Şedinţa publică din data de 22 februarie 2024
Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înaintată la Tribunalul Hunedoara, întemeiată pe dispoziţiile art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. rap.la art. 141 alin. (7) lit. b) şi alin. (6) lit. i) din Legea nr. 302/2004 condamnatul A. a solicitat completarea hotărârii nr. 22/2020 din data de 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
În susţinerea cererii, petentul a arătat că, prin hotărârea nr. 408/2010 a Curţii Provinciale din Zaragoza (Spania) sectia nr. 001 pronunţată la data de 02.12.2011, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 17 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de omor şi la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de arme, în final, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 19 ani şi 2 luni închisoare.
A susţinut că s-a ajuns la pedeapsa de 22 ani şi 6 luni închisoare prin prisma faptului că sistemul de drept spaniol îmbrăţişează, în materia tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, cumul aritmetic.
Totodată, a arătat că, prin sentinţa penală nr. 22/2020 din data de 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost recunoscută hotărârea nr. 408/2010 a Curţii Provinciale din Zaragoza, iar ulterior recunoaşterii, s-au realizat deducerile aferente. Ca urmare a acestei recunoaşteri a hotărârii spaniole, condamnatul se află în executarea pedepsei cu închisoarea de 8.210 zile, pedeapsă la care s-a ajuns prin aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni din legea spaniolă, prin cumul aritmetic, împrejurare ce se solicită a fi remediată prin prezenta cerere.
La termenul stabilit în cauză, din data de 15 decembrie 2022, apărătorul ales al petentului a solicitat declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, precizând că nu a înţeles să formuleze contestaţie la executare, întrucât solicitările sale nu pot fi încadrate în vreunul din motivele care permit formularea unei contestaţii la executare, ci completarea unei omisiuni pe care Curtea de Apel Alba Iulia ar fi făcut-o la momentul recunoaşterii hotărârii emise de autorităţile judiciare din Spania.
Prin sentinţa penală nr. 138 din data de 15.11.2023 a Tribunalului Hunedoara în dosar nr. x/2023, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a instanţei invocată de condamnatul A. şi, în consecinţă, în baza art. 50 din C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de îndreptare a omisiunii vădite din cuprinsul sentinţei penale nr. 22/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, formulată de condamnatul A., în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 22 noiembrie 2023, sub nr. x/2023.
Prin încheierea penală nr. 100/2023 din data de 14 decembrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală, a fost respinsă cererea formulată de persoana condamnată A. privind înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul sentinţei penale nr. 22/25.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosar nr. x/2020.
În esenţă, curtea a reţinut că, prin recunoaşterea unei hotărâri străine în temeiul Legii nr. 302/2004, aceasta devine parte din ordinea juridică a statului care a recunoscut-o, aceasta dobândind autoritate de lucru judecat în statul de executare. Astfel, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele impuse de lege, iar pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română şi nu depăşeşte limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni, instanţa română poate recunoaşte hotărârea statului de condamnare.
A mai arătat că instanţa învestită cu recunoaşterea unei hotărâri penale străine nu poate proceda la determinarea pedepsei rezultante a cărei recunoaştere se cere conform legislaţiei româneşti, întrucât pedeapsa se recunoaşte global, aşa cum a fost dispusă de autorităţile statului de condamnare. Prin urmare, dacă pedeapsa rezultantă a fost calculată prin cumul aritmetic sau global, în conformitate cu legislaţia statului de condamnare, instanţa nu poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante cu regulile cumulului juridic stabilite de C. pen. român.
Totodată, curtea a arătat că pedeapsa de 22 ani şi 6 luni aplicată condamnatului A. a fost recunoscută, în mod definitiv, prin hotărârea nr. 22/2020 din data de 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, care a apreciat că nu se impune adaptarea pedepsei în cauză, întrucât aceasta nu depăşeşte limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru acelaşi tip de infracţiuni, sentinţa bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
Instanţa fondului a avut în vedere şi considerentele Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Secţiilor Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie publicată în Monitorul Oficial nr. 850 din 8 decembrie 2009, pronunţată în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004, în soluţionarea cererii având ca obiect conversiunea condamnării, potrivit căreia, instanţa trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român. Nu este incompatibilă cu legislaţia română pedeapsa rezultantă a închisorii aplicată prin cumul aritmetic în statul de condamnare, a cărei durată nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.
Pe cale de consecinţă, a apreciat că natura şi durata pedepsei de executat pentru condamnatul petent au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea nr. 408/2010 a Curţii Provinciale din Zaragoza (Spania) secţia 001 pronunţată în 02.12.2010, iar a modifica la acest moment modalitatea de calcul a pedepsei, cum susţine petentul prin cererea formulată, ar reprezenta o atingere a autorităţii de lucru judecat al acestei decizii judiciare definitive, mai ales în condiţiile în care instanţa învestită cu recunoaşterea hotărârii de condamnare a procedat la verificarea pedepsei aplicabile pentru concursul de infracţiuni comis de condamnat conform legii penale române şi a reţinut că nu se impune adaptarea pedepsei stabilite de statul de condamnare, întrucât pedeapsa aplicată acestuia este inferioară pedepsei maxime prevăzute de legea penală română.
În aceste condiţii, instanţa nu ar putea proceda, pe calea unei cereri pentru înlăturarea unor omisiuni vădite sau de îndreptare a erorilor materiale, la descontopirea pedepselor reunite în pedeapsa rezultantă de 22 ani şi 6 luni şi recontopirea acestora potrivit dreptului intern, întrucât aceasta operaţiune nu este legală şi ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 22/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia prin care a fost recunoscută hotărârea statului de condamnare. În vederea executării hotărârii, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 22/2020 din 05.05.2020, Penitenciarul Bucureşti-Rahova comunicând prin adresa din 07.12.2020 punerea în executare a mandatului la data de 26.11.2020, pedeapsa începând la 04.11.2019 şi expirând la 12.06.2030.
În acest context, instanţa a reţinut că prin cererea ce face obiectul cauzei, astfel cum a fost calificată de Curtea de Apel Alba Iulia, petentul A. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modalitatea în care instanţa a realizat contopirea pedepselor, susţinând că, într-o primă etapă, ar fi trebuit descontopită pedeapsa globală de 22 ani şi 6 luni închisoare aplicată de autorităţile judiciare spaniole şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 22/25.03.2020 pronunţată în dosar nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia, iar apoi pedepsele repuse în individualitatea lor să fie contopite conform concursului de infracţiuni prevăzut de C. pen. român, prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea a sporului de pedeapsă de 1/3 din suma celorlalte pedepse.
Astfel, curtea a constatat că aspectele invocate de petent reprezintă probleme ce vizează fondul cauzei şi au primit o soluţionare definitivă prin sentinţa penală nr. 408/02.12.2010 pronunţată de Curtea Provincială din Zaragoza, secţia nr. 001 - Spania, astfel cum a fost recunoscută şi rămasă definitivă prin sentinţa penală nr. 22/25.03.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, intrând în sfera autorităţii de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi rediscutate în cadrul unei cereri privind înlăturarea unor omisiuni vădite, deoarece s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv unui litigiu să nu mai poată fi supus rejudecării, decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, îndreptarea erorilor materiale/înlăturarea unor omisiuni vădite neconstituind un asemenea caz.
Totodată instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanţa naţională, în cadrul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti de condamnare la pedepse privative de libertate pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene, are posibilitatea de a adapta pedeapsa rezultantă aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni, doar în situaţia în care aceasta depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, nu şi de a adapta fiecare pedeapsa aplicată pentru fiecare infracţiune săvârşită de persoana condamnată, urmată de contopirea acestor pedepse potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. român.
Drept urmare, Curtea de Apel Alba Iulia, reţinând că titlul executoriu - sentinţa penală nr. 408/02.12.2010 pronunţată de Curtea Provincială din Zaragoza, secţia nr. 001 - Spania, astfel cum a fost recunoscută şi rămasă definitivă prin sentinţa penală nr. 22/25.03.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia - este clar şi nu necesită lămuriri, îndreptări sau completări pentru executarea sa, iar prin prezenta cerere petentul A. tinde să răstoarne autoritatea de lucru judecat a acestui titlu prin invocarea unor aspecte care deja au fost analizate cu ocazia soluţionării cererii de recunoaştere şi executare în România a hotărârii pronunţate de autorităţile spaniole, a respins, ca nefondată, cererea privind înlăturarea unor omisiuni vădite.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel condamnatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 02 februarie 2024, fiind stabilit termen la data de 22 februarie 2024.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază nefondat apelul declarat de condamnatul A. împotriva încheierii încheierii penale nr. 100/2023 din data de 14 decembrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 279 din C. proc. pen., "Dispoziţiile art. 278 se aplică şi în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, avocaţi, potrivit art. 272 şi 273, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.".
Prin cererea de înlăturare a unei omisiuni vădite condamnatul A. a solicitat completarea hotărârii nr. 22/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia şi să se dispună contopirea pedepselor aplicate condamnatului de autorităţile judiciare spaniole, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte constată că, în realitate, condamnatul A. urmăreşte adaptarea pedepsei aplicate în urma efectuării procedurii de contopire, prin sentinţa penală nr. 22/2020 din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, în temeiul dispoziţiilor legale antemenţionate.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 22/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost recunoscută Hotărârea nr. 408/2010 a Curţii Provinciale din Zaragoza, ulterior recunoaşterii realizându-se deducerile aferente.
Instanţa de fond a reţinut că, prin recunoaşterea unei hotărâri străine în temeiul Legii nr. 302/2004, aceasta devine parte din ordinea juridică a statului care a recunoscut-o, aceasta dobândind autoritate de lucru judecat în statul de executare. Astfel, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele impuse de lege, iar pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română şi nu depăşeşte limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni, instanţa română poate recunoaşte hotărârea statului de condamnare.
Totodată, în mod corect a constata că, dacă pedeapsa rezultantă a fost calculată prin cumul aritmetic sau global, în conformitate cu legislaţia statului de condamnare, instanţa nu poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante cu regulile cumulului juridic stabilite de C. pen. român.
Aşa cum s-a reţinut în practica constantă a Înaltei Curţi, potrivit Legii nr. 302/2004, când procedează la recunoaşterea unei hotărâri emise de autorităţile judiciare străine, instanţa română realizează doar operaţiunea de comparare a duratei pedepsei rezultante, astfel cum a fost stabilită de autorităţile judiciare din statul emitent, cu maximul general al pedepsei închisorii prevăzute de C. pen. român sau cu suma pedepselor componente aplicate, dacă este cazul.
Or, pe calea demersului judiciar iniţiat de condamnatul A. nu se poate proceda la reevaluarea modalităţii în care instanţa de fond a examinat cauza, inclusiv din perspectiva posibilităţii adaptării pedepsei aplicate de instanţa străină, având în vedere dispoziţiile art. 141 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004 (invocate de apelant) precum şi cele ale art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 incidente în cauză, care nu prevăd această posibilitate.
Pentru aceste considerente, apreciind că încheierea apelată este legală şi temeinică, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva încheierii penale nr. 100/2023 din data de 14 decembrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat A., în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva încheierii penale nr. 100/2023 din data de 14 decembrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2024.