Şedinţa publică din data de 05 martie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 56 din 27 iulie 2023 a Tribunalului Mureş, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen.
În temeiul art. 189 C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
Prin aceeaşi sentinţă penală, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., iar, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunile care au făcut obiectul cauzei în concurs cu infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., pentru care, prin sentinţa penală nr. 627 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Sibiu, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 269 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a stabilit pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 RON (180 zile amendă în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 RON/zi), pedeapsă în privinţa căreia, în temeiul art. 83 şi art. 84 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
În temeiul art. 89 alin. (1) C. pen., s-a anulat amânarea aplicării pedepsei amenzii penale în cuantum de 1800 RON (180 zile amendă în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, dispusă prin sentinţa penală nr. 627 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Sibiu, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 269 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În temeiul art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), d) şi e) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentinţă, respectiv s-a aplicat pedeapsa de 8 ani închisoare la care a fost adăugat un spor de 1 an închisoare (1/3 din pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare) şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 RON (180 zile amendă în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 RON/zi), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 RON (180 zile amendă în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 RON/zi).
În temeiul art. 72 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate durata reţinerii dispusă în cauză, din data de 07 ianuarie 2020.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii şi i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 397 C. proc. pen., art. 23 alin. (1) C. proc. pen. s-a luat act de acordul de mediere încheiat între inculpatul A. şi părţile civile B., B. şi Notar C. cu privire la daunele materiale.
În temeiul art. 397 C. proc. pen., art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. cu privire la suma de 20.000 euro reprezentând daune morale.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1532 C. civ. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă D..
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., precum şi la art. 1357 C. civ. şi art. 1349 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Notar C. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 euro către partea civilă cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., precum şi la art. 1357 C. civ. şi art. 1349 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată în numele părţii civile E. de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 euro către partea civilă cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a capului de ciocan negru având inscripţionat iniţialele DIN 1041 2000, ridicat conform dovezii seria x nr. x din data de 219 octombrie 2019, înregistrat la poziţia 11/2021 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Mureş.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., în vederea adăugării profilului în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţa inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2104,9 RON, din care 1104,9 RON provin din faza de urmărire penală, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 274 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., cu privire la suma de 940 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat apărarea persoanei vătămate E. în cursul camerei preliminare şi al judecăţii şi la suma de 510 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat apărarea părţii civile B. în cursul judecăţii, s-a dispus a rămâne în sarcina statului, urmând ca plata acestor sume să se facă din fondurile speciale ale Ministerului Justiţie în contul Baroului Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2021 din 07 decembrie 2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. (2 infracţiuni), distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. şi hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.
În urma analizării probatoriului administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările acuzaţilor, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A. care, după ce, în prealabil, a ameninţat părţile civile că le va da foc la casă şi vor arde ca şobolanii, s-a deplasat din localitatea Râmnicu Vâlcea în localitatea Hodac, a aşteptat momentul prielnic, respectiv o oră târzie din noapte, s-a deplasat la locuinţa părţii civile B., unde, folosindu-se de substanţe inflamabile pe care le-a dus cu el, precum şi de lemnele uscate depozitate în spatele casei, a incendiat locuinţa şi anexele acesteia, punând în primejdie viaţa părţilor civile B., E. şi Notar C. care au reuşit să se salveze, întruneşte elementele constituite ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen.
S-a arătat că, din punct de vedere al laturii obiective, elementul material al infracţiunii de tentativă la omor calificat s-a realizat în momentul în care inculpatul a incendiat locuinţa părţii civile B., cunoscând faptul că în imobil se aflau trei persoane, iar urmarea imediată a acţiunii a fost realizată atunci când viaţa părţilor civile a fost pusă în primejdie, legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea socialmente periculoasă existând şi fiind dovedită prin mijloacele de probă administrate în cauză.
În analizarea circumstanţelor agravante ale infracţiunii imputată inculpatului, instanţa a reţinut că, pentru a exista premeditare în cazul infracţiunii de omor, este necesară trecerea unui interval de timp între momentul în care inculpatul a luat hotărârea infracţională şi momentul punerii în executare a acestei hotărâri, interval în care acesta să reflecteze asupra modului în care va săvârşi infracţiunea şi să treacă la îndeplinirea unor acte pregătitoare menite să întărească hotărârea luată cu privire la comiterea faptei şi să asigure înfăptuirea ei. Instanţa a apreciat că premeditarea are un caracter complex, atât subiectiv, cât şi obiectiv, nefiind suficient să treacă un interval de timp între luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea şi punerea ei în executare, ci este necesar să existe şi alte acte materiale şi spirituale de pregătire a infracţiunii şi, prin urmare, comiterea faptei trebuie pregătită efectiv prin măsurile care se iau de către inculpat pentru crearea condiţiilor necesare realizării şi nu numai să fie acceptată psihic.
În urma probatoriului administrat, instanţa a constatat că există numeroase elemente de fapt care conturează existenţa premeditării în săvârşirea faptei de către inculpat, respectiv: pe fondul supărării determinate de faptul că partea civilă B. i-a comunicat faptul că intenţionează să divorţeze, precum şi al unei gelozii exacerbate determinate de postarea de către soţia sa pe reţelele de socializare a unei poze cu un alt bărbat, inculpatul a ameninţat telefonic în mod repetat părţile civile, numitei B. spunându-i că îi va da foc la casă şi că vor arde ca şobolanii, iar părţii civile B. că în noaptea respectivă îi va lua tot ce îi este mai drag, iar ulterior s-a deplasat din municipiul Râmnicu Vâlcea spre localitatea Hodac, a condus pe raza localităţii aproximativ o oră, şi-a procurat substanţe inflamabile, a aşteptat un moment prielnic, respectiv o oră târzie din noapte, s-a deplasat la locuinţa părţii civile pe care a incendiat-o.
În ceea ce priveşte circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei asupra a două sau mai multe persoane, instanţa a constatat că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpatul cunoştea că partea civilă B. locuia împreună cu nepotul său, partea civilă E., precum şi că în noaptea respectivă la locuinţa părţii civile se afla şi partea civilă Notar C., aşadar inculpatul a prevăzut şi a acceptat producerea rezultatului faţă de trei persoane.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că prin cruzimi se înţeleg proceduri brutale, care, prelungite în timp, produc chinuri sau suferinţe fizice deosebit de mari, care denotă sadism, un mod brutal de comitere a omorului şi care trezeşte în conştiinţa opiniei publice un sentiment de oroare, astfel că pentru a se reţine circumstanţa comiterii faptei prin cruzimi trebuie să se comită acte care să depăşească nivelul de suferinţă pe care îl presupune în mod obişnuit uciderea unei persoane, aspecte care au fost dovedite în cauză, fiind de notorietate faptul că, în cazul incendierii, decesul nu survine în scurt timp, ci după o suferinţă prelungită.
Având în vedere toate aceste considerente, instanţa a constatat faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile de calificare a infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa a apreciat că atitudinea subiectivă a inculpatului faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia se caracterizează prin intenţie indirectă, formă de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen. A apreciat că, în cauză, prin modalitatea în care a fost săvârşită fapta în concret (incendierea locuinţei părţii civile, la o oră târzie din noapte), era previzibil rezultatul mai grav (decesul victimelor) faţă de care inculpatul nu a luat nicio măsură de precauţie, acceptându-l, ignorându-l şi asumându-şi acest risc.
Instanţa de fond a considerat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă întrucât modalitatea în care a acţionat demonstrează că, deşi nu a urmărit în mod expres moartea părţilor civile, a acceptat suprimarea vieţii acestora, având în vedere că inculpatul cunoştea că la momentul respectiv în imobil se aflau trei persoane, iar modul în care a conceput şi a pus în aplicare hotărârea infracţională - în timpul nopţii, prin aprinderea imobilului părţii civile, prin folosirea unui accelerator - dovedeşte că acesta a acceptat cu uşurinţă producerea unei urmări mai grave decât incendierea imobilului, respectiv suprimarea vieţii părţilor civile.
De asemenea, s-a mai reţinut că fapta inculpatului A. care, în noaptea de 24/25 septembrie 2019, a incendiat locuinţa părţii civile B. în urma căruia întreaga locuinţă şi anexele acesteia au fost distruse în totalitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 254 alin. (4) C. pen.
S-a arătat că elementul material al laturii obiective a faptei reţinute în sarcina inculpatului conţine o acţiune infracţională constând în distrugerea locuinţei şi anexelor acesteia aparţinând părţii civile B., distrugere realizată prin incendiere, că urmarea imediată a infracţiunii constă în paguba adusă patrimoniului părţii civile prin distrugerea unor bunuri imobile, precum şi punerea în pericol a persoanelor aflate în locuinţă şi a altor bunuri aparţinând părţilor civile, iar legătura de cauzalitate între acţiunea ce alcătuieşte elementul material al laturii obiective si urmările produse rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că atitudinea subiectivă a inculpatului faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia se caracterizează prin intenţie directă, formă de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a avut atât reprezentarea caracterului ilicit al faptei, cât şi a urmărilor produse de aceasta.
În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 05/06 octombrie 2019, inculpatul A. a provocat distrugerea autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, aparţinând părţii civile D., spărgându-i parbrizul, geamul lateral faţă dreaptă şi stropindu-l cu vopsea albă, situaţie de fapt ce a rezultat în urma analizării ansamblului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv din coroborarea declaraţiilor parţiale ale inculpatului, declaraţiilor părţilor civile, menţiunilor procesului-verbal de cercetare la faţa locului, planşelor fotografice, menţiunilor proceselor-verbale de analiză a traficului de date, menţiunilor raportului de analiză nr. x din data de 22 noiembrie 2019, precum şi a menţiunilor proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice.
Instanţa a apreciat neîntemeiată solicitarea inculpatului de încetare a procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ca urmare a lipsei plângerii prealabile, sens în care a constatat că, în cauză, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, au început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, iar, ulterior, la data de 07 octombrie 2019 (în interiorul termenului de trei luni prevăzut de dispoziţiile art. 296 alin. (1) C. proc. pen.), persoana vătămată D. a precizat în mod expres faptul că solicită efectuarea de cercetări penale pentru fapta de distrugere comisă, în vederea identificării autorului şi trimiterea lui în judecată.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului A. care, în noaptea de 05/06 octombrie 2019 a distrus, prin lovirea cu o piatră şi un ciocan, respectiv prin stropirea cu vopsea albă, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x aparţinând părţii civile D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen.
S-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii imputate inculpatului conţine o acţiune infracţională constând în distrugerea autoturismului aparţinând părţii civile, distrugere realizată prin spargerea cu ajutorul unei pietre şi al unui ciocan a parbrizului şi a geamului lateral al autoturismului, respectiv stropirea autoturismului cu vopsea albă, urmarea imediată a infracţiunii constă în paguba adusă patrimoniului părţii civile prin distrugerea autoturismului marca x având numărul de înmatriculare x, iar legătura de cauzalitate între acţiunea ce alcătuieşte elementul material al laturii obiective si urmările produse rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că atitudinea subiectivă a inculpatului faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia se caracterizează prin intenţie directă, formă de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., inculpatul având atât reprezentarea caracterului ilicit al faptei, cât şi al urmărilor produse de acesta.
Instanţa de fond a concluzionat că, prin coroborarea declaraţiilor parţiale ale inculpatului, cu declaraţiile părţilor civile Notar C., B., B., D., declaraţiile martorilor F. şi G., cu menţiunile proceselor-verbale de cercetare la faţa locului, însoţit de planşe foto, menţiunile procesului-verbal de intervenţie, menţiunile proceselor-verbale de redare a înregistrărilor surprinse de camerele stradale din localitatea Hodac însoţite de suport CD, menţiunile procesului-verbal de cercetare în teren, menţiunile procesului-verbal de efectuare experiment însoţit de planşe fotografice, menţiunile raportului de analiză nr. x din 22 noiembrie 2019, analiza traficului de date, precum şi cu menţiunile proceselor-verbale de redare a convorbirilor purtate între inculpat şi partea civilă B., în cauză, săvârşirea faptelor de tentativă la omor calificat, distrugere (săvârşite în noaptea de 24/25 septembrie 2019), respectiv distrugere (săvârşită în noaptea de 05/06 octombrie 2019) reţinute în sarcina inculpatului A. au fost dovedite în afara oricărui dubiu.
Ca urmare, instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele săvârşite de inculpat există, constituie infracţiune şi au fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, motiv pentru care a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare, în privinţa inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., în special gradul concret de pericol social al faptei, determinat de împrejurările concrete în care a fost comisă, precum şi de persoana inculpatului, reţinând că faptele inculpatului au o gravitate deosebit de însemnată având în vedere modul concret de săvârşire, respectiv cu premeditare, prin incendiere, asupra a trei persoane.
Instanţa a reţinut că inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptei, potrivit menţiunilor fişei de cazier judiciar, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar, conform înscrisurilor în circumstanţiere, inculpatul este integrat în societate.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului, prin apărător, de reţinere a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., instanţa a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută această circumstanţă atenuantă judiciară, câtă vreme, după incendierea locuinţei părţii civile de către inculpat, acesta nu a încercat să dea vreun ajutor părţilor civile, respectiv să încerce să stingă focul, ci a părăsit locul faptei (aşa după cum reiese din înregistrările video de la dosar chiar înainte de sosirea pompierilor), simplul fapt că anterior săvârşirii infracţiunii inculpatul era o persoană calmă, respectiv încheierea în cursul judecăţii a unui acord de mediere cu părţile civile în vederea soluţionării acţiunii civile exercitată de acestea nefiind de natură să releve o eventuală căinţă a inculpatului care să conducă la atenuarea răspunderii penale.
Având în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (2) C. pen., faţă de împrejurarea că inculpatul este o persoană tânără, integrată în societate şi că pe parcursul cercetării judecătoreşti a încercat să repare prejudiciul material produs părţilor civile, încheind cu acestea un acord de mediere, instanţa a considerat că o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special (7 ani) este de natură a asigura îndeplinirea scopului deopotrivă sancţionator, preventiv şi de reeducare pentru care a fost instituită răspunderea penală, motiv pentru care, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen.. Totodată, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară, apreciind că prin săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii inculpatul s-a dovedit nedemn de a deţine o funcţie electivă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
Deopotrivă, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 254 alin. (4) C. pen., şi la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Totodată, instanţa a reţinut că, potrivit menţiunilor fişei de cazier judiciar, prin sentinţa penală nr. 627 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Sibiu, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 269 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, faţă de inculpatul A. s-a stabilit pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 RON (180 zile amendă în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., iar în temeiul art. 83 şi art. 84 C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani.
În condiţiile în care cele patru infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană (infracţiunile care fac obiectul cauzei şi infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului), înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, instanţa a constatat că acestea au fost săvârşite în concurs real şi ideal (infracţiunea de tentativă de omor şi infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen.), motiv pentru care în temeiul art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), d) şi e) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, respectiv a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care a adăugat un spor obligatoriu şi fix de 1 an închisoare închisoare, reprezentând o treime din pedepsele de 2 ani şi 6 luni şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţă, precum şi pedeapsa de 1800 RON amendă penală (180 zile amendă în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 RON/zi), inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 9 ani închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa amenzii penale de 1800 RON (180 zile amendă în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 RON/zi).
Totodată, au fost contopite şi pedepsele complementare şi accesorii, fiind aplicată pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, fiind interzisă exercitarea aceloraşi drepturi şi cu titlu de pedeapsă accesorie.
În plus, instanţa a reţinut că, prin ordonanţa organelor de cercetare penală nr. 1481/P/2019 din 07 ianuarie 2020, s-a dispus reţinerea pe timp de 24 ore, începând cu data de 07 ianuarie 2020, ora 1330, şi până la data de 08 ianuarie 2020, ora 1330, a suspectului A., iar, prin ordonanţa nr. 1481/P/2019 din 08 ianuarie 2020, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 08 ianuarie 2020 până la data de 07 martie 2020, măsură ce a fost ulterior prelungită până la data de 23 aprilie 2020, când a fost revocată. Întrucât pe parcursul procesului penal au fost luate faţă de inculpat măsuri preventive privative de libertate, în temeiul art. 72 C. pen., instanţa a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului A. a duratei reţinerii din data de 07 ianuarie 2020.
În ceea ce priveşte acţiunile civile formulate în cauză, instanţa a constatat că, în cursul urmăririi penale, persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 euro reprezentând daune materiale reprezentând contravaloarea bunurilor care îi aparţineau din locuinţa familiei şi au fost distruse prin incendiere, persoana vătămată Notar C. s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 euro daune materiale reprezentând valoarea bunurilor distruse prin incendiu, iar persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000 euro reprezentând valoarea casei care a fost distrusă prin incendiere.
Instanţa a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) C. proc. pen., în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul şi partea civilă pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii. Or, în privinţa daunelor materiale solicitate de către părţile civile, s-a constatat că, potrivit menţiunilor acordului de mediere nr. 12 din data de 17 februarie 2023, încheiat între inculpatul A., B., Notar C. şi B., părţile au consimţit să stingă în mod total, definitiv şi necondiţionat acţiunea civilă privind daunele materiale, inculpatul achitând suma de 15.000 euro reprezentând daune materiale părţilor civile. Având în vedere aceste aspecte, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a luat act de acordul de mediere încheiat de inculpatul A. cu părţile civile B., B. şi Notar C., cu privire la daunele materiale.
De asemenea, tot în cursul urmăririi penale, persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 euro reprezentând daune morale. Întrucât, în cauză, partea civilă B. şi-a retras plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului A. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., iar instanţa, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal cu privire la această infracţiune, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. cu privire la suma de 20.000 euro.
În ceea ce priveşte constituirea de parte civilă a persoanei vătămate D., cu suma de 3000 RON reprezentând contravaloarea daunelor provocate autoturismului distrus, instanţa, raportându-se la prevederile art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 1349 alin. (2) şi art. 1357 C. civ., a apreciat că înscrisurile depuse (borderoul de achiziţie de deşeuri metalice şi certificatul de distrugere autoturism, întocmite la 2 ani de la data săvârşirii infracţiunii) nu fac dovada întinderii prejudiciului suferit de partea civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a respins acţiunea civilă formulată de aceasta.
Deopotrivă, având în vedere principiile care reglementează materia despăgubirilor acordate pentru repararea unui prejudiciu moral, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1381 C. civ., instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Notar C. şi a obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi acţiunea civilă exercitată în numele părţii civile E. şi a obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale.
În ceea ce priveşte infracţiunile de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. -săvârşită în noaptea de 24/25 septembrie 2019, hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. - săvârşită în noaptea de 05/06 octombrie 2019, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanţa a reţinut, în considerentele hotărârii apelate, faptul că în conformitate cu prevederile art. 208 alin. (3) C. pen., art. 224 alin. (3) C. pen., în cazul infracţiunilor de hărţuire, respectiv de violare de domiciliu, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar potrivit dispoziţiilor art. 158 C. pen., retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
Instanţa a mai constatat că, potrivit menţiunilor acordului de mediere nr. 12 din data de 17 februarie 2023, încheiat între inculpatul A., B. şi B., părţile civile au precizat în mod expres că au consimţit să stingă în mod total, definitiv şi necondiţionat acţiunea penală pentru infracţiunile care pot face obiectul retragerii plângerii prealabile şi nu mai solicită tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., instanţa a precizat că va dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiuni de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. (faptă săvârşită în noaptea de 24/25 septembrie 2019) - persoană vătămată B., respectiv pentru infracţiunile de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. (săvârşită în noaptea de 05/06 octombrie 2019) - persoană vătămată B..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Prin decizia penală nr. 526/A din 26 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 27 aprilie 2023 a Tribunalului Mureş.
În baza art. 423 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost desfiinţată parţial sentinţa atacată şi, rejudecând, s-a dispus disjungerea cauzei privind infracţiunile de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. - săvârşită în noaptea de 24/25 septembrie 2019, hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. - săvârşită în noaptea de 05/06 octombrie 2019, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul din 6/P/2021 din 07 decembrie 2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe - Tribunalul Mureş, sub aspectul laturii penale şi laturii civile în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. (săvârşită în noaptea de 24/25 septembrie 2019) - persoană vătămată B., respectiv pentru infracţiunile de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. (săvârşită în noaptea de 05/06 octombrie 2019) - persoană vătămată B..
În baza art. 424 alin. (4) C. proc. pen., s-a arătat că ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul este încheierea de şedinţă din data de 12 februarie 2023.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin deciziei.
În baza art. 275 alin. (3), (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă E. s-a dispus a fi avansată Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt pentru infracţiunile de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., şi distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., prima instanţă a făcut o analiză detaliată a probelor, constatând existenţa faptelor deduse judecăţii, a săvârşirii acestora de către inculpatul A., precum şi a împrejurării că aceasta răspunde penal pentru săvârşirea acestor infracţiuni.
Sub aspectul situaţiei de fapt, aşa cum a reţinut şi prima instanţă în hotărârea apelată, Curtea a constatat, pe baza materialului probator de la dosar, că inculpatul, în noaptea de 24/25.09.2019, după ce în prealabil a ameninţat părţile civile B. (că "îi va lua tot ce are mai scump") şi B. (că le va da foc la casă şi vor "arde ca şobolanii") s-a deplasat din localitatea Râmnicu-Vâlcea în localitatea Hodac - judeţul Mureş, iar, în intervalul orar 01:48 - 02:07, a intrat în curtea imobilului aparţinând persoanei vătămate B. unde, cu ajutorul unor substanţe inflamabile pe care le procurase anterior şi pe care le avea asupra sa, a aprins lemnele uscate depozitate în şoprul aflat în apropierea bucătăriei imobilului, imobil în care cunoştea că se află părţile civile B., Notar C. şi E., focul extinzându-se la imobilul în care dormeau părţile civile a căror viaţă a fost pusă în primejdie, după care inculpatul a părăsit locul faptei fără a anunţa pompierii sau/şi vecinii şi fără a încerca să ajute persoanele aflate în interiorul locuinţei să părăsească acest imobil.
Instanţa de apel a constatat această stare de fapt pe baza înregistrărilor din data de 25.09.2019 a camerelor video montate pe imobilul cu nr. x din localitatea Hodac, înregistrări pe care se observă, la data respectivă, în intervalul orar 01:48:20-01:48:47, o persoană de sex bărbătesc îmbrăcată cu un hanorac cu glugă de culoare deschisă, pantaloni de culoare închisă, purtând adidaşi, având în mâna dreaptă o pungă de plastic îndreptându-se spre centrul localităţii Hodac şi care îşi fereşte privirea când se aprinde proiectorul amplasat la intrarea în bar pus în funcţiune de senzorul de mişcare, în intervalul orar 02:07:26 - 02:07:45 se observă o persoană de sex bărbătesc îmbrăcată cu un hanorac cu glugă de culoare deschisă, pantaloni de culoare închisă, purtând adidaşi care se întoarce din centrul satului, fără a avea punga de plastic asupra sa şi care ştiind că senzorul de mişcare din faţa barului va aprinde proiectorul din faţa barului se apropie de axul drumului şi ulterior revine pe trotuar.
S-a apreciat că această probă se coroborează cu înregistrările video captate la data de 25 septembrie 2019 de o cameră de supraveghere din dotarea primăriei Ibăneşti amplasată pe stâlpul din faţa primăriei Hodac, în care se observă în intervalul 01:53:20-01:53:47 o persoană de sex bărbătesc îmbrăcată cu un hanorac cu glugă de culoare deschisă care în mâna dreaptă are o plasă de plastic care trece prin faţa imobilului cu numărul x din localitatea Hodac, iar în intervalul 02:11:51-02:12:11 se observă aceeaşi persoană care se întoarce trecând prin faţa imobilului cu nr. x, fără a avea plasa de plastic asupra sa, fiind observat ţinând mâinile în buzunare, cu declaraţia părţii civile B. care a recunoscut în respectivele imagini pe fostul său soţ, inculpatul din cauză, precum şi cu conţinutul raportului de analiză nr. x din 22 noiembrie 2019, din analiza listingurilor telefonice pentru cartele a reieşit, printre altele, faptul că, la data de 24 septembrie 2019, în intervalul orar 0044-0227, cartela cu numărul x - utilizată de inculpat, a fost localizată în zona Ibăneşti-Gurghiu, pe "deal între localităţile Gurghiu şi Orşova", iar din listingul telefonic al cartelei SIM cu numărul x (utilizată de apelantul-inculpat) s-a observat deplasarea utilizatorului, respectiv la data de 24 septembrie 2019 prin judeţul Sibiu în judeţul Mureş pe traseul Mediaş-Sighişoara-Târgu Mureş-Reghin-Gurghiu-Ibăneşti, unde a fost localizată de la ora 0000 până la ora 0230 când a început traseul de deplasare înapoi până în municipiul Râmnicu Vâlcea unde a fost localizat în jurul orelor 0800, în timp din analiza traficului de date pentru localitatea Hodac nr. 177A, jud. Mureş, la data de 25 septembrie 2019, în intervalul orar 0046-0227, cartela SIM cu numărul x inserată în terminalul mobil cu seria x a fost localizată în aria de acoperire a celulelor telefonice amplasate în zona Ibăneşti-Gurghiu, aşadar utilizatorul cartelei SIM cu numărul x, la data de 25 septembrie 2019 a fost localizat în aria de acoperire a celulelor telefonice corespunzătoare următoarelor coordonate: latitudine nordică 46046,28,5 şi latitudine estică 24055,60, coordonate corespunzătoare adresei localitatea Hodac nr. 177A, jud. Mureş.
Instanţa de apel a avut, de asemenea, în vedere menţiunile procesului-verbal din data de 15 noiembrie 2021, potrivit cărora distanţa dintre locuinţa incendiată, situată în sat Hodac nr. 177 A, şi barul din localitatea Hodac de la numărul administrativ 85 este de aproximativ 500 metri, iar timpul necesar parcurgerii acestei distanţe este de 04 minute şi 23 secunde, distanţa dintre barul din localitatea Hodac de la numărul administrativ 85 şi Podul Hodacului unde inculpatul a parcat autotrenul este de aproximativ 800 metri, iar timpul necesar parcurgerii acestei distanţe este de 06 minute şi 47 secunde şi nu în ultimul rând conţinutul convorbirilor telefonice interceptate autorizat, convorbiri purtate între apelantul-inculpat A. şi intimata parte civilă B..
Aşadar, s-a apreciat că, din probele administrate, rezultă fără dubiu că faptele inculpatului întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, cu agravantelor prevăzute de lit. a) - premeditarea (aspect ce rezultă din deplasarea inculpatului din Râmnicu-Vâlcea în localitatea Hodac, jud. Mureş deci aproximativ 270 km, pregătirea de către acesta a unor substanţe care aveau potenţialul de a aprinde focul şi a menţine flacăra, parcarea mijlocului de deplasare la o oarecare distanţă de situarea imobilului pe care intenţiona să îl incendieze şi parcurgerea restului drumului pe jos, cu gluga trasă pe cap şi prin evitarea surselor de lumină aflate în zonă), lit. f) - asupra a două sau mai multor persoane (din faptul că anterior locuise în respectivul imobil cunoştea că aceea este locuinţa părţii civile B. care îl are în îngrijire la strănepotul său E. şi că acolo se află şi fratele părţii civile B. şi respectiv lit. h) - prin cruzimi (acceptând posibilitatea procedurii rezultatului mai grav - suprimarea vieţii persoanelor aflate în interiorul locuinţei ca urmare a incendierii imobilului).
Curtea a constatat, totodată, că în mod corect a reţinut instanţa de fond că există tipicitatea subiectivă specifică infracţiunii de tentativă la omor calificat comisă cu intenţie indirectă, respingând apărările inculpatului sub acest aspect.
În acest sens, raportându-se la dispoziţiile art. 16 alin. (3) C. pen., instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul s-a aflat la locul evenimentelor - respectiv imobilul aparţinând părţii civile B. un interval de timp de maxim 10 minute [s-a aflat în dreptul imobilului cu nr. x la ora 01:48 îndreptându-se către locuinţa lui bale B. şi ulterior la ora 02:07 a fost văzut venind dinspre locuinţa lui B., distanţa între cele două puncte fiind de 500 metru putând fi parcursă în 4 minute şi 23 secunde, deci 8 minute şi 46 secunde dus-întors], aspect care se coroborează cu ceea ce a declarat chiar inculpatul ("cât a fumat 2 ţigări, aproximativ 10 minute") şi că a părăsit locul evenimentelor după ce focul s-a extins de la şopru (unde folosise un accelerator) la peretele bucătăriei casei şi spre acoperiş.
Deşi inculpatul a arătat că a încercat să avertizeze persoanele aflate în interior (declarând că a ciocănit în geam sau că a aruncat cu pietricele în geam), instanţa a constatat că la momentul la care a acţionat astfel elementul obiectiv al infracţiunii de omor calificat fusese deja pus în practică, urmarea periculoasă - punerea în primejdie a vieţii victimelor - deja se produsese, infracţiunea de omor calificat rămânând doar în faza tentativei.
În ceea ce priveşte critica formulată de inculpat în cadrul motivelor de apel în sensul că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a constatat că judecătorul fondului a expus pe larg în conţinutul hotărârii motivele pentru care nu poate da curs solicitării inculpatului sub acest aspect, argumentaţie însuşită în totalitate de Curte.
Totodată, s-a constatat că, în cuprinsul hotărârii penale atacate, instanţa de fond a expus motivele pentru care a apreciat că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., motive însuşite de curtea de apel. În plus, s-a reţinut că încheierea acordului de mediere între inculpat şi părţile civile a fost încheiat la data de 17.02.2023, după ce Acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpat şi procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a fost respins (17.07.2020) şi a rămas definitiv (12.10.2020), a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat (prin rechizitoriul nr. x/2021 din 07.12.2021), după parcurgerea procedurii de cameră preliminară, respectiv în faza cercetării judecătoreşti şi fără ca la acel moment să fi făcut vreun demers concret - altul decât o declaraţie de intenţie - să rezolve în vreun fel situaţia locativă a părţilor civile care, prin acţiunile inculpatului au rămas fără locuinţă.
În aceeaşi finalitate, instanţa de apel a constatat că, doar la un interval de aproximativ 4 ani de la data evenimentelor şi numai după pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, în perioada 24.05.2023 - 16.08.2023 inculpatul A. a remis părţii civile B. suma totală de 11.600 RON, iar părţii civile Notar C. la data de 08.08.2023 suma de 300 RON şi nu suma de 15.000 euro la care se face referire în cuprinsul acordului de mediere încheiat în februarie 2023.
Ca urmare, instanţa de control judiciar a apreciat că, în mod corect, s-a constatat, de către prima instanţă, întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., şi distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului.
Totodată, Curtea a considerat că instanţa de fond a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, printr-o corectă evaluare a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., acordând importanţa adecvată tuturor împrejurărilor cauzei - împrejurări legate de evenimentele în sine, dar şi celor referitoare la persoana inculpatului, alegând pedeapsa închisorii şi nu cea a detenţiunii pe viaţă cu privire la infracţiunea de tentativă la omor calificat, reţinută a fi fost săvârşită în condiţiile a trei circumstanţe agravante - cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane şi prin cruzimi şi, ulterior, aplicând pedepse îndreptate către minimul special prevăzut de lege pentru toate cele trei infracţiuni.
În ceea ce priveşte motivele de apel referitoare la acţiunea civilă, Curtea a constatat că, deşi hotărârea apelată este legală şi temeinică cu privire la acţiunile civile formulate de părţile civile Notar C. şi E., prima instanţa făcând o analiză completă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, totuşi, în faţa instanţei de apel partea civilă E. - prin reprezentant legal B. şi partea civilă Notar C., prezente personal în faţa instanţei şi după ce li s-au explicat consecinţele ce decurg dintr-o eventuală renunţare la pretenţiile civile formulate, au arătat că renunţă la pretenţiile civile formulate.
Ca atare, instanţa de apel a apreciat că se impune admiterea apelului inculpatului A. sub acest aspect, desfiinţarea hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte admiterea acţiunilor civile formulate de partea civilă Notar C. şi E., respectiv obligarea inculpatului A. la plata sumelor de 20.000 euro către partea civilă Notar C. cu titlu de daune morale şi 50.000 euro către partea civilă E. cu titlu de daune morale.
În ceea ce priveşte infracţiunile de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. - săvârşită în noaptea de 24/25 septembrie 2019, hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. - săvârşite în noaptea de 05/06 octombrie 2019, instanţa de apel a constatat că, deşi în considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că, potrivit menţiunilor acordului de mediere nr. 12 din data de 17 februarie 2023, încheiat între inculpatul A., B. şi B., părţile civile au precizat în mod expres faptul că au consimţit să stingă în mod total, definitiv şi necondiţionat acţiunea penală pentru infracţiunile care pot face obiectul retragerii plângerii prealabile şi nu mai solicită tragerea la răspundere penală a inculpatului şi a arătat că, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiuni de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. (săvârşită în noaptea de 24/25 septembrie 2019) - persoană vătămată B., respectiv pentru infracţiunile de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. (săvârşită în noaptea de 05/06 octombrie 2019) - persoană vătămată B., totuşi în dispozitivul hotărârii a omis să dispună încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. în ceea ce priveşte aceste infracţiuni, motiv pentru care a apreciat că apelul inculpatului este fondat sub acest aspect.
Ca urmare, a dispus desfiinţarea hotărârii atacate sub acest aspect, disjungerea cauzei în privinţa acestor infracţiuni şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, ultimul act procedural rămas valabil fiind încheierea de şedinţă din data de 15.02.2023.
Având în vedere această soluţie a instanţei de apel, a fost desfiinţată şi soluţia primei instanţe prin care s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă B. cu privire la suma de 20.000 euro reprezentând daune morale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin deciziei.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a învederat că, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, fapta săvârşită nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează tentativa la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., respectiv în ceea ce priveşte elementul material.
În acest sens, raportându-se la conţinutul constitutiv al infracţiunii de distrugere prin incendiere, a învederat că, din textul art. 253 alin. (4) C. pen., rezultă că legiutorul a stabilit că pentru reţinerea acestei infracţiuni trebuie îndeplinită o condiţie esenţială, şi anume ca fapta de incendiere să fie de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, în caz contrar fiind incidentă forma de bază a infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen.
Or, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, a apreciat că fapta de a incendia anexa gospodărească a persoanei vătămate B., prin care s-au pus în pericol alte persoane şi alte bunuri, respectiv locuinţa persoanei vătămate şi persoanele aflate în locuinţă, realizează exclusiv elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de distrugere prin incendiere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., chiar dacă, ulterior, incendiul s-a extins şi la locuinţă. Totodată, a arătat că această stare de pericol nu realizează elementele de tipicitate obiectivă ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut expres că starea de pericol creată ca urmare a acţiunii de incendiere poate viza atât alte persoane, cât şi alte bunuri, sens în care a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii de Apel Cluj (decizia nr. 1010/A/2016, depusă la dosarul de fond ca practică judiciară).
A mai arătat că starea de pericol la care se referă art. 253 alin. (4) C. pen., a fost interpretată greşit de instanţele de fond şi apel în sensul punerii în primejdie a vieţii persoanelor, ignorând faptul că această punere în primejdie este o consecinţă a infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 C. pen., şi nicidecum un element al tipicităţii obiective a tentativei la infracţiunea de omor calificat.
A subliniat că, prin punerea în primejdie a vieţii persoanei, se înţelege periclitarea vieţii victimei prin gravitatea leziunilor traumatice, făptuitorul urmărind vătămarea integrităţii corporale a victimei, iar punerea în primejdie se produce din culpă. În cauză, însă, persoanele vătămate nu au suferit leziuni corporale, acţiunea de incendiere fiind îndreptată împotriva anexei gospodăreşti a persoanei vătămate B., respectiv împotriva bunurilor, iar nu împotriva persoanelor.
Pe de altă parte, a considerat că infracţiunea de omor calificat este o infracţiune de rezultat, iar nu una de pericol, astfel că pentru reţinerea tentativei la această infracţiune este necesară existenţa unui act de executare îndreptat direct împotriva persoanei, prin care să se fi produs o vătămare a integrităţii fizice şi care să vizeze zone vitale ale corpului, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.
Având în vedere că, în cauză, nu se realizează o corespondenţă deplină între situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi configurarea legală a tentativei la infracţiunea de omor calificat, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a solicitat achitarea acestuia sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., urmând ca, după contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa amenzii penale de 1800 RON stabilită prin sentinţa penală nr. 627 din data de 14 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Sibiu, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 269 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, în condiţiile art. 91 C. pen.
Prin încheierea din 23 ianuarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, reţinându-se că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 29 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 23 ianuarie 2024, Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Astfel, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, etc.).
În plus, în jurisprudenţa sa (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 şi nr. 332/RC din 28 iunie 2022 şi altele), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu se încadrează în configurarea legală a tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., punerea în primejdie a vieţii persoanelor ca urmare a incendierii reprezentând doar o condiţie esenţială din conţinutul constitutiv al infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen. În acest sens, a învederat că acţiunea de incendiere a fost îndreptată împotriva anexei gospodăreşti a persoanei vătămate B., respectiv împotriva bunurilor, şi nu împotriva persoanelor, iar persoanele vătămate nu au suferit leziuni corporale.
Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului A., între altele, pentru aceea că, după ce, în prealabil, a ameninţat părţile civile că le va da foc la casă şi vor arde ca şobolanii, în noaptea de 24/25 septembrie 2019, acesta s-a deplasat din localitatea Râmnicu Vâlcea în localitatea Hodac, a aşteptat momentul prielnic, respectiv o oră târzie din noapte, s-a deplasat la locuinţa părţii civile B., unde, folosindu-se de substanţe inflamabile pe care le-a dus cu el, precum şi de lemnele uscate depozitate în spatele casei, a incendiat locuinţa şi anexele acesteia, punând în primejdie viaţa părţilor civile B., E. şi Notar C. care au reuşit să se salveze, iar întreaga locuinţă şi anexele fiind distruse în totalitate. Instanţele de fond şi apel au reţinut că faptele există şi întrunesc elementele constituite ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., şi distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen.
Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a tentativei la infracţiunea de omor calificat, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că fapta ce îi este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.
În acest sens, se constată că, potrivit art. 188 C. pen., omorul constă în uciderea unei persoane, acţiune care se realizează prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea persoanei.
Reglementând omorul calificat, art. 189 alin. (1) C. pen. stipulează că acesta constă în omorul săvârşit în mai multe împrejurări expres enumerate, printre care se regăsesc omorul cu premeditare (lit. a), asupra a două sau mai multor persoane (lit. h) ori omorul prin cruzimi (lit. h), pentru ca în alin. (2) al aceluiaşi text de lege să se prevadă că tentativa se pedepseşte. În conformitate cu dispoziţiile art. 32 C. pen., tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executarea care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a acestor infracţiuni, în doctrină şi jurisprudenţă s-a statuat că acţiunea de ucidere poate fi înfăptuită direct, prin energia proprie a făptuitorului, sau indirect, prin folosirea unor mijloace puse în mişcare de acesta (precum asmuţirea unui animal, producerea unui incendiu ori a unei explozii, folosirea unor substanţe toxice, etc.). Astfel, elementul material al infracţiunilor de omor şi omor calificat este realizat şi atunci când făptuitorul pune victima într-o situaţie periculoasă şi nu face nimic pentru a împiedica producerea morţii acesteia.
Este adevărat că, în cazul acestor infracţiuni, indiferent de modalitatea în care a fost realizată, activitatea făptuitorului trebuie să aibă ca rezultat moartea unei persoane, însă, dacă acest rezultat nu se produce, fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor/omor calificat etc. Aşadar, împrejurarea că decesul părţii vătămate nu s-a produs datorită unei cauze independente de voinţa inculpatului nu înlătură calificarea faptei ca infracţiune de omor, ci doar o circumscrie formei de tentativă a acesteia.
În acest din urmă caz, urmarea infracţunii constă în punerea în primejdie a vieţii persoanei, noţiune care, în accepţiunea sa juridică, constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, prin punerea în executare a unei acţiuni apte să producă suprimarea vieţii acesteia şi caracterizate de intenţia specifică de omor, care să demonstreze, prin natura şi împrejurările de săvârşire, că infractorul a avut intenţia de a ucide.
Pe de altă parte, se reţine că infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., constă în distrugerea degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc, dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau alte bunuri.
Se observă, astfel, că, în timp ce infracţiunile de omor/omor calificat protejează relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viaţă, infracţiunea de distrugere are ca obiect juridic relaţiile sociale cu caracter patrimonial privind integritatea, substanţa şi potenţialul de utilizare a bunurilor.
În cauză, se constată că, în urma analizării probatoriului administrat pe parcursul procesului penal, instanţa de apel a reţinut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situaţiei de fapt, că "inculpatul, în noaptea de 24/25.09.2019, după ce în prealabil a ameninţat părţile civile B. (că "îi va lua tot ce are mai scump") şi B. (că le va da foc la casă şi vor "arde ca şobolanii"), s-a deplasat din localitatea Râmnicu-Vâlcea în localitatea Hodac - judeţul Mureş, iar în intervalul orar 01:48 - 02:07, a intrat în curtea imobilului aparţinând persoanei vătămate B. unde, cu ajutorul unor substanţe inflamabile pe care le procurase anterior şi pe care le avea asupra sa, a aprins lemnele uscate depozitate în şoprul aflat în apropierea bucătăriei imobilului, imobil în care cunoştea că se află părţile civile B., Notar C. şi E., focul extinzându-se la imobilul în care dormeau părţile civile a căror viaţă a fost pusă în primejdie, după care inculpatul a părăsit locul faptei fără a anunţa pompierii sau/şi vecinii şi fără a încerca să ajute persoanele aflate în interiorul locuinţei să părăsească acest imobil."
Totodată, a apreciat că "rezultă fără dubiu din probele administrate cauzei că faptele inculpatului întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, cu agravantelor prevăzute de lit. a) - premeditarea (aspect ce rezultă din deplasarea inculpatului din Râmnicu-Vâlcea în localitatea Hodac, jud. Mureş deci aproximativ 270 km, pregătirea de către acesta a unor substanţe care aveau potenţialul de a aprinde focul şi a menţine flacăra, parcarea mijlocului de deplasare la o oarecare distanţă de situarea imobilului pe care intenţiona să îl incendieze şi parcurgerea restului drumului pe jos, cu gluga trasă pe cap şi prin evitarea surselor de lumină aflate în zonă), lit. f) - asupra a două sau mai multor persoane (din faptul că anterior locuise în respectivul imobil cunoştea că aceea este locuinţa părţii civile B. care îl are în îngrijire la strănepotul său E. şi că acolo se află şi fratele părţii civile B. şi respectiv lit. h) - prin cruzimi (acceptând posibilitatea procedurii rezultatului mai grav - suprimarea vieţii persoanelor aflate în interiorul locuinţei ca urmare a incendierii imobilului)."
În ceea ce priveşte tipicitatea subiectivă, aspect care, la rândul său, nu mai poate forma obiect de cenzură în prezenta cale extraordinară de atac, instanţa de apel a reţinut, similar primei instanţe, că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă întrucât, din modalitatea în care a acţionat, rezultă că, deşi nu a urmărit în mod expres moartea părţilor civile, a acceptat suprimarea vieţii acestora, având în vedere că acesta cunoştea că la momentul respectiv în imobil se aflau trei persoane, iar modul în care a conceput şi a pus în aplicare hotărârea infracţională - în timpul nopţii, prin aprinderea imobilului părţii civile, prin folosirea unui accelerator - dovedeşte că a acceptat cu uşurinţă producerea unei urmări mai grave decât incendierea imobilului, respectiv suprimarea vieţii părţilor civile.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar a constatat că "inculpatul s-a aflat la locul evenimentelor - respectiv imobilul aparţinând părţii civile B. un interval de timp de maxim 10 minute [s-a aflat în dreptul imobilului cu nr. x la ora 01:48 îndreptându-se către locuinţa lui bale B. şi ulterior la ora 02:07 a fost văzut venind dinspre locuinţa lui B., distanţa între cele două puncte fiind de 500 metru putând fi parcursă în 4 minute şi 23 secunde, deci 8 minute şi 46 secunde dus-întors], aspect care se coroborează cu ceea ce a declarat chiar inculpatul ("cât a fumat 2 ţigări, aproximativ 10 minute") şi că a părăsit locul evenimentelor după ce focul s-a extins de la şopru (unde folosise un accelerator) la peretele bucătăriei casei şi spre acoperiş.
Deşi inculpatul a arătat că a încercat să avertizeze persoanele aflate în interior (declarând că a ciocănit în geam sau că a aruncat cu pietricele în geam) la momentul la care a acţionat astfel elementul obiectiv al infracţiunii de omor calificat fusese deja pus în practică, urmarea periculoasă - punerea în primejdie a vieţii victimelor - deja se produsese, infracţiunea de omor calificat rămânând doar în faza tentativei."
Prin urmare, având în vedere împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, în sensul că, după ce în cursul zilei de 24 septembrie 2019, "a ameninţat părţile civile B. (că "îi va lua tot ce are mai scump") şi B. (că le va da foc la casă şi vor "arde ca şobolanii")", inculpatul A. a incendiat, în noaptea de 24/25 septembrie 2019, cu ajutorul unor substanţe inflamabile, şoprul (în care se aflau lemne uscate) situat în apropierea bucătăriei imobilului cu destinaţie locuinţă aparţinând părţii civile B., având cunoştinţă că în acesta dormeau părţile civile B., Notar C. şi E., Înalta Curte constată că modalitatea în care a fost săvârşită fapta era de natură să producă atât distrugerea în totalitate a locuinţei şi anexelor acesteia, cât şi decesul celor trei persoane aflate în imobil, mijlocul folosit, respectiv incendiul, având aptitudinea să conducă la producerea ambelor consecinţe.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (2) C. pen., atunci când o acţiune sau inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni sunt întrunite condiţiile reţinerii concursului formal (ideal) de infracţiuni.
Astfel, se constată că activitatea desfăşurată de inculpatul A., ce a avut ca rezultat, pe de o parte, distrugerea locuinţei şi a anexelor, iar, pe de altă parte, punerea în pericol a persoanelor aflate în imobil, în condiţiile reţinute de instanţele de fond şi apel (cu premeditare, în timpul nopţii, cunoscând că în locuinţă se aflau trei persoane şi acceptând posibilitatea suprimării vieţii acestora), realizează conţinutul constitutiv atât al infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., cât şi al tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., care au fost săvârşite în concurs ideal (formal) de infracţiuni, câtă vreme au fost lezate ambele valori sociale protejate prin normele de incriminare, respectiv integritatea/substanţa bunurilor şi viaţa persoanelor.
În atare situaţie, Înalta Curte reţine că există concordanţă între situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat şi conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a), f) şi h) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat, neputând fi primite susţinerile apărării sub acest aspect.
Împrejurarea că niciuna dintre cele trei părţi civile nu a suferit leziuni corporale nu este de natură să conducă la înlăturarea calificării faptei ca tentativă la infracţiunea de omor calificat, de vreme ce, aşa cum s-a reţinut de către instanţele ordinare, neproducerea rezultatului cerut de norma de incriminare s-a datorat acţiunilor rapide întreprinse de părţile civile B. şi Notar C., iar nu voinţei inculpatului.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 526/A din 29 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 29 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2024.