Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 34/A din data de 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 794/A din data de 22.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2018.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa penală nr. 268/08.10.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în baza art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a stabilit pentru inculpatul A. pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic - vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare.
A constatat că inculpatul a fost reţinut o zi (de la 11.04.2017 la 12.04.2017).
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 4 ani calculată de la rămânerea definitivă a sentinţei, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme).
În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 92 C. pen., a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani.
În baza art. 91 C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe perioada termenului de supraveghere.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a fost obligat să urmeze un curs de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Arhiepiscopia Bucureştilor sau la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, acestea constând în revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi a executării efective a pedepsei aplicate.
În temeiul art. 112 lit. b) C. pen. şi al art. 46 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, a dispus confiscarea specială în folosul statului a unei arme de vânătoare marca x, seria x, cal. 30-36 şi a celor 70 cartuşe cu glonţ cal 30-36, aparţinând inculpatului A., depusă la I.P.J. Călăraşi - Camera corpuri delicte cu dovada seria x/08.06.2017
A admis în parte acţiunea civilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (4) şi ale Anexei 1 din Legea nr. 407/2006, privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 1.400 Euro către B., mun. Călăraşi, str. x, jud. Călăraşi. În conformitate cu dispoziţiile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, valorile de despăgubire sunt stabilite în euro şi se achită în RON, la cursul oficial de la data achitării.
În baza art. 275 alin. (2) C.pro.pen. a obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că, fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 29.06.2016, a participat în calitate de vânător la o partidă de vânătoare pe fondul cinegetic 47 Pietroiu, având autorizaţie de vânătoare individuală pentru mistreţ seria x nr. x/15.09.2016 şi a împuşcat doi mistreţi, efectuând vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, prin decizia penală nr. 794/A/22.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a admis apelurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CĂLĂRAŞI şi apelantul - intimat - inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 268/08.10.2020 pronunţate de Judecătoria Călăraşi, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj - vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare prev. de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, privind vânătoare şi protecţia fondului cinegetic.
În baza art. 83 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat conform art. 84 alin. (1) C. pen. de la data rămânerii definitive.
În baza art. 84 alin. (2) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., a decis ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
În baza art. 404 alin. (3) raportat la art. 88 alin. (1) şi (3) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra revocării amânării şi, pe cale de consecinţă, a aplicării şi executării pedepsei închisorii în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori în cazul săvârşirii cu intenţie sau cu intenţie depăşită a unei noi infracţiuni.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi 65 alin. (1) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii, în măsura în care nu contravin deciziei.
Potrivit art. 426 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Curtea a constatat că este inadmisibilă calea extraordinară de atac exercitată de condamnatul A., întrucât motivele pe care se sprijină contestaţia în anulare ce formează obiectul prezentei cauze nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile expres si limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.
Deşi contestatorul condamnat a menţionat cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.,respectiv art. 426 lit. b) şi f) C. proc. pen., Curtea a constatat că nu sunt incidente în prezenta cauză aceste dispoziţii legale, fiind formal invocate.
Contestaţia în anulare este o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi ce privesc actele de procedură, pe această cale neputând fi invocate aspecte ce vizează fondul cauzei şi neputându-se determina o nouă judecată a cauzei pentru motivele invocate de contestatorul condamnat.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac (ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege), de retractare, instanţa pronunţând anularea hotărârii în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor, persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată.
Prin Decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018 Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022 s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.
Curtea a constatat că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a intervenit şi s-a statuat că: la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022, a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
Prin decizia penală contestată, contestatorul A. a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda (fapta din data de 29.06.2016).
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani .
În contextul celor arătate, Curtea a constatat că termenul general de prescripţie a răspunderii penale în cauza privind pe condamnatul A. este de 5 ani.
Conform art. 154 alin. (2) C. pen., termenul general de prescripţie susmenţionat a început să curgă,de la data comiterii faptei deduse judecăţii, respectiv 26.09.2016, astfel cum s-a reţinut prin hotărârea definitivă de condamnare, fiind evident că la data pronunţării deciziei penale contestate, respectiv 22.06.2021, nu era împlinit.
Cât priveşte cel de-al doilea aspect invocat, respectiv împrejurarea că Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, în perioada 2016-2018, nu a avut competenţă să efectueze urmărirea penală, întrucât au fost nouă persoane implicate în acest dosar, dintre care două sunt cu rang de ministru, fiind prefect şi subprefect, Curtea a constatat că nu se circumscrie cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 426 alin. (1) C. proc. pen.
De altfel, a reţinut că din actele dosarului rezultă că, în această cauză, au fost trimise în judecată două persoane care nu aveau o calitate specială, nefiind invocată cu ocazia soluţionării căii ordinare a apelului, necompetenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.
Împotriva acestei decizii penale, contestatorul condamnat A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea deciziei penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 794/A din data de 22.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2018.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul condamnat a arătat, în esenţă, că există probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal şi că Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, în perioada 2016-2018, nu a avut competenţă să efectueze urmărirea penală, precizând că au fost nouă persoane implicate în acest dosar, dintre care două sunt cu rang de ministru, fiind prefect şi subprefect şi două persoane erau ofiţeri superiori, solicitând să se aibă în vedere Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, care în mod expres a statuat că inclusiv competenţa organului de urmărire penală atrage nulitatea absolută.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiţionată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Dispoziţiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.
Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, decizie definitivă, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 794/A din data de 22.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.
Aşadar, Înalta Curte constată că apelul de faţă a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menţionate s-a arătat că, (...) "în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen. (...).
(...)Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În acelaşi sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare".
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2023.
Va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2024.