Hearings: December | | 2024
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 315/2024

Încheierea nr. 315

Şedinţa publică din data de 05 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 72/05.03.2024, pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, s-a declinat în favoarea Curţii de Apel Ploieşti competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul A..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, la data de 06.02.2024, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte sub nr. x/2024 contestaţia la executare formulată în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. formulată de condamnatul A. privind lămurirea sentinţei penale nr. 100/03.05.2022 pronunţate de Judecătoria Vălenii de Munte, definitivă prin decizia penală nr. 1104/20.0.2022 a Curţii de Apel Ploieşti sub aspectul momentului de începere a executării pedepselor complementare, cu referire în special la interdicţia de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 5 ani.

Contestatorul a arătat faptul că acest moment temporar, respectiv perioada indicată condiţionează dreptul persoanei condamnate de a se prezenta la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere.

Prin sentinţa penală nr. 100 din 03 mai 2022 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 1104 din 20.10.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 340 alin. (4) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi ari. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă săvârşită la data de 01.07.2020.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de la dala rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 340 alin. (4) din C. pen. şi 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi astfel s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 9 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante aplicate prin prezenta hotărâre.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 45 alin. (1) din C. pen. şi art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi i) din C. pen., s-a interzis inculpatului cu pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.. În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Judecătoria Vălenii de Munte a reţinut că, în speţă, nelămurirea priveşte o dispoziţie a unei sentinţe rămase definitivă prin respingerea apelului formulat de către petentul condamnat A., prin care s-a criticat temeinicia soluţiei dispuse de către prima instanţă, solicitând, în esenţă, aplicarea pedepsei amenzii pentru infracţiunile reţinute.

În drept, conform art. 598 din C. proc. pen.:,,(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, s-a apreciat că nelămurirea cu privire la care s-a formulat contestaţie la executare priveşte o dispoziţie a unei hotărâri pronunţate în apel, sens în care competenţa soluţionării contestaţiei la executare revine instanţei de apel, respectiv Curţii de Apel Ploieşti.

Prin urmare, competenţa aparţine Curţii de Apel Ploieşti, aceasta fiind singura instanţă care poate lămuri momentul de la care începe să curgă termenul de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi în ipoteza suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 28 martie 2024.

Prin decizia penală nr. 509 din 22 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Ploieşti.

În baza art. 50 din C. proc. pen. cu ref. la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., s-a declinat competenţa soluţionării contestaţiei la executare formulată de condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

S-a constatat ivit în cauză conflict negativ de competenţă.

În baza art. 51 alin. (1) şi (2) teza finală din C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit în cauză.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, analizând actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză a reţinut că, la pronunţarea soluţiei dispuse în cauză, Judecătoria Vălenii de Munte a avut în vedere faptul că prin decizia penală nr. 1104/20.10.2022, Curtea de Apel Ploieşti a analizat sub toate aspectele de fapt şi de drept temeinicia sentinţei penale nr. 100/03.05.2022 pronunţate de Judecătoria Vălenii de Munte, considerentele deciziei vizând inclusiv pedeapsa complementară aplicată condamnatului în cauză.

Curtea a constatat că prin decizia penală nr. 1104/20.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a respins apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 100/03.05.2022 pronunţate de Judecătoria Vălenii de Munte, menţinându-se astfel în totalitate hotărârea apelată.

Aşadar, instanţa a reţinut faptul că instanţa de control judiciar a analizat hotărârea apelată sub toate aspectele, inclusiv cu privire la aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., ceea ce nu conduce la concluzia că nelămurirea cu privire la care s-a formulat prezenta contestaţie la executare priveşte o dispoziţie a instanţei de control judiciar, în condiţiile în care prin decizia penală nr. 1104/20.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a menţinut în totalitate hotărârea apelată.

Drept urmare, curtea a apreciat în ceea ce priveşte competenţa soluţionării contestaţiei la executare formulată în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. de condamnatul A. privind lămurirea sentinţei penale nr. 100/03.05.2022 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, definitivă prin decizia penală nr. 1104/20.0.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, că aceasta revine instanţei care a pronunţat hotărârea, respectiv Judecătoriei Vălenii de Munte.

În aceste condiţii, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Ploieşti şi, în consecinţă, în baza art. 50 din C. proc. pen. cu referire la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, motiv pentru care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 mai 2024.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:

Condamnatul A. a învestit Judecătoria Vălenii de Munte cu o contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., solicitând lămurirea sentinţei penale nr. 100 din 03.05.2022 pronunţate de Judecătoria Vălenii de Munte, definitivă prin decizia penală nr. 1104 din 20.10.2022 a Curţii de Apel Ploieşti sub aspectul momentului de începere a executării pedepselor complementare, cu referire în special la interdicţia de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 5 ani.

Prin sentinţa penală nr. 100 din 03 mai 2022 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 1104 din 20.10.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 340 alin. (4) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante aplicate prin prezenta hotărâre.

Prin decizia penală nr. 1104 din 20.10.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 03 mai 2022 pronunţate de Judecătoria Vălenii de Munte.

Fiind sesizată cu o cerere de contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Judecătoria Vălenii de Munte, prin sentinţa penală nr. 72/05.03.2024, a apreciat că nelămurirea priveşte o dispoziţie a unei hotărâri pronunţate în apel, iar competenţa revine instanţei de apel, respectiv Curţii de Apel Ploieşti. Prin decizia penală nr. 509 din 22 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024 s-a apreciat că nelămurirea nu priveşte o dispoziţie a instanţei de control judiciar, care a menţinut în totalitate sentinţa penală nr. 72/05.03.2024 a Judecătoriei Vălenii de Munte.

S-a constatat că, întrucât hotărârea ce se execută a fost pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte (iar contestatorul şi-a întemeiat cererea de contestaţie la executare pe nelămurirea sub aspectul momentului de începere a executării pedepselor complementare, cu referire în special la interdicţia de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 5 ani), revine acestei instanţe competenţa soluţionării cererii.

Prin raportare la motivele formulate de condamnat, Înalta Curte constată că prezintă relevanţă dispoziţiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., conform cărora "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.".

Aşadar, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, în înţelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanţă de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentinţă, sau, după caz, instanţa de apel ori de recurs în casaţie, când aspectul ce se urmăreşte a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei Vălenii de Munte competenţa soluţionării cererii, prin raportare la prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I şi alin. (2) din C. proc. pen., aceasta fiind instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 iunie 2024.