Şedinţa publică din data de 04 iunie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 439/A din data de 11 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestaţia declarată de petentul A. cu privire la decizia penală nr. 1184 din data de 06.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2020.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că persoana condamnată a formulat o contestaţie la executare prin care reclama o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, în sensul că nu i-ar fi fost redusă perioada rămasă de executat din pedeapsa în a cărui executare se află.
Curtea a constatat că prin decizia penală nr. 1184 din data de 06.10.2022 în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu împotriva sentinţei penale nr. 179 din data de 07 aprilie 2022 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2020, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând, în fond în temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa de 2 ani şi 3.279 de zile închisoare aplicată inculpatului A. perioada deja executată, începând cu data comiterii faptei, respectiv de la 02.03.2018 până la zi; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţe penale apelate; în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
De asemenea, Curtea a apreciat că petentul invocă formal o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, deoarece în considerentele deciziei contestate se menţionează în mod expres că perioada cuprinsă între 22.12.2015 şi 02.03.2018 a fost luată în considerare la stabilirea restului rămas neexecutat, care, potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa aplicată pentru fapta săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie.
Curtea a mai arătat că deducerea eronată pe care Judecătoria Cornetu a dispus-o a fost sesizată şi de către administraţia Penitenciarului Bucureşti Jilava, care, prin adresa nr. x din data de 04.07.2022, a solicitat să se constate că perioada corectă ce trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. ar trebui să fie de la 02.03.2018 la zi.
S-a menţionat că la calcularea perioadei executate Curtea a avut în vedere şi cele 126 de zile compensatorii acordate pentru cazare în condiţii necorespunzătoare, în perioada 02.03.2018 şi până la data de 26.11.2019, conform adresei nr. x/19.01.2022 a Penitenciarului Tulcea, astfel încât nu se impune nici deducerea şi nici vreo lămurire a deciziei pronunţate.
Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat contestaţie.
În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei şi modificarea pedepsei în a cărei executare se află, având în vedere că în caz de pluralitate intermediară de infracţiuni în cazul pedepselor cu închisoarea se ia în calcul în primul rând starea de recidivă, ceea ce duce la o adunare a pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat cu pedeapsa de 8 ani şi 1268 de zile pentru a se da o mai mare eficienţă prevederilor art. 43 alin. (1) din C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând admisibilitatea căii de atac formulată de contestatorul A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că este învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de contestatorul A. împotriva unei hotărâri pronunţate în contestaţie la executare, prin care contestatorul a învederat că nu i-a fost redusă perioada rămasă de eexecutat din pedeapsa rezultantă în a cărei executare se află.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, examinând contestaţia la executare a apreciat că în mod formal contestatorul şi-a întemeiat contestaţia pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi, judecând în aceste limite, a respins contestaţia la executare, reţinând că în considerentele deciziei contestate se menţionează în mod expres că perioada cuprinsă între 22.12.2015 şi 02.03.2018 a fost luată în considerare la stabilirea restului rămas neexecutat, care, potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa aplicată pentru fapta săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestaţiei la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar, instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, în înţelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanţă de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentinţă, sau, după caz, instanţa de apel ori de recurs în casaţie, când aspectul ce se urmăreşte a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.
Pe de altă parte, reglementând procedura la instanţa de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabileşte, în alin. (1) şi (6), că, în materia executării pedepsei, competenţa aparţine fie instanţei de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanţă de judecată), fie instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menţioneze că doar hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi rezultă că hotărârea pronunţată asupra contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentinţe date în primă instanţă, dar este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziţii dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casaţie. În acest sens, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia.
Raportând aceste considerente la contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 439/A din data de 11 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu a fost pronunţată de prima instanţă, ci de instanţa de apel, vizând o nelămurire cu privire la o decizie dată în apel, ca urmare, şi hotărârea pronunţată, conform art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., de instanţa de apel asupra contestaţiei la executare formulată de condamnat are acelaşi regim juridic, fiind, la rândul său, definitivă la data pronunţării.
Mai mult, în referire la hotărârile supuse contestaţiei, Înalta Curte notează că, potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel", iar conform alin. (7) al aceluiaşi articol, "Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac (…)".
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.
Faţă de considerentele expuse anterior, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 439/A din data de 11.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2023.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 439/A din data de 11.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2024.