Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 55 din data de 17.08.2015 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin sentinţa penală nr. 55 din data de 17.08.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul cetăţeanului român A., condamnat de către autorităţile judiciare din Italia la pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare parţială a sentinţei nr. 20 emisă la 07.03.2012 de Curtea de Apel cu Juraţi din Napoli, pronunţată în dosarul nr. x, ca reformă parţială a sentinţei emise la 04.10.2010 de Judecătorul pentru investigaţii preliminare de la Tribunalul din Napoli, irevocabilă la 10.04.2013, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de: omor prev. de art. 575, 576 nr. 1 C. pen. italian, ce are ca şi corespondent infracţiunea de omor calificat prev. de art. 188 alin. (1) art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. şi tâlhărie prev. de art. 628 alin. (1) şi (3) C. pen. italian, ce are ca şi corespondent infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată prin sentinţa nr. 20 emisă la 07.03.2012 de Curtea de Apel cu Juraţi din Napoli, pronunţată în dosarul nr. x, ca reformă parţială a sentinţei emise la 04.10.2010 de Judecătorul pentru investigaţii preliminare de la Tribunalul din Napoli, irevocabilă la 10.04.2013.
S-a dedus din pedeapsa detenţiunii pe viaţă, aplicată persoanei transferabile A. prin sentinţa sus-menţionată, perioada arestării şi perioada executată, de la data de 16.04.2009 la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă pe numele persoanei transferabile A., la data rămânerii definitive a sentinţei.
Având în atenţie disp. art. 154 alin. (3) teza I din Secţiunea a 2 - a ce reglementează transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state, membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România - din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 155, cât şi dispoziţiile legale prevăzute de acest text de lege, Curtea a constatat că, relativ la hotărârea de condamnare sus-menţionată, sunt îndeplinite cerinţele stipulate în art. 155 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv: sentinţa este definitivă şi executorie; faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă constituie infracţiuni şi potrivit legislaţiei române, natura şi durata pedepsei aplicate de instanţa străină corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, condamnatul este cetăţean român şi a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei pronunţate de autorităţile judiciare din Italia şi nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Faţă de cele reţinute, Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A. astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Împotriva sentinţei penale nr. 55 din data de 17.08.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a formulat contestaţie la executare condamnatul A., solicitând, în esenţă, admiterea căii de atac, apreciind că în mod greşit Curtea de Apel Suceava a adaptat pedeapsa pronunţată de Curtea de Apel din Napoli la pedeapsa detenţiunii pe viaţă întrucât el a fost condamnat pentru infracţiunea de omor simplu şi nu pentru cea de omor calificat.
Analizând contestaţia la executare prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că, în cauză, contestatorul a indicat ca temei al contestaţiei la executare, dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.
Totodată, Curtea a constatat faptul că numitul A. a mai formulat o contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 55 din data de 17.08.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2015, indicând aceleaşi motive de fapt şi de drept ca în cauza de faţă, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Suceava.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 57 din data de 21.04.2023, Curtea de Apel Suceava, printre altele, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 55 din 17 august 2015 a Curţii de Apel Suceava în dosar x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 297/A din 5 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 599 alin. (3) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
Împotriva sentinţei penale nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A..
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului din oficiu precum şi poziţia contestatorului condamnat în ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând contestaţia în raport cu motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Pe calea contestaţiei la executare pot fi soluţionate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Astfel, se reţine că, prin Decizia nr. 36/2009 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din 22/06/2010), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite - a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a statuat, cu caracter obligatoriu, că cererile repetate de revizuire şi, respectiv, contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora, reţinându-se, în esenţă, că faţă de specificul procedurii ce trebuie parcursă în vederea soluţionării contestaţiei la executare, astfel cum această procedură este reglementată în art. 462 cu referire la art. 460 din C. proc. pen., o atare cale de atac devine, de asemenea, inadmisibilă, operând efectele autorităţii de lucru judecat, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în raport cu cererea de contestaţie la executare rezolvată anterior, cu caracter definitiv.
Înalta Curte notează faptul că această decizie îşi păstrează caracterul obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4741 C. proc. pen., potrivit cărora efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare.
Cum dispoziţiile legale prevăzute de art. 462 cu referire la art. 460 C. proc. pen. (1968) ce au făcut obiectul examinării în recurs în interesul legii, au fost preluate în dispoziţiile art. 599 raportat la art. 598 alin. (1) din noua codificare procesuală penală, dezlegarea dată în interesul legii prin decizia menţionată îşi păstrează caracterul obligatoriu pentru instanţele de judecată, atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor care sprijină soluţia adoptată.
Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
Raportând aceste consideraţii la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei celei de a doua contestaţii la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Altfel spus, după ce, prin decizia penală nr. 57 din data de 21.04.2023, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, o primă contestaţie la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei anterior menţionată, acesta, tinzând la reluarea controlului jurisdicţional asupra aceleiaşi hotărâri, în acelaşi cadru procesual, a formulat o nouă contestaţie la executare împotriva acesteia, întemeiată pe aceleaşi dispoziţii, respectiv art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. prin care a reiterat aceleaşi motive în fapt, respectiv să se constate că, în mod greşit, prin hotărârea contestată, s-a realizat stabilirea corespondentului în legislaţia penală română a infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat în Italia la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, şi în loc de reţinerea infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 C. pen. şi circumstanţele agravante prevăzute de art. 77 C. pen., i-a agravat condamnarea primită pentru omor la cea pentru omor calificat, deşi nu a fost condamnat de către autorităţile italiene pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Astfel, în măsura în care există o hotărâre definitivă privind aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, se configurează autoritatea de lucru judecat, iar sancţiunea procedurală care intervine este inadmisibilitatea cererii.
Odată ce Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat în mod definitiv cu privire la temeinicia unei contestaţii la executare formulate de contestatorul A., legea procesual penală nu mai permite reiterarea aceloraşi motive pe calea unei contestaţii la executare formulate ulterior, soluţia pronunţată în cadrul primei contestaţii la executare dobândind astfel autoritate de lucru judecat.
Înalta Curte constată că, deşi din considerentele deciziei penale nr. 57 din data de 21.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava reies cu claritate motivele pentru care s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare împotriva nr. 55 din data de 17.08.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2015, contestatorul A. a formulat o nouă contestaţie la executare împotriva aceleiaşi hotărâri, reiterând aceleaşi motive şi apărări, invocate prin cererea soluţionată anterior.
În aceste condiţii, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., având în vedere că motivele de contestaţie precizate de contestatorul A. au fost deja analizate, respectiv că există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări cu cele din cauza soluţionată prin sentinţa penală nr. 57 din data de 21.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadimisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 107 din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2023.