Hearings: December | | 2024
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 330/2024

Decizia nr. 330

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 57/F din data de 13 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 533 alin. (1) rap. la art. 532 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a respins cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat petentul A. la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 25.01.2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2024, petentul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună reabilitarea sa judecătorească pentru condamnarea suferită.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin sentinţa penală nr. 166/F/28.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani şi 10 luni închisoare.

Petentul a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 166 şi urm. din C. pen., respectiv art. 529 şi urm. din C. proc. pen., în sensul că cererea este introdusă la instanţa competentă, cererea de reabilitare este formulată de persoana condamnată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 530 alin. (2) din C. proc. pen., persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut de art. 166 din C. pen., fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 168 lit. a) din C. pen., au fost achitate integral cheltuielile de judecată şi obligaţiile civile şi au fost îndeplinite toate celelalte obligaţii stabilite prin hotărârea de condamnare.

În susţinerea cererii, au fost depuse înscrisuri, constând în copia sentinţei penale nr. 166/28.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală pronunţată în dosarul nr. x/2012, copia deciziei penale nr. 300/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, copia deciziei penale nr. 905/C/17.12.2018 pronunţată în dosarul x/2018 al Tribunalului Ilfov, secţia Penală, înscrisuri în circumstanţiere.

La solicitarea instanţei au fost ataşate dosarul în care s-a pronunţat condamnarea şi copia fişei cazierului judiciar al condamnatului, conform art. 531 din C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 166/F din data de 28 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2012, s-a schimbat calificarea juridică a faptelor reţinute - în sarcina inculpatului A. - din infracţiunile prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969, rap. la art. 289 din C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunile prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen. şi art. 47 din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen....În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., de art. 47 din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 4 din C. pen.

S-a dedus, din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii de 24 de ore de la 20.12.2011 la 21.12.2011 şi a arestării preventive de la 23.12.2011 la 15.01.2013.

S-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 27.02.2014.

(. . . . . . . . . .)

S-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită asupra bunurilor inculpatului A., până la concurenţa sumei de 50.000 de euro, prin ordonanţa procurorului din data de 27.01.2012 (vol. 10 d.u.p., filele x).

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi G. la plata a câte 40.000 de RON, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea a fost modificată şi a rămas definitivă prin decizia penală nr. 300/A din data de 14.07.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi G..

Cu privire la inculpatul A., instanţa de apel a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în consecinţă:

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 10 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, astfel că inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, ce va fi executată în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.. (. . . . . . . . . .)

În baza art. 290 alin. (4) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să restituie numitului H. suma de 50 000 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data restituirii.

Conform art. 168 din C. pen. (Condiţiile reabilitării judecătoreşti), cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii:

a) nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166;

b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.

Potrivit art. 166 alin. (1) lit. b) din C. pen., condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea unui termen de 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Având în vedere că petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare, termenul de reabilitare este de 5 ani.

Astfel, s-a subliniat că termenul de reabilitare nu se calculează de la data liberării condiţionate, aşa cum susţine petentul.

S-a arătat că data liberării condiţionate, în speţă 17.12.2018, nu este data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale - moment de la care, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) din C. pen., începe să curgă termenul de reabilitare.

Prin decizia penală nr. 905/C din data de 17.12.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală în dosarul nr. x/2018, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul - petent A. împotriva sentinţei penale nr. 3068 din data de 15.10.2018 pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi s-a dispus liberarea condiţionată a acestuia de sub puterea MEPI nr. 216/2016 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a Penală în baza sentinţei penale nr. 166/2014.

În cuprinsul hotărârii se arată că executarea pedepsei privative de libertate la care a fost condamnat petentul a început la data de 15.07.2016 şi urmează să expire la data de 06.10.2020; transformată în zile pedeapsa este egală cu 2130 zile. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute fracţia de 2/3 din pedeapsă, respectiv 1420 zile de închisoare. Comisia a constatat sub acest aspect că deţinutul a executat de la 15.07.2016 până la 27.09.2018, 805 zile închisoare, la care se adaugă 393 zile arest preventiv, 192 zile considerate executate suplimentar ca măsură compensatorie, în temeiul art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017 şi 31 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, în total 1421 zile câştigate şi executate.

Curtea a reţinut din actele dosarului, respectiv fişa de cazier judiciar, referatul întocmit de biroul executări penale şi informaţiile care rezultă din evidenţele ANP, că A. a fost liberat condiţionat la 17.12.2018, cu un rest neexecutat de 641 zile, aspect care, la un simplu calcul matematic, coroborat cu datele din fişa privind situaţia juridică, determină concluzia că data la care expiră pedeapsa este 18.09.2020 - aceasta fiind indicată expres în evidenţe .

În consecinţă, s-a reţinut că termenul de reabilitare se va împlini la data de 17.09.2025.

Aşa cum s-a arătat în doctrina de specialitate şi practica judiciară, termenul de reabilitare curge de la data la care pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

S-a apreciat că invocarea Deciziei nr. 15/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are relevanţă în prezenta cauză, chestiunea de drept dezlegată de instanţa supremă vizând o altă ipoteză, stabilindu-se că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din C. pen., prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013 - care aveau ca obiect compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare.

Curtea a reţinut că efectul definitiv al liberării condiţionate - constând în aceea că pedeapsa închisorii se consideră executată, se produce după expirarea termenului de supraveghere (în ipoteza art. 106 din noul C. pen.) sau dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei condamnatul nu a mai săvârşit o altă infracţiune (aşa cum prevedea art. 61 din vechiul C. pen.). Din interpretarea textelor legale rezultă în mod neechivoc faptul că la data liberării condiţionate pedeapsa nu poate fi considerată ca executată.

Curtea a apreciat în consecinţă că nu se impune analizarea celei de a doua condiţii prevăzute de lege, întrucât în cauză nu este îndeplinită prima condiţie instituită de lege pentru a putea fi dispusă reabilitarea.

Or, potrivit art. 532 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cererea de reabilitare se respinge în cazul în care a fost introdusă înainte de termenul legal.

Împotriva sentinţei penale nr. 57/F din data de 13 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a formulat contestaţie contestatorul A..

Prin motivele de contestaţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei şi admiterea pe fond a cererii de reabilitare.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 167 alin. (1) din C. pen.:

"Termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris". În cazul de faţă, calculul celor 5 ani se face începând cu data de 17.12.2018, adică de la momentul liberării condiţionate (aşa cum rezultă din decizia penală nr. 905/C din 17.12.2018 pronunţată în dosarul x/2018 al Tribunalului Ilfov, secţia Penală).

De asemenea, s-a considerat că afirmaţia primei instanţe în sensul că "termenul de reabilitare curge de la data la care pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată", făcând trimitere la "doctrina de specialitate şi practica judiciară", este netemeinică. Textul de lege aplicabil, respectiv art. 167 alin. (1) prevede că cele două situaţii de la care începe să curgă termenul de reabilitare sunt "sfârşitul executării pedepsei", respectiv "data când aceasta s-a prescris".

Totodată, s-a arătat că prin Decizia nr. 15/2018 a I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of., partea I, nr. 970 din 16 noiembrie 2018, s-a stabilit că "Prin pedeapsa executată se înţelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă care a fost executată efectiv, prin privare de libertate".

Ca atare, în înţelesul art. 167 alin. (1) din C. pen. executarea pedepsei principale a luat sfârşit la data de 17.12.2018, de la acest moment începând să curgă termenul de 5 ani arătat de art. 166 alin. (1) lit. b) din C. pen., acesta fiind împlinit la data de 18.12.2023.

Deopotrivă, s-a apreciat că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, şi toate celelalte condiţii ce ţin de fondul cererii de reabilitare, şi anume:

- cererea a fost introdusă la instanţa competentă, care potrivit art. 529 din C. proc. pen. este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul - în acest caz, Curtea de Apel Bucureşti - ca instanţă ce a judecat în primă instanţă cauza;

- cererea de reabilitare este formulată de condamnat (art. 530 alin. (1) din C. proc. pen.);

- nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut de art. 166 - fiind îndeplinită condiţia cerută de art. 168 lit. a) din C. pen.

- a achitat integral cheltuielile de judecată şi obligaţiile civile, aspect de rezultă din conţinutul deciziei penale nr. 905/C din 17.12.2018 pronunţate în dosarul x/2018 al Tribunalului Ilfov, secţia Penală - fiind îndeplinită condiţia cerută de art. 168 lit. b) din C. pen.

- a îndeplinit toate celelalte obligaţii aplicate prin hotărârile de condamnare arătate, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 905/C din 17.12.2018 pronunţată în dosarul x/2018 al Tribunalului Ilfov, secţia Penală;

- cererea cuprinde adresa, fiind îndeplinită condiţia cerută de art. 530 alin. (3) lit. a);

- cererea arată condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată condamnarea - fiind îndeplinită condiţia cerută de art. 530 alin. (3) lit. b);

- în intervalul de timp ce a trecut de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii a locuit neîntrerupt în Jilava, încă din anul 2008, la aceeaşi adresă (adresa din cartea de identitate) şi a lucrat ca persoană fizică autorizată - P.F.A. I. (CUI x) - fiind îndeplinită condiţia cerută de art. 530 alin. (3) lit. c);

Astfel, s-a apreciat că sunt indicate temeiurile cererii, de drept şi de fapt - fiind îndeplinită condiţia cerută de art. 530 alin. (3) lit. d);

- a indicat coordonatele pentru identificarea dosarului şi toate datele pentru soluţionarea cererii - fiind îndeplinită condiţia cerută de art. 530 alin. (3) lit. e).

Totodată, au fost prezentate date şi circumstanţe personale, de natură a convinge instanţa de împrejurarea că este pe deplin integrat social şi apt pentru a fi reabilitat, înţelegând scopul aplicării pedepsei (este absolvent de studii superioare - Institutul Diplomatic Român, Academia de Informaţii, Colegiul de Apărare şi Institutul Naţional de Administraţie; este membru al Corpului Consilierilor Juridici; este antreprenor şi îşi desfăşoară activitatea ca P.F.A. I.-CUI x; a fost preşedinte al Federaţiei de Bob, Sanie-Skeleton şi membru în Comitetul Executiv al C.O.S.R.; este tatăl unui copil (minor) de a cărui educaţie şi întreţinere mă ocup exclusiv, copil ce este premiant la o şcoală privată, fiind clasa a VII-a şi nu a săvârşit alte infracţiuni).

Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte menţionează că petentul A. a solicitat la data de 25.01.2024 Curţii de Apel Bucureşti reabilitarea sa judecătorească pentru condamnarea suferită de 5 ani şi 10 luni închisoare.

Termenele de reabilitare au caracterul de termene substanţiale, calculându-se după prevederile art. 186 din C. pen.

Potrivit art. 167 alin. (1) din C. pen. "Termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris."

În conformitate cu art. 166 alin. (1) din C. pen.: "Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene: b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani".

Dispoziţiile art. 106 din C. pen. privind efectele liberării condiţionate prevăd că: "În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată."

Prin "pedeapsă executată" se înţelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă care a fost executată efectiv, prin privare de libertate, după încarcerarea condamnatului în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, dar şi perioada în care aceeaşi persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) în cursul procesului penal finalizat prin hotărârea de condamnare.

Prin "pedeapsă considerată ca executată" se înţelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea rămasă definitivă care, deşi nu a fost executată efectiv, este asimilată acesteia, în baza unor dispoziţii legale.

În această categorie se încadrează perioada în care condamnatul s-a aflat în stare de liberare condiţionată, în ipoteza în care conform art. 106 din C. pen. acesta nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Referitor la art. 100 alin. (6) din C. pen. privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii: "Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat."

Potrivit art. 530 alin. (2) din C. proc. pen.: "Reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 166 şi 168 din C. pen..". Art. 532 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că: "Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă şi fond în următoarele cazuri: a) a fost introdusă înainte de termenul legal".

În acord cu prima instanţă, examinând cu prioritate împlinirea termenului de reabilitare, se constată că petentul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 166/F din data de 28 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2012 la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, modificată şi rămasă definitivă la data de 14.07.2016, prin decizia penală nr. 3002/03.10.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 5 închisoare şi 10 luni şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, ce va fi executată în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Prin decizia penală nr. 905/C din data de 17.12.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul - petent A. împotriva sentinţei penale nr. 3068 din data de 15.10.2018 pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi s-a dispus liberarea sa condiţionată de sub puterea MEPI nr. 216/2016 emis de Curtea de Apel Bucureşti.

Aşadar, în ceea ce priveşte termenul de reabilitare, potrivit art. 166 alin. (1) lit. b) din C. pen. se constată că acesta este de 5 ani, astfel cum rezultă din prevederile art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen., care se calculează de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei de 5 ani şi 10 luni închisoare. Având în vedere că executarea pedepsei a început la data de 15.07.2016, la data de 17.12.2018 s-a dispus liberarea condiţionată, iar la data de 18.09.2020 pedeapsa era considerată executată, Înalta Curte constată că potrivit art. 167 alin. (1) din C. pen. termenul de reabilitare s-ar fi împlinit la data de 17.09.2025. La data de 25.01.2024 când petentul a introdus cererea de reabilitare judecătorească pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, termenul de reabilitare nu era împlinit, nefiind îndeplinită astfel condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) din C. pen.

Nu se poate reţine, cum corect a observat instanţa de fond, că la data liberării condiţionate pedeapsa putea fi considerată ca executată. Atunci când condamnatul este liberat condiţionat, pedeapsa se consideră executată la expirarea termenului de supraveghere (art. 106 din C. pen.), astfel că termenul de reabilitare curge de la acest moment, şi nu de la data liberării condiţionate. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, care a stabilit că "În cazul liberării condiţionate a inculpatului, pedeapsa se consideră executată la împlinirea duratei acesteia. În acest sens, art. 100 alin. (6) din C. pen. prevede că intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, dispoziţie legală ce se impune a fi coroborată cu prevederile art. 106 din C. pen. referitoare la efectele liberării condiţionate, potrivit cărora, dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu este descoperită săvârşirea de către inculpat a unei noi infracţiuni, pedeapsa este considerată executată" (decizia nr. 730/2016, par. 17, publicată în Monitorul Oficial nr. 106 din 7 februarie 2017).

Drept urmare, constatând că petentul a introdus cererea de reabilitare înainte de termenul legal, condiţia privind termenul de introducere fiind cerută de dispoziţiile legale pentru reabilitarea sa, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins cererea de reabilitare judecătorească.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 57/F din data de 13 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 57/F din data de 13 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2024.