Şedinţa publică din data de 18 iulie 2023
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 6 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022 s-au dispus următoarele:
În baza art. 2502 C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispus de procuror prin ordonanţa din 18 iulie 2022, emisă în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, asupra imobilului cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, B-dul x, nr. 20, et. l, jud. Iaşi; imobilului cu nr. cadastral x, situat în Mun. Iaşi, B-dul x, nr. 18 - 20, jud. Iaşi; imobilului cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, Str. x, jud. Iaşi; imobilului cu nr. cadastral x, situat în extravilan A., jud. Iaşi; imobilului cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, Str. x, jud. Iaşi, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi acoperirii cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de 1.000.000 EUR.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin ordonanţa procurorului din 18 iulie 2022, emisă în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile: imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, B-dul x, nr. 20, et. l, jud. Iaşi; imobilul cu nr. cadastral x, situat în Mun. Iaşi, B-dul x, nr. 18 - 20, jud. Iaşi; imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, Str. x, jud. Iaşi; imobilul cu nr. cadastral x, situat în extravilan A., jud. Iaşi; imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, Str. x, jud. Iaşi, aflate în proprietatea inculpatului B..
Pentru dispunerea acestei măsuri, procurorul a avut în vedere, în esenţă, existenţa unor mijloace de probă apte să conducă la suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi putut comite o faptă de omor calificat, a cărei victimă ar fi fost C., precum şi faptul că părinţii şi fratele acesteia din urmă s-au constituit părţi civile în dosar, formulând pretenţii în cuantum de 1.000.000 EUR.
Măsura asiguratorie dispusă a fost pusă în executare prin procesul-verbal de instituire a măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile, încheiat la 18 iulie 2022, ora 15:52, în localitatea Iaşi, str. x, de organul de cercetare penală din cadrul I.P.J. Iaşi - Serviciul de Investigaţii Criminale, în baza art. 253 alin. (1) C. proc. pen., care a procedat la instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului, imobile identificate cu nr. cadastral şi adresă, asupra cărora s-a dispus sechestrul asigurator până la concurenţa sumei de 1.000.000 euro.
Prin încheierea penală nr. 8/DL din data de 5 august 2022, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă de procuror şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia.
În contextul acestor reţineri factuale, verificând, în condiţiile art. 2502 C. proc. pen., măsura asiguratorie anterior menţionată, judecătorul fondului a reţinut că aceasta a fost dispusă de către procuror, din oficiu, în cadrul marjei de apreciere permisă de dispoziţiile art. 249 C. proc. pen. şi în contextul constituirii ca parte civilă a rudelor victimei decedate şi pentru necesitatea asigurării acoperirii cheltuielilor judiciare efectuate în cauză de către stat.
Măsura în speţă a determinat grevarea dreptului inculpatului de a dispune de bunurile imobile asupra cărora a fost instituit sechestrul, fiind afectat dreptul de dispoziţie al acestuia cu privire la imobilele sechestrate, inculpatul păstrând în continuare prerogativa folosirii lor.
Judecătorul fondului a apreciat că, având în vedere cuantumul semnificativ al pretenţiilor civile formulate în cauză, împrejurarea că instanţa nu poate evalua, la momentul de faţă, nici temeinicia, nici proporţionalitatea unor astfel de pretenţii, fără a se antepronunţa cu privire la fondul cauzei, dar văzând şi că aceste pretenţii sunt în mod preponderent reprezentate de daune morale care comportă o manieră diferită de analiză şi evaluare faţă de pretenţiile materiale, instituirea măsurii asigurătorii analizate cu privire la toate imobilele descrise nu este una disproporţionată, dat fiind faptul că limita până la care ea s-a instituit depăşeşte în mod vădit valoarea însumată a imobilelor.
În ceea ce priveşte eventuala intenţie de ascundere, înstrăinare, distrugere a bunurilor imobile care fac obiectul măsurii, acelaşi judecător a reţinut că, dincolo de faptul că dispunerea unei astfel de măsuri intră în marja de apreciere a organului judiciar, acesta nu trebuie să precizeze sau să indice care sunt elementele de fapt din care ar putea rezulta riscul în sensul celor anterior expuse, necesar a fi contracarat prin o astfel de măsură, care are un pregnant caracter conservator. Ca urmare, lipsa motivării sub acest aspect a ordonanţei de instituire a măsurii nu poate produce niciun efect negativ.
Pe de altă parte, judecătorul a reţinut că nu se poate admite că infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul poate fi considerată drept una de pericol, ci, dimpotrivă, pe planul răspunderii civile, aceasta poate fi considerată o faptă ilicită aptă să producă atât prejudicii morale, cât şi materiale, persoanelor care erau apropiate de victima infracţiunii.
Cât priveşte faptul că riscul de ascundere, înstrăinare, distrugere a bunurilor imobile care fac obiectul acestei măsuri este inexistent, ca urmare a conduitei adoptate de inculpat pe parcursul intervalului de timp de la momentul prezumatei comiteri a faptei şi dispunerii arestării sale preventive, s-a reţinut că, astfel cum judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat anterior, o astfel de conduită nu prezintă relevanţă juridică deosebită. Aceasta întrucât procesul penal în cauză a pornit împotriva inculpatului atunci când a fost pus sub acuzaţie penală, respectiv prin ordonanţa de continuare a urmăririi penale şi de dobândire a calităţii de suspect, iar ulterior, de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (1) lit. g) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., care a avut loc la data de 15 iulie 2022, relativ recent, moment de la care se calculează riscul posibil al înstrăinării bunurilor sau al distrugerii lor.
Mai mult, asigurarea echilibrului între ingerinţa în dreptul la proprietate al inculpatului şi interesul (eventual) al părţilor civile de a le fi satisfăcute pretenţiile civile, precum şi interesul statului de a recupera cheltuielile judiciare, pentru ipoteza pronunţării unei soluţii de condamnare, este realizată şi prin faptul că inculpatul rămâne în deplinătatea exercitării dreptului de proprietate cu privire la două dintre cele trei atribute ale acestui drept (usus şi fructus), fiindu-i limitat doar dreptul de a dispune de aceste bunuri.
Prin urmare, judecătorul a concluzionat că intervalul de un an de la luarea măsurii asigurătorii, timp în care procesul penal s-a aflat în plină desfăşurare, nu poate fi considerat în niciun caz unul excesiv, care să impună restrângerea sau ridicarea măsurii anterior dispuse.
În plus, anterior pronunţării unei soluţii în cauză, nu se poate realiza evaluarea cuantumului prejudiciului moral suferit de părţile civile, motiv pentru care limita până la care se poate dispune măsura este reprezentată de suma indicată cu acest titlu de către părţile civile. De altfel, limita până la care s-a instituit, în concret, măsura asigurătorie şi cea până la care urmează a fi menţinută este inferioară sumei rezultate din cuantificarea cheltuielilor judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi a pretenţiilor civile formulate în cauză.
În raport cu argumentele prezentate, reţinând că nu au survenit modificări ale temeiurilor în baza cărora s-a dispus măsura asigurătorie în speţă, în baza art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen., judecătorul fondului a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă de procuror asupra bunurilor imobile ale inculpatului în cursul urmăririi penale.
****
Împotriva acestei încheieri, la data de 7 iulie 2023, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul B., prin apărător ales, fără a motiva în scris calea de atac.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 iulie 2023, sub nr. x/2022/a5, având termen de judecată fixat la data de 18 iulie 2023.
La termenul fixat, apărătorul ales al contestatorului inculpat a susţinut oral motivele contestaţiei, concluziile sale în acest sens, ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând contestaţia formulată de inculpatul B. pe baza actelor dosarului, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Prin ordonanţa nr. 1061/P/2021 din 18 iulie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., luarea măsurii sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului B. [cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. g) C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) C. pen..]:
- imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, B-dul x, nr. 20, et. l, jud. Iaşi;
- imobilul cu nr. cadastral x, situat în Mun. Iaşi, B-dul x, nr. 18 - 20, jud. Iaşi;
- imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, Str. x, jud. Iaşi;
- imobilul cu nr. cadastral x, situat în extravilan A., jud. Iaşi;
- imobilul cu nr. cadastral x, situat în mun. Iaşi, Str. x, jud. Iaşi, aflate în proprietatea inculpatului B., până la concurenţa sumei de 1.000.000 euro.
Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat necesitatea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot asigura repararea pagubei produse părţilor civile şi acoperirea cheltuielilor judiciare.
Măsura asigurătorie a fost menţinută prin rechizitoriul nr. x/2021 din 16 septembrie 2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. g) C. pen., raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în dimineaţa zilei de 19 iunie 2021, în jurul orei 04:27, în timp ce se afla în apartamentul său din str. x, bloc UJCM sc. B, Iaşi, pe fondului unui conflict cu victima C., persoană cu care convieţuia, având relaţii asemănătoare celor dintre soţi, cunoscând faptul că este însărcinată, i-a aplicat mai multe lovituri la nivelul feţei şi corpului, după care a strâns-o de gât, prin comprimarea cu mâna a zonei cervicale, iar ulterior, profitând de starea de semiconştienţă sau inconştienţă a victimei, a aşezat corpul acesteia cu faţa în jos, orientată spre interiorul camerei şi picioarele spre exterior, pe marginea ferestrei bucătăriei şi a împins-o în exteriorul clădirii, leziunile provocate la contactul cu solul ducând la decesul acesteia.
Cauza a fost îregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori la data de 19 septembrie 2022, aceasta aflându-se în prezent în faza judecăţii în fond.
În acest context, procedând la verificarea soluţiei primei instanţe, de menţinere a măsurii asigurătorii dispuse faţă de inculpatul B. prin ordonanţa procurorului anterior menţionată, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Potrivit art. 249 alin. (1), (2), (5) şi 6 C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale,(...) din oficiu (...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanţă (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care (...) pot servi la garantarea (...)executării cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).
(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune (...) se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.
(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile."
Din interpretarea coroborată dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
Deopotrivă, rezultă că procurorul poate lua întotdeauna măsurile asigurătorii din oficiu, dispunerea acestora nefiind, prin urmare, condiţionată de o eventuală manifestare de voinţă în acest sens a părţilor cărora legea procesual penală le recunoaşte o astfel de vocaţie (părţile civile), ci doar de constatarea necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.
Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că, prin încheierea contestată, Curtea de Apel Iaşi a menţinut sechestrul asigurător instituit faţă de inculpatul B. în cursul urmăririi penale, apreciind că, în contextul în care acesta este cercetat, în fond, pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de omor calificat, cauză în care părţile civile (tatăl şi fratele victimei) au solicitat despăgubiri de 1.000.000 euro, măsurile asigurătorii analizate satisfac în continuare exigenţele de necesitate şi de proporţionalitate care au stat la baza dispunerii lor.
În actuala procedură, contestatorul B. critică această încheiere invocând, sub un prim aspect, nelegalitatea sa derivată, în esenţă, din pretinsa omisiune a judecătorului fondului de a motiva, complet şi convingător, soluţia dispusă.
Critica formulată este neîntemeiată.
În cuprinsul actului procedural atacat au fost expuse, într-o formă sintetică, dar elocventă, argumentele faptice şi juridice pe care judecătorul fondului şi-a fundamentat soluţia menţinerii măsurii asigurătorii dispuse în cauză, în cursul urmăririi penale, faţă de contestator.
Deşi, aparent, argumentaţia judecătorului are un caracter succint, ea reflectă cu suficientă concizie considerentele esenţiale pentru care acesta a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii subzistă şi în faza judecăţii în fond a cauzei, aceste motive vizând, pe de o parte, constatarea persistenţei necesităţii instituirii/menţinerii măsurii procesuale analizate în vederea evitării riscului ca bunurile respective să nu fie înstrăinate până la finalizarea procesului penal şi, implicit, pentru a limita riscul ca inculpatul să devină insolvabil, iar pe de altă parte, subzistenţa caracterului proporţional al acesteia, atât din perspectiva scopului pentru care a fost dispusă, cât şi a duratei ei.
Împrejurarea că, în mod firesc, contestatorul nu achiesează la argumentele instanţei de fond, nu afectează substanţa motivării încheierii atacate, care este suficientă pentru a permite instanţei de control judiciar, într-o cale de atac devolutivă ca cea de faţă, să cenzureze toate statuările pertinente, în fapt şi în drept, ale primei instanţe.
De altfel, critica analizată vizează, în mod determinant, nu numai încheierea contestată, ci chiar ordonanţa procurorului de instituire a măsurii asigurătorii, apărarea susţinând că nelegalitatea acesteia din urmă, derivată din lipsa motivării, s-ar repercuta şi asupra legalităţii hotărârii atacate.
Or, legalitatea şi temeinicia soluţiei de luare a măsurii asigurătorii şi, implicit, a ordonanţei prin care o atare măsură a fost dispusă în cursul urmăririi penale, au făcut obiectul analizei judecătorului de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpat în temeiul art. 250 C. proc. pen., în cuprinsul încheierii penale nr. 8/DL din 5 august 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minoi.
Caracterul definitiv al acestei hotărâri şi autoritatea ce derivă din aceasta se răsfrânge nu doar asupra soluţiei în sine, ci şi asupra chestiunilor circumscrise analizei, la acele momente procesuale, a legalităţii şi temeiniciei soluţiei de luare a măsurii asigurătorii, astfel încât aceste chestiuni nu mai pot fi repuse în discuţie în actualul cadru procesual, întrucât s-are tinde astfel la o cenzurare implicită a încheierii definitive.
Prin urmare, în absenţa unor elemente noi, care să repună în mod obiectiv în discuţie fundamentul concluziilor anterioare ale organelor judiciare, o analiză a aceloraşi chestiuni în actualul cadru procesual ar fi lipsită de suport.
Suplimentar statuărilor din cuprinsul hotărârii sus-menţionate, Înalta Curte constată că, astfel cum a reţinut anterior, dispunerea măsurii asigurătorii nu este condiţionată de o eventuală manifestare de voinţă în acest sens a părţilor cărora legea procesual penală le recunoaşte o astfel de vocaţie (părţile civile), astfel cum antamează apărarea contestatorului în actuala procedură, dispoziţiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen. statuând că procurorul poate lua întotdeauna măsurile asigurătorii din oficiu, evident, în măsura în care ele sunt necesare atingerii scopului prevăzut de acelaşi text de lege.
Or, raportat la statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 629/2015 (publicată în M.Of. nr. 868 din 20 noiembrie 2015), în sensul că măsura asigurătorie poate fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu, Înalta Curte constată că, în contextul particular al speţei, necesitatea menţinerii măsurii asigurătorii se fundamentează pe chiar poziţia procesuală adoptată de tatăl şi fratele victimei, care au invocat daunele (în special, morale) suferite ca urmare a decesului fiicei/respectiv, surorii lor, cuantificate la 1.000.000 euro.
Practic, luând act de faptul că tatăl şi fratele victimei s-au constituit părţi civile în procesul penal, în limitele anterior menţionate, procurorul, în baza marjei de apreciere la care este îndreptăţit potrivit art. 249 C. proc. pen., din oficiu, apreciind asupra necesităţii asigurării acoperirii pagubei suferite de rudele victimei, dar şi a cheltuielilor judiciare substanţiale determinate de complexitatea cauzei, a dispus, din oficiu, luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului.
Împrejurarea că, în mod firesc, raportat la stadiul procedurii penale, valoarea acestor daune nu avea şi nu are nici în acest moment procesual un caracter cert, nu afectează legalitatea măsurii procesuale analizate, astfel cum invocă apărarea.
Potrivit art. 249 alin. (5) C. proc. pen., în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, organele judiciare au posibilitatea de a institui şi, implicit, de a menţine sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau ale inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei produsă prin infracţiune şi a cheltuielilor judiciare, legea prezumând, prin urmare, că, până la reperul valoric menţionat, măsura asigurătorie îndeplineşte exigenţa proporţionalităţii cu scopul instituirii ei, indiferent de faza procesuală în care este dispusă/menţinută.
De aceea, menţinerea, în faza cercetării judecătoreşti în fond, a sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului B., până la concurenţa valorii estimate a prejudiciului suferit de părţile civile, respectă exigenţa proporţionalităţii cu scopul instituirii ei, respectiv, garantarea acoperirii integrale a pagubei presupus cauzate prin infracţiunea pentru care este cercetat contestatorul, dar şi a cheltuielilor judiciare.
Prin urmare, susţinerile contrare ale inculpatului în prezenta contestaţie sunt neîntemeiate, certitudinea prejudiciului nefiind o condiţie de legalitate sau temeinicie a măsurii procesuale analizate.
Deopotrivă neîntemeiate sunt şi celelate critici de netemeinicie invocate de inculpatul B., vizând omisiunea evaluării şi, evident, a indicării, în încheierea atacată, a împrejurărilor care ar putea constitui un risc de sustragere ce ar fi trebuit înlăturat prin măsura asigurătorie dispusă.
Înalta Curte reţine în acest sens că, în cuprinsul aceleiaşi decizii a instanţei de contencios constituţional sus-menţionate s-a stabilit, cu valoare de principiu, că "pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă".
Prin urmare, premisa măsurii asigurătorii o constituie exclusiv suspiciunea comiterii unei fapte ilicite apte să producă un prejudiciu sau a unei fapte în raport de a cărei natură legea impune obligativitatea măsurii confiscării speciale sau extinse, aceasta fiind suficientă pentru instituirea unei măsuri procesuale având ca unic scop evitarea unei eventuale ascunderi, distrugeri, înstrăinări sau sustrageri de la urmărire a bunurilor care ar putea asigura acoperirea prejudiciului sau ar putea face obiectul confiscării.
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte concluzionează, concordant primei instanţe, că măsura asigurătorie analizată satisface în continuare exigenţele de necesitate şi proporţionalitate care au stat la baza dispunerii ei, criticile formulate de inculpatul B. în contestaţie fiind, în integralitate, neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 raportat la art. 2501 coroborat cu art. 2502 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din data de 6 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 85 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din data de 6 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 85 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iulie 2023.