Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 193/F din 20 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 598 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare, formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 4 din 30.07.2015 a Curţii de Apel cu Juraţi din Messina, definitivă la 16.05.2016, recunoscută prin sentinţa penală nr. 245 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub numărul x/2023 la data de 25.09.2023, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 4 din 30.07.2015 a Curţii de Apel cu Juraţi din Messina, definitivă la 16.05.2016, recunoscută prin sentinţa penală nr. 245 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare.
În motivarea, contestaţiei persoana condamnată a arătat, în fapt, că a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 4/2015 a Curţii de Juraţi din Messina, definitivă la data de 16.05.2016 la o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, finalizată la reducerea în stare de sclavie a anumitor persoane, inducerea la desfăşurarea activităţii de prostituţie, favorizarea şi exploatarea activităţii de prostituţie desfăşurată de alte persoane, săvârşirea infracţiunilor într-un grup criminal transnaţional organizat în perioada 07.06.2008 până la data de 12.05.2010, precum şi asociere cu alte persoane într-un grup organizat în scopul săvârşirii a 6 fapte de favorizare şi exploatare a activităţii de prostituţie şi trafic de persoane, precum şi activităţi de recrutare, exploatare şi favorizarea practicării prostituţiei, de către mai multe femei de origine română, inclusiv minore, în perioada 27.08.2007-01.10.2007.
Cu privire la faptele din perioada 27.08.2007-01.10.2007, persoana condamnată a arătat că nu este vinovată de săvârşirea acestora. În acea perioadă se afla în România, era angajat de mai mulţi ani, fapt dovedit cu copia carnetului personal de muncă depusă la dosar, el muncind până la data de 11.06.2008, când într-adevăr s-a alăturat acestui grup.
De asemenea, la data aderării la grupul infracţional, singura persoană minoră pe care o cunoştea era concubina lui B., respectiv persoana vătămată C. în vârstă de 17 ani şi 8 luni, cu care nu a avut nici o legătură. La data la care el a ajuns în Italia, C. era deja majoră. Mai mult, B. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani pentru această faptă.
Este adevărat că se face vinovat de comiterea infracţiunilor menţionate în sentinţa penală nr. 245/F/27.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, însă contestă faptul că s-a reţinut în sarcina sa infracţiunea împotriva unor persoane de sex feminin aflate în stare de minoritate sau că a fost asociat în vederea acestui lucru.
Persoana condamnată a solicitat rejudecarea cauzei pentru faptele de care nu se face vinovat şi să se dea relevanţa cuvenită acestora.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În vederea soluţionării cauzei au fost ataşate dosarele penale nr. x/2019 şi y/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că susţinerile petentului contestator nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile reglementate de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ci vizează, în esenţă, modificarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, aducându-se, totodată, atingere autorităţii de lucru judecat, cu unicul scop ca persoana interesată să beneficieze de o soluţie favorabilă.
Astfel, prima instanţă a avut în vedere că cererea privind contestarea executării hotărârii nu poate viza decât motivele prevăzute în mod limitativ de art. 598 C. proc. pen., iar o interpretare contrară ar însemna transformarea contestaţiei la executare într-o cale de atac neprevăzută de lege.
Împotriva sentinţei penale nr. 193/F din 20 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, persoana condamnată A. a formulat contestaţie, motivele contestaţiei fiind susţinute de către apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum se regăsesc în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată contestaţia ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Pe calea contestaţiei la executare pot fi soluţionate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Deşi legea penală ori procesual penală nu oferă o definiţie noţiunii autorităţii de lucru judecat, nu îi identifică natura şi nici regimul juridic, aşa cum o face legea civilă, principiul funcţionează deplin şi în dreptul procesual penal.
Cu toate că autoritatea de lucru judecat se referă la hotărârile penale prin care se soluţionează un raport de drept substanţial având ca obiect tragerea la răspundere penală, principiul trebuie considerat incident şi în cazul acelor hotărâri penale prin care se soluţionează chestiuni privind faza de executare a procesului penal.
Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia la executare poate fi formulată în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În speţă, persoana condamnată A. execută pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4 din 30.07.2015 a Curţii de Apel cu Juraţi din Messina, definitivă la 16.05.2016, pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, finalizată cu aducerea în stare de sclavie a anumitor persoane, inducerea la desfăşurarea activităţii de prostituţie, favorizarea şi exploatarea activităţii de prostituţie desfăşurată de alte persoane, săvârşirea infracţiunilor într-un grup criminal transnaţional organizat în perioada 07.06.2008 până la data de 12.05.2010, precum şi asociere cu alte persoane într-un grup organizat în scopul săvârşirii a 6 fapte de favorizare şi exploatare a activităţii de prostituţie şi trafic de persoane, precum şi activităţi de recrutare, exploatare şi favorizarea practicării prostituţiei, de către mai multe femei de origine română, inclusiv minore, în perioada 27.08.2007-01.10.2007.
Prin contestaţia la executare dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestatorul condamnat susţine că nu este vinovat de săvârşirea faptelor din perioada 27.08.2007-01.10.2007, contestând reţinerea în sarcina sa a infracţiunilor împotriva unor persoane de sex feminin aflate în stare de minoritate.
Examinând motivele cererii, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) au fost formal invocate, în condiţiile în care acestea nu se încadrează în cazul de contestaţie la executare invocat, cum, de altfel, nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile reglementate de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.. În aceste condiţii, se reţine că soluţia primei instanţe este corectă, hotărârea contestată fiind legală şi temeinică.
În contextul evidenţiat, câtă vreme hotărârea definitivă de recunoaştere pronunţată de instanţa română competentă se bucură de autoritate de lucru judecat, soluţia nu se poate modifica pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile în care se invocă aspecte ce ţin de fondul cauzei. În speţă, contestatorul A. nu aduce în discuţie, care să fi intervenit pe parcursul executării pedepsei de 17 ani închisoare, după recunoaşterea hotărârii de condamnare de către instanţa română, prin sentinţa penală nr. 245 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare, ci neagă săvârşirea unora dintre faptele pentru care a fost condamnat de autorităţile judiciare străine; or, aspectele ce ţin de fondul cauzei, precum vinovăţia, au fost tranşate cu prilejul soluţionării cauzei de către autorităţile judiciare italiene şi exced competenţei instanţei române, atât în procedura de recunoaştere a hotărârii străine, cât şi în materia contestaţiei la executare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 193/F din 20 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 193/F din 20 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2023.