Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 476/2023 din 29 martie 2023, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (sub forma conducerii unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat), faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 8.750 RON amendă penală (corespunzătoare a 250 zile-amendă x 35 RON/zi).
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen., conform cărora, în cazul în care persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.
I s-a pus în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 alin. (1) C. proc. pen., este obligat să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Satu Mare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 653/A/2023 din data de 03 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 476/2023 din 29 martie 2023, pronunţate de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare împotriva sentinţei penale nr. 476/2023 din 29 martie 2023, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/2021.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:
S-a majorat amenda aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., de la 8.750 RON (250 zile-amendă x 35 RON ziua-amendă), la 15.000 RON (250 zile-amendă x 60 RON ziua-amendă).
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin deciziei din apel.
v
Împotriva deciziei din apel, nr. 653/A/2023 din data de 03 octombrie 2023, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales B., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea solicitând achitarea recurentului prin raportare la prevederile art. 396 alin. (1) şi (5), cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În motivare, s-a arătat că, în sarcina recurentului, s-a reţinut în esenţă că la data de 05.11.2020, ar fi condus autoturismul x, pe drum public, având permisul de conducere anulat. A menţionat că, într-adevăr, acesta a fost condamnat în cadrul dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Satu Mare, pentru infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., reţinându-se că ar fi condus un autoturism pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, fapt pentru care s-a dispus faţă de acesta condamnarea la pedeapsa închisorii, iar ca modalitate de individualizare a pedepsei, s-a dispus suspendarea executării pedepsei.
A menţionat apărătorul recurentului că din lecturarea sentinţei penale nr. 1275 din 22.10.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2019, se poate constata faptul că, instanţa nu a stabilit pe seama recurentului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., şi anume, interzicerea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
S-a precizat că un aspect important de avut în vedere, îl constituie faptul că, la momentul săvârşirii infracţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, recurentul deţinea permis de conducere australian, permis reţinut de către autorităţile române şi pentru care ulterior s-a emis Dispoziţia de anulare nr. 254375/20.11.2019 emisă de către Servicul rutier din cadrul IPJ Satu Mare, aflată la dosarul de urmărire penală.
A susţinut apărarea recurentului că, deşi la dosarul cauzei, în cuprinsul filelor x aflate la dosarul de urmărire penală, se regăsesc o serie de înscrisuri întocmite de autorităţile române, ulterior condamnării recurentului, cu privire la permisul de conducere deţinut de către recurent la momentul săvârşirii infracţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, s-a menţionat că aceste documente nu au avut nicio finalitate. Astfel, s-a precizat că dispoziţia de anulare a permisului de conducere australian nu produce efecte, deoarece autorităţile române nu pot să anuleze un document emis de către o ţară străină, mai mult decât atât, de o ţară care nu este membră a Uniunii Europene. Practic, s-a arătat că, după condamnarea recurentului, permisul de conducere, alături de hotărârea judecătorească, sunt transmise către IGPR, instituţie care transmite la rândul ei, către ţara emitentă, permisul de conducere şi hotărârea judecătorească pronunţată în cadrul dosarului x/2019, pentru a se lua măsurile legale necesare de către statul emitent al permisului de conducere.
În acest sens, s-a arătat că există la dosarul cauzei adresa aflată la fila x (dosar instanţă), prin care s-a înaintat IGPR-ului permisul de conducere, alături de hotărârea judecătorească, pentru a fi transmise mai departe Direcţiei de relaţii consulare din cadrul MAI, pentru a fi comunicate statului ce a emis permisul de conducere.
A menţionat apărătorul că, până la modificarea adusă la O.G. nr. 195/2002, prin O.G. nr. 1 din 27.01.2022, a existat un vid legislativ, în ceea ce priveşte situaţia persoanelor care deţineau permis străin şi au săvârşit infracţiuni prevăzute de legislaţia rutieră, respectiv care au fost condamnate ferm pentru abaterile respective, condamnări care atrăgeau după sine anularea permisului de conducere.
S-a precizat că, prin O.G. nr. 1 din 27.01.2022, s-au introdus modificări cu privire la articolul 114, în sensul că partea introductivă a alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 114 (1): Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri:"
45. După articolul 114 se introduce un nou articol, articolul 114/1, cu următorul cuprins: "Art. 114/1: În cazul titularului unui permis de conducere eliberat de o autoritate străină, dacă acesta se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) lit. a), b) sau d), se dispune interdicţia de a conduce autovehicule pe teritoriul României pe o perioadă de 1 an, începând cu ziua imediat următoare datei rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în condiţiile stabilite prin regulament."
În opinia apărării, având în vedere aceste modificări aduse O.G. nr. 195/2002, legiuitorul a înţeles să stabilească sancţiunea ce decurge din condamnarea dispusă de autorităţile române, care nu poate fi cea de anulare a permisului eliberat de autorităţile străine, ci, practic, intervine o măsură de interdicţie de conducere a autovehiculelor de către persoanele care deţin permis străin, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
A subliniat apărarea că, până la această reglementare, nu exista o sancţiune clară pentru cei care deţin permis de conducere străin şi săvârşesc infracţiuni prevăzute de legislaţia rutieră, pe teritoriul României.
Consideră apărătorul recurentului că prin această modificare legislativă, s-a stabilit sancţiunea administrativă pentru persoanele care deţin permis străin şi săvârşesc infracţiuni privind legislaţia rutieră română, clarificându-se astfel consecinţele condamnării, consecinţe care nu puteau consta în anularea actului emis de către autorităţile străine, modificare legislativă care ar putea fi considerată şi lege mai favorabilă recurentului.
Prin urmare, raportat la cele arătate, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., s-a solicitat achitarea recurentului, întrucât fapta reţinută în sarcina acestuia nu este prevăzută de legea penală.
Totodată, prin cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte textul legal incriminator, care reglementează infracţiunea cu care a fost sesizată instanţa, s-a arătat că acesta prevede modalităţi alternative de comitere a faptei. Astfel, s-a menţionat că art. 335 alin. (2) C. pen. prevede: "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."
S-a susţinut că infracţiunea în sine, ca şi modalitate de incriminare generală, este reglementată sub forma conducerii unui vehicul fără permis de conducere, iar modalitatea alternativă prevăzută de alin. (2), faţă de cea de la alin. (1), are un regim sancţionator mai blând în ideea în care fapta este mai gravă dacă persoana nu a deţinut niciodată permis de conducere, creând astfel un pericol mai mare siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, decât o persoană ce a deţinut permis de conducere, însă i-a fost anulat şi a condus în continuare.
În opinia apărării, legiuitorul a înţeles să pedepsească distinct cele două modalităţi alternative de comitere a faptei de conducere a unui vehicul fară permis de conducere, având intenţia clară de a sancţiona fapta de a conduce un vehicul fără deţinerea unui permis valid de conducere.
Aşadar, în opinia apărătorul recurentului, fapta în sine, reţinută în actul de inculpare, nu este prevăzută de legea penală deoarece recurentul deţinea doua permise de conducere valabile la data săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa.
În acest sens, s-a solicitat să se aibă în vedere răspunsul acordat instanţei de fond, ca urmare a cererii în probaţiune formulată de către recurent prin apărător ales, răspuns comunicat de către Centrul de cooperare poliţienească internaţională, prin care s-a arătat că recurentul deţinea la data de 05.11.2020, permis de conducere valid emis de către autorităţile din Marea Britanie.
De asemenea, s-a susţinut că, la data de 05.11.2020, recurentul deţinea în continuare şi permis australian, deoarece autorităţile competente din Australia nu au luat nicio măsură faţă de acesta, în baza sentinţei pronunţate în dosarul nr. x/2019, arătând că aceste aspecte nu au fost clarificate de instanţa de fond, în ipoteza în care se confirmă existenţa permisului valid emis de către autorităţile din Marea Britanie.
Ca atare, s-a considerat că, în cauza de faţă, nu se putea reţine ca fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii incriminate de legiuitor, (fapta de a conduce vehicule fără a deţine permis de conducere), deoarece la data de 05.11.2020, recurentul deţinea cel puţin un permis de conducere valid.
Raportat la toate aceste aspecte, apărarea inculpatului a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului A., pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs în casaţie.
După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, la data de 24.11.2023, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 12.12.2023, fiind depus la dosar şi raportul asupra recursului în casaţie de faţă.
Prin încheierea din data de 12 decembrie 2023, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 653/A/2023 din data de 03 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, dispunând trimiterea cauzei Completului C5 în vederea judecării recursului în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 13.02.2024, cu citarea recurentului inculpat A..
Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 13.02.2024, s-au luat concluziile asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
v
Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.
Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În prezenta cauză, inculpatul A. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 15.000 RON amendă penală, (250 zile-amendă x 60 RON ziua-amendă).
În esenţă, ca situaţie de fapt, s-a reţinut cu caracter definitiv:
În data de 05 noiembrie 2020, în jurul orei 18:30, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Transporturi Aeriene Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în incinta Aeroportului Satu Mare, au controlat autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, care se afla pe partea carosabilă, aproape de barierele de acces în zona de acţiune a indicatorului rutier cu semnificaţia "Oprirea interzisă", solicitându-i totodată conducătorului autoturismului, care era singur în autoturism, să înainteze pentru a debloca banda de circulaţie, dar să oprească după bariere, pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.
Conducătorul autoturismului s-a conformat cererii organelor de poliţie, iar la solicitarea acestora de a prezenta documentele personale şi ale autovehiculului a arătat că nu are niciun document asupra sa şi a susţinut că se numeşte C..
În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că persoana în cauză nu este C., ci inculpatul A. şi că acesta are permisul de conducere anulat.
În ceea ce priveşte dreptul de a conduce al inculpatului A., instanţele de fond şi apel au reţinut că, la data de 05.11.2020, acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât, prin sentinţa penală nr. 1275/22.10.2019 a Judecătoriei Satu Mare a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, motiv pentru care, începând cu data de 12.11.2019 (data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare) dreptul de a conduce autovehicule a fost anulat.
Astfel, s-a reţinut că, în data de 12 noiembrie 2019, Judecătoria Satu Mare a comunicat IPJ Satu Mare - Poliţia Rutieră, că prin sentinţa penală nr. 1275 din 22.10.2019 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare în 12.11.2019, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. Sub acest aspect, s-a reţinut că în data de 06.10.2018, inculpatul a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe str. x din mun. Satu Mare şi, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ca urmare, acestuia i s-a reţinut permisul de conducere seria x valabil până în 18.03.2026 eliberat de autorităţile din Australia, menţionându-se totodată că, fiind verificat în baza de date a poliţiei, inculpatul figura având permisul de conducere categoriile B, C, E eliberat de SRPCIV Satu Mare, seria x, valabil până în 16.12.2020.
Prin dispoziţia şefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ Satu Mare nr. 354385 din 20.11.2019 s-a dispus anularea permisului de conducere seria x emis de autorităţile din Australia aparţinându-i inculpatul A., măsură care a fost adusă la cunoştinţa inculpatului prin adresa din 21.11.2019.
Prin urmare, s-a constatat în cauză că dispoziţia din 20.11.2019 a Şefului Serviciului Rutier prin care s-a dispus anularea permisului de conducere aparţinând numitului A., în baza sentinţei nr. 1275 din data de 22.10.2019, rămasă definitivă la data de 12.11.2019, în temeiul art. 114 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002, a fost comunicată inculpatului prin serviciul poştal, la domiciliul acestuia, conform borderoului nr. 38/22.11.2019 şi condicii de corespondenţă .
Totodată, s-a constatat că, potrivit procedurii incidente la acea dată, în cazul permiselor de conducere eliberate de autorităţile străine, permisul de conducere, însoţit de copia sentinţei penale nr. 1275 din 22.10.2019 a Judecătoriei Satu Mare şi două exemplare ale notificării verbale au fost înaintate Direcţiei Relaţii Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a fi înaintat autorităţilor competente din Australia . Anularea permisului de conducere eliberat de autorităţile din Australia a fost implementată şi în aplicaţia informatică a Poliţiei Române din bazele de date Evidenţa Permiselor Străine (EPS) .
Au mai reţinut instanţele că, potrivit relaţiilor furnizate de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Punctul Naţional Focal, rezultă că, inculpatul A. este titularul permisului de conducere britanic cu seria x , emis la data de 13.11.2018 şi valabil până la data de 30.08.2046.
De asemenea, s-a reţinut că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că, în data de 06.10.2018 inculpatului i-a fost reţinut permisul de conducere nr. x eliberat de autorităţile din Australia, ca urmare a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
În concluzie, în prezenta cauză, instanţele au constatat că, întreg probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, susţine neechivoc starea de fapt astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanţei, rezultând că, la data de 05.11.2020, în jurul orei 18:30, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe aleea de acces ce face legătura între Drumul E81 şi Aeroportul Internaţional Satu Mare, având permisul de conducere anulat ca urmare a condamnării dispuse prin sentinţa penală nr. 1275 din data de 22.10.2019, rămasă definitivă la data de 12.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.
În aceste condiţii, pe baza situaţiei de fapt astfel reţinute în cauză, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţele de fond şi apel au statuat că fapta inculpatului inculpatul A., anterior descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (sub forma conducerii unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat), prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.
În baza situaţiei definitiv stabilite şi a probatoriului administrat, se constată că fapta imputată inculpatului A. se circumscrie normei de incriminare prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., existând o corespondenţă deplină cu toate cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, Înalta Curte apreciază criticile inculpatului A. vizând greşita sa condamnare, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală şi astfel în opinia apărării se impune achitarea acestuia, ca fiind nefondate.
Atât în fond, cât şi în apel, în susţinerea solicitării de achitare a inculpatului A., apărarea acestuia a formulat aceleaşi critici reiterate şi prin recursul în casaţie de faţă, în sensul că:
- din lecturarea sentinţei penale nr. 1275/22.10.2019 a Judecătoriei Satu Mare, se poate constata că instanţa nu a stabilit pe seama inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., şi anume interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice;
- dispoziţia de anulare a permisului de conducere australian nu produce efecte, deoarece autorităţile române nu pot să anuleze un document emis de către o ţară străină, mai mult decât atât, de o ţară care nu este membră a Uniunii Europene;
- totodată, în opinia apărării inculpatului, fapta în sine nu este prevăzută de legea penală, deoarece inculpatul deţinea un permis de conducere valabil la data săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa, respectiv la data săvârşirii faptei (05.11.2020) deţinea un permis de conducere valid emis de către autorităţile din Marea Britanie.
A mai invocat apărarea recurentului că, în ceea ce priveşte situaţia persoanelor care deţineau permis străin şi au săvârşit infracţiunii prevăzute de legislaţia rutieră, prin modificările aduse O.G. nr. 195/2002, (prin O.G. nr. 1 din 27.01.2022), legiuitorul a înţeles să stabilească sancţiunea ce decurge din condamnarea dispusă de autorităţile române, care nu poate fi cea de anulare a permisului eliberat de autorităţile străine, ci, practic, intervine o măsură de interdicţie de conducere a autovehiculelor de către persoanele care deţin permis străin, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Or, consideră recurentul că, până la această modificare legislativă (reglementare ce ar putea fi considerată şi lege mai favorabilă recurentului), nu exista o sancţiune clară pentru cei care deţin permis de conducere străin şi săvârşesc infracţiuni prevăzute de legislaţia rutieră, pe teritoriul României, fiind astfel clarificate consecinţele condamnării, consecinţe care nu puteau consta în anularea actului emis de către autorităţile străine. În concluzie, faţă de aceste motive, s-a solicitat achitarea recurentului, întrucât fapta reţinută în sarcina acestuia nu este prevăzută de legea penală.
De asemenea, prin cererea de recurs în casaţie, apărarea recurentului a făcut referire la conţinutul normei incriminatoare reţinute în cauză, art. 335 alin. (2) C. pen. care vizează modalităţi alternative de comitere a faptei, respectiv prevede un regim sancţionator mai blând, susţinând apărarea că, legiuitorul a înţeles să pedepsească distinct cele două modalităţi alternative de comitere a faptei de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, având intenţia clară de a sancţiona fapta de a conduce un vehicul fără deţinerea unui permis valid de conducere. Or, în opinia recurentului, fapta în sine, reţinută în actul de inculpare, nu este prevăzută de legea penală deoarece recurentul deţinea doua permise de conducere valabile la data săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Ca atare, s-a considerat de către apărare că în cauza de faţă nu se putea reţine ca fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii incriminate de legiuitor, (fapta de a conduce vehicule fără a deţine permis de conducere), deoarece la data de 05.11.2020, recurentul deţinea cel puţin un permis de conducere valid, din Marea Britanie, motiv pentru care s-a solicitat achitarea inculpatului A..
Înalta Curte, în acord cu instanţele de fond şi apel, analizând criticile inculpatului, relativ la împrejurarea invocată de apărare în sensul că dispoziţia de anulare a permisului de conducere australian nu produce efecte, deoarece autorităţile române nu pot să anuleze un document emis de către o ţară străină, respectiv susţinerea potrivit căreia, prin sentinţa de condamnare, nr. 1275/22.10.2019 a Judecătoriei Satu Mare, nu a fost stabilită pe seama inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., şi anume interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, constată că acestea sunt neîntemeiate şi nu conduc la înlăturarea cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii imputate recurentului.
În cauză, situaţia analizată a vizat împrejurarea că inculpatului A. i-a fost anulat permisul de conducere ca urmare a rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1275 din data de 22.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Satu Mare, definitivă la data de 12.11.2019, ulterior, prin dispoziţia şefului Serviciului Rutier nr. 354375 din 20.11.2019 dispunându-se anularea permisului de conducere seria x emis de autorităţile din Australia, începând cu data de 12.11.2019.
În acord cu cele reţinute de instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 27/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen. persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.
A reţinut Înalta Curte în considerentele acestei decizii că, efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenţei unei hotărâri de condamnare.
De asemenea, s-a statuat că deţinerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condiţiile în care instanţa de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
În concret, în speţă, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data comiterii infracţiunii de către inculpat, s-a reţinut că efectul juridic al anulării permisului de conducere s-a produs ope legis, ca urmare a existenţei unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, indiferent dacă permisul de conducere deţinut era eliberat de autorităţile române sau de o autoritate străină, în fapt, consecinţa existenţei unei hotărâri judecătoreşti de condamnare fiind cea a anulării dreptului de a conduce, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora dreptul de a conduce pe drumurile publice autovehicule este condiţionat de posesia unui permis de conducere corespunzător. Or, în momentul rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 C. pen., cum este cazul inculpatului, cel condamnat pierde dreptul de a conduce, neavând relevanţă data în care se anulează permisul de conducere.
Mai exact, potrivit Deciziei ICCJ nr. 27/2021, constituie infracţiune conducerea unui autovehicul imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, indiferent dacă posesorul permisului a primit sau nu dispoziţia de anulare a permisului de conducere emisă de şeful biroului rutier, potrivit dispoziţiilor în vigoare la data săvârşirii faptei, rezultând că potrivit art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 anularea permisului de conducere se dispune în situaţia în care titularul permisului de conducere a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 C. pen.
Ca atare, în cauză, s-a apreciat de către instanţa de control judiciar prin decizia recurată că, rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare pentru una dintre infracţiunile prevăzute de art. 114 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 195/2002 implică nu doar anularea permisului de conducere, ci presupune pierderea de către cel condamnat a dreptului de a conduce, respectiv decăderea persoanei din dreptul de a conduce, aşa cum s-a reţinut şi în art. 1 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule.
Înalta Curte mai notează că potrivit legii şi jurisprudenţei în materie, în situaţia existenţei unei condamnări definitive pentru infracţiuni prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, automat permisul de conducere este anulat. În acest sens, prevederile trebuie cunoscute de orice conducător auto şi este imposibilă invocarea necunoaşterii legii. De asemenea, s-a stabilit în materia acestor infracţiuni, că inculpatul rămâne în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la faptul că nu are dreptul de a conduce din momentul în care, în urma reţinerii permisului la momentul constatării faptei, i se eliberează o dovadă fără drept de circulaţie. Din moment ce nu poate conduce pe parcursul procesului când este prezumat nevinovat, când planează incertitudinea asupra existenţei infracţiunii, după hotărârea de condamnare cu atât mai mult nu ar avea dreptul să conducă.
Totodată, relevantă este şi împrejurarea că, din moment ce potrivit art. 24 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, este clar, pentru identitate de raţiune, că, în urma condamnării definitive pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 din C. pen., condamnatul pierde dreptul de a conduce.
Rezultă potrivit acestor dispoziţii faptul că, lipsa antecedentelor penale pentru astfel de infracţiuni este aşadar o condiţie de deţinere a permisului de conducere, aşa cum rezultă din art. 24 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, iar redobândirea dreptului de a conduce va presupune un nou examen pentru obţinerea permisului cu respectarea prevederilor art. 116 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
În acest sens, sunt şi cele statuate prin decizia de dezlegare a chestiunii de drept ce a format obiectul Deciziei nr. 27/2021 a Înaltei Curţi, menţionându-se în această decizie că, din economia acestui text de lege, (art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002), rezultă, în mod cert, că instituţia anulării permisului de conducere ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare este incidentă de la respectivul moment - cel al rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti, neputându-se opune titularului dreptului de a se prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere o dispoziţie pur administrativă de anulare a permisului de conducere emisă ulterior. Aşadar, prin această decizie, s-a stabilit, cu titlu obligatoriu, că efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenţei unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, iar deţinerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condiţiile în care instanţa de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Prin urmare, revenind la situaţia juridică a inculpatului recurent din prezenta cauză, în lumina tuturor acestor considerente, Înalta Curte constată că în mod legal în cauză s-a reţinut că fapta imputată acestuia, în modalitatea în care a fost reţinută de către Curtea de Apel Oradea, respectiv că în data de 05.11.2020 inculpatul A. a condus autoturismul având permisul de conducere anulat şi implicit neavând dreptul de a conduce, urmare a condamnării prin sentinţa penală nr. 1275 din data de 22.10.2019, rămasă definitivă la data de 12.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Satu Mare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., se suprapune riguros peste elementele de tipicitate ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., (în varianta conducerii unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat).
Elementul material al laturii obiective constă în conducerea de către inculpatul A. a autoturismului pe drumurile publice, deşi avea permisul de conducere anulat, iar urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru siguranţa circulaţiei, legătura de cauzalitate rezultând ex re.
Toate criticile apărării recurentului inculpat A. în raport de care se solicită achitarea întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală sunt neîntemeiate.
În acord cu cele reţinute de instanţele de fond şi apel, critica inculpatului în sensul că instanţele române nu aveau dreptul să anuleze permisul de conducere emis de autorităţile australiene şi din acest motiv consideră recurentul că fapta sa nu e prevăzută de legea penală deoarece avea la data faptei un permis valabil, este nefondată, neavând nicio relevanţă împrejurarea invocată în apărare, respectiv dacă dispoziţia administrativă de anulare a permisului de conducere emisă de autorităţile române a fost operată sau nu de către autorităţile competente din Australia, întrucât aşa cum s-a arătat, efectul juridic al anulării permisului de conducere s-a produs ope legis, din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, iar în situaţia inculpatului A., efectul anulării permisului de conducere s-a produs la data de 12.11.2019, când a rămas definitivă sentinţa penală de condamnare a Judecătoriei Satu Mare, nr. 1275/22.10.2019.
Totodată, aşa cum s-a menţionat anterior, deţinerea în materialitatea lui a unui permis de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce, în condiţiile în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă instanţa a dispus condamnarea persoanei în cauză pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, consecinţa fiind cea a pierderii dreptului de a conduce în condiţiile legii, (de altfel, aşa cum au reţinut şi instanţele în cauză, acesta a fost şi motivul pentru care, la momentul depistării inculpatului, acesta a declarat verbal, necorespunzător adevărului, datele de identificare ale fratelui său, pentru a împiedica identificarea sa, întrucât cunoştea că avea permisul de conducere anulat).
Astfel, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată şi această critică a apărării, potrivit căreia inculpatul deţinea la data săvârşirii faptei, 05.11.2020, un permis de conducere valid, emis de către autorităţile din Marea Britanie, neavând relevanţă acest aspect de vreme ce pronunţarea unei hotărâri de condamnare implica nu doar anularea permisului de conducere, ci presupunea pierderea de către cel condamnat a dreptului de a conduce, respectiv decăderea persoanei din dreptul de a conduce.
Or, aşa cum a menţionat şi instanţa în hotărârea de condamnare, inculpatul nu se poate prevala în cauza de faţă de faptul că, la data săvârşirii faptei deţinea un permis de conducere valid emis de autorităţile din Marea Britanie. A accepta concluzia contrară, ar însemna că orice persoană care a fost condamnată definitiv în baza unei hotărâri judecătoreşti şi căreia i-a fost anulat un permis de conducere, iar ulterior aceasta ar continua să conducă pe drumurile publice prevalându-se de un alt permis de conducere, emis de un alt stat, şi-ar exercita în continuare drepturile şi şi-ar adapta comportamentul, exclusiv ca urmare a propriei aprecieri, cu eludarea dispoziţiilor legale şi lipsind practic de efecte juridice o hotărâre judecătorească.
De asemenea, examinând aceeaşi critică a apărării, instanţa de apel a menţionat în mod corect că, dacă s-ar accepta susţinerile apărării, într-o astfel de situaţie, dacă o persoană deţine mai multe permise de conducere eliberate atât de autorităţile române, cât şi de cele străine, pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare nu ar avea nicio consecinţă, pentru că, într-o astfel de situaţie, chiar dacă unul dintre permise ar fi anulat, inculpatul ar mai deţine două permise de conducere valabile şi, implicit, dreptul de a conduce.
În acord cu statuările instanţei de apel, împrejurarea că inculpatul deţinea două permise de conducere valabile la data săvârşirii infracţiunii nu are relevanţă câtă vreme rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracţiunile prevăzute de art. 114 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 195/2002, are ca efect juridic principal pierderea dreptului de a conduce de la data rămânerii definitive a hotărârii, măsura anulării permisului de conducere fiind una tehnico-administrativă, astfel că în speţă nu este incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului inculpat referitoare la faptul că prin O.G. nr. 1 din 27.01.2022 au fost aduse modificări Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, vizând situaţia persoanelor care deţineau permis străin şi au săvârşit infracţiunii prevăzute de legislaţia rutieră, similar celor reţinute prin decizia recurată, se constată că în mod evident aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, fiind adoptate şi intrând în vigoare ulterior datei când s-a comis infracţiunea dedusă judecăţii. Or, această ordonanţă, nr. 1 din 27.01.2022, invocată de inculpat, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 89 din 28 ianuarie 2022, fiind în vigoare de la 31 ianuarie 2022, fapta dedusă judecăţii fiind din data 05 noiembrie 2020.
Chiar şi apreciind că pe parcursul soluţionării cauzei, s-a clarificat la nivel normativ sancţiunea care intervine în cazul în care titularul permisului de conducere eliberat de autorităţile străine a săvârşit pe teritoriul României una dintre infracţiunile prevăzute de art. 334-339 C. pen., în diferitele variante normative ale acestora, se constată că şi măsura interzicerii dreptului de a conduce pe teritoriul României, înseamnă în fapt anularea dreptului de a conduce, negarea acestui drept pe o perioadă de un an, în orice situaţie, recurentul neavând drept de a conduce pe teritoriul României la data când acesta a fost surprins conducând.
În concluzie, în limitele criticilor admisibile în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în raport cu susţinerile recurentului şi scopul recursului în casaţie, faţă de cele anterior reţinute în cauză, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. prin hotărârea de condamnare realizează o corespondenţă deplină cu elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.
Aşadar, reţinându-se că, în speţă, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 653/A/2023 din data de 03.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 653/A/2023 din data de 03.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2024.