Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99/2023, pronunţată la data de 03.10.2023 de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de persoana privată de libertate A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 150/A din 18.05.2021 a ICCJ, fiind totodată obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În esenţă, pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bacău a reţinut că, iniţial, persoana privată de libertate A. a formulat în scris cerere prin care solicită revizuirea sentinţei penale nr. 12 din 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2020. Apărătorul desemnat din oficiu pentru revizuent a solicitat recalificarea cererii de revizuire a sentinţei penale nr. 12 din 21.01.2021 a Curţii de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020, ca fiind o contestaţie la executare potrivit art. 598 lit. d) C. proc. pen. S-a arătat că, ceea ce solicită persoana condamnată este o contopire a celor două pedepse pentru care este condamnat, modificarea cuantumului pedepsei rezultante recunoscută prin sentinţa penală a Curţii de Apel Bacău, considerând că s-a greşit modalitatea de contopire în sentinţa de recunoaştere a hotărârii străine şi totodată, arătând că trebuia făcută o contopire de 1/2 şi nu cumulul aritmetic a pedepsei din Anglia.
Astfel, după punerea în discuţie a solicitării de recalificare a cererii de revizuire în contestaţie la executare, faţă de motivele în fapt şi în drept, Curtea de Apel a admis cererea de recalificare a cererii de revizuire în contestaţie la executare şi a constatat că este competentă material a soluţiona cererea de contestaţie la executare potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Examinând contestaţia formulată, în concret, Curtea de Apel Bacău a reţinut că petentul contestator se află în executarea pedepsei de 8 ani şi 2 luni închisoare (2981 zile de închisoare) pentru comiterea infracţiunilor de conspiraţie la jaf prevăzută în legislaţia britanică de secţiunea 1 (1) din Legea penală din 1977 şi conspiraţie la incendiere prevăzută de secţiunea 1 1) din Legea penală din 1977, iar încadrarea juridică prevăzută de legea română pentru acestea este infracţiunea de furt calificat prevăzută art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. c), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 253 alin. (4) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., ca urmare a recunoaşterii pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din Marea Britanie prin sentinţa penală nr. 12 din 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2020 şi a dispunerii transferului în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 12 din 21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosar nr. x/2020, definitivă prin dec. penală nr. 150/A/18.05.2021 a ICCJ., în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apela Bacău şi a fost recunoscută în parte, numai sub aspectul pedepselor principale cu închisoare, hotărârea pronunţată de Curtea Coroanei din Stoke on Trent nr. T20182013 din data de 09.02.2018 rămasă definitivă (şi executorie), la data de 09.02.2018.
S-a constatat că prin Hotărârea de condamnare pronunţată de Curtea Coroanei din Stoke on Trent nr. T20182013 din data de 09.02.2018 rămasă definitivă (şi executorie), la data de 09.02.2018, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare (2981 zile de închisoare) pentru comiterea infracţiunilor de conspiraţie la jaf prevăzută în legislaţia britanică de secţiunea 1 (1) din Legea penală din 1977 şi conspiraţie la incendiere prevăzută de secţiunea 1 1) din Legea penală din 1977, iar încadrarea juridică prevăzută de legea română pentru acestea este infracţiunea de furt calificat prevăzută art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. c), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 253 alin. (4) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004, s-a dispus ca persoana condamnată A. să execute în România pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare, (2981 zile de închisoare).
S-a constatat că persoana condamnată A. a executat din pedeapsa de 8 ani şi 2 luni închisoare, (2981 zile de închisoare) un număr total de 416 zile (până la data de 14.12.2020 - dată când a fost efectuat calculul, respectiv din data de 22.12.2017 şi până în data de 29.08.2018 = 251 zile şi din data de 03.07.2020 şi până în data de 14.12.2020, - 165 zile, în data de 29.08.2018 acesta fiind transferat in Italia pentru a ispăşi o pedeapsă şi revenind în Marea Britanie în data de 03.07.2020, perioadă în care a fost deţinut în Penitenciarul din Torino) şi în continuare la zi.
S-a constatat că pedeapsa se consideră executată în data de 23.12.2027 şi că acesta are dreptul la eliberare anticipată sau condiţionată după ce a executat jumătate din pedeapsă şi că poate fi eliberat cu până la 270 de zile înainte de data eliberării.
În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi art. 72 C. pen., s-a dedus perioada executată de 416 zile până la data de 14.12.2020 şi durata de detenţie calculată începând cu data de 15.12.2020 până la zi.
În cauză, examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Curtea de Apel Bacău a constatat că aceasta este neîntemeiată, în concret, reţinând că prin sentinţa penală nr. 12 din 21.01.2021, s-a recunoscut hotărârea de condamnare şi pedeapsa din Marea Britanie şi că, din considerentele hotărârii rezultă că instanţa a analizat îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind recunoaşterea pedepsei de 8 ani şi 2 luni, inclusiv dispoziţiile privind legea mai favorabilă.
În acest sens, prima instanţă a avut în vedere cele reţinute în cuprinsul hotărârii Curţii de Apel Bacău, relativ la adaptarea pedepsei, potrivit art. 166 din Legea 302/2004, menţionându-se că, "într-o primă etapă, se impune a se verifica pentru fiecare infracţiune în parte în ceea ce priveşte pedepsele aplicate condamnatului, după care, într-o a doua etapă, trebuie verificat dacă operaţiunea de contopire a pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare nu contravine legii române, respectiv dacă pedeapsa rezultantă stabilită nu depăşeşte maximul care se poate aplica potrivit legii române.
Din această perspectivă, observăm că durata pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea săvârşită corespunde ca natură şi cuantum dispoziţiilor legii române, iar potrivit acestei din urmă legislaţii fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. c), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 253 alin. (4) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În concret, faţă de faptele reţinute în prima hotărâre de condamnare, constatăm că legislaţia română sancţionează infracţiunile de furt calificat prevăzută art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. c), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 253 alin. (4) din C. pen., cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
În concret, pedeapsa principală de 8 ani şi 2 luni închisoare (2981 zile de închisoare), aplicată pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la jaf prevăzută în legislaţia britanică de secţiunea 1 (1) din Legea penală din 1977 şi conspiraţie la incendiere prevăzută de secţiunea 1 1) din Legea penală din 1977 şi prevăzute de legislaţia română la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. c), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 253 alin. (4) din C. pen., de către Curtea Coroanei din Stoke on Trent nr. T20182013 din data de 09.02.2018 prin Hotărârea de condamnare pronunţată rămasă definitivă (şi executorie), la data de 09.02.2018 nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română."
Mai mult, a reţinut instanţa că împotriva sentinţei penale a fost declarat apel la ÎCCJ, care a menţinut soluţia primei instanţe de judecată.
Astfel, faţă de cele reţinute, examinând contestaţia formulată, Curtea de Apel Bacău a constatat că adaptarea pedepsei nu se poate face după rămânerea definitivă a hotărârii instanţei române de recunoaştere a hotărârii de condamnare pronunţată de către autorităţile altui stat, ca în cauza de faţă, pe calea unei contestaţii la executare.
S-a menţionat că prin acest mijloc prevăzut de lege nu se poate schimba sau modifica soluţia pronunţată de instanţă, ce a intrat în putere de lucru judecat, aceasta putându-se realiza numai prin intermediul căilor extraordinare de atac în limitele prevăzute de lege în ceea ce priveşte exercitarea acestora.
Astfel, din moment ce Curtea de Apel Bacău a analizat toate condiţiile privind recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată în statul emitent, reţinând definitiv că acestea sunt îndeplinite, s-a considerat că nu se poate pe calea contestaţiei la executare să se modifice limitele de pedeapsă, întrucât aceste motive nu pot face obiectul contestaţiei la executare. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare, dar în cadrul procesului ocazionat de cererea de recunoaştere a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare străine. În caz contrar s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice - în condiţiile în care instanţa a dispus definitiv recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile din Marea Britanie şi transferarea acestuia în vederea executării pedepsei închisorii în România şi a analizat definitiv aspectele privind adaptarea pedepsei.
În consecinţă, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A..
*****
Împotriva sentinţei penale nr. 99 din data de 03.10.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în termen legal, a formulat contestaţie contestatorul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24.10.2023, fiind stabilit termen de judecată la data de 12.12.2023, ocazie cu care au fost luate concluziile contestatorului şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prealabil, Înalta Curte reaminteşte că, în ceea ce priveşte contestaţia la executare aceasta reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârilor definitive, prin intermediul căreia se pot invoca numai aspecte ce ţin de executarea acestora, nu şi de legalitatea şi temeinicia lor întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură respectivele hotărâri.
Dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen. reglementează expres cazurile în care se poate face contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale, unul dintre acestea vizând situaţia când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei - lit. d) - invocată în cauza de faţă. În acest caz, contestaţia trebuie să vizeze situaţii intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.
În speţă, se reţine că, obiectul prezentei cauze este constituit de cererea de contestaţie la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 150/A din 18.05.2021 a ÎCCJ, ce a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii străine de condamnare privind pe persoana condamnată A., în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, prin care, urmare a recunoaşterii pedepsei aplicate persoanei condamnate A. de către autorităţile judiciare din Marea Britanie, s-a dispus transferului acesteia în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Prin intermediul acestui mijloc procesual, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul A. solicită reducerea pedepsei în executarea căreia se află în prezent, stabilită prin sentinţa penală nr. 12 din 21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 150/A/18.05.2021 a ICCJ, în procedura de recunoaştere a hotărârilor de condamnare emise de autorităţile străine, considerând că în sentinţa de recunoaştere contestată s-a greşit, în opinia contestatorului, modalitatea de contopire şi că nu trebuia să se aibă în vedere cumulul aritmetic al pedepsei din Anglia.
S-a arătat în susţinerea contestaţiei, relativ la pedeapsa rezultantă recunoscută, de 8 ani şi 2 luni închisoare, că, fiind vorba de 2 acte materiale, la adaptarea pedepsei, instanţa română trebuia să facă contopirea cu pedeapsa aplicată pentru fapta de distrugere, iar pentru fapta de incendiere să se calculeze un spor, de 1/3, potrivit C. pen. român.
Înalta Curte constată că motivele contestatorului A. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., întrucât prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să conducă la concluzia că au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepsei ce se execută.
În fapt, în speţă, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată în realitate recunoaşterea, prin sentinţa penală nr. 12 din 21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2020, a pedepsei rezultante aplicate contestatorului de către autorităţile din Anglia, prin hotărârea de recunoaştere stabilindu-se ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare (2981 zile de închisoare), într-un penitenciar din România.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, după ce constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din acelaşi act normativ, instanţa de judecată română admite cererea de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine şi după caz, procedează la adaptarea pedepsei aplicate prin respectiva hotărâre. Aşadar, revine instanţei române învestite cu soluţionarea cererii de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine să efectueze operaţiunea de adaptare a pedepsei atunci când, din datele speţei, rezultă că este incidentă una dintre situaţiile reglementate de textul de lege incident în materie, în raport cu care s-ar impune, astfel, aplicarea dispoziţiilor referitoare la conversiunea condamnării.
Verificarea modului în care instanţa română a dat o rezolvare cererii de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce priveşte necesitatea adaptării pedepsei aplicate de autoritatea judiciară de condamnare, se realizează, însă, în condiţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, în procedura reglementată de aceste dispoziţii legale, respectiv prin intermediul căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de recunoaştere şi transfer, drept pe care condamnatul A. l-a exercitat de altfel în speţă, prin decizia penală nr. 150/A din data de 18 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, fiind respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din data de 21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
În aceste condiţii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării, în această procedură nu pot fi examinate solicitările condamnatului de adaptare a pedepselor aplicate de autoritatea străină în sensul de a nu se avea în vedere cumulul aritmetic stabilit prin hotărârea de condamnare ori de a se contopi pedepsele şi a se aplica regimul sancţionator al concursului de infracţiuni în ceea ce priveşte faptele pentru care a fost condamnat acesta în Anglia prin adăugarea unui spor din cea de-a doua pedeapsă stabilită, aşa cum a solicitat contestatorul, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 12 din data de 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
În plus, în cauză se constată că, inclusiv în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, prin decizia din apel, (nr. 150/A/2021), Înalta Curte a analizat criticile persoanei condamnate A. relativ la cuantumul pedepsei rezultante recunoscute, solicitându-se de către apelant ca, în cadrului procesului de adaptare a pedepselor, să se dispună redozarea pedepselor stabilite de autorităţile judiciare britanice, în sensul stabilirii unei pedepse rezultante mai mici.
Se reţine că prin decizia Înaltei Curţi, prin care s-a respins ca nefondat apelul împotriva hotărârii de recunoaştere şi transfer, instanţa de control judiciar a constatat că nemulţumirea apelantului cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce i-a fost aplicată de către autorităţile judiciare britanice nu poate fi valorificată ca şi critică în prezenta procedură întrucât, pe de o parte, individualizarea judiciară a sancţiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, este atributul exclusiv al instanţelor străine care au soluţionat în mod definitiv cauza în care s-a pronunţat hotărârea penală a cărei recunoaştere se solicită; pe de altă parte, atribuţia de adaptare a pedepsei sub aspectul cuantumului ei, recunoscută de legea specială instanţelor naţionale, se limitează exclusiv la reducerea acesteia până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiunea similară.
În concret, în prezenta cauză, instanţele au stabilit cu titlu definitiv că pedepsele concurente de 6 ani şi 8 luni închisoare (aplicată apelantului pentru săvârşirea infracţiunii de conspiraţie la jaf), respectiv de 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conspiraţie la incendiere), corespund, ca natură şi durată, pedepsei stabilite de legea penală română pentru infracţiunile corespondente - furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. c), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. şi distrugere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., ambele sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Totodată, s-a constatat că pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare aplicată apelantului (rezultată din cumulul aritmetic al pedepselor anterior menţionate, stabilit de autorităţile judiciare britanice prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză), nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente şi nici limita maximă generală a pedepsei închisorii prev. de art. 60 din C. pen. şi, prin urmare, nu se impune în speţă adaptarea pedepsei.
Revenind la susţinerile contestatorului A. formulate în prezenta cauză, se constată că, în condiţiile în care prin intermediul contestaţiei la executare, în esenţă, se solicită micşorarea cuantumului pedepsei în executarea căreia se află, fie raportat la faptul că la adaptarea pedepsei nu au fost aplicate pedepsei mai mici, fie că nu trebuia să se aibă în vedere cumulul aritmetic al pedepsei din Anglia în loc de regimul juridic mai favorabil prevăzut de C. pen. român care prevede aplicarea unui spor din a doua pedeapsă, respectiv aplicarea regimului sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, etc, Înalta Curte, în considerarea tuturor argumentelor anterior reţinute, apreciază că aceste critici nu pot forma obiectul examinării în această procedură, care să facă necesară o intervenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 598 C. proc. pen.
Deopotrivă în cauză nu sunt incidente nici cele statuate prin Decizia nr. 13/2014 pronunţată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de contestator în cererea iniţială formulată de acesta, câtă vreme, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile vizând aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen.. Prin această decizie, în esenţă, s-a menţionat că pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 6 din C. pen. este necesar ca, ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă, legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai uşoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării, respectiv pedeapsa pronunţată prin hotărârea definitivă să depăşească maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea respectivă.
Or, în prezenta cauză nu este incidentă o atare situaţie. Aşa cum s-a arătat, contestatorul A. critică cuantumul pedepsei în executarea căreia se află urmare a procedurii de recunoaştere întrucât pedeapsa recunoscută nu a fost adaptată în sensul dorit de contestator pentru motivele anterior menţionate, însă, similar instanţei de fond, Înalta Curte notează că nu se poate pe calea contestaţiei la executare să se modifice limitele de pedeapsă, întrucât aceste motive, aşa cum au fost invocate în cauză, nu pot face obiectul contestaţiei la executare, instanţele stabilind cu titlu definitiv, că în situaţia persoanei condamnate A. pedeapsa recunsocută nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română.
Concluzionând, având în vedere criticile formulate de contestatorul condamnat A., Înalta Curte notează că, în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Pe cale de consecinţă, pentru considerentele expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 99/2023, pronunţată la data de 03.10.2023 de către Curtea de Apel Bacău.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 99/2023, pronunţată la data de 03.10.2023 de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2023.