Şedinţa publică din data de 22 februarie 2024
Asupra contetaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13/F din data de 19.01.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în temeiul art. 599 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A., în prezent deţinut în Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, împotriva executării sentinţei penale nr. 41/F/20.02.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală definitivă prin neapelare, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 46/20.03.2023.
În eseţă, curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 41 din data de 20.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a fost recunoscută sentinţa penală nr. 130/2022 din data de 26.01.2022 pronunţată de Tribunalul de Primă Instanţă din Anvers, secţia Turnhout, definitivă la data de 06.03.2022, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în scopul comiterii de infracţiuni, prev. de art. 322 rap. la art. 323 şi 324 alin. (1) şi (3) din C. pen. belgian şi furt prin efracţie, prev. de art. 461 alin. (1) şi art. 463 alin. (1) rap. la art. 467 alin. (1) şi (2), art. 484 - 487 din C. pen. belgian (având drept corespondent în legea română infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi furt calificat prev. de art. 228 alin. (1)- art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen.
A dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada în care persoana condamnată a fost arestată preventiv, precum şi perioada executată, de la data de 15.09.2021 la zi.
În continuare, instanţa a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 141 alin. (9) pct. ii) din Legea nr. 302/2004, precum şi cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 lit. d) din C. proc. pen., prin raportare la răspunsurile emise de procurorul general din Hamm Germania, din care a reieşit că persoana urmărită A. s-a aflat în arest preventiv, în aşteptarea extrădării în baza mandatului european de arestare emis de judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă Instanţă Antwerpen la data de 22.01.2021, în perioada cuprinsă între 15.09.2021 şi 06.10.2021, când a fost predat autorităţilor belgiene.
Instanţa a mai constatat că petentul A. a fost într-adevăr arestat pe teritoriul Germaniei la data de 21.03.2021, însă arestul a fost dispus fiindcă era cercetat şi pe teritoriul acestui stat, pentru o infracţiune distinctă, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate, aflându-se în Penitenciarul Dusseldorf în baza mandatului de arestare preventivă al Judecătoriei Gelsenkirchen din data de 22.03.2021-325 Gs 24/21.
Ulterior, la data de 27.04.2021, prin Decizia Tribunalului Superior al Landului din Hamm, s-a dispus arestarea formală în vederea extrădării numitului A., însă nu a fost pusă în executare decât la data de 15.09.2021, când a expirat măsura preventivă dispusă de Judecătoria Gelsenkirchen.
Având în vedere că arestarea în vederea predării a fost una formală, persoana condamnată fiind arestată preventiv în alt dosar pentru o faptă săvârşită pe teritoriul Germaniei, curtea a apreciat că nu se justifică decât deducerea perioadei ulterioare datei 15.09.2021, când arestarea a operat în vederea predării către autorităţile belgiene.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 599 din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A.,
Împotriva sentinţei penale nr. 13/F din data de 19 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală contestatorul condamnat A. a declarat contestaţie.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 31 ianuarie 2024 sub nr. x/2023, fiind stabilit termen la data de 22 februarie 2024, termen la care s-a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile apărării contestatorului şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Prioritar, Înalta Curte arată, cu referire la contestaţia la executare, că aceasta reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.
Înalta Curte aminteşte că pe calea unei contestaţii la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei."
Din dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, rezultă că:
"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."
Analizând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că acesta critică sentinţa penală nr. 41/F/20.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală definitivă prin neapelare, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 46/20.03.2023, solicitând deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei cuprinse între 21.03.2021 şi 15.09.2021, cât acesta a fost în arest preventiv, în baza mandatului de arestare preventivă al Judecătoriei Gelsenkirchen din data de 22.03.2021-325 Gs 24/21.
Din informaţiile înaintate de autorităţile judiciare germane rezultă că A. "s-a aflat în arest preventiv în aşteptarea extrădării în carul procedurii de extrădare desfăşurată aici în baza mandatului european de arestare belgian în perioada cuprinsă între 15 septembrie 2021 şi predarea sa autorităţilor belgiene la 06 octombrie 2021.
Astfel, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că A. a fost arestat, pe teritoriul Germaniei, de la data de 21.03.2021, însă, din relaţiile înaintate la dosar nu rezultă că mandatul european de arestare emis de Tribunalul de Primă Instanţă Antwerp ar fi fost pus în executare efectiv la acea dată.
Ulterior, la data de 27 aprilie 2021, prin Decizia Tribunalului Superior al Landului din Hamm s-a dispus arestarea formală în vederea extrădării numitului A., însă a fost pusă în executare abia la data de 15.09.2021.
Înalta Curte constată că finalitatea procedurii de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti străine o constituie atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României, o hotărâre de condamnare recunoscută producând, pe teritoriul României, aceleaşi efecte ca şi o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele naţionale, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri,
Ca atare, statul solicitant comunică perioadele vizând măsurile privative de libertate ce urmează a se deduce din pedeapsa aplicată definitive, iar calculul acestor perioade se face prin raportare la dispoziţiile din legistaţia statului de condamnare.
Or, de vreme ce s-a menţionat expres în cuprinsul celor trei adrese înaintate de autorităţile germane că A. a fost arestat în vederea extrădării, începând cu data de 15.09.2021 şi, din diverse considerente ce ţin strict de legislaţia şi regulile statului solicitant, nu din data de 21.03.2021, contestaţia formulată de acesta urmează a fi respinsă, excedând limitelor în care o instanţă poate fi învestită în cursul executării
Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa penală atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 13/F din data de 19 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 13/F din data de 19 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2024.