Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
1. Prin decizia penală nr. 366/A din data de 28 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 125/A din data de 6 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 125/A din data de 6 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul penal nr. x/2023
Prin cererea formulată, în temeiul dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 427 C. proc. pen., precum şi ale Deciziei nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatorul a solicitat admiterea în principiu contestaţiei în anulare şi, în temeiul dispoziţiilor art. 430 C. proc. pen., dispunerea suspendării executării deciziei contestate, susţinând că aceasta este nelegală.
În acest sens, a arătat că, deşi, în speţă erau îndeplinite toate exigenţele de natură procedurală pentru ca instanţa să dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire, hotărârea atacată privind săvârşirea mai multor infracţiuni, iar cazul de revizuire invocat vizând descoperirea unor noi împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a respins calea extraordinară de atac.
În cuprinsul cererii, contestatorul a mai arătat că, potrivit exigenţelor procesuale şi procedurale, până în prezent i-a fost încălcat dreptul la o cale eficientă de atac şi un proces echitabil, statuate de art. 47 din Carta Europeană a Drepturilor Omului, pe de-o parte, întrucât din parcursul procesual nu reiese clar care este calea de atac care poate produce efectele juridice scontate pentru aflarea adevărului şi trimiterea în judecată a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni. Pe de altă parte, nici echitatea procesului nu este respectată tocmai datorită agravării situaţiei personale în propria cale de atac, aşa cum reiese din hotărârea pronunţată cu privire la apelul declarat împotriva încheierii din 4 octombrie 2023 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Giurgiu.
Totodată, a arătat că paguba de natură materială nu a fost acoperită, astfel că în speţă există două chestiuni nerezolvate: prima, legată de existenţa faptelor penale care nu au fost pedepsite; a doua, legată de existenţa prejudiciilor de natură bănească şi morală care, de asemenea, nu au fost acoperite
Deopotrivă, contestatorul a invocat nerespectarea exigenţelor legale, arătând că nu a fost asigurat cadrul procesual, în cauză nefiind citaţi autorii faptei din data de 11 ianuarie 2021, respectiv cei doi lucrători de poliţie, dar nici partea responsabilă civilmente, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Referindu-se la cei doi lucrători de poliţie, contestatorul a arătat, pe de o parte, că se impunea citarea lor întrucât au săvârşit o infracţiune ca urmare a nerespectării obligaţiilor de serviciu trasate prin Planul de Acţiune, dând, astfel, naştere unui raport juridic procesual în care el are calitate de persoană vătămată. Pe de altă parte, că, în pofida acestor evidenţe, procurorul nu a dispus nicio măsură preventivă cu privire la cei doi făptuitori, ba, mai mult, a ignorat probatoriul, expunând persoana vătămată unor riscuri.
În plus, Judecătoria Giurgiu a nesocotit solicitarea persoanei vătămate de a se pune la dispoziţia judecătorului de drepturi şi libertăţi, de către organele de poliţie, rapoartele lucrătorilor de poliţie întocmite la încheierea turei din ziua de 11 iulie 2021, nefiind astfel terminată cercetarea judecătorească.
Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că aceasta este inadmisibilă.
În acest sens, a reţinut că prin decizia penală nr. 125/A din 6 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2023, împotriva căreia a fost formulată contestaţia în anulare, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., împotriva încheierii penale din 5 decembrie 2022, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2022, în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen.
A mai reţinut că din coroborarea dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen. cu cele ale art. 426, art. 427 şi art. 428 C. proc. pen., rezultă că admiterea în principiu a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare presupune întrunirea următoarelor cerinţe: 1) titularul cererii să fi fost parte ori persoană vătămată în procesul soluţionat prin hotărârea atacată ori să aibă calitatea de procuror [art. 427 alin. (1) C. proc. pen..]; 2) cererea de contestaţie în anulare să cuprindă cazurile de contestaţie şi motivele aduse în sprijinul acestora [art. 427 alin. (2) C. proc. pen..]; 3) cererea de contestaţie în anulare, în cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) şi c)-i) să fie introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere [art. 431 alin. (2) teza I, raportat la art. 428 alin. (1) C. proc. pen..]; 4) motivele pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen. [art. 431 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen..]; 5) în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar [art. 431 alin. (2) teza a III-a C. proc. pen..]; 6) să nu existe impedimente legale de valorificare directă, nemijlocită, a cazului de contestaţie în anulare.
Această din urmă condiţie, deşi nu este expres prevăzută de legiuitor, poate fi dedusă din ansamblul reglementărilor de mai sus.
Pe cale de consecinţă, dacă una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, intervine sancţiunea inadmisibilităţii.
Totodată, instanţa a reţinut că, fiind vorba despre o cale de atac extraordinară, contestaţia în anulare poate fi îndreptată numai împotriva unor hotărâri judecătoreşti penale definitive. Aceste hotărâri trebuie date în soluţionarea fondului cauzei, fiind, prin urmare, hotărâri de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă pentru acestea din urmă s-a examinat fondul cauzei.
În contextul acestor considerente, susţinând că, prin urmare, pot fi supuse contestaţiei în anulare numai hotărârile prin care se soluţionează conflictul de drept substanţial, instanţa a apreciat că cererea de contestaţie în anulare formulată de A. împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire îndreptată împotriva unei încheieri prin care a fost soluţionată o plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă.
Deopotrivă, a reţinut că şi în măsura în care ar fi abilitată să analizeze criticile contestatorului, acestea sunt, oricum, neîntemeiate întrucât, în cauza nr. x/2023, la termenul la care s-a analizat admisibilitatea în principiu a căii extrordinare de atac, a fost prezent procurorul, iar, faţă de natura încheierii supuse revizuirii, nu exista vreo parte care să aibă calitatea de inculpat.
2. Împotriva deciziei sus-menţionate, la data de 13 aprilie 20204, a formulat contestaţie B. prin reprezentant A., invocând ca temei de drept art. 4251 alin. (2) C. proc. pen.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 16 aprilie 2024, sub nr. x/2024.
La termenul fixat în cauză, 16 mai 20204, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, concluziile procurorului sub acest aspect, ca şi cele ale reprezentantului B. fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de contestatoarea B. prin reprezentant A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 28 martie 2024 prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 125/A din data de 6 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2023.
Decizia astfel contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 4251 sau art. 432 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.:
"calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".
Dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (reflectată, exemplificativ, în deciziile nr. 599/2014, nr. 392/A/2016, nr. 313/A/2017, nr. 319/A/2018, nr. 376/A/2019 şi nr. 251/A/2020, toate ale I.C.C.J., secţia penală) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
Dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că "sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.
În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015) reţinându-se explicit aplicabilitatea prevederilor art. 432 C. proc. pen. numai în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei, după admiterea acesteia în principiu.
În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.
Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speţă, contestatoarea B. prin reprezentant A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.
Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatoarei la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de B. prin reprezentant A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 28 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2024.