Şedinţa publică din data de 27 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 56/PI din data de 22 februarie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea formulată de autorităţile judiciare din Marea Britanie cu privire la recunoaşterea sentinţei penale străine şi transferarea într-un penitenciar din România a numitului A..
În baza art. 141 alin. (4) şi (6) lit. a), art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus recunoaşterea parţială a sentinţei penale nr. T20217087, pronunţată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green, rămasă definitivă, privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 8 ani închisoare, doar pentru săvârşirea infracţiunilor de "tâlhărie" - 8 ani închisoare, şi "conducere în perioada de descalificare" - 3 luni de închisoare, conform C. pen. britanic, care îşi regăsesc corespondenţa în infracţiunile de tâlhărie calificată prevăzută de dispoziţiile art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
A constatat că prin hotărârea judecătorească nr. T20217087, pronunţată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green, rămasă definitivă, s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 8 ani închisoare şi a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare.
A dedus din pedeapsa de 8 ani (respectiv 2922 zile) închisoare, durata de 924 zile, executată din data de 11.03.2021, până la data de 21.09.2023, precum şi durata executată ulterior acestei date, până la zi.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sesizarea nr. 9110/II/5/2023 din data de 16.01.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2024 la data de 17.01.2024, s-a solicitat admiterea cererii formulată de către autorităţile judiciare din Marea Britanie de recunoaştere a sentinţei penale şi transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România.
În motivare, s-a arătat că prin adresa din 20.11.2023, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, în temeiul art. 10 alin. (1), art. 137 alin. (1) şi art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara adresele nr. x ale Serviciului Majestăţii Sale pentru Penitenciare & Probaţiune (HM Prison & Probation Service) din data de 21.09.2023, respectiv 19.10.2023, împreună cu: extrasul sentinţei penale nr. T20217087, pronunţată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green; foaia de înregistrare a procesului nr. T20217087-1/1; ordinul de detenţie; informaţiile privind sentinţa, referitoare la pedeapsa aplicată şi stadiul executării acesteia; rechizitoriul; ordinul de deportare nr. x; chestionarul privind consimţământul persoanei condamnate; dispoziţiile legale aplicabile pentru transferarea într-un penitenciar din România a numitului A., în vederea continuării executării pedepsei.
Din cuprinsul informaţiilor privind sentinţa, referitoare la pedeapsa aplicată şi stadiul executării acesteia, a rezultat că numitul A. se află în executarea unei pedepse de 2922 zile (8 ani) de închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. T20217087 a Curţii Coroanei Wood Green, din data de 15.12.2021, rămasă definitivă. Din totalul pedepsei, persoana condamnată a executat 924 de zile de detenţie, din data de 11.03.2021, până la data de 21.09.2023, aceasta urmând a fi finalizată la data de 10.03.2029. Totodată, prin ordinul de deportare nr. x, din data de 16.07.2023, Secretarul de Stat al Departamentului de Interne al Marii Britanii a solicitat ca susnumitul să părăsească teritoriul şi i-a interzis acestuia să mai intre în Regatul Unit, atâta timp cât acest ordin este în vigoare.
Referitor la starea de fapt, conform acuzaţilor din rechizitoriu, însuşite de către instanţă, s-a reţinut că, în data de 08.03.2021, susnumitul l-a tâlhărit pe numitul B. de autoturismul său x, cu numărul de înmatriculare x, având asupra sa o imitaţie a unei arme de foc, ce avea forma unui revolver, pe care l-a scos şi îndreptat spre persoana păgubită, cu intenţia de a-1 determina pe acesta să creadă că va folosi violenţa împotriva sa. De asemenea, la data de 09.03.2021, a condus autovehiculul susmenţionat pe un drum, respectiv pe x, în timp ce era descalificat din deţinerea sau obţinerea unui permis de conducere.
S-a arătat că, faptele sunt incriminate în legislaţia penală din România de dispoziţiile art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Totodată, cu referire la pedeapsa aplicată susnumitului, prin adresa nr. x a Serviciului Maiestăţii Sale pentru Penitenciare&Probaţiune (HM Prison & Probation Service), din data de 21.09.2023, autorităţile britanice şi-au exprimat acordul cu privire la o eventuală adaptare a pedepsei în acord cu legislaţia penală română.
Conform chestionarului privind consimţământul persoanei condamnate, aceasta nu a fost de acord să fie transferată într-un penitenciar din România, împotriva acesteia fiind dispusă măsura expulzării, prin ordinul de deportare nr. x, din data de 16.07.2023.
Din copia de pe cazierul judiciar al numitului A., a rezultat că acesta are antecedente penale, având înscrisă şi pedeapsa la care a fost condamnat în Marea Britanie. La data de 07.12.2023, au fost efectuate verificări în baza de date C., cu privire la condiţiile prevăzute de art. 165 din Legea nr. 302/2004, republicată, constatându-se că, nu sunt incidente nici unul din cazurile prevăzute expres.
De asemenea, au fost verificate şi dispoziţiile prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind motivele de nerecunoaştere şi neexecutare, rezultând că, nu există niciun motiv aplicabil persoanei condamnate.
Faţă de cele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 140 alin. (2) şi art. 142 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, şi a Convenţiei asupra transferării persoanelor condamnate; semnată la Strasbourg la 21 martie 1983, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 76/1996, având în vedere şi dispoziţiile art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform căruia consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României, astfel că refuzul persoanei condamnate de a fi transferată într-un penitenciar din România nu constituie un impediment, precum şi ordinul de deportare nr. x al Ministerului de Interne din Marea Britanie, din data de 16.07.2023.
Instanţa, în vederea soluţionării cauzei, a dispus emiterea unei adrese către autorităţile judiciare din Marea Britanie - Curtea Coroanei Wood Green prin care a solicitat a se preciza dacă sunt de acord cu recunoaşterea parţială a sentinţei penale nr. T20217087, pronunţată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green privind pe intimatul persoană condamnată A., respectiv cu excluderea infracţiunii de "posesia unei imitaţii a unei arme de foc" - 6 ani de închisoare, având în vedere că în România nu este prevăzută ca o infracţiune distinctă. În caz afirmativ, să precizeze care ar fi pedeapsa rezultantă pentru cele două infracţiuni de tâlhărie şi de conducere în perioada de descalificare, dacă aceasta rămâne tot cea de 8 ani închisoare.
Adresa a fost transmisă prin intermediul Ministerului Justiţiei, la data de 09.02.2024 fiind primit răspuns din partea autorităţilor solicitante, Serviciului Maiestăţii Sale pentru Penitenciare&Probaţiune (HM Prison & Probation Service), prin care s-a arătat că întrucât domnul A. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracţiunea principală de tâlhărie, iar pedeapsa de 6 ani pentru deţinerea unei imitaţii de armă de foc şi la 3 luni pentru conducere în timpul decăderii din drepturi, acestea au fost concomitente cu pedeapsa principală de 8 ani de închisoare neconsecutivă, prin urmare, pedeapsa va rămâne în continuare de 8 ani de închisoare. Sunt mulţumiţi cu recunoaşterea parţială a sentinţei, dar s-ar aştepta ca principala infracţiune de tâlhărie să fie pusă în aplicare .
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare într-un penitenciar din România.
Având în vedere că Marea Britanie nu mai este un stat membru al Uniunii Europene, vor fi aplicabile dispoziţiile generale din Titlul V al legii - Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe - Capitolul II Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine - Secţiunea 1 - Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România.
În relaţia cu Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, instrumentul juridic aplicabil este Convenţia Europeană din 21 martie 1983 asupra transferării persoanelor condamnate şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997.
Curtea a constatat în continuare, din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, că prin sentinţa penală nr. T20217087, pronunţată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green, Marea Britanie, rămasă definitivă, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de "tâlhărie" - 8 ani închisoare, "posesia unei imitaţii a unei arme de foc" - 6 ani de închisoare şi "conducere în perioada de descalificare" - 3 luni de închisoare, conform C. pen. britanic.
Cu privire la starea de fapt, s-a reţinut că în data de 08.03.2021, persoana condamnată l-a tâlhărit pe numitul B. de autoturismul său x, cu numărul de înmatriculare x, având asupra sa o imitaţie a unei arme de foc, ce avea forma unui revolver, pe care l-a scos şi îndreptat spre persoana păgubită, cu intenţia de a-l determina pe acesta să creadă că va folosi violenţa împotriva sa. De asemenea, la data de 09.03.2021, a condus autovehiculul susmenţionat pe un drum, respectiv pe x, în timp ce era descalificat din deţinerea sau obţinerea unui permis de conducere.
Astfel, A. a fost găsit vinovat şi condamnat la executarea unei pedepse rezultante de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de "tâlhărie" - 8 ani închisoare, "posesia unei imitaţii a unei arme de foc" - 6 ani de închisoare şi "conducere în perioada de descalificare" - 3 luni de închisoare, conform C. pen. britanic.
S-a reţinut prin hotărârea de condamnare că pedepsele pentru "posesia unei imitaţii a unei arme de foc" - 6 ani de închisoare şi "conducere în perioada de descalificare" - 3 luni sunt pedepse concomitente.
În baza acestei hotărâri a fost emis la data de 15.12.2021 ordinul de încarcerare a persoanei condamnate A. pentru pedeapsa de 8 ani închisoare.
Faţă de condamnat s-a dispus şi măsura expulzării şi a interdicţiei de intrare şi şedere pe teritoriul Regatului Unit, fiind emis ordinul de deportare nr. x din data de 16 iulie 2023.
În continuare, potrivit documentelor transmise de autorităţile judiciare britanice, Curtea a reţinut că persoana condamnată a participat personal la judecata cauzei şi a fost privată de libertate în cursul procesului penal începând cu data de 11.03.2021, fiind arestată preventiv.
În conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142 din Legea 302/2004, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.
Potrivit art. 141 alin. (4), în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti străine. În acest scop, anterior luării unei hotărâri, instanţa poate consulta statul emitent prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.
Dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 reglementează condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine, potrivit cărora o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) hotărârea este definitivă şi executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;
c) persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;
e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.
Analizând actele şi lucrările din dosar, în raport de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 (republicată) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-au constatat îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea parţială a hotărâri pronunţate de Curtea Coroanei Wood Green din Marea Britanie faţă de persoana condamnată A., astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 141 alin. (4) raportat la art. 142 alin. (1) din legea sus - menţionată.
Aşa cum s-a arătat, hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, este definitivă, fiind începută executarea pedepsei în Marea Britanie.
Din informaţiile referitoare la perioada de executat şi la perioada privării de libertate ce trebuie dedusă din durata pedepsei, transmise de autorităţile judiciare din Marea Britanie, rezultă următoarele: lungimea totală a sentinţei (în zile): 2922; perioada totală de privare de libertate deja executată ca parte a sentinţei cu privire la care s-a emis hotărârea; perioada petrecută în detenţie înainte de proces: 11.03.2021 - 15.12.2021 - 279 zile; perioada executată în custodie: 16.12.2021 - 21.09.2023 - 645 de zile; Totalul perioadei executate în custodie - 924 zile;
S-a mai arătat că în baza legii statului emitent pedeapsa va fi complet executată la data de 10.03.2029, iar după executarea a 2/3 (două treimi) din pedeapsă persoana condamnată va putea fi eliberată anticipat sau condiţionat la data de 10.07.2026, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. g) pct. ii) din Legea nr. 302/2004 rep., întrucât la data primirii cererii, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din pedeapsa aplicată.
Faptele pentru care a fost condamnat A. au corespondent parţial în legislaţia română - infracţiunile de tâlhărie calificată prevăzută de dispoziţiile art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. - prin folosirea unei arme - şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Potrivit art. 233 C. pen. (Tâlhăria), furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Conform dispoziţiilor art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări: a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante; se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Conform art. 335 alin. (2) C. pen., constituie infracţiune conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România.
În ce priveşte infracţiune de "posesia unei imitaţii a unei arme de foc", pentru care A. a fost condamnat la 6 ani de închisoare - pedeapsă concomitentă, instanţa a reţinut că aceasta nu are corespondent în legislaţia penală din România. Curtea a constatat că art. 342 din C. pen. român incriminează infracţiunea de "nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor", în situaţia deţinerii, portului, confecţionării, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, ori deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
Astfel, s-a reţinut că deţinerea unei imitaţii a unei de foc cu ocazia săvârşirii faptei de tâlhărie reprezintă o circumstanţă agravantă a faptei, fără a constitui însă o infracţiune distinctă, astfel încât nu există o dublă incriminare pentru această faptă, care să permită recunoaşterea condamnării pentru această infracţiune.
Prin adresa transmisă prin intermediul Ministerului Justiţiei la data de 09.02.2024 dosar), Serviciul Maiestăţii Sale pentru Penitenciare&Probaţiune (HM Prison & Probation Service) a comunicat faptul că autorităţile solicitante sunt de acord cu recunoaşterea parţială a sentinţei. În ceea ce priveşte pedeapsa de executat, s-a arătat că întrucât domnul A. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracţiunea principală de tâlhărie, iar pedeapsa de 6 ani pentru deţinerea unei imitaţii de armă de foc şi de 3 luni pentru conducere în timpul decăderii din drepturi au fost concomitente cu pedeapsa principală de 8 ani de închisoare neconsecutivă, prin urmare, pedeapsa va rămâne în continuare de 8 ani de închisoare.
S-a mai reţinut că, deşi persoana condamnată nu şi-a dat consimţământul să fie transferat în România, acesta nu este necesar în vederea transferului, în condiţiile în care autorităţile din Marea Britanie au dispus expulzarea acestuia, cu interdicţia de intrare pe teritoriul Regatului Unit. În acest caz sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 (Statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să îşi dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimţământul acesteia din urma, atunci când condamnarea pronunţată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conţine o măsura de expulzare ori de conducere la frontiera sau orice alta măsura, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis sa rămână pe teritoriul statului de condamnare).
Totodată, s-a reţinut că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Persoana condamnată este cetăţean român, cu domiciliul în jud. Timiş, motiv pentru care executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, fiind îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 rep.
Împotriva sentinţei penale nr. 56/PI din data de 22 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a formulat apel persoana condamnată A. invocând faptul că nu şi-a exprimat consimţământul pentru recunoaşterea hotărârii străine şi transferul într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Examinând sentinţa penală apelată raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prioritar, Înalta Curte constată că, între România şi statul de condamnare sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar nu Decizia Cadru nr. 909/2008/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din titlul V din Legea nr. 304/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:
"Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele terţe, în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti şi ordonanţelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, iar, în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate".
Ca atare, reţinerea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 140 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 este corectă, având în vedere că, începând cu data 30 ianuarie 2020 a fost ratificat acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii (UK) din Uniunea Europeană, acesta devenind ţară terţă.
Prin urmare, procedura iniţiată de Marea Britanie este guvernată de prevederile din Titlul V- Capitolul 2, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, respectiv art. 140-art. 142 din lege, aplicabile în relaţia cu state terţe, anume cele ce nu fac parte din Uniunea Europeană, precum şi de cele ale Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.
Potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătoreşti străine, pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală, din România a persoanei condamnate.
Analizând cerinţele impuse de Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi de dispoziţiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Marea Britanie.
Astfel, cererea formulată de autorităţile britanice a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: adresa privind cererea de transfer a persoanei condamnate, copie certificată a sentinţei de condamnare, extras al dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, informaţii referitoare la pedeapsă, opinia persoanei condamnate, precum şi ordinul de expulzare.
Sentinţa nr. T20217087, pronunţată la data de 15.12.2021 de Curtea Coroanei Wood Green din Marea Britanie este definitivă şi executorie, în acord cu condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Apelantul A. a fost condamnat de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii pentru săvârşirea infracţiunilor de "tâlhărie", "posesia unei imitaţii a unei arme de foc" şi "conducere în perioada de descalificare", conform C. pen. britanic.
În fapt, s-a reţinut că în data de 08.03.2021, persoana condamnată l-a tâlhărit pe numitul B. de autoturismul său x, cu numărul de înmatriculare x, având asupra sa o imitaţie a unei arme de foc, ce avea forma unui revolver, pe care l-a scos şi îndreptat spre persoana păgubită, cu intenţia de a-l determina pe acesta să creadă că va folosi violenţa împotriva sa. De asemenea, la data de 09.03.2021, a condus autovehiculul susmenţionat pe un drum, respectiv pe x, în timp ce era descalificat din deţinerea sau obţinerea unui permis de conducere.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei existenţei dublei incriminări prevăzute de art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate, astfel cum au fost menţionate în sentinţa de condamnare emise de autorităţile judiciare britanice, au corespondent în legislaţia penală română parţial, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tâlhărie calificată prevăzută de dispoziţiile art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. - prin folosirea unei arme - şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de posesia unei imitaţii a unei arme de foc, se constată că aceasta nu îndeplineşte condiţia dublei incriminări, în legislaţia din România. Infracţiunea reţinută în legislaţia străină nu are corespondent în infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor prevăzută de art. 342 din C. pen. român, ce constă în deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, ori deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării. Faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate se circusmcrie circumstanţei agravante a infracţiunii de tâlhărie, respectiv art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări: a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante, fără a putea fi reţinută ca o infracţiune distinctă.
Instanţa de fond a solicitat autorităţilor străine acordul cu privire la recunoaşterea parţială a sentinţei de condamnare, iar prin adresa transmisă prin intermediul Ministerului Justiţiei la data de 09.02.2024, Serviciul Maiestăţii Sale pentru Penitenciare&Probaţiune (HM Prison & Probation Service) a comunicat faptul că autorităţile solicitante sunt de acord cu recunoaşterea parţială a sentinţei. În ceea ce priveşte pedeapsa de executat, s-a arătat că întrucât domnul A. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracţiunea principală de tâlhărie, iar pedeapsa de 6 ani pentru deţinerea unei imitaţii de armă de foc şi de 3 luni pentru conducere în timpul decăderii din drepturi au fost concomitente cu pedeapsa principală de 8 ani de închisoare neconsecutivă, prin urmare, pedeapsa va rămâne în continuare de 8 ani de închisoare.
Referitor la cerinţele art. 142 alin. (6) din legea specială, privind natura şi durata pedepsei aplicate, Înalta Curte constată că, pedeapsa rezultantă de 8 ani, aplicată pentru concursul de infracţiuni, este compatibilă cu legea română, întrucât nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente şi nici maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de legea penală română.
Persoana condamnată A. nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România, însă potrivit art. 142 alin. (1) lit. c), consimţământul nu este necesar în cazul unui ordin de expulzare, care există în cauză. Faţă de condamnat s-a dispus măsura expulzării şi a interdicţiei de intrare şi şedere pe teritoriul Regatului Unit, fiind emis ordinul de deportare nr. x din data de 16 iulie 2023 (Ordin de deportare x, emis de Ministerul de Interne al Regatului Unit la data de 18.07.2023, dosar Curte).
De asemenea, se mai reţine că rezultă că persoana condamnată A. este cetăţean român şi are domiciliul pe teritoriul României, în sat Dudeştii Noi, comuna Dudeştii Noi, str. x, jud. Timiş, motiv pentru care executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, precum şi condiţia prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte perioada de executat, autorităţile din Marea Britanie au transmis faptul că perioada totală de executat este de 2922 zile, din care perioada petrecută în detenţie înainte de proces: 11.03.2021 - 15.12.2021 - 279 zile, perioada executată în custodie: 16.12.2021 - 21.09.2023 - 645 de zile, iar totalul perioadei executate în custodie - 924 zile. S-a mai arătat că în baza legii statului emitent pedeapsa va fi complet executată la data de 10.03.2029, iar după executarea a 2/3 (două treimi) din pedeapsă persoana condamnată va putea fi eliberată anticipat sau condiţionat la data de 10.07.2026. În acest sens,
În acest context, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi condiţia prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. g) pct. ii) din Legea nr. 302/2004 rep.,privind durata condamnării de cel puţin 6 luni la data primirii cererii de transferare.
Înalta Curte mai reţine că, nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, constatând că niciun înscris din dosar nu prezintă vreun de indiciu în acest sens. Astfel, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunţată pentru infracţiuni politice sau militare, hotărârea pronunţată în străinătate respectă ordinea publică a statului român şi produce efecte juridice în România şi, de asemenea, nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România. În acest sens, din verificările efectuate în baza de date C., precum şi conform menţiunilor cuprinse în cazierul judiciar nu au rezultat informaţii privind cercetarea persoanei transferabile pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni în România sau pe teritoriul altui stat.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi transferul acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, neexistând motive de netemeinicie sau nelegalitate care să impună reformarea sentinţei apelate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată coroborat cu art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 56/PI din data de 22 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 56/PI din data de 22 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2024.