Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 61/PI din 16 martie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018 s-au hotărât, printre altele, următoarele:

1). În baza 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor prin încheierea din 18.02.2020 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 18.02.2020, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 269 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

2). În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. - (cunoscut sub apelativul "C." ), la 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B. la 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul E.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 4(patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 3 (trei) ani închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. perioada reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 01.02.2016 până la data de 27.07.2016, inclusiv.

3). În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F. ,la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 4 (patru) luni închisoare, inculpatul F. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. au fost anulate următoarele documente ori declaraţii false sau cu date inexacte, respectiv: contractele de creditare ale S.C. G. S.R.L. aferente perioadei 2011-2012, dispoziţiile de încasare a sumelor de bani menţionate în actele de creditare, care se regăsesc în vol. 72 al dosarului şi contractul de împrumut încheiat la data de 28.08.2011, care se regăsesc individualizate în vol. 70 al dosarului de urmărire penală

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., respectiv a sechestrului asigurător asupra sumei de 7.000 euro consemnată de inculpatul A. la data de 18.02.2019 la H. - Unitatea nr. 11 Timişoara, reprezentând echivalentul sechestrului din dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, suma de 7.000 euro fiind consemnată pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara, instituit prin încheierea pronunţată de Curtea de apel Timişoara în data de 03.12.2019, în dosar nr. x/2018.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 18.05.2016 şi procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 18.05.2016 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 815.375,91 euro, echivalentul a 3.600.449,49 RON, asupra cotei de 100% din următoarele bunuri imobile:

- teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada x nr. 125/A în suprafaţă de 911 mp, înscris în CF nr. x Mun. Lugoj, nr. top x,

- teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada x nr. 125/A în suprafaţă de 1.633 mp, înscris în CF nr. x Mun. Lugoj, nr. top x şi clădire birouri P+1E,

- care au o valoare de 2.244.923,49 RON.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. asupra sumei de 133.800 RON, consemnată la H. Agenţia din Lugoj str. x, la data de 24.02.2016 de către inc. B., prin soţia sa numita I., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru dosarul nr. x/2015.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D., E., A. şi B. prin ordonanţa cu nr. 87/P/20I5 din data de 21.06.2016 şi procesele-verbale de instituire a sechestrului, toate din data de 21.06.2016 prin care s-a dispus:

- instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi şi consemnate la H. Timişoara, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după cum urmează:

- asupra sumei de 100 RON ridicată de la inculpatul E.;

- asupra sumei de 500 euro ridicată de la inculpatul D.;

- asupra sumei de 1700 euro ridicată de la inculpatul B.;

- asupra sumei de 2100 euro ridicată de la inculpatul A.;

- asupra sumei de 3500 euro predată de către colaboratorul cu identitate reală J. organelor de urmărire penală.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. şi art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inculpatul D.; a sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inculpatul E. până la data de 19.09.2015; a sumei de 2.000 euro -echivalentul în RON primite de inculpatul E. în data de 17.09.2015 (inclusiv suma de3000 de euro consemnată la H. Timişoara de inculpat pe seama şi la dispoziţia D.N.A. S.T. TIMIŞOARA); a sumei de 7.000 euro echivalentul în RON pretinsă şi primită de inculpatul A., a sumei de 3.500 euro - echivalentul în RON predată de către colaboratorul cu identitate reală J. organelor de urmărire penală, sumă totală remisă de inculpatul B. în timp ce colaboratorul a fost autorizat de procuror; a sumei de 2.000 euro - echivalentul în RON pe care inculpatul A. i-a primit de la inculpatul B. pentru contabil, cât şi a sumei de 500 euro - echivalentul în RON pe care inculpatul A. i-a primit cu titlu de mită de la inculpatul B. pentru un traducător, sume ce reprezintă folosul obţinut de către inculpaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de corupţie.

În baza art. 25, art. 397 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de ANAF - DGRFP Timişoara şi au fost obligaţi inculpaţii B., K. şi F. la plata prejudiciului cauzat după cum urmează: inculpatul B. la plata întregului prejudiciu cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 3.651.799,04 RON, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, din care, pentru suma totală 2.144.197,46 RON, echivalentul a 486.571,47 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea G. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011 - 2012, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul F., iar, pentru suma totală 1.456.252.03 RON, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea L. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 -2013, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul K..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., coroborat cu Decizia nr. 19 din data de 6.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 953 din 04/12/2017, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B., K. şi F. până la concurenţa sumelor reprezentând obligaţii principale şi accesorii datorate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 106/A din 13 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, de inculpaţii F., K. şi de intimaţii inculpaţi A., E., D. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 61/PI din data de 16 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată numai sub aspectul:

• reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la inculpaţii F., A., E., D. şi B.;

• greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor;

• greşita condamnare a inculpatului A. pentru două infracţiuni de dare de mită;

• greşita condamnare a inculpatului K. sub aspectul nereţinerii cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 25 din C. pen.

• greşita obligare în solidar a aceluiaşi inculpat la plata despăgubirilor civile către bugetul de stat;

• nereţinerii circumstanţei atenuante judiciare referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. cu privire la inculpatul E.;

• pedeapsa rezultantă de executat cu privire la inculpatul E.;

• modalitatea de executare a pedepsei pentru acelaşi inculpat;

• greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.;

• cuantumul pedepsei de executat ca efect al înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.;

• cuantumul pedepselor finale rezultante de executat în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D., A. şi B..

Rejudecând, printre altele, instanţa de apel a dispus:

I). A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de deţinere, aplicată inculpatului A. şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016);

- 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) Cod procedură penalăşi art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016);

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în iulie 2015);

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante;

- 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în ianuarie 2014);

- 2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în ianuarie 2014),a fost înlăturat sporul de 1 an şi şase luni.

1. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016)

2. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

3. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în ianuarie 2014).

4. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în anul 2014).

5. A fost înlăturat beneficiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

6. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca efect al înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, de la 1 an şi 6 luni la 3 ani închisoare în regim de detenţie.

S-a stabilit că pedeapsa de executat este închisoarea în cuantum de 3 (trei) ani.

7. În baza art. 65 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

8. În baza art. 66 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

II). A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare, în regim de deţinere aplicată inculpatului B. şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.(faptă săvârşită în perioada 2011-2013);

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2011-2012);

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016);

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016);

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016);

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în anul 2015)

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016);

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016) şi

a fost înlăturat sporul de 3 ani închisoare.

1. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016);

2. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016)

3. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din 01 martie 2022 a Înaltei Curţi), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

4. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

5. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapta din cursul anilor 2013-2016.

6. În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, astfel cum rezultă ca efect al admiterii apelului, respectiv:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) Cod procedură penalăşi art. 19 din Legea 682/2002, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante;

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penalăşi art. 19 din Legea 682/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante;

în cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 8 (opt) luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

A fost dedusă din pedeapsaaplicată inculpatului B. perioada reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 01.02.2016 până la data de 27.07.2016, inclusiv.

III). A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani închisoare, în regim de deţinere aplicată inculpatului F. şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2011-2013);

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante. (faptă săvârşită în perioada 2011-2012).

- a fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

1. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F. pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2011-2013).

2. În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2011-2012).

A fost înlăturată dispoziţia de obligare în solidar a inculpatului K. cu inculpatul B. de la plata sumei de 1.456.252.03 RON, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea L. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 -2013, la care se adaugă accesoriile aferente, calculate până la data achitării obligaţiilor principale.

S-a dispus obligarea doar a inculpatului B. la plata sumei de 1.456.252.03 RON, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea L. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 -2013, la care se adaugă accesoriile aferente, calculate până la data achitării obligaţiilor principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată care nu contraveneau deciziei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul F., în cuantum de 1360 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi A. în cuantum de câte 340 de RON, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de recurs în casaţie:

1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8C.prodin C. pen., susţinându-se, în esenţă, că,în mod greşit,

- faţă de inculpatul A. s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (săvârşită în perioada 2013-2016),

- faţă de inculpatul B. s-a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (trei fapte) şi prev. de art. 290 alin. (1) Din C. pen. rap. la art. 308 Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (o faptă) - săvârşite în perioada 2013-2016 şi a infracţiunii de cumpărare de influenţă (săvârşită în perioada 2013-2016) prev. de art. 292 alin. (1) Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000,

- precum şi faţă de inculpatul F. s-a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Din C. pen. (săvârşită în perioada 2011-2012).

2. De asemenea, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., cerere întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C.prodin C. pen., cerere completată la data de 20.04.2023, în sensul invocării cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.prodin C. pen.

Prin încheierea din 21 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 106/A din 13 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

S-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie, la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a acordat termen de judecată la data de 04 octombrie 2023, cu citarea recurentului inculpat A., a intimaţilor inculpaţi B. şi F. şi cu asigurarea apărării obligatorii pentru inculpaţi.

Prin încheierea mai sus menţionată, s-a constatat admisbilă cererea de recurs în casaţie formulată de procuror, reţinându-se că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat anumite soluţii de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate, considerând nelegală aplicarea cauzei care înlătură răspunderea penală prevăzute de art. 153 din C. pen. privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale, astfel că, s-a apreciat că aceste motive invocate de recurent se circumscriu, din punct de vedere strict formal, cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C.prodin C. pen.

Totodată, s-a apreciat că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. este admisibilă în principiu pentru cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C.prodin C. pen., invocate de acesta. Astfel, s-a menţionat că cererea de recurs în casaţie, formulată de recurentul inculpat A. este admisibilă pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.prodin C. pen. în raport de soluţia de condamnare pentru infracţiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 Din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) Din C. pen., exclusiv sub aspectul chestiunilor de drept invocate de recurent în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă referitoare la elementul material şi condiţiile ataşate elementului material al infracţiunii de instigare la dare de mită, precum şi pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. pct. 12 C.prodin C. pen., în sensul că aspectele referitoare la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi aplicarea unei pedepse în limite nelegale, astfel cum au fost susţinute de recurentul inculpat A., prezentând aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare invocat.

Pe fond, în susţinerea cererii de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat, în cuprinsul cererii formulate că obiectul acestei căi extraordinare de atac îl reprezintă exclusiv soluţiile cu privire la infracţiunile de corupţie expres indicate în cuprinsul cererii şi la infracţiunea corespunzătoarei fraudei cu TVA.

S-a învederat că, recursul în casaţie vizează atât infracţiuni pentru care procurorul consideră că nu s-a împlinit termenul general de prescripţie, dar şi infracţiuni pentru care termenele generale de prescripţie au expirat, dar în privinţa cărora, au operat întreruperi prevăzute de lege.

Astfel, în prima categorie, s-a menţionat că intră infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. (săvârşită în perioada 2013-2016, cu termen general de prescripţie 8 ani), precum şi trei infracţiuni de dare de mită şi infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinute în sarcina inculpatului B. (săvârşite în perioada 2013-2016, cu termen general de prescripţie 8 ani).

În cea de a doua categorie, s-a arătat că intră infracţiunea de dare de mită reţinută cu aplicarea art. 308 Din C. pen., în sarcina inculpatului B. (săvârşită în perioada 2013-2016, cu termen general de prescripţie 5 ani), precum şi infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului F. (săvârşită în perioada 2011-2012, cu termen general de prescripţie 10 ani).

În ceea ce priveşte greşita încetare a procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B. pentru infracţiunile din prima categorie (pentru care nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale), respectiv o infracţiune de trafic de influenţă, trei infracţiuni de dare de mită şi o infracţiune de cumpărare de influenţă, s-a arătat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie că, pentru a dispune încetarea procesului penal, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că termenul de prescripţie s-ar calcula de la data primelor acţiuni corespunzătoare infracţiunilor de corupţie, nefiind relevant momentul primirii sumelor de bani - obiect al infracţiunilor de corupţie.

Parchetul a susţinut că această soluţie este contrară atât jurisprudenţei obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi practicii judiciare de la nivelul instanţei supreme în cazuri concrete.

În acest sens, s-a menţionat că, prin considerentele Deciziei RIL nr. 25/2017 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contextul lămuririi problemei de drept referitoare la calificarea acţiunilor enumerate la art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 ca modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală sau ca variante alternative ale elementului material al infracţiunii unice de evaziune fiscală, s-a stabilit că "relevantă pentru problema de drept analizată este şi distincţia ce se impune între infracţiunile cu conţinut unic, cele cu conţinut alternativ şi cele cu conţinuturi alternative". În continuare, s-a stabilit cu titlu de principiu că "infracţiunile cu conţinut unic sunt acele infracţiuni ale căror elemente constitutive se înfăţişează sub o formă unică, exclusivă, nesusceptibilă de mai multe modalităţi", iar "infracţiunile cu conţinut alternativ sunt acele infracţiuni pentru care legea prevede variante alternative ale elementului material al laturii obiective, variante echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale".

S-a învederat că, în cuprinsul aceleiaşi decizii, Înalta Curte a mai reţinut că "spre deosebire de infracţiunile cu conţinut alternativ, care în esenţă presupun existenţa mai multor modalităţi de săvârşire a faptei, infracţiunile cu conţinuturi alternative sunt acele infracţiuni în cazul cărora legiuitorul regrupează, sub aceeaşi denumire, două sau mai multe infracţiuni de sine stătătoare", iar "delimitarea dintre infracţiunile cu conţinut unic, infracţiunile cu conţinut alternativ şi infracţiunile cu conţinuturi alternative prezintă importanţă sub aspectul efectelor diferite care apar în cazul realizării mai multor variante alternative de comitere". S-a stabilit că "în cazul infracţiunilor cu conţinut alternativ, modalităţile diferite, prevăzute de norma de incriminare, nu generează un concurs de infracţiuni, nu afectează unitatea infracţiunii", iar "variantele alternative de săvârşire a faptei sunt echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale".

Procurorul a considerat că, soluţia de principiu a Înaltei Curţi este evidentă în condiţiile în care fiecare variantă alternativă a unei infracţiuni cu conţinut alternativ (cum este şi cazul infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă din prezenta cauză) reprezintă element material al laturii obiective al respectivei infracţiuni, element constitutiv care nu poate fi, sub nicio formă, ignorat din punct de vedere al semnificaţiei juridice întrucât reprezintă comportamentul sancţionat penal prin norma de incriminare.

Deopotrivă, s-a menţionat că, într-o altă decizie obligatorie a Înaltei Curţi, respectiv în Decizia RIL nr. 3/2017, s-a stabilit că "săvârşirea uneia dintre acţiunile enumerate exemplificativ ca modalităţi alternative de realizare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care însă are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, nu conturează o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului ideal", iar "săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) al Legii nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune".

În egală măsură, s-a arătat că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "referitor la momentul săvârşirii infracţiunii, se constată că, deşi infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului s-a consumat la data actului iniţial, de pretindere a 5.000 Euro lunar din suma de 10.000 Euro ce urma a fi încasată lunar în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu M. (dată la care s-a realizat elementul material al traficului de influenţă în modalitatea pretinderii), actele subsecvente constând în primirea, în mai multe rânduri, a folosului necuvenit pretins, se circumscriu în mod natural laturii obiective a aceleiaşi infracţiuni" (Decizia penală nr. 90/A/01.03.2023 pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 al Înaltei Curţi, secţia Penală). În motivarea aceleiaşi decizii s-a reţinut că "aceste acte ulterioare se află în strânsă legătură, obiectiv şi subiectiv, cu acţiunea iniţială de pretindere, săvârşirea ultimului act de primire având, juridic, semnificaţia epuizării infracţiunii, moment distinct şi ulterior celui al consumării sale" şi că "săvârşirea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material al traficului de influenţă obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, împreună alcătuind o unitate naturală de infracţiune".

Parchetul a învederat că, în acelaşi sens, au fost pronunţate şi alte soluţii de către Înalta Curte, fiind menţionate: sentinţa penală nr. 674/05.12.2017 pronunţată în dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 173/25.06.2019 pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 al Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători; decizia penală nr. 382/A/17.12.2020 pronunţată în dosarul penal nr. x/2016; decizia penală nr. 346/A/20.12.2018 pronunţată în dosarul penal nr. x/2014

Procurorul a concluzionat că, jurisprudenţa Înaltei Curţi este unitară cu privire la momentul săvârşirii infracţiunilor cu variante alternative (conţinut alternativ), acţiunile corespunzătoare variantelor alternative ale infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă trebuind a fi luate în considerare la stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale (nicidecum doar prima acţiune, cum a stabilit instanţa de apel).

Or, în condiţiile în care infracţiunile de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă imputate inculpaţilor A. şi B. au avut ca perioadă de săvârşire intervalul 2013 - 2016, în anul 2016 fiind comisă ultima acţiune corespunzătoare conţinutului alternativ al acestor infracţiuni, termenul general de prescripţie de 8 ani nu ar putea fi considerat împlinit decât în anul 2024. Ca atare, s-a precizat că, la momentul soluţionării cauzei de către instanţa de apel (13.03.2023), acesta nu era împlinit.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C.prodin C. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, a susţinut, cu privire la greşita încetare a procesului penal faţă de inculpaţii B. sub aspectul infracţiunii de dare de mită cu aplicarea art. 308 din Din C. pen. (o faptă) şi faţă de inculpatul F. sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală (cea de-a doua categorie de infracţiuni cu privire la care s-a apreciat că au operat întreruperi ale termenului de prescripţie a răspunderii penale), că în cazul acestor infracţiuni nu este incidentă soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia HP nr. 67/2022 întrucât au prevalenţă normele de drept european, astfel cum s-a stabilit prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În acest sens, s-a susţinut că, infracţiunea de dare de mită este calificată în dreptul european ca infracţiune de "corupţie în general", cu privire la care România are obligaţia fermă de combatere în condiţiile Anexei IX la Actul de Aderare şi Deciziei 2006/928/CE, astfel cum s-a stabilit în mod expres la pct. 168, 169, 188, 189 şi 191 din Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Euro Box Promotion.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, s-a arătat că aceasta reprezintă o fraudă cu TVA incriminată de art. 3 alin. (2) lit. (d) din Directiva PIF nr. 1371/2017, iar anterior de art. 1 din Convenţia PIF elaborată în temeiul articolului K3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

Aşadar, s-a considerat că, soluţia din Decizia HP nr. 67/2022 nu este incidentă în privinţa faptelor care fac obiectul recursului în casaţie, având în vedere, în primul rând natura infracţiunilor imputate - corupţie în general şi fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în privinţa cărora trebuie recunoscută supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului european. Pe de altă parte, în opinia procurorului, nu este aplicabilă decizia de îndrumare a instanţei supreme, aspect ce rezultă chiar din considerentele Deciziei HP nr. 67/2022 prin care s-a reţinut că, "determinarea incidenţei normelor de drept european şi aplicarea principiilor care se desprind din jurisprudenţa CJUE constituie atributul exclusiv al instanţelor naţionale învestite cu soluţionarea cauzelor deduse judecăţii", cele două sesizări vizând aplicarea prioritară a dreptului Uniunii în contextul soluţionării problemei de drept fiind respinse ca inadmisibile de către Înalta Curte.

În plus, s-a susţinut că, eventuala aplicare a Deciziei HP nr. 67/2022, inclusiv în cauzele având ca obiect infracţiuni de "corupţie în general" şi infracţiuni de evaziune fiscală considerate fraude cu TVA împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, creează un risc sistemic de impunitate în cazul tuturor infracţiunilor în privinţa cărora s-ar putea considera împlinit termenul general de prescripţie prin neluarea în considerare a vreunei întreruperi, risc care nu era previzibil până la adoptarea deciziei de îndrumare în contextul regulilor adoptate de România în materia prescripţiei răspunderii penale (termene mai lungi de prescripţie, supuse întreruperii prin orice act de procedură, faţă de regulile minimale impuse prin Directiva P.I.F. nr. 17/1371).

În ceea ce priveşte situaţia termenelor de prescripţie în privinţa infracţiunilor de dare de mită şi evaziune fiscală, pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, recurentul a învederat că acestea sunt de 5 ani, respectiv de 10 ani şi au început să curgă în anul 2016 (în cazul infracţiunii de dare de mită), respectiv începând cu ianuarie 2013 (în cazul infracţiunii de evaziune fiscală) şi a fost întrerupt succesiv anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, inclusiv prin trimiterea în judecată a inculpaţilor prin rechizitoriul din data de 28.02.2018, acte de procedură îndeplinite în baza normelor în vigoare din C. pen., înainte de împlinirea termenelor generale de prescripţie.

S-a mai precizat că, neluarea în considerare a actelor de procedură îndeplinite în perioada 25.06.2018-30.05.2022, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, nu afectează cu nimic intervalul în care organele judiciare aveau posibilitatea tragerii la răspundere a inculpaţilor, întrucât noi termene de prescripţie de 5 ani, respectiv de 10 ani, au început să curgă înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018.

S-a arătat că, începând cu data de 30.05.2022 au fost îndeplinite acte de procedură care, potrivit legii, au fost aduse la cunoştinţa inculpaţilor, şi au constat în citaţii pentru termenele de judecată, precum şi alte măsuri dispuse în cadrul şedinţelor de judecată, astfel încât noile întreruperi au făcut să curgă noi termene de prescripţie, limitate de această dată de regulile prescripţiei speciale.

Concluzionând, procurorul a susţinut că, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 lit. f) C.prodin C. pen., ["a intervenit (...) prescripţia"] cu privire la infracţiunile menţionate şi reţinute în sarcina inculpaţilor A., B. şi F., dispunând, în mod nelegal, încetarea procesului penal faţă de aceştia.

Raportat la greşita aplicare a legii, ce a avut loc, în opinia acuzării, cu ocazia stabilirii incidenţei prescripţiei răspunderii penale în cazul infracţiunilor menţionate anterior, s-a solicitat, pe fondul căii extraordinare de atac, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C.prodin C. pen., casarea, în parte, a deciziei penale nr. 106/A din 13.03.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul penal nr. x/2021 şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel:

- în privinţa inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă (faptă săvârşită în perioada 2013 - 2016);

- în privinţa inculpatului B. pentru cele patru infracţiuni de dare de mită (fapte săvârşite în perioada 2013-2016) şi pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă (faptă săvârşită în perioada 2013-2016 cu referire la A.);

- în privinţa inculpatului F. pentru infracţiunea de evaziune fiscală (faptă săvârşită în perioada 2011-2012), cu menţinerea tuturor actelor de procedură îndeplinite de instanţa de apel până la momentul dezbaterilor.

Cât priveşte recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.prodin C. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), recurentul A. a prezentat motive prin care a învederat că a fost condamnat pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, constând în aceea că l-ar fi determinat pe inculpatul B. să îi remită suma de 500 euro în data de 10.07.2015 în localitatea Târgu Jiu, respectiv suma de 1.000 euro în data de 23.07.2015 în sediul IPJ Timiş, ofiţerului de poliţie judiciară J., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului B. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

A precizat că, faţă de B., instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C.prodin C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, cu motivarea că, termenul de prescripţie este de 8 ani, iar în raport de data pretinderii, respectiv anul 2013, termenul de prescripţie s-a împlinit în anul 2021.

Astfel, recurentul A. a susţinut că dacă infracţiunea de dare de mită, reţinută în sarcina coinculpatului B. s-a consumat în anul 2013 (dată în raport de care s-a calculat termenul de prescripţie a răspunderii penale), fapta de instigare reţinută în sarcina sa, care datează din anul 2015, nu este prevăzută de legea penală, întrucât dreptul penal nu incriminează instigarea ulterioară comiterii infracţiunii.

Invocând conţinutul dispoziţiilor legale, art. 47 Din C. pen., precum şi cele reţinute în doctrină, recurentul a susţinut că activitatea instigatorului precedă fazei infracţiunii autorului.

Aşadar, a considerat că din moment ce fapta autorului B. de dare de mită a fost reţinută ca fiind comisă în anul 2013, fapta sa de instigare la dare de mită nu este prevăzută de legea penală, fiind, în mod evident, ulterioară comiterii infracţiunii de către autor, respectiv în anul 2015.

Pentru aceste motive, recurentul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 47 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) Din C. pen.

În susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C.prodin C. pen., s-a susţinut, în esenţă, că pedeapsa aplicată de instanţa de apel pentru infracţiunea de instigare la dare de mită, depăşeşte limita maximă a pedepsei, întrucât, în mod neîntemeiat, instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 reţinute de prima instanţă.

Recurentul inculpat a considerat că aplicarea beneficiului prev. de art. 19 din legea specială nu este facultativă, ci obligatorie atunci când se constată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de această normă legală. În opinia recurentului, în cauză erau îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se constata incidenţa cauzei speciale de reducere a pedepsei, respectiv, împrejurarea că a formulat un denunţ, în urma căruia a fost înregistrat, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, dosarul nr. x/2018, persoana denunţată a săvârşit una din infracţiunile grave prev. de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, iar prin denunţul formulat a fost facilitată identificarea şi tragerea la răspundere penală a numitului N., faţă de care s-a dispus continuarea urmăririi penale in personam.

Pentru motivele de recurs în casaţie prezentate pe larg, în sprijinul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C.prodin C. pen., recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, considerând că instanţa de recurs în casaţie, în ipoteza admiterii căii extraordinare de atac, nu ar putea rejudeca ea însăşi cauza, deoarece s-ar pronunţa asupra individualizării pedepsei aplicate, chestiune ce excedează competenţei sale.

În subsidiar, a solicitat remedierea nelegalităţii invocate direct în recurs în casaţie, respectiv reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu reducerea obligatorie a limitelor de pedeapsă.

Prin decizia penală nr. 836/RC din 12 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

I. S-a admis recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 106/A din 13.03.2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.

S-a casat, în parte, decizia recurată în privinţa inculpatului B. numai în ceea ce priveşte încetarea procesului penal pentru infracţiunea de dare de mită (cu referire la colaboratorul cu identitate reală J.) prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi încetarea procesului penal pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă (cu referire la inculpatul A.) prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum şi în privinţa inculpatului A. numai în ceea ce priveşte încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală cu privire la acestea.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

În baza art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., au fost menţinute actele de procedură efectuate până la momentul declarării deschise a dezbaterilor cu privire la fondul apelurilor de la termenul din 13 decembrie 2022.

II. S-a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a dispune astfel, instanţa de casaţie a reţinut, în esenţă, că Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar şi cu regulile de drept aplicabile la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. şi, implicit, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru unele dintre/toate infracţiunile săvârşite de inculpaţii B., A. şi F., după caz.

În analiza recursului în casaţie, Înalta Curte a avut în vedere şi dispoziţiile art. 438 alin. (2) C.prodin C. pen., potrivit cu care cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În mod evident, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C.prodin C. pen. privind greşita încetare a procesului penal nu a fost invocat în apel, fiindcă soluţiile de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale au fost pronunţate exclusiv de instanţa de apel (care a urmat soluţiilor de condamnare a inculpaţilor, dispuse de prima instanţă prin sentinţa penală).

Termenele de prescripţie a răspunderii penale au curs până la data pronunţării hotărârii în apel, respectiv a deciziei penale nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală. Astfel, din data de 13.03.2023, dispoziţiile legale privind rămânerea definitivă a deciziei pronunţate de instanţa de apel (cum sunt şi dispoziţiile privind prescripţia executării pedepsei şi executarea pedepsei, după caz) reprezintă cauza de suspendare a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, în conformitate cu art. 156 alin. (1) Din C. pen., deoarece aceste dispoziţii legale, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (în acelaşi sens Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3735 din 25.10.2010, decizia nr. 2278 din 11.07.2014).

În analiza recursului în casaţie promovat de parchet, în baza art. 438 alin. (1) pct. 8 C.prodin C. pen., instanţa a avut în vedere că, prin hotărârea prealabilă nr. 67/2022, adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.. În considerentele acestei hotărâri prealabile s-a arătat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă, urmând a fi valorificată raportat la situaţia concretă a fiecărei infracţiuni vizată prin recursul în casaţie formulat de parchet, săvârşită, după caz, de inculpatul B., A. sau F..

Pe un prim palier,procurorul a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. cu privire la trei dintre infracţiunile de dare de mită şi infracţiunea de cumpărare de influenţă, săvârşite de acesta şi faţă de inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât în raport de data epuizării faptelor, la momentul pronunţării deciziei în apel nu era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru niciuna dintre infracţiunile anterior menţionate.

Referitor la infracţiunile mai sus enunţate, instanţa de apel a reţinut vinovăţia inculpaţilor A. şi B., iar încetarea procesului penal a fost dispusă pe considerentul împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

Verificând considerentele deciziei recurate sub aspectul modalităţii de calcul a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, s-a constatat de către instanţa de casaţie că, în decizie s-a reţinut:

"În ceea ce priveşte data de la care se calculează termenul de prescripţie, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute scurte consideraţiuni teoretie în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie şi data de la care se calculează termenul de prescripţie în cazul acestora.

Infracţiunile de corupţie sunt infracţiuni simple, cu consumare anticipată, fiecare dintre acestea se va consuma prin săvârşirea oricăreia dintre modalităţile prevăzute de lege şi nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte consumarea şi caracterul unitar al infracţiunii împrejurarea că, după comiterea unei modalităţi alternative, se săvârşeşte şi o altă sau alte variante alternative.

Astfel, indiferent de parcursul pe care îl realizează infracţiunea de mită, consumarea infracţiunii are loc în momentul pretinderii sau al oricărei alteia dintre acţiuni care se realizează, fiind irelevant pentru calificarea într-o infracţiune unică simplă momentul primirii sumei de bani sau a folosului necuvenit.

Tot ca unitate naturală este considerată infracţiunea simplă a cărei acţiune sau inacţiune se realizează printr-o multitudine de acte similare sau cvasimultane, săvârşite cu aceeaşi intenţie, în virtutea aceleaşi rezoluţii (C.Bulai-Infracţiunea simplă ca formă a unităţii naturale de infracţiune-SCJ nr. 1/1985 pg. 69).

Deopotrivă se va reţine unitatea simplă de infracţiuni şi în cazul în care elementul material al infracţiunii cuprinde mai multe variante alternative, iar infractorul săvârşeşte mai multe modalităţi de infracţiuni cum ar fi situaţia inculpatului care cere, primeşte sau pretinde o sumă de bani sau bunuri.

Scurtele consideraţiuni cu privire la caracterul simplu al infracţiunilor de corupţie, este necesar din punctul de vedere al Înaltei Curţi sub aspectul calculării termenului de prescripţie al răspunderii penale.

În opinia Înaltei Curţi în cazul acestor infracţiuni termenul prevăzut de art. 154 alin. (3) din C. pen. se calculează de la data săvârşirii acţiunii iar nu de la momentul finalizării procesului infracţional care este în concret data de la care s-au primit sumele de bani cu titlu de mită şi care este ulterior consumării elementului material.

A aprecia într-un alt mod, ar însemna extinderea excepţiilor legale strict determinate, în materie de debut al curgerii termenului de prescripţie al răspunderii penale, astfel cum este prevăzut în art. 154 alin. (2) teza II-IV din C. pen. prin analogie mala partem şi asupra altor situaţii ceea ce este nepermis.

Apreciază astfel Înalta Curte că termenul de prescripţie în cazul infracţiunilor care sunt la origine simple, dar a căror latură a implicat realizarea unui folos necuvenit (primirea mitei) este reprezentată de data consumării, respectiv a apariţiei primei urmări imediate relevante penal care permite încadrarea faptei drept infracţiune, indiferent de data la care s-au remis sumele de bani cu titlu de mită.

Faptul că infracţiunea s-a consumat în momentul pretinderii nu înseamnă a nu lua în considerare actele ulterioare produse succesiv în momente subsecvente consumării infracţiunii, ci numai a accepta că în momentul primei acţiuni (pretinde, primi) a fost atins momentul consumării, fapta în concret corespunde din acest moment tiparului descris în norma de incriminare şi de la acest moment este incidentă instituţia prescripţiei răspunderii penale.

Înalta Curte apreciază că actele ulterioare subsecvente vor fi valorificate în cadrul procesului de individualizare a pedepsei" .

Potrivit acestor considerente, instanţa de recurs în casaţie a constatat că instanţa de apel a reţinut în privinţa infracţiunilor de corupţie săvârşite de inculpaţi, că acestea reprezintă infracţiuni simple, cu consumare anticipată, menţionând că tot unitate naturală este considerată infracţiunea simplă a cărei acţiune sau inacţiune se realizează printr-o multitudine de acte similare sau cvazisimultane, săvârşite cu aceeaşi intenţie, în virtutea aceleaşi rezoluţii, precum şi că se va reţine unitatea simplă de infracţiuni şi în cazul în care elementul material al infracţiunii cuprinde mai multe variante alternative. Ca moment de debut al calculului prescripţiei răspunderii penale, instanţa de apel a indicat data consumării infracţiunii, respectiv a apariţiei primei urmări imediate relevante penalcare permite încadrarea faptei drept infracţiune, subliniindu-se că aceasta nu înseamnă a nu lua în considerareactele ulterioare produse succesiv în momente subsecvente consumării infracţiunii, referindu-se la momentul finalizării procesului infracţional,despre care a arătat însă că pot fi valorificate la individualizarea pedepsei.

Ca atare, instanţa de apel a considerat că infracţiunile de săvârşirea cărora au fost acuzaţi inculpaţii B. şi A. şi care sunt vizate prin recursul în casaţie formulat de procuror, sunt infracţiuni simple în forma unităţii naturale colective, al căror element material cunoaşte acte succesive între care, fie că au îmbrăcat forma aceleiaşi variante normative sau nu, există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, dovadă fiind încadrarea juridică reţinută.

Încadrarea juridică dată faptelor, aprecierea probelor şi situaţia de fapt stabilite definitiv în apel nu pot face obiectul recursului în casaţie deoarece aceste chestiuni nu se încadrează niciunui caz de casare dintre cele limitativ şi expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C.prodin C. pen., condiţii în care în această cale extraordinară de atac, în soluţionarea cazului de casare privind greşita încetare a procesului penal pentru greşita calculare a termenului general de prescripţie a răspunderii penale, se va ţine seama de încadrarea juridică a faptelor, stabilită de instanţa de apel, cu caracter definitiv, şi anume infracţiune simplă cu reţinerea existenţei unor multiple acte de executare (nefiind permisă de lege vreo analiză a infracţiunii continuate sau a concursului de infracţiuni, pe calea recursului în casaţie).

Doctrina majoritară a reliefat că ipotezele de unitate naturală colectivă sunt tratate în cadrul infracţiunii simple, considerându-se că este indiferent dacă acţiunea care intră în structura acesteia din urmă se compune dintr-un singur act de executare sau din mai multe acte, admiţându-se că unitatea naturală colectivă este o modalitate a infracţiunii simple. Unitatea naturală colectivă a fost definită ca fiind acea formă a unităţii naturale de infracţiune caracterizată de faptul că acţiunea care intră în structura sa se compune dintr-o pluralitate de acte materiale care se contopesc în structura acţiunii unice, existând intenţie unică, continuitate materială de execuţie şi subsumarea actelor unei încadrări juridice unice (F. Streteanu, D. Niţu - Drept penal. Partea generală, vol. II, Universul Juridic, Bucureşti, 2018, fila x).

În jurisprudenţă, s-a arătat că atunci când activitatea ilicită a inculpatului a cunoscut o succesiune de acte subsumate unei infracţiuni unice, de natură a agrava răspunderea sa penală, contribuţiile ulterioare actului iniţial nu pot fi plasate în afara sferei de aplicare a legii penale şi, prin aceasta, să devină lipsite de consecinţe juridice, adică în pofida indisolubilei lor legături cu activitatea originară, ce a marcat momentul consumativ al infracţiunii (decizia nr. 38 din 2 mai 2023, ICCJ - Completul de 5 judecători).

Momentul epuizării unei activităţi ilicite unice naturale care presupune acte succesive între care există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, cum s-a reţinut în cauză de instanţa de apel, marchează data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data în raport de care se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale, potrivit art. 154 alin. (2) teza I Din C. pen. (în acelaşi sens, decizia nr. 346/A din 20.12.2018, decizia nr. 382/A din 17.12.2020, decizia nr. 578/RC din 10.10.2023, decizia nr. 90/A din 01.03.2023 ale ICCJ, secţia penală, decizia nr. 173 din 25.06.2019 şi decizia nr. 85 din 25 noiembrie 2022 a ICCJ - Completul de 5 judecători).

Instanţa de recurs în casaţie a menţionat că, în speţă, nu are aplicabilitate Decizia nr. 5 din 11.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 334 din 02.05.2019, întrucât infracţiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă nu sunt infracţiuni de rezultat, în mod evident, dar nici infracţiuni de pericol din categoria celor care presupun o anumită urmare tipică, corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată şi care se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării elementului material. Infracţiunile de corupţie enumerate sunt, prin natura lor, infracţiuni cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că ating stadiul consumării chiar şi numai prin acte de pretindere, promisiune, oferire, acceptarea promisiunii, după caz.

Motivul de recurs în casaţie formulat de procuror privind greşita încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei generale a răspunderii penale în privinţa celor trei infracţiuni de dare de mită săvârşite de inculpatul B., fiecare prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia ce formează obiectul recursului în casaţie, respectiv decizia nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a apreciat nefondat apelul inculpatului B. privind existenţa unei unice infracţiuni de dare de mită în formă continuată şi s-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi o infracţiune de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 01 martie 2022 a ICCJ), reţinându-se în sarcina acestuia că a remis, în perioada 2013-2016, direct ori indirect, suma de 7000 euro inculpatului D. (prin intermediul inculpatului A.), inculpatului E. suma de 7.000 euro, colaboratorului cu identitate reală J. suma de 3.500 euro, contabilului care a refăcut actele contabile ale celor două societăţi comerciale suma de 2.000 euro, în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia (n.n. fila x decizie).

Instanţa de apel, cu privire la infracţiunile de dare de mită comise de inculpatul B. a dispus următoarele, conform dispozitivului deciziei recurate:

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din 01 martie 2022 a Înaltei Curţi), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

Parchetul a susţinut prin recursul în casaţie declarat că, pentru cele trei infracţiuni de dare de mită, fiecare prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, la data pronunţării deciziei în apel, cu argumentul că acesta trebuia calculat din anul 2016, iar nu de la primul act de executare din anul 2013 (momentul consumării), subscris acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (exceptând, aşadar, infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a indicat alt motiv de recurs în casaţie, vizând întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale şi necesitatea calculării termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, ce va fi analizat în cele ce succed).

Cu prioritate, instanţa de recurs în casaţie a constatat, din analiza deciziei recurate, că instanţa de apel a reţinut că inculpatul B. a săvârşit fiecare dintre cele trei infracţiuni de dare de mită, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, în varianta normativă a remiterii prin acte succesive, către persoane diferite, a unor sume de bani, într-o anumită perioadă de timp, în realizarea aceluiaşi scop infracţional, şi anume obţinerea unei soluţii favorabile pentru B., în dosarul penal în care era cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Instanţa de apel a încadrat juridic faptele (chestiune de drept asupra căreia în recurs în casaţie nu se poate interveni), în trei infracţiuni simple de dare de mită, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu consumare anticipată, evidenţiind că tot unitate naturală este considerată infracţiunea simplă a cărei acţiune sau inacţiune se realizează printr-o multitudine de acte similare, săvârşite cu aceeaşi intenţie, în virtutea aceleiaşi rezoluţii (n.n. fila x decizie).

Elementul factual al remiterii repetate a unor sume de bani, pe o perioadă de timp (ca element de tipicitate a infracţiunii de dare de mită) are relevanţă, în această cale extraordinară de atac din perspectiva verificării împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, termen care se calculează de la data când a încetat activitatea infracţională ce conturează unitatea naturală colectivă a infracţiunii simple de dare de mită, concretizată prin ultima remitere a unei sume de bani, ce marchează momentul săvârşirii infracţiunii, prin prisma dispoziţiilor art. 154 alin. (2) teza I Din C. pen.

În consecinţă, în speţă, în cazul inculpatului B., momentul de la care curge termenul de prescripţie generală a răspunderii penale nu este momentul primei remiteri a unei sume de bani cu titlu de mită, ci momentul ultimei remiteri, ce marchează încetarea activităţii infracţionale subscrise fiecărei infracţiuni de dare de mită în parte, dintre cele trei infracţiuni prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiuni în legătură cu care instanţa de apel l-a găsit vinovat pe inculpatul B..

Prin urmare, în concret, cât priveşte infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpatul B. privind pe inculpatul D., s-a constatat că în decizia atacată au fost precizate următoarele:

- Înalta Curte constată că (...) inculpatul B. a fost trimis în judecată (...) reţinându-se în sarcina acestuia că a remis, în perioada 2013-2016, direct ori indirect, suma de 7000 euro inculpatului D. (prin intermediul inculpatului A.), inculpatului E. suma de 7.000 euro, colaboratorului cu identitate reală J. suma de 3.500 euro (...) în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia (n.n. file x considerente decizie, file x - dispozitivul deciziei);

- prin rezoluţia din 07.10.2013, inculpatul D. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013, dosarul a fost repartizat ofiţerului E., care l-a avut spre instrumentare până la data de 09.04.2015, când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului O., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară J.; în perioada instrumentării de către E. a dosarului de urmărire penală nr. 828/P/2013, inculpaţii D., E. şi A. au fost recompensaţide inculpatul B. cu suma de câte 7000 euro fiecare - n.n. file x decizie;

- pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul D. (n.n. mituitor B.), instanţa de apel a dispus condamnarea reţinând că fapta de luare de mită a fost săvârşită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 - n.n. fila x dispozitivul deciziei.

- inculpatul D. a săvârşit infracţiunea de luare de mită, prin pretindere şi primire a sumei de 7000 de euro, de la inculpatul B., în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, precum şi după această dată până în luna februarie 2016 (n.n. file x decizie).

Instanţa de recurs în casaţie a constatat că instanţa de apel a reţinut că inculpatul B. a săvârşit infracţiunea simplă de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, privind pe inculpatul D., exclusiv în varianta normativă a remiterii, prin acte succesive, în realizarea aceluiaşi scop infracţional, şi anume obţinerea unei soluţii favorabile pentru sine, în dosarul penal în care era cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Actele de remitere a sumelor de bani comise de inculpatul B. privind pe inculpatul D. au fost încadrate juridic în infracţiunea simplă de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca unitate naturală colectivă.

Această încadrare juridică a faptei are caracter definitiv şi nu poate fi supusă cenzurii instanţei pe calea recursului în casaţie.

Pentru acest tip de infracţiune - simplă, ca unitate naturală colectivă, aşa cum s-a precizat, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu se calculează de la momentul consumării infracţiunii (primul act de remitere cu relevanţă penală), ci de la momentul la care a încetat activitatea infracţională (ultimul act de remitere a unei sume de bani cu titlu de mită), acesta din urmă constituind momentul la care infracţiunea se consideră săvârşită, devenind incidente dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza I C.prodin C. pen.

Dintr-o altă perspectivă, instanţa de recurs în casaţie a reliefat că infracţiunea de dare de mită săvârşită în varianta normativă a remiterii, cum a reţinut instanţa de apel că a săvârşit inculpatul B. darea de mită privind pe inculpatul D., presupune obligatoriu existenţa infracţiunii de luare de mită în varianta normativă a primirii, aceste două tipuri de infracţiuni de corupţie fiind corelative în variantele normative de incriminare dare/remitere, respectiv, luare/primire.

Având în vedere toate cele anterior expuse, instanţa de recurs în casaţie a constatat, în legătură cu prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită săvârşită de B., că termenul de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) Din C. pen. era împlinit la data de 13.03.2023, când a fost pronunţată decizia în apel, întrucât infracţiunea de dare de mită în discuţie este corelativă celei de luare de mită săvârşită de inculpatul D., iar aceasta din urmă a fost săvârşită de inculpatul D., în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, conform dispozitivului deciziei recurate.

Fiind infracţiuni corelative, iar luarea de mită s-a săvârşit în ianuarie 2015, cum s-a arătat în dispozitivul deciziei atacate, înseamnă că ultimul act de dare a mitei a precedat primirea acesteia, în mod evident. Altfel spus, dacă infraţiunea de luare de mită comisă de inculpatul D. a fost săvârşită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, niciun act de remitere a vreunei sume de bani, dată lui D. cu titlu de mită de inculpatul B., nu poate fi situat ulterior lunii ianuarie 2015 - când instanţa de apel a reţinut ca săvârşită infracţiunea de luare de mită, conform dispozitivului deciziei şi aceasta independent de faptul că s-a reţinut în apel că inculpatul D. a comis luarea de mită prin pretindere şi primire. Actele de remitere ce alcătuiesc elementul material al infracţiunii de dare de mită reclamă, ca şi condiţie sine qua non pentru existenţa acestei infracţiuni, acte de primire a sumelor date cu titlu de mită din partea persoanei mituite care astfel săvârşeşte infracţiunea de luare de mită.

Întrucât infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită de inculpatul B. exclusiv prin acte de remitere a unor sume de bani către inculpatul D. care a săvârşit infracţiunea în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 (conform celor două menţiuni din dispozitivul deciziei din apel), darea de mită fiind corelativă cu infracţiunea de luare de mită săvârşită de D., nu se poate considera decât că şi infracţiunea de dare de mită săvârşită de inculpatul B. a fost săvârşită prin comiterea unui ultim act de remitere în ianuarie 2015.

Potrivit art. 290 alin. (1) Din C. pen., infracţiunea de dare de mită se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani închisoare, iar termenul de prescripţie generală a răspunderii penale este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) Din C. pen.

Calculând din ianuarie 2015, termenul de 8 ani de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită săvârşită de inculpatul B. privind pe inculpatul D., se constată că era împlinit în 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat decizia în cauză.

Într-adevăr, din cuprinsul deciziei mai rezultă momente în care inculpatul B. ar fi remis sume de bani cu titlu de mită inculpatului D., respectiv în cursul anului 2015, în anul 2016.

Această situaţie evidenţiază o neconcordanţă între dispozitiv şi considerentele deciziei pronunţate în apel, care însă nu pot forma obiectul cenzurii pe calea recursului în casaţie, deoarece motivele ce fundamentează calea extraordinară de atac nu pot fi decât cele care se încadrează cazurilor de casare expres şi limitativ prev. de art. 438 alin. (1) C.prodin C. pen.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie nu realizează o apreciere a probatoriului şi nici nu stabileşte situaţia de fapt, ci are în vedere starea de fapt şi încadrarea juridică stabilite cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Deopotrivă, instanţa de recurs în casaţie nu poate considera că dispozitivul deciziei din apel conţine o eroare materială dat fiind că niciun participant la proces nu a invocat un asemenea aspect, iar, pe de altă parte, consecinţele unei asemenea aprecieri direct în calea extraordinară a recursului în casaţie, cu efect asupra soluţiei de încetare a procesului penal pronunţate în privinţa acţiunii penale exercitate faţă de inculpatul B., ar viza în realitate fondul cauzei care excede unei îndreptări de eroare materială, cât şi obiectului judecăţii în recurs în casaţie.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte a considerat neîntemeiate motivele de recurs în casaţie susţinute de parchet în privinţa soluţiei de încetare a procesului penal dispuse de instanţa de apel faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul D.), prevăzute de art. 290 alin. (1) Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Sub aspectul infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpatul B. privind pe inculpatul E., s-a constatat că în decizie au fost precizate următoarele:

- prin rezoluţia din 07.10.2013, inculpatul D. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013, dosarul a fost repartizat ofiţerului E., care l-a avut spre instrumentarepână la data de 09.04.2015, când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului O., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară J.; în perioada instrumentării de către E. a dosarului de urmărire penală nr. 828/P/2013, inculpaţii D., E. şi A. au fost recompensaţi de inculpatul B. cu suma de câte 7000 euro fiecare -n.n. file x decizie;

- pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul E. (n.n. mituitor B.), instanţa de apel a dispus condamnarea reţinând că fapta de luare de mită a fost săvârşită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 - n.n. fila x dispozitivul deciziei.

- inculpatul E., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Timiş, în perioada cât a instrumentat dosarul nr. x/2013, a pretins şi a primit de la inculpatul B. suma de 7000 euro (n.n. fila x decizie).

Instanţa de recurs în casaţie a constatat, din analiza deciziei recurate, că instanţa de apel a reţinut şi în cazul acestei infracţiuni de dare de mită comisă de inculpatul B., că acesta a săvârşit infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, privind pe inculpatul E., exclusiv în varianta normativă a remiterii, prin acte succesive, în realizarea aceluiaşi scop infracţional, şi anume obţinerea unei soluţii favorabile pentru B., în dosarul nr. x/2013, în care era cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Referitor la încadrarea juridică a infracţiunii reţinute cu titlu definitiv (chestiune de drept asupra căreia nu se poate interveni în cadrul acestei căi extraordinare de atac), s-a constatat că instanţa de apel a considerat că infracţiunea de dare de mită comisă de inculpatul B. (privind pe inculpatul E.), este o infracţiune simplă sub forma unităţii naturale colective. Pentru acest tip de infracţiune, aşa cum s-a atătat deja, termenul de prescripţie nu se calculează de la momentul consumării infracţiunii, ci de la momentul la care a încetat activitatea infracţională, acela fiind momentul la care infracţiunea se consideră a fi săvârşită, devenind incedente dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza I C.prodin C. pen.

S-a reiterat că infracţiunea de dare de mită, în varianta normativă a remiterii cum a reţinut instanţa de apel că a fost săvârşită şi această infracţiune de inculpatul B. privind pe inculpatul E., presupune obligatoriu săvârşirea infracţiunii de luare de mită în varianta normativă a primirii, cele două infracţiuni de corupţie comise în variantele normative dare/remitere, respectiv luare/primire, fiind corelative, aşa încât sunt interdependente actele de remitere de cele de primire.

Ţinând seama de toate cele anterior expuse, instanţa de recurs în casaţie a constatat, în legătură cu prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită săvârşită de B. privind pe inculpatul E., că termenul de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) Din C. pen. era împlinit la data de 13.03.2023, când a fost pronunţată decizia în apel, întrucât infracţiunea de dare de mită este corelativă celei de luare de mită, iar aceasta din urmă a fost săvârşită de inculpatul E., în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015.

Fiind infracţiuni corelative iar luarea de mită a fost săvârşită în ianuarie 2015, cum s-a arătat repetat în dispozitivul deciziei atacate, înseamnă că ultimul act de dare a mitei a precedat primirea acesteia, în mod evident. Altfel spus, dacă infraţiunea de luare de mită comisă de inculpatul E. a fost săvârşită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, niciun act de remitere a vreunei sume de bani, dată lui E. cu titlu de mită de inculpatul B., nu poate fi situat ulterior lunii ianuarie 2015. Actele de remitere ce alcătuiesc elementul material al infracţiunii de dare de mită reclamă, ca şi condiţie sine qua non pentru existenţa acestei infracţiuni, acte de primire a sumelor date cu titlu de mită din partea persoanei mituite care, astfel, săvârşeşte infracţiunea de luare de mită.

Instanţa de recurs în casaţie a observat că, în decizia recurată, instanţa de apel a mai reţinut că inculpatul B. ar fi remis sume de bani cu titlu de mită inculpatului E. în cursul anului 2015 şi în anul 2016.

În această situaţie, ca şi în cazul motivului de recurs anterior analizat, pornind de la conţinutul deciziei atacate în integralitatea acesteia, instanţa de recurs în casaţie a evidenţiat că neconcordanţele dintre dispozitiv şi considerentele deciziei pronunţate în apel nu formează obiectul cenzurii pe calea recursului în casaţie, deoarece motivele ce fundamentează calea extraordinară de atac nu pot fi decât cele care se încadrează cazurilor de casare expres şi limitativ prev. de art. 438 alin. (1) C.prodin C. pen.

Întrucât infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită de inculpatul B. exclusiv prin acte de remitere a unor sume de bani către inculpatul E. care a săvârşit infracţiunea de luare de mită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015 (conform dispozitivului deciziei din apel), darea de mită fiind corelativă cu infracţiunea de luare de mită săvârşită de E., nu se poate considera decât că şi inculpatul B. a săvârşit infracţiunea de dare de mită prin comiterea unui ultim act de remitere în ianuarie 2015 (act alăturat celorlalte acte de remitere succesive şi anterioare ce alcătuiesc acţiunea unică ce îmbracă forma infracţiunii simple de dare de mită).

S-a reiterat că instanţa de recurs în casaţie nu poate realiza o apreciere a probatoriului, nu poate modifica situaţia de fapt sau încadrarea juridică, ci are în vedere starea de fapt şi încadrarea juridică stabilite cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Nu se poate considera că dispozitivul deciziei din apel conţine o eroare materială, faţă de consemnarea repetată că inculpatul E. a săvârşit infracţiunea de luare de mită în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, care nici nu a fost invocată de vreun participant la proces, iar, pe de altă parte, consecinţele unei asemenea aprecieri direct în calea extraordinară a recursului în casaţie, cu efect asupra soluţiei de încetare a procesului penal pronunţate în privinţa acţiunii penale exercitate faţă de inculpatul B., ar viza în realitate fondul cauzei care excede unei îndreptări de eroare materială, cât şi obiectului judecăţii în recurs în casaţie.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte a considerat neîntemeiate motivele de recurs în casaţie susţinute de parchet în privinţa soluţiei de încetare a procesului penal dispuse de instanţa de apel faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul E.), prevăzute de art. 290 alin. (1) Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În privinţa infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşite de inculpatul B. privind pe colaboratorul cu identitate reală J., s-a constatat că în decizia recurată au fost precizate următoarele:

- la data de 02.07.2015, inculpatul A. şi inculpatul D. l-au convins pe ofiţerul de poliţie J. să se întâlnească cu inculpatul B. în localitatea Târgu Jiu, întâlnire care a avut loc, prilej cu care inculpatul B. i-a înmânat acestuia suma de 500 euro, iar ulterior suma de 1000 euro, în sediul IPJ Timiş (n.n.- fila x decizie);

- A. l-a determinat pe B. să îi remită suma de 500 euro, în data de 10.07.2015, în localitatea Târgu Jiu, respectiv suma de 1000 euro, în data de 23.07.2015, în sediul IPJ Timiş, ofiţerului de poliţie J., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinire, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului B. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş (n.n. fila x decizie);

- la 17.09.2015, E. a pretins în mod direct inculpatului B. suma de 4000 euro, sumă care a fost plătită de inculpatul B. prin intermediul martorei P., suma fiind remisă la data de 19.09.2015, iar la data de 21.09.2015, conform angajamentului asumat, jumătate din această sumă, respectiv 2000 euro, a fost remisă ofiţerului J. în toaleta restaurantului Q.; inculpatul E. a primit suma de 4000 deeuro de la B. ca efect al demersului său infracţional (...) acuzaţia constă în acţiunea inculpatului E. de a-l ajuta pe coinculpatul B. să dea cei 2000 de euro lui J. - n.n. file x decizie.

Instanţa de recurs în casaţie a menţinut aspectele precizate în legătură cu cele două infracţiuni de dare de mită deja analizate, respectiv că, în raport de încadrarea juridică definitiv stabilită prin decizia atacată, şi anume infracţiune de dare de mită simplă, în forma unităţii naturale colective, cu mai multe acte similare comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale se calculează de la momentul când a încetat activitatea infracţională, ce are semnificaţia săvârşirii infracţiunii, ce determină punctul de început al curgerii acestui termen, potrivit art. 154 alin. (2) teza I Din C. pen.

Conform art. 290 alin. (1) Din C. pen., infracţiunea de dare de mită se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) Din C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Faţă de toate acestea, văzând situaţia de fapt reţinută în decizia atacată, în sensul că inculpatul B. a săvârşit infracţiunea de dare de mită (privind pe colaboratorul cu identitate reală J.) în varianta remiterii succesive a sumei de bani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale nu se calculează de la momentul consumării infracţiunii (primul act de remitere) considerat de instanţa de apel ca datând din anul 2013 (deşi a preluat dosarul spre instrumentare abia în 25.05.2015), ci de la momentul săvârşirii infracţiunii, respectiv a ultimului act de remitere, or, instanţa de apel a arătat că acte de remitere au avut loc în anul 2015 şi în anul 2016.

În raport de oricare dintre aceste din urmă momente temporale, termenul general de 8 ani de prescripţie a răspunderii penale, nu era împlinit la data de 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat decizia nr. 106/A, în dosarul nr. x/2021 al ICCJ, secţia Penală, argumente pentru care Înalta Curte a constatatcă acest motiv de recurs în casaţie al parchetului este întemeiat.

Ca atare, a admis recursul în casaţie promovat de parchet, constatând ca nelegală soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul cu identitate reală J.), prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ţinând seama că la data pronunţării deciziei în apel nu era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru această infracţiune, aşa încât a casat decizia atacată sub acest aspect şi a trimis cauza spre rejudecare sub acest aspect.

Motivul de recurs în casaţie privind greşita încetare a procesului penal pentru împlinirea termenului de prescripţie generală a răspunderii penale în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. şi a infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B..

Prin decizia ce formează obiectul recursului în casaţie, respectiv decizia nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a specificat că inculpatul A. a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C.prodin C. pen., cererea acestuia fiind admisă prin încheierea din 3 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara. Astfel, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că a pretins şi a primit de la inculpatul B., în mod repetat, sume de bani în perioada 2013-2016, în total suma de 7.000 euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care presupus o avea faţă de procurorul de caz, susţinând necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, astfel încât prejudiciul stabilit să fie într-un cuantum redus, precum şi că a pretins şi a primit de la inculpatul B. pentru refacerea contabilităţii suma de 2.000 euro pentru contabila R. şi suma de 1.000 euro pentru traducător, în fapt fiind remisă contabilei doar suma de 1.000 RON, celelalte sume fiind păstrate pentru sine (n.n. fila x decizie).

Instanţa de apel a considerat îndeplinite condiţiile aplicării procedurii recunoaşterii vinovăţiei pentru inculpatul A. (ca şi pentru inculpatul B., de altfel), dovadă fiind chiar faptul că pentru infracţiunile pentru care a dispus condamnarea acestora, a reţinut dispoziţiile art. 396 alin. (10) C.prodin C. pen.

Pornind de la faptul că inculpatul A. a fost judecat în procedura simplificată şi nu există vreo menţiune diferită a instanţei de apel în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul A., s-a evidenţiat sub aspect factual: (...) aceste documente de evidenţă contabilă (...) reprezintă contabilitatea celor două societăţi comerciale, refăcută de către martora R., care au fost depuse la dosarul penal x/2013 de către inculpatul A. în data 23 şi 24.09.2014 în baza proceselor-verbale întocmite cu această ocazie; (...) martora R. a declarat că pentru activitatea de refacere a contabilităţii, a primit tot de la inculpatul A. facturile fiscale de achiziţii emise de furnizori din Italia pentru cele două societăţi, având ca obiect cumpărarea de către acestea, a unor autoturisme, care erau traduse din limba italiană în limba română de un către un traducător autorizat (...) - file x rechizitoriu.

Prin aceeaşi decizie pronunţată în apel, în dosarul nr. x/2021, s-a reţinut, printre altele, că acuzaţiile ce se aduc inculpatului B. constau în aceea că cele două infracţiuni de cumpărare de influenţă, fiecare prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, vizează faptele acestuia de a remite direct ori indirect, în perioada 2013-2016, inculpatului A. suma de 7.000 euro, iar inculpatului E. prin intermediul martorei P. suma de 2.000 euro, această ultimă faptă fiind comisă la data de 19.09.2015 - n.n. - fila x decizie.

Tot în cuprinsul deciziei prin care s-a constatat vinovăţia inculpaţilor A. şi B., care au fost judecaţi în procedura recunoaşterii vinovăţiei, s-a reţinut că prin rezoluţia din 07.10.2013, inculpatul D. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013, dosarul a fost repartizat ofiţerului E., care l-a avut spre instrumentare până la data de 09.04.2015, când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului O., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară J.; în perioada instrumentării de către E. a dosarului de urmărire penală nr. 828/P/2013, inculpaţii D., E. şi A. au fost recompensaţi de inculpatul B. cu suma de câte 7000 euro fiecare - n.n. fila x decizie).

Conform dispozitivului deciziei, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă din cursul anilor 2013 - 2016 (totodată, instanţa de apel a menţinut soluţia de condamnare a inculpatului B. pentru cea de a doua infracţiune de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C.pren. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 396 alin. (10) C.prodin C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 - privind pe inculpatul E.).

Totodată, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

Procurorul a formulat recurs în casaţie, în baza art. 438 alin. (1) pct. 8 C.prodin C. pen., referitor la soluţiile de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. şi infracţiunea de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B. privind pe inculpatul A. (excede, aşadar, recursului în casaţie condamnarea inculpatului B. pentru cumpărarea influenţă privind pe inculpatul E.).

Infracţiunea de cumpărare de influenţă săvârşită în varianta normativă a remiterii de bani sau alte foloase este corelativă cu infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită în varianta normativă a primirii de bani sau alte foloase.

În cauză, prin încheierea din 18.02.2020, prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din două infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 într-o singură infracţiune de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu argumentul că rezoluţia presupus infracţională a inculpatului A. a fost una singură (...) acest aspect fiind întărit şi de faptul că inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., respectiv una în raport cu inculpatul A. şi una cu inculpatul E., infracţiunea de trafic de influenţă fiind corelativă (bilaterală) cu infracţiunea de cumpărare de influenţă. Este adevărat faptul că, conform descrierii din rechizitoriu, suma de 7.000 euro nu a fost pretinsă de către inculpatul A. o singură dată, ci la diferite intervale de timp, însă rezoluţia infracţională a fost unică şi nu s-a stabilit în concret de către organul de urmărire penală în ce a constat fiecare act material, astfel că nu se poate reţine nici măcar forma continuată a acestei infracţiuni potrivit disp. art. 35 alin. (1) C. pen., motiv pentru care instanţa va reţine doar forma simplă a unei singure infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din L. 78/2000.

Instanţa de apel a arătat că inculpatul A. a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C.prodin C. pen. şi a menţinut încadrarea juridică a faptelor comise de acesta, prin care a pretins şi primit sume de bani pentru a-şi trafica influenţa, într-o infracţiune simplă de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca unitate naturală colectivă, apreciindu-se că forma simplă a infracţiunii se păstrează şi în cazul în care elementul material cuprinde mai multe variante alternative, cât şi atunci când se realizează printr-o multitudine de acte similare, realizate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale (n.n. - file x decizie).

Conform art. 291 alin. (1) Din C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) Din C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Prin art. 154 alin. (1) Din C. pen. sunt reglementate termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, iar potrivit art. 154 alin. (2) teza I Din C. pen., aceste termene încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Instanţa de apel a calculat termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea simplă de trafic de influenţă săvârşită sub forma unităţii naturale colective, săvârşită de inculpatul A., de la primul act de executare (din 2013), iar nu de la momentul săvârşirii acestei infracţiuni, ce corespunde momentului încetării actelor ce alcătuiesc acţiunea elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă.

În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (2) teza I Din C. pen., termenul de prescripţie trebuia calculat de la ultimul act ce a îmbrăcat forma elementului material al infracţiunii, cu referire la care instanţa de apel a reţinut date calendaristice din luna aprilie 2015 şi din anul 2016, or, în raport de oricare dintre aceste momente temporale, instanţa de recurs în casaţie (care nu are atributul de a stabili situaţia de fapt) a constatat că termenul general de 8 ani de prescripţie generală a răspunderii penale nu era împlinit la data de 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat decizia nr. 106/A în dosarul nr. x/2021 al ICCJ, secţia Penală, în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă săvârşite de inculpatul A., prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, potrivit art. 292 alin. (1) Din C. pen., infracţiunea de cumpărare de influenţă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) Din C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Inculpatul B. a comis infracţiunea simplă de cumpărare de influenţă sub forma unităţii naturale colective (privind pe inculpatul A.) în varianta remiterii succesive a unor sume de bani şi, ca atare, termenul de prescripţie generală a răspunderii sale penale pentru această infracţiune nu se calculează de la momentul primei remiteri a unei sume de bani (anul 2013), cum a considerat instanţa de apel, ci de la momentul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza I Din C. pen., ce se determină în funcţie de ultimul act de remitere a unei sume de bani, referitor la care instanţa de apel a reţinut ca date calendaristice din luna aprilie 2015 şi din anul 2016, or, în raport de oricare dintre aceste din urmă momente temporale, instanţa de recurs în casaţie (care nu are atributul de a stabili situaţia de fapt)a constatat că termenul general de 8 ani de prescripţie a răspunderii penale, nu era împlinit la data de 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat decizia nr. 106/A, în dosarul nr. x/2021 al ICCJ, secţia Penală, în privinţa infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B. (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte a reţinut, totodată, conform datelor din sistemul Ecris, că în conformitate cu Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emise de Preşedintelui României, cauza a fost suspendată la 05.05.2020, primul termen de judecată ulterior fiind la 03.06.2020.

Pentru aceste argumente, a admis recursul în casaţie formulat de parchet, a casat decizia recurată în ceea ce priveşte nelegalitatea soluţiilor de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. şi infracţiunea de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B. (privind pe inculpatul A.) şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel şi în aceste limite.

Motivul de recurs în casaţie formulat de procuror privind greşita încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii de dare de mită săvârşite de inculpatul B., prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii de evaziune fiscală săvârşite de inculpatul F., prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Din C. pen.

Invocând incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a criticat decizia apelată, arătând în esenţă că, în mod greşit, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de urmărire penală efectuate şi care au fost comunicate inculpaţilor, raportat strict la infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul B., prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 308 Din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul F., prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Din C. pen.

Instanţa de apel a reţinut cu privire la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, că inculpatul B., în perioada 2013-2016, a remis contabilului care a refăcut actele contabile a două societăţi comerciale, suma de 2.000 euro, în considerarea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul penal în care era cercetat (n.n. -fila x decizie).

Prin decizia ce formează obiectul recursului în casaţie, s-a mai reţinut că, în baza probelor administrate, inculpatul F. a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator de drept al societăţii S.C. G. S.R.L. nu a înregistrat cu intenţie, în perioada 2011-2012, în actele contabile ale acestei societăţi comerciale şi nici în alte documente legale deconturile de TVA depuse la organul fiscal, în speţă Administraţia Financiară Lugoj, în totalitate veniturile realizate din vânzarea de autovehicule care au fost vândute "la negru", fiind achiziţionate intracomunitar de la furnizori comunitari, pentru care aceştia nu au aplicat regimul special de taxare, ce au avut consecinţă diminuarea obligaţiilor fiscale cu suma de 2.144.197,46 RON, echivalentul a 486.571,47 euro, reprezentând TVA datorat de S.C. G. S.R.L. bugetului de stat, pentru perioada fiscală 2011-2012 (n.n. - fila x decizie).

Instanţa de apel, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită în perioada2011-2012), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Deopotrivă, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil), prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din 01 martie 2022 a Înaltei Curţi), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptă săvârşită în perioada 2013-2016).

În esenţă, procurorul a susţinut în argumentarea acestui motiv de casare că, infracţiunea de dare de mită este calificată în dreptul european ca infracţiune de "corupţie în general", cu privire la care România are obligaţia fermă de combatere în condiţiile Anexei IX la Actul de Aderare şi Deciziei 2006/928/CE, astfel cum s-a stabilit în mod expres la pct. 168, 169, 188, 189 şi 191 din Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Euro Box Promotion.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, parchetul a arătat că aceasta reprezintă o fraudă cu TVA incriminată de art. 3 alin. (2) lit. (d) din Directiva PIF nr. 1371/2017, iar anterior prin art. 1 din Convenţia PIF elaborată în temeiul articolului K3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

În plus, s-a susţinut că, eventuala aplicare a Deciziei HP nr. 67/2022, inclusiv în cauzele având ca obiect infracţiuni de "corupţie în general" şi infracţiuni de evaziune fiscală considerate fraude cu TVA împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, creează un risc sistemic de impunitate în cazul tuturor infracţiunilor în privinţa cărora s-ar putea considera împlinit termenul general de prescripţie prin neluarea în considerare a vreunei întreruperi, risc care nu era previzibil până la adoptarea deciziei de îndrumare, în contextul regulilor adoptate de România în materia prescripţiei răspunderii penale (termene mai lungi de prescripţie, supuse întreruperii prin orice act de procedură, faţă de regulile minimale impuse prin Directiva P.I.F. nr. 17/1371).

De asemenea, la dezbaterea pe fond a recursului în casaţie, procurorul a învederat că, astfel cum se arată în Decizia nr. 107/2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţele naţionale sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac, a hotărârilor definitive şi a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

S-a arătat că, pe acest palier, este vorba despre infracţiuni de corupţie în general, respectiv fraude grave contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, în sensul dispoziţiilor din dreptul unional, făcând referire în special la dispoziţiile art. 325 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea U.E. şi art. 2 alin. (1) din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, interpretarea dată acestor dispoziţii prin jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fiind reţinută în Cauzele Taricco 1 şi Taricco 2 şi în Cauza Euro Box Promotion şi alţii.

În ceea ce priveşte situaţia termenelor de prescripţie pentru infracţiunile de dare de mită şi evaziune fiscală, pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, recurentul a învederat că acestea sunt de 5 ani, respectiv de 10 ani şi au început să curgă în anul 2016 (în cazul infracţiunii de dare de mită), respectiv începând cu ianuarie 2013 (în cazul infracţiunii de evaziune fiscală) şi au fost întrerupte succesiv anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, inclusiv prin trimiterea în judecată a inculpaţilor prin rechizitoriul din data de 28.02.2018 şi actele de procedură îndeplinite în baza normelor în vigoare din C. pen., înainte de împlinirea termenelor generale de prescripţie.

Procurorul a mai apreciat că termenele de prescripţie a răspunderii penale, care au fost întrerupte prin acte de procedură efectuate în cauză, anterior datei de 25 iunie 2018, sunt şi rămân întrerupte, de la acel moment începând să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale, cu consecinţa faptului că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel cum s-a reţinut de către instanţa de apel.

Referitor la solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa de recurs în casaţie constată că solicitarea se bazează inclusiv pe hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie - Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 PPU.

Cu privire la această din urmă susţinere s-a precizat, prioritar, că invocarea hotărârii respective se circumscrie unui argument suplimentar în susţinerea criticilor privind aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi, ca atare, se încadrează în limitele devolutive conturate de art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

În legătură cu acest argument, s-a notat că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate; pentru modificările intervenite după pronunţarea hotărârii definitive, C. proc. pen. reglementând alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.

Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Ca atare, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.

Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie - Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate. Aşadar, legalitatea soluţiei de încetare a procesului penal din data de 13.03.2023 nu poate fi analizată în raport de această decizie.

Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie - Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, cât şi prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate.

În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din Hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, în speţă, în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".

De altfel, acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23 PPU, (paragrafele 95-125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.

În privinţa importanţei pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).

Mai mult, Curtea a statuat în sensul că principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04).

În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cuinterpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

În limitele procesuale menţionate, instanţa de recurs în casaţie a constatat că, raportat la perioadele în care au fost săvârşite infracţiunea de dare de mită (privind contabilul) de către inculpatul B. şi de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul F., prescripţia răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripţie şi data soluţionării definitive a apelului, când a fost pronunţată decizia penală nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, ţinând seama de considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de instanţa de apel.

S-a reamintit că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta este lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale s-a statuat că Decizia nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând incidente termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin deciza nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa de recurs în casaţie a constatat că, instanţa de apel a considerat în mod legal că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, atât pentru infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 Din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpatul B. (în perioada 2013-2016), pentru care art. 155 Din C. pen. prevede un termen de prescripţie generală a răspunderii penale de 5 ani, precum şi pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (2) C. pen., săvârşită de inculpatul F. (în perioada 2011-2012), pentru care art. 155 Din C. pen. prevede un termen de prescripţie generală a răspunderii penale de 10 ani, era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale la data pronunţării deciziei în apel. Or, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt împlinite.

În aceste condiţii, a constatat că este neîntemeiat motivul de recurs în casaţie prin care procurorul a invocat neintervenirea prescripţiei răspunderii penale prin prisma faptului că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, pentru cele două infracţiuni în discuţie, şi ar fi trebuit calculat termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, iar nu cel al prescripţiei generale a răspunderii penale.

Inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi pe cel prevăzut deart. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"

Motivul de recurs în casaţie formulat de inculpatul A. privind greşita condamnare pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.prodin C. pen.

Prin decizia nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a reţinut că acuzaţia referitoare la instigare la infracţiunea de dare de mită în forma prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, vizează faptul că inculpatul A. l-a determinat cu intenţie pe inculpatul B. să îi remită suma de 500 euro, în data de 10.07.2015, în localitatea Târgu Jiu, respectiv suma de 1.000 euro, în data de 23.07.2015, în sediul IPJ Timiş, ofiţerului de poliţie judiciară J., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului B., în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş (n.n. fila x decizie).

Instanţa de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca efect al înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, de la 1 an şi 6 luni la 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Instigatorul este, conform art. 47 Din C. pen., persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

S-a reínut ca neîntemeiat motivul de recurs în casaţie prezentat de recurentul inculpat A. prin care a susţinut că faptele sale nu sunt prevăzute de legea penală.

Acesta şi-a fundamentat cazul de casare, în realitate, pe modalitatea în care instanţa de apel a calculat termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru autorul infracţiunii de dare de mită, inculpatul B., şi anume din 2013.

Recurentul A. a precizat că actele de determinare la dare de mită (sub varianta remiterii sumelor de bani), pentru săvârşirea cărora a fost condamnat sunt ulterioare anului 2013, respectiv din 2015, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, ca stare de fapt.

În aceste condiţii, recurentul a susţinut că, din moment ce infracţiunea de dare de mită s-a consumat în anul 2013, nu poate exista vreo activitate a sa de determinare la remiterea unei sume de bani, cu titlu de mită, în anul 2015.

Modul de calcul a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru inculpatul B., autorul infracţiunii de dare de mită, nu are relevanţă asupra elementelor de tipicitate ale instigării la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de dare de mită, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., în calitate de instigator.

Apoi, în cele ce preced, s-a arătat că momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru autorul infracţiunii de dare de mită, inculpatul B. (privind pe colaboratorul cu identitate reală J.) nu este momentul primei remiteri a sumei de bani reprezentând mită, cum greşit a reţinut instanţa de apel, ci momentul ultimului act de acest fel, aşa încât nu se confirmă susţinerea recurentului A. că acţiunea sa, de determinare a inculpatului B. pentru remiterea sumelor de bani cu titlu de mită, s-ar situa ulterior săvârşirii infracţiunii de dare de mită comisă de autor (momentul consumării infracţiunii fiind distinct de momentul săvârşirii infracţiunii de dare de mită).

În concret, în speţă, aşa cum s-a arătat în considerentele acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut că una dintre infracţiunile de dare de mită săvârşită de inculpatul B. constă în aceea că, în perioada 2013-2016, a remis suma de 3500 euro, colaboratorului cu identitate reală J., în scopul ca acesta să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia, fiind reţinut printre altele că, la instigarea inculpatului A., inculpatul B. a remis colaboratorului cu identitate reală suma de 500 euro, la data de 10.07.2015, în localitatea Târgu Jiu şi suma de 1000 euro, la data de 23.07.2015, în sediul IPJ Timiş.

S-a constatat, aşadar, că actele la care a instigat inculpatul A. au fost comise de inculpatul B. înainte de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, ce are ca moment definitoriu ultimul act de remitere ce compune acţiunea elementului material al infracţiunii pe care cel din urmă a săvârşit-o în privinţa colaboratorului cu identitate reală J..

Prin urmare, activitatea de instigare la infracţiunea de dare de mită pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. a avut loc anterior săvârşirii infracţiunii de către inculpatul B., în calitate de autor, situaţie ce caracterizează din perspectivă temporală activitatea investigatorului.

În aceste condiţii, Înalta Curte a reţinut că nu se poate considera că recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, iar aceasta nu este prevăzută de legea penală, cererea de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.prodin C. pen. fiind neîntemeiată.

Motivul de recurs în casaţie formulat de inculpatul A. privind greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C.prodin C. pen.

Prin hotărârea recurată, decizia nr. 106/A din 13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind înlăturat beneficiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

Cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A. prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C.prodin C. pen., Înalta Curte a reţinut că, în cadrul acestuia, recurentul inculpat a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a înlăturat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi erau îndeplinite condiţiile reţinerii acestora.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a conturat majoritar în jurul opiniei că dispoziţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 - ce reglementează o cauză legală de reducere a pedepsei, reprezintă o chestiune de individualizare judiciară a pedepsei, care nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C.prodin C. pen., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ceconturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia. Astfel, Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (în acest sens, ICCJ, secţia penală,deciziile penale nr. 23/RC din 19.01.2017, nr. 37/RC din 31.01.2017,nr. 215/RC din 26.05.2017, nr. 467/RC din 23.11.2017, nr. 155/RC din 02.05.2018, nr. 92/RC din 14.03.2019, nr. 166/RC din 10.05.2019, nr. 426/R din 13.11.2020, nr. 152/RC din 5.04.2022, nr. 69/RC din 31.01.2023).

Prin decizia nr. 79/2021 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M.Of., Partea I, nr. 96 din 31.01.2022, s-a statuat că aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682 din 2002, faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală, este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului. În cuprinsul deciziei s-a arătat că: Stabilirea unui unic şi cert moment procesual al urmăririi penale (în cercetarea declanşată prin denunţ) asigură egalitatea în faţa legii şi predictibilitatea actului de justiţie în situaţia aplicării normei evaluate, lăsând judecătorului analiza condiţiilor de fond. Existenţa stadiului procesual necesar în cauza declanşată prin denunţ nu exclude sarcina probei cu privire la conduita denunţătorului. Interpretarea restrictivă, ce presupune deplasarea reperului către momente procesuale ulterioare, echivalează cu o excludere sau restrângerea incidenţei aplicării textului, iar interpretarea extensivă, ce presupune deplasarea reperului către momentul procesual anterior, începerea urmăririi penale in rem, echivalează cu modificarea textului prin înlăturarea condiţiei facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane.

În aceste condiţii, Înalta Curte a constatat că, pe calea recursului în casaţie, inculpatul A. solicită, în realitate, ca instanţa de recurs să apecieze temeinicia cererii sale de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce nu este permis de art. 433 C.prodin C. pen., în conformitate cu care scopul recursului în casaţie este să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar nu să rejudece cauza.

Aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 impune întrunirea cumulativă a unor condiţii, printre care conduita procesuală pe care trebuie să o adopte persoana care a invocat cauza legală de reducere a pedepsei, sub aspectul facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanei denunţate. Existenţa stadiului procesual necesar pentru incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002, în cauza declanşată prin denunţ, şi anume ca urmărirea penală să continue in personam, nu exclude sarcina probei cu privire la conduita denunţătorului din perspectiva facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanei denunţate, ceea ce presupune ca instanţa să verifice şi să evalueze întrunirea acestei condiţii, iar un asemenea atribut revine instanţei de apel şi primei instanţe, care judecă în fond, nu însă şi instanţei de recurs în casaţie care judecă în drept, înţelegând prin aceasta că examinează conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, potrivit art. 438 C.prodin C. pen.

Pe cale de consecinţă, verificând legalitatea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate de instanţa de apel inculpatului A. pentru instigare la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 396 alin. (10) C.prodin C. pen., Înalta Curte a constatat că este legală, având în vedere limitele speciale de pedeapsă de la 1 an şi 4 luni la 5 ani şi 8 luni închisoare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 decembrie 2023, având fixat prim termen de judecată la 13 februarie 2024.

Prezentarea succintă a motivelor de apel

I. Ministerul Public a solicitat admiterea apelului formulat şi, pe cale de consecinţă

- condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă,

- condamnarea inculpatului B. pentru infracţiunile

· de dare de mită săvârşite în raport cu martorul cu identitate reală J.,

· respectiv de cumpărare de influenţă în raport cu inculpatul A., având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, s-a reţinut că în perioada 2013-2016, acesta a pretins şi a primit, în mod repetat, sume de bani, respectiv 7.000 euro, de la inculpatul B., în schimbul exercitării influenţei asupra procurorului de caz, în sensul că va susţine necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza unor acte fictive, urmând ca inculpatul B. să beneficieze de o soluţie de netrimitere în judecată.

De asemenea, s-a reţinut că a pretins şi a primit de la inculpatul B., pentru refacerea contabilităţii, sumele de 2.000 euro pentru contabila R. şi 1.000 de euro pentru traducător, în fapt fiind remisă contabilei doar suma de 1.000 RON, celelalte sume fiind păstrate pentru sine.

În susţinerea soluţiilor de condamnare solicitate prin apelul formulat de Ministerul Public, a precizat că, din probele administrate în cauză, rezultă existenţa comiterii infracţiunii de trafic de influenţă la care a făcut referire, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective.

În acest sens, a solicitat a se avea în vedere, în primul rând, declaraţia de recunoaştere a inculpatului, care se coroborează cu declaraţiile martorului J., a inculpaţilor K., F., B., cu înscrisurile aflate la dosar, rezultatul percheziţiei domiciliare, rezultatul percheziţiei informatice, precum şi cu procesele-verbale de redare a convorbirilor în mediul ambiental.

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie, a precizat că acesta este de 8 ani, calculându-se prin raportare la data remiterii ultimei sume de bani, respectiv 2016, astfel cum a fost menţionat şi în dispozitivul deciziei nr. 106 din 13 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dar şi în rechizitoriu, prin urmare acesta s-ar împlini la sfârşitul anului 2024.

Sub acest aspect, a arătat că instanţa de apel, în cazul celorlalte infracţiuni cu privire la care s-a reţinut ca dată a săvârşirii faptei anul 2015, a apreciat că termenul de 8 ani se împlineşte la sfârşitul anului 2023.

Însă, având în vedere că prezenta cauză a fost şi suspendată în perioada 5.05.2020 - 3.06.2020 termenul de prescripţie ar urma să se împlinească la sfârşitul lunii ianuarie 2025, conform datei menţionate în dispozitivul deciziei menţionată mai sus şi în rechizitoriu.

Mai mult, a subliniat că, în considerentele deciziei de trimitere spre rejudecare, s-a reţinut că data săvârşirii faptei este 09.04.2015, prin urmare termenul de prescripţie s-ar împlini la data de 07.05.2023, însă, având în vedere că au existat acte întreruptive, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene termenul de prescripţie nu s-a împlinit, întrucât aceste acte întreruptive au făcut să curgă un nou termen de prescripţie, termenul de prescripţie specială nefiind împlinit.

În susţinerea motivelor de apel, a invocat şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv cauza C-107/2023, raţionamentul fiind aplicabil şi cauza pendinte, chiar dacă Curtea Europeană s-a referit tangenţial şi la infracţiunile de corupţie.

În ceea ce priveşte infracţiunile cumpărare de influenţă şi dare de mită pentru care s-a dispus soluţia de rejudecare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., a învederat că prin raportare la perioada reţinută în în rechizitoriu, anume data la care inculpatul a remis suma de 3.500 euro martorului cu identitate reală J., termenul de prescripţie generală nu este împlinit, acesta s-ar fi împlini la data de 19.10.2023.

În aceeaşi ordine de idei, a solicitat a se lua în considerare şi perioada de suspendare, având în vedere faptul că în considerente instanţa de apel a menţionat ca dată a remiterii diverselor sume de bani 12.07.2015, 23.07.2015 şi 21.09.2015 ar urma ca acest termen să fie împlinit, având în vedere că au existat acte întreruptive care au întrerupt termenul de prescripţie, raportat şi în acest caz la jurisprudenţa C.J.U.E.

În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă, s-a reţinut în sarcina inculpatului B. că în perioada 2013-2016 i-a remis inculpatului A. suma de 7.000 euro. De asemenea, în raport de data menţionată în dispozitivul deciziei şi în rechizitoriu, respectiv 2013- 2016, ar urma ca termenul de prescripţie să se împlinească la sfârşitul anului 2024, însă luând în considerare şi perioada de suspendare termenul de prescripţie a răspunderii penale s-ar împlini la sfârşitul lunii ianuarie 2025.

A precizat că, ţinând seama de data menţionată în considerente, urmează ca termenul de prescripţie să se calculeze din data 09.04.2015, prin urmare acesta s-ar împlini în 7.05.2023, în ipoteza în care nu ar fi existat acte întreruptive. Însă, aşa cum a menţionat şi în cazul celorlalte infracţiuni au existat acte întreruptive anterior deciziei 297/2018, care au făcut să curgă un nou termen de prescripţie, concluzionând a subliniat că termenul de prescripţie special de 12 ani nu este împlinit în prezenta cauză.

Cu privire la vinovăţia inculpatului B., a arătat că acesta a uzat de procedura simplificată, recunoscând săvârşirea faptei, declaraţia acestuia coroborându-se cu declaraţia inculpatului D., cu denunţul martorului J., cu declaraţia inculpatului E., cu procesele-verbale de redare a convorbirilor în mediul ambiental dintre martorul J. şi inculpatul B., în principal.

De asemenea, a învederat că în prezenta cauză au existat acte întreruptive şi după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, însă consideră că aceste acte de întrerupere nu ar putea fi luate în considerare.

Din punctul de vedere al parchetului, aceste dispoziţii modificatoare reţinute în O.U.G. nr. 71/2022 nu pot fi aplicate retroactiv, ci numai cu privire la faptele comise după data de 30.05.2022, întrucât, în caz contrar, ar urma să fie aplicată cu efect retroactiv o lege care prevede dispoziţii nefavorabile, care ar fi în detrimentul persoanei acuzate.

Concluzionând, a precizat că termenul de prescripţie nu s-a împlinit, prin urmare se impune condamnarea inculpaţilor.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul-intimat-inculpat A. a solicitat, în baza art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită în perioada 2013-2016.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul-intimat-inculpat B., a solicitat, de asemenea, condamnarea la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 din C. proc. pen., săvârşită în perioada 2013 - 2016, aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k), conform celor menţionate anterior, precum şi aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei.

De asemenea, a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea de dare de mită privind colaboratorul cu identitate reală, aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k), aplicarea pedepsei accesorii de contopire a pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 106 din 12.03.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în pedepsele componente, respectiv 1 an închisoare pentru infracţiunea de grup organizat, 4 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi 1 an pentru infracţiunea de trafic de influenţă privindu-l pe inculpatul E..

Astfel, a apreciat că se impune, pentru ambii inculpaţi, anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza deciziei nr. 106/2023 şi emiterea unui nou mandat de executare, incluzând şi infracţiunile din prezenta cauză.

Faţă de cele expuse, a apreciat că se impune admiterea apelului, condamnarea pentru infracţiunile reţinute şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei penale.

II. Inculpatul A., prin apărător ales, a criticat sentinţa penală atacată sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei, solicitând desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către prima instanţă, întrucât:

- s-a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se proceda la judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, cu încălcarea dispoziţiilor art. 377 alin. (5) din C. proc. pen.

- hotărârea judecătorească nu este motivată de o manieră efectivă, în acord cu cerinţele instituite de prevederile art. 403 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă;

În subsidiar, potrivit art. 421 pct. (2) lit. a) din C. proc. pen., a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând, să se constate încetarea procesului penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, ca urmare a intervenirii cauzei care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte neîndeplinirea tuturor condiţiilor pentru judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, inculpatul a susţinut, în esenţă, că această procedură poate fi urmată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile ce rezultă din interpretarea prevederilor care reglementează această instituţie, condiţiile fiind următoarele: (1) inculpatul să nu fie acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă; (2) declaraţia de recunoaştere să fie făcută personal de către inculpat, în faţa instanţei de judecată, sau prin înscris autentic; (3) recunoaşterea faptelor descrise în actul de sesizare să fie făcută până Ia începerea cercetării judecătoreşti în cauză; (4) recunoaşterea comiterii faptelor să fie totală, adică atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective; (5) inculpatul să recunoască toate faptele descrise în actul de sesizare; (6) instanţa să constate că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Dacă primele 5 condiţii sus-enunţate nu ridică probleme în ceea ce priveşte verificarea îndeplinirii lor, nu acelaşi lucru se poate afirma în cazul ultimei condiţii, aceasta fiind catalogată de doctrina anterior amintită ca fiind o condiţie de fond, iar verificarea îndeplinirii acesteia presupune o examinare a conţinutului probelor administrate în faza de urmărire penală, pentru a se aprecia dacă sunt suficiente sau nu în realizarea scopurilor antereferite.

În prezenta speţă, această ultimă condiţie nu a fost îndeplinită în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, motiv pentru care instanţa de fond avea obligaţia de a proceda la judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, dispunând efectuarea cercetării judecătoreşti.

Or, aşa cum reiese din conţinutul sentinţei, la fila x, inculpatul a uzat, alături de inculpaţii E., B. şi F., de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. din C. proc. pen., cererea fiind admisă prin încheierea din 03.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara.

Astfel, cu privire la insuficienţa probelor administrate în cursul urmăririi penale, inculpatul a susţinut că, prin actul de sesizare a instanţei, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, acuzaţia constând, în esenţă, în aceea că ar fi pretins şi primit, în mod repetat, mai multe sume de bani de la inculpatul B., promiţându-i acestuia că îşi va trafica pretinsa influenţă pe care ar fi avut-o asupra mai multor persoane pentru ca aceştia să îşi exercite atribuţiile de serviciu în mod legal ori contrar legii, scopul final fiind acela ca inculpatul să primească o soluţie favorabilă în procesul penal derulat împotriva sa .

În acest sens, a precizat că i se impută, pe de o parte, că ar fi pretins şi primit pentru sine suma de 7000 de euro până la data de 15.09.2015 şi pentru contabila R. suma de 2000 euro, respectiv pentru traducător suma de 1000 euro, în schimbul:

(a) promisiunii de a-şi trafica influenţa pe care ar fi susţinut că o are asupra procurorului şi ofiţerilor de poliţie judiciară aflaţi în legătură cu dosarul care îl viza pe inculpatul B., pentru urgentarea administrării probelor necesare obţinerii unei soluţii favorabile;

(b) refacerii în fals a evidenţei contabile, necesară pentru dispunerea soluţiei urmărite în dosarul respectiv (pentru care ar fi pretins şi primit suma de 2000 euro pentru contabilă şi 1000 euro pentru traducător, din care doar suma de 1000 RON ar fi remis-o contabilei).

Pe de altă parte, a susţinut că i se mai reproşează că, ulterior datei de 15.09.2015, ar fi continuat să pretindă, pentru sine şi pentru ceilalţi membri ai grupului, sume de bani de la inculpatul B., conform acuzării:

"pe măsură ce actele de urmărire penală se administrau în cadrul strategiei stabilite pentru favorizarea făptuitorului, precizându-i ofiţerului că B. doreşte "să vadă" fapte, adică activităţi de natură a-l favoriza" .

Reperul temporal avut în vedere de către acuzare, în care ar fi realizat actele de pretindere şi/sau primire de foloase necuvenite, a fost reprezentat de perioada 2013-2016.

Prin sentinţa apelată, la încadrarea juridică, instanţa de fond, în mod aparent, a confirmat doar parţial acuzaţia reproşată prin actul de sesizare, în sensul că:

(i) ar fi pretins şi primit de la inculpatul B. suma de 7000 euro în schimbul promisiunii traficării influenţei pe care ar fi avut-o doar asupra procurorului, nereţinându-se că promisiunea ar fi fost făcută şi în schimbul traficării unei pretinse influenţe asupra ofiţerilor de poliţie judiciară;

(ii) nu ar fi reţinut în conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă şi celelalte acte de pretindere, alegat a fi comise ulterior datei de 15.09.2015.

A învederat că această confirmare parţială a acuzaţiei este doar aparentă, în realitate rezultă confirmarea totală a acuzaţiei, întrucât, pe de o parte, însăşi instanţa de fond a reţinut în cuprinsul hotărârii următoarele:

"Referitor la inculpatul A., trebuie precizat că inculpatul B. i-a dat în total suma de 7.000 euro, însă această sumă de bani nu a constituit onorariu de avocat, ci a fost solicitată şi primită în scopul traficării influenţei sale pe lângă ofiţerii de poliţie, procurori, experţi, specialişti antifraudă, în scopul deturnării urmăririi penale în dosarul de evaziune fiscală nr. 828fP/20I3 şi obţinerea unei soluţii favorabile pentru inculpatul B." , deci alegată influenţă ar fi privit şi ofiţerii de poliţie judiciară, nu doar procurorul, ceea ce corespunde ipotezei susţinute de către parchet, iar, pe de altă parte, perioada aferentă activităţii infracţionale reţinută de prima instanţă este identică cu cea reţinută de către acuzare, respectiv perioada 2013-2016, astfel că aceastăperioadă nu putea fi reţinută în absenţa actelor de pretindere presupus a fi comise ulterior datei de 15.09.2015.

Astfel, a susţinut că prima instanţă nu a supus analizei actele de pretindere, alegat a fi comise ulterior datei de 15.09.2015, pentru a argumenta în sensul îndeplinirii de către acestea a condiţiilor normei de incriminare prevăzute la art. 291 alin. (1) Din C. pen.,cu toate că le-a dat relevanţă juridică prin aceea că a reţinut o perioadă infracţională mai mare decât cea specifică actelor de pretindere şi primire descrise de către această instanţă.

Imposibilitatea de a proceda în aceeaşi manieră şi în cazul acestor acte de pretindere s-a datorat manierei defectuoase de descriere a acuzaţiei şi insuficienţei probelor administrate în cursul urmăririi penale. Pentru argumentele dezvoltate anterior, inculpatul A. a considerat că recurgerea la procedura simplificată a fost nelegală, în cauză nefiind îndeplinită condiţia privind suficienţa probelor din cursul urmării penale.

Nefiind îndeplinită cerinţa legală privind suficienta probelor administrate în cursul urmăririi penale, concluzia nu poate fi decât aceea că prima instanţă a procedat în mod greşit la judecarea cauzei privind infracţiunea de trafic de influenţă potrivit procedurii simplificate.

În ceea ce priveştelipsa motivării de o manieră efectivă a hotărârii judecătoreşti apelate, inculpatul a susţinut că fapta de trafic de influenţă este constituită din multiple acte de pretindere şi primire a unor foloase necuvenite, iar aceste acte de executare reprezintă modalităţi cu conţinut alternativ, care nu conduc la reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni în situaţia în care sunt săvârşite două sau mai multe acte de aceeaşi persoană. În schimb, dacă sunt comise la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar trebui să conducă la reţinerea formei continuate a infracţiunii, conform art. 35 alin. (1) Din C. pen.

Cu toate acestea, inculpatul a fost condamnat pentru o infracţiune de trafic de influenţă în formă simplă. Iniţial, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, însă, cu ocazia judecăţii în primă instanţă, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de trafic de influenţă, în formă simplă, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă, tot în forma simplă.

Aşadar, în această situaţie, a considerat că se impunea indicarea de către prima instanţă a numărului actelor de pretindere şi a numărului actelor de primire. Nu doar că nu este indicat numărul actelor, ci nu sunt arătate nici circumstanţele de loc, de timp şi modalităţile în care ar fi comis actele de pretindere şi primire.

În opinia inculpatului, o descriere corespunzătoare a faptei pentru care a fost condamnat, ar fi presupus efectuarea unei analize detaliate şi complete a actelor de pretindere şi primire care compun această faptă de trafic de influenţă, prin indicarea unor date calendaristice proprii fiecărui act ori, cel puţin a unor repere temporale rezonabile, iar referirea la o perioadă de 3 ani, din 2013 până în 2016, nu satisface cerinţa unei prezentări rezonabile a perioadei în care s-ar fi comis fiecare act de pretindere şi primire a sumelor de bani cu titlu de folos necuvenit. Singurul reper temporal avut în vedere de instanţa de fond este reprezentat de luna aprilie 2015, reţinându-se că ar fi pretins şi primit în mod repetat sume de bani atât pentru sine (7000 euro), cât şi pentru expertul contabil şi traducător (2000 euro, respectiv 1000 euro).

În al doilea rând, judecătorul fondului a omis să precizeze care ar fi fost promisiunea pe care i-ar fi făcut-o inculpatului B. în schimbul sumei de 7000 euro. Acesta a arătatdoar că ar fi pretins şi primit suma de 7000 euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care ar fi avut-o faţă de procurorul de caz " susţinând necesitatea efectuării unei expertize contabile pebaza evidenţelor contabile fictiv întocmite, astfel încât prejudiciul stabilit să fie într-un cuantum redus ".

Aceste neregularităţi nu pot fi înlăturate direct în faţa instanţei de apel, întrucât ar echivala cu "precizarea" acuzaţiei de către instanţa de control judiciar şi lipsirea inculpatului de un grad de jurisdicţie în faţa căruia să se apere faţă de o acuzaţie precisă şi calificată, raţiune pentru care din nou remediul rezidă în trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât pretinsele acte de pretindere şi primire a sumelor de 7000 euro pentru sine şi a sumelor de 2000 euro pentru expertul contabil, respectiv 1000 euro pentru traducător, ar fi fost comise până la data de 09.04.2015, indicarea perioadei 2013-2016 reprezentând doar o eroare materială, întrucât nu se coroborează cu cele reţinute de instanţă în partea expozitivă a sentinţei.

În considerarea limitelor de pedeapsă aplicabile infracţiunii trafic de influenţă (art. 291 alin. (1) C. pen.), respectiv închisoarea de la 2 luni la 7 ani, termenul de prescripţie incident este cel de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) Din C. pen. şi socotind acest termen de la data de 09.04.2015, rezultă că termenul prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit la data de 07.05.2023 (fiind inclusă şi perioada în care cauza a fost suspendată, respectiv de la 05.05.2020 până la 03.06.2020, astfel cum a constatat şi instanţa de recurs la fila x din decizie).

Fiind plasat în timp acest moment anterior soluţionării definitive a cauzei, acţiunea penală este lipsită de obiect ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale, în condiţiile aplicării globale ca lege penală mai favorabilă a celei în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022.

III. Inculpatul B., prin apărător ales, a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de fond, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) Din C. proc. pen., având în vedere că s-au încălcat dispoziţiile privind judecarea cauzei în procedura simplificată şi cele privind motivarea hotărârilor judecătoreşti, iarîn subsidiar, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită (în referire la colaboratorul cu identitate reală J.) şi de cumpărare de influenţă (în referire la inculpatul A.),întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Din C. proc. pen.

Solicitarea principală a apărării este de a se constata nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate, ca urmare a nerespectării cerinţelor imperative privind desfăşurarea judecăţii potrivit procedurii simplificate şi a cerinţelor privind motivarea convingătoare a acesteia, singurul remediu procesual incident în prezenta speţă fiind desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe în vederea rejudecării.

În ceea ce priveştene îndeplinirea condiţiei privind suficienţa probelor administrate în faza deurmărire penală, s-a arătat că simpla manifestare de voinţă a inculpatului de a recurge la procedura simplificată de judecată şi declaraţia formală de recunoaştere a învinuirii nu conduc automat la aplicarea acestei proceduri şi a unei pedepse în limitele prevăzute de art. 396 alin. (10) Din C. proc. pen., instanţa de judecată fiind cea care, verificând dacă probele administrate sunt suficiente, dispune urmarea sau nu a acestei proceduri.

Astfel, chiar dacă poziţia adoptată de inculpat este aceea de recunoaştere a faptei în materialitatea sa, instanţa are obligaţia în continuare de a valorifica o astfel de poziţie în plan procesual numai în situaţia în care probatoriul este suficient pentru a permite stabilirea clară şi completă a modului în care s-a comis infracţiunea. Exigenţele respectării principiului aflării adevărului impun cu necesitate administrarea nemijlocită a întregului probatoriu, în pofida opţiunii procesuale a inculpatului, numai astfel putându-se stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă, conţinutul concret al faptelor săvârşite de inculpat şi caracterul lor infracţional.

Prin urmare, în situaţia insuficienţei probelor pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, instanţa are obligaţia de a proceda la judecarea cauzei potrivit procedurii obişnuite chiar şi în situaţia în care inculpatul şi-a manifestat voinţa ca aceasta să se judece potrivit procedurii abreviate.

Cu privire la infracţiunea de dare de mită, inculpatul a susţinut că s-a reţinut că ar fi remis de mai multe ori, în perioada 2013-2016, direct sau indirect, mai multe sume de bani inculpaţilor D. şi E., colaboratorului cu identitate reală J. şi contabilului (fără a se indica numele acestuia, cu toate că s-a reţinut că acesta era R.), în scopul ca aceştia să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă, fapte ce ar constitui 4 infracţiuni de dare de mită, însă nu rezultă de câte ori i-ar fi remis colaboratorului cu identitate reală sumele de bani cu titlu de mită şi nici circumstanţele în care s-ar fi realizat aceste remiteri.

La secţiunea din cuprinsul sentinţei dedicată constatărilor şi concluziilor judecătorului, acesta a afirmat că faptele de dare de mită rezultă din declaraţiile colaboratorului J..

În ceea ce priveşte pretinsele remiteri către acest colaborator, relevante sunt următoarele considerente din sentinţă. Astfel, cu privire la remiterea sumei de 500 euro, instanţa de fond a reţinut că: În continuarea declaraţiei, martorul a descris modalitatea în care a avut loc întâlnirea la Tărgu-Jiu dintre el şi inculpatul B., inculpatul remiţându-i suma de 500 euro în maşină, sumă de bani care a fost predată la organul de urmărire penală, iar cu ocazia acestei discuţii, inculpatul B. i-a spus martorului că îl cunoaşte pe inculpatul D. de vreo 20 ani, că acesta ar fi fost propulsat inspector şef prin cunoştinţele lui; cu privire la contabilitatea celor două societăţi i aspus că a fost făcută retroactiv pentru a rezulta un prejudiciu mic, care urmează să fie trimis prin poştă la organele fiscale pentru a dovedi că nu a existat rea voinţă, urmând a fi plătite taxele chiar dacă, cele două societăţi comerciale au fost deja radiate, iar în final inculpatul B. să nu fie tras la răspundere penală" - fila x

În legătură cu acest act infracţional, instanţa nu a precizat la ce dată (circumstanţe de timăp) i-ar fi remis suma de 500 euro colaboratorului şi, cel mai important, scopul pentru care i-ar fi remis această sumă, respectiv dacă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu şi nici care ar fi fost acel act.

De asemenea, cu privire la remiterea sumei de 1000 euro, instanţa nu a precizat la ce dată (circumstanţe de timp) i-ar fi remis suma de 1000 euro colaboratorului şi, cel mai important, scopul pentru care i-ar fi remis această sumă, respectiv dacă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu şi nici care ar fi fost acel act, precum şi dacă această pretinsă remitere a sumei de 1000 euro s-ar fi realizat în baza înţelegerii infracţionale iniţiale sau dacă a existat o altă înţelegere.

Nici cu privire la remiterea sumei de 2.000 euro, judecătorul fondului nu a precizat scopul pentru care ar fi remis suma de 4.000 euro (2.000 euro pentru colaborator), respectiv care ar fi atribuţia de serviciu a colaboratorului vizată şi în ce sens ar fi urmărit ca martorul J. să-şi îndeplinească atribuţia de serviciu.

Referitor la infracţiunea de cumpărare de influenţă, inculpatul a susţinut că i se impută faptul că i-ar fi dat suma de 7000 euro inculpatului A., cu titlu de folos necuvenit, în perioada instrumentării dosarului de către inculpatul E., respectiv în perioada cuprinsă între 08.10.2013 şi 09.04.2015.

Deşi este o perioadă considerabilă de timp, aproximativ 1 an şi 6 luni, judecătorul nu a arătat care ar fi data sau măcar perioada de timp rezonabilă în care s-ar fi realizat fiecare remitere a foloaselor necuvenite până la concurenţa sumei de 7000 euro şi nici circumstanţele de loc şi de mijloace în care s-ar fi realizat.

Mai mult, judecătorul fondului a prezentat inconsecvenţă cu privire la funcţionarul public faţă de care inculpatul A. ar fi susţinut că îşi va trafica influenţa, reţinându-se că acest inculpat ar fi promis că îşi va trafica influenţa pe care ar fi avut-o fie faţă de procurorul de caz, fie pe lângă ofiţerii de poliţie, procurori, experţi, specialişti antifraudă.

În pofida faptului că se reţine că ar fi promis că îşi va trafica influenţa faţă de aceste persoane, nu s-a indicat în ce sens îi va determina pe aceştia pentru a putea fi reţinută infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Numai în privinţa promisiunii traficării influenţei faţă de procurorul de caz, judecătorul s-a mărginit la a mai adăuga că inculpatul A. ar fi susţinut şi că va discuta cu acesta despre necesitatea efectuării unor expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite. Or, aducerea în discuţie a necesităţii efectuării unei expertize nu poate avea semnificaţia unei acţiuni de determinare a funcţionarului public pentru a acţiona în sensul arătat de dispoziţiile art. 292 alin. (1) Din C. pen., respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii judecătoreşti, în privinţa infracţiunii de dare de mită (cu referire la colaboratorul cu identitate reală J.), nu a fost stabilită încadrarea juridică în mod individual, nu au fost indicate numărul actelor de remitere a foloaselor şi circumstanţele de loc, de timp ori de modalităţi aferente acestor acte de remitere a foloaselor, nu s-a individualizat perioada în care s-ar fi realizat activitatea infracţională în referire la acest colaborator.

Totodată, cu privire la fiecare remitere a sumelor de 500, 1.000 şi 2.000 euro, nu s-a precizat scopul pentru care ar fi fost remise aceste sume de bani, în sensul de a identifica atribuţiile de serviciu vizate ale colaboratorului cu identitate reală şi ce se urmărea a fi realizat în privinţa acestora, respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, şi nici dacă au existat mai multe înţelegeri infracţionale sau remiterile s-au efectuat în baza aceleiaşi înţelegeri.

În mod similar, în legătură cu infracţiunea de cumpărare de influenţă, judecătorul nu doar că nu a individualizat încadrarea juridică pentru fiecare dintre cele două fapte de cumpărare de influenţă, însă nici nu a oferit suficiente informaţii pentru a se putea constata existenţa unei identităţi între acuzaţia faptică şi cerinţele normei de incriminare prevăzute la art. 292 alin. (2) Din C. pen., indicând doar că fapta de a remite direct ori indirect, în perioada 2013-2016, inculpatului A. suma de 7.000 de euro constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că judecătorul fondului nu a motivat de o manieră efectivă şi convingătoare sentinţa prin care s-a dispus condamnarea pentru infracţiunile de dare de mită (cu referire la colaboratorul cu identitate reală J.) şi de cumpărare de influenţă (cu referire la inculpatul A.), omiţând să indice aspecte esenţiale judecării cauzei şi să elimine contradicţiile vizând situaţia de fapt dedusă judecăţii, ceea ce conduce la imposibilitatea soluţionării juste a cauzei şi a aflării adevărului.

Pentru toate aceste argumente, inculpatul a considerat că se impune desfiinţarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţiile de condamnare dispuse pentru cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În situaţia în care nu se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, inculpatul B. a solicitat să se constate că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru cele două infracţiuni s-a împlinit, impunându-se soluţia de încetare a procesului penal

Astfel, pentru infracţiunea de dare de mită, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar acest termen începe să curgă, conform celor statuate de instanţa de recurs, de la data ultimei remiteri a sumelor de bani cu titlu de mită, respectiv de la data de 21.09.2015, drept urmare, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită s-a împlinit la data de 19.10.2023 (luând în calcul şi perioada de suspendare a cauzei reţinută de instanţa de recurs).

Reţinând ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile care nu prevedeau întreruperea termenului de prescripţie, a considerat că în prezenta cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, motiv pentru care se impune a se dispune soluţia încetării procesului penal pentru comiterea infracţiunii de dare de mită (cu referire la colaboratorul cu identitate reală J.).

Pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar acest termen începe să curgă, conform celor statuate de instanţa de recurs, de la data ultimei remiteri a sumelor de bani cu titlu de mită, respectiv de la data de 09.04.2015, drept urmare, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită s-a împlinit la data de 07.05.2023.

Reţinând, de asemenea, ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile care nu prevedeau întreruperea termenului de prescripţie, apărarea a considerat că, în prezenta cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, motiv pentru care se impune a se dispune soluţia încetării procesului penal faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă (cu referire la inculpatul A.).

Cercetarea judecătorească în calea de atac a apelului

Prin încheierea din 13 februarie 2024, s-a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul-inculpat B. în vederea angajării unui apărător ales, punându-i în vedere că este singurul termen de judecată acordat în acest sens.

Prin încheierea din 13 februarie 2024, în majoritate, având în vedere imposibilitatea obiectivă de participare la şedinţa de judecată a unui membru titular al completului de judecată, completul fiind format prin includerea judecătorului din planificarea de permanenţă din data de 28.02.2024, poziţia I, luând şi concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public şi apărătorii apelanţilor-intimaţi-inculpaţi în acest sens, în vederea respectării principiului continuităţii, s-a acordat un nou termen de judecată pentru a se pune în discuţie toate cererile formulate de către apelanţii-intimaţi-inculpaţi.

Prin încheierea din 12 martie 2024, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, formulată de apelantul intimat inculpat A..

Totodată, s-a constatat încheiată cercetarea judecătorească în cauză, urmând ca la termenul de judecată acordat (26 martie 2024) să se acorde cuvântul părţilor în dezbateri.

În rejudecarea apelurilor din prezenta cauză, Înalta Curte reţine ca fiind relevante următoarele dispoziţii legale:

Art. 449 alin. (4) din C. proc. pen.

"Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul".

Art. 450 din C. proc. pen.

(1) Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs în casaţie, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la admiterea recursului în casaţie.

(2) Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, instanţa se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată.

De asemenea, se va procedă mai întâi - cum de altfel o va face şi în privinţa celor doi inculpaţi B. şi A. - la menţionarea criticilor formulate cu ocazia soluţionării apelurilor declarate în cauză în primul ciclu procesual, limitându-se la infracţiunile pentru care s-a dispus rejudecarea, urmând ca, ulterior, să se sintizeze criticile aduse sentinţei apelate în al doilea ciclu procesual în aceleaşi limite impuse prin decizia de casare.

A. MOTIVELE DE APEL ALE PROCURORULUI

A.1. Critici aduse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, în primul ciclu procesual.

Motivele de apel formulate de Parchet se circumscriu următoarelor aspecte:

1. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la inculpatul A.;

2. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la inculpatul B.;

3. Netemeinicia sentinţei penale atacate grefată pe greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B..

1. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la inculpatul A..

În acest sens, procurorul a precizat că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor reprezintă, conform expunerii de motive la acest act normativ, un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive cu privire la la săvârşirea unor astfel de infracţiuni să furnizeze aceste informaţii organelor judiciare.

Instituţia reglementată de norma anterior menţionată are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

A mai arătat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la data de 26.11.2018, inculpatul A. a formulat un denunţ împotriva numitului N., iar urmare a denunţului a fost întocmit dosarul penal nr. x/2018, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj. Dosarul a fost soluţionat prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj din data de 16.07.2019 de renunţare la urmărire penală, confirmată de instanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen.

În acest context, s-a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, nefiind întrunite în mod cumulativ cerinţele ce ţin de conduita beneficiarului în cauză, existând doar un simplu denunţ împotriva unei persoane pe care inculpatul o cunoştea de mai mulţi ani, denunţul nefiind urmat de o atitudine activă a martorului de facilitare a tragerii la răspunderii penală a persoanei denunţate.

1. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la inculpatul B..

În susţinerea acestui motiv de apel, s-a arătat că, din înscrisurile depuse, rezultă că, la data de 10.08.2016, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa a fost înregistrat un denunţ formulat de către inculpatul B., prin care sesiza că, în data de 06.08.2016 a luat la cunoştinţă despre un individ din Reşiţa pe nume S., care se ocupa cu traficul de arme şi ţigări cu marijuana, pe care încearcă să le vândă prin vărul său (al denunţătorului), T. din Lugoj.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a fost înregistrat dosarul penal nr. x/2016, privind pe inculpaţii U. şi V. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art,342 alin. (1) C. pen., cei doi inculpaţi fiind condamnaţi, urmare a recunoaşterii vinovăţiei, prin sentinţa penală nr. 63 din 07.03.2017 a Judecătoriei Reşiţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 588/A din 09.05.2017 a Curţii de Apel Timişoara, însă din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că, în ceea ce îl priveşte pe B., la dosar a existat doar denunţul, inculpatul nu a fost audiat în respectivul dosar, vărul său, T., cel care i-a transmis informaţiile lui B., fiind cel care a dat declaraţiile în calitate de martor, în dosarul nr. x/2016.

Referitor la celălalt denunţ penal formulat de inculpatul B., înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj sub nr. x/2016 faţă de inculpatul W., din înscrisurile de la dosar rezultă că informaţiile menţionate în denunţ sunt cunoscute de la acelaşi martor T..

2. Netemeinicia sentinţei penale atacate grefată pe greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B..

În opinia Parchetului, raportat la cuantumul pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, instanţa de judecată nu a atribuit semnificaţia cuvenită şi nu a evaluat în mod corespunzător criteriile specifice de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Astfel, s-a arătat că, deşi instanţa de judecată a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor A. şi B., în raport de materialul probator administrat în cauză, pedepsele aplicate inculpaţilor nu corespund scopului general al pedepsei şi criteriilor generale de individualizare, fiind extrem de reduse în raport de pericolul social sporit al faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., a arătat că întregul comportament manifestat a fost de natură să afecteze autoritatea şi prestigiul corpului avocaţilor pe care îl reprezintă, din poziţia sa obligaţia fiind aceea de a se îngriji tocmai de respectarea cu stricteţe a legalităţii şi de concurare la reprimare promptă şi fermă a oricărei activităţi de corupţie, solicitându-se reindividualizarea pedepsei pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În cazul inculpatului B., s-a solicitat majorarea pedepselor pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă, în condiţiile înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 din regimul sancţionator.

În cazul ambilor inculpaţi s-a solicitat ca pedepsele rezultante să fie executate în regim de detenţie.

A.2. În al doilea ciclu procesual, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, a solicitat admiterea apelului formulat şi, pe cale de consecinţă:

- condamnarea inculpatului A. Marinpentru infracţiunea de trafic de influenţă,

- condamnarea inculpatului B. pentru infracţiunile

· de dare de mită săvârşite în raport cu martorul cu identitate reală J.,

· respectiv de cumpărare de influenţă în raport cu inculpatul A., motivele fiind cele expuse supra.

B. MOTIVELE DE APEL ALE INCULPATULUI A.

B.1. Critici aduse de inculpatul A. în primul ciclu procesual

Acesta a criticat sentinţa penală atacată, susţinând că prima instanţă, respectiv Curtea de Apel Timişoara, a interpretat eronat probatoriului administrat în cauză sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă.

A arătat că, deşi nu retractează poziţia de recunoaştere, consideră a instanţa de fond nu a analizat elementele constitutive ale faptelor reţinute de procuror în sarcina sa, ci s-a limitat în a lua act de poziţia de recunoaştere şi a aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-au desfăşurat cercetări în cauză.

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, a precizat că, în cauza instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2013, inculpatul a avut calitatea de avocat al suspecţilor, respectiv inculpaţilor K. şi F.. Într-adevăr, nu a avut împuternicire avocaţială pentru inculpatul B. în acea cauză, însă a aservit interesele clienţilor săi cu care avea contract, neavând niciun fel de importanţă persoana care a achitat onorariul.

În plus, a menţionat că avocatului îi poate fi achitat onorariul şi de către o altă persoană decât cea cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică, nefiind de esenţa contractului ca plata onorariului să se facă de cel care este beneficiarului asistenţei juridice.

De asemenea, a arătat că a primit sume de bani de la inculpatul B., dar aceste sume le-a consemnat într-un caiet, astfel cum proceda şi în alte cazuri, în scopul emiterii unui singur act fiscal pe contract. Deşi nu le-a menţionat în chitanţă la momentul la care le-a primit, ulterior le-a înregistrat în evidenţa fiscală şi a plătit contribuţia aferentă către Barou la data de 02.02.2016.

Aşadar, în opinia inculpatului, toate susţinerile legate de onorariu şi de persoana care l-ar fi plătit sunt lipsite de valoare sub aspectul reţinerii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai mult, a susţinut că în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, în noua reglementare este de esenţa infracţiunii ca persoana care are influenţă sau care lasă să se creadă că are influenţă să şi promită că îşi exercită această pretinsă influenţă.

A opinat în sensul că acţiunile de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii nu au relevanţă penală, din perspectiva infracţiunii de trafic de influenţă, în absenţa promisiunii de intervenţie, astfel cum, în mod egal promisiunea, fără oricare dintre cele trei acţiuni alternative, nu realizează elementul material al acestei infracţiuni, nu poate constitui trafic de influenţă.

În concret, în cauză, în raport de modul de descriere a infracţiunii (art. 324 din rechizitoriu) nu rezultă întrunirea cerinţei esenţiale a incriminării din art. 291 C. pen. şi anume, promisiunea că se va interveni pe lângă funcţionarul public. Astfel, au existat simple speculaţii cu privire la acest aspect, însă în contextul cauzei, relevanţa cade cu precădere asupra declaraţiei de martor dată de procurorul care a instrumentat dosarul nr. x/2013.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

B.2. Critici aduse de inculpatul A. al doilea ciclu procesual

În rejudecarea apelului în limitele impuse prin decizia pronunţată în casaţie, inculpatul a criticat sentinţa penală sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei, solicitând,

- în principal, desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât (i) s-a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se proceda la judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, cu încălcarea dispoziţiilor art. 377 alin. (5) din C. proc. pen., respectiv (ii) hotărârea judecătorească nu este motivată de o manieră efectivă, în acord cu cerinţele instituite de prevederile art. 403 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă;

- însubsidiar, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se constate încetarea procesului penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, ca urmare a intervenirii cauzei care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penaleprevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Dacă primele 5 condiţii sus-enunţate nu ridică probleme în ceea ce priveşte verificarea îndeplinirii lor, nu acelaşi lucru se poate afirma în cazul ultimei condiţii, aceasta fiind catalogată de doctrină ca fiind o condiţie de fond, iar verificarea îndeplinirii acesteia presupune o examinare a conţinutului probelor administrate în faza de urmărire penală, pentru a se aprecia dacă sunt suficiente sau nu în realizarea scopurilor antereferite.

Or, aşa cum reiese din conţinutul sentinţei, la fila x, inculpatul a uzat, alături de inculpaţii E., B. şi F., de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., cererea fiind admisă prin încheierea din 03.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara.

(b) refacerii în fals a evidenţei contabile necesară pentru dispunerea soluţiei urmărite în dosarul respectiv (pentru care ar fi pretins şi primit suma de 2000 euro pentru contabilă şi 1000 euro pentru traducător, din care doar suma de 1000 RON ar fi remis-o contabilei).

Reperul temporal avut în vedere de către acuzare, în care ar fi realizat actele de pretindere şi/sau primire de foloase necuvenite, a fost reprezentat de perioada 2013-2016.

Prin sentinţa apelată, la încadrarea juridică, instanţa de fond, în mod aparent, a confirmat doar parţial acuzaţia reproşată prin actul de sesizare, în sensul că:

(ii) nu ar fi reţinut în conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă şi celelalte acte de pretindere, alegat a fi comise ulterior datei de 15.09.2015.

"Referitor la inculpatul A., trebuie precizat că inculpatul B. i-a dat în total suma de 7.000 euro, însă această sumă de bani nu a constituit onorariu de avocat, ci a fost solicitată şi primită în scopul traficării influenţei sale pe lângă ofiţerii de poliţie, procurori, experţi, specialişti antifraudă, în scopul deturnării urmăririi penale în dosarul de evaziune fiscală nr. 828fP/20I3 şi obţinerea unei soluţii favorabile pentru inculpatul B.", deci alegata influenţă ar fi privit şi ofiţerii de poliţie judiciară, nu doar procurorul, ceea ce corespunde ipotezei susţinute de către parchet, iar, pe de altă parte, perioada aferentă activităţii infracţionale reţinută de prima instanţă este identică cu cea reţinută de către acuzare, respectiv perioada 2013-2016, astfel că aceastăperioadă nu putea fi reţinută în absenţa actelor de pretindere presupus a fi comise ulterior datei de 15.09.2015.

În ceea ce priveşte lipsa motivării de o manieră efectivă a hotărârii judecătoreşti apelate, inculpatul a susţinut că fapta de trafic de influenţă este constituită din multiple acte de pretindere şi primire a unor foloase necuvenite, iar aceste acte de executare reprezintă modalităţi cu conţinut alternativ, care nu conduc la reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni în situaţia în care sunt săvârşite două sau mai multe acte de aceeaşi persoană. În schimb, dacă sunt comise la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar trebui să conducă la reţinerea formei continuate a infracţiunii, conform art. 35 alin. (1) Din C. pen.

În opinia inculpatului, o descriere corespunzătoare a faptei pentru care a fost condamnat, ar fi presupus efectuarea unei analize detaliate şi complete a actelor de pretindere şi primire care compun această faptă de trafic de influenţă, prin indicarea unor date calendaristice proprii fiecărui act ori cel puţin a unor repere temporale rezonabile, iar referirea la o perioadă de 3 ani, din 2013 până în 2016, nu satisface cerinţa unei prezentări rezonabile a perioadei în care s-ar fi comis fiecare act de pretindere şi primire a sumelor de bani cu titlu de folos necuvenit. Singurul reper temporal avut în vedere de instanţa de fond este reprezentat de luna aprilie 2015, reţinându-se că ar fi pretins şi primit în mod repetat sume de bani atât pentru sine (7000 euro), cât şi pentru expertul contabil şi traducător (2.000 euro, respectiv 1.000 euro).

În al doilea rând, Curtea de Apel Timişoara a omis să precizeze care ar fi fost promisiunea pe care i-ar fi făcut-o inculpatului B. în schimbul sumei de 7000 euro. Prin sentinţa apelată s-a arătat doar că inculpatul ar fi pretins şi primit suma de 7000 de euro pentru a-şi trafica influenţa pe care ar fi avut-o faţă de procurorul de caz " susţinând necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, astfel încât prejudiciul stabilit să fie într-un cuantum redus ".

Aceste neregularităţi nu pot fi înlăturate direct în faţa instanţei de apel, întrucât ar echivala cu "precizarea" acuzaţiei de către instanţa de control judiciar şi lipsirea inculpatului de un grad de jurisdicţie în faţa căruia să se apere faţă de o acuzaţie precisă şi calificată, raţiune pentru care, din nou, remediul rezidă în trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât pretinsele acte de pretindere şi primire a sumelor de 7.000 euro pentru sine şi a sumelor de 2.000 euro pentru expertul contabil, respectiv 1.000 euro pentru traducător, ar fi fost comise până la data de 09.04.2015, indicarea perioadei 2013-2016 reprezentând doar o eroare materială, întrucât nu se coroborează cu cele reţinute de instanţă în partea expozitivă a sentinţei.

În considerarea limitelor de pedeapsă aplicabile infracţiunii trafic de influenţă [art. 291 alin. (1) C. pen..], respectiv închisoarea de la 2 luni la 7 ani, termenul de prescripţie incident este cel de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi socotind acest termen de la data de 09.04.2015, rezultă că termenul prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit la data de 07.05.2023 (fiind inclusă şi perioada în care cauza a fost suspendată, respectiv de la 05.05.2020 până la 03.06.2020, astfel cum a constatat şi instanţa de recurs la fila x din decizie).

B. MOTIVELE DE APEL ALE INCULPATULUI B.

C.1. Critici aduse de inculpatul B. în primul ciclu procesual

Prin criticile formulate, acesta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare,

- cu referire la infracţiunile de dare de mită, a susţinut că, în raport cu probele administrate în cauză, o calificare juridică justă ar fi reprezentat-o reţinerea unei singure infracţiuni de dare de mită, săvârşită în formă continuată, compusă din patru acte materiale referitoare la remiterile de bani către D., E., J. şi contabila R., remiterile de bani fiind făcute către aceste persoane cu un unic scop -soluţionarea favorabilă a dosarului deschis pe numele inculpatului pentru evaziune fiscală. A apreciat că este o singură infracţiune de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. fiind realizate pe deplin condiţiile pretinse de acest text legal: fapta a fost comisă de aceeaşi persoană prin acte materiale care reprezintă aceeaşi infracţiune în temeiul aceleiaşi rezoluţii delictuoase (cu acelaşi scop).

- cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă, a precizat că, din probele administrate la dosar, rezultă cu prisosinţă că, în mod repetat, i s-a sugerat plata unor sume de bani pentru soluţionarea cauzei. Aprecierile realizate în rechizitoriu de la filele x nu au suport probatoriu, nu rezultă din nicio probă că ar fi practicat activităţi care acoperă întreaga sferă a preocupărilor specifice lumii interlope, producătoare de venituri ilicite- de la camătă, şantaj şi extorcări de bani prin exercitarea de violenţe până la activităţi comerciale evazioniste şi tranzacţii imobiliare frauduloase;

- totodată, a solicitat reindividualizarea pedepsei în raport de circumstanţele personale şi circumstanţele reale specifice fiecărei infracţiuni, în opinia acestuia impunându-se reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

C.2. Critici aduse de inculpatul B. în al doilea ciclu procesual

În rejudecarea apelului, inculpatul B. a criticat sentinţa penală sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei, solicitând,

- în principal, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că s-au încălcat dispoziţiile privind judecarea cauzei în procedura simplificată şi cele privind motivarea hotărârilor judecătoreşti,

- în subsidiar, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită (în referire la colaboratorul cu identitate reală J.) şi de cumpărare de influenţă (în referire la inculpatul A.), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiei privind suficienţa probelor administrate în faza deurmărire penală, s-a arătat că simpla manifestare de voinţă a inculpatului de a recurge la procedura simplificată de judecată şi declaraţia formală de recunoaştere a învinuirii nu conduc automat la aplicarea acestei proceduri şi a unei pedepse în limitele prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., instanţa de judecată fiind cea care, verificând dacă probele administrate sunt suficiente, dispune dacă va fi urmată sau nu această procedură.

Astfel, chiar dacă poziţia adoptată de inculpat este aceea de recunoaştere a faptei în materialitatea sa, instanţa are obligaţia în continuare de a valorifica o astfel de poziţie în plan procesual numai în situaţia în care probatoriul este suficient pentru a permite stabilirea clară şi completă a modului în care s-a comis infracţiunea. Exigenţele respectării principiului aflării adevărului impun cu necesitate administrarea nemijlocită a întregului probatoriu, în pofida opţiunii procesuale a inculpatului, numai astfel putându-se stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, conţinutul concret al faptelor săvârşite de inculpat şi caracterul lor infracţional.

La secţiunea din cuprinsul sentinţei dedicată constatărilor şi concluziilor judecătorului, acesta a afirmat că faptele de dare de mită rezultă din declaraţiile colaboratorului J..

În legătură cu acest act infracţional, instanţa nu a precizat la ce dată (circumstanţe de timp) i-ar fi remis suma de 500 euro colaboratorului şi, cel mai important, scopul pentru care i-ar fi remis această sumă, respectiv dacă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu şi nici care ar fi fost acel act şi care ar fi fost acela.

De asemenea, cu privire la remiterea sumei de 1000 euro,în legătură cu acest act infracţional, instanţa nu a precizat la ce dată (circumstanţe de timp) i-ar fi remis suma de 1000 euro colaboratorului şi, cel mai important, scopul pentru care i-ar fi remis această sumă, respectiv dacă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu şi nici care ar fi fost acel act şi care ar fi fost acela, precum şi dacă această pretinsă remitere a sumei de 1000 euro s-ar fi realizat în baza înţelegerii infracţionale iniţiale sau dacă a existat o altă înţelegere.

Nici cu privire la remiterea sumei de 2000 euro, judecătorul fondului nu a precizat scopul pentru care ar fi remis suma de 4000 euro (2000 euro pentru colaborator), respectiv care ar fi atribuţia de serviciu a colaboratorului vizată şi în ce sens ar fi urmărit ca martorul J. să-şi îndeplinească atribuţia de serviciu.

Referitor la infracţiunea de cumpărare de influenţă, inculpatul a susţinut că i se impută faptul că i-ar fi dat suma de 7.000 de euro inculpatului A., cu titlu de folos necuvenit, în perioada instrumentării dosarului de către inculpatul E., respectiv în perioada cuprinsă între 08.10.2013 şi 09.04.2015.

Deşi este o perioadă considerabilă de timp, aproximativ 1 an şi 6 luni, judecătorul nu a arătat care ar fi data sau măcar perioada de timp rezonabilă în care s-ar fi realizat fiecare remitere a foloaselor necuvenite până la concurenţa sumei de 7.000 de euro şi nici circumstanţele de loc şi de mijloace în care s-ar fi realizat.

Numai în privinţa promisiunii traficării influenţei faţă de procurul de caz, judecătorul s-a mărginit la a mai adăuga că inculpatul A. ar fi susţinut şi că va discuta cu acesta despre necesitatea efectuării unor expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite. Or, aducerea în discuţie a necesităţii efectuării unei expertize nu poate avea semnificaţia unei acţiuni de determinare a funcţionarului public pentru a acţiona în sensul arătat de dispoziţiile art. 292 alin. (1) din C. pen., respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii judecătoreşti, în privinţa infracţiunii de dare de mită (cu referire la colaboratorul cu identitate reală J.), nu a fost stabilită încadrarea juridică în mod individual, nu au fost indicate numărul actelor de remitere a foloaselor şi circumstanţele de loc, de timp ori de modalităţi aferente acestor acte de remitere a foloaselor, nu s-a individualizat perioada în care s-ar ff realizat activitatea infracţională în referire la acest colaborator.

Totodată, cu privire la fiecare remitere a sumelor de 500, 1.000 şi 2.000 de euro, nu s-a precizat scopul pentru care ar fi fost remise aceste sume de bani, în sensul de a identifica atribuţiile de serviciu vizate ale colaboratorului cu identitate reală şi ce se urmărea a fi realizat în privinţa acestora, respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, şi nici dacă au existat mai multe înţelegeri infracţionale sau remiterile s-au efectuat în baza aceleiaşi înţelegeri.

În mod similar, în legătură cu infracţiunea de cumpărare de influenţă, judecătorul nu doar că nu a individualizat încadrarea juridică pentru fiecare dintre cele două fapte de cumpărare de influenţă, însă nici nu a oferit suficiente informaţii pentru a se putea constata existenţa unei identităţi între acuzaţia faptică şi cerinţele normei de incriminare prevăzute la art. 292 alin. (2) din C. pen., indicând doar că fapta de a remite direct ori indirect, în perioada 2013-2016, inculpatului A. suma de 7.000 de euro constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Reţinând, de asemenea, ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile care nu prevedeau întreruperea termenului de prescripţie, consider că în prezenta cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, motiv pentru care se impune a se dispune soluţia încetării procesului penal faţă de subsemnatul pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă (cu referire la inculpatul A.).

Analizând sentinţa penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate atât în primul ciclu procesual, cât şi în rejudecarea dispusă ca urmare aadmiterii recursului în casaţie - în limitele impuse de art. 450 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Pentru justa soluţionare a prezentei cauze în rejudecarea celor 3 apeluri şi în directă legătură cu faptele şi persoanele obiect al acestora [art. 450 alin. (2) din C. proc. pen..], Înalta Curte va proceda la o succintă prezentare a procedurii judiciare desfăşurate ca urmare a naşterii raportului juridic de conflict.

Totodată, reamintim că, prin actul de sesizare a instanţei, procurorul a reţinut în sarcina acestora mai multe fapte circumscrise ilicitului penal, însă, ca urmare a admiterii recursului în casaţie promovat de procuror, urmează a fi redate doar cele pentru care s-a dispus rejudecarea, în privinţa celorlalte fapte şi persoane raportul juridic de drept penal încheindu-se odată cu pronunţarea deciziei penale nr. 106/A din data de 13 martie 2023.

I. FAPTELE CE AU FOST REŢINUTE PRIN ACTUL DE SESIZARE ÎN SARCINA INCULPAŢILOR A. ŞI B. ŞI CARE SE CONSTITUIE ÎN OBIECTUL PREZENTULUI APEL ÎN REJUDECARE

Înalta Curte constată că, prin actul de sesizare a instanţei, procurorul a reţinut în sarcina acestora mai multe fapte circumscrise ilicitului penal, însă, ca urmare a admiterii recursului în casaţie promovat de procuror, urmează a fi redate doar cele pentru care s-a dispus rejudecarea, în privinţa celorlalte fapte raportul juridic de drept penal încheindu-se odată cu pronunţarea deciziei penale nr. 106/A din data de 13 martie 2023:

"13. A.

1. Fapta inc. A., care în calitate de avocat în Baroul Timiş, fără delegaţie avocaţială pentru inc. B., de a pretinde şi primi de la inc. B., în mod repetat sume de bani, arătând că îşi va trafica influenţa pe care presupus o avea faţă de procurorul de caz, afirmând că a discutat şi că va discuta cu acesta de mai multe ori, susţinând necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, aşa încât prejudiciul ce va fi stabilit să fie în cuantum redus, iar făptuitorul să obţină în final o soluţie de neurmărire penală conform vechilor prevederi procesual penale, creând convingerea cumpărătorului de influenţă că îi poate determina pe poliţişti şi magistraţi să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora. Astfel, în perioada 2013-2016, inculpatul A. a primit de la B. suma de 7.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra unor ofiţeri de poliţie judiciară şi asupra unui procuror, şi a promis că-i va determina să urgenteze administrarea probelor în cauza ce-l privea pe B., aşa încât soluţia finală să-i fie favorabilă. Inculpatul A. a pretins şi primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite ca urmare a traficării influenţei, deoarece aceştia nu se regăsesc în onorariu de avocat, atât pentru sine, suma de 7.000 euro până la data de 15.09.2015, cât şi pentru contabila X. care a refăcut în fals evidenţa contabilă suma de 2.000 euro din care a remis contabilei doar suma de 1000 RON diferenţa fiind pastrată de inculpat pentru sine şi suma de 1.000 euro pentru un traducător, care a fost păstrată pentru sine. Suplimentar de acestea, ulterior datei de 15.09.2015, inculpatul A. a continuat să pretindă pentru sine şi pentru ceilalţi membri ai grupului sume de bani de la B., pe măsură ce actele de urmărire penală se administrau în cadrul strategiei stabilite pentru favorizarea făptuitorului, precizându-i ofiţerului că B. doreşte "să vadă fapte", adică activităţi de natură a-l favoriza.

Faptele întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000,

[...]

14. B.

14.3. Faptele inc. B. de a remite direct ori indirect, prin întermediul inc. A., în perioada 2013-2016, [...], lui J.- 3.500 euro, [...], în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie în favoarea sa, întrunesc elementele constitutive a […] infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (remiterile pentru [...] colaborator (3.500 euro).

14. 4. Faptele inc. B. de a remite direct ori indirect, în perioada 2013-2016, inc. A. suma de 7.000 euro, [...], întrunesc elementele constitutive a […] infracţiuni de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în raport de A. şi [...]).(a se vedea "CapitolulV, În drept" - filele x din rechizitoriu).

II. Procedura recunoaşterii învinuirii solicitată de inculpaţii B. şi A..

După finalizarea camerei preliminare şi dispunerea începerii judecăţii, prin încheirea de şedinţă din data de 3 decembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara a admis cererile formulate de cei doi inculpaţi B. şi A. de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, reţinându-se că "Inculpaţii [...] A., B., [...] învederează că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cu precizarea că, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, sunt de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, fiindu-le luată o declaraţie scrisă în acest sens" (pagina 3 a încheierii).

III. Schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. cu privire la cele două infracţiuni de trafic de influenţă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2020, Curtea de Apel Timişoara a dispus, printre altele, schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului A., din două infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă simplă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere că "din descrierea făcută de organul de urmărire penală nu se poate deduce de ce au fost reţinute două infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., şi nu una singură, în condiţiile în care este evident faptul că rezoluţia presupus infracţională a inculpatului A. a fost una singură, activitatea presupus infracţională a inculpatului fiind împărţită în două într-un mod artificial de procurorul care a întocmit rechizitoriul, neexistând nici o explicaţie logică pentru care au fost reţinute două infracţiuni de trafic de influenţă pe seama inculpatului A., acest aspect fiind întărit şi de faptul că inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., respectiv una în raport cu inculpatul A. şi una cu inculpatul E., infracţiunea de trafic de influenţă fiind corelativă (bilaterală) cu infracţiunea de cumpărare de influenţă. Este adevărat faptul că, conform descrierii din rechizitoriu, suma de 7.000 euro nu a fost pretinsă de către inculpatul A. o singură dată, ci la diferite intervale de timp, însă rezoluţia infracţională a fost unică şi nu s-a stabilit în concret de către organul de urmărire penală în ce a constat fiecare act material, astfel că nu se poate reţine nici măcar forma continuată a acestei infracţiuni potrivit disp. art. 35 alin. (1) C. pen., motiv pentru care instanţa va reţine doar forma simplă a unei singure infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din L. 78/2000".

IV. Curtea de Apel Timişoara, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.,

- l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi drepturi fiindu-i interzise pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară;

- l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa principală de 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală), i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi drepturi fiindu-i interzise pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară

- l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa principală de 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul A.), i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi drepturi fiindu-i interzise pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

V. Prin decizia penală nr. 106/A din 13 martie 2023, Înalta Curte a dispus, cu privire la faptele de la pct. I - cu încadrea juridică schimbată pentru infracţiunea de trafic de influenţă, conform pct. III -, încetarea procesului penal faţă de inculpaţii B. şi A. ca urmare a împlinirii termenelor de prescripţie a răspunderii penale, considerentele nemaifiind reluate în această parte a hotărârii, fiind menţionate supra.

VI. Prin Decizia nr. 836/RC din data de 12 decembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a admiterii recursului în casaţie declarat de procuror, a reţinut următoarele:

VI.1. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. - "Instanţa de apel a calculat termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea simplă de trafic de influenţă săvârşită sub forma unităţii naturale colective, săvârşită de inculpatul A., de la primul act de executare (din 2013), iar nu de la momentul săvârşirii acestei infracţiuni, ce corespunde momentului încetării actelor ce alcătuiesc acţiunea elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă", subliniind că "În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (2) teza I Din C. pen., termenul de prescripţie trebuia calculat de la ultimul act ce a îmbrăcat forma elementului material al infracţiunii, cu referire la care instanţa de apel a reţinut date calendaristice din luna aprilie 2015 şi din anul 2016".

De asemenea, instanţa de recurs în casaţie, constatând că "nu are atributul de a stabili situaţia de fapt", a reţinut că "termenul general de 8 ani de prescripţie generală a răspunderii penale, nu era împlinit la data de 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat decizia nr. 106/A, în dosarul nr. x/2021 al ICCJ, secţia Penală, în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă săvârşite de inculpatul A., prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000" (pagina 46).

VI.2. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., instanţa de casaţie a reţinut că acesta "a comis infracţiunea simplă de cumpărare de influenţă sub forma unităţii naturale colective (privind pe inculpatul A.) în varianta remiterii succesive a unor sume de bani şi, ca atare, termenul de prescripţie generală a răspunderii sale penale pentru această infracţiune nu se calculează de la momentul primei remiteri a unei sume de bani (anul 2013), cum a considerat instanţa de apel, ci de la momentul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza I Din C. pen., ce se determină în funcţie de ultimul act de remitere a unei sume de bani, referitor la care instanţa de apel a reţinut ca date calendaristice din luna aprilie 2015 şi din anul 2016, or, în raport de oricare dintre aceste din urmă momente temporale, instanţa de recurs în casaţie (care nu are atributul de a stabili situaţia de fapt) constată că termenul general de 8 ani de prescripţie a răspunderii penale, nu era împlinit la data de 13.03.2023 când instanţa de apel a pronunţat decizia nr. 106/A, în dosarul nr. x/2021 al ICCJ, secţia Penală, în privinţa infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul B. (privind pe inculpatul A.), prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000" (paginile 46-47).

De asemenea, în privinţa infracţiunii de dare de mită, în considerentele deciziei pronunţate ca urmare a admiterii recursului în casaţie promovat de procuror, s-a reţinut că "văzând situaţia de fapt reţinută în decizia atacată, în sensul că inculpatul B. a săvârşit infracţiunea de dare de mită (privind pe colaboratorul cu identitate reală J.) în varianta remiterii succesive a sumei de bani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale nu se calculează de la momentul consumării infracţiunii (primul act de remitere) considerat de instanţa de apel ca datând din anul 2013 (deşi a preluat dosarul spre instrumentare abia în 25.05.2015), ci de la momentul săvârşirii infracţiunii, respectiv a ultimului act de remitere, or, instanţa de apel a arătat că acte de remitere au avut loc în anul 2015 şi în anul 2016.

VII. IREVOCABILITATEA DECLARAŢIEI DE RECUNOAŞTERE A FAPTELOR ŞI DE JUDECARE A CAUZEI ÎN PROCEDURA SIMPLIFICATĂ

Înalta Curte reaminteşte că, după admiterea cererii de judecare potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, inculpatul nu mai poate reveni pe parcursul procesului penal asupra acestei opţiuni procesuale, declaraţia fiind una irevocabilă, cu excepţia situaţiei în care se demonstrează/constată că manifestarea de voinţă a fost viciată. În acest sens, practica judiciară este unanimă, dispunându-se că "În situaţia în care s-ar recunoaşte şi inculpatului posibilitatea de a formula motive de apel, critici care să vizeze alte aspecte decât încadrarea juridică a faptei şi individualizarea pedepsei, s-ar admite ideea că inculpatul apelant are posibilitatea de a renunţa, de a-şi retracta opţiunea de a fi judecat în baza recunoaşterii învinuirii" (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 52 din 10 februarie 2016).

De asemenea, Înalta Curte reţine că inculpaţii, în faţa Curţii de Apel Timişoara, au beneficiat de asistenţă juridică din partea unor avocaţi aleşi în momentul în care au înţeles să parcurgă procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei - A. fiind asistat de avocat Y. şi avocat Z., B. fiind asistat de avocat AA.. Sub acest aspect, este de neacceptat ca, atunci când o parte are de câştigat de pe seama actelor îndeplinite de cel care acordă asistenţa juridică, să se prevaleze de respectivele acte, iar atunci când aceeaşi parte îşi vede un drept sau un interes afectat, să se dezică de aceste acte şi să nu-şi asume alegerea făcută.

În aceste coordonate, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că apărarea inculpaţilor nu a invocat vicierea consimţământului exprimat în procedura abreviată faţa primei instanţe, iar pe de altă parte, criticile formulate în apel referitoare la o insuficienţă a probelor administrate în cursul urmăririi penale pe acest palier al acuzaţiilor ce le-au fost aduse, sunt neîntemeiate, după cum se va dezvoltă infra.

VIII. CRITICILE ADUSE DE APELANTUL INTIMAT INCULPAT A. ÎN RAPORT DE INFRACŢIUNEA DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ CE FACE OBIECTUL CAUZEI ÎN REJUDECARE.

VIII. 1. Analiza criticilor prin care s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

După cum s-a arătat supra la pct. I, acuzaţia ce i-a fost adusă inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 291 din C. pen. a constat în aceea că, "în calitate de avocat în Baroul Timiş, fără delegaţie avocaţială pentru inc. B., de a pretinde şi primi de la inc. B., în mod repetat sume de bani, arătând că îşi va trafica influenţa pe care presupus o avea faţă de procurorul de caz, afirmând că a discutat şi că va discuta cu acesta de mai multe ori, susţinând necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, aşa încât prejudiciul ce va fi stabilit să fie în cuantum redus, iar făptuitorul să obţină în final o soluţie de neurmărire penală conform vechilor prevederi procesual penale, creând convingerea cumpărătorului de influenţă că îi poate determina pe poliţişti şi magistraţi să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora. Astfel, în perioada 2013-2016, inculpatul A. a primit de la B. suma de 7.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra unor ofiţeri de poliţie judiciară şi asupra unui procuror, şi a promis că-i va determina să urgenteze administrarea probelor în cauza ce-l privea pe B., aşa încât soluţia finală să-i fie favorabilă. Inculpatul A. a pretins şi primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite ca urmare a traficării influenţei, deoarece aceştia nu se regăsesc în onorariu de avocat, atât pentru sine, suma de 7.000 euro până la data de 15.09.2015, cât şi pentru contabila X. care a refăcut în fals evidenţa contabilă suma de 2.000 euro din care a remis contabilei doar suma de 1000 RON diferenţa fiind pastrată de inculpat pentru sine şi suma de 1.000 euro pentru un traducător, care a fost păstrată pentru sine. Suplimentar de acestea, ulterior datei de 15.09.2015, inculpatul A. a continuat să pretindă pentru sine şi pentru ceilalţi membri ai grupului sume de bani de la B., pe măsură ce actele de urmărire penală se administrau în cadrul strategiei stabilite pentru favorizarea făptuitorului, precizându-i ofiţerului că B. doreşte "să vadă fapte", adică activităţi de natură a-l favoriza".

Înalta Curte reţine că, în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a menţionat că "În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, recunosc că am primit de la B., în mod repetat, în perioada 2013-2016 sume de bani între 7.000-10.000 de euro, cu titlu de onorariu de avocat, consultanţă, deranj creat la birou şi parţial cu titlu de onorariu de succes în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2013. [...] Cunoşteam ofiţeri de poliţie care se ocupă de dosarul de evaziune fiscală al celor doi clienţi ai mei F. şi K., onorariul pentru aceştia fiind achitat de B.. [...] Pentru sumele de bani încasate de la B. în cuantum de 7.000-8.000 de euro, am avut încheiat contract de asistenţă juridică şi delegaţii avocaţiale, însă nu am emis chitanţe pentru banii încasaţi" .

Deşi în cuprinsul declaraţiei a menţionat că sumele de bani primite de la inculpatul B. ar fi fost primite "cu titlu de onorariu de avocat, consultanţă, deranj creat la birou şi parţial cu titlu de onorariu de succes în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2013", Înalta Curte va înlătura aceste apărări prin raportare la declaraţiile inculpatului B. care, în cursul urmăririi penale, fiind audiat sub acest aspect, a învederat că:

- "recunosc infracţiunile de corupţie cu privire la care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale [...]",

- "De-a lungul timpului am remis sume de bani pentru soluţionarea favorabilă a acestui dosar avocatului A. [...] în tranşe de câte 1.000 de euro, 2.000 de euro sau 4.000 de euro după cum îmi cereau [...] din care circa 10.000 de euro avocatului A.", "[...] în privinţa evidenţelor contabile ale celor două firma implicate în dosar eu nu m-am ocupat de refacerea evidenţelor contabile sau de falsificarea acestora, avocatul A. a stabilit ce anume trebuie făcut şi cum, mie doar îmi cereau bani şi eu le-am dat de fiecare dată când au cerut",

- "Pentru banii care i-am dat lui A. nu am primit niciodată vreo chitanţă justificativă sau contracte. Nu i-am dat lui A. sume de bani în legătură cu alte dosare în care aveam probleme judiciare. Banii pe care i-am dat acestuia în cuantum de aproximativ 10.000 de euro, au fost exclusiv pentru dosarul de evaziune fiscală şi mi-a promis că va interveni în favoarea mea inclusiv la procuror şi va vorbi şi cu poliţiştii care lucrau în dosar să facă cumva să îmi fie soluţia favorabilă" .

Tot sub acest aspect, edificatoare sunt şi elementele de fapt care se desprind din conţinutul discuţiei ambientale din data de 10.07.2015 ce a fost purtată între martorul J. şi inculpatul B. din care va fi redată partea care prezintă interes pe acest palier de critică formulată de inculpatul A.:

"[…]

B.: - Că el îi avocat angajat lui F. .

J.: - Păi îi a lui F. şi a lui ăsta.

B.: - Da. .. şi ăia o să vină să plătească.

J.: - Dar de fapt el pe tine te apără, mă gândesc, A.?

B.: - E clar! Tot... şi tu... şi BB.... şi astea... ei... ăştia sunt toţi sunt.

J.: - Da măi, am înţeles! Lucrează toţi pentru tine!

B.: - Şi nici nu-i las nici pe copii, că eu nu sunt genul de pervers . . . . . . . . . .să-i bag în faţă şi dup-aia să mă retrag.

[…]"

Înalta Curte reţine ca neîntemeiată şi critica aceluiaşi inculpat - care a susţinut că, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, în noua reglementare, este de esenţa infracţiunii ca persoana care are influenţă sau care lasă să se creadă că are influenţă să şi promită că îşi exercită această pretinsă influenţă, iar acţiunile de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii nu au relevanţă penală, din perspectiva infracţiunii de trafic de influenţă, în absenţa promisiunii de intervenţie, astfel cum, în mod egal promisiunea, fără oricare dintre cele trei acţiuni alternative, nu realizează elementul material al acestei infracţiuni, nu poate constitui trafic de influenţă - cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Astfel, întrunirea elementelor de tipicitate sub acest aspect de critică rezultă atât din declaraţiile inculpatului B. ["mi-a promis că va interveni în favoarea mea inclusiv la procuror şi va vorbi şi cu poliţiştii care lucrau în dosar să facă cumva să îmi fie soluţia favorabilă", "instigarea pentru a da bani o făcea A. spunând că trebuie să-i ţinem pe băieţi aproape" ], ale celorlalţi inculpaţi, declaraţiilor martorului J., cât şi din procesele-verbale de redare a conversaţiilor ambientale şi datelor valorificate din mediile de stocare şi telefoanele mobile ale inculpatului A. (a se vedea fila x d.u.p. şi fila x d.u.p.).

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că, prin sentinţa apelată, la încadrarea juridică, instanţa de fond a confirmat doar parţial acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu, în sensul că s-a reţinut pe de o parte, că cei 7.000 euro au fost pretinşi şi primiţi de la inculpatul B. în schimbul promisiunii traficării influenţei faţă de procurori, iar, pe de altă parte, nu se reţin acte de pretindere ulterioare datei de 15.09.2015, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Astfel, dupa cum s-a redat mai sus, acuzaţia ce i-a fost adusă a fost că "[…] a pretins şi primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite ca urmare a traficării influenţei, […], atât pentru sine, suma de 7.000 euro până la data de 15.09.2015, cât şi pentru contabila X. care a refăcut în fals evidenţa contabilă suma de 2.000 euro din care a remis contabilei doar suma de 1000 RON diferenţa fiind pastrată de inculpat pentru sine şi suma de 1.000 euro pentru un traducător, care a fost păstrată pentru sine. Suplimentar de acestea, ulterior datei de 15.09.2015, inculpatul A. a continuat să pretindă pentru sine şi pentru ceilalţi membri ai grupului sume de bani de la B., pe măsură ce actele de urmărire penală se administrau în cadrul strategiei stabilite pentru favorizarea făptuitorului[…]".

Înalta Curte reţine că, în declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, inculpatul B.

- a recunoscut, cu ocazia audierii de către procuror, în data de 01/02.02.2015, " infracţiunile de corupţie cu privire la care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale" (fila x d.u.p.),

- iar în cuprinsul declaraţiei din 02.02.2015 dată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, acesta a menţionat că "Ceea ce am declarat până acum corespunde adevărului şi îmi menţin ceea ce am declarat. Precizez faptul că eu am refuzat să mai dau bani pentru respectivul dosar după luna noiembrie 2015" .

Or, elementele de fapt redate în alineatul precedent pun în evidenţă faptul că inculpatul A. a continuat să pretindă sume de bani de la inculpatul B. şi ulterior datei de 15.09.2015 ("am refuzat să mai dau bani pentru respectivul dosar după luna noiembrie 2015"), aspecte care susţin acuzaţia ce i-a fost adusă inculpatului A. - "Suplimentar de acestea, ulterior datei de 15.09.2015, inculpatul A. a continuat să pretindă pentru sine şi pentru ceilalţi membri ai grupului sume de bani de la B., pe măsură ce actele de urmărire penală se administrau în cadrul strategiei stabilite pentru favorizarea făptuitorului […]" .

Curtea de Apel Timişoara, în considerentele sentinţei penale apelate, a reţinut că, "Raportat la toate probele administrate în cauză, în special declaraţia martorului cu identitate reală J., conţinutul convorbirilor ambientale interceptate pe baza mandatelor de supraveghere tehnică, probele cu înscrisuri, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, dar şi declaraţiile inculpaţilor B., E. şi A. care au recunoscut integral acuzaţiile aduse, uzând de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa constată că învinuirile aduse inculpaţilor D., E., A. şi B. au fost dovedite".

Faptul că prima instanţă nu a menţionat, în mod expres, la încadrarea juridică, că "ulterior datei de 15.09.2015, inculpatul A. a continuat să pretindă pentru sine şi pentru ceilalţi membri ai grupului sume de bani de la B., pe măsură ce actele de urmărire penală se administrau în cadrul strategiei stabilite pentru favorizarea făptuitorului[…]", nu poate conduce la admiterea apelului inculpatului A. sub aspectul criticilor formulate, câtă vreme acesta din urmă a înţeles să parcurgă procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, procedură ce reclamă, potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina sa. Or, prima instanţă a făcut vorbire în considerentele hotărârii obiect al prezentei judecăţi în apel de faptele reţinute în sarcina sa, după cum rezultă din parcurgerea paginilor 105, ultimul alineat - 106 ale sentinţei nr. 61/PI din 16 martie 2021 a Curţii de Apel Timişoara.

În aceste condiţii, chiar dacă inculpatul A. a încercat în cursul urmăririi penale să dea o aparenţă de legalitate activităţilor circumscrise ilicitului penal incriminat prin dispoziţiile art. 291 din C. pen., Înalta Curte reţine din probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale, la care se adaugă declaraţiile date de cei doi inculpaţi în procedura simplificată reglementată prin dispoziţiile art. 375 din C. proc. pen. (supra, pct. II), că a fost dovedită vinovăţia inculpatului A. în comiterea acestei infracţiuni.

De asemenea, Înalta Curte reţine că inculpaţii, în faţa Curţii de Apel Timişoara, au beneficiat de asistenţă juridică din partea unor avocaţi aleşi în momentul în care au înţeles să parcurgă procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei. Sub acest aspect, este de neacceptat ca, atunci când o parte are de câştigat de pe seama actelor îndeplinite de cel care acordă asistenţa juridică, să se prevaleze de respectivele acte, iar atunci când aceeaşi parte îşi vede un drept sau un interes afectat, să se dezică de aceste acte şi să nu-şi asume alegerea făcută.

VIII. 2. Analiza criticilor prin care s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale, iar în rejudecare pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

Prin criticile formulate pe acest palier al apărării, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât pretinsele acte de pretindere şi primire a sumelor de 7.000 de euro pentru sine şi a sumelor de 2.000 de euro pentru expertul contabil, respectiv 1.000 de euro pentru traducător, ar fi fost comise până la data de 09.04.2015, indicarea perioadei 2013-2016 reprezentând doar o eroare materială, întrucât nu se coroborează cu cele reţinute de instanţă în partea expozitivă a sentinţei, iar în considerarea limitelor de pedeapsă aplicabile infracţiunii trafic de influenţă [art. 291 alin. (1) C. pen..], respectiv închisoarea de la 2 luni la 7 ani, termenul de prescripţie incident este cel de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., astfel că, socotind acest termen de la data de 09.04.2015, rezultă că termenul prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit la data de 07.05.2023 (fiind inclusă şi perioada în care cauza a fost suspendată, respectiv de la 05.05.2020 până la 03.06.2020, astfel cum a constatat şi instanţa de recurs la fila x din decizie).

Înalta Curte, după cum a dezvoltat supra la pct. VIII.1., nu îmbrăţişează aceste critici, pe de o parte, dată fiind irevocabilitatea declaraţiei de recunoaştere a faptelor şi de judecare a cauzei în procedura simplificată, iar pe de altă parte având în vedere şi faptul că, în apărare, inculpatul se raportează doar la una dintre modalităţile normative alternative din conţinutul incriminării traficului de influenţă, respectiv cel al primirii, care, oricum, nu are ca ultim act data indicată de inculpat (09.04.2015).

Astfel, Înalta Curte reţine că acuzaţia ce i-a fost adusă acestuia a vizat şi modalitatea alternativă a pretinderii care s-a realizat "ulterior datei de 15.09.2015", când "inculpatul A. a continuat să pretindă pentru sine şi pentru ceilalţi membri ai grupului sume de bani de la B., pe măsură ce actele de urmărire penală se administrau în cadrul strategiei stabilite pentru favorizarea făptuitorului[…]" .

Or, în aceste coordonate faptice, având în vedere inclusiv declaraţia inculpatului B. care a menţionat în data de 02.02.2016 că "eu am refuzat să mai dau bani pentru respectivul dosar după luna noiembrie 2015", este mai mult decât evident că inculpatul A. a pretins - ca modalitate normativă alternativă celei de primire - sume de bani de la inculpatul B. ulterior datei pe care procurorul a reţinut-o, în mod corect, în acuzare.

Singurul aspect care comportă o analiză din punct de vedere temporal este cel care vizează anul 2016, an ce a fost reţinut de procuror în acuzarea inculpatului A. fără indicarea unui reper clar.

Cu toate acestea, Înalta Curte nu poate trece cu vederea procedurile desfăşurate de procuror în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B. şi A. în raportul juridic de conflict al cumpărării/traficului de influenţă, reţinând că:

- faţă de inculpatul B. a fost luată măsura preventivă a reţinerii în data de 01.02.2016, iar ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, a luat măsura arestării preventive [a se vedea ordonanţa de reţinere a inculpatuiBoţ Iulian din 01.02.2016 ora 21:55 - 02.02.2016, ora 21:55 şi încheierea nr. 3/DL/UP/a Curţii de Apel Timişoara în dosar nr. x/2016 prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. pe o durată de 30 de zile începând cu data de 02.02.2016 până la 02.03.2015 inclusiv, respectiv încheierea nr. 159 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia Penală prin care contestaţia inculpatului B. împotrivaÎncheierii nr. 3/DL/UP/a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă ca nefondată (fila x d.u.p.)];

- faţă de inculpatul A. a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar din 02.02.2016 pînă în data de 01.04.2016 [a se vedea ordonanţa din 02.02.2016, filele x d.u.p.)].

În aceste condiţii, este mai mult decât evident că activităţile circumscrise ilicitului penal în raportul juridic de conflict al traficului de influenţă nu se mai puteau realiza începând cu data de 01 februarie 2016, astfel că singura lună din anul 2016 în care acestea s-ar mai fi putut realiza a fost luna ianuarie.

Însă, cum acuzarea nu a menţionat un reper clar pentru stabilirea unei zile din luna ianuarie 2016, Înalta Curte, în aplicarea principiului juridic protector acuzatului - in dubio pro reo - va reţine data de 01 ianuarie 2016 ca ultim act de pretindere de către inculpatul A. de la inculpatul B. de sume de bani cu titlu de foloase necuvenite ca urmare a traficării influenţei.

În considerarea limitelor de pedeapsă aplicabile infracţiunii de trafic de influenţă [art. 291 alin. (1) din C. pen..], respectiv închisoarea de la 2 luni la 7 ani, termenul de prescripţie incident este cel de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Acest termen de 8 ani, după cum s-a menţionat supra, a început să curgă de la data de 01.01.2016 şi s-ar fi împlinit la data de 31.12.2023, calculat potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen.

Cum acest termen de prescripţie

- a fost suspendat 29 de zile în perioada 05.05.2020 - 02.06.2020 (în data de 03.06.2020 cauza având termen de judecată pe rolul Curţii de Apel Timişoara);

- iar pentru o perioadă de 8 luni şi 29 de zile a curs termenul prescripţiei executării pedepsei - începând cu data de 13.03.2023 (când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia penală nr. 106/A) şi până la data de 11.12.2023 (la data de 12.12.2023 prin decizia nr. 836/RC a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în casaţie declarat de procuror),

Înalta Curte reţine că, odată cu admiterea recursului în casaţie declarat de procuror prin decizia nr. 836/RC a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 12.12.2023 a început să curgă din nou termenul prescripţiei răspunderii penale, acesta urmând a se împlini în data de 28.10.2024.

În aceste condiţii, criticile apelantului-inculpat A. sunt nefondate şi sub acest aspect.

IX. CRITICILE ADUSE DE APELANTUL INTIMAT INCULPAT B. ÎN RAPORT DE INFRACŢIUNILE DE CUMPĂRARE DE INFLUENŢĂ ŞI DARE DE MITĂ CE FAC OBIECTUL CAUZEI ÎN REJUDECARE.

IX. 1. Analiza criticilor prin care s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecarea apelului, inculpatul B. a criticat sentinţa penală sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei, solicitând, în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de fond, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că s-au încălcat dispoziţiile privind judecarea cauzei în procedura simplificată şi cele privind motivarea hotărârilor judecătoreşti, Înalta Curte reţinând că aceste critici sunt comune cu ale apelantului-inculpat A..

După cum s-a arătat supra la pct. I, acuzaţiile ce i-au fost aduse inculpatului B. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 290 şi art. 292 din Codul penalau constat în aceea că

"14.3. Faptele inc. B. de a remite direct ori indirect, prin întermediul inc. A., în perioada 2013-2016, [...], lui J. - 3.500 euro, [...], în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie în favoarea sa, întrunesc elementele constitutive a […] infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (remiterile pentru [...] colaborator (3.500 euro).

14. 4. Faptele inc. B. de a remite direct ori indirect, în perioada 2013-2016, inc. A. suma de 7.000 euro, [...], întrunesc elementele constitutive a […] infracţiuni de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în raport de A. şi [...])"(a se vedea "CapitolulV, În drept" - filele x din rechizitoriu).

În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă, Înalta Curte reţine că inculpatul B., fiind audiat în cursul urmăririi penale, în cuprinsul declaraţiilor sale a arătat cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse că:

- "recunosc infracţiunile de corupţie cu privire la care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale [...]",

- "Ceea ce am declarat până acum corespunde adevărului şi îmi menţin ceea ce am declarat. Precizez faptul că eu am refuzat să mai dau bani pentru respectivul dosar după luna noiembrie 2015" .

Elementele de fapt ce se desprind din declaraţiile acestuia pun în lumină faptul că, prin remiterile acestor sume de bani inculpatului A., inculpatul B. a încercat în toate modurile posibile să evite tragerea la răspundere penală în cadrul raportului juridic de conflict obiect al dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi a cumpărat influenţa persoanelor implicate în soluţionarea dosarului său, această stare de fapt rezultând nu doar de declaraţiile sale, dar şi din celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale sub acest aspect.

Astfel, Înalta Curte se raportează la declaraţiile date de A. care - deşi a încercat să dea o aparenţă de legalitate activităţilor circumscrise ilicitului penal incriminat prin art. 291 din C. pen. şi care au fost înlăturate supra în analiza apelului său - a menţionat că "[…] recunosc că am primit de la B., în mod repetat, în perioada 2013-2016 sume de bani între 7.000-10.000 de euro, cu titlu de onorariu de avocat, consultanţă, deranj creat la birou şi parţial cu titlu de onorariu de succes în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2013. [...] Cunoşteam ofiţeri de poliţie care se ocupă de dosarul de evaziune fiscală al celor doi clienţi ai mei F. şi K., onorariul pentru aceştia fiind achitat de B.. [...]", declaraţii din care rezultă fără dubiu că sumele de bani pe care inculpatul B. i le-a remis inculpatului A. aveau drept scop cumpărarea influenţei acestuia din urmă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, Înalta Curte reţine ca nefondate criticile aduse de apelantul inculpat B. pe acest palier al acuzaţiilor, elementele de fapt fiind, în mod corect, reţinute de prima instanţă, în condiţiile în care acesta a fost asistat de un avocat ales şi a înţeles să urmeze procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei.

Astfel, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul declaraţiilor din cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii atât de către procuror, cât şi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, inculpatul B. a învederat că:

- "De-a lungul timpului am remis sume de bani pentru soluţionarea favorabilă a acestui dosar avocatului A. şi poliţiştilor D. şi E. în tranşe de câte [...] euro [...] De asemenea, ulterior, după ce dosarul a fost preluat de noul ofiţer J., i-am dat şi acestuia o tranşă de 500 de euro şi ulterior o nouă tranşă de 1.000 euro. Ofiţerului de poliţie J. întrucât aşa mi-au cerut D. şi A.. Ei m-au trims prima dată la Târgu Jiu ca să mă întâlnesc cu acest poliţist pentru a-l mitui [...] În cursul anului trecut, data nu o mai reţin, m-am întâlnit cu E. şi J. la restaurantul CC., prilej cu care E. [...] mi-a cerut să îi dau suma de 4.000 de euro printr-o cunoştinţă de-a lui din Lugoj, o fată, [...] În zilele următoare am sunat-o pe fata respectivă şi am stabilit o întâlnire în centrul Lugojului. I-am dat fetei respective plicul cu 4.000 euro. [...] E. mi-a spus de la început că 2.000 îşi va ţine pentru el şi 2.000 vor fi pentru J., tot pentru a mă ajuta pe mine în dosar [...]";

- "La numitul J. i-am dat la Tg. Jiu suma de 500 de euro, iar cu altă ocazie i-am dat suma de 1.000 euro în timp ce ne aflam la poliţie" .

Aceleaşi aspecte de fapt rezultă şi din:

- declaraţiile inculpatului E. care, în cursul urmăririi penale, a declarat că, după ce a "repartizat acest dosar conform celor de mai sus lui J.", "înainte de 20.06.2015 […] J. mi-a spus că s-a întâlnit cu B., J. mi-a spus că ar fi primit o sumă de bani de la acesta". După efectuarea concediului de odihnă de către inculpatul E., în urma unei discuţii pe care acesta a purtat-o cu martorul J., "am stabilit doar locul unde să ne întâlnim, la CC. 2 […] la întâlnirea respectivă i-am comunicat lui B. numărul de telefon al unei cunoştinţe de ale mele apropiate şi i-am indicat lui B. să o contacteze pe aceasta şi să ne remită suma de 4.000 de euro […] eu primind 2.000 şi J. 2.000 de euro";

- declaraţiei martorei P., aceasta menţionând în cuprinsul declaraţie că "În data de 17 sau 18 septembrie 2015 m-am întâlnit cu E. în Timişoara, [...] mi-a spus că o să mă sune la telefon o persoană care o să-mi dea ceva pentru el [...] În ziua următoare am fost apelată [...] a răspuns o doamnă [...] Am stabilit să mă sune soţul acelei doamne [...] În următoarea zi am fost sunată din nou şi am vorbit cu un bărbat [...] Am stabilit să ne întâlnim în centrul Mun. Lugoj [...] şi aşa ne-am întlnit [...] Bărbatul respectiv s-a prezentat [...] cred că DD. sau C. [...] mi-a dat dat un plic [...] şi mi-a spus că este pentru prietenul meu. Respectivul ştia că sunt prietena lui E.. [...] În ziua următoare E. a venit la Lugoj, ne-am întâlnit şi i-am dat acel plic primit în împrejurările menţionate" (declaraţie de martor, filele x d.u.p.);

- procesul-verbal din data de 28.09.2015 de redare în formă scrisă a conversaţiei interceptată şi înregistrată în mediul ambiental, efectuată în data de 21.09.2015 în Timişoara zona Q., între J. şi E., din care va fi redat dialogul purtat în momentul în care ultimul îi înmânează primului suma de 2.000 de euro:

"E.: Uite aici, ăştia .

J.: Asta-i partea mea, nu?

E.: Ia de acolo. Da. Atât, Ăsta-l arunc" (fila x d.u.p.).

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine ca fiind pur subiective criticile formulate şi neavând legătură cu starea de fapt ce a fost, în mod corect, reţinută de prima instanţă.

De asemenea, vor fi respinse criticile aceluiaşi inculpat care a susţinut că prima instanţă nu ar fi precizat circumstanţele temporale în care acesta i-a remis colaboratorului sumele de 500 şi 1.000 de euro şi scopul pentru care i-ar fi remis aceaste sume de bani, respectiv dacă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi dacă aceste remiteri de sume de bani s-ar fi realizat în baza înţelegerii infracţionale iniţiale sau dacă a existat o altă înţelegere.

Astfel, pe lângă declaraţiile martorului J., Înalta Curte reţine conţinutul discuţiilor ambientale din datele de 10.07.2015 şi 23.07.2015 purtate între J. şi B.:

"[…]

B.: - Daca îţi spun că îi OK, deci stai liniştit că nici tu nu o să... şinimeni cu mine să mă... Dacă nu... Şi eu la rândul meu sunt OK. Deci singura variantă e... N-am vrut... Am vrut ca să fii mulţumit, nu pe... Că puteam să...I-am spus lui BB., zice: nu, şi el e coleg cu mine! Am zis... Băi, vreau să fie omul mulţumit.

J.: - Da măi, dar stai aşa! Deci asta tre să.

B.: - Şi tre să găsim variante să.

J.: - Am înţeles eu care este treaba! Stai să rezolvăm lucrurile în ordine! Adică să... să dea drumul la expertiza asta…

B.: - Când dai drumul la expertiză?!

J.: - Săptămâna viitoare... săptămâna viitoare, nu ştiu, ori marţi, ori joi... o să văd cât de asta.

B.: - Deci la aia-i dai dosarul complet?

J.: - îi dau dosarul, da. Care este procedura, să-1 studieze să facă devizul. Cât costă expertiza!

[…]"

"[…]

B.: Stai liniştit.

J.: DD., nu.

B.: Deci te rog să stai liniştit că eu .. .(neinteligibil) . . . . . . . . . .

J.: Stai, stai. stai puţin. Nu-mi fac probleme. Hai să ne înţelegem.

B.:.. .(neinteligibil).

J.: Bă eşti nebun ? E sediul poliţiei, e sediul poliţiei. Bă stai puţin, eşti în sediul poliţiei ai venit

J.: Lasă-i la Sorin, unde vrei tu, la A., la Sorin, la cine vrei tu.

B.:A zis să-ţi aduc acolo.

J.: Cine ? Cine ţi-a zis ?

B.: A., A.

J.:Bă omule el a zis de concediu

B.: Nu ştiu ce să fac.

J.: Dragul meu, tu trebuie să ai . . . . . . . . . . .

B.:Eu ştiu

J.: Ascultă, stai puţin.

B.: Nici nu am vrut să vin aici.

J.: Ce am discutat noi la Târgu Jiu ? Tu mai ţii minte ? Cât se poate de departe, ..,. Acuma e sfârşitul programului, nu ştiu ce... ştii că-i programul scurt. Două ore, e cu două ore, cu asta. Bun. Am dus acolo, acuma chiar în . . . . . . . . . .da, deci, da ei au zis . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .?

B.:Au zis liniştit

J.: Cine A. ? ştiu că a zis ieri: Bă că nu ştiu ce să vină că pleci în concediu, nu ştiu care

B.: Păi şi da pentru ce să mai fac ? te rog să mă . . . . . . . . . .Eu sunt într-o situaţie penibilă.

J.: Nu, bă fii atent aicea, hai să-şi explic: nu ... cu mine... deci fii atent aici

B.: Las că n-are rost, îţi las la A..

J.: Tu ce ai zis? ai zis în felul următor, ai zis aşa:La sfârşit, când o să fie o chestie, că acela-i grosu, că nu ştiu ce, că nu ştiu cum. Aşa ai zis.

B.: Da.

J.: Da să fie . . . . . . . . . . Ca să fie în regulă chestiunea asta

B.: Da

J.: Ai înţeles ?

B.: Las la A. pentru concediu, îţi las o mie pentru concediu

J.: O mie de ce ?

B.: De euro.

J.: O mie de euro

B..Pentru concediul tău.

[…]".

În ceea ce priveşte criticile ce vizează reţinerea unităţii legale a infracţiunii, apelantul-inculpat apreciind că s-ar fi impus reţinerea unei singure infracţiuni de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - compusă din patru acte materiale referitoare la remiterile de bani către D., E., J. şi contabila R. - Înalta Curte reţine că puterea de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Or, prin decizia nr. 106/A din data de 13 martie 2023 s-a reţinut că "Raportând aceste consideraţiuni teoretice la particularitatea acuzaţiei pe aceste acte materiale, Înalta Curte apreciază că acţiunile inculpatului B., astfel cum vor fi ele prezentate, nu se circumscriu unităţii de rezoluţie infracţională aşa cum a solicitat inculpatul, fiecare dintre activităţile desfăşurate de inculpat pe acest spectru infracţional este rezultatul unei activităţi şi rezoluţii distincte, separate şi delimitate clar şi care au survenit nu ca urmare a unui plan iniţial gândit şi conceput ca parte a unei unităţi de rezoluţie infracţională, ci a fost determinat prin raportare la modul în care a evoluat şi derulat ancheta penală după momentul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală." (pagina 104 din decizie).

În aceste condiţii, criticile formulate sub acest aspect vor fi, de asemenea, respinse.

IX. 2. Analiza criticilor prin care s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale, iar în rejudecare pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

IX. 2. 1. În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă, Înalta Curte reţine că acuzaţia ce i-a fost adusă acestuia a fost următoarea: Faptele inc. B. de a remite direct ori indirect, în perioada 2013-2016, inc. A. suma de 7.000 euro, [...], întrunesc elementele constitutive a […] infracţiuni de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în raport de A. şi [...])" (a se vedea "Capitolul V, În drept" - filele x din rechizitoriu).

Aşadar, acuzaţia ce i-a fost adusă acestuia a vizat doar una dintre cele trei modalităţi normative alternative, respectiv darea de bani, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă de la ultimul act ce a îmbrăcat forma elementului material al infracţiunii.

Din această perspectivă, acuzarea nu a oferit o dată exactă - fiind, de altfel, chiar imposibil de stabilit, dată fiind natura acestor infracţiuni care se comit, de cele mai multe ori, în condiţii de obscuritate -, ci a oferit un interval situat între 2013-2016.

Cu toate acestea, Înalta Curte se va raporta la declaraţia dată de inculpatul B. în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara prin care a învederat că "am refuzat să mai dau bani pentru respectivul dosar după luna noiembrie 2015" .

La fel ca în cazul inculpatului A., Înalta Curte va face aplicarea principiului juridic protector acuzatului - in dubio pro reo - şi va reţine data de 1 noiembrie 2015 ca ultim act de remitere, de către inculpatul B. către inculpatul A., de sume de bani pentru influenţa promisă de către acesta din urmă în sensul că îi poate determina pe poliţişti şi magistraţi să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora în legătură cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

În considerarea limitelor de pedeapsă aplicabile infracţiunii de cumpărare de influenţă [art. 292 alin. (1) din C. pen..], respectiv închisoarea de la 2 luni la 7 ani, termenul de prescripţie incident este cel de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Acest termen de 8 ani, după cum s-a menţionat supra, a început să curgă de la data de 01.11.2015 şi s-ar fi împlinit la data de 31.10.2023, calculat potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen.

Cum acest termen de prescripţie

- a fost suspendat 29 de zile în perioada 05.05.2020 - 02.06.2020 (în data de 03.06.2020 cauza având termen de judecată pe rolul Curţii de Apel Timişoara);

- iar pentru o perioadă de 8 luni şi 29 de zile a curs termenul prescripţiei executării pedepsei - începând cu data de 13.03.2023 (când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia penală nr. 106/A) şi până la data de 11.12.2023(la data de 12.12.2023 prin decizia nr. 836/RC a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în casaţie declarat de procuror),

În aceste condiţii, criticile apelantului-inculpat B. sunt nefondate şi sub acest aspect.

IX. 2. 2. În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, Înalta Curte constată că acuzaţia a fost următoarea: "Faptele inc. B. de a remite direct ori indirect, prin întermediul inc. A., în perioada 2013-2016, inc. D. - 7.000 euro, inc. E. - 7.000 euro, lui J.- 3.500 euro, unui contabil neidentificat suma de 2.000 euro, în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie în favoarea sa, întrunesc elementele constitutive a 4 (patru) infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) Din C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (remiterile pentru D.(7.000 euro), E. (7.000 euro), expertul contabil (2.000 euro) şi colaborator (3.500 euro)".

Aşadar, inculpatul B. a fost acuzat de comiterea, în intervalul 2013-2016, a patru infracţiuni de dare de mită, iar pentru trei dintre aceste patru infracţiuni, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, s-a dispus încetarea procesului penal.

În privinţa infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşite de inculpatul B. privind pe colaboratorul cu identitate reală J., pentru care s-a dispus rejudecarea apelului, reţinem că probatoriul administrat în cauză pune în evidenţă faptul că dosarul penal în care inculpatul B. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a fost repartizat martorului J. în data de 25.05.2015.

Astfel cum s-a menţionat mai sus (pct. IX.1), inculpatul B. a recunoscut în declaraţiile sale că "ulterior, după ce dosarul a fost preluat de noul ofiţer J., i-am dat şi acestuia o tranşă de 500 de euro şi ulterior o nouă tranşă de 1.000 euro", iar ulterior, la solicitarea inculpatului E., i-a mai remis martorului J. suma de 2.000 de euro - "m-am întâlnit cu E. şi J. la restaurantul CC., prilej cu care E. [...] mi-a cerut să îi dau suma de 4.000 de euro printr-o cunoştinţă de-a lui din Lugoj, o fată, [...] În zilele următoare am sunat-o pe fata respectivă şi am stabilit o întâlnire în centrul Lugojului. I-am dat fetei respective plicul cu 4.000 euro. [...] E. mi-a spus de la început că 2.000 îşi va ţine pentru el şi 2.000 vor fi pentru J., tot pentru a mă ajuta pe mine în dosar [...]" .

Din punct de vedere temporal, probaţiunea administrată în cauză în timpul urmăririi penale a pus în lumină că

- la data de 17.09.2015, inculpatul E. i-a transmis lui B. ca loc de întâlnire restaurantul "CC.", convenind ca la această întâlnire să fie prezent şi ofiţerul J., ocazie cu care inculpatul E. i-a solicitat lui B. să o contacteze pe P. (o cunoştinţă "de ale mele apropiate" - declaraţie inculpat E.) "şi să ne remită suma de 4.000 de euro […] eu primind 2.000 şi J. 2.000 de euro",

- în data de 19.07.2015, în municipiul Lugoj, B. i-a înmânat martorei P. suma de 4.000 euro - "În data de 17 sau 18 septembrie 2015 m-am întâlnit cu E. în Timişoara, [...] mi-a spus că o să mă sune la telefon o persoană care o să-mi dea ceva pentru el [...] În ziua următoare am fost apelată [...] a răspuns o doamnă [...] Am stabilit să mă sune soţul acelei doamne [...] În următoarea zi am fost sunată din nou şi am vorbit cu un bărbat [...] Am stabilit să ne întâlnim în centrul Mun. Lugoj [...] şi aşa ne-am întâlnit [...] Bărbatul respectiv s-a prezentat [...] cred că Iulian sau C. [...] mi-a dat dat un plic [...] şi mi-a spus că este pentru prietenul meu. Respectivul ştia că sunt prietena lui E.. [...] În ziua următoare E. a venit la Lugoj, ne-am întâlnit şi i-am dat acel plic primit în împrejurările menţionate" (declaraţie de martor, filele x d.u.p.);

- la data de 21.09.2015, din această sumă, martorul J. a primit de la inculpatul E. suma de 2.000 de euro, după cum rezultă atât din declaraţiile acestui din urmă inculpat, cât şi din conţinutul procesului-verbal din data de 28.09.2015 de redare în formă scrisă a conversaţiei interceptată şi înregistrată în mediul ambiental, efectuată în data de 21.09.2015 în Timişoara zona Q., între J. şi E., din care va fi redat dialogul purtat în momentul în care ultimul îi înmânează primului suma de 2.000 de euro:

"E.: Uite aici, ăştia .

J.: Asta-i partea mea, nu?

E.: Ia de acolo. Da. Atât, Ăsta-l arunc" (fila x d.u.p.).

Aşadar, termenul prescripţiei răspunderii penale a început să curgă de la data de 21.09.2015.

Conform art. 290 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de dare de mită se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Acest termen de 8 ani, după cum s-a menţionat supra, a început să curgă de la data de 21.09.2015 şi s-ar fi împlinit la data de 20.09.2023, calculat potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen.

Cum acest termen de prescripţie

- a fost suspendat 29 de zile în perioada 05.05.2020 - 02.06.2020 (în data de 03.06.2020 cauza având termen de judecată pe rolul Curţii de Apel Timişoara);

În aceste condiţii, criticile apelantului-inculpat B. sunt nefondate şi sub acest aspect.

X. Critici ce vizează individualizarea pedepselor.

X.1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara

Parchetul a adus critici ce au vizat, pe de o parte, greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce-i priveşte pe ambii inculpaţi, iar pe de altă parte, netemeinicia sentinţei penale atacate grefată pe greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B., parchetul apreciind că prima instanţă nu a atribuit semnificaţia cuvenită şi a evaluat în mod necorespunzător criteriile specifice de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen.

X.2. B.

O altă critică adusă de inculpatul B. a fost cea prin care a solicitat reindividualizarea pedepsei, solicitând a se avea în vedere că a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie, potrivit disp. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi, totodată că, în raport cu circumstanţele personale şi circumstanţele reale specifice infracţiunilor de dare de mită şi de cumpărare de influenţă, se impunea reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

X.3. A.

Sub acest aspect de critică, inculpatul A. a precizat că, în mod greşit, instanţa de fond a respins solicitarea sa de reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi lit. b) din C. pen., în opinia sa punerea sumei imputate cu titlu de folos necuvenit la dispoziţia statului reprezintă un efort depus pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, uşurând în mod semnificativ efortul statului de a obţine sumele respective în situaţia dispunerii confiscării în urma unei soluţii de condamnare.

De asemenea, au mai fost aduse critici sub aspectul aplicării pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii exercitării profesiei de avocat, apreciind că niciunul dintre argumentele oferite de prima instanţă nu sunt apte să conducă la concluzia că aplicarea unei astfel de pedepse este necesară.

Înalta Curte va analiza, în mod prioritar, critica de netemeinicie a parchetului prin care a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în privinţa ambilor inculpaţi.

În ceea ce priveşte aceste dispoziţii, Înalta Curte reaminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, "Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Prin Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală, publicată în M. Of. nr. 96 din 31 ianuarie 2022 s-a stabilit că "aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului".

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., din datele de la dosar, rezultă că:

- la data de 10.08.2016, inculpatul B. a formulat un denunţ, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa sub nr. x/2016 prin care arăta că în data de 06.08.2016 a luat cunoştinţă despre un individ din Reşiţa, pe nume S. care se ocupă cu trafic de arme şi ţigări cu marijuana, pe care încearcă să le vândă prin vărul său, T. din Lugoj;

- ca urmare a acestui denunţ, prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor U. şi V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.

- prin sentinţa penală nr. 63 din data de 07.03.2017 pronunţată de Judecătoria Reşiţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 588/A din 09 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus condamnarea inculpatului U. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor în stare de recidivă postexecutorie şi a inculpatului V. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.;

- de asemenea, la data de 28.10.2016, inculpatul B. a formulat un denunţ înregistrat la D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Timişoara sub nr. x/2016, prin care a sesizat faptul că numitul W. l-a contactat pe verişorul denunţătorului, numitul T., oferindu-i bancnote cu cupiura de 100 euro contrafăcute. Dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, fiind înregistrat sub nr. x/2016;

- ca urmare a denunţului formulat, prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 20.01.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului W. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 331 alin. (1) raportat la art. 316 alin. (1) C. pen. - punerea în circulaţie de valori străine falsificate (adresa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, din 26.01.2017, fila x d.u.p.);

- prin sentinţa penală nr. 181 din data de 07.03.2017 a Judecătoriei Lugoj s-a dispus condamnarea inculpatului W. la pedeapsa de 3 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere/deţinere de valori străine falsificate .

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că denunţurile formulate de inculpatul B. au avut drept consecinţă identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor denunţate de inculpat prin pronunţarea unor soluţii de condamnare, astfel că apelul parchetului sub acest aspect va fi respins ca nefondat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., actele de la dosar au pus în evidenţă următoarele aspecte:

- la data de 26.11.2018, inculpatul A. a formulat un denunţ cu privire la faptul că numitul N. deţine la domiciliul său mai multe cartuşe de vânătoare şi un pistol, pe care i le-a oferit spre vânzare,

- în urma flagrantului realizat, nu s-au găsit cartuşele la care s-a făcut referire în denunţ, ci doar pistolul, cu privire la care s-a stabilit prin raportul de constatare criminalistică că este o armă scurtă şi nu este în stare de funcţionare (fiind o armă neletală);

- în aceste condiţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj a solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Lugoj confirmarea ordonanţei din 16.07.2019 prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală privind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen.

- prin încheierea penală nr. 543 din 17 septembrie 2019, Judecătoria Lugoj a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin ordonanţa din data de 16.07.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/2018.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că înculpatul A. a avut în cauza arătată calitatea de denunţător, condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, astfel cum în mod greşit a beneficiat ca urmare a raţionamentului greşit al primei instanţe.

Pe cale de consecinţă, apelul parchetului sub acest motiv va fi admis, urmând a se înlătura beneficiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. relativ la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului A. ce vizează aplicarea pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii exercitării profesiei de avocat, Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate dat fiind că acesta, în calitate de avocat, a iniţiat un mecanism infracţional prin care a urmărit să-i asigure inculpatului B. sprijin şi suport pentru a scăpa de răspunderea penală.

În continuare, având de analizat criticile formulate de cei doi inculpaţi ce vizează reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte reţine că acestea sunt fondate, însă pentru alte argumente decât cele invocate de inculpaţi sub acest aspect, după cum se va dezvolta infra.

Astfel, în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine că nu s-ar fi impus a se da eficienţă circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., dat fiind gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor comise de cei doi inculpaţi, inculpatul B., după cum a reţinut şi prima instanţă, punând la cale un adevărat mecanism infracţional în care a atras persoane din toate sferele vieţii sociale pentru a fi protejat şi pentru a putea comite fapte circumscrise ilicitului penal, iar inculpatul A., după cum s-a arătat supra, în calitate de avocat, a fost cel care a iniţiat acest mecanism prin care a urmărit să-i asigure inculpatului B. sprijin şi suport pentru a scăpa de răspunderea penală.

Cu toate acestea, Înalta Curte va avea în vedere durata excesivă a procedurii judiciare desfăşurate împotriva celor doi inculpaţi, constatând încălcarea dispoziţiilor art. 6 CEDO prin reţinerea unei durate excesive a procedurii calculată de la emiterea acuzaţiilor (februarie 2016) şi care a fost generată, în principal, de reluarea judecăţii în apel ca urmare a admiterii recursului în casaţie promovat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Necesitatea îndepărtării calităţii de "victimă", aşa cum este dezvoltată în jurisprudenţa curţii europene de contencios al drepturilor omului, impune un remediu eficient ce este identificat în contextul individualizării cuantumului pedepselor, prin orientarea spre mediul limitelor de pedeapsă, Înalta Curte reţinând că acest efect asupra cuantumului pedepsei constituie un remediu eficient şi efectiv în raport cu scopul urmărit.

Instanţa de contencios al drepturilor omului a reţinut că întârzierile importante în procedură cauzate de casările şi trimiterile succesive spre rejudecare a cauzei (…) toate acele casări succesive cu trimitere spre rejudecare se datorează erorilor comise de instanţele inferioare în analizarea cauzei (cauza Atanasiu contra României, din 17 ianuarie 2008, par. 31), iar rezonabilitatea duratei unei proceduri trebuie apreciată în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând cont de criteriile consacrate de jurisprudenţa Curţii, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului şi de cel al autorităţilor competente (Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 59; Cauza Didu împotriva României din 14 aprilie 2009, par. 27; Pelissier şi Sassi împotriva Franţei par. 67).

Totodată, Curtea a constatat existenţa unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenţie reţinând că procedurile penale au început la 10 februarie şi, respectiv, la 1 martie 2005, când reclamanţii au fost informaţi cu privire la acuzaţiile aduse împotriva lor, că Înalta Curte a pronunţat o hotărâre definitivă la 20 mai 2013 şi că această hotărâre a fost redactată în aprilie 2014. Aceasta a reamintit că timpul necesar pentru redactarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie luat în considerare la calcularea duratei totale a procedurii [Mierlă şi alţii c. României (dec.), nr. 25801/17 şi alte 2, § 81, 2 iunie 2022; Năstase c. România (dec.), nr. 46/15 şi 744/15, § 179, 6 septembrie 2022). O procedura penală cu o durată de aproximativ nouă ani, pentru două grade de jurisdicţie, a fost considerată ca fiind problematică (Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 60).

Curtea europeană a admis că procedurile penale pot fi relativ complexe, având în vedere natura acuzaţiilor aduse reclamanţilor şi ansamblul de probe, unele dintre ele confidenţiale, pe care instanţele naţionale au trebuit să le examineze. Cu toate acestea, a considerat că această complexitate nu poate justifica în sine durata procedurilor, ce a considerat că trebuie imputată autorităţilor naţionale (a se vedea, mutatis mutandis, Vlad şi alţii c. României, nr. 40756/06 şi altele 2, § 145, 26 noiembrie 2013 în Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 61).

Revenind la prezenta cauză, faptele care fac obiectul judecăţii au fost săvârşite în intervalul 2013 - 01 ianuarie 2016 (după cum s-a stabilit supra), iar actul de sesizare a fost emis în luna februarie 2018.

Înalta Curte reţine, în raport de complexitatea cauzei, ca fiind excesivă durata de aproape 8 ani, scursă de la momentul emiterii acuzaţiilor (2016) şi până în prezent, în pragul împlinirii termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru cele trei infracţiuni obiect al judecăţii în apel. Durata procedurii a fost particularizată prin reluarea judecăţii în apel doar pentru cei doi inculpaţi şi pentru cele trei infracţiuni, în urma admiterii recursului în casaţie promovat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Reluarea parţială a judecării apelurilor, impusă prin decizia de casare, nu poate fi imputată inculpaţilor, chiar în contextul unei strategii a apărării - în faţa primei instanţe solicitând aplicarea dispoziţiilor privând procedura recunoaşterii vinovăţiei, iar în apel, în ambele cicluri, încercând o dezicere de această recunoaştere, după cum s-a arătat supra în analiza criticilor formulate de cei doi inculpaţi.

În acest sens, Înalta Curte reţine că o perioadă de aproximativ 6 ani a procedurii, pentru două grade de jurisdicţie, aproape de împlinirea termenelor de prescripţie a răspunderii penale, încalcă dreptul la un proces echitabil pe componenta duratei procedurilor şi justifică remediul reducerii cuantumului pedepsei ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor pedepselor ca efect al incidenţei art. 76 alin. (1) din C. pen., prin reorientarea acestora spre mediul limitelor de pedeapsă.

Pe cale de consecinţă, apelul parchetului ce a vizat netemeinicia sentinţei penale atacate grefată pe greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B., parchetul apreciind că prima instanţă nu a atribuit semnificaţia cuvenită şi a evaluat în mod necorespunzător criteriile specifice de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., va fi respins ca neîntemeiat.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că valorificarea, în speţă

- atât a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (pentru ambii inculpaţi),

- cât şi a cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 (doar pentru inculpatul B.), are ca efect reducerea succesivă a limitelor speciale de pedeapsă, la final urmând a fi reţinute efectele de drept substanţial prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (pentru ambii inculpaţi), în ordinea reglementată de dispoziţiile art. 79 alin. (1) din C. pen.

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.:

- limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (închisoare de la 2 ani la 7 ani) trebuie reduse

· mai întâi, cu o treime, ca efect al circumstanţelor atenuante, prevăzut de art. 76 alin. (2) lit. b) din C. pen. [respectiv, între un minim de 1 an şi 4 luni (16 de luni) şi un maxim de 4 ani şi 8 luni (56 de luni)],

· după care se impune a fi reduse, suplimentar, cu jumătate, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, [respectiv, între un minim de 8 luni şi un maxim de 2 ani şi 4 luni (28 de luni)],

· pentru ca, în final, ca urmare a efectelor de drept substanţial prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele pedepsei închisorii să se situeze între un minim de 5 luni şi 10 de zile şi un maxim de 1 an, 6 luni şi 20 de zile;

- limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (închisoare de la 2 ani la 7 ani) trebuie reduse

· după care se impune a fi reduse, suplimentar, cu jumătate, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, [respectiv, între un minim de 8 luni şi un maxim de 2 ani şi 4 luni (28 de luni)],

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (închisoare de la 2 ani la 7 ani) trebuie reduse

· după care, ca urmare a efectelor de drept substanţial prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele pedepsei principale să se situeze între un minim de 10 luni şi 20 de zile şi un maxim de 3 ani, o lună şi 10 de zile (36 de luni şi 40 de zile).

În lumina aspectelor de fapt şi de drept expuse supra, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi de intimaţii-inculpaţi A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 61/PI din data de 16 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, pe care o va desfiinţa, în parte, sub următoarele aspecte:

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.;

- nereţinerea circumstanţei atenuante judiciare referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu privire la inculpaţii A. şi B.;

- greşita individualizare a pedepselor stabilite inculpaţilor A. şi B..

În cadrul rejudecării în aceste limite,

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.:

1. Va fi înlăturat beneficiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

2. Va fi redus cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., de la 2 ani închisoare, la 1 an şi 6 luni închisoare, cu menţinerea pedepselor accesorii şi complementare, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Timişoara pentru această infracţiune.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.:

1. Va fi redus cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., de la 1 an închisoare, la 9 luni închisoare, cu menţinerea pedepselor accesorii şi complementare, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Timişoara pentru această infracţiune.

2. Va fi redus cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., de la 1 an închisoare, la 9 luni închisoare, cu menţinerea pedepselor accesorii şi complementare, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Timişoara pentru această infracţiune.

3. În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopeşte pedepsele principale stabilite în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 3 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare), inculpatului B. aplicându-i-se pedeapsa principală rezultantă de 1 an închisoare ce va fi executată în regim de detenţie.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze în apel vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul partial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi A. în cuantum de câte 340 de RON va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi de intimaţii-inculpaţi A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 61/PI din data de 16 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată sub următoarele aspecte:

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.;

- greşita individualizare a pedepselor stabilite inculpaţilor A. şi B..

Rejudecând în aceste limite,

I. A..

1. Înlătură beneficiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A..

2. Reduce cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., de la 2 ani închisoare, la 1 an şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, cu menţinerea pedepselor accesorii şi complementare, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Timişoara.

II. B..

1. Reduce cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., de la 1 an închisoare, la 9 luni închisoare, cu menţinerea pedepselor accesorii şi complementare, astfel cum au foist stabilite de Curtea de Apel Timişoara.

2. Reduce cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., de la 1 an închisoare, la 9 luni închisoare, cu menţinerea pedepselor accesorii şi complementare, astfel cum au foist stabilite de Curtea de Apel Timişoara.

Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul partial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi A. în cuantum de câte 340 de RON rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2024.

High Court of Cassation and Justice

scj