Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra apelului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată:
Persoana condamnată A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 46 din 13.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2016, invocând că două sentinţe penale definitive nu se pot concilia şi a solicitat, în temeiul art. 461 C. proc. pen., rejudecarea, cu consecinţa, restituirii sumei de 17500 RON, reprezentând cheltuielile judiciare către stat, pe care le-a achitat integral.
În motivare, revizuentul a precizat că, la data de 20.01.2023, a primit de la ANAF-AJFP Dâmbovita, somatie de plată şi înştiinţare de înfiinţare a popririi pentru suma de 17500 RON, aferentă cheltuielilor de judecată (deşi suma de 2500 RON, reprezentând cheltuielile de judecată la instanţa de fond au rămas în sarcina statului conform deciziei 264/A/19.12.2022 a ICCJ); împotriva acestui titlu executoriu a formulat contestaţie la executare, pe care a ataşat-o cererii de revizuire.
Astfel, revizuentul a arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Dambovita, a fost trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 rap. la art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., art. 264 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. şi art. 48 rap. la art. 320 alin. (1) si 2 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., alături de inculpatii B., C., D., E. si F., fiind stabilite cheltuieli judiciare către stat în sumă de 120.000 RON (20.000 RON în sarcina fiecărui inculpat).
Prin sentinţa penală nr. 46 din 13.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. toţi inculpaţii fiind obligaţi la plata sumei de 17500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (urmărire penală - 15000 RON şi instanţă - 2500 RON).
Întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus înlăturarea din materialul probator a convorbirilor telefonice, în urma solicitării inculpaţilor în fata primei instanţe de a se stabili cheltuielile de judecată după înlăturarea cuantumului sumei de bani aferent acestei operaţiuni, instanta de fond a obligat inculpaţii la plata sumei de 17500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata (15000 urmărire penală şi 2500 instanţă), fiind reduse cheltuielile aferente urmăririi penale cu suma de 5000 RON.
Prin decizia penală nr. 264/A din 19.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei faţă de inculpaţii A., C., D., iar faţă de inculpaţii E. şi F. s-a dispus încetarea procesului ca urmare a intervenirii prescripţiei pentru faptele prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 48 rap. la art. 320 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. şi rejudecarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 263 alin. (1) si 2 lit. a) C. pen. şi art. 264 alin. (1) si 2 lit. a) C. pen. cu trimiterea cauzei instanţei de fond - Curtea de Apel Ploieşti.
Revizuentul a arătat că, potrivit deciziei instanţei de apel, suma de 2500 RON la care a fost obligat prin sentinţa instanţei de fond, a rămas în sarcina statului.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a mai menţionat că, pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul B. a decedat, dispunându-se încetarea procesului penal. Instanţa de fond nu a precizat dacă cheltuielile judiciare aferente urmăririi penale şi judecăţii rămân în sarcina statului, urmează a fi suportate de moştenitori sau le suportă ceilalţi inculpaţi.
Urmare a rejudecării cauzei în ceea cei îi priveşte pe inculpaţii E. şi F., Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat sentinţa penală nr. 73 din 30.06.2023, rămasă definitivă prin neapelare, prin care a dispus, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., că cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului; astfel, cei doi inculpaţi nu au mai fost obligaţi la plata sumei de 15000 RON cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale şi nici a sumei de 2500 RON aferente judecării în primă instantă a cauzei.
A concluzionat că toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată prin acelaşi rechizitoriu, faţă de toţi inculpaţii s-a dispus încetarea procesului ca urmare a intervenirii prescripţiei faptei, însă nu toţi inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, revizuentul fiind singurul care a primit actele de înfiinţare a popririi şi de achitare a sumei de 17500 RON, adresa către ANAF-AFP Dambovita fiind emisă de secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie -Biroul executări penale al Curţii de Apel Ploieşti pentru suma de 17500 RON (fără a se înlătura suma de 2500 RON conform deciziei ICCJ).
Prin sentinţa penală nr. 126 din 12 decembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2023, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentintei penale nr. 46 din data de 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2016.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanţa a constatat că, prin sentinţa penală nr. 46 din 13.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploieşti a condamnat pe inculpatul A., în temeiul art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 263 alin. C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., inculpatul A. a fost condamant la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (1an + 1an + 2ani), respectiv sporul de 1 an şi 4 luni închisoare, în final inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultanta de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare.
Pedeapsa s-a dispus să se execute în regim de detenţie.
În baza art. 72 C. pen. s-a dedus prevenţia inculpatului A. din data de 06.10.2015 (reţinerea) şi de la 08.10.2015 la 27.12.2016 (arestare preventivă şi arest la domiciliu).
(...)
În baza art. 274 alin. (1) C. pen.. au fost obligaţi inculpaţii E., F., C., A. şi D. la plata sumei de 17.500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (urmărire penală - 15.000 RON şi instanţă - 2.500 RON).
Prin decizia penală nr. 264/A din 19.12.2022, pronuntată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi b) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii A., F., C., E., D. împotriva sentinţei penale nr. 46 din data de 13 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând, între altele, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., complicitate la traficul de migraţi, prev. de art. 48 rap. la art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) din C. pen., facilitarea şederii ilegale în România, prev. de art. 264 alin. (1) şi (2) lit. a) din C. pen. şi complicitate la falsul material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 rap. la art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în fond şi în apel au rămas în sarcina acestuia.
Astfel, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că revizuentul urmăreşte, prin promovarea căii de atac extraordinare a revizuirii, restituirea unor cheltuieli judiciare la plata cărora a fost obligat prin hotărârea de condamnare, aspect care nu se circumscrie dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 126 din 12 decembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2023, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susţinute de apărătorul ales şi de către apelant, cu ocazia ultimului cuvânt, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelul declarat de revizuentul A. este nefondat, reţinând următoarele:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.
În speţă, se constată că cererea formulată de revizuentul A., este întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, acesta arătând că cererea de revizuire vizează cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat prin sentinţa penală nr. 46 din 13.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 264/A din 19.12.2022, pronuntată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016 (hotărâre conform căreia, cheltuielile judiciare avansate de stat în fond şi în apel au rămas în sarcina acestuia).
În motivarea cererii, revizuentul a precizat că, întrucât a primit de la ANAF-AJFP Dâmbovita, la data de 20.01.2023, somatie de plată şi înştiinţare de înfiinţare a popririi pentru suma de 17500 RON, aferentă cheltuielilor de judecată (deşi suma de 2500 RON, reprezentând cheltuielile de judecată la instanţa de fond au rămas în sarcina statului conform deciziei nr. 264/A/19.12.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a achitat integral cheltuielile de judecată, solicitând restituirea sumei achitate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a analizat şi a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reţinând că revizuentul nu a prezentat în fapt o situaţie care să se circumscrie cazului reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, în cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive şi hotărârile să nu se poată concilia. Prima condiţie se consideră realizată numai dacă sunt două sau mai multe hotărâri penale definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, iar cât priveşte cea de-a doua condiţie, starea de inconciliabilitate poate exista în ipotezele în care hotărârile se referă la aceeaşi faptă şi la făptuitori diferiţi, hotărârile se referă la acelaşi făptuitor şi la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte şi făptuitori diferiţi.
Or, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se regăseşte niciuna dintre ipotezele vizate de cea de-a doua condiţie, necesar a exista pentru a fi în prezenţa unor hotărâri care nu se pot concilia. În speţă, hotărârea instanţei de fond, prin care revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată a fost desfiinţată prin decizia pronunţată de instanţa de apel, conform căreia cheltuielile judiciare avansate de stat în fond şi în apel au rămas în sarcina acestuia.
În consecinţă, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte concluzionează că sentinţa apelată este legală şi temeinică.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 12 decembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 12 decembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 februarie 2024.