Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 08 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurenta inculpată A., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut că inculpata A. a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. apreciind că încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României apreciind că modul în care a fost reglementat textul de lege criticat este defectuos, de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil, dreptul la liberul acces la justiţie, dreptul la apărare şi egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a constatat că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte a reţinut că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către recurenta A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, are în vedere neconstituţionalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., iar textul de lege criticat nu au fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale în raport cu criticile formulate.
Referitor la condiţia privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.
Prin decizia nr. 73/Ap din 25 ianuarie 2024, Curtea de Apel Braşov, a respins, ca nefondat, apelul formulat de către contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 1748 din 16.11.2023, pronunţate de Judecătoria Braşov, în dosarul penal nr. x/2023, prin care prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoare cu privire la sentinţa penală nr. 1084/06.06.2019 a Judecătoriei Braşov pronunţată în dosarul nr. x/2016.
În acest context, Înalta Curte a apreciat că recurenta a formulat calea extraordinară de atac a recursului în casaţie împotriva unei decizii prin care a fost respinsă în mod definitiv contestaţia în anulare formulată de aceasta, deci fără a se reforma soluţia acţiunii penale, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În raport de faptul că recurenta a formulat recurs în casaţie împotriva unei decizii ce nu a soluţionat fondul cauzei, ci prin care s-a verificat îndeplinirea condiţiilor de formă impuse de art. 426 din Codul de procedură, Înalta Curte a constatat că pronunţarea instanţei de contencios constituţional asupra textului de lege în discuţie nu poate avea un efect real asupra soluţiei cauzei.
În acest context, a reamintit că în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în mod constant s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 372 din 5 iulie 2022, par. 20).
Conchizând, Înalta Curte a constatat că dispoziţiile legale criticate nu au legătura cu soluţionarea cauzei, nefiind susceptibile de a avea un efect real asupra soluţiei în cauză în condiţiile în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acţiunii penale.
Examinând recursul formulat de recurenta inculpată A. împotriva încheierii din data de 08 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens, şi Decizia nr. 3991/9.11.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a fost invocată de recurenta inculpată A. într-o cauză având ca obiect recurs în casaţie, fără ca textul legal să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.
Referitor însă la ultima condiţie enumerată, Înalta Curte constată că excepţia neconstituţionalităţii art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., nu are vreun efect asupra soluţionării cererii de recurs în casaţie în care a fost invocată.
Astfel, în cauză, prin decizia nr. 73/Ap din 25 ianuarie 2024, Curtea de Apel Braşov, a respins, ca nefondat, apelul formulat de către contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 1748 din 16.11.2023, pronunţate de Judecătoria Braşov, în dosarul penal nr. x/2023, prin care prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoare cu privire la sentinţa penală nr. 1084/06.06.2019 a Judecătoriei Braşov pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză recurenta inculpată a înţeles să solicite sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. într-o cale de atac extraordinară inadmisibilă ab initio, dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate nedeterminând ele însele inadmisibilitatea căii de atac în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
Sub acest aspect, se reţine că, în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în mod constant s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia.
În consecinţă, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 372/2022, publicată în M. Of. nr. 1179 din 08 decembrie 2022).
În acest context, Înalta Curte constată că în cauza având ca obiect cererea de recurs în casaţie, recurenta a formulat calea extraordinară de atac a recursului în casaţie împotriva unei decizii prin care a fost respinsă în mod definitiv contestaţia în anulare formulată de aceasta, deci fără a se reforma soluţia acţiunii penale, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În raport de faptul că recurenta a formulat recurs în casaţie împotriva unei decizii ce nu a soluţionat fondul cauzei, ci prin care s-a verificat îndeplinirea condiţiilor de formă impuse de art. 426 din Codul de procedură, Înalta Curte apreciază că şi în situaţia în care s-ar admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, aceasta nu va putea să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. nu îndeplineşte una din condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi anume, nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva încheierii din data de 08 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023.
Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva încheierii din data de 08 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2024.