Şedinţa publică din data de 09 ianuarie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84 din 13 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, ca inadmisibilă.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. A. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. B. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. C. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. D. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. E. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. F. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. G. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. H. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatei S.C. I. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. A. S.R.L., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 12.810.024 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 10.089.435 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. C. S.R.L., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 7.086.781 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. D. S.R.L., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 6.420.821 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. E. S.R.L., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 4.975.805 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. F. S.R.L., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 4.870.857 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. G. S.R.L., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 3.220.094 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. H. S.R.L., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 3.124.143 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi următoarele C. civ. din 1864, a fost obligată inculpata S.C. I., reprezentată de mandatar Cabinet Individual de Insolvenţă J., la plata către partea civilă a sumei de 3.113.191 de RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum şi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra disponibilităţilor băneşti din conturile inculpatei S.C. A. S.R.L., deschise la K., respectiv x, x şi y, până la concurenţa sumei de 12.810.024 de RON, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 45/P/20111, din 29.04.2022, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra disponibilităţilor băneşti din conturile inculpatei S.C. B. S.R.L., deschise la K., respectiv x, x şi y, până la concurenţa sumei de 10.089.435 de RON, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 45/P/20111, din 29.04.2022, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra disponibilităţilor băneşti din contul inculpatei S.C. D. S.R.L., deschis la L., respectiv x, până la concurenţa sumei de 6.420.821 de RON, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 45/P/20111, din 29.04.2022, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra disponibilităţilor băneşti din conturile inculpatei S.C. E. S.R.L., deschise la K., respectivx, x şi y, precum şi cele deschise la L., respectiv conturile x, x şi y, până la concurenţa sumei de 4.975.805 de RON, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 45/P/20111, din 29.04.2022, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra disponibilităţilor băneşti din contul inculpatei G., deschis la L., respectiv x, până la concurenţa sumei de 3.220.094 de RON, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 45/P/20111, din 29.04.2022, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra disponibilităţilor băneşti din contul inculpatei I., deschis la M., respectiv x, x şi y, până la concurenţa sumei de 3.113.191 de RON, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 45/P/20111, din 29.04.2022, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia.
Onorariile avocaţilor din oficiu pentru inculpatele persoane juridice, în sumă de câte 1807 RON, s-au virat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Ilfov.
În baza art. 491 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 273 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. proc. pen., s-a stabilit pentru Cabinet Individual de Insolvenţă J. un onorariu în sumă de câte 400 de RON, pentru fiecare societate reprezentată, în total 3.600 de RON, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale raportat la poziţia exprimată în cursul judecăţii, la termenul din 19 decembrie 2022, de Cabinetul Individual de Insolvenţă J., prin reprezentant J., desemnat în calitate de mandatar cu putere de reprezentare a inculpatelor, prin ordonanţa nr. 45/P/2010 din 21.10.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în sensul că societăţile inculpate înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., că acestea recunosc săvârşirea faptei pentru care au fost trimise în judecată şi că sunt de acord ca judecata să aibă loc exclusiv în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunosc şi şi le însuşesc, instanţa de fond a apreciat că societăţile inculpate se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, pentru care au fost trimise în judecată.
Astfel, după ce a prezentat, pe larg, situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că atât faptul că, în perioada august 2010 - decembrie 2011, numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei A. S.R.L, cu intenţie, nu a înregistrat în actele contabile, în întregime, activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.810.024 RON, constând în TVA de plată în sumă de 7.874.761 RON şi impozit pe profit în valoare de 4.935.263 RON, cât şi faptul că, în perioada ianuarie - decembrie 2011, N., administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 10.089.435 RON, constând în TVA de plată de 6.050.915 RON şi impozit pe profit de 4.038.520 RON, că, în perioada decembrie 2010 - iulie 2012, acelaşi N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. C. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 7.086.781 RON, constând în TVA de plată în sumă de 7.086.781 RON, în perioada ianuarie - iunie 2011, în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. D. S.R.L, numitul N. nu a înregistrat în actele contabile, în întregime, activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 6.420.821 RON, constând în TVA de plată în sumă de 4.000.047 RON şi impozit pe profit în valoare de 2.420.774 RON, în perioada iulie 2010 - iunie 2011, numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei E. S.R.L, nu a înregistrat în întregime în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 4.975.805 RON, constând în TVA de plată în sumă de 2.877.973 RON şi impozit pe profit de 2.097.832 RON, în perioada octombrie 2010 - iunie 2011, aceaşi persoană, în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. F. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 4.870.857 RON, constând în TVA de plată în sumă de 2.922.833 RON şi impozit pe profit de 1.948.024 RON, în perioada noiembrie 2010 - iunie 2011, tot numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. G. S.R.L, nu a înregistrat în întregime în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.220.094 RON, constând în TVA de plată în sumă de 1.935.794 RON şi impozit pe profit de 1.284.300 RON, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. H. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile, în întregime, activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.124.143 RON, constând în TVA de plată în sumă de 1.860.976 RON şi impozit pe profit în sumă de 1.263.167 RON; iar în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, tot numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. I. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.113.191 RON, constând în TVA de plată, au fost probate şi întrunesc, atât din punct de vedere al laturii obiective şi a urmării imediate, cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, elementele constitutive ale câte unei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în cazul fiecăreia dintre societăţile comerciale inculpate menţionate anterior.
La termenul din 19.12.2022, instanţa de fond a pus, din oficiu, în discuţia părţilor, problema prescripţiei răspunderii penale a inculpatelor, faţă de data faptelor ce fac obiectul acuzaţiei, acestea fiind săvârşite în intervalul iulie 2010- iulie 2012, având în vedere decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale raportată la decizia x/26.05.2022 a Curţii Constituţionale şi la O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea C. pen.
S-a arătat că, pentru infracţiunile de care sunt acuzate societăţile inculpate, date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege, termenul prescripţiei generale a răspunderii penale este de 10 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., şi curge de la data săvârşirii infracţiunii, potrivit art. 154 alin. (2) teza I C. pen., adică, în cauză, de la momentul epuizării acesteia, din luna iulie 2012, în cazul inculpatei S.C. C. S.R.L., respectiv din luna decembrie 2011, în cazul inculpatelor S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., din luna iunie 2011, în cazul inculpatelor S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., din luna martie 2011, în cazul inculpatei S.C. H. S.R.L., şi din luna ianuarie 2011, în privinţa inculpatei S.C. I. S.R.L..
Având în vedere aspectele statuate prin deciziile nr. 358/2022 şi nr. 297/2022 ale Curţii Constituţionale raportat la decizia nr. 265 din 26 mai 2014 a Curţii Constituţionale, la decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dar şi la modificarea legislativă intervenită prin O.U.G. nr. 71/2022, instanţa de fond a reţinut că, în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2022).
Astfel, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă lege penală mai favorabilă în cauză, iar prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penale urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 C. pen. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.
S-a mai arătat că, potrivit art. 153 alin. (1) C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală. Conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică.
Instanţa de fond a reţinut că prescripţia este o cauză ce înlătură răspunderea penală ca urmare a trecerii unei perioade de timp prevăzute de lege, fiind, pe de o parte, sancţionată astfel neglijenţa, pasivitatea ori inerţia subiectului activ al acţiunii penale în desfăşurarea procedurilor ori în activităţile investigative, iar, pe de altă parte, asigurată securitatea juridică şi termenul rezonabil al procesului penal.
S-a subliniat că, în cauză, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, de care sunt acuzate inculpatele, pedeapsa este închisoarea de la 2 ani la 11 ani.
Conform art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune este de 10 ani. Întrucât acest termen a început să curgă de la data epuizării faptelor, date situate în ianuarie 2011, martie 2011, iunie 2011, decembrie 2011 şi iulie 2012, s-a împlinit în ianuarie 2021, martie 2021, iunie 2021, decembrie 2021 şi iulie 2022, s-a concluzionat că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru această infracţiune, în privinţa tuturor celor nouă societăţi comerciale inculpate.
Pe latură civilă, s-a reţinut că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 70.573.253 de RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, precum şi la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale accesorii.
Instanţa de fond a apreciat că acţiunea civilă este întemeiată, în parte, în limita sumei de 55.711.151 RON, ce reprezintă totalul prejudiciilor produse de către cele nouă inculpate, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale ale tuturor inculpatelor, prejudiciul invocat de către partea civilă fiind cert, atât sub aspectul întinderii, cât şi al existenţei, aşa cum rezultă din raportul de constatare din data de 17.10.2013, întocmit de către Serviciul Specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cursul urmăririi penale şi necontestat de către inculpate. S-a arătat că împrejurarea că acest prejudiciu a fost cauzat de faptele ilicite ale inculpatelor, constând în neînregistrarea, cu intenţie, în actele contabile, în întregime, a activităţilor comerciale desfăşurate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale prejudiciind astfel bugetul general al statului cu suma totală de 55.711.151 de RON, reprezentând fie TVA neachitată, fie impozit pe profit, rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză şi prezentat în cadrul analizei laturii penale.
S-a arătat că faptul că nu poate fi atrasă răspunderea penală a inculpatelor întrucât există un impediment pentru exercitarea în continuare a acţiunii penale, constând în prescripţia răspunderii penale, nu are nici o consecinţă asupra atragerii răspunderii civile a acestora pentru prejudiciul provocat prin comiterea faptei, aceasta fiind incidentă câtă vreme, aşa cum s-a menţionat anterior, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.
S-a mai menţionat, sub aspectul laturii civile, că diferenţa de prejudiciu, invocată de către partea civilă, până la 70.573.253 de RON, este reprezentată de prejudiciile ce ar fi fost produse prin activitatea S.C. O. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L., societăţi care, însă, nu au fost trimise în judecată în prezenta cauză, astfel încât pretenţiile formulate faţă de acestea nu pot fi soluţionate în acest cadru procesual, cât timp, în procesul penal, acţiunea civilă este subsecventă acţiunii penale, aceasta nevizând şi cele două societăţi comerciale menţionate anterior.
Tot în ceea ce priveşte latura civilă, s-a constatat că, în cursul urmăririi penale, faţă de societăţile inculpate s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra conturilor deţinute în diferite bănci, prin ordonanţa nr. 45/P/20111 din 29.04.2022 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, măsură pe care instanţa a apreciat că se impune a fi menţinută, constatând legalitatea şi temeinicia ei, câtă vreme inculpatele au fost obligate la plata către partea civilă a prejudiciilor produse prin infracţiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, criticând-o sub aspectul greşitei încetări a procesului penal.
Prin decizia penală nr. 1236/A din 06 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 alin (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr. 84 din 13 aprilie 2023 a Tribunalului Ilfov dată în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare suportate de stat în apelul Ministerului Public au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru toate societăţile inculpate şi al mandatarului Cabinet Insolvenţă "J.", în cuantum de câte 1360 RON, au fost avansate din fondurile MJ şi au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această decizie, analizând cauza prin prisma criticilor formulate de parchet cu privire la nelegalitatea soluţiei de încetare a procesului penal, Curtea a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a aplicat în mod corect deciziile Curţii Constituţionale a României, în ceea ce priveşte prescripţia faptelor penale, efectele acestora având caracter obligatoriu.
În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, iar, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
S-a mai arătat că decizia nr. 358/26.05.2022 pronunţată de Curtea Constituţională are drept efect direct lipsirea de forţă juridică a prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 C. pen., care nu poate fi prelungit, însă poate fi afectat de cauze de suspendare.
În plus, s-a avut în vedere că, prin decizia nr. 67/2022 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarele nr. x/2022 (pct. I.1), nr. x/2022 (pct. IV.1.1), nr. x/2022 (pct. IV.2.1), nr. x/2022 (pct. IV.3.1), nr. x/2022 (pct. IV.4) şi nr. x/2022 (pct. IV.10.2), respectiv Curtea de Apel Braşov, secţia penală în Dosarul nr. x/2022 (pct. IV.7.1), şi a stabilit că:
"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen..".
Raportându-se la aspectele reţinute prin această din urmă decizie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu referire la natura juridică a normelor ce reglementează întreruperea cursului prescripţiei, de norme de drept penal material (substanţial), Curtea a constatat că, în mod legal, prima instanţă a dispus încetarea procesului penal, reţinând că, în cauză, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, de care sunt acuzate inculpatele, pedeapsa este închisoarea de la 2 ani la 11 ani, iar, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune este de 10 ani.
S-a arătat că acest termen a început să curgă de la data epuizării faptelor, date situate în ianuarie 2011, martie 2011, iunie 2011, decembrie 2011 şi iulie 2012, s-a împlinit în ianuarie 2021, martie 2021, iunie 2021, decembrie 2021 şi iulie 2022, considerent în raport cu care s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru această infracţiune în privinţa tuturor societăţilor comerciale inculpate.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. şi susţinând că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se că s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele comise în perioada iulie 2010 - iulie 2012.
În susţinerea cererii, după ce au fost expuse faptele pentru care inculpatele persoane juridice au fost trimise în judecată, s-a făcut un istoric al reglementării instituţiei prescripţiei răspunderii penale atât în vechea reglementare (în care se prevedea, printre altele, că întreruperea cursului termenului general de prescripţie se face prin îndelinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului), în vigoare la data comiterii faptelor (perioada iulie 2010 - iulie 2012), cât şi în noua reglementare (conform căreia, printre altele, cursul termenului general de prescripţie se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act de procedură), insistându-se asupra aspectelor statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României la 25 iunie 2018, şi nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României la 09 iunie 2022, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. şi subliniindu-se că, în considerentele celei din urmă decizii (paragraful 73), instanţa de contencios constituţional a stabilit că "în condiţiile stabilirii naturii juridice a deciziei nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei penale nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".
S-a mai arătat că, înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 în Monitorul Oficial al României nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 30 mai 2022, textul art. 155 alin. (1) C. pen. a fost modificat în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică chiar în sensul art. 124 C. pen. (1969), al celor statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape patru ani (pornind de la momentul publicării deciziei nr. 297/2018). S-a subliniat, astfel, că intervenţia legiuitorului a intervenit anterior publicării deciziei nr. 358/2022, respectiv înainte ca această decizie să poată produce efecte.
Ulterior, prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a decis, printre altele, că "normele referitoare la înreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.."
S-a învederat, în acest context, că instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal, reţinând, în mod greşit, că a intervenit prescripţia răspunderii penale prin raportare la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi la dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, soluţie care a fost menţinută în apel.
În opinia parchetului, instanţele au apreciat, în mod greşit, ca fiind obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date în considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene care impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept a Uniunii. S-a arătat că, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei este una din cele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuie să asigure efectul deplin al dispoziţiilor dreptului Uniunii, în speţă art. 325 alin. (1) TFUE şi art. 2 alin. (1) PIF.
În acest sens, s-a făcut trimitere la aspectele statuate prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-107/23 (punctele 90, 91, 92, 94, 98, 99, 103, 108, 109, 110, 124).
Prin încheierea din 07 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 1236/A din 06 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Înalta Curte reţine, totodată, că, prin prisma cazului de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.
În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ.
În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de cele nouă inculpate persoane juridice sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se că s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele comise în perioada iulie 2010 - iulie 2012. În acest sens, s-a arătat că, în mod eronat, în urma evaluării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost avut în vedere doar termenul general de prescripţie a răspunderii penale, fără a se ţine seama de dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., privind întreruperea cursului prescripţiei prin acte de procedură care trebuie comunicate inculpatului, şi de principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene care impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept a Uniunii. În acest sens, s-a făcut trimitere la aspectele statuate prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-107/23 (punctele 90, 91, 92, 94, 98, 99, 103, 108, 109, 110, 124).
Premergător analizării criticilor formulate de parchet, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii, prin hotărârea recurată, a legii penale mai favorabile. În acest sens, este şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme (cu titlu exemplificativ: deciziile nr. 289/RC din 30 octombrie 2014, nr. 193/RC din 23 septembrie 2014, nr. 55/RC din 10 februarie 2015, nr. 202/RC din 02 iunie 2016, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 98/RC din 23 martie 2018, nr. 140/RC din 18 aprilie 2019, nr. 188/RC din 22 mai 2019, încheierea din 11 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, încheierea din 25 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi altele), în care s-a statuat că stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, respectiv recursul în casaţie, întrucât o asemenea chestiune nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., se analizează doar dacă a fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prin raportare la legea reţinută prin hotărârea definitivă recurată.
Verificând, prin raportare la aceste consideraţii teoretice, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că, în speţă, prin sentinţa penală nr. 84 din 13 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1236/A din 06 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale, încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut, în esenţă, că, în perioada august 2010 - decembrie 2011, numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei A. S.R.L, cu intenţie, nu a înregistrat în actele contabile, în întregime, activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.810.024 RON, constând în TVA de plată în sumă de 7.874.761 RON şi impozit pe profit în valoare de 4.935.263 RON; în perioada ianuarie - decembrie 2011, N., administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 10.089.435 RON, constând în TVA de plată de 6.050.915 RON şi impozit pe profit de 4.038.520 RON; în perioada decembrie 2010 - iulie 2012, acelaşi N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. C. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 7.086.781 RON, constând în TVA de plată în sumă de 7.086.781 RON; în perioada ianuarie - iunie 2011, în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. D. S.R.L, numitul N. nu a înregistrat în actele contabile, în întregime, activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 6.420.821 RON, constând în TVA de plată în sumă de 4.000.047 RON şi impozit pe profit în valoare de 2.420.774 RON; în perioada iulie 2010 - iunie 2011, numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei E. S.R.L, nu a înregistrat în întregime în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 4.975.805 RON, constând în TVA de plată în sumă de 2.877.973 RON şi impozit pe profit de 2.097.832 RON; în perioada octombrie 2010 - iunie 2011, aceaşi persoană, în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. F. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 4.870.857 RON, constând în TVA de plată în sumă de 2.922.833 RON şi impozit pe profit de 1.948.024 RON; în perioada noiembrie 2010 - iunie 2011, tot numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. G. S.R.L, nu a înregistrat în întregime în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.220.094 RON, constând în TVA de plată în sumă de 1.935.794 RON şi impozit pe profit de 1.284.300 RON; în perioada decembrie 2010 - martie 2011, numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. H. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile, în întregime, activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.124.143 RON, constând în TVA de plată în sumă de 1.860.976 RON şi impozit pe profit în sumă de 1.263.167 RON; iar în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, tot numitul N., în calitate de administrator în fapt al inculpatei S.C. I. S.R.L, nu a înregistrat în actele contabile activitatea comercială desfăşurată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.113.191 RON, constând în TVA de plată.
Aşa cum rezultă din cele două hotărâri, instanţele ordinare au reţinut că legea penală mai favorabilă inculpatelor persoane juridice este C. pen. în vigoare în perioada cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2022).
Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte condiţiile de tragere la răspundere penală, C. pen., în forma intrată în vigoare la 01 februarie 2014, prevedea în art. 155 alin. (1) C. pen., a cărui incidenţă în cauză o susţine parchetul, "cursul termenului de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură".
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că respectivele dispoziţii sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Curtea a constatat, de asemenea, că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat (paragraful 34).
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022), s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în considerentele acestei hotărâri subliniindu-se că, "deşi în anumite cazuri o decizie a Curţii Constituţionale poate fi aplicată la speţa dedusă judecăţii într-un mod conform considerentelor sale, demers pe deplin posibil independent de intervenţia legiuitorului, aceasta nu presupune o înlăturare a obligaţiei acestuia din urmă de a interveni legislativ inclusiv în cazul deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare." (paragraful 52). Totodată, s-a reţinut că:
"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
Până la momentul publicării acestei decizii, la data de 09 iunie 2022, în Monitorul Oficial, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022, prin care a pus în acord dispoziţiile care reglementează cursul prescripţiei răspunderii penale cu normele constituţionale, sens în care a reglementat că la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
Pe de altă parte, se reţine că, subsecvent deciziilor anterior menţionate şi modificărilor legislative intervenite în materia întreruperii cursului răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
Prin urmare, având în vedere aspectele statuate prin deciziile instanţei de contencios constituţional, se constată, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond şi de apel, că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297/2018 - 25 iunie 2018, care este anterioară pronunţării atât a sentinţei penale nr. 84 din 13 aprilie 2023 a Tribunalului Ilfov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, cât şi a deciziei penale nr. 1236/A din 06 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
Astfel, în cadrul procesului penal ce a format obiectul dosarului nr. x/2022, în care s-a pronunţat decizia penală atacată în prezenta cauză, instanţele de fond şi apel au valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 352/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate. În acest sens, s-a arătat că evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor nouă inculpate persoane juridice se face în raport cu termenul general de prescripţie, prevăzut de art. 154 C. pen., calculat de la momentul epuizării faptelor, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate acestuia neputând fi valorificate în cauză.
Având în vedere caracterul obligatoriu al celor trei decizii menţionate şi situaţia factuală reţinută în mod definitiv, care nu mai poate fi cenzurată în această cale extraordinară de atac, instanţa de recurs în casaţie constată că, în cauză, în mod corect, prin hotărârea recurată s-a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 154 C. pen., iar nu şi cele ale art. 155 C. pen., astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, în raport cu datele epuizării faptelor, situate în ianuarie 2011, martie 2011, iunie 2011, decembrie 2011 şi iulie 2012, s-a împlinit în ianuarie 2021, martie 2021, iunie 2021, decembrie 2021 şi iulie 2022, aşadar anterior pronunţării sentinţei de către prima instanţă (Tribunalul Ilfov), la 13 aprilie 2023.
În acest sens, Înalta Curte constată că infracţiunea evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, imputată intimatelor inculpate, se pedepseşte cu închisoarea de la 9 ani la 15 ani.
De asemenea, se observă că, reglementând termenele generale ale prescripţiei răspunderii penale, art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. stipulează că, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 ani, aşa cum este situaţia şi în speţă, respectivul termen este de 10 ani şi curge, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, de la data săvârşirii infracţiunii, iar, în cazul infracţiunilor continue, de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, respectiv de la momentul epuizării.
Faţă de aceste dispoziţii, având în vedere acuzaţiile reţinute în sarcina intimatelor inculpate în formă continuă, se constată că termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, curge, în privinţa fiecărei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, de la momentul epuizării lor, respectiv din luna ianuarie 2011, în privinţa inculpatei S.C. I. S.R.L., din luna martie 2011, în cazul inculpatei S.C. H. S.R.L., din luna iunie 2011, în cazul inculpatelor S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., din luna decembrie 2011, în cazul inculpatelor S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., şi din luna iulie 2012, în cazul inculpatei S.C. C. S.R.L., astfel că s-a împlinit în ianuarie 2021, martie 2021, iunie 2021, decembrie 2021 şi iulie 2022.
În ceea ce priveşte susţinerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind incidenţa în cauză a hotărârii pronunţaţe de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, Înalta Curte reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 C. proc. pen., de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare a procesului penal nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite după pronunţarea hotărârii definitive C. proc. pen. prevăzând alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.
Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ. În cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Or, în condiţiile în care hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, aşadar, ulterior rămânerii definitive a soluţiei de încetare a procesului penal, prin decizia penală nr. 1236/A din 06 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiva hotărâre a instanţei de contencios european nu are incidenţă în prezenta cale extraordinară de atac, pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere securităţii raporturilor juridice şi s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat.
Referitor la importanţa pe care o are acest principiu, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
Mai mult, Curtea a statuat în sensul că principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (hotărârea din 1 iunie 1999, Q., cauza C-126/97, hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04) şi că principiile echivalenţei şi efectivităţii nu se opun "ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă" (hotărârea din 6 octombrie 2015, R., C-69/14).
Rezultă, aşadar, că analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei din apel, instanţa de casare nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene intervenită ulterior datei la care hotărârea a rămas definitivă.
Faţă de aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 1236/A din 06 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.
Totodată, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie promovat de parchet vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele inculpate S.C. D. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 1236/A din 06 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele inculpate S.C. D. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., în sumă de câte 680 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 ianuarie 2024.