Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2024
Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 154/F din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 131/27.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294/A/09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, formulata de revizuentul A..
Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 131/27.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294/A/09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
În esenţă, revizuentul a arătat ca soluţia de condamnare dispusă este netemeinică şi că au intervenit împrejurări noi, necunoscute de instanţele de judecată la momentul pronunţării sentinţei criticate, împrejurări care sunt de natură să conducă la o altă concluzie juridică şi să schimbe soluţia de condamnare.
Revizuentul a solicitat să se constate că infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina sa este lipsită de tipicitate obiectivă si că se impune pronunţarea soluţiei de achitare, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, prima instanţă a reţinut că aspectele invocate în susţinerea cererii de revizuire ce face obiectul prezentei cauze nu reprezintă împrejurări noi care ar putea duce la o soluţie de achitare, ci solicitări de prelungire a probaţiunii si de reevaluare sau reinterpretare a materialului probator cu privire la aspecte deja verificate de instanţele penale care au pronunţat hotărârea de condamnare.
Opinia lichidatorului judiciar cu privire la inexistenţa în evidenţele contabile ale societăţii B. S.R.L. a unui pasiv care să reprezinte o pagubă materială legată cauzal de faptele ilicite imputate revizuentului condamnat nu reprezintă o împrejurare nouă care ar putea duce la o soluţie de achitare, pe calea revizuirii neputându-se realiza o prelungire a probaţiunii si nicio reevaluare sau o reinterpretare a materialului probator cu privire la aspecte deja verificate de instanţa de fond.
Împrejurarea că hotărârea de condamnare din dosarul nr. x/2016 ar conţine inadvertenţe nu a fost descrisă de revizuent astfel încât să permită instanţei să constate că se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal revizuentul A..
Prin motivele de apel formulate în scris, apelantul-revizuent a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 459 C. proc. pen., solicitând să se aibă în vedere că prima instanţă, deşi ar fi trebuit să analizeze formal îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, a făcut aprecieri directe asuprea fondului judecăţii, raţionând în sensul examinării forţei probante a împrejurării noi reliefate prin cererea de revizuire.
De asemenea, a arătat că în cazul infracţiunii de înşelăciune crearea unei pagube este o condiţie cumulativă, esenţială pentru întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii. Or, raportat la acest considerent, în cauza pendinte existenţa unei pagube ca element constitutiv este incertă, motiv pentru care, faţă de împrejurările noi necunoscute la momentul judecării fondului, era necesară administrarea de dovezi suplimentare pentru a determina care a fost modul de formare, de creare a pretinsei pagube.
În ceea ce priveşte faptul că prin cererea de revizuire s-ar tinde la o extindere a probatoriului, a arătat că aprecierile primei instanţe sunt subiective, în condiţiile în care o împrejurare nouă, prin ea însăşi are caracterul de probă nouă, ceea ce implicit include un addagio la procesul probator.
Pe fondul cererii de revizuire, a apreciat că soluţia de condamnare dispusă este netemeinică, urmând a prezenta existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţele de judecată la momentul pronunţării sentinţei criticate, împrejurări care sunt de natură să conducă la o altă concluzie juridică şi să schimbe soluţia de condamnare.
Prealabil, a solicitat şi suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire se solicită, iar, pe fond, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire, acesta se întemeiază pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât în cauză au apărut împrejurări noi, necunoscute la data judecăţii, constând în inexistenţa în evidenţele contabile ale societăţii B. S.R.L. a unui pasiv care să reprezinte o pagubă materială şi care să se găsească în legătură cauzală cu faptele ilicite imputate.
În concluzie, niciun patrimoniu nu a fost păgubit, banca recuperându-şi sumele acordate cu titlu de credit în favoarea B. S.R.L., iar aceasta a radiat din evidenţa sa pasivul reprezentat de valoarea împrumutului de restituit.
De asemenea, convingerea că producerea unei pagube nu este veridică îl reprezintă faptul ca circuitele economice dintre B. S.R.L. şi societăţile comerciale despre care se afirmă că ar fi constituit mijloace frauduloase aflate sub controlul membrilor grupării infracţionale nu au constituit obiect mediat de comitere a unei infracţiuni de înşelăciune, în sensul ca patrimoniul B. S.R.L. să fie prejudiciat în favoarea vreuneia dintre societăţile C. S.R.L. (D. SRL) sau E. S.R.L., ori F. S.R.L..
În condiţiile în care nu se poate reţine producerea unei pagube ca efect al prezentării ca adevărate a unei fapte neadevărate, nu sunt întrunite cerinţele pentru a se exercita acţiunea penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, indiferent de forma de participaţie.
Deopotrivă, este de observat că şi sub aspect obiectiv este imposibil să se reţină o pagubă în prezenta cauză, deoarece, paguba (prejudiciul) ca instituţie juridică având sediul materiei în cadrul răspunderii civile delictuale, trebuie să întrunească o serie de condiţii cumulative, principala condiţie fiind aceea a existenţei unui drept la dezdăunare întemeiat pe preexistenţa unui drept al persoanei păgubite ori a pierderii viitoare cauzate de imposibilitatea folosirii productive a unui lucru pentru o anume perioadă.
În raport de toate argumentele expuse, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de revizuire.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 22.12.2023, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 10.01.2024.
III. Examinând apelul declarat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat de revizuentul A., Înalta Curte reţine că revizuirea (restitutio in integrum) reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri judecătoreşti definitive care conţin erori de fapt deosebit de grave.
Prin aceasta nu se urmăreşte o nouă reapreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea altor probe cu privire la faptele intrate sub puterea lucrului judecat, ci se invocă necunoaşterea adevăratei situaţii de fapt de către instanţa de judecată, fiind descoperite împrejurări de fapt sau fapte noi care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei.
Fiind o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile judiciare grave, cazurile în care se poate introduce o cerere de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege, reglementarea asigurând, pe de o parte stabilitatea hotărârilor definitive, iar, pe de altă parte, securitatea raporturilor juridice, erorile minore neputând fi luate în considerare ca motive de revizuire.
Astfel, revizuire nu poate fi cerută doar pentru a se obţine o nouă rejudecare a cauzei, fiind compatibilă cu principiul res iudicata por veritate habetur (lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul).
În acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat: Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea contra României, Cauza Ryabykh împotriva Rusiei).
Însă, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc al hotărârii de condamnare prin rejudecarea cauzei, este necesar ca cererea de revizuire să fie admisibilă în principiu, respectiv să se constate dacă această îndeplineşte condiţiile de formă şi fond reglementate de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen.: Instanţa examinează dacă:a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Efectuând o nouă apreciere a condiţiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în acord cu instanţa de fond, instanţa de control judiciar constată că cerinţele vizând hotărârea care face obiectul revizuirii, termenul de introducere a acesteia, titularul şi forma cererii, precum şi instanţa căreia i se adresează cererea sunt îndeplinite. De asemenea, se constată că revizuentul a indicat temeiul în baza căruia se solicită rejudecarea cauzei penale, iar motivele invocate nu au mai făcut obiectul unei alte cereri de revizuire judecată definitiv.
În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., vizând invocarea faptelor şi mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea şi dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o analiză temeinică a aspectele invocate, apreciind în mod corect că cererea de revizuire nu este admisibilă în principiu, motivele dezvoltate de revizuent neîncadrându-se formal în cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., motivat, în esenţă, de inexistenţa în evidenţele contabile ale societăţii B. S.R.L. a unui pasiv care să reprezinte o pagubă materială şi care să se găsească în legătură cauzală cu faptele ilicite imputate.
Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.: Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
Pentru a fi incident acest caz de revizuire, se cer a fi îndeplinite două condiţii, respectiv să se descopere fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, iar acestea să fie apte să dovedească netemeinicia hotărârii atacate, impunându-se pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei ce formează obiectul hotărârii a cărei revizuire se cere.
Aşadar, sub un prim aspect faptele sau împrejurările invocate nu trebuie să fie cunoscute la momentul soluţionării cauzei. În schimb, dacă acestea au fost cunoscute de instanţa care a soluţionat cauza, fiind analizate în cuprinsul hotărârii, cererea de revizuire apare ca fiind inadmisibilă în principiu.
În ceea ce priveşte înţelesul expresiei "fapte sau împrejurări", se impune a se sublinia că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.
Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reţine că faptele sau împrejurările descoperite trebuie să poate dovedi netemeinicia hotărârii definitive atacate, iar în situaţia existenţei unei hotărâri de condamnare - astfel cum este cazul în speţa de faţă - aceste împrejurări noi trebuie să conducă la pronunţarea unei soluţii opuse celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv o soluţie de achitare sau de încetare a procesului penal.
Revenind la aspectele invocate de revizuent prin cererea formulată, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi apreciate drept fapte sau împrejurări noi, ci, mai degrabă, simple supoziţii pentru a căror dovedire se impune administrarea de probe noi şi reinterpretare probelor deja administrate, aspecte nepermise în calea extraordinară de atac a revizuirii.
În realitate, revizuentul solicită completarea dovezilor deja administrate sub aspectul prejudiciilor produse prin infracţiune şi administrarea unor noi mijloace de probă sub acest aspect care să dovedească inexistenţa unor pagube, ceea ce ar transforma calea extraordinară de atac a revizuirii într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar continua probaţiunea. Or, această situaţie este de natură să afecteze principiul legalităţii înfăptuirii justiţiei consacrat în art. 124 alin. (1) din Constituţie, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice.
Concluzionând, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire formulată de revizuentul A. nu se urmăreşte înlăturarea unei erori de fapt, ci se doreşte ca instanţele să ofere o nouă apreciere a elementelor de fapt. Or, în atare situaţie, normele procesual penale interzic orice ingerinţă în autoritatea de lucru judecat.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului (Decizia nr. 46 din 12.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de revizuentul A., împrejurările invocate de acesta neîncadrându-se în cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin urmare, Înalta Curte va constata că hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 154/F din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 154/F din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2024.