Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 337 din 28 aprilie 2023, Judecătoria Miercurea Ciuc, în temeiul art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. şi la art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (faptă din 21.02.2018).
În baza art. 83 din C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Harghita.
În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Miercurea Ciuc sau la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 86 alin. (2) din C. pen., a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen. să se efectueze de către Serviciul de Probaţiune Harghita.
În temeiul art. 90 alin. (1) din C. pen., a reţinut că inculpatului A. nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.
Potrivit art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., a constatat că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1349 alin. (2) din C. civ. şi art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a admis acţiunile civile exercitate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata către: Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc a sumei de 5200,48 RON actualizată de la data rămânerii definitive a prezentei şi până la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate B.; Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita a sumei de 198,82 RON, reprezentând contravaloarea transportului medical al persoanei vătămate B..
În baza art. 398 din C. proc. pen. raportat la art. 272 alin. (1) şi art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. la plata către stat a sumei de 1600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.
Prin decizia penală nr. 550/A din 19 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în conformitate cu art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc împotriva sentinţei penale nr. 337 din 28 aprilie 2023 a Judecătoriei Miercurea Ciuc dată în dosarul nr. x/2022 şi, în consecinţă, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen., cu referire la art. 193 alin. (2) din C. pen.
Potrivit art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune Harghita; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe Serviciul de Probaţiune Harghita, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; să comunice acestui Serviciu informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus respectarea următoarei obligaţii: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze un număr total de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Miercurea Ciuc, jud. Harghita sau al Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita.
A fost desemnat Serviciul de Probaţiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor care i-au fost impuse, precum şi al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza art. 404 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu referire la art. 255 din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către martorul C. (cu d.p.) a telefonului mobil x IMEI: x, bun predat de martor în data de 5 octombrie 2021 şi aflat la dosar în plicul inscripţionat "telefon mobil x, IMEI x", sigilat la data de 18 octombrie 2021 cu etichetă autoadezivă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. -Mureş.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, privind modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile alăturate acţiunii penale; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli.
Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.
Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de dosar x/2022
Prin motivele de recurs în casaţie, în esenţă, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat împotriva deciziei penale nr. 550/A din 19 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, respectiv condiţia premisă ca lovirea să se fi realizat în exercitarea activităţilor limitativ enumerate/descrise în fişa postului de agent rutier, iar fapta nu a fost săvârşită cu intenţia de a lovi persoana vătămată, de a-i cauza vreo suferinţă fizică sau vătămare corporală.
În acest sens, a învederat că fapta imputată nu are legătură cu niciuna dintre atribuţiile de dirijare a circulaţiei rutiere sau cu alte activităţi ce i-au fost încredinţate de autoritatea publică, incidentul de care este acuzat neconsumându-se pe drumuri publice, iar persoana vătămată nu a avut calitatea de conducător auto, biciclist sau pieton. Totodată, a susţinut că, în mod greşit, în privinţa sa instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 111 din Codul muncii, dispoziţii ce nu îi sunt aplicabile dată fiind calitatea sa de funcţionar public cu caracter special. În plus, a apreciat că se impunea a se face distincţie între "timpul de muncă", care reprezintă durata ca întindere a unei perioade de timp, şi "exercitarea atribuţiilor de serviciu" ce implică o componentă calitativă a anumitor activităţi limitativ descrise în fişa postului, pentru care subiectul a fost învestit de către angajatorul autoritate publică. A considerat că fapta imputată nu s-a comis în "exercitarea atribuţiilor de serviciu", ci în afara acestora, chiar dacă, la acel moment, se afla în timpul serviciului.
Pe de altă parte, a arătat că nu a avut intenţia de a cauza persoanei vătămate vreo suferinţă fizică sau vătămare corporală, ci a vrut doar să o intimideze, ridicând piciorul spre el, pentru a-l determina să tacă, să nu îi mai ultragieze pe colegii săi ori să îl înjure. Or, purtarea abuzivă incriminează comiterea cu intenţie a faptei de lovire şi nu din culpa uşurinţei. În plus, persoana vătămată este cea care s-a lovit de piciorul său, după care s-a trântit de podea, cauzându-şi autovătămarea.
A solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate, conform art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., pentru a-şi putea desfăşura activitatea profesională, şi admiterea recursului în casaţie, cu consecinţa achitării inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) ambele teze din C. proc. pen.
Prin încheierea de admitere în principiu din 13 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 550/A din 19 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 24 aprilie 2024.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat prin motivele de recurs în casaţie referitoare la neîntrunirea condiţiei premisă prevăzută de norma ce incriminează infracţiunea de purtare abuzivă, ca fapta să se fi realizat "în exercitarea atribuţiilor de serviciu", critică ce urmează a fi examinată doar prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel şi care, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai poate fi cenzurată în prezenta cale extraordinară de atac, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Încheierea de admitere în principiu a tranşat motivele referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate subiectivă ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate ori pentru a se realiza o nouă apreciere a materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, dar nici subsumat altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 550/A din 19 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în limitele prevăzute de art. 447 şi art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.
În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.
În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen., cu referire la art. 193 alin. (2) din C. pen., se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel şi analizând, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.
Conform art. 296 din C. pen.:,,(1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime".
Potrivit art. 193 alin. (2) din C. pen.: "Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă."
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de purtare abuzivă se realizează prin acţiune, în cel puţin una dintre modalităţile prevăzute de text: întrebuinţarea de expresii jignitoare, ameninţare sau lovire şi alte violenţe; urmarea imediată este atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în instituţiile şi autorităţile publice ale statului, precum şi a relaţiilor sociale privind integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar existenţa raportului de cauzalitate rezultă din faptul că atingerea adusă acestor relaţii nu s-ar fi produs în lipsa activităţii infracţionale a inculpatului, rezultatul produs fiind consecinţa directă a acţiunilor sale.
Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, nefiind îndeplinită condiţia premisă ca lovirea să se fi realizat în exercitarea activităţilor limitativ enumerate/descrise în fişa postului de agent rutier.
Verificând hotărârea din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut că, în data de 21 februarie 2018, în jurul orei 20:00, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Biroului Rutier, în calitate de agent-şef de poliţie, inculpatul a lovit-o o singură dată cu genunchiul în zona feţei pe persoana vătămată B., în timp ce aceasta se afla în holul sediului Poliţiei mun. Miercurea Ciuc încătuşată, fapt care a condus la dezechilibrarea acesteia, căderea pe podea şi producerea de leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 80-85 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce priveşte calitatea specială a subiectului activ al infracţiunii de purtare abuzivă şi anume de persoană fizică aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, instanţa de apel a reţinut că inculpatul, care făcea parte din structura poliţiei rutiere, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de organ de poliţie.
Din hotărârea atacată rezultă că inculpatul a fost planificat în serviciu şi se afla în sediul poliţiei, iar atitudinea, comportamentul, în modalitatea reţinută în considerentele hotărârii, se circumscriu elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de purtare abuzivă.
Înalta Curte are în vedere aspectele reţinute de instanţa de apel referitoare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care prevăd că "poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu . . . . . . . . . ." care se coroborează cu art. 111 alin. (1) din Codul muncii, în sensul că "timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îşi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare."
Critica recurentului în sensul că, la momentul la care se reţine că ar fi săvârşit infracţiunea de purtare abuzivă, nu era îndeplinită condiţia premisă ca lovirea să se fi realizat în exercitarea activităţilor limitativ enumerate/descrise în fişa postului de agent rutier, este nefondată, deoarece, în calitate de agent-şef de poliţie, era în timpul programului de muncă, purtând uniforma şi armamentul specifice calităţii sale, fiind învestit cu exerciţiul autorităţii publice, astfel cum a reţinut instanţa de apel.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de purtare abuzivă, sub aspectul laturii obiective, fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 550/A din data de 19 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 550/A din data de 19 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2024.