Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105/F din data de 19 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul - condamnat A..
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul - condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 25.04.2023, a fost înregistrată cererea formulată de persoana condamnată A. privind modificarea pedepsei rezultante de 8 ani, 10 luni şi 11 zile, dispusă prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 40/2022 din 07.04.2022, în sensul reducerii acesteia, conform art. 595 din C. proc. pen.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a), art. 595 şi art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., precum şi art. 6 din C. pen., O.U.G. nr. 71/2022 din data de 30.05.2022, Deciziile CCR nr. 358/2022 şi 297/2018.
În motivarea cererii, persoana condamnată a arătat că acţiunea vizează reducerea pedepsei de 8 ani, 10 luni şi 11 zile, cu pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare, conform dispoziţiilor art. 595 din C. proc. pen., ca urmare a intervenirii unei legi penale noi, respectiv O.U.G. nr. 71/2022 din data de 30.05.2022, care a modificat art. 155 din C. pen. (urmare a Deciziilor CCR nr. 358/2022 şi 297/2018), care, în opinia sa, fac aplicabile prevederile art. 6 din C. pen.
A arătat că această condamnare de 3 ani şi 10 luni închisoare a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în procedura de recunoaştere a unei hotărâri pronunţate într-un alt stat, definitivă prin decizia penală nr. 396 din 05.09.2019 a Î.C.C.J., iar pedeapsa astfel recunoscută a fost contopită ulterior cu alte pedepse rezultând în final pedeapsa rezultantă de 8 ani, 10 luni şi 11 zile închisoare şi 5000 de RON amendă.
Cel de-al doilea motiv al contestaţiei a vizat înlăturarea din cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 40/2022 din 07.04.2022 a pedepsei de 5000 de RON amendă penală, dat fiind că a executat această pedeapsă.
Persoana condamnată a depus la dosar mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 40/2022 din 07.04.2022, sentinţa penală nr. 136/F/18.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2019, chitanţa seria x nr. x din 05.07.2022 privind plata sumei de 5000 RON, reprezentând amenda la care a fost condamnat.
Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că, prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 396 din 05.09.2019 a Î.C.C.J., în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a respins cererea de punere în executare, prin predarea persoanei solicitate A., a mandatului european de arestare, emis de Procuratura Judeţeană - Silistra din Republica Bulgaria, la data de 15 aprilie 2019, actualizat la data de 15 mai 2019.
În temeiul art. 99 alin. (3) rap. la art. 166 alin. (3) şi alin. (6) lit. a) corob. cu art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut, pe cale incidentală, sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea, în perioada 14 iulie 2008 - 12 decembrie 2008, a infracţiunii de fraudă, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, în înţelesul Convenţiei din 26.07.1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi s-a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.
După rămânerea definitivă a acestei sentinţe, prin decizia penală nr. 396 din 05.09.2019 a Î.C.C.J., prin care a fost respinsă contestaţia, petentului i-au fost contopite mai multe pedepse, în care a fost inclusă şi această pedeapsă recunoscută.
S-a mai constatat că petentul a mai formulat ulterior solicitări invocând intervenirea unei legi penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârilor iniţiale de condamnare, Curtea reţinând că în final, prin sentinţa penală nr. 32/F din data de 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală pronunţată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 227 din data de 07.04.2022 a Î.C.C.J. s-a admis contestaţia la executare în baza art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi în baza art. 6 alin. (3) din C. pen., s-a constatat că dispoziţiile art. 10 alin. (1) al Legii nr. 241/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021, sunt mai favorabile petentului condamnat A..
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 241F/14.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente, de 6 ani închisoare şi 1 an închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 6 alin. (3) din C. pen., s-a înlocuit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată petentului condamnat A. prin sentinţa penală nr. 241F/14.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., cu pedeapsa amenzii penale constând în 100 de zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile - amendă fiind de 50 de RON, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5000 RON.
S-au menţinut pedepsele accesorii şi complementare, stabilite prin hotărârea de condamnare, inclusiv cu privire la pedeapsa amenzii penale dispuse prin prezenta.
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 241F/14.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat:
- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 din C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, suspendată condiţionat prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călăraşi, în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul x/2011;
- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 5 din C. pen. prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul x/2014, definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare prin sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria, în dosarul nr. x/2018 [recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a menţinut dispoziţia sentinţei penale nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti de anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul x/2014, definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente.
În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care s-a adăugat sporul fix şi obligatoriu de 2 ani, 11 luni şi 10 zile, (reprezentând 1/3 din 3 ani şi 10 luni + 4 ani + 1 an) şi amenda penală în cuantum de 5000 RON (stabilită prin prezenta) şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare şi amenda penală în cuantum de 5000.
În temeiul art. 45 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 64 din C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, respectiv asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen. privind posibilitatea înlocuirii zilelor - amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea (100 zile închisoare).
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. şi art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului A., perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din dosarul x/2016 de la 10.03.2016 la 27.05.2016, respectiv perioada pedepsei executată parţial prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la 25.06.2019 la zi.
S-a anulat M.E.P.Î nr. x/08.04.2020 emis de Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Urmare a acestei ultime hotărâri, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 40 din data de 07.04.2022 pentru pedeapsa rezultantă de 8 ani 10 luni şi 11 zile, petentul solicitând în esenţă, reducerea din această pedeapsă rezultantă a întregii pedepse de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria în Dosarul nr. x/2018, recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că în raport de data săvârşirii infracţiunii (perioada 14 iulie 2008 - 12 decembrie 2008) care a atras această condamnare recunoscută, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Petentul a considerat că prin O.U.G. nr. 71/2022 din data de 30.05.2022, care a modificat art. 155 din C. pen. (urmare a Deciziilor CCR nr. 358/2022 şi 297/2018) devin aplicabile prevederile 6 din C. pen.
Curtea a amintit că potrivit art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen.
Potrivit art. 6 din C. pen.: (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
În raport de aceste dispoziţii legale, invocate de petent, Curtea a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., legea penală mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei prevăzută de art. 6 alin. (3) din C. pen. având în vedere cu totul alte situaţii decât cele invocate.
Curtea a arătat că în virtutea aplicării cu caracter obligatoriu a dispoziţiilor art. 6 din C. pen., momentul intervenirii legii penale mai favorabile, ca moment ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, se raportează la hotărârea definitivă iniţială de condamnare, aplicarea dispoziţiilor art. 6 din C. pen. având rolul de a asigura legalitatea pedepsei, inclusiv a pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă iniţială de condamnare.
Totodată, verificarea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 6 din C. pen. nu înfrânge autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive iniţiale de condamnare, restrângerea principiului autorităţii de lucru judecat fiind limitată la înlăturarea părţii din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă sau la înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu pedeapsa amenzii, în ipoteza în care legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, în considerarea principiului legalităţii pedepsei.
Or, solicitarea petentului de a se constata existenţa unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 155 din C. pen. prin Decizia nr. 358/2022 (respectiv nr. 297/2018) nu se încadrează în cazurile avute în vedere disp. art. 6 din C. pen., aşa cum au fost acestea redate anterior. O.U.G. nr. 71/2022 prin care s-a modificat art. 155 din C. pen. - în sensul punerii sale în acord cu Constituţia potrivit celor stabilite prin Decizia CCR nr. 358/2022 nu a modificat în niciun fel infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat şi care au fost recunoscute prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.
Art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. prevede posibilitatea introducerii contestaţiei împotriva executării hotărârii penale în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Deşi petentul a indicat cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta nu este incident în cauză în raport de împrejurările invocate, întrucât ceea ce se invocă de fapt fiind prescripţia răspunderii penale, ca o cauză de micşorare/înlăturare a pedepsei.
Curtea a amintit că nu pe calea contestaţiei la executare poate fi invocată o cauză de încetare a procesului penal, dispoziţiile legale prevăzând o altă cale prin intermediul căreia poate fi formulată o astfel de solicitare, petentul intervertind caracterul O.U.G. nr. 71/2022 ca o lege prin care s-ar fi modificat dispoziţiile relative la infracţiunile pentru care a fost condamnat.
S-a apreciat că doar într-o asemenea situaţie s-ar fi putut avea în vedere incidenţa art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv art. 6 din C. pen. or, în contextul în care O.U.G. nr. 71/2022 a modificat dispoziţiile relative la art. 155 din C. pen. care se referă la cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei, această dispoziţie legală nu poate fi evaluată ca o lege penală mai favorabilă intervenită ulterior rămânerii definitive a condamnării şi ca atare, nu poate constitui temei al solicitării petentului.
De altfel, prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019, Curtea a analizat pe larg eventuala incidenţă în speţă a motivului opţional de refuz al executării prev. de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, referitor la prescripţia răspunderii penale pentru faptele ce fac obiectul mandatului european de arestare în situaţia în care judecata acestora ar reveni autorităţilor române, apreciind că această solicitare prealabilă a apărării persoanei solicitate este neîntemeiată, cu trimitere la Decizia nr. 297/2018, aspect relevant în măsura în care petentul ar opta pentru analiza solicitării sale din perspectiva unei alte căi procedurale.
Nici susţinerea referitoare la modificarea pedepsei în sensul înlăturării din cuprinsul pedepsei rezultante de 8 ani, 10 luni şi 11 zile închisoare a pedepsei amenzii penale de 5000 de RON nu este posibilă pe calea contestaţiei la executare, petentul făcând confuzie între executarea pedepsei (situaţia sa, care a executat pedeapsa amenzii penale) şi modificarea acesteia.
De altfel, s-a reţinut împrejurarea că prin chitanţa seria x nr. x din 05.07.2022, petentul a achitat suma de 5000 RON, reprezentând amenda la care a fost condamnat, ceea ce nu poate conduce la modificarea pedepsei în sensul înlăturării acesteia. Pedeapsa este legală astfel că executarea sa în faza procesuală a executării hotărârii (nici nu se putea executa anterior rămânerii sale definitive) şi nu echivalează cu apariţia unei cauze de stingere a pedepsei la care se referă art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Curtea a reţinut astfel că petentul a invocat doar formal cazul de contestaţie la executare în legătură cu cele două solicitări, acestea nefiind în fapt, incidente în cauză.
Pentru aceste motive, Curtea a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul - condamnat A..
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat contestatorul - condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva sentinţei penale nr. 105/F din data de 19 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţie condamnatul A., întemeiată pe art. 598 lit. d) din C. proc. pen., invocând prescripţia răspunderii penale drept cauză de micşorare a pedepsei, solicitând înlăturarea pedepsei de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria, în dosarul nr. x/2018 şi recunoscută de instanţa română.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârii, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce ţin de executarea acestora, iar nu de legalitatea şi temeinicia hotărârii de condamnare pronunţate într-un alt stat care a fost deja recunoscută pe teritoriul României.
În speţă, condamnatul A. a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, modificarea pedepsei rezultante de 8 ani, 10 luni şi 11 zile închisoare, dispusă prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 40/2022 din 07.04.2022, în sensul reducerii acesteia, conform art. 595 din C. proc. pen., ca urmare a intervenirii unei legi penale noi, respectiv O.U.G. nr. 71/2022 din data de 30.05.2022, care a modificat art. 155 din C. pen. (urmare a deciziilor nr. 358/2022 şi 297/2018 ale Curţii Constituţionale), care, în opinia sa, fac aplicabile prevederile art. 6 din C. pen.
Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate exercita atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.
În cauză, criticile contestatorului privesc modificarea pedepsei rezultante de 8 ani, 10 luni şi 11 zile, în sensul înlăturării pedepsei de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria, în dosarul nr. x/2018, recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că în raport de data săvârşirii infracţiunii (perioada 14 iulie 2008 - 12 decembrie 2008) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Aşadar, motivele de contestaţie vizează constatarea existenţei unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 155 din C. pen. prin decizia nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale.
Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să impună modificări în sensul micşorării cuantumului pedepsei ce se execută. În fapt, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, hotărâre definitivă care a fost recunoscută, în considerarea principiului legalităţii pedepsei.
Aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne adaptându-se atunci când este cazul la normele interne, cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestaţiei la executare, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a legalităţii soluţiei.
În consecinţă, având în vedere criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situaţia juridică a condamnatului A., respectiv cu privire la durata pedepsei care trebuie executată, având în vedere că, pe calea prezentei contestaţii la executare nu se poate modifica sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 pronunţată de autorităţile bulgare, recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă.
Pentru aceste considerente, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 105/F din data de 19 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 105/F din data de 19 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2023.