Şedinţa publică din data de 22 februarie 2024
Asupra contestaţiilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 06 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, ordonanţa din 02.11.2010 şi ordonanţa din 31.01.2017.
În baza art. 2502 din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse şi menţinute în cauză, după cum urmează:
- măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., identificate în spaţiul de depozitare închiriat, în suprafaţă de 76 mp, situat în zona de depozitare şi birouri CBD1, amplasat în parcela PSNG2/1 din incinta Zonei Libere Giurgiu, respectiv 7360 kg tutun ambalat în 32 cutii;
- măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din 02.11.2010, prin s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, serie de şasiu x, proprietatea S.C. B. S.R.L., cu lăsarea acestuia în custodia inculpatul A.;
- măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din 31.01.2017, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracţiuni, asupra cotelor părţi indivize deţinute de inculpatul C., din următoarele bunuri imobile:
· Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. carte funciară x, în suprafaţă de 54 m2, situat în mun. Botoşani, jud. Botoşani, str. x, fără număr poştal;
· Teren identificat cu ID electronic xx, în suprafaţă de 1080 m2, situat în jud. Botoşani, com. Huţani;
· Teren cu ID electronic x, în suprafaţă de 298 m2, situat în jud. Botoşani, loc. Huţani;
· Construcţie identificată cu ID electronic x în suprafaţă de 135 m2 din jud. Botoşani, mun. Botoşani, str. x, fără nr. poştal.
· Teren identificat cu ID electronic x, în suprafaţă de 2000 m2, jud. Botoşani, din unitatea administrativă a loc. Mihai Eminescu;
· Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. carte funciară x, în suprafaţă dex m2, din jud. Botoşani;
· Construcţie identificată cu ID electronic x, în suprafaţă de 77 m2, jud. Botoşani, mun. Botoşani, str. x, fără nr. poştal;
· Teren identificat cu ID electronic x, în suprafaţă de 555 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani;
· Teren identificat cu ID electronic x, în suprafaţă de 300 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani, str. x, fără număr poştal;
· Teren identificat cu ID electronic x, în suprafaţă de 2774 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani;
· Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafaţă de 2819 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani, str. x - Bariera Curteşti;
· Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafaţă de 2111 m2, din mun. Iaşi, jud. Iaşi, str. x, nr. poştal 128/130;
· Unitate individuală identificată cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafaţă de 29 m2, din mun. Iaşi, jud. Iaşi, str. x, bl. A2 sc. 2 et. 7 ap. 13.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 1483/F din data de 31.12.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală pronunţată în dosarul nr. x/2020 s-a constatat că prin încheierile din datele de 10.09.2021, respectiv 19.11.2021 pronunţate în acelaşi dosar, instanţa a dispus schimbarea încadrărilor juridice şi s-a pronuntat asupra alegerii legii mai favorabile pentru fiecare inculpat, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din C. pen. şi Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României.
Totodată, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1968 raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
În baza art. 270 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de complicitate la deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 26 din C. pen. din 1968 rap. la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (ptr. fabrica clandestină din loc. Titu - jud. Dâmboviţa).
În baza art. 26 din C. pen. din 1968 rap. la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, precum şi raportat la art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, anume cea de 2 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de 6 luni închisoare, în final acesta urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 din C. pen. din 1968 i s-au interzis inculpatului, ca pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe durata executării pedepsei principale, în măsura în care aceasta va deveni executorie.
În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele complementare aplicate şi s-a interzis inculpatului, în baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968, ca pedepse complementare, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 861 din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1968.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sa sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 şi art. 865 din C. pen. din 1968.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Totodată, instanţa a constatat că inculpatul a fost reţinut 24 ore la data de 30.10.2010.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1968 raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
În baza art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006 rep., coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 rep., cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
În baza art. 272 din Legea nr. 86/2006 rep., coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 rep., cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea la autoritatea vamală de acte care se referă la alte mărfuri sau bunuri.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. pen. a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C. pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 din C. pen. din 1968 rap la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele principale aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea, anume cea de 2 ani închisoare, la care a aplicat un spor de 6 luni închisoare, în final acesta urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 din C. pen. din 1968 a interzis inculpatului, ca pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe durata executării pedepsei principale, în măsura în care aceasta va deveni executorie.
În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1968 a contopit pedepsele complementare aplicate şi a interzis inculpatului, în baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968, ca pedepse complementare, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, pe o durata de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 861 din C. pen. din 1968 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1968.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sa sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
A atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 şi art. 865 din C. pen. din 1968.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a dispus desfiinţarea adresei nr. x din 06.10.2009, aflată la Vol. 44 DUP, filele x şi a facturilor de la nr. 001 până la 006, indicate în nota de constatare efectuată de către Garda Financiară Botoşani, nr. 2944/11.11.2008, aflate la Vol. 33 DUP, filele x.
Totodată, s-a dispus menţinerea măsurilor sechestrului asigurator instituite prin ordonanţa nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin ordonanţa din 02.11.2010 şi prin ordonanţa din 31.01.2017.
Curtea a reţinut că, prin raportare la dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi art. 2502 din C. proc. pen., măsurile asiguratorii au fost instituite în vederea luării măsurii confiscării, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru luarea acestei măsuri de siguranţă şi pentru a garanta plata cheltuielilor judiciare.
De asemenea, a constatat că, în cauză, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii prin ordonanţa nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin ordonanţa din 02.11.2010 şi prin ordonanţa din 31.01.2017.
Astfel, în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în primă instanţă pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) şi Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, iar potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de lege.
Pe cale de consecinţă existând condamnări, chiar şi nedefinitive pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 a apreciat că este obligatorie luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor, scopul principal fiind asigurarea reparării prejudiciilor produse prin săvârşirea infracţiunilor.
Curtea a mai constatat că ingerinţa este proporţională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsura asiguratorie are caracter provizoriu, întrucât se dispune pe durata procesului penal şi nu afectează dreptul de proprietate în substanţa sa.
În acest sens a avut în vedere că, în prezenta cauză s-au reţinut producerea unor prejudicii ridicate, respectiv în cazul inculpatului C. suma de 4.078.612 RON, din care 989.107 RON taxe vamale, 2.164.123 RON accize şi 925.382 RON TVA, iar în cazul inculpatului A. suma de 2.680.861 RON, din care 47.430 RON taxe vamale, 2.102.299 RON accize şi 531.133 TVA.
Faţă de complexitatea cauzei, prejudiciul ridicat şi consecinţele deosebit de grave produse de săvârşirea presupuselor infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor curtea a apreciat că, în cauză, menţinerea măsurilor asigurătorii este necesară şi proporţională cu atingerea adusă dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte încetarea de drept a măsurilor asigurătorii motivat de faptul că verificarea măsurilor asigurătorii a fost realizată după un termen mai mare de 1 an, curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în vigoare începând cu data de 28.02.2021, "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse".
Totodată, a reţinut că textul art. 2502 din C. proc. pen. nu prevede nicio sancţiune pentru nerespectarea termenului de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, curtea apreciind că, în lipsa unei astfel de sancţiuni nu se pot aplica prin analogie sancţiunile prevăzute în cazul măsurilor preventive.
În acest sens a arătat că, măsurile asiguratorii nu sunt luate sau menţinute doar pentru o anumită durată de timp, cum este cazul măsurilor preventive, astfel încât nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora "când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii".
În ceea ce priveşte argumentele legate de faptul că prin neacceptarea consecinţei încetării de drept a măsurilor asigurătorii neverificate în termenul de 6 luni/1 an s-ar lipsi de efecte textul art. 2502 din C. proc. pen., instanţa le-a apreciat ca nefondate, instituirea termenelor de 6 luni şi, respectiv, de 1 an asigurând existenţa unui control asupra măsurilor asigurătorii, evitarea unor situaţii de menţinere sine die a acestora, iar neefectuarea controlului în termenul stabilit reprezintă un alt element suplimentar ce trebuie luat în considerare la analiza oportunităţii şi proporţionalităţii măsurii asiguratorii.
În cauza de faţă, verificarea măsurii sechestrului asigurator a fost realizată în apel la data de 27.01.2023, iar, la data noii verificări realizate la data de 06.02.2024, termenul de un an stipulat de art. 2502 din C. proc. pen. era depăşit cu doar 11 zile.
Împotriva încheierii din data de 06 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală au formulat contestaţii inculpaţii C. şi A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 20 februarie 2024, sub nr. x/2020/a4, fiind repartizată aleatoriu completului C10, cu termen la data de 22 februarie 2024, dată la care au avut loc dezbaterile, susţinerile apărătorului contestatorilor şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, dar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii, Înalta Curte apreciază contestaţiile formulate ca fiind nefondate, din următoarele considerente:
Prin ordonanţele din data de 02 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu dată în dosarul nr. x/2010, ordonanţa 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, respectiv din data de 31 ianuarie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DIICOT- Structura centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate dată în dosarul x/2011 (disjuns din dosarul x/2009) s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul C. în cote părţi indivize, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. şi asupra autoturismului proprietatea S.C. B. S.R.L. care, pe durata indisponibilizării a fost lăsat în custodia inculaptului A., până la concurenţa sumei de 4.078.612 RON, reţinându-se, în esenţă, că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă indicii temeinice cu privire la comiterea de către aceştia a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat- prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, contrabandă- prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, complicitate la deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, respectiv folosirea la autoritatea vamală de acte care se referă la alte mărfuri sau bunuri, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 şi complicitate de evaziune fiscală, prev. de 26 din C. pen. anterior rap la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Prin sentinţa penală nr. 1483/F din data de 31.12.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală s-au dispus cu privire la măsurile asiguratorii următoarele:
S-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., identificate în spaţiul de depozitare închiriat, în suprafaţă de 76 mp, situat în zona de depozitare şi birouri CBD1, amplasat în parcela PSNG2/1 din incinta Zonei Libere Giurgiu, respectiv 7360 kg tutun ambalat în 32 cutii.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa din 02.11.2010, asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, serie de şasiu x, proprietatea S.C. B. S.R.L., cu lăsarea acestuia în custodia inculpatului A..
S-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa din 31.01.2017, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracţiuni, asupra cotelor părţi indivize deţinute de inculpatul C., din următoarele bunuri imobile:
Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. carte funciară x, în suprafaţă de 54 m2, situat în mun. Botoşani, jud. Botoşani, str. x, fără număr poştal;
Teren identificat cu ID electronic xx, în suprafaţă de 1080 m2, situat în jud. Botoşani, com. Huţani;
Teren cu ID electronic x, în suprafaţă de 298 m2, situat în jud. Botoşani, loc. Huţani;
Construcţie identificată cu ID electronic x în suprafaţă de 135 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani, str. x, fără nr. poştal.
Teren identificat cu ID electronic x, în suprafaţă de 2000 m2, jud. Botoşani, din unitatea administrativă a loc. Mihai Eminescu;
Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. carte funciară x, în suprafaţă dex m2, din jud. Botoşani;
Construcţie identificată cu ID electronic x, în suprafaţă de 77 m2, jud. Botoşani, mun. Botoşani, str. x, fără nr. poştal;
Teren identificat cu ID electronic x, în suprafaţă de 555 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani;
Teren identificat cu ID electronic x, în suprafaţă de 300 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani, str. x, fără număr poştal;
Teren identificat cu ID electronic x, în suprafaţă de 2774 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani;
Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafaţă de 2819 m2, din jud. Botoşani, mun. Botoşani, str. x - Bariera Curteşti;
Teren identificat cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafaţă de 2111 m2, din mun. Iaşi, jud. Iaşi, str. x, nr. poştal 128/130;
Unitate individuală identificată cu ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x, în suprafaţă de 29 m2, din mun. Iaşi, jud. Iaşi, str. x, bl. A2 sc. 2 et. 7 ap. 13.
Procedând prioritar, la analizarea cererilor de constatare a încetării de drept a măsurilor asiguratorii formulate de inculpaţii C. şi A., prin apărător ales, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021, intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare) a fost modificată şi completată, printre altele, fiind introdus în materia măsurilor asigurătorii art. 2502 din C. proc. pen.
Potrivit acestui text de lege, "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Ca atare, noile dispoziţii introduse prin Legea nr. 6/2021 nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lor, situaţie în care termenele de 6 luni şi de 1 an instituite pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala depăşire a acestora nefiind de natură să atragă încetarea de drept a respectivelor măsuri, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.
Verificând, în continuare, subzistenţa temeiurilor care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii prin încheierea contestată, Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune."
Nu în ultimul rând, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora."
În raport cu normele legale anterior menţionate, se constată că acesta reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., instanţa supremă constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.
Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O situaţie în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie este prevăzută în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Astfel, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârşit una dintre infracţiunile expres şi limitativ prevăzute de legea specialăIndiferent, însă, de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziţii procesual penale, a reglementat verificarea periodică a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea acestora, putându-se dispune, după caz, în raport, cu particularităţile fiecărei speţe, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea respectivelor măsuri. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze, atât la prevederile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, cât şi la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.
Sub acest din urmă aspect, în jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.
Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).
Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, potrivit cărora "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor ce au determinat menţinerea, prin încheierea din data de 06 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a măsurilor asiguratorii cu privire la bunurile aparţinând inculpaţilor C. şi A., Înalta Curte constată că aceste măsuri au fost dispuse în vederea garantării reparării pagubei, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 şi art. 2502 din C. proc. pen. prin ordonanţa nr. 6242/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, ordonanţa din 02.11.2010 şi ordonanţa din 31.01.2017.
Pentru a menţine aceste măsuri asigurătorii, până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere, pe de-o parte, dispoziţia de condamnare a celor doi inculpaţi, dispusă prin sentinţa penală nr. 1483/F din data de 31.12.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală iar, pe de altă parte, soluţia de admitere parţială a acţiunii civile promovată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu consecinţa obligării acestora la acoperirea prejudiciului material cauzat.
Deşi de la data instituirii măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând contestatorilor inculpaţi C. şi A. a trecut o perioadă îndelungată de timp, Înalta Curte, raportându-se şi la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut referire, pe larg, anterior şi care trebuie avute în vedere din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., constată că, şi la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu.
Astfel, se are în vedere, pe de-o parte, natura acuzaţiilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, ce sunt susceptibile de producerea unei pagube materiale, iar, pe de altă parte, faptul că, prin hotărârea atacată, s-a dispus condamnarea acestora şi a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală inculpaţii fiind obligaţi la plata unei sume într-un cuantum foarte ridicat, cu titlu de despăgubiri civile (inculpatul C. în solidar cu inculpata D. la plata sumei de 220.166 RON, din care 100.647 RON impozit pe profit şi 119.519 RON TVA, cu accesoriile, potrivit Codului de procedură fiscală, reprezentând daune materiale, iar inculpatul A. în solidar cu inculpatul E. la plata sumei de 100.647 RON impozit pe profit şi 119.519 RON TVA, cu accesoriile, potrivit Codului de procedura fiscală, reprezentând daune materiale), până la achitarea integrală a debitului, soluţie care, deşi nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în condiţiile în care a fost pronunţată în urma administrării unui probatoriu complex şi a stat la baza menţinerii de către prima instanţă a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparţinând celor doi contestatori, în limitele valorice stabilite prin hotărâre.
Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, raportat la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea apelată, la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar şi la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute prin sentinţa penală apelată se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).
Prin urmare, în raport cu argumentaţia ce precede Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii C. şi A. împotriva încheierii din data de 06 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii C. şi A. împotriva încheierii din data de 06 februarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2024.