Şedinţa publică din data de 28 martie 2024
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24/P.I./2024 din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 83/P.I. din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, prin cererea de revizuire formulată, înregistrată pe rolul instanţei la data de 28.11.2023, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 83/P.I. din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019.
Prin concluziile scrise şi orale, revizuentul A. a arătat că potrivit legislaţiei belgiene, din pedeapsa de 30 ani închisoare deţinutul trebuie să execute o treime, după care este liberat condiţionat, iar pedeapsa este considerată executată integral, respectiv după liberare, nu se poate revoca pedeapsa neexecutată.
A mai arătat că pedeapsa la care a fost condamnat de autorităţile judiciare belgiene nu se impunea să fie adaptată potrivit legii penale române, iar acestuia nu i-a fost respectat dreptul la apărare, în sensul că procurorul a fost acelaşi, a fost transferat fără acordul său, iar martorii nu au fost audiaţi. De asemenea, că a avut colegi de detenţie condamnaţi de instanţe din România pentru infracţiuni de omor la pedepse mult mai mici şi că dacă ar fi rămas în Belgia ar fi beneficiat de posibilitatea de a se libera condiţionat mult mai repede decât în România.
Totodată, a arătat că a fost identificat prin analiza ADN-ului găsit la două jafuri din Belgia, atunci nu a dorit să colaboreze, însă în prezent vrea să colaboreze cu organele judiciare române, deţinând în susţinerea nevinovăţiei sale probe care nu există la dosar.
A susţinut că nu se impunea transferarea sa într-un penitenciar din România, întrucât dacă rămânea pe teritoriul Belgiei pentru executarea pedepsei putea să promoveze o acţiune în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu, având în vedere că cererea de revizuire formulată de A. vizează o hotărâre a Curţii de Apel Oradea prin care s-a dispus recunoaşterea a două hotărâri pronunţate de autorităţile judiciare din Belgia, prin care revizuentul a fost condamnat la două pedepse cu închisoarea şi s-a dispus transferarea sa în vederea executării pedepsei privative de libertate în România, deci nu o hotărâre prin care s-a rezolvat acţiunea penală.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 83/P.I. din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare din Belgia de transferare a persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România şi în consecinţă, în baza art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a următoarelor hotărâri penale:
1. decizia penală nr. C/598/2018 din data de 29.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen, definitivă la data de 09.07.2018, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 30 ani închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută de art. 392-394 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 188-189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român şi lipsire de libertate, prevăzută de art. 434 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 205 din C. pen. român;
2. sentinţa penală nr. 5325 din data de 12.11.2010 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Antwerpen, definitivă la data de 22.12.2010, prin care s-a dispus condamnarea lui A. la o pedeapsă de 15 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 461 din C. pen. belgian, având corespondent în art. 228 din C. pen. român cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. român.
În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004, republicată s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepselor de 30 ani închisoare în regim de detenţie şi de 15 luni închisoare şi s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România.
S-a constatat că persoana condamnată A. se află deţinută în Penitenciarul Turnhout - Belgia.
S-a dedus din pedepsele de mai sus, durata reţinerii, durata arestului preventiv şi perioada executată de la data de 27.05.2015 până la zi.
În temeiul prevederilor art. 555 C. proc. pen. s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepselor de 30 ani închisoare în regim de detenţie şi de 15 luni închisoare pe numele persoanei condamnate A., astfel cum au fost recunoscute şi puse în executare pe teritoriul României conform prevederilor prezentei hotărâri.
Prin decizia penală nr. 34/A din 06 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă ca nefondată cererea de repunere în termenul de apel formulată de persoana condamnată A. şi s-a respins ca tardiv apelul declarat de aceasta împotriva sentinţei penale nr. 83/PI din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea.
Prin sentinţa penală nr. 89/P.I. din 01 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019 a fost admisă contestaţia la executare formulată de către Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea împotriva sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, privind condamnatul A..
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019 au fost recunoscute pedepsele de 30 de ani închisoare în regim de detenţie şi 15 luni închisoare în regim de detenţie.
În baza art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost adaptată pedeapsa de 30 de ani închisoare în regim de detenţie în sensul că A. va executa pe teritoriul României pedeapsa de 25 de ani închisoare în regim de detenţie.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 84/2019 din 15 octombrie 2019 emis pe numele condamnatului A. şi formele de executare efectuate în baza sentinţei penale nr. 83/PI/2019 din 25 septembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa de 25 de ani închisoare în regim de detenţie şi pentru pedeapsa de 15 luni închisoare în regim de detenţie.
Prin decizia penală nr. 833 din 11 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020 a fost admisă contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 89/PI din 02 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând, s-au adaptat pedepsele recunoscute prin sentinţa penală nr. 83/PI din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în sensul că persoana condamnată A. va executa pedeapsa de 30 de ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată din 27.05.2015 la zi şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispoziţiilor hotărârii.
Prin aceeaşi decizie s-a respins ca tardivă contestaţia formulată de A. împotriva sentinţei penale nr. 89/PI din 01 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019.
Curtea a notat că potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din lege şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 302/2004 şi cele ale art. 139 din aceeaşi lege, rezultă că statului de executare i se recunoaşte doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor de ţin de executarea pedepsei după transferul condamnatului, deoarece în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea hotărârii recunoscute cu normele interne, adaptându-le atunci când este cazul. Cu atât mai mult, statului de executare nu-i sunt recunoscute prerogative suplimentare de repunere în discuţie într-o procedură de revizuire a temeiniciei hotărârii de condamnare.
Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 19 din Decizia-cadru a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a hotărârii judecătoreşti prin care se aplică pedeapsa ce urmează a fi executată.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat, pe de o parte, că hotărârea atacată cu calea de atac a revizuirii nu este una dintre cele prin care instanţele române s-au pronunţat cu privire la acţiunea penală, iar, pe de altă parte, că soluţionarea cererii de revizuire a hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare din Belgia nu este de competenţa organelor judiciare române.
În plus, Curtea a apreciat că motivele de revizuire invocate de A. nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocate de petent în motivarea căii extraordinare de atac declarate, aceste aspecte vizând în realitate o critică a modalităţii de individualizare a pedepsei.
În ceea ce priveşte susţinerea revizuentului în sensul că nu şi-a dat acordul în vederea transferării sale pentru continuarea executării pedepsei în România, Curtea a reţinut că, potrivit art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, consimţământul persoanei condamnate nu este necesar atunci când aceasta este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României. Acest motiv, nu se încadrează în vreunul dintre cazurile prevăzut de art. 453 C. proc. pen. pentru revizuirea unei hotărâri definitive.
Împotriva sentinţei penale nr. 24/P.I./2024 din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susţinute de apărătorul desemnat din oficiu şi de către apelant, cu ocazia ultimului cuvânt, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacată, Înalta Curte apreciază apelul ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Coroborând dispoziţiile legale enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.
În cauză, Înalta Curte constată că sentinţa penală nr. 83/P.I. din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, nu poate forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii, întrucât nu sunt realizate condiţiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării raportului juridic de drept substanţial, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, ci vizează recunoaşterea unei hotărâri a instanţei belgiene, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii, precum şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Mai mult decât atât, aşa cum a explicat, de altfel, şi prima instanţă, Înalta Curte constată că motivele invocate de apelant în cererea de revizuire, nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aşa cum, de altfel, nu pot fi încadrate în niciun din cazurile de retractare prevăzute expres şi limitativ în art. 453 C. proc. pen., întrucât constituie, în concret, o critică a modalităţii de individualizare a pedepsei.
În consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A..
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 24/P.I./2024 din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 24/P.I./2024 din 1 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2024.