Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024
Deliberând asupra contestaţiei formulată de contestatorul A., reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14 din data de 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A..
Curtea a arătat că potrivit art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6) însă, în prezenta cauză, autorităţile italiene nu au transmis vreo hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate A. i s-ar fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România.
S-a constatat că autorităţile judiciare italiene au comunicat că "fiind consultate arhivele informatice, se confirmă faptul că persoana condamnată din obiect, pentru perioada de detenţie suferită pe teritoriul naţional, începând cu 03.07.2017 până la data de 28.04.2021, nu a beneficiat de acordarea eliberării anticipate prevăzută de art. 54 din C. pen.."
Astfel, din conţinutul adresei emise de autorităţile judiciare italiene, s-a reţinut că persoana condamnată A. nu a beneficiat de liberare anticipată, pentru perioada de pedeapsă executată în Italia şi prin urmare, instanţa română nu poate recunoaşte vreun beneficiu pentru contestator, atâta vreme cât autorităţile judiciare italiene nu au făcut-o.
Împotriva sentinţei penale nr. 14 din data de 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, contestatorul A. a formulat contestaţie.
În cauză nu au fost depuse motive scrise la dosar, iar apărătorul din oficiu al contestatorului a solicitat admiterea contestaţiei.
Analizând contestaţia declarată de contestatorul A., în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prealabil, Înalta Curte aminteşte că contestaţia la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluţionării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta, fără însă ca prin acest demers să poată fi schimbată sau modificată soluţia pronunţată pe fondul cauzei, întrucât aceasta are autoritate de lucru judeca. În literatura de specialitate contestaţia la executare a fost definită ca un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor, ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.
Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face, potrivit art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă. În conformitate cu prevederile legii, pot fi puse în executare numai hotărârile judecătoreşti care au căpătat autoritate de lucru judecat. De la această regulă fac excepţie hotărârile care sunt executorii potrivit legii, chiar fiind nedefinitive.
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare. În ipoteza în care, dintr-o eroare a organelor judiciare, este supusă executării o altă persoană, iar nu cea condamnată, instanţa de judecată poate să îndrepte această eroare prin intermediul contestaţiei la executare.
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În acest context, analizând cererea contestatorului, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv "când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei", Înalta Curte constată că în speţă se critică faptul că nu s-a procedat la deducerea zilelor de eliberare anticipată acordate conform art. 54 din C. pen. italian.
Din dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, rezultă că:
"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."
În aceste coordonate de principiu, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, prin sentinţa penală nr. 13 din data de 21.01.2021 a Curţii de Apel Bacău, definitivă la data de 08.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bacău având ca obiect cererea autorităţilor judiciare italiene vizând transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România.
S-a recunoscut în parte, numai sub aspectul pedepselor principale cu închisoarea, decizia nr. 13/2019 (nr. 4/2019 în Registrul General) a Curţii cu Juri de Apel din Roma din data de 28.03.2019, definitivă la data de 05.12.2019.
S-a constatat că prin decizia nr. 13/2019 (nr. 4/2019 în Registrul General) a Curţii cu Juri de Apel din Roma din data de 28.03.2019, definitivă la data de 05.12.2019, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi 8 luni (4200 de zile) de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor prevăzută de art. 575 şi de furt calificat prevăzută de art. 624, art. 624 bis alin. (2), art. 61 pct. 11 din C. pen. italian, iar încadrarea juridică prevăzută de legea română pentru aceste infracţiuni fiind omor şi furt calificat, prevăzute de art. 188 din C. pen. şi art. 228, 229 alin. (1), lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca persoana condamnată A. să execute în România pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 8 luni (4200 de zile) de închisoare.
S-a constatat că persoana condamnată A. a început executarea pedepsei în data de 02.07.2017 şi că a executat din pedeapsa de 11 ani şi 8 luni (4200 de zile) de închisoare un număr total de 1201 zile la data de 15.10.2020 şi în continuare la zi.
S-a constatat că pedeapsa se consideră executată în data de 01.03.2029 şi că potrivit art. 54 din Legea n. 354 din 26 iulie 1975 (Legislaţia penitenciară), condamnatului care a dat dovadă de participare la opera de reeducare şi ca recunoaştere a acestei participări, în scopul unei reintegrări efective în societate, i se acordă 45 de zile eliberare anticipată pentru fiecare semestru de pedeapsă ispăşită, fiind acordată la discreţia Magistratului de supraveghere, la cererea expresă a condamnatului sau chiar din oficiu, dacă nu există infracţiuni care să constituie motive de impediment, în absenţa de prevederi disciplinare şi dovada unei participări active la opera de reeducare.
În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi art. 72 din C. pen., s-a dedus perioada executată de 1201 zile calculate la data de 15.10.2020 şi durata de detenţie calculată începând cu data de 16.10.2020 până la zi.
În cauză, pe numele contestatorului, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Ulterior transferării contestatorului în România, se reţine că autorităţile judiciare italiene nu au transmis vreo hotărâre judecătorească sau vreun act judiciar prin care persoanei condamnate să i se fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România pentru ca acestea să poată fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea de recunoaştere a hotărârii străine şi prin urmare în cauză nu sunt incidente prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Mai mult, se constată că au fost efectuate demersuri către autorităţile judiciare italiene şi acestea au comunicat că pentru perioada 03.07.2017 şi până la data de 28.04.2021 condamnatul nu a beneficiat de acordarea eliberării anticipate prevăzută de art. 54 din C. pen.
În aceste condiţii, se observă că este nefondată contestaţia declarată în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 14 din data de 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 14 din data de 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2024.