Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 220/PI din data de 14.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. (c) din C. proc. pen., a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 540/PI/2018 din 29.03.2019 emis de Curtea de Apel Timişoara, în baza sentinţei penale nr. 519/PI/26.09.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2018.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a constatat că prin sentinţa penală nr. 519/PI/2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2018 în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine vizând persoana condamnată A., formulată de autorităţile judiciare din Italia.
În temeiul art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea hotărârii penale nr. 2/2013 pronunţate de Curtea cu Juri de prim grad din Grosseto la data de 25.06.2013 (nr. 10/13371 RGNR), menţinută prin sentinţa nr. 9/2014 pronunţată de Curtea cu Juri de Apel din Firenze din data de 04.06.2014 (nr. 3/14 Reg. Gen.), definitivă prin sentinţa Curţii Supreme de Justiţie din data de 03.06.2015, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, cu circumstanţa agravantă de punere în stare de stare de sclavie şi exploatarea prostituţiei (două acte materiale), prev. de art. 600 alin. (1) teza 1 şi 2, art. 110 C. pen., art. 602 lit. c) (601 alin. (2) la data faptelor), art. 81 C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin art. 210 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen. român.
În temeiul art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., deţinut în Penitenciarul din Porto Azzurro Livorno, Italia, într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 13 ani închisoare.
În temeiul art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. 366 zile - arest preventiv, 405 zile - reduceri de pedeapsă acordate de statul italian cu titlu de liberare anticipată, precum şi perioada executată din 24.09.2013 la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a hotărâri, emiţându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 540/PI/29.03.2019. Condamnatul a fost transferat din Italia în România la data de 10.09.2020 şi încarcerat în Penitenciarul Rahova în vederea continuării executării pedepsei.
A precizat că din cuprinsul Certificatului emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, conform art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (certificat care a fost depus în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara în care s-a recunoscut hotărârea străină de condamnare), rezultă că din pedeapsa de 13 ani închisoare, condamnatului trebuie să i se deducă 366 de zile de arest preventiv executat de la 05.06.2021 până la 05.06.2012, 1499 de zile executate de la începutul detenţiei (24.09.2013) şi până la data eliberării certificatului (22.11.2017) şi 405 zile de liberare anticipată, menţionându-se că pedeapsa ar urma să fie în întregime executată la data de 13.08.2024.
Curtea a observat că prin sentinţa penală nr. 519/PI/2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2018, condamnatului i s-au dedus din pedeapsa de 13 ani închisoare, toate perioadele de arest preventiv, detenţie şi liberare anticipată conform documentelor existente la dosar.
În evidenţele administraţiei penitenciarului din România, a rezultat că pedeapsa ar urma să fie în întregime executată la data de 13.08.2024, exact cum s-a specificat în Certificatul emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, menţionat mai sus.
În privinţa cererii condamnatului de a i se deduce suplimentar şi alte perioade din pedeapsă, Curtea a observat că acesta a depus la dosar, în copie, o traducere în limba română după un document redactat în limba italiană, fără semnătură şi ştampilă, intitulat Certificat de detenţie emis de Ministerul Justiţiei Direcţia Civitavecchia din Italia, în care este specificată data finalizării pedepsei ca fiind la 15.02.2024, însă nu este menţionată nicio reducere suplimentară de pedeapsă faţă de cele menţionate în Certificatul emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, care au fost deduse prin sentinţa de recunoaştere a hotărârii străine şi de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei
Potrivit art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea de recunoaştere a hotărârii străine şi de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei.
Curtea a constatat că statul italian care a pronunţat hotărârea de condamnare, nu a transmis Curţii de Apel Timişoara nicio hotărâre sau alt act judiciar din care să rezulte că persoanei condamnate i-au fost acordate alte reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, care să nu fi fost avute în vedere prin sentinţa de recunoaştere a hotărârii străine şi de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, contestatorul A. a formulat contestaţie, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, să se constate că data de finalizare a pedepsei este la data de 15.02.2024 şi nu la data de 13.08.2024.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte notează că procedura jurisdicţională a contestaţiei la executare este menită să rezolve situaţiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În acest context, Înalta Curte constată că obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care persoana condamnată contestatoare A. a contestat perioada dedusă din pedeapsa stabilită prin hotărârea de condamnare, respectiv prin sentinţa penală nr. 519/PI/2018 A Curţii de Apel Timişoara, având în vedere că data finalizării pedepsei menţionată în Certificatul de detenţie eliberat de Penitenciarul Civitavecchia din Italia este la 15.02.2024, însă în România figurează cu termenul de finalizare a pedepsei la 13.08.2024.
În cauză, Înalta Curte reţine că prin sentinţa penală nr. 519/PI/2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2018 în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine vizând persoana condamnată A., formulată de autorităţile judiciare din Italia.
În temeiul art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea hotărârii penale nr. 2/2013 pronunţate de Curtea cu Juri de prim grad din Grosseto la data de 25.06.2013 (nr. 10/13371 RGNR), menţinută prin sentinţa nr. 9/2014 pronunţată de Curtea cu Juri de Apel din Firenze din data de 04.06.2014 (nr. 3/14 Reg. Gen.), definitivă prin sentinţa Curţii Supreme de Justiţie din data de 03.06.2015, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, cu circumstanţa agravantă de punere în stare de stare de sclavie şi exploatarea prostituţiei (două acte materiale), prev. de art. 600 alin. (1) teza 1 şi 2, art. 110 C. pen., art. 602 lit. c) (601 alin. (2) la data faptelor), art. 81 C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin art. 210 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen. român.
În temeiul art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., deţinut în Penitenciarul din Porto Azzurro Livorno, Italia, într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 13 ani închisoare.
În temeiul art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. 366 zile - arest preventiv, 405 zile - reduceri de pedeapsă acordate de statul italian cu titlu de liberare anticipată, precum şi perioada executată din 24.09.2013 la zi.
De asemenea, Înalta Curte constată că astfel cum rezultă din cuprinsul Certificatului emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, rezultă că din pedeapsa de 13 ani închisoare, condamnatului trebuie să i se deducă 366 de zile de arest preventiv executat de la 05.06.2021 până la 05.06.2012, 1499 de zile executate de la începutul detenţiei (24.09.2013) şi până la data eliberării certificatului (22.11.2017) şi 405 zile de liberare anticipată, menţionându-se că pedeapsa ar urma să fie în întregime executată la data de 13.08.2024.
În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului, în sensul deducerii unei perioade suplimentare, Înalta Curte apreciază că nu este susţinută de niciun act existent la dosarul cauzei. Astfel, solicitarea contestatorului se intemeiază pe existenţa unei copii, o traducere în limba română după un document redactat în limba italiană, fără semnătură şi ştampilă, intitulat Certificat de detenţie emis de Ministerul Justiţiei Direcţia Civitavecchia din Italia, în care este specificată data finalizării pedepsei ca fiind la 15.02.2024, fără a se menţiona vreo reducere suplimentară faţă de pedeapsa indicată în Certificatul emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Grosseto, care a stat la baza admiterii cererii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine formulată de autorităţile judiciare din Italia.
Mai mult, Înalta Curte reţine că procedura aplicabilă în situaţia în care ulterior transferării persoanei condamnate, se acordă reduceri de pedeapsă, este prevăzută expres de dispoziţiile art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora:
"în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea de recunoaştere a hotărârii străine şi de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei."
Aplicând aceste dispoziţii legale speţei de faţă, se constată că statul italian care a pronunţat hotărârea de condamnare, nu a transmis Curţii de Apel Timişoara nicio hotărâre sau alt act judiciar din care să rezulte că persoanei condamnate i-au fost acordate alte reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, care să nu fi fost avute în vedere prin sentinţa de recunoaştere a hotărârii străine şi de transfer într-un penitenciar din România în vedere continuării executării pedepsei, astfel că solicitarea contestatorului A. apare ca nefondată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 220/PI din data de 14.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 220/PI din data de 14.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2023.