Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2023
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 160/P.I. din data de 21 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 338/PI/2022 din 17 ianuarie 2023, emis de Curtea de Apel Timişoara în baza sentinţei penale nr. 324/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea contestatorului la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus plata onorariului parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 150 de RON, din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 30 mai 2023, sub nr. x/2023, condamnatul A. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 338/PI/2022 din 17 ianuarie 2023, emis de Curtea de Apel Timişoara în baza sentinţei penale nr. 324/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2023, prin care s-a recunoscut pedeapsa de 841 de zile stabilită de autorităţile maghiare, solicitând recunoaşterea decretului de graţiere emis de autorităţile judiciare maghiare în raport de pedepse de până la 3 ani închisoare, de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat executarea pedepsei pe teritoriul statului maghiar.
În drept, a invocat prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Astfel învestită, analizând actele de la dosar, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 324 din 8 decembrie 2022, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 4 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 7. B.56/2021/9 a Judecătoriei de Ocol din Koszeg, din data de 20 decembrie 2021, rămasă definitivă la aceeaşi dată, prin care numitul A. a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 841 de zile (2 ani şi 4 luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de migranţi", prevăzute de art. 353 alin. (1) şi (2) lit. b) din C. pen. maghiar, faptă incriminată de legea penală română prin art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. (infracţiunea de trafic de migranţi).
S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei aplicate prin sentinţa autorităţilor judiciare străine sus-menţionată.
S-a constatat că persoana condamnată a executat din pedeapsă, până la data de 16 mai 2021, o perioadă de 148 zile închisoare.
În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 73 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 841 zile închisoare perioada executată, de 148 zile închisoare executate până la data de 16 mai 2022, precum şi perioada ulterior executată până la zi şi s-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinţei.
În acest context, prima instanţă a notat că, deşi contestaţia la executare a condamnatului a fost făcută prin avocat ales, acesta nu a indicat, în concret, la ce decret de graţiere se referă.
Făcând verificări în acest sens, prima instanţă a reţinut că, probabil, condamnatul are în vedere Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 emis la data de 28 aprilie 2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Or, Ministerul de Justiţie din Ungaria a transmis Nota din 25 mai 2023 prin care a specificat că acest decret guvernamental nu se aplică condamnaţilor care deja au fost transferaţi pentru executarea pedepsei în altă ţară, deoarece nu are efect retroactiv şi, prin urmare, nu li se aplică nici cetăţenilor români care au fost condamnaţi în Ungaria şi transferaţi în România în vederea executării pedepsei, anterior emiterii acestuia.
Contestatorul a fost condamnat în Ungaria şi transferat în România, în vederea continuării executării pedepsei, în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.
Potrivit art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru:
"(1) Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autorităţile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) şi (3), să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată."
Această reglementare din Decizia-cadru a fost preluată de statul român în cuprinsul dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care prevede că:
"În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."
Prin urmare, din dispoziţiile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rezultă că instanţa română de executare ar fi putut deduce din pedeapsa recunoscută durata graţierii acordate anterior transferului în România, situaţie neincidentă în cauză întrucât decretul de graţiere maghiar a fost emis la data de 28 aprilie 2023, ulterior transferului în România a persoanei condamnate, care s-a realizat la data de 1 martie 2023.
Pe de altă parte, chiar dacă, potrivit 156 alin. (4) rap. la art. 139 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, se poate aplica graţierea de către statul român, în calitate de stat de executare, şi când intervine după transferarea persoanei condamnate, totuşi, aceasta nu se poate face decât în limitele prevăzute de actul de graţiere emis de statul emitent. Or, Ungaria, în calitate de stat emitent al decretului de graţiere, a stabilit că acesta nu li se aplică condamnaţilor care deja au fost transferaţi în alte ţări în vederea executării pedepsei.
Pentru considerentele expuse, prima instanţă a respins contestaţia la executare, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.
****
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 iulie 2023, sub nr. x/2023.
La termenul fixat în cauză, 14 septembrie 2023, în contextul refuzului contestatorului condamnat de a lua legătura cu avocatul desemnat din oficiu, deşi şi-a dat acordul cu privire la asistenţa juridică acordată de acesta, apărătorul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, aplicarea prevederilor Decretului nr. 148/2023 emis de autorităţile maghiare la data de 28 aprilie 2023.
Concluziile apărătorului desemnat din oficiu, ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Evaluând contestaţia de faţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:
Obiectul cauzei de faţă îl constituie cererea prin care condamnatul A. [aflat în prezent în executarea pedepsei de 841 de zile (2 ani şi 4 luni) închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 7. B.56/2021/9 din 20 decembrie 2021 a Judecătoriei de Ocol din Koszeg, rămasă definitivă la aceeaşi dată, recunoscută prin sentinţa penală definitivă nr. 324/PI din 8 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2022] a solicitat "recunoaşterea decretului de graţiere emis de autorităţile maghiare pedepselor până în 3 ani", de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat executarea pedepsei pe teritoriul statului maghiar, identificat ca fiind Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
Cererea astfel formulată constituie o contestaţie la executare care îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la 156 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător".
Aceste texte de lege, care garantează că, în procedura de transferare, persoanele condamnate vor beneficia de toate deducerile de pedeapsă acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România, instituie în sarcina instanţelor naţionale obligaţia deducerii din pedeapsa privativă de libertate care trebuie executată în România, atât a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, cât şi, dacă este cazul, a numărului de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.
În considerarea acestor dispoziţii legale, cetăţeanul român condamnat într-un stat membru al Uniunii Europene printr-o hotărâre judecătorească definitivă, recunoscută în România, care a beneficiat, în statul de condamnare, de recunoaşterea ca executată a unei perioade de timp, ca urmare a efectelor produse de graţierea acordată anterior, îşi păstrează acest drept şi ulterior transferării sale într-un loc de deţinere din ţara de origine, el urmând să producă efecte identice în ambele ordini juridice, atât a statului de condamnare, cât şi a statului de executare.
Pentru a produce însă astfel de efecte, recunoşterea ca executată a unei perioade de timp, ca efect al graţierii acordate de statul de condamnare, trebuie să fie anterioară transferării efective în România a condamnatului, ceea ce înseamnă că actul de graţiere trebuie să fie anterior acestui moment sau să producă efecte anterior transferului.
Evaluând datele concrete ale speţei prin prisma consideraţiilor teoretice expuse, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că actul de graţiere invocat de condamnatul A., identificat ca fiind Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (aflat la filele12-13 din dosarul Curţii de Apel Timişoara) a fost emis la data de 28 aprilie 2023 şi a produs efecte juridice din ziua următoare datei publicării lui, deci ulterior transferului contestatorului în România, la data de 1 martie 2023.
Ca urmare, în cauză nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, ca deducerile de pedeapsă ca efect al graţierii să fie acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România.
Având în vedere acest argument, dar şi împrejurarea că, prin Nota din 25 mai 2023, Ministerul de Justiţie din Ungaria a comunicat că decretul guvernamental sus-menţionat nu se aplică condamnaţilor care deja au fost transferaţi pentru executarea pedepsei în altă ţară, deoarece nu are efect retroactiv şi, prin urmare, nu li se aplică nici cetăţenilor români care au fost condamnaţi în Ungaria şi transferaţi în România în vederea executării pedepsei, anterior emiterii acestuia, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe de respingere a contestaţiei la executare formulate de condamnatul A. este temeinică şi legală.
Pentru aceste motive, constatând neîntemeiate criticile formulate în contestaţie, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 160/P.I. din data de 21 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 272 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 160/P.I. din data de 21 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2023.