Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 41/F din data de 22 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală s-au hotărât următoarele:
În baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Curtii de Apel Bucuresti - sectia a II-a penală împotriva sentinţei penale nr. 12/F din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - sectia a II-a penală în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - sectia I penală sub nr. x/2024, Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a contestat executarea sentinţei penale nr. 12/F din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2021, privind pe persoană solicitată A., în prezent aflată în stare de libertate.
În motivarea cererii s-a menţionat că, prin sentinţa penală nr. 12/F din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2021, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de judecătorul de la Judecătoria Duisburg, Germania şi predarea persoanei solicitate A., astfel încât instanţa învestită ar trebui să aprecieze dacă lipsa dispoziţiei de arestare a persoanei solicitate constituie o împiedicare la executarea hotărârii sus-menţionate, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (6) şi art. 113 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată este arestată şi predată.
Totodată, s-a solicitat instanţei învestite să aprecieze dacă se mai impune sau nu arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o perioadă de 30 zile de la data încarcerării, ca măsură care reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziţiei de admitere a sesizării.
În drept, au fost invocate disp. art. 554 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.
Astfel învestită, analizand contestatia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală, prima instanţă a apreciat că aceasta este nefondată.
În acest sens, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 12F din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:
S-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 109 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (5), (6) din Legea nr. 302/2004 s-a luat act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată A..
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de către Judecătoria Duisburg, pe numele persoanei solicitate A..
S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile germane, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 21 ianuarie 2021 la 19 februarie 2021, inclusiv.
Prin încheierea din 27 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală s-a revocat măsura arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A. şi s-a dispus punerea în libertate a acesteia la momentul rămânerii definitive a soluţiei sus-menţionate, dacă nu este privată de libertate în altă cauză.
Ulterior, prin sentinta penala nr. 14/F din 1 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de autorităţile judiciare din Germania cu privire la persoana solicitată A. şi s-a constatat că aceasta a fost reţinută 24 de ore, de la 31 ianuarie 2024 până la 1 februarie 2024.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză a fost admisă anterior o solicitare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de punere în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de judecătorul de la Judecătoria Duisburg, Germania, pe numele persoanei solicitate A., dispunându-se predarea acesteia.
În acest context, s-a apreciat că nu poate fi formulată o nouă solicitare de punere în executare a aceluiaşi mandat european de arestare şi de predare a persoanei solicitate, deoarece o astfel de cerere a fost deja admisă.
Relevante în acest sens au fost apreciate concluziile orale ale reprezentantului Ministerului Public, care a susţinut că ar trebui să se dispună din nou arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, făcând trimitere în acest sens la dispoziţiile art. 113 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.
Or, interpretând textul de lege precitat, instanţa a apreciat că, strict juridic, este posibilă predarea persoanei solicitate şi în cazul în care aceasta se află în stare de libertate, putând exista excepţii de la regula potrivit căreia predarea se face numai cu persoana în stare de arest. Prin urmare, fără a contesta posibilitatea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de a solicita din nou arestarea persoanei solicitate în vederea predării, instanţa a apreciat că acest lucru nu se poate realiza în respectivul cadru procesual.
În acest sens, avut în vedere şi faptul că, din adresa de înaintare rezultă că instanţa a fost sesizată cu o cerere de punere în executare a unui mandat european de arestare, iar nu cu o cerere de arestare în vederea predării.
Deopotrivă, a avut în vedere faptul că în conţinutul sesizării se facea referire la art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, care reglementează arestarea în baza semnalării introduse în Sistemul de Informaţii Schengen, o măsură anterioară dispunerii predării.
În acest context, instanţa a concluzionat că prin cererea cu care a fost învestită s-a solicitat din nou punerea în executare a aceluiaşi mandat european de arestare sus-menţionat şi parcurgerea întregii proceduri prevăzute de Legea nr. 302/2004 (arestare provizorie, examinarea condiţiilor de predare, ş.a.m.d.), deşi, cu privire la mandatul de referinţă se dispusese anterior o soluţie definitivă.
În contextul acestor reţineri factuale, procedând la evaluarea cererii cu care a fost învestită, prin prisma dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţa a notat că, aşa cum s-a reţinut şi în cuprinsul sentintei penale nr. 14/F din 1 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2024, lipsa dispoziţiei de arestare nu constituie o împiedicare la executarea hotărârii, întrucât, potrivit art. 113 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare bazat pe aceleaşi fapte.
A mai notat că în cuprinsul aceleiaşi sentinţe s-a reţinut că, strict juridic, este posibilă predarea persoanei solicitate şi în cazul în care aceasta se află în stare de libertate, putând exista excepţii de la regula potrivit căreia persoana predată se află în stare de arest la momentul în care este preluată de statul solicitant. Prin urmare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti are posibilitatea de a solicita din nou arestarea persoanei solicitate în vederea predării.
În fine, reţinând că aceeaşi hotărâre invocată este definitivă, astfel că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, atât dispozitivul, cât şi considerentele acesteia au putere de lucru judecat, prima instanţă a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a II-a penală, în temeiul art. 597 alin. (4) C. proc. pen.
*****
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate pentru argumente circumscrise, în esenţă: intervenirii nulităţii absolute a hotărârii, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a judecării cauzei în condiţiile lipsei de asistenţă juridică a intimatului persoană solicitată B., care este obligatorie; omisiunea pronunţării asupra contestaţiei la executare formulate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; greşita respingere a contestaţiei la executare formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a II-a penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 23 aprilie 2024, având fixat termen de soluţionare la data de 16 mai 2024.
La termenul fixat, deşi legal citat, intimatul persoană solicitată A. nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la contestaţia parchetului, însă apărătorul desemnat să-i acorde asistenţă juridică din oficiu a formulat concluzii cu privire la calea de atac pendinte, susţinută de reprezentantul Ministerului Public în modalitatea detaliat descrisă în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte o constată întemeiată pentru următoarele considerente:
1. Prevederile art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor referitoare la asistarea de către avocat a suspectului şi a persoanei vătămate, respectiv a inculpatului şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.
Altfel spus, ca efect al dispoziţiilor legale precitate, când asistenţa juridică a persoanei implicate într-o procedură judiciară este obligatorie, actul efectuat în lipsa apărătorului acesteia, ales sau din oficiu, este lovit de nulitate absolută.
Această normă cu caracter de principiu este pe deplin aplicabilă, în virtutea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 24 din Legea nr. 255/2013, şi în materia cooperării judiciare internaţionale în materie penală, sancţionând cu nulitatea absolută actele judiciare întocmite în condiţiile neacordării asistenţei juridice persoanelor vizate de procedurile prevăzute de legea specială, în care aceasta este obligatorie.
O astfel de situaţie este incidentă în materia punerii în executare a mandatului european de arestare, prevăzută de dispoziţiile art. 97-116 din Legea nr. 302/2004, în care asistenţa juridică a persoanei solicitate este obligatorie pe parcursul întregii proceduri.
Aceasta întrucât dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 consacră în mod expres obligativitatea asistenţei juridice a persoanei solicitate atât la momentul reţinerii, cât şi la momentul dispunerii arestării preventive, fără a face distincţie după cum măsura preventivă este luată/menţinută în cursul procedurii judecării cererii de punere în executare a unui mandat european de arestare, la momentul finalizării acesteia prin pronunţarea hotărârii de încuviinţare a executării sau după rămânerea definitivă a acesteia.
În contextul acestor consideraţii teoretice, evaluând critica parchetului privind nulitatea absolută a hotărârii atacate decurgând din faptul judecării cauzei în care a fost pronunţată fără a se asigura asistenţa juridică a intimatului persoană solicitată A., Înalta Curte o constată întemeiată.
În acest sens, constată că, prin finalitatea urmărită - arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării către autorităţile germane în baza mandatului european de arestare emis, la data de 10 decembrie 2020, de judecătorul de la Judecătoria Duisburg, a cărui executare a fost încuviinţată, cu titlu definitiv, prin sentinţa penală nr. 12/F din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2021, demersul judiciar întreprins de Biroul Executari Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a II-a penală (similar celui al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum se va arăta în argumentele subscrise pct. 2 din prezentele considerente) se circumscrie, în mod necesar, procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare sus-menţionat (care a avut parcursul relevat, în linii mari, de prima instanţă).
Prin urmare, asistenţa juridică a persoanei solicitate este obligatorie în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a II-a penală, atât în fond, cât şi în contestaţie.
Or, aşa cum rezultă din actele dosarului (în care nu este ataşată nicio delegaţie de apărător din oficiu sau de apărător ales pentru persoana solicitată) şi hotărârea atacată (în practicaua căreia nu s-a consemnat prezenţa vreunui avocat al persoanei solicitate), judecarea demersului judiciar anterior menţionat s-a realizat doar în condiţiile legalei citări a persoanei solicitate A., iar nu şi a asigurării asistenţei sale juridice, deşi aceasta era obligatorie prin raportare la dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pronunţarea sentinţei atacate în astfel de condiţii atrage nulitatea sa absolută în conformitate cu art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., impunând, cu necesitate, desfiinţarea hotărârii şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă cu respectarea normelor imperative invocate, în vederea garantării dreptului la apărare al intimatului persoană solicitată.
2. Procedând, în continuare, la evaluarea celei de a doua critici de nelegalitate invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în contestaţie, Înalta Curte o constată, deopotrivă, întemeiată.
În acest sens reţine că, astfel cum rezultă din conţinutul său, prin hotărârea atacată prima instanţă a analizat şi s-a pronunţat exclusiv asupra contestaţiei la executare formulate de Biroul Executari Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a II-a penală, iar nu şi asupra celei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, deşi cererea procurorului a fost ataşată la dosar, la chiar data înregistrării celei dintâi contestaţii, 16 februarie 2024, aflându-se la dosarul de fond.
Or, în absenţa unei evaluări a ambelor contestaţii la executare cu care a fost învestită în aceeaşi cauză, demersul analitic al primei instanţe are un caracter incomplet, concretizându-se în omisiunea acesteia de a se pronunţa asupra unei cereri ce constituia chiar obiect al cauzei, motiv de nelegalitate care impune desfiinţarea hotărârii şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, în condiţiile deplinei respectări a dispoziţiilor legale care obligă instanţa la evaluarea obiectului cauzei în întregul său, în vederea garantării drepturilor intimatului persoană solicitată la un dublu grad de jurisdicţie, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.
În acest sens, notează că instanţa de contestaţie nu s-ar putea substitui integral primei instanţe, efectuând o primă analiză a contestaţiei la executare formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti direct în calea de atac prevăzută de art. 4251 raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., deoarece ar genera astfel privarea intimatului persoană solicitată de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicţie, dar şi o limitare a echităţii procedurii incompatibilă cu exigenţele legalităţii procesului penal.
În fine, reţine că existenţa motivelor de trimitere spre rejudecare anterior menţionate face superfluă examinarea, de către Înalta Curte, a celorlalte critici invocate de Ministerul Public în contestaţie, care vizează aspecte de temeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate, urmând ca acestea să fie analizate cu prilejul rejudecării cauzei de către prima instanţă.
Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 41/F din data de 22 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, urmând ca, în cursul rejudecării, prima instanţă să procedeze la soluţionarea ambelor contestaţii la executare formulate în cauză, în condiţiile asigurării asistenţei juridice obligatorii a intimatului persoană solicitată A. şi a evaluării aspectelor de netemeinicie invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în prezenta contestaţie.
În contextul soluţiei astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor fi lăsate în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 41/F din data de 22 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2024.