşit maşina în care se afla şi a circulat în paralel cu autoturismul marca x şi că îşi aduce aminte că a văzut cele două maşini oprite în paralel. Menţionăm că martorul nu a fost audiat de prima instanţă, iar în cursul urmăririi penale, audiat fiind la 1 an şi jumătate de la data faptelor, ulterior începerii urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă, a susţinut, contrar tuturor celorlalte probe testimoniale, că s-ar fi aflat în autoturismul x la momentul urmăririi de către poliţie. Deşi această susţinere nu poate fi reţinută ca reală, chiar martorul revenind asupra ei, ceea ce trebuie reţinut este că martorul a făcut aceeaşi afirmaţie cu privire la deplasarea în paralel a celor două autoturisme, cel cu care se deplasa echipajul de poliţie şi cel marca x.
Faptul că imaginile video surprinse de o cameră de supraveghere stradală amplasată în intersecţia dintre strada x şi strada x atestă că autospeciala de poliţie se afla la momentul virajului dreapta la 10 secunde distanţă de autoturismul x, nu justifică înlăturarea declaraţiilor date de martorii G., H., I. şi F. în privinţa faptului că cele două autoturisme au circulat în paralel.
Astfel, imaginile surprind exclusiv intersecţia şi momentul în care cele două autoturisme au virat la dreapta pe strada x, iar viteza de deplasare pe baza căreia instanţa a concluzionat că între cele două autoturisme era o distanţă considerabilă nu poate fi stabilită în mod obiectiv, cu atât mai mult cu cât membrii familiei Sandu au susţinut, contrar celor reţinute de prima instanţă, că maşinile au circulat cu viteză.
Declaraţiile oscilante ale martorilor G., H., I. şi F. se datorează faptului că aceştia, contrar afirmaţiilor făcute, îl cunosc pe inculpatul A. în contextul în care din coroborarea declaraţiilor date de inculpaţi rezultă că în seara respectivă acesta serba aniversarea fiului său la locuinţa familiei Sandu, fapt ce rezultă din declaraţia dată de inculpatul B. în primă instanţă şi confirmată de susţinerile celorlalţi atât în privinţa faptului că în acea zi inculpatul A. aniversa ziua de naştere a fiului, cât şi că deplasarea spre locuinţa familiei Sandu era în scopul de a continua să consume alcool, "să petreacă". Mai mult, martorii D. şi E. au arătat că după oprirea autoturismului (n.n. în apropierea locuinţei familiei Sandu din strada x) au fost înconjuraţi de numeroase persoane de etnie rromă care au încercat să îl sustragă pe inculpatul A., fiind nevoiţi să solicite întăriri, împrejurare ce confirmă interesul familiei Sandu de a-l ajuta pe acesta din urmă să scape de organele de poliţie şi, implicit, de răspunderea penală. Prezenţa a numeroase persoane, agitaţia şi intervenţia mai multor echipaje de poliţie a fost confirmată de probele testimoniale.
Ca atare, faptul că martorii G., H., I. şi F. au fost ezitanţi în declaraţiile lor s-a datorat presiunii resimţite din dorinţa de a nu face afirmaţii care l-ar putea incrimina pe inculpatul A., aceştia concentrându-şi atenţia pe faptul probator principal -persoana care a condus autoturismul marca x- negând că au observat acest aspect. Cât priveşte celelalte împrejurări cărora nu le-au acordat atenţie, fie au afirmat că nu cunosc, fie că nu îşi aduc aminte, fie au făcut afirmaţii de probabilitate, însă chiar această poziţie ezitantă conferă veridicitate faptelor minore despre care au afirmat cu certitudine că au avut loc şi care, de altfel, se corelează între ele, cât şi cu celelalte probe, înlăturarea acestora de către prima instanţă în interpretarea probatoriului fiind eronată.
Înlăturarea probei testimoniale constând în declaraţiile date de martorii D. şi E. este, de asemenea, lipsită de fundament în lipsa unui dubiu rezonabil privind sinceritatea acestora şi realitatea împrejurărilor relatate. Faptul că declaraţiile celor doi nu sunt identice atestă sinceritatea acestora în redarea celor percepute în măsura capacităţii de memorare, atât percepţia, cât şi memorarea fiind caracterizate de subiectivism date fiind rapiditatea derulării evenimentelor relevante şi intervalul de timp scurs până la momentul primei audieri. Reiterăm că relatările distincte atestă că cei doi martori nu au convenit în privinţa celor declarate, mărturiile fiind subiective, dar sincere.
Astfel, numitul E. a fost audiat în cursul urmăririi penale în calitate de martor pentru prima dată de către procurorul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, la 29 octombrie 2020, dată la care îşi desfăşura activitatea în cadrul unui alt inspectorat judeţean de poliţie decât IPJ Teleorman, elemente de fapt ce exclud exercitarea vreunei influenţe sau presiuni din partea agentului constatator sau vreun interes al martorului de a relata într-un anumit sens. De altfel, la data faptelor martorul era elev în practică, iar nu lucrător de poliţie şi nu a participat la întocmirea procesului-verbal, cum reţine prima instanţă, fiind doar menţionat în cuprinsul acestuia ca făcând parte din echipaj.
Instanţa de apel reţine că în prima sa declaraţie, dată la aproximativ 1 an şi 4 luni de la evenimentul dedus judecăţii, martorul E. a relatat că se afla în autospeciala de poliţie împreună cu ceilalţi doi agenţi, pe care nu îi cunoştea, în calitate de elev în practică şi că au pornit în urmărirea autoturismului x "datorită locului din care au plecat, orei înaintate, faptului că în interior păreau a fi multe persoane precum şi a faptului că un stop al autoturismului marca x nu funcţiona...eu mă aflam pe locul din dreapta spate...am circulat aproximativ 200 de metri în spatele autoturismului marca x model x, după care am încercat oprirea acestuia, prin aceea că ne-am poziţionat în spatele vehiculului şi am pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. Întrucât autoturismul marca x model x nu a oprit şi circula în continuare, am efectuat manevra de depăşire, când am ajuns în dreptul autoturismului am privit toţi trei în interior şi apoi ne-am poziţionat în faţa autoturismului marca x şi l-am oprit. Când am privit în interiorul autoturismului am observat că şoferul purta un tricou roşu, iar ocupantul scaunului dreapta faţă purta un tricou alb. Se mai aflau persoane şi pe locul din spate, dar nu îmi amintesc câte, una sau două./Imediat după ce autoturismul marca x model x a fost oprit, ne-am dat jos toţi trei poliţiştii din autospeciala de poliţie şi ne-am îndreptat către şofer, moment în care pasagerul din dreapta -îmbrăcat într-un tricou deschis la culoare a ieşit din maşină, iar conducătorul auto -îmbrăcat în roşu- a trecut de pe locul şoferului pe locul din dreapta faţă, prin interior, în faţa ochilor noştri...", martorul relatând în continuare faptul că persoana respectivă a negat că ar fi condus maşina, că a refuzat testarea alcooltest şi că cea de-a doua maşina a oprit la scurt timp, pasagerii acesteia, 4-5 persoane de etnie rromă, încercând să îl tragă pe acesta spre autoturismul lor, fiind solicitat sprijin prin staţia de poliţie.
Audiat fiind în primă instanţă, la data de 21 septembrie 2023, aşadar după trecerea a trei ani de la prima declaraţie, martorul a relatat în mod similar împrejurările relevante fără a-şi aduce aminte cum s-a deplasat autoturismul în care se aflau membrii familiei Sandu faţă de cel urmărit de poliţie şi nici culoarea tricourilor pasagerilor din faţă, menţionând că şoferul ar fi purtat un tricou de culoare roz, recunoscând însă pe inculpatul A. ca fiind persoana care a condus autoturismul oprit de poliţie şi care a trecut de la volan pe locul pasagerului din dreapta faţă.
Faptul că martorul nu a mai putut rememora detaliat cele petrecute nu poate fundamenta eo ipso teza nesincerităţii acestuia, în condiţiile în care cele relatate iniţial concordă cu celelalte probe la care ne-am referit şi nu există date care să creeze vreo îndoială asupra sincerităţii sale. În ce priveşte menţionarea tricoului de culoare roz pe care l-ar fi purtat cel aflat la volan, observăm că face parte din acelaşi spectru coloristic ca şi culoarea roşie şi apreciem că această neconcordanţă se datorează timpului scurs de la data faptelor, eroarea fiind speculată de inculpaţii B. şi A. în declaraţiile date ulterior, la data de 25 octombrie 2023 în faţa primei instanţe. Astfel, inculpatul B. a afirmat pentru prima oară că purta un tricou de culoare roz-roşu, iar cel de-al doilea a susţinut în faţa instanţei de apel că "tricoul lui B. era roz spre roşu sau roşu.", după ce afirmase în declaraţiile precedente că acesta purta un tricou de culoare roşie.
Martorul E. a reiterat împrejurările relevante în faţa instanţei de apel în concordanţă cu cele relatate în precedent, inclusiv în privinţa culorii tricoului purtat de şoferul auto.
Instanţa de apel subliniază că este lipsită de relevanţă în contextul probator această afirmaţie a martorului, neconcordanţa datorându-se trecerii timpului, ceea ce este relevant, şi martorul a afirmat în toate declaraţiile sale, este conduita pasagerilor autoturismului x imediat după oprire, conduită care nu a putut fi observată decât de echipajul de poliţie, cu precădere de cei aflaţi pe partea dreaptă a autospecialei, printre care martorul E., care nu avea niciun interes în a relata contrar adevărului, spre deosebire de pasagerii autoturismului x.
De altfel, toate probele testimoniale confirmă că pasagerii autoturismului x au coborât din maşină la scurt timp după oprirea de către echipajul de poliţie, contrar normelor din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede la art. 183 "Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al poliţistului rutier sau, după caz, al poliţistului de frontieră este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalţi pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicaţiile poliţistului.", încălcarea acestei obligaţii având ca scop tocmai îngreunarea posibilităţii de identificare a persoanei care a condus şi preconstituirea de probe care să servească acestui scop.
Îndoiala primei instanţe cu privire la cele relatate de martorul D. bazată pe faptul că acesta a întocmit procesul-verbal de constatare, propunerea de începere a urmăririi penale şi a audiat în calitate de martori pe inculpaţii B. şi C., nu este fondată în contextul în care susţinerile acestuia se coroborează cu celelalte probe şi în lipsa oricărui indiciu care să fie de natură a genera dubii cu privire la sinceritatea sa.
Faptul că împrejurările relatate de acest martor nu au fost redate în integralitate în procesul-verbal de constatare nu constituie un motiv plauzibil pentru a înlătura depoziţia sa, având în vedere că în redactarea procesului-verbal s-a axat pe completarea rubricilor formularului tipizat şi pe identificarea şoferului.
De altfel, declaraţiile acestuia au fost constante pe tot parcursul procesului penal şi se coroborează pe deplin cu celelalte probe testimoniale sub aspectul traseului şi al modalităţii de deplasare, depăşire şi oprire a autoturismului x de către autospeciala poliţiei, pe care acesta o conducea, al culorii tricourilor purtate de şofer şi de pasagerul din faţă dreapta, al faptului că acesta din urmă a coborât din maşină imediat după oprire, că şoferul a negat că ar fi condus autoturismul respectiv şi că de pe bancheta din spate a coborât un bărbat care flutura permisul de conducere afirmând că el a condus, dar că nu i-a dat atenţie concentrându-se pe cel pe care îl văzuse la volan, pentru a-l împiedica să plece de la faţa locului. Declaraţiile martorului confirmă şi conduita celorlalte persoane sosite la faţa locului, cât şi faptul că a solicitat întăriri.
Este adevărat că martorul nu a relatat în prima declaraţie că şoferul s-ar fi mutat pe locul din dreapta faţă după ce pasagerul care ocupa locul respectiv a coborât, dar nici nu a infirmat o atare ipoteză, afirmând doar că nu îşi aduce aminte dacă şoferul a coborât singur sau a fost dat jos de poliţie nu şi ce loc ocupa în momentul anterior coborârii, cert este că martorul l-a indicat în mod constant pe inculpatul A. ca fiind persoana care se afla la volan fiind exclusă confuzia cu persoana inculpatului B., în contextul în care martorul a susţinut în mod constant că şi-a concentrat atenţia asupra şoferului, ceea ce era şi firesc. De altfel, martorul a afirmat că inculpatul A. avea, chiar şi la data respectivă, o constituţie mai corpolentă decât inculpatul B..
Subliniem încă odată că nu există nicio explicaţie rezonabilă pentru care martorii D. şi E. să-l fi indicat pe inculpatul A. ca fiind persoana care a condus autoturismul x în locul inculpatului B., precum nici vreo îndoială cu privire la faptul că aceştia au avut suficient timp şi au putut observa persoana aflată la volan şi conduita ocupanţilor maşinii imediat după oprire.
Faptul că lucrătorii de poliţie nu au filmat urmărirea autoturismului, oprirea acestuia şi eventual persoana de la volan, ci doar cele petrecute la unitatea spitalicească se datorează rapidităţii cu care s-au derulat evenimentele şi faptului că scopul principal a fost oprirea în trafic şi identificarea şoferului, neputându-le fi reproşat în mod rezonabil că nu au prevăzut conduita inculpatului A. după oprire pentru a preconstitui probe.
De asemenea, teza potrivit căreia susţinerile inculpaţilor au fost constante nu se reflectă în conţinutul declaraţiilor date de aceştia. Aşa cum am arătat în cele ce preced, într-o prima declaraţie, inculpaţii B. şi C. au susţinut că inculpatul A. a ocupat locul din dreapta faţă, afirmaţie menită să întărească că acesta a ocupat locul pe care în fapt s-a mutat imediat după oprirea autoturismului în trafic şi coborârea inculpatului C., pentru ca ulterior, după administrarea probei cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere, constatând că afirmaţia contravine acestora, să ofere o explicaţie presupusei "confuzii", respectiv că ar fi existat două deplasări cu acel autoturism în aceeaşi zi.
De altfel, rapoartele de constatare criminalistică au evidenţiat că răspunsurile la întrebările relevante adresate inculpaţilor B. şi C. au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat, fapt de natură a genera îndoială asupra sincerităţii susţinerilor acestora, subsidiar neconcordanţei dintre declaraţiile date de aceştia pe parcursul procesului penal şi evidenţiate în cele ce preced şi care au avut ca scop sustragerea de la răspundere penală a inculpatului A., în condiţiile în care acesta era recidivist.
Este adevărat că specialistul criminalist a concluzionat în urma testării cu poligraf a martorului E. că este imposibil de formulat o concluzie de certitudine privind comportamentul simulat al acestuia, considerând că reactivitatea psihofiziologică atipică se datorează revoltei determinată de examinarea poligraf, ceea ce antama credibilitatea sa şi a faptului că a trebuit să modifice programul. Astfel, opinia acestuia privind sinceritatea martorului s-a bazat pe două aspecte care au aptitudinea de a provoca reacţii emoţionale oricărei persoane aflate în situaţia respectivă şi, oricum, concluzia a fost că testarea poligraf nu poate oferi o concluzie certă.
Ca atare, rapoartele de constatare nu oferă indicii privind nesinceritatea martorului E. apte să fundamenteze înlăturarea declaraţiei sale, ci, dimpotrivă oferă date privind comportamentul simulat al inculpaţilor B. şi C..
În ce priveşte recunoaşterea de pe planşa fotografică, Înalta Curte constată că martorului E. i-au fost prezentate la data de 3 martie 2021, succesiv, două planşe fotografice care au cuprins, separat, fotografii ale inculpaţilor A. şi B., iar martorul l-a indicat pe inculpatul A. ca fiind cel care a condus autoturismul în cauză. Nu se poate considera că modalitatea în care s-a realizat această recunoaştere a fost viciată pentru faptul că fotografiile inculpaţilor nu ar fi fost prezentate pe aceeaşi planşă, în condiţiile în care alcătuirea acesteia în vederea recunoaşterii unei persoane trebuie să aibă în vedere ca fotografiile să prezinte persoane având fizionomii asemănătoare, iar nu confruntarea celor posibil implicaţi.
Concluzionând, probatoriul administrat atestă că inculpatul A. este cel care a condus autoturismul marca x oprit de poliţie pe strada x în apropierea intersecţiei cu strada x la data de 5 iulie 2019, după ora 2:00, astfel cum au relatat pe tot parcursul procesului penal martorii oculari, mărturiile lor coroborându-se, atât între ele, cât şi cu celelalte probe analizate în ce priveşte împrejurările factuale relevante, în timp ce declaraţiile inculpaţilor au fost oscilante în încercarea de a crea dubii şi de a specula diferenţele subiective inerente mărturiilor persoanelor care au observat faptele în dinamica în care s-au derulat.
Din adresa I.P.J. Teleorman - Serviciul Rutier, ataşată la dosarul de urmărire penală, fila x, rezultă că inculpatul A. figura la acea dată în Sistemul Naţional de Evidenţe Auto cu menţiunea că, la data de 01 februarie 2015, i-a fost reţinut permisul de conducere, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
În consecinţă, fapta inculpatului care la data de 5 iulie 2019 a condus autoturismul marca x, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen. -Conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În ce priveşte refuzul inculpatului A. de a-i fi prelevate mostre biologice, procesul-verbal întocmit de personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria confirmă că acesta a refuzat la aceeaşi dată recoltarea probelor biologice, dar şi să semneze, refuzând, de asemenea, testarea cu privire la tulburările de echilibru, dar şi examenul oftalmologic, fiind necooperant, incoerent şi ostil, inculpatul însuşi recunoscând că a refuzat recoltarea pe motiv că nu a condus autoturismul respectiv, fiind întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen. -Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Constatând că probatoriul administrat face dovada existenţei faptelor anterior descrise şi a vinovăţiei inculpatului, Înalta Curte va aplica inculpatului A. câte o pedeapsă cu închisoarea, la stabilirea cărora va avea în vedere limitele de pedeapsă majorate potrivit tratamentului sancţionator aplicabil stării de recidivă postexecutorie incidentă în cauză, dar şi criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen.
Astfel, se observă că la momentul comiterii faptelor, restul de 380 de zile din pedeapsa de 2 ani 8 luni şi 10 zile închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 256/08.12.2015 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin decizia penală nr. 349/A/26.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost considerat executat în raport cu data liberării condiţionate, respectiv 18.04.2018, limitele de pedeapsă situându-se, potrivit art. 43 alin. (5) din C. pen., între 9 luni şi 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. şi între 1 an şi 6 luni şi 7 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen.
Sub aspectul criteriilor generale de individualizare relevante dintre cele prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte reţine împrejurările şi modul de comitere a faptelor inculpatul urcându-se la volanul unui autoturism subsecvent consumării de băuturi alcoolice, în condiţiile în care la acea dată exercitarea dreptului de a conduce era suspendată, permisul de conducere fiind reţinut de cu circa trei luni în urmă, în considerarea faptului că faţă de acesta se efectuau cercetări pentru o faptă de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Se mai reţine că acesta a condus pe o distanţă de aproximativ 1 kilometru, pe timp de noapte, refuzând să oprească la semnalele poliţiei.
Dincolo de faptul că inculpatul a condus subsecvent consumării de alcool la scurt timp după reţinerea permisului pentru o faptă similară, se observă că acesta a mai fost condamnat definitiv în precedent pentru comiterea unei alte infracţiuni prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. -Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă la 26.02.2016, fapt ce denotă perseverenţă în comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
În ce priveşte persoana inculpatului notăm că, în afara condamnării menţionate, acesta a mai fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, dar şi conduita sa procesuală, acesta părăsind teritoriul României în timpul urmăririi penale, ceea ce a îngreunat derularea cercetărilor impunând solicitarea efectuării de comisii rogatorii către statul elveţian şi încercând să se sustragă răspunderii penale prin declinarea responsabilităţii către altă persoană, conduită ce excedează garanţiilor procesuale ale suspectului sau inculpatului în exercitarea dreptului la apărare.
Ca atare, în raport cu circumstanţele relevante prezentate, reţinând şi că fapta deşi a avut potenţial, nu a produs în concret consecinţe asupra bunurilor sau persoanelor implicate în trafic, Înalta Curte va aplica câte o pedeapsă orientată către minim, superioară limitei acestuia.
Constatând că faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor şi, mai ales, faţă de persoana inculpatului, este necesară aplicarea pedepsei complementare pe lângă fiecare pedeapsă principală, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule), luând în considerare dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. pen. şi apreciind că aceasta este necesară în realizarea scopului preventiv şi educativ al pedepsei.
Faptele inculpaţilor B. şi C. de a face afirmaţii mincinoase privind persoana care a condus autoturismul marca x oprit de organele de poliţie în împrejurările arătate, cu ocazia audierii acestora în calitate de martor la data de 8 august 2019, respectiv 10 septembrie 2019, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) din C. pen. -Mărturia mincinoasă.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, Înalta Curte va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală, respectiv de la 6 luni la 3 ani închisoare, majorate la 9 luni şi 4 ani şi 6 luni închisoare, în cazul inculpatului C. potrivit art. 43 alin. (5) din C. pen. incident în raport cu executarea integrală a pedepsei de 2 ani şi 6 luni aplicate prin sentinţa penală nr. 86/2013 a Judecătoriei Alexandria, dar şi criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen.
Având în vedere, în principal, faptul că afirmaţiile mincinoase referitoare la împrejurarea esenţială cu privire la care au fost audiaţi au fost făcute în calitate de martori într-o cauză penală, dar şi faptul că au acţionat concertat în scopul de a îngreuna, cel puţin, tragerea la răspundere penală a inculpatului A., cât şi conduita procesuală a acestora pe parcursul procesului penal prin aceea că au revenit asupra celor declarate prin completarea sau explicarea unor împrejurări pentru ca susţinerile să corespundă probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea/stabilirea unor pedepse cu închisoarea, cu o durată superioară minimului special legal, care să reflecte în mod adecvat gravitatea infracţiunilor comise şi periculozitatea celor doi inculpaţi.
Dată fiind starea de recidivă, inculpatul C. va executa pedeapsa în regim de detenţie, impunându-se interzicerea drepturilor electorale cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie, în considerarea naturii şi gravităţii infracţiunii, dar şi circumstanţelor personale ale acestuia care atestă perseverenţă infracţională.
În ce-l priveşte pe inculpatul B., valorificând situaţia personală a acestuia, respectiv starea de sănătate precară, inculpatul suferind de o boală cronică progresivă cu manifestări clinice ce au putut fi percepute direct de instanţa de apel, dar şi lipsa antecedentelor penale, Înalta Curte apreciază că în speţă nu este oportună aplicarea imediată a pedepsei, fiind întrunite condiţiile amânării aplicării pedepsei prev. de art. 83 din C. pen., impunându-se numai supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 183/F pronunţată la data de 24 noiembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, va desfiinţa sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
1. Va condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi 1 an pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule), exercitarea acestora fiind interzisă cu titlu de pedeapsă accesorie conform art. 65 alin. (1), (3) din C. pen.
În baza art. 337 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în stare de recidivă postexecutorie şi 2 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule), exercitarea acestora fiind interzisă cu titlu de pedeapsă accesorie conform art. 65 alin. (1), (3) din C. pen.
În baza art. 38 din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., va dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare compusă din pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 337 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi sporul de 4 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
Se va dispune contopirea pedepselor complementare în conformitate cu art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. şi a pedepselor accesorii potrivit art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen.
2. În baza art. 273 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în stare de recidivă postexecutorie şi 1 an pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), exercitarea acestora fiind interzisă cu titlu de pedeapsă accesorie conform art. 65 alin. (1), (3) din C. pen.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
3. În baza art. 83 din C. pen. va stabili în sarcina inculpatului B. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 83 din C. pen. va dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 84 alin. (2) din C. pen. va dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. pen., atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă în măsura în care au fost provocate de fiecare dintre aceştia.
În baza art. 275 alin. (3) şi (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 183/F pronunţată la data de 24 noiembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
1. În baza art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule) pe o perioadă de 1 an, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 337 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule) pe o perioadă de 2 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 38 din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare compusă din pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 337 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi sporul de 4 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. contopeşte pedepsele complementare aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule) pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen. contopeşte pedepsele accesorii aplicate inculpatului A. şi interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie rezultantă, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a conduce autovehicule) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale rezultante.
2. În baza art. 273 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 1 an, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
3. În baza art. 83 din C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului B. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 83 din C. pen. dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 84 alin. (2) din C. pen. şi art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. obligă pe inculpatul A. la plata sumei de 600 RON şi pe inculpaţii B. şi C. la câte 350 de RON fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., B. şi C., în cuantum de 236 de RON pentru fiecare, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată azi, 16.05.2024, prin punerea hotărârii redactate la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.