Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 145 din 27 iunie 2022 pronunţată de Judecătoria Calafat, judeţul Dolj, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzute la art. 253 alin. (4) din C. pen.
În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de către partea civilă B., în contradictoriu cu inculpatul A., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, judeţul Dolj.
Prin decizia penală nr. 1556 din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, judeţul Dolj, împotriva sentinţei penale nr. 145/2022 pronunţate la data de 27 iunie 2022 de Judecătoria Calafat, judeţul Dolj, în dosarul nr. x/2021.
S-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 145/2022 pronunţată la data de 27 iunie 2022 de Judecătoria Calafat, judeţul Dolj, în dosarul nr. x/2021 şi, rejudecând:
În baza art. 253 alin. (4) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (în modalitatea incendierii).
În baza art. 104 alin. (2) din C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi executarea restului de pedeapsă de 32 (treizecişidouă) de zile rămas din pedeapsa de 17 (şaptesprezece) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 247 pronunţată la data de 16.05.2001 de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2001, definitivă prin neapelare la data de 13.06.2001.
În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză restul neexecutat de pedeapsă de 32 (treizecişidouă) de zile rămas din pedeapsa de 17 (şaptesprezece) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 247 pronunţată la data de 16.05.2001 de Tribunalul Dolj în dosarul numărul x/2001, definitivă prin neapelare, la data de 13.06.2001, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa finală de 3 (trei) ani şi 32 (treizecişidouă) de zile închisoare în regim de detenţie.
În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 şi la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1349 din C. civ. şi art. 1.357 şi următoarele din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., în contradictoriu cu inculpatul A..
A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile B. suma de 39.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea a 3.000 de baloţi din lucernă.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat efectuate: în cursul urmăririi penale (500 RON), al procedurii de cameră preliminară (100 RON) şi al judecăţii în primă instanţă (500 RON).
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de câte 942 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a se vira către Baroul Dolj din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de dosar x/2021
Prin motivele de recurs în casaţie, în esenţă, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de distrugere prin incendiere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., lipsind condiţia obiectivă cerută de teza ultimă a textului incriminator, aceea ca fapta să fie "de natură să pună în pericol alte bunuri sau alte persoane". Noţiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective, cât şi la elementele subiective din structura normei de incriminare. Ambele sunt elemente prin prisma cărora se analizează concordanţa între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare şi fapta concret săvârşită. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, adică, cu alte cuvinte, când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii.
Tipicitatea apare, aşadar, în trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală.
De asemenea, s-a apreciat că hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii civile, în condiţiile în care partea civilă nu a formulat apel în cauză.
Pe de altă parte, prin declaraţia de apel şi motivele de apel depuse în termenul procedural de 10 zile de la comunicare, conf. art. 410 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul şi-a limitat efectul devolutiv al apelului la latura penală a cauzei, criticând "hotărârea instanţei de fond pe care o apreciază ca nelegală, întrucât instanţa în mod gresit a dispus achitarea inculpatului A., în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. (4) cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
De altfel, s-a menţionat că instanţa de apel nici nu a motivat care sunt temeiurile de drept în baza cărora se consideră sesizată şi cu soluţionarea laturii civile.
Al treilea aspect invocat de recurent a constat în aceea că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, statuat de art. 6 prgf. 1 din CEDO. S-a arătat că a fost condamnat pe baza aceloraşi mărturii care instanţei de fond i-au creat îndoială asupra acuzaţiei şi care au stat la baza motivării soluţiei de achitare, în baza principiului "in dubio pro reo".
De altfel, jurisprudenţa CEDO a statuat că este inadmisibilă condamnarea în apel, după achitare, fără a se administra probe noi care sa răstoarne probatoriul de la fond.
S-a arătat că instanţa de apel nu a administrat probe noi, potrivit art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul "noi elemente de fapt" care să servească la identificarea persoanei care a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii, la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
S-a apreciat că probele-noi, în sensul legii, se puteau obţine prin administrarea de mijloace de probă (altele decât cele administrate) sau readministrarea mijloacelor de probă, deja administrate.
În speţă, s-a constatat că instanţa de control judiciar a procedat la "readministrarea mijloacelor de probă: declaraţii inculpat şi martori, deja administrate în fazele anterioare, însă în acest mod, nu au fost identificate probe noi ca elemente de fapt noi, necunoscute, care să servească la identificarea persoanei care a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii, la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care să contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
De asemenea, s-a făcut trimitere la declaraţia martorului C., dată în faţa instanţei de fond " La poliţie ni s-a spus să zică martorul D. că l-a văzut pe inculpat când a pus foc".
Prin încheierea de admitere în principiu din 31 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 24 aprilie 2024.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat prin motivele de recurs în casaţie referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de distrugere prin incendiere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Încheierea de admitere în principiu a tranşat motivele referitoare la motivarea hotărârii, latura subiectivă, probatoriul administrat în cauză, cuantumul despăgubirilor civile, care constituie chestiuni de temeinicie şi nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare dintre cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 447 şi art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.
În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.
În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de distrugere prin incendiere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.
Conform art. 253 alin. (4) din C. pen.: "Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani."
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de distrugere prin incendiere este reprezentat de acţiunea de distrugere şi degradare a bunurilor prin incendiere. Textul prevede cinci modalităţi de realizare a elementului material: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun şi înlăturarea măsurilor (de conservare ori de salvare) luate. Condiţia esenţială, ataşată elementului material a variantei agravate a infracţiunii de distrugere constă în aptitudinea distrugerii prin incendiere de a pune în pericol alte persoane sau bunuri. Infracţiunea este una de pericol eventual, fără a fi necesar, pentru întrunirea acestei condiţii esenţiale, ca starea de pericol pentru alte persoane sau bunuri să se fi produs efectiv. Urmarea imediată constă în distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a bunurilor şi posibila extindere şi asupra altor bunuri. Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re), existând coincidenţă între modalităţile elementului material şi urmarea imediată.
Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că lipseşte condiţia obiectivă cerută de teza ultimă a textului incriminator, aceea ca fapta să fie "de natură să pună în pericol alte bunuri sau alte persoane".
Verificând hotărârea din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut că elementul material a constat în distrugerea în totalitate a depozitului cu furaje al persoanei vătămate prin incendiere şi că urmarea acţiunii de incendiere întreprinse de către inculpatul A., s-a produs nimicirea fizică, în materialitatea sa, a depozitului cu furaje al persoanei vătămate, fapta fiind de natură să pună în pericol de distrugere prin incendiere alte bunuri, respectiv grajdurile cu animale din incinta aceleiaşi ferme.
Din situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată, rezultă că inculpatul a creat o stare de pericol nemijlocit pentru bunurile persoanei vătămate - grajdurile cu animale din incinta aceleiaşi ferme prin incendierea unui depozit cu furaje, bun foarte uşor inflamabil, cu risc major de propagare, aspecte ce se circumscriu elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de distrugere prin incendiere.
Referitor la motivul ce priveşte nelegala soluţionarea a laturii civile, din hotărârea recurată rezultă că, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost desfiinţată sentinţa, în totalitate, instanţa de apel pronunţând o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata în fond.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de distrugere prin incendiere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1556 din data de 27 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2024.