Şedinţa publică din data de 09 ianuarie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 273 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, printre altele, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că numitele B., C. şi D. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul inculpatului A. să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul emis la data de 31 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2015 de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2014 - 2016, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale:
- a transportat de 150 de ori, în vederea exploatării sexuale, în perioada 2014 - 2016, pe minora C., în vârsta de 15 ani, împreună cu inculpatul E. zis "F.", cu autoturismul sau, marca x, cu numărul de înmatriculare x, în zona localităţii Săcuieni din judeţul Dâmboviţa;
- a transportat de 20 de ori, în vederea exploatării sexuale, în perioada mai - iulie 2015, pe minora B., în vârsta de 16 ani, împreună cu inculpatul E. zis "F.", cu autoturismul sau, marca x, cu numărul de înmatriculare x, în zona localităţii Săcuieni din judeţul Dâmboviţa.
S-a mai arătat că, prin încheierea pronunţată la data de 21.04.2022, printre altele, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, privind pe A. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen., sens în care s-au avut în vedere aspectele stabilite prin decizia nr. 16/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi împrejurarea din probatoriul administrat nu a rezultat suspiciunea rezonabilă a unor acte de constrângere exercitate de inculpaţi asupra persoanelor vătămate minore, în vederea obligării la practicarea prostituţiei.
Totodată, în urma examinării materialului probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, instanţa de fond a subliniat, în privinţa inculpatului A., că acesta a fost acuzat că le-a transportat împreună cu inculpatul E., pe numitele C. şi B., cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, în zona localităţii Săcuieni, judeţul Dâmboviţa.
Prima instanţă a constatat că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că fapta comisă de inculpatul A. nu este comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, pentru următoarele argumente: inculpatul a desfăşurat activitate de taximetrist, folosind în acest scop autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x; toate deplasările au fost efectuate în calitatea sa de taximetrist, fiind achitate contravaloarea curselor; nu a existat o înţelegere între inculpatul A. şi E., în sensul ca inculpatul A. să înlesnească activitatea de prostituţie a numitelor C. şi B.; activităţile desfăşurate de inculpat au fost specifice profesiei de taximetrist şi prin ele însele nu pot constitui o înlesnire a activităţii de prostituţie, desfăşurate de C. şi B.; din probatoriul administrat se desprinde concluzia că activitatea de transport a minorelor C. şi B. a fost organizată de inculpaţii E. şi G..
Instanţa de fond a apreciat simplul fapt că inculpatul E. s-a folosit de calitatea de taximetrist a inculpatului A., în lipsa unor dovezi din care să rezulte existenţa unei înţelegeri între aceştia, în scopul înlesnirii activităţii de prostituţie, desfăşurate de C. şi B., nu conduce la concluzia că inculpatul A. a acţionat cu intenţia directă ori indirectă, specifică laturii subiective a infracţiunii de proxenetism.
Prin urmare, a dispus achitarea acestui inculpat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., considerând că nu este îndeplinită condiţia tipicităţii subiective a infracţiunii de proxenetism, în sensul că fapta nu fost comisă cu intenţia de înlesni practicarea prostituţiei de numitele C. şi B..
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa, precum şi inculpaţii E., G. şi H., toţi apelanţii formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 870 din 09 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa şi de inculpaţii E., G. şi H., împotriva sentinţei penale nr. 273 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi a încheierii de schimbare a încadrării juridice din data de 21 aprilie 2022.
A fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi încheierea de schimbare a încadrării juridice din data de 21 aprilie 2022 şi rejudecând, s-a pronunţat o nouă hotărâre, după cum urmează:
1. Au fost descompuse pedeapsele principale rezultante aplicate inculpaţilor G. şi H. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
S-a constatat că prin încheierea din data 19 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor prin sentinţa atacată, menţinându-se încadrările juridice stabilite în actul de sesizare, după cum urmează:
- pentru inculpatul E., din infracţiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de trafic de minori în forma continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., faptă din perioada 2014-2016, 184 acte materiale;
- pentru inculpatul G., din infracţiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de trafic de minori în forma continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., faptă din perioada mai- iulie 2015, 33 acte materiale;
- pentru inculpatul H., din infracţiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de trafic de minori în forma continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., faptă din perioada2014-2016, 6 acte materiale;
- pentru inculpatul A., din infracţiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de trafic de minori în forma continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., faptă din perioada 2014-2016, 150 de acte materiale.
De asemenea, printre altele, s-a reţinut la încadrarea juridică a fiecăruia dintre inculpaţii mai sus menţionaţi dispoziţiile art. 5 C. pen. şi au fost menţinute pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate prin sentinţa atacată inculpaţilor E., G. şi H.. (...)
2. A fost înlăturată dispoziţia de achitare a inculpatului A. şi, în temeiul art. 396 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă din perioada 2014-2016, 150 de acte materiale, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) raportat la art. 67 alin. (1) şi C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine şi purta orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa în condiţiile art. 68 C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., în situaţia revocării sau anulării suspendării sub supraveghere.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei de executare.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Comişani, jud. Dâmboviţa pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare la instanţa de fond, înlăturând dispoziţia primei instanţe cu privire la rămânerea acestora în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., cheltuielie judiciare către stat în calea de atac au rămas în sarcina acestuia.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin deciziei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea, în raport cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 teza I-a C. proc. pen. şi luând act de critica Ministerului Public vizând achitarea inculpatului A. şi dispoziţiile imperative ale acestui text de lege, privind readministrarea în calea de atac a probatoriilor pe care se întemeiază soluţia de achitare a acestui inculpat, la termenul de judecată din data de 08 martie 2023 a dispus completarea probelor în calea de atac, cu readministrarea probei cu declaraţia inculpatului A., dacă consimte să dea o declaraţie în faţa instanţei de apel, precum şi cu reaudierea persoanei vătămate B.. S-a menţionat că, la termenul din 08 martie 2023, inculpatul A., personal, a declarat, după ce în prealabil a luat legătura cu apărătorul ales, că nu doreşte să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel, menţinându-şi declaraţia dată la instanţa de fond.
S-a mai arătat că, prin încheierea din 19 aprilie 2023, raportat şi la decizia nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, Curtea, deliberând asupra cererii formulată în cuprinsul motivelor de apel în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunile menţionate în sentinţa atacată în cele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu, raportat la probatoriile administrate în cursul procesului penal, inclusiv în cursul judecăţii în calea de atac prin completarea probatoriilor, conform celor dispuse, a constatat, având în vedere şi dispoziţiile art. 3 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, că acesta prevede la lit. c) că recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatării este considerată trafic de persoane, chiar dacă nu se face apel la niciunul dintre mijloacele menţionate la lit. a) din art. 3 (ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate aspra alteia). Obligaţia respectării prevederilor internaţionale s-a concretizat prin incriminarea în legislaţia română a infracţiunii de trafic ce minori. Ca urmare, s-a apreciat, în raport cu tot ansamblul probator, că în speţă încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare pentru fiecare dintre inculpaţi este cea corectă.
În consecinţă, prin încheierea din data de 19 aprilie 2023, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile reţinute în sentinţa atacată, în infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. pentru inculpaţii G. şi H..
Curtea, examinând sentinţa apelată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa este fondat, iar apelurile formulate de inculpaţii E., G. şi H. sunt fondate, dar pentru alte considerente decât cele invocate.
Astfel, printre altele, Curtea a considerat întemeiat motivul de apel al parchetului privind nelegalitatea şi netemeinicia încheierii din 21 aprilie 2022 de schimbare a încadrării juridice în privinţa celor patru inculpaţi trimişi în judecată, sens în care a făcut trimitere, pe larg, la argumentele redate în cuprinsul încheierii din 19 aprilie 2023, subliniind că, în speţă, calificarea corectă în drept a faptelor este cea de la art. 211 C. pen.
Totodată, Curtea a apreciat întemeiate criticile parchetului vizând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de achitare dispusă de prima instanţă în privinţa inculpatului A., reţinând că această instanţă a realizat o greşită soluţionare a acţiunii penale cu care a fost învestită, soluţia fiind rezultatul unei eronate evaluări a mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, precum şi a aplicării greşite a regulilor de interpretare a probelor, raportat la obiectul probaţiunii în procesul penal, apărările inculpatului fiind preluate şi valorificate fără o analiză aprofundată de ansamblu a întregului material probator şi fără a se realiza o corelare cu întreg ansamblul probator administrat.
În acest sens, raportându-se la dispoziţiile art. 15 C. pen., art. 182 C. pen. prin coroborare cu cele ale art. 98 C. proc. pen., Curtea a reţinut că, potrivit practicii şi jurisprudenţei în materie penală, valoarea socială apărată prin textul art. 211 C. pen. este dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei minore.
Elementul material al infracţiunii de trafic de minori poate fi efectuat alternativ, în una dintre modalităţile prevăzute de textul incriminator, în primul alineat al acestuia, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane minore în scopul exploatării acesteia.
În conformitate cu art. 182 C. pen., prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.
Transportarea, ca modalitate normativă a infracţiunii de trafic de persoane, presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul prin mijloace de locomoţie. Transportarea implică deplasarea victimei de către traficanţi (intermediari sau transportatori) din locul de origine sau de unde a avut loc recrutarea către locul de destinaţie, unde va avea loc exploatarea.
Pornind de la aceste consideraţii teoretice şi reverificând declaraţiile persoanelor date în cursul procesului penal, raportat la probatoriul administrat în cursul soluţionării căii de atac (declaraţia convingătoare şi relevantă a persoanei vătămate B.) şi având în vedere criticile expuse de Parchet, Curtea a infirmat soluţia stabilită de prima instanţă în privinţa inculpatului A., considerând că există suficiente mijloace de probă, faţă de natura şi specificitatea infracţiunii îndreptate împotriva unor victime vulnerabile minore, în cauză existând probe directe, certe şi lipsite de îndoială cu privire la existenţa faptei, actele materiale specifice tipicităţii infracţiunii fiind, de asemenea, confirmate, astfel că inculpatul se face vinovat dincolo de orice îndoială rezonabilă de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori reţinute în sarcina sa.
În acest sens, Curtea a observat că, în cauza pendinte, inculpatului A. i s-au reţinut în sarcină 150 de acte materiale (cu privire la persoana vătămată minoră C.), respectiv 20 de astfel de acte (privind persoana vătămată minoră B.), în total 170 de acte materiale de transport al persoanelor vătămate. Totodată, transportarea persoanelor vătămate în discuţie, minore în vârstă de 15 şi respectiv 16 ani, s-a efectuat într-un loc aflat în zona localităţii Săcuieni, judeţul Dâmboviţa, chestiune de fapt care nu a fost infirmată de către instanţa de fond.
În contrapondere cu argumentele Tribunalului, instanţa de apel a considerat că o persoană matură din punct de vedere al vârstei, având o ocupaţie care implică, printre altele, cunoaşterea localităţilor pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, care a asigurat transportul în mod repetat, mai exact de 170 de ori, a două persoane minore, înspre şi dinspre o zonă binecunoscută ca fiind destinată practicării prostituţiei, deţine toate perspectivele conştientizării faptului că acţionează întocmai în scopul exploatării sexuale a acestora.
S-a arătat că aceasta nu este doar prezumţia instanţei de control judiciar, ci însuşi inculpatul A. a declarat, cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală, faptul că "pe F. l-am cunoscut din rândul clienţilor pe care îi aveam ca taximetrist şi în perioada ce a urmat, acesta a început să apeleze la mine pentru majoritatea deplasărilor pe care le efectua. (...) am constatat că Maria practica prostituţia la stradă în zona Nisipuri-Săcuieni, deoarece F. mă solicita să-i transport pe amândoi în acea zonă, dar la stradă rămânea doar Maria. (...) Adesea auzeam, când F. şi Maria erau în maşina mea, discuţii legate de clienţii avuţi de Maria, de sumele de bani făcute din prostituţie, dar şi discuţii telefonice cu clienţii în care Maria le prezenta tarifele pentru actele sexuale, respectiv 150 RON pentru o oră de hotel. Pe B. am cunoscut-o în perioada verii a anului 2015 când, la solicitarea lui F. m-am dus să o iau pe Maria să o duc la stradă şi am văzut că împreună cu ea era şi această fată B.. Pe amândouă le-am dus la stradă în zona Săcuieni, unde ele practicau prostituţia la stradă. Şi B. era minoră, fiind de aceeaşi vârstă cu Maria, adică în jur de 17 ani. (...) Pe B. apreciez că am dus-o la stradă de aproximativ 20 de ori, iar pe Maria în perioada 2014-2016 foarte adesea, cu o frecvenţă de 3-4 ori pe săptămână, adică de cel puţin 100-150 de ori, atât la stradă, cât şi la hotel unde se întâlnea cu clienţii".
Suplimentar, s-a reţinut că inculpatul A. deţinea informaţii precise privind activitatea infracţională a inculpaţilor, cunoscând şi faptul că "Maria avea anunţuri pe net prin care oferea servicii sexuale şi mergea cu clienţii la hotel (...); "din câte ştiu, F. le lua Mariei şi B. banii făcuţi din prostituţie", aspecte ce se coroborează cu declaraţiile persoanelor vătămate C. şi B..
S-a subliniat că faptul că vârsta, provenienţa şi activitatea prestată de persoanele vătămate minore nu îi erau nicidecum străine inculpatului A. a rezultat şi din susţinerile persoanei vătămate B., din data de 06.06.2017, care a afirmat că "atât I. cât şi F. şi A. ştiau că am la acea dată vârsta de 15-16 ani; de asemenea, toţi trei ştiau că practic prostituţia în locurile unde mă transportau cu maşina". De asemenea, şi persoana vătămată C. a declarat, în faţa instanţei de fond, în data de 01.09.2020, faptul că "transporturile făcute de A. prin care am fost dusă prin locurile în care practicam prostituţia au fost făcute cu taxiul".
S-a mai arătat că inculpatul intimat a declarat şi că "au fost dăţi când F., fiind în maşină cu mine, mi-a cerut telefonul mobil şi a efectuat mai multe apeluri, discutând şi cu Maria când aceasta era la stradă. F. o întreba dacă merge treaba, câţi bani a făcut sau dacă are probleme sau îi zicea cât timp să mai stea la stradă să facă prostituţie în ziua respectivă", relatări care au întărit convingerea instanţei de apel privind raportul dintre cei doi inculpaţi, care nu era unul tipic de taximetrist-client, inculpatul E. nesfiindu-se să discute telefonic, de faţă cu inculpatul A., aspecte specifice activităţii de prostituţie, ceea ce denotă că acesta din urmă cunoştea neîndoielnic scopul transporturilor pe care le efectua.
De asemenea, s-a constatat că relaţia apropiată dintre inculpatul E. şi intimatul inculpat A. a fost confirmată şi de inculpatul H., care a declarat, în cursul urmăririi penale, că "F. este prieten cu un taximetrist pe nume Marian din Lazuri care are un autoturism marca x de culoare galbenă. L-am recunoscut după fotografie pe Marian ca fiind A. din comuna Comişani, sat Lazuri".
S-a concluzionat că implicarea numitului A. în activitatea infracţională este evidentă, rezultând din materialul probator administrat în cauză, acesta acţionând în deplină cunoştinţă de cauză, fiind conştient de practicile persoanelor vătămate minore, precum şi de exploatarea acestora de către inculpaţi, alegând, cu toate acestea, să accepte în continuare cursele solicitate de inculpatul E., aspect apt să surprindă tipicitatea subiectivă a faptei sub forma intenţiei directe, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.
Mai mult, Curtea a reţinut că nici în cazul infracţiunii de trafic de minori şi nici în cazul celei de proxenetism subiectul activ nu este circumstanţiat, astfel că autor poate fi orice persoană fizică sau juridică, care are capacitate penală, fără a fi, aşadar, identificată o cauză de înlăturare a tipicităţii subiective raportat la calitatea de taximetrist deţinută de inculpat, care să constituie un impediment la atragerea răspunderii penale a acestuia pentru fapta dedusă judecăţii.
Aşa fiind, Curtea a reţinut că acuzaţia de trafic de minori a inculpatului a fost dovedită în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă, existând probe care permit deducerea faptei penale şi din coexistenţa unor concluzii suficient de întemeiate rezultate din susţinerile persoanelor vătămate şi sprijinite chiar de depoziţia inculpatului audiat în cauză.
În consecinţă, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta sesizată există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul A., sens în care a ţinut seama de dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen.
Curtea a reţinut că fapta inculpatului A. constând în aceea că, în perioada 2014-2016, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a transportat de 150 de ori, în vederea exploatării sexuale, pe minora C., în vârstă de 15 ani, precum şi aceea că a transportat de 20 de ori, în vederea exploatării sexuale, în perioada mai- iulie 2015, pe minora B., în vârstă de 16 ani, împreună cu inculpatul E. zis "F.", cu autoturismul său marca x, cu numărul de înmatriculare x, în zona localităţii Săcuieni din judeţul Dâmboviţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen.
În consecinţă, a considerat ca fiind fondată sub acest aspect calea de atac, astfel că a înlăturat dispoziţia de achitare a inculpatului A. şi, în temeiul art. 396 alin. (2) C. pen., a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., faptă din perioada 2014-2016, 150 de acte materiale.
La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., în special circumstanţele personale ale inculpatului A., context în care a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 91 C. pen. este necesară şi, totodată, suficientă pentru a atinge scopul preventiv-educativ, considerându-se că posibilităţile inculpatului de reeducare şi reinserţie socială sunt sporite prin aplicarea acestei modalităţi de executare a sancţiunii penale.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează infracţiunea de trafic de minori (lipsind scopul prevăzut de lege), având în vedere că a efectuat transportul numitelor C. şi B. în virtutea activităţii de taximetrist, contravaloarea curselor efectuate intrând în patrimoniul societăţii al cărui angajat era.
Totodată, a susţinut că asemenea transporturi au fost efectuate şi de numiţii J. şi K., care au lucrat ca taximetrişti şi care, în virtutea activităţii desfăşurate au cunoscut că cele două fete erau minore, se ocupau cu prostituţia, fiind transportate împreună cu inculpatul E., persoane care au avut doar calitatea de martori în dosar.
În plus, a învederat că, încă din procedura de cameră preliminară, a solicitat să se observe că, deşi i se reproşează săvârşirea a 150 acte materiale de transport în ceea ce o priveşte pe persoana vătămată C. şi 20 de acte materiale cu referire la persoana vătămată B., aceste acte nu au fost localizate în timp şi spaţiu.
Mai mult decât atât, a susţinut că există o serie de contradicţii între declaraţiile inculpaţilor, ale persoanelor vătămate şi ale martorilor şi, cu toate că a solicitat audierea în apel a martorilor K. şi J., instanţa de apel a respins această solicitare, fiind audiată doar numita L.. Or, instanţa de control judiciar nu îşi putea întemeia hotărârea de condamnare pe aceleaşi probe care au fost considerate suficiente de judecătorul fondului pentru a dispune o soluţie de achitare. În acest sens a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Mischie contra României).
Pentru considerentele arătate, a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie şi, pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.
Prin încheierea din 24 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 870 din 09 iunie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. numai în ceea ce priveşte criticile vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. (nefiind îndeplinită cerinţa ca transportul să se fi realizat în scopul exploatării sexuale a persoanelor vătămate C. şi B.), critici care pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat, doar prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 24 octombrie 2023, Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Astfel, aşa cum s-a menţionat şi în încheierea de admitere în principiu, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, etc.).
În plus, în jurisprudenţa sa (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 şi nr. 332/RC din 28 iunie 2022 şi altele), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece a efectuat transportul persoanelor vătămate în virtutea serviciului de taximetrie pe care îl presta, iar nu în vederea exploatării sexuale a acestora.
Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului A. pentru aceea că, în perioada 2014-2016, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a transportat de 150 de ori, în vederea exploatării sexuale, pe minora C., în vârstă de 15 ani, precum şi aceea că a transportat de 20 de ori, în vederea exploatării sexuale, în perioada mai- iulie 2015, pe minora B., în vârstă de 16 ani, împreună cu inculpatul E. zis "F.", cu autoturismul său marca x, cu numărul de înmatriculare x, în zona localităţii Săcuieni din judeţul Dâmboviţa. Instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatului există şi se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen.
Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunii de trafic de minori, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că fapta ce îi este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.
În acest sens, se constatată că, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.
În doctrină şi jurisprudenţă s-a statuat că transportarea unui minor, ca modalitate normativă a acestei infracţiuni, presupune deplasarea acestuia din locul unde se află în locul de destinaţie unde urmează să fie exploatat, în sensul prevederilor art. 182 C. pen., folosindu-se în acest sens orice mijloc de deplasare.
Potrivit art. 182 C. pen., prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.
De asemenea, fapta constituie infracţiune indiferent dacă scopul este realizat sau nu, fiind, însă, necesar ca subiectul activ să aibă cunoştinţă despre faptul că victima este minoră sau să existe suficiente elemente, împrejurări din care să rezulte că este vorba despre un minor.
Sub acest aspect, se constată că, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situaţiei de fapt, că «o persoană matură din punct de vedere al vârstei, având o ocupaţie care implică, printre altele, cunoaşterea localităţilor pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, care a asigurat transportul în mod repetat, mai exact de 170 de ori, a două persoane minore, înspre şi dinspre o zonă binecunoscută ca fiind destinată practicării prostituţiei, deţine toate perspectivele conştientizării faptului că acţionează întocmai în scopul exploatării sexuale a acestora.
Aceasta nu este însă doar prezumţia instanţei de control judiciar, ci însuşi inculpatul A. a declarat, cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală, faptul că "pe F. l-am cunoscut din rândul clienţilor pe care îi aveam ca taximetrist şi în perioada ce a urmat, acesta a început să apeleze la mine pentru majoritatea deplasărilor pe care le efectua. (...) am constatat că Maria practica prostituţia la stradă în zona Nisipuri-Săcuieni, deoarece F. mă solicita să-i transport pe amândoi în acea zonă, dar la stradă rămânea doar Maria. (...) Adesea auzeam, când F. şi Maria erau în maşina mea, discuţii legate de clienţii avuţi de Maria, de sumele de bani făcute din prostituţie, dar şi discuţii telefonice cu clienţii în care Maria le prezenta tarifele pentru actele sexuale, respectiv 150 RON pentru o oră de hotel. Pe B. am cunoscut-o în perioada verii a anului 2015 când, la solicitarea lui F. m-am dus să o iau pe Maria să o duc la stradă şi am văzut că împreună cu ea era şi această fată B.. Pe amândouă le-am dus la stradă în zona Săcuieni, unde ele practicau prostituţia la stradă. Şi B. era minoră, fiind de aceeaşi vârstă cu Maria, adică în jur de 17 ani. (...) Pe B. apreciez că am dus-o la stradă de aproximativ 20 de ori, iar pe Maria în perioada 2014-2016 foarte adesea, cu o frecvenţă de 3-4 ori pe săptămână, adică de cel puţin 100-150 de ori, atât la stradă, cât şi la hotel unde se întâlnea cu clienţii".
Suplimentar, inculpatul A. deţinea informaţii precise privind activitatea infracţională a inculpaţilor, cunoscând şi faptul că "Maria avea anunţuri pe net prin care oferea servicii sexuale şi mergea cu clienţii la hotel (...); "din câte ştiu, F. le lua Mariei şi B. banii făcuţi din prostituţie", aspecte coroborate cu declaraţiile persoanelor vătămate C. şi B..
Faptul că vârsta, provenienţa şi activitatea prestată de persoanele vătămate minore nu îi erau nicidecum străine inculpatului A. rezultă şi din susţinerile persoanei vătămate B., din data de 06.06.2017, care a afirmat faptul că "atât I. cât şi F. şi A. ştiau că am la acea dată vârsta de 15-16 ani; de asemenea, toţi trei ştiau că practic prostituţia în locurile unde mă transportau cu maşina". De asemenea, şi persoana vătămată C. a declarat, în faţa instanţei de fond, în data de 01.09.2020, faptul că "transporturile făcute de A. prin care am fost dusă prin locurile în care practicam prostituţia au fost făcute cu taxiul".
A mai declarat inculpatul intimat faptul că "au fost dăţi când F., fiind în maşină cu mine, mi-a cerut telefonul mobil şi a efectuat mai multe apeluri, discutând şi cu Maria când aceasta era la stradă. F. o întreba dacă merge treaba, câţi bani a făcut sau dacă are probleme sau îi zicea cât timp să mai stea la stradă să facă prostituţie în ziua respectivă". Aceste relatări întăresc convingerea instanţei de apel privind raportul dintre cei doi inculpaţi, care nu era unul tipic de taximetrist-client, inculpatul E. nesfiindu-se să discute telefonic, de faţă cu inculpatul A., aspecte specifice activităţii de prostituţie, ceea ce denotă că acesta din urmă cunoştea neîndoielnic scopul transporturilor pe care le efectua.
De asemenea, relaţia apropiată dintre inculpatul E. şi intimatul inculpat A. a fost confirmată şi de inculpatul H., care a declarat, în cursul urmăririi penale, că "F. este prieten cu un taximetrist pe nume Marian din Lazuri care are un autoturism marca x de culoare galbenă. L-am recunoscut după fotografie pe Marian ca fiind A. din comuna Comişani, sat Lazuri".
Astfel, implicarea numitului A. în activitatea infracţională este evidentă, rezultând din materialul probator administrat în cauză, acesta acţionând în deplină cunoştinţă de cauză, fiind conştient de practicile persoanelor vătămate minore, precum şi de exploatarea acestora de către inculpaţi, alegând, cu toate acestea, să accepte în continuare cursele solicitate de inculpatul E., aspect apt să surprindă tipicitatea subiectivă a faptei sub forma intenţiei directe, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen..» (paginile 47-48 din decizie).
Prin urmare, raportat la împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că activitatea de transportare a celor două persoane vătămate minore efectuată de inculpatul A. în condiţiile mai sus arătate (respectiv la locul unde urmau a practica prostituţia, cunoscând vârsta acestora, activităţile ce urmau a le practica şi faptul că sumele de bani obţinute din acele activităţi erau predaţi inculpatului E.) realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de minori, astfel că există concordanţă între situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat şi conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat.
În plus, Înalta Curte subliniază că atâta vreme cât legiuitorul nu a condiţionat reţinerea existenţei infracţiunii de desfăşurarea activităţii de transport numai cu unele mijloace de deplasare şi nu a exclus expres folosirea anumitor astfel de mijloace, împrejurarea că subiectul activ a efectuat transportul în timp ce deţinea calitatea de taximetrist (angajat al unei societăţi ce desfăşura activităţi de taximetrie) nu reprezintă un element care să împiedice tragerea acestuia la răspundere penală, dacă se constată că sunt îndeplinite condiţiile de conţinut ale infracţiunii de trafic de minori, aşa cum este situaţia în speţă.
Se observă, aşadar, în contextul existenţei corespondenţei între activitatea ilicită imputată şi tiparul normei de incriminare, că, prin susţinerile referitoare la faptul că nu a cunoscut vârsta persoanelor vătămate C. şi B. şi că transportul nu ar fi fost realizat în scopul exploatării sexuale a acestora, însoţite de solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege), recurentul A. tinde, în realitate, la reaprecierea probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.
Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care a ajuns instanţa de apel cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii de trafic de minori pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.
Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 870 din 09 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 680 RON, şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele persoane vătămate C. şi B., în sumă de 1020 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 870 din 09 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 680 RON, şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele persoane vătămate C. şi B., în sumă de 1020 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 ianuarie 2024.