Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 329/2024

Decizia nr. 329

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra căii de atac de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea formulată în cauza penală înregistrată sub nr. x/2022/a1 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, având ca obiect contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de persoană vătămată S.C. A. S.R.L., precum şi de inculpatul B. împotriva încheierilor penale din data 14 iunie 2023 şi nr. 89/P/CP din data de 12 septembrie 2023 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, recurentul B. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 C. proc. pen., art. 304 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 52 C. proc. pen., art. 342, 345, 346 şi art. 38 C. proc. pen., art. 35 C. pen., art. 83 coroborat cu art. 92 C. proc. pen., art. 339 şi 340 C. proc. pen. şi art. 102 C. proc. pen.

La primul termen de judecată acordat în cauza sus-menţionată, respectiv 17.10.2023, contestatorului-intimat-inculpat B. i s-a pus în vedere să precizeze, până la următorul termen ce va fi acordat, excepţiile de neconstituţionalitate pe care înţelege să le formuleze.

La următorul termen de judecată din data de 14.11.2023, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, a luat act de faptul că, la acel moment procesual, contestatorul-intimat-inculpat B. (junior) nu a putut preciza cu privire la care dispoziţii înţelege să formuleze cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât nu i-a survenit motivarea în dosarul care, potenţial, ar putea clarifica această problemă.

Prin hotărârea finală pronunţată în cauză, respectiv prin încheierea penală nr. 834 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, au fost admise contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de persoană vătămată S.C. A. S.R.L. împotriva încheierilor penale din data 14 iunie 2023 şi nr. 89/P/CP din data de 12 septembrie 2023 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.

A fost desfiinţată, în parte, încheierea penală din data 14 iunie 2023, exclusiv sub aspectul constatării nulităţii relative a actelor procesuale şi procedurale întocmite de procurorul de caz în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

A fost desfiinţată, în parte, încheierea penală nr. 89/P/CP din data de 12 septembrie 2023, în sensul înlăturării temeiul de drept prevăzut de art. 346 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii penale din data de 14 iunie 2023, precum şi dispoziţia de restituire a cauzei la parchet din încheierea penală nr. 89/P/CP din data de 12 septembrie 2023, întemeiată exclusiv pe dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., pentru regularizarea actului de sesizare.

A fost respinsă, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpatul B. împotriva încheierilor penale din data 14 iunie 2023 şi nr. 89/P/CP din data de 12 septembrie 2023 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022.

Prin aceeaşi încheiere, în considerentele acesteia, s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 17 octombrie 2023, Completul de doi judecători de cameră preliminară a admis cererea de amânare a cauzei formulată de contestatorul-intimat inculpat B. şi i s-a pus în vedere acestuia să precizeze, până la termenul de judecată acordat în data de 14 noiembrie 2023, excepţiile de neconstituţionalitate pe care înţelege să le formuleze în cauză, însă acesta nu s-a conformat, nefiind în măsură să precizeze care sunt textele de lege cu privire la care formulează cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă, motiv pentru care s-a apreciat de către complet că nu este învestit cu un astfel de demers juridic.

II. Împotriva încheierii penale nr. 834 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022 a formulat recurs contestatorul-intimat-inculpat B..

Prin precizările aduse în scris la data de 12.04.2024, recurentul a apreciat calea sa de atac ca fiind admisibilă.

În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere că instanţa, deşi a pronunţat o încheiere, nu a motivat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fapt ce echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii. Având în vedere că recursul este singurul remediu judiciar prevăzut de legiuitor, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a apreciat calea de atac ca fiind admisibilă.

A conchis că omisiunea de pronunţare asupra unei cereri echivalează cu omisiunea de a oferi o motivare, iar lipsa de motivare este un motiv de recurs şi de casare a deciziei cu trimitere spre rejudecare.

În subsidiar, a solicitat, conform art. 279 C. proc. pen., înlăturarea omisiunilor vădite, în sensul că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Totodată, conform art. 475 C. proc. pen., a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să se pronunţe dacă art. 279 C. proc. pen. este aplicabil în cazul în care instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate, precum şi dacă nerealizarea dosarului asociat este o încălcare a dispoziţiilor procesual penale.

În continuare, a invocat nulitatea încheierii atacate, raportat la art. 280 C. proc. pen. coroborat cu art. 97 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 22.12.2022, având în vedere că instanţa nu a format dosar asociat la momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate.

Tot prin precizările depuse cu privire la admisibilitatea căii de atac, recurentul a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pe fondul motivelor de recurs, a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curţii Constituţionale.

Ca aspecte de nelegalitate, în esenţă, a invocat faptul că instanţa a omis să analizeze excepţiile invocate, iar absenţa motivării lipseşte de conţinut întregul proces al deliberării.

De asemenea, a mai arătat că excepţiile nu au fost soluţionate separat, nefiind constituite dosare asociate.

Prin motivele de recurs s-a solicitat şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

- dacă recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 poate fi considerat un recurs în sensul art. 488 C. proc. civ. sau art. 433 C. proc. pen. sau este un recurs cu o fizionomie juridică proprie;

- dacă un procuror poate să delege lucrători de poliţie judiciară să efectueze percheziţia la un avocat;

- dacă un control efectiv, aşa cum este solicitat de către CEDO, în cazul percheziţiilor efectuate la un avocat poate fi formulat în baza art. 339, art. 340, coroborat cu art. 225 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14.12.2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data 13.02.2024.

La termenul de judecată din data de 12.02.2024, au fost admise declaraţiile de abţinere formulate de doamna judecător C. şi de domnul judecător D..

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.03.2024 au fost respinse declaraţiile de abţinere formulate de doamnele judecător E. şi F..

La termenul de judecată din data de 09.04.2024, cauza a fost amânată la cererea recurentului pentru ca acestuia să-i fie comunicată încheierea recurată şi să formuleze motive de recurs. De asemenea, i s-a pus în vedere să-şi pregătească apărarea în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac declarate.

III. Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de contestatorul-intimat-inculpat B., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, recursul fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată, prealabil, că este învestită cu soluţionarea recursului formulat de contestatorul-intimat-inculpat B., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva unei hotărâri prin care au fost soluţionate contestaţii declarate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, în procedura prevăzută de art. 347 C. proc. pen.

În limitele acestui cadru procesual, reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Constituţia României: Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În aceste coordonate, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 347 C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 345 şi 346 C. proc. pen., împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a soluţionat cererile şi excepţiile formulate ori ridicate din oficiu, în termen de 3 zile de la comunicarea acestei încheieri, procurorul, părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie.

De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor art. 347 C. proc. pen. care se coroborează cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., rezultă că încheierea prin care completul de judecători de cameră preliminară de la instanţa superioară soluţionează contestaţia formulată este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Nu în ultimul rând, conform dispoziţiilor art. 552 alin. (2) C. proc. pen.: Hotărârea pronunţată în calea de atac a contestaţiei rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când contestaţia a fost admisă şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei care o judecă.

Şi, în fine, dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prevăd următoarele: Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Interpretând sistematic aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că în concepţia C. proc. pen., hotărârea instanţei de control judiciar prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă este definitivă, nefiind suspusă niciunei căi de atac.

De asemenea, se poate observa că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară numai o hotărâre care conţine o dispoziţie de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, calea de atac declarată împotriva unei hotărâri prin care a fost admisă o cerere de sesizare Curţii Constituţionale sau care nu conţine o dispoziţie de respingere a unei cereri de sesizare a instanţei de contencios constituţional fiind inadmisibilă.

Analizând circumstanţele factuale ale speţei de faţă în raport de consideraţiunile anterior precizate, Înalta Curte constată că prin încheierea penală nr. 834 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, instanţa de control judiciar s-a pronunţat exclusiv cu privire la contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de persoană vătămată S.C. A. S.R.L. împotriva încheierilor penale din data 14 iunie 2023 şi nr. 89/P/CP din data de 12 septembrie 2023 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, admiţându-le, şi respingând, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpatul B. împotriva aceloraşi încheieri. Aşadar, prin admiterea contestaţiilor şi reformarea hotărârii atacate, procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de control judiciar, hotărârea pronunţată fiind definitivă.

Deopotrivă, se constată că petentul B. a declarat recurs împotriva unei hotărâri care nu conţine o dispoziţie de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fiind exclusă posibilitatea petentului de a declara calea de atac a recursului.

Prin urmare, contestatorul-intimat-inculpat B. a exercitat o cale de atac (intitulată recurs) împotriva unei hotărâri pentru care legea nu mai prevede posibilitatea de reformare prin alte căi de atac, iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În ceea ce priveşte cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală formulate de recurentul B., Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 C. proc. pen., în sensul că, pe de o parte, în cauza pendinte nu va fi analizat fondul acesteia, iar, pe de altă parte, soluţia privind admisibilitatea căii de atac declarate de recurent nu depinde de chestiunile de drept invocate.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză contestatorul-intimat-inculpat a declarat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul-intimat-inculpat B. împotriva încheierii nr. 834 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul-intimat-inculpat B. împotriva încheierii nr. 834 din data de 12 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2024.