Şedinţa publică din data de 17 iulie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin rechizitoriul întocmit la 03.10.2014, în dosarul x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, aşa cum a fost el modificat după finalizarea etapei de cameră preliminară s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 trei infracţiuni în formă continuată), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 C. pen. (69 acte materiale); abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 actualizată raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.; complicitate la şantaj, prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000; complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000; trafic de influenţă (4 infracţiuni dintre care una continuată)¸ prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.;
În fapt, s-a reţinut, în secţiunea III pct. 1 din rechizitoriu că inculpatul:
1.1. A., în intervalul martie- octombrie 2005, a pronunţat un număr de 69 de hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor fapte neconforme realităţii, utilizând înscrisuri sub semnătură privată falsificate şi cunoscând modalitatea frauduloasă în care acestea au fost încheiate şi care în mod voit, a viciat procedura de citare şi de comunicare a părţilor din cadrul acestor procese civile privând părţile pârâte de dreptul la un proces echitabil şi privându-le de exercitarea dreptului de a ataca aceste hotărâri nelegale, fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de magistrat. Astfel, prin îndeplinirea defectuoasă a acestor atribuţii a produs importante pagube, drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice, dar, totodată, a adus o atingere gravă instituţiilor statului, abilitate cu aplicarea legii, punând sub semnul întrebării imparţialitatea instanţelor judecătoreşti şi slăbind astfel încrederea justiţiabililor în ideea înfăptuirii justiţiei. Infracţiunea a fost săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, inculpatul urmărind şi reuşind, în acest fel, să aducă în patrimoniul inculpatului B., foloase materiale necuvenite.
S-a mai reţinut că inculpatul A., în cursul anului 2006, a emis o hotărâre judecătorească, în baza unui contract de vânzare cumpărare falsificat, cunoscând natura ilicită a acestui contract, cu nerespectarea, cu bună ştiinţă, a normelor procedural civile privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, în baza unei acţiuni în instanţă nesemnate, a unei cereri de preschimbare a termenului de judecată, neînregistrată şi prin care a urmărit şi obţinut aducerea în patrimoniul inculpatului B. a unui imobil evaluat, ulterior, la suma de 150.000 euro, faptă prin care s-au adus prejudicii grave de ordin pecuniar, atât persoanei vătămate C., cât şi Primăriei Municipiului Rădăuţi.
1.2. Inculpatul A., prin acţiunile sale directe, l-a sprijinit pe inculpatul B. să exercite presiuni şi constrângeri asupra persoanei vătămată C., cu scopul vădit de a-l deposeda, pe acesta din urmă, de o parte din imobilul situat în strada x nr. 67, municipiul Rădăuţi, imobil deţinut de partea civilă în baza unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Constrângerea a constat în susţinerea morală, realizată prin prezenţa inculpatului cu ocazia aşa-ziselor negocieri care au avut loc între inculpatul B. şi persoana vătămată C., prin inducerea în conştiinţa părţii vătămate a convingerii că inculpata D., soţia inculpatului A. va pronunţa o hotărâre defavorabilă persoanei vătămate, în condiţiile în care aceasta nu va semna o tranzacţie, dar şi prin promisiunea indirectă că, în cazul în care va accepta această tranzacţie, inculpatul A. ar putea-o recompensa printr-o hotărâre pe care să o pronunţe printr-o hotărâre ulterioară, favorabilă părţii vătămate şi în detrimentul Primăriei Municipiului Rădăuţi.
1.3. Inculpatul A., în cursul lunii februarie, a intermediat primirea promisiunii, de către inculpata D. a unui sejur pe litoralul românesc, pentru luna iunie 2014, ce urma a fi achitat de către inculpatul B., în schimbul neîndeplinirii de către acesta a îndatoririi de serviciu, în sensul tergiversării judecării cauzei cu numărul x/2013 al Judecătoriei Rădăuţi.
1.4. Inculpatul A., în intervalul 2013-2014, a primit de la cumpărătoarea de influenţă E., bunuri alimentare, băuturi alcoolice şi promisiunea sumei de 1000 euro, în schimbul intervenţiei pe care inculpatul A. a asumat-o că o va exercita pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului cu numărul x/2014
1.5. Inculpatul A., în acelaşi interval, a primit de la inculpata F., suma de 500 euro şi mai multe produse alimentare, folos ilicit în urma căruia inculpatul a pronunţat o hotărâre favorabilă numitei F., în dosarul nr. x/2012, şi, totodată, a promis că va interveni în recursul declarat de către intimaţi în acelaşi dosar, prin influenţarea unui număr de trei judecători din cadrul Tribunalului Suceava, investiţi cu soluţionarea acestuia.
1.6. Inculpatul A., în intervalul martie- aprilie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit iniţial produse alimentare, iar, ulterior suma de 1000 euro, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuţi, pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei G., în dosarul x/2012
1.7. Inculpatul A. în data de 12.05.2014 a pronunţat o hotărâre ilegală în dosarul x/2013, cunoscând faptul că acţiunea promovată în vederea pronunţării acestei hotărâri se întemeiază pe două adeverinţe false. De asemenea, inculpatul a pronunţat această hotărâre cu nerespectarea normelor imperative şi prin acceptarea sustragerii, de către inculpata H. a unor documente de la dosarul cauzei şi înlocuirea acestora cu alte documente. Prin pronunţarea acestei hotărâri, inculpatul a prejudiciat Primăria Comunei Marginea, pe care a deposedat-o, în mod ilegal, de o suprafaţă de 1200 m.p. atribuind-o unei persoane care nu îndeplinea condiţiile pentru uzucapiunea acestei suprafeţe.
- I. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj, prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000; trafic de influenţ㸠prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000; favorizarea făptuitorului (7 infracţiuni, între care o infracţiune în formă continuată), prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.; instigare la compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen.; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (2 infracţiuni); folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.;
La secţiunea III, pct. 2 din rechizitoriu s-a reţinut în sarcina acestui inculpat următoarea situaţie de fapt:
2.1. Inculpatul I., în cursul lunii aprilie 2014, la solicitarea inculpatului B. şi-a folosit influenţa şi a exercitat presiuni şi constrângeri, în virtutea acestei influenţe, asupra persoanei vătămate C., prin intermediul executorului judecătoresc J. cu scopul de a o determina pe persoana vătămată să renunţe la o parte din imobilul situat în strada x nr. 67 din Municipiul Rădăuţi, pe care-l deţinea în mod legal, în favoarea inculpatului B..
2.2. Acelaşi inculpat, în cursul lunii ianuarie 2014, i-a pretins inculpatului B. suma de 92.000 euro, indicându-i acestuia o persoană apropiată inculpatului căruia B. să-i remită suma, lăsând să se înţeleagă că în urma remiterii acestei sume ar putea să-i asigure protecţie judiciară inculpatului B. şi să-l exonereze pe acesta de răspundere penală, ca urmare a cercetărilor care erau efectuate în două dosare de urmărire penală, instrumentate de către P.J. Rădăuţi şi Direcţia Naţională Anticorupţie.
2.3. Inculpatul I. în urma remiterii acestei sume de bani a intervenit pe lângă numitul K., şeful Serviciului arme, muniţie şi materiale explozive, din cadrul I.P.J. Suceava, în scopul neîntocmirii unui dosar penal inculpatului B., faptă săvârşită în cursul lunii februarie 2014. În urma imposibilităţii obiective a numitului K. de a-l sprijini în acest demers, inculpatul I. a înreprins acţiuni de a o determin pe prim-procuroarea L., să dispună preluarea dosarului cu numărul x/2014 şi să il repartizeze acestuia, spre soluţionare. Întrucât, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale (favorizarea făptuitorului B.) inculpatul I. în cursul lunii mai 2014 a efectuat mai multe demersuri şi a promis, în mod expres, inculpatului B. că-l va exonera de răspunderea penală, în dosarul x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cauză a fost reţinută infracţiunea de favorizarea făptuitorului (2 acte materiale în formă continuată).
2.4. Inculpatul I., în scopul vădit de a-l exonera de la răspunderea penală pe inculpatul B. nu a înregistrat, sub număr de dosar penal procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit în 17.02.2014, a clasat lucrarea constituită în 24.03.2014, printr-o rezoluţie olografă de o manieră care îl punea la adăpost pe inculpatul B. de o redeschidere a cercetărilor şi l-a ţinut tot timpul la curent pe acesta cu privire la conţinutul sesizării iniţiale.
2.5. Acelaşi inculpat i-a furnizat, pe data de 05.02.2014, inculpatului B., informaţii care nu erau destinate publicităţii, clasificate "strict secret", conţinute în informarea numărul x (informare care viza fapte de corupţie săvârşite anterior de B.), în scopul furnizării acestuia a unui folos injust (exonerarea de la răspundere penală).
2.6. Inculpatul I., deşi legal investit cu efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, în baza notei S.R.I. cu numărul x repartizată acestuia în 30.01.2014, şi-a îndeplinit cu bună-ştiinţă în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin neînregistrarea procesului-verbal de sesizare din oficiu sub număr de dosar penal, prin efectuarea de verificări superficiale, şi prin clasarea acestei lucrări cu încălcarea normelor de procedură penală.
2.7. Acelaşi inculpat, deşi legal investit cu efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, în baza notei S.R.I. cu numărul x repartizată acestuia în 30.01.2014, şi-a îndeplinit cu bună-ştiinţă în mod defectuos atribuţiile de serviciu. Prin neînregistrarea procesului-verbal de sesizare din oficiu sub număr de dosar penal, prin efectuarea de verificări superficiale şi prin clasarea acestei lucrări cu încălcarea normelor de procedură penală. Prin maniera adoptată cu ocazia arhivării acestei informări, inculpatul a adus prejudicii instituţiei din care făcea parte, afectându-i credibilitatea în rândul justiţiabililor, propagând ideea că justiţia se face în mod părtinitor, că nu serveşte un interes public şi că este aservită unor interese personale şi de grup.
2.8. Inculpatul I., în cursul lunii februarie 2014, folosindu-şi influenţa de procuror şef secţie şi de persoană desemnată cu supravegherea activităţilor de cercetare penală desfăşurate de lucrătorii I.P.J. Suceava - Serviciul arme, muniţie, materiale explozive, l-a determinat pe numitul K. să nu-i întocmească numitului M. un dosar penal, deşi acesta săvârşise infracţiunea prev.de art. 242 alin. (6) C. pen., şi, mai mult, să-i prelungească, deşi nu întrunea condiţiile prevăzute de lege permisul de port-armă prin aplicarea retroactivă a unei vize de prelungire
2.9 Inculpatul I., în intervalul august 2013 - martie 2014, a intervenit în mod succesiv pe lângă ofiţerul de poliţie judiciară N., din cadrul I.P.J. Suceava- Serviciul Poliţiei Rutiere, şi ulterior, pe lângă procurorul militar O., din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, în scopul exonerării de la răspundere penală a numitului P. faţă de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
2.10. Inculpatul I., în intervalul 26.05-30.05.2014, i-a solicitat ofiţerului de poliţie judiciară Q. să divulge informaţii confidenţiale a căror devoalare ar fi îngreunat urmărirea penală în dosarul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, instigare urmată de divulgarea unor informaţii confidenţiale şi a unui înscris oficial (a căror divulgare fusese autorizată anterior de către procurorul de caz).
2.11 Inculpatul, după obţinerea acestor date, le-a comunicat în 27.05.2014, prin intermediul inculpatului B., inculpaţilor A. şi D., cu scopul vădit de a îngreuna urmărirea penală.
- R. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj, prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000; abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale);
Sub aspectul situaţiei de fapt, la secţiunea III pct. 3 din rechizitoriu, procurorul a reţinut următoarele cu privire la acest inculpat:
3.1. În intervalul iulie 2010- ianuarie 2011, la solicitarea inculpatului B., inculpatul R. a promovat o hotărâre de Consiliul local şi a iniţiat ulterior, o acţiune în instanţă, pe care a susţinut-o ulterior în intervalul 2011-2014, deşi nu avea temei legal, cu scopul de a exercita constrângeri şi presiuni asupra persoanei vătămate C., pentru ca aceasta din urmă, în schimbul renunţării de către Primăria Municipiului Rădăuţi, la această acţiune să cedeze inculpatului B. o parte dintr-un imobil situat pe strada x nr. 67, din municipiul Rădăuţi, pe care-l deţinea în mod legal, şi drept consecinţă să fie absolvit în acest fel de plata unor cheltuieli judiciare către Primăria Rădăuţi, în cuantum, de 65.000 euro.
3.2. Inculpatul R., pentru a sprijini acţiunea de şantaj exercitată de inculpatul B., a dat dispoziţie ca secretarul Primăriei Rădăuţi să încheie, în luna august 2010, un contract de asistenţă juridică cu încălcarea Hotărârii nr. 120 a Consiliului Local, din 22.07.2010, dar şi a O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, faptă prin care au fost lezate atât interesele patrimoniale ale persoanei vătămată C., dar şi interesele patrimoniale ale Primăriei Municipiului Rădăuţi.
3.3. Inculpatul R. a ameninţat-o pe persoana vătămată S., în datele de 28, 29 şi 31 august 2014, cu destituirea dintr-o funcţie de conducere a soţiei acestuia, T., angajata Primăriei Municipiului Rădăuţi, cu scopul de a-l constrânge pe S. să voteze un proiect de lege iniţiat fraudulos de către R. (votul persoanei vătămate fiindu-i necesar inculpatului pentru a obţine majoritatea în Consiliul Local), precum şi cu scopul de a-l determina să demisioneze dintr-un partid politic şi să semneze o adeziune pentru înscrierea în partidul politic din care făcea parte inculpatul.
- B. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracţiuni în formă continuată), prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) şi art. 35 C. pen. (69 acte materiale); complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000; dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.; instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (2 infracţiuni);
În fapt, procurorul a reţinut în sarcina acestui inculpat următoarele:
4.1. Inculpatul B., în intervalul martie- octombrie 2005, l-a sprijinit pe inculpatul A. să pronunţe un număr de 69 de hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor fapte neconforme realităţi, utilizând înscrisuri sub semnătură privată, pe care le falsificase anterior, lezând,. în acest fel, interesele legitime ale mai multor părţi civile şi intrând astfel în mod fraudulos în posesia a aproximativ 42 de hectare de teren situate pe raza Comunei Satu Mare, judeţul Suceava.
4.2. Inculpatul B. l-a sprijinit pe inculpatul A. să pronunţe în mod fraudulos hotărârea cu numărul x/2006, furnizându-i un contract de vânzare-cumpărare falsificat, faptă care a adus atingere patrimoniului persoanei vătămate C. şi Primăriei Municipiului Rădăuţi şi a avut, ca şi consecinţă obţinerea ilicită de către inculpat a unui drept de proprietate asupra imobilului situat pe strada x nr. 67 din municipiul Rădăuţi.
4.3. Acelaşi inculpat, în intervalul 2010-2014, a exercitat constrângeri şi ameninţări, atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, asupra persoanei vătămate C., în scopul determinării acesteia să cedeze în favoarea inculpatului, a unei părţi din imobilul situat în strada x nr. 67, din municipiul Rădăuţi, pe care persoana vătămată îl deţinea în mod legal, în baza unei hotărâri emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
4.4. Inculpatul B., în cursul lunii februarie 2014, i-a oferit inculpatei D. promisiunea achitării unui sejur de zece zile la U. din Mamaia, în scopul neîndeplinirii de către aceasta a atribuţiilor de serviciu, în sensul tergiversării cauzei nr. 503/285/2013 la Judecătoria Rădăuţi.
4.5. Inculpatul B., în cursul lunii ianuarie 2014, i-a remis inculpatului I., prin intermediul unei peroane indicate de către aceasta din urmă, suma de 92.000 euro, în scopul intervenţiilor pe care inculpatul I. urma să le efectueze pentru soluţionarea favorabilă a două dosare penale în care inculpatul B. era cercetat.
4.6. Inculpatul B., pentru a ascunde natura ilicită a modului de dobândire a suprafeţei de 41,59 hectare de teren, respectiv a imobilului situat în Piaţa Unirii nr. 67, din municipiul Rădăuţi, a înstrăinat terenul susmenţionat, direct sau prin intermediari, în cursul anului 2005-2007, concernului austriac V., iar în anul 2011 a înstrăinat imobilul mai susmenţionat, din aceleaşi considerente, societăţii S.C. W. S.R.L., obţinând profituri în cuantum de 4.000.000 RON, respectiv 60.000 euro.
- D. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj, prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000;
Sub aspectul situaţie de fapt, s-a reţinut, în rechizitoriu la secţiunea III, pct. 5, că inculpata:
5.1. D., la solicitarea inculpatului B., în intervalul 2011-2014, a tergiversat judecarea cauzei cu numărul x/2013 la Judecătoria Rădăuţi, acordând un număr nejustificat de 32 de termene pentru a o determina pe persoana vătămată C. să renunţe la cererile de reconvenţionale şi să cedeze o parte dintr-un imobil pe care îl deţinea legal în favoarea inculpatului B..
5.2. Aceeaşi inculpată, în luna februarie 2014, a primit promisiunea achitării de către inculpatul B. a unui sejur de zece zile la U. din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, pentru luna iulie 2014, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, în sensul celor prezentate la punctul 5.1. din actul de sesizare a instanţei.
- H. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi uz de fals (2 infracţiuni aflate în concurs real), prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că:
6.1. Inculpata H. l-a sprijinit pe inculpatul A. pentru ca acesta, în data de 12.05.2014, să pronunţe o hotărâre ilegală în dosarul x/2013, cunoscând faptul că acţiunea promovată în vederea pronunţării acestei hotărâri se întemeiază pe două adeverinţe false, fapte prin care s-au adus prejudicii patrimoniului Primăriei Comunei Marginea.
6.2 Inculpata H., în intervalul august 2013-mai 2014, a utilizat în cadrul procesului civil înregistrat sub numărul x/2013, două adeverinţe emise de către inculpatul X., ambele având menţionate acelaşi număr fictiv, respectiv 7200 din 08.08.2013, cunoscând că aceste adeverinţe atestă fapte neconforme realităţii, obţinând în urma utilizării lor o hotărâre nelegală.
- X. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu care a avut ca urmare obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 48 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi fals intelectual (2 infracţiuni aflate în concurs real), prev. şi ped. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen.;
În fapt, s-a reţinut de către procuror că:
7.1 inculpatul X., în calitate de primar al Comunei Marginea, a întocmit şi semnat două adeverinţe, în lunile mai 2014, respectiv august 2013, cărora le-a atribuit numărul fictiv 7.200/2013, prin care a atestat fapte neconforme realităţii, cunoscând că urmau să fie utilizate în cadrul unui proces civil şi, în urma utilizării cărora, Primăria Comunei Marginea a fost deposedată în mod ilegal de o suprafaţă de 1200 m.p.
- Y. pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. şi instigare la compromitere a intereselor justiţiei, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) C. pen.;
Sub aspectul situaţiei de fapt, la secţiunea III, pct. 8 din rechizitoriu, s-a reţinut că:
8.1 Inculpatul Y., în intervalul 19.05.2014-22.05.2014, i-a solicitat martorului Q., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul D.N.A.-S.T. Suceava, să-i furnizeze informaţii confidenţiale, să-i dezvăluie mijloace de probă din dosarul D.N.A. x/2013 privind situaţia procesuală a inculpatului B., lucru pe care martorul Q. l-a dus la îndeplinire, la data de 22.05.2014, fiind autorizat ca investigator cu identitate reală în acest sens.
8.2 Acelaşi inculpat a utilizat informaţiile obţinute şi le-a transmis mai departe inculpatului B. în data de 24.05.2014, cu scopul vădit de a-l sprijini pe acesta din urmă pentru a se sustrage urmăririi penale.
- F. pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
În fapt, organele de urmărire penală au reţinut că inculpata F.:
9.1. În intervalul 2013-2014, i-a oferit inculpatului A., suma de 500 euro şi mai multe produse alimentare, folos ilicit în urma căruia inculpatul a pronunţat o hotărâre favorabilă numitei F., în dosarul nr. x/2012, şi, totodată, a promis că va interveni în recursul declarat de către intimaţi în acelaşi dosar, prin influenţarea unui număr de trei judecători din cadrul Tribunalului Suceava, investiţi cu soluţionarea acestuia.
9.2. Inculpata F. a sprijinit-o şi a intermediat oferirea de către E. inculpatului A., produse alimentare şi promisiunea sumei de 1000 euro, în scopul utilizării influenţei de către inculpatul A.,pe lângă judecători investiţi cu soluţionarea unei cauze civile, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile inculpatei E..
- E. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
S-a reţinut în fapt, că inculpata E.:
10.1. în intervalul 2013-2014, i-a oferit inculpatului A. bunuri alimentare, băuturi alcoolice şi promisiunea sumei de 1000 euro, în schimbul intervenţiei pe care inculpatul a asumat-o că o va exercita pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului cu numărul x/2014
- G. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că:
11.1 în intervalul martie - aprilie 2014, a oferit inculpatului A., care în intervalul martie- aprilie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, produse alimentare, iar, ulterior suma de 1000 euro, în schimbul promisiunii că acesta va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuţi, pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei G., în dosarul x/2012
- Z. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că:
12.1 a sprijinit şi a intermediat oferirea de către inculpata G. inculpatului A., care în intervalul martie- aprilie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, produse alimentare, iar, ulterior suma de 1000 euro, în schimbul promisiunii că acesta va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuţi, pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei G., în dosarul x/2012
- S.C. AA. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că:
13.1. prin reprezentant legal, inculpatul B. în numele persoanei juridice a înstrăinat, în data de 29.07.2011 martorului BB., reprezentant legal al S.C. W. S.R.L., imobilul situat în strada x nr. 67 din municipiul Rădăuţi, cunoscând că a fost dobândit în urma săvârşirii de infracţiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestuia.
B. Camera preliminară
Prin încheierea penală din 17 iunie 2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj, în baza art. 345 C. proc. pen.., s-au admis excepţiile formulate de inculpaţii A., I., R., B., D., H. şi Y., implicit şi cu privire la inculpaţii Z., E., G., S.C. AA., X. şi F. şi, în temeiul art. 280 - 282 C. proc. pen.. s-a dispus:
- anularea parţială a ordonanţei de începere a urmăririi penale din 18.06.2016 faţă de inculpaţii A., I., R., B., D., H. şi Y., CC., Z., E., G., F. şi DD., (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de extindere a cercetărilor penale şi de începere a urmăririi penale din data de 16.07.2014 faţă de inculpatul I., (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de extindere a cercetărilor penale şi de începere a urmăririi penale din data de 17.09.2014 faţă de inculpatul I. şi B., (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de extindere a cercetărilor penale şi de începere a urmăririi penale din data de 30.07.2014 faţă de X. şi H., B., S.C. AA. S.R.L., K. şi I. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de extindere a cercetărilor penale şi de începere a urmăririi penale din data de 08.09.2014 faţă de R.;
- anularea ordonanţei de extindere a cercetărilor penale şi de începere a urmăririi penale din data de 31.07.2014 faţă de EE.;
- anularea ordonanţei de extindere a cercetărilor penale şi de începere a urmăririi penale din data de 22.06.2014 faţă de B.;
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 23.06.2014 faţă de inculpatul I.;
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 16.07.2014 faţă de inculpatul I. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 22.09.2014 faţă de inculpatul I.;
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 22.06.2014 faţă de inculpata H. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 04.08.2014 faţă de inculpata H. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 15.07.2014 faţă de inculpata D. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 16.09.2014 faţă de inculpatul X. (dos. u.p);
- anularea Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 22.06.2014 faţă de inculpata E. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 23.06.2014 faţă de inculpatul Y. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 22.06.2014 faţă de inculpata F. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 08.08.2014 faţă de inculpata G.(dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 08.08.2014 faţă de inculpata Z. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 22.06.2014 faţă de inculpatul B. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 04.08.2014 faţă de inculpatul B. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 22.09.2014 faţă de inculpatul B. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 15.09.2014 faţă de inculpata S.C. AA. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 22.06.2014 faţă de inculpatul A. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 11.09.2014 faţă de inculpatul R. S.R.L. (dos. u.p);
- anularea ordonanţei din data de 21.05.2014 de autorizare a ofiţerului de poliţie judiciară Q. să desfăşoare anumite activităţi în calitate de investigator cu identitate reală;
- anularea ordonanţei din data de 22.05.2014 prin care s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu de la data de 22.05.2014 ora 16:00 până la data de 24.05.2014, ora 16:00 a interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de către Q. şi Y., precum şi supravegherea video - audio sau prin fotografiere a numiţilor Q. şi Y.;
- anularea autorizaţiei nr. x din data de 22.05.2014 pentru interceptarea şi înregistrarea cu titlu provizoriu pe bandă magnetică ori pe alt tip de suport de convorbiri/comunicări telefonice, conform art. 141 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..;
- anularea dispoziţiilor de trimitere în judecată a inculpaţilor A., I., R., B., D., H., Y., Z., E., G., S.C. AA., X. şi F., din cuprinsul rechizitoriul emis la data de 03.10.2014 în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, secţia de combatere a corupţiei Bucureşti (pag. 336 - 341, vol. 1 dos. u.p);
II. În baza art. 345 C. proc. pen., s-au admis, în parte, excepţiile formulate de către inculpaţii A., I., R., B., D., H. şi Y. implicit şi cu privire la inculpaţii Z., E., G., S.C. AA., X. şi F. şi, în consecinţă, în temeiul art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., s-a dispus excluderea următoarelor probe:
- procesul-verbal, încheiat la data de 23.05.2014, de redare în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de către Y. în data de 22.05.2014,;
- procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2014 de redare în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de către Y. în ziua de 22.05.2014,;
- procesul-verbal, încheiat la data de 23.05.2014, de redare în formă scrisă a conversaţiei purtate în mediul ambiental în ziua de 22.05.2014, între numiţii Y. şi Q. şi planşa fotografică;
- procesul-verbal, încheiat la data de 17.06.2014, de redare în formă scrisă a conversaţiei purtată în mediul ambiental în ziua de 26.05.2014 între numiţii I. şi Q.,;
- procesul-verbal, încheiat la data de 19.06.2014, de redare în formă scrisă a conversaţiei purtată în mediul ambiental în ziua de 30.05.2014 între numiţii I. şi Q.,;
- declaraţiile martorului Q. din data de 21.05.2014, (dos. u.p.) din data de 23.05.2014, din data de 13.06.2014,;
- procesul-verbal, întocmit de către procuror la data de 23.07.2014, cu privire la constatarea efectuării activităţilor cu ocazia autorizării instigatorului cu identitate reală, autorizare dispusă prin Ordonanţa 353/P/2013 din data de 21.05.2014,;
- procesul-verbal, încheiat la data de 21.05.2014 de către procuror, de întocmire a unei ordonanţe de începere a urmăririi penale din data de 06.02.2014, în care s-a descris în mod real situaţia de fapt ce face obiectul cercetărilor în dosarul penal nr. x/2013 şi în care s-a menţionat fictiv faptul că în cauză s-a dispus începerea urmării penale "in personam" faţă de persoanele cercetate, ordonanţă care conţine un număr de 8 file,;
- procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2014 de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. de predare a Ordonanţei de începere a urmăririi penale nr. 353/P/2013 din data de 06.02.2014 compusă din 8 file menţionată mai sus,;
- ordonanţa de începere a urmăririi penale din data de 06.02.2014, în care s-a descris în mod real situaţia de fapt ce face obiectul cercetărilor în dosarul penal nr. x/2013 şi în care s-a menţionat fictiv faptul că, în cauză s-a dispus începerea urmării penale "in personam" faţă de persoanele cercetate, ordonanţă care conţine un număr de 8 file,;
- procesul-verbal încheiat la data de 21.05.2014 de redare în formă scrisă a conversaţiei purtată în mediul ambiental în ziua de 30.04.2014 în biroul lui A.,;
- procesul-verbal încheiat la data de 19.05.2014 de redare în formă scrisă a conversaţiei purtată în mediul ambiental în ziua de 07.05.2014 în biroul lui A.,;
- procesul-verbal încheiat la data de 21.05.2014 de redare în formă scrisă a conversaţiei purtată în mediul ambiental în ziua de 30 aprilie 2014 în biroul lui A.,;
- declaraţie de suspect A. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014,;
- declaraţia inculpatului A. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal din data de 22.06.2014 de aducere la cunoştinţă a inculpării,;
- declaraţie de suspect I. din data de 23.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 23.06.2014,;
- declaraţie de inculpat I. din data de 23.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 23.06.2014,;
- declaraţie de suspect I. din data de 16.07.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 16.07.2014,;
- declaraţie de inculpat I. din data de 16.07.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 16.07.2014,;
- declaraţie de suspect I. din data de 05.08.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 05.08.2014,;
- declaraţie de suspect I. din data de 22.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.09.2014,;
- declaraţie de inculpat I. din data de 22.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.09.2014,;
- declaraţie de suspect B. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014,;
- declaraţie de inculpat B. din data de 23.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014,;
- declaraţie de suspect B. din data de 04.08.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 04.08.2014,;
- declaraţie de inculpat B. din data de 04.08.2014;
- declaraţie de suspect B. din data de 22.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.09.2014,;
- declaraţie de inculpat B. din data de 22.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.09.2014,;
- declaraţie de inculpat B. din data de 23.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014,;
- procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale din data de 22.09.2014,;
- declaraţie de suspect R. din data de 23.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 23.06.2014,;
- declaraţie de suspect R. din data de 11.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 11.09.2014,;
- declaraţie de inculpat R. din data de 11.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 11.09.2014,;
- declaraţie de suspectă D. din data de 15.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 15.07.2014,;
- declaraţie de inculpat D. din data de 15.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 15.07.2014,;
- declaraţie de suspect Y. din data de 23.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 23.07.2014,;
- declaraţie de inculpat Y. din data de 23.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 23.07.2014,;
- declaraţie de suspect X. din data de 31.07.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 31.07.2014,;
- declaraţie de inculpat X. din data de 16.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 16.09.2014,;
- declaraţie de suspectă H. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014,;
- declaraţie de inculpată H. din data de 22.06.2014;
- declaraţie de inculpată H. din data de 04.07.2014;
- declaraţie de suspectă H. din data de 04.08.2014 2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 04.08.2014;
- declaraţie de suspectă Z. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014;
- declaraţie de inculpată Z. din data de 12.08.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 12.08.2014;
- declaraţie de suspectă F. din data de 22.06.2014şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014;
- declaraţie de inculpată F. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014;
- declaraţie de suspectă G. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014;
- declaraţie de inculpată G. din data de 12.08.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 12.08.2014;
- declaraţie de suspectă E. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014;
- declaraţie de suspect CC. din data de 22.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 22.06.2014;
- declaraţie de suspect DD. din data de 23.06.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 23.06.2014;
- declaraţie de suspectă EE. din data de 31.07.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 31.07.2014;
- declaraţie de suspectă EE. din data de 16.09.2014
- declaraţie de suspect K. din data de 05.08.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 05.08.2014;
- declaraţie de suspect K. din data de 16.09.2014;
- declaraţie de inculpat S.C. AA. S.R.L. din data de 15.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 15.09.2014;
- declaraţie de suspect S.C. AA. S.R.L. din data de 15.09.2014 şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 15.09.2014 .
III. În baza art. 345 C. proc. pen.., s-au admis excepţiile şi cererile formulate de inculpaţii A., I., R., B., D., H., Y. implicit şi cu privire la inculpaţii Z., E., G., S.C. AA., X. şi F., referitoare la neregularitatea rechizitoriului şi, în consecinţă, s-a constatat neregularitatea rechizitoriului emis la data de 3 octombrie 2014 în dosarul x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Combatere a Corupţiei DNA, secţia de combatere a corupţiei Bucureşti după cum urmează:
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (în formă continuată), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, actualizată, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen. (69 acte materiale); abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, actualizată, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.; complicitate la şantaj, prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000; complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 rap.; trafic de influenţă (3 infracţiuni dintre care una continuată), prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.; luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen..; abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A. într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: complicitate la şantaj, prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000; trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000; favorizarea făptuitorului (6 infracţiuni, între care o infracţiune în formă continuată), prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.; instigare la compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen.; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap.la art. 297 alin. (1) C. pen. cu ref.la art. 132 din Legea nr. 78/2000; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite prev.şi ped.de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpatului I. într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: complicitate la şantaj, prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000; abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen.; şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), reţinute în sarcina inculpatului R. într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, actualizată, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen. (69 acte materiale); complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, actualizată, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.; şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000; dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.; spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen. (2 infracţiuni), reţinute în sarcina inculpatului B., într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: complicitate la şantaj prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000; luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina inculpatei D., într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen.; uz de fals (2 infracţiuni aflate în concurs real), prev. şi ped. de art. 323 C. pen., cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen. reţinute în sarcina inculpatei H., într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.; instigare la compromitere a intereselor justiţiei prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpatului Y., într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu care a avut ca urmare obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 48 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, actualizată, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen.; fals intelectual (2 infracţiuni aflate în concurs real), prev. şi ped. de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplic.art. 5 alin. (1) din C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpatului X., într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. 1968 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.; cumpărare de influenţă art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; complicitate la cumpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap la art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina inculpatei F., într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina inculpatei E. într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpatei Z. într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: cumpărare de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpatei G. într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- descrierea deficitară în fapt şi în drept a infracţiunilor de: spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpatei S.C. AA. într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în accepţiunea elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţei;
- omisiunea indicării tuturor persoanelor ce au calitate în acest proces penal şi locul unde urmează a fi citate, respectiv al omisiunii indicării subiectul pasiv al infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, respectiv Primăria mun. Rădăuţi, Primăria comunei Marginea, jud. Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Tribunalul Suceava pentru Judecătoria Rădăuţi.
S-au respins celelalte cereri şi excepţii invocate de către inculpaţii A., I., R., B., D. şi H..
S-a dispus comunicarea încheierii, conform art. 345 alin. (2). C. proc. pen.., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, secţia de Combatere a Corupţiei Bucureşti în vederea remedierii neregularităţilor expuse mai sus, constatate în actul de sesizare, procurorul care a întocmit rechizitoriul din data de 3 octombrie 2014 în dosar nr. x/2013 urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară al Curţii de Apel Cluj dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei conform art. 345 alin. (3) C. proc. pen.
Prin încheierea penală nr. 675 din 5 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi al art. 4886 din C. proc. pen., s-a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciar penală privind durata procesului penal în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj.
S-a stabilit termen pentru data de 14 martie 2018, până la care să se finalizeze procedura de camera preliminară la Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2014, precum şi data de 17 septembrie 2018, termen până la care, în prezenta cauză, nu se va putea formula contestaţie cu privire la durata procesului.
Prin încheierea nr. 22 din 16 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins ca nefondată, cererea de soluţionare a conflictului pozitiv de competenţă formulată de petentul K..
Prin încheierea penală nr. 1 din 15 aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 6 din Conv. EDO s-a dispus restituirea cauzei ce face obiectul dosarului privind pe inculpaţii B., A., G. (decedată), I., R., X., Z., D., Y., S.C. AA., E., F. şi H., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
Prin încheierea penală nr. 638 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi de inculpaţii B., A., I. şi D. împotriva încheierii penale din data de 17 iunie 2016 şi încheierii penale nr. 1 din data de 15 aprilie 2019, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
S-au desfiinţat încheierile mai sus-menţionate şi, rejudecând:
S-a constatat nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică, respectiv a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental, efectuate cu aparatura tehnică pusă la dispoziţie de către Serviciul Român de Informaţii, dispuse în baza: încheierii nr. 16 din 23.01.2014, şi a autorizaţiei nr. x din 23.01.2014, încheierii nr. 33 din 07.02.2014 şi mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 07.02.2014, încheierii nr. 48 din 06.03.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 06.03.2014, încheierii nr. 57 din 18.03.2014, şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 18.03.2014, încheierii nr. 61 din 21.03.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 21.03.2014, încheierii nr. 81 din 03.04.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 03.04.2014, încheierii nr. 96 din 15.04.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 15.04.2014, încheierii nr. 109 din 29.04.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 29.04.2014, încheierii nr. 144 din 05.06.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 05.06.2014, încheierii nr. 210 din 09.09.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 09.09.2014, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi a ordonanţei nr. 353/P/2013 din 22.05.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi a autorizaţiei nr. x din 22.05.2014, confirmate prin încheieriea nr. 134 din 23.05.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 23.05.2014, emise de de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi a celor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională nr. x din 15.02.2013, nr. x din 14.08.2013, nr. x din 05.11.2013 emise de ÎCCJ.
În baza art. 102 alin. (2)-(3) C. proc. pen.., au fost excluse din materialul probator datele obţinute prin procedeele probatorii menţionate, respectiv notele de redare de către SRI - UM 0822 Suceava, procesele-verbale şi planşele fotografice, obţinute în baza mandatelor menţionate şi suporţii optici aferenţi.
S-a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor optici, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din cuprinsul rechizitoriului nr. x din data de 03.10.2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei (excludere fizică prin intrevenţie directă).
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 03.10.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, legalitatea administrării probelor (cu excepţia celor excluse), a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza penală privind pe inculpaţii B., A., G. (decedată), I., R., X., Z., D., Y., S.C. AA., E., F. şi H..
Prin decizia nr. 257 din 25 martie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorii A., S.C. AA., I. şi B. împotriva încheierii nr. 638 din data de 19 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2014.
C. Judecata în primă instanţă
Prin sentinţa penală nr. 56 din data de 13 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, faptă descrisă la pct. 1.5 din actul de sesizare al instanţei. prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
I-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de judecător prev. de art. 66 lit. g) şi art. 289 alin. (1) C. pen. pe o durată de 3 ani.
I-a fost aplicată inculpatului A. şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a exercita profesia de judecător prev. de art. 66 lit. g) şi art. 289 alin. (1) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu din 22 iunie 2014 până la 2 iulie 2015.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C. pen., 2 infracţiuni -fapte descrise la pct. 1.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- complicitate la şantaj prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 1.2 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..;
- complicitate la luare de mită prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. art. 289 alin. (1) C. pen. rap la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 1.3 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 1.4 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 1.5 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 1.6 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.- faptă descrisă la pct. 1.7 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
II. În baza art. art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. a fost ahitat inculpatul I., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- complicitate la şantaj prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. -fapta descrisă la pct. 2.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 2.2 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- favorizarea infractorului în formă continuată-2 acte materiale - prev. de art. 269 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. faptă descrisă la pct. 2.3 din rechizitoriu în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- favorizarea infractorului prev. de art. 269 alin. (1) cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 2.4 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- folosirea, în orice mod, direc sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 2.5 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- instigare la compromiterea intereselor justiţiei prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 2.6 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 2.7 din rechizitoriu în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- favorizarea infractorului prev. de art. 269 alin. (1) cu aplic. art. 5 C. pen. şi instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., în concurs formal - faptă descrisă la pct. 2.8 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- favorizarea infractorului, prev. de art. 269 alin. (1) cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 2.9 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- instigare la compromiterea intereselor justiţiei prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 2.10 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..;
- favorizarea infractorului prev. de art. 269 alin. (1) cu aplicarea art. 5 C. pen., 2 infracţiuni- faptă descrisă la pct. 2.11 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
III. În conformitate cu prevederile art. art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. a fost achitat inculpatul R., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- complicitate la şantaj prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarae art. 5 C. pen. -faptă descrisă la pct. 3.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..;
- abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 3.2 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..;
- şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (3 acte materiale) - faptă descrisă la pct. 3.3 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
IV. În baza art. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. fost achitat inculpatul B., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen., art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (69 de acte materiale) - faptă descrisă la pct. 4.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen., art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 4.2 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 4.3 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..;
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 4.4 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 4.5 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., 2 infarcţiuni - faptă descrisă la pct. 4.6 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..;
V. În baza art. art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., a fost achitată inculpata D., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- complicitate la şantaj prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicrea art. 5 C. pen. -faptă descrisă la pct. 5.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 5.2 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. .
VI. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., a fost achitată inculpata H., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. - fapta descrisă la pct. 6.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - faptă descrisă la pct. 6.2 din rechizitoriu, raportat la prima adeverinţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. .
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei H. sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - faptă descrisă la pct. 6.2 din rechizitoriu, raportat la cea de a doua adeverinţă, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, efect al deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/20022.
VII. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul X., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. 1968, art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. - pentru fapta descrisă la pct. 7.1 din rechizitoriu, raportat la prima adeverinţă;
- fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. 1968, art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..-pentru fapta descrisă la pct. 7.1 din rechizitoriu raportat la cea de a doua adeverinţă
- complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..-pentru fapta descrisă la pct. 7.1 din rechizitoriu.
VIII. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. a fost achitat inculpatul Y., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- instigare la compromiterea intereselor justiţiei prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 8.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..;
- favorizarea infractorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 8.2 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
IX. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., a fost achiatată inculpata F., sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., faptă descrisă la pct. 9.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
- complicitate la cumpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 9.2 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..;
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei F. sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită prev.de art. 255 C. pen. 1968, art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - faptă descrisă la pct. 9.1 din rechizitoriu, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, efect al deciziilor CCR 297/2018 şi 358/20022.
X. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., a fost achitată inculpata E. sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 10.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
XI. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatelor G. şi Z. sub aspectul comiterii infracţiunilor de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 -pct. 11.1, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.-pct. 12.1, ca urmare a intervenirii decesului acestora.
XII. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. a fost achitată inculpata S.C. AA. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă descrisă la pct. 13.1 din rechizitoriu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Au fost respinse acţiunile civile promovate de către părţile civile FF., GG., HH., II., JJ., C. şi KK., conform art. 25 C. proc. pen.
S-a constatat că persoana vătămată T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat că părţile civile S. şi LL. au renunţat la constituirea de parte civilă.
Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă promovată de către S.C. W. S.R.L. îndreptată împotriva inculpatului B. şi S.C. AA. SRL
S-a dispus desfiinţarea adeverinţei nr. x/08.08.2013, cea de a doua emisă şi depusă la dosarul judecătoriei Rădăuţi emisă de Primăria Comunei Marginea, judeţul Suceava cu privire la care a fost pronunţată încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpata H..
Au fost respinse cererile de desfiinţare a înscrisurilor sub semnătură privată (denumite convenţii) şi a hotărârilor judecătoreşti la baza cărora au stat aceste înscrisuri sentinţa civilă nr. 853 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 856 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 857 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 858 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 859 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 860 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 861 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 862 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 863 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 875 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 874 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 873 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 872 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei^ Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 870 din 22.03.2005, pronunţată fn dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 869 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 868 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 867 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 866 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 865 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 864 din 22.03.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005;
Sentinţa civilă nr. 1521 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1527 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi nr. 2683/2005; sentinţa civilă nr. 1528 dii 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1529 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1530 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1531 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1532 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1533 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1534 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1535 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1536 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1537 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1538 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1539 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civila nr. 1540 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1541 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1542 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1543 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1544 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1545 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1546 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1547 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1548 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1549 din 23.05,2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 1550 din 23.05.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005;
Sentinţa civilă nr. 2828 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2826 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 2827 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2839 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2628 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 2840 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2841 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2842 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 2629 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2630 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2843 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 2631 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2632 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2633 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 2634 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2844 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2635 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 2636 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2637 din 30.09.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2845 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; Sentinţa civilă nr. 2846 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2847 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005; sentinţa civilă nr. 2848 din 18.10.2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Rădăuţi cu nr. x/2005;
- Sentinţa civilă nr. 1683 din 20.06.2006, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2006;
- Contractul de vânzare cumpărare din 17.03.2006, între S.C. MM. S.R.L. şi NN.;
- Contractul de vânzare cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public "OO.", sub numărul x din 05.10.2006, încheiat între PP., NN. şi SC. QQ.;
- Contractul de vânzare cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public "OO.", sub numărul x din 26.09.2007, încheiat între S.C. QQ. şi S.C. AA.;
- Contractul de vânzare cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public "RR.", sub numărul x din 29.07.2011, încheiat între S.C. AA. şi S.C. W. S.R.L.;
- Sentinţa Civilă nr. /70 C. civ. din 12.05.2014, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2013
- Adeverinţa nr. x/08.0.8.2013 emisă de Primăria Comunei Marginea, judeţul Suceava către Judecătoria Rădăuţi;
- Sentinţa civilă nr. 1683/20 iunie 20206 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2006.
A fost menţinut sechestrul asigurator dispus prin încheierea penală nr. 167 din 06.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 3810 euro ridicată cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului A..
În temeiul art. 404 raportat la art. 249 şi urm C. proc. pen.. s-a dispus ridicarea următoarelor măsuri asigurătorii:
1. a celor dispuse prin încheierea nr. 42 din 05.03.2021, pronunţată în dosarul x/2014, respectiv poprirea asiguratorie asupra contului x deschis la SS., titular B., până la concurenţa sumei de 4.000.000 RON şi 60.000 euro şi
2. a celor dispuse prin ordonanţa din 04.07.2014 asupra conturilor inculpatei S.C. AA.-AA. S.R.L..
3. a celor dispuse prin încheierea penală nr. 167 din 06.09.2021 pronunţată în dosar x/2014, respectiv
*asupra sumei de 11.250 euro şi 1000 USD ridicate cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului I.;
* asupra imobilului situat în Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67 compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp; magazie în suprafaţă de 21, 71 mp şi magazie în suprafaţă de 51,32 mp, înscris în CF x din 2006;
* asupra sumei de 6.301.308 RON consemnată de către TT. S.R.L. Sucursala Rădăuţi (fosta V. S.R.L. Sucursala Rădăuţi) cu destinaţia contravaloare cauţiune, conform recipisei de consemnare nr. x;
* asupra sumei de 10.000.000 RON consemnată de către S.C. UU. S.R.L., cu destinaţia sumă la dispoziţia instanţei conform recipisei de consemnare nr. x/1 .
Raportat la soluţiile pronunţate cu privire la acţiunea penală a fost respinsă cererea de confiscare:
- a suprafeţei de 41,59 ha teren situată pe raza municipiului Rădăuţi şi a comunei Satu Mare aşa cum este ea individualizată la pct. 1 din rechizitoriu;
- a imobilului situat în Rădăuţi Piaţa Unirii nr. 67;
- a suprafeţei de teren de 1200 mp de pe raza comunei Marginea;
- a sumei de 92.000 euro de la inculpatul I..
S-a constatat că inculpaţii B., I., R. au fost reţinuţi, arestaţi preventiv şi arestaţi la domiciliu, astfel: inculpatul B. din data 23 iunie 2014 până la data de 02 iulie 2015, inculpatul I. din data de 23 iunie 2014 până la data de 02 iulie 2015 şi inculpatul R. din data de 11 septembrie 2014 până la data de 16 iunie 2015.
Au fost stabilite în favoarea Baroului Cluj sumele reprezentând onorariile parţiale şi integrale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu şi s-a dispus ca aceste sume să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţie.
A fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 30.000 RON pentru faza de urmărire penală, cameră preliminară şi fond, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a procedat la analizarea situaţiei juridice a fiecărui inculpat trimis în judecată, prin raportare la acuzaţiile formulate şi probele legal administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti.
Astfel, s-a reţinut că prin rechizitoriul din 3 octombrie 2014, întocmit în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţie, la pct. 1.1 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 actualizată raportat la art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 5 alin. (1) şi art. 35 C. pen. constând în aceea că, în intervalul martie- octombrie 2005, a pronunţat un număr de 69 de hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor fapte neconforme realităţii, utilizând înscrisuri sub semnătură privată falsificate şi cunoscând modalitatea frauduloasă în care acestea au fost încheiate şi care, în mod voit, a viciat procedura de citare şi comunicare a părţilor în cadrul acestor procese civile privând părţile pârâte de dreptul la un proces echitabil şi de exercitarea dreptului de a ataca aceste hotărâri nelegale. Astfel, prin îndeplinirea defectuoasă a acestor atribuţii a produs pagube importante, drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice, dar, totodată, a adus o atingere gravă instituţiilor statului abilitate cu aplicarea legii, punând sub semnul întrebării imparţialitatea instanţelor judecătoreşti şi slăbind astfel încrederea justiţiabililor în ideea înfăptuirii justiţiei.
S-a mai notat din actul de inculpare că infracţiunea a fost săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul urmărind şi reuşind, în acest fel, să aducă în patrimoniul inculpatului B., foloase materiale neavenite.
În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut şi că în cursul anului 2006 a emis o hotărâre judecătorească în baza unui contract de vânzare cumpărare falsificat, cunoscând natura ilicită a acestui contract, cu nerespectarea cu bună-ştiinţă, a normelor procedural civile privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, în baza unei acţiuni în instanţă nesemnate, a unei cereri de preschimbare a termenului de judecată, neînregistrată şi prin care a urmărit şi obţinut aducerea în patrimoniul inculpatului B. a unui imobil evaluat ulterior, la suma de 150.000 euro, faptă prin care s-au adus prejudicii grave de ordin pecuniar, atât persoanei vătămate C., cât şi Primăriei Municipiului Rădăuţi, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 actualizată raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Instanţa a susţinut că în actual C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu constă în: fapta funcţionarului public, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.
Prin decizia nr. 405/2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
S-a mai notat că, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Analizând acuzaţiile formulate împotriva inculpatului judecătorul primei instanţa a precizat, cu titlu preliminar, că în opinia sa, modalitatea în care un judecător înţelege să-şi gestioneze activitatea de judecată, în concret să dispună preschimbarea termenului de judecată, care se realizează printr-o simplă rezoluţie a magistratului, nefiind susceptibilă de a fi pusă în discuţia contradictorie a părţilor, modalitatea de apreciere a probatoriului administrat, textele legale aplicabile şi modul de interpretare a acestora nu pot echivala cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, astfel că nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Verificarea şi stabilirea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a instanţelor superioare de control judiciar şi nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală (decizia penală nr. 3126 din 6 octombrie 2008 a ÎCCJ).
În acest sens, sunt şi prevederile art. 18 alin. (2) Legea privind organizarea judiciară conform căreia "hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale".
Au fost apreciate drept relevante şi considerentele din cuprinsul sentinţei penale nr. 157/2020 a ÎCCJ, potrivit cărora:
"instanţele şi parchetele sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu pot conduce prin ele însele la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu; răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţia în care acestea şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, au cunoscut caracterul vădit abuziv al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane".
Analizând infracţiunile de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. judecătorul de la prima instanţă a reţinut că acuzaţiile de "atestare a unor fapte neconforme realităţii, utilizând înscrisuri sub semnătură privată şi cunoscând modalitatea frauduloasă în care acestea au fost încheiate" pronunţând astfel 69 de hotărâri judecătoreşti şi respectiv, "emiterea unei hotărâri judecătoreşti în baza unui contract de vânzare cumpărare falsificat, cunoscând natura ilicită a acestui contract" vizează legalitatea şi temeinicia unor hotărâri judecătoreşti. Or, aşa cum s-a arătat anterior, aspecte pot fi verificate doar cu prilejul exercitării căilor de atac în condiţiile şi termenele legale, de către instanţele competente.
Dincolo de aceste aspecte s-a considerat că, afirmaţiile organelor de urmărire penală cu privire la caracterul fals al unor contracte sub semnătură privată, natura ilicită a unui contract de vânzare cumpărare sunt simple supoziţii, nesusţinute de vreo probă de la dosar.
Caracterul fals al unui act sub semnătură privat se stabileşte prin hotărâre judecătorească definitivă, civilă sau penală.
La fel de nesusţinute, de probatoriul administrat s-a reţinut că sunt şi referirile la natura ilicită a contractului de vânzare cumpărare ce ar constitui obiectul celei de a 2-a infracţiune de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului, precum şi afirmaţiile că inculpatul ar fi cunoscut modalitatea frauduloasă în care înscrisurile sub semnătură privată ar fi fost încheiate şi cunoaşterea naturii ilicite a contractului de vânzare-cumpărare.
În urma analizării vastului material probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, instanţa a arătat că nu s-au identificat probe care să susţină cele afirmate de acuzare.
Deopotrivă, s-a observat că, inclusiv, prin actul de sesizare al instanţei s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, fals material şi uz de fals săvârşite de inculpatul B., A. şi alţii întrucât a intervenit prescripţia faptelor prevăzute de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 323 C. pen. şi art. 289 C. pen. 1968, iar alte înscrisuri, ordonanţe ale procurorului, hotărârile judecătoreşti care să confirme caracterul fals al înscrisurilor sub semnătură privată şi natura ilicită a contractului de vânzare cumpărare nu au fost depuse în cauză.
Raportat la aspectele expuse anterior, s-a arătat că, se poate vorbi de existenţa infracţiunii de abuz în serviciu imputate inculpatului A. în calitatea sa de judecător, doar din perspectiva încălcării voite, cu rea-credinţă a atribuţiilor specifice desfăşurării activităţii administrative şi a modului de gestionare a dosarelor, iar nu din prisma legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate.
În această ordine de idei, s-a reţintu că la data de 4 martie 2005 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a fost înregistrat dosar nr. x/2005 având ca obiect constatare vânzare cumpărare, cererea de chemare în judecată fiind formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu numiţii VV., WW., XX.- pct 1; YY. şi ZZ. pct. 2; AAA. şi BBB. - pct 3;CCC. - pct. 4; JJ.- pct. 5; DDD.- pct. 6; EEE.- pct. 9; FFF. - pct. 10; GGG. - pct. 11, HHH. şi III. pct. 12; JJJ. - pct. 14; KKK.- pct. 15; LLL. pct. 16; MMM.- pct. 17; NNN.- pct. 18; OOO., PPP. şi QQQ. - pct. 13; RRR. pct. 19; SSS. - pct. 20; TTT. - pct. 21; UUU. - pct. 7; VVV. - pct. 8.
Reclamantul B. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare încheiate cu pârâţii menţionaţi anterior, invocând faptul că a fost încheiat cu aceştia, direct sau prin mandatarii lor antecontracte de vânzare-cumpărare prin care pârâţii şi-au asumat obligaţia de a-i vinde suprafeţe de teren.
Acest dosar a fost repartizat judecătorului A. care a stabilit primul termen de judecată la 4 aprilie 2005.
La solicitarea reclamantului, inculpatul A. a preschimbat termenul de judecată pentru 22 martie 2005, dată la care a dispus disjungerea capetelor de cerere urmând a fi constituit câte un dosar pentru fiecare dintre pârâţi şi, la aceeaşi dată, a pronunţat 21 de sentinţe civile prin care a admis acţiunile formulate, dispunând totodată şi intabularea dreptului de proprietate.
Prima instanţă a precizat că după repartizarea unui dosar unui judecător, acesta are nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a lua toate măsurile legale pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei,
Împrejurarea că solicitarea de preschimbare a termenului de judecată nu are dată certă, presupunându-se astfel că nu a trecut pe la Compartimentul Registratură nu este de natură a afecta legalitatea măsurii dispuse de către magistrat în condiţiile în care, preschimbarea termenului se poate dispune chiar şi din oficiu, având în vedere volumul de muncă, numărul de dosare dintr-o şedinţă şi ţine, de pregătirea şedinţelor de judecată.
De asemenea, s-a apreciat că, dispoziţia de disjungere şi de formare a 21 de dosare separate, dispusă în şedinţă publică ţine de pregătirea judecăţii, buna administrare a actului de justiţie astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor.
A mai reţinut prima instanţă că, la data de 26 aprilie 2005 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a fost înregistrat dosarul nr. x/2005 având ca obiect executare antecontract de vânzare cumpărare, acţiunea fiind formulată de către reclamantul WWW.- împuternicit de numitul B. în contradictoriu cu pârâţii XXX.- pct. 1; YYY.; ZZZ.; AAAA.; BBBB.; CCCC.; DDDD.; KKK.; EEEE.; FFFF.; GGGG.; HHHH.; IIII.; JJJJ.; KKKK.; LLLL.; MMMM.; NNNN.; OOOO.; PPPP.; QQQQ.; RRRR. şi SSSS..
La termenul de judecată fixat la 23 mai 2005 s-a dispus disjungerea capetelor de cerere şi formarea unui dosar pentru fiecare dintre pârâţi şi au fost soluţionate acţiunile civile prin admiterea lor.
S-a mai notat că, în 21 septembrie 2005 pe rolul aceleaşi instanţe, Judecătoria Rădăuţi, a fost înregistrat dosarul nr. x/2005 având ca obiect executare antecontract de vânzare cumpărare, acţiunea fiind formulată de către B. în contradictoriu cu pârâţii YY.; TTTT.; UUUU.; VVVV.; UUUU.; FF.; WWWW.; LLL.; AAAA.; XXXX.; RRR. şi YYYY..
Şi acest dosar a fost repartizat inculpatului A. care a stabilit primul termen de judecată la 18 octombrie 2005.
Şi în acest caz a fost admisă solicitarea reclamantului de preschimbare a termenului de judecată pentru 30 septembrie 2005. Şi cu privire la această cerere de preschimbare a termenului acuzarea a invocat aceleaşi aspecte, respectiv nu a fot semnată, nu purta dată certă.
La termenul de judecată fixat reclamantul completează acţiunea în sensul că solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic şi cu pârâţii ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., II., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ. şi KKKKK..
La 30 septembrie 2005, prin încheiere s-a dispus disjungerea capetelor de cerere şi constituirea de dosare pentru fiecare pârât.
La acelaşi termen se pronunţă 23 de sentinţe civile prin care s-a hotărât admiterea acţiunii formulate de Babiuc.
Cu privire la acest lot, instanţa a reţinut că, acuzarea a afirmat că, în cuprinsul sentinţei civile, se menţionează în fals faptul că la apelul nominal se prezintă reclamantul şi LLLLL., mandatar al pârâţilor TTTT., UUUU.; MMMMM.; FF.; WWWW.; Bălan; NNNNN.; YYYY.; OOOOO.; AAAAA.; PPPPP.; FFFFF. şi CCCCC..
Prima instanţă a suţinut că, potrivit art. 428 C. proc. civ. o hotărâre judecătorească, act autentic face dovada deplină cu privire la constatările personale ale magistratului până la înscrierea în fals.
Astfel, în contextul în care hotărârile judecătoreşti pronunţate de inculpatul A. la data de 30 septembrie 2005 nu au fost constatate ca fiind false, instanţa a arătat că acestea se bucură de prezumţia absolută că aspectele cele consemnate în cuprinsul lor sunt conforme cu realitatea.
În sprijinul celor menţionate au mai fost avute în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (2), art. 153 alin. (3) C. proc. civ., practica şi doctrina, confirmate de art. 428 C. proc. civ.
În continuare, judecătorul de la prima instanţă a analizat fiecare dosar în care s-au pronunţat hotărâri civile de către inculpatul A. şi care sunt vizate de actul de sesizare al instanţei, având în vedere referirie la textele legale care vizează forma C. proc. civ. în vigoare la data pronunţării hotărârilor, respectiv anul 2005 şi a reţinut umrătoarele:
A. 1. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2828 din 18 octombrie 2005 - reclamant B.- pârât YY.- urmare a disjungerii celorlalte petite, privindu-i pe ceilalţi pârâţi. În acest dosar, având în vedere că YY. a cumpărat teren agricol de la QQQQQ. şi RRRRR., s-a dispus citarea acestora, există un script emanând de la RRRRR. din care rezultă că a vândut teren lui YY.. Hotărârea pronunţată în cauză a fost comunicată celor două pârâte.
Audiat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, la data de 15 ianuarie 2021 şi la data de 5 martie 2021, martorul YY. a arătat că a vândut cca 14 ha de teren inculpatului B. însă nu a primit banii în totalitate, că a fost citat la Judecătoria Rădăuţi şi s-a prezentat în instanţă, iar hotărârea nu i s-a comunicat, declarând că-şi menţine în totalitate declaraţia din faza de urmărire penală. Numitele QQQQQ. şi RRRRR. nu au fost audiate de organele de urmărire penală.
2. Dosar nr. x/2005 - reclamantul B. renunţă la judecata în contradictoriu cu pârâta SSSSS..
3. Dosar nr. x/2005 - reclamant B., pârât TTTT. - sentinţa civilă nr. 2626 din 18 octombrie 2005. Din actele dosarului rezultă că pârâtul l-a împuternicit pe LLLLL. să-i reprezinte interesele, mandatarul a fost prezent la proces, hotărârea îi este comunicată acestuia. Audiat în calitate de martor, TTTT. arată în cursul urmăriri penale că i-a vândut inculpatului Babiuc 0,8 ha teren; a semnat contractul de vânzare cumpărare; a semnat şi o procură ca să fie reprezentat în procesul de pe rolul Judecătoriei Rădăuţi personal nefiind chemat niciodată la instanţă. Martorul nu a putut fi audiat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate de către instanţă, survenind decesul acestuia.
4. Dosarul nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2627 pârât VVVV.. Actele dosarului arată că acesta l-a împuternicit pe LLLLL. să-i reprezinte interesele în faţa Judecătoriei Rădăuţi mandatarul a fost prezent la proces şi, după pronunţarea hotărârii, a declarat că renunţă la calea de atac. Audiat în cauză în faza de urmărire penală, VVVV. a arătat că nu se simte păgubit.
În cauză s-a constituit parte civilă fiul lui VVVV., decedat între timp, numitul GG., declaraţia acestuia fiind consemnată la fila x dup. Partea civilă arată în această declaraţie că tatăl său a vândut teren inculpatului B., însă semnătura de pe contract nu îi aparţine şi nici nu au fost primiţi banii stipulaţi ca preţ, nici nu a fost citat în instanţă. În aceste condiţii s-a constituit parte civilă cu suma de 120.000 RON, deoarece consideră că a fost înşelat de B. care i-a oferit un preţ sub preţul pieţei. În faţa instanţei nu s-a prezentat pentru a da declaraţii şi pentru a dovedi pretenţiile solicitat.
5. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2839 - pârât TTTTT.. Studiul dosarului a evidenţiat că acesta a fost citat şi i s-a comunicat hotărârea pronunţată în cauză. TTTTT. a fost audiat în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, prilej cu care a declarat că i-a vândut numitului AAAA. o suprafaţă de teren, că nu-l cunoaşte pe inculpatul B., că semnătura de la rubrica vânzător îi aparţine, că avea cunoştinţă de faptul că AAAA. cumpăra terenuri pentru B. şi nu are nici un fel de pretenţii.
6. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2682 - pârât UUUU.. Rezultă din analiza dosarului că acesta l-a împuternicit pe LLLLL. să se prezinte în faţa Judecătoriei Rădăuţi, mandatarul este prezent în sală şi după pronunţarea hotărârii se renunţă la promovarea căii de atac. UUUU., audiat în calitate de martor în faţa instanţei, a arătat că a vândut teren inculpatului B., a semnat contractul de vânzare-cumpărare şi procura şi a primit preţul. Arătându-i-se procura notarială din 23 septembrie 2005, a precizat că-i recunoaşte semnătura.
7. Dosar nr. x/2005 -sentinţa civilă nr. 2840- pârât FF.. Procedura de citare cu acesta s-a îndeplinit, semnată ca rubrica destinatar. Hotărârea pronunţată în cauză i-a fost comunicată la aceeaşi adresă. Audiat în cursul urmăririi penale, FF. arată că i-a vândut teren lui AAAA., că a primit o sentinţă de la Judecătoria Rădăuţi din care rezultă că i-ar fi vândut terenul lui Babiuc. S-a considerat prejudiciat prin faptul că nu a ştiut cui vinde terenul, constituindu-se parte civilă cu suma de 7500 RON, care ar reprezenta valoarea terenului, deşi iniţial declarase că a fost prezent în instanţă.
8. Dosarul nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 2841- pârât WWWW.. Procedura de citare şi comunicarea hotărârii sunt semnate la rubrica destinatar.
În faza de urmărire penală, audiată în calitate de martor, aceasta a arătat că deţinea cca 4200 mp de teren pe care i-a înstrăinat lui AAAA., că nu-l cunoaşte pe inculpatul B., susţine că nu a fost citată, afirmaţie contrazisă de actele dosarului, şi nu se consideră păgubită.
Martora nu a putut fi audiată în faţa instanţei, intervenidn decesul acestei.
9. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2842 - pârât LLL.- comunicarea s-a realizat la uşa instanţei.
Audiat în cursul urmăririi penale, martorul arată că i-a vândut teren inculpatului Babiuc, s-a prezentat o dată la Judecătoria Rădăuţi şi nu se consideră prejudiciat în nici un fel.
În faţa instanţei a fost audiat la 24 septembrie 2021, declarând cu acest prilej că îşi menţine declaraţia din cursul urmăririi penale.
10. Dosar nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 2629 - pârât AAAA.- acesta îl împuterniceşte pe LLLLL. să-l reprezinte în instanţă, mandatarul se prezintă personal şi apoi declarată că renunţă la calea de atac.
Audiat în cursul urmăririi penale (ulterior a survenit decesul acestuia) martorul arată că i-a vândut inculpatului B. 54 de ari, nu a fost chemat în instanţă şi nu se consideră prejudiciat.
11. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2630 - pârâtul XXXX..
Această persoană nu a fost audiată în cauză. Din actele dosarului rezultă că lipseşte procura, conform căreia un anume UUUUU. îl împuterniceşte pe LLLLL. să-l reprezinte în proces, iar mandatarul renunţă la promovarea căii de atac. Nici UUUUU. nu a fost identificat de organele de urmărire penală, nefiind audiat.
12. Dosar nr. x/2005 sentinţa civilă nr. 2843- pârât YYYY.. Aparent în acest dosar a fost lipsă de procedură, comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la uşa instanţei. Audiată în cursul urmăririi penale, martora a declarat că este soţia lui VVVVV., decedat în 2010, că nu a încheiat nici un contract cu inculpatul B. pe care nu-l cunoaşte, semnătura de la rubrica vânzător nu-i aparţine, a făcut doar un schimb de terenuri cu AAAA., nu a fost la Judecătoria Rădăuţi şi nu are nici un fel de pretenţii.
În faţa instanţei, martora a arătat că-şi menţine în întregime declaraţia anterioară, nu a primit niciodată citaţie de la Judecătoria Rădăuţi, au făcut un schimb de terenuri cu AAAA.. Ulterior martora a depus un înscris olograf, care atesta că soţul ei i-a vândut inculpatului Babiuc o suprafaţă de teren de 20 de ari.
13. Dosar nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 2631 - pârât ZZZZ.. Se prezintă în sală mandatarul LLLLL. iar apoi se renunţă la calea de atac. Această persoană nu a fost identificată şi audiată în cauză.
14. Dosarul nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 2632 - pârât AAAAA.. Mandatarul se prezintă şi apoi renunţă la promovarea căii de atac.
Audiat în calitate de martor în cursul urmării penale, acesta arată că i-a vândut teren inculpatului B., că îi aparţine semnătura de la rubrica vânzător, că nu a primit niciodată citaţie sau alte documente de la Judecătoria Rădăuţi şi că nu are alte pretenţii civile. Audierea acestuia în mod direct şi nemijlocit de către instanţă nu a fost posibilă, intervenind decesul acestuia.
15. Dosar nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 2633 - pârât BBBBB.. Şi în acest dosar există procura acordată mandatarului LLLLL., mandatar care şi renunţă la promovarea căii de atac.
Audiată în cauză în cursul umrării penale, martora BBBBB. arată că a făcut un schimb de terenuri cu WWWWW., că nu a fost chemată în instanţă. În cursul judecăţii, prin încheierea de şedinţă din 6 septembrie 2021 s-a constatat imposibilitatea obiectivă de audiere a acesteia având în vedere starea de sănătate.
16. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2634 - pârât CCCCC.- acelaşi mandatar LLLLL., se renunţă la promovarea căii de atac.
Audiată în cursul urmăririi penale, martora arată că într-adevăr i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren, însă nu a împuternicit nicio persoană să o reprezinte în instanţă, semnătura de pe procură nu îi aparţine, nu a fost citată şi nici nu a fost prejudiciată în vreun fel.
În faţa instanţei audierea martorei nu a fost posibilă, întrucât a survenit decesul acesteia.
17. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2844- pârât II.. Conform scriptelor de la dosar acesta a fost citat, citaţia nefiind semnată, iar dovada de comunicare a hotărârii este semnată de XXXXX..
Audiat în cursul urmăririi penale, acesta a arătat că a fost obligat să-i vândă terenul lui B., nu a fost la Judecătoria Rădăuţi, nu a primit acasă vreo hotărâre şi se constituie parte civilă cu valoarea reală a terenului, fără a preciza care este aceasta. În faţa instanţei nu s-a prezentat.
18. Dosar nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 2635- pârât DDDDD.- acelaşi mandatar LLLLL., a renunţat la calea de atac. Această persoană nu a fost identificată şi audiată de organele de urmărire penală.
19. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2636- pârât EEEEE.- acelaşi mandatar LLLLL., aceeaşi poziţie procesuală de renunţare la calea de atac.
S-a reţinut că, la fila x d.u.p. există un proces-verbal de consemnare a declaraţiei acestei persoane, care arată că i-a vândut inculpatului B. un teren, însă nu doreşte să dea alte detalii şi că a fost citat în instanţă.
În instanţă martorul nu a putut fi audiat, intervenind decesul acestuia.
20. Dosar nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 2737- pârât FFFFF.- acelaşi mandatar LLLLL., care, în mod similar a reţinuţat la promovarea căii de atac.
La fila x d.u.p. este consemnată declaraţia martorei FFFFF., care arată că a vândut o suprafaţă de teren inculpatului B. deşi nu era singura proprietară şi nu se consideră prejudiciată.
În legătură cu acelaşi teren, a dat detalii şi martorul CC. în cursul urmăririi penale, arătând că această sentinţă a fost pronunţată anterior dezbaterii succesiunii şi doar în contradictoriu cu FFFFF., mătuşa sa, el nefiind citat şi neavând cunoştinţă de proces.
Tot la dosarul de urmărire penală există o plângere formulată în numele lui CC., care însă nu este semnată. Audiat cu privire la acest aspect, martorul a relatat că nu a formulat o atare sesizare.
Martorul a fost audiat şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, arătând că îşi menţine declaraţia concorm căreia, în cursul anilor 2005- 2006, i-a vândut lui AAAA. 69 ari de teren, situat în Satu-Mare, jud. Suceava, teren moştenit de la tatăl său împreună cu YYYYY. şi FFFFF., că nu a fost niciodată citat la Judecătoria Rădăuţi într-un dosar care să aibă ca obiect executare antecontract vânzare-cumpărare şi nicio astfel de sentinţă.
21. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2845 - pârât GGGGG.- procedura de citare nu a fost îndeplinită, adresa fiind incompletă, iar comunicarea sentinţei s-a realizat prin afişare la uşa instanţei.
În faza de urmărire penală această persoană nu a fost identificată şi audiată pentru a da detalii cu privire la existenţa sau inexistenţa unei vătămări a drepturilor sale, cu privire la existenţa unei convenţii cu inculpatul B..
22. Dosar nr. x/2005 - pârât HHHHH.. În cauză s-a renunţat la judecată.
23. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă 2846 -pârât IIIII.- dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu este îndeplinită, comunicarea sentinţei a avut loc prin afişare la uşa instanţei.
Similar cu situaţia expusă la pct. 21, nici această persoană nu a fost identificată şi audiată în cauză.
24. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2847- pârât JJJJJ.- procedura de citare s-a realizat în comuna Marginea fără număr. Comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la uşa instanţei.
Situaţia este similară cu cea descrisă la pct. 23, persoana nu a fost audiată în cursul urmăririi penale.
25. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2848 - pârât KKKKK. - citarea s-a realizat în comuna Satu Mare, fără număr. Comunicarea hotărârii s-a făcut prin afişare la uşa instanţei.
Instanţa a menţionat că şi în acest caz se regăseşte situaţia expusă la pct. 24, 23, 21, 18, 13 şi 11 şi 1.
B. Prima instanţă a mai reţinut că, la data de 26 aprilie 2005 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a fost înregistrat dosarul nr. x/2005, repartizat inculpatului A. primul termen de judecată fiind fixat la 23 mai 2005. Calitatea de reclamant în acest dosar o are WWW., mandatar al inculpatului B..
S-a notat că, în cauză erau 24 de pârâţi, context în care s-a dispus disjungerea petitelor şi formarea a 24 de dosare distincte, după cum urmează:
1. Dosarul nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1521- pârât XXX.- acesta este citat, citaţia este semnată de ZZZZZ., comunicarea hotărârii este semnată personal de pârât.
Audiat în faza de urmărire penală, martorul a declarat că nu a avut niciodată teren în zona în care s-a construit fabrica UU., nu a vândut teren şi nu-l cunoaşte pe inculpatul B., însă generele său AAAAAA., dec. în 2005 a vândut teren în acea zonă.
Mai arată că nu a fost citat niciodată şi semnăturile de la rubrica vânzător nu-i aparţin.
Prin încheierea din 6 septembrie 2021 s-a constatat imposibilitatea obiectivă de audiere nemijlocită a martorului, având în vedere starea sa de sănătate şi vârsta înaintată.
2. Dosarul nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 1528- pârât YYY.- conform scriptelor de la dosar acesta a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare, comunicarea hotărârii realizându-se prin afişare. Audiat în cursul urmăririi penale, martorul arată că s-a vândut teren lui B., a participat la o şedinţă de judecată împreună cu alte persoane, fiind întrebat dacă e de acord cu această vânzare răspunzând afirmativ.
Martorul a decedat pe parcursul procesului penal, neputând fi audiat de instanţă.
3. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1528 - pârât ZZZ. - citat în comuna Satu-Mare, dovada de îndeplinire a comunicării citaţiei este semnată, este comunicată hotărârea.
ZZZ. nu a fost audiat în cursul urmăririi penale, însă la fila f. x d.u.p. se regăseşte declaraţia martorului M., vecin cu ZZZ., care a relatat că a semnat, în calitate de martor o convenţie de vânzare-cumpărare a unui teren de 5000 mp de către ZZZ..
Audiat în faţa instanţei la data de 10 iulie 2022 fila x, martorul a relatat că-şi menţine declaraţia de la urmărirea penală, că a asistat, în calitate de martor, la vânzarea unui teren de 42 de ari de către vecinul său ZZZ. unei alte persoane, nu inculpatul B., că i-a fost remisă o sumă de bani cu acest prilej, că s-a prezentat cu notar pentru a încheia acest contract, deoarece ZZZ. era foarte în vârstă.
4 .Dosarul nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1529 - pârât AAAA. - se consemnează că a fost prezent în sală, fără a i se consemna poziţia procesuală, hotărârea i se comunică. Persoana nu a putut fi audiată, fiind decedată încă din faza de urmărire penală.
5. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1530 - pârât BBBB. - este citat de la adresa din actul de identitate, dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare şi comunicare a hotărârii sunt semnate la rubrica destinatar.
Audiat în cursul urmăririi penale, martorul arată că i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren, a primit şi citaţie şi hotărârea Judecătoriei Rădăuţi şi nu are nici un fel de pretenţii.
Martorul a fost audiat şi de către instanţă, declarând că i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de 20 ari pentru care a primit preţul solicitat, că ştia că se va promova o acţiune în instanţă, a primit citaţie şi hotărârea instanţei, iar apoi s-a prezentat la notar pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare. Nu consideră că a fost prejudiciat în vreun fel.
6. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1531 - pârât BBBBBB. - acesta este citat semnând la rubrica destinatar iar comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la uşa instanţei.
Audiat în cursul urmăririi penale, martorul declară că, deşi nu avea acte de proprietate pe teren, i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de 1000 mp, a fost citat la Judecătoria Rădăuţi, nu are pretenţii civile.
Şi cu prilejul audierii în faţa instanţei, martorul a arătat că i-a vândut inculpatului B. 10 ari de teren la preţul pieţei, s-a prezentat la notar pentru a încheia antecontract de vânzare-cumpărare, a primit citaţie, însă nu mai reţine dacă şi o hotărâre judecătorească.
7 Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1532 - pârât CCCCCC. - acesta a fost citat de la adresa de domiciliu, iar dovada de comunicare a hotărârii a semnat-o personal.
Această persoană nu a fost identificată şi audiată de către organele de urmărire penală.
8. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1533 - pârât CCCC. - citarea şi comunicarea hotărârii au fost realizate la adresa de domiciliu prin afişare. Această persoană nu a fost identificată şi audiată de către organele de urmărire penală.
9. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1534 - pârât DDDD. - în citaţie este menţionată o adresă incompletă, însă dovada de îndeplinire a comunicării hotărârii este semnată personal, fiind consemnată şi o serie de buletin. Această persoană nu a fost identificată şi audiată de către organele de urmărire penală.
10. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1535 pârât KKK. - citaţia este afişată, dovada de comunicare a hotărârii este semnată la rubrica destinatar şi este menţionată şi seria de buletin.
Martorul DDDDDD., audiat la urmărirea penală, arată că este fiul lui KKK. şi are cunoştinţă că acesta a vândut o suprafaţă de teren inculpatului B..
În faţa instanţei, martorul a declarat că îşi recunoaşte semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între ZZZ. şi inculpatul B., nu ştie dacă tatăl său a fost citat pentru un proces la Judecătoria Rădăuţi şi nici dacă a primit vreo hotărâre. A mai arătat că JJJ. este sora sa şi este real că s-ar fi vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren, fără a putea da alte detalii.
11. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1536 - pârât EEEE. - în citaţie este menţionată o adresă incompletă, însă dovada de comunicare a hotărârii este semnată de soţul acesteia şi este menţionată seria buletinului pârâtei.
Audiată în cursul urmăririi penale, martora arată că s-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren, ce aparţinea fratelui său - EEEEEE., decedat în 2005 şi că nu a fost citată la Judecătoria Rădăuţi.
Audierea în condiţii de oralitate şi contradictorialitate în faţa instanţei a martorei nu a fost posibilă, întrucât a survenit decesul acesteia.
12. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1537 - pârâţii FFFF. şi FFFFFF..
S-a reţinut că FFFF. este decedat, citaţia şi comunicarea hotărârii sunt semnate personal de FFFFFF., care nu a fost identificată şi audiată în cursul urmăririi penale.
13. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1538 - pârâta GGGG. - aceasta semnează citaţia la rubrica destinatar, comunicarea hotărârii se realizează prin afişare.
Audiată în cursul urmăririi penale, martora arată că a vândut printr-un act notarial inculpatului B. - 1 ha în locul numit Visa şi nu se consideră păgubită.
La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2021 instanţa a constatat imposibilitatea obiectivă de reaudiere a martorei.
14. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1539 - pârât HHHH. - atât citaţia cât şi comunicarea hotărârii s-au îndeplinit prin afişare. Persoana nu a fost identificată şi audiată în cursul urmăririi penale.
15. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1540 - pârât IIII.- atât citaţia cât şi comunicarea hotărârii s-au îndeplinit prin afişare.
Această persoană a decedat în cursul anului 2010, iar martorul HHHH. a arătat în cursul urmăririi penală că este fratele pârâtului şi are cunoştinţă că acesta i-a vândut un teren inculpatului B..
În curusul judecăţii, la data de 14 mai 2021 prima instanţă a prorogat a se pronunţa asupra reaudierii acestui martor, iar apoi s-a renunţat la audierea sa.
16. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1541 - pârât JJJJ.. S-a reţinut că la fila x dup, există un script la dosar din care rezultă că are cunoştinţă de dosar, procedura de citare cu aceasta s-a realiza, de asemenea i-a fost comunicată şi hotărârea. Audierea sa nu a fost posibilă, întrât a decedat.
17. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1542 - pârât KKKK.- citaţia cuprinde menţiunea că e semnată de socru, comunicarea hotărârii este realizată prin afişare. Această persoană nu a fost identificată şi audiată în cursul urmăririi penale.
18. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1543 - pârât LLLL. - citaţia cuprinde menţiunea că e semnată de mătuşă, dovada de comunicare a hotărârii este semnată personal. Această persoană nu a fost identificată şi audiată în cursul urmăririi penale.
19. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1544 - pârât MMMM.- procedura de citare nu este îndeplinită, comunicarea hotărârii se realizează prin afişare la adresa din buletin.
Audiată în cursul urmăririi penale, martora a arătat că, împreună cu sora ei, i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren fără a semna însă vreun act, nu-şi recunoaşte semnăturile de pe contractul de vânzare-cumpărare şi nici nu a fost vreodată la Judecătoria Rădăuţi.
Cu prilejul declaraţiei date în faţa judecătorului fondului, aceasta a relatat că l-a contactat pe inculpatul B. pentru a-i vinde suprafaţa de 1 ha pe care o deţinea împreună cu sora sa GGGGGG., că a vândut acest teren la un preţ corect fără a semna vreun contract de vânzare-cumpărare, nu mai reţine dacă a fost citată la Judecătoria Rădăuţi într-un dosar în contradictoriu cu B. şi nici dacă s-a prezentat personal în instanţă. Nu are nici un fel de pretenţii.
20. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1545 - pârât NNNN. - atât citarea, cât şi comunicarea hotărârii s-au realizat la adresa de domiciliu. NNNN. nu a fost audiată în cursul urmăririi penale deoarece potrivit declaraţiei martorului HHHHHH., fiul acesteia, suferă de Alzheimer.
21. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1546 - pârât OOOO. - citarea şi comunicarea hotărârii au avut loc la domiciliul acestuia. Cu prilejul declaraţiei din cursul urmăririi penale, martorul a declarat că i-a vândut inculpatului B. o parcelă de teren şi nu ştie dacă a primit citaţie sau comunicarea hotărârii.
În faţa instanţei de judecată, martorul a arătat că-şi menţine declaraţia din cursul urmăririi penale, că s-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren agricol în zona localităţii Satu-Mare, că nu mai reţine dacă a încheiat un contract notarial sau doar sub semnătură privată, nu a fost citat la Judecătoria Rădăuţi şi nici nu i-a fost comunicată vreo hotărâre judecătorească, preţul primit a fost unul corect şi nu se consideră prejudiciat în vreun fel.
22. Dosar nr. x/2005, sentinţa civilă nr. 1547- pârât PPPP., dovada de îndeplinire a procedurii de citare este semnată la rubrica destinatar iar hotărârea i-a fost comunicată. Audiat în cursul urmăririi penale, acesta a arătat că a deţinut o suprafaţă de teren pe care l-a vândut inculpatului B. şi nu se consideră păgubit. În faţa instanţei, acesta nu s-a prezentat, deşi a fost legal citat.
23. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1548 - pârât QQQQ.- dovada de îndeplinire a procedurii de citare este semnată la rubrica destinatar, iar comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la adresa de domiciliu.
QQQQ. a fost audiat în cursul urmăririi penale şi a arătat că i-a vândut inculpatului B. 2500 mp deşi în convenţie se arată că a vândut 5000 mp, convenţia nu e semnată de el, nu a primit citaţie de la Judecătoria Rădăuţi.
În declaraţia olografă martorul arată că soţia sa avea moştenire 0,5 ha pe care le-a vândut inculpatului B..
În faţa instanţei de fond, martorul şi-a menţinut declaraţia din cursul urmăriri penale, arătând că i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de 50 de ari, la preţul pieţei din acel moment, că s-a prezentat la notar şi a încheiat un contract în acest sens, nu a primit nici citaţie, nici vreo hotărâre de la Judecătoria Rădăuţi.
24. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1549 - pârât RRRR. - atât procedura de citare, cât şi comunicarea hotărârii s-au realizat prin afişare la domiciliul acestuia. Acesta nu a fost identificat şi audiat de organele de urmărire penale.
25. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1550 - pârât SSSS. - citarea şi comunicarea hotărârii s-au realizat la domiciliul acestuia, prin afişarea dovezilor.
Audiat în cursul urmăririi penale, martorul a arătat că a vândut un teren inculpatului B., a fost citat în instanţă dar nu s-a prezentat, a primit sentinţa acasă şi nu se consideră prejudiciat.
Conform procesului-verbal de punere în executare a mandatului de aducere, martorul a suferit un atac cerebral, nu poate vorbi coerent, nu este transportabil, astfel că s-a constatat imposibilitatea readministrării probei în faţa primei instanţe.
C. În cuprinsul seinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, s-a mai arătat că, la data de 4 martie 2005 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi dosarul nr. x/2005 dosarul fiind repartizat spre soluţionare inculpatului A., care a fixat primul termen de judecată la 4 aprilie 2005.
La solicitarea reclamantului Babiuc, conform rezoluţiei de la dosar, a fost preschimbat termenul de judecată pentru 22 martie 2005.
La termenul astfel preschimbat s-a procedat la disjungerea petitelor şi formarea a 21 de dosare.
1. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 853 - pârâţii VV., WW., XX.- părţile sunt citate, VV. semnează personal citaţia, hotărârea se comunică părţilor. VV. a decedat în cursul anului 2009.
Audiată în cursul urmăririi penale, XX. declară că împreună cu VV. şi WW. i-au vândut lui YY. o suprafaţă de teren, că nu au primit citaţie sau hotărâre de la Judecătoria Rădăuţi. Audierea în faţa instanţei nu a mai fost posibilă având în vedere vârsta şi starea de sănătate a martorului.
2. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 856 - pârâţii YY. şi ZZ.. Citaţiile şi comunicările hotărârilor au fost semnate de primire de fratele pârâtului.
3. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 857 - pârâţii AAA. şi BBB.. Din actele dosarului rezultă că s-a dispus citarea şi comunicarea hotărârii pronunţate în cauză.
În cursul urmăririi penale, martorul AAA. a declarat că el şi sora sa BBB. au vândut teren numitului YY., îşi recunoaşte semnătura pe contractul de vânzare-cumpărare, nu a fost citat, nu-i cunoaşte pe martorii menţionaţi în contract şi nu are pretenţii.
Martora BBB., audiată în faza de urmărire penală, a arătat că nu-l cunoaşte pe inculpatul B., îşi recunoaşte semnătura de pe contract, însă arată că nu a primit suma de 18 mil.
În faţa instanţei de fond, martorul AAA. a menţinut declaraţia iniţială, a arătat că împreună cu sora sa a vândut un teren numitului YY., care i-a spus să încheie un contract din care să rezulte că inculpatul B. este cupmpărător, că a semnat aceste înscrisuri, a primit şi citaţie şi hotărâre de la Judecătoria Rădăuţi.
Martorul a explicat diferenţele dintre cele două declaraţii prin faptul că a găsit ulterior aceste înscrisuri printre documentele personale şi a menţionat că nu se consideră prejudiciat în vreun fel.
4. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 858 - pârât CCC. - a fost emisă citaţie şi s-a comunicat hotărârea. Persoana nu a fost identificată şi audiată de către organele de urmărire penală.
5. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 859 - pârât JJ. - a fost emisă citaţie şi s-a comunicat hotărârea, ambele fiind afişate la domiciliul pârâtului.
Audiat în cursul urmăririi penale, acesta a arătat că a încheiat cu B. un contract de vânzare-cumpărare pentru o suprafaţă de 30 de ari, a primit şi citaţie şi hotărâre, şi că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza ulterior.
Într-o declaraţie ulterioară, tot din cursul urmăririi penale, a arătat că a vândut 5700 mp lui YY., că nu a semnat nici un contract cu B., că nu a fost citat niciodată la Judecătoria Rădăuţi.
În faţa primei instanţei nu s-a prezentat pentru a da detalii cu privire la contradicţiile dintre cele două declaraţii şi a lămuri aspectele legate de pretenţiile solicitat.
6. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 860 - pârât DDD.- procedura de citare şi comunicare a hotărârii s-a realizat prin afişare la domiciliul pârâtului.
În cursul urmăririi penale, DDD. a declarat că a vândut o suprafaţă de teren lui YY., nu a ştiut de procesul de la Judecătoria Rădăuţi, nu a primit citaţie, a primit însă sentinţa la domiciliu, a încheiat un contract de mână, nu tipizat- îşi recunoaşte semnătura de pe contractul prezentat de organele de urmărire penală.
DDD. a decedat pe parcursul procesului penal. Soţia acestuia, IIIIII. a atestat în cursul urmăriri penale că acesta a primit sentinţa Judecătoriei Rădăuţi.
7. Dosar nr. x/2005- sentinţa civilă 861 - pârâta UUU.- citarea şi comunicarea s-au realizat la domiciliu prin afişare.
Audiată în cursul urmăririi, a arătat că a deţinut 1,92 ha teren în Rădăuţi din care a vândut în 2002 - 6 ari unei persoane din Suceava, în 2001- 0,24 ha lui JJJJJJ., 0,42 ha la locul "între sanţuri" şi 0,77 ha- la locul "la barieră" vândute lui YY..
În cursul anului 2005 a arătat că a primit citaţie de la Judecătoria Rădăuţi însă nu s-a prezentat şi apoi a primit şi o hotărâre care atesta că i-ar fi vândut lui B. 0,42 ha, însă nu a semnat nici un contract cu B..
8. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă 862 - pârât VVV., atât citaţia, cât şi dovada de comunicare a hotărârii sunt semnate de soţia pârâtului.
La dosarul de urmărire penală se regăseşte declaraţia numitei KKKKKK., soţia pârâtului, care arată că acesta a decedat la 8 aprilie 2005, că în 2003 a vândut prin contract notarial numitului YY. 1,08 ha şi că nu-l cunoaşte pe inculpatul B..
9. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 863 - pârât EEE.- dovezile de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a hotărârii sunt semnate la rubrica destinatar.
Această persoană a decedat între anii 2005- 2006, conform declaraţiei de la urmărire penală a martorului LLLLLL., ginerele acesteia. Acesta a precizat că are cunoştinţă de vânzarea unui teren lui YY. şi că ştie că soacra sa a primit citaţie de la Judecătoria Rădăuţi.
S-a arătat de către instanţă că şi acest martor este decedat.
10 Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 864 - pârât FFF., cu care procedura de citare s-a realizat prin afişare, dovada comunicării sentinţei este semnată la rubrica destinatar.
Persoana nu a fost identificată şi audiată în cursul urmăririi penale. În cursrul urmăririi penale, martorul MMMMMM. a susţinut că are cunoştinţă că a avut loc un schimb de terenuri între FFF. şi B., fiind de faţă.
11. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 865 - pârât GGG. - citarea şi comunicarea hotărârii au avut loc la domiciliul pârâtei, fiind afişate.
Audiată în cursul urmăririi penale aceasta a arătat că a deţinut o suprafaţă de 1,34 ha în Rădăuţi la locul numit Plop, că i-a vândut lui YY. 1,03 ha, că nu a primit citaţie, ci doar sentinţa.
12. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 866 - pârât III. şi HHH.. III. a fost citat şi i s-a comunicat hotărârea, iar HHH. a fost citat, însă lipseşte comunicarea. Acesta din urmă, nu a fost identificat de organele de urmărire penală.
Audiat fiind, conform procesului-verbal de la fila x d.u.p., III. a declarat că a vândut 0,59 ha teren în locul numit "Plop" lui YY. prin act notarial, că ulterior a fost contactat de B. pentru a semna un contract cu el, arătând că a cumpărat terenul de la YY. şi a semnat acest contract cu inculpatul.
13. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 867- pârâta JJJ.- citaţia cuprinde semnătura pârâtei iar comunicara hotărârii semnătura fratelui ei.
Audiată doar în cursul urmăririi penale, martora arată că a vândut un teren lui B., însă semnătura de pe convenţie nu-i aparţine, nu a primit citaţie, nu a participat la proces, nu are pretenţii civile.
14. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 868 -pârât KKK.- citat la Primărie dovada comunicării hotărârii este semnat de fiul său.
Declaraţia fiului, martorul DDDDDD. a fost deja analizată.
15. Dosar nr. x/2005- sentinţa civilă nr. 869 - pârât LLL.- procedura de citare nu s-a realizat, hotărârea a fost comunicată la Primărie şi la uşa instanţei.
Acesta a fost audiat în faza de urmărire penală, declaraţia fiind anterior analizată, dar şi în faţa instanţei, la termenul de judecată din 24 septembrie 2021, când a arătat că tatăl său a vândut un teren extravilan la preţul pieţei lui AAAA., că este posibil să se fi prezentat la notar pentru a încheia antecontractul, că nu ştie dacă a primit vreo citaţie sau hotătâre de la Judecătoria Rădăuţi, îşi aminteşte că a semnat o procură şi un act de renunţare la calea de atac, după ce acestea i-au fost prezentate de apărare.
16. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 870 - pârât MMM.. S-a reţintu de către prima instanţă că, la fila x există un script emanând de la aceasta prin care solicită respingerea acţiunii.
În faza de urmărire penală, audiată în calitate de martoră a menţionat că a înstărinat un teren extravilan în Rădăuţi lui YY., printr-un act sub semnătură privată, a primit citaţie de la Judecătoria Rădăuţi într-un dosar cu B., s-a prezentat la proces, luând cunoştinţă de obiectul dosarului şi aducând la cunoştinţa instanţei că a vândut terenul lui Huţuleac. Nu se consideră prejudiciată în vreun fel.
În faţa instanţei reaudierea nu a fost posibilă, intervenind decesul.
17. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 871 - pârât NNN.- citarea şi comnicarea hotărârii s-au realizat la domiciliul acestuia, prin afişare.
NNNNNN., a declarat în faza de urmărire penală că avea procură de la pârât să se ocupe de terenurile acestuia, nu a discutat cu inculpatul B. şi nici nu a primit citaţie.
18. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 872 - pârâţii OOOOOO., PPP. şi OOO..
S-a reţinut de către judecătorul primei instanţe că PPP. era decedat la acel moment, OOOOOO. a semnat personal citaţia iar OOO. a fost citată la domiciliu, dovada îndeplinirii procedurii fiind prin afişare.
Hotărârea a fost comunicată.
Audiată în cursul urmăririi penale, OOOOOO. a arătat că fratele ei, PPP. a decedat în 2000, a vândut nişte terenuri lui YY. şi că nu ar fi fost citată la proces.
OOO. a declarat că nu a încheiat nici un contract de vânzare cumpărare în perioada 2000-2009 cu privire la vreun teren şi că nu-l cunoaşte pe inculpatul Babiuc.
19. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 873 - pârât RRR. - decedat, acţiunea fiind exercitată în continuare împotriva moştenitorului său CCCCCC.- hotărârea este comunicată.
Această persoană nu a fost identificată şi audiată de organele de urmărire penală.
20. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 874 - pârât SSS. - citaţia este semnată de fiica pârâtei, hotărârea este comunicată la domiciliu.
Persoana nu a fost identificată şi audiată de organele de urmărire penală.
21. Dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 875 - pârât TTT. - acesta nu a fost citat, comunicarea hotărârii s-a realizat la o adresă la care acesta nu locuieşte şi prin afişare la uşa instanţei.
Această persoană nu a fost identificată şi nici audiată de către organele de urmărire penală.
Prima instanţă a mai arătat că, audiată fiind în cursul urmăririi penale, PPPPPP., grefier la Judecătoria Rădăuţi a arătat că în anul 2005 nu exista sistemul ECRIS, că judecătorul de serviciu dispunea citarea părţilor şi a dat detalii despre procedura de lucru a dosarelor la momentul 2005, că a fost grefier de şedinţă a inculpatului A. din anul 1999.
Şi în faţa instanţei la termenul de judecată din 9 iulie 202, martora a reiterat modalitatea de lucru în cursul anului 2005 în cadrul Judecătoriei Rădăuţi, că hotărârile erau comunicate prin agenţii procedurali, dar că au fost şi situaţii în care mandatarul s-a prezentat la grefa instanţei şi a ridicat hotărârea, verificarea îndeplinirii de citare era atributul judecătorului, că nu îşi aminteşte că inculpatul A. să-i fi cerut să întocmească o cerere în numele inculpatului B., că i-a observat pe cei doi inculpaţi discutând pe holurile Judecătoriei în cel puţin două ocazii, dar şi că inculpatul B. a discutat şi cu alţi magistraţi, şi că în oraş se discuta despre existenţa unei relaţii de prietenie între cei doi.
S-a mai notat că, la fila x instanţă, există declaraţiile autentice prin care XXX.; BBBB.; lad George; BBBBBB.; JJJJ.; MMMM.; OOOO.; QQQQ., SSSS.; TTTTT., WWWW.; LLL.; QQQQQQ. CCCC.; KKK.; FFFF.; NNNN.; PPPP.; RRRR.; LLLLL.; RRRRRR., FFFFFF. declară că renunţă la dreptul la apel în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Rădăuţi şi TTTT.; UUUU.; ZZZZ.; AAAAA.; CCCCC.; EEEEE., II. îl împuterniceau pe numitul LLLLL. să-i reprezinte în faţa Judecătoriei Rădăuţi.
Prima instanţă a avut în vedere şi declaraţia inculpatului A. care, audiat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, în prezenţa apărătoruli ales, în şedinţă publică din 11 februarie 2022, a arătat că nu recunoaşte acuzaţiile formulate înpotriva sa, deoarece nu avea cunoştinţă de faptul că antecontractele erau încheiate în mod fraudulos, un judecător investit cu o astfel de acţiune vizând pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic nu putea face verificări cu privire la legalitatea contractelor cât timp nu exista o cerere reconvenţională, deoarece vizau executarea antecontractelor şi nu verificarea valabilităţii acestora.
Inculpatul a arătat că în sală au fost puţine persoane, a fost prezent mandatarul reclamantului şi alţi mandatari convenţionali.
Verificând, după punera sa în libertate, modalitatea în care s-a îndeplinit procedura de citare şi comunicare a hotărârii a constatat că din 69 de dosare, în 46 actele procedurale au fost semnate personal de către pârâţi, în 19 procedura de citare şi comunicarea hotărârii s-au realizat prin afişare iar în 4 cauze, deşi au existat vicii la procedura de citare, comunicarea hotărârii a fost corectă.
Instanţa a mai considerat importantă precizarea inculpatului care referitoare la consecinţa necomunicării hotărârii în mod legal, respectic aceea că pentru acele părţi, termenul de apel nu curge decât del a momentul recomunicării, astfel, că nu le-a fost creat nici un prejudiciu.
S-a notat, deopotrivă, că inculpatul a dat detalii şi cu privire la modalitatea de lucru în ipoteza formulării unei cereri de preschimbare a termenului de judecată şi anume că este adresată judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, care apreciază cu privie la oportunitatea ei, dispunând prin rezoluţie şi a existenţei unei cereri de chemare în judecată nesemnate la momentul depunerii ei, lipsă ce poate fi complinită la primul termen de judecată.
S-a arătat că, poziţia procesuală a inculpatului este confirmată de dispoziţiile art. 133 alin. (2) vechiul C. pen..c.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a susţinut că soluţionarea unor cauze de tipul celor 69 de dosare, era posibilă la primul termen de judecată.
În ceea ce priveşte dosarul vizând acţiunea formulată de reclamanta NN. ce avea ca obiect recunoaşterea unui drept de proprietate asupra unui imobil construcţie situat în Piaţa Unirii din Rădăuţi, inculpatul a precizat că o atare procedură nu implică prezenţa unui pârât deoarece nu opunea dreptul său de proprietare unui proprietar, ci doar se solicita unei instaţe recunoaşterea unui drept.
S-a arătat în cuprinsul sentinţei apelate că, infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului constă în îndeplinirea unui act sau îndeplinirea defectuoasă a acestuia de către un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice. Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor hotărâri legale şi temeinice, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac. Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia celor care realizează sau înfăptuiesc justiţia Constituţiei şi Statutului Magistraţilor.
Modul de interpretare de către magistrat a prevederilor legale într-o anumită materie, în absenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte penale, nu este de natură a angaja răspunderea penală a acestora, scopul cercetării penale în cazul infracţiunilor de serviciu fiind acela de a identifica un act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu, iar nu de a reforma hotărâri judecătoreşti- decizia penală nr. 731 din 2 septembrie 2014 a ÎCCJ.
Prin decizia nr. 211 din 27 aprilie 2011 a completului de 9 judecători din cadrul ÎCCJ s-a arătat că "în ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural, eventualele erori apărute în acest proces de interprtare şi aplicare a legii neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în curma exercitării căilor de atac specifice".
În acest context, judecătorul fondului a considerat că, aprecierile cuprinse în rechizitoriu referitoare la readministrarea unor probe - extrase de carte funciară, adeverinţe de proprietate - nu pot face obiectul unei acuzaţii în materie penală, revenind instanţei competente cu soluţionarea căilor de atac să aprecieze legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti.
De asemenea, afirmaţiile acuzării cu privire la împrejurarea că antecontractele de vânzare-cumpărare ce au format obiectul celor 69 de hotărâri judecătoreşti şi contractul încheiat de NN. în calitate de cumpărător, sunt lipsite de orice suport probator.
Din actul de sesizare al instanţei rezultă cu suficientă claritate că, datorită împlinirii termenului de prescripţie s-a dispus clasarea cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen.; uz de fals prev de art. 323 C. pen.; fals intelectual prev de art. 289 C. pen. 1968.
În aceste condiţii, fără o anchetă efectivă care să stabilească caracterul fals al acestor înscrisuri, fără o hotărâre judecătorească care să dispună în acest sens, fără un probatoriu care să probeze, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul A. a acţionat cu rea-credinţă, Curtea de Apel Cluj nu a primit cele reţinute prin actul de sesizare al instanţei.
Astfel, s-a notat că prin rechizitoriu a fost reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu a constat în exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor de serviciu, respectiv în aceea că inculpatul a pronunţat hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor fapte neconforme realităţii, utilizând înscrisuri sub semnătură privată falsificate, a viciat procedura de citare şi de comunicarea părţilor privând astfel părţile pârâte de dreptul la un proces echitabil şi de a exercita căi de atac
Dincolo de aspectele prezentate anterior, prima instanţă a observat că starea de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei este contrazisă ori nedovedită de materialul probator administrat pe parcursul procesului penal.
În acest sens, s-a arătat că din cele 69 de dosare ce au fost vizate de actul de acuzare, doar într-o mică măsură nu au fost îndeplinite procedurile de citare sau de comunicare, fără însă ca acest aspect să prezinte relevanţă penală cât timp nu este dovedită intenţia inculpatului A. de a acţiona într-o manieră ilicită şi nici cauzarea vreunui prejudiciu vreunei persoane.
Astfel de dosare sunt:
- 5069/2005 - în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2630 din 18 octombrie 2005 privind pe pârâtul XXXX.. Din actele dosarului dosarului rezultă că un anume UUUUU. l-a împuternicit pe LLLLL. să-l reprezinte în acest dosar, fără a fi clară legătura acestei persoane cu pârâtul.
Aceste nelămuriri nu au putut fi clarificate de către instanţă, deoarece organele de urmărire penală nu au reuşit să identifice pe numiţii SSSSSS. şi TTTTTT., astfel că acest act material nu este susţinut din punct de vedere probator.
- dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2845 din 18 octombrie 2005 - pârâta GGGGG.; dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2846 din 18 octombrie 2005 - pârâta IIIII.; dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2847 din 18 octombrie 2005 - pârâta JJJJJ. şi dosarul nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 2848 din 18 octombrie 2005 - pârâta KKKKK. au în comun lipsa dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, comunicarea hotărârii prin afişare la uşa instanţei şi imposibilitatea identificării şi audierii acestor persoane, astfel că apreciem că aceste acte materiale sunt nedovedite.
- dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 1534 din 23 mai 2005- pârâta DDDD. - dovada de îndeplinire a procedurii de citare poartă menţionată o adresă incompletă, însă dovada de comunicare a hotărârii este semnată la rubrica destinatar.
Eventualele inadvertenţe nu au putut fi analizate, deoarece această persoană nu a fost identificată şi pe cale de consecinţă nici audiată, astfel că nu este susţinută probator acuzaţia.
- dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 866 din 22 martie 2005 - pârâţii III. şi HHH.. În ceea ce-l priveşte pe HHH. s-a constatat lipsa dovezii comunicării sentinţei, însă această persoană nu a fost identificată şi audiată.
- dosar nr. x/2005 - sentinţa civilă nr. 875 din 22 martie 2005 - pârât TTT.; din actele dosarului nu reiese că acesta ar fi fost citat, comunicarea hotărârii s-a realizat la o adresă diferită de cea menţionată în contract şi prin afişare la uşa instanţei.
Nici această persoană nu a fost identificată şi audiată pe parcursul procesului penal.
În economia dosarului, prima instanţă a mai menţionat că nu au putut fi identificate respectiv audiate şi alte persoane care aveau calitatea de pârâţi în dosarele civile vizate de ancheta procurorilor.
Într-o atare situaţie sunt ZZZZ., DDDDD., CCCCCC., CCCC., UUUUUU.; HHHH., KKKK., LLLL., RRRR., CCC., FFF., NNN., SSS. şi TTT..
Astfel, materialul probator este incomplet, iar instanţa nu l-a putut completa în condiţiile în care nu existau suficiente date de identificare a acestor persoane.
În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 1683 din 20 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. x/2006 prin care inculpatul A. a admis o acţiune civilă prin care a constatat existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul martorei NN. asupra imobilului situat în Piaţa Unirii nr. 62 din Rădăuţi, în suprafaţă de 221,43 mp - Curtea de Apel Cluj a reafirmat că aspectele de legalitate şi temeinicie a unei hotărâri se analizează doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Că acesta este demersul legal de urmat este dovedit şi de parcursul numeroaselor litigii civile ce au vizat respectivul imobil, parta civilă C. obţinând recunoaşterea definitivă a dreptului său de proprietate printr-o decizie a ÎCCJ. De altfel, s-a arătat că procedura de citare în acest dosar a fost legal îndeplinită, la fel şi comunicarea hotărârii.
Probaţiunea administrată în cauză, în legătură cu toate dosarele civile soluţionate de inculpatul A. ce au fost vizate de ancheta penală în prezenta cauză nu a dovedit decât faptul că între inculpatul A. şi B. exista o relaţie de prietenie dar nu şi faptul că inculpatul A., în calitatea sa de judecător, şi-a exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu cu scopul de a obţine pentru inculpatul B. un folos patrimonial şi producând astfel vreo vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.
Au fost considerate drept simple afirmaţii aspectele legate de caracterul fals al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate fie direct, fie prin persoane interpuse de către inculpatul B. cu persoanele care au fost identificate şi audiate în calitate de martori.
Mai mult, în proporţie covârşitoare aceştia au arătat că au înstrăinat terenuri, că au primit preţul corect, că nu se simt păgubite în vreun fel.
Acţiunea penală vizând aceste contracte sub semnătură privată s-a stins ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale;
Referitor la neîndeplinirea procedurii de citare şi de comunicare a hotărârilor civile, prima instanţă a reiterat că au fost extrem de puţine situaţii în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi comunicarea s-a realizat prin afişare la uşa instanţei, ce reprezintă o modalitate de comunicare prevăzută de dispoziţiile C. proc. civ.
Referitor la afirmaţia procurorului în sensul că numita PPPPPP., grefiera de şedinţă a inculpatului A., a menţionat, în mod nereal, că s-ar fi deplasat la domiciliul pârâţilor pentru a comunica hotărârile, Curtea a reţinut că potrivit C. proc. civ. şi regulamentelor de ordine interioară a instanţelor, grefierii de şedinţă se ocupă de comunicarea citaţiilor şi a hotărârilor, însă aceste prevederi legale au fost eronat înţelese de organele de urmărire penală, echivalând comunicarea cu deplasarea personală a grefierului la domiciliul părţilor.
Curtea a precizat că procedura este cu totul alta: grefierul pune în plic hotărârea instanţei ataşând dovada comunicării, iar apoi o pune la dispoziţia agentului procedural care se deplasează la adresa indicată în citaţie/comunicare şi fie înmânează personal părţii actele de procedură/hotărârea, aceasta semnând personal de primire la rubrica destinatar, fie comunică în maniera prevăzută de textele legale incidente în materie documentele puse la dispoziţie de instanţă prin grefierul de şedinţă.
Cu privire la faptul că la solicitarea inculpatului B., inculpatul A. a eludat legea prmind, cel mai porbabil o contraprestaţie materială, judecătorul primei instanţă a arătat că, însăşi organele de urmărire penală au arătat că aceste aspecte nu au putut fi dovedite.
Relativ la acuzaţia parchetului că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu s-au produs pagube importante drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice dar şi instituţiilor statului abilitate cu aplicarea legii, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 prin expresia "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" se înţelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă interselor legale ale unor asemenea persoane; presupune ştirbirea efectivă a drepturilor şi intereselor legitime în orice fel: neacordara acestora, împiedicarea valorificării etc. de către funcţionarul care are atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte realizarea drepturilor efective.
Or, faţă de cele menţionate anterior, analizând dreptul oricărei persoane de a fi prezentă la un proces şi de a lua cunoştinţă de dispoziţiile instanţei din perspectiva modalităţii de citare şi comunicare a hotărârilor judecătoreşti, prima instanţă a observat că doar într-un număr de 7 dosare s-ar putea discuta de o oarecare lezare a unor drepturi procesuale, însă această lezare nu este certă şi efectivă, în condiţiile în care persoanele vizat de aceste dosare nu au fost identificate.
Raportat la toate cele expuse mai sus, prima instanţă a constatat că faptele imputate inculpatului A., prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 69 de acte materiale şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. vizând persoana vătămată C., nu există, împrejurare ce impune pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a considerat că o soluţie similară se impune a fi pronunţată şi în ceea ce priveşte acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului B., descrisă la pct. 4.1 din rechizitoriu, respectiv că l-a sprijinit pe inculpatul A. să pronunţe un număr de 69 de hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor fapte neconforme realităţii, utilizând înscrisuri sub semnătură privată pe care le falsificase anterior, lezând, în acest fel, interesele legitime ale mai multor părţi civile şi intrând astfel, în mod fraudulos, în posesia a cca 42 de hectare de teren situate pe raza comunei Satu Mare, judeţul Suceava, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale complicităţii la abuz în serviciu în formă continuată prev de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) şi art. 35 C. pen.- 69 de acte materiale, precum şi în ceea ce priveşte acuzaţia descrisă la pct. 4.2 din actul de sesizare al instanţei, conform căreia l-a sprijinit pe inculpatul A. să pronunţe, în mod fraudulos, sentinţa civilă cu nr. 1683/2006, furnizându-i un contract de vânzare cumpărare falsificat, faptă care a adus atingere patrimoniului persoanelor vătămate C. şi Primăriei mun. Rădăuţi şi a avut ca şi consecinţă obţinerea ilicită de către inculpatul B. a unui drept de proprietate asupra imobilului situat în Piaţa Unirii nr. 67 din Rădăuţi, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
Curtea de apel Cluj a avut în vedere faptul că probele administrate în cauză nu au dovedit că actele sub semnătură privată erau false, respectiv nici că ele ar fi fost falsificate de către inculpatul B., că ar fi existat o înţelegere prealabilă cu inculpatul A. şi că acesta ar fi acţionat cu intenţie, în scopul lezării intereselor şi drepturilor unor persoane, urmărind obţinerea unui folos patrimonial injust - dreptul de proprietate asupra a 42 ha de teren de pe raza comunei Satu Mare.
S-a mai susţinut că forma de participaţie a complicităţii presupune săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Pentru a exista complicitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- să se fi săvârşit de altcineva o infracţiune - condiţie, în opinia primei instanţe, neîndeplinită, având în vedere temeiul de achitare reţinut pentru pretinsul autor al infracţiunii inculpatului A.;
- să existe o contribuţie materială sau psihică din partea complicelui. Or, în cauză nu a fost dovedită atestarea unor fapte neconforme realităţii, neexistând probe în acest sens.
- să existe o înţelegere între autor şi cel ce ajută, împrejurare despre care prima instganţă a arătat că nu este dovedită.
Concluzia primei instanţe a fost aceea că, în cazul în care se pronuţă o soluţie de achitare pentru inexistenţa faptei, nu se poate reţine existenţa complicităţii ca formă secundară de participaţie penală, achitarea autorului determinând pronunţarea unei soluţii de achitare a complicelui autorului în baza aceluiaşi temei- art. 16 alin. (1) lit a C. proc. pen.
Analizând în continuare acuzaţiile formulate împotriva inculpatului A., Curtea de Apel Cluj a susţinut că o soluţie similară se impune şi în ceea ce priveşte acuzaţia de la pct. 1.7 din rechizitoriu, constând în aceea că la data de 12 mai 2014 a pronunţat o hotărâre ilegală în dosarul nr. x/2013.
În strânsă legătură cu infracţiunile de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. şi respectiv complicitate la abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului B. la pct. 4.6 din rechizitoriu şi în sarcina inculpatei persoana juridică S.C. AA. pct. 13.1.
S-a notat de către Curte că, în fapt, în sarcina inculpatului B. s-a reţinut că, pentru a ascunde natura ilicită de dobândire a suprafeţei de 41,5 ha de teren, respectiv a imobilului situat în Piaţa Unirii nr. 67 din municipiul Rădăuţi, acesta a înstrăinat terenul sus-menţionat direct sau prin intermediari în perioada 2005-2007, concernului austriac V., iar în anul 2011 a înstrăinat imobilul mai sus menţionat, din aceleaşi considerente societăţii S.C. W. S.R.L., obţinând profituri în cuantum de 4.000.000 RON, respectiv 60.000 euro.
În opinia Ministerului Public, starea de fapt mai sus menţionată întruneşte elementele de tipicitate a două infracţiuni de spălare a banilor prev de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În ceea ce o priveşte pe inculpata persoană juridică, s-a reţinut că prin reprezentantul legal B., a înstrăinat la 29 iulie 2011, martorului BB., reprezentant legal al S.C. W. S.R.L., imobilul situat în Piaţa Unirii nr. 67 din Rădăuţi, cunoscând că a fost dobândit în urma săvârşirii de infracţiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestuia, faptă ce ar constitui infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În cuprinsul hotărârii apelate s-a arătat că, potrivit normei de incriminare în vigoare la momentul comiterii faptelor, constituie infracţiunea de spălare a banilor, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Legea nr. 656/2002 transpune în legislaţia internă obligaţiile internaţionale asumate de România prin ratificarea Convenţiei Europene privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii.
Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune subsidiară, subzistând doar ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni predicat din care provin bunurile care se schimbă sau se transferă. Legătura dintre infracţiunea predicat şi cea de spălare de bani este dublă şi se concretizează atât la nivel obiectiv, ca cerinţă ataşată obiectului material - bunuri cu origine ilicită, cât şi la nivel subiectiv- inculpatul să aibă cunoştinţă că aceste bunuri provin din infracţiuni.
Pe de altă parte, spălarea de bani este o infracţiune autonomă, astfel încât nu este necesar ca inculpatul care o săvârşeşte să aibă reprezentarea în detaliu a infracţiunii predicat, iar răspunderea penală pentru prima poate subzista şi în lipsa identificării sau tragerii la răspundere penală a autorului infracţiunii principale.
În raport de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 656/2002, existenţa juridică a infracţiunii de spălare de bani se bazează pe caracterizarea infracţiunii principale ca fiind de rezultat - să producă bunuri care să fac obiectul unei operaţiuni de schimbare sau de transfer.
Cu toate acestea, acuzarea, deşi nu trebuie să dovedească existenţa dincolo de orice dubiu rezonabil a unei astfel de infracţiuni predicat sau că sunt îndeplinite toate condiţiile de existenţă ori pentru atragerea răspunderii penale a autorului, trebuie totuşi să dovedească faptul că bunurile au origine ilicită şi că autorul spălării de bani avea reprezentarea că provin din activitatea infracţională.
În cauză, s-a reţinut, însă, că acuzarea nu a reuşit să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă că suprafaţa de 41,5 ha de teren şi imobilul din Piaţa Unirii nr. 67 din Rădăuţi au fost dobândite în mod ilicit.
Aceste bunuri au fost obţinute prin contracte sub semnătură privată (terenurile), care nu au fost dovedite false (întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale), iar imobilul construcţie, prin factură fiscală emisă pentru înregistrarea unei tranzacţii comerciale, face dovada dovada deplină similar unui înscris sub semnătură privată până la proba contrară - lucru care, de asemenea, nu s-a realizat.
Şi în ipoteza în care s-ar ignora soluţiile pronunţate cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. şi B., în contextul incidenţei prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., Curtea a susţinut că, în continuare, nu există dovezi irefutabile că bunurile înstrăinate au fost obţinute în mod ilicit.
Dimpotrivă, s-a arătat că, probatoriul administrat în cauză vizând cu precădere terenurile, confirmă existenţa unor tranzacţii între proprietarii terenurilor şi inculpatul B. sau persoane interpuse ale acestuia, achitându-se preţul pieţei, astfel încât vânzătorii ce au fost identificaţi şi au putut fi audiaţi să declare că nu se simt păgubiţi în vreun fel.
Aspectele iterate de acuzare vizând caracterul ilicit al vânzării unei părţi din imobilul din Piaţa Unirii nr. 67 ce rezultă din faptul că NN. nu a văzut în materialitatea sa acel imobil, a semnat un contract la insistenţele inculpatului Babiuc prin care a transferat proprietatea acestui imobil către S.C. QQ. SRL- aparţinând V. contra sumei de 20.000 euro, ca apoi această societate să-l vândă contra sumei de 80107 RON către S.C. AA., ce apoi l-a înstrăinat către S.C. W. S.R.L., dovedesc, în opinia judecătorului fondului, doar un traseu sinuos al unui imobil însă nu şi provenienţa lui ilicită, condiţie esenţială pentru a se putea reţine infracţiunea de spălare de bani.
Acuzaţia parchetului în sensul că aceste bunuri au fost obţinute ilicit prin hotărârile judecătoreşti pronunţate de inculpatul A., este răsturnată de soluţia de achitare anterior precizată.
Raportat la toate aceste considerente, Curtea de Apel Cluj a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, motiv pentru care a dispus, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. achitarea inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii descrisă la pct. 4.6 din rechizitoriu şi a inculpatei S.C. AA. pentru infracţiunea descrisă la pct. 13.1 din rechizitoriu.
Probele avute în vedere de prima instanţă pentru pronunţarea acestui soluţii sunt declaraţiile martorilor audiaţi în ceea ce priveşte vânzarea terenurilor, declaraţiile martorei NN., (NN. dată în cursul urmăririi penle, precum şi în faţa instanţei; depoziţiile martorului VVVVVV. de la urmărire penală şi de la instanţă; depoziţiile martorului WWWWWW., care a avut calitatea de director general la S.C. XXXXXX. ce reprezenta 11 % din S.C. YYYYYY., precum şi declaraţiile inculpatului A. şi a inculpatului B., date în faţa instanţei.
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la şantaj prev de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, descrisă la pct. 1.2 din actul de sesizare, reţinută în sarcina inculpatului A. judecătorul de la prima instanţă a observat că, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că aceasta constă în acţiunile directe de sprijin a inculpatului B., care a exercitat presiuni şi constrângeri asupra persoanei vătămate C. cu scopul vădit de a-l deposeda pe acesta de o parte din imobilul situat în Piaţa Unirii nr. 67 din Rădăuţi, imobil deţinut de acesta în baza unei hotărâri pronunţate de ÎCCJ.
Acţiunile imputate inculpatului A. au constat în susţinerea morală realizată prin prezenţa sa cu ocazia aşa-ziselor negocieri ce au avut loc între inculpatul B. şi C., prin inducerea în conştiiinţa persoanei vătămate a convingerii că inculpata D., soţia inculpatului A., va pronunţa o hotărâre defavorabilă persoanei vătămate dacă nu va semna o tranzacţie dar şi prin promisiunea indirectă că, în cazul în care va accepta această tranzacţie, inculpatul A. ar putea-o recompensa printr-o hotărâre ulterioară favorabilă persoanei vătămate şi defavorabilă Primăriei Rădăuţi.
A mai fost arătat că, în sarcina inculpatului B. s-a reţinut că în intervalul 2010-2014 a exercitat constrângeri şi ameninţări atât direct, cât şi prin intermediul altor persoane asupra persoanei vătămate C., în scopul de a-l determina pe acesta să cedeze în favoarea sa o parte din imobilul situat în Piaţa Unirii nr. 67, pe care persoana vătămată îl deţinea în mod legal, faptă ce ar intruni elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.
S-a notat de către instanţă că, acuzarea şi-a fundamentat susţinerile pe declaraţia persoanei vătămate C., pe declaraţia inculpatului R. pe rezultatele percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului B., declaraţia judecătorului care a participat la soluţionarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 repartizată inculpatei D., conduita inculpatei D. după ce a aflat că este vizată de o anchetă penală a DNA, depoziţia martorului J. - executor judecătoresc.
Audiată în cursul urmăririi penal, persoana vătămată C. a arătat că la sfârşitul lunii februarie 2014 a fost contactat telefonic de către inculpatul B., care i-a solicitat să se întâlnească la un restaurant, prilej cu care i-a prezentat un proiect de tranzacţie, solicitându-i să-l semneze şi să renunţe la procesul având ca obiect rectificare CF.
A mai arătat persoana vătămată că pentru a dovedi corectitudinea tranzacţiei, inculpatul B. i-a spus că se pot întâlni cu inculpatul A. care va confirma acest lucru. Partea vătămată a refuzat deoarece nu i s-a părut rezonabil să se întâlnească cu un judecător, despre care ştia că este în relaţii de prietenie cu inculpatul B. şi, cu atât mai mult, la locuinţa acestuia.
A mai relatat partea că a doua zi a fost din nou sunat de inculpatul B., care i-a cerut să se întâlnească la un restaurant din Rădăuţi iar când a ajuns la locaţie, a observat că la o masă erau inculpatul B. şi inculpatul A.. Discuţiile s-au purtat în legătură cu contractul de tranzacţie ce-i fusese anterior prezentat, la un moment dat intervenind şi inculpatul A., care l-a asigurat că acest contract respectă planul întocmit de inginerul topograf şi că S.C. AA. recunoaşte dreptul de proprietate al S.C. YYYYYY. sau al S.C. ZZZZZZ. cu privire la cele două parcele reprezentând birou şi magazie, cerându-i-se, în schimb, să recunoască dreptul de proprietate al S.C. W. cu privire la spaţiul comercial în suprafaţă de 148,4 mp.
Partea vătămată a arătat că prezenţa inculpatului A. i s-a părut ca fiind o formă de constrângere, deoarece cunoştea că el era magistratul ce a pronuţat hotărârea prin care se recunoştea dreptul de proprietate al martorei NN. asupra imobilului şi era de notorietate relaţia de concubinaj dintre inculpatul A. şi inculpata D..
Părţii vătămate i s-a părut că amânările repetate, în opinia sa fără motive temeinice, ale soluţionării cauzei de către D. au avut drept scop să-l determine să accepte propunerea inculpatului B..
Între persoana vătămată şi inculpatul B. au mai avut loc discuţii pe această temă şi în cursul lunilor martie şi aprilie 2014, fiind lăsat să înţeleagă că inculpatul B. putea, prin intermediul inculpatului A., să o influenţeze pe inculpata D. în funcţie de semnarea sau nu a tranzacţiei.
Deşi a fost constituit inclusiv un dosar de executare silită şi a avut unele discuţii cu martorul J. - executor judecătoresc, care i-ar fi relatat şi despre implicarea inculpatului I. în sprijinul inculpatului B., nu s-a ajuns la nicio înţelegere.
Partea vătămată a mai relatat că a fost invitat la o discuţie cu inculpatul B. la care a participat AAAAAAA., şef Direcţie Control în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Suceava şi BB., administrator de fapt al S.C. W. S.R.L., prilej cu care s-a încercat din nou convingerea sa pentru semnarea contractelor de tranzacţie.
Audiat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpatului, partea civilă a arătat în faţa instanţei că-şi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că nu a fost constrâns în vreun fel să declare.
Cu acest prilej partea civilă a făcut un scurt istoric al litigiilor vizând imobilul situat în Piaţa Unirii nr. 67-68 din Rădăuţi arătând că, în calitatea sa de administrator al S.C. YYYYYY., a promovat în cursul anului 2002 o acţiune în revendicare cu privire la acest imobil, dosarul fiind soluţionat în primă instanţă de inculpatul A. în favoarea sa.
Hotărârea însă a fost desfiinţată de Curtea de Apel Suceava care e a trimis cauza spre judecare instanţei competente Tribunalul Suceava.
În cursul anului 2007 a primit o hotărâre irevocabilă favorabilă de la ÎCCJ, hotărâre în baza căreia a solicitat serviciului CF întabularea dreptului de proprietate şi apoi a apelat la serviciile unui executor judecătoresc (J.) pentru a-i fi predată proprietatea în întregime, în condiţiile în care o parte din imobil era ocupat de Primăria Rădăuţi cu titlu de bibliotecă.
Toate acţiunile legate de acest imobil s-au finalizat abia în anul 2017, când i-a fost predat.
Întrebată fiind partea civilă, a arătat că a discutat doar cu inculpatul B. în legătură cu litigiul juridic vizând acest imobil, însă niciodată cu inculpaţii I., A. sau D. şi nu s-a simţit presat sau ameninţat în vreun fel de aceştia, nici direct, nici prin alte persoane.
Partea civilă a arătat că, într-adevăr, a fost la o întâlnire cu inculpatul B. la care a participat şi inculpatul A., fără, însă, ca acesta să intervină, că inculpatul B. i-a propus săe întâlnească la locuinţa inculpatului A. pentru a discuta cu acesta aspectele juridice referitoare la suprapunerile de suprafaţă, că i s-a prezentat un contract de tranzacţie pe care însă a refuzat să-l semneze. A mai relatat şi faptul că, ulterior, a înţeles că tergiversarea soluţionării cauzei sale de către inculpata D. se datora opoziţie vădite a Primăriei.
Partea civilă a declarat că nu s-a simţit constrâns în vreun fel de către inculpaţii din prezenta cauză, arătând că nu a formulat plângere penală şi nici nu a solicitat a fi audiat cu identitate protejată, aspect discutabil, în opinia primei instanţe, având în vedere înscrisul olograf din vol III dup. În legătură cu această ultimă afirmaţie a părţii civile, Curtea a precizat că în dosarul de urmărire penală există o ordonanţă din 29 septembire 2014, prin care s-a dispus încetarea măsurilor de protecţie a datelor de identitate a numitului C., prin ordonanţa din 13 aprilie 2014 fiind acordat statutul de martor ameninţat, situaţie oarecum stranie având în vedere că la 22 iunie 2014 C. a fost audiat sub identitatea sa reală.
Prima instanţă a considerat stranie şi similitudinea aproape perfectă între declaraţia dată în calitate de martor de C. în data 13 martie 2014 şi cea dată în calitate de persoană vătămată, trei luni mai târziu. Declaraţia dată de martorul cu identitate protejată BBBBBBB., identitate atribuită numitului C. prezintă, de asemenea, similitudini mai mult decât bizare.
Curtea a observa că la aceeaşi dată 13 martie 2014, C. a fost audiat atât ca martor cu identitate reală, cât şi ca martor cu identitae protejată cu privire la aceleaşi aspecte.
Prima instanţă a considerat că deţinerea concomitentă de către aceeaşi persoană atât a calităţii de martor cu identitate reală, cât şi a calităţii de martor protejat nu poate fi posibilă, acest lucru contravenind însăşi raţiunii reglementării instituţiei martorului proteja.
Conform Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 218/2020, paragraf 26:
"Aşadar, în acord cu autoarea excepţiei, Curtea reţine că regula în materia audierii martorilor este reprezentată de audierea persoanei care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală ca martor cu identitate reală, şi numai în situaţiile excepţionale, reglementate la art. 125 din C. proc. pen., audierea persoanei se va face potrivit procedurii reglementate la art. 129 din acelaşi act normativ pentru martorii cu identitate protejată. În dezacord însă cu susţinerile autoarei, Curtea reţine că acest lucru nu are semnificaţia unei deţineri concomitente în persoana aceluiaşi martor atât a calităţii de martor cu identitate reală, cât şi de martor cu identitate protejată. Niciunul din textele criticate nu reglementează şi nici nu oferă posibilitatea deţinerii concomitente de către aceeaşi persoană atât a calităţii de martor cu identitate reală, cât şi a calităţii de martor protejat. De fapt, acest lucru nici nu ar fi posibil, întrucât ar contrazice însăşi raţiunea reglementării instituţiei martorului protejat. Din punct de vedere procedural, acelaşi martor poate deţine în mod succesiv cele două calităţi, după cum situaţiile excepţionale, reglementate la art. 125 din Codul de procedură, se confirmă la debutul procesului penal ori pe parcursul acestuia sau se infirmă pe parcursul aceluiaşi proces penal. Dacă, aşa cum susţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o cauză se atribuie, în mod simultan, unei persoane o dublă calitate, atât de martor cu identitate reală, cât şi de martor protejat, aceasta nu poate fi decât o problemă de aplicare greşită a legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti, şi, prin urmare, nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. Totodată, contrar celor arătate de autoare, Curtea reţine că în niciuna dintre ipotezele menţionate - martor cu identitate reală/martor cu identitate protejată - martorul nu se află la adăpost în ceea ce priveşte răspunderea privind declaraţiile sale, astfel că, în situaţia în care denaturează adevărul, acesta riscă să fie tras la răspundere pentru mărturie mincinoasă, indiferent de statutul său în procesul penal. Mai mult, indiferent de calitatea procesuală în cauză - martor cu identitate reală/martor cu identitate protejată - declaraţia dată în condiţiile normelor procesual penale referitoare la audierea martorilor are valoare probantă unică în procesul penal, nefiind admis ca scopul normelor procesuale referitoare la protecţia martorilor ameninţaţi să poată fi pervertit în sensul celor precizate de autoare".
Pentru aceste considerente, prima instanţă a exclus din materialul probator a ambelor declaraţii ale numitului C., atât a celei date sub identitate reală, cât şi a celei date sub identitate protejată, având în vedere greşita aplicare a legii.
Curtea de Apel Cluj a mai reţintu că, audiat în faţa instanţei, inculpatul A. nu a negat relaţia de amiciţie cu inculpatul B., pe care-l cunoştea din 2005, nici faptul că acesta i-a cerut opinia juridică cu privire la contractul de tranzacţie pe care dorea să îl propună părţii civile C., nici că a participat la discuţia dintre cei doi din martie 2014, fără a se discuta cu acel prilej despre hotărârile judecătoreşti sau depsre vreo constrângere pentru a semna tranzacţia.
S-a mai arătat că relaţia de amiciţie dintre inculpatul A. şi B. a fost confirmată şi de inculpata D., aceasta relatând şi faptul că nu a avut cunoştinţă despre interesul inculpatului B. în soluţionarea dosarului nr. x/2013
Martorul J. a arătat că s-a ocupat de executarea silită a imobilului bibliotecă din Rădăuţi, fiind formulate şi împotriva sa plângeri penale; că inculpatul CCCCCCC. cu prilejul unei înâlniri întâmplătoare l-ar fi întrebat ce se întâmplă cu magazinul alimentar de lângă bibliotecă şi spunându-i că sunt încurcături cu CF, inculpatul ar fi declarat textual "nu mă bag"; că-i cunoaşte atât pe C., cât şi pe inculpatul B.. Declaraţia din cursul judecăţii se coroborază cu declaraţia dată la 22 iunie 2014 în faţa procurorului.
Coroborând toate aceste probe prima instanţă nu a putut reţine că inculpatul B., în calitate de autor, şi inculpatul A., în calitate de complice, au comis infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina lor prin rechizitoriu, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii.
Pentru a putea vorbi despre existenţa acestei infracţiuni, Curtea a subliniat că este imperios necesar să existe o constrângere a persoanei vătămate, prin orice mijloace să dea, să facă să nu facă sau să sufere ceva.
De regulă, şantajul se comite printr-o acţiune infracţională obiectivată în ameninţări (directe sau indirecte, exprese sau implicite) care pentru existenţa infracţiunii este suficeint ca actele de constrângere să creeze o stare de temere persoanei vătămate.
Or, partea civilă C. a declarat expressis verbis că nu s-a simţit constrâns sau ameninţat în vreun fel nici direct de inculpatul B., nici de alte persoane care ar fi acţionat în interesul acesteia.
Extrem de relevantă cu privire la poziţia psihică a persoanei vătămate a fost considerată declaraţia martorului J. care, în cadrul unor discuţii cu partea vătămată C. aceasta a relatat că se teme de "relaţiile inculpatului B." respectiv de faptul că acesta este o persoană influentă, cunoscută în comunitate.
Această "teamă" însă, în opinia primei instanţe, nu este de natură a altera voinţa persoanei vătămate, astfel încât s-a dispus achitarea, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. cu privire la acuzaţiile de şantaj prev de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raporat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 imputată inculpatului B. şi complicitate la şantaj prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 impuntată inculpatului A..
În ceea ce priveşte acuzaţia formulată împotriva inculpatului A. descrisă la pct. 1.3 din rechizitoriu prima instanţă a analizat-o împreună cu acuzaţia formulată împotriva inculpatei D. descrisă la pct. 5.2 din rechizitoriu şi a inculpatului B. de la pct. 4.4 din rechizitoriu.
S-a reţinut că potrivit acuzaţiei, în cursul lunii februarie 2014 D. a primit promisiunea achitării de către inculpatul B. a unui sejur de 10 zile la U. din staţiunea Mamaia pentru luna iulie 2014, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu în sensul celor prezentate la pct. 5.1 respectiv că a tergiversat soluţionarea cauzei cu nr. x/2013 al Judecătoriei Rădăuţi, acordând un număr nejustificat de 32 de termene pentru a determina partea vătămată C. să renunţe la cererile reconvenţionale şi să cedeze o parte dintr-un imobil pe care-l deţinea legal în favoarea inculpatului B..
Potrivit organelor de urmărire penală, activitatea infracţională a inculpatei D. ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin 1 C. pen.. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, în timp ce activitatea ilicită reţinută în sarcina inculpatului B., care ar fi oferit în cursul lunii februarie 2014 inculpatei D. promisiunea achitării unui sejur de 10 zile la U. din Mamaia în scopul neîndeplinirii de către aceasta a atribuţiilor de serviciu în sensul tergiversării soluţionării dosarului nr. x/2013 al Judecătoriei Rădăuţi ar constitui infracţ iuniea corelativă a dării de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar inculpatul A. în cursul lunii februarie 2014 ar fi intermediat primirea promisiunii de către inculpata D. a unui sejur pe litoralul românesc ce urma a fi achitat de inculpatul B..
S-a mai notat că, în actul de sesizare a instanţei, s-a arătat sub aspectul situaţiei de fapt că, prin intermediul inculpatului A., inculpatul B., la data de 22 februarie 2014 i-a promis inculpatei D. achiziţionarea unui sejur de 10 zile la U. în valoare de aproximativ 2500 euro, că inculpatul B. nu a comunicat niciodată direct cu inculpata D., că acest inculpat a luat legătura cu martorul DDDDDDD., angajat la S.C. EEEEEEE. S.R.L., reamintindu-i de o discuţie anterioară pentru două camere la U. să fie o săptămână şi o săptămână în a doua parte a lunii iulie; că inculpatul A. şi D. ar fi purtat o convorbire telefonică la data de 22 februarie 2014 pe această temă, că inculplatul B. ar fi fost interesat de două camere duble superioare, pentru patru adulţi, urmând ca una din camere să fie ocupată de doi adulţi şi un copil de 10-11 ani, în condiţiile în care fiul inculpatului A. şi D. avea la acel moment 10 ani.
Prima instanţă a reţinut, însă, o stare de fapt diferită, pe de o parte prin raportare la materialul probator rămas în urma soluţionării camerei preliminare, iar pe de altă parte raportat la probele administrate în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.
Astfel, s-a arătat că o parte consistentă din procesele-verbal de redare a convorbirilor telefonice şi convorbirile în mediu ambiental au fost excluse din materialul probator prin încheierea de cameră preliminară a ÎCCJ.
Din convorbirile rămase nu rezultă aspectele reţinute în actul de sesizare, respectiv:
- convorbirea redată la fila x dup purtată între inculpatul B. şi DDDDDDD. relevă doar că inculpatul a vorbit cu această persoană din cadrul EEEEEEE. anterior despre o rezervare la U. - două camere o săptămână pentru a doua jumătate a lunii iulie. Convorbirea nu cuprinde detalii cu privire la persoanele ce vor onora rezervarea, la plata camerelor, la faptul că o cameră va fi ocupată de doi adulţi şi un copil;
- convorbirea dintre inculpatul A. şi D. - redată la fila x dup chiar dacă, aparent, face referire la rezervarea unui sejur nu cuprinde informaţii relevante cu privire la cine plăteşte sejurul, ce tip de cameră se rezervă, pentru cine;
- e-mailurile existente la dosar în file x sunt anterioare convorbirii purtate între inculpatul B. şi martorul DDDDDDD., fiind oarecum ilogică o desfăşurare a evenimentelor în maniera descrisă de acuzare.
Inculpatul B. a solicitat informaţii despre o ofertă la U. cândva anterior datei de 22 februarie 2014, în condiţiile în care la data de 18 februarie 2014 se transmite o ofertă pentru camera dublă superioară, doi adulţi şi un copil de 10 ani cu demipensiune şi inculpatul A. şi D. discutau să meargă în vacanţă la începutul lui august.
În acest context nu rezultă cum cei doi inculpaţi ar fi trebuit să pară preocupaţi de costuri.
Deopotrivă, corespondenţa Ministerului Public cu S.C. EEEEEEE. nu aduce elemente utile cauzei în condiţiile în care se reţine că inclpata D. a acceptat doar promisiunea unui sejur la U.. Din declaraţia martorului FFFFFFF. rezultă că a avut discuţii cu inculpatul B. despre ofertarea unor pachete turistice fără însă a-i da informaţii cu privire la numele persoanelor beneficiare. Depoziţia martorului DDDDDDD. atestă că ar fi fost contactat de inculpatul B. pentru a se ocupa de rezervarea, pe numele său, a două camere duble la U., pentru o săptămână pentru luna august, să fie camere mari pentru că el şi familia oaspete veneau împreună cu copii, fără însă a i se comunica numele oaspeţilor sau detalii privindu-i pe aceştia.
Prima instanţă a avut în vedere şi actele medicale depuse la dosar de inculpata D., precum şi hotărârea 19 din 4 aprilie 2014 a Colegiului de conducere din cadrul Judecătoriei Rădăuţi prin care s-a dispus luarea unor măsuri administrative, având în vedere că începând cu data de 15 mai 2014 urma să se afle în concediu medical pentru o perioadă de aproximativ 2 luni, conform programării făcute la IC FUNDENI şi apoi în lunile iulie - august 2014 urma să se afle în concediu de odihnă. De asemenea, au fost avute în vedere şi alte acte medicale, respectiv bilete de ieşire din spital şi scrisori medicale în care era specificată interzicerere expunerii la soare şi un tratament medicamentos agresiv; programare pentru recoltare celule stem pentru 26 februarie 2014; biletul de ieşire din spital eliberat la 25 iunie 2014 ce atesta interzicerea expunerii la soare pe tot parcursul vieţii şi declaraţiile martorei GGGGGGG., prietenă apropiată a inculpatei D..
S-a mai arătat că, aspectele învederate de acuzare au fost infirmate de toţi cei trei inculpaţi.
Raportat la toate aspectele mai sus învederate, constatând că probele administrate pe parcursul procesului penal nu au făcut dovada, dincolo de orice dubiu a existenţei faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. la pct. 1.3 din rechizitoriu a inculpatei D. la pct. 5.2 din rechizitoriu şi a inculpatului B. la pct. 4.4 din actul de sesizare al instanţei, prima instanţă a dipsus achitarea acestora conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Cu privire la acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului A. la pct. 1.4 din actul de sesizare al instanţei, s-a notat că în intervalul 2013- 2014 ar fi primit de la E., bunuri alimentare, băuturi alcolice şi promisiunea sumei de 1000 euro în schimbul intervenţiei pe care inculpatul A. a asumat-o că o va exercita pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x/2014, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Inculpatul A. a uzat la dreptul la tăcere în cursul urmăririi penale iar audiat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate în faţa instanţei, a arătat că nu doreşte să declare nimic, deoarece acuzaţiile sunt prea vagi.
Inculpata E. a uzat şi ea la rândul său de dreptul la tăcere atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti.
Acuzarea a considerat relevante convorbirile telefonice ce se regăsesc în vol 7 dup după cum urmează:
- procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtată la data de 8 martie 2014 între F. şi E. din care rezultă, cel mult faptul că F. discuta prin SMS cu inculpatul A., f. x.
- procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 14 martie 2014 între inculpatul F. şi inculpata HHHHHHH., în acelaşi sens mai sus menţionat, fila x.
- convorbirea telefonică dintre cele două inculpate din aceeaşi dată, însă după ce inculpatul F. a primit un SMS de la inculpatul A. cu textul "Mâine la 10".
- procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice dintre cele două inculpate F. şi E., din 21 martie 2014 din care reiese că incupata F. îi spune inculpatei E. să-i pună două sticle cu lapte să le ducă "babei" (reţinerea organelor de urmărire penală fiind că inculpatul A. era denumit astfel), fila x.
- convorbire telefonică între cele două inculpate din 13 mai 2014, fila x.
- convorbirea telefonică între inculpata F. şi Z. referiri făcându-se la faptul că inculpata F., ar fi dat inculpatului A. o sumă de bani în euro (în interpretarea Ministeruui Public "ouă negre" înseamnă euro), pentru nepoata sa E., însă acesta nu le-a primit, fila x.
- convorbirea telefonică din 14 mai 2014 dintre inculpatele F. şi E. din care rezultă că inculpata E. a primit o citaţie pentru data de 17 iunie şi se gândeşte dacă să-i spună inculpatului A. despre acest lucru, nicidecum că ar urma să discute cu acesta despre modalitatea de soluţionare a dosarului.
- convorbirea telefonică din 19 mai 2014, dintre inculpata F. şi o persoană neidentificată, contrar celor afirmate de acuzare nu cuprinde nici un element concret ce ar putea lămuri acuzaţia, ci e doar o discuţie cu caracter general despre justiţia coruptă.
- convorbirea din 28 mai 2014 între inculpatul F. şi HHHHHHH. aceasta din urmă manifestându-şi dorinţa de a se întâlni, dacă are timp cu inculpatul cu inculpatul A., fila x.
- convorbirea din 28 mai 2014 cele două inculpate înţelegându-se ce să ducă fiecare inculpatului A.. fila x.
Analizând cu atenţie aceste conforbiri telefonice la care face referire acuzarea, prima instanţă nu a reţinut interpretarea dată lor de către organele de urmărire penală.
În opinia Curţii de Apel Cluj, aceste discuţii între inculpate nu sunt apte să dovedească faptul că au fost promise sau avansate sume de bani sau diferite bunuri inculpatului A. pentru a soluţiona sau a influenţa soluţionarea dosarelor pe care inculpata E. le avea pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Audiată în cursul urmăririi penale, martora EE. a arătat că a reprezentat interesele inculpatei F. atât la Judecătoria Rădăuţi, cât şi la Tribunalul Suceava şi ale mamei inculpatei E., că inculpata F. i-a solicitat să încerce soluţionarea favorabilă şi mai rapidă a dosarelor, ci în sensul de a interveni pe lângă inculpatul A. şi de a purta discuţii private cu acest, fără a i se spune să ofere sume de bani sau produse.
Reaudiată în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, în şedinţa publică din 6 octombrie 2020, martora a arătat că-şi menţine declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală reiterând faptul că a fost avocatul inculpatei F. şi a mamei inculpatei E. în dossarele civile pe care acestea le-au avut la Judecătoria Rădăuţi şi apoi la instanţa de control judiciar, că niciuna dintre inculpate nu i-au spus că ar fi remis sume de bani sau produse inculpatului A., că a fost întrebată de inculpata F. dacă ar putea proceda de această manieră pentru a obţine o soluţie favorabilă, însă aceste întrebări erau frecvente din partea persoanelor implicate în litigii, că nu are cunoştinţă dacă inculpatele au reuşit să ajungă acasă la inculpatul A..
Numita EE. a fost audiată în cursul urmăririi penale în calitate de suspect. Cu acest prilej, a învederat faptul că inculpata F. făcea presiuni asupra sa pentru a interveni la judecătorul A., că în trei sau patru rânduri aceasta i-a relatat că a dat sau intenţionează să-i dea inculpatului A. bani şi bunuri alimentare dar nu a văzut efectiv aceste remiteri de bunuri.
A mai învederat că inculpata F. i-a comunicat, în cursul anului 2013, că prin intermediul numitei Z., rudă sau cunoştinţă a inculpatului A. sau cu cineva din familia acestuia, va încerca să-l influenţeze pentru a obţine o soluţie favorabilă.
În legătură cu inculpata E., a relatat că aceasta i-a spus că a fost împreună cu inculpata F. la locuinţa inculpatului A. căruia i-a oferit anumite bunuri pentru a interveni pe lângă IIIIIII. - judecătorul căruia îi fusese repartizată cauza mamei sale, pentru a obţine o soluţie favorabilă.
Coroborând toate probele administrate legal admnistrate în cauză prima instanţă a constatat că acestea că nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie reglementată de art. 4 C. proc. pen.. şi art. 6 paragraf 2 din CEDO.
Dreptul de a fi prezumat nevinovat impune cel puţin următoarele trei cerinţe:
- vinovăţia să se stabilească dincolo de orice îndoială reonabilă.
- statului îi incumbă sarcina probei.
- procedurile penale trebuie să se desfăşoare cu respectarea principiului legalităţii şi al echităţii.
Conform art. 103 alin. (2) C. proc. pen.. condamnarea inculpatului are loc doar în situaţia dovedirii acuzaţiei dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. stabileşte că se pronunţă condamnarea atunci când instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Or, probele administrate nu sunt în măsură să dovedească fără putinţă de tăgadă că fapta există şi că a fost săvârşită de inculpată.
Astfe, pirma instanţă a arătat că, nu s-a putut stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a primit de la inculpata E. bunuri alimentare, băuturi alcoolice şi promisiunea sumei de 1000 euro. Nu s-a putut stabili cu certitudine nici despre ce bunuri a fost vorba, despre ce cumpărare de influenţă, în concret era vorba, cu privire la ce judecător, când, în ce condiţii de timp şi loc s-au petrecut pretinsele remiteri de bani, când a luat cunoştinţă inculpata E. că inculpatul A. ar avea influenţă asupra unor colegi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi şi cum îşi va exercita această influenţă.
Audiaţi în calitate de martori colegii de muncă ai inculpatului JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL. au arătat că niciodată inculpatul A. nu a încercat să-i influenteze direct sau indirect, pentru a pronunţa o anumită soluţie. Aspecte similare au relatat şi judecătorii de la instanţa de control judiciar, audiaţi în calitate de martori -MMMMMMM., NNNNNNN., ambele martore relatând că-l cunosc pe inculpatul A. doar din hotărârile pronunţate de acesta, nu au fost niciodată contactate de acesta în legătură cu vreo soluţie.
Având în vedere hotărârea CEDO pronunţată în cauza Al-Hnawaja şi Takery împotriva Regatului unit, Boicenco împotriva Republicii Moldova judecătorul de la prima instanţă a constatat că standardul probelor "dincolo de orice îndoială rezonabilă" nu este atins.
A mai fost arătat că probele nu au nici capacitatea de a forma convingerea intimă a judecătorului, nici capacitatea de a demonstra vinovăţia dncolo de orice dubiu.
Fără a contesta existenţa anumitor probe, din cele la care s-a făcut referire anterior, care ar putea conduce spre idea că au existat anumite discuţii între inculpatul judecător A. şi E. care poate nu ar fi trebuit să aibă loc potrivit eticii profesionale, că inculpata F. a susţinut, însă neconfirmat de alte probe, că inculpata E. ar fi remis unele produse inculpatului, prima instanţă a suţinut, însă, că acestea nu sunt suficiente pentru a fundamenta o soluţie de condamnare.
Raportat la cele mai sus, Curtea de Apel Cluj a dispus achitarea inculpatului A. în ceea ce priveşte acuzaţia descrisă la pct. 1.4 din rechizitoriu şi a inculpatei E. trimisă în judecată şi cercetată pentru faptul că, în intervalul 2013- 2014 i-a oferit inculpatului A. bunuri alimentare, băuturi alcoolice şi promisiunea sumei de 1000 euro, în schimbul intervenţiei pe care inculpatul şi-a asumat că o va exercita pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x/2014, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, descrisă la pct. 10.1, conform art. 16 alin 1 lit. a) C. proc. pen.
În opinia Curţii, standardul probator menţionat anterior nu este îndeplinit nici în ceea ce priveşte acuzaţiile formulate împotriva inculpatului A. la:
pct. 1.5. din rechizitoriu, respectiv că ar fi promis inculpatei F. că va interveni în recursul declarat de către intimaţi în dosarul nr. x/2012, prin influenţarea unui număr de trei judecători din cadrul Tribunalului Suceava investiţi cu soluţionarea acestuia, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.;
pct. 1.6 din rechizitoriu, respectiv că va interveni, în schimbul sumei de 1000 euro, pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi pentru că acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei G. în dosar nr. x/2012 în intervalul martie- aprilie 2014, faptă ce ar constitui infracţiunea prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
şi, pe cale de consecinţă, nici a acuzaţiilor în oglindă formulate împotriva inculpatelor:
- F. pentru fapta descrisă la pct. 9.1 din actul de sesizare a instanţei, conform căruia, în intervalul 2013- 2014 ar fi cumpărat influenţa inculpatului A., care i-ar fi promis că va interveni în recursul declarat de către intimaţi în dosarul nr. x/2012 prin influenţarea unui număr de trei judecători din cadrul Tribunalului Suceava investiţi cu soluţionarea acestuia, faptă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- G. pentru fapta descrisă la pct. 11.1 din rechizitoriu, constând în aceea că, în intervalul martie- aprilie 2014 ar fi cumpărat influenţa inculpatului A. contra sumei de 1000 euro, precum şi produse alimentare, promiţându-i-se că va interveni pe lângă un alt judecător de la Judecătoria Rădăuţi pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei în dosar nr. x/2012, faptă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);
- Z. pentru fapta descrisă la pct. 12.1 din rechizitoriu, constând în aceea că a sprijinit şi intermediat oferirea de către inculpata BBB. inculpatului A., în intervalul martie- aprilie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de produse alimentare, iar ulterior a sumei de 1000 euro, în schimbul unei promisiuni că va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuţi pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei BBB. în dosarul nr. x/2012, faptă ce ar constitui complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În concret, prima instanţă a reţinut că inculpata F. nu a dat declaraţii pe parcursul procesului penal, iar inculpatele BBB. şi Z., în cursul urmăririi penale au apelat la dreptul la tăcere, iar în faza cercetării judecătoreşti s-a constatat că a intervenit decesul acestora.
S-a mai artătat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, repectiv cumpărare de influenţă, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, singular, nu poate conduce la formarea convingerii intime a judecătorului cauzei că faptele imputate există. S-a considerat că nici declaraţia martorei şi a suspectei EE., cu privire la aceste infracţiuni, nu este suficient de lămuritoare.
Pe cale de consecinţă, s-a dispus achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului A. la pct. 1.5, trafic de influenţă pentru inculpata F. şi pct. 1.6 trafic de influenţă pentru G. şi acuzaţiile formulate împotriva inculpatei F. la pct. 9.1 cumpărare de influenţă-partea a-2 a acuzaţiei.
În ceea ce le priveşte pe inculpatele G. şi Z., având în vedere că a intervenit decesul acestora, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal, în ceea ce priveşte acuzaţiile reţinute în sarcina acestora la pct. 11.1 şi 12.1 din rechizitoriul.
Cu privire la inculpata F. s-a dispus aceeaşi soluţie de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. şi în ceea ce priveşte acuzaţia de la pct. 9.2 din rechizitoriu, constând în aceea că a sprijint-o şi a intermdiat oferirea de către inculpata E. inculpatului A. de produse alimentare şi promisiunea sumei de 1000 euro, în scopul utilizării influenţei de către inculpatul judecător pe lângă judecătorii investiţi cu soluţionarea unei cauze civile în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile, având în vedere soluţia similară pronunţată faţă de autoarea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Judecătorul primei instanţe a reiterat faptul că, în ipoteza în care se pronunţă o soluţie de achitare pentru inexistenţa faptei reţinute în sarcina autorului nu se poate reţine existenţa complicităţii ca formă secundară de participaţie penală.
În ceea ce priveşte cea din urmă infracţiune reţinută în sarcina inculpatului A., descrisă la pct. 1.5 din rechizitoriu, constând în aceea că în intervalul 2013- 2014 a primit de la F. suma de 500 euro şi mai multe produse alimentare, folos ilicit în urma căruia inculpatul a pronunţat o hotărîre favorabilă numitei F. în dosarul nr. x/2012, prima instaţă a constatat că probatoriul administrat în cauză atestă comiterea de către inculpat a acestor infracţiuni.
S-a reţinut că nici inculpatul A., nici F., trimisă la rândul ei în judecată pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, fapta fiind descrisă la pct. 9.1 din rechizitoriu, nu au dat declaraţie nici în cursul urmăririi penale, nici în faţa instanţei - inculpata F. a uzat de dreptul la tăcere, în timp ce inculpatul A., referitor la acuzaţiile de luare de mită, a refuzat să şi exprime poziţia procesuală, susţinând că acestea sunt prea vagi.
În stabilirea vinovăţiei inculpatului prima instanţă s-a raportat la declaraţiile martorei EE. (vol 11 dup- fila x), avocat al numitei F. în dosarele civile care a arătat că clienta sa, în repetate rânduri, dorea să intervină pe lângă judecătorul A. pentru a obţine o soluţie favorabilă în dosarele pe care le avea pe rolul Judecătoriei Rădăuţi şi a Tribunalului Suceava că numita F. i-a relatat că prin intermediul numitei Z. va reuşi "să ajungă" la inculpatul A. şi chiar i-a spus, în trei sau patru ocazii, că intenţionează să dea şi chiar a dat inculpatului A. bunuri şi sume de bani.
Audiată în calitate de suspect, EE. a relatat că, nemulţumită de o hotărâre primită, inculpata F. i-a spus că va încerca să-l influenţeze pe inculpatul A. pentru a obţine o soluţie favorabilă, ca apoi aceasta să relateze că, a reuşită să ajungă la judecător acasă oferindu-i, în mai multe rânduri, bunuri alimentare şi sume de bani, fără a preciza cuantumul.
Relevant în opinia Curţii este faptul că în ianuarie sau februarie 2014, inculpatul A. i-a dat câştig de cauză inculpatei F..
Declaraţia martorei din faţa instanţei de judecată a fost primită cu rezerve, pe de o parte, având în vedere că a trecut o perioadă considerabilă de la momentul comiterii faptei, iar pe de altă parte, pentru că martora, la întrebarea expresă a instanţei a arătat că-şi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale, declaraţii care au fost date în mod liber.
A fost avut în vedere şi procesul-verbal de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice ce se regăsesc în vol VI dup.; SMS-urile purtate între cei doi inculpaţi A. şi F., care dovedesc că cei doi s-au întâlnit, cel puţin o dată în 15 martie 2014 (raportat la SMS-ul din 14 martie 2014- fila x). În mod evident cei doi au comunicat prin SMS, inculpata F. fiind convinsă că se va întâlni cu inculpatul A., aspect ce rezultă din conversaţia din 13 martie 2014 cu Z. - fila x şi cea cu inculpatul HHHHHHH. - fila x.
La data de 15 martie 2014 ora 11:57.01 inculpata F. trimite un SMA martorei EE. comunicându-i că "am mers la babă şi a spus să treceţi pe la ea, că acum a venit şi vorbea cu ea, şi el ne spune după aceea, cu mine să stau linistită".
S-a reţinut că există, astfel, urmărind cronologia în timp a convorbirilor telefonice SMS, o dovadă de netăgăduit că cei doi s-au întâlnit şi au discutat despre dosarul civil al inculpatei F., altfel neavând nici un sens sugestia inculpatului A. că martora EE., avocata inculpatei F. să treacă pe la el.
S-a mai arătat că inculpata F. chiar dă sfaturi persoanelor interesate să ajungă la inculpatul A. pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor, ce să ducă - ouă, smântână, dar care să nu fie amară, un căşuţ, un miel de paşte, ciocolată, ceva de băut, conform procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice din vol VII dup, să insiste pentru că "el nu spune niciodată ce vrea" că el vrea tare să insiste că "până nu rezolvă, nu ia ouă negre", "ouăle nu i le ia până nu rezolvă treaba"- fila x vol VII.
Din contextul tuturor convorbirilor telefonice redate în cauză a rezultat, în opinia instanţei de fond, suficient de clar că inculpata F., în repetate ocazii, i-a predat inculpatului A. bunuri alimentare (cu certitudine ouă, conform celor menţionate la fila x, fila x, f. x, ciocolată, conform celor menţionate la fila x, a acceptat promisiunea unui picior de porc - fila x brânză, smântână - fila x dup, vol VII, lapte - fila x).
Chiar dacă nu s-a putut stabili cu exectitate cantitatea de bunuri date cu titlu de mită, instanţa a arătat că este suficient pentru reţinerea infracţiunii de luare de mită, în sarcina inculpatului A. şi de dare de mită în sarcina inculpatei F. să se stabiliească faptul că:
- au fost remise bunuri care nu sunt cuvenite în mod legal mituitului;
- primirea acestor bunuri nevuvenite a avut strânsă legătură cu dosarul civil x/2012- mituitoarea încercând pe această cale să obţină o hotărâre favorabilă;
- primirea bunurilor a avut loc anterior îndeplinirii actului ce intră în atribuţiile mituitului.
- actul pentru care s-au primit bunurile nevuvenite intră în cadrul atribuţiilor de serviciu ale mituitului- pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
În concluzie, s-a reţinut că sunt întrunite elementele de tipicitate ale celor două infracţiuni, luare de mită, respectiv dare de mită.
Având în vedere perioada infracţională 2013- iunie 2014, raportat la succesiunea în timp a legilor, cu referire concretă la deciziile Curţii Constituţionale a României în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., urmare a reţinerii perioadei infracţionale 2013- iunie 2014, descrisă la pct. 9.1-partea intâi a acuzaţiei din rechizitoriu în sarcina inculpatei F., a fost dispusă, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.. încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În acest sens, au fost avute în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 356/2022 şi ale deciziei HP 67/2022, prev. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru fapta de dare de mită, sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale fiind de 8 ani şi s-ar fi împlinit cel târziu la 21 iunie 2022, raportat la data reţinerii inculpatului A..
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. imputată inculpatului A., descrisă la pct. 1.5 din rechizitoriu, s-a notat că aceasta este sancţionată de lege cu pedeapsa de la 3 la 10 ani închisoare, limitele de pedeapsă se majorează cu 1/3, noile limite situându-se între 4 ani şi 13 ani 4 luni.
Prima instanţă a opinat că termenul de prescripţie al răspunderii penale, conform art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. este15 ani, şi ar urma să se împlinească în luna iunie 2029.
Pe cale de consecinţă, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani dreptul de a exercita profesia de judecător, conform art. 66 lit. g) C. pen. şi s-a dispus interzicerea acelui drept, cu titul de pedeapsă accesorie.
Din cuprinsul acuzaţiei descrise la pct. 1.5 din rechizitoriu s-a reţinut doar primirea de către inculpatul A. a bunurilor alimentare, iar nu şi primirea sumei de 500 euro, deoarece remiterea acestei sume nu a rezultat, dincolo de orice dubiu, din ansamblul probator administrat în cauză.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, aşa cum sunt ele reglementate de art. 74 C. pen., gradul de pericol social concret relativ ridicat al faptei deduse judecăţii, împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului, profesia acestuia, modalitatea de comitere a faptei, scopul urmărit, bunurile primite cu titlu de mită, atitudinea nesinceră pe parcursul procesului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, durata procesului penal şi timpul îndelungat scurs de la comiterea faptei.
În ceea ce priveşte cea din urmă acuzaţie formulată în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., descrisă la pct. 1.7 din rechizitoriu, constând în aceea că la data de 12 mai 2014 a pronunţat o hotărâre nelegală, în dosarul nr. x/2013, cunoscând faptul că acţiunea promovată în vederea pronunţării hotărârii se întemeia pe două adeverinţe false, precum şi de a pronunţa această hotărâre cu nerespectarea normelor imperative şi prin acceptarea sustragerii de către inculpata H. a unor documente de la dosarul cauzei şi înlocuirea acestora cu alte documente Curtea de Apel Cluj a făcut următoarele precizări:
Acuzaţia trebuie desprinsă, în opinia primei instanţe, în trei acţiuni distincte:
- inculpatul a pronunţat o hotărâre în baza unor înscrisuri despre care ştia că sunt false;
- inculpatul a pronunţat hotărârea în cauză încâlcând normele imperative de drept material;
- inculpatul a acceptat sustragerea de către inculpata H. a unor înscrisuri şi înlocuirea lor cu alte documente.
S-a arătat că probele concludente referitoare la aceste acuzaţii se regăsesc în cuprinsul vol. 18 şi 4 dup, precum şi declaraţiile inculpaţilor din cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
S-a notat că, în volumul 18 dup, fila x, se regăseşte ataşat dosarul civil nr. x/2013 având ca obiect uzucapiune, având reclamant pe S.C. OOOOOOO. S.R.L. Marginea, iar pârât Primăria Comunei Marginea.
Instanţa a constatat că acest dosar cuprinde: cererea de chemare în judecată semnată dar nedatată; împuternicirea avocaţială; planul de situaţie şi extrasul CF n. 30491; adeverinţa nr. x din 8 august 2013 eliberată de Primăria comunei Marginea privind posesia suprafeţei de 1200 mp; adeverinţa nr. x din 8 februaire 2013 eliberată de Primăria comunei Marginea privind faptul că suprafaţa de 1200 mp nu face parte din domeniul public sau privat al statului; rezoluţia din 17 septembrie 2013; comunicări adrese; citaţii; dovada achitării taxei de timbru; copie a documentaţiei cadastrale, respectiv planul de situaţie a imobilului cu număr cadastral nou x din CF x; încheierea şedinţei camerei de consiliu din 9 decembrie 2013 prin care s-a dispus emiterea somaţiei având conţinutul prevăzut de art. 1051 alin. (2) C. civ. în 6 exemplare; procesul-verbal de afişare a somaţiilor; dovada publicării somaţiei în două ziare de largă răspândire, unul de circulaţie naţională- PPPPPPP. şi unul de circulaţie locală- Monitorul de Suceava;
S-a mai arătat că, potrivit adresei nr. x din 8 august 2013 Primăria Marginea comunica faptul că:
- societatea are posesia terenului în suprafaţă de 1200 mp, conform Registrului Agricol, situat în intravilanul comunei Marginea, intravilan UAT Marginea judeţul Suceava;
- terenul înscris nu a fost confiscat, sechestrat sau trecut în proprietatea statului în baza vreunui act normativ şi nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 247/2005;
- terenul nu a fost revenidicat de nimeni, stăpânindu-l liber, plăteşte taxele şi impozitele datorate statului şi comunei Marginea;
- terenul nu face parte din domeniul public sau privat al comunei Marginea;
- S.C. OOOOOOO. S.R.L. are posesia terenului în suprafaţă de 1200 mp conform registrului agricol de peste 30 de ani, teren situat în intravilanul comunei Marginea, care s-a format din o parte a 2927/1 din CF x a Comunei cadastrale Marginea, intravilan UAT Marginea;
- terenul în suprafaţă de 1200 mp a fost deţinut de S.C. OOOOOOO. S.R.L. şi înainte de 1991 de la numitul QQQQQQQ. timp de 10 ani conform registrului agricol.
S-a mai arătat că prin sentinţa civilă nr. 70/CC din 12 mai 2014 a fost admisă acţiunea civilă promovată.
Prin raportul de constatare criminalistică nr. 63652 din 11 septembrie 2014, realizat de INEC- Serviciul de Expertize Criminalistice s-a concluzionat că:
1. între semnătura existentă pe adeverinţa nr. x din 8 august 2013 având înscrisă în antet Primăria comunei Marginea şi semnăturile inculpatului X. executate în cuprinsul procesului-verbal din 31 iulie 2014, nu există elemente de identitate;
2. semnătura existentă pe adeverinţa nr. x din 8 august 2013, a fost realizată prin ştampilare;
3. impresiunea de ştampilă cu insemnele Primăriei comunei Marginea existentă pe adeverinţa nr. x din 8 augsut 2013 a fost realizată prin ştampilare însă nu se poate stabili dacă aceasta a fost sau nu realizată cu ştampila model de comparaţie a Primăriei;
4. semnătura existentă pe adeverinţa nr. x din 8 augsut 2013 nu a fost realizată cu ştampila model de comparaţie ce redă semnătura numitului X..
A mai fost reţintu că, adeverinţa nr. x din 13 august 2014 emisă de Primăria comunei Marginea atestă că, la eliberarea adreselor cu nr. x din 8 august 2013 către Judecătoria Rădăuţi nu a fost identificată nici o documentaţie aferentă acestor adrese.
S-a menţionat că, audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul X. a arătat că o cunoaşte pe inculpata H. de cca 7-8 ani, de când aceasta ocupa funcţia de consilier juridic în cadrul Primăriei Suceava, că a fost rugat de numitul QQQQQQQ. să-i emită o adresă din care să rezulte că terenul, în suprafaţă de cca 1000 mp pe care îl are în posesie de peste 20 de ani, nu face parte din domeniul public al statului şi nici nu este vizat de vreun litigiu.
Inculpatul a precizat că la baza eliberării acestei adrese nu a stat nicio cerere şi a verificat personal dacă terenul face sau nu parte din domeniul public. Verificări dacă face parte din domeniul privat nu a efectuat, deoarece la nivelul Primăriei Marginea nu există un registru, o evidenţă a acestora. Inculpatul X. a mai declarat că adresa a fost redactată de către inculpata H., după ce, anterior, îi comunicase numărul de înregistrare, şi a fost semnată şi ştampilată de acesta.
Prezentându-i-se cea de a doua adeverinţă, având o semnătură la rubrica Primar şi aplicată ştampila Primăria, inculpatul a declarat că acea semnătură nu-i aparţie, aspect confirmat şi de lucrarea tehnică efectuată în cauză, şi că ulterior lunii august 2013 nu-şi aminteşte să mai fi purtat discuţii cu H. privind necesitatea eliberării unei noi adeverinţe.
Prima instanţă a mai notat că suspecta H., în cursul urmăririi penale a prezentat o situaţie diferită de cea relatată de inculpatul X., respectiv că nu a solicitat personal emiterea adeverinţelor, că una din ele i-a fost înmânată de numitul QQQQQQQ. cu ocazia introducerii acţiunii, iar cealaltă tot de acesta în mai 2014, că nu a cunoscut faptul că societatea a fost înfiinţată în 2007 şi nu avea de unde să ştie că cele atestate în adeverinţele emise de Primărie corespund sau nu realităţii. A mai arătat că în aprilie - mai 2014 a fost la Biroul inculpatului A. deoarece nu figura vreun termen fixat de la momentul introducerii acţiunii şi în urma verificărilor efectuate de acesta, a fost sunată după cca două săptămâni de clientul său care i-a comunicat că a primit termen.
Audiată în calitate de inculpată, în curusl urmării penaleVega Isabela Zorica a menţionat că, văzând că nu a primit termen la acţiunea pe care o înregistrase la Judecătoria Rădăuţi în septembrie 2013, a mers la registratura instanţei şi apoi la inculpatul A. pentru a se lămuri de ce nu a dat termen. Răspunsul primit a fost că nu se împlinise încă termenul de şase luni de la emiterea somaţiei. Verificând dosarul inculpatului A. i-a comunicat că societatea pe care o reprezenta în calitate de avocat nu putea uzucapa, deoaree nu exista înainte de 1989 şi i-a cerut o nouă adeverinţă de la Primărie care să ateste posesia de 30 de ani. Inculpatul H. s-a deplasat, conform susţinerilor sale, la Primăria Marginea şi a solicitat verbal o adeverinţă în sensul cerut de magistrat. Astfel, îşi aminteşte că în mai 2014 la cca 2-3 zile după solicitare, a fost chemată de inculpatul X., care i-a înmânat o adeverinţă în care se specifică că S.C. OOOOOOO. are posesia terenului de peste 30 de ani. Această adeverinţă a fost depusă la dosarul instanţei.
Astfel, la dosar au existat două adeverinţe - una depusă o dată cu introducerea acţiunii, iar cea de-a doua în mai 2014, ambele emise de Primăria Marginea prin primar.
În declaraţia dată o lună mai târziu, respectiv la data de 4 august 2014, inculpata H. arată că a ajuns să reprezinte clientul S.C. OOOOOOO. prin intermediul inculpatului X., care i-a cerut sfatul în legătură cu actele necesare pentru ca RRRRRRR. - administratorul S.C. OOOOOOO. S.R.L. să intre în deplină proprietate a unui teren de cca 1200 mp de pe raza comunei Marginea. Inculpata H. i-a furnizat aceste informaţii, iar la câteva zile după acest moment inculpata s-a deplasat la biroul inculpatului X., primar al comunei Marginea la acel moment, unde acesta i-a înmânat planul de situaţie vizat de OCPI şi adeverinţa. Inculpata a arătat că a obţinut aceste scripte după introducerea acţiunii la instanţă.
După întâlnirea şi discuţia cu inculpatul A., inculpata H. a avut o nouă întâlnire cu inculpatul X., căruia i-a comunicat cele solicitate de magistrat şi după câteva zile, primarul i-a dat o nouă adeverinţă aplicând o ştampilă cu însemnele primăriei şi o ştampilă separt cu semnătura lui, în prezenţa ei.
Audiaţi în faţa instanţei, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, inculpatul X. a declarat că-şi menţine poziţia exprimată în faza de urmărire penală, că cele consemnate în cea de-a doua adeverinţă sunt conforme cu realitatea, că aceste documente au fost solicitate de inculpata H., în calitatea sa de avocat, au fost întocmite de diferete compartimente după efectuarea cuvenitelor verificări şi că, în general, el semna adeverinţele.
Inculpata H. a arătat că-şi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale, că a înregistrat o cerere în numele clientului S.C. OOOOOOO. S.R.L. (administrată de QQQQQQQ.) de constatare a uzucapiunii, însoţită de mai multe documente, respectiv plan de situaţie, împuternicire avocaţială, iar la primul termen de judecată a mai depus o adeverinţă în completarea celei iniţiale prin care se făcea referire la durata posesiei. Cu inculpatul A., judecătorul desemnat în mod aleatoriu cu soluţionarea cauzei, a discutat doar despre termenul care urma să fie fixat în cauză, având în vedere că intrase în vigoare noul C. proc. civ., care reglementa o procedură prealabilă şi despre depunerea unei noi adeverinţe cu privire la durata posesiei. A mai precizat inculpata H. că aceste adeverinţe i-au fost emise de inculpatul X. - primarul de la acel moment al comunei Marginea şi, din punctul său de vedere, atesta o situaţie reală.
S-a mai notat că inculpata a arătat că cererea de chemare în judecată nu era datată, dar avea ştampila de înregistrare, cuprindea rezoluţia judecătorului şi anexele pe care le cuprinde, negând că ar fi sustras, cu complicitatea inculpatului A., cererea de chemare în judecată iniţială şi a înlocuit-o cu o nouă cerere nedatată şi nerezoluţionată de judecătorul de serviciu, deoarece acest lucru nu era posibil, având în vedere că la acel moment documentele se scanau.
Prima instanţă a arătat că susţinerea inculpatei este confirmată şi de adresa nr. x/3 martie 2022 eliberată de către Judecătoria Rădăuţi, care atesta că la data înregistrării dosarului nr. x/2013 la Judecătoria Rădăuţi se efectuau scanări ale documentelor prin aplicaţia SAE, iar la dosar se regăseşte o copie a documentului scanat al dosarului nr. x/2013 şi capturi ale înregistrărilor existente în SAE la acest dosar.
Comparând cererea de chemare în judecată existentă la fila x dup cu documentul scanat, judecătorul fondului a reţinut că ele sunt identice, astfel că susţinerile acuzării că ar fi fost înlocuite documente în dosar, sunt nereale.
S-a mai observat, din scriptul existent la fila x, că adeverinţei eliberate inculpatei H. i s-a atribuit un număr de înregistrare, consemnat în registrul general al Primăriei Marginea, că această adresă a fost întocmită de primar, pentru Judecătoria Rădăuţi la 8 augus 2013.
Raportându-se la aceste aspecte probatorii, la conţinutul acuzaţiei, având în vedere şi aserţiunile anterioare exprimate cu privire la acuzaţiile descrise la pct. 1.1 din actul de sesizare al instanţei, Curtea de Apel Cluj a concluzionat că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare similară, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit a C. proc. pen.., a inculpatuliu A., întrucât, pe de o parte aspectul legal sau nelegal al unei hotărâri judecătoreşti poate fi analizat doar prin exercitarea căilor de atac specifice, iar pe de altă parte pentru că nu a fost dovedită sustragerea unor documente de la dosarul cauzei şi înlocuirea lor cu alte documente de către H. şi nici că inculpatul ar fi cunoscut că cele două adeverinţe sunt false.
O soluţie similară a precizat Curtea că se impune şi în ceea ce priveşte acuzaţia formulată împotriva inculpatei H., descrisă la pct. 6.1 din rechizitoriu, constând în aceea că l-ar fi sprijinit pe inculpatul A. pentru ca acesta în data de 12 mai 2014 să pronunţe o hotărâre nelegală în dosarul nr. x/2013, cunoscând că acţiunea promovată se întemeiază pe două adeverinţe false, deoarece dacă în ceea ce-l priveşte pe autorul infracţiunii s-a dispus o soluţie de achitare, reţinându-se că fapta nu există, nu se poate reţine eixstenţa complicităţii ca formă secundară a participaţiei penale.
În ceea ce priveşte acuzaţia formulată la pct 7.1 din rechizitoriu în sarcina inculpatului X., constând în aceea că a comis infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., respectiv că ar fi emis două adeverinţe false, cunoscând că acestea urmează să fie folosite în procesul civil, prima instanţă a dispus aceeaşi soluţie de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. pentru considerentele avute în vedere în cazul inculpatei H..
A mai fost arătat că, în sarcina inculpatului X. s-a mai reţinut că, în calitatea de primar a întocmit şi semnat două adeverinţe, în lunile mai 2014, respectiv august 2013 cărora le-a atribuit număr fictiv 7200/2013 prin care a atestat fapte nereale.
Prima instanţă a precizat, cu titlu prelizmiar, că numărul atribuit adeverinţelor nu este fictiv, el figurând în registrul general al Primăriei comunei Marginea. Apoi, a arătat că nu s-a putut stabili, dincolo de orice dubiu rezonabil, că aceste adeverinţe au fost întocmite personal de către inculpatul X.. În acest sens, au fost avute în vedere, pe de o parte, declaraţiile inconstante ale inculpatei H., mai sus analizate, precum şi concluziile raportului de expertiză în care se arată, în mod neechivoc, că semnătura existentă pe adeverinţa x din 8 august 2013 nu prezintă elemente de identitate cu semnăturile inculpatului X. executate în cuprinsul procesului-verbal din 31 iulie 2014, astfel că susţinerile de la un moment dat ale inculpatei H. în sensul că inculpatul X. a semnat în prezenţa sa, au fost înlăturate ca nesincere.
De asemenea, prima instaţă a arătat că este greu de crezut că inculpatul X. ar fi redactat singur aceste adeverinţe, care denotă utilizarea unui limbaj specific juridic, de specialitate uşor străin şi nu chiar la îndemâna unei persoane ce nu profesează în acest domeniu. Prin urmare, s-a opinat de către judecătorul fondulu că aceste adeverinţe fie au fost redactate chiar de inculpata H., fie de către un compartiment al primăriei.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj a susţinut că este neverosimil, chiar în pofida bunelor relaţii cu inculpata H., că inculpatul X., primar al unei comune, ar avea timpul suficient pentru a redacta aceste adeverinţe.
În egală măsură, prima instanţă a mai observat următorele chestiuni:
- adeverinţa x din 8 august 2013, depusă împreună cu cererea de chemare în judecată şi denumită în continuare adeverinţa 1, poartă semnătura olografă a inculpatului X., aspect necontstat de către acesta.
- cuprinsul acestei adeverinţe A1 arată că S.C. OOOOOOO. S.R.L. are posesia terenului în suprafaţă de 1200 mp conform registrului agricol, la locul numit SSSSSSS.. În această adeverinţă nu se menţionează nimic despre durata posesiei, iar aspectele consemnate sunt reale, după cum a rezultat din înscrisurile depuse în faţa instanţei de judecată - adeverinţa x din 30 martie 2015 a Primăriei Marginea privind lipsa delimitării domeniului privat, hotărârea Consiliului Local nr. 72/15 decembrie 2017, care arată procedura de trecere a unui teren în domeniul privat al UAT, extrasul din Registrul agricol, autorizaţia de construire nr. x din 10 iulie 2009, autorizaţia de lucrări nr. x din 28 martie 2012 pentru edificarea construcţiei pe acest teren.
S-a reţinut că situaţia este diferită în cea de-a doua adeverinţă, având acelaşi număr, dar emisă în realitate în luna mai 2014. În cuprinsul acesteia se face vorbire de durata posesiei de peste 30 de ani, împrejurare imposibilă în condiţiile în care S.C. OOOOOOO. S.R.L. s-a înfiinţat abia în cursul anului 2017. În plus, această adeverinţă cuprinde menţiunea "terenul în suprafaţă de 1200 mp subscrisa S.C. OOOOOOO. S.R.L. l-a deţinut şi înainte de 1991 de la numitul QQQQQQQ. timp de 10 ani", aspect din nou neverosimil, deoarece este greu de imaginat cum o entitate care a fost înfiinţată în anul 2007 a putut avea în posesie un bun cu 20 de ani înainte.
Prin urmare, prima instanţă a constatat că această adeverinţă cuprinde menţiuni nereale, dincolo de orice dubiu, însă coroborând probele administrate, nu s-a putut stabili cine a întocmit aceasta a doua adeverinţă.
Pe ale de consecinţă, a fost dispusă achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a inculpatului X. pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în falsificarea adeverinţei 1, deoarece fapta nu există, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în falsificarea adeverinţei 2, s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., deoarece nu există probe că fapta a fost săvârşită de inculpat.
În ceea ce priveşte acuzaţia formulată împotriva inculpatei H., descrisă la pct. 6.2 din rechizitoriu, constând în aceea că în intervalul august 2013 - mai 2014 a utilizat, în cadrul procesului civil, înregistrat sub nr. x/2013, două adeverinţe emise de inculpatul X., ambele având menţionate acelaşi număr fictiv, cunoscând că aceste adeverinţe atestă fapte neconforme ralităţii şi care ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 cu aplicarea art. 5 C. pen. (două infracţiuni), Curtea de Apel Cluj a reţinut că prima adeverinţă că nu cuprindea aspecte nereale, raportat la considerentele expuse anterior. Având în vedere că nu este vorba despre un înscris fals, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatei, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.
În acest sens, s-a arătat că deşi este o infracţiune distinctă de cea de fals material sau intelectual, uzul de fals este condiţionat de existenţa prealabilă a unei fapte tipice obiective de fals, fiind subsecvent acesteia, condiţie neîndeplinită în ceea ce priveşte prima adeverinţă.
Referitor la a doua adeverinţă, în opinia primei instanţe, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că inculpata H. se face vinovată de comiterea faptei, raportat la cuprinsul acetei de-a doua adeverinţe, care este extrem de clar, iar pentru un cunoscător şi un profesionist al dreptului, caracterul său nereal este extrem de evident. În opinia judecătorului primei instanţe nu se poate susţine, într-un mod credibil, că un avocat, primind a doua adeverinţă, ce atesta o posesie de 30 de ani a unei societăţi comerciale înfiinţate în 2007 poate fi reală. De asemenea, s-a arătat că pentru a uzucapa, posesia trebuie să fie utilă şi fără vicii, aşa încât cel ce doreşte să uzucapeze să aibă corpus şi animus, adică să aibă efectiv în locuinţă un imobil şi să se comporte ca un proprietar de drept, posesia să nu fie întreruptă. Or, în cauză, s-a arătat că nu este juridic posibil ca o entitate juridică înfiinţată în 2007 să posede şi să se comporte ca un proprietar încă anterior anului 1989 astfel încât să fie îndeplinite cerinţele uzucapiunii. Or, aceste aspecte, de logică elementară, nu puteau să scape unui profesionist al dreptului care se bucura şi de o bună reputaţie profesională, conform adresei din dosarul instanţei.
Având, însă, în vedere deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi 358/2022 şi decizia HP 67/2022 a ÎCCJ, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege - închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă, reţinând dispoziţiile art. 154 lit. d) C. pen., conform cărora termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani şi începe să se calculeze de la data săvârşirii infracţiunii (în cauză mai 2014) prima instanţă a constatat că se impune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei H. pentru săvârşirea acestei infracţiuni, conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, fapta ce viza cea de-a doua adeverinţă, descrisă la pct. 6.2 din rechizitoriu.
În ceea ce priveşte acuzaţia formulată împotriva inculpatei D. descrisă la pct. 5.1 din actul de sesizare al instanţei, constând în aceea că, la solicitarea inculpatului B., în intervalul 2011- 2014 a tergiversat soluţionarea cauzei cu nr. x/2013 al Judecătoriei Rădăuţi, acordând în mod nejustificat un număr de 32 de termene pentru a o determina pe persoana vătămată C. să renunţe la cererile reconvenţionale şi să cedeze o parte dintr-un imobil pe care-l deţinea legal în favoarea inculpatului B., fapte ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la şantaj prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, prima instanţă a reţinut că din probatoriul administrat în cauză rezultă, în realitate, o altă stare de fapt.
Astfel, în cuprinsul sentinţei apelate, s-a reiterat faptul că la analizat acuzaţiei de şantaj formulate împotriva inculpatului B. (descrisă la pct. 4.3) au fost menţionate declaraţiile amănunţite ale părţii civile C. pe tot parcursul procesului penal. Acesta a afirmat, în mod constant, că a purtat mai multe discuţii cu inculpatul B., care era interesat de achiziţionarea unei părţi din imobilul situat în Rădăuţi, Piaţa Uniriinr. 67, însă niciodată nu a purtat astfel de discuţii cu inculpatul I. sau cu inculpata D. şi că nu s-a simţit presat sau ameninţat în vreun fel, nici direct, nici prin alte persoane. A mai arătat partea civilă că tergiversarea cauzei nr. 503/285/2013 care era repartizată spre soluţionare inculpatei D. se datora opoziţiei Primăriei Rădăuţi.
Prima instanţă a susţinut că această opoziţie acerbă a Primăriei Rădăuţi în chestiunea imobilului situat în Piaţa Unirii nr. 67 transpare atât din piesele dosarului civil anterior menţionat, cât şi din declaraţiile inculpatului R., primar la acel moment al municipiului Rădăuţi, inculpat la rândul său în cauză, din declaraţia inculpatei D. dar şi ale martorilor TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., ale inculpatului B., pretinsul autor al acestui şantaj.
Astfel, s-a notat că inculpatul B. a declarat în cursul urmăririi penale că a avut mai multe întâlniri cu partea civilă C. în încercarea de a soluţiona de comun acord şi în mod amiabil problema spaţiului comercial, că nu cunoaşte împrejurările în care Primăria Rădăuţi a introdus o acţiune prin care urmărea radierea din CF a titlului de proprietate al părţii civile C., nu ştia care era judecătorul desemnat cu soluţionarea acestui dosar şi nici nu a discutat aceste aspecte cu inculpatul A. sau cu inculpatul R..
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul R. a dat detalii despre modul în care a fost luată decizia de a promova acţiunea în dosarul nr. x/2013. Astfel, acesta a relatat că în cursul anului 2008, la preluarea mandatului de primar, a aflat de la secretarul Primăriei de la acel moment, martorul UUUUUUU., că S.C. YYYYYY. prin C. a dobândit proprietatea asupra imobilului cu destinaţia bibliotecă situat în Piaţa Unirii nr. 67 printr-o hotărâre definitivă a ÎCCJ. Având în vedere aceasă situaţie inculpatul a iniţiat un proiect de hotărâre prin care să se procedeze la predarea imobilului către S.C. YYYYYY., însă Consiliul Local a respins acel proiect. În cursul anului 2010, martorul UUUUUUU., i-a comunicat că a identificat un avocat - TTTTTTT., care ar fi dispus să declanşeze un proces, astfel încât Primăria să reintre în posesia acelui spaţiu. Angajarea avocatului care să reprezinte interesele Primăriei Rădăuţi s-a decis tot printr-o hotărâre a Consiliului Local.
Inculpatul R. a declarat, de asemenea, în mod expres, că nu a ştiut că inculpatul B. ar deţine şi el un spaţiu în acel imobil şi că acesta nu i-a solicitat vreodată să intreprindă vreo acţiune prin care să-l constrângă pe C. să facă sau să nu facă ceva.
Prima instanţă a notat că aceleaşi elemente au fost susţinute de inculpatul R. şi cu prilejul audierii sale, în condiţii de oraliate şi contradictorialitate, în şedinţa publică din 25 februarie 2022.
S-a mai reţinut de către Curtea de Apel Cluj că inculpatul A. a arătat că nu a discutat cu inculpata D. ca această să pronunţe o hotărâre în defavoarea părţii civile C. şi nici nu i-a spus acesteia că inculpatul B. are vreun interes în cauză.
Inculpata D. a relatat în cursul urmăririi penale care a fost parcursul dosarului nr. x/2011, ce avea ca obiect o acţiune promovată de Primăria Rădăuţi pornind de la o "anomalie", respectiv aceea că acelaşi imobil apare ca fiind întabulat în două cărţi funciare diferite.
Inculpata a precizat că soluţionarea acestui dosar a durat circa trei ani din motive obiective, respectiv neefectuarea în termen rezonabil a lucrării de expertiză încuviinţată în cauză, formularea diferitor cereri de recuzare a judecătorului, de suspendare a judecării cauzei formulate de S.C. YYYYYY., de starea sa de sănătate precară fiind înlocuită la unele termene de judecată de alţi colegi, care au amânat cauza pentru a asigura continuitatea completului.
Inculpata arată că nu a discutat niciodată cu inculpatul B. pe marginea acesui dosar sau a altora, iar cu prilejul audierii în faţa instanţei, inculpata a declarat că în cauza cu nr. x/2013 au fost acordate 26 de termene de judecată, aceasta participând la 21 dintre ele, că s-a dispus efectuarea unei expertize cadastrale în anul 2011, lucrare ce a fost finalizată în noiembrie 2013, că au fost formulate cereri de amânare, recuzare, strămutare a cauzei, suspendare a judecăţii de către S.C. YYYYYY., că nu avea cunoştinţă de vreun interes al inculpatului B. în soluţionarea acestei cauze, aspect ce i-a fost confirmat şi de inculpatul A. şi că nu a discutat cu inculpatul B. despre acest dosar.
Analizând în detaliu dosarul nr. x/2011, prima instanţă a constatat următorul parcurs cronologic:
- înregistrarea dosarului a avut loc la data de 8 martie 2011.
- primul termen de judecată a fost fixat la data de 19 aprilie 2011.
- la termenul din 19 aprilie 2011a fost discutată conexarea cu un alt dosar.
- la data de 28 aprilie 2014 au fost conexate cele două dosare şi au fost solicitate infromaţii de la OCPI.
- la termenul din 14 iunie 2011- se revine cu adresa la OCPI pentru comunicarea relaţiilor solicitate.
- la data de 30 iunie 2011 fost acordat un nou termen de judecată pentru studierea notelor de şedinţă şi a înscrisurilor depuse.
- la termenul din 13 octombrie 2011a fost încuviinţată proba cu expertiza topo-cadastrală.
- 3 noiembrie 2011- termen acordat pentru depunerea în scris a obiecivelor expertizei.
- la data de 10 noiembrie - au fost înaintate obiectivele expertizei, expertului desemnat în cauză şi experţilor asistenţi.
- 12 ianuarie 2012- termen acordat pentru achitarea expertizei.
- 23 februarie 2022- termen acordat pentru achitarea diferenţei onorariului expertului;
-19 aprilie 2012- similar celui anterior - jud. XXXXXXX..
- 31 mai 2012- termen acordat pentru studierea raportului de expertiză depus la dosar - judecător YYYYYYY..
- la 20 septembrie 2012 s-a revenit cu adresă la experţi pentru a depune lucrările şi a răspunde obiecţiunilor.
- la 10 ianuarie 2013 s-a disus revenirea către expert.
- 21 februarie 2013 - termen acordat pentru studierea raportuli de expertiză depus de un expert asistent şi pentru ca expertul principal să răspundă la obiecţiuni.
-11 aprilie 2013- termen acordat pentru studierea raportului de expertiză - jud. XXXXXXX..
- la data de 30 mai 2013 s-a revenit către expertul principal pentru a răspunde la obiecţiuni.
- la data de 19 septembrie 2013 s-a revenit către exspert şi s-au solicitat relaţii de la Primăria Rădăuţi.
- la termenul din 7 noiembrie 2013 - cauza a rămas în pronunţare, pronunţarea fiind amânată pe 14 noiembrie 2013 - jud. ZZZZZZZ.
- la data de 14 noiembrie 2013 judecătorul ZZZZZZZ. repune cauza pe rol pentru ca pârâta să depună documentaţia ce a stat la baza înscrierii în CF.
- la termenul din 5 decembrie 2013 s-a constatat lipsa apărătorilor şi s-a efectuat adresă către Primărie.
- 14 ianuarie 2014 - termen acordat pentru soluţionarea cererii de recuzare.
- la termenul 15 ianuarie 2014 cauza a fost amânată.
- la data de 16 ianuarie 2014 a fost respinsă cererea de recuzare.
- la data de 18 martie 2014- apărătoarea pârâtei a formulat cerere de amânare.
- la data de 1 aprilie 2014 au fost despuse relaţii de la Primărie cu privire la contractul de asistenţă juridică a d-nei avocat TTTTTTT..
- 13 mai 2014- termen acordat pentru soluiţonarea cererii de recuzare.
- la data de 14 mai 2014 a fost respinsă cererea de recuzare.
- la data de 2 iunie 2014 a fost respinsă cererea de abţinere.
- la data de 3 iunie 2014 a fost amână pronunţarea cu privire la excepţia inadmisibilităţii şi cu privire la cererea de amendare şi daune.
- la data de 6 iunie 2014 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii pentru radiere, întabulare formulată de Primăria şi Municipiul Rădăuţi. A fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii pentru amendare şi daune morale şi a fost respinsă cererea.
Prima instanţă a reţinut că, din parcursul dosarului civil, nu rezultă că inculpata D. ar fi amânat în mod nejustificat soluţionarea cauzei. Mare parte din termene au fost acordate pentru efectuarea lucrărilor de expertiză topo-cadastrală şi a suplimentului la aceste lucrări.
S-a menţionat că este de notorietate că realizarea acestor lucrări necesită un timp mai îndelungat, neexistând suficienţi experţi judiciari care să efectueze astfel de lucrări, că se fac mereu obiecţiuni la expertiză, iar soluţionarea lor necesită, de asemenea, timp.
Pe de altă parte, a fost observată şi conduita procesuală a S.C. YYYYYY., care a încercat la rândul său să tergiverseze, prin formularea unor cereri repetate de amânare, recuzare, strămutare, soluţionarea dosarului.
Judecătorul primei instanţe a precizat că nu este are competenţa să aprecieze asupra corectitudinii hotărârii pronunţate ori asupra modului în care judecătorul a gestionat acest dosar. S-a arătat că această sarcină revine, pe de o parte, instanţei de control judiciar, iar pe de altă parte, părţilor care s-au simţit vătămate în exercitarea drepturilor procesuale şi care pot apela la mijloace specifice de soluţionare cu celeritate a unei cauze.
De asemenea, s-a menţionat că la dosar nu există probe certe din care să rezulte existenţa unei înţelegeri cu inculpatul B. pentru a acţiona de o manieră care să fie de natură a exercita o constrângere morală în privinţa părţii civile C., astfel încât acesta să renunţe la cererile reconvenţionale şi să cedeze o parte din imobilul deţinut în Piaţa Unirii nr. 67.
Prima instanţă a menţionat că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata D. şi inculpatul B. se cunoşteau, fără a avea o relaţie apropiată şi nu au discutat pe marginea acestui dosar. De asemenea, s-a susţinut că din actele dosarului civil nu rezultă interesul pe care l-ar fi putut avea inculpatul B. în obţinerea unei hotărâri în vreun fel sau altul.
A mai fost avut în vedere şi împrejurarea că la acest dosar a fost conexat un alt dosar, unde partea civilă C. în calitate de reprezentant al S.C. YYYYYY. avea calitatea de reclamant, precum şi faptul că au fost formulate două cereri de recuzare a inculpatei D. şi o declaraţie de abţinere a acesteia, toate fiind respinse, apreciindu-se că nu există suspiciuni cu privire la lipsa sa de imparţialitate.
Având în vedere toate aceste aspecte, raportat şi la soluţia pronunţată în ceea ce priveşte acuzaţia de şantaj formulată împotriva inculpatului B., Curtea de Apel Cluj a dispus achitarea inculpatei D. pentru complicitatea la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.
S-a precizat că o soluţie similară se impune şi în ceea ce priveşte acuzaţia formulată împotriva inculpatului R., descrisă la pct. 3.1 din rechizitoriu, conform căreia în intervalul iulie 2010 - ianuarie 2011, la solicitarea inculpatului B. a promovat o hotărâre de Consiliu Local şi a iniţiat ulterior, o acţiune în instanţă pe care a susţinut-o ulterior în intervalul 2011- 2914, deşi nu avea temei legal, cu scopul de a exercita constrângeri şi presiuni asupra persoanei vătămate C., pentru ca acesta din urmă în schimbul renunţării de către Primăria Rădăuţi la această acţiune să cedeze inculpatul B., o parte din imobilul situat în Piaţa Unirii nr. 67 pe care-l deţinea în mod legal şi drept consecinţă să fie absolvit de plata unor cheltuieli jdiciare către Primăria Rădăuţi, faptă ce ar întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la şantaj prev de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.
Prima instanţă a arătat că susţinerile acuzării reprezintă o supoziţie, o bănuială care nu-şi găseşte suport probator în probele legal administrate în cauză.
Astfel, s-a notat că nicio probă nu dovedeşte existenţa unei legături subiective anterioare sau concomitente săvârşirii faptei, a unei voinţe comune a inculpatilor de a săvârşi o faptă ilicită, iar dacă aceste legături lipsesc, nu se poate reţine incidenţa instigării sau a complicităţii materiale sau morale, anterioare sau contomitente.
Or, aşa cum s-a menţionat anterior, inculpatul R. a arătat că-l cunoaşte pe inculpatul B., însă discuţiile cu acesta s-au limitat doar la calitatea sa de organizator a unei competiţii sportive - Cupa AA., alte discuţii neavând loc între aceştia.
Prima instanţă a reţinut că această declaraţie se coroborează cu declaraţia inculpatului B., dar şi cu cea a părţii civile C., analizate pe larg anterior.
În contextul în care, la investirea sa în funcţia de primar, inculpatul R. a manifestat intenţia de a ceda imobilul din Piaţa Unirii nr. 68, dobândit în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, partea civilă C. neobţinând însă aprobarea propunerii de hotărâre a Consiliului Local Rădăuţi, în condiţiile în care acelaşi consiliul local a adoptat hotărârea prin care s-a apelat la serviciile martorei TTTTTTT., avocat pentru a încerca recuperarea în instanţă a imobilului, având în vedere şi susţinerea politică fragilă de care beneficia inculpatul, Curtea de Apel Cluj a considerate că este puţin credibil că inculpatul R., în urma unie înţelegeri cu inculpatul B., ar fi putut influenţa votul în Consiliul Local.
A mai fost arătat că, la dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal al şedinţei Consiliului Local Rădăuţi, în urma căreia s-a adoptat hotărârea nr. 120 din 22 iulie 2010 din care rezultă modul în care s-au purtat discuţiile între consilieri şi miza urmărită de toţi aceştia.
Promovarea unei acţiuni apare şi în context social, ca un demers previzibil, de dorit, în contextul în care trebuia predat un imobil în care îşi desfăşura activitatea biblioteca municipiului Rădăuţi, o instituţie publică importantă pentru comunitate a cărei relocare nu era atât de facilă fiind necesar a fi identificat un spaţiu adecvat activităţii acesteia.
În opinia primei instanţe, simplul fapt că interesele inculpatului R., în calitatea sa de primar, coincideau cu interesele inculpatului B. nu pot conduce la concluzia unei înţelegeri frauduloase între cei doi.
S-a mai considerat că expunerea de motive, aflată la dosar instanţă, în care se arată că imobilul solicitat a fi predat către S.C. YYYYYY. Rădăuţi urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti a aparţinut dintotdeauna proprietăţii publice a localităţii Rădăuţi pentru că în acest imobil a funcţionat instituţia primăriei, prefecturii şi alte instituţii publice de la acea vreme, că Primăria era obligată să predea acest imobil, că o firmă de avocatură şi-a oferit serviciile pentru a ajuta Primăria să recâştige imobilul pierdut în litigiu cu S.C. YYYYYY., precum şi raportul de specialitate întocmit de Serviciul administraţie publică locală (aflat la fila120) pentru obţinerea aprobării unui proiect de hotărâre a consiliului local, converg spre aceeaşi concluzie.
Prima instanţă a precizat că aceeaşi concluzie rezultă şi din declaraţiile martorilor UUUUUUU. şi TTTTTTT.. Prim urmare, s-a arătat că afirmaţia acuzării că această acţiune promovată în instanţă nu avea temei legal, este total neavenită, fiind încălcată competenţa funcţională a Ministerului Public.
S-a notat că, în cursul urmăririi penale au fost audiaţi în calitate de martori consilieri locali. Astfel, martorul VVVVVVV. a afirmat că în cursul anului 2020 la o şedinţă a Consiliului Local s-a prezentat inculpatul R. însoţit de martora TTTTTTT., care au afirmat că deţin unele documente prin care pot proba că C. s-a folosit de acte false pentru a intra în posesia spaţiului bibliotecă, fiind astfel convins, alături de ceilalţi consilieri de valabilitatea promovării unei acţiuni în instanţă. Această poziţie procesuală a fost menţinută şi cu prilejul audierii în faţa instanţei, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.
Martora TTTTTTT., atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti derulate în faţa instanţei, a arătat că a discutat iniţial cu martorul UUUUUUU., secretar al Primăriei Rădăuţi la acel moment, despre oportunitatea promovării unei acţiuni în instanţă prin care să se încerce redobândirea imobilului din Piaţa Unirii nr. 67 şi doar ulterior a discutat cu inculpatul R.. Prima instanţă a reţinut că aceste aspecte sunt confirmate de declaraţia martorului UUUUUUU., dată atât din cursul urmăririi penale, cât şi din faţa instanţei.
Aşadar, prima instanţă a evidenţiat că iniţiativa promovării acţiunii în instanţă nu ar fi aparţinut inculpatului R..
Raportat la toate cele expuse anterior, prima instnaţă a considerat că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., în ceea ce priveşte acuzaţia formulată împotriva inculpatului R., descrisă la pct 3.1 din rechizitoriu, respectiv complicitate la şantaj prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000.
În contextul analizei complicităţii la comiterea infracţiunii de şantaj de către inculpatul B. în calitate de autor, prima instanţă a considerat utilă şi analizarea acuzaţiei formulate împotriva inculpatului I. pentru fapta descrisă la pct. 2.1 din rechizitoriu, constând în aceea că, în cursul lunii aprilie 2014, la solicitarea inculpatului B. şi-a folosit influenţa şi a exercitat presiuni şi constrângeri, în virtutea acestei influenţe, asupra persoanei vătămate C., prin intermediul executorului judecătoresc J., cu scopul de a o determina pe partea vătămată să renunţe la o parte din imobilul situat în Piaţa Unirii nr. 67, pe care-l deţinea în mod legal în favoarea inculpatului B., faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la şantaj, prev de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000.
Curtea de Apel Cluja a menţionat că declaraţia inculpatului B. şi ale părţii civile C. cu privire la aceste aspecte au fost analizate anterior, reiterând, în esenţă, că inculpatul B. a declarat că nu a făcut astfel de demersuri, iar partea civilă a arătat că nu s-a simţit constrânsă, ameninţată în vreun fel de inculpatul I..
Relevantă, în opinia primei instanţe, este şi declaraţia constantă a martorului J. cu privire la această chestiune. Astfel, fiind întrebat de inculpatul I. ce se întâmplă cu "biblioteca", la răspunsul său în calitate de executor judecătoresc investit cu punerea în executare a hotărârii ÎCCJ prin care imobilul a fost atribuit părţii civile C., inculpatul I. a spus textual "nu mă bag".
Astfel, prima insanţă a constatat că susţinerea Ministerului Public că prin intermediul martorului J. inculpatul I. ar fi exercitat presiuni asupra părţii civile C., este combătută de materialul probator. S-a mai susţinut că o atare conduită ar fi şi greu de înţeles, în condiţiile în care martorul J. a fost solicitat să pună în executare, în contradictoriu cu debitoarea Primăria Rădăuţi, un titlu executoriu al creditoarei S.C. YYYYYY. cu privire la imobilul format din bibliotecă şi magazin alimentar situat în Piaţa Unirii şi a relizat aceste demersuri, respectiv a redat parţial imobilul creditoarei, respectiv spaţiul numit "bibliotecă".
Raportat la aceste aspecte, Curtea a considerat că nu s-a dovedit existenţa vreunui act de constrângere, de exercitare a unor presiuni asupra părţii civile C. de către inculpatul I. prin intermediul martorului J. şi nici a existenţei unei înţelegeri anterioare sau concomitente comiterii acţiunii ilicite între inculpatul I. şi inculpatul B., motiv pentru care, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. a fost dispusă achitarea inculpatului I., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.
Prima instanţă a mai arătat că, la pct. 3.2 din rechizitoriu, s-a reţinut în sarcina inculpatului R. comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că pentru a sprijini acţiunea de şantaj exercitată de inculpatul B. a dat dispoziţie ca secretarul Primăriei Rădăuţi să încheie în luna august 2010, un contract de asistenţă juridică cu încălcarea hotărârii nr. 120 din 22 iulie 2020 a Consiliului Local Rădăuţi, dar şi a O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, faptă prin care au fost lezate, atât interesele patrimoniale ale persoanei vătămate C., dar şi interesele patrimoniale ale Primăriei Rădăuţi.
S-a menţionat în cuprinsul sentinţei apelate că, prin hotărârea nr. 128 din 22 iulie 2020 a Consiliuluui Local Rădăuţi a fost aprobat (la art. 1 din Hotărâre) onorariul avocaţial de succes, în procent de 10 % calculat la valoarea de piaţă de 153.800 euro a imobilului - parte din biblioteca în suprafaţă de 623,41 m2, parter+etaj, situată în Piaţa Unirii nr. 68, cu condiţia ca acest imobil revendicat şi câştigat de S.C. YYYYYY. Rădăuţi să fie recâştigat şi reintrodus în domeniul public local al municipiului Rădăuţi, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă.
S-a menţionat că onorariul va fi acorda proporţional cu suprafaţa din construcţie câştigată şi preluată.
La art. 2 din aceeaşi HCL s-a precizat că până la soluţionarea favorabilă a prevederilor art. 1 din hotărâre, avocatul care va reprezenta Primăria nu va primi nici un acont din onorariul avocaţial.
În baza acestei hotărâri a Consiliului Local s-a întocmit un contract de asistenţă juridică semnat, în numele Primăriei, de către martorul UUUUUUU.. Cu prilejul audierii sale în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, martorul a precizat că a procedat de această manieră deoarece inculpatul R. era plecat, fără a-şi mai aminti motivul şi durata absenţei inculpatului.
Din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, Curtea a reţinut că inculpatul era plecat în acea perioadă în Canada, în acest sens fiind avută în vedere copia paşaportului inculpatului, depusă în vol XIII al instanţei.
Martorul a mai arătat că a semnat contractul în urma consultării cu serviciul juridic şi cu comisiile Consiliului Local de la acea vreme.
A fost reţinută ca având relevanţă şi declaraţia martorului AAAAAAAA., dată în cursul urmăririi penale, în care a a arătat că la data de 11 august 2013 a fost convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Rădăuţi de către inculpatul R., urmând a se discuta, printre altele, modificarea hotărârii nr. 128 din 22 iulie 2010, în sensul modificării onorariului avocaţial aprobat prin hotărârea iniţială de la 15.000 euro, cu titlu de onorariu de succes, la 15.000 euro plus 50.000 RON onorariu fix. Martorul a mai relatat că aflase anterior că s-ar fi încheiat un contract de asistenţă juridică în care se stipula un onorariu fix de 50.000 euro, astfel încât, în opinia sa, primarul urmărea, prin intermediul consilierilor locali, să forţeze obţinerea unei hotărâri de consiliu care să acopere o nelegalitate.
În acest context, martorul şi colegii săi consilieri, nu s-au prezentat la şedinţa extraordinară.
Aceeaşi chestiune, a contractului de asistenţă juridică, a fost reluată în şedinţa ordinară din 28 august 2014, fiind respinsă propunerea.
În faţa instanţei, martorul a arătat că nu cunoaşte cine a semnat contractul de asistenţă juridică, că acest onorariu avocaţial urma să fie plătit de UAT Rădăuţi, că în şedinţa Consiliuliu Local a aprobat încheierea contractului - iulie 2010, deoarece onorariul urma să fie achitat doar dacă era câştigat procesul, că sumele propuse iniţial nu au fost aprobate, ci doar onorariul de succes.
Faptul că proiectul de hotărâre cu privire la onorariul avocaţial nu a fost aprobat de către Consiliul Local este confirmat şi de depoziţia martorului BBBBBBBB.. Acesta a mai afirmat şi faptul că, contractul de asistenţă juridică, cel mai probabil, a fost semnat de secretarul Primăriei de la acel moment, deoarece inculpatul R. era plecat din localitate.
Martora TTTTTTT., audiată în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, în şedinţa publică din 16 aprilie 2021 a arătat următoarele aspecte:
- ea a fost cea care a adus la cunoştinţa martorului UUUUUUU., urmare a informaţiilor primite de la un executor judecătoresc, eventuale inadvertenţe de CF ce ar putea conduce la reobţinerea imobilului bibliotecă;
- prin intermediul aceluiaşi martor a avut o întâlnire cu inculpatul R. oferindu-şi serviciile juridice, discuţiile fiind în sensul că va primi onorariu doar dacă va avea succes;
- onorariul de succes a fost stabilit în cuantum de 10 % din valoara imobilului respectiv 15.000 euro;
- a arătat că nu a prezentat Consiliului Local contractul în care era menţionată o clauză de reziliere unilaterală a contractului de asistenţă juridică, care presupunea acordarea unei sume de 50.000 euro dacă Primăria rezilia contractul;
- acest contract, înregistrat în evidenţele sale avocaţiale şi în contabillitate a fost semnat de martorul UUUUUUU.;
- nu reţine dacă inculpatul R. a fost de faţă la semnarea contractului;
- nu a discutat niciodată cu inculpatul R. despre rezilierea contractului, inculpatul susţinând demersurile juridice ale martorei;
- după audierea la DNA şi după ce a verificat dacă inculpatul R. era la serviciu în momentul semnării contractului, a schimbat suma de 50.000 euro cu suma de 50.000 RON;
- nu a primit nici un ban de la Primărie în virtutea acestui contract.
În cursul urmăririi penale, martora a relatat că, de teama unor înţelegeri frauduloase a inserat, ca măsură de protecţie, un onorariu suplimentar de 50000 euro care urma a fi plătit după câştigarea cauzei şi în urma acordării de către instanţă a cheltuielilor de judecată.
Dacă Primăria ar fi renunţat la contract, această sumă urma să fie plătită din fondurile acesteia.
Martorul WWWWWWW., succesorul în funcţia de secretar al Primăriei Rădăuţi a martorului UUUUUUU. a relatat, în cursul urmăririi penale, că a cunoscut-o pe martora TTTTTTT. ca fiindu-i prezentată de inculpatul R.. În cursul lunii august 2014, martora însoţită de inculpatul R. l-au abordat în legătură cu posibilitatea modificării sau încheierii unui contract de asistenţă juridică, motivând că cel vechi era semnat de fostul secretar al Primăriei şi ar conţine clauze neclare cu privire la onorariul fix şi cel de succes. Martora TTTTTTT. a şi venit cu un draft de contract pentru a fi semnat de ea, primar şi secretar. Martorul a arătat că a refuzat să semneze acest nou contract în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local. Sugestia martorei TTTTTTT. era ca inculpatul R. să modifice cuantumul onorariului fix de la 50000 euro la 50000 RON. A fost convocată o şedinţă extraordinară care, însă, nu a avut loc din lipsa cvorumului. În şedinţa ordinară ulterioară proiectul de hotărâre vizând modificarea contractului a fost respins.
S-a reţinut că martorul şi-a menţinut declaraţia şi cu prilejul audierii sale în faţa instanţei.
A mai fost arătat că, acel contract de asistenţă juridică nr. x din 16 august 2010 se regăseşte în vol. XI dosar Curte, f. x şi vizează un onorariu fix de 50.000 euro ce urma să fie achitat la încasarea sumei de Primăria Rădăuţi de la S.C. YYYYYY. cu titlu de cheltuieli de judecată şi un onorariu de succes de 15.000 euro nedeductibil de la S.C. YYYYYY. ce ar fi fost plătit în momentul obţinerii reposesiei imobilului din Piaţa Unirii nr. 68 de către Primăria Rădăuţi din fonduri proprii.
S-a notat că în contrat mai era cuprinsă şi o clauză în care se specifica "dacă clientul va renunţa la serviciile avocatului va datora acestuia integrul onorariu fix".
Curtea a reaminitit că acest contract poartă data de 16 august 2010 în condiţiile în care, prin hotărârea Consiliului Local Rădăuţi din 22 iulie 2010 s-a aprobat doar "onorariul avocaţial de succes în procent de 10 % calculat la valoarea pieţei de 153.800 euro a imobilului- parte din Bibliotecă….cu condiţia ca acest imobil revendicat şi câştigat de S.C. YYYYYY. RĂDĂUŢI, să fie recâştigat şi reintrodus în domeniul public local al municipiului Rădăuţi în baza unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă.
Onorariul se va acorda proporţional cu suprafaţa din construcţie câştigată şi evaluată.
În art. 3 al acestei hotărâri se arată că prevederile art. 1 şi 2 vor fi înscrise în contractul încheiat cu firma de avocatură.
Prima instanţă a arătat că prevederile hotărârii Consiliului Local Rădăuţi, nu se regăsesc în cuprinsul contractului de asistenţă juridică semnat, în numele şi pe seama Primăriei Rădăuţi, de către martorul UUUUUUU..
S-a mai reţinut că acest contract de asistenţă juridică a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la acel moment, aspect ce rezidă şi din cuprinsul sentinţei nr. 5946 din 16 octombrie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 2970 din 17 septembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava.
Astfel, s-a arătat că prin această hotărâre a fost admis cererea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta S.C. YYYYYY. în contradictoriu cu pârâţii Cabinet de avocat TTTTTTT. şi Municipiul Rădăuţi, prin primar şi s-a dispus anularea contractului de asistenţă juridică nr. x din 16 august 2010.
S-a notat că în cuprinsul sentinţei civile, instanţa a reţinut că "potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, forma în vigoare la data încheierii contractului (16 august 2010) contractul de achiziţie publică:
f) contractul de achiziţie publică este definit ca fiind "contractul care include şi categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante, pe de o parte, şi unul sau mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, in sensul prezentei ordonanţe de urgenţă".
Curtea că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 34/2006 este contract de achiziţie publică contractul de servicii definit la art. 6 ca un "contract de achiziţie publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ea obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A şi 2B".
La Anexa 2B la punctul 21 sunt indicate serviciile juridice.
Din cuprinsul art. 16 din O.U.G. nr. 34/2006 reiese că se aplică dispoziţiile acestei ordonanţe doar în cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B a căror valoare este mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2), respectiv echivalentul în RON a sumei de 130.000 Euro.
S-a reţinut, însă, că în prezenta cauză contractul are o valoare totală de 65.000 Euro, sub limita prevăzută de lege, nefiindu-i aplicabilă procedura atribuirii reglementată de O.U.G. nr. 34/2006.
Cu toate acestea, s-a specificat ceea ce a reţinut instanţa civilă, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, republicata:
"Primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean, poate împuternici o persoana cu studii superioare juridice de lungă durataă din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, sau un avocat care să reprezinte interesele unităţii administrativ teritoriale, precum şi ale autorităţilor adminislratis publice locale respective în justiţie.
Prin formularea "sau" nu "şi/sau" din textul invocat rezultă că se aplică doar în acea situaţie în care entitatea se regăseşte. În cazul de faţă, din înscrisurile depuse la dosar, reiese că în organigrama compartiment specializat, respectiv Compartiment juridic, sunt "4-5 jurişti", astfel încât prin prisma textului de lege sus invocat, contractarea unor servicii similare cu atribuţiile de serviciu ale angajaţilor proprii esle neîntemeiată şi nejustificată.
Mai mult, contractarea/achitarea de servicii de asistare, respectiv de reprezentare a unităţii administrativ teritoriale în justiţie "contravine principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea banului public".
Pârâţii au susţinut că banul public nu este afectat prin încheierea acestui contract faţă de art. 3.2 din convenţie prin care se stabileşte că onorariul fix în cuantum de 50.000 Euro se va achita de către Primăria Municipiului Rădăuţi în momentul încasării acesteia de la reclamanta S.C. YYYYYY., cu titlu de cheltuieli de judecată.
De observat că la punctul 8.1 din acelaşi contract părţile au convenit ca onorariul fix să fie plătit de către client, respectiv Primăria Municipiului Rădăuţi, în cazul în care acesta renunţă la serviciile cabinetului de avocat.
În concluzie, nu se poate considera că banul public nu este ameninţat prin contractul în discuţie.
Referitor la onorariul de succes, plata acestuia se face, conform dispoziţiilor contractuale, din fondurile proprii ale Primăriei Municipiului Rădăuţi, deci de la bugetul local.
Împrejurarea că pentru onorariu de succes în cuantum de 15.000 Euro există şi o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Rădăuţi, în vigoare, nu are relevanţă în raport de cele redate mai sus şi mai ales că această hotărâre nu este menţionată în cuprinsul contractului.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, prima instanţă a avut în vedere şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 102/2021- paragrafele 29-38, în urma cărora a concluzionat că, afirmaţia din cuprinsul actului de sesizare (pct. 3.2), conform căreia încheierea unui contract de asistenţă juridică a fost realizată cu încălcarea O.U.G. nr. 34/2006 a fost tranşată, în mod definitiv şi irevocabil, de către instanţa civilă şi se bucură de autoritatea lucrului judecat, ceea ce presupune că hotărârea pronunţată exprimă adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, împiedicând nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre cele două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
Curtea de Apel Cluj a mai susţinut că la dosar nu există probe care să ateste, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul R. a dat dispoziţie martorului UUUUUUU. să încheie contractul de asistenţă juridică în forma prezentată de martora TTTTTTT. la circa o lună distanţă de hotărârea Consiliului Local, contract ce nu respecta această hotărâre.
Dimpotrivă, s-a considerat că probele administrate în cauză tind spre ideea unei înţelegeri frauduloase între martorii UUUUUUU. şi TTTTTTT..
În acest sens, a afost avut în vedere şi faptul că cei doi martori se cunoşteau de multă vreme, martorul UUUUUUU. era cel care a introdus-o pe martora TTTTTTT. inculpatului R., martorul UUUUUUU. a fost cel ce a semnat contractul, în lipsa primarului, tot el fiind cel care a depus la dosarul intentat împotriva S.C. YYYYYY. un înscris ce echivala cu o achiesare la pretenţiile acestei societăţi comerciale.
Prima instanţă a susţinut că aceste împrejurări sunt confirmate şi de martorul VVVVVVV., viceprimar al municipiului Rădăuţi, în perioada 2009- 2012. Astfel, acest martor, în declaraţia sa din faţa instanţei, a relatat că acest contract de asistenţă juridică a fost semnat de martorul UUUUUUU., în lipsa inculpatului R. care era plecat, că nu a fost prezentat consilierilor locali, deşi i-a solicitat în mod expres martorului să-i pună la dispoziţie contractul, acest lucru nu s-a întâmplat, iar când a cerut explicaţii martorului şi inculpatului, aceştia nu i-au răspuns şi nu au arătat de ce există diferenţe consistente între hotărârea Consiliului Local nr. 128 şi contract.
S-a mai considerat că, acţiunea inculpatului R. din cursul anului 2014, când a promovat un proiect de hotărâre a Consiliului Local prin care să se modifice HCL nr. 128/22 iulie 2010 în sensul aprobării unui onorariu fix de 50.000 RON şi onorariu avocaţial de succes în procent de 10 % calculat la valoarea de piaţă a imobilului, nu poate conduce la concluzia că în cursul lunii august 2010 inculpatul, pentru a sprijini acţiunea de şantaj exercitată de inculpatul B. a dat dispoziţie că martorul UUUUUUU. să semneze contractul de asistenţă juridică, despre care ştia că este contrar celor dispuse prin HCL nr. 128 din 22 iulie 2010.
Raportat la la toate aceste argumente, Curtea de Apel Cluj a dispus, conform art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. achitarea inculpatului R. sub aspectul comiterii infracţiunii prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 5 C. pen.
În ceea ce priveşte cea din urmă acuzaţie formulată împotriva inculpatului R.- descrisă la pct. 3.3 din actul de sesizare al instanţei, potrivit căreia în datele de 28, 29 şi 31 august 2014 a ameninţat-o pe persoana vătămată S., cu destituirea din funcţia de conducere a soţiei sale, T., angajata Primăriei Rădăuţi, cu scopul de a-l constrânge pe S. să voteze un proiect de lege iniţiat fraudulos de către R., votul persoanei vătămate fiindu-i necesar inculpatului pentru a obţine majoritatea în Consiliul Local- precum şi cu scopul de a-l determina să demisioneze dintr-un partid politic şi să semneze o adeziune pentru înscrierea în partidul politic din care făcea parte, fapta ce ar întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj prev de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.- 3 acte materiale, prima instanţă a reţinut următoarele:
Audiat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, în şedinţa publică din 25 februarie 2022, inculpatul R. a arătat că-şi menţine doar prima declaraţie dată în faţa organelor de urmărire penală cea de-a doua, dată la DNA- Structura Centrală, fiind rezultatul presiunilor exercitate de procuror asupra sa care-l ameninţa că va lua măsuri preventive împotriva sa.
În legătură cu infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina sa, inculpatul a arătat că nu este real că l-ar fi ameninţat pe S. că o va destitui pe soţia acestuia, martora T..
În realitate, având în vedere o dispoziţie legală în vigoare în cursul anului 2014 care interzicea ocuparea locurilor vacante în cadrul instituţiei publice, a luat decizia ca, prin rotaţie, cele trei angajate ale Bibliotecii, să ocupe pe rând, câte 3 luni fiecare- fncţia de director, atât pentru a le responsabiliza, cât şi pentru a beneficia, fiecare, de sporul de conducere.
În plus, s-a notat că incupatul a susţinut că nu avea nevoie ca S. să demisioneze din partidul din care făcea parte şi să se alăture partidului din care făcea parte inculpatul, deoarece, la acel moment avea majoritate în Consiliul Local iar votul lui Andronachi nu era necesar.
S-a mai arătat că dacă S. ar fi demisionat din partidul de pe listele căruia a fost ales, acesta şi-ar fi pierdut locul şi mandatul în Consiliul Local.
S-a susţinut că afirmaţiile inculpatului din faţa instanţei de judecată se coroborează şi cu următoarele probe:
- declaraţia martorei CCCCCCCC., care a confirmat relaţia bună, amicală dintre cei doi inculpaţi- S.; că funcţia de director a bibliotecii era ocupată prin rotaţie, de toate angajatele acesteia, deoarece la acel moment, funcţiile vacante din cadrul instituţiei publice nu puteau fi ocupate, fiind blocate urmare a unei ordonanţe a Guvernului.
- declaraţia martorei DDDDDDDD., aceasta relatând că între inculpat şi partea vătămată EEEEEEEE. discuţiile se purtau pe un ton normal, firesc şi confirmând algoritmul de ocupare a funcţiei de director al bibliotecii, prin rotaţie, de către toate angajatele acestei instituţii.
- depoziţia martoruliu BBBBBBBB., care a arătat că cei doi inculpaţi şi partea vătămată erau doar adversari politici, având o relaţie normală, că nu a asistat la nicio discuţie referitoare la demiterea numitei T. din funcţia de director a Bibliotecii şi niciodată inculpatul R. nu i-a cerut să-i amintească să o demită pe aceasta.
- declaraţia martorului FFFFFFFF., care confirmă invaliditatea politică dintre cei doi, fiind contra-candidaţi la alegerile din 2012, că în discuţiile personale cu inculpatul, acesta nu a făcut niciodată referire la T., că discuţiile dintre inculpat şi persoana vătămată se purtau mereu pe un ton normal, neavând niciodată impresia că partea vătămată i-ar fi teamă de inculpat.
- O.U.G. 55/28 august 2014 privind reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală şi care a dat undă verde traseismului politic a intra tîn vigoare abia în septembrie 2014 ori inculpatul e acuzat că ar fi exercitat acţiunea de şantaj în 28-29 şi 31 august.
- raportul privind validarea mandatelor consilierilor şi consiliului local al municipiului Rădăuţi pentru mandatul 2012- 2016, conform căruia partidul din care făcea parte inculpatul R. obţinuse 9 voturi, principalul partid contracandidat - 8 voturi, 1 candidat din partea altei formaţiuni politice era partea vătămată S. iar BBBBBBBB., alt candidat.
Cum martorul BBBBBBBB. a fost ales în funcţia de viceprimar, inculpatul R. avea susţinerea majorităţii consilierilor locali.
Audiat în cursul urmăririi penale, partea vătămată S. a afirmat că în data de 10 septembrie 2014 s-a prezentat la biroul inculpatului pentru a discuta cu acesta despre situaţia soţiei sale delegată în funcţia de director al Bibliotecii Municipale Rădăuţi urmare a discuţiilor avute în 28-29 şi 31 august.
S-a arătat, însă, că partea vătămată S. nu a fost audiată în detaliu cu cele întâmplate la termenele din datele anterior menţionate, ci doar la cele discutate în septembrie 2014. Apoi a făcut referiri cu privire la şicanele la care este supusă soţia sa încă din anul 2011 şi a susţinut că aceste discuţii cu inculpatul le-ar fi purtat în prezenţa martorilor FFFFFFFF., DDDDDDDD. şi WWWWWWW., aspect negat de aceştia.
Martorul WWWWWWW. în declaraţia sa din cursul urmăririi penale, menţinută în faţa instanţei nu a făcut nicio referire la participarea la o întâlnire între cei doi.
Prima instanţă a reţinut că partea vătămată S. în declaraţia dată în faţa instanţei nu a oferit informaţii foarte detaliate cu privire la evenimentele petrecute în datele de 28-29 şi 31 august susţinând că:
- în 28 august 2014 a fost abordat pe holul Primăriei de inculpat, care i-a solicitat votul favorabil pentru patru proiecte de hotărâri printre care unul legat de modificarea conţinutului contractului de asistenţă juridică întocmit cu TTTTTTT., în caz contrar soţia sa urmând a pierde funcţia de director şi implicit indemnizaţia de conducere;
- în 29 august 2014, martorul GGGGGGGG. l-a sunat şi i-a spus că s-a întâlnit cu inculpatul şi martorul BBBBBBBB. şi în cadrul acestui dialog, la un moment dat, inculpatul i-ar fi spus martorului să-i amintească să întocmească dispoziţia de revocare din funcţie a soţiei părţii vătămate.
- în 31 august 2014, cu prilejul participării la festivităţile prilejuite de "Festivalul Ochi de păun" s-a întâlnit cu inculpatul pe care l-a abordat pentru a-i comunica intenţia sa de a deveni consilier local, independent, conform ordonanţei date de Guvern, inculpatul spunându-i că dacă va vota favorabil proiectul legat de onorariul avocatei TTTTTTT. soţia persoanei vătămate îşi va felua funcţia de director al bibliotecii.
Audiat în cursul urmăririi penale, martorul GGGGGGGG. a arătat că, pe fondul unei stări de nervozitate cauzată de rivalităţi politice, inculpatul R., i s-ar fi adresat viceprimarului BBBBBBBB. să-i aducă aminte luni să dea o dispoziţie de revocare a soţiei persoanei vătămate, T., din funcţia de conducere ocupată în cadrul Bibliotecii Municipiului Rădăuţi.
A doua zi, martorul s-a întâlnit din nou cu inculpatul, care i-a solicitat să nu-i spună lui S. despre cele întâmplate.
Audiată în calitate de parte vătămată, numita T., raportat la acuzaţia concretă formulată împotriva inculpatului R., a relatat doar că în cursul lunii august soţul său i-a relatat că a avut o discuţie cu inculpatul R. care i-a transmis că o va schimba din funcţia de conducere dacă nu va vota proiectele iniţiate de primar în cadrul Consiliului Local.
În cuprinsul sentinţei apelate s-a arătat că, în pofida stăruinţelor instanţie, cele două părţi vătămate nu au putut fi audiate în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, deşi au fost citate pentru fiecare termen de judecată.
Deopotriv, s-a menţionat că proiectul de modificare a hotărârii Consiliului Local nr. 128/2010 a fost respins de consilierii locali.
Raportat la întreg materialul probator administrat cu privire la această acuzaţie formulată împotriva inculpatului R., prima instnaţă a reţinut că nu este suficient pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a comis infracţiunea de şantaj.
S-a considerat că probele administrate în cauză au demonstrat doar că inculpatul R. era rival politic al persoanei vătămate S. şi că soţia acestuia a ocupat la acel moment funcţia de director al Bibliotecii Municipale Rădăuţi. Actul material 28 augusgt 2014, când persoana vătămată S. a afirmat că s-a discutat prima dată despre acest lucru nu este confirmat de alte probe admnistrate în cauză. Iar despre pretinsa acţiune de şantaj din 29 august 2018, s-a notat că aceasta nu ar fi avut loc în prezenţa persoanei vătămate, ci în prezenţa martorului GGGGGGGG., care apoi i-ar fi relatat-o persoanei vătămate.
Cu privire la discuţia din 31 august 2014, al treilea act material, prima instanţă a susţinut că acesta nu are suport probator decât în declaraţia persoanei vătămate S.. A-a precizat că nici chiar soţia sa, T., nu a fost în măsură să dea detalii cu privire la aceste acte materiale referindu-se, doar generic, la faptul că în luna august 2014 persoana vătămată S. i-a relatat despre şantajul inculpatului R..
Prima instanţă a reafirmat că inculpatul, în procesul penal, se bucură de prezumţia de nevinovăţie, prezumţie ce poate fi răsturnată doar urmare a formării convingerii intime a judecătorului dincolo de orice dubiu rezonabil.
Potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. pen.., o hotărâre de condamnare se poate dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Dacă declaraţiile date de persoanele vătămate în cursul urmăriri penale nu se coroborează cu alte mijloace de probă, ele nu pot constitui temei pentru condamnarea inculpatului. Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional, care reflectă modul în care principiul aflării adevărului se regăseşte în materia probaţiunii.
În măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică, tocmai cu privire la vinovăţia inculpatului în legătură cu fapta imputată, prima instanţă nu şi-a putut forma o convingere care să constituie o certitudine, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului R., în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
A mai fost subliniat că, înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorul să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, aşa cum sugerează probatoriul administrat cu privire la fapta imputată inculpatului R. la pct. 3.3 din rechizitoriu, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Y., care a fost trimis în judecată pentru că, în intervalul 19 mai - 22 mai 2014 i-a solicitat martorului Q., ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA- Serviciul Teritorial Suceava să-i furnizeze informaţii confidenţiale, să-i dezvăluie mijloace de probă din dosarul DNA x/2013 privind situaţia procesuală a inculpatului B., lucru pe care martorul Q. l-a dus la îndeplinire la data de 22 mai 2014, fiind autorizat ca investigator cu identitate reală (faptă descrisă la pct. 8.1. din rechizitoriu), dar şi pentru fapta constând în aceea că, a utilizat informaţiile obţinute şi le-a transmis mai departe inculpatului B. la data de 24 mai 2014 cu scopul vădit de a-l sprijini pe acesta diin urmă pentru a se sustrage urmăririi penale (faptă descrisă la pct. 8.2. din rechizitoriu), prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul Y., atât cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată a arătat că-l cunoaşte pe inculpatul B., care este naşul său de căsătorie şi că acesta i-a relatat că are impresia, că o anchetă penală cu privire la achiziţia unor terenuri s-ar fi redeschis. A precizat că B. nu i-a cerut, în mod direct, să se intereseze de acest lucru, dar văzându-l supărat a luat decizia de a afla aceste informaţii. În acest sens, l-a contactat telefonic pe martorul Q. şi s-a întâlnit cu acesta la sediul DNA, prilej cu care l-a întrebat despre ce-l interesa.
Iniţial, martorul i-a spus că nu deţine astfel de informaţii, că are alte dosare în lucru şi că inculpatul ar trebui să-şi vadă de treaba sa.
După câteva zile, însă, inculpatul a fost sunat de martor care i-a solicitat o întâlnire la un restaurant, unde i-a relatat că este o anchetă în desfăşurare, în care sunt implicate mai multe persoane inclusiv magistraţi şi poliţişti, precum şi inculpatul B..
S-a mai notat de către prima instanţă că inculpatul Y. a susţinut că nu i-a relatat inculpatului B. despre cele aflate de la martorul Q., iar declaraţia sa din cursul urmăririi penale, în care afirma acest lucru, a fost dată după ce a stat mai multe ore la sediul DNA, fiiind audiat în jurul orelor 3:00 dimineaţa.
Prima instanţă a susţinut, în raport de această împrejurare, că inculpatul nu a solicitat instanţei excluderea din materialul probator a declaraţiilor sale din faza de urmărire penală, iar o eventuală încălcare a drepturilor sale procesuale ar putea atrage, în acest context, doar o nulitate relativă ce trebuia adusă la cunoştinţă judecătorilor de cameră preliminară.
Inculpatul mai arată că nu i-a solicitat martorului Q. să-l ajute pe B., nu a solicitat date concrete, nu a oferit sume de bani sau alte foloase materiale şi a considerat că acţiunile sale nu au produs efecte juridice.
Curtea a arătat că, potrivit art. 269 alin 1 C. pen. ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală executării unei pedepse sau măsuri preventive de libertate se sancţionează cu pedeapsă de la 1 la 5 ani sau amendă, iar art. 277 alin. (1) C. pen. sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, locul, modul şi mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de aceasta în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicat urmărirea penală.
S-a mai reţinut că, după repunerea pe rol a cauzei, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022, inculpatul Prelipcean a arătat că nu doreşte continuarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa.
A mai reţinut prima instanţă că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. atunci când legea prevede pentru infracţiunile săvârşite pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depăşeşte 5 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale este 5 ani.
Raportat la această prevedere legală, s-a constatat că termenele de prescripţie s-au împlinit la 21 mai 2019, respectiv 23 mai 2019.
Judecătorul primei instanţe a mai menţionat că, potrivit doctrinei, acţiunea penală este dreptul sau puterea de a aduce în faţa justiţiei penale cazul de săvârşire a unei infracţiuni, pentru ca instanţele judecătoreşti sesizate să statueze asupra ei. Obiectul acţiunii penale este, conform art. 14 C. proc. pen.., tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiunea, se pune în mişcae prin actul de inculpare prevăzut de lege şi se poate exercita în tot cursul procesului penal în condiţiile legii.
Potrivit art. 15 C. proc. pen.., acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.
Art. 17 C. proc. pen.. arată modalităţile de stingere a acţiunii penale în cursul judecăţii prin condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sa încetare a procesului penal.
Curtea de Apel Cluj a considerat că ipoteza din prezenta cauză este inedită. În acest sens, s-a arătat că la momentul începerii judecăţii, după finalizarea etapei de cameră preliminară, mare parte din infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, inclusiv a inculpatului Y., urmare a deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018, erau prescrise, însă nicio parte sau participant la proces nu a invocat acest aspect şi nu a cerut la acel moment pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal şi nici nu a solicitat continuarea procesului penal.
Astfel, în prezenta cauză, a fost administrată întreaga probaţiune, părţile şi procurorul au propus probe şi au pus concluzii pe fondul cauzei, acţiunea penală exercitându-se în integralitatea sa.
Prima instanţă a arătat că a rămas în pronunţare şi în, timpul motivării sentinţei, a intervenit decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358 din 2022 împrejurare care, în opinia judecătorului, a necesitat repunerea pe rol a cauzei, pentru a cunoaşte poziţia părţilor cu privire la acest aspect.
Astfel, acţiunea penală a fost exercitată, deşi exista o cauză de împiedicare care nu era cunoscută părţilor sau şi dacă era cunoscută, practica judiciară de la acel moment avea o interpretare anume a modului în care operează decizai CCR 297/2018.
În atare condiţii, Curtea de Apel Cluj a considerat că că obligaţia instanţei este, constatând existenţa atât a unor cazuri ce constituie temei de achitare, cât şi a unui caz ce constituie temei de încetare a procesului penal, să respecte ordinea prevăzută de art. 16 C. proc. pen.
Instanţa a menţionat că această concluzie decurge şi din analiza deciziilor CEDO Didu contra României, Florea contra României şi Lagarde contra Franţei.
În acest context, raportat la datele concrete ale cauzei în care a fost exercitată acţiunea penală, s-a considerat că se impune a se analiza, anterior reţinerii implinirii termenului de prescripţie, dacă nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.
S-a precizat că această analiză a fost realizat în prezenta cauză cu referire la acuzaţiile formulate împotriva inculpatei E. pentru care s-au dispus soluţii de achitare.
Aşadar, analizând materialul probator administrat în cauză, în ceea ce priveşte acuzaţiile formulate împotriva inculpatului Y., respectiv declaraţia acestuia, depoziţia martoruli Q. care, audiat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, a arătat că-şi menţine în totalitate declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, a confirmat că a fost contactat de inculpatul Y. în legătură cu o eventuală anchetă derulată faţă de inculpatul B., că i-a furnizat acestuia informaţiile puse la dispoziţie de procuror, după ce a fost autorizat, în acest sens, fiind vorba de informaţii cu caracter general despre sume mari de bani, magistraţi implicaţi în dosar.
Instana a mai subliniat că interceptările de convorbiri telefonice efectuate în cauză între inculpatul B. şi inculpatul Y. sunt lipsite de relevanţă penală.
Astfel, raportat la probele enumerate anterior, prima instanţă a reţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de favorizare a infractorului, rspectiv latura obiectivă, deoarece nu există dovada, ci doar presupunerea, că inculpatul Y. ar fi comunicat informaţiile obţinute de la martorul Q., inculpatului B., astfel că ajutorul nu a fost efectiv, concret, după cum nu s-a probat maniera în care inculpatul (ajutat) B. putea împiedica sau îngreuna cercetările în această cauză. În acest sens, s-a arătat că nu există dovada aptă a forma convingerea instanţei că s-ar fi materializat în vreun fel că, informaţiile obţinute de inculpatul Y., cu caracter general după cum a reieşit din materialul probator, ar fi fost comunicate inculpatului B. şi ar fi fost apte să contribuie la atingerea scopului prevăzut de lege.
S-a precizat că situaţia este similară şi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen.
Astfel, pe lângă inexistenţa dovezii că martorul Q. ar fi fost instigat să divulge date despre data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, din ordonanţa de autorizare a martorului Q. rezultă că acestuia i-a fost pusă la dispoziţie, pentru a fi predată inculpatului Y. ordonanţa din 6 februarie 2014, ordonanţă prin care se dispunea începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii B., D., A., HHHHHHHH. şi I..
Aşadar, s-a considerat că elementul material constând în divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind date concrete privind administrarea unor probe, nu este îndeplinit.
Raportat la toate acestea, Curtea de Apel Cluj a dispus achitarea inculpatului Y. pentru ambele infrcţiuni reţinute în sarcina sa, la pct. 8.1 şi 8.2 din rechizitoriu, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Curtea a mai arătat, în cuprinsul sentineţi apelate că, în sarcina inculpatului I. s-a reţinut, la pct. 2.2 din rechizitoriu, că în cursul lunii ianaurie 2014, i-a pretins inculpatului B. suma de 92.000 euro, indicându-i acestuia o persoană apropiată inculpatului căruia B. să-i remită suma, lăsând să se înţeleagă că în urma remiterii acestei sume ar putea să-i asigure protecţie şi să-l exonereze de răspundere penală, ca urmare a cercetărilor care erau efectuate în două dosare de urmărire penală instrumentate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi DNA, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, acuzaţie, pe care prima instanţă a considerat că se impune a fi anlizată în paralel cu cea formulată împotriva inculpatului B., descrisă la pct. 4.5 din actul de sesizare al instanţei, constând în aceea că i-a remis inculpatului I., prin intermediul unei persoane indicate de către acesta din urmă suma de 92.000 euro, în scopul intervenţiilor pe care inculpatul I. urma să le efectueze pentru soluţionarea favorabilă a două dosare penale în care inculpatul B. era cercetat, faptă care a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Prima instanţă a susţiinut că acuzaţia formulată împotriva inculpaţilor se fundamentează pe următoarea stare de fapt reţinută de organele de urmărire penală:
Inculpatul B. şi inculpatul I. se cunoşteau de mai mulţi ani, prin intermediul martorului IIIIIIII., aspect confirmat de ambii inculpaţi şi de către martor.
La 27 ianuarie 2014, inculpatul B. era cercetat în dosarul nr. x/2014 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 140 din Legea nr. 295/2004 în vigoare la acea dată, precum şi în prezenta cauză.
Acuzarea a mai susţinut, fără suport probator în opinia judecătorului de la prima instanţă, că "preocupat de soluţionarea urgentă şi în mod favorabil a acestor dosare, tot în data de 27 ianuarie 2014, la solicitarea inculpatului I., inculpatul B. i-a oferit acestuia suma de 92.000 euro, bani pe care, în aceeaşi zi i-a remis efectiv unei persoanei indicate de inculpatul I. - martorul IIIIIIII..
S-a mai reţintu din cuprinsul actului de acuzare că, având în vedere problemele judiciare ale inculpatului B. şi influenţa notorie a inculpatului I., a existat o înţelegee tacită, care s-a obiectivat în acţiunile concrete desfăşurate de inculpatul I., prin care cel dintâi îi oferea această sumă de bani, iar cel de al doilea îi oferea protecţie în justiţie.
Potrivit datelor bancare obţinute la data de 27 ianuarie 2014, dintr-un cont al inculpatului B. a fost transferată suma de 92.000 euro în contul deţinut de IIIIIIII.. Ulterior, din acest cont a fost transferată suma de 50000 euro la 3 februarie 2014 în contul martorului JJJJJJJJ., cu titlu de împrumut şi 30.000 euro către KKKKKKKK. cu titlu de restituire credit.
Instanţa a considerat că procurorul de caz a construit un eşafodaj factual bazat pe presupuneri, bănuieli, coincidenţe şi legături personale, care, însă, nu pot fi luate ca atare de către instanţă.
În acest sens, s-a arătat că declaraţia inculpatului I. din cursul urmăririi penale, menţinută şi în faţa instanţei, creionează o altă perspectivă asupra unui aspect necontestat de nimeni, respectiv împrumutul acordat de inculatul B. martorului IIIIIIII.. Astfel, inculpatul I. a arătat că inculpatul că B. şi IIIIIIII. se cunoşteau, aflând de la inculpat că martorul i-a cerut bani cu titlu de împrumut; că aceste discuţii între cei doi nu s-au finalizat iniţial, martorul împrumutându-se din altă parte, urmând a restitui banii la finele anului 2013, însă reluate la începutul anului 2014. Inculpatul I. a aflat că inculpatul B. a acordat acest împrumut numitului Ozcan - 100.000 euro fără a cunoaşte alte detalii.
A mai susţinut că, deşi îl cunoaşte de multă vreme pe K., şeful Serviciului Arme şi Muniţii, fiind şi în relaţii foarte bune, nu avea cunoştinţă că acesta ar fi fost sesizat în legătură cu fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite de inculpatul B. sau de numiţii LLLLLLLL. şi MMMMMMMM., persoane pe care le cunoaşte şi care erau la rândul lor în relaţii bune cu numitul K..
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul B. a arătat, la rândul său, că îi cunoaşte pe I. şi IIIIIIII., că a acordat cu titlu de împrumut martorului suma de 100000 euro, 8000 euro cash şi 92.000 euro prin virament bancar. A mai precizat că împrumutul a fost recunoscut printr-o declaraţie notarială dată în faţa fiului inculpatului I. care este notar, precizând, totodată, că nu a avut probleme cu justiţia şi nu i-a solicitat inculpatului I. să intervină pentru el.
Inculpatul B. a mai arătat că ştia că nu mai are dreptul să poarte armă, primind o notificare în acest sens, că nu a dat nicio declaraţie la Serviciul Arme şi muniţii şi nu cunoştea dacă i s-a făcut dosar penal.
Martorul IIIIIIII., audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul I. din cursul anului 1997, iar pe inculpatul B. l-a cunoscut mai recent, prin intermediul inculpatului I.. Martorul a arătat că a împrumutat de la inculpatul B., la începutul anului 2014 suma de 100000 euro dintre care 92.000 euro i-au fost remişi prin virament bancar, iar 8000 euro i-au fost remisi în numerar. Din această sumă a împrumutat lui NNNNNNNN. 50.000 euro, 30.000 euro i-a trimis surorii sale KKKKKKKK. în Turcia, iar pe restul i-a folosit pentru una din societăţile sale şi în interes personal.
A arătat şi martorul că împrumutul a fost acordat pentru un an şi a semnat o declaraţie notarială în acest sens, după cum a afirmat că inculpatul I. nu a participat la discuţiile dintre el şi inculpatul B. în legătură cu acordarea împrumutului. De asemenea, a susţinut că nu a participat la nicio conversaţie între cei doi inculpaţi în legătură cu dosare penale.
Cu prilejul audierii sale în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, martorul IIIIIIII. a arătat că îşi menţine declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, relatând aceeaşi stare de fapt, singura diferenţă între cele două declaraţii constând în aceea că martorul a relatat că, la discuţia ulterioară virării banilor prin bancă, în legătură cu cei 8000 euro cash a participat şi inculpatul I.. Martorul a precizat că din acest împrumut nu a virat sau remis nicio sumă de bani inculpatului I., că banii obţinuţi i-a împărţit aşa cum a relatat în cursul urmăririi penale, că a restituit împrumutul doar în anul 2015, iar nu la data stabilită, astfel: 22.000 euro la 17 februarie 2015, 70.000 euro la 2 aprilie 2015 şi 8.000 euro la 23 aprilie 2015.
A depus, în acest sens, extrase de cont, viramente bancare şi notificarea prin avocat a intenţiei de restituire a împrumutului (dosar fond).
Prima instanţă a reţinut că şi martorii JJJJJJJJ. şi OOOOOOOO. au confirmat împrumutul primit de la IIIIIIII. în perioada imediat următoare primirii de către acesta a banilor de la inculpatul B..
A mai reţinut Curtea că, ambii martori au susţinut constant fpatul că banii primiţi cu titlu de împrumut de la martorul IIIIIIII. i-au utilizat în folosul societăţii PPPPPPPP. S.R.L. şi nu au remis vreo sumă de bani inculpatului I., pe care îl cunosc doar din vedere.
Martorii QQQQQQQQ. au dat explicaţii plauzibile cu privire la modalitatea concretă în care s-a realizat împrumutul, destinaţia acestuia, respectiv creditare societate S.C. PPPPPPPP., în acest sens, fiind înscrisurile de la fila x fond şi fila x din acelaşi volum şi restituirea împrumutului la 20 august 2014 aflat la fila x fond.
Aşa fiind, Curtea de Apel Cluj a concluzionat că niciuna din probele administrate legal în cauză nu au fost apte să dovedească faptul că inculpatul I. a primit o parte sau integral suma de 92.000 euro, că împrumutul acordat de B. lui IIIIIIII. avea o altă destinaţie.
De asemenea, în opinia primei instanţe, simplul fapt că inculpatul B. era cercetat în două dosare penale şi că inculpatul I. ocupa o funcţie de conducere în cadrul Parchetului, nu poate conduce la prezumţia, absolută, că acesta din urmă putea influenţa pe toţi lucrătorii de poliţie şi pe toţi procurorii din cadrul Parchetelor, în contextul în care acuzaţia nu precizează faţă de cine şi-ar fi exercitat inculpatul I. influenţa.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa de fond a susţinut că singura soluţie legal posibilă este achitarea inculpaţilor I. şi B., în ceea ce priveşte acuzaţiile descrise la pct. 2.2 şi pct. 4.5 din rechizitoriu, conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. (faptele nu există).
În aceeaşi ordine de idei, Curtea a reamintit că infracţiunea de trafic de influenţă presupune ca subiectul activ să aibă influenţă ori să se lase să creadă că are influenţă asupra funcţionarului public care are anumite atribuţii ce ar putea fi folosite în favoarea cumpărătorului de influenţă. Deşi nu e necesară indicarea numelui funcţionarului, este necesar măcar a fi indicat calitatea acestuia, competenţele lui.
În sentinţa pronunţată, s-a specificat, printre altele, că este extrem de periculoasă ideea că o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui Parchet poate influenţa pe oricine se află în subordinea sa, fără deosebire.
Deopotrivă, prima instanţă a susţinut că organele de urmărire penală nu au fost în măsură să indice, în mod concet, în ce manieră ar fi urmat inculpatul I. să-şi exercite influenţa, ce ar fi urmat să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie funcţionarul public ce urma a fi influenţat.
În aceste condiţii, în care acuzarea are un caracter general şi imprecis, Curtea a menţiont că dreptul la apărare al inculpatului este grav afectat.
Curtea a arătat că, la pct. 2.3. din actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut în sarcina inculpatului I. că, urmare a remiterii sumei de 92.000 euro, a intervenit pe lângă numitul K., şeful Serviciului arme, muniţii şi materiale explizive din cadrul IPJ Suceava în scopul neîntocmirii unui dosar penal inculpatului B., faptă săvârşită în februarie 2014. Deopotrivă acuzarea a reţinut că, faţă de imposibilitatea obiectivă a numitului K. de a-l sprijini în acest demers, inculpatul I. ar fi determinat-o pe prim-procuroarea L. să dispună preluarea dosarului cu nr. x/2014 şi il repartizeze acestuia spre soluţionare.
S-a menţionat că declaraţiile inculpaţilor I. şi B. au fost analizate anterior, fără ca din cuprinsul acestora să rezulte că inculpatul I. ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpatul B. sau că ar fi cunoscut problemele de natură penală ale inculpatului B. şi i-ar fi promis acestuia că-l va ajuta în sensul exonerării de răspundere penală.
Cu privire la aceste acuzaţii, prima instanţă a analizat şi declaraţiile martorilor K. şi L..
Astfel, în cursul urmăririi penale, martorul K. a declarat că din anul 2002 deţine funcţia de şef Serviciu Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Suceava, că îl cunoaşte pe inculpatul B. din 2004 şi că ştia că acesta deţine o armă de vânătoare şi posibil şi un pistol cu gaze. Viza pentru prelungirea valabilităţii permisului de port-armă a expirat în 2013. Urmare a acestui fapt, a fost deschis un dosar penal pe numele inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) C. pen., dosar instrumentat de către ofiţerul de poliţie RRRRRRRR. şi trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, probabil cu propunere de clasare deoarece lipsea intenţia, o practică agreată la nivel naţional pentru această infracţiune.
Martorul arată că a discutat, atât cu inculpatul I., cât şi cu inculpatul B. dacă se poate prelungi valabilitatea permisului de port armă şi că inculpatul B. a depus documente medicale în justificara întârzierii la prelungirea valabilităţii, documente ce au fost înaintate, prin SSSSSSSS., ofiţerului de caz RRRRRRRR..
A mai relatat martorul şi faptul că, în cursul anului 2014, toate dosarele referitoare la art. 342 alin. (6) C. pen. au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, inclusiv cel al inculpatului B. şi că alte discuţii cu inculpatul I. pe această temă nu a mai avut, precum şi că acesta nu i-a solicitat să trimită cauza la Parchet cu propunere de clasare.
Cu prilejul audierii în faţa instanţei, martorul K. a arătat că îşi menţine declaraţia din cursul urmăririi penale, precizând faptul că niciun dosar de urmărire penală, vizând infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (6) C. pen. nu a fost înaintat instanţei, că inculpatul I. nu i-a solicitat, nu a făcut nicio intervenţie sau presiune cu privire la dosarul inculpatului B..
Prima instanţă a reţinut că şi declaraţia dată în calitate de suspect de către numitul K. relatează aceeaşi stare de fapt.
A mai arătat Curtea că, în vol IX d.fond- filele x se regăseşte ordonanţa de clasare din 14 februarie 2020 dispusă în dosar nr. x/2018 al SIIJ prin care, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. s-a dispus clasarea cu privire, printre altele, la săvârşirea infracţiunii de instigare la infrcţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000; abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5; favorizarea infractorului prev. de art. 269 C. pen.; luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. şi represiune nedreaptă prev. de art. 283 presupus comise de inculpatul I..
Deşi această ordonanţă nu vizează pretinsele fapte comise de inculpatul I. în favoarea inculpatului B., prima instanţă a remarcat, însă, că ea se referă la o situaţie de fapt cvasiidentică vizându-i pe martorii K. şi LLLLLLLL., tot cu raportare la un dosar penal privind infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (6) C. pen.
Relevante, în opinia judecătorului, pentru soluţionarea cauzei pendinte sunt reţinerile procurorului, conform cărora "din probele administrate rezultă că procurorul I. nu a avut niciodată competenţa exclusivă asupra procedurilor administrative ale TTTTTTTT..
Deşi au fost investigate aceste posibile fapte de DNA, nu s-a reuşit stabilirea vreunei rezoluţii infracţionale care să contureze implicarea în vreun mod a procurorului I. în activităţile specifice de aplicare a vizelor pe permisul de port-armă al vreunei persoane cu calitate de vânător, mai ales că numtul K. a negat că procurorul I. i-ar fi solicitat acest lucru".
Curtea a menţionat că, în acelaşi sens este şi declaraţia martorei L. dată în faţa instanţei, care a arătat că la şedinţa de bilanţ din februarie 2014, fiind prezenţi procurorii din cadrul tuturor unităţilor de Parchet de pe raza Tribunalului Suceava, a fost pusă în discuţie modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 342 alin 6 C. pen. şi pentru că opiniile erau împărţite între colegi a propus ca aceste dosare să fie preluate de către Parcetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a fi mai uşor de gestionat.
Astfel, în perioada următoare au fost preluate 140 de astfel de dosare la solicitarea unităţilor de parchet locale, iar nu din oficiu de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Ordonanţele de preluare erau semnate de martoră, iar în lipsa sa de adjunctul său.
Martora a mai relatat că în dosarele în care inculpatul I. a avut timp să se pronunţe a emis soluţii de clasare.
Raportat la probele expuse anterior, prima instanţă a constatat că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 16 alin, 1 lit, a C. proc. pen.., neexistând probe că fapta reclamată există în materialitatea ei.
O soluţie similară a fost dispusă şi în ceea ce priveşte acuzaţia de la pct. 2.8 din rechizitoriu, constând în aceea că inculpatul I. în cursul lunii februarie 2014, folosindu-se de influenţa de procuror şef secţie şi de persoana desemnată cu supravegherea activităţii de cercetare penală desfăşurate de lucrătorii IPJ- Suceava- SAMME l-a determinat pe K. să nu-i întocmească numitului M. un dosar penal, deşi acesta săvârşise infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (6) C. pen. şi mai mult să-i prelungească, deşi nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege permisul de port-armă prin aplicarea retroactivă a unei vize de prelungire.
Pe lângă probele menţionate în susţinerea soluţiei de achitare cu privire la acuzaţia descrisă la pct. 2.3 din rechizitoriu- declaraţia inculpatului Dîmbu, declaraţia martorului K., ordonanţa de clasare emisă în dosarul nr. x/2018 a SIIJ, Curtea a avut în vedere şi declaraţia martorului M. din cursul urmăririi penale, prilej cu care a relatat că nu a discutat telefonic cu K. despre situaţia permisului său de port armă, nici nu s-a întâlnit personal cu acesta în perioada de referinţă, că fişa medicală pentru prelungirea valabilităţii permisului de port armă i-a remis-o inculpatul I. pentru a o înainta martorului K. şi că I. i-a remis apoi permisul vizat, fără ca rolul inculpatului să fie altul decât de "purtător de acte".
Cu prilejul audierii în condiţii de oralitate şi contradictorialitate în faţa instanţie, martorul a arătat că nu a discutat cu inculpatul I. despre o intervenţie la martorul K. şi nici inculpatul I. nu s-a angajat să-i rezolve problema legală cu arma.
Martorul UUUUUUUU., audiat în faţa instanţei de judecată, a relatat modul în care martorul M. a ajuns să predea fişa medicală inculpatului I., a susţinut că nu l-a auzit pe M. solicitându-i inculpatului să îi rezolve problema permisului de port armă şi să nu-i facă dosar penal.
Prima instanţă a menţionat că nu poate fi ignorată nici ordonanţa de clasare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen.., dispusă în dosarul nr. x/2017 al DNA.
În acest dosar s-au efectuat verificări cu privire la modul în care martorul M. a obţinut permisul de port armă şi au fost analizate declaraţiile inculpatului K., ale martorului M. şi înscrisurile legate de prelungirea permisului de port armă stabilindu-se că, solicitarea de prelungire a valabilităţii permisului a fost repartizată martorului VVVVVVVV..
Audiat în această calitate, martorul a arătat că nici inculpatul K., nici alt coleg nu a intervenit la el pentru a prelungi valabilitatea permisului.
Concluzia procurorului de caz, raportat la toate probele administrate, a fost aceea că martorul M. deţinea arma în mod legal.
Or, în contextul în care, după efectuarea urmăririi penale cu privire la valabilitatea permisului de port armă s-a ajuns la concluzia că acesta deţinea legal arma încă din 28 octombrie 2013, Curtea a considerat neîntemeiată ipoteza avansată de acuzare la pct. 2.8 din rechizitoriul prezentei cauze.
Pe de altă parte, au fost observate şi afirmaţiile categorice ale acuzării cu privire la săvârşirea unei infracţiuni cu privire la care s-a dispus o soluţie de disjungere.
Având în vedere probele de mai sus, lipsa oricăror dovezi că inculpatul I. şi-a folosit în vreun fel influenţa prezumată de acuzare asupra tuturor lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Arme, Muniţii şi Substanţe Explozive, că ar fi discutat vreodată cu martorul K. cu privire la situaţia martorului M., Curtea a apreciat că soluţia de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., este unica posibilă în raport de acuzaţiile aduse inculpatuli I. la pct. 2.8 din rechizitoriu.
Cu privire la acuzaţiile de la pct. 2.9 din actul de sesizare al instanţei, confor cărora inculpatul I., în intervalul august 2013- martie 2014, a intervenit în mod succesiv pe lângă ofiţerul de poliţie N. din cadrul IPJ Suceava- Serviciul Poliţiei Rutiere şi ulterior, pe lângă procurorul militar O. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, în scopul exonerării de la răspunderea penală a numitului P. faţă de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., prima instanţă a susţinut că această faptă nu există, astfel cum reiese din probatoriul pe care l-a analizat, după cum urmează:
Declaraţia inculpatului I. dată în faţa instanţei, în care acesta a arătat că îl cunoaşte pe martorul O., care i-a fost coleg la Parchet, că l-a sunat pentru a se interesa de programul de audienţe, deoarece martorul WWWWWWWW., prieten de mult timp, l-a întrebat despre procedura judiciară şi sancţiunea la care s-ar expune un cunoscut de al său (jandarm sau pompier), care a fost prins conducând băut la volan.
Inculpatul a susţinut că această persoană a fost în audienţă la martor, aspect ce reiese şi din registrul de audienţă, ocazie cu care i-a explicat care sunt sancţiunile la care se expune în funcţie de alcoolemie.
Inculpatul I. s-a interesat de programul de audienţă a martorului O., deoarece acea persoană (WWWWWWWW.) era interesată de încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Inculpatul a mai arătat că îl cunoaşte pe martorul N., dar a avut cu acesta doar discuţii profesionale.
Martorul O., audiat în cursul urmării penale, precum şi în faţa instanţei de judecată, a arătat că se află în relaţii colegiale cu inculpatul I., pe care îl contacta uneori pentru a-i afla opinia profesională cu privire la anumite speţe, au luat masa în repetate ocazii împreună cu colegii de serviciu. A mai menţionat că inculpatul I. l-a sunat pentru a primi în audienţă o persoană, pe martorul P., care i-a relatat că are un dosar penal şi care l-a rugat să-l salveze întrucât e suferind.
În cursul urmăririi penale martorul a relatat că, la acel moment, a avut impresia că P. îi cere ajutorul pentru soluţionarea favorabilă a cauzei sale, motiv pentru care l-a scos din birou. Martorul i-a relatat inculpatului I. despre P., dar acesta a fost evaziv aşa că nu a mai insistat.
Audiat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, martorul a relatat aceleaşi aspecte, precizând că inculpatul I., atunci când l-a sunat, nu i-a menţionat numele persoanei care va veni în audienţă, că nu l-a perceput pe inculpat ca fiind interesat de soluţionarea dosarului, că a perceput rugămintea inculpatului de a primi în audienţă acea persoană ca o chestiune profesională între doi foşti colegi.
După audierea la DNA, martorul a arătat că s-a interesat de parcursul dosarului vizându-l pe P. şi astfel a constatat că acesta fusese repartizat unui coleg ce a dispus trimiterea în judecată, iar în cauză se pronunţase o soluţie de condamnare.
Martorul N., audiat atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei, a relatat că îl cunoaşte de mulţi ani pe inculpatul I. prin prisma relaţiilor profesionale şi că, în luna septembrie 2013, a fost chemat la biroul inculpatului. A fost rugat să-i comunice rezultatul alcoolemiei unei cunoştinţe de a sa pe nume Vasile, pompier, ce a fost implicat într-un accident pe raza satului Frumoasa, comuna Moara.
Martorul şi-a întrebat colegul ce instrumenta dosarul, iar informaţia obţinută a comunicat-o inculpatului I.. După acest moment nu a mai discutat cu inculpatul I. pe acest subiect.
Martorul şi-a menţinut, cu prilejul audierii sale de către instanţă, declaraţia din cursul urmăririi penale, arătând, suplimentar, că inculpatul nu i-a solicitat să dea o anumită soluţie în cauză, acest lucru nici nu ar fi fost posibil deoarece dosarul se afla în lucru la un alt coleg.
Martorul P., audiat atât la urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, a arătat că a fost implicat într-un eveniment rutier şi că prin intermediul fiicei sale, XXXXXXXX., care avea o relaţie apropiată cu martorul WWWWWWWW. care era prieten cu inculpatul I. s-a prezentat în cursul lunii septembrie 2013 la biroul inculpatului I. pentru a-i cere un sfat. Întâlnirea dintre cei doi a durat extrem de puţin, inculpatul recomandându-i să-şi angajeze un avocat.
După intrarea în vigoare a noilor coduri penale şi C. proc. pen., prin aceeaşi filieră, martorul s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi unde a fost primit de martorul O., care i-a spus că dosarul său este înregistrat, este repartizat unui coleg şi nu are şanse de a nu fi înaintat dosarul instanţei, deoarece avea o alcoolemie mare.
În faţa instanţei, martorul a arătat că îşi menţine declaraţia de la urmărirea penală, precizând că a fost în audienţă la inculpatul I., vizită consemnată în registrul de audienţă.
Martora XXXXXXXX. a relatat o stare de fapt similară, specificând că nu s-a discutat niciun moment despre vreo intervenţie pe lângă inculpatul I. în favoarea tatălui său.
Martorul WWWWWWWW., audiat şi de procuror şi de către instanţă, a arătat că a intermediat o întâlnire între martorul P. şi inculpatul I., că această întâlnire a avut loc la biroul inculpatului, că inculpatul i-a comunicat ulterior martorului că dosarul a fost preluat de parchetul militar şi P. poate să meargă la procuror pentru a încerca o negociere. Din spusele martorei XXXXXXXX. a aflat că P. s-a întâlnit cu acel procuror militar.
Cu prilejul audierii în faţa instanţei, martorul a precizat că a apelat la inculpatul I. pentru un sfat juridic, că inculpatul nu i-a spus şi nici nu a lăsat să înţeleagă că va interveni în vreun fel pentru a-l favoriza pe P., că nu a discutat detalii despre dosar cu inculpatul.
Analizând probele administrate în condiţii de legalitate, prima instanţă a constatat că existenţa materială a faptelor imputate inculpatului I. nu este dovedită.
Astfel, s-a arătat că nu este dovedit faptul că inculpatul ar fi favorizat în vreun fel pe martorul P., simpla discuţie cu o persoană cercetată penal, primirea în audienţă şi chiar acordarea unui sfat juridic, nu pot căpăta valenţe penale.
Nu s-a probat nici intervenirea pe lângă ofiţerul de poliţie şi procurorul militar în scopul exonerării de răspundere penală a martorului P..
Atât N., cât şi O. au relatat constant că au purtat câte o discuţie cu inculpatul I. despre alcoolemia numitului P., respectiv despre primirea acestuia în audienţă, fără măcar a sugera vreo conduită, cu atât mai puţin a încerca să-i determine pe cei doi să dea o soluţie favorabilă lui P..
Raportat la aceste aspecte, Curtea a subliniat că soluţia de achitare prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. este pe deplin susţinută de materialul probator din cauză.
Instanţa de fond a mai notat că, acuzaţia formulată împotriva inculpatului I., descrisă la pct. 2.4 din actul de sesizare al instanţei, constă în aceea că inculpatul, în scopul vădit de a-l exonera de răspundere penală pe inculpatul B., nu a înregistrat, sub numărul de dosar penal, procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la 17 februarie 2014, a clasat lucrarea constituită în 24 martie 2014, printr-o rezoluţie olografă de o manieră care-l punea la adăpost pe inculpatul B. de o redeschidere a cercetărilor şi l-a ţinut tot timpul la curent pe acesta cu privire la conţinutul sesizării iniţiale, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prev de art. 269 alin. (1) C. pen.
Anterior analizei infracţiunii deduse judecăţii Curtea a considerat necesar să facă următoarele precizări:
Notele SRI, întocmite în urma verificărilor şi activităţilor specifice prevăzute de art. 9 şi 10 din Legea nr. 14/1992 actualizată, din care rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, se transmit organelor de urmărire penală în condiţiile prevăzute de art. 61 din C. proc. pen.., respectiv prin întocmirea unui proces-verbal.
Acest proces-verbal întocmit de SRI şi înaintat organelor de cercetare penală nu constituie mijloc de probă şi nici mod de sesizare a organelor de urmărire penală abilitate, nefiind reglementat astfel de art. 288 C. proc. pen.
Astfel, în opinia primei instanţe, fără existenţa unei sesizări legale, inclusiv din oficiu, înregistrarea notei SRI redate într-un proces-verbal, nu putea, în mod legal, să fie înregistrată ca dosar penal, ea provenind de la o entitate, care, astfel cum a statuat Curtea Constituţională a României, în repetate ocazii, nu are calitate de organ de cercetare penală.
S-a mai susţinut că, potrivit noului C. proc. pen. este necesară efectuarea de verificări cu privire la cele menţionate în cuprinsul proceselor-verbale înaintate de organele de cercetare penală.
Inculpatul CCCCCCC. a declarat că a înaintat acest proces-verbal şi l-a trimis pentru verificări la un organ de urmărire penală abilitat de lege să efectueze activităţi operative.
Aşa cum a arătat şi martora L., inculpatul I. făcea parte din structura de securitate cu privire la gestionarea informaţiilor clasificate, însă nu era singura persoană cu astfel de atribuţii. A mai declarat martora că atunci când informările erau clare, rezultând toate elementele necesare începerii urmăririi penale, se întocmea un proces-verbal de sesizare din oficiu şi se forma dosar penal.
În acest context, prima instanţă a susţinut că este dificil de înţeles afirmaţia procurorului de caz conform căreia, inculpatul I. "a clasat lucrarea constituită în 24 martie 2014 printr-o rezoluţie olografă de o manieră care îl punea la adăpost pe inculpatul B. de o redeschidere a cercetărilor".
Instanţa a susţinut că nu poate fi imaginată vreo situaţiei în care, o ordonanţă/rezoluţie de clasare, cu privire la o lucrare penală, însă neînregistrată ca dosar penal să blocheze, pentru viitor o nouă cercetare a inculpatului B. pentru aceeaşi faptă.
Nefiind vorba de dosare penale în opinia primei instanţe, nu putea deveni incident principiul ne bis in idem şi, pe cale de consecinţă, dacă ar fi existat probe cu privire la o faptă penală, nu exista nicun impediment privind începerea urmăririi penale şi cercetarea penală.
Pe de altă parte, în opinia Curţii de Apel Cluj, procurorul de caz a reproşat, în realitate, inculpatului I. soluţia dispusă de acesta, ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a independenţei procurorilor, care este esenţială pentru statul de drept, e garantată prin lege la cel mai înalt nivel posibil, într-o manieră similară cu cea a judecătorilor.
Or, precum în cazul acuzaţiilor formulate împotriva inculpatului A., referitoare la modul în care a soluţionat anumite cauze civile, într-o manieră similară Curtea s-a raportat şi la soluţiile emise de procuror, respectiv a subliniat că acestea trebuie să fie verificate de procurorul ierarhic superior şi de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că probele administrate în cauză nu sunt în măsură să susţină, în mod veridic şi credibil, acuzaţia formulată, aceasta reprezetând doar simple supoziţii ce nu pot fi coroborate cu mijloacele de probă.
În această ordine de idei, s-a menţionat că în cauzul acţiunii penale, sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să şi dovedească nevinovăţia.
În speţăm s-a constatat că procurorul nu şi-a îndeplinit această sarcină, neefectuând demersuri reale şi serioase pentru aflarea adevărului.
Raportat la acuzaţia concretă formulată împotriva inculpatului I. Curtea a observat că, atât în dosarul de urmărire penală, cât şi în dosarul instanţei de fond, se regăseşte procesul-verbal întocmit la 17 februarie 2014, înregistrat sub nr. x/II/6 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava de către inculpat, în calitatea sa de procuror şef de secţie, referitor la "pretinsa activitate infracţională derulată de numita YYYYYYYY. care încearcă să obţină foloase necuvenite în favoarea unor apropiaţi prin intermediul omului de afaceri B.".
În cuprinsu acestui proces-verbal s-a mai precizat că "se impune efectuarea unor investigaţii operative pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru verificarea implicării funcţionarei publice în activitatea sus menţionată.
La finalizarea investigaţiilor structura de poliţie judiciară va formula propuneri procedurale adresate structurii de parchet competentă din punct de vedere material, teritorial şi după calitatea persoanei".
Fila x verso cuprinde rezultatul investigaţiilor efectuate de IPJ Suceava-Poliţia Rădăuţi, Formaţiunea de investigare a Fraudelor, iar la fila x se află procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie din care nu rezultă indiciile comiterii unor fapte de natură penală.
Caracterul nefondat al celor afirmate de către procurorul de caz rezultă şi din ordonanţa de clasare emisă în dosarul nr. x/2018 din 17 decembrie 2018 a DNA- Structura Centrală care a vizat, printre altele, şi pretinsa acţiune de dare de mită realizată de inculpatul B. către numita YYYYYYYY., exact situaţia avută în vedere de procesul-verbal din data de 17 februarie 2014. Astfel, la patru ani diferenţă se dispune o soluţie de clasare întemeiată pe dispozţiiile art. 16 lit a C. proc. pen..- fapta nu există.
Prin urmare dispoziţia inculpatului I. nu a avut acel caracter de neînlăturat, în contextul în care aceata a fost confirmată patru ani mai târziu.
Pentru toate aceste argumente, Curtea de Apel Cluj a dispus achitarea inculpatului I., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte acuzaţia de la pct. 2.5 din rechizitoriu respectiv că inculpatul I. la data de 4 februarie 2014 i-a furnizat inculpatului Babiuc, informaţii care nu erau destinate publicităţii, clasificate "strict secret", conţinute în informarea x - informare care viza fapte de corupţie săvârşite anterior de B. - în scopul furnizării unui folos injust, respectiv exonerarea de răspundere penală, prima instanţă a reţinut că nici existenţa acestei fapte nu este dovedită.
Probele administrate în cauză nu au dovedit că inculpatul I. i-a furnizat inculpatului B. informaţii clasificate. Ignorând caracterul extrem de general al acuzaţiei, cu privire la reperele de timp, loc şi contextul în care au fost furnizate acestei informaţii, cum au fost ele furnizate, instanţa a mai susţinut că niciunul din apropiaţii celor doi inculpaţi, martori în prezenta cauză, nu au afirmat, vreun moment că inculpatul I. s-ar fi folosit în vreun fel de funcţia sa pentru a obţine informaţii care ar fi putut fi de interese pentru inculpatul B. şi care ar fi putut să-l exonereze de răspundere penală.
Din ansamblul probelor administrate nu rezultă nici măcar că la data de 5 februarie 2014 cei doi inculpaţi s-au întâlnit fizic sau măcar au discutat la telefon.
Raportat la cele de mai sus, având în vedere modul precar de formulare a acuzaţiei, faţă de lipsa oricăror probe care să ateste starea de fapt relatată în actul de sesizare al instanţei, Curte de Apel Cluj a dispus achitarea inculpatului I., conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Având în vedere argumentele expuse cu privire la acuzaţia formulată împotriva inculpatului I. descrisă la pct. 2.4. soluţia pronunţată cu privire la această acuzaţie şi acţiunea ilicită imputată inculpatului la pct. 2.7 din rechizitoriu, s-a apreciat de judecătorul fondului că soluţia legală în cazul acestea este tot de achitare, conform art. 16 alin 1 lit. a) C. proc. pen.
Astfe, inculpatului I. i se impută că, deşi legal investit cu efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor fapte de corupţie, în baza notei S.R.L. cu nr. x, repartizată acestuia în 30 ianuarie 2014 şi-a îndeplinit cu ştiinţă în mod defectuos atribuţiile de serviciu. Acuzarea a susţinut că prin neînregistrarea procesului-verbal de sesizare din oficiu sub număr de dosar penal prin efectuarea de verificări superficiale şi prin clasarea acestei lucrări cu încălcarea normelor de procedură penală a comis infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit.
Prima instanţă a reiterat că inculpatul I. nu putea, legal, să înregistreze în vederea efectuării de cercetări cu privire la faptele sesizate. Faptul că aceste cercetări nu au fost superficiale şi că rezoluţia de clasare a fost justă, rezultă din ordonanţa de clasare dispusă, procesul-verbal cuprinzând nota SRI neavând, potrivit C. proc. pen. caracterul unui act de sesizare din oficiu.
Având în vedere soluţia previzionată, de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.., prima instanţă a subliniat că nu se impune analiza elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu.
În ceea ce priveşte acuzaţia formulată la pct 2.6 din rechizitoriu, constând în aceea că inculpatul I., deşi legal investit cu efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, în baza notei SRI x repartizată acestuia la 30 ianuarie 2014, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin neînregistrarea procesului-verbal de sesizare din oficiu sub număr de dosar penal, prin efectuarea de verificări superficiale şi prin clasarea acestei lucrări cu încălcarea normelor de procedură penală, fapta ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen., Cutea a observat că în cazul acestei acuzaţii ete relatată o stare de fapt identică cu cea de la pct. 2.7.
S-a mai reţinut de instanţă că acuzarea nu a arătat pe cine şi în ce modalitate a instigat inculpatul şi nici nu este clar cum ar fi putut să facă acest lucru, cât timp activitatea ilicită se referă la acţiunile sale.
Potrivit art. 47 C. pen. instigatorul este persoana care cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
Or, din formularea acuzaţiei, inculpatul ar fi instigat pe cineva să facă acţunile ce-i sunt lui imputate, respectiv să nu înregistreze procesul-verbal ca dosar penal, să facă verificări superficiale, să dea o soluţie de clasare, ceea ce în opinia Curţii de Apel Cluj nu este logic.
S-a arătat că este cert faptul că inculpatul I. singur a înregistrat procesul-verbal cuprinzând nota SRI ca lucrare penală, singur a pronunţat soluţia de clasare astfel că, s-a considerat că nicio formă de participaţie penală nu este legal posibilă cu privire la acuzaţia formulată în concret.
Faţă de aceste argumente, prima instanţă a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. achitarea inculpatului.
Referitor la cele imputate inculpatului I. la pct. 2.10 din actul de sesizare al instanţei, respectiv că în intervalul 26 mai - 30 mai 2014 i-a solicitat ofiţerului de poliţie judiciară Q. să divulge informaţii confidenţiale a căror devoalare ar fi îngreunat urmărirea penală în dosarul nr. x/2013 al DNA, instigare urmată de divulgarea unor informaţii confidenţiale şi a unui înscris oficial, Curtea de Apel Cluj a arătat că, infracţiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen. vizează divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele priin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală.
În alin. (2) se arată că dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a dispune o soluţie de netrimiterea în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de aceasta în virtutea funcţiei se sancţionează cu închisoarea de la 1 lună la 1 an sau amendă.
S-a notat că, inculpatul I., în declaraţia sa din faţa instanţei, a arătat că-l cunoaşte pe martorul Q. cu care a şi colaborat de-a lungul timpului acesta fiind ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Suceava. Inculpatul a susţinut că, din proprie iniţiativă martorul l-a informat că este vizat de un dosar de urmărire penală în care este cercetat şi inculpatul B. împreună cu alţi magistraţi şi i-a pus la dispoziţie o copie a ordonanţei de începere a urmăririi penale, în contextul în care purtaseră discuţii despre alte dosare, iar martorul i-a spus că inculpatul I. e cercetat într-un dosar penal.
Inculpatul a susţinut că urmare a acestei discuţii l-a întrebat pe martor despre ce e vorba iar martorul, după aproximativ 15 minute i-a adus ordonanţa.
Martorul Q. a susţinut, în cursul urmării penale, că în data de 26 mai 2014, în jurul orelor 11, a fost căutat la biroul său din cadrul DNA- Serviciul Teritorial Suceava de către inculpatul I. care i-a cerut să vină la el în birou. Inculpatul I. a iniţiat discuţia despre dosarul penal, martorul realizând că inculpatul cunoaşte discuţia pe care a avut-o cu inculpatul Y., căruia i-a spus despre ordonanţa de începere a urmăririi penale în acelaşi dosar, întrebându-l prin semne dacă sunt interceptări în cauză şi dacă este vizat de cercetări un judecător A. care ar fi cercetat pentru luare de mită. Martorul i-a spus inculpatului că este şi inculpatul I. vizat de anchetă, reacţia inculpatului fiind de surprindere, întrebând pentru ce infracţiuni e cercetat. Martorul a răspuns că nu a reţinut prea multe detalii, astfel că inculpatul i-a cerut să citească documentul penru a vedea exact cine este persoana la care a intervenit el şi să-i comunice acest lucru. Martorul s-a deplasat în biroul său, a luat ordonanţa de începere a urmăririi penale, a revenit în biroul inculpatului şi i-a remis-o. Martorul i-a relatat inculpatului că a fost delegat să facă anumite activităţi în dosar, respectiv audierea unor persoane.
Martorul s-a mai întâlnit cu inculpatul I. şi în 30 mai 2014, prilej cu care acesta i-a relatat varianta sa asupra cercetărilor de care era vizat.
Întâlnirea dintre inculpatul I. şi martorul Q. din biroul acestuia este confirmată şi de martorul ZZZZZZZZ..
Cu prilejul audierii în faţa instanţei de fond, martorul Q. a arătat că la puţin timp după discuţiile cu inculpatul Y. a fost abordat de inculpatul I., care i-a cerut să vină la el în birou, că inculpatul I. l-a întrebat dacă cunoaşte ceva despre cercetările care se efectuează în dosarul DNA- Structura Centrală în legătură cu terenurile de la Rădăuţi, martorul a răspuns afirmativ, adăugând că dacă doreşte poate să-i comunice o copie a ordonanţei de începere a urmăririi penale.
În acest mod i-a comunicat inculpatului I. ordonanţa pusă la dispoziţie de procurorul, care l-a autorizat în cauză.
A mai relatat martorul că inculpatul I. l-a întrebat despre judecătorul A. care era amic sau cunoştinţă de a sa. Martorul arată că s-a mai întâlnit cu inculpatul şi la festivităţile organizate de ziua DGA Suceava şi a fost întrebat, din nou, despre acel dosar, furnizând informaţiile despre conturi care i-au fost puse la dispoziţie de procuror.
Martorul a precizat că discuţiile cu I. erau amicale, că nu i s-a mai solicitat alte documente din dosar.
Analizând probele administrate cu privire la această infracţiune imputată inculpatului, prima instanţă a reţinut că fapta descrisă la pct. 2.10 din rechizitoriu nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen., dispunând o soluţie de achitarea, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., deoarece nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii, sub aspectul acţiunii ilicite şi scopului urmărit.
Curtea a mai arătat că martorul Q. a pus la dispoziţia inculpatului doar o copie a ordonanţei de începere a urmăririi penale. Prin urmare, nu a divulgat informaţii confirdenţiale privind: data, locul, timpul, modul şi mijloacele prin care urmează să se administreze o probă.
Chiar dacă s-ar da o valoare aparte declaraţiei martorului Q. din cursul urmăririi penale, Curtea a precizat că nu se poate reţine că prin furnizarea informaţiilor cu privire la faptul că a fost delegat să audieze nişte persoane, fără a da alte detalii, este realizată varianta infracţiunii prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte punerea la dispoziţie, din proprie iniţiativă, şi în niciun fel instigat de inculpatul I., a unei ordonanţe de începere a urmăririi penale, fictive sau nu, ea a fost dezvăluită urmare a autorizării de către procurorul de caz.
Astfel, Curtea de Apel Cluj, a susţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa actului de instigare comis de inculpat, deoarece acesta nu a făcut altceva decât să-l atragă într-o discuţie despre existenţa unui dosar penal pe martorul Q., la aproximativ o săptămână după discuţiile dintre Y. şi Q., discuţii despre care cel mai probabil avea iinformaţii de la inculpatul B..
Cel care a avut inţiativa acestor discuţii a fost evident inculpatul, însă cel care a dezvăluit înscrisul oficial, fără a exista o solicitare iniţială expresă a inculpatului, a fost martorul Q..
Cea din urmă acuzaţie formulată împotriva inculpatului I., descrisă la pct. 2.11 din rechizitoriu, vizează faptul că, după obţinerea acestor date, inculpatul le-a comunicat în 27 mai 2014, prin intermediul inculpatului B., inculpatului A. şi D., cu scopul vădit de a îngreuna urmărirea penală, faptă ce ar constitui două infracţiuni de favorizarea infractorului.
Prima instanţă a susţinut că, probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului I., B., A. şi D. nu au dovedit existenţa materială a acestor fapte.
A mai arătat instanţa că acuzaţiile sunt extrem de lapidare, nefiind indicate locul şi modul în care inculpatul I. i-a comunicat inculpatului B. aceste informaţii şi cum acesta le-a transmis apoi celorlalţi doi inculpaţi.
O atare conduită din partea inculpatului I. este dificil de înţeles, în condiţiile în care acesta a declarat că i-a cunoscut pe inculpatul A. şi D. cu prilejul audierilor la Parchet.
Acest aspect reiese şi din declaraţiile inculpatului A., care cu prilejul audierii sale în faţa instanţei, a relatat că l-a cunoscut pe inculpatul I. la sediul DNA şi că exista o animozitate între cei doi, datorată unei soluţii de achitare pronunţată într-o cauză penală.
Şi inculpata D. a declarat în faţa instanţei că l-a cunoscut pe inculpatul I. doar cu prilejul audierilor la DNA.
Curtea a susţinut că alte probe nu au fost identificate în susţinerea acuzaţiilor, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului, conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte acţiunile civile promovate în cauză, prima instanţă a reţinut că s-au constituit părţi civile în cauză - Cotor Bîrlădeanu Daniel Adrian, FF., GG., HH., II., JJ., C., KK., T., S., şi S.C. W. S.R.L..
Părţile civile, persoane fizice au formulat pretenţii civile, unele dintre ele fără a indica vreun cuantum, în raport de infracţiunile de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B..
S-a mai reţinut că S. şi LL. au renunţat la constituirea de parte civilă, iar T. nu a a indicat cuantumul daunelor solicitate şi ce reprezintă acestea, astfel că, în condiţiile legii, nu poate fi vorba de o veritabilă constituire de parte civilă.
Având în vedere modalitatea de soluţionare a laturii penale cu privire la aceste infracţiuni- art. 16 alin. (1) lit a C. proc. pen.., instanţa a precizat că singura soluţie legal posibilă pe latură civilă este, conform art. 25 C. proc. pen.. cea de respingere a acţiunilor civile promovate.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă promovată de S.C. W. S.R.L. îndreptată împotriva inculpaţilor B. şi S.C. AA.-AA. S.R.L., în legătură cu acuzaţiile de spălare a banilor, raportat la soluţia pronunţată pe fondul acţiunii penale - art. 16 lit. b) teaza I C. proc. pen..- prima instanţă a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, în conformitate cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen.
Raportat la soluţiile pronunţate în ceea ce priveşte acţiunea penală, Curtea de Apel Cluj a arătat că nu mai există temei legal pentru menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, raportat la prevederile art. 249 C. proc. pen.., având în vedere scopul luării acestor măsuri în procesul penal, cu excepţia sechestrului asigurător dispus asupra sumei de 3.810 euro ridicată cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului A..
Împotriva sentinţei nr. 56 din 13 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpaţii A., H., precum şi părţile civile II. şi HH..
De asemenea, împotriva încheierii de şedinţă din data de 08 mai 2020 pronunţate în cauză, a formulat apel odată cu fondul TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi).
Reprezentantul Ministerului Public, prin concluziile orale susţinute în dezbaterea pe fond a apelului formulat, a învederat cu titlu preliminar că, faţă de motivele scrise de apel, au intervenit elemente de noutate, având în vedere hotărârea nr. 107/2023 din iulie 2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi pronunţarea, la data de 09 ianuarie 2024, a ordonanţelor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C 131/2023, C 75/2023, prin care au fost interpretate dispoziţiile din dreptul Uniunii Europene, astfel încât pentru majoritatea inculpaţilor pentru care solicitase prin motivele scrise de apel, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, a solicitat condamnarea.
A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi pronunţarea, pe latură penală, a unei soluţii de condamnare a inculpatului A., pentru săvârşirea, în luna februarie 2014, a unei infracţiuni de complicitate la luare de mită (descrisă în partea a III-a, pct. 1.3 din rechizitoriu), precum şi condamnarea inculpatei D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, comisă în luna februarie 2014 (descrisă în partea a III-a, pct. 5.2 din rechizitoriu).
S-a menţionat că, pentru aceste două infracţiuni pedeapsa prevăzută de lege este de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni închisoare, astfel că termenul de prescripţie, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. este de 10 ani, nefiind împlinit.
Invocând cele două Ordonanţe ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, la care a făcut referire anterior, procurorul a susţinut că, în cauză, există fapte pentru care nu s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale. A arătat că, potrivit jurisprudenţei constante, care a debutat cu hotărârea Curţii de Justiţie nr. 107/2023 în iulie 2023 şi a continuat cu cele două ordonanţe nr. 75/2023 şi nr. 131/2023 din ianuarie 2024, dispoziţiile art. 325 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 2 alin. (1) din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv decizia 2006/928/CE, acte de drept european în vigoare la data faptelor se interpretează în sensul că instanţele statului membru, respectiv România, sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cazul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese, prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
Procurorul a susţinut că invalidarea întreruperii curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale a avut loc pentru prima dată în 2018, prin decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la data de 25 iunie 2018, iar faţă de interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a considerat că toate întreruperile cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale care au operat anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei evocate sunt valide, iar de la acel moment a început să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale.
Ca atare, procurorul a susţinut că, în cauză, încheierea de cameră preliminară din data de 17 iunie 2016 care, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen.., se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate, are valoarea unui act întreruptiv al cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, fiind anterioară primei decizii a Curţii Constituţionale de invalidare a întreruperii prescripţiei răspunderii penale, motiv pentru care, a opinat că, de la acel moment a început să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, care se împlineşte, cel mai devreme, la data de 17 iunie 2024.
În acest context, reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea faptelor cu privire la care nu s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale, pentru care, iniţial, în motivele scrise de apel ale parchetului s-a solicitat încetarea procesului penal, respectiv:
- condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, descrise la punctul 1.4 din rechizitoriu (în raport cu inculpata E.), la punctul 1.5 din rechizitoriu (săvârşită în raport cu inculpata F.), la punctul 1.6 din rechizitoriu (trafic de influenţă în formă continuată cu două acte materiale în raport de inculpata G.) şi a infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită împreună cu inculpata H., faptă descrisă la punctul 1.7 din rechizitoriu;
- condamnarea inculpatului I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă menţionată la punctul 2.2 din rechizitoriu, a infracţiunii folosirea de informaţii nedestinate publicităţii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 descrisă la pct. 2.5 din rechizitoriu, a infracţiunii de abuz în serviciu, menţionată la pct. 2.7 din rechizitoriu, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu descrisă la punctul 2.8 din rechizitoriu, acestea fiind, după caz, fapte de corupţie, respectiv fapte asimilate faptelor de corupţie;
- condamnarea inculpatului R. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj, prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 (infracţiune asimilată celor de corupţie), abuz în serviciu, descrisă la punctul 3.2 din rechizitoriu, precum şi infracţiunea de şantaj, reţinută la pct. 3.3 din rechizitoriu;
- condamnarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, descrisă la pct. 4.3 din rechizitoriu, dare de mită, reţinută la pct. 4.4 din rechizitoriu, precum şi cumpărare de influenţă, menţionată la pct. 4.5 din rechizitoriu;
- condamnarea inculpatei D. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj, prevăzută de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, menţionată la pct. 5.1 din rechizitoriu, respectiv luare de mită, prev. de art. 289 raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, descrisă la pct. 5.2 din rechizitoriu;
- condamnarea inculpatei H. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, menţionată la pct. 6.1 din rechizitoriu;
- condamnarea inculpatului X. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, descrisă la pct. 7.1 din rechizitoriu;
- condamnarea inculpatei F., pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă, menţionate la pct. 9.1 din rechizitoriu;
- condamnarea inculpatei E., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, descrisă la pct. 10.1 din rechizitoriu;
- condamnarea inculpatei persoană juridică S.C. AA., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, menţionată la pct. 13.1 din rechizitoriu.
În subsidiar, în eventualitatea în care se va aprecia că nu se impune aplicarea, în mod direct, reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se dispună încetarea procesului penal faţă de toţi inculpaţii la care a făcut referire pentru faptele menţionate, astfel cum s-a indicat în motivele scrise de apel ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Referitor la inculpatul Y., a învederat că prin hotărârea primei instanţe s-a dispus achitarea, însă se impune încetarea procesului penal faţă de acesta, întrucât potrivit art. 18 C. proc. pen.., inculpatul poate solicita continuarea procesului penal (demers pe care inculpatul nu l-a realizat). Conform art. 396 alin. (1) C. proc. pen.., în situaţia în care inculpatul a cerut continuarea procesului penal şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal. Per a contrario, în eventualitatea în care nu s-a solicitat continuarea procesului penal, instanţa de judecată nu mai analizează eventuala incidenţă a cazurilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., ci dispune direct încetarea procesului penal.
A precizat că în aceeaşi situaţie se regăsesc şi inculpatele E. şi F., pentru care a solicitat, în subsidiar, încetarea procesului penal, în ipoteza în care nu se va dispune condamnarea acestora.
Cu privire la ceilalţi inculpaţii şi celelalte fapte la care nu a făcut referire şi care nu intră sub incidenţa jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a solicitat să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale. A considerat că probele administrate în cauză sunt suficiente pentru a demonstra săvârşirea faptelor cu vinovăţie de către inculpaţi, şi s-ar fi putut dispune condamnarea, dacă nu se împlinea termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Pe latură civilă, a solicitat admiterea acţiunilor promovate de părţile civile FF., GG., HH., II., JJ., C., KK. şi S.C. W. S.R.L. şi desfiinţarea tuturor înscrisurilor falsificate, astfel cum s-a solicitat prin rechizitoriu.
Reprezentantul Ministerului Public a mai solicitat confiscarea specială în folosul statului, conform dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a bunurilor care au făcut obiectul infracţiunilor judecate în prezenta cauză, în măsura în care acestea nu servesc la despăgubirea părţilor vătămate, iar, ca urmare a admiterii apelului şi dispunerii în sensul celor solicitate, a considerat că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, astfel cum au fost menţinute, cu excepţia celor care au fost ridicate prin încheieri.
Pe latură penală, prin motivele de apel scrise, cu privire la critica de nelegalitate, procurorul a susţinut că prima instanţă nu a ţinut cont de poziţia procesuală exprimată de inculpaţii Y., E. şi F., care, în şedinţa publică din 28 octombrie 2022, nu au cerut continuarea procesului penal şi a analizat faptele acestora, dispunând, în mod nelegal, o soluţie pe fond. În sprijinul acestei critici, au fost prezentate considerentele din cuprinsul deciziei pronunţate în cauza Constantin Florea împotriva României, din 19.06.2012, par. 56, conform cărora - examinarea acestei excepţii preliminare ar fi putut face inutilă analiza fondului vinovăţiei reclamantului.
Totodată, a solicitat condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea, în luna februarie 2014, a infracţiunii de complicitate la luare de mită şi a inculpatei D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
Raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, efect al deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, Parchetul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A., I., R., B., D., H., X., Y., F., E. şi S.C. AA. S.R.L. pentru săvârşirea celorlalte infracţiuni în privinţa cărora prima instanţă a dispus achitarea.
În esenţă, în dezvoltarea motivelor de apel formulate, procurorul a susţinut că hotărârea primei instanţe este netemeinică în privinţa soluţiilor de achitare dispuse faţă de inculpaţi, întrucât din materialul probator administrat în cursul procesului penal au rezultat probe suficiente, pertinente şi concludente care să întemeieze convingerea instanţei de judecată cu privire la existenţa infracţiunilor ce au făcut obiectul judecăţii, a întrunirii condiţiilor de tipicitate obiectivă, precum şi a comiterii infracţiunilor de către inculpaţi cu forma de vinovăţie cerută de lege, soluţiile de achitare fiind, în opinia acuzării, consecinţa interpretării diferite a materialului probator şi a acordării unei valenţe diferite în raport de care prima instanţă a apreciat fie că faptele nu există, fie că acestea nu sunt prevăzute de legea penală.
Deopotrivă, în opinia procurorului, în cauză nu îşi găseşte aplicarea principiul in dubio pro reo. Dimpotrivă, a considerat că standardul de probaţiune necesar a fi realizat din perspectiva art. 103 alin. (3) şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost atins, iar în condiţiile în care nu intervenea prescripţia răspunderii penale a infracţiunilor în privinţa cărora instanţa de fond a dispus achitarea, se impunea o soluţie de încetare a procesului penal.
A solicitat să fie avute în vedere toate mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, precum şi cele administrate, în mod nemijlocit, în cursul cercetării judecătoreşti, cu excepţia probelor excluse în faza de cameră preliminară, prin încheierea nr. 368 din 19.12.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Cu privire la acestea din urmă, s-a arătat că ele constau în înregistrări audio-video efectuate în mediul ambiental cu mijloacele tehnice puse la dispoziţie de Serviciul Român de Informaţii şi au vizat exclusiv acuzaţiile reţinute în sarcina inculpatului I., în ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a făptuitorului - cu referire la numitul P., infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei - în corelare cu infracţiunea comisă de inculpatul Y., infracţiunea de trafic de influenţă, precum şi infracţiunea de complicitate la şantaj - comisă în dauna persoanei vătămate C. (în această situaţie fiind aduse atingeri acuzaţiilor şi infracţiunilor reţinute în sarcina celorlalţi inculpaţi, cu privire la această stare de fapt).
În pofida probelor excluse în cameră preliminară, procurorul a considerat că acuzaţiile formulate în cauză se pot întemeia pe restul probaţiunii administrate, respectiv pe înscrisurile depuse la dosar şi pe proba testimonială. De asemenea, a fost menţionat că interceptările convorbirilor telefonice nu au fost excluse, iar acestea sprijină acuzaţiile aduse inculpaţilor în prezenta cauză.
Detaliind punctual cu referire la unele infracţiuni, procurorul a arătat în legătură cu săvârşirea de către inculpaţii A. şi D., în luna februarie 2014, a infracţiunilor de complicitate la luare de mită, respectiv luare de mită (descrise în partea a III-a, pct. 1.3, şi pct. 5.2 din rechizitoriu), cât şi cea de dare de mită, săvârşită de inculpatul B. (descrisă în partea a III-a, pct. 4.4 din rechizitoriu) că, inculpatul B. i-a oferit inculpatei D., prin intermediul inculpatului A., un sejur la Mamaia, pentru vara anului 2014, faptă ce rezultă atât din interceptările convorbirilor telefonice care nu au fost excluse, dar şi din declaraţiile inculpaţilor A. şi D., date în faţa instanţei de fond la data de 11.02.2022, declaraţii ce se coroborează cu interceptarea convorbirii telefonice din data de 22.02.2014, ora 11:44, care a avut loc între inculpaţii A. şi D..
Deşi în cursul urmăririi penale inculpata D. a negat că ar fi avut loc orice discuţie despre un sejur pe litoral, la fel cum a procedat şi inculpatul B., care a arătat că sejurul pe care 1-a rezervat era pentru cei doi copii ai acestuia, procurorul a susţinut că această apărarea a inculpaţilor este infirmată de conţinutul corespondenţei dintre S.C. EEEEEEE. S.R.L. şi U. din Mamaia, astfel cum a fost indicat în rechizitoriu x În acest context, în faţa instanţei inculpata D. şi-a modificat parţial declaraţiile, arătând că, din cauza problemelor medicale pe care le avea, era exclus ca în vara anului 2014 să îşi facă concediul la mare, apărarea, care însă, este contrazisă de conţinutul convorbirii telefonice din 22.02.2014, din care rezultă, în mod clar că, împreună cu inculpatul A., optase pentru un concediu în luna august şi, în niciun moment, nu refuză discuţiile şi nu spune că nu ar putea să meargă în concediu.
În legătură cu infracţiunea de luare de mită, procurorul a susţinut că aceasta s-a consumat prin acceptarea acelui sejur şi, ca atare, nu era necesar ca cei doi să efectueze vacanţa.
S-a mai menţionat că, în strânsă legătură cu aceste infracţiuni, este infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpaţilor A., I., R., B. şi D., săvârşită împotriva persoanei vătămate C. (descrisă în partea a III-a, pct. 1.2, 2.1, 3.1, 4.3 şi 5.1 din rechizitoriu), având în vedere că, în luna februarie 2014, când se oferise acel sejur, persoana vătămată C. manifesta disponibilitatea de a tranzacţiona cu inculpatul B., urmare a presiunilor exercitate asupra sa.
În acest context, procurorul a considerat că există mobilul infracţiunii de dare, respectiv luare de mită.
Cu privire la infracţiunea de complicitate la şantaj, comisă de către inculpata D., în dauna persoanei vătămate C., procurorul a învederat că, în actul de inculpare, s-a reţinut că aceasta ar fi tergiversat soluţionarea dosarului civil, iniţiat la instigarea inculpatului B., cu sprijinul inculpatului R. - care a formulat acţiunea în justiţie, în numele Primăriei Municipiului Rădăuţi, sub pretextul obţinerii imobilului-bibliotecă, în contextul în care se cunoştea că numitul C. obţinuse în mod definitiv şi irevocabil dreptul de proprietate. Astfel, în opinia Parchetului, existenţa faptei şi intenţia inculpatei D. de a sprijini infracţiunea de şantaj a inculpatului B., este dovedită prin modalitatea în care aceasta a gestionat procedurile în acel dosar, reţinând pe rol timp de trei ani o cauză care se putea soluţiona la câteva termene de judecată. Aceeaşi intenţie a inculaptei a fost probată şi prin conduita pe care a avut-o la momentul la care a aflat că este cercetată de către D.N.A., când a formulat o cerere de abţinere, care a fost respinsă, iar la scurt timp a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, chestiune care, în opinia acuzării, trebuia realizată la primele termene, în situaţia în care ar fi respectat dispoziţiile legale.
De asemenea, s-a susţinut că infracţiunile de şantaj sunt dovedite prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale de către persoana vătămată C.. Deşi acesta şi-a modificat declaraţia în cursul cercetării judecătoreşti, procurorul a considerat că aceasta nu poate fi primită, având în vedere că nu reflectă adevărul în mod obiectiv, raportat la trecerea timpului şi la faptul că situaţia juridică a imobilului s-a stabilizat, urmând a se da eficienţă dispoziţiilor art. 103 C. proc. pen.. Astfel, prin motivele de apel, a fost criticat faptul că, fără vreo bază legală, prima instanţă a înlăturat din materialul probator declaraţiile de martor date de C. în cursul urmăririi penale, fără să fie invocat vreun motiv de nulitate absolută, în temeiul căruia o astfel de excludere de probe ar fi putut să fie făcută în cursul judecăţii, după finalizarea camerei preliminare. Suplimentar, s-a susţinut că, dacă o persoană este audiată atât în calitate de martor cu identitate reală, cât şi în calitate de martor cu identitate protejată, iar declaraţiile vizează aceleaşi fapte, nu este încălcată vreo dispoziţie legală, iar dacă s-ar fi analizat vreo nulitate virtuală, relativă, aceasta ar viza doar vătămarea intereselor martorului respectiv, a cărui identitate reală este astfel devoalată.
În ceea ce priveşte acuzaţia adusă inculpatului I., de complicitate la infracţiunea de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate C., în cuprinsul motivelor de apel s-a arătat că această acuzaţie este dovedită cu declaraţia martorului J. - executorul judecătoresc care punea în executare hotărârile obţinute în instanţă de către persoana vătămată C.. Apoi, deşi au fost înlăturate şi interceptările efectuate în baza mandatului de siguranţă naţională privindu-l pe inculpatul B., relaţia de prietenie dintre acesta, inculpatul R. şi inculpatul I., care a fundamentat activitatea infracţională, era notorie în comunitatea din care proveneau aceşti inculpaţi, fiind susţinută şi de declaraţia martorului AAAAAAAA..
De asemenea, s-a susţinut că latura obiectivă a infracţiunii de şantaj este completă dacă autorul faptei urmăreşte determinarea victimei la o anumită conduită (în cazul din speţă să renunţe la imobilul în litigiu), pentru existenţa infracţiunii nefiind necesar ca voinţa victimei să fie alterată şi ea să se conformeze cererii inculpatului. În plus, s-a solicitat să fie avut în vedere faptul că fapta de şantaj a fost săvârşită într-un mediu de afaceri, în rândul "gulerelor albe", motiv pentru care mijloacele folosite erau specifice şi vizau tocmai afacerile victimei (nu integritatea fizică, cum este ipoteza unui şantaj tipic). Or, afacerile victimei puteau fi uşor afectate atât de procesul civil care era în curs, cât şi de eventuale alte procese civile sau/şi penale, având în vedere că i se aducea la cunoştinţă şi i se arătau mereu dovezi de către inculpaţi că în "tabăra adversă" sunt judecători, procuror, primarul municipiului.
Prin urmare, procurorul a considerat că soluţia de achitare pentru infracţiunile de şantaj, dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., este neîntemeiată.
Cu privire la infracţiunilor de abuz în serviciu, săvârşită în perioada martie- octombrie 2005 de către inculpaţii A. şi B. (descrisă în partea a III-a, pct. 1.1 şi 4.1 din rechizitoriu), în cuprinsul motivelor de apel s-a susţinut că existenţa acestora rezultă din modalitatea similară în care cele trei procese promovate de către B. au ajuns să fie judecate de A.. S-a arătat că, în toate aceste procese, termenul a fost preschimbat, acţiunile disjunse au fost soluţionate chiar în ziua disjungerii, deşi în unele cazuri procedura de citare nu era legal îndeplinită (dosarele cu nr. x/2005, y/2005, z/2005, w/2005, t/2005, s/2005, q/2005, r/2005, 1493/2005, 1499/2005), în alte situaţii acţiunea fusese introdusă împotriva unor persoane care nu mai avea capacitate procesuală, fiind decedate (de exemplu, pârâtul din dosarul x/2005/FFFF. era decedat la data formulării acţiunii, la fel PPP., pârât în dosarul x/2005, RRR., pârâtul din dosarul x/2005).
Deopotrivă, s-a arătat că, în cazul dosarelor din martie 2005, inculpatul A. a calificat acţiunile ca fiind în constatare, deşi acestea erau acţiuni în realizare (deoarece se solicita executarea antecontractelor), fiind corect calificate de judecătorul de serviciu, care a stabilit şi taxa de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea 146/1997, de la a cărei plată inculpatul B. a fost exonerat, prin fapta inculpatului A..
S-a mai susţinut că acţiunile au fost admise chiar dacă nu existau dovezi din care să rezulte că pârâţii aveau calitatea de proprietari ai terenurilor pe care le-au vândut inculpatului B.. Astfel, în unele situaţii acţiunile au fost admise împotriva unor pârâţi care nu erau proprietari sau erau doar coproprietarii unor terenuri (dosarele cu nr. x/2005, nr. y/2005, nr. z/2005, nr. w/2005, nr. t/2005 şi nr. 1481/2005). În alte situaţii, deşi contractele de vânzare-cumpărare depuse în susţinerea acţiunii introductive erau nesemnate de către vânzător (care era pârâtul din aceste dosare civile), instanţa, fără să audieze martori sau să administreze alte probe din care să rezulte temeinicia acţiunii, a admis toate acţiunile (dosarele nr. x/2005, nr. y/2005, nr. z/2005 şi nr. 5068/2005).
În esenţă, cu privire la dosarele în discuţie, procurorul a susţinut că acestea au fost soluţionate cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor procesual civile, a dispoziţiilor art. 1179 C. civ., care ar fi impus verificarea capacităţii părţilor de a contracta, consimţământul acestora, obiectul contractului, precum şi a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 7/1996, care impuneau ca pentru transferul de proprietate al unor imobile, acestea să fie înscrise în cartea funciară.
S-a arătat, totodată, că există şi o vătămare a intereselor persoanelor civile care au înţeles să exercite acţiunea civilă în prezenta cauză, dar şi o vătămare care se referă la bunul mers al justiţiei, ceea ce ar impune respectarea dispoziţiilor legale indicate.
În aceste condiţii, procurorul a susţinut că nu poate fi reţinut argumentul potrivit căruia soluţia pronunţată într-un dosar niciodată nu ar putea fi rezultatul unui abuz în serviciu şi nu poate fi analizată în cadrul unei anchete penale.
În concluzie, s-a considerat că toate încălcările normelor legale menţionate anterior, comise cu ocazia soluţionării cauzelor civile, respectiv pronunţării celor 69 de soluţii în favoarea reclamantului B., constituie probe privind săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de abuz în serviciu, dincolo de orice îndoială rezonabilă. În acest sens, având în vedere este vorba de infracţiuni de corupţie comise de un magistrat care are o pregătire, o experienţă şi o influenţă în mediul în care a fost săvârşită fapta, procurorul a susţinut că trebuie analizate şi valorificate şi probele indirecte, fiind explicabilă lipsa unor mărturii directe care să îl incrimineze (cu titlu de jurisprudenţă, în care a fost analizat şi adoptat un raţionament similar, a fost indicată decizia nr. 160/2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012 al ÎCCJ, Completul de 5 judecători).
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina inculpatului A. (descrisă în partea a III-a, pct. 1.7 din rechizitoriu), infracţiunile de fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului X. (descrise în partea a III-a, pct. 7.1 din rechizitoriu), respectiv complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei H. (descrisă în partea a III-a, pct. 6.1 din rechizitoriu), în cuprinsul motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a precizat că soluţia de achitare a inculpatului A. s-a dispus, în esenţă, pentru motivul că magistratul nu poate să răspundă penal pentru o soluţie adoptată într-o cauză, dacă nu sunt indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte penale. Or, pentru argumentele expuse anterior, procurorul a considerat că această soluţie este neîntemeiată.
Mai mult, referitor la hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2013, prima instanţă a reţinut că a doua adeverinţă a fost depusă în luna mai 2014, iar din conţinutul ei rezultă aspecte care "frizează absurdul" - mai exact că S.C. OOOOOOO. S.R.L., înfiinţată în 2007 (aspect ce rezultă cu evidenţă şi din numărul de înregistrare în registrul comerţului), a avut posesie terenul în litigiu încă din 1991, astfel că este evident caracterul nereal al adeverinţei. De asemenea, judecătorul primei instanţe a reţinut că aceste chestiuni nu puteau să îi scape unui profesionist al dreptului, motiv pentru care s-a reţinut că inculpata H. (avocatul reclamantului care a utilizat înscrisul) se face vinovată de comiterea faptei de uz de fals, doar că răspunderea ei penală s-a prescris.
Având în vedere argumentele reţinute de prima instanţă, Parchetul a susţinut că este evident că şi inculpatul A., în calitate de judecător, care trebuia să analizeze probele din dosar şi care nu putea accepta orice solicitare a reclamantului, ci doar pe cele care erau convingător probate, a trebuit să vadă aspectul nereal al înscrisului. Cu toate acestea, inculpatul a admis acţiunea, pronunţând o hotărâre nelegală. În opinia acuzării, nu poate fi reţinut argumentul potrivit căruia acesta a fost raţionamentul judecătorului sau că ar fi vorba de o simplă neglijenţă, ci, dincolo de orice dubiu rezonabil, hotărârea a fost luată cu rea-credinţă, iar în baza acestei hotărâri, reclamantul a obţinut pe nedrept un teren, prejudiciind în mod corelativ pe proprietarul terenului.
Prin urmare, autorul motivelor de apel a susţinut că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, însă, fiind împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal în privinţa inculpatului A., dar şi a inculpaţilor H. şi X., pentru infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu.
Referitor la infracţiunea de fals reţinută în sarcina inculpatului X., s-a arătat că din declaraţia inculpatei H. rezultă că aceasta a cerut verbal, în luna mai 2014, la Primăria Marginea, să i se elibereze o nouă adeverinţă, tot ea indicând că după 2-3 zile de la solicitare a fost chemată de inculpatul X., care i-a înmânat adeverinţa ce atesta, în mod evident fals, faptul că S.C. OOOOOOO. S.R.L. avea de peste 30 de ani posesia terenului în litigiu.
Procurorul a susţinut declaraţia acestei inculpate este sinceră, nefiind dată în mod tendenţios, având în vedere relaţiile apropiate dintre cei doi (H. fiind naşa copilului lui X.). În acest context, s-a apreciat că, declaraţia inculpatului X., din 11.02.2022, prin care susţinea că ambele adeverinţe atestă fapte reale, nu face decât să sublinieze că acesta nu se dezice de conţinutul evident mincinos al celei de-a doua, chiar dacă nu s-a putut stabili că a fost semnată nemijlocit de către inculpat, ci doar prin aplicarea unei ştampile confecţionate pe baza unei semnături a inculpatului. Deopotrivă, s-a menţionat că este neverosimil să se presupună că inculpata H. şi-a confecţionat o astfel de ştampilă, pentru a o folosit-o o singură dată, în condiţiile în care, datorită relaţiilor apropiate dintre cei doi, putea să se bazeze pe ajutorul acestuia în obţinerea adeverinţei.
Cu privire la infracţiunea de şantaj imputată inculpatului R. (descrisă în partea a III-a, pct. 3.3 din rechizitoriu), Ministerul Public a criticat soluţia primei instanţe, care a dispus achitarea inculpatului întrucât a apreciat că nu s-a dovedit săvârşirea ei, dincolo de orice dubiu rezonabil. Contrar acestor constatări, procurorul a susţinut că existenţa acestei fapte rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate S. şi T., care se coroborează şi cu declaraţiile martorilor GGGGGGGG. şi WWWWWWW., dar şi cu înscrisurile relevante, respectiv documentele referitoare la şedinţa Consiliului Local Rădăuţi din 28.07.2014, ce confirmă starea de fapt descrisă în rechizitoriu. Din aceste probe, rezultă că inculpatul R. avea nevoie de votul persoanei vătămate S. pentru a putea adopta proiectul de hotărâre prin care se modifica contractul de asistenţă juridică încheiat în baza H.C.L. nr. 128/22.07.2010.
În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea făptuitorului imputată inculpatului Y. (descrisă în partea a III-a, pct. 8.2 din rechizitoriu), Parchetul a criticat soluţia de achitare dispusă de prima instanţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., precum şi argumentele ce au fundamentat această soluţie. Astfel, din analiza probatoriului administrat, implicit din declaraţia inculpatului Y., dată atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, s-a apreciat că rezultă fără dubiu că, pe de o parte, acesta a solicitat informaţiile de la martorul Q. pentru a-l ajuta pe inculpatul B., care era naşul său şi pe care îl vedea supărat, iar pe de altă parte că, după ce a aflat informaţii despre dosar, i le-a comunicat inculpatului B..
În opinia procurorului, ar fi total neverosimil să se presupună, contrar acestor declaraţii ale inculpatului (ce constituie probe şi trebuie valorificate în întregime) care se coroborează în totalitate cu declaraţiile martorului Q., că inculpatul Y. s-a expus cu ştiinţă unor cercetări disciplinare sau chiar penale pentru a afla anumite informaţii, pe care apoi le-a păstrat pentru el şi nu i le-a comunicat celui vizat, respectiv inculpatului B., deşi tocmai acesta fusese scopul pentru care a acţionat.
Referitor la tipicitatea infracţiunii prev. de art. 269 C. pen., s-a menţionat că aceasta presupune un scop special, respectiv ca ajutorul să fie dat cu scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală. Însă printre cerinţele esenţiale ale laturii obiective a infracţiunii nu figurează condiţia ca ajutorul să fie apt să atingă un astfel de rezultat. În esenţă, s-a susţinut că informaţia vizând calitatea de suspect a unei persoane, şi acuzaţiile existente, dinainte ca acestea să îi fi aduse la cunoştinţă în mod oficial şi într-o etapă de debut a urmăririi penale, când încă cea mai mare partea a probatoriului nu a fost administrată, prezintă în mod cert pericolul de a îngreuna urmărirea penală ce se efectuează în cauză.
În concluzie, procurorul a susţinut că soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă pentru această infracţiune este neîntemeiată, solicitând instanţei de apel să dispună încetarea procesului penal.
Cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, imputată inculpatului I. (descrisă în partea a III-a, pct. 2,4 din rechizitoriu), în cuprinsul motivelor de apel au fost criticate argumentele judecătorului de la Curtea de Apel Cluj care a dispus achitarea inculpatului.
Astfel, cu referire la procesul-verbal din 17.02.2014, referitor la presupuse infracţiuni săvârşite de B., întocmit de SRI şi repartizat pentru soluţionare inculpatului I., Parchetul a susţinut că acesta constituie un act de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 11 din Legea 14/1992 şi art. 61 C. proc. pen.
Cât priveşte argumentul judecătorului de la prima instanţă, conform căruia clasarea sesizării SRI, fără să fie înregistrat un dosar penal, putea fi infirmată, aşa încât nu se putea bloca o cercetare viitoare a inculpatului B., procurorul a considerat că tergiversarea demarării unei anchete penale poate conduce la îngreunarea acesteia, fiind astfel atins unul dintre cele două scopuri ale infracţiunii incriminate de art. 269 C. pen.. În plus, s-a menţionat că în cazul unor infracţiuni de corupţie cum era cel sesizat de SRI, niciuna dintre părţi nu va reclama fapta, astfel că, de regulă, nici nu va mai exista o altă sesizare referitoare la acea faptă. În aceste condiţii, în opinia acuzării, clasarea primei sesizări, fără a înregistra un dosar penal şi efectua cercetarea penală impusă de C. proc. pen., era fără îndoială o măsură care favoriza persoanele la care se referea sesizarea.
Pentru ceilalţi inculpaţi şi celelalte infracţiuni Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, cerere bazată pe reinterpretarea probatoriului existent la dosarul cauzei, conform art. 420 alin. (9) C. proc. pen.., respectiv declaraţii de inculpaţi, persoane vătămate şi martori, înscrisuri, expertize, procese-verbale de transcriere a unor convorbiri telefonice, fără a fi necesară administrarea de alte probe noi. În acest sens, au fost indicate soluţiile dispuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Lamatic împotriva României, par. 52-63 (cauza 55859/15, hotărârea din 01.12.2020) şi Ignat împotriva României, par. 49-58 (cauza nr. 17325/16, hotărârea din 09.11.2021).
Apelantul inculpat A. a invocat, mai întâi, nulitatea absolută a unor procedee probatorii, respectiv a solicitat să se constate:
- nulitatea absolută a procedeelor probatorii încuviinţate în cauză în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia
Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, având ca obiect interceptarea, localizarea şi înregistrarea convorbirilor şi/sau comunicărilor telefonice;
- înlăturarea fizică de la dosarul cauzai a probelor constând în înregistrări convorbiri telefonice ca urmare a constatării nulităţii absolute, precum şi a oricărei referiri la acestea, respectiv a probelor derivate şi a actelor procedurale rezultate ca urmare a administrării acestor probe;
- nulitatea absolută a mijlocului de probă constând în Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (grafoscopică) nr. 108/30.12.2013 realizat de Serviciul Român de Informaţii - Unitatea Militară 0232 Bucureşti;
- înlăturarea fizică de la dosarul cauzei a_probelor constând în Raportul de constatare tehnico-şţiinţifică (grafoscopică) nr. 108/30.12.1013 ca urmare a constatării nulităţii absolute, precum şi a oricărei referiri la acesta, respectiv a probelor derivate şi a actelor procedurale rezultate ca urmare a administrării acestor probe.
Pe fondul apelului declarat, inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei nr. 56 din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, iar, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la pct. 1.5 din rechizitoriu).
În dezvoltarea motivului de apel, inculpatul a învederat că prima instanţă, din punct de vedere al laturii obiective, a reţinut ca elemente materiale ale infracţiunii de luare de mită primirea şi acceptarea de produse alimentare, iar în stabilirea vinovăţiei a avut în vedere înregistrările convorbirilor telefonice purtate între acesta şi inculpata F., cele dintre inculpata F. şi inculpata Z., precum şi declaraţia martorei EE. - avocat al inculpatei F. în dosarele civile.
În esenţă, apelantul a susţinut că, în urma analizei obiective a probelor din cauză, concluzia la care se ajunge este aceea că, niciuna dintre probele pe care se sprijină acuzarea (singulare sau coroborate cu alte mijloace de probă) nu au aptitudinea de a dovedi vinovăţia sa, nefiind întrunite clementele constitutive ale infracţiunii.
În concret, a arătat că nu există nicio probă (denunţ, declaraţii, înregistrări ambientale sau telefonice) care să dovedească faptul că inculpata F. ar fi apelat la inculpat pentru a soluţiona în mod favorabil dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi şi în care aceasta era parte. Inculpatul a menţionat că în rechizitoriu se menţionează, generic, doar faptul că în intervalul 2013 - 2014 ar fi primit de la inculpata F. suma de 500 euro şi mai multe produse alimentare, folos ilicit în urma căruia ar fi pronunţat o soluţie favorabilă acesteia, aspect, care în opinia apelantului nu a fost probat.
De asemenea, a susţinut că nu există nicio probă care să demonstreze că ar fi primit sau acceptat produse alimentare de la inculpata F.. A mai precizat că, în condiţiile în care pe parcursul urmăririi penale au fost autorizate mijloace de supraveghere tehnică, este evident faptul că în situaţia în care ar fi existat indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, organul de urmărire penală ar fi procedat la constatarea infracţiunii flagrante sau, cel puţin, la consemnarea unor astfel de momente operative. Or, în cauză nu au fost administrate şi nu există probe în acest sens. Ca urmare, a învederat că existenţa dubiului cu privire la pretinderea sau primirea de bani, respectiv la titlul ilicit cu care ar fi primit aceste sume de la anumite persoane, impune adoptarea unei soluţii de achitare a sa (în acest sens, a invocat decizia nr. 10/2007 a ÎCCJ, secţia penală).
Inculpatul a mai arătat că, în cuprinsul convorbirilor telefonice considerate relevante pentru cauză, respectiv convorbirea telefonică din data de 08.03.2014 dintre inculpata F. şi inculpata E., precum şi al convorbirilor telefonice din data de 15.03.2014 şi 18.03.2014, care au avut loc între inculpata F. şi inculpata Z., nu se face referire la numele sau calitatea sa. Acele discuţii "codificate" astfel cum au fost calificate de Parchet, nu sunt apte să dovedească că ar fi primit sau ar fi acceptat promisiunea remiterii vreunei sume de bani sau a altor foloase, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Cât priveşte corespondenţa tip SMS din data de 14.03.2014 purtată cu inculpata F., vizând o presupusă întâlnire cu aceasta, inculpatul a susţinut că nici în urma activităţii de urmărire penală, nici în urma cercetării judecătoreşti nu s-a lămurit dacă acea întâlnire a avut loc. Chiar şi în ipoteza în care ar fi avut loc, în lipsa unor probe, întâlnirea putea avea eventual implicaţii de natură deontologică, nicidecum nu s-ar fi circumscris ilicitului penal, fiind aplicabil principiul in dubio pro reo.
Deopotrivă, apelantul inculpat A. a considerat că sunt relevante pentru lămurirea situaţiei de fapt următoarele:
a) discuţia telefonică din data de 15.03.2014, purtată de F. şi o persoană necunoscută, din care rezultă fără echivoc că acesta a refuzat să primească vreo sumă de bani;
b) discuţia telefonică din data de 26.03.2014, purtată între F. şi EE., în cuprinsul căreia F. reiterează refuzul său de a accepta orice sumă de bani precum şi faptul că i s-a transmis să aibă încredere în completul de judecată de la Tribunalul Suceava;
c) discuţia telefonică din data de 13.05.2014, purtată între F. şi E., redată pe larg în rechizitoriu, pe baza căreia procurorul a concluzionat existenţa unor "servicii" pe care i le-ar fi oferit inculpatei F., în schimbul mai multor produse alimentare pe care le-a acceptat. Inculpatul a menţionat că nu poate înţelege la ce "servicii" face referire procurorul, în condiţiile în care Tribunalul Suceava pronunţase cu o zi înainte o soluţie nefavorabilă numitei F..
Apelantul inculpat a mai susţinut că acuzarea nu a stabilit un intervalul clar de timp în care s-ar fi comis presupusele fapte de corupţie şi nu a lămurit, dincolo de orice dubiu, dacă i s-au oferit sume de bani sau alte bunuri.
Cât priveşte considerentele pentru care prima instanţă a dispus condamnarea sa, apelantul inculpat a punctat că relevante în opinia judecătorului au fost faptul că, în ianuarie sau februarie 2014, i-a dat câştig de cauză inculpatei F., faptul că din cuprinsul acuzaţiei descrise la pct. 1.5 din rechizitoriu a fost reţinută primirea de bunuri alimentare, iar nu şi a sumei de 500 euro, împrejurarea că primirea bunurilor a avut loc anterior îndeplinirii actului ce intra în atribuţiile mituitului, precum şi convorbirile telefonice purtate în intervalul martie-mai 2014.
Contrar celor reţinute de judecătorul de la Curtea de Apel Cluj, apelantul A. a susţinut că soluţia în dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată la data 07.10.2013 (sentinţa civilă nr. 2631), iar prima instanţă a reţinut că discuţiile referitoare la remiterea unor aşa-zise bunuri ar fi avut loc în cursul lunii martie 2014. Or, practica judiciară a consacrat faptul că în cazul infracţiunii de luare de mită, banii sau foloasele necuvenite sunt primite anterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării sau întârzierii îndeplinirii actului ce intră în îndatoririle de serviciu ale persoanei mituite.
În acest context, apelantul inculpat a susţinut că nu este clar dacă bunurile alimentare la care se face referire i-ar fi fost remise pentru intervenţia sa în recursul declarat de către intimaţi, prin influenţarea membrilor completului investit cu soluţionarea acestuia sau au fost remise pentru că "i-a dat câştig de cauză inculpatei F.", fiind greu de înţeles şi raţionamentul acuzaţiilor expuse la pct. 1.5 din rechizitoriu unde s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.
În condiţiile în care elementul material al infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă este acelaşi şi constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani, sau alte foloase necuvenite, iar în cauză nu există probe care să lămurească în mod obiectiv situaţia de fapt reţinută (respectiv să probeze elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa), inculpatul a susţinut că este greu de înţeles care a fost motivul pentru care, aceleaşi convorbiri telefonice din vol. VII d.u.p. reţinute de prima instanţă ca fiind relevante, pot demonstra primirea de foloase necuvenite, în cazul infracţiunii de luare de mită, dar sunt insuficiente să probeze primirea de foloase necuvenite, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă.
În cuprinsul motivelor de apel, apelantul inculpat A. a mai criticat faptul că prima instanţă a înlăturat declaraţiile date în calitate de martor de numita EE. (avocata numitei F. în procesul civil) şi a avut în vedere declaraţia de suspect a acesteia din data de 31.07.2014. Astfel, deşi EE. a dat în timpul urmăririi penale declaraţii contradictorii (declaraţia de martor fiind diferită de cea de suspect), în faţa primei instanţei aceasta a susţinut în totalitate cele afirmate anterior în calitate de martor. Prin urmare, apelantul inculpat a considerat că nu poate fi acceptat argumentul instanţei de a nu lua în considerare declaraţia dată în faza de judecată ("declaraţia martorei în faţa instanţei de judecată va fi primită cu rezerve"), întrucât martora a dat o declaraţie coerentă, cursivă şi a răspuns la toate întrebările.
Concluzionând, apelantul inculpate A. a susţinut că prezumţia de nevinovăţie constituie garanţia fundamentală şi că, în lipsa probelor de vinovăţie, o persoană nu poate fi condamnată pe simple prezumţii sau alegaţii nedemonstrate, inculpatul nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia, sarcina probei existenţei unor fapte şi împrejurări din care să rezulte vinovăţia acestuia incumbând organelor de urmărire penală.
În aceeaşi ordine de idei, a menţionat că, atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară s-a statuat că prezumţia de nevinovăţie poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine vinovăţia, prezumţia nefiind înlăturată în caz de îndoială, care, conform principiului in dubio pro reo profită suspectului sau inculpatului. Există îndoială atunci când din coroborarea tuturor probelor nu se poate reţine cu certitudine nici vinovăţia, nici nevinovăţia celui în cauză, iar îndoiala devenind echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie conduce la pronunţarea unei soluţii de achitare de către instanţă.
Totodată, a arătat că orice soluţie pronunţată de către instanţă nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate şi convingătoare, scopul procesului penal fiind acela ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovata să nu fie trasă la răspundere penală.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, apelantul intimat inculpat A. a reiterat, pe fondul acuzaţiilor, susţinerile cuprinse în memoriul privind motivele de apel, prin care a solicitat, pe de o parte, admiterea apelului său şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.., pe de altă parte, respingerea apelului formulat de Parchet şi menţinerea soluţiilor de achitare cu privire la celelalte fapte.
Suplimentar, a făcut unele precizări cu privire la prescripţia răspunderii penale, suspendarea cauzei şi incidenţa Ordonanţei CJUE nr. C-131/2023 din 09 ianuarie 2014, în raport de care, a solicitat, în subsidiar, încetarea procesului penal pentru infracţiunea de luare de mită pentru care a fost condamnat în primă instanţă.
Cu privire la încetarea procesului penal având în vedere împlinirea termenului general de prescripţie, apelantul intimat inculpat a susţinut că în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, legea penală mai favorabilă o reprezintă actualul C. pen. şi forma Legii nr. 78/2000 din 23.07.2022, care prevăd pentru această infracţiune o pedeapsă cu închisoarea de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni. În ceea ce priveşte termenul de prescripţie, acesta este de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.
Luând în considerare că fapta de luare de mită a fost săvârşită la data de 07.10.2023, cu ocazia pronunţării sentinţei în dosarul nr. x/2012, a arătat că termenul de prescripţie al răspunderii penale s-a împlinit la data de 07.10.2023.
Totodată, a menţionat că nu a fost suspendat niciodată cursul termenului de prescripţie. În acest sens, a arătat că, în cursul cercetării judecătoreşti, prin încheierea din data de 22 iunie 2022, prima instanţă a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 476 alin. (4) C. proc. pen.., până la soluţionarea sesizării formulate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la dezlegarea chestiunii de drept incidente şi în prezenta cauză. În opinia inculpatului, în realitate, aceasta a fost o veritabilă amânare, nu o suspendare propriu-zisă.
A susţinut că, suspendarea judecăţii în procesul penal reprezintă o instituţie de drept procesual penal care nu trebuie să fie privită izolat, ci prin raportare la ansamblul procesului penal, la instituţii de drept penal pe care le influenţează, precum prescripţia răspunderii penale, cazurile de suspendare fiind expres prevăzute în lege. A considerat că suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale va interveni numai în cazurile de suspendare obligatorie a judecăţii, deoarece numai în aceste situaţii este vorba despre un impediment de jure, iar opţiunea organului judiciar de a nu continua procedurile nu se circumscrie sferei "impedimentului legal".
Având în vedere că în prezenta cauză nu a existat una din situaţiile de suspendare a judecăţii obligatorie prevăzute de lege, fiind doar un caz de suspendare facultativă, a susţinut că nu a fost suspendat cursul prescripţiei răspunderii penale astfel încât, a reiterat concluzia potrivit căreia pentru fapta de luare de mită, descrisă în rechizitoriu la pct. 1.5, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 07.10.2023.
Cât priveşte incidenţa ordonanţei CJUE dată în cauza nr. C0131/23 la data de 09.01.2024, apelantul intimat inculpat a susţinut că aceasta nu poate fi considerată valabilă, întrucât toate argumentele din cuprinsul acestei ordonanţe sunt subordonate interpretării Deciziei nr. 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 privind instituirea MCV, însă această decizie nu mai există în prezent, fiind în mod expres abrogată prin Decizia (UE) 2023/1786 a Comisiei din 15 septembrie 2023.
Chiar în ipoteza în care s-ar considera că această ordonanţă ar fi întemeiată pe decizii în vigoare la momentul pronunţării, aceasta nu ar putea produce efecte decât în cadrul dosarului în care a fost invocată (dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov), nefiind o veritabilă Decizie a CJUE.
Nu în ultimul rând, referitor la posibila incidenţă a Decretelor Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/14.04.2020 cu privire la suspendarea procesului penal pe durata stării de urgenţă instituite la acel moment pe teritoriul României, apelantul intimat inculpat a susţinut că aceasta este exclusă având în vedere că în prezenta cauză a existat un martor cu identitate protejată. Or, în cuprinsul decretelor prezidenţiale se prevedea expres că procesele penale nu se suspendă în situaţia în care în cadrul dosarelor sunt cuprinse măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor [art. 43, alin. (2) din Decretul nr. 165/16.03.2020, respectiv art. 64, alin. (5) din Decretul nr. 240/14.04.2020].
Apelanta inculpată H. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei pronunţate de prima instanţă sub aspectul soluţiei de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă descrisă la pct. 6.2 din rechizitoriu cu referire la a doua adeverinţă) şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 lit. a)/b) C. proc. pen.., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a susţinut că dacă organele de urmărire penală ar fi administrat în mod legal probele, ar fi constatat că cele două adeverinţe numerotate 7200/08.08.2013 nu au fost niciodată înscrise în fals întrucât, pe de o parte exprimau realitatea înscrisă în Registrele Agricole din anii 1986-1990, 1992-1996, 1997-2000, 2001-2007, 2007-2011, 2010-2014 (în care se face dovada exercitării posesiei atât de către QQQQQQQ.-tatăl, cât şi de către QQQQQQQ. - fiul, administrator al S.C. OOOOOOO. S.R.L., situaţie reglementată din punct de vedere juridic sub denumirea de "joncţiunea posesiilor"). Pe de altă parte, a arătat că aceste adeverinţe au fost evidenţiate în Registrul de intrări-ieşiri al Primăriei Comunei Marginea exact sub numărul x/08.08.2013. A afirmat că aceste împrejurări sunt susţinute şi de răspunsurile însoţite de documentaţia amănunţită comunicată de către Primăria Comunei Marginea prin adresa din 30.03.2015.
A mai susţinut că organele de urmărire penală au reţinut, dintr-o gravă eroare, faptul că adeverinţa nr. x/08.08.2013 eliberată de Primăria Marginea a fost înscrisă în fals, întrucât, conform extrasului de Carte Funciară şi planului de situaţie, terenul în suprafaţă de 1200 m.p. identificat cadastral prin pf. 2971/1 din C.F. x, nu se afla în proprietatea tabulară a Comunei Marginea, nefiind trecut niciodată în domeniul public al statului sau al comunei şi nu exista vreo hotărâre de consiliu local de delimitare şi însuşire a domeniului privat. Înscrierea în Registrul Agricol, atât înainte de anul 1989, cât şi după acel an, s-a făcut în baza unei declaraţii pe proprie răspundere şi nu după identificarea cadastrală, iar terenul nu a fost niciodată confiscat, sechestrat sau trecut în proprietatea statului pe baza unui act normativ, aşa cum nu a fost revendicat de nimeni, fiind stăpânit de către familia AAAAAAAAA. în mod liber şi sub nume de proprietar, condiţie necesară şi suficientă pentru uzucapiune.
În aceste condiţii, a susţinut că este discutabilă şi întrunirea elementelor constitutive ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, având în vedere lipsa unor pagube şi prejudicii materiale sau morale, precum şi lipsa legăturii de cauzalitate, cu atât mai mult, cu cât Primăria Marginea nu s-a constituit parte civilă.
De asemenea, apelanta inculpată a considerat că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, atâta timp cât acţiunea civilă pe care a promovat-o în instanţă avea o motivaţie şi un scop ce rezulta din probe, precum şi din practica judiciară în materie.
Sub un alt aspect, apelanta a susţinut că pentru a putea fi reţinută săvârşirea celor două infracţiuni de uz de fals, în mod obligatoriu trebuia să fie dovedită săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual reţinute în sarcina inculpatului X.. Or, din actul de sesizare a instanţei bazat pe probatoriul administrat şi însuşit de parchet nu rezultă şi nu se distinge în ce a constat infracţiunea de fals. Dimpotrivă, probele administrate de apărare, respectiv înscrisuri, declaraţia martorului BBBBBBBBB.-secretar şi jurist al Primăriei Marginea, declaraţile de inculpaţi, confirmă situaţia reală, respectiv că adeverinţele au fost înregistrate în evidenţele primăriei, după care au fost eliberate şi atestau exact situaţia juridică a terenului ce a făcut obiectul dosarului civil. Semnătura aplicată pe aceste adeverinţe atesta identitatea persoanei responsabile şi competente în emiterea acestor tipuri de înscrisuri. Cât priveşte împrejurarea că numărul de înregistrare este acelaşi pe ambele adeverinţe, a opiniat că aceasta reprezintă fie o eroare materială nesesizată la timp, fie se datorează faptului că, cea de-a doua adeverinţă a fost eliberată în completarea primei adeverinţe, însă acest aspect nu avea cum să afecteze legalitatea şi autenticitatea actelor emise.
A susţinut că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual. Raportat la textul de incriminare, în absenţa falsului intelectual nu poate exista nici infracţiunea de uz de fals.
Dincolo de aceste aspecte, apelanta inculpată a susţinut că infracţiunea trebuie analizată şi sub aspectul intenţiei. Aşadar, în ipoteza în care s-ar constata că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, apelanta a solicitat să se observe că nu avea cunoştinţă despre acest aspect, demersurile sale în eliberarea celor două adeverinţe şi folosirea acestora în cadrul procesului civil făcând parte strict din diligenţele profesionale, în calitate de avocat al reclamantului din dosarul civil, neavând nicio competenţă în eliberarea respectivelor înscrisuri.
În legătură cu a doua adeverinţă, inculpata H. a susţinut că, inclusiv Parchetul, în motivele sale de apel, a considerat că este absolut neverosimil ca ea, persoană apropiată a inculpatului X., să îşi fi confecţionat o ştampilă pentru a o folosi o singură dată.
În concluzie, a afirmat că nu a participat în niciun fel la redactarea şi emiterea celei de-a doua adeverinţe, nu a avut cunoştinţă de un eventual conţinut nereal şi, în aceste condiţii, nu putea să săvârşească infracţiunea de uz de fals.
Concluziile scrise depuse ulterior la dosar de apelanta intimată inculpată H. au un conţinut identic cu cele depuse la dosar în data 18.09.2023 prin care a solicitat respingerea apelului declarat de procuror în ceea ce priveşte soluţiile de achitare pronunţate de prima instanţă cu privire la săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, precum şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de uz de fals. A reiterat solicitarea de achitare a sa cu privire la săvârşirea infracţiunii de uz de fals în legătură cu a doua adeverinţă emisă de Primăria Comunei Marginea, pentru care prima instanţă a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Apelanta parte civilă HH. a criticat sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj, susţinând că a fost neîndreptăţită de soluţia pronunţată de această instanţă. În esenţă, a arătat că inculpatul B., prin fals şi minciună, i-a deposedat familia de terenul de 2600 mp, moştenit de la străbunica sa CCCCCCCCC.. Pentru aceste motive, a solicitat restituirea terenului, precum şi acordarea de daune morale de către acest inculpat.
Apelanta parte civilă II. a formulat apel în cauză, considerându-se neîndreptăţită de soluţia pronunţată în cauză la data de 13.04.2023 de Curtea de Apel Cluj. A solicitat să fie despăgubit pentru suprafaţa de teren de 7800 mp, ce i-a fost luată de persoane care au profitat de faptul că nu a avut bani pentru intabulare. A susţinut că a fost înşelat, manipulat şi minţit de B. căruia îi dăduse actele imobilului, iar acesta a comasat terenurile, fără să le intabuleze.
Apelanta TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi) a formulat motive de apel cu privire la caracterul netemeinic şi nelegal al încheierii de şedinţă din data de 08.05.2020 pronunţate în dosarul nr. x/2014 de către Curtea de Apel Cluj, încheiere prin care a fost respinsă cererea sa de introducere în cauză în calitate de subiect procesual secundar, învederând că dezbaterile asupra cererii au avut loc fără citarea sa şi fără ca la termenul la care au avut loc să fi fost prezentă sau reprezentată.
A arătat că prin sentinţa nr. 56/13.04.2023, prima instanţă a dispus, printre altele, ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse de D.N.A. prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2013, respectiv restituirea sumei de 6.301.308 RON consemnată de societate conform recipisei nr. x/1 şi a respins solicitarea Parchetului privind confiscarea specială a suprafeţei de 41,59 ha teren situat pe raza Municipiului Rădăuţi şi a Comunei Satu Mare (aşa cum acestea sunt individualizate la punctul 1 al Rechizitoriului), din care suprafaţa de 14,177 ha aparţin societăţii TT. S.R.L. - SUCURSALA RĂDĂUŢI.
Apelanta a considerat că, deşi hotărârea prin care s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii şi restituirea sumei de bani către societatea comercială a rămas definitivă, această împrejurare nu imprimă un caracter legal şi temeinic încheierii din 08.05.2020 pronunţate de prima instanţă, prin care i-a fost respinsă cererea de introducere în cauză.
Astfel, TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi) a învederat că prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2013 a DNA au fost instituite măsuri asiguratorii asupra mai multor terenuri aflate în proprietatea sa. Prin această măsură dispusă, interesele societăţii au fost vătămate, având în vedere limitarea exercitării prerogativelor aferente dreptului de proprietate, fapt ce a constituit un argument suficient pentru justificarea interesului procesual în cauză.
Contrar argumentelor reţinute de prima instanţă, în sensul că nu există un temei legal privind introducerea sa în cauză în calitate de persoană vătămată în drepturi, apelanta TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi) a susţinut că dispoziţiile art. 366 alin. (3) C. proc. pen.. instituie caracterul obligatoriu al participării în cadrul procesului penal al persoanelor ale căror bunuri sunt supuse confiscării, acestea putând fi reprezentate de avocat, formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării. Deopotrivă, a arătat că, potrivit art. 34 C. proc. pen.., sunt subiecţi procesuali secundari orice alte persoane care au anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii procesuale în cadrul procedurilor procesuale judiciare penale.
Raportat la prevederile legale mai sunt enunţate, apelanta a opinat că prima instanţă avea obligaţia de a admite cererea sa astfel cum a fost formulată, dincolo de faptul că trebuia să dispună, din oficiu, completarea cadrului procesual prin introducerea sa în cauză.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 26.05.2023, sub nr. x/2023, cu prim termen de judecată la data de 06.09.2023.
1. La termenul din 06.09.2023, cauza a fost amânată pentru a le da posibilitatea apelanţilor inculpaţi A. şi H., precum şi intimaţilor inculpaţi D., B. şi X. să îşi angajeze apărători aleşi.
2. La termenul din 20.09.2023, au avut loc dezbaterile asupra cererilor de probatorii formulate în cauză, pronunţarea asupra acestora fiind amânată la data de 04.10.2023. Astfel, prin încheierea din 04.10.2023 pronunţată de Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) C. proc. pen.., a fost admise cererile de probatorii formulate de reprezentantul Ministerului Public, privind audierea martorilor DDDDDDDDD., J., WWWWWW., PPPPPP., LLLLL., EEEEEEEEE., BBBBBBBBB., CCCCCCCC., WWWWWWW., Q., EE., DDDDDDD., FFFFFFF., K., N., IIIIIIII., VVVVVV., NN., precum şi cererea formulată de inculpatul A. privind audierea martorei EE..
3. La termenul din 04.10.2023, Înalta Curte a acordat cuvântul asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor A., I. şi B., pronunţarea soluţiei cu privire la măsurile asiguratorii fiind amânată, succesiv la data de 16.10.2023, precum şi la data de 18.10.2023.
Prin încheierea din 18.10.2023 pronunţată de Înalta Curte, în urma verificării din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen.., a măsurilor asiguratorii, a fost menţinută măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumei de 3.810 euro ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la domiciliul inculpatului A..
A fost ridicată măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumelor de 8.000 RON şi 1.000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului B..
A fost menţinută dispoziţia de ridicare a măsurii popririi asiguratorii dispuse prin încheierea nr. 42 din 05.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014, asupra contului x deschis la SS., deţinut de inculpatul B. până la concurenţa sumei de 4.000.000 RON şi 60.000 euro.
A fost menţinută dispoziţia de ridicare a măsurii sechestrului asigurator dispus în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumelor de 11.250 euro şi 1000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului I..
A fost menţinută dispoziţia de ridicare a măsurii popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 6.301.308 RON consemnată de către TT. - Sucursala Rădăuţi cu destinaţia contravaloare cauţiune, conform recipisei de consemnare nr. x/1.
A fost repusă pe rol discutarea măsurii asiguratorii instituită asupra imobilului situat în Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67, compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp; magazie în suprafaţă de 21,71 mp şi magazie în suprafaţă de 51,32 mp înscris în CF x din 2006, cu citarea intimatei persoană interesată S.C. YYYYYY., pentru termenul din 01 noiembrie 2023, ora 12:30.
4. La termenul din 18.10.2023, au fost audiaţi martorii DDDDDDDDD., J., WWWWWW. şi PPPPPP. şi au fost puse în discuţie cererile de probe formulate suplimentar în cauză, precum şi măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor inculpatei S.C. AA.. Astfel, Înalta Curte a menţinut dispoziţia de ridicare a măsurilor asiguratorii dispuse în cursul urmării penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 04.07.2014 asupra conturilor inculpatei S.C. AA..
S-a constatat ca rămasă fără obiect cererea formulată de apelanta TT. - Sucursala Rădăuţi, privind ridicarea popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 6.301.308 RON.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) C. proc. pen.., a fost admisă cererea de probatorii formulată de inculpata D. de audierea a martorilor DDDDDDD., FFFFFFF., TTTTTTT..
5. La termenul din 01.11.2023, au fost audiaţi martorii LLLLL. şi EEEEEEEEE. şi a fost acordat cuvântul asupra măsurilor asigurătorii având ca obiect imobilul situat în municipiul Rădăuţi, str. x, jud. Suceava şi suma consemnată la FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava de S.C. UU. S.R.L., precum şi asupra cererii formulate de S.C. YYYYYY. privind ridicarea măsurii asiguratorii instituite asupra imobilului din Rădăuţi, str. x, jud. Suceava.
În urma verificării, potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen.., a măsurilor asiguratorii Înalta Curte a menţinut dispoziţia de ridicare a măsurii popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală nr. 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 10.000.000 RON, consemnată la FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava de către S.C. UU. S.R.L., cu destinaţia sumă la dispoziţia instanţei conform recipisei de consemnare nr. x/1.
De asemenea, a menţinut dispoziţia de ridicare a măsurii sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa nr. 353/P/2023 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei asupra imobilului situat în Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67, compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp, magazie în suprafaţă de 21,71 mp şi magazie în suprafaţă de 51,32 mp - înscris în CF x din 2006.
În legătură cu această din urmă soluţie, instanţa de apel a avut în vedere inclusiv faptul că S.C. YYYYYY. Rădăuţi, prin administrator C. a formulat o cerere de ridicare a sechestrului asigurator instituit asupra bunului imobil situat în municipiul Rădăuţi, str. x, jud. Suceava, compus din spaţiu comercial şi două magazii. În susţinerea cererii a invocat modificarea situaţiei juridice a imobilului adusă prin hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 154 din 27.04.2016 emisă de Tribunalul Suceava, secţia a II a civilă, hotărârea judecătorească nr. 2165 din 17.06.2008 emisă de Înalta Curte, hotărârea judecătorească nr. 340 din 20.10.2016 emisă de Curtea de Apel Suceava, hotărârea judecătorească nr. 2975 din 25.10.2006 emisă de Tribunalul Suceava).
6. La termenul din 15.11.2023, au fost audiaţi martorii WWWWWWW., Q., DDDDDDD. şi FFFFFFF.
7. La termenul din 29.11.2023, au fost audiaţi martorii K. şi NN..
8. La termenul din 13.12.2023, au fost audiaţi martorii BBBBBBBBB., CCCCCCCC., EE., VVVVVV. şi IIIIIIII., precum şi intimatul inculpat R..
9. La termenul din 08.01.2024, au fost audiaţi martora TTTTTTT., intimata inculpată D., precum şi apelantul intimat inculpat A..
10. La termenul din 15.01.2024, Înalta Curte a acordată cuvântul asupra cererilor de probe formulate suplimentar în cauză şi a pus în discuţie cererea formulată de inculpatul I. privind eliberarea recipisei de consemnare a sumelor ridicate cu ocazia percheziţiei, ce au făcut obiectul măsurilor asiguratorii în cauză.
Instanţa de apel a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de intimata persoană interesată S.C. UU. S.R.L., de apelanta intimată inculpată H., precum şi de intimata inculpată D.. S-a constatat că probele au fost administrate prin depunerea înscrisurilor la dosar.
De asemenea, cu majoritate, Înalta Curte a admis cererea formulată de intimatul inculpat I. şi s-a dispus dezataşarea de la dosarul de urmărire penală şi eliberarea în original către inculpat a recipiselor de consemnare a sumelor de 11.250 euro şi 1.000 USD, ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul acestuia.
Cu majoritate, a admis cererea formulată de apelanta TT. S.R.L. Sucursala Rădăuţi (fosta V. S.R.L. Sucursala Rădăuţi) şi a dispus eliberarea în original a recipisei de consemnare nr. x a sumei de 6.301.308 RON, emisă de FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava.
La acelaşi termen de judecată, după ce a fost constatată finalizată cercetarea judecătorească a fost acordat cuvântul în dezbateri asupra apelurilor formulate în cauză.
Ulterior dezbaterilor, la dosar au fost depuse concluzii scrise şi de către intimaţii inculpaţi Y., B., S.C. AA., I., D., intimata parte civilă C. şi persoana interesată S.C. UU. S.R.L., ce vor fi redate succint în cele ce urmează:
Intimatul inculpat Y. a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului formulat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu privire la soluţia de achitare pronunţată, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la compromiterea intereselor justiţiei şi favorizarea făptuitorului.
Astfel, cu privire la prima acuzaţie de instigare la compromiterea intereselor justiţiei, inculpatul a susţinut că în cauză nu este întrunită niciuna din condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, nici sub aspectul laturii obiectice, nici a celei subiective.
În acest sens, a menţionat că din declaraţiile sale, precum şi din declaraţiile martorului Q. rezultă că în data de 19.05.2014 a mers la martor în calitate de fost coleg la Academia de Poliţie, prilej cu care l-a întrebat daca este adevărat că s-a redeschis dosarul lui B. privind terenurile, aşa cum circulau zvonurile în oraşul Rădăuţi. Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţelor de judecată, martorul Q. a declarat că a fost întrebat doar dacă are cunoştinţă despre dosarul cu terenurile de la austrieci şi dacă este Babiuc implicat în el. Acelaşi martor arată că inculpatul "nu a insistat în a-i solicita amănunte" atunci când i-a comunicat că nu cunoaşte date din dosar şi că inculpatul "nu i-a oferit nicio sumă de bani sau alte foloase pentru a obţine aceste date".
Cu alte cuvinte, din declaraţiile martorului Q., rezultă că aşa-zisa acţiune de determinare din data de 19.05.2014 a îmbrăcat forma unei întrebări singulare, punctuale şi ineficiente.
Or, pentru a exista un act de instigare în sensul legii penale, acesta trebuie, în primul rând, să constea în efectuarea unei activităţi concrete, obiectiv determinate, de convingere a unei persoane în sensul de a avea o anumită conduită, iar nu simple îndemnuri care nu sunt suficiente. În al doilea rând, actul de determinare trebuie să se refere la săvârşirea unei anumite fapte prevăzute de legea penală, în speţă fapta prevăzută de art. 277 C. pen., de compromitere a intereselor justiţiei. În acest sens, intimatul inculpat a menţionat că întrebarea sa adresată martorului Q. s-a rezumat exclusiv la existenţa unui dosar şi nicidecum nu a vizat date privind administrarea probelor.
Referitor la acuzaţia de favorizare a făptuitorului, intimatul inculpat Y. a susţinut că în cauză, cu excepţia convorbirii telefonice din data de 23.05.2014 pe care a purtat-o cu inculpatul B., pe care prima instanţă a apreciat-o ca fiind lipsită de relevanţă, nu există nicio probă din care să rezulte că în discuţiile pe care le-a avut cu inculpatul Babiuc i-ar fi transmis informaţiile obţinute în legătură cu ancheta. Mai mult, a reiterat că acele informaţii nu conţineau date confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să administreze probe.
Intimatul inculpat B. prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea apelului formulat procuror împotriva sentinţei penale nr. 56/2023 pronunţată de Curtea de Apei Clu, secţia penală şi de minori la data de 13 aprilie 2023, în dosarul nr. x/2014 şi menţinerea soluţiilor de achitare dispuse de prima instanţă.
Cu privire la acuzaţia de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată (69 de acte materiale, descrisă la pct. 4.1 din rechizitoriu) intimatul inculpat s-a apărat susţinând că toate antecontractele de vânzare-cumpărare în raport de care au fost pronunţate cele 69 de hotărâri judecătoreşti au avut un caracter real, aspect confirmat de martorii audiaţi în cauză. Astfel, a susţinut că probele administrate în cauză au dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, realitatea tranzacţiilor.
Dintr-o altă perspectivă, intimatul inculpat a susţinut că infracţiunii de abuz în serviciu îi lipseşte urmarea imediată, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime a unei persoane fizice sau juridice, având în vedere că martorii audiaţi în cauză, faţă de care au fost pronunţate cele 69 de sentinţe civile, au precizat că nu se consideră vătămaţi prin înstrăinarea terenurilor, deoarece au primit sumele de bani ce reprezentau preţul vânzării şi nu au vreo pretenţie faţă de inculpaţii din cauză.
Referitor la acuzaţia de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (descrisă la pct. 4.2 din rechizitoriu în legătură cu hotărârea nr. 1683/2006 pronunţată de inculpatul A. vizând imobilul din Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67), intimatul B. susţinut că nici în cazul acestei infracţiuni nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate esenţiale.
Astfel, prin prisma laturii obiective, nu este îndeplinită prima condiţie a complicităţii, anume existenţa unei fapte prevăzute de legea penală săvârşită de autor. În acest sens, a menţionat că procurorul nu a indicat dispoziţiile legale încălcate de judecătorul A., iar pe de altă parte nu au fost indicate probe din care să rezulte că ar fi avut împreună cu acel judecător vreun plan elaborat în privinţa pronunţării hotărârii civile.
A mai menţionat că tranzacţia imobilului din Mun. Rădăuţi a fost una reală, aspect ce rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, inclusiv în faţa instanţei de apel, WWWWWW., VVVVVV. şi NN..
Deopotrivă, prin pretinsa faptă legată de pronunţarea sentinţei civile din 20.06.2006 nu s-a produs nicio pagubă, lipsind, astfel, şi acest element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu. Relevantă în această privinţă este declaraţia numitului C. din 15.10.2021 dată în faţa primei instanţe, prin care a afirmat că nu are nicio pretenţie civilă faţă de Babiuc şi AA.. Cu alte cuvinte, prin această declaratei, C. a renunţat la calitatea de parte civilă, aşa cum i-a fost atribuită prin rechizitoriu. În plus, sentinţa civilă 1683/2006 nu a fost atacată cu căi de atac în materie civilă.
Cu privire la infracţiunea de şantaj (descrisă la pct. 4.3 din rechizitoriu), intimatul inculpat B. a susţinut că, pentru existenţa elementului material al laturii obiective, în cazul infracţiunii de şantaj, este necesară existenţa unor acte de constrângere care să creeze o stare reală, efectivă de temere persoanei vătămate. Or, în prezenta cauză inexistenta unei constrângeri şi a unor ameninţări rezultă cât se poate de clar din declaraţia din 15.10.2021, dată de C. în faţa primei instanţe când, a negat faptul că ar fi fost ameniţat sau constrâns în vreun fel prin atitudinea sau tonul vocii inculpatului Babiuc, şi la întrebarea dacă a fost ameninţat vreodată în intervalul 2010-2014 în legătură cu imobilul din Piaţa Unirii a răspuns:
"Nu, nici fizic, nici psihic, nici într-un fel". Mai mult, convorbirile telefonice interceptate în cauză, confirmă că nu a existat nicio acţiune de ameninţare sau de constrângere asupra numitului C..
Intimatul inculpat a mai învederat că nu există nu există vreo probă din care să rezulte că a avut vreo legătură cu introducerea acţiunii de radiere a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară de către inculpatul R. în numele Primăriei Rădăuţi.
În legătură cu a doua etapă a constrângerii ce ar fi fost reprezentată de tergiversarea soluţionării cauzei civile de către inculpata D., cu mijlocirea inculpatului A., intimatul inculpat B. a solicitat să fie avută în vedere declaraţia numitului C. dată în faţa primei instanţe, la data de 15.10.2021, prin care a afirmat că, în opinia sa, cauza nu a fost amânată în mod nejustificat de către doamna judecător, precum şi că, şi-a dat seama ulterior că tergiversarea soluţionării cauzei se datora opoziţiei vădite a Primăriei Rădăuţi, iar nu încercărilor de a fi convins să accepte tranzacţia propusă de Babiuc.
De asemenea, pretinsa constrângere realizată de inculpatul I. prin intermediul executorului J., a fost infirmată de declaraţia părţii civile C., care se coroborează cu declaraţia martorului J..
În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită (reţinută la pct. 4.4 din rechizitoriu), intimatul inculpat B. a susţinut că la dosar nu există nicio probă care să confirme existenţa acestei infracţiuni în materialitate sa.
A arătat că, în realitate, nu a promis niciodată nimic inculpatei D., nici direct, nici prin intermediul altor persoane, iar rezervarea solicitată pentru un sejur la U. din Mamaia era destinată exclusiv familiei sale.
Având în vedere că, esenţial pentru reţinerea infracţiunii de dare de mită este ca banii sau foloasele să constituie o contraprestaţie pentru activitatea ce se solicită funcţionarului public sau persoanei care poate face obiectul activităţii de mituire, intimatul inculpat a solicitat să se reţintă că nu a fost parte în cauza înregistrată la Judecătoria Rădăuţi sub numărul x/2011. Din această perspectivă, nu este logic raţionamentul procurorului care susţine că ar fi promis acordarea unui sejur magistratului investit cu judecarea cauzei respective, în condiţiile în care nu avea niciun interes în cauza menţionată.
A mai arătat inculpatul că nu a avut niciodată vreo întâlnire sau convorbire telefonică cu inculpata D..
A concluzionat că această faptă reţinută în sarcina sa se bazează exclusiv pe interceptările telefonice purtate între inculpaţii A. şi D., iar vinovăţia acestora este stabilită de către procuror în urma unor interpretări proprii a acestor interceptări telefonice, fără ca acestea să fie coroborate cu vreo altă probă, care să dea consistenţă indiciilor rezultate din aceste procedee probatorii.
Referitor la infracţiunea de cumpărare de influenţă (reţinută la pct. 4.5 din rechizitoriu) intimatul inculpat B. a susţinut că la dosar nu există nicio probă care să susţină acuzaţiile procurorului. Dimpotrivă, a afirmat că probele administrate în cauză au dovedit faptul că nu i-a remis inculpatului I. nici direct, nici prin intermediar vreo sumă de bani, iar suma de 92.000 euro la care se face referire în rechizitoriu a reprezentat exclusiv un împrumut pe care i l-a acordat martorului IIIIIIII., cu care eram prieten de mult timp. A considerat că, relevante sub acest aspect, sunt declaraţiile martorului IIIIIIII. dată în faţa instanţei de apel, precum şi declaraţiile martorilor JJJJJJJJ., OOOOOOOO. date în faţa primei instanţe.
Mai mult, în ceea ce priveşte pretinsul mobil al infracţiunii de cumpărare de influenţă, în realitate acesta este neverosimil, întrucât dosarul privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, conform practicii judiciare de notorietate la nivelul parchetelor în anul 2014, a fost clasat.
În ceea ce priveşte cele două infracţiuni de spălare de bani (descrise la pct. 4.6 din rechizitoriu), intimatul inculpat B. a susţinut, în esensţă, că acestora le lipseşte situaţia premisă, ca bunul spălat să provină din săvârşirea unei infracţiuni. Or, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor predicat, având în vedere că terenurile înstrăinate către concernul austriac V. au fost dobândite în mod licit, iar tranzacţiile au avut exclusiv un caracter comercial şi au fost efectuate într-o manieră transparentă.
De asemenea, în opinia sa, nu este întrunită nici a doua condiţie ce decurge din norma de incriminare, care vizează scopul special al ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor. În ceea ce priveşte scopul special, a susţinut că acesta trebuie constatat şi nu prezumat.
A conchis, susţinând că nici a doua infracţiune de spălare de bani, legată de imobilul din Piaţa Uniri nr. 67, Răduţi, nu a fost susţinută de vreun element de fapt concret prezentat de procuror. În această privinţă, a menţionat că procurorul s-a limitat la a prezenta o simplă încadrare juridică, în mod abstract şi contradictoriu.
Intimata inculpată S.C. AA. a solicitat la rândul său respingerea apelului declarat de parchet cu privire la soluţia de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor.
A susţinut că în legătură că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate elementare prevăzute de lege pentru a se putea reţine săvârşirea unei infracţiuni de spălare de bani. De asemenea, procurorul nu descrie care sunt infracţiunile predicat în funcţie de care reţine spălarea banilor. Mai mul, nu a fost administrată nicio probă directă sau indirectă din care să rezulte scopul ascunderii originii ilicite a imobilului. În acest sens, a fost indicată declaraţia numitului BB., care a declarat în faţa primei instanţe că tranzacţionarea imobilului a fost pur comercială, fiind precedată de negocieri.
Intimatul inculpat I. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului declarat de parchet şi menţinerea soluţiilor de achitare pronunţate de Curtea de Apel Cluj, cu privire la cele 11 infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Referitor la fapta de complicitate la infracţiunea şantaj (descrisă la pct. 2.1 din rechizitoriu) a susţinut, în esenţă, că aşa-zisele presiuni sau contrângeri din partea sa reprezintă simple supoziţii ale procurorului, nesusţinute de probe. A afirmat că partea vătămată C. nu a susţinut niciodată că ar fi fost constrânsă sau ameninţată de acesta nici direct, nici indirect prin intermediul martorului J..
Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă (descrisă la pct. 2.2 din rechizitoriu), intimatul inculpat a arătat că, nu există vreo probă care să permită concluzionarea că B. i-ar fi solicitat să-şi trafichez influenţa asupra unor ofiţeri de poliţie în schimbul sumei de 92.000 euro, acuzaţia fiind lipsită de bază factuală. Mai mult, la data împrumutului nu cunoştea că B. are un dosar la P.J. Rădăuţi, acesta fiind la rândul său convins că investigaţia în dosarul DNA este închisă, aspect ce rezultă şi din conţinutul mijloacelor de probă aflate la dosar. Aşadar, afirmaţia că era interesat de soluţionare urgentă şi favorabilă a acestora este nereală.
În apărarea sa, relativ la suma împrumutată de B. intimatul inculpat I. a invocat şi declaraţiile martorilor IIIIIIII., OOOOOOOO. şi JJJJJJJJ..
În concluzie, a susţinut că în prezenta cauză nu există nici pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau foloase necuvenite, nici promisiunea determinării unui funcţionar public de a acţiona în sensul prevăzut de art. 291 C. pen.
Cât priveşte infracţiunea de favorizare a făptuitorului (B., 2 acte materiale, descrisă la pct. 2.3 din rechizitoriu), intimatul inculpat a susţinut, sub un prim aspect că, pentru cele două acte materiale nu a fost dispusă începerea urmăririi penale, nu a fost extinsă urmărirea penală, astfel că, în opinia sa, instanţa a fost sesizată cu o faptă nereţinută în actul de inculpare.
Sub un al aspect, a menţionat că, pentru existenta infracţiunii este necesar să existe acte concrete, efective de ajutor prin care să se urmărească împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor sau tragerea la răspundere penală a unei persoane. Or, probatoriul administrat nu confirmă susţinerile procurorului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului în formă continuată. În acest sens, a învederat că, discuţiile purtate cu martorul K. nu conţin niciun element care să constituie o rugăminte/solicitare/îndemn din partea sa adresate martorului, care dacă ar fi fost acceptate ar fi condus la împiedicarea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.. În susţinerea acestei afirmaţii a invocat declaraţiile martorului K.. Acelaşi martor a confirmat că inculpatul B. nu s-a prezentat pentru prelungirea permisului de port armă, însă şi-a justificat această lipsă cu înscrisuri medicale. Mai mult, dosarul vizându-l pe Babiuc a fost clasat pentru lipsa intenţiei, astfel cum s-a procedat în toate dosarele cu obiect similar de pe raza judeţului.
Aceleaşi aspecte le-a invocat şi cu privire la al doilea act material, respectiv că declaraţia martorei L. infirmă teza acuzării potrivit căreia ar fi determinat-o pe martoră să dispună preluarea dosarului nr. x/2014 vizându-l pe Babiuc şi să i-l repartizeze pentru soluţionare. Această declaraţie se coroborează şi cu răspunsul Parchetului Tribunalului Suceava, în care se specifică motivele preluării dosarelor precum şi că acestea au fost preluate la solicitarea parchetelor de pe lângă judecătorii.
Cât priveşte favorizarea făptuitorului B. (descrisă la pct. 2.4 din rechizitoriu) în legătură cu o notă a SRI, intimatul a arătat că, făcea parte din structura de securitate la Parchetul Tribunalului Suceava astfel că era abilitat să vadă, să întocmească acte de sesizare din oficiu şi să trimită acele sesizări organelor de poliţie competente pentru a desfăşura cercetări. Atunci când informările SRI nu erau confirmate prin verificări, în funcţie de rezultat, se clasa lucrarea nepenală, aşa cum era înregistrată.
Din cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 17.02.2014, în urma recepţionării notei x din 30.01.2014, rezultă că a dispus efectuarea unor investigaţii pentru stabilirea situaţiei de fapt prezentate şi verificarea implicării funcţionarei publice YYYYYYYY., din cadrul Primăriei Comunei Satu Mare, jud. Suceava, în activităţile infracţionale menţionate (luare de mită). Aceste investigaţii au fost realizate de către organele de cercetare competente, după cum rezultă din procesul-verbal din 04.03.2014, întocmit de către poliţiştii GGGGGGGGG. şi HHHHHHHHH. din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi - Formaţiunea de investigare a fraudelor, document din care nu rezultau indiciile comiterii unor fapte de natură penală.
De altfel, ulterior, prin ordonanţa din 17.12.2018 a DNA s-a dispus clasarea cauzei cu privire la presupusele fapte de dare şi luare de mită comise de B. şi YYYYYYYY., întrucât faptele nu există.
În ceea ce priveşte infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite (descrisă la pct. 2.5 rechizitoriu), intimatul inculpat s-a apărat susţinând că nu există niciun indiciu în cauză în sensul furnizării lui B. a unor informaţii nedestinate publicităţii, clasificate "strict secret" conţinute de informarea x. Şi în ipoteza în care B. ar fi deţinut acea informaţie, acest aspect nu era de natură să îl exonereze de răspundere penală.
În esenţă, intimatul inculpat a afirmat că această acuzaţie nu este dovedită în niciun fel.
Cu privire la acuzaţia de instigare la infracţiunea de compromiterea intereselor justiţiei (pct. 2.6 din rechizitoriu), intimatul inculpat I. a susţinut că referitor la aceasta nu s-au efectuat cercetări şi nu a fost începută urmărirea penală. A considerat întemeiate considerentele primei instanţe cu privire la această infracţiune şi a solicitat menţinerea soluţiei de achitare.
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (descrisă la pct. 2.7 rechizitoriu), s-a susţinut în cadrul concluziilor scrise că notele informative SRI nu constituie un mod de sesizare, legalitatea sesizării era dată de autosesizarea sa, nu de faptul că exista o notă informativă. În aceeaşi ordine de idei, a menţionat că nici o normă de procedură nu obligă organul de urmărire penală să înregistrez un dosar penal până când nu rezultă indicii că s-a săvârşit o faptă de natură penală.
De asemenea, inculpatul a precizat că prin această faptă nu s-a produs vreo vătămare, neexistând vreo persoană vătămată sau civilă. Mai mult, nu au fost indicate care sunt atribuţiile de serviciu izvorâte din norme legale primare, pe care le-ar fi încălcat.
În concluzie, a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Referitor la infracţiunea de favorizare a făptuitorului (M.) şi acuzaţia de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (descrise în rechizitoriu la pct. 2.8), intimatul a susţinut că data săvârşirii faptei este incert indicată de către acuzare. Astfel, în cuprinsul mandatului de arestare preventivă se reţine că fapta a fost săvârşită în februarie 2014, iar în rechizitoriu se arată că a fost comisă în luna mai 2014 sau în cursul lunii februarie 2014.
De asemenea, probele invocate de procuror, respectiv două convorbiri telefonice pe care le-ar fi purtat cu M. şi cu K., nu conţin vreun dialog cu privire la vreo viză a permisului de port armă sau despre existenţa vreunui dosar penal.
Mai mult, din cuprinsul ordonanţei din 29.07.2020 a DNA, prin care s-a dispus clasarea cauzei în ce îl priveşte pe K. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă cu privire se reţine instigarea, rezultă că numitul M. (persoana pretins favorizată) a depus cererea pentru prelungirea vizei în termen legal, la data 28.10.2013, neexistând elemente probatorii care să infirme acest fapt.
Cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului P. (reţinută în rechizitoriu la pct. 2.9), intimatul inculpat IIIIIIIII. a arătat că la data faptelor (perioada august 2013- martie 2014) se afla în stare de arest preventiv, respectiv în imposibilitatea de a influenţa depoziţiile vreunei persoane. Martorii care puteau furniza detalii cu forţă probatorie N. şi O., cu privire la care acuzarea susţine că ar fi intervenit, resping, existenţa oricărei solicitări din partea sa, în sensul de a denatura ancheta penală sau de a le solicita să întreprindă demersuri cu scopul de a-l exonera de răspundere penală pe numitul P.. Mai mult, cei doi martori nu au efectuat niciun act de urmărire penal.
În esenţă, a susţinut că acele intervenţii invocate de acuzare nu sunt confirmate de vreun mijloc de probă, acuzaţiile fiind respinse chiar de către cei doi martori susmenţionaţi.
În ceea ce priveşte fapta de instigare la infracţiunea de compromitere a intereselor justiţiei în sensul că i-ar fi solicitat ofiţerului de poliţie judiciară Q. să-i divulge informaţii confidenţiale ar căror devoalare ar fi îngreunat urmărirea penală în prezenta cauză (descrisă la pct. 2.10 din rechizitoriu), intimatul inculpat I. a susţinut că a avut doar o discuţie informală cu martorul Q., vizând învinuirea ce i se aducea în dosarul de urmărire penală, fără să-i fi solicitat, insistat sau să-l fi instigat pe ofiţerul de poliţie judiciară să-i furnizeze date despre anchetă sau să-i remită înscrisuri.
În opinia inculpatului, Q., la indicaţiile procurorului, i-a remis copia unui înscris, care ulterior a fost dovedit ca fiind fals. A considerat că acest ofiţer de poliţie judiciară a acţionat provocator, doar în scopul obţinerii unei probe. A mai menţionat că în rechizitoriu nu este descrisă activitatea de instigare, fiind vorba despre o simplă discuţie informală.
Totodată, a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 277 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., subiectul activ al infracţiunii este unul calificat, iar în ceea ce priveşte calitatea de funcţionar public, nu poate fi vorba de orice funcţionar public, ci "numai de cel care desfăşoară atribuţii în legătură cu soluţionarea unei cauze penale şi care dobândeşte informaţiile în virtutea funcţiei desfăşurate".
În ce priveşte elementul material, în varianta tip, acesta constă în divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă. Informaţiile confidenţiale presupun numai acele informaţii care pot împiedica sau îngreuna administrarea unei probe şi trebuie să privească data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă. Or, probele administrate în cauză au dovedit că, discuţia incriminată pe care a purtat-o cu Q. nu a atins astfel de puncte.
Ca atare, intimatul inculpat I. a susţinut că fapta nu este tipică obiectiv.
În fine, cu privire la infracţiunea de favorizară a făptuitorului (D. şi A.) - descrisă la pct. 2.11 în rechizitoriu, intimatul inculpat a susţinut că aceasta nu se sprijină pe niciun mijloc de probă, iar după excluderea probelor tehnice de la dosar şi eliminarea din rechizitoriu a referirilor la aceste probe, în actul de sesizare nu mai există nici măcar o descrierea a acestei fapte.
Intimata inculpată D. a solicitat în cadrul concluziilor scrise, respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi menţinerea soluţiilor de achitare pronunţate de prima instanţă cu privire la infracţiunile de complicitate la şantaj şi luare de mită.
Referitor la acuzaţia de complicitate la infracţiunea de şantaj, a menţionat că, potrivit procurorului, rolul său în acţiunea de şantaj ar fi constat în tergiversarea soluţionării dosarului nr. x/2021, înregistrat pe rolul Judecătoriei Răduţi, ce i-a fost repartizat.
A precizat că nu a avut nicio discuţie cu inculpatul B. direct sau indirect în legătură cu acel dosar.
În legătură cu durata de soluţionare a cauzei civilie, a învederat că de la momentul înregistrării dosarului - 27.01.2011 şi până la data de 03.06.2024, cauza a avut 26 de termene de judecată, dintre care inculpata a menţionat că a participat la 21 de termene de judecată. Deopotrivă, a susţinut că în cuprinsul motivelor de apel ale Ministerului Public nu se specifică în mod concret în ce a constat tergiversarea cauzei, câte dintre termene au fost date în mod nejustificat şi ce norme procedurale s-au încălcat. A afirmat că toate amânările au fost dispuse în mod corect, fie ca urmare a unor cereri de amânare formulate de părţi, fie au fost acordate pentru soluţionarea unor incidente procedurale, a unor excepţii sau pentru administrarea probei cu expertiza, aşa încât, orice faptă de natură penală în legătură cu acestea trebuie exclusă.
De asemenea, a considerat că nu a existat nicio intenţie de tergiversare a soluţionării cauzei, dovadă fiind şi faptul că în situaţiile în care s-a admis cererea de amânare formulată de părţi s-au acordat termene scurte, de două săptămâni, termenele mai lungi fiind stabilite doar în contextul vacanţei judecătoreşti. A mai învederat că a respins cererea formulată chiar de S.C. YYYYYY. la termenul din 13.05.2014 privind acordarea unui termen mai lung, precum şi cererea de suspendare a cauzei, astfel încât nu i se poate imputa tergiversarea soluţionării cauzei în detrimentul S.C YYYYYY..
Persoanelor audiate în cauză - partea civilă C., inculpatul R., martora TTTTTTT., deşi s-au acuzat reciproc de practici incorecte în dosarul nr. x/2011, au subliniat cu toţii, fără nicio excepţie, faptul că a judecat în mod corect acest dosar.
Totodată a menţionat că, raportat la natura cauzei, a fost admisă proba cu expertiza, fiind încuviinţată şi desemnarea unui expert-parte, iar administrarea acestei probe a durat mult, desfăşurându-se în intervalul 13.10.2011-07.11.2013, dat fiind că s-au depus trei rapoarte de expertiză, s-au formulat obiecţiuni la fiecare, ce au necesitat alte răspunsuri, precizări şi completări.
A mai arătat că în rechizitoriu se susţine că, în condiţii de obiectivitate şi imparţialiate, ar fi trebuit să respingă cererea de radierea a intabulării, ca inadmisibilă, după câteva termene de judecată. Or, a pronunţat o astfel de soluţie în cauză, la termenul din 03 iunie 2014 când a fost invocată de avocata S.C. YYYYYY., în contextul în care, prin decizia nr. 3583 din 10 septembrie 2013 ÎCCJ s-a statuat că este inadmisibilă acţiunea în rectificare CF, în condiţiile în care titlul nu a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. A arătat că judecătorul care a soluţionat în final dosarul x/2011, prin sentinţa civilă nr. 3369/2014, nu a reţinut această excepţie, ci a admis ambele acţiuni şi a dispus rectificarea ambelor cărţi funciare.
A mai subliniat că acţiunile în rectificare carte funciară din cauza 503/285/2011 nu puneau în discuţie drepturile părţilor asupra imobilelor, ci corectitudinea înscrierilor în Cartea Funciară. Astfel, este greu de conceput cum putea să fie şantajată persoana vătămată printr-o acţiune care avea ca finalitate stabilirea situaţiei reale a imobilului, o acţiune care nu avea consecinţe patrimoniale.
Şantajul la adresa administratorului S.C. YYYYYY., C., presupune o constrângere psihică, crearea unei stări de temere, o ameninţare. În cauză, însă, nu a exista nicio acţiune de constrângere sau ameninţare din partea sa. Dimpotrivă, persoana vătămată C. a afirmat în cuprinsul declaraţiei date în faţa primei instanţe că, în opinia sa, cauza nu a fost amânată în mod nejustificat.
Cu privire la infracţiunea de luare de mită, constând în aceea că ar fi acceptat promisiunea achitării unui sejur la U. din Mamaia de către inculpatul B., intimata inculpată a considerat că susţinerile din rechizitoriu sunt total contradictorii. Astfel, s-a reţinut că ar fi primit în luna februarie 2014 promisiunea folosului necuvenit în scopul tergiversării cauzei nr. 203/285/2014 înregistrată pe rolul instanţei încă de la începutul anului 2011. Ulterior, în secţiunea a II-a din rechizitoriu, se menţionează că inculpatul B. le-a promis inculpaţilor un sejur de 10 zile la U. din Mamaia pentru a recompensa sprijinul acordat. Cu alte cuvinte, acceptarea promisiunii reprezenta recompensa pentru tergiversarea intervenită până în luna februarie 2014. În opinia intimatei inculpate susţinerile din rechizitoriu referitoare la luare de mită se exclud una pe cealaltă, ceea ce dovedeşte că acuzaţiile reprezintă simple alegaţii.
Deopotrivă, intimata inculpată a susţinut că la dosar nu există nicio probă care să dovedească existenţa vreunei întâlniri pe care ar fi avut-o cu inculpatul B., cu atât mai puţin, să dovedească că a acceptat promisiunea oferirii unui sejur la mare.
Referitor la discuţia telefonică pe care a purtat-o cu A. în data de 22 februarie 2014, intimata inculpată a arătat că purtase acea discuţie în timp ce se afla într-un spaţiu public, însoţită de o persoană străină, motiv pentru care răspunsurile sale au fost monosilabice, nedorind să poarte o discuţie amplă despre starea sa de sănătate în prezenţa unei alte persoane. A precizat, însă, că nu se punea problema să meargă la mare, întrucât afecţiunile medicale de care suferea au pus-o în imposibilitate permanentă de a se expune la soare. Apoi, a susţinut că din conţinutul convorbirii telefonice nu rezultă nicidecum că inculpatul A. i-ar fi comunicat că inculpatul B. doreşte să achiziţioneze aceste bilete pentru ei şi că ar reprezenta "un cadou" din partea acestuia. A menţionat că, prima instanţă, în mod corect a constatat că acea convorbire telefonică nu cuprinde informaţii relevante referitoare la cine plăteşte sejurul, ce tip de cameră se rezervă, pentru cine.
Deopotrivă, probatoriul testimonial administrat în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel, respectiv martorii DDDDDDD., FFFFFFF. (reprezentanţii firmei de turism), precum şi declaraţia inculpatului B. infirmă teza acuzării.
Raportat la probele administrate în cauză, rezultă că niciodată nu s-a pus problema ca inculpatul B. să îi ofere un sejur gratuit la U., nici cu titlu de mită, nici sub altă formă.
Intimatul inculpat R. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj Cluj împotriva sentinţei penale nr. 56 din 13 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014 şi menţinerea soluţiilor de achitare cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., întrucât faptele nu există.
În esenţă, intimatul inculpat a considerăm că din întreg materialul probator administrat în cauză atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de control judiciar, rezultă cu claritate că infracţiunile reţinute în sarcina sa nu au putut fi probate, rezultând că faptele nu există, cum, de altfel, în mod corect a reţinut prima instanţă după o temeinică şi judicioasă analiză.
Pe latură civilă, a solicitat respingerea pretenţiilor materiale ale părţii civile C. ca, nefondate. Să se constate că partea civilă S. a renunţat la pretenţiile civile, iar în cursul judecăţii, numita T. nu a precizat nicio sumă cu care se constituie parte civilă.
De asemenea, a solicitat respingerea, ca nefondată, a solicitării Parchetului de a constata că termenul de prescripţie a răspunderii penală nu este împlinit raportat la Ordonanţa CJUE (Camera a noua) din 09.01.2024.
Intimata parte civilă C. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat condamnarea inculpatului R. întrucât acesta îl ameninţă în continuare şi face presiuni asupra sa, denigrându-l şi în spaţiul public. Aceleaşi presiuni şi ameninţări le face şi asupra numitului S., acuzându-i că din cauza acestora a fost arestat şi încarcerat în Penitenciarul Gherla o perioadă de 10-11 luni.
SC UU. S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vizând solicitarea de confiscare a suprafeţei de 41,59 ha teren situata pe raza municipiului Rădăuţi şi a comunei Satu Mare, aşa cum este ea individualizată la pct. 1 din Rechizitoriu, precum şi respingerea, ca nefondate, a apelurilor formulate de părţile civile II. şi HH.;
În subsidiar, în ipoteza admiterii apelului formulat de Parchet sau oricare alte apeluri ce ar presupune dispunerea confiscării, persoana interesată a solicitat confiscarea, în tot sau în parte, a sumei de 10.000.000 RON, consemnată la dispoziţia instanţei conform recipisei nr. x din 30.06.2021.
În esenţă, s-a arătat că suprafeţele de teren a căror confiscare a fost cerută în cauză sunt proprietatea S.C. UU. S.R.L., persoană care nu a fost niciodată parte în dosar. Mai mult, s-a menţionat că S.C. UU. S.R.L. nu a achiziţionat terenurile de la inculpaţii din prezenta cauză, ci de la un alt vânzător (proprietar legitim), fiind, aşadar, un dobânditor de bună credinţă, care nu poate fi subiect al măsurii de siguranţă prevăzute de art. 112 C. pen.
În situaţia în care, urmare a soluţionării cauzei, nu vor fi dispuse măsuri pe latură civilă în ceea ce o priveşte, S.C. UU. S.R.L. a solicitat restituirea în original a recipisei de consemnare nr. x din 30.06.2021 prin care a fost consemnata din suma de 10.000.000 RON la dispoziţia Curţii de Apel Cluj.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate de apelanţi, de actele şi lucrările dosarului, în limitele impuse de art. 416, art. 417 şi art. 419 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Cu titlu prioritar, cu privire la motivele de nulitate absolută a unor procedee probatorii, susţinute de inculpatul A., se constată că acesta a solicitat:
- nulitatea absolută a procedeelor probatorii încuviinţate în cauză în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, având ca obiect interceptarea, localizarea şi înregistrarea convorbirilor şi/sau comunicărilor telefonice;
- înlăturarea fizică de la dosarul cauzei a probelor constând în înregistrări convorbiri telefonice ca urmare a constatării nulităţii absolute, precum şi a oricărei referiri la acestea, respectiv a probelor derivate şi a actelor procedurale rezultate ca urmare a administrării acestor probe;
- nulitatea abosultă a mijlocului de probă constând în Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (grafoscopică) nr. 108/30.12.2013, realizat de Serviciul Român de Informaţii - Unitatea Militară 0232 Bucureşti;
- înlăturarea fizică de la dosarul cauzei a probelor constând în Raportul de constatare tehnico-şţiinţifică (grafoscopică) nr. 108/30.12.1013 ca urmare a constatării nulităţii absolute, precum şi a oricărei referiri la acesta, respectiv a probelor derivate şi a actelor procedurale rezultate ca urmare a administrării acestor probe.
În esenţă, a învederat că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, la data pronunţării, nu putea anticipa decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 ianuarie 2019, referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.
A arătat că cererea sa este admisibilă întrucât, din punct de vedere procedural, este posibil ca instanţa de apel să constate nulitatea absolută a unor procedee probatorii care, iniţial nu au fost sancţionate de către judecătorul de cameră preliminară cu nulitatea absolută, dat fiind aparenţa de legalitate pe care o prezentau la momentul analizării acestor aspecte.
În ceea ce priveşte nulitatea absolută a procedeelor probatorii încuviinţate în cauză în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, având ca obiect interceptarea, localizarea şi înregistrarea convorbirilor şi/sau comunicărilor telefonice, apelantul inculpat a făcut trimitere la conţinutul adresei nr. x/2013 din 25.04.2016, apreciind că Ministerul Public a evitat sa răspundă la întrebarea punctuală a magistratului judecător, inculpatul apreciind că procurorul a dat un răspuns ambiguu şi echivoc, iar realitatea rezultă din chiar conţinutul unuia dintre alineatele adresei, respectiv: suporţii optici reprezentând rezultatul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică privind înregistrările audio video în mediul ambiental, au fost puşi la dispoziţie de către Serviciul Roman de Informaţii, procurorului de caz.
Apelantul inculpat A., prin apărător ales, a apreciat că pe baza acestor minime probe şi argumente se putea concluziona că probele tehnice, indiferent de susţinerile organelor de urmărire penală au fost administrate în totalitate, exclusiv de către Serviciul Român de Informaţii şi că aceste vicieri grave şi încălcări a normelor de procedură penală dau caracter ilegal probelor rezultate prin valorificarea autorizaţiilor sau mandatelor tehnice, deoarece acestea nu mai corespund standardului probei dincolo de orice dublu rezonabil generând îndoieli cu privire la adevărul neviciat al conţinutului lor deoarece:
- interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice au fost efectuate de organe fără competenţă în activitatea de investigaţie penală şi fără respectarea rigurozităţii efectuării unor astfel de activităţi;
- existenţa gravelor inadvertenţe şi încălcări legale privind administrarea probelor tehnice sunt de natură să inducă suspiciuni referitoare la autenticitatea conţinutului înregistrărilor.
A afirmat că modalitatea netransparentă şi caracterul obscur al urmăririi penale, nu a permis Judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond să verifice şi să stabilească dacă probele au fost obţinute doar de către structuri judiciare, prin utilizarea unor procedee probatorii admise de legislaţia procesual penală.
S-a susţinut că la dosarul cauzei existau suficiente indicii şi probe ale cooperării pe bază de protocoale între organul de urmărire penală şi structura de informaţii şi chiar de implicare a acesteia în activitatea de administrare de probatorii, ca beneficiar secundar al informaţiei multimedia, dar neconfirmate direct de Ministerul Public, motiv pentru care inculpatul a arătat că s-a adresat Comisiei Comune Permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activiţăţii Serviciului Roman de Informaţii, solicitând sprijin pentru stabilirea implicării serviciului în administrarea de probatorii în dosarul x/2013 şi în cele conexate la acesta, primind răspuns prin mai multe adrese. A invocat autorizaţia de efectuare a unor măsuri de supraveghere tehnică nr. 16/23.01.2014 şi mandatele de supraveghere tehnică x/07.02.2014, x/06.03.2014, x/03.04.2014, x/29.04.2014, x/29.05.2014 şi existenţa unor echipe operative comune (procurori-ofiţeri de informaţii).
Apelantul inculpat a subliniat că participarea Serviciului Român de Informaţii la efectuarea urmăririi penale prin constituirea echipei operative comune, autoritate care nu are calitatea de organ judiciar, determină o încălcare a competenţei materiale şi a competenţei funcţionale a organelor de urmărire penală şi o încălcare a competenţei generale a organelor statului, care se valorifică prjn prisma dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.., în lumina deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017 şi nr. 26/2019.
Totodată, apelantul inculpat A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a mijlocului de probă constând în Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (grafoscopică) nr. 108/30.12.2013 realizat de Serviciul Român de Informaţii, Unitatea Militară 0232 Bucureşti. A arătat că redactarea raportului demonstrează fără echivoc implicarea acestei instituţii în administrarea probelor în cadrul dosarului penal şi existenţa unor echipe operative comune în activitatea de soluţionare a acuzei, ceea ce contravene normelor de procedură penală.
Instanţa de apel constată că inculpatul A. a invocat nulitatea absolută a anumitor procedee probatorii, sancţiune care ar interveni ca efect al nesocotirii dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b)/1 C. proc. pen.. (încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială a organului de urmărire penală).
Texul legal mai sus menţionat a fost introdus urmare deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale (M.Of. nr. 566 din 17.07.2017) prin care s-a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.
Pornind de la conţinutul cererii inculpatului A. şi verificând dosarul de urmărire penală, instanţa de apel constată că prin autorizaţia nr. x din 23.01.2014, în baza art. 911 şi următoarele din vechiul C. proc. pen. s-a autorizat printre altele, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi a comunicărilor telefonice purtate de la aparate telefonice anume individualizate, iar în baza noului C. proc. pen. s-a încuviinţat măsura supravegherii tehnice constând în interceptarea comunicărilor şi comunicaţiilor realizate de anumite persoane de la posturi telefonice, fiind emise inclusiv mandatele de supraveghere tehnică enumerate de inculpat, şi anume cele cu numerele x/07.02.2014, x/06.03.2014, x/03.04.2014, x/29.04.2014, x/29.05.2014. Conform ordonanţelor de delegare, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DNA - Serviciul de combatere a corupţiei au procedat la redarea în formă scrisă a conţinutului convorbirilor telefonice şi, după caz, a comunicărilor telefonice SMS, sens în care au întocmit procesele-verbale nr. x/P/2013 aflate în volumul 7 al dosarului de urmărire penală. Procesele-verbale astfel întocmite au fost certificate pentru autenticitate, conform art. 143 alin. (4) C. proc. pen.., de procuror .
În cauză, în procedura camerei preliminare, s-au pronunţat încheierea penală din data de 17 iunie 2016 şi încheierea penală nr. 1 din data de 15 aprilie 2019, de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, iar, în contestaţie, a fost pronunţată încheierea nr. 638 din 19.12.2019 a ICCJ - Completul de 2 judecători de cameră preliminară.
Chestiunea de drept pusă în discuţie de inculpatul A. a fost dezbătută în procedura de cameră preliminară, fiind tranşată în acea etapă procesuală, aşa încât există autoritate de lucru judecat.
Astfel, prin încheierea nr. 638 din 19.12.2019 a ICCJ - Completul de 2 judecători, pronunţată în calea de atac a contestaţiei, în procedura camerei preliminare, s-a arătat: în contextul pronunţării Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, la data de 1 aprilie 2016, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj a dispus efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, care să comunice care sunt organele (după caz, organe de cercetare penală, SRI şi/sau alte organe specializate ale statului), precum şi calitatea persoanelor care au pus în executare autorizaţiile şi mandatele de supraveghere tehnică dispuse în cauză de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
La data de 25 aprilie 2016, a fost comunicat răspunsul de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combaterea corupţiei la solicitările menţionate mai sus, în sensul că toate mandatele de supraveghere tehnică emise în prezenta cauză au fost înaintate Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea punerii în executare, iar interceptarea şi înregistrarea comunicaţilor telefonice s-a efectuat prin Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care au pus la dispoziţia procurorului de caz suporţii optici conţinând rezultatul punerii în aplicare al acestor mandate de supraveghere tehnică, transcrierea comunicărilor telefonice fiind efectuată de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie delegaţi în prezenta cauză, iar procesele-verbale întocmite în acest sens au fost certificate de către procurorul de caz.
De asemenea, s-a precizat, în cuprinsul aceleiaşi adrese, că înregistrările audio-video în mediul ambiental au fost efectuate cu aparatura tehnică pusă la dispoziţie de către SRI în calitate de beneficiar secundar, iar suporţii optici reprezentând rezultatul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică privind înregistrările audio video în mediul ambiental au fost puşi la dispoziţie de către SRI procurorului de caz, transcrierile convorbirilor purtate în mediul ambiental fiind efectuate de către ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, şi certificate de procurorul de caz (…).
Legalitatea punerii în executare de către SRI a mandatelor de interceptare în mediul ambiental are legătură cu procedeul probatoriu şi cu calitatea probelor astfel obţinute, ceea ce constituie chiar activitatea vizată de Curtea Constituţională prin decizia nr. 51/2016 (parag. 34) (…).
Rezultă, astfel, că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică trebuia să se realizeze numai de către procuror sau de către organul de cercetare penală ale poliţiei judiciare, ceea ce în speţă, nu s-a întâmplat în cazul înregistrărilor audio-video în mediul ambiental (...).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte-Completul de 2 judecători, a admis contestaţiile formulate în cauză şi a constatat nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică privind exclusiv înregistrările audio-video în mediul ambiental, efectuate cu aparatura tehnică pusă la dispoziţie de către Serviciul Român de Informaţii (…) Instanţa de control judiciar a constatat că actele procesuale specifice urmăririi penale au fost legal întocmite de către organul de urmărire penală, generând, astfel, cadrul procesual pentru administarea probatoriului, cu excepţia înregistrărilor ambientale.
Se observă, aşadar, că, prin hotărârea prezentată mai sus s-a distins între înregistrările convorbirilor telefonice şi înregistrările audio-video în mediul ambiental, soluţiile pe aspectul legalităţii administrării acestor probe fiind conforme cu datele concrete ale speţei.
Cât priveşte Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică indicat de inculpat în cuprinsul cererii sale, se constată că nu a fost evocat sau valorificat ca mijloc de probă prin actul de sesizare a instanţei şi nici prin sentinţa atacată, astfel încât dezbaterea asupra legalităţii sale în calea de atac este superfluă, în condiţiile în care nici instanţa de apel nu îl va folosi în ansamblul probator.
Pentru aceste motive, instanţa de apel consideră neîntemeiată cererea prin care inculpatul A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a procedeelor probatorii indicate în cerere şi excluderea anumitor probe.
*
Preliminar, în majoritate, având în vedere precizările orale formulate de procurorul de şedinţă cu ocazia dezbaterilor pe fondul apelurilor, care a invocat hotărârea nr. 107/2023 din iulie 2023 şi ordonanţele nr. 75/2023 şi nr. 131/2023 din ianuarie 2024 ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte menţionează că nu va lăsa neaplicat standardul naţional de protecţie, referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. Astfel, nu se pune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la niciun act ce a fost comunicat părţilor anterior datei de 25.06.2018 când s-a publicat, în Monitorul Oficial, decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză este neconstituţională. Aşadar, nu poate fi considerat moment al întreruperii cursului prescripţiei, aşa cum a indicat procurorul de şedinţă, data de 17.06.2016 când în cauză s-a pronunţat încheierea de cameră preliminară ce a fost comunicată părţilor şi persoanei vătămate şi nici un alt moment situat anterior datei de 25.06.2018 când s-a publicat decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, în Monitorul Oficial.
La momentul adoptării şi intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018 publicată în M.Of. nr. 518 din 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat: soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de contencios constituţional a reţinut că:
"72. Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.
Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
74. Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative. De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.
75. În acest context, Curtea constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).
76. Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate".
Cât priveşte efectele pe care le produc deciziile Curţii Constituţionale, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă, Curtea a reţinut că aplicarea pentru viitor a efectelor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita. În aceste condiţii, Curtea a mai reţinut că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes (Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 2 august 2007; Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 31 ianuarie 2007; Decizia 126 din 3 martie 2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 185 din 11 martie 2016).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. din C. pen., la data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie existând exclusiv dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M.Of. nr. 1141/28.11.2022), s-a statuat că:
"normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
Ca atare, prin prisma legii penale mai favorabile, în conformitate cu prevederile art. 5 C. pen., este necesar a se analiza prescripţia răspunderii penale prin raportare la dispoziţiile art. 153 - 154 C. pen., fără a mai fi avută în vedere instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale, pentru toate faptele care nu au fost judecate definitiv până la 25 iunie 2018.
În conformitate cu prevederile art. 5 C. pen.:
"În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."
Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 5 din C. pen.
Lăsarea neaplicată a unor dispoziţii din dreptul intern care se circumscriu standardului de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale nu este compatibilă cu articolul 7 paragraful 1 CEDO.
Standardul naţional de protecţie a drepturilor fundamentale, mitior lex, (corolar al neretroactivităţii/ultraactivităţii legii penale mai severe), inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale şi a întreruperii acesteia, dă substanţă principiului legalităţii infracţiunii şi pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, asigurând garanţiile prevăzute de acestea şi o protecţie superioară, sens în care în acord cu dispoziţiile art. 53 din Cartă, instanţele naţionale trebuie să aplice standardele naţionale, care asigură o protecţie mai largă.
În Hotărârea pronunţată în cauza C - 107/23 PPU, Curtea de Justiţie a analizat principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, separat, sub diferitele sale cerinţe, respectiv, previzibilitatea şi precizia legii penale, pe de o parte, şi aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, pe de altă parte.
A concluzionat că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicată jurisprudenţa naţională rezultată din cele trei decizii, conform articolului 325 alin. (1) TFUE şi articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile menţionate se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni (pct. 118); aceasta, deoarece, acest standard se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere al actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, şi 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2002 (pct. 122)
Apreciind că, în conformitate cu art. 49 alin. (1) din Cartă, principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) presupune ca în cazul în care, ulterior săvârşirii infracţiunii, legea prevede o pedeapsă mai uşoară, să se aplice aceasta din urmă, ceea ce ar implica în mod necesar o succesiune de regimuri juridice în timp şi o schimbare de poziţie, fie în ceea ce priveşte calificarea penală a faptelor, fie în ceea ce priveşte pedeapsa, şi în plus, reţinând că normele care reglementează prescripţia în materie penală nu intră în domeniul de aplicare al articolului 49 alin. (1) din cartă, Curtea a statuat că aplicarea acestui standard de protecţie pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii (pct. 108,123).
În jurisprudenţa sa constantă Curtea Constituţională a României s-a pronunţat asupra prescripţiei în ansamblul său ca fiind o instituţie de drept penal, cu toate consecinţele care decurg de aici, inclusiv din perspectiva includerii acesteia în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile (…) Curtea Constituţională a reţinut că "În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speţă dedusă judecăţii, indiferent de ramura de drept căreia îi aparţine, aduce o schimbare cu privire la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile (…) -Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.470/2011 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1483/2011.
Instanţa de contencios constituţional a analizat dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate strict din perspectiva principiului legalităţii incriminării şi pedepsei consacrat de art. 7 din C.E.D.O. şi a considerat că nu intră în domeniul de aplicare a interdicţiei retroactivităţii legii penale, dispoziţiile unei legi prin care se declară ca imprescriptibile anumite infracţiuni, pentru care nu se împliniseră termenele de prescripţie la data adoptării legii mai severe.
În dreptul intern, principiul legii penale mai favorabile este consacrat la nivel constituţional, fiind prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Totodată, aplicarea legii penale mai favorabile este prevăzută şi de dispoziţiile art. 5 din C. pen., pentru cauzele nejudecate definitiv, respectiv de art. 6 din C. pen., pentru cauzele definitiv judecate.
La nivel internaţional principiul aplicării legii penale mai favorabile este prevăzut şi de art. 15 paragraful (1) din Pactul Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile civile şi politice.
Cu privire la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, nullum crimen, nulla poena sine lege, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că garanţiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă o componentă esenţială a supremaţiei legii şi ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecţie a drepturilor omului. Aşa cum rezultă din obiectul şi scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat şi aplicat în aşa fel încât să asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririlor şi a condamnărilor penale arbitrare. Deopotrivă, articolul 7 paragraful 1 interzice aplicarea retroactivă a legii penale în detrimentul acuzatului. Acesta stabileşte, de asemenea, principiul conform căruia numai legea poate defini o infracţiune şi prescrie o pedeapsă. În timp ce interzice, în special, extinderea domeniului de aplicare al infracţiunilor existente la fapte care anterior nu erau infracţiuni, articolul 7 paragraful 1 stabileşte, de asemenea, principiul conform căruia legea penală nu trebuie interpretată în mod extensiv în detrimentul unui acuzat, de exemplu prin analogie. Rezultă că infracţiunile şi sancţiunile aferente trebuie să fie clar definite prin lege, cerinţă îndeplinită în cazul în care un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice relevante şi, dacă este necesar, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.
Într-o serie de decizii pronunţate în ultimii ani, Curtea, pe lângă interzicerea aplicării retroactive a legii penale mai severe în detrimentul acuzatului a stabilit că articolul 7 paragraful 1 din Convenţie garantează implicit şi principiul aplicării retroactive a legii penale mai blânde - Hotărârea din 17 septembrie 2019, cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragraf 109. Jurisprudenţa Curţii admite că în statele în care este prevăzut acest drept, cetăţenilor trebuie să li se asigure respectarea principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile, acesta trebuie să permită justiţiabililor săi să exercite acest drept conform garanţiilor din Convenţie. Astfel, în Cauza Mihai Toma împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 decembrie 2012, Curte a statuat în paragraful 26 că art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cere, în virtutea unor principii bine stabilite, ca legea "să interzică aplicarea retroactivă a legislaţiei penale mai punitive în detrimentul acuzatului şi să garanteze aplicarea retroactivă a legislaţiei mai favorabile".
Relevantă este şi cauza Gouarre Patte c. Andorra, în care Curtea a stabilit că a fost încălcat art. 7 din Convenţie, din pricina refuzului instanţelor judecătoreşti de a aplica legea penală mai favorabilă. Unul dintre principalele argumente care au determinat Curtea să ajungă la această concluzie a constat în faptul că legislaţia naţională prevedea expres aplicarea legii penale mai favorabile ulterior condamnării definitive în privinţa pedepselor. În cuprinsul hotărârii a precizat expres că:
"În cazul în care un stat prevede în mod expres în legislaţia sa principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile (aşa cum este cazul articolului 7 § 3 din noul C. pen. andorran), acesta trebuie să permită justiţiabililor săi să îşi exercite acest drept în conformitate cu garanţiile convenţionale".
Referitor la noţiunea de lege, prin Decizia nr. 651/2018, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei şi art. 147 alin. (1) şi alin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituţionale, cât şi la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Această interpretare este în accord cu noţiunea de lege la care face referire articolul 7 paragraful 1 din Convenţie, Curtea Europeană a statuat că legea cuprinde atât legea, cât şi jurisprudenţa (care o interpretează şi aplică) - Hotărârea din 12 iulie 2016, Cauza Ruban împotriva Ucrainei, paragraf 41-46. Cu ocazia analizei efectuate din perspectiva articolului 7 din Convenţie, Curtea a statuat că o decizie de neconstituţionalitate este echivalentă unei modificări legislative şi supusă astfel regulii generale privind soluţionarea conflictului de legi penale în timp. Tot astfel, legea corespunde atât dreptului izvorât din lege, cât şi din jurisprudenţă şi implică anumite condiţii calitative, printre care accesibilitatea şi previzibilitatea [Del Río Prada împotriva Spaniei (MC), pct. 91; S.W. împotriva Regatului Unit, pct. 35].
Dacă legiuitorul unui stat semnatar al Convenţiei a decis aplicarea unui standard de protecţie superior al unui drept fundamental, garantat de Convenţie, instanţele judecătoreşti nu ar putea diminua acest standard printr-o interpretare jurisprudenţială contrară normelor legislative, fără a încălca statul de drept şi însăşi Convenţia. Interpretarea este în acord cu prevederile art. 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit cu care, niciuna dintre dispoziţiile Cartei nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recunoscute, în domeniile de aplicare corespunzătoare, de dreptul Uniunii şi dreptul internaţional, precum şi de convenţiile internaţionale la care Uniunea sau toate statele membre sunt părţi, şi în special Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prin constituţiile statelor membre.
Principiul aplicării legii penale mai favorabile face parte, de asemenea, şi din dreptul penal al Uniunii Europene. Potrivit art. 49 alin. (1) din Cartă, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia infracţiune potrivit dreptului intern sau dreptului internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă la momentul săvârşirii infracţiunii. În cazul în care, ulterior săvârşirii infracţiunii, legea prevede o pedeapsă mai uşoară, se aplică aceasta din urmă.
În măsura în care în dreptul naţional, normele care au reglementat prescripţia, astfel cum au fost sancţionate de Curtea Constituţională, în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 nu au prevăzut prescripţia specială, ci doar pe cea generală, constituind astfel lege mai favorabilă în succesiunea dispoziţiilor privind prescripţia, lăsarea ca neaplicată a acestei legi mai favorabile ar avea ca efect, fie ultraactivarea legii mai severe anterioare datei de 25 iunie 2018, fie retroactivarea legii adoptate începând cu 1 mai 2022 (O.U.G. nr. 71/2022), de asemenea, mai severă, ambele situaţii fiind de natură a încălca dispoziţiile art. 7 din Convenţia europeană referitoare la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, conducând la reactivarea răspunderii penale după expirarea termenului de prescripţie aplicabil.
Lăsarea ca neaplicată a dezlegării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală ar implica încălcarea unor drepturi fundamentale, or, în chiar Hotărârea din cauza C -107/23 PPU, Curtea de Justiţie a arătat că este necesar ca instanţele să verifice dacă obligaţia de a lăsa neaplicate asemenea decizii contravine, într-o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, protecţiei drepturilor fundamentale (pct. 100). Dreptul fundamental încălcat al fi acela al legalităţii incriminării şi pedepsei, pilon al statului de drept, care se opune atât ultraactivării legii mai severe (aplicarea termenelor de prescripţie specială pentru acte întreruptive de prescripţie anterioare datei de 25 iunie 2018, când norma referitoare la întrerupere a ieşit din fondul activ al legislaţiei), cât şi retroactivităţii unei legi mai severe (art. 155 C. pen., în conţinutul prevăzut de O.U.G. nr. 71/2022).
În sensul celor de mai sus este jurisprudenţa majoritară a instanţei supreme (decizia nr. 115/A din 03 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, decizia nr. 76/RC din 13 februarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2021, decizia nr. 258/RC din 23 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022).
De altfel, prin decizia nr. 37/17.06.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că:
1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).
2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta, şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.
În condiţiile în care, în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014 nu a cuprins niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, această situaţie legislativă constituie în mod evident legea penală mai favorabilă pentru toţi inculpaţii apelanţi/intimaţi, având în vedere că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise anterior datei de 25 iunie 2018 şi cauza este în curs de soluţionare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în majoritate, reţine că, în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă, pentru toţi inculpaţii este C. pen., în forma aplicabilă pentru perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, urmând ca soluţia ce se va pronunţa cu privire la fiecare inculpat să aibă în vedere şi acest aspect.
În cauză, legea penală mai favorabilă aplicabilă trebuie să fie aceeaşi (aşadar, inclusiv pentru calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale), fiind interzisă totodată realizarea unei lex tertia. Ca atare, în raport de legea penală mai favorabilă stabilită, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi calculat decât fie în conformitate cu dispoziţiilor care reglementează prescripţia generală a răspunderii penale (termen general), fie potrivit cu cele care reglementează prescripţia specială a răspunderii penale (termen special).
Se reaminteşte că, prin decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Instanţa de contencios constituţional a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 5 din C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate (paragraf 49).
Totodată, Curtea Constituţională a constatat că, odată cu publicarea deciziei nr. 265/2014 în Monitorul Oficial, îşi încetează efectele decizia nr. 2 din 14.04.2012 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care se decisese, în aplicarea art. 5 din C. pen., că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei (paragraf 56).
*
Motivul de apel al parchetului prin care se critică sentinţa atacată întrucât nu s-a dispus faţă de inculpata F. soluţia de încetare a procesului penal, ca efect a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, este nefondat.
Înalta Curte constată că inculpata F. nu a fost prezentă în primă instanţă la termenul din 28.10.2022, iar apărătorul desemnat din oficiu pentru aceasta a susţinut că nu are mandat special din partea inculpatei pentru a specifica dacă doreşte continuarea procesului penal, astfel că a lăsat la aprecierea instanţei.
În aceste condiţii, nu se poate considera că inculpata F. şi-a exprimat voinţa de a nu continua procesul penal, aşa încât în mod corect prima instanţă a analizat fondul acuzaţiilor aduse inculpatei.
Înalta Curte apreciază nefondate şi motivele de apel prin care procurorul a criticat faptul că prin sentinţa apelată s-au dispus soluţii de achitare faţă de inculpaţii Y. şi E., deşi aceştia nu au solicitat continuarea procesului penal, în condiţiile în care prima instanţă a considerat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Contextul în care inculpaţii Y. şi E. au arătat că nu solicită continuarea procesului penal (conform încheierii de la termenul din data de 28.10.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), a fost cel în care şi-au exprimat poziţia procesuală după dezbaterile pe fond, rămânerea cauzei în pronunţare şi repunerea cauzei pe rol, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale.
În mod corect a considerat prima instanţă că, în condiţiile în care, până la acel moment procesual, fusese administrată întreaga probaţiune şi dezbătut fondul cauzei, acţiunea penală faţă de cei doi inculpaţi fusese exercitată.
Deşi formal inculpaţii Y. şi E. au precizat că nu solicită continuarea procesului penal, în realitate, anterior pronunţării deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale se administrase probatoriului şi formulase apărări de către inculpaţi.
Ca atare, în situaţia concretă a speţei, în care prima instanţă a constatat existenţa atât a unor cazuri ce constituie temei de achitare, cât şi a unui caz de încetare a procesului penal (dar, după constatarea întrunirii condiţiilor atragerii răspunderii penale şi ca efect a împlinirii termenului de prescripţie), în mod corect prima instanţă a respectat ordinea cazurilor de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 C. proc. pen.
*
Prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului A., care în intervalul martie- octombrie 2005, a pronunţat un număr de 69 de hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor fapte neconforme realităţii, utilizând înscrisuri sub semnătură privată falsificate şi cunoscând modalitatea frauduloasă în care acestea au fost încheiate şi care în mod voit, a viciat procedura de citare şi de comunicare a părţilor din cadrul acestor procese civile privând părţile pârâte de dreptul la un proces echitabil şi privându-le de exercitarea dreptului de a ataca aceste hotărâri nelegale, fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de magistrat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu. Astfel, prin îndeplinirea defectuoasă a acestor atribuţii a produs importante pagube, drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice, dar, totodată, a adus o atingere gravă instituţiilor statului, abilitate cu aplicarea legii, punând sub semnul întrebării imparţialitatea instanţelor judecătoreşti şi slăbind astfel încrederea justiţiabililor în ideea înfăptuirii justiţiei. Infracţiunea a fost săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, inculpatul urmărind şi reuşind, în acest fel, să aducă în patrimoniul inculpatului B., foloase materiale necuvenite. S-a arătat că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 actualizată, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (69 acte materiale).
Totodată, s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei, că fapta inculpatului B., care în intervalul martie- octombrie 2005, l-a sprijinit pe inculpatul A. să pronunţe un număr de 69 de hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor fapte neconforme realităţi, utilizând înscrisuri sub semnătură privată, pe care le falsificase anterior, lezând în acest fel, interesele legitime ale mai multor părţi civile şi intrând astfel în mod fraudulos în posesia a aproximativ 42 de hectare de teren situate pe raza Comunei Satu Mare, judeţul Suceava, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 şi art. 5 alin. (1) C. pen. (69 acte materiale).
Inculpatul B. a mai fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, pentru a ascunde natura ilicită a modului de dobândire a suprafeţei de 41,59 hectare de teren, a înstrăinat terenul susmenţionat, direct sau prin intermediari, în cursul anului 2005-2007, concernului austriac V., obţinând un profit în cuantum de 4.000.000 RON.
Prima instanţă, a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., precum şi a inculpatului B. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 şi art. 5 C. pen. (69 acte materiale), în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există. Totodată, a dispus achitarea inculpatul B. pentru infracţiunea de spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. - fapta nu este prevăzută de legea penală.
Pentru considerentele ce succed, instanţa de apel constată neîntemeiate criticile formulate de procuror vizând soluţiile de achitare mai sus enunţate.
Înalta Curte are în vedere probele administrate în cursul procesului, inclusiv probele administrate în timpul cercetării judecătoreşti în apel.
Astfel, fiind audiat în legătură cu acuzaţia descrisă mai sus, inculpatul A. a declarat, în apel, la termenul din 08.01.2024:
Nu consider că sunt vinovat de acuzaţiile care mi se aduc.
În legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu privind sentinţele pronunţate în anul 2005, menţionez că am fost învestit cu soluţionarea a trei cauze, ulterior dispunând disjungerea în toate acestea, ajungându-se la un total de 69 de dosare. Consider că am judecat aceste cauze respectând atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi dispoziţiile de drept procedural. Precizez că le-am judecat după un anumit tipar, în raport de care am mai judecat sute de astfel de cauze.
Precizez că nu am fost implicat în înregistrarea nicuneia din cele trei cereri de chemare în judecată iniţiale, iar eventuala cunoaştere a încărcăturii pe fiecare judecător nu putea influenţa sau nu avea vreo relevanţă cu privire la modul de repartizare a cauzelor. Toate rezoluţiile pe care le-am pus pe dosare au fost (...) în calitate de judecator învestit cu soluţionarea acestora, moment care este ulterior repartizării cauzelor la nivelul instanţei.
Nu am avut o înţelegere cu Babiuc pentru disjungerea cauzelor, cred că dl. Babiuc nici nu cunoaşte termenul de disjungere şi operaţiunea de disjungere a fost mai mult pur tehnică, părţile nefiind nici avantajate, nici dezavantajate de această dispoziţie. Fiind vorba de hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare am considerat că nu este deloc normal să pronunţ o hotărâre care să ţină loc de mai multe contracte autentice de vânzare cumpărare în condiţiile în care promitenţii vânzători erau diferiţi.
Cu privire la procedura de citare şi comunicarea hotărârilor precizez că în 46 din dosare, fie una din aceste proceduri, fie ambele, au fost îndeplinite sub luare de semnătură, deci mai precis de orice dubiu că părţile ştiau de proces. Studiind ulterior copiile acestor dosare care mi-au parvenit, fiind ataşate dosarului de urmărire penală, am constatat că în toate celelalte 23 de cauze procedura de comunicare a hotărârilor judecătoreşti a fost legal îndeplinită şi, într-adevăr, în 4 din aceste dosare nu se regăsea dovada comunicării citaţiei, dar şi în aceste 4 dosare procedura de comunicare a hotărârilor a fost legal îndeplinită.
Referitor la faptul că nu am analizat capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza antecontractelor de vânzare cumpărare, menţionez că acest lucru este perfect adevărat, dar am procedat legal întrucât toate acţiunile vizau executarea antecontractelor de vânzare cumpărare, iar legalitatea acestor condiţii de fond ale oricărui act juridic o puteam face numai în cadrul unei eventuale cereri reconvenţionale ale pârâţilor, care nu au fost depuse.
În legătură cu prezenţa părţilor la judecată nu se menţionează despre care dosar ar fi vorba, dar în analiza fiecărui dosar în parte, din cele 12 cauze în care pârâţii au fost reprezentanţii de mandatarul LLLLL., se susţine că ar fi fost atestată în fals prezenţa acestuia la proces. Nu este adevărată nici această acuzaţie, mandatarul a fost cu siguranţă prezent la proces. Este posibil ca, nefiind prezent în momentul strigării cauzelor în care era mandatat, să fi restrigat cauzele la sfârşitul şedinţei de judecată, conform dispoziţiilor art. 101 alin. (13) din ROI în vigoare la data respectivă. La vremea respectivă nu se preciza în încheierea de şedinţă apelul repetat făcut în cauză.
Referitor la acuzaţia că prin calificarea juridică dată cauzelor l-aş fi exonerat de plata taxelor judiciare de timbru pe B. arăt că în toate cauzele au fost plătite taxele judiciare de timbru datorate legal. Mai mult, conform calificărilor iniţiale date de judecătorul de serviciu, dl. Babiuc ar fi trebuit să plătească pentru fiecare din cele 69 de dosare, o taxă de timbru de 183.000 RON vechi. Conform calificării juridice date de către mine, taxele de timbru pe care a trebuit să le plătească au fost mult mai mari, ajungându-se şi la taxe de 3 - 4 milioane RON vechi într-un dosar.
Referitor la acuzaţia că, în toate cele 69 de dosare grefiera PPPPPP. ar fi încheiat procese-verbale prin care ar fi atestat în fals că s-a deplasat la domiciliile pârâţilor pentru comunicarea hotărârilor, menţionez că astfel de procese-verbale au fost încheiate numai în cele 12 dosare în care mandatar a fost LLLLL., în condiţiile pe care le-a relatat martora în faţa instanţei de apel, iar în toate celelalte cauze comunicarea hotărârilor s-a făcut de către agenţii procedurali, iar, nicidecum de către grefiera PPPPPP..
În legătură cu acuzaţia că, în mod repetat, am dispus citarea la domicilii fictive, astfel încât pârâţii să nu cunoască în realitate de existenţa proceselor, menţionez că nu a exista nicio asemenea situaţie, iar referitor la cele două situaţii menţionate exemplificativ în rechizitoriu, vizându-i pe HHHH. şi JJ., arăt că Postolache nu a fost parte în niciun proces, dânsul fiind doar audiat ca martor în timpul urmăririi penale cu privire la dosarul nr. x/2005 în care parte era IIII., care a fost legal citat.
În ceea ce îl priveşte pe JJ. acesta a fost citat corect la domiciliul din Rădăuţi, str. x A, astfel cum rezultă din înscrisurile pe care le-am consultat în vederea pregătirii acestei audieri. Această adresă figura ca fiind domiciliul acestei persoane în propria declaraţie dată în cauză.
Arăt că în cele 58 de dosare finalizate la primul termen de judecată procedura de citare s-a realizat de către Serviciul Registratură al Judecătoriei Rădăuţi fără niciun fel de implicare din partea mea ca judecător al cauzelor, iar în restul de 11 cauze, în care am constatat existenţa unor semne de întrebare privind domiciliul real al pârâţilor am dispus refacerea procedurii de citare prin afişare la uşa instanţei, iar nicidecum prin comunicarea la nişte adrese fictive.
Referitor la 65 de dosare se menţionează că nu există şi nu au fost solicitate de către mine extrase de carte funciară şi planuri de situaţie a terenurilor. La vremea respectivă nu era nicio dispoziţie legală care să impună depunerea unor asemenea înscrisuri şi niciodată, absolut în nicio altă situaţie similară, nu am solicitat depunerea la dosar a unor asemenea documente. Toate terenurile figurau în antecontractele de vânzare cumpărare ca terenuri arabile în baza titlurilor de proprietate ataşate acestor antecontracte.
Referitor la faptul că în 56 de dosare nu ar exista documente care să ateste dreptul exclusiv de proprietate al promitentului vânzător, menţionez că în 30 dintre acestea înscrisurile existente demonstrau indubitabil dreptul exclusiv de proprietate al promitenţilor vânzători, iar în celelalte 26 de dosare se ridica practic problema de drept a vânzării bunului indiviz, problemă care nu avea o soluţionare legală, dar doctrina şi jurisprudenţa erau practic unanime în a considera valabile astfel de vânzării sub condiţie rezolutorie.
În legătură cu 5 dosare se menţionează că antecontractele de vânzare cumpărare ar fi fost falsificate şi eu ar fi trebuit să observ aceasta (dosarele nr. x, 1496, 1497, 2207 şi 5063 din 2005).
Nu ştiu ce să dezvolt la această acuzaţie pentru că nu se spune în ce ar fi constat acele falsuri, dar şi dacă ar fi existat aspecte care puteau conduce la o eventuală nulitate absolută sau relativă nu aş fi putut invoca din oficiu aceste nulităţi, ci numai dacă aş fi fost sesizat prin cereri reconvenţionale.
Mai mult decât atât, în două cazuri pârâtul a fost prezent sau reprezentat la judecată şi a recunoscut expres încheierea antecontractelor, iar într-o altă situaţie un pârât a recunoscut ulterior încheierea antecontractului.
În 4 dosare, respectiv nr. 2683, 2685, 2698 şi 5068 din 2005 s-a susţinut că nu puteam admite acţiunile întrucât antecontractele nu erau semnate de către promitenţii vânzători. Precizez că antecontractul de vânzare cumpărare era reglementat la vremea respectivă, ca şi în prezent, ca un act care se poate încheia valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, înscrisul sub semnătură privată fiind necesar doar sub aspect probatoriu. În funcţie de circumstanţele cauzei puteam decide şi în lipsa unei semnături că, în realitate, s-a încheiat un acord de voinţă în sensul promisiunii vânzării. De altfel, în cazurile pârâţilor YYY. şi AAAA. aceştia au recunoscut expres încheierea antecontractelor.
În 4 dosare, respectiv 2695, 5061, 5063 şi 5065 din 2005 se susţine că nu am observat că preţul vânzării a fost inserat cu un alt instrument scriptural. Arăt că acest aspect nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte legalitatea unui act juridic, teoretic un act putând fi scris parţial cu un instrument şi parţial cu alt instrument. Fără îndoială că acest aspect putea avea o anumită relevanţă într-o eventuală cerere reconvenţională în care să se conteste preţul stipulat, dar nu a fost cazul.
În două situaţii, şi anume în dosarele 5062 şi 5074 din anul 2005 se arată că aş fi pronunţat nelegal hotărârile judecătoreşti întrucât nu erau depuse la dosar titluri de proprietate care să ateste dreptul de proprietate al promitenţilor vânzători. În dosarul 5062 am pronunţat hotărârea având în vedere titlul de propietare nr. 536/1994 care era menţionat expres în certificatul de moştenitor nr. x/11.03.2002 document depus la dosar. În dosarul x/2005 reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea promitentului vânzător era mai presus de orice îndoială întrucât a fost făcută printr-o hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr. 1204/07.03.1996 a Judecătoriei Rădăuţi.
În alte 2 dosare, 5067 şi 5082 din anul 2005 se afirmă că în mod nelegal am dat eficienţă juridică unor antecontracte de vânzare cumpărare nedatate. Nu exista şi nu există nicio dispoziţie legală în acest sens.
În dosarul x/2005 sunt acuzat că am admis acţiunea în mod nelegal întrucât nu era stipulat preţul vânzării. Lipsa preţului vânzării este un impediment absolut, dar numai în cazul contractelor de vânzare cumpărare şi oricum pârâtul prin mandatar, a confirmat în faza de urmărire penală primirea preţului indicat de către reclamant în cererea de chemare în judecată.
(…) Nu mai ţineam minte, dar mi-am amintit văzând actele dosarului că B. a fost prezent la termenele de judecată când a venit şi mandatarul LLLLL.. Cu siguranţă, însă, menţiunile făcute de grefierul de şedinţă cu privire la prezenţa sau absenţa dlui. Babiuc sunt în totală concordanţă cu realitatea.
(…) Arăt că pentru 10-15 antecontracte de vânzare cumpărare, dl. Babiuc se subrogase în drepturile promitentului cumpărător iniţial, numitul YY., iar acesta a avut pe rolul Judecătoriei Rădăuţi aproximativ 100 de acţiuni cu antecontracte absolut identice cu cele 10-15 preluate de B. şi judecate de mine. Dintre acţiunile promovate de YY. câteva le-am judecat şi eu şi le-am admis.
La data de 4 martie 2005 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a fost înregistrat dosarul nr. x/2005 având ca obiect constatare vânzare cumpărare, cererea de chemare în judecată fiind formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu: VV., WW., XX.- pct. 1; YY. şi ZZ. pct. 2; AAA. şi BBB. - pct3; CCC. - pct. 4; JJ. - pct. 5; DDD. - pct. 6; UUU.- pct. 7; VVV. pct. 8; EEE.- pct. 9; FFF. - pct. 10; GGG. - pct. 11, HHH. şi III. pct. 12; JJJ.- pct. 13; KKK.- pct. 14; LLL. pct. 15; MMM. - pct. 16; NNN. - pct. 17; OOO., PPP. şi QQQ.- pct. 18; RRR. - pct. 19; SSS.- pct. 20; TTT.- pct. 21 .
Reclamantul B. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare încheiat cu pârâţii menţionaţi anterior, invocând faptul că au fost încheiate cu aceştia, direct sau prin mandatarii lor, antecontracte de vânzare-cumpărare prin care pârâţii şi-au asumat obligaţia de a-i vinde suprafeţele de teren. A solicitat ca, în cazul în care se va admite acţiunea, să se dispună şi intabularea dreptului de proprietate în Cartea funciară.
Dosarul a fost repartizat judecătorului A., primul termen de judecată fiind stabilit la 4 aprilie 2005.
La data de 7 martie 2005, la cererea reclamantului, inculpatul A. a preschimbat termenul pentru data de 22 martie 2005, cu citarea pârâţilor .
Prin încheierea din 22 martie 2005, inculpatul A. a dispus disjungerea capetelor de cerere urmând a fi constituit câte un dosar pentru fiecare dintre pârâţi . şi a pronunţat 21 de sentinţe civile prin care a admis acţiunile formulate de reclamantul B., constatând că acesta a dobândit prin cumpărare de la pârâţi dreptul de proprietate asupra unor suprafeţe de teren şi a dispus intabularea dreptului de proprietate, astfel:
1. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 853/22.03.2005, în care reclamant a fost B. şi pârâţii VV., WW. şi XX., părţile au fost citate. Din dovada de citare rezultă că pârâta VV. a semnat personal citaţia pentru termenul din 22.03.2005, precum şi hotărârea, care a fost comunicată tuturor părţilor .
În cursul urmăririi penale, martora XX. a declarat că împreună cu VV., mama sa, care a decedat în anul 2009 şi WW., fratele ei, i-au vândut lui YY. o suprafaţă de teren, pentru care au primit preţul şi nu au primit citaţie sau hotărâre de la Judecătoria Rădăuţi, dar nu au nicio pretenţie de la YY. sau B. . Curtea de apel a arătat că audierea în faţa instanţei nu a mai fost posibilă având în vedere vârsta şi starea de sănătate a martorei.
2. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 856/22.03.2005, iar pârâţii YY. şi ZZ. au fost citaţi şi li s-a comunicat hotărârea, semnând de primire fratele pârâtului .
3. În dosarul nr. x/2005, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 857/22.03.2005, iar din dovezile de citare reiese că pârâţii AAA. şi BBB. au fost citaţi şi rezultă că li s-a comunicat hotărârea pronunţată în cauză, la domiciliu .
În cursul urmăririi penale martorul AAA. a declarat că împreună cu sora sa, BBB., au vândut un teren arabil situat în Rădăuţi, şi-a recunoscut semnătura pe contractul de vânzare-cumpărare datat octombrie 2001, precizând că nu-i cunoaşte pe martorii menţionaţi în contract şi că nu are pretenţii de la B. .
Martora BBB. a arătat că îşi recunoaşte semnătura de pe contract, dar că nu a primit suma de 18 mil ROL trecută în contract, ci aproximativ 14 mil ROL, însă nu are nicio pretenţie. A mai declarat că, după câţiva ani a primit citaţie de la Judecătoria Rădăuţi, dar nu s-a prezentat la proces .
Audiat de instanţa de fond, martorul AAA. a declarat că împreună cu sora sa a vândut un teren numitului JJJJJJJJJ. care i-a spus să încheie un contract din care să rezulte ca şi cumpărător inculpatul B., a semnat aceste înscrisuri şi a primit citaţie şi hotărârea de la Judecătoria Rădăuţi. A explicat diferenţele faţă de declaraţia de la urmărire penală prin faptul că a găsit ulterior aceste înscrisuri printre documentele personale şi a precizat că nu se consideră prejudiciat în vreun fel .
4. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 858/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul CCC. a fost citat şi i s-a comunicat hotărârea, la domiciliu .
Persoana nu a fost identificată şi nici audiată de către organele de urmărire penală.
5. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, format de asemenea, prin disjungere, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 859/22.03.2005, iar din actele dosarului reiese că pârâtul JJ. a fost citat şi i s-a comunicat hotărârea, ambele fiind afişate la domiciliu .
Audiat în cursul urmăririi penale, la data de 18.11.2008, în calitate de persoană vătămată, JJ. a declarat că împreună cu soţia au vândut teren lui YY., au primit banii pe care soţia i-a depus în parte la FFFFFFFFF. şi o altă parte au împărţit-o celor trei fiice. A mai menţionat că nu a semnat niciun contract cu B., nu a fost citat niciodată la Judecătoria Rădăuţi şi se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza ulterior .
Tot la urmărire penală, la data de 08.07.2014, persoana civilă JJ. a declarat că în urmă cu mai mulţi ani a venit la el B. pentru a-i vinde teren în suprafaţă de 30 de ari şi a primit 600 RON, deşi în antecontract scrie că a încasat 1200 RON, a primit citaţia de la judecătorie şi hotărârea, arătând că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza ulterior .
În faţa instanţei nu s-a prezentat pentru a da detalii cu privire la contradicţiile dintre cele două declaraţii, condiţii în care Înalta Curte consideră că cea de a doua declaraţie reflectă adevărul întrucât se coroborează cu actele dosarului civil nr. x/2005.
6. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 860/22.03.2005, iar din actele dosarului reiese că pârâtul DDD. a fost citat şi i s-a comunicat hotărârea, proceduri realizate prin afişare la domiciliul pârâtului .
În cursul urmăririi penale, martorul DDD. a declarat că a vândut o suprafaţă de teren lui YY. şi a primit banii pe acesta, încheind un contract. A arătat că îşi recunoaşte semnătura de pe contractul prezentat de organele de urmărire penală, dar nu ştie în ce împrejurări a semnat acel act. Nu a ştiut de procesul de la Judecătoria Rădăuţi, nu a primit citaţie, însă, a primit sentinţa la domiciliu .
7. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 861/22.03.2005, iar din dovada de citare rezultă că procedura de citare s-a realizat cu pârâta UUU., prin afişare la domiciliu, sentinţa fiindu-i comunicată la domiciliu prin afişare .
Audiată în cursul urmăririi penale, UUU. a arătat că a deţinut 1,92 ha teren în Rădăuţi din care a vândut, în anul 2002, o suprafaţă de 6 ari teren unei persoane din Suceava, în anul 2001 a vândut 0,24 ha teren unei alte persoane, iar 0,42 ha teren la locul "între sanţuri" şi 0,77 ha teren la locul "la barieră" i-a vândut lui YY., de la care a aflat că i le-a vândut lui B.. A mai menţionat că, în cursul anului 2005, a primit citaţie de la Judecătoria Rădăuţi însă nu s-a prezentat şi, apoi, a primit o hotărâre care atesta că i-a vândut lui B. 0,42 ha teren .
8. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 862/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul VVV. a fost citat, citaţia fiind semnată de soţie, care a semnat şi dovada de comunicare a hotărârii .
În faza de urmărire penală, numita KKKKKK., soţia pârâtului a declarat că acesta a decedat la 8 aprilie 2005, că, în 2003, a vândut prin contract notarial numitului YY. suprafaţa de 1,08 ha, nu-l cunoaşte pe inculpatul B., însă nu are nicio pretenţie .
9. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 863/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta EEE. a semnat dovezile de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a hotărârii, la rubrica destinatar .
Numita EEE. a decedat între anii 2005-2006, conform declaraţiei ginerelui acesteia, martorul LLLLLL., care a mai precizat că are cunoştinţă de vânzarea unui teren lui YY., a recunoscut semnătura soacrei sale şi semnătura sa, în calitate de martor, de pe înscrisul intitulat contract de vânzare cumpărare, menţionând că soacra sa a primit citaţie de la Judecătoria Rădăuţi .
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul LLLLLL. nu a fost audiat, acesta decedând la data de 13.06.2017, conform fişei DEPABD .
10. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 864/22.03.2005, din dovada de citare rezultă că procedura de citare s-a realizat prin afişare, la domiciliu, cu pârâta FFF., iar dovada comunicării sentinţei este semnată la rubrica destinatar .
Persoana nu a fost identificată şi audiată în cursul urmăririi penale.
Martorul MMMMMM. a declarat că este cumnatul lui FFF. care a decedat la data de 20.07.2005 şi a menţionat că a avut loc un schimb de terenuri între FFF. şi B., fiind de faţă .
11. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 865/22.03.2005, iar din actele dosarului reiese că citarea şi comunicarea hotărârii au avut loc la domiciliul pârâtei GGG., prin afişare .
În cursul urmăririi penale, persoana vătămată GGG. a arătat că a deţinut o suprafaţă de 1,34 ha în Rădăuţi, la locul numit Plop, i-a vândut lui YY. suprafaţa de 1,03 ha, primind preţul la data semnării convenţiei, nu a primit citaţie de la Judecătoria Rădăduţi, ci doar sentinţa .
12. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 866/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul III. a fost citat şi procedura s-a realizat prin afişare, la domiciliu, ca şi comunicarea hotărârii, iar dovada de citare cu pârâtul HHH. s-a întors cu menţiunea decedat .
În cuprinsul hotărârii s-a reţinut că III. este moştenitorul lui HHH..
Audiat fiind, III. a declarat că au vândut 0,59 ha teren în locul numit "Plop" lui YY. prin act notarial, iar, ulterior, a fost contactat de B. care i-a cerut să încheie un contract cu el întrucât cumpărase terenul de la Huţuleac, aspect cu care a fost de acord şi a semnat un contract cu inculpatul .
13. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 867/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pentru pârâta JJJ. citaţia a fost semnată de fratele acesteia, care a semnat şi dovada comunicării hotărârii .
În cursul urmăririi penale, fiind audiată în calitate de martor, JJJ. a declarat că l-a contactat pe B. pentru a-i vinde un teren, convenţia de vânzare nu este semnată de ea şi nu mai reţine când a primit banii pentru teren sau câţi bani a încasat, nu a primit vreo citaţie de la judecătorie, nu se consideră prejudiciată şi nu are pretenţii de la B. .
14. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 868/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul KKK. a fost citat, semnând fiul, DDDDDD., care a semnat şi dovada de comunicare a hotărârii .
Martorul DDDDDD., secretar al Primăriei Satu Mare, judeţul Suceava, a declarat că este fiul lui KKK. şi are cunoştinţă că acesta a vândut o suprafaţă de 3000 mp teren inculpatului B. care a spus tatălui său şi altor vânzători că vor fi chemaţi ulterior în instanţă .
În faţa instanţei, martorul DDDDDD. a declarat că JJJ. este sora lui şi este real că s-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren în anul 2005, iar aceasta şi tatăl ei au fost acţionaţi în judecată de B. pentru constatarea vânzării şi intabularea dreptului de proprietate .
Martorul DDDDDD. a menţionat că mai mulţi locuitori ai comunei au solicitat adeverinţe, în anul 2005, care atestau faptul că aveau teren în proprietate, adeverinţe pe care le-a semnat el şi primarul KKKKKKKKK.. A mai arătat că punerea în posesie a acestora s-a făcut în baza registrului agricol şi a probei cu martori în instanţă, conform Legii 18/1991 .
15. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 869/22.03.2005, nu s-a realizat procedura de citare cu pârâtul LLL., însă din sentinţă rezultă că a fost prezent în instanţă şi a fost de acord cu acţiunea reclamantului, iar hotărârea a fost comunicată la Primăria Rădăuţi şi la uşa instanţei .
În faza de urmărire penală, LLL. a declarat că, în anul 2005, a vândut lui B., pe care l-a cunoscut prin intermediul lui AAAA., 1 ha teren extravilan situat în Rădăuţi, a primit preţul de 40 mil. ROL şi a încheiat un contract de vânzare cumpărare pe care nu-l mai deţine. A mai relatat că a fost la Judecătoria Rădăuţi în legătură cu titlul de proprietate şi nu se consideră prejudiciat .
La instanţă, în calitate de martor, LLL. şi-a recunoscut semnătura de pe înscrisurile olografe din dosarul de urmărire penală şi a relatat că tatăl său a vândut un hectar de teren extravilan printr-un intermediar, AAAA., şi a primit preţul care era preţul pieţei la acel moment, nu a suferit vreun prejudiciu. A făcut referire la procura pe care tatăl lui i-a dat-o pentru a se ocupa de tranzacţia în legătură cu terenul .
16. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 870/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta MMM. a solicitat în scris respingerea acţiunii şi să i se comunice cererea de chemare în judecată, fiind prezentă la termenul de judecată .
În faza de urmărire penală, la data de 10.12.2008, MMM. a relatat că a vândut un teren extravilan situat în Rădăuţi lui YY. printr-un act sub semnătură privată/chitanţă de mână, a primit preţul, a fost citată la Judecătoria Rădăuţi într-un dosar în care reclamant era B., s-a prezentat la proces, a luat cunoştinţă de obiectul dosarului şi a adus la cunoştinţa instanţei că a vândut terenul lui Huţuleac. A declarat că nu a fost prejudiciată şi nu are nicio pretenţie .
În cursul cercetării judecătoreşti, reaudierea nu a fost posibilă, intervenind decesul pârâtei la data de 03.09.2011, conform fişei DEPABD .
17. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 871/22.03.2005, iar din actele dosarului reiese că pârâtul NNN. a fost citat, procedură care s-a realizat prin afişare la domiciliu, ca şi comnicarea hotărârii. La dosarul cauzei există o procură dată de NNN. lui NNNNNN. pentru a vinde terenul de 3400 mp, cui va crede de cuviinţă .
Martorul NNNNNN. a declarat în faza de urmărire penală că a avut procură de la pârât să se ocupe de terenurile acestuia .
18. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 872/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâţii au fost OOOOOO. - care a semnat citaţia personal, PPP. - pentru care dovada de citare s-a întors cu menţiunea decedat şi OOO. - pentru care citaţia a fost afişată la domiciliu. Hotărârea a fost comunicată lui OOOOOO. şi OOO., prin afişare la domiciliu. La dosar se află procurile notariale prin care OOOOOO. şi OOO. îl împuternicesc pe PPP. să vândă terenurile arabile situate în Rădăuţi .
Audiată în cursul urmăririi penale, OOOOOO. a relatat că i-a dat procură fratelui ei, PPP. care a vândut terenuri lui YY., menţionând că nu a fost citată la proces. La rândul său, OOO. a declarat că nu a încheiat niciun contract de vânzare cumpărare, în perioada 2004-2009, cu privire la vreun teren şi că nu-l cunoaşte pe inculpatul Babiuc, însă a precizat că i-a dat procură notarială fratelui ei, pentru a se ocupa de valorificarea moştenirii, după decesul mamei lor .
19. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 873/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul RRR. a decedat, acţiunea fiind exercitată împotriva moştenitorului său CCCCCC., citarea la termen şi comunicarea hotărârii fiind îndeplinite prin afişare la domiciliul acestuia din urmă .
În acord cu prima instanţă, se constată că această persoană nu a fost identificată şi nici audiată de organele de urmărire penală.
20. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 874/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta SSS. a fost citată, citaţia fiind semnată de fiica pârâtei, iar hotărârea a fost comunicată la domiciliu prin afişare .
În acord cu prima instanţă, se constată că această persoana nu a fost identificată şi nici audiată de organele de urmărire penală.
21. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 875/22.03.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul TTT. nu a fost citat şi comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la uşa instanţei .
Această persoană nu a fost identificată şi nici audiată de către organele de urmărire penală.
La data de 26 aprilie 2005 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a fost înregistrat dosarul nr. x/2005, repartizat judecătorului A., având ca obiect executare antecontract de vânzare cumpărare, acţiunea fiind formulată de către reclamantul WWW. în contradictoriu cu pârâţii XXX.- pct. 1; YYY. - pct. 2; ZZZ. - pct. 3; AAAA. - pct. 4; BBBB. - pct. 5; BBBBBB. - pct. 6; CCCCCC. - pct. 7; CCCC. - pct. 8; DDDD. - pct. 9; KKK. - pct. 10; EEEE. - pct. 11; FFFF. - pct. 12; GGGG. - pct. 13; HHHH. - pct. 14; IIII. - pct. 15; JJJJ. - pct. 16; KKKK. - pct. 17; LLLL. - pct. 18; MMMM. - pct. 19; NNNN. - pct. 20; OOOO. - pct. 21; PPPP. - pct. 22; QQQQ. - pct. 23; RRRR. - pct. 24 şi SSSS. - pct. 25.
În acţiune, WWW. a precizat că pârâţii au încheiat antecontractele cu B., iar ulterior a încheiat cu acesta din urmă o convenţie prin care s-a subrogat în toate drepturile dobândite de Babiuc prin încheierea antecontractelor .
La dosar există procura prin care B. îl împuterniceşte pe WWW. să îl reprezinte la Judecătoria Rădăuţi, Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava şi în orice instanţă judecătorească de orice grad în procesul ce face obiectul dosarului civil nr. x/2005 - fila x d.u.p.
La primul termen de judecată din 23 mai 2005 s-a prezentat WWW. care a precizat că nu a formulat acţiunea în nume propriu, ci ca mandatar al reclamantului B. şi a depus procura de reprezentare. Au mai răspuns pârâţii YYY., CCCCCC., JJJJ., PPPP., AAAA. şi DDDD.. Instanţa a dispus disjungerea capetelor de cerere şi s-au format 25 de dosar distincte, câte unul pentru fiecare dintre pârâţi, iar acţiunile civile au fost soluţionate prin admiterea lor, astfel:
1. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1521/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul XXX. a fost citat, citaţia este semnată de ZZZZZ. - soţie, iar comunicarea hotărârii este semnată la rubrica destinatar .
În faza de urmărire penală, audiat în calitate de martor, XXX., a declarat că nu a avut teren în zona în care s-a construit fabrica UU., nu a vândut teren şi nu îl cunoaşte pe inculpatul B., însă, ginerele său AAAAAA., decedat în 2005 a vândut teren în acea zonă, amintindu-şi că a fost cu ginerele său la un notar. A mai arătat că nu a fost citat şi semnăturile de la rubrica vânzător nu-i aparţin .
Prima instanţă a constatat prin încheierea din 6 septembrie 2021 imposibilitatea obiectivă de audiere nemijlocită a martorului având în vedere starea sa de sănătate şi vârsta înaintată şi a menţionat aplicarea art. 381 alin. (7) C. proc. pen.. .
Înalta Curte constată că nu există probe care să demonstreze că inculpatul A. a avut ştiinţă despre circumstanţele în care s-a încheiat convenţia privind terenul, iar din dosarul civil reiese că pârâtul a fost citat, pe dovada de citare apare că a semnat soţia acestuia şi pe dovada de comunicare a sentinţei sunt consemnate seria şi numărul de buletin ale pârâtului, similare celor ce apar în copia actului de identitate de la dosar.
2. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1528/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pe dovada de citare apare menţiunea că pârâtul YYY. a semnat la destinatar, în încheierea de şedinţă este consemnată prezenţa pârâtului, iar comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la domiciliu .
În cursul urmăririi penale, audiat în calitate de martor, YYY. a declarat că a vândut terenul, pe care îl moştenea de la bunicul său, numitului B., a participat la o şedinţă de judecată împreună cu alte persoane, fiind întrebat dacă e de acord cu această vânzare răspunzând afirmativ, ca de altfel toţi cei care au fost prezenţi în instanţă la acel termen de judecată .
Înalta Curte reţine depoziţia martorului în condiţiile în care contractul de vânzare cumpărare nu este semnat la rubrica vânzător, dar din sentinţă rezultă prezenţa pârâtului în faţa instanţei civile unde a recunoscut realitatea tranzacţiei.
Conform verificărilor efectuate de prima instanţă, martorul YYY. a decedat pe parcursul procesului penal, la 24.04.2017, relaţii obţinute de la DEPAB .
3. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1528/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul ZZZ. a semnat dovada de îndeplinire a procedurii de citare şi dovada de comunicare a hotărârii .
Organele de urmărire penală nu l-au audiat pe ZZZ., iar în privinţa acestei vânzări, martorul M., vecin cu ZZZ., a declarat că a semnat, în calitate de martor, o convenţie de vânzare-cumpărare a unui teren de 5000 mp de către ZZZ. .
În cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, martorul M. a relatat că menţine declaraţia de la urmărirea penală, a asistat, în calitate de martor, la vânzarea unui teren de 42 de ari, de către vecinul său ZZZ., unei persoane care nu era inculpatul B., ce s-a prezentat cu un notar pentru că vânzătorul era foarte în vârstă şi s-a plătit o sumă de bani pentru teren .
4. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1529/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul AAAA. a fost prezent în instanţă la termenul din 23.05.2005, fără a se nota poziţia sa procesuală şi din dovada de comunicare a hotărârii reiese că i-a fost comunicată la domiciliu, prin afişare .
5. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1530/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul BBBB. a fost citat la adresa din actul de identitate, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de secretară, iar din dovada de comunicare a hotărârii la domiciliu rezultă că a fost semnată de pârât .
În cursul urmăririi penale, audiat în calitate de martor, BBBB. a relatat că i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren, a primit citaţia emisă de instanţă şi hotărârea Judecătoriei Rădăuţi şi nu are nicio pretenţie întrucât a primit 3000 RON, ca preţ al vânzării, de la B. . În mod similar, în faţa primei instanţe, martorul a declarat că i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de 20 ari teren pentru care a primit preţul solicitat, ştia că se va promova o acţiune în instanţă, a primit citaţia şi hotărârea instanţei, a primit banii conveniţi ca preţ, care a fost unul corect. A precizat că nu a fost prejudiciat în vreun fel .
6. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1531/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul BBBBBB. a fost citat, a semnat la rubrica destinatar şi comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la domiciliu .
În cursul urmăririi penale, audiat în calitate de martor, BBBBBB. a declarat că i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de 1000 mp pentru care avea adeverinţă de la primărie, a fost citat la Judecătoria Rădăuţi şi nu se consideră prejudiciat .
În timpul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, martorul a arătat că i-a vândut inculpatului B. 10 ari de teren la preţul pieţei, s-a prezentat la notar pentru a încheia antecontract de vânzare-cumpărare întrucât avea o adeverinţă de la primărie cu privire la proprietatea terenului, a primit citaţia, însă nu mai reţine dacă şi o hotărâre judecătorească .
7. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1532/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul CCCCCC. a fost citat la adresa de domiciliu, citaţia fiind afişată. Pe dovada de comunicare a hotărârii apare că pârâtul a semnat personal . Din actele dosarului mai rezultă că a fost prezent la termenul din 23.05.2005, fără a fi consemnat cuvântul său în faţa instanţei.
În acord cu prima instanţă, se constată că această persoană nu a fost identificată şi nici audiată de către organele de urmărire penală.
8. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1533/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că s-a dispus citarea pârâtului CCCC. la domiciliu, citaţia fiind afişată, ca şi comunicarea hotărârii la domiciliu .
În acord cu prima instanţă, se constată că această persoană nu a fost identificată şi nici audiată de către organele de urmărire penală.
9. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1534/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pe dovada de citare a pârâtei DDDD. este menţionată o adresă incompletă, iar dovada de comunicare a hotărârii este semnată personal, fiind consemnată şi o serie de buletin . Din încheierea din data de 23.05.2005, reiese că pârâta a fost prezentă la termenul din 23.05.2005, fără a fi consemnate concluziile formulate în faţa instanţei.
În acord cu prima instanţă, se constată că această persoană nu a fost identificată şi nici audiată de către organele de urmărire penală.
10. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1535/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că procedura de citare s-a realizat cu pârâtul KKK. prin afişare la domiciliu şi dovada de comunicare a hotărârii este semnată la rubrica destinatar, fiind consemnate seria şi numărul de buletin .
Se constată că această persoană nu a fost identificată şi nici audiată de către organele de urmărire penală.
11. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1536/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta EEEE. a fost citată la o adresă incompletă, iar dovada de comunicare a hotărârii este semnată de soţul acesteia fiind menţionate seria şi numărul de buletin al pârâtei .
În cursul urmăririi penale, martora EEEE. a declarat că a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren care a fost al părinţilor şi care a rămas la fratele ei, EEEEEE., pentru că ea nu a putut să obţină titlul de proprietate, iar după decesul fratelui din anul 2005, a lucrat terenul şi a plătit impozitul în înţelegere cu cumnata sa. A mai arătat că a primit preţul şi că nu a primit citaţie de la Judecătoria Rădăuţi şi niciun alt act .
Martora a decedat, la data de 08.12.2018, potrivit fişei DEPAB, la data de 08 decembrie 2018 .
12. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1537/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că, pentru pârâtul FFFF. (decedat în cursul judecăţii, conform menţiunilor din sentinţă), a semnat dovada de citare soţia FFFFFF. (moştenitoarea împotriva căreia s-a exercitat în continuare acţiunea), aceasta semnând şi dovada de comunicare a hotărârii . Pârâta s-a prezentat la termen şi a solicitat admiterea acţiunii.
În acord cu prima instanţă, se constată că FFFFFF. nu a fost identificată şi nici audiată în cursul urmăririi penale.
13. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1538/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta GGGG. a semnat citaţia la rubrica destinatar şi comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la domiciliu .
În cursul urmăririi penale, martora GGGG. a declarat că a moştenit un teren de 1 ha de la părinţii ei, pe care îl deţinea în baza unui titlu emis pe numele său, teren pe care l-a vândut lui B. cu 10.000 RON şi nu se consideră păgubită .
Prima instanţă, la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2021 a constatat imposibilitatea obiectivă de reaudiere a martorei, fiind aplicate dispoziţiile art. 381 alin. (7) C. proc. pen.
14. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1539/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că citarea pârâtului HHHH. s-a realizat prin afişare la Primăria Satu Mare, jud. Suceava şi comunicarea hotărârii către acesta s-a îndeplinit prin afişare la domiciliul indicat în sentinţă .
În acord cu prima instanţă, se constată că HHHH. nu a fost identificat şi nici audiat în cursul urmăririi penale.
15. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1540/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că citarea pârâtului IIII. şi comunicarea hotărârii s-au îndeplinit prin afişare la domiciliu .
Numitul IIII. a decedat în cursul anului 2010, iar martorul HHHH. a arătat că este fratele pârâtului şi are cunoştinţă că acesta a vândut un teren inculpatului B.. A mai declarat că părinţii lor i-au donat terenul lui IIII., fapt cu care el şi sora lor, LLLLLLLLL. au fost de acord, ultimii doi semnând ca martori antecontractul încheiat cu B. .
16. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1541/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta JJJJ. a avut cunoştinţă de dosar, a fost citată şi i-a fost comunicată hotărârea la domiciliu. Pârâta a fost prezentă la termenul din 23.05.2005 .
La data de 30.05.2011, martora JJJJ. a decedat, conform fişei DEPAB - fila x d. prima inst.
17. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1542/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că dovada de citare a pârâtului KKKK. cuprinde menţiunea că a fost semnată de socru şi comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare la domiciliu .
Din actele dosarului civil rezultă că, în anul 2007, s-a realizat o îndreptare de eroare materială cu privire la prenumele pârâtului, dar Înalta Curte consideră că actele datând din 2007 exced perioadei presupus infracţionale, vizate prin rechizitoriu (martie- octombrie 2005). Instanţa de apel reaminteşte că judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, potrivit art. 371 C. proc. pen..; obiectul judecăţii stabilit prin rechizitoriu nu poate fi depăşit.
În acord cu prima instanţă, se constată că organele de urmărire penală nu l-au identificat pe numitul KKKK. şi implicit nu l-au audiat în cursul urmăririi penale, ceea ce echivalează cu administrarea unui probatoriu incomplet în susţinerea acuzaţiei.
18. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1543/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că dovada de citare a pârâtului LLLL. cuprinde menţiunea că e semnată de mătuşă. La dosarul civil nu se află dovada de comunicare a hotărârii .
În acord cu prima instanţă, se constată că LLLL. nu a fost identificată şi nici audiată în cursul urmăririi penale.
19. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1544/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că procedura de citare cu pârâta MMMM. s-a îndeplinit prin afişare la domiciliu - fila x d.u.p., aidoma comunicării hotărârii .
În cursul urmăririi penale, martora MMMM. a declarat că, împreună cu sora ei, i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren şi a susţinut printre altele că nu se consideră prejudiciată de B. . În esenţă, aceleaşi aspecte relevante pentru prezenta cauză au fost relatate de martoră şi în prima instanţă, când a afirmat că am aflat că inculpatul Babiuc cumpără terenuri în zonă şi l-am contactat şi eu pentru a-i vinde terenul .
Ulterior, în cauza civilă s-a realizat o îndreptare de eroare materială privind suprafaţa de teren ce a făcut obiectul convenţiei, fiind pronunţată încheierea din 25.11.2005, activitate care însă excede acuzaţiei formulate de procuror şi perioadei presupus infracţionale stabilite prin actul de sesizare a instanţei (martie- octombrie 2005). Înalta Curte reaminteşte că cercetarea judecătorească se limitează la obiectul judecăţii astfel cum este definit de dispoziţiile 371 C. proc. pen.. (faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei).
20. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1545/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că atât citarea, cât şi comunicarea hotărârii s-au realizat cu pârâta NNNN., la adresa de domiciliu .
În cursul urmăririi penale, NNNN. nu a fost audiată deoarece, potrivit declaraţiei martorului HHHHHH., fiul acesteia, suferă de Alzheimer.
Prima instanţă, la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2021 a constatat imposibilitatea obiectivă de reaudiere a martorului HHHHHH., fiind aplicate dispoziţiile art. 381 alin. (7) C. proc. pen.
21. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1546/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că citarea şi comunicarea hotărârii au avut loc la domiciliul pârâtului OOOO., prin afişare .
În cursul urmăririi penale, martorul OOOO. a declarat că i-a vândut inculpatului B., cumnatul său, o parcelă de teren şi nu ştie dacă a primit citaţie sau comunicarea hotărârii .
În faţa instanţei de judecată, martorul a precizat că menţine declaraţia din cursul urmăririi penale, că a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren agricol în zona localităţii Satu-Mare, nu mai reţine dacă a încheiat un contract notarial sau doar sub semnătură privată, nu a fost citat la Judecătoria Rădăuţi şi nici nu i-a fost comunicată vreo hotărâre judecătorească. A mai arătat că preţul primit a fost unul corect şi nu se consideră prejudiciat .
22. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1547/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul PPPP. a semnat la rubrica destinatar şi hotărârea i-a fost comunicată prin afişare la domiciliu . Pârâtul a fost prezent la termenul din 23 mai 2005, conform celor consemnate în partea introductivă a sentinţei.
Audiat în cursul urmăririi penale, PPPP. a declarat că a deţinut un teren, moştenire de la bunica lui CCCCCCCCC., pe care l-a vândut inculpatului B., a primit suma de 1300 RON şi nu se consideră păgubit, precizând că a fost chemat în instanţă la Judecătoria Rădăuţi .
Instanţa de apel constată că s-a constituit parte civilă, în cauză, fiul pârâtului, numitul HH. care a menţionat că semnătura de pe convenţia de vânzare din 15.04.2005 aparţine tatălui său, dar suma de bani trecută nu este reală, pentru că tatăl său nu a primit 50 mil. ROL, ci 2500 RON, motiv pentru care a apreciat că tatăl său a fost înşelat prin faptul că i s-a oferit o sumă de bani mult mai mică faţă de cea reală a terenului vândut .
23. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1548/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă, în legătură cu pârâtul QQQQ., că dovada de îndeplinire a procedurii de citare este semnată cu menţiunea că a primit fiul acestuia, MMMMMMMMM. şi comunicarea hotărârii s-a realizat prin afişare, la adresa de domiciliu .
Similar cu cele declarate la urmărire penală la datele de 20.11.2012 şi 08.07.2014, în faţa instanţei de fond, martorul QQQQ. a arătat că i-a vândut inculpatului Babiuc o suprafaţă de teren de 50 de ari, la preţul pieţei din acel moment, că s-a prezentat la notar şi a încheiat un contract în acest sens, nu a primit nicio citaţie şi nicio hotărâre de la Judecătoria Rădăuţi .
24. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1549/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că atât procedura de citare, cât şi comunicarea hotărârii s-au realizat cu pârâtul RRRR. prin afişare, la domiciliul acestuia .
În acord cu prima instanţă, se constată că RRRR. nu a fost identificat şi nici audiat în cursul urmăririi penale.
25. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1550/23.05.2005, iar din actele dosarului rezultă că citarea şi comunicarea hotărârii s-au realizat cu pârâtul SSSS. la domiciliul acestuia, prin afişare .
În cursul urmăririi penale, audiat în calitate de martor, SSSS. a declarat că a vândut un teren inculpatului B., a fost citat în instanţă dar nu s-a prezentat, a primit sentinţa acasă şi nu se consideră prejudiciat .
Prima instanţă a constatat imposibilitatea audierii martorului din motive medicale, conform procesului-verbal întocmit de organele de poliţie .
Înalta Curte mai reţine, în baza materialului probator administrat în cursul procesului că, la data de 20 septembrie 2005, pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a fost înregistrat dosarul nr. x/2005, repartizat judecătorului A., având ca obiect executare antecontract de vânzare cumpărare, acţiunea fiind formulată de către B. în contradictoriu cu pârâţii YY. - pct. 1; TTTT. - pct. 2; TTTTT. - pct. 3; VVVV. - pct. 4; UUUU. - pct. 5; FF. - pct. 6; WWWW. - pct7; LLL. - pct. 8; AAAA. - pct. 9; XXXX. - pct. 10; RRR. - pct. 11 şi YYYY. - pct12 .
Primul termen de judecată stabilit la data de 18 octombrie 2005, a fost preschimbat pentru 30 septembrie 2005, la cererea reclamantului B., formulată la 26.09.2005 .
La termenul de judecată fixat la 30.09.2005, reclamantul a completat acţiunea în sensul că a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic şi cu pârâţii ZZZZ. - pct. 1, AAAAA. - pct. 2, BBBBB. pct. 3, CCCCC. - pct. 4, II. - pct5, DDDDD. - pct. 6, EEEEE. - pct. 7, FFFFF. - pct. 8, GGGGG. - pct. 9, HHHHH. - pct. 10, IIIII. - pct. 11, JJJJJ. - pct. 12 şi KKKKK. - pct. 13 .
La termenul din 30.09.2005, reclamantul B. a precizat acţiunea în sensul ca pentru capătul de cerere referitor la pârâtul YY. să fie citate ca pârâte RRRRR. şi QQQQQ., prin mandatar RRRRR. pentru suprafaţa de 29.700 mp. (pentru termenul din 30.09.2005 fusese citat YY.).
La 30 septembrie 2005, prin încheiere s-a dispus disjungerea capetelor de cerere şi s-au constituit 25 de dosare, unul pentru fiecare pârât şi, la acelaşi termen, s-au pronunţat hotărâri de admitere a acţiunii formulate de reclamantul B., astfel:
1. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2828/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtele RRRRR. şi QQQQQ., prin mandatar RRRRR. au fost citate prin afişare la domiciliu, iar hotărârea le-a fost comunicată în acelaşi mod .
Potrivit antecontracului de vânzare cumpărare aflat în dosarul civil, numitul YY. a cumpărat teren agricol de la RRRRR. şi QQQQQ., prin mandatar RRRRR.. În cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, martorul YY. a declarat că a vândut mai multe hectare de teren în zona localităţii Rădăuţi inculpatului B., semnând contracte sub semnătură privată, însă nu a primit banii în totalitate, a fost citat la Judecătoria Rădăuţi, s-a prezent în instanţă şi hotărârea nu i s-a comunicat. A mai menţionat că, deşi nu i-a spus în mod expres, ştia că inculpatul Babiuc va declanşa un proces în validarea convenţiei pentru a valorifica contractele pe care le încheiaseră .
În acord cu prima instanţă, se constată că numitele QQQQQ. şi RRRRR. nu au fost identificate şi audiate de organele de urmărire penală.
2. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, reclamantul B. a renunţat la judecata în contradictoriu cu pârâta SSSSS. .
3. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2626/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul TTTT. l-a împuternicit pe LLLLL. să-i reprezinte interesele, mandatarul a fost prezent la proces şi hotărârea i-a fost comunicată acestuia .
În faza de urmărire penală, audiat în calitate de martor, TTTT. a declarat că i-a vândut inculpatului B. o suprafaţă de 0,8 ha teren; a semnat contractul de vânzare cumpărare şi o procură ca să fie reprezentat în procesul de pe rolul Judecătoriei Rădăuţi .
Potrivit informaţiilor transmise de DEPAB, martorul nu a putut fi audiat fiindcă a intervenit decesul acestuia .
4. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2627/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul VVVV. l-a împuternicit pe LLLLL. să-i reprezinte interesele în faţa Judecătoriei Rădăuţi, mandatarul a fost prezent la proces şi, după pronunţarea hotărârii, a declarat că renunţă la calea de atac .
La urmărire penală, martorul VVVV. a arătat că nu se simte păgubit, iar ulterior, după decesul acestuia, fiul său, numitul GG. a declarat că se constituie parte civilă, aratând că tatăl său a vândut teren inculpatului Babiuc, însă semnătura de pe contract nu îi aparţine şi nici nu au fost primiţi banii stipulaţi ca preţ, nefiind citat în instanţă. A precizat că se constituie parte civilă cu suma de 120.000 RON, deoarece a fost înşelat de B. care a oferit un preţ sub preţul pieţei.
Martorul GG. nu s-a prezentat în instanţă pentru a da declaraţii.
5. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2839/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul TTTTT. a fost citat prin afişare la domiciliu şi i s-a comunicat hotărârea pronunţată în cauză, semnând personal .
În faza de urmărire penală, martorul TTTTT. a declarat că i-a vândut numitului AAAA. o suprafaţă de teren, nu-l cunoaşte pe inculpatul B., dar avea cunoştinţă de faptul că AAAA. cumpăra terenuri pentru Babiuc şi nu are niciun fel de pretenţii în legătură cu vânzarea terenului către B. prin intermediarul AAAA.. A menţionat că a primit hotărârea comunicată acasă şi şi-a recunoscu semnătura de pe convenţia de vânzare cumpărare .
Prima instanţă l-a audiat pe martorul TTTTT., care şi-a menţiunt declaraţia data la urmărire penală .
6. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2682/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul UUUU. l-a împuternicit pe LLLLL. să se prezinte în faţa Judecătoriei Rădăuţi, care a fost prezent în instanţă şi după pronunţarea hotărârii a renunţat la promovarea căii de atac .
În faza de urmărire penală, audiat în calitate de martor, UUUU. a declarat că a vândut teren inculpatului B., a semnat contractul de vânzare-cumpărare, procura şi a primit preţul. A precizat că nu a fost prejudiciat şi nu are nicio pretenţie de la B. .
7. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2840/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul FF. a semnat dovada de citare şi de comunicare a hotărârii, la domiciliu .
În faza de urmărire penală, audiat în calitate de martor, FF. a declarat că i-a vândut teren agricol lui AAAA., a fost prezent în instanţă şi a primit o sentinţă de la Judecătoria Rădăuţi care reţine că a vândut terenul lui Babiuc. A susţinut că a fost prejudiciat pentru motivul că nu a ştiut cui vinde terenul, constituindu-se parte civilă cu suma de 7500 RON care ar reprezenta valoarea terenului .
8. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2841/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta WWWW. a fost citată şi i s-a comunicat hotărârea, semnând la rubrica destinatar .
În faza de urmărire penală, audiată în calitate de martor, WWWW. a declarat că a vândut o suprafaţă de 4200 mp de teren lui AAAA., nu îl cunoaşte pe inculpatul B., nu a fost citată în instanţă şi nu se consideră păgubită .
Din informaţiile comunicate de DEPAB, rezultă că martora a decedat la 30.01.2014 .
9. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2842/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul LLL. a fost citat prin afişare la uşa instanţei, pe dovada de citare la domiciliu existând menţiunea că nu locuieşte la adresă. Comunicarea hotărârii pentru pârât s-a realizat la uşa instanţei .
În faţa primei instanţe, audiat în calitate de martor, LLL. a declarat, printre altele, că a semnat un act notarial şi a renunţat la promovarea căii de atac a recursului împotriva sentinţei pronunţate în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi (n.n. dosarul din care s-a realizat disjungerea). A mai precizat că nu-şi aminteşte preţul pe care l-a primit pe teren, însă acela era preţul pieţei la acel moment şi nu se consideră prejudiciat
10. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2629/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul AAAA. l-a împuternicit pe LLLLL. să-l reprezinte în instanţă, mandatarul s-a prezentat personal, i s-a comunicat hotărârea şi apoi a declarat că renunţă la calea de atac .
În cursul urmăririi penale, în esenţă, martorul AAAA. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul B., cu care a fost vecin şi i-a vândut un teren, nu a fost chemat în instanţă şi nu se consideră prejudiciat, menţionând că preţul terenului vândut a fost primit .
11. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2630/30.09.2005, iar pârât este XXXX. care nu a fost identificat şi nici audiat de organele de urmărire penală .
În cauza civilă, procura pentru mandatarul LLLLL., care a renunţat la exercitarea căii de atac, este dată de numitul UUUUU. care nici acesta nu a fost identificat de organele de urmărire penală şi nici audiat.
12. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2843/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că procedura de citare s-a realizat cu pârâta YYYY. prin afişare la uşa instasnţei, ca şi comunicarea hotărârii .
În cursul urmăririi penale, martora YYYY. a declarat că este soţia lui VVVVV., decedat în 2010, nu a încheiat niciun contract cu inculpatul B., semnătura din convenţie de la rubrica vânzător nu-i aparţine şi că a făcut un schimb de terenuri cu AAAA., precizând că nu a fost la Judecătoria Rădăuţi şi nu are vreo pretenţie, nefiind prejudiciată .
În cursul cercetării judecătoreşti în prima instanţă, martora YYYY. a relatat că menţine în întregime declaraţia anterioară, iar ulterior a depus un înscris olograf prin care a atestat că soţul ei a vândut inculpatului B. o suprafaţă de teren
13. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2631/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta ZZZZ. a dat procură mandatarului LLLLL. care s-a prezentat în instanţă, i s-a comunicat sentinţa şi apoiu a renunţat la calea de atac .
În acord cu prima instanţă, se constată că numita ZZZZ. nu a fost identificată şi nici audiată de organele de urmărire penală.
14. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2632/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâtul AAAAA. a fost reprezentat în instanţă de mandatarul LLLLL., căruia i s-a comunicat sentinţa şi apoi a renunţat la promovarea căii de atac .
În faza de urmărire penală, audiat în calitate de martor, AAAAA. a declarat că a vândut un teren inculpatului B., îi aparţine semnătura din contract de la rubrica vânzător, nu ştie cine este LLLLL., dar a semnat mai multe acte la un notariat din Rădăuţi fără a şti ce semnează, nu a primit citaţie sau alte documente de la Judecătoria Rădăuţi şi nu are pretenţii civile .
Din informaţiile communicate de DEPAB reiese că martorul AAAAA. a decedat la 05 iulie 2019 .
15. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2633/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta BBBBB. a dat procură mandatarului LLLLL., mandatar care a fost prezent la termenul de judecată, i s-a comunicat sentinţa şi a renunţat la promovarea căii de atac .
În faza de urmărire penală, martora BBBBB. a declarat că a făcut un schimb de terenuri cu WWWWW., menţionând că nu a fost chemată în instanţă .
Prima instanţă a constatat, prin încheierea de şedinţă din 6 septembrie 2021, imposibilitatea obiectivă de audiere a martorei BBBBB. având în vedere starea de sănătate.
16. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2634/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pârâta CCCCC. a dat procură mandatarului LLLLL., care a fost prezent la termenul de judecată, i s-a comuniat hotărârea şi a renunţat la promovarea căii de atac, ca şi în celelalte situaţii, prin declaraţie notarială depusă la dosarul civil .
În faza de urmărire penală, audiată în calitate de martoră, CCCCC. a declarat că a vândut un teren inculpatului B., însă nu a împuternicit nicio persoană să o reprezinte în instanţă, semnătura de pe procură nu îi aparţine, nu a fost citată, dar a precizat că nu a fost prejudiciată în vreun fel. Primind de la B. suma de 11.000 RON .
Din informaţiile communicate de DEPAB reiese că martora CCCCC. a decedat la data de 28 aprilie 2018 .
17. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2844/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că procedura de citare cu pârâtul II. s-a realizat prin afişare la domiciliu şi dovada de comunicare a hotărârii este semnată de XXXXX. .
În faza de urmărire penală, martorul II. a declarat că a fost nevoit să-i vândă terenul lui B. care i-a cerut să vadă actele terenului şi au încheiat o convenţie de vânzare cumpărare. A mai arătat că nu a fost la Judecătoria Rădăuţi, nu a primit hotărârea, se consideră prejudiciat şi doreşte să fie despăgubit cu valoarea reală a terenului. A menţionat că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va comunica ulterior .
În faţa primei instanţe şi în instanţa de apel, II. nu s-a prezentat.
18. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2635/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pentru pârâtul DDDDD. a răspuns mandatarul LLLLL., i s-a comunicat hotărârea şi a renunţat la calea de atac prin declaraţie notarială .
În acord cu prima instanţă, se constată că numitul DDDDD. nu a fost identificat şi nici audiat de organele de urmărire penală.
19. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2636/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pentru pârâtul EEEEE. a răspuns mandatarul LLLLL., căruia i s-a comunicat sentinţa şi care a renunţat la calea de atac prin declaraţie notarială .
În faza de urmărire penală, conform procesului-verbal întocmit de organele de poliţie, martorul EEEEE. a arătat că a vândut un teren inculpatului B. fără a da detalii şi a menţionat că nu a fost citat în instanţă, a primit întreaga sumă cu care s-a înţeles cu cumpărătorul şi nu se consideră prejudiciat .
20 În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2637/30.09.2005, iar din actele dosarului rezultă că pentru pârâta FFFFF. a răspuns în instanţă mandatarul LLLLL., căruia i s-a comunicat sentinţa şi care a renunţat la calea de atac .
În faza de urmărire penală, martora FFFFF. a arătat că a vândut o suprafaţă de teren inculpatului B., deşi nu era singura proprietară şi a menţionat că nu se consideră prejudiciată. A mai arătat că îi aparţine semnătura de pe procura notarială prin care l-a împuternicit pe LLLLL. şi că este posibil să o fi semnat când s-a prezentat la notarul OO. .
Martorul CC. a declarat că sentinţa a fost pronunţată anterior dezbaterii succesiunii şi doar în contradictoriu cu FFFFF., mătuşa sa, el nefiind citat şi neavând cunoştinţă de proces .
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul CC. a relatat că, în cursul anilor 2005- 2006, a vândut lui AAAA. o suprafaţă de 69 ari de teren, situat în Satu-Mare, jud. Suceava, moştenit împreună cu YYYYY. şi FFFFF., nu a fost citat la Judecătoria Rădăuţi şi nu a primit sentinţa .
21. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2845/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că nu s-a realizat procedura de citare cu pârâta GGGGG., adresa fiind incompletă, iar comunicarea sentinţei s-a realizat prin afişare la uşa instanţei .
În acord cu prima instanţă, se constată că numita GGGGG. nu a fost identificată şi nici audiată de organele de urmărire penală.
22. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, în care pârât a fost HHHHH., s-a renunţat la judecată .
23. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă 2846/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că procedura de citare nu s-a îndeplinit cu pârâta IIIII. şi comunicarea sentinţei a avut loc prin afişare la uşa instanţei .
În acord cu prima instanţă, se constată că numita IIIII. nu a fost identificată şi nici audiată de organele de urmărire penală.
24. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2847/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că procedura de citare cu pârâta JJJJJ. a fost viciată fiindcă procedura de citare s-a realizat în comuna Marginea fără număr poştal, iar comunicarea hotărârii s-a făcut prin afişare la uşa instanţei .
În acord cu prima instanţă, se constată că numita JJJJJ. nu a fost identificată şi nici audiată de organele de urmărire penală.
25. În dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2848/18.10.2005, iar din actele dosarului rezultă că procedura de citare cu pârâta KKKKK. a fost viciată întrucât citarea s-a realizat în comuna Satu Mare, fără număr postal, iar comunicarea hotărârii s-a făcut prin afişare la uşa instanţei .
În acord cu prima instanţă, se constată că numita KKKKK. nu a fost identificată şi nici audiată de organele de urmărire penală.
Martora PPPPPP., grefier la Judecătoria Rădăuţi, la data faptelor, a declarat în faţa instanţei de apel, la termenul din 18.10.2023: (...)
Ştiu că am intrat într-o şedinţă, în desfăşurarea căreia s-a pus în discuţie disjungerea unui dosar, nu îmi amintesc părţile, nu mai ştiu, s-a suspendat şedinţa (…) au trecut multi ani de atunci. Am lucrat incheierea de şedinţă pentru a se putea disjunge şi a se înregistra dosarele respective. Încheierea am dus-o la registratură împrenuă cu actele dezataşate, aşa cum a dispus instanţa. Le-am predat la registratură pentru a primi numere de dosar. S-au judecat; nu îmi aduc aminte dacă în aceeaşi zi ori s-a acordat termen, instanţa a rămas în pronunţare, dar nu mai reţin dacă în aceeşi zi în dosarul din care s-a disjuns şi în dosarele disjunse sau au fost termene diferite (…).
Cu privire la procedura de citare, precizez că eu, când pregăteam şedinţa, cu 3 zile înainte de data stabilită, conform regulamentului, mă uitam peste procedura de citare şi predam dosarele spre studiu domnului judecător. Dacă procedura nu era legal îndeplinită, preşedintele completului, de regulă, acorda un termen, în şedinţă publică, pentru refacerea procedurii de citare. Şi domnul judecător A. verifica procedura de citare (…).
După motivarea hotărârilor pronunţate de domnul jud. A., în legătură cu comunicare hotărârilor precizez că eu le comunicam cu ajutorul formularului de comunicare a hotărârii pe care îl completam, apoi predam acea comunicare împreună cu hotărârea la un angajat care întocmea borderourile pentru expediere prin poştă. Ştiu că a venit un mantadar într-o situaţie şi i-am comunicat hotărârea în sediul instanţei, dar nu mai ţin minte cum se numeşte.
În caietul de şedinţă consemnam tot ce dispunea preşedintele completului: prezenţa părţilor, procedura, cererile în probaţiune, discuţiile prealabile.
La întrebarea dacă a semnat procese-verbale care atestă că a comunicat personal hotărârile vreuneia dintre părţile din dosar, la domiciliu, martora PPPPPP. a arătat: nu am efectuat procedura prin deplasare la domiciliul părţilor nici când era vorba de citare, nici de comunicare a actelor în dosare.
În primă instanţă, la termenul din 09.07.2021, martora PPPPPP., grefiera de şedinţă a inculpatului A., începând cu anul 1999, a arătat că verificarea îndeplinirii procedurii de citare era atributul judecătorului şi că la nivelul Judecătoriei Rădăuţi, în anul 2005, hotărârile erau comunicate prin agenţii procedurali, iar pe inculpatul B. l-a observat în cadrul instanţei unde discuta cu judecătorii, inclusiv cu inculpatul A., relaţia acestora de prietenie fiind cunoscută la nivelul oraşului. A mai arătat că inculpatul A. i-a indicat cum trebuie să procedeze, respectiv să facă încheiere de disjungere pe care să o înainteze registraturii pentru formarea noilor dosare; hotărârile erau comunicare prin agenţi procedurali, dar au fost şi situaţii în care la grefa instanţei s-a prezentat mandatarul şi a ridicat hotărârile. Aspecte similare au fost prezentate de martoră cu ocazia audierii la urmărirea penală .
Cu depoziţia acestei martore se coroborează declaraţia martorului DDDDDDDDD., de la termenul din 18.10.2023, din apel, când a declarat: (…) În prezent lucrez tot la Judecătoria Rădăuţi, ca grefier registrator.
În perioada anului 2005, cererile de chemare în judecată erau depuse la Arhivă în timpul programului cu publicul, erau aduse pentru înregistrare, le înregistram şi efectuam o singură repartizare. Repartizarea o realizam în functie de listingurile de repartizare. Pentru primul dosar de interes pentru cauză, repartizarea am efectuat-o după sistemul care exista la acel moment şi care se numea, din câte îmi amintesc, NNNNNNNNN., iar pentru celelalte 2 dosare am folosit un sistem numit MJREP. În această modalitate se stabilea completul, dar nu mai reţin dacă şi termenul de judecată. Apoi dosarele se distribuiau judecătorilor.
Cererile de preschimbare de termen ajungeau la mapa preşedintelui instantei, care observa cine era judecatorul şi le repartiza acestuia. Nu mai ţin minte dacă acest tip de cereri se înregistrau în sistemul informatic. Aveam evidenţă dublă în ceea ce priveşte înregistrarea şi repartizarea dosarului nou format, iar pentru termenele şi cererile ulterioare, evidenţa se ţinea în registrul general de dosare, registrul informativ şi registrul de termene al arhivei.
Atunci când se disjungeau cauze, venea grefierul de şedinţă la mine cu încheierea şi constituiam dosare distincte, în funcţie de dispoziţia dată de judecător, care se regăsea în încheiere. Aceste dosare formate prin disjungere le consemnam în cele 3 registre: registrul general de dosare, registrul informativ şi registrul de termene al arhivei. După formarea dosarelor, acestea ajungeau la judecătorul care dispusese măsura disjungerii.
După soluţionarea definitivă a unei cauze, dosarul era predat la arhivă, se verificau dovezile de comunicare a hotărârii şi la momentul la care existau comunicările pentru toate părţile, se arhiva, prin depunerea în arhiva depozit.
Cu privire la cauzele care aveau ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare, nu îmi amintesc să fi existat un cod aferent pentru repartizare, cum este acum în Ecris, la acel moment se înregistrau ca "obligaţii de a face".
În cursul cercetării judecătoreşti în apel, la termenul din 01.11.2023, martorul LLLLL. a declarat: (…) eram prieten cu dl. B. ne întâlneam la fotbal; m-a rugat să îl ajut să cumpere nişte terenuri, deoarece dacă le achiziţiona el, persoanele care le vindeau ar fi ridicat preţul, dar nu pot să ştiu care ar fi fost motivul pentru care el ar fi cumpărat mai scump decât mine (…) mai cumpărase terenuri în acea zonă şi mi-a spus că era cunoscut pentru acest motiv.
Din câte îmi amintesc procurile le-am semnat la Judecătoria Rădăuţi, unde am fost o singură dată. Împreună cu B. am fost într-un birou din cadrul Judecătoriei Rădăuţi unde am semnat procurile. Nu ştiu câte procuri am semnat, oricum mai multe. În acel birou eram eu, B., o doamnă şi dl. judecător al cărui nume nu îl cunoşteam, l-am aflat ulterior, dl A., pe care îl recunosc astăzi în sala de şedinţă. Nu mai îmi amintesc exact ce a făcut doamna care se afla în birou cu noi. Dl. judecător A. era îmbrăcat cu roba, dar nu pot să îmi amintesc dacă dna. respectivă avea o ţinută specială sau era una de stradă (…).
În acea zi, m-am întâlnit cu dl. Babiuc într-o parcare în Rădăuţi şi am mers cu acesta la Judecătoria Rădăuţi şi mi-a spus că trebuie să merg ca să semnez nişte acte. Când am mers să semnez Babiuc mi-a spus că înscrisurile sunt procuri, care se refereau la nişte terenuri. Nu ştiu ce mandat primeam doar că era în legătură cu terenuri. Pe proprietarii acelor terenuri nu îi cunosc şi nici nu i-am întâlnit vreodată.
După ce am semnat procurile am ieşit împreună cu dl. Babiuc şi eu am plecat acasă. În acel birou de la Judecătoria Rădăuţi am stat 10-15 minute şi nu s-a citit din vreun dosar de către dna. respectivă sau de dl. judecător A.. Dl. Babiuc a stat în biroul respectiv nu îmi amintesc ce a făcut.
B. mi-a solicitat să merg la notar să semnez nişte acte, pe care, de asemenea, nu le-am citit. La notariatul respectiv m-am deplasat împreună cu dl. B.. Nu au fost prezente alte persoane, am semnat mai multe înscrisuri, dar nu pot să spun ca număr câte. Nu cunosc ce reprezentau acele înscrisuri (…).
Nu am primit vreo citaţie de la Judecătoria Rădăuţi în legătură cu vreun teren şi nici nu mi s-a comunicat vreo hotărâre judecătorească privind terenurile pentru care am semnat procurile (...).
Întrebări formulate de apărătorul inculpaţilor A. şi Babiuc:
1. În accepţiunea dvs. ce este o procură?
Răspuns: O împuternicire.
2. Sunteţi sigur că înscrisurile pe care le-aţi semnat la Judecătoria Rădăuţi erau procuri şi nu alte înscrisuri?
Răspuns: Nu ştiu, că nu le-am citit.
3. V-aţi prezentat în faţa notarului OOOOOOOOO. din Rădăuţi pentru a semna procuri?
Răspuns: Nu îmi amintesc este foarte mult timp de atunci.
La întrebarea unde erau amplasate terenurile despre care v-a vorbit dl. Babiuc, martorul LLLLL. a răspuns: atunci când am semnat, Babiuc mi-a spus că terenurile sunt în zona Dorneşti, unde mai avea terenuri cumpărate. Acum, acolo este construită o fabrică de cherestea, pe nume UU. sau aşa ceva.
Încadrarea juridică şi analiza elementelor de tipicitate ale infracţiunii
Dispoziţiile ce reglementează infracţiunea de abuz în serviciu au cunoscut un conţinut diferit, însă, succesiunea ]n timp a legilor nu a condus la dezincriminare.
Potrivit C. pen. intrat în vigoare la data de 01.02.2014, infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. consta în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 405/2016, a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Urmare modificării legislative impuse de decizia instanţei de contencios constitutional, conform art. 297 alin. (1) C. pen. în forma actuală, constituie infracţiunea de abuz în serviciu, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Drept urmare, infracţiunea are ca situaţie premisă existenţa unui serviciu în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea, dar şi competenţa acestuia de a efectua acte de natura celor care au ocazionat comiterea abuzului împotriva persoanelor fizice sau juridice.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea bunului mers al activităţii persoanelor juridice de drept public, care implică executarea îndatoririlor de serviciu în mod legal de către funcţionarii publici, precum şi apărarea patrimoniului, a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice împotriva abuzurilor funcţionarului public
Elementul material este prevăzut alternativ şi poate consta atât într-o inacţiune - funcţionarul nu îndeplineşte un act, cât şi într-o acţiune - îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii dintr-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege.
Urmarea imediată a acestei infracţiuni constă, astfel cum prevede în mod expres art. 297 C. pen., într-o o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Încălcarea atribuţiilor de serviciu de către judecători poate atrage răspunderea disciplinară, materială sau penală, după caz. Nu orice încălcare a normelor de procedură implică răspunderea penală, căci atunci când există consecinţe mai puţin grave, se pot reţine alte forme de răspundere.
Îndeplinirea unui act cu încălcarea unei dispoziţii dintr-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către judecător (ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu) nu poate fi reţinută doar prin trimitere la pronunţarea unei anume hotărâri judecătoreşti sau a unei anumite soluţii deoarece, în acest fel, s-ar încălca principiile constituţionale (prev. de art. 124 şi art. 129 din Constituţia României şi dezvoltate de dispoziţiile legilor speciale), ce consacră înfăptuirea justiţiei în numele legii, independenţa judecătorilor, realizarea justiţiei prin intermediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti şi posibilitatea desfiinţării sau modificării hotărârilor judecătoreşti numai în căile de atac exercitate în condiţiile legii.
În caz contrar, s-ar efectua un control asupra hotărârilor judecătoreşti în alt context decât cel legal.
Prin rechizitoriu, s-a reţinut că inculpatul A. a atestat fapte neconforme realităţii, utilizând înscrisuri sub semnătură privată falsificate şi cunoscând modalitatea frauduloasă în care acestea au fost încheiate şi, în mod voit, a viciat procedura de citare şi de comunicare a părţilor din cadrul acestor procese civile privând părţile pârâte de dreptul la un proces echitabil şi de exercitarea căilor de atac, astfel că a produs importante pagube, drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi a adus o atingere gravă instituţiilor statului, abilitate cu aplicarea legii, punând sub semnul întrebării imparţialitatea instanţelor judecătoreşti şi slăbind astfel încrederea justiţiabililor în ideea înfăptuirii justiţiei.
În privinţa inculpatului B. s-a arătat că, în aceeaşi perioadă, martie- octombrie 2005, în calitate de complice, l-a sprijinit pe inculpatul A. să pronunţe un număr de 69 de hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor fapte neconforme realităţi, utilizând înscrisuri sub semnătură privată pe care le falsificase anterior.
Reţinând descrierea faptelor de către procuror, se constată că în cauză nu a fost adusă vreo acuzaţie de fals în înscrisuri sub semnătură privată având ca obiect convenţiile referitoare la terenuri, care au stat la baza pronunţării hotărâilor judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Prin rechizitoriu nu s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci clasarea cauzei privind pe B. şi A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 289 vechiul C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia faptelor.
Dincolo de corecta sau incorecta încadrare juridică privind presupusele falsuri, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că soluţia de clasare pentru fals şi uz de fals s-a dispus ca efect al împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, fără o anchetă efectivă care să stabilească eventual caracterul fals al convenţiilor.
Înalta Curte aminteşte că obiectul judecăţii rămâne neschimbat în tot cursul procesului.
În aceste condiţii, solicitarea din rechizitoriu ca instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 5491 C. proc. pen.., să dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 256 C. proc. pen.., desfiinţarea înscrisurilor sub semnătură privată (denumite "convenţii"), ilustrează confuzia organelor de urmărire penală în privinţa aplicării dispoziţiilor legale. Dispoziţiile art. 5491 C. proc. pen.. reglementează o procedură distinctă privind desfiinţarea înscrisurilor pentru situaţia în care se dispune de procuror soluţia clasării, care însă nu este de competenţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, ci dimpotrivă este strâns legată de soluţia de clasare şi dispoziţiile legale care reglementează verificarea soluţiei. Ca atare, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de desfiinţare a înscrisurilor sub semnătură privată denumite convenţii.
Revenind la caracterul fals al convenţiilor care au stat la baza pronunţării hotărârilor care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, pe care inculpatul A. l-ar fi cunoscut, Înalta Curte consideră că probele administrate nu susţin acuzaţia procurorului în sensul că acesta ar fi ştiut despre vreo activitate de falsificare a convenţiilor (n.n. dacă a existat). În esenţă, instanţa de apel are în vedere că acele convenţii au fost depuse de inculpatul B. odată cu acţiunile civile şi din niciun mijloc de probă nu rezultă că inculpatul A. a interacţionat înainte de întocmirea convenţiilor sau pe perioada întocmirii lor cu inculpatul B. în legătură cu împrejurările în care au avut loc negocierile şi au fost semnate convenţiile.
Faţă de modificările legislative survenite privind conţinutul art. 297 C. pen. care incriminează infracţiunea de abuz în serviciu, pe de-o parte şi cuprinsul rechizitoriului, pe de altă parte, parchetul nu a făcut precizări suplimentare referitoare la dispoziţiile încălcate dintr-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, aşa încât, instanţa trebuie să ţină seama de acuzaţia adusă inculpatului A. aşa cum a fost formulată de procuror la momentul trimiterii în judecată. Nu este atributul instanţei să identifice dacă inculpatul a nesocotit şi alte dispoziţii legale şi care ar fi eventual acestea, raportat la faptul afirmat repetat în rechizitoriu în legătură cu cauzele civile soluţionate de inculpat: sentinţa civilă a fost pronunţată, în condiţiile în care la dosar nu există şi nici nu au fost solicitate extras de carte funciară şi plan de situaţie privind suprafaţa de teren ce a făcut obiectul tranzacţiei. Totodată nu există documente care să ateste dreptul exclusiv de proprietate al vânzătorului asupra bunului înstrăinat. De altfel, aspectele privind proprietatea şi titularii acesteia nu au fost verificate şi clarificate de procuror prin administrarea unor probe. Dovadă a modului defectuos în care s-a realizat urmărirea penală este şi faptul că procurorul a reţinut în rechizitoriu calitatea de parte civilă a numitului KK. fără a realiza o corespondenţă între acţiunea civilă exercitată în procesul penal de acesta şi vreunul dintre dosarele civile în care inculpatul A. a pronunţat hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, indicate ca acte materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, în condiţiile în care niciun pârât din cei 69 nu poartă numele de KK. (nici sora acestuia PPPPPPPPP. ori QQQQQQQQQ. - tatăl, RRRRRRRRR. - unchi, SSSSSSSSS. - bunic, persoane menţionate în cererea de constituire parte civilă - file x d.u.p.).
Pe de altă parte, soluţia de achitare dispusă de prima instanţă nu se va modifica în calea de atac, în condiţiile în care activitatea presupus ilicită nu a condus la urmarea periculoasă socialmente a infracţiunii de abuz în serviciu, neexistând prejudicii, chestiune dedusă din poziţia procesuală a presupuselor persoane vătămate, unele dintre acestea chiar prezente la termenele de judecată. Nu lipsită de relevanţă este şi împrejurarea că niciun pârât nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege împotriva vreunei sentinţe pronunţate de inculpatul A..
Ca atare, ţinând seama de obiectul judecăţii şi fără a depăşi această limită, văzând acuzaţia adusă de procuror inculpatului A., în sensul că a viciat în mod voit procedura de citare a părţilor şi de comunicare a hotărârilor în cadrul acestor procese civile, afectându-le dreptul la un proces echitabil şi privându-i de a exercita căile de atac, Înalta Curte consideră că nu există probe pertinente şi concludente care să înlăture soluţia de achitare dispusă de prima instanţă care a apreciat că fapta nu există.
Din actele dosarelor civile ataşate în original dosarului de urmărire penală rezultă, în legătură cu persoanele care au avut calitatea de pârâţi în cauzele respective, că pe dovada de realizare a procedurii de citare sau/şi pe dovada de comunicare a hotărârii apare menţiunea că a semnat fie destinatarul (dosare nr. x/2005 - pârât VV., nr. 1487/2005 - pârât EEE., nr. 2683/2005 - pârât YYY., nr. 2687/2005 - pârât BBBBBB., nr. 2694/2005 - pârât GGGG., nr. 2703/2005 - pârât PPPP., nr. 5065/2005 - pârât FF.), fie soţul/soţia, o rudă sau un afin al destinatarului (dosare nr. x/2005, y/2005, z/2005, w/2005, t/2005, s/2005, q/2005, r/2005). Unii dintre pârâţii audiaţi au confirmat că au primit citaţie la domiciliu, cum este situaţia martorei UUU. audiată în primă instanţă, care a avut calitatea de pârâtă în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi.
În procesele civile, anumiţi pârâţi s-au înfăţişat în instanţă, conform consemnărilor din sentinţele civile, respectiv: în cauza nr. 1493/2005 pârâtul LLL., în cauza nr. 1494/2005 pârâta MMM., în cauza nr. 2685/2005 pârâtul AAAA., în cauza nr. 2688/2005 pârâtul CCCCCC., în cauza nr. 2690/2005 pârâta DDDD., în cauza nr. 2697/2005 pârâta JJJJ., în cauza nr. 2703/2005 pârâtul PPPP..
Cu referire la judecata în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, martorul YYY., pârât în cauza civilă, a precizat prin depoziţia din faza de urmărirea penală că a fost prezent în faţa instanţei civile, aspect care se coroborează cu consemnările din cuprinsul sentinţei pronunţate în acea cauză, martorul mai susţinând că în faţa judecătorului a recunoscut încheierea convenţiei cu B.. A mai arătat că la termenul respectiv din data de 23.05.2005, în instanţa civilă au mai fost prezente şi alte persoane.
Se mai constată că, în privinţa dosarului nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1550/23.05.2005, martorul SSSS. (pârât) a relatat că a fost citat în instanţă dar nu s-a prezentat şi a primit sentinţa care i-a fost comunicată acasă.
De asemenea, din actele dosarelor civile reiese că pârâţii au fost citaţi la domiciliu (spre exemplu, cauzele nr. 1481/2005, 1482/2005, 1483/2005, 1489/2005, 1495/2005, 2688/2005, 2689/2005, 2691/2005, 2695/2005, 2696/2005, 2697/2005, 2699/2005, 2700/2005, 2701/2005, 2702/2005, 2705/2005, 2706/2005, 5062/2005, 5066/2005, 5076/2005) şi că hotărârile au fost comunicate, de asemenea, la domiciliile acestora (spre exemplu, cauzele nr. 1179/2005, 1480/2005, 1481/2005, 1482/2005, 1486/2005, 1489/2005, 1491/2005, 1495/2005, 1496/2005, 1497/2005, 1498/2005, 2207/2005, 2683/2005, 2684/2005, 2685/2005, 2689/2005, 2692/2005, 2694/2005, 2695/2005, 2696/2005, 2697/2005, 2698/2005, 2700/2005, 2701/2005, 2702/2005, 2703/2005, 2704/2005, 2705/2005, 2706/2005, 5062/2005, 5076/2005). În alte cauze, pârâţii au semnat personal dovada de comunicare a hotârării, cu titlu de exemplu fiind situaţia în dosarele nr. x/2005 - pârâtă VV., nr. 1487/2005 - pârâta EEE., nr. 1488/2005 pârâta FFF., nr. 2686/2005 - pârât BBBB., nr. 2688/2005 pârât CCCCCC., nr. 2690/2005 - pârâta DDDD., nr. 2691/2005 - pârât KKK., nr. 5065/2005 - pârât FF., nr. 5066/2005 - pârâtă WWWW..
În cuprinsul declaraţiilor date ca martori în prezenta cauză, persoane care au avut calitatea de pârâţi în cauzele civile au relatat expres că au primit hotârârile ce le-au fost comunicate la domiciliu (cu referire la sentinţele pronunţate în dosarele nr. x/2005 - pârât JJ., nr. 1484/2005 - pârât DDD., nr. 1485/2005 - pârât UUU., nr. 1489/2005 - pârât GGG.).
Înalta Curte constată că procedura de citare şi comunicare a hotărârilor pronunţate în cauzele de referinţă s-au realizat în proporţie covârşitoare la domiciliile pârâţilor şi niciunul dintre aceştia nu a exercitat cale de atac.
Relevant este şi faptul că organele de urmărire penală nu au acuzat că dovezile de citare ar constitui obiect al unei infracţiuni de fals.
În legătură cu cauza nr. 2692/2005, în care calitate de pârâtă a avut numita EEEE., se observă că a fost citată la o adresă incompletă, dar i s-a comunicat sentinţa la domiciliu semnând dovada soţul acesteia, iar pârâta nu a declarat cale de atac; lipsa interesului de a exercita calea de atac reiese din declaraţia dată în faza de urmărire penală când a indicat că a primit preţul terenului agricol vândut.
O situaţie aparte este cea a cauzei nr. 5067/2005 a Judecătoriei Rădăuţi în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2842/18.10.2005, întrucât pârâtul LLL. a fost citat prin afişare la uşa instanţei, pe dovada de citare la domiciliu există menţiunea că nu locuieşte la adresă, iar comunicarea hotărârii pentru pârât s-a realizat prin afişare la uşa instanţei. Soluţionarea în sine a unei cauze cu lipsă de procedură nu constituie element material al infracţiunii de abuz în serviciu, şi nu este de neglijat că martorul LLL. a învederat în cursul cercetării judecătoreşti în primă instantă că a semnat un act notarial prin care a renunţat la promovarea căii de atac a recursului în cauza civilă.
Cât priveşte comunicarea hotărârii în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2843/30.09.2005, s-a realizat prin afişare la uşa instanţei, însă martora YYYY. - pârâtă a menţionat că nu are nicio pretenţie civilă, atestând printr-un înscris olograf depus în primă instanţă că soţul său a vândut teren inculpatului B..
Procedura de citare a fost viciată cu pârâta GGGGG. în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2845/30.09.2005, cu pârâta JJJJJ. în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2847/30.09.2005 şi cu pârâta KKKKK. în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2848/30.09.2005 şi nu s-a realizat cu pârâta IIIII. în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi în care a fost pronunţată sentinţa civilă 2846/30.09.2005, iar comunicarea hotărârilor s-a realizat prin afişare la uşa instanţei. Pârâtul TTT. nu a fost citat şi comunicarea hotărârii s-a făcut prin afişare la uşa instanţei (dosar nr. x/2005 al Judecătoriei Rădăuţi).
Însă, în toate aceste din urmă cauze organele de urmărire penală nu au identificat pârâţii şi, implicit, acele persoane nu au fost audiate în cauza penală pentru a-şi exprima poziţia procesuală inclusiv asupra unui eventual prejudiciu ce le-ar fi fost cauzat în cauzele civile soluţionate de inculpatul A..
Deopotrivă, se reţine că există mai multe dosare în care organele de urmărire penală nu au identificat şi nici audiat persoanele care au avut calitate de pârâţi în dosarele civile (spre exemplu, în cauzele nr. 1482/2005, 1497/2005, 1498/2005, 2688/2005, 2689/2005, 2690/2005, 2693/2005, 2695/2005, 2698/2005, 2699/2005, 2705/2005, 4810/2005, 5069/2005, 5072/2005, 5077/2005 ale Judecătoriei Rădăuţi). Instanţa de apel constată, aşadar, că unele dintre persoanele care au avut calitatea de promitenţi vânzători - cu care s-a şi realizat procedura de citare şi comunicare a hotărârii ori au fost prezente personal în instanţa civilă, nu au fost identificate.
Semnificativ este şi faptul că procurorul nici nu a reţinut, în raport de aceleaşi cauze, că ar fi fost păgubite eventual alte persoane prin hotărârile pronunţate de inculpat.
Astfel cum a considerat şi curtea de apel, a apărut imposibilitatea completării materialului probator în condiţiile în care nu existau date suficiente pentru identificarea persoanelor care au avut calitatea de pârâţi.
Relevant mai este faptul că, prin declaraţiile date în calitate de martori, persoane care au fost pârâţi în dosarele civile au indicat explicit că nu se consideră prejudiciate ori nu au pretenţii civile, aşa cum rezultă din considerentele ce preced - dosarele nr. x/2005, y/2005, z/2005, w/2005, t/2005, s/2005, q/2005, r/2005, 2694/2005, 2700/2005, 2702/2005, 2703/2005, 2706/2005, 5063/2005, 5062/2005, 5066/2005, 5068/2005, 5071/2005, 5073/2005, 5075/2005, 5079/2005 ale Judecătoriei Rădăuţi. Împrejurarea relatată de alţi pârâţi (dosare nr. x/2005, y/2005), în sensul că pentru terenurile vândute ar fi primit o sumă de bani mai mică decât cea consemnată în convenţiile de vânzare-cumpărare, nu este în măsură să susţină comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, de care au fost acuzaţi inculpaţii A. (autor) şi B. (complice).
În alte dosare civile dintre cele de referinţă, pârâţii au fost reprezentaţi de martorul LLLLL., în calitate de mandatar, care a renunţat la exercitarea căii de atac (cauzele nr. 5061/2005, 5063/2005, 5064/2005, 5068/2005, 5072/2005, 5073/2005, 5074/2005, 5075/2005, 5077/2005, 5078/2005, 5079/2005).
Nu există vreo acuzaţie că procurile date martorului LLLLL. ar fi false. Mai este de remarcat că deşi unii dintre martorii audiaţi, care au avut calitatea de pârâţi, au fost reprezentaţi de acesta în cauzele civile şi au afirmat că nu i-ar fi dat procură, au recunoscut că au vândut terenurile agricole şi au afirmat că nu au suferit vreun prejudiciu (de ex, dosar x/2005).
În exercitarea dreptului la apărare, la prima instanţă de fond, inculpatul B. a depus declaraţii autentice, încheiate la BNP OOOOOOOOO., BNP Asociaţi OO., BNP TTTTTTTTT. prin care s-a făcut dovada că persoane care au avut calitatea de pârâţi în dosarele de referinţă (XXX., BBBB., YYY., BBBBBB., JJJJ., MMMM., QQQQ., SSSS., TTTTT., WWWW., AAAA., CCCC., KKK., FFFF., NNNN., PPPP., RRRR., LLLLL., RRRRRR., OOOO., LLL. şi FFFFFF.) au renunţat la calea de atac a apelului împotriva sentinţelor pronunţate de inculpatul A., precum şi că TTTT., UUUU., ZZZZ., AAAAA., CCCCC., EEEEE. şi II. l-au împuternicit pe numitul LLLLL. să-i reprezinte în faţa Judecătoriei Rădăuţi, să facă sau să retragă recursuri, să renunţe la dreptul de recurs sau apel
Singura situaţie în care la dosar nu există dovada de comunicare a hotărârii către pârâtă este cea a dosarului civil nr. x/2005, din care rezultă că sentinţa civilă nr. 1543/23.05.2005 nu a fost comunicată pârâtei LLLL., însă, necomunicarea hotărârii în mod legal nu face să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac. Apoi, din probele administrate nu rezultă că s-a urmărit crearea cu rea-credinţă a acestei situaţii faţă de pârâta LLLL., prejudicierea acesteia şi obţinerea unui folos necuvenit inculpatului Babiuc, căci dacă ar fi existat un asemenea scop, situaţia identificată în dosarul civil mai sus menţionat s-ar fi regăsit în numeroase alte cauze dintre celelalte 68 de dosare de interes în cauza penală, soluţionate de inculpatul A..
Mai este important de subliniat că nu s-a dovedit faptul că inculpatul A. ar fi coordonat în vreun fel procedura de comunicare a hotărărilor pe care le-a pronunţat.
Procurorul s-a mai referit la dovezile de realizare a comunicării sentinţelor civile, arătând că grefiera PPPPPP. nu s-a prezentat, în realitate, la domiciliul părţilor pentru a le comunica hotărârile, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare a sentinţelor.
Înalta Curte apreciază verosimilă depoziţia martorei PPPPPP. care a învederat că niciodată nu s-a deplasat la domiciliul vreunui reclamant pentru a comunica hotărârile pronunţate, ci acesta sau mandatarul său a venit la instanţă de unde a ridicat hotărârile civile redactate, aceasta fiind împrejurarea care s-a consemnat pe dovada de comunicare pe care reclamantul a semnat de primire.
Totodată, nu se poate considera aşa cum s-a susţinut în rechizitoriu, că a fost viciată procedura de comunicare a hotărârilor cu recurentul B. sau LLLLL. - împuternicit al unor pârâţi. Reţinând depoziţia martorei PPPPPP., grefier, apare verosimilă afirmaţia că hotârârile se comunicau părţilor dacă se prezentau la sediul instanţei, consemnându-se prezenţa pe tipizatul dovezii de comunicare ca atunci când se preda hotărârea părţii, personal, la domiciliu (în condiţiile în care nu exista alt tip de formular de comunicare a hotărârii care să ilustreze expres prezenţa părţii la instanţă).
În privinţa dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a hotărârilor, nu s-a reţinut o acuzaţie de fals.
În consecinţă, în acord cu prima instanţă, se apreciază că probele administrate nu au înlăturat prezumţia de nevinovăţie a inculpatului A. trimis în judecată în calitate de autor al infracţiunii de abuz în serviciu şi a inculpatului B., trimis în judecată în calitate de complice, starea de fapt reţinută în rechizitoriu fiind contrazisă sau nedovedită de probele administrate. În aceste condiţii este legală şi temeinică soluţia de achitare pentru abuz în serviciu faţă de cei doi inculpaţi cu argumentul că fapta nu există, în doctrină fiind specificat că dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. devin incidente atât atunci când fapta nu există în materialitatea sa, cât şi atunci când există o anumită conduită dar nu este prevăzută ca element material al infracţiunii. Văzând probatoriul administrat, instanţa de apel consideră necesar a specifica faptul că anumite aspecte ce pot susţine abateri de la normele deontologice exced acestui cadru procesual.
În aceste condiţii, soluţia de achitare a inculpatului B., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru infracţiunea de spălarea banilor este legală şi temeinică fiindcă nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii dacă nu subzistă infracţiunea predicat din care provin bunurile schimbate sau transferate, conform normei de incriminare prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (actual art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019).
Apelurile părţilor civile HH. şi II. sunt nefondate, având în vedere legalitatea şi temeinicia soluţiei de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există, dispusă prin sentinţa apelată pentru infracţiunea de abuz în serviciu faţă de inculpatul A., trimis în judecată în calitate de autor şi faţă de inculpatul B., trimis în judecată în calitate de complice.
Apelanta TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi) a invocat prin motivele de apel caracterul netemeinic şi nelegal al încheierii de şedinţă din data de 08.05.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de către Curtea de Apel Cluj, încheiere prin care a fost respinsă cererea sa de introducere în cauză în calitate de subiect procesual secundar, dezbaterile asupra cererii având loc fără citarea acesteia şi fără ca la termenul la care au avut loc acestea să fi fost prezentă sau reprezentată.
Instanţa de apel constată că, prin încheierea mai sus amintită, curtea de apel a respins cererea de introducere în cauză formulată de S.C. TT. S.R.L., în calitate de subiect procesual, cu menţiunea că nu există un temei legal în baza căruia să fie admisă o astfel de solicitare, precizând că se vor putea formula cereri, asupra cărora instanţa se va pronunţa, dacă vor fi formulate de către o persoană care justifică un interes.
Potrivit art. 34 C. proc. pen.., în afara participanţilor prevăzuţi la art. 33, sunt subiecţi procesuali: martorul expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.
De asemenea, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 366 alin. (3) C. proc. pen.., persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat şi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării.
În cauză, prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei a fost instituit sechestrul asigurator asupra suprafeţelor de teren (în total 426.700 mp), despre care s-a arătat că au intrat în proprietatea inculpatului B., în baza sentinţelor emise de inculpatul A., măsura fiind luată în scopul evitării sustragerii bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, prev. de art. 112 lit. e) C. pen.
Probele administrate în cauză demonstrează că, la momentul instituirii sechestrului asigurator prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2013 a DNA, mai multe terenuri se aflau în proprietatea TT. S.R.L., context în care prima instanţă în mod eronat a considerat că cererea de introducere în cauză formulată de această societate era lipsită de interes procesual şi, implicit, că prin măsura asiguratorie instituită nu ar putea fi vătămată patrimonial.
De altfel, prin încheierea nr. 167 din 06 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014, a fost ridicată măsura sechestrului asigurător asupra suprafeţelor de teren intrate în proprietatea inculpatului B. în baza sentinţelor civile emise de către inculpatul A., indicate în ordonanţa anterior menţionată şi s-a luat măsura popririi asiguratorii asupra sumei de 6.301.308 RON consemnată la FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava de TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi, cu destinaţia contravaloare cauţiune în dosar x/2014
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata întemeiat apelul formulat de TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi) şi va dispune desfiinţarea încheierii de şedinţă din data de 08.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de către Curtea de Apel Cluj, numai în ceea ce priveşte greşita respingere a cererii de introducere în cauză în calitate de subiect procesual secundar a persoanei interesate TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi).
*
Prin rechizitoriu s-a reţinut că, fapta inculpatului A., ce în cursul anului 2006, a emis o hotărâre judecătorească, în baza unui contract de vânzare-cumpărare falsificat, cunoscând natura ilicită a acestui contract, cu nerespectarea, cu bună ştiinţă, a normelor procedural civile privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, în baza unei acţiuni în instanţă nesemnate, a unei cereri de preschimbare a termenului de judecată, neînregistrată, prin care a urmărit şi obţinut aducerea în patrimoniul inculpatului B. a unui imobil, evaluat ulterior la suma de 150.000 euro, faptă prin care s-au adus prejudicii grave de ordin pecuniar, atât persoanei vătămate C., cât şi Primăriei Municipiului Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a arătat că fapta inculpatului B., care 1-a sprijinit pe inculpatul A. să pronunţe în mod fraudulos sentinţa civilă nr. 1683/2006, furnizându-i un contract de vânzare cumpărare falsificat, faptă care a adus atingere patrimoniului persoanei vătămate C. şi Primăriei Municipiului Rădăuţi şi a avut ca şi consecinţă obţinerea ilicită de către inculpatul B. a unui drept de proprietate asupra imobilului situat pe strada x nr. 67 din municipiul Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.
Prima instanţă a considerat că fapta imputată inculpatului A. încadrată juridic în infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. vizând persoana vătămată C., nu există, şi a pronunţat o soluţie de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de fond a apreciat că o soluţie similară, de achitare în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen.., se justifică a fi pronunţată şi faţă de inculpatul B. pentru complicitate la abuz în serviciu, considerând că, în cazul în care se pronunţă o soluţie de achitare a autorului pentru inexistenţa faptei, nu se poate reţine existenţa complicităţii ca formă secundară de participaţie penală.
În motivarea soluţiei, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 1683 din 20 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. x/2006, prin care inculpatul A. a admis o acţiune civilă prin care a constatat existenţa dreptului de proprietate a martorei NN. asupra imobilului situat în Piaţa Unirii din Rădăuţi, în suprafaţă de 221,43 mp., prima instanţă a considerat că aspectele de legalitate şi temeinicie a unei hotărâri se analizează doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, demers legal, care în opinia primei instanţe a fost urmat, dovedit de numeroasele litigii civile ce au vizat respectivul imobil, persoana vătămată C. obţinând recunoaşterea definitivă a dreptului său de proprietate printr-o decizie a instanţei supreme.
Prima instaţă a reţinut că procedura de citare în dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Rădăuţi a fost legal îndeplinită, la fel şi comunicarea hotărârii pronunţate în acea cauză civilă, iar probaţiunea administrată nu a dovedit decât faptul că între inculpatul A. şi B. exista o relaţie de prietenie, iar nu şi faptul că inculpatul A., în calitatea sa de judecător, şi-a exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu cu scopul de a obţine pentru inculpatul B. un folos patrimonial, producând vreo vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei alte persoane.
Înalta Curte, contrar sentinţei penale atacate, consideră în baza probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, că inculpaţii A. şi B. au comis în calitate de autor, respectiv de complice, infracţiunea de abuz în serviciu pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed, condiţii în care apelul declarat de procuror sub acest aspect este întemeiat, cu precizarea că, potrivit probelor administrate, inculpatul B. a acţionat ca reprezentant al S.C. AA., societate beneficiară a activităţii infracţionale.
În cursul cercetării judecătoreşti în apel, la termenul din 08.01.2024, inculpatul A. a declarat în legătură cu imobilul din str. x, municipiul Rădăuţi: (...) am pronunţat o hotărâre având efect declarativ al dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte împrejurarea că aş fi pronunţat hotărârea în baza unei cereri de chemare în judecată nesemnată şi nedatată, învederez că înregistrarea cererii nu a fost făcută de către mine, dar şi în această situaţie apreciez că ea a fost corect înregistrată şi se impunea a fi judecată, deoarece data nu era şi nu este nici în prezent o cerinţă de valabilitate a cererii de chemare în judecată, iar potenţiala nulitate relativă a lipsei semnăturii a fost înlăturată prin prezenţa reclamantei la judecată şi care a confirmat că este autoarea cererii.
O a doua acuzaţie este că am judecat cererea la un alt termen decât cel stabilit iniţial, în baza unei cereri de preschimbare a termenului de judecată care nu era semnată şi nu avea dată certă. Aspectul privind semnătura este identic expus anterior vizând cererea de chemare în judecată, iar data certă am conferit-o chiar eu prin rezoluţia pusă.
O a treia acuzaţie este aceea că nu a fost dusă la îndeplinire procedura de citare faţă de reclamantă, respectiv faţă de pârâtă. Total neadevărat, reclamantei i-am acordat termen în cunoştinţă absolut procedural, iar pârât nu exista în cauză.
Se mai arată că procedura de comunicare a hotărârii faţă de NN. ar fi fost falsificată prin aceea că grefiera PPPPPP. ar fi atestat în fals că s-a deplasat la domiciliul acesteia din localitatea Fălticeni. În realitate, comunicarea hotărârii s-a făcut la sediul instanţei, aşa cum a precizat şi martora PPPPPP., dar nu exista un formular tipizat pentru asemenea situaţii, astfel încât în absolut toate cazurile în care comunicarea unei hotărârii se făcea la sediul instanţei se folosea formularul tipizat cu menţiunea că s-a făcut comunicarea prin deplasarea la domiciliu. Nu îmi amintesc dacă am legitimat-o pe NN., dar consider că am procedat în acest fel, deoarece aşa procedam în orice situaţie.
Referitor la faptul că nu ar exista la dosar dovada comunicării hotărârii către pârâta S.C. MM. S.R.L. arăt că acest subiect de drept nu avea calitate de parte în cauză.
Se mai menţionează că s-ar fi atestat în fals că reclamanta NN. a fost prezentă la proces. În mod evident, NN. a fost prezentă la proces, care a avut un singur termen de judecată la data de 20.06.2006, iar în partea introductivă a sentinţei se face menţiunea că a depus înscrisuri la dosar. Verficând ulterior dosarul cauzei am constatat că sunt depuse un certificat fiscal şi o adresă emise de Primăria Municipiului Rădăuţi, chiar în aceeaşi zi, dovadă că au fost depuse la dosar de reclamantă.
Se mai arătă că am pronunţat sentinţa în baza unui antecontract de vânzare cumpărare falsificat fără să se indice în vreun fel în ce ar consta acel fals. Pe de o parte, arăt că, contractul era semnat de ambele părţi, aspect confirmat de către acestea în cursul judecăţii cauzei penale, iar, pe de altă parte, la contract erau depuse factura fiscală şi chitanţa emise de vânzătoare, acestea fiind documentele care în practică atestă încheierea unui contract de vânzare cumpărare de către un profesionist.
Se mai face menţiunea că în conţinutul contractului nu se menţionează actul în baza căruia vânzătoarea S.C. MM. a dobândit dreptul de proprietate de la S.C. XXXXXX.. Este adevărat, dar, pe de o parte, nu era nevoie să se facă în contract asemenea menţiune, iar, pe de altă parte, la dosarul cauzei fusese depusă încheierea nr. 1098 din 23.02.2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava dată în dosarul nr. x din 20.02.2004, în care se atesta că spaţiul respectiv se află în proprietatea S.C. MM., făcând parte din fondul său de comerţ. Hotărârea pe care am pronunţat-o nu constituia titlu de proprietate, nu era opozabilă niciunui alt subiect de drept, nici măcar S.C. MM., ci era necesară exclusiv pentru înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate de către cumpărător.
La întrebarea de a preciza care a fost motivul pentru preschimbarea termenului de judecată din luna septembrie în luna iunie, inculpatul a răspuns: în fiecare an, spre sfârşitul lunii mai începutul lunii iunie, primeam numeroase cereri de preschimbare a termenelor de judecată acordate după vacanţa judecătorească pentru cauze care se puteau soluţiona la primul termen de judecată. Excluzând situaţii excepţionale, am admis întotdeauna astfel de cereri. Nu era imposibil ca o cauză având acest obiect să fie judecată prin acordarea mai multor termene, dar doar în ipoteza în care apăreau vicii de procedură sau chiar din diferite motive partea solicita amânarea judecăţii. Cel puţin acest tip de cerere nu avea pârât în cauză pentru că era o procedură la limita între cea contencioasă şi cea necontencioasă, întrucât, după cum am arătat, în toate aceste situaţii dreptul de proprietate al reclamantului nu era contestat de nimeni, dar hotărârea judecătorească era necesară pentru înscrierea dreptului în cartea funciară.
Fiind întrebat de unde aveaţi certitudinea că acţiunea se va judeca la un singur termen, dacă cererea de chemare în judecată nu era semnată, inculpatul a menţionat: a existat cererea de preschimbare a termenului de judecată, nesemnată, cu privire la care eu am acordat termen în cunoştinţă, deci în mod cert, la momentul punerii rezoluţiei s-a comunicat acel termen, pentru că numai aşa se putea acorda termen în cunoştinţă. Admiteam întotdeauna cereri de preschimbare pentru cauze de acest tip când era predictibilă soluţionarea la primul termen de judecată.
În cursul cercetării judecătoreşti în apel, la termenul din 18.10.2023, martorul WWWWWW., a relatat: Am fost prieten cu B., C.. Îmi menţin declaraţiile date in cauză, am spus adevarul.
Am fost director al S.C. XXXXXX., apoi director la S.C. MM.. Imobilul din str. x din Rădăuţi, care interesează cauza, a fost în proprietatea S.C. YYYYYY.. De la această societate, a fost preluat de S.C. XXXXXX., iar de la aceasta din urma a fost preluat de S.C. MM., societate pe care am administrat-o.
Aveam factură de la S.C. XXXXXX. care dovedea că spaţiul intra în proprietatea S.C. MM., dar nu am putut să fac intabularea imobilului. L-am rugat pe dl. Babiuc, cu care eram prieten, dânsul precizând că poate rezolva problema. A venit cu o factură pe care eu am semnat-o, prin care vindeam magazinul alimentar (aprox. 240-260 mp) lui Babiuc, pentru că eu cu el vorbisem, dar nu am citit factura. Ulterior, Babiuc mi-a zis că nu a putut să cumpere pe numele lui, dar că se va rezolva cu intabularea. Când spaţiul a fost vândut a doua oară, am văzut factura pe care eu am semnat-o în calitate de vânzător şi am constatat că pe aceasta era numele unei doamne, dar nu îmi amintesc numele acesteia. Nu am cunoscut-o pe această doamnă, dl. Babiuc nu mi-a făcut cunoştinţă cu ea. Nu am primit banii consemnaţi în factură şi, ca urmare, după câţiva ani, am stornat factura în roşu, eu fiind reprezentantul S.C. MM.. Babiuc a spus că mă ajută să intabulez imobilul; pentru asta aranjase să vină o bancă comercială, cred UUUUUUUUU. şi B. urma să încaseze pentru un anumit nr. de ani uzufructul, adică chiria. Eu am fost de acord cu aceasta, pentru că am încercat de mai mult timp să intabulez imobilul şi nu reuşisem.
Când am văzut contractul, imobilul la care mă refer era pe numele uneia dintre firmele lui B., cred că S.C. AA., dar nu sunt convins. Imobilul nu a rămas în proprietatea acestei firme, pentru că ulterior a mai fost vândut altui intermediar. Mai departe nu mai cunosc pentru că aici s-a terminat prietenia mea cu Babiuc.
Totodată, în faţa instanţei de apel, martorul WWWWWW. a precizat că pe NN. nu a întâlnit-o niciodată şi nu o cunoaşte personal, la propunerea lui B. a vândut imobilul acesteia şi preţul nu l-a încasat vreodată, iar B. urma să primească chiria încasată de la unitatea bancară ce urma să închirieze o parte din spaţiul comercial, în timp ce 35 m2 au rămas martorului sub forma unui mic magazin de cadouri. A spus că s-a înţeles cu Babiuc să îl ajute cu intabularea în schimbul chiriei pe 10 ani, urmând ca apoi să-i înapoieze imobilul. Martorul WWWWWW. a mai declarat: la circa 7-8 ani după încheierea acestei tranzacţii fictive, am fost contactat de către reprezentantul societăţii S.C. W. S.R.L., care mi-a spus că este proprietarul imobilului şi să eliberez cei 30 m2 pe care îi avea magazinul. Reprezentantul acestei societăţi mi-a spus că imobilul i-a fost vândut de către Babiuc. De la Babiuc am aflat că după ce eu am vândut imobilul lui NN., acest imobil a fost tranzacţionat în cascadă. L-am întrebat pe Babiuc cum poate să vândă ceva ce nu-i aparţine, însă nu am ajuns la nicio concluzie, doar ne certam.
În aceeaşi perioadă, am fost contactat şi de către C. care mi-a spus să-i pun la dispoziţie tot spaţiul, pe care l-a obţinut în urma unei hotărâri judecătoreşti. C. ştia că eu nu mai sunt proprietarul imobilului, însă voia să evacuez magazinul de 30 m2.
Inculpatul Babiuc nu mi-a spus cum va rezolva intabularea, dar ştiu că era prieten cu inculpatul A. şi cu C..
Fiind întrebat expres de instanţa de fond, martorul WWWWWW. a arătat că menţine ceea ce a declarat la organele de urmărire penală, respectiv paragraful al doilea din declaraţia aflată în volumul 4 fila x, prin care se constată că a relatat: revenind la spaţiul situat în Rădăuţi, str. x, jud. Suceava, după ce am întocmit acele înscrisuri, B. mi-a spus că se va duce la judecătorul A. şi va rezolva situaţia. În acest sens după ce eu am vândut fictiv acest spaţiu către NN., B. l-a intabulat cu ajutorul judecătorului A., a deschis o acţiune în numele numitei NN. la judecătoria Rădăuţi dosarul fiind soluţionat de judecătorul A., pentru constatarea dreptului de proprietate. Precizez că nu ştiu cine este numita NN., nu o cunosc şi nu am primit de la aceasta sau de la altă persoană contravaloarea spaţiului vândut. După cum am precizat B. s-a ocupat de toate aceste acte.
Instanţa de apel reţine pe baza probelor administrate că martorul WWWWWW. nu a deţinut spaţiul mai sus menţionat în baza unui titlu de proprietate care să fi fost intabulat, iar la sugestia numitului B. a încheiat o vânzare fictivă cu o persoană despre care a afirmat că nu a văzut-o niciodată (n.n. NN., actual NN.), imobil al cărui preţ a fost simulat, inculpatul B. asigurându-l că, în baza relaţiei de prietenie cu inculpatul A., va reuşi să intabuleze imobilul.
Cu privire la modul în care a dobândit imobilul de la S.C. MM. S.R.L., la termenul din apel din data de 29.11.2023, martora NN. a declarat: (…) la vremea respectivă, eram într-o relaţie de concubinaj cu VVVVVV., atât eu cât şi el fiind căsătoriţi (…). Aveam încredere în el deoarece relaţia noastră dura de 3 ani; la un moment dat, m-a rugat să îl ajut, de fapt, indirect, să ajut un prieten de-al lui menţionând faptul că acel prieten era în divorţ la momentul respectiv şi voia să înstrăineze ceva. La momentul respectiv i-am spus lui VVVVVV. că "voi sunteţi prieteni, iar eu sunt a treia persoană nu vreau să ştiu nici cine este persoana şi nici care este obiectul tranzacţiei’’. Aceasta a fost singura mea condiţie ca eu să îmi asum tranzacţia. După un an sau doi ani de zile, fiind căsătorită cu LLLLLLLL., acesta a venit şi m-a întrebat dacă ştiu ceva în legătură cu un impozit privind un imobil. I-am spus că nu ştiu, nu am văzut nicio hârtie în acest sens. Am crezut că este o greşeală. Legătura între plata impozitului pentru imobil şi ceea ce mă rugase anterior VVVVVV., am făcut-o cu ocazia audierii mele la parchet, unde am fost adusă cu mandat.
Revenind la momentul în care VVVVVV. m-a rugat să îl ajut, arăt că l-am întrebat de ce nu este el cel care să facă această tranzacţie între el şi prietenul lui, de ce au nevoie de o a treia persoană. Acesta a menţionat că era în procedură de divorţ. La un moment dat, m-a sunat VVVVVV. şi mi-a spus că este nevoie să merg să semnez. Nu mi-a spus ce trebuia să semnez, eu nu am întrebat ce trebuia să semnez. Am mers şi am semnat, nu ştiu de câte ori am semnat, am semnat cu ochii închişi. Am semnat într-un birou, cred că ţinea de o fabrică ceva, în Rădăuţi. Era prima dată când mergeam acolo. La acel birou, m-am deplasat împreună cu VVVVVV. de la domiciliu meu, cu maşina lui VVVVVV.. În acel birou nu mă aflam decât eu cu VVVVVV.. Nu ştiu de ce nu am semnat acasă.
Cred că după o jumătate de an de la acest eveniment, VVVVVV. mi-a cerut să merg la notar spunând că e nevoie să semnez nişte documente legate de acea tranzacţie. VVVVVV. mi-a spus că era vorba despre o tranzacţie, şi anume că prietenul lui este în divorţ şi că este vorba despre nişte bunuri pe care doreşte să le înstrăineze, care să nu facă obiectul partajului.
Am mers la notar, iar acolo tot VVVVVV. mi-a adus nişte acte să le semnez. Am semnat fără să citesc, conform înţelegerii mele cu VVVVVV., respectiv ca eu să nu ştiu absolut nimic, nici numele prietenului lui VVVVVV. şi nici obiectul tranzacţiei, respectiv în ce consta ajutorul meu. Eu i-am spus lui VVVVVV. că "tu citeşti, eu am încredere în tine şi semnez’’ .
Eu sunt medic. În legătură cu documentele care mi-au fost date spre semnare, de-a lungul vieţii mele, arăt că, de exemplu, dacă mi se dă un contract de la bancă să îl semnez nu stau să îl citesc, dar cunosc obiectul acestuia.
La notar, eu eram într-o sală de aşteptare, singură, VVVVVV. a intrat cu actele în biroul dnei. notar, după care, VVVVVV. a ieşit m-a întrebat dacă soţul meu este în ţară sau este plecat. Eu i-am spus că era plecat în străinătate, VVVVVV. a intrat înapoi în biroul dnei. notar şi m-a chemat să semnez. Nu ştiu dacă în acel birou în care am intrat şi am semnat era dna. notar, pentru că nu s-a prezentat, mă gândesc că era notarul. Deci, la momentul când eu am semnat au mai fost de faţă VVVVVV. şi acea doamnă, probabil notarul. Cu dna. respectivă nu am purtat nicio discuţie. Nu ştiu ce titulatură purta documentul pe care l-am semnat la acel moment, pentru că nu voiam să ştiu. VVVVVV. mi-a zis că trebuie să returnez bunurile respective, nu ştiu ce am primit, aşa înţeleg să le numesc. Detaliez că, prima dată când am semnat, probabil în primăvara anului 2006, în acel birou, documentul însemna că primesc bunurile sau ce oi fi primit, iar la notar returnam. Nu am întrebat de ce prima dată actul nu s-a întocmit tot la un notar. De fapt, nici nu ştiu dacă prima dată nu am fost tot la un notar. Nu îmi amintesc să fi interacţionat verbal cu notarul.
Nu ştiu ce obiect avea tranzacţia la care am participat la solicitarea lui VVVVVV., care fusese cadru militar, ofiţer. La momentul când noi eram împreună avea însă o afacere, cred că se pensionase.
După ce am plecat de la notar, VVVVVV. m-a dus acasă şi mi-a spus că trebuie să primesc nişte bani în cont pe care trebuie să îi aduc lui. Cred că în toamna acelui an am primit banii în cont. VVVVVV. m-a sunat şi mi-a spus să îi scot şi să îi aduc lui. Eu am scos banii de la VVVVVVVVV., cred că în jur de 65.000 RON. Am pus banii în plic şi m-am deplasat spre Suceava, unde mi-a zis VVVVVV.. M-am întâlnit cu acesta şi i-am predat plicul cu bani.
Nu mi-am pus problema ce reprezentau acei bani, pentru că nu am vrut să ştiu. Banii i-am primit după ce am semnat al doilea document la notar.
VVVVVV. nu mi-a spus ce reprezintă acea sumă de bani, doar că voi primi nişte bani în cont şi să îi duc lui. Nici documentul bancar nu l-am citit, l-am pus în plic alături de bani.
VVVVVV. nu cunoştea numărul de cont bancar pe care îl aveam. VVVVVV. a cunoscut numărul meu de cont bancar atunci când mi-a spus că voi primi o sumă de bani şi eu i l-am comunicat. Nu i-am mai dat lui VVVVVV. vreo altă sumă de bani care să fi ajuns cu altă ocazie în vreun cont bancar care să îmi aparţină.
După acest eveniment nu am discutat cu nicio altă persoană despre tranzacţia mai sus prezentată. Nici cu VVVVVV. nu am mai discutat despre respectiva tranzacţie. (...)
Eu nu reţin să fi fost prezent decât VVVVVV. şi acea doamnă care presupun că era notarul, atunci când am semnat. (...)
Am semnat atât pentru mine, cât şi pentru soţul meu. Am aflat că am semnat şi pentru soţul meu cu ocazia audierii la parchet. Nu îmi amintesc să fi semnat de două ori acelaşi document cu aceeaşi ocazie, în numele meu şi al soţului meu. (...)
Nu am plătit nimic. (...)
Nu am avut niciun beneficiu în urma acestei tranzacţii. Banii pe care i-am primit în cont, aşa îmi amintesc, că i-am dat lui VVVVVV..
Cu prilejul audierii în primă instanţă, la termenul din 09.10.2020, martora NN. a precizat: În cursul anului 2006, aveam o relaţie cu numitul VVVVVV., acesta mi-a cerut să îl ajut pe un prieten de-al său, al cărui nume am cerut în mod expres să nu mi-l spună pentru a mă proteja. Ajutorul consta în a achiziţiona un imobil, nu ştiu despre ce era vorba în concret, deoarece acea persoană era în procedură de divorţ şi nu dorea să supună partajului acel bun (...).
În aceste condiţii, VVVVVV. mi-a adus să semnez un contract al cărui conţinut nu l-am citit, deoarece nu am vrut să am cunoştinţă despre aceste aspecte.
M-am prezentat şi la notar pentru a semna acest contract, însă nici acolo nu am aflat în concret despre ce este vorba.
În urma acestei tranzacţii, în contul meu a fost virată o sumă de bani, nu ştiu de către cine, însă în aceeaşi zi am retras banii din cont şi i-am dat lui VVVVVV.. Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe cu banii (...) revin şi arăt că această sumă de bani cred că i-am dat-o lui B..
L-am întâlnit pe B. doar de două ori (...).
La întrebarea procurorului de şedinţă, martora a confirmat că B. a participat atât la momentul la care a semnat actele, cât şi la momentul prezentării în faţa notarului.
În faza de urmărire penală, martora NN. a declarat:" Începând cu anul 2003 am avut o relaţie extraconjugală cu numitul VVVVVV. (...) în acea perioadă atât eu cât şi acesta fiind căsătoriţi.
Numitul VVVVVV. era prieten în acea perioadă cu numitul B. (om de afaceri din judeţul Suceava). Despre această persoană nu cunosc foarte multe detalii şi nici ce societăţi comerciale deţine, întâlnindu-l pe acesta de vreo 2-4 ori doar în prezenţa lui VVVVVV..
În anul 2006 am fost solicitată de VVVVVV. să semnez mai multe înscrisuri reprezentând o vânzare cumpărare fără să ştiu ce obiect avea, cunoscând doar că era vorba de un spaţiu comercial (cred că din municipiul Rădăuţi, nu-mi amintesc exact).
VVVVVV. mi-a spus în acel moment că tranzacţia cu spaţiul pe care urma să îl cumpăr (şi despre care eu nu ştiam nimic) se făcea la iniţiativa lui B. şi deoarece el era în proces de divorţ şi partaj cu fosta soţie WWWWWWWWW., m-a rugat pe mine să particip la această tranzacţie, eu la momentul respectiv fiind căsătorită cu PP..
Având în vedere relaţia foarte strânsă pe care o aveam cu VVVVVV., am fost de acord cu această solicitare cu condiţia să nu cunosc datele exacte.
În acest sens în acea perioadă, împreună cu VVVVVV. m-am dus la o hală din Rădăuţi, cred că reprezentau birourile lui B. unde se afla şi acesta. La acea întâlnire unde mă aflam eu, B. şi VVVVVV. mi-a fost înmânat un act de către B. pentru a-l citi şi a-l semna. Având în vedere încrederea maximă pe care o aveam în VVVVVV., precum şi faptul că făceam acest lucru la iniţiativa lui, l-am rugat pe el să citească acel înscris şi dacă era în regulă să îl semnez.
VVVVVV. l-a citit şi mi-a comunicat că este în regulă şi să îl semnez. Eu am fost de acord şi am semnat acel înscris fără să îl citesc şi fără să ştiu ce reprezintă, aceştia acoperindu-mi conţinutul contractului. Nu cunosc ce calitate am avut în acel înscris şi nici dacă acesta era semnat şi ştampilat de vreo altă parte. De asemenea, le-am zis celor doi că nu vreau să existe neînţelegeri între ei ulterior pe această temă. Nu-mi amintesc exact dar cred că am semnat acest înscris undeva în luna iulie- august 2006.
După ce am semnat acest înscris, VVVVVV. mi-a spus că o să trebuiască să mai merg ulterior şi la un notariat unde o să mai semnez şi alt înscris după care tot acesta mi-a spus că o să primesc prin bancă nişte bani şi pe care trebuia să-i dau lui B.. Toate aceste discuţii s-au purtat numai între mine şi VVVVVV..
Ulterior, după aproximativ o lună de zile am fost contactată de VVVVVV. care mi-a spus să merg cu el la un notariat din Mun. Rădăuţi unde am şi fost cu acesta. La acel notariat ne-am întâlnit cu B. şi acolo, după ce B. a avut o discuţie cu doamna notar (al cărei nume nu mi-l mai amintesc) mi-au fost aduse nişte înscrisuri pe care doamna notar mi-a spus să le semnez aspect cu care m-am conformat. Precizez că nu am citit acel înscris şi nu mai îmi amintesc exact dar cred am semnat la rubrica vânzător.
Îmi amintesc că doamna notar m-a întrebat dacă sunt sau nu în divorţ cu fostul meu soţ PP., eu negând acest lucru. În acest sens, pe contract fiind trecut şi soţul meu, în faţa notarului am fost pusă de VVVVVV. şi de notar să semnez şi pentru fostul meu soţ, eu fiind de acord cu aceasta şi semnând. Precizez că nu am avut vreo împuternicire scrisă sau verbală de la PP. să semnez acest înscris şi eu nu l-am informat pe acesta niciodată de acest lucru.
După ce am semnat acest înscris VVVVVV. mi-a comunicat că în baza acestui document o să primesc în contul meu personal deschis la VVVVVVVVV. - Sucursala Fălticeni o sumă de bani, în jurul sumei de 70.000 RON fără să îmi spună de la cine, iar această sumă să i-o dau lui B." .
Martora NN. a precizat că, la scurt timp a primit suma de bani, pe care a scos-o din contul personal şi i-a dat-o inculpatului B..
Declaraţia martorei NN. se coroborează cu cea a martorului VVVVVV., de la termenul din 13.12.2023, dată în cursul judecăţii în apel, sub aspectul faptului că a intermediat legătura dintre martoră şi B. care dorea achiziţionarea unui spaţiu, prin intermediar: Îmi menţin declaraţiile pe care le-am dat în cursul procesului, întrucât am spus adevărul. La data faptelor eram în relaţie de amiciţie cu domnul B., eram prieteni vechi şi, la un moment dat, mi-a spus că intenţionează să achiziţioneze un spaţiu, fără a-mi dat detalii şi dacă aş fi de acord să îl cumpăr eu. Iniţial, am fost de acord, în principiu, ulterior am revenit şi am spus că nu se poate, pentru că în acea perioadă eram în divorţ cu soţia mea.
Dânsul m-a întrebat despre doamna NN. dacă nu ar putea dânsa să îl ajute, din acel moment i-am pus în contact direct, iar eu am ieşit din această ecuaţie. I-am transmis numărul de telefon al doamnei NN. domnului Babiuc şi invers.
Doamnei NN. i-am spus doar că este vorba despre o cumpărare având ca obiect un spaţiu comercial, nu ştiam unde era situat.
Singurul lucru pe care îl ştiu, l-am constatat cu prilejul audierilor în această cauză la urmărire penală, este că această tranzacţie s-a realizat şi, aşa cum am declarat şi la Curtea de Apel Cluj, faptul că acea achiziţie a fost parafată de notar, consider că au fost îndeplinite toate temeiurile legale.
Nu am însoţit-o pe doamna NN. la vreo întâlnire cu domnul Babiuc sau la vreo autoritate a statului în legătură cu acea tranzacţie, nici la bancă.
Nu am primit nicio sumă de bani şi nici nu am intermediat predarea vreunei sume de bani vizând acel spaţiu comercial.
Nu cunosc niciun aspect vizând societatea S.C. MM. S.R.L..
Doamna NN. îl cunoştea pe B. dinainte de a-i comunica eu numărul de telefon al acestuia.
Despre societatea UU. am auzit la acel moment, ştiam că doresc să facă investiţii în industrializarea lemnului, apăreau informaţii în mass-media locală.
Nu am cunoştinţă dacă domnul B. interacţiona cu activitatea desfăşurată de S.C. UU. (în acelaşi sens, declaraţia de la filele x d.u.p.). Prin declaraţia din 27.11.2020 din primă instanţă, martorul VVVVVV. a afirmat că, în anul 2006, era în relaţii de amiciţie cu B. care i-a cerut să o roage pe NN. să achiziţioneze un imobil pentru el, pe care urma apoi să i-l revândă, relatând în continuare: i-am dat acestuia numărul de telefon al NN. şi cei doi au discutat direct despre acest aspect .
La dosar este ataşat contractul de vânzare-cumpărare datat 17.03.2006, în copie, încheieat între S.C. MM. S.R.L. - în calitate de vânzătoare, prin reprezentant WWWWWW., şi martora NN. - în calitate de cumpărătoare, având ca obiect spaţiul magazin alimentar nr. 1 în suprafaţă de 208 mp situat în Rădăuţi, str. x, jud. Suceava. Se menţionează în cuprinsul contractului că imobilul a intrat în proprietatea vânzătorului prin cumpărare de la S.C. XXXXXX., că preţul stipulat este de 59.500 RON şi a fost plătit conform chitanţei nr. x din 17.03.2006 .
Conform facturii nr. x din 17.03.2006, S.C. MM. S.R.L., reprezentată de WWWWWW., ar fi vândut numitei NN. un spaţiu comercial în suprafaţă de 208 m.p. - magazin alimentar, situat în municipiul Rădăuţi, strada x nr. 57, contra sumei de 50.000 RON (n.n. 59.500 RON cu TVA). La dosar este ataşată chitanai nr. x din 17.03.2006 eliberată pe numele NN., care face trimitere la factura precizată mai sus .
În data de 12.06.2006, s-a introdus o acţiune (nesemnată) la Judecătoria Rădăuţi, înregistrată sub nr. x/2006 şi repartizată inculpatului A., formulată pe numele NN., prin care s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului din mun. Rădăuţi, str. x, jud. Suceava, în suprafaţă de 221 mp, imobil ce figurează cu destinaţia Magazin Alimentar nr. 1, cu precizarea că suprafaţa reală a imobilului este mai mare decât cea din contractual de vânzare-cumpărare datorită recompartimentării spaţiului .
În cuprinsul dosarului nr. x/2006 al Judecătoriei Rădăuţi, ataşat în original la filele x d.u.p., se regăseşte o cerere nesemnată, de preschimbare a termenului de judecată stabilit iniţial pentru data de 12.09.2006, cu motivarea că hotărârea este absolut necesară pentru a se întabula dreptul de proprietate. Cererea a fost depusă direct la inculpatul A. care a preschimbat termenul pentru data de 20.06.2006, aşa cum rezultă din rezoluţia scrisă pe cerere de inculpat, în care s-a consemnat şi faptul că reclamanta ar fi primit termen în cunoştinţă .
Afirmaţia inculpatului A. că cererea de preschimbare de termen a fost depusă de reclamanta NN. este contrazisă categoric de datele ce rezultă din coroborarea probelor. Astfel, pe cererea de preschimbare de termen nu există nicio consemnare care să demonstreze că persoana care a depus cererea a fost prezentă şi legitimată, situaţie în care era facil ca reclamanta să fie pusă de inculpatul A. să semneze cererea de preschimbare de termen.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază, în baza probelor administrate, că martora NN. nu a fost cea care a depus acţiunea şi nici cererea de preschimbare a primului termen de judecată, considerând eronată şi menţiunea din sentinţa nr. 1683 din 20.06.2006 a Judecătoriei Rădăuţi, că aceasta, în calitate de reclamantă a fost prezentă în instanţă la judecarea acţiunii. Dacă s-ar fi prezentat pentru a depune cererea de preschimbare de termen sau la judecarea acţiunii, prin legitimarea ei, s-ar fi observat că prenumele său nu este NN. (singurul prenume care apare consemnat în toate actele dosarului civil), ci NN. şi, mai mult, că prenumele complet este NN.. Or, acest detaliu nu este nesemnificativ mai ales faţă de obiectul judecăţii, fiind important a se consemna corect numele titularului dreptului de proprietate. Uşurinţa cu care a fost abordat acest aspect procedural evidenţiază conivenţa infracţională şi scopul final urmărit, respectiv ca, prin orice mijloace, imobilul să ajungă într-un final în zona de influenţă a inculpatului B..
Aşadar, acest detaliu referitor la consemnarea eronată a prenumelui reclamantei (care în genere ar putea fi considerat o eroare materială), apare ca fiind deosebit de relevant în prezenta cauză întrucât confirmă dezinteresul pentru acurateţea datelor consemnate în acţiune, circumstanţă care scoate în evidenţă şi siguranţa în obţienerea unui rezultat favorabil în demersul înterprins la nivelul instanţei de către inculpaţii B. şi A..
Cât priveşte formularea unei acţiuni în instanţă care să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare, având la bază înscrisul sub semnătură privată reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare datat 17.03.2006, între S.C. MM. S.R.L. şi NN. şi a unei cereri de preschimbare de termen în aceeaşi cauză, martora NN. a relatat la urmărire penală, declaraţie despre care a spus că şi-o menţine, în faţa instanţei de apel: nu am întocmit niciodată şi nici nu am împuternicit pe nimeni să formuleze vreo acţiune civilă la Judecătoria Rădăuţi sau la vreo altă instanţă prin care să solicit constatarea dreptului meu de proprietate asupra imobilului situat în Rădăuţi, str. x, jud. Suceava. De asemenea, nu am făcut niciodată vreo solicitare la Judecătoria Rădăuţi de preschimbare a termenului de judecată pentru dosarul x/2006. De altfel, nu cunosc nimic despre acest dosar. Nu am primit niciodată vreo comunicare acasă de la vreo instanţă cu privire la acest dosar şi nu am participat şi nici împuternicit pe nimeni să deschidă sau să participe la judecata acestui dosar (...) - fila x d.u.p.
Ca atare, se constată că termenul în cunoştinţă (TC) consemnat de inculpatul A. pe cererea de preschimbare de termen, ca fiind acordat reclamantei pentru 20.06.2006, nu concordă cu realitatea, ci dovedeşte, faţă de ansamblul probator, activitatea infracţională a acestuia desfăşurată în înţelegere cu inculpatul B..
Astfel, la termenul din 20.06.2006, când s-a judecat acţiunea, a fost lipsă de procedură nu doar cu pârâta S.C. MM. S.R.L., ci şi cu reclamanta NN..
În conformitate cu dispoziţiile legale, inculpatul A. trebuia să dispună realizarea procedurii de citare cu reclamanta şi pârâta - S.C. MM. S.R.L..
În mod nelegal, în cuprinsul sentinţei s-a consemnat că procedura a fost completă, iar obiectul acţiunii impunea citarea părţilor.
Apare hilar motivul indicat în apel de inculpatul A. prin care a învederat că în cauza civilă pe care a judecat-o nu exista pârât, condiţii în care nu s-ar fi impus realizarea unei proceduri de citare. În acest sens, inculpatul a declarat: cel puţin acest tip de cerere nu avea pârât în cauză pentru că era o procedură la limita între cea contencioasă şi cea necontencioasă, întrucât după cum am arătat, în toate aceste situaţii, dreptul de proprietate al reclamantului nu era contestat de nimeni, dar hotărârea judecătorească era necesară pentru înscrierea dreptului în cartea funciară.
Ca o primă observaţie, susţinerea inculpatului A. în sensul că acţiunea civilă de referinţă atrăgea o procedură la limita între cea contencioasă şi cea necontencioasă este neserioasă, deoarece procedura de judecată a unei acţiuni, conform normelor procesual civile, este tranşant contencioasă sau necontencioasă. Susţinerea inculpatului semnifică încercarea sa de a fi exonerat de răspundere penală.
Prin sentinţa civilă nr. 1683 din 20.06.2006 a Judecătoriei Rădăuţi, secţia Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2006 de judecătorul A., s-a admis acţiunea şi s-a constatat existenţa dreptului de proprietate al numitei NN. asupra imobilului în suprafaţă de 221,43 m.p., situat în mun. Rădăuţi, str. x, compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp, amplasat pe p.c. 63/1/XXIII, birou în suprafaţă de 21,71 mp, amplasat pe p.c. 63/1/XXIV, magazie în suprafaţă de 51,32, amplasată pe p.c.63/1/XXV, cu menţiunea că identificarea cadastrală a parcelelor s-a făcut conform planului de situaţie întocmit de ing. XXXXXXXXX. la data de 16.03.2006. Inculpatul A. a dispus, totodată, intabularea dreptului de proprietate în Cartea funciară .
Din încheierea din nr. 6679 din 04.08.2006, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava şi extrasul de carte funciară de la aceeaşi dată, reiese că s-a dispus deschiderea unei noi cărţi funciare 17523 şi intabularea dreptului de proprietate al numitei NN. asupra parcelei virane cu spaţiu comercial 63/1/XXIII, parcelei virane cu birou 63/1/XXIV, parcelei virane cu magazie 63/1/XXV din CF x Rădăuţi .
În privinţa procedurii de comunicare a sentinţei civile nr. 1683 din 20.06.2006, din dovada de comunicare ar rezulta că numita PPPPPP., grefiera de şedinţă, s-a deplasat la domiciliul reclamantei, din Fălticeni, pentru a-i comunica hotărârea civilă .
Însă, fiind audiată în apel, în calitate de martor, grefiera de şedinţă PPPPPP., a relatat că niciodată nu a realizat comunicarea vreunei hotărâri prin deplasare la domiciliul părţilor. Declaraţia se coroborează cu înscrisul constând în dovada de comunicare din cuprinsul dosarului civil nr. x/2006, din care reiese cu evidenţă că dovada de comunicare nu este semnată de reclamantă, ci numele NN. apare scris citeţ, olograf, cu acelaşi instrument scriptural cu care au fost completate toate celelalte rubrici ale dovezii de comunicare (n.n. neexistând o semnătură a reclamatei).
Acest fapt probează că numai formal s-a urmărit ca la dosarul cauzei să existe un înscris care, în aparenţă, să echivaleze cu procedura de comunicare a hotărârii.
La dosarul cauzei civile este depusă declaraţia notarială din 21.07.2006 autentificată de BNP YYYYYYYYY., sub nr. x/21.07.2006, dată de NN. (n.n. se remarcă consemnarea corectă a prenumelor) prin care afirmă că renunţă la căile de atac împotriva sentinţei nr. 1683 din 20.06.2006 pronunţată în dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Rădăuţi, din încheierea de autentificare nr. x din 21.07.2006 a BNP YYYYYYYYY. reieşind că a consimţit la autentificarea înscrisului .
Înalta Curte consideră că aceste din urmă date nu acoperă faptul probat, fără dubiu, că acţiunea adresată instanţei şi cererea de preschimbare de termen nu au fost formulate de persoana care figurează ca reclamantă şi că aceasta nu a fost prezentă în instanţă la termenul din 20.06.2006.
Hotărârea civilă nu a fost comunicată S.C. MM. S.R.L., care avea calitate de pârâtă în cauză, după cum acesteia nu i s-a comunicat niciun act de procedură .
Înţelegerea de natură infracţională a inculpaţilor A. şi B. este dovedită şi prin faptul că, în cursul percheziţiei desfăşurate în data de 22.06.2014, dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Rădăuţi, în original, a fost descoperit într-un dulap din biroul inculpatului A., aspect consemnat în procesul-verbal de percheziţie domiciliară . Inculpatul A. nu a putut da o explicaţie pertinentă asupra motivelor pentru care acest dosar nu se afla în arhivă.
Martorul DDDDDDDDD., grefier în cadrul Judecătoriei Rădăuţi, a declarat în apel, la termenul din 18.10.2023: Cererile de preschimbare de termen ajungeau la mapa preşedintelui instantei, care observa cine era judecatorul şi le repartiza acestuia (...).
După soluţionarea definitivă a unei cauze, dosarul era predat la arhivă, se verificau dovezile de comunicare a hotărârii şi la momentul la care existau comunicările pentru toate părţile, se arhiva, prin depunerea în arhiva depozit.
Cu privire la cauzele care aveau ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare, nu îmi amintesc să fi existat un cod aferent pentru repartizare, cum este acum in Ecris, la acel moment se înregistrau ca "obligatii de a face" (...)
Aşa cum s-a mai precizat în cuprinsul acestei hotărâri, din perspectiva normei de incriminare a abuzului în serviciu, se constată că a cunoscut un conţinut diferit de la comiterea faptelor până în prezent, însă, succesiunea în timp a legilor nu a condus la dezincriminare.
Potrivit C. pen. intrat în vigoare la data de 01.02.2014, infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., consta în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 405/2016, a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Urmare modificării legislative impuse de decizia instanţei de contencios constitutional, conform art. 297 alin. (1) C. pen., în prezent constituie infracţiunea de abuz în serviciu, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Infracţiunea are ca situaţie premisă existenţa unui serviciu în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea, dar şi competenţa acestuia de a efectua acte de natura celor care au ocazionat comiterea abuzului împotriva persoanelor fizice sau juridice.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea bunului mers al activităţii persoanelor juridice de drept public, care implică executarea îndatoririlor de serviciu în mod legal de către funcţionarii publici, precum şi apărarea patrimoniului, a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice împotriva abuzurilor funcţionarului public
Elementul material este prevăzut alternativ şi poate consta atât într-o inacţiune - funcţionarul nu îndeplineşte un act, cât şi într-o acţiune - îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii dintr-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege.
Urmarea imediată a acestei infracţiuni constă, astfel cum prevede în mod expres art. 297 C. pen., într-o o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Înalta Curte notează, la nivel teoretic, că îndeplinirea unui act cu încălcarea unei dispoziţii dintr-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau dintr-un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către un judecător, ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, nu se poate reţine doar prin trimitere la pronunţarea unei anume hotărâri judecătoreşti sau a unei anumite soluţii ce a fost dispusă deoarece, în acest fel, s-ar încălca principiile constituţionale (prev. de art. 124 şi art. 129 din Constituţia României), ce consacră înfăptuirea justiţiei în numele legii, independenţa judecătorilor, realizarea justiţiei prin intermediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti şi posibilitatea desfiinţării sau modificării hotărârilor judecătoreşti numai în căile de atac exercitate în condiţiile legii.
Nu orice încălcare a normelor de procedură atrage răspunderea penală.
Nici organele de urmărire penală şi nici instanţa penală nu se pot substitui instanţelor de control ierarhic, ca să examineze legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti şi a modului de desfăşurare a unui proces civil sau penal. Erorile de judecată, erorile strecurate în cuprinsul actelor judiciare, inclusiv în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, ca şi nerespectarea unor norme procedurale pot fi remediate prin procedurile speciale sau prin exercitarea căilor de atac expres prevăzute de lege. În acest caz, este vorba despre erori neintenţionate, care nu au produs urmări prevăzute de legea penală.
În cauză, însă, se constată că intervine răspunderea penală întrucât faptele de care a fost acuzat inculpatulul A. nu au constituit simple erori şi au depăşit cu mult sfera abaterilor disciplinare, nefiind vorba despre încălcări ocazionale şi neintenţionate a normelor procedurale - care să se fi înscris eventul în desfăşurarea normală a unui proces, ci despre conceperea şi punerea în aplicare a unui plan infracţional prin încălcarea gravă, sistematică şi cu bună-ştiinţă a normelor procedurale privind citarea părţilor în proces şi, implicit, comunicarea hotărârii, de conivenţă cu inculpatul B., cunoscând caracterul nereal al convenţiei care a stat la baza pronunţării hotărârii care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare.
Pe baza situaţiei de fapt stabilite în cauză, se constată că acţiunile inculpatului A. corespund elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu. Inculpatul nu a fost preocupat de aplicarea dispoziţiilor legale, ci a acţionat cu ignorarea lor şi cu intenţia concretizată de a pronunţa hotărârea în mod rapid şi în folosul inculpatului B..
Din probele administrate, anterior prezentate în detaliu, rezultă că inculpatul A. (autor) şi B. (complice) au acţionat pe baza unui plan prestabilit, constând în formularea şi înregistrarea unei acţiuni fictive în justiţie şi soluţionarea acesteia în absenţa părţilor, fără ca acestea să fie citate, ce a avut ca finalitate pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a produs o pagubă unor persoane care ar fi putut pretinde drepturi legitime cu privire la imobilul în legătură cu care s-a pronunţat hotărârea judecătorească.
Reclamanta NN. nu a fost prezentă în instanţă, având în vedere că acţiunea civilă, cererea de preschimbare de termen nu sunt semnate, iar din partea introductivă a hotărârii nu rezultă că a fost legitimată de instanţă, deşi s-a consemnat că s-ar fi înfăţişat la termenul din 20.06.2006.
Această situaţie de fapt explică pronunţarea sentinţei civile în care prenumele reclamantei este reţinut incorect - NN., în loc de NN., dar şi incomplet, aceasta având două prenume - NN..
În aceste condiţii, nu poate fi primită apărarea inculpatului A., formulată în faţa instanţei de apel: nu îmi amintesc dacă am legitimat-o pe NN., dar consider că am procedat în acest fel, deoarece aşa procedam în orice situaţie.
Intenţia infracţională a inculpatului A. este caracterizată de acţiunile ilegale comise cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2006 al Judecătoriei Rădăuţi, pe care le-a realizat cu vinovăţia prevăzută de lege, dovadă fiind şi împrejurarea că dosarul a fost descoperit în biroul acestuia, după circa 8 ani de la pronunţarea sentinţei, cu ocazia efectuării percheziţie domiciliare, deşi trebuia să fie arhivat, fiind o cauză în care hotărârea era definitivă şi irevocabilă.
Intenţia directă cu care inculpatul A. a comis infracţiunea de abuz în serviciu este reliefată de declaraţia acestuia prin care a arătat că a pus rezoluţia pe cererea de preschimbare de termen, nesemnată (data certă am conferit-o chiar eu prin rezoluţia pusă) în prezenţa reclamantei NN., care în acest mod ar fi primit termen în cunoştinţă.
Aşadar, prezumţia conturată de hotărârea judecătorească în care s-a menţionat prezenţa reclamantei la judecată este răsturnată de numeroase probe, care dovedesc contrariul şi infirmă apărările formulate de către inculpatul A..
În acest moment al analizei, se menţionează că declaraţia notarială semnată de NN. prin care arată că renunţă la căile de atac împotriva sentinţei civile nr. 1683 din 20.06.2006 a Judecătoriei Rădăuţi, secţia Civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2006 de judecătorul A., nu contrazice concluzia formată în baza întregului material probator administrat în cauză, că reclamanta nu a fost înştiinţată/citată şi nici prezentă la procesul în care s-a pronunţat hotărârea care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a imobilului din str. x din municipiul Rădăuţi.
De altfel, martora NN. a relatat că a fost implicată fără a cunoaşte obiectul actelor semnate, fără a indica faptul că s-a deplasat la instanţa de judecată, ci doar la notar şi într-o hală unde probabil firma inculpatului B. avea birourile.
Referitor la lipsa citării pârâtului în cauza civilă nr. 3490/2006 a Judecătoriei Rădăuţi, Înalta Curte constată că repezintă o încălcare a dipoziţiilor din C. proc. pen. privind citarea obligatorie a părţilor în proces, ca expresie a cadrului procesual legal, faptă care se circumscrie ilicitului penal în contextul concret al cauzei.
Nesocotirea dispoziţiilor de citare a reclamantei şi pârâtului de către judecătorul A. demonstrează siguranţa cu care s-a acţionat şi a fost conceput planul infracţional împreună cu inculpatul B., din perspectiva faptului că persoanele care ar fi trebuit să deţină calitate procesuală nu vor reclama lipsa înştiinţării lor pentru proces.
Împrejurarea că la termenul din 20.06.2006, când cauza civilă a fost judecată, au fost depuse înscrisuri care emană de la Primăria Municipiului Rădăuţi în legătură cu S.C. MM. S.R.L. şi imobilul din Piaţa Unirii nr. 67, nu acoperă procedura de citare cu pârâtul.
Mai mult, se observă că adresa din 20.06.2006 a Primăriei Municipiului Rădăuţi este emisă către S.C. MM. S.R.L. Rădăuţi, iar cel de-al doilea înscris este un certificat fiscal nr. 5123 din 20.06.2006 emis de primărie către societatea comercială. În aceste condiţii este neverosimil că reclamanta NN., a cărei prezenţă la termenul de judecată este consemnată în sentinţa civilă, să fi fost în posesia unor înscrisuri ce nu îi erau adresate şi care au fost administrate în instanţă . Înalta Curte apreciază că acest element factual consolidează concluzia temeiniciei acuzaţiei.
În legătură cu citarea pârâtului în cauză, inculpatul A., a declarat cu prilejul audierii sale în apel: (...) iar în ceea ce priveşte imobilul din str. x am pronunţat o hotărâre având efect declarativ al dreptului de proprietate (...) Cel puţin acest tip de cerere nu avea pârât în cauză pentru că era o procedura la limita între cea contencioasă şi cea necontencioasă, întrucât după cum am arătat, în toate aceste situaţii, dreptul de proprietate al reclamantului nu era contestat de nimeni, dar hotărârea judecătorească era necesară pentru înscrierea dreptului în cartea funciară .
Înalta Curte consideră că declaraţia inculpatului A. este făcută pro causa.
În acest context, este oportun a evidenţia considerentele deciziei nr. 8/2013 pronunţate în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 581 din 12 septembrie 2013). Relevanţa apare pornind de la declaraţia formulată de inculpat în apărare şi împrejurarea că prin decizia în interesul legii precitată s-a analizat jurisprudenţa vizând cauzele ce aveau ca obiect hotărârile care ţineau loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pronunţate în baza cererilor formulate înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. (15.02.2013).
Astfel, s-a arătat că: Divergenţa a vizat calificarea diferită a acţiunilor ca fiind acţiuni personale imobiliare, reale imobiliare sau mixte şi, pe cale de consecinţă, stabilirea competenţei teritoriale după regulile prevăzute de art. 5, art. 10 pct. 1, art. 12, art. 13 alin. (1) şi art. 19 din C. proc. civ. (în vigoare la data începerii proceselor).
Antecontractele de vânzare-cumpărare pe care s-au întemeiat acţiunile intentate anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. dau naştere unui raport juridic obligaţional, în conţinutul căruia intră un drept de creanţă - jus ad personam - căruia îi corespunde o obligaţie de a face - aut facere.
Acţiunea civilă prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, în materia obligaţiilor de a face izvorâte din antecontract, are caracter personal, deoarece prin ea reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligaţiei pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia.
Atunci când dreptul de creanţă are ca obiect un imobil, acţiunea este imobiliară, fără însă ca, prin aceasta, să se schimbe felul acţiunii, dedus din natura dreptului care se valorifică.
În aceste condiţii, în acţiunile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a unui imobil, înregistrate înainte de data de 15 februarie 2013 (…) competenţa teritorială se determină în raport cu dispoziţiile art. 10 pct. 1 din C. proc. civ. ce a fost abrogat prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012.
Conform acestui text, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii (…).
În acest caz, faţă de dispoziţiile art. 12 din C. proc. civ., alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţine reclamantului (…).
Ca atare, chiar dacă prin decizia pronunţată în interesul legii s-a dezlegat o problemă de competenţă, rezultă că indiferent de calificarea dată de instanţe acţiunii prin care se solicita pronunţatea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare, procedura implica atât reclamant, cât şi pârât.
Prin judecarea fictivă în dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Rădăuţi, în care s-a atestat dreptul de proprietate al numitei NN. cu privire la imobilul de referinţă, inculpatul A. a prevăzut afectarea intereselor legitime ale oricărei altei persoane care putea pretinde un drept în legătură cu respectivul imobil.
Calitatea de judecător, cunoştinţele juridice, ca şi modalitatea în care a acţionat inculpatul A., conduc la concluzia că fapta a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, rezultând din actele dosarului că prin judecarea fictivă a dosarului nr. x/2006, inculpatul A. a urmărit satisfacerea intereselor inculpatului B., reprezentant al S.C. AA..
Ulterior, prin contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 05.10.2006 la BNP OO., imobilul ce a făcut obiectul acţiunii civile soluţionate prin sentinţa mai sus menţionată, pronunţată de inculpatul A. a fost vândut de NN. şi PP. către S.C. QQ., reprezentată de EEEEEEEEE..
Apoi, la data de 26.09.2007, la acelaşi birou notarial s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x având ca obiect acelaşi imobil între S.C. QQ., în calitate de vânzătoare, prin mandatar EEEEEEEEE. şi S.C. AA., în calitate de cumpărătoare, reprezentată de B. .
În ceea ce priveşte calitatea de complice a inculpatului B., acesta a prevăzut posibilitatea vătămării drepturilor patrimoniale ale altor persoane, a urmărit producerea acestui rezultat şi l-a acceptat.
Comiterea infracţiunii cu forma de vinovăţie prevăzută de lege este cu atât mai evidentă în cazul inculpatului B., care avea deplină cunoştinţă despre modul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între S.C. MM. S.R.L. şi NN., şi despre întregul plan infracţional, beneficiarul activităţii infracţionale fiind S.C. AA. S.R.L., administrată de inculpatul B..
Aşadar, infracţiunea de abuz în serviciu a fost comisă în participaţie penală: inculpatul A., în calitate de autor, iar inculpatul B., în calitate de complice.
Acesta din urmă a săvârşit acţiuni concrete, care s-au constituit în sprijin material şi moral, contribuind la comiterea de către inculpatul A., în calitate de autor, a infracţiunii de abuz în serviciu, coeziunea psihică dintre inculpaţi rezultând din comportamentul acestora şi împrejurările comiterii faptei.
Acţiunile inculpatului B. s-au alăturat actelor de executare comise de inculpatul A., în efortul comun de realizare a scopului urmărit, respectiv obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin încălcarea normelor de procedură privind citarea şi comunicarea hotărârii, care să profite primului, autorul şi complicele având reprezentarea acţiunilor lor reciproce.
Colaborarea celor doi inculpaţi s-a fundamentat pe relaţia lor de amiciţie existentă la nivelul anului 2006, care a fost reliefată de martorul WWWWWW. prin depoziţia din primă instanţă, menţinută la cercetarea judecătorească în apel: inculpatul Babiuc nu mi-a spus cum va rezolva intabularea, dar ştiu că era prieten cu inculpatul A. (...) În acest sens, după ce eu am vândut fictiv acest spaţiu către NN., B. l-a intabulat cu ajutorul judecătorului A.; a deschis o acţiune în numele numitei NN. la judecătoria Rădăuţi, dosarul fiind soluţionat de judecătorul A., pentru constatarea dreptului de proprietate.
Înalta Curte constată că s-a probat dincolo de orice dubiu că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., iar inculpatul B. a comis aceeaşi infracţiune, în calitate de complice, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii.
Însă, de la data săvârşirii acestei infracţiuni a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În consecinţă, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Totodată, va dispune în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.
Cu privire la modul de calcul a termenului prescripţiei răspunderii penale, instanţa de apel, în majoritate, cum s-a menţionat deja în cuprinsul acestei decizii, reiterează că legea penală mai favorabilă este C. pen. în forma aplicabilă pentru în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, când legislaţia activă penală nu a cuprins niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, în raport de deciziile nr. 297/2018, nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi decizia nr. 67/2022 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Altfel spus, legea penală mai favorabilă, în speţă, este C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, cu termenele de prescripţie a răspunderii penale menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78 din 2000, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o tremie.
Prin urmare, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de abuz în serviciu săvârşite de cei doi inculpaţi sunt de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni închisoare, iar conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie generală a răspunderii penale este de 8 ani.
Astfel, calculând termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 8 ani, de la data faptei de abuz în serviciu (20.06.2006) săvârşită de inculpaţii A. şi B., în formele de participaţie corespunzătoare, se constată că acesta s-a împlinit la data de 19.06.2014.
Având în vedere unele aspecte invocate de procurorul de şedinţă, se notează că, potrivit art. 156 C. pen., cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
În cauză, în perioada stării de urgenţă instituite prin Decretele Preşedintelui României nr. 195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe o perioadă de 30 de zile (publicat în Monitorul oficial Partea I, nr. 212 din 16.03.2020), respectiv nr. 240 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.04.2020 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 311 din 14.04.2020) a operat suspendarea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, cu excepţia situaţiilor anume prevăzute, în care s-a încadrat prezenta speţă.
În conformitate cu art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195 din 16.03.2020 şi art. 64 alin. (5) din Decretul nr. 240/14.04.2020 ale Preşedintelui României, erau exceptate de la suspendarea de drept pe durata stării de urgenţă, cauzele ce aveau ca obiect infracţiunea de spălarea banilor sau cuprindeau măsuri de protecţie a martorillor, ipoteze care se regăsesc în prezenta speţă.
Ca atare, la nivel teoretic se face precizarea că, dacă nu se împlinea termenul de prescripţie mai sus calculat, la 19.06.2014, nu s-ar fi putut admite opinia procurorului de şedinţă în sensul că, în cauză, a existat o suspendare a cursului prescripţiei în baza decretelor mai sus amintite (de altfel, prima instanţă a judecat fără suspendare, dovadă că termenul din 20.03.2020 a fost preschimbat la 08.05.2020, când s-a constatat lipsa de apărare a unor inculpaţi şi s-a acordat termen la 29.05.2020).
Reţinând concluziile pe fond formulate de procuror, tot la nivel teoretic, se mai notează că, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (4) C. proc. pen.., cauzele similare celei în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu dezlegarea unei probleme de drept, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării.
Prin încheierea din data de 24.06.2022, în temeiul art. 476 alin. (4) C. proc. pen.., s-a dispus suspendarea cauzei şi, totodată, s-a acordat termen de judecată la data de 28.10.2022 pentru când s-a arătat că au termen în cunoştinţă inculpaţii şi unele dintre părţile civile şi s-a dispus repetarea procedurii de citare cu alte părţi civile care nu aveau termen în cunoştinţă.
La termenul din 28.10.2022, instanţa a precizat că a fost suspendată cauza până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea uner chetiuni de drept (n.n. hotărârea nr. 67 din 25.10.2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din 28.11.2022), în vederea punerii în discuţie a efectelor deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022, precum şi a eventualelor cereri de continuare a procesului penal, urmare a intervenirii prescripţiei.
Mai întâi, în majoritate, instanţa de apel face menţiunea că, în perioada 24.06.2022-25.10.2022, cauza nu a fost suspendată deoarece, în pofida faptului că a invocat dispoziţiile legale prevăzute de art. 476 alin. (4) C. proc. pen.., prima instanţă a acordat termen de judecată în continuare, la data de 28.10.2022 şi a dispus citarea părţilor care nu aveau termen în cunoştinţă, situaţie care nu echivalează cu o reală suspendare a cauzei.
Ca atare, nu se poate considera că, la termenul din 24.06.2022, a avut loc o suspendare a judecării cauzei, după care a existat o reluare a judecării. Despre instituţia reluării judecării cauzei nu există dispoziţii în C. proc. pen., ceea ce înseamnă că, potrivit art. 2 din C. proc. civ., se aplică dreptul comun, respectiv prevederile art. 415 C. proc. pen.., cu denumirea marginală Reluarea judecării procesului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) teza a II a C. proc. pen.., există un singur caz de suspendare obligatorie a cauzei în ipoteza sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, şi anume atunci când instanţa realizează sesizarea în baza art. 475 şi urm. C. proc. pen.. şi nu dispune suspendarea cauzei odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească se finalizează înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra sesizării cu soluţionarea chestiunii de drept. Numai în acestă ipoteză textul legal prevede că instanţa suspendă dezbaterile până la pronunţarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1). Această excepţie de la suspendarea facultativă a cauzei, prevăzută expres, nu are aplicabilitate în speţă având în vedere că sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea problemei de drept, care a fost dată prin decizia nr. 67/2022, nu a fost iniţiată în prezenta cauză.
Dar, ceea ce are importanţă în speţă, este că la data de 24.06.2022 (când în temeiul art. 476 alin. (4) C. proc. pen.., instanţa a dispus suspendarea cauzei şi, a acordat termen de judecată la data de 28.10.2022 pentru când s-a arătat că au termen în cunoştinţă inculpaţii şi unele dintre părţile civile şi s-a dispus repetarea procedurii de citare cu alte părţi civile care nu aveau termen în cunoştinţă), termenul de prescripţie generală a răspunderii penale prevăzut de noul C. pen. pentru infracţiunea de abuz analizată era împlinit (19.06.2014), expunerea de mai sus fiind prilejuită de concluziile procurorului de şedinţă şi modul de calcul al prescripţiei pentru această infracţiune, care va fi prezentat în opinia concordantă.
În analiza laturii civile, se precizează că prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu a fost reparat date fiind procesele civile vizând imobilul de referinţă, care au debutat înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. 1683/2006 de inculpatul A..
În esenţă, se reţine că prin decizia civilă nr. 2165 din 17.06.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Rădăuţi, reprezentat de secretar UUUUUUU. împotriva deciziei nr. 91/01.10.2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu S.C. YYYYYY. Rădăuţi, reprezentată de C.. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că reclamanta S.C. YYYYYY. a solicitat ca pârâtul Municipiul Rădăuţi - prin primar să fie obligat să predea în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul (parter şi etaj) situat în municipiul Rădăuţi, str. x, având destinaţia magazin alimentar şi bibliotecă. Instanţa de recurs a considerat că instanţa de fond şi cea de apel au reţinut corect că reclamanta S.C. YYYYYY. Rădăuţi este proprietara imobilului, arătând că magazinul alimentar situat la parterul imobilului din Rădăuţi - Piaţa Unirii nr. 67 apare ca mijloc fix în evidenţele S.C. YYYYYY., fiind proprietara acestuia în baza Legii nr. 15/1990, iar în ceea ce priveşte spaţiul denumit bibliotecă s-a constatat că nu a avut loc transferul de imobile invocat de recurentă .
Persoana vătămată C., cu ocazia audierii sale în primă instanţă, a prezentat istoricul litigiilor civile privind imobilul din str. x din municipiul Rădăuţi, arătând că în calitate de reprezentant al S.C. YYYYYY. a promovat o acţiune în revendicare în anul 2002, primind o hotărâre favorabilă irevocabilă în anul 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a întabulat dreptul de proprietate şi a intrat în posesia imobilului în întregime în anul 2017, deoarece o parte era ocupată de Primăria Rădăuţi, apelând la serviciile executorului judecătoresc J.. Astfel, a declarat: Am preluat societatea YYYYYY., ca administrator, în cursul anului 2000. La acel moment exista deja un litigiu având ca obiect evacuarea Primăriei Rădăuţi din imobilul situat în Piaţa Unirii nr. 67-68, parte din acest imobil fiind folosit de către primărie ca şi bibliotecă (...) În cursul anului 2002, am promovat o acţiune în revendicare cu privire la acest imobil. La judecătoria Rădăuţi am obţinut o hotărâre favorabilă, cauza fiind soluţionată de inculpatul A.. Această hotărâre a fost defiinţată de Curtea de Apel Suceava care a trimis cauza spre rejudecare instanţei competente, respectiv Tribunalul Suceava. În urma acestei rejudecări, la Tribunalul Suceava, am obţinut soluţie favorabilă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut această soluţie, fiind respinse căile extraordinare de atac promovate de Primăria Rădăuţi. Această soluţie finală de la ICCJ am obţinut-o în cursul anului 2006-2007 .
*
Totodată, prin rechizitoriu, s-a mai reţinut că fapta inculpatului B. care, pentru a ascunde natura ilicită a modului de dobândire a imobilului situat în Piaţa Unirii nr. 67, din municipiul Rădăuţi, în anul 2011 a înstrăinat imobilul societăţii S.C. W. S.R.L., obţinând un profit în cuantum de 60.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a arătat că fapta inculpatei S.C AA. S.R.L., care prin reprezentant legal B., în numele persoanei juridice a înstrăinat, în data de 29.07.2011, martorului BB., reprezentant legal al S.C W. S.R.L., imobilul situat în strada x nr. 67 din municipiul Rădăuţi, cunoscând că a fost dobândit în urma săvârşirii de infracţiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi a dispus, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achitarea inculpaţilor B. şi S.C. AA. S.R.L..
În dezacord cu prima instanţă, Înalta Curte consideră în baza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză, că elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălarea banilor sunt întrunite, inclusiv sub aspectul subzistenţei infracţiunii predicat din care provin bunurile schimbate sau transferate, conform normei de incriminare.
Astfel, din probele administrate rezultă faptul că imobilul are o origine ilicită şi că autorii spălării banilor aveau reprezentarea că provine din activitatea infracţională, fiind probat dincolo de orice dubiu, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, că imobilul din Piaţa Unirii nr. 67 din Rădăuţi a fost dobândit în mod ilicit în baza unei facturi fiscale şi a unui înscris sub semnătură privată cu date nereale, după cum s-a demonstrat că inculpatul A. a judecat cauza nr. 3490/2006 a Judecătoriei Rădăuţi în care a pronunţat o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a imobilului din str. x din municipiul Rădăuţi, cunoscând natura ilicită a tranzacţiei şi cu nerespectarea, cu bună ştiinţă, a normelor procedural civile privind citarea şi comunicarea actelor de procedură.
La scurt timp după ce inculpatul A. a pronunţat hotărârea prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al martorei NN. şi după intabularea acestui drept, la solicitarea inculpatului B., NN. a semnat un contract notarial prin care a vândut imobilul S.C. QQ..
Astfel, după pronunţarea sentinţei civile nr. 1683 din 20.06.2006 a Judecătoriei Rădăuţi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2006, prin contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 05.10.2006 la BNP OO., imobilul a fost vândut de NN. şi PP. societăţii comerciale QQ., reprezentată de EEEEEEEEE..
Reprezentantul firmei S.C. QQ., martorul EEEEEEEEE., a declarat în faţa instanţei de apel, la termenul din 01.11.2023, următoarele: Am fost angajat în data de 01.02.2006 în funcţia de director, fiind primul angajat al firmei S.C. V. S.R.L. Rădăuţi, judeţul Suceava (...).
Am fost mandatat din partea S.C. QQ., de reprezentantul legal al acestei societăţi să achiziţionez un imobil situat în centrul oraşului Rădăuţi, pe str. x (...) la un preţ de 20.000 euro, fiind considerată o oportunitate de investiţie. Acest imobil a fost cumpărat de la NN.. Eu am fost prezent la încheierea contractului la BNP OO., unde am semnat contractul de achiziţie a acestui imobil în prezenţa vânzătorilor. În anul următor, în septembrie 2007, am fost mandatat să vând acest spaţiu către firma AA. la preţul de 80.000.107 RON, la fel, în baza unei procuri date de reprezentantul firmei S.C. QQ.. Am avut mandat pentru acelaşi spaţiu şi preţul precizat în mandatul de vânzare. Din câte îmi aduc aminte, firma AA. era reprezentată de către dl. B..
(...) Eu am semnat doar contractul de achiziţie a imobilului pentru S.C. QQ.. Plata s-a efectuat de către colegii din cadrul acestei firme, presupun că cu ordin de plată. Nu îmi aduc aminte cu exactitate când s-a efectuat plata, ceea ce reţin este că am fost sunat de către directorul financiar ZZZZZZZZZ., care coordona plăţile în grupul de firme S.C. V. S.R.L. şi S.C. QQ..
ZZZZZZZZZ. mi-a transmis că juristul AAAAAAAAAA. pregăteşte contractul de achiziţie la notariat pentru imobilul din Piaţa Unirii, nr. 67, la preţul respectiv de 20.000 euro.
(...) ZZZZZZZZZ. mi-a spus că S.C. QQ. este firma care în grup se ocupă de imobiliare, iar imobilul din str. x, fiind foarte central amplasat prezintă un interes pentru firmă. Acest imobil a fost în proprietatea firmei S.C. QQ. aproximativ un an de zile.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 26.09.2007, încheiat la BNP OO., imobilul a fost vândut de S.C. QQ. către S.C. AA., reprezentată de B. .
În cele din urmă, prin contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29.07.2011 la BNP RR., societatea comercială AA. prin B., în calitate de asociat şi administrator, a vândut imobilul în suprafaţă de 221,43 m.p., situat în mun. Rădăuţi, str. x, compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp, amplasat pe p.c. 63/1/XXIII, birou în suprafaţă de 21,71 mp, amplasat pe p.c. 63/1/XXIV, magazie în suprafaţă de 51,32, amplasată pe p.c.63/1/XXV, către S.C. W. S.R.L., reprezentată de BB. .
Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656 din 2002, constituie infracţiunea de spălarea banilor, care se sancţionează cu închisoare de la 3 la 10 ani închisoare, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Prin art. 65 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219 din 2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost abrogată Legea nr. 656 din 2002, însă, nu a existat o dezincriminare a infracţiunii prevăzute de această din urmă lege la art. 29 alin. (1) lit. a), ci) o continuitate a incriminării atât în ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii, cât şi a limitelor de pedeapsă, prin art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea 219/2019.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia privind dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 16/2016, prin care a stabilit următoarele:
1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea, sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor.
2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile.
3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile.
Curtea Constituţională a statuat că dacă folosirea bunurilor ce formează obiectul infracţiunii de spălarea bunurilor presupune activităţi de schimbare sau transfer al bunurilor în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, se realizează elementele de tipicitate ale variantelor normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, ce presupun, în sine, existenţa unei noi rezoluţii infracţionale decât cea care a stat la baza infracţiunii din care provin, astfel că subiectul activ al infracţiunii predicat poate fi subiect activ al infracţiunii de spălarea banilor în variantele normative reglementate de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din legea specială (paragraful 28, decizia nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că probele dovedesc comiterea de către inculpaţii B. şi persoana juridică S.C AA. S.R.L. a infracţiunii de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (fosta art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002), însă, de la data săvârşirii infracţiunii a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În consecinţă, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fostă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002).
Totodată, va dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, încetarea procesului penal faţă de inculpata S.C. AA. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fostă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002).
Conform art. 156 C. pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Pentru argumentele precizate în cuprinsul acestei hotărâri la analiza efectuată în legătură cu acuzaţia de abuz în serviciu adusă inculpaţilor A., în calitate de autor şi B., în calitate de complice, instanţa de apel reiterează că nu a avut loc o suspendare a cursului prescripţiei în baza Decretului Preşedintelui României nr. 195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Decretului Preşedintelui României nr. 240 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Cât priveşte calculul termenului de prescripţie a răpunderii penale, instanţa de apel, în majoritate, pentru argumentele deja precizate în cuprinsul acestei hotărâri, în raport de limitele de pedeapsă pentru infracţiunea în discuţie, situate de la 3 la 10 ani închisoare şi dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., reţine că termenul de prescripţie generală a răspunderii penale este de 8 ani şi, calculând acest termen de la data faptelor de spălarea banilor (29.07.2011), săvârşite de inculpaţii B. şi S.C. AA., se constată că s-a împlinit la data de 28.07.2019 (în raport de această dată, nu interesează că în perioada ulterioară, 24.06.2022-25.10.2022, ar fi operat o suspendare a cursului prescripţiei în baza în baza art. 476 alin. (4) C. proc. pen..).
SC W. S.R.L. s-a constituit parte civilă în cauză, împotriva inculpaţilor B. şi S.C. AA. S.R.L., cu suma totală de 333.554 euro constituită din: 309.786 RON (64.811 euro) reprezentând contravaloarea suprafeţei de 121,58 mp care nu i-au fost predaţi din cei 221,43 mp cumpăraţi; 147.355 euro reprezentând chirii neîncasate pentru suprafaţa de 121,58 mp (perioada august 2011- decembrie 2019) şi 121.388 euro reprezentând chirii neîncasate pentru suprafaţa de 99,58 mp (perioada octombrie 2011- februarie 2017) - file x d. prima inst.
Infracţiunea de spălarea banilor este o infracţiune de pericol, astfel că această infracţiune, reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi S.C. AA. S.R.L., nu este de natură a cauza prejudicii şi nu permite constituirea de parte civilă, eventualele pretenţii în legătură cu lipsa exploatării imobilului putând face obiectul unor acţiuni civile separate, în cauză existând date în legătură cu acţiuni de acest gen.
Prin urmare, va fi respinsă ca inadmisibilă constituirea ca parte civilă de către S.C. W. S.R.L. îndreptată împotriva inculpaţilor B. şi S.C. AA..
Văzând înscrisurile administrate în cauză, se vor evidenţia însă anumite aspecte. Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, prin contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29.07.2011 la BNP RR., societatea comercială AA. prin B., în calitate de asociat şi administrator, a vândut imobilul în suprafaţă de 221,43 m.p., situat în mun. Rădăuţi, str. x, compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp, amplasat pe p.c. 63/1/XXIII, birou în suprafaţă de 21,71 mp, amplasat pe p.c. 63/1/XXIV, magazie în suprafaţă de 51,32 mp, amplasată pe p.c.63/1/XXV, către S.C. W. S.R.L., reprezentată de BB. .
Conform sentinţei civile nr. 154 din 27.04.2016 a Tribunalului Suceava - Secţei a II a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 340 din 21.10.2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II a civilă, s-a admis în parte actiunea formulată de reclamantele S.C. YYYYYY. şi S.C. ZZZZZZ. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. W. S.R.L. .
În acea cauză civilă, pârâta S.C. W. S.R.L. a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei S.C. YYYYYY. suprafaţa de 99,85 mp (rezultată în urma măsurătorilor), parte din suprafata de 148,40 mp - în realitate 137 mp rezultată în urma măsurătorilor, ce face parte din imobilul 63/1/XXIII înscris în CF x UAT Rădăuţi. S-a constatat că aceasta este suprafaţa pe care, în mod efectiv, o stăpâneşte S.C. W. S.R.L., însă reclamanta S.C. YYYYYY. are calitatea de proprietar preferabil şi neposesor, aşa încât s-a impus admiterea actiunii în parte.
Totodată, s-a dispus rectificarea înscrierii din cartea funciară pe numele pârâtei în ceea ce priveşte imobilele în suprafaţă de 148,40 mp (137 mp rezultaţi în urma măsurătorilor) situate în parcela x înscrisă în CF CF x UAT Rădăuţi, în suprafaţă de 21,71 mp situat în parcela x, înscrisă in CF x UAT Rădăuţi şi în suprafaţă de 51,32 mp, situată în parcela xXXV înscrisă în CF x - C1 - x Rădăuţi. S-a menţionat că aceasta se justifică în contextul în care, deşi nu s-a dispus anularea titlului de proprietate al pârâtei S.C. W. S.R.L., acesta nu-şi mai poate produce efectele, de posesie, folosinţă si dispoziţie în folosul pârâtei (în urma comparării titlurilor, de către instanţă).
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. W. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanţie S.C. AA. S.R.L., care a fost obligată la restituirea către pârâtă a preţului achitat conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/29.07.2011 de BNP RR., în sumă de 254.418 RON. S-a arătat că, potrivit art. 1336 pct. 1 C. civ. de la 1864 (act normativ aplicabil, raportat la data încheierii contractului şi faţă de disp. art. 6 alin. (2) din Legea 287/2009), "vânzătorul răspunde către cumpărător: 1. de liniştita posesiune a lucrului". De asemenea, conform art. 1337 C. civ., "vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la facerea contractului". Iar conform art. 1341 pct. 1 C. civ., când vânzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul de a cere de la vânzător restituirea preţului.
Printre alte considerente ale sentinţei civile nr. 154 din 27.04.2016, mai sus evocate, s-a arătat că în cadrul procedurii insolventei privind pe S.C. MM. S.R.L., lichidatorul judiciar a reţinut că, în urma aplicării procedurii legate de verificarea tranzacţiilor efectuate de S.C. MM. S.R.L. prin factura seria x VDU nr. x/17.03.2010 în calitate de "vânzător" şi NN. în calitate de "cumpărător", s-a constatat neîndeplinirea condiţiilor legale pentru transmiterea imobilului, fapt pentru care s-a stornat factura cu nr. x/17.03.2006 şi s-a reziliat contractul de vânzare - cumpărare din data de 17.03.2006.
În cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse de inculpatul B. şi S.C. AA. copie conformă cu originalul după factura fiscală emisă de W. S.R.L., prin care solicită S.C. AA. suma de 254.418 RON, în baza deciziei nr. 340/2016 şi copia conformă cu originalul după ordinul de plată nr. x din 28.02.2017 din care rezultă că S.C. AA. a restituit către S.C. W. S.R.L. suma de 254.418 RON .
La acest moment al analizei, se impune sublinierea că, prin rechizitoriu, s-a dispus soluţia clasării privind pe B. şi A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen. şi fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Fără a analiza încadrarea juridică dată de procuror falsului realizat cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 17.03.2006, dintre S.C. MM. S.R.L. şi NN., şi nici dacă procurorul a reţinut implicarea tuturor persoanelor şi forma de participaţie penală corespunzătoare, având în vedere că verificarea soluţiei de clasare presupune parcurgerea unei proceduri distincte - cea reglementată de art. 340 şi urm. C. proc. pen.., care excede competenţei acestei instanţe, se subliniază că relevant pentru prezenta cauză este faptul că soluţia de clasare se bucură de caracter definitiv.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5491 C. proc. pen.., prin rechizitoriu s-a solicitat instanţei de judecată ca, în temeiul dispoziţiilor art. 256 C. proc. pen.. să dispună desfiinţarea, printre altele, a contractului de vânzare-cumpărare din 17.03.2006, dintre S.C. MM. S.R.L. şi NN..
Însă, acest contract este obiectul material al infracţiunilor de fals în legătură cu care procurorul a dispus soluţie de clasare, iar procedura prevăzută de art. 5491 C. proc. pen.. reprezintă o procedură ce nu cade în competenţa prezentei instanţe.
În aceste condiţii, instanţa de apel va menţine dispoziţia primei instanţe prin care a respins cererea procurorului de desfiinţare a:
- contractului de vânzare-cumpărare din 17.03.2006, între S.C. MM. S.R.L. şi NN.;
- contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public "OO.", sub numărul x din 05.10.2006, încheiat între PP., NN. şi SC. QQ.;
- contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public "OO.", sub numărul x din 26.09.2007, încheiat între S.C. QQ. şi S.C. AA. S.R.L.;
- contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public "RR.", sub numărul x din 29.07.2011, încheiat între S.C. AA. S.R.L. şi S.C. W. S.R.L..
În mod evident, instanţa penală nu poate desfiinţa sentinţa civilă nr. 1683 din 20.06.2006 a Judecătoriei Rădăuţi, pronunţată în dosarul cu numărul 3490/2006, aşa cum a solicitat procurorul, legalitatea şi temeinicia acesteia putând fi analizate în căile de atac prevăzute de lege.
*
În actul de sesizare, s-a reţinut că fapta inculpatului B. care, în intervalul 2010-2014, a exercitat constrângeri şi ameninţări, atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, asupra persoanei vătămate C., în scopul determinării acestuia să cedeze în favoarea sa a unei părţi din imobilul situat în strada x nr. 67, din municipiul Rădăuţi, pe care persoana vătămată îl deţinea în mod legal, în baza unei hotărâri emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întruneşte elementele constitutive infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000.
S-a mai arătat că, inculpatul A., prin acţiunile sale directe l-a sprijinit pe inculpatul B. să exercite presiuni şi constrângeri asupra persoanei vătămate C., cu scopul vădit de a-1 deposeda, pe acesta din urmă, de o parte din imobilul situat în strada x nr. 67 din municipiul Rădăuţi, imobil deţinut de persoana vătămată în baza unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000. Constrângerea morală s-a arătat că s-a realizat prin prezenţa inculpatului A. cu ocazia aşa ziselor negocieri care ar fi avut loc între inculpatul B. şi persoana vătămată C., prin inducerea în conştiinţa persoanei vătămate a convingerii că inculpata D., partenera de viaţă a inculpatului A. va pronunţa o hotărâre defavorabilă persoanei vătămate dacă aceasta nu va semna o tranzacţie, dar şi prin promisiunea indirectă că, în cazul în care va accepta această tranzacţie, inculpatul A. ar putea-o recompensa pe persoana vătămată printr-o hotărâre ulterioară favorabilă şi în detrimentul Primăriei Municipiului Rădăuţi.
În rechizitoriu, s-a mai reţinut că, fapta inculpatului R., primarul municipiului Rădăuţi, care în intervalul iulie 2010- ianuarie 2011, la solicitarea inculpatului B. a promovat o hotărâre de Consiliul local şi a iniţiat ulterior, o acţiune în instanţă, pe care a susţinut-o în intervalul 2011-2014, deşi nu avea temei legal, cu scopul de a exercita constrângeri şi presiuni asupra persoanei vătămate C., pentru ca aceasta din urmă în schimbul renunţării la această acţiune de către Primăria Municipiului Rădăuţi, să cedeze inculpatului B. o parte dintr-un imobil situat pe strada x nr. 67, din municipiul Rădăuţi, pe care-1 deţinea în mod legal şi, drept consecinţă, să fie absolvit în acest fel de plata unor cheltuieli judiciare către Primăria Rădăuţi, în cuantum, de 65.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000.
De asemenea, prin rechizitoriu s-a arătat că, fapta inculpatei D., care, la solicitarea inculpatului B., în intervalul 2011-2014, a tergiversat judecarea cauzei cu numărul x/2011 la Judecătoria Rădăuţi, acordând un număr nejustificat de 32 de termene pentru a o determina pe persoana vătămată C. să renunţe la cererile reconvenţionale şi să cedeze o parte dintr-un imobil pe care-1 deţinea legal în favoarea inculpatului B., întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de şantaj prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000.
Totodată, s-a arătat că fapta inculpatului I., procuror şef secţie de urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care, în cursul lunii aprilie 2014, la solicitarea inculpatului B. şi-a folosit influenţa şi a exercitat presiuni şi constrângeri, în virtutea acestei influenţe, asupra persoanei vătămate C., prin intermediul executorului judecătoresc J. cu scopul de a o determina pe persoana vătămată să renunţe la o parte din imobilul situat în strada x nr. 67 din Municipiul Rădăuţi, pe care-l deţinea în mod legal, în favoarea inculpatului B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul B., în calitate de autor şi inculpatul A., în calitate de complice nu au comis infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, şi a dispus achitarea acestora în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
S-a precizat că, pentru a putea vorbi despre existenţa acestei infracţiuni este imperios necesar să existe o constrângere a persoanei vătămate, prin orice mijloace să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, iar, de regulă şantajul se comite printr-o acţiune infracţională obiectivată în ameninţări (directe sau indirecte, exprese sau implicite), act de constrângere care, pentru existenţa infracţiunii, este suficient să creeze o stare de temere persoanei vătămate.
Prima instanţă a dispus achitarea inculpatului R., în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. - fapta nu este prevăzută de legea penală, în ceea ce priveşte acuzaţia de complicitate la şantaj prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000.
Raportat la soluţia pronunţată sub aspectul acuzaţiei de şantaj formulată împotriva inculpatului B. şi având în vedere probele administrate, prin sentinţă s-a dispus achitarea inculpatei D. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există.
În privinţa acuzaţiei de complicitate la şantaj adusă inculpatului I., prima instanţă a apreciat că nu s-a dovedit existenţa vreunui act de constrângere, de exercitare de presiuni asupra părţii civile C. de către acest inculpat prin intermediul martorului J. şi nici a existenţei unei înţelegeri anterioare sau concomitente comiterii acţiunii ilicite între inculpatul I. şi inculpatul B., astfel că în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. s-a dispus achitarea inculpatului I. sub aspectul comiterii infracţiunii prev de art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.
Pentru considerentele care vor fi dezvoltate în continuare, instanţa de apel apreciază că soluţiile de achitare mai sus enunţate şi justificarea în drept menţionată de prima instanţă sunt legale şi temeinice, astfel că sunt nefondate criticile procurorului prin apelul formulat.
Potrivit art. 207 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de şantaj constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, iar dacă aceste fapte au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, infracţiunea de şantaj este comisă în varianta agravată prevăzută la alin. (3).
Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Presupusul autor al infracţiunii de şantaj, inculpatul B. a fost acuzat că a exercitat constrângeri şi ameninţări, atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, asupra persoanei vătămate C., în scopul determinării acestuia să cedeze în favoarea sa a unei părţi din imobilul situat în strada x nr. 67, din municipiul Rădăuţi.
În cursul urmăririi penale, inculpatul B. a declarat că a avut mai multe întâlniri cu partea civilă C. în încercarea de a soluţiona de comun acord problema spaţiului comercial, dar nu cunoaşte împrejurările în care Primăria Rădăuţi a introdus o acţiune la instanţa civilă prin care a solicitat radierea din Cartea funciară a titlului de proprietate al părţii civile C., nu ştia cine era judecătorul desemnat cu soluţionarea acestei cauze şi nici nu a discutat aceste aspecte cu inculpatul A. sau cu inculpatul R. .
Cu declaraţia acestuia se coroborează probele administrate în cauză din care rezultă că inculpatul R., primarul municipiului Rădăuţi, a interacţionat cu B. în virtutea organizării competiţiei sportive Cupa AA., fără a exista vreo probă care să dovedească o legătură între promovarea acţiunii civile de către Primăria Rădăuţi, vizând parte din imobilul din strada x nr. 67 şi acţiunile întreprinse de inculpatul B. privind acelaşi imobil. La urmărire penală, inculpatul R. a arătat că activităţile lui se intersectau cu cele ale inculpatului B. "strict legat de Cupa AA., care era organizată de acesta în colaborare cu primăria", aspect susţinut şi în faţa instanţei de apel: referitor la acuzaţia de complicitate la şantaj, arăt că, în realitate eu nu aveam nicio relaţie cu domnul B., îl cunoşteam, pentru că oraşul este mic, dar nu eram prieteni.
El organiza, în fiecare an, Cupa AA. şi cerea aprobare pentru concert în piaţa centrală; doar pentru acest motiv venea la primărie. Niciodată nu am avut vreo discuţie cu Babiuc referitor la C. sau la sediul bibliotecii.
De altfel, iniţiativa promovării de către Primăria Rădăuţi a acţiunii în instanţă prin care s-a urmărit radierea din Cartea funciară a titlului de proprietate al părţii civile C., nici nu a aparţinut inculpatului R..
În faţa primei instanţe, ca şi la urmărirea penală, inculpatul R. a declarat că după preluarea mandatului de primar, a aflat că S.C. YYYYYY. reprezentată de C. a dobândit definitiv printr-o decizie a instanţei supreme, dreptul de proprietate asupra imobilului din str. x care avea ca destinaţie biblioteca primăriei şi a iniţiat un proiect de hotărâre pentru predarea imobilului către S.C. YYYYYY., dar Consiliul Local a respins proiectul.
În cursul cercetării judecătoreşti în apel, martorul J., executor judecătorec, a declarat: cu dl R. am avut o discutie oficială când am fost să somez debitoarea Primaria Rădăuţi să predea imobilul; acesta a arătat că nu se opune executării silite, dar că nu stie ce societate este acolo.
Martorul R. a relatat că, în cursul anului 2010, numitul UUUUUUU., secretarul Primăriei Rădăuţi i-a comunicat că a identificat un avocat care ar vrea să deschidă un proces pentru ca primăria să reintre în posesia spaţiului bibliotecii, precum şi că, după ce Consiliul Local a refuzat trecerea imobilului bibliotecii din domeniul public în domeniul privat, în condiţiile în care fusese pierdut definitiv în anul 2008/2009, printr-o hotărâre a instanţei supreme, şi ca atare trebuia predat lui C., a aflat de la secretarul primăriei că doamna avocat TTTTTTT. are informaţii suplimentare şi poate recupera biblioteca, dar nu a primit informaţii de la aceasta, care a apelat la secretul profesional .
Cu depoziţia martorului R. se coroborează înscrisurile emise de Consiliul Local Rădăuţi - hotărâri, proces-verbal din 17.06.2010 al şedinţei ordinare, expunere de motive, raport de specialitate .
Din Procesul-verbal din 17.06.2010 al şedinţei Consiliului Local Rădăuţi, care a precedat adoptarea hotărârii nr. 128 din 22 iulie 2010, rezultă modul în care s-au purtat discuţiile între consilieri, fiind evident interesul local pentru păstrarea imobilului bibliotecii, unde de-a lungul timpului funcţionase instituţia primăriei, prefecturii şi alte instituţii publice. Din redarea discuţiilor purtate reiese că s-a invocat necesitatea scoaterii din inventarul domeniului public şi trecerea în domeniul privat a spaţiului de 623 mp aferent bibliotecii municipiului Rădăuţi - secretar UUUUUUU., respectarea hotărârii judecătoreşti şi purtarea unor discuţii cu C. pentru negocierea preţului chiriei - inculpatul R. etc. (.
În cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, martorul VVVVVVV., consilier local din 2008 şi, apoi, viceprimar în perioada 2009-2012, a declarat că, în cursul anului 2010, la o şedinţă a Consiliului Local Rădăuţi s-a prezentat inculpatul R. însoţit de martora TTTTTTT., avocat, care au afirmat că deţin unele documente prin care pot proba că C. s-a folosit de acte false pentru a intra în posesia spaţiului bibliotecă, fiind convins, alături de ceilalţi consilieri de valabilitatea promovării unei acţiuni în instanţă şi pentru încheierea unui contract de asistenţă juridică în care se stipula onorariu de succes de 15000 de euro .
Consiliul local Rădăuţi a adoptat hotărârea prin care s-a apelat la serviciile martorei TTTTTTT., avocat, pentru a încerca recuperarea în instanţă a imobilului.
Împrejurarea că iniţiativa formulării acţiunii în instanţa civilă nu a aparţinut inculpatului R., ci secretarului primăriei, UUUUUUU. care a urmărit îndeaproape derularea procesului civil, reiese din declaraţiile martorei TTTTTTT., avocatul Primăriei Rădăuţi în cauza civilă de referinţă. Aceasta a declarat în faţa instanţei de apel, la termenul din 08.01.2024: (...) În anul 2010 îl cunoşteam deja pe fostul secretar al primăriei Rădăuţi dl. UUUUUUU.. Am înţeles că era un litigiu în faza executării silite privind biblioteca municipală Rădăuţi şi s-ar fi dorit recuperarea acelui imobil. Am înţeles că dl. UUUUUUU. ar fi trebuit să reprezinte interesele primăriei, de aceea a luat legătura cu mine şi în acelaşi timp s-a prezentat la biroul meu din Rădăuţi şi executorul judecătoresc BBBBBBBBBB., care se abţinuse de la executarea silită în favoarea lui J., un alt executor. L-am întrebat de ce s-a abţinut şi mi-a răspuns că titlul executoriu nu privirea imobilul biblioteca Municipală Rădăuţi aflată la nr. 68 în str. x, ci privea un alt imobil aflat la nr. 62 pe aceeaşi stradă şi că erau tratative între J. şi partea vătămată, probabil C. să se facă o expertiză topo cadastrală în această fază pentru a se constata, probabil o eroare materială cu privire la numărul poştal. Ar fi avut posibilitatea să fi făcut o rectificare de eroare materială a titlului executoriu.
Am acceptat la propunerea lui BBBBBBBBBB. şi a lui UUUUUUU. să merg la primăria Rădăuţi să discutăm despre un contract de asistenţă juridică
(...) m-am deplasat la primărie şi am discutat cu dl. primăr R. şi secretarul UUUUUUU. dacă se doreşte încheierea unui contract de asistenţă juridică cu un avocat în vederea recuperării imobilului bibliotecă. (...)
Procesul în care urma să asigur asistenţă juridică avea ca obiect recuperarea imobilului. Eu am intrat în acest demers juridic în faza de apel a executării silite, în care am adus argumentele menţionate mai sus, referitoare la neconcordanţa numărului poştal şi că nu este admisibilă administrarea unei expertize topocadastrale în faza de executare silită şi că imobilul făcea parte din domeniul public. Nu s-a câştigat faza de apel de către primărie reprezentată de mine, pentru că mi s-a spus că C. ar fi depus un extras de carte funciară pentru acel imobil cu nr. x. Atunci m-am hotărât să promovez o altă acţiune, ştiut fiind că primăria avea intabulat dreptul de proprietate asupra întregului imobil, întrucât am solicitat informaţii de la cartea funciară. Am constatat că exista o dublă intabulare, adică peste intabularea primăriei exista intabularea solicitată de C., în baza hotărârii definitive de revendicare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (...)
C. avea multe cunoştinţe în cadrul primăriei Rădăuţi. Înscrisurile depuse de C. erau în favoarea pârâtei S.C. YYYYYY.. Informaţiile erau solicitate de către instanţă şi din acest motiv mi se părea firesc ca primăria să transmită informaţiile către instanţă prin intermediul meu. L-am întrebat pe dl. primar R. de ce se întâmplă această situaţie şi mi-a spus să îl întreb pe dl. secretar UUUUUUU..
Martorul UUUUUUU., secretar al Primăriei Municipiului Rădăuţi, în perioada 1997-24.10.2013, a arătat că spaţiul bibliotecii Municipiului Rădăuţi se afla în proprietatea S.C. YYYYYY., în baza unor hotărâri definitive şi martora TTTTTTT. a afirmat, în prezenţa inculpatului R., că va susţine o acţiune în instanţă pentru ca primăria să recupereze imobilul având în vedere că nu era înscris în inventarul AVAS-ului şi erau inexactităţi la intabulare .
Edificatoare pentru lipsa unei conivenţe infracţionale între inculpatul R. şi inculpatul B. sunt aspectele factuale relevate de inculpata D. - judecător al cauzei nr. 503/285/2011 a Judecătoriei Rădăuţi, trimisă în judecată, de asemenea, pentru complicitate la şantaj, audiată în apel: răspunsurile trimise instanţei (n.n. de Primăria Rădăuţi) aveau un conţinut contradictoriu, unele adrese erau semnate doar de către secretarul UUUUUUU. şi ceream, în mod expres, revenind cu adresă să se precizeze concis, fără ambiguităţi dacă primăria în calitate de reclamantă înţelege să renunţe la judecată sau nu ori să achieseze la pretenţiile pârâtului, iar răspunsul să fie semnat de către primar şi contrasemnat de secretar. (...) Din câte îmi aduc aminte, când veneau răspunsurile semnate de primar, acestea infirmau adrese iniţiale semnate de către secretar.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-a dovedit existenţa unor acţiuni de înlesnire sau ajutor din partea inculpatului R. în scopul realizării de către inculpatul B. a unei fapte ilicite, motiv pentru care soluţia de achitare a inculpatului R., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., este legală şi temeinică.
Având în vedere conţinutul mijloacelor de probă administrate în cauză, în acord cu sentinţa atacată, instanţa de apel apreciază că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj de care au fost acuzaţi inculpatul B., în calitate de autor şi inculpatul A., în calitate de complice. Soluţiile de achitare a acestor inculpaţi, dispuse în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., reflectă probele administrate potrivit cu care acţiunile inculpatului B. nu au fost de natură a constrânge moral persoana vătămată C. să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, nici chiar prin participarea inculpatului A. la una dintre întâlnirile dintre inculpatul Babiuc şi persoana vătămată C..
Pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj este necesar să se creeze o stare de temere persoanei vătămate, atfel încât aceasta să nu acţioneze de bunăvoie, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Persoana vătămată C. a relatat în primă instanţă că a discutat cu inculpatul B. în legătură cu litigiul juridic vizând imobilul din str. x din municipiul Rădăuţi şi niciodată cu inculpaţii A., D. sau I. şi nu s-a simţit constrâns, presat sau ameninţat în vreun fel de aceştia, nici direct şi nici prin alte persoane (am discutat cu inculpatul Babiuc în legătură cu litigiul juridic cu privire la imobilul din Piaţa Unirii, însă, niciodată cu inculpaţii CCCCCCC., A. sau D. şi nici aceştia nu au exercitat vreodată vreo presiune sau ameninţări asupra mea) - dosar inst. fond.
Înalta Curte constată corectă excluderea din materialul probator a declaraţiilor persoanei vătămate C. date sub identitate reală şi sub identitate protejată (BBBBBBB.), fiind o evidentă greşită aplicare a legii, în considerarea deciziei nr. 218/2020 a Curţii Constituţionale, situaţie în care conţinutul acelor declaraţii nu poate fi evaluat în procesul de interpretare a materialului probator.
Ca atare, văzând declaraţiile luate în condiţii de legalitate în cursul procesului, se reţine că persoana vătămată a arătat despre inculpatul B. că i-a prezentat un contract de tranzacţie, pe care a refuzat să îl semneze, şi i-a propus să renunţe la procesul având ca obiect rectificare carte funciară de pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, aflat spre soluţionare la completul din care făcea parte inculpata D..
Persoana vătămată C. a mai menţionat că a fost la o întâlnire cu inculpatul B. la care a participat şi inculpatul A. dar acesta din urmă nu a intervenit în discuţii, afirmaţie pe care instanţa de apel o ia sub beneficiu de inventar, apreciind reală expunerea din faza de urmărire penală prin care persoana vătămată a relatat că inculpatul A. şi-a spus punctul de vedere în ceea ce privea tranzacţia propusă de B.. Persoana vătămată a mai arătat că a existat o propunere a inculpatului B. de a se întâlni la locuinţa inculpatului A. pentru a discuta aspectele juridice referitoare la suprapunerile de suprafeţe ale imobilului disputat, dar nu a dat curs invitaţiei. Conform tranzacţiei propuse de inculpatul Babiuc, S.C. AA. S.R.L. recunoaştea dreptul de proprietate al S.C. YYYYYY. sau al S.C. ZZZZZZ. cu privire la cele două parcele reprezentând birou şi magazie, cerându-i-se în schimb persoanei vătămate să recunoască dreptul de proprietate al S.C. W. cu privire la spaţiul comercial în suprafaţă de 148,4 mp.
În faţa instanţei, persoana vătămată C. a declarat că tergiversarea soluţionării cauzei se datora opoziţiei vădite a Primăriei Rădăuţi - această cauză a avut 30 de termene de judecată, datorate faptului că funcţionarii din primărie depuneau adrese contradictorii cu privire la numărul administrativ şi cu privire la numărul cadastral. În opinia mea, cauza nu a fost amânată în mod nejustificat de doamna judecător .
Constrângerea ca element material al infracţiunii de şantaj constă în acţiunea de a forţa (a obliga, a sili) o persoană de a adopta o conduită contrară propriei voinţe, realizată prin violenţă (constrângere fizică) sau ameninţare (constrângere morală).
Or, în cauză, nu rezultă elementele de tipicitate ale infraţiunii de şantaj, din moment ce C. a adoptat o conduită conformă propriei sale voinţe, altfel spus, acţiunile inculpaţilor B. şi A. nu au avut aptitudinea de a insufla lui C. o stare de temere serioasă, suficient de puternică pentru ca libertatea psihică a acestuia să fie lezată.
Această concluzie rezultă nu doar din probele valorificate şi interpretate de prima instanţă de fond, dar şi din declaraţia dată de inculpatul A., la termenul din apel, din data de 08.01.2023: (...) Referitor la acuzaţia de complicitate la şantaj arăt că nu am avut nicio legătură cu judecata dosarului în care era implicată primăria şi S.C. YYYYYY..
În luna octombrie 2013, dl. C., pe care îl cunoşteam de mult timp, de cca 10 ani, mi-a solicitat o întâlnire în care mi-a spus că doreşte să discute cu mine două probleme de drept legate între ele. Am acceptat şi, în jurul datei de 20.10.2013, a venit la biroul meu din instanţă şi mi-a spus că aş fi pronunţat o hotărâre judecătorească nelegală în favoarea dlui. B., în baza unor acte falsificate de către acesta. (...)
Cea de-a doua problemă pusă în discuţie de C. cu acel prilej a fost că acel spaţiu i-ar aparţine, că în 1992 ar fi fost deposedat de dl. WWWWWW., mai exact S.C. YYYYYY. deposedată de S.C. XXXXXX. (administrată tot de WWWWWW.). A zis că nu poate renunţa la acest spaţiu şi mi-a solicitat să mediez situaţia creată între dânsul şi dl. Babiuc.
(...) L-am întrebat dacă a discutat cu Babiuc şi am aflat că a venit mai întâi la mine având în vedere hotărârea judecătorească pe care am pronunţat-o.
Tot atunci i-am spus că pot oricând să ajut cu un sfat juridic, dar nu înţeleg să mă implic în raporturile dintre ei. Nu ştiu dacă în aceeaşi zi sau în ziua următoare i-am comunicat şi lui Babiuc despre discuţia pe care am avut-o cu C. şi i-am transmis că sfatul meu este să ajungă la o înţelegere.
Ulterior, spre sfârşitul lunii februarie 2014, B. mi-a prezentat un draft al unui contract de tranzacţiei, în legătură cu imobilul din Piaţa Unirii şi m-a întrebat dacă este favorabil pentru dânsul. I-am spus că pot doar să explic consecinţele juridice ale respectivului contract, dar că nu ştiu dacă i-ar fi sau nu favorabil, întrucât ca orice alt contract şi acesta presupunea renunţări reciproce la drepturi şi eu nu cunoşteam valoarea materială a bunurile cu privire la care erau aceste renunţări. Apoi, dl. Babiuc m-a sunat şi mi-a spus că dl. C. ar dori să ne întâlnim toţi trei în legătură cu acel contract de tranzacţie. Am acceptat, ne-am întâlnit la un restaurant, i-am dat dlui. C. aceleaşi explicaţii juridice pe care i le dădusem şi dlui Babiuc (...)
Fiind întrebat dacă a discutat cu C. sau B. despre dosarul având ca obiect rectificare carte funciară vizând imobilul din str. x, care se afla pe rol la Judecătoria Rădăuţi din complet făcând parte inculpata D., inculpatul A. a răspuns: La prima întâlnire cu C. nu am avut o asemenea discuţie, iar la cea de -a doua întâlnire, la un moment dat, unul dintre dânşii a adus tangenţial vorba despre acel dosar. L-am întrebat pe C. dacă a fost soluţionat şi în favoarea cui a fost soluţia, exprimând, involuntar şi faptul că nu am nicio cunoştinţă despre evoluţia dosarului, neexercitând forme de presiune.
De asemenea, liberatea de acţiune a persoanei vătămate C. este dovedită prin depoziţiile date de martorul J., executor judecătoresc, inclusiv prin cea din cursul cercetării judecătoreşti în apel, când a declarat: În anul 2009, am înregistrat un dosar de executare silită având ca obiect predarea unui imobil din centrul oraşului Rădăuţi, în urma unui titlu executoriu al ÎCCJ, care fusese atacat pe cale extraordinara cu o contestaţie în anulare şi cu revizuire. În momentul în care am mers să identific imobilul, în titlul executoriu spunea "bibliotecă şi magazin alimentar". Am predat parte din acest imobil, respectiv biblioteca, de la Primaria Mun Rădăuţi, prin primar R. către S.C. YYYYYY., prin reprezantant legal C.. În spatiul care figura în titlul executoriu ca magazin alimentar, îşi desfăşura activitatea o bancă comercială. Am făcut adresă către bancă să îmi comunice o copie a contractului de închiriere sau a titlului de proprietate, aceasta nu mi-a comunicat. Intre timp, banca a încetat functionarea în acel spatiu, care a fost ocupat de o societate comercială S.C. W.. La biroul meu s-a prezentat dl avocat CCCCCCCCCC., ca repezentat al S.C. W., care mi-a depus un titlu executoriu în vederea predării unui imobil, tot din Rădăuţi.
După încuviintarea executării de instanta de executare, am observat faptic că imobilul la care se referea dl avocat se suprapunea cu magazinul alimentar ce făcea obiectul primului dosar de executare. Conform dispozitiilor legale, în cazul în care există două titluri, am înregistrat proces-verbal de impediment, am chemat părţile, le am spus să se adresele instanţei de judecată pentru a le compara titlurile şi a decide. De la cartea funciară nu am primit răspuns, desi am făcut adresă, şi am asteptat soluţia. Mai târziu, după ce DNA a declansat urmărirea penală, am primit o adresă de la creditorul C., emisă de Cartea Funciară, în care se arăta că imobilul magazin alimentar are înscris ca proprietar pe S.C. YYYYYY.. I-am notificat pe cei care ocupau spatiul, respectiv S.C. W. şi am asteptam soluţia instanţei de executare, respectiv Judecătoria Rădăuţi. Nu îmi mai amintesc detaliile a ceea ce s-a mai întâmplat ulterior, dar după un timp, imobilul a fost predat creditorului S.C. YYYYYY..
Despre acest imobil, dl B. spunea că este o neclaritate în CF vizavi de celălalt vecin, de un terţ, iar nu în partea imobilului unde se afla biblioteca. Ştiu că dl Babiuc a fost cel care a vândut imobilul către S.C. W.. Am văzut actul notarial.
Cu probele mai sus arătate se coroborează declaraţia inculpatei D., fiind dovedit că aceasta nu a acordat vreun sprijin sau ajutor inculpatului B. în comiterea vreunei fapte ilicite, printr-o eventuală tergiversare a cauzei civile pe care o instrumenta: (...) În legătură cu acuzaţia de complicitate la şantaj arăt că am fost desemnată prin repartizare aleatorie în sistemul ECRIS, ca judecător în dosarul civil nr. x/2011 al Judecătoriei Rădăuţi având ca obiect rectificare carte funciară. Am fost acuzată că am acordat un număr de 33 de termene de judecată, că am amânat nejustificat cauza. (...)
Rezultă din fişa dosarului din Ecris că, din momentul înregistrării cauzei, ianuarie 2011 şi până la ultimul termen la care am participat, în iunie 2014, au fost 26 de termene de judecată, iar eu am participat la 21 de termene, în celelalte 5 termene fiind înlocuită din motive medicale de alţi colegi.
Această cauză era o cauză complexă, fiind vorba de o acţiune de rectificare carte funciară şi constatare nevalabilitate înscriere în cartea funciară. S-a formulat în dosar o cerere reconvenţională din partea pârâtei S.C. YYYYYY., reprezentată de C. solicitându-se constatarea dreptului de proprietate al societăţii asupra imobilului, reclamantă fiind Primăria Rădăuţi. Tot în acest context s-a formulat o a doua acţiune în care părţile aveau calităţi inverse, obiectul celui de-al doilea dosar cu nr. x/2011 constituindu-l tot rectificare carte funciară. În cadrul celui de-al doilea dosar, S.C. YYYYYY. în calitate de reclamantă, solicita rectificarea înscrierii în cartea funciară a Primăriei Rădăuţi.
Cele două cauze au fost conexate la dosarul cu nr. x/2011 Din acest motiv speţa devenise complexă, pentru că părţile au înţeles să îşi completeze acţiunile iniţiale, să le precizeze, să le modifice (...) am dat termene foarte scurte, de o săptămână sau două săptămâni, în situaţiile în care spre exemplu lipseau apărătorii şi solicitau pentru lipsă de apărare amânarea cauzei sau să ia cunoştinţă de anumite înscrsiuri depuse chiar în ziua şedinţei. În cauză, încă de la început s-a pus problema stabilirii corecte a cadrului procesual, s-au invocat excepţii privind lipsa calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru, a Primăriei Rădăuţi, ceea ce a impus acordarea unor termene pentru soluţionarea acestor excepţii.
Dată fiind natura cauzei, punându-se în ambele acţiuni problema stabilirii corecte a situaţiei juridice a imobilului şi a verificării corectitunii înscrierii din cartea funciară, s-a solicitat şi s-a încuviinţat proba cu expertiză de specialitate şi, de asemenea, s-a încuviinţat participarea la expertiză a câte unui expert parte, atât pentru primărie cât şi pentru S.C. YYYYYY.. Desfăşurarea probei cu expertiză a durat un timp îndelungat, având în vedere că nu se limita doar la identificarea imobilului, ci la verificarea cărţilor funciare vechi, pentru a se stabili evoluţia înscrierilor succesive ale dreptului de proprietate şi fiind vorba de clădiri vechi din timpul imperiului austro-ungar, evoluţia pornea de la cărţile vechi şi până în prezent.
Răspunsul la toate aceste obiective ale expertizei a necesitat un interval lung de timp, între octombrie 2011- noiembrie 2013, cu precizarea că s-a depus un raport de expertiză de către expertul desemnat de instanţă şi alte două rapoarte de către experţii parte, dar nu la acelaşi moment temporal. Părţile au formulat obiecţiuni, s-a solicitat completarea rapoartelor de expertiză, clarificarea unor situaţii din rapoartele iniţiale, toate acestea au necesitat un anumit interval de timp până când experţii au răspuns.
Cauza a mai suferit amânări, întrucât au fost incidente procedurale, respectiv s-a formulat de către S.C. YYYYYY. două cereri de recuzare pentru care am acordat termen în vederea soluţionării, iar ulterior am formulat şi eu o cerere de abţinere (...)
La unul din termenele de la sfârşitul anului 2013 am fost înlocuită de un coleg, dl. judecător ZZZZZZZ., care a ieşit în pronunţare la termenul respectiv, ulterior, a repus cauza pe rol şi, fiind colegi de birou, dumnealui mi-a spus că în acel dosar inculpatul Babiuc ar avea un interes legat de un spaţiu comercial. Eu îl cunoşteam pe inculpatul Babiuc de mai mult timp, era prieten cu A. cu care aveam şi am o relaţie consensuală, ştiam că sunt prieteni buni şi, din acest motiv, chiar în momentul în care dl. ZZZZZZZ. a făcut această afirmaţie m-am dus în biroul judecătorului A. şi l-am întrebat dacă este reală afirmaţia că Babiuc are un interes material sau de orice altă natură. A. mi-a spus că nu există nici un interes al lui Babiuc, că nu este interesat în nici un fel de soluţia care se va da, afirmaţii care erau credibile având în vedere că Babiuc nu a formulat vreo cerere de interveniţie în nume propriu sau intervenţie accesorie, ceea ce ar fi fost firesc să facă dacă avea un interes.
Am solicitat, în mod repetat, informaţii de la Cartea Funciară, privind respectivul imobil. Nu a existat (…) înscris un drept real în Cartea Funciară pentru inculpatul Babiuc. Am solicitat, în mod repetat, relaţii pentru că situaţia era complexă şi, într-un fel ciudată, era o cartea funciară veche, cea primară în care apărea înscris dreptul de proprietate al primăriei şi cum societatea YYYYYY. deşi a formulat cerere pentru intabulare în acea carte funciară, cererea i s-a respins motiv pentru care la un interval de aproximativ un an, deşi nu a formulat plângere împotriva încheierii de Carte funciară a cerut din nou înscrierea imobilului în Cartea funciară şi de această dată cererea s-a admis, însă imobilul a fost înscris într-o carte funciară nouă, deschisă chiar în acel moment. Astfel, acelaşi imobil apărea înscris în două Cărţi funciare diferite cu doi proprietari diferiţi şi acesta este motivul pentru care părţile reciproc au cerut fiecare rectificarea înscrierii în cartea funciară a celeilalte părţi, de altfel şi motivul pentru care expertiza a durat atât de mult. Practic la această situaţie s-a ajuns pentru că, în decizia Tribunalului Suceava din 2007, prin care s-a soluţionat o acţiune în revendicare reclamantă fiind S.C. YYYYYY. şi pârâtă Primăria Rădăuţi, aceasta din urmă a fost obligată să predea un imobil situat în Piaţa Unirii nr. 62 fără ca acel imobil să fie identificat cadastral şi fără ca la dosarul acelei cauze să existe un plan de situaţie. Identificarea unui imobil doar cu numărul administrativ nu este admisibilă în regim de carte funciară, pentru că nu oferă o identificare certă a imobilului. Astfel, s-a ajuns la situaţia ca, formulându-se aceste acţiuni, să se constate că la nr. 62 era un imobil aparţinând comunităţii evreieşti, imobilul în litigiu fiind situat la nr. 68. Acest din urmă aspect a fost clarificat prin expertizele efectuate în cauza pe care am judecat-o, având ca obiect rectificare carte funciară. De altfel, părţile cunoşteau aceste aspecte, că nu este identificat corect imobilul, că ambele înscrieri din cărţile funciare nu erau corecte, dovadă fiind că în contextul în care, pe fondul cauzei, ambele acţiuni în rectificare carte funciară au fost admise în parte, dispunându-se radierea înscrierii atât a primăriei, cât şi a societăţii YYYYYY., S.C. YYYYYY. nu a formulat apel înţelegând greşeala din cartea funciară, iar primăria deşi a formulat apel nu l-a mai susţinut.
În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, referitor la constrângerea psihică la realizarea căreia aş fi contribuit, precizez că în niciun moment nu a existat din partea mea vreun act, vreo intenţie de a acţiona în detrimentul părţii vătămate C.. Mai mult, sunt convinsă că partea vătămată ştia perfect faptul că sunt obiectivă în cauză, întrucât am mai judecat alte litigii în care a fost implicat dl. C., respectiv o cauză în care societate YYYYYY. a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă, reclamantă fiind soţia unui judecător de la Judecătoria Rădăuţi şi am respins acţiunea acesteia din urmă. Am mai participat şi la judecarea altei cauze, cred că în 2012, având ca obiect pretenţii şi am amânat soluţionarea cauzei şi am dat termen la un complet din perioada vacanţei, deşi pârâtă era S.C. YYYYYY. al cărei reprezentant era C..
Ultimul termen de judecată la care am participat în cauza 503/285/2011 a fost în iunie 2014, aceasta în condiţiile în care în luna mai m-am adresat colegiului de conducere al instanţei aducându-le la cunoştinţă că urmează să efectuez o anumită procedură medicală cu consecinţa absenţei unei perioade mai lungi din instanţă şi am fost suspedată din acest motiv de la repartizarea cauzelor.
Preciezez că am fost în concediu medical cca un an de zile.
Eu cred că partea vătămată C. a încercat prin orice posibilitate să tergiverseze soluţionarea cauzei, nu îmi pot explica motivul, dar pot afirma că a formulat cereri de acordare a unor termene lungi, de suspendare a cauzei, cereri pe care le-am respins, cereri de recuzare, prin care urmărea să obţină alte termene de judecată. Dacă aş fi vrut să tergiversez soluţionarea cauzei nu aş fi respins solicitările acestuia. Aceeaşi conduită partea vătămată a avut-o şi după ce eu nu am mai intrat în dosar, după cum se observă din încheierile pronunţate în cauză.
Cât priveşte conduita ambelor părţi din cauza nr. 503/285/2011 a Judecătoria Rădăuţi, de natură a conduce la la tergiversarea soluţionării, inculpata D. a mai relatat: Solicitam relaţii de la primărie şi relaţiile soseau la dosar chiar la termenul de judecată, astfel încât era necesar să acord termen pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul acestora.
Inculpata a mai relatat că Primăria Rădăuţi trimitea instanţei relaţii semnate de secretarul primăriei, contradictorii, fiind necesare clarificări, motiv pentru care se revenea cu adresă, iar sub semnătura primarului, informaţiile infirmau relaţiile comunicate iniţial, ceea ce a condus la acordarea unor termene de judecată suplimentare.
Lipsa vreunui ajutor dat de inculpata D. numitului B. în realizarea infracţiunii de şantaj faţă de C., prin tergiversarea judecării cauzei cu numărul x/2011 la Judecătoria Rădăuţi, aşa cum s-a susţinut în acuzare, rezultă şi din depoziţia martorei TTTTTTT., avocat al Primăriei Rădăuţi: (...) Soluţionarea acestei acţiuni având ca obiect rectificarea de carte funciară de la Judecătoria Rădăuţi a durat aproximativ 3 ani. Cu soluţionarea cauzei a fost învestită dna. judecător D.. Părţile în această cauză erau primăria Rădăuţi reprezentată de mine şi cred că S.C. YYYYYY. reprezentată de C. sau chiar C. personal. Din punctul meu de vedere acest proces s-a desfăşurat pe o perioadă foarte îndelungată din cauza lui C. care depunea la arhiva instanţei tot felul de acte controversate, cerea amânări nejustificate prin avocata sa, DDDDDDDDDD.. Instanţa era nevoită să ceară precizări de la primărie cu privire la cele invocate de C. şi, desigur, termenele se acordau la o lună de zile, iar răspunsurile din partea primăriei Rădăuţi nu îmi erau date mie să le depun la instanţă, cum ar fi fost normal, ci erau depuse de C. personal la arhivă. Explicaţia mea era că C. avea multe cunoştinţe în cadrul primăriei Rădăuţi. Înscrisurile depuse de C. erau în favoarea pârâtei S.C. YYYYYY.. Informaţiile erau solicitate de către instanţă şi din acest motiv mi se părea firesc ca primăria să transmită informaţiile către instanţă prin intermediul meu. Am întrebat pe dl. primar R. de ce se întâmplă această situaţie şi mi-a spus să îl întreb pe dl. secretar UUUUUUU..
(...) Înainte de a ieşi la pensie, UUUUUUU. a semnat un act în numele primăriei în calitatea sa de secretar, prin care se anula tot demersul meu juridic de până atunci, în sensul că se dorea predarea imobilului lui C.. M-am dus la primarul R. şi l-am întrebat ce este cu acest înscris, l-am întrebat dacă se mai doreşte continuarea procesului cu mine reprezentant al primăriei, mi-a confirmat şi, atunci am solicitat un act din care să reiasă acest lucru. Mi-a spus că nu ar fi avut cunoştinţă despre actul semnat de către UUUUUUU. şi trimis instanţei.
Primăria a revenit cu un act ulterior, prin care se arăta că primăria trebuie reprezentată de mine în continuare şi că se doreşte continuarea procesului pentru redobândirea imobilului.
Ca atare, din coroborarea probelor administrate, rezultă că durata prelungită necesară soluţionării dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Rădăuţi a fost cauzată de conexarea unei alte cauze având acelaşi obiect, în care părţile aveau calităţi inverse şi faţă de obiectul complex al cauzei, acţiunile fiind precizate, completate şi modificate. De asemenea, se constată că a fost efectuată o expertiză topocadastrală, s-au formulat obiecţiuni la care s-a răspuns, s-au acordat termene pentru studierea raportului de expertiză, pentru a se răspunde la obiecţiuni etc. Or, raportat la conţinutul mijloacelor de probă, acest parcurs al dosarului nu poate fi imputat inculpatei D. din perspectiva tergiversării în soluţionare, ca ascunzând un ajutor acordat inculpatului B. în săvârşirea unei infracţiuni de şantaj, aşa cum a fost formulată acuzaţia împotriva sa, neexistând probe care să demonstreze o înţelegere în scop infracţional.
În cauză, au fost formulate două cereri de recuzare a inculpatei D. şi o declaraţie de abţinere a acesteia, toate fiind respinse, apreciindu-se că nu există suspiciuni cu privire la lipsa sa de imparţialitate.
Împrejurarea că martorul ZZZZZZZ., judecător, a rămas în pronunţare în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Rădăuţi, la termenul din 07.11.2013 la care a intrat în complet (inculpata D. lipsind de la instanţă din motive medicale - file x d.u.p.) şi depoziţia acestuia nu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie a inculpatei. Martorul a relatat că a repus cauza pe rol când a observat că extrasele de CF nu erau foarte recente şi dosarul s-a întors la D., învestită iniţial cu soluţionarea, dar a fost soluţionat de alt judecător al instanţei deoarece se constituise prezentul dosar penal.
Potrivit încheierii de repunere a cauzei pe rol semnată de martorul ZZZZZZZ., judecător, la data de 14.11.2013, a dispus redeschiderea dezbaterilor în vederea depunerii de către pârâtă (n.n. pârâta-reclamantă S.C. YYYYYY. Rădăuţi) a documentaţiei ce a stat la baza înscrierii în CF nr. x a cotei 31020/300.000, ceea ce înseamnă că s-a apreciat insuficient materialul administrat în probaţiune de parte pentru soluţionarea cauzei civile.
În data de 06.06.2014, prin încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2011, inculpata D. a admis excepţia inadmisibilităţii cererii pentru radierea intabulării formulată de Primăria Rădăuţi şi Municipiul Rădăuţi .
Cauza civilă nr. 503/285/2011 a Judecătoriei Rădăuţi a fost soluţionată de judecător EEEEEEEEEE., prin sentinţa civilă nr. 3369/27.11.2014, dată fiind declanşarea cercetărilor penale în prezenta cauză.
Temeiul de drept prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există, avut în vedere de prima instanţă pentru achitarea inculpatei D. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj este incident şi pentru inculpatul I. trimis în judecată pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni şi cu aceeaşi formă de participaţie penală, complicitate.
Probele nu au susţinut contribuţia infracţională sub forma sprijinului ce ar fi fost dat de inculpatul I., procuror-şef la secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatului B. în sensul constrângerii morale a persoanei vătămate C., prin intermediul executorului judecătoresc J..
Dincolo de faptul că fapta inculpatului B. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj sub aspectul laturii obiective, există o simplă supoziţie a procurorului că inculpatul I. l-ar fi sprijinit pe inculpatul Babiuc într-o acţiune ilicită.
Martorul J. a declarat constant că nu a primit o solicitare din partea inculpatului I. de natură a proceda într-un anume mod în raporturile cu C. în procesul de executare silită pe care îl desfăşura. Astfel, edificatoare este afirmaţia martorului din cursul audierii în faţa instanţei de apel. La întrebarea dacă inculpatul I. l-a rugat să exercite, în calitatea sa de executor judecătoresc, vreo presiune asupra lui C. pentru a se înţelege cu B., martorul a răspuns: în 20 de ani de când îl cunosc pe dl. Dîmbu, nu m-a rugat niciodată să intervin faţă de vreo persoană, inclusiv în ceea ce îl priveste pe B. sau C.. Nu aveam cum să fac vreo interventie, deoarece, asteptând soluţia de la instanţa de executare, am aflat că au fost retrase contestaţiile la executare, atât de către S.C. YYYYYY., cât şi de terţul vecin.
Cu aceeaşi ocazie în cursul cercetării judecătoreşti în apel, martorul J. a mai declarat că: dl I. m-a întrebat la un moment dat când ne-am întâlnit întâmplător pe stradă "ce e cu imobilul acela al lui FFFFFFFFFF.?" şi am răspuns că este încurcat la Cartea Funciară, răspunzând ceva de genul "nu mă bag, nu mă bag".
De altfel, martorul J. a pus în executare titlul executoriu al creditoarei S.C. YYYYYY., reprezentată de C., în contradictoriu cu Primăria Rădăuţi, referitor la imobilul format din bibliotecă şi magazin alimentar situat în str. x.
Din depoziţiile inculpatului B. rezultă că nu a solicitat sprijinul inculpatului I., iar persoana vătămată C. a infirmat acuzaţia de complice la şantaj adusă acestuia din urmă.
În concluzie, motivele de apel ale procurorului prin care a criticat soluţiile de achitare pentru infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpaţilor, sub diferite forme de participaţie penală, sunt neîntemeiate.
*
În rechizitoriu, s-a reţinut că, fapta inculpatului R. care, pentru a sprijini acţiunea de şantaj exercitată de inculpatul B. a dat dispoziţie în calitate de primar ca secretarul Primăriei Rădăuţi să încheie, în luna august 2010, un contract de asistenţă juridică cu încălcarea Hotărârii nr. 120 a Consiliului Local din 22.07.2010, dar şi a O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, faptă prin care au fost lezate atât interesele patrimoniale ale persoanei vătămate C., dar şi interesele patrimoniale ale Primăriei Municipiului Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. şi ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Prima instanţă a dispus achitarea inculpatului R. în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că materialul probator a fost evaluat în mod corect de prima instanţă de fond, iar probele administrate în apel nu conduc la altă soluţie decât cea a achitării inculpatului R. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu argumentul că probele administrate nu susţin participaţia sa penală.
În apel, la termenul din 13.12.2023, inculpatul R. a declarat: (...) În anul 2008 când am preluat mandatul de primar era o problemă cu biblioteca oraşului, pentru că fusese pierdut spaţiul în instanţă şi mai exista un proces, o singură cale de atac, la Înalta Curte, era termen la o săptămână după ce am preluat mandatul de primar.
Am vorbit cu secretarul UUUUUUU. de la care am aflat că primarul anterior, GGGGGGGGGG., a angajat o societate de avocaţi din Bucureşti şi cu toate acestea, procesul a fost pierdut.
I-am spus lui UUUUUUU. să se prezinte el în proces, să reprezinte primăria, ceea ce a şi făcut, însă cauza a fost pierdută.
C., partea adversă în proces, s-a prezentat la primărie, să preia spaţiul în care se afla biblioteca oraşului. L-am chemat pe secretarul UUUUUUU. să demareze procedura de predare, ocazie cu care am aflat de la el că spaţiul respectiv era în domeniul public al Mun. Rădăuţi şi trebuie să treacă în domeniul privat, pentru a putea fi predat, fiind necesară în acest sens, o hotărâre a Consiliul local.
Am convocat şedinţa Consiliului local, în acest scop şi consilierii au votat împotrivă, cu motivarea că nu există o altă locaţie unde să fie depozitate cărţile.
După un timp, UUUUUUU., mi-a spus că a discutat cu o doamnă avocat, TTTTTTT., care deţine dovezi ce ar putea fi folosite de primărie pentru a recâştiga spaţiul. Spaţiul bibliotecii se afla deasupra spaţiului comercial care aparţinea lui B. sau unei doamne care l-a cumpărat.
Domnul C. a câştigat în instanţă întreg imobilul. M-am întâlnit cu doamna TTTTTTT. la biroul din primărie, la discuţie a participat şi UUUUUUU.. Doamna avocat a afirmat că are un secret avocăţesc şi că poate câştiga procesul. Mi-a solicitat să păstrez acel secret, pe care oricum nu mi l-a dezvăluit. Consider că m-a condiţionat să o angajez.
Am discutat despre onorariu, am negociat, i-am spus că nu pot să îi ofer decât maxim 15.000 euro, fără licitaţie publică, potrivit unei Ordonanţe de Guvern.
Am făcut o evaluarea a spaţiului bibliotecii, cu evaluator autorizat şi spaţiul a fost evaluat la suma de 153.000 euro. 10% din valoarea acestui imobil a reprezentat onorariul pentru doamna avocat. I-am spus că iniţiez proiectul de hotărâre a Consiliului local pentru onorariu, cu condiţia că va primi onorariul numai după ce câştigă procesul şi se face întabularea spaţiului, în numele primăriei.
Hotărârea de Consiliu local a fost votată în iulie 2010. La data de 3 august 2010 am plecat în concediu în Statele Unite, o perioadă mai lungă şi am delegat atribuţiile, prin dispoziţie administrativă, secretarului UUUUUUU., privind atribuţiile de ordonator de credite.
Contractul de asistenţă juridică cu doamna avocat TTTTTTT. a fost încheiat la data de 13 august 2010, când eu eram plecat în concediu, fiind semnat de secretarul UUUUUUU.. Cu siguranţă la acea dată nu am fost în ţară, dovadă fiind ştampila de pe paşaport. Contractul de asistenţă juridică a fost semnat de doamna avocat şi secretarul UUUUUUU..
În anul 2013, în iunie, am fost chemat la DNA şi am dat o declaraţie de martor. Contractul de asistenţă juridică nu l-am văzut după ce m-am întors din concediu, nu l-am solicitat.
Din 2010 până în 2013 am mai discutat cu doamna avocat, care venea la primărie şi îmi spunea să îi plătesc transportul de la Rădăuţi la Suceava, pentru că erau multe procese, în care erau părţi primăria şi C..
Avea drept de reprezentare în aceste procese, i-am dat mandat de reprezentare maxim. Revin şi arăt că nu erau mai multe procese, ci mai multe termene, în acelaşi dosar.
La momentul la care au fost declanşate cercetările în acest dosar, procesul primăriei nu era finalizat, contractul de asistenţă juridică l-am văzut după ce am fost în iunie 2014 la DNA.
În presă apăruse că am oferit onorariu de 50.000 euro unui avocat, peste onorariul de 15.000 euro şi că aş fi încălcat dispoziţiile legale din O.U.G.. Atunci am chemat arhivarul, am cerut contractul şi a doua zi mi-a spus că nu îl găseşte. Secretarul UUUUUUU. se pensionase, l-am trimis pe arhivar acasă la secretar şi s-a întors cu contractul de asistenţă juridică, în care am constatat o clauză care excedea hotărârii Consiliului local, în sensul că 50.000 euro se cuvin doamnei avocat, dacă va câştiga procesul.
Am chemat-o pe doamna TTTTTTT. şi mi-a spus că dacă va câştiga procesul în care reprezenta primăria, cei 50.000 euro îi va plăti C.. Acea clauză era în afara hotărârii de Consiliu local şi, după cum am arătat, eu am fost de acord de la început să îi predau spaţiu lui C..
Ulterior, doamna avocat TTTTTTT. venea la mine să schimb contractul de asistenţă juridică, în sensul de a scoate acea clauză, să fie eliminată în întregime şi să rămână doar onorariul de 15.000 euro. După ce s-a pensionat UUUUUUU., secretar a devenit WWWWWWW..
În prima etapă am discutat eu cu doamna avocat, i-am reproşat clauza din contract, iar în a doua etapă a discutat cu WWWWWWW., uneori în prezenţa mea. Discuţiile se purtau pentru a se promova o hotărâre de Consiliu local, prin care să se modifice acel contract, sub aspectul onorariului de succes. Iniţial i-am spus că nu modific niciun contract, pentru că a intrat DNA-ul pe rol şi nu era legal ceea ce dorea, doar dacă mergem la secretar să găsim o procedură legală. Secretarul WWWWWWW. a spus că numai printr-o hotărâre de Consiliu local se poate modifica contractul, în sensul în care în loc de 50.000 euro să se treacă 50.000 RON, aşa cum doamna avocat solicitase, printr-o adresă scrisă.
S-a iniţiat procedura legală de către secretar şi consilierii locali nu au votat hotărârea, solicitând ca doamna avocat (...) să prezinte dumneaei situaţia, şedinţa având loc pe 11.09.2014.
În acelaşi sens a relatat inculpatul R. şi în primă instanţă. Printre altele, inculpatul a declarat: după ce am devenit primar al Municipiului Rădăuţi, am fost contactat de C. care mi-a cerut să-i restitui acest imobil şi atunci l-am chemat pe secretarul primăriei pentru a mă informa despre situaţia juridică a imobilului (...) domnul UUUUUUU. mi-a spus că există un dosar pe rolul Înaltei Curţi de Casaţia şi Justiţie după ce la primele două instanţe primăria pierduse litigiul (...) Această acţiune a fost pierdută în mod definitiv şi la ICCJ, în cursul anului 2008/2009 (...) secretarul primăriei m-a informat că doamna avocat are TTTTTTT. (...) ne-ar putea ajuta cu recuperarea bibliotecii (...) Am întrebat-o pe doamna TTTTTTT. despre onorariu, aceasta mi-a spus că nu vrea mult şi nu va depăşi suma de 15.000 euro (...) la data de 22 iulie a fost aprobată Hotărârea Consiliului Local nr. 128 de toţi consilierii locali (...) În data de 16 august 2010, în timp ce eu mă aflam în concediu, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică cu doamna avocat TTTTTTT., contract nr. x/16.08.2010, în care era stipulat ca şi onorariu de succes suma de 50.000 de euro. În anul 2013, am aflat prin intermediul lui C. despre acest adagiu la contract. Am făcut verificări la arhiva primăriei şi am constatat că cele relatate de C. sunt reale. Am chemat-o pe doamna avocat să o întreb cu privire la acest aspect, iar aceasta mi-a răspuns că nu va plăti primăria, ci va plăti partea care pierde dacă va fi accesptată acestaă sumă de către instanţă .
Afirmaţiile inculpatului R. se coroborează cu hotărârea nr. 128 din 22 iulie 2010 a Consiliului Local Rădăuţi din care rezultă cuantumul onorariului stabilit pentru avocatul angajat de primărie, martora TTTTTTT. şi momentul la care acesta urma a fi plătit:
Art. 1. Se aprobă onorariul avocaţial de succes în procent de 10 % calculat la valoarea de piaţă de 153.800 euro a imobilului - parte din biblioteca în suprafaţă de 623,41 m2, parter+etaj, situată în Piaţa Unirii nr. 68 cu condiţia ca acest imobil revendicat şi câştigat de S.C. YYYYYY. RĂDĂUŢI să fie recâştigat şi reintrodus în domeniul public local al municipiului Rădăuţi în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Onorariul se va acorda proporţional cu suprafaţa din construcţie câştigată şi preluată.
Art. 2 Până la soluţionarea favorabilă a prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre avocatul care va reprezenta Primăria nu va primi niciun acont din onorariul avocaţial.
Art. 3 Prevederile art. 1 şi 2 vor fi înscrise în contractul încheiat cu firma de avocatură .
În pofida hotărârii Consiliului Local, contractul de asistenţă juridică nr. x din 16 august 2010 încheiat cu martora TTTTTTT. - avocat, se referă la un onorariu fix de 50000 euro care s-ar fi achitat la încasarea sumei de către Primăria Rădăuţi de la S.C. YYYYYY. cu titlu de cheltuieli de judecată şi un onorariu de succes de 15000 euro nedeductibil de la S.C. YYYYYY., plătibil în momentul obţinerii posesiei imobilului din Piaţa Unirii nr. 68 de către Primăria Rădăuţi, din fonduri proprii. Contractul cuprinde şi clauza:
"8.1. Dacă clientul va renunţa la serviciile avocatului va datora acestuia integrul onorariu fix" .
În cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, inculpatul R. a depus înscrisuri - copia paşaportului care probează că la data faptei nu se afla în ţară, ci era plecat în Canada . Din înscrisul intitulat Dispoziţie din data de 06.08.2010, reiese că inculpatul R., primarul municipiului Rădăuţi, a delegat atribuţiile de ordonator principal de credite către secretarul UUUUUUU. pentru perioada concediului de odihnă, din perioada 10.08.2010-30.08.2010, celelalte atribuţii fiind delegate viceprimarului VVVVVVV. .
Elementele factuale constând în semnarea contractului de asistenţă juridică de către secretarul UUUUUUU., cu un conţinut diferit decât cel adus la cunoştinţa inculpatului R. şi a Consiliului Local Rădăuţi reies şi din depoziţia martorului VVVVVVV. - viceprimar al municipiului Rădăuţi, în perioada 2009- 2012, care a învederat că martorul UUUUUUU. a fost cel care a semnat contractul, în lipsa inculpatului R., cu o clauză care nu a fost prezentată consilierilor locali. A mai precizat că, deşi i-a solicitat în mod expres martorului UUUUUUU. să-i pună la dispoziţie contractul, acest lucru nu s-a întâmplat, iar când a cerut explicaţii martorului şi inculpatului R., aceştia nu i-au răspuns şi nu au arătat de ce există diferenţe importante între hotărârea nr. 128/2010 a consiliului local şi contractul de asistenţă juridică încheiat, în august 2010, cu martora TTTTTTT. . La urmărire penală a relatat că s-a votat un contract de asistenţă juridică cu un onorariu de succes de 15.000 de euro, iar despre conţinutul real al contractului a aflat cu prilejul convocării şedinţei extraordinare din 11.08.2014 şi a şedinţei ordinare din 28.08.2014 .
Martorul AAAAAAAA., consilier local în perioada 2004-2015, a relatat la curtea de apel că, în iulie 2010, în şedinţa Consiliului Local Rădăuţi, s-a aprobat încheierea contractului de asistenţă juridică în termenii din cuprinsul hotărârii nr. 128/2010, iar onorariul avocaţial urma să se achite numai dacă se câştiga procesul. La urmărire penală a precizat că, pentru 11 august 2013, a fost convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Rădăuţi de către inculpatul R., pentru a se discuta hotărârea nr. 128 din 22 iulie 2010, în sensul modificării onorariului avocaţial de la 15000 euro, cu titlu de onorariu de succes, la 15000 euro plus 50000 RON onorariu fix, martorul aflând anterior că s-ar fi încheiat un contract de asistenţă juridică pentru un onorariu fix de 50000 euro, cu încălcarea hotărârii Consiliului Local din 2010, referitoare la încheierea contractului de asistenţă juridică cu avocat TTTTTTT.. A specificat că, în şedinţa din 28.08.2014, când s-a dezbătut din nou problema, s-a respins proiectul de hotărâre .
Martorul WWWWWWW., prin declaraţia dată în apel, la termenul din 15.11.2023, a relatat: (...) În perioada 2013-2014, am fost detaşat ca şi secretar la primăria Municipiului Rădăuţi şi, în legătură cu acest caz, din ce îmi aduc aminte, întrucât au trecut 10 ani de atunci, domnul primar de la data respectivă, R., mi-a prezentat-o pe doamna avocat TTTTTTT., spunând că ne reprezintă într-o cauză privind Biblioteca Municipală (...)
Din ce am înţeles eu, ne judecam cu domnul C. pentru acel imobil.
Doamna avocat avea deja un contract de reprezentare anterior încheiat cu Municipiul Rădăuţi şi dorea să se modifice contractul respectiv. Doamna avocat împreună cu domnul primar au venit la mine să solicite un punct de vedere cu privire la modificarea contractului.
Am spus că nu mi se pare în regulă să modificăm un contract de asistenţă juridică încheiat anterior şi am propus, dacă este necesar, să încheiem un alt contract, nu să îl modificăm pe cel anterior. Am înţeles, din ce îmi aduc aminte, că dorea să modifice suma, reprezentând onorariul avocaţial sau onorariul de succes.
(...) s-a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, întocmit de compartimentul juridic al primăriei. S-a introdus pe ordinea de zi a consiliului local şi în timpul şedinţei am spus că nu sunt de acord, pentru că nu mi se pare în regulă să modificăm contractul respectiv şi proiectul a fost retras de pe ordinea de zi (...)
Doamna (n.n. avocat) a venit cu un înscris ce cuprindea o solicitare de modificare a contractului, nu era un draft de hotărâre care ar fi urmat să ajungă la consilul local.
La urmărire penală, martorul WWWWWWW. a relatat că, inculpatul R. a venit cu martora TTTTTTT. în biroul său, pentru a discuta despre posibilitatea modificării sau încheierii unui nou contract de asistenţă juridică, motivat de faptul că vechiul contract era semnat doar de secretarul anterior al primăriei şi conţinea clauze neclare privind onorariul fix şi cel de succes. Martorul a refuzat să semneze în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local şi s-a iniţiat un proiect de hotărâre privind modificarea sumelor din contractul iniţial, care nu a trecut la şedinţele din 11.08.2014 şi 28.08.2014. Sugestia martorei TTTTTTT. era ca inculpatul R. să modifice cuantumul onorariului fix, de la 50000 euro la 50000 RON. În acelaşi sens a declarat martorul şi în faţa primei instanţe când a precizat că modificarea contractului de asistenţă juridică se referea la schimbarea monedei în care urma să fie achitat contractul, de la 50000 euro la 50000 RON
Martora CCCCCCCC., audiată în apel, la termenul din 13.12.2023, a declarat: (...) am auzit că a fost doamna TTTTTTT. pe la Primăria Rădăuţi, unde eram angajată. Ştiam că este avocat. A fost direcţionată către secretarul primăriei, WWWWWWW. (...) Fiind contabilă în perioada aceea, la primărie, ştiam că se doreşte la nivelul primăriei de a se menţine spaţiul unde se afla biblioteca.
Cunoşteam amplasamentul spaţiului unde funcţiona biblioteca, era în centrul Municipiului Rădăuţi, pe str. x (...)
La nivelul primăriei secretarul avea cunoştinţe juridice. Atunci nu exista un departament juridic şi se angajau avocaţi, prin hotărâre de consiliu local. Primar la acel moment era domnul R..
(...) era o hotărâre a Consiliului local, având ca obiect contractul de asistenţă juridică. Nu l-am văzut, dar sigur exista, pentru că ştiu că doamna avocat dorea un onorariu de succes, era o sumă foarte mare şi domnul R. nu dorea să o plătească, pentru că atunci când s-a semnat contractul de asistenţă juridică, acesta nu fusese la primărie, ci in concediu de odihnă. Când s-a semnat contractul de asistenţă juridică, prezent la primărie a fost domnul secretar, domnul UUUUUUU..
Cât priveşte declaraţiile martorei TTTTTTT., avocatul din cadrul Baroului Suceava, cu care Primăria Rădăuţi a încheiat contractul de asistenţă juridică în august 2010, în faţa instanţei de apel, la termenul din 08.01.2023, a relatat: (...) În anul 2010 îl cunoşteam deja pe fostul secretar al Primăriei Rădăuţi, dl. UUUUUUU.. Am înţeles că era un litigiu în faza executării silite privind biblioteca municipală Rădăuţi şi s-ar fi dorit recuperarea acelui imobil (...)
Am acceptat la propunerea lui BBBBBBBBBB. (n.n. executor judecătoresc) şi a lui UUUUUUU. să merg la primăria Rădăuţi să discutăm despre un contract de asistenţă juridică în acest caz. Contractul cadru de asistenţă juridică mi-a fost înmânat de BBBBBBBBBB., în care era inserată o clauză de dezicere de contractul de asistenţă juridică, deci renunţare unilaterală în valoare de 50000 euro. L-am întrebat pe BBBBBBBBBB. de ce este această clauză, care mi s-a părut puţin exagerată şi mi-a răspuns că sunt interese foarte mari în acea primărie şi că s-ar putea, la un moment dat, să se vrea renunţarea la contract.
După această discuţie cu BBBBBBBBBB. despre contractul cadru de asistenţă juridică m-am deplasat la primărie şi am discutat cu dl. primar R. şi secretarul UUUUUUU. dacă se doreşte încheierea unui contract de asistenţă juridică cu un avocat în vederea recuperării imobilului bibliotecă. Am discutat despre contractul de asistenţă juridică, în sensul că nu voi pretinde niciun onorariu până la terminarea procesului, iar dacă voi câştiga să primesc un onorariu de succes reprezentând 10 la sută din valoarea imobilului. S-a făcut evaluarea imobilului care era de 150000 euro, iar onorariul meu de succes ar fi trebuit să fie 10 la sută din valoare, respectiv 15000 euro, care s-a trecut în contract. S-a supus în Consiliul Local acest onorariu şi această reprezentare juridică, existând un HCL favorabil.
Eu am redactat contractul de asistenţă juridică cu onorariul de 15000 euro. La discuţia când a fost stabilit onorariul de succes a fost prezent şi primarul R.; în mod evident consilierii l-au mandatat pe primar să încheie acest contract. În contract era prevăzută şi clauza de denunţare unilaterală, respectiv de 50000 euro; l-am întrebat pe dl. primar dacă au văzut consilierii toate clauzele, iar dl. primar mi-a spus că nu este necesar. Contractul de asistenţă juridică a fost efectiv semnat după aprobarea de către Consiliul Local a reprezentării juridice de către mine.
Contractul de asistenţă juridică a fost semnat din partea primăriei de către UUUUUUU., dar acel contract redactat de mine a fost lăsat cam 3 zile la primărie pentru a fi văzute clauzele (...) ulterior am văzut că nu este semnat şi de dl. primar. Auzisem că trebuie să plece în concediu în acea perioadă şi am bănuit că această atribuţie îi fusese delegată secretarului.
Prin declaraţia din primă instanţă, martorul BBBBBBBB. a arătat că primarul R. era plecat din localitate şi este posibil să fi semnat contractul de asistenţă juridică secretarul UUUUUUU. .
Instanţa de apel constată că sunt singulare afirmaţiile martorei privind împrejurarea că i-a comunicat inculpatului R. despre clauza vizând suma de 50000 euro.
De altfel, fiind întrebată martora: Când v-aţi oferit serviciiile aţi discutat şi despre clauza de 50.000 de euro sau doar despre onorariul de succes de 10 la sută?, aceasta a răspuns: despre onorariul de succes, de 10 la sută, sigur am discutat, dar despre clauza de 50.000 euro nu îmi amintesc pentru că nu mi se părea relevantă, deoarece nu făcea parte din onorariu.
Instanţa de apel apreciază că nu este veridic ca martora să nu fi considerat important a purta discuţii despre o sumă importantă trecută în contractul de asistenţă juridică drept onorariu fix şi nici despre motivele care o fundamentau, de valoare mult mai mare decât onorariul de succes, negociat şi aprobat de Consiliul Local Rădăuţi. De altfel, se observă o modificare a depoziţiei martorei faţă de cea din primă instanţă, fără o justificare, când a relatat că nu a prezentat Consiliului Local contractul în care era menţionată o clauză de reziliere unilaterală a contractului de asistenţă juridică care presupunea acordarea unei sume de 50000 euro, în cazul în care primăria înţelegea să rezilieze contractul .
Condiţiile în care a fost dezvăluită clauza referitoare la cei 50000 euro din contractul de asistenţă juridică au fost indicate de martora TTTTTTT.: Înainte de finalizarea procesului având ca obiect rectificare carte funciară, C. intrase în posesia contractului meu de asistenţă juridică, cu toate că era confidenţial, şi l-a înmânat presei locale. Se spunea că eu aş fi pretins în acel contract 65.000 euro ca onorariu, ceea ce era contrar legii achiziţiilor, care prevedea încredinţarea directă numai până la 30.000 euro fără licitaţie. Între timp C. a promovat o acţiune de anulare a contractului meu de asistenţă juridică pe acest motiv, iar după terminarea acţiunii în rectificare, prima instanţă s-a pronunţat asupra anulării contractului de asistenţă juridică, care în final a fost anulat în totalitate.
Singulară este şi menţiunea martorei TTTTTTT. care a arătat că nu ar fi cerut modificarea contractului de asistenţă juridică prin înlocuirea sumei de 50000 euro cu suma de 50000 RON, ci încheierea unui alt contract pentru suma de 50000 RON necesar asistenţei juridice pentru calea de atac a apelului. Astfel, martora a susţinut: Pentru a continua demersul juridic de a reprezenta primăria Rădăuţi în apel îmi era necesar un nou mandat, motiv pentru care am prezentat un nou proiect de contract de asistenţă juridică în care nu mai includeam acea clauză de 50.000 euro, ci 50.000 RON, cred că această sumă reprezenta întreg onorariul.
Or, martorii WWWWWWW. - secretarul Primăriei Rădăuţi şi AAAAAAAA. - membru al Consiliului Local Rădăuţi au menţionat că s-a dorit modificarea contractului de asistenţă juridică, nu încheierea unui nou contract pentru o altă fază procesuală.
Înalta Curte consideră că aspectele relatate de martoră reliefează că a colaborat cu martorul UUUUUUU., pe care îl cunoştea anterior momentului la care s-a prezentat la primărie pentru a încheia contractul de asistenţă juridică.
Instanţa de apel apreciază că nu s-a dovedit faptul că inculpatul R. a avut cunoştinţă de clauza privind suma de 50000 euro, despre care martora TTTTTTT. a afirmat că a fost introdusă în contractul de asistenţă juridică de teama unor înţelegeri frauduloase, ca măsură de protecţie şi care urma a fi plătită după câştigarea procesului şi acordarea de către instanţă a cheltuielilor de judecată.
Înscrisurile administrate în cauză dovedesc, de asemenea, că nu au existat discuţii pentru încheierea unui nou contract de asistenţă juridică, cum a declarat martora TTTTTTT., ci, în cursul anului 2014, inculpatul R. a promovat un proiect de hotărâre a Consiliului Local prin care să se modifice HCL 128/22 iulie 2010, în sensul aprobării unui onorariu fix de 50000 RON şi onorariu avocaţial de succes în procent de 10 %, calculat la valoarea de piaţă a imobilului .
Relevantă este şi afirmaţia martorului VVVVVVV., viceprimar, care a arătat că iniţierea proiectului de hotărâre de Consiliu Local Rădăuţi, din cursul anului 2014, a avut ca scop corectarea monedei din contract, respectiv, în loc de 50000 euro să apară 50000 RON .
Aşadar, instanţa de apel consideră că iniţiativa martorei TTTTTTT. de a modifica suma de 50000 euro în 50000 RON, din contractul de asistenţă juridică încheiat în august 2010 şi circumstanţele în care a cerut aceasta reliefează faptul că inculpatul R. nu a avut cunoştinţă de onorariul fix de 50000 euro consemnat în contract. Inculpatul R. a aflat ulterior semnării contractului de asistenţă juridică din august 2010 despre clauza referitoare la suma de 50000 euro.
Se mai notează că, prin sentinţa nr. 5946 din 16.10.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 2970 din 17 septembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava, a fost admisă cererea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta S.C. YYYYYY. în contradictoriu cu pârâţii Cabinet de avocat TTTTTTT. şi Municipiul Rădăuţi prin primar şi s-a dispus anularea contractului de asistenţă juridică nr. x din 16 august 2010. S-a constat încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, iar nu ale O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice cum a reţinut procurorul în acuzare .
În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanţă, că probele administrate în ambele faze procesuale nu dovedesc că inculpatul R., în calitatea sa de primar, a dat dispoziţie martorului UUUUUUU., secretarul Primăriei Rădăuţi, să semneze contractul de asistenţă juridică, din august 2010, cu martora TTTTTTT., avocat, care să cuprindă clauze care nu au fost aprobate de Consiliul Local Rădăuţi, prin hotărârea nr. 128 din 22 iulie 2010, condiţii în care este neîntemeiat motivul de apel al procurorului prin care a criticat soluţia de achitare a inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
*
Prin actul de sesizare a instanţei, s-a apreciat că, fapta inculpatului R., care a ameninţat persoana vătămată S., în datele de 28, 29 şi 31 august 2014, cu destituirea dintr-o funcţie de conducere a soţiei acestuia, T., angajata Primăriei Municipiului Rădăuţi, cu scopul de a-l constrânge pe S. să voteze un proiect de lege iniţiat fraudulos de către R. (votul persoanei vătămate fiindu-i necesar inculpatului pentru a obţine majoritatea în Consiliul Local), precum şi cu scopul de a-1 determina să demisioneze dintr-un partid politic şi să semneze o adeziune pentru înscrierea în partidul politic din care făcea parte inculpatul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).
Prin sentinţa apelată, instanţa a dispus achitarea inculpatului R. pentru infracţiunea mai sus descrisă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., cu motivarea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia inculpatului în legătură cu fapta imputată, instanţa nu-şi poate forma o convingere care să constituie o certitudine.
Instanţa de control judiciar consideră că se justifică temeiul de drept prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. pentru soluţia de achitare pronunţată, având în vedere argumentele ce succed.
În apel, la termenul din 13.12.2023, inculpatul R. a declarat: În legătură cu infracţiunea de şantaj, de care am fost acuzat, menţionez că domnul S. a venit la mine şi mi-a solicitat să fac o prelungire pentru soţia lui, a dispoziţiei de a ocupa postul de director al bibliotecii municipiului, deoarece directoarea s-a pensionat, iar la acel moment exista o ordonanţă că nu puteam să angajăm pe funcţie de conducere personal din exterior. La bibliotecă erau 3 angajate şi am ajuns la concluzia să le desemnez, pe fiecare, prin rotaţie, pe postul respectiv, pe o durată de 3 sau 6 luni.
Tot timpul am respectat această regulă, iar la momentul când au început cercetările în acest dosar, august- septembrie 2014, S. venea în biroul meu din primărie şi făcea presiuni să îi mai prelungesc soţiei sale dispoziţia de a ocupa postul de director la bibliotecă. Când venea la mine nu comunica verbal, ci, ceea ce dorea să îmi spună scria pe telefonul lui şi îmi dădea să citesc. Niciodată nu am primit pe telefonul meu ceea ce mi-a scris şi mi-a dat să citesc.
M-a sunat şi la ora 21, eram acasă, la masă cu familia şi mi-a cerut să ne întâlnim. Am refuzat şi l-am invitat a doua zi la primărie. Când venea la primărie îmi mai spunea că o să vină în partidul din care făceam şi eu parte şi că o să îmi voteze proiectele de hotărâre. I-am spus că am majoritatea necesară în Consiliu şi că nu am nevoie de votul lui (...) S., de câte ori a venit la mine, ajungea relaxat, cerea whisky, ţigări, de la secretară, eu aveam mereu uşa deschisă şi auzeam ce vorbeşte cu secretara. Niciodată nu mi-a dat impresia că ar fi speriat sau şantajat.
În esenţă, aceleaşi date reies din declaraţia inculpatului dată în timpul cercetării judecătoreşti de la curtea de apel (termenul din 25.02.2022), precum şi în prima declaraţie de la urmărirea penală.
Declaraţiile incupatului R. sunt confirmate de probele administrate în cursul procesului.
Astfel, martora CCCCCCCC., contabilă în perioada de referinţă, la Primăria Rădăuţi, audiată în apel, la termenul din 13.12.2023, a declarat: (...) Domnul EEEEEEEE. şi domnul R. se cunoşteau. Între dânşii nu existau tensiuni. Când am intrat în birou, era o atmosferă relaxantă între aceştia, motiv pentru care am şi întrebat cele relatate mai sus (n.n. - în legătură cu posibilitatea reprezentării primăriei de către EEEEEEEE. în procesul pentru recuperarea spaţiului bibliotecii, având ca obiect rectificare carte funciară).
(...) nu era un şef de birou, iar domnul R. desemna pe o perioadă de câte 6 luni diverse persoane pentru a se ocupa de bibliotecă. În perioada aceea era desemnată T..
(...) nu ştiu sigur cine urma să fie desemnat la conducerea bibliotecii când au expirat cele 6 luni în care doamna T. fusese şeful bibliotecii, dar domnul primar, având în vedere indemnizaţia de conducere, spunea că este normal să atribuie acest post unui alt salariat din cadrul bibliotecii. T. lucra în cadrul bibliotecii.
La întrebarea dacă mandatul doamnei EEEEEEEE. s-a terminat la termen sau a fost eliberată din funcţie de către domnul primar mai înainte, martora a afirmat: nu cred că a fost înainte pentru că aş fi aflat întrucât întocmeam salarii. Doar i s-a adus la cunoştinţă că expiră termenul de 6 luni.
Aceleaşi date a prezentat martora CCCCCCCC. cu ocazia audierii în primă instanţă, respectiv că inculpatul R. avea o relaţie bună cu S. şi că funcţia de director al bibliotecii era ocupată prin rotaţie, de toate angajatele acesteia, deoarece la acel moment, funcţiile vacante din cadrul instituţiei publice nu puteau fi ocupate fiind blocate urmare a unei ordonanţe a Guvernului . La procuror, marora a menţionat că i-a văzut discutând, la 10.09.2014, pe S. şi primarul R., fără a specifica un element care să conducă la evidenţierea unor date de natură a susţine acuzaţia procurorului .
Instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, apreciază că declaraţiile martorilor DDDDDDDD., BBBBBBBB., FFFFFFFF. fac dovada faptului că nu a existat o acţiune de constrângere pe care inculpatul R. ar fi exercitat-o asupra lui S.. Prin cele relatate, martorii au ilustrat o relaţie normală, amicală între cei doi, ca persoane care candidaseră la nivelul municipiului Rădăuţi din partea unor competitori politici diferiţi, fără a fi evocată existenţa unei ameninţări sau violenţe din partea inculpatului faţă de S. să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
Împrejurarea că, pe postul de director al bibliotecii din Rădăuţi ocupat în perioada de referinţă de T., urma să fie desemnată o altă persoană angajată în cadrul bibliotecii, s-a dovedit a fi un algoritm de ocupare a funcţiei de director al bibliotecii, prin rotaţie, de către toate angajatele acestei instituţii, din cauza imposibilităţii ocupării posturilor vacante, stabilite prin ordonanţă de urgenţă, iar nu un mijloc de contrângere într-un anume scop a lui S..
Declaraţiile persoanei vătămate S. şi ale soţiei acestuia T. nu susţin acuzaţiile aduse inculpatului R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj în formă continuată, pentru niciunul dintre atele materiale, aşa cum a considerat şi prima instanţă, care a prezentat şi interpretat depoziţiile acestora, în mod corect, prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză.
În faza de urmărire penală, martorul GGGGGGGG. a arătat că, pe fondul unei stări de surescitare cauzată de rivalităţi politice, inculpatul R. i s-ar fi adresat viceprimarului BBBBBBBB. să-i aducă aminte să dea o dispoziţie de revocare a soţiei persoanei vătămate, T., din funcţia de conducere ocupată în cadrul Bibliotecii Municipiului Rădăuţi. A doua zi, când s-a întâlnit din nou cu inculpatul, i-a solicitat să nu-i spună lui S. despre cele întâmplate .
Înalta Curte apreciază că, şi real dacă ar fi, acest moment descris exclusiv de martorul GGGGGGGG., nu îmbracă forma unei constrângeri în sensul normei de incriminare de la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., cu atât mai mult cu cât nu există dovezi că cele afirmate de inculpat, în forma prezentată de martorul GGGGGGGG., ar fi produs o stare de temere lui S..
Instanţa de control judiciar mai constată că nu există nicio probă care să demonstreze acuzaţia că inculpatul R. a exercitat acte de constrângere împotriva lui S. să-şi exercite votul în cadrul Consiliului Local Rădăuţi într-un anume sens sau să-l determine să demisioneze dintr-un partid politic ori să semneze o adeziune pentru înscrierea în altă formaţiune politică, aşa cum este specificat şi în cuprinsul sentinţei apelate.
În consecinţă, instanţa de apel apreciază că este neîntemeiat motivul de apel al procurorului prin care s-a criticat soluţia de achitare a inculpatului R. pentru această infracţiune de şantaj, în formă continuată, întrucât activitatea descrisă nu se circumscrie elementului material al normei de incriminare, condiţii în care dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. devin incidente, aşa cum a stabilit prima instanţă.
*
Prin rechizitoriu, s-a reţinut că fapta inculpatei D., care, în luna februarie 2014, a primit promisiunea achitării de către inculpatul B. a unui sejur de zece zile la U. din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, pentru luna iulie 2014, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, în sensul tergiversării cauzei nr. 503/285/2011 la Judecătoria Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
În privinţa inculpatului A., s-a reţinut că fapta acestuia care, în cursul lunii februarie, a intermediat primirea promisiunii, de către inculpata D. a unui sejur pe litoralul românesc, pentru luna iulie 2014, ce urma a fi achitat de către inculpatul B., în schimbul neîndeplinirii de către aceasta a îndatoririlor de serviciu, în sensul tergiversării judecării cauzei nr. 503/285/2011 la Judecătoria Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Totodată, s-a reţinut că, fapta inculpatului B., care, în cursul lunii februarie 2014, i-a oferit inculpatei D. promisiunea achitării unui sejur de zece zile la U. din Mamaia, în scopul neîndeplinirii de către aceasta a atribuţiilor de serviciu, în sensul tergiversării cauzei nr. 503/285/2011 la Judecătoria Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin sentinţa apelată, s-a constatat prin raportare la materialul probator validat urmare parcurgerii procedurii camerei preliminare şi în raport de probele administrate în condiţii de oralitate şi contradictorialitate în faţa instanţei că, prin conţinutul mijloacelor de probă nu s-a făcut dovada dincolo de orice dubiu a existenţei faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor D., A. şi B. şi s-a dispus achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există.
Instanţa de apel, în majoritate, apreciază că probele administrate în cursul procesului, nu înlătură prezumţia de nevinovăţie a inculpatei D. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a inculpatului A. sub aspectul acuzaţiei de complicitate la luare de mită şi a inculpatului B. în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de dare de mită, condiţii în care vor fi menţinute soluţiile de achitare dispuse de prima instanţă, considerând incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În cursul cercetării judecătoreşti în apel, la termenul din 08.01.2023, inculpata D. a declarat: (...) am fost desemnată prin repartizare aleatorie în sistemul ECRIS ca judecător în dosarul civil nr. x/2011 al Judecătoriei Rădăuţi având ca obiect rectificare carte funciară. Am fost acuzată că am acordat un număr de 33 de termene de judecată, că am amânat nejustificat cauza fără însă a mi se arăta concret în ce a constat caracterul nejustificat al amânărilor şi ce norme procedurale am încălcat.
Rezultă din fişa dosarului din Ecris că, din momentul înregistrării cauzei, ianuarie 2011 şi până la ultimul termen la care am participat în iunie 2014 au fost 26 de termene de judecată, iar eu am participat la 21 de termene, în celelalte 5 termene fiind înlocuită din motive medicale de alţi colegi.
Această cauză era o cauză complexă, fiind vorba de o acţiune de rectificare carte funciară şi constatare nevalabilitate înscriere în cartea funciară. S-a formulat în dosar o cerere reconvenţională din partea pârâtei S.C. YYYYYY., reprezentată de C., solicitându-se constatarea dreptului de proprietate al societăţii asupra imobilului, reclamantă fiind Primăria Rădăuţi. Tot în acest context s-a formulat o a doua acţiune în care părţile aveau calităţi inverse, obiectul celui de-al doilea dosar, cu nr. x/2011, constituindu-l tot rectificare carte funciară. În cadrul celui de-al doilea dosar, S.C. YYYYYY. în calitate de reclamantă, solicita rectificarea înscrierii în cartea funciară a Primăriei Rădăuţi.
Cele două cauze au fost conexate la dosarul cu nr. x/2011 Din acest motiv speţa devenise complexă, pentru că părţile au înţeles să îşi completeze acţiunile iniţiale, să le precizeze, să le modifice. Verificând acum toate amânările care au fost acordate de către mine, apreciez şi în acest moment că toate acestea amânări au fost justificate, nu am tergiversat niciun moment soluţionarea cauzei în favoarea sau în detrimentul vreunei părţi. Mai mult, eu cred că am luat toate măsurile pe care le puteam lua ca şi judecător pentru a mă asigura că există un termen rezonabil de soluţionare a dosarului. În acest sens, am dat termene foarte scurte, de o săptămână sau două săptămâni, în situaţiile în care spre exemplu lipseau apărătorii şi solicitau pentru lipsă de apărare amânarea cauzei sau să ia cunoştinţă de anumite înscrisuri depuse chiar în ziua şedinţei. În cauză, încă de la început s-a pus problema stabilirii corecte a cadrului procesual, s-au invocat excepţii privind lipsa calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru, a Primăriei Rădăuţi, ceea ce a impus acordarea unor termene pentru soluţionarea acestor excepţii.
Dată fiind natura cauzei, punându-se în ambele acţiuni problema stabilirii corecte a situaţiei juridice a imobilului şi a verificării corectitudinii înscrierii din cartea funciară, s-a solicitat şi s-a încuviinţat proba cu expertiză de specialitate şi, de asemenea, s-a încuviinţat participarea la expertiză a câte unui expert parte, atât pentru primărie, cât şi pentru S.C. YYYYYY.. Desfăşurarea probei cu expertiză a durat un timp îndelungat, având în vedere că nu se limita doar la identificarea imobilului, ci la verificarea cărţilor funciare vechi, pentru a se stabili evoluţia înscrierilor succesive ale dreptului de proprietate şi fiind vorba de clădiri vechi din timpul imperiului austro-ungar, evoluţia pornea de la cărţile vechi şi până în prezent.
Răspunsul la toate aceste obiective ale expertizei a necesitate un interval lung de timp, între octombrie 2011- noiembrie 2013, cu precizarea că s-a depus un raport de expertiză de către expertul desemnat de instanţă şi alte două rapoarte de către experţii parte, dar nu la acelaşi moment temporal. Părţile au formulat obiecţiuni, s-a solicitat completarea rapoartelor de expertiză, clarificarea unor situaţii din rapoartele iniţiale, toate acestea au necesitat un anumit interval de timp până când experţii au răspuns.
Cauza a mai suferit amânări, întrucât au fost incidente procedurale, respectiv s-a formulat de către S.C. YYYYYY. două cereri de recuzare pentru care am acordat termen în vederea soluţionării, iar ulterior am formulat şi eu o cerere de abţinere. În toate situaţiile, ca judecător ori de câte ori se formula o cerere de recuzare la adresa mea, chiar dacă cererile erau respinse, formulam întotdeauna cerere de abţinere, întrucât consider că orice persoană are dreptul de a fi judecată de un judecător pe care îl consideră corect, obiectiv, percepţia subiectivă a părţii consideram întotdeauna că trebuie să fie respectată. Am formulat cerere de abţinere pentru că partea insista cu cerere de recuzare.
La unul din termenele de la sfârşitul anului 2013 am fost înlocuită de un coleg, dl. judecător ZZZZZZZ., care a ieşit în pronunţare la termenul respectiv, ulterior, a repus cauza pe rol şi, fiind colegi de birou, dumnealui mi-a spus că în acel dosar inculpatul Babiuc ar avea un interes legat de un spaţiu comercial. Eu îl cunoşteam pe inculpatul Babiuc de mai mult timp, era prieten cu A. cu care aveam şi am o relaţie consensuală, ştiam că sunt prieteni buni şi, din acest motiv, chiar în momentul în care dl. ZZZZZZZ. a făcut această afirmaţie m-am dus în biroul judecătorului A. şi l-am întrebat dacă este reală afirmaţia că Babiuc are un interes material sau de orice altă natură. A. mi-a spus că nu există nici un interes al lui Babiuc, că nu este interesat în nici un fel de soluţia care se va da, afirmaţii care erau credibile având în vedere că Babiuc nu a formulat vreo cerere de interveniţie în nume propriu sau intervenţie accesorie, ceea ce ar fi fost firesc să facă dacă avea un interes.
Am solicitat, în mod repetat, informaţii de la Cartea Funciară, privind respectivul imobil. Nu a existat (…) înscris un drept real în Cartea Funciară pentru inculpatul Babiuc. Am solicitat, în mod repetat, relaţii pentru că situaţia era complexă şi, într-un fel ciudată, era o cartea funciară veche, cea primară în care apărea înscris dreptul de proprietate al primăriei şi cum societatea YYYYYY. deşi a formulat cerere pentru intabulare în acea carte funciară, cererea i s-a respins motiv pentru care la un interval de aproximativ un an, deşi nu a formulat plângere împotriva încheierii de Carte funciară, a cerut din nou înscrierea imobilului în Cartea funciară şi de această dată cererea s-a admis, însă imobilul a fost înscris într-o carte funciară nouă, deschisă chiar în acel moment. Astfel acelaşi iombil apărea înscris în două Cărţi funciare diferite cu doi proprietari diferiţi şi acesta este motivul pentru care părţile reciproc au cerut fiecare rectificarea înscrierii în cartea funciară a celeilalte părţi, de altfel şi motivul pentru care expertiza a durat atât de mult. Practic, la această situaţie s-a ajuns pentru că în decizia Tribunalului Suceava din 2007, prin care s-a soluţionat o acţiune în revendicare reclamantă fiind S.C. YYYYYY. şi pârâtă Primăria Rădăuţi, aceasta din urmă a fost obligată să predea un imobil situat în Piaţa Unirii nr. 62 fără ca acel imobil să fie identificat cadastral şi fără ca la dosarul acelei cauze să existe un plan de situaţie. Identificarea unui imobil doar cu numărul administrativ nu este admisibilă în regim de carte funciară, pentru că nu oferă o identificare certă a imobilului. Astfel, s-a ajuns la situaţia ca formulându-se aceste acţiuni să se constate că la nr. 62 era un imobil aparţinând comunităţii evreieşti, imobilul în litigiu fiind situat la nr. 68. Acest din urmă aspect a fost clarificat prin expertizele efectuate în cauza pe care am judecat-o, având ca obiect rectificare carte funciară. De altfel, părţile cunoşteau aceste aspecte, că nu este identificat corect imobilul, că ambele înscrieri din cărţile funciare nu erau corecte, dovadă fiind că în contextul în care, pe fondul cauzei, ambele acţiuni în rectificare carte funciară au fost admise în parte, dispunându-se radierea înscrierii atât a primăriei, cât şi a societăţii YYYYYY., S.C. YYYYYY. nu a formulat apel înţelegând greşeala din cartea funciară, iar primăria deşi a formulat apel nu l-a mai susţinut.
(...) În legătură cu acuzaţia de luare de mită arăt că nu o recunosc. Nu am avut niciodată vreo discuţie cu inculpatul Babiuc, personal sau prin intermediul lui A. sau altei persoane, referitoare la efectuarea unui sejur pe litoral în vara anului 2014.
Pe data de 09 ianuarie 2014, mi s-a adus la cunoştinţă la Spitalul Fundeni că tratamentele pe care le-am urmat până la acel moment nu au dat rezultate şi că se impune să efectuez un transplant de măduvă. Mi s-a indicat că transplantul va începe în luna februarie, când va avea loc o primă etapă, urmând ca a doua etapă să aibă loc în iunie 2014. La sfârştiul lunii ianuarie 2014, s-a stabilit data exactă care mi s-a comunicat pentru prima etapă, începând cu data de 25 februarie pe parcursul a două săptămâni. În acel moment din ianuarie 2014, am semnat acordul pentru efectuarea procedurii, când mi s-au comunicat restricţiile şi riscurile acestei procedurii, una fiind interdicţia de a mă expune la soare toată viaţa, consemnare ce există în actele medicale. De asemenea că, ulterior transplantului timp un an, trebuie să respect anumite restricţii, să stau izolată, să nu frecventez locuri publice şi să consum doar alimente preparate în casă.
Din acel moment ştiam că nu voi putea să îmi petrec vacanţa la mare sau în orice alt loc, că în anul respectiv voi rămâne permanent la domiciliu.
În data de 22 februarie 2014, eram plecată la Suceava cu fetiţa mea la un concurs şcolar şi, în intervalul de timp în care am aşteptat-o împreună cu şoferul, am fost sunată de inculpatul A. şi am discutat cu acesta referitor la un sejur la mare. Inculpatul A. mi -a spus că am putea pleca în vara acelui an pe litoral, vorbea despre o discuţie pe care a avut-o cu inculpatul Babiuc, care cunoştea o agenţie ce vindea pachete turistice, preţul urmând să fie achitat în momentul efectuării sejurului. Răspunsurile mele, după cum rezultă din transcrierea acelei înregistrări, au fost foarte scurte, monosilabice, aceasta pentru că nu eram singură, eram, după cum am spus, însoţită de şofer şi nu puteam dezvolta subiectul, pentru că ar fi trebuit să discut despre starea sănătăţii mele. Şoferul era o cunoştinţă care ne repara de obicei maşina, iar eu nu mai aveam voie să conduc.
Îi spusesem lui A. că nu am voie să mă expun la soare, nu am voie să merg în vacanţă, ştia acest lucru, dar cred că era greu de acceptat că sănătatea mea s-ar putea deteriora dacă nu stau izolată. Oricum, cum am ajuns acasă i-am spus foarte clar că nu putem merge la mare şi chiar dacă ar exista această oportunitate de a plăti doar dacă se efectuează sejurul, nu are rost să discutăm pentru că oricum nu voi pleca în anul respectiv în vacanţă. Am discutat în acest sens cu GGGGGGG. o prietenă de familie, aceasta m-a vizitat în luna februarie la spital şi, cum an de an ne făceam concediile împreună, aceasta a aflat de la mine că în anul respectiv nu am posibilitatea de a pleca în vacanţă.
Inculpatul Babiuc cunoştea starea sănătăţii mele prin prisma relaţiei de prietenie cu A. şi în niciun caz nu cred că ar fi făcut această propunere de a merge la mare, ştiind exact situaţia.
Inculpatul Babiuc a venit la mine acasă, se vizita cu A., dar eu nu am asistat niciodată la discuţiile lor pentru că B. era primit la mansardă care are acces direct din exterior, nici nu ştiam când vine.
La cererea lui A., Babiuc m-a ajutat cu o anumită procedură ce viza starea mea de sănătate, la sfârşitul anului 2012 începutul anului 2013.
Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice indicate de procuror ca probe în susţinerea acuzaţiilor, inclusiv din pasajele redate în rechizitoriu nu rezultă că inculpata D. sau inculpatul A. au discutat cu inculpatul B. despre costul sejurului, cine l-ar achita, data la care s-ar face plata, motivul pentru care se dorea achiziţionarea unor bilete la U., din Mamaia.
Astfel, din procesul-verbal din 19.04.2014 rezultă următorul dialog de interes pentru cauză dintre A. şi D., la data de 22.02.2014, ora 11:44:15:
A.: (...) Şi îmi spunea (n.n. B.) că acuma o vorbit, dar poate îi zic eu să modifice, de o săptămână la...tot iar mi-a zis c-o vorbit de-o săptămână şi...ă...văd eu eventual ce vorbesc eu cu tine, poate stabilim, eventual, mai multe date (...) îl putem pune, eventual, să mai sune.
D.: Da.
A.:Dacă e totuşi să-i zic să fie cu toate mesele, nu?
D.: Da, da.
A.: Şi am zis în a doua jumate a lui iulie. Era mai bine dacă îi ziceam la sfârşitul lui iulie? Sau acuma, dacă o fi un 20 şi ceva iulie, n-ar fi mare nenorocire! Sau nu-i prea indicat?
D.: Nu ştiu A., deci, eu nu ştiu nimic.
A.: Nu, nu, eu mă refeream la vreme, nu la ce ştii tu sau ce nu ştii tu.
D.: Aha, la vreme. Eu aş fi preferat... chiar în august mă gândeam, ştii?
A.:Da, da, da.
D.: Hai că vedem.
A.: Bun, bun, bun, pa, hai că zic eu la începutul lui august, bun, pa, pa!" (file x d.u.p.)
Convorbirea telefonică din 22.02.2014, ora 11:11:23, purtată între inculpatul B. şi martorul DDDDDDD. relevă doar că au discutat despre o rezervare la U. pentru două camere, în a doua jumătate a lunii iulie, fără detalii cu privire la persoanele ce vor onora rezervarea, plata camerelor etc.:
B.: (...) ştii că am vorbit atunci cu tine, cu U., dar nu ştiam cât, deci o săptămână, ştii alea două camere să fie o săptămână şi o săptămână, în a doua parte a lunii august.
Domn: Aha, a doua jumătate a lu august, bun, hai că-l sun pe nepotul meu acuma, să-i spun...să-i spun şi lui.
B.: ...neinteligibil...a lunii iulie, nu august.
Domn: Deci iulie, nu august, da?
B.:...io iulie am spus şi atunci, dar am greşit acum...(...)
Domn: (...) Bun, uite, îl sun acuma pe nepotul mei şi-i zic să bage în sistem chestia asta, bun.
La cercetarea judecătorească în apel, martorul DDDDDDD., la termenul din 15.11.2023, a declarat: (...) Eu, lucrând în turism de incoming, ceea ce înseamnă că mă ocup cu vânzarea de pachete turistice către cetăţenii străini care vin în România, în momentul în care domnul Babiuc m-a sunat pentru a face o rezervare la U. din Mamaia, i-am spus că nu pot să mă ocup de această chestiune, întrucât nu este în obiectul meu de activitate.
I-am spus să se adreseze nepotului meu, FFFFFFF., care face exact opusul activităţii mele, respectiv vinde pachete în străinătate.
Nu îmi amintesc la acest moment numărul de camere pentru care se dorea rezervarea, parcă era vorba de două camere. Nu mi-a spus numele persoanelor care trebuiau să vină la hotel sau, dacă mi le-a zis, la acest moment nu îmi aduc aminte.
Din câte am vorbit cu nepotul meu, nu s-a concretizat rezervarea, lucru pe care l-am aflat din ceea ce am vorbit ulterior cu nepotul meu.
Nu sunt sigur, dar cred că l-am sunat atât eu pe FFFFFFF., cât şi domnul B. (...).
La întrebarea dacă a fost singura solicitare de rezervare turistică primită din partea domnului Babiuc, martorul a confirmat.
În primă instanţă, martorul DDDDDDD. a precizat că B. i-a cerut o ofertă pentru două camere duble la U. din Mamaia, însă nu reţine să-i fi spus vreun nume, iar la urmărirea penală a arătat că a fost contactat de inculpatul B. pentru a se ocupa de rezervare, pe numele inculpatului Babiuc, a două camere duble la U. din Mamaia, pentru luna august 2014, pe durata unui sejur de 7 zile, camerele să fie mari pentru că atât el cât şi familia oaspete veneau împreună cu copiii, fără însă a i se comunica numele oaspeţilor sau detalii privindu-i pe aceştia .
În faza de urmărire penală, martorul FFFFFFF. a declarat că a avut discuţii cu inculpatul B. despre o rezervare de 10 zile la U. din Mamaia, respectiv două camere duble pentru a doua jumătate a lunii iulie 2014, pentru 4 adulţi şi un copil de 11-12 ani, iar după ce a primit o oferă printr-o colegă, nu a mai discutat cu B. şi nu cunoaşte dacă acesta a reuşit rezervarea sejurului. Întrucât B. nu a confirmat, firma de turism nu a făcut rezervarea, operaţiune care impunea plata unui avans, precum şi datele persoanelor ce urmau a se caza, menţionând că B. nu i-a dat numele persoanelor beneficiare . Prin declaraţia dată la curtea de apel, martorul nu a prezentat elemente de fapt noi sau diferite .
În cursul cercetării judecătoreşti în apel, la termenul din 15.11.2023, martorul FFFFFFF. a relatat: (...) Am primit un telefon de la un domn, despre care am aflat în cursul urmăririi penale de la procuror că îl cheamă Babiuc, persoană care m-a întrebat despre o disponibilitate de rezervare la U. din Mamaia.
Nu s-a mai concretizat rezervarea (...) Îmi amintesc doar că era vorba despre U. din Mamaia, în perioada verii şi nu îmi amintesc dacă era una sau mai multe camere şi pentru cine anume. Nu îmi aduc aminte să îmi fi spus cine erau persoanele care urmau să vină la hotel (...).
Menţin declaraţia din faza de urmărire penală, după ce mi s-a citit paragraful din declaraţia dată 04 august 2014, pagina 3:
"Ulterior, prin intermediul unei colege, am solicitat de la U. o ofertă, reprezentanţii acestui hotel prezentându-ne ca disponibilă o perioadă, cred că începând cu 20 iulie 2014 (...) Preţul (...) era în jur de 220-230 euro camera pe noapte, preţul total fiind de aproximativ 5000 euro pentru ambele camere în acel sejur.
Corespondenţa electronică existentă la dosar purtată de martorul FFFFFFF., relevă că acesta s-a interesat la data de 12.02.2014, de tariful pentru două camere duble, dintre care una cu copil de 10 - 11 ani, pentru 10 nopţi, în a doua parte a lunii iulie, la U. din Mamaia, primind răspuns că tariful este de 230 euro/cameră dublă superior/2 aduţi şi un copil de 10 ani cu demipensiune .
Din informaţiile obţinute de organele de urmărire penală de la S.C. EEEEEEE. nu reies date în legătură cu persoana care ar fi trebuit să plătească vreun sejur la U. din Mamaia, în vara anului 2014, eventual în beneficiul inculpatei D., şi anume nu a fost identificată o rezervare pe numele B. sau D. ori A. .
Inculpatul A., la termenul de apel din data de 08.01.2024, a declarat:
În legătura cu acuzaţia de complicitate la luare de mită arăt că nu am avut discuţii cu B. sau cu D. cu privire la dosarul pe care aceasta din urmă îl judeca (...)
D. nu avea stabilită încă procedura medicală pe care urma să o parcurgă în anul 2014 şi pentru că în anii precedenţi am fost pe litoralul românesc în condiţii de cazare prea scumpe i-am spus că din acest motiv nu voi mai merge pe litoralul românesc. Babiuc mi-a spus că are o legătură la o societate de turism şi poate obţine preţuri preferenţiale la U. din Mamaia. L-am rugat să obţină o ofertă, cu menţiunea ca plata să fie făcută în preajma sejurului, dânsul a zis că se ocupă şi nu am mai avut nicio discuţie până în 22.02.2014, când Babiuc mi-a spus că a luat legătura cu persoane de la respectiva societate, dar că are nevoie de date suplimentare pentru a stabili condiţiile sejurului. I-am spus că nu este posibil să mai mergem, pentru că ştiam că D. nu mai avea voie să stea la soare, să meargă la mare, să stea în public. Babiuc a înţeles şi a plecat. Am sunat-o apoi pe D. şi am întrebat-o destul de insistent dacă ar vrea să facem un sejur, care ar fi perioada, în ce condiţii de masă, dânsa a răspuns destul de evaziv, iar când ne-am întâlnit mi-a reproşat de ce insist dacă ştiu că nu poate să meargă. Avusesem contacte atât cu medicul care urma să efectueze transplantul medular, cât şi cu medicul şef de la hematologie de la Spitalul din Suceava, care mi-a comunicat că pacienţii care urmau să parcurgă o astfel de procedură aveau căderi psihice puternice şi să o suţin să nu renunţe la procedură şi să vorbesc permanent cu ea despre viitor. În aceste condiţii, deşi eu ştiam că nu vom merge în concediu, vorbeam cu dânsa ca şi cum ar fi posibil să mergem la mare. În perioada respectivă aveam în construcţie o casă de vacanţă şi pentru a-i da ideea de perspectivă am lăsat-o să se ocupe singură de construcţia acesteia în regie proprie. Deşi această preocupare impunea un efort fizic mare, am considerat că factorul psihic este cel mai important. Pe cât posibil trebuia evitat orice factor de stres, dar exact acest lucru mi l-au transmis insistent cele două doamne medic, şi anume că protecţie excesivă i-ar crea impresia unor riscuri majore ale procedurii.
Instanţa de apel, în majoritate, reţine cu prioritate, conform probelor administrate în cursul procesului penal, că inculpatul B. nu a comunicat direct cu inculpata D..
Inculpata D. a fost acuzată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în modalitatea alternativă a acceptării promisiunii achitării unui sejur la U. din Mamaia, prin intermediul inculpatului A..
Însă, probatoriul administrat în condiţii de legalitate, în conţinutul rezultat după parcurgerea procedurii camerei preliminare şi cel care a fost administrat, după caz, readministrat în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, nu confirmă acceptarea din partea inculpatei D. a vreunei promisiuni ce ar fi fost făcute de inculpatul B., în legătură cu un sejur la U. din Mamaia, în scopul tergiversării de către inculpată a soluţionării dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Rădăuţi, cu care era învestită. Cu alte cuvinte, există serioase dubii că au existat manifestările de voinţă ale presupuşilor mituitor şi mituit în sensul săvârşirii infracţiunilor de corupţie, astfel cum au fost prezentate în acuzare de procuror.
Dincolo de faptul că nu s-a dovedit fără dubiu că inculpatul B. a promis achitarea vreunui sejur la U. din Mamaia, se evidenţiază că nici nu s-ar putea aprecia că inculpata D. a avut un comportament care să denote cel puţin o acceptare tacită a promisiunii achitării unui asemenea sejur (n.n. - dacă ar fi existat), în condiţiile în care, în timpul convorbirii telefonice din data de 22 februarie 2014 cu inculpatul A. îi precizează că nu ştie nimic, iar inculpatul A. confirmă şi îi solicită inculpatei doar să indice care din lunile iulie sau august ar fi mai potrivită pentru un eventual concediu la mare în acel an.
Astfel, convorbirea dintre inculpaţii A. şi D., chiar dacă face referire la rezervarea unui sejur, la un hotel de pe litoralul românesc în anul 2014, nu relevă discuţii referitoare la persoana care plăteşte, durata sejurului, preţul acestuia, nici la nivel de indiciu sau într-un limbaj codificat .
Or, dacă la data de 22.02.2014, inculpata D. (prin intermediul inculpatului A., în cuprinsul convorbirii telefonice cu acesta), ar fi acceptat promisiunea achitării unui sejur la U. din Mamaia, din partea inculpatului B., cum se susţine în acuzare, atunci din conţinutul respectivei discuţii telefonice ar fi trebuit să rezulte măcar implicit preţul sejurului şi că urma să fie plătit de inculpatul Babiuc în scopul ca inculpata să tergiverseze soluţionarea cauzei 503/285/2011.
La nivel teoretic, se menţionează că intermediarul comite actul de intermediere între mituit şi mituitor fie în calitate de complice la luare de mită, fie în calitate de complice la dare de mită, în funcţie de poziţia psihică avută de cel mituit sau de mituitor.
În cauză, inculpatul A. a fost acuzat că a acţionat în calitate de complice la infracţiunea de luare de mită, ce ar fi fost comisă de inculpata D..
Or, cum s-a demonstrat în cele ce preced, dialogurile transcrise nu dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpata D., cu intenţie, a acceptat vreo promisiune de plată a unui sejur din partea inculpatului B.. În aceste condiţii, nici ajutorul pe care inculpatul A. l-ar fi oferit, constând într-o intermediere a primirii promisiunii, nu se consideră a fi probat dincolo de orice dubiu.
Contactarea telefonică a inculpatei D., în data de 22.02.2014 (dată la care procurorul a susţinut că s-au săvârşit infracţiunile de dare şi luare de mită) de către inculpatul A. şi chestionarea acesteia în legătură cu luna din timpul verii în care ar fi mai potrivit să meargă la mare (date fiind problemele de sănătate ale inculpatei), nu se circumscrie sferei activităţilor complicelui la luare de mită în varianta normativă a acceptării promisiunii unui folos necuvenit, nefiind dovedit un sprijin prin intermediere pentru luare de mită.
În variantele normative ale dării de mită reprezentate de promisiunea sau oferirea de bani sau alte foloase, infracţiunea are existenţă de sine stătătoare, se consumă independent de consumarea infracţiunii de luare de mită, cu care nu este corelativă în cele două ipoteze de incriminare mai sus arătate, spre deosebire de darea unei sume de bani sau alte foloase care impune cu necesitate primirea de către mituit pentru consumarea infracţiunii de dare de mită.
În cauză, instanţa de apel în majoritate apreciază că din conţinutul mijloacelor de probă administrate în ambele faze ale procesului penal nu reiese fără tăgadă că inculpatul B. i-a oferit inculpatei D. promisiunea achitării unui sejur de zece zile la U. din Mamaia.
Întrevederea inculpaţilor A. şi B., discuţiile dintre aceştia având ca subiect o posibilă rezervare pentru concediu la U. din Mamaia, în una din lunile iulie sau august 2014, pe care inculpatul Babiuc ar fi putut să o realizeze pe calea unor persoane cunoscute la agenţiile de turism, nu reprezintă oferirea promisiunii achitării unui sejur la mare, cum s-a reţinut de către procuror. Simplele supoziţii nu constituie probe şi nu pot fundamenta o soluţie de condamnare.
În aceste condiţii, instanţa de apel, în majoritate, apreciază că probele administrate nu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului B. acuzat de dare de mită.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa de apel, în majoritate, va menţine soluţiile de achitare a inculpatei D. pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, a inculpatului A. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului B. pentru infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dispuse de prima instanţă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
*
În rechizitoriu, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care în data de 12.05.2014 a pronunţat o hotărâre ilegală în dosarul nr. x/2013, cunoscând faptul că acţiunea promovată în vederea pronunţării acestei hotărâri se întemeiază pe două adeverinţe false, precum şi fapta aceluiaşi inculpat de a pronunţa această hotărâre cu nerespectarea normelor imperative şi prin acceptarea sustragerii, de către inculpata H. a unor documente de la dosarul cauzei şi înlocuirea acestora cu alte documente, astfel că a prejudiciat Primăria Comunei Marginea, pe care a deposedat-o în mod ilegal de o suprafaţă de 1200 m.p., atribuind-o unei persoane care nu îndeplinea condiţiile pentru uzucapiunea acestei suprafeţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu¸ prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatei H., care l-a sprijinit pe inculpatul A. pentru ca acesta, în data de 12.05.2014, să pronunţe o hotărâre ilegală în dosarul nr. x/2013, cunoscând faptul că acţiunea promovată în vederea pronunţării acestei hotărâri se întemeiază pe două adeverinţe false, fapte prin care s-au adus prejudicii patrimoniului Primăriei Comunei Marginea, s-a considerat de procuror că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
De asemenea, prin rechizitoriu, s-a reţinut că fapta inculpatei H., care, în intervalul august 2013-mai 2014, a utilizat, în cadrul procesului civil înregistrat sub nr. x/2013, două adeverinţe emise de către inculpatul X., ambele având menţionat acelaşi număr fictiv, respectiv nr. x din 08.08.2013, cunoscând că aceste adeverinţe atestă fapte neconforme realităţii şi obţinând în urma utilizării lor o hotărâre nelegală, întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de uz de fals, aflate în concurs real, prev. de art. 323 C. pen. cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a arătat că, fapta inculpatului X. care, în calitate de primar al Comunei Marginea, a întocmit şi semnat două adeverinţe, în lunile mai 2014, respectiv august 2013, cărora le-a atribuit numărul fictiv 7200/2013, prin care a atestat fapte neconforme realităţii, cunoscând că urmau să fie utilizate în cadrul unui proces civil, şi în urma utilizării cărora Primăria Comunei Marginea a fost deposedată în mod ilegal de o suprafaţă de 1200 m.p., întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de fals intelectual, aflate în concurs real, prev. de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen. şi complicitate la abuz în serviciu care a avut ca urmare obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 48 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 actualizată, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
Prin sentinţa apelată, s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a mai dispus achitarea inculpatei H. sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
- uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. (raportat la prima adeverinţă).
Totodată, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei H. sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, efect al deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/20022 (a doua adeverinţă).
Prima instanţă a mai dispus achitarea inculpatului X., sub aspectul infracţiunilor de:
- fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. de la 1968, actuala reglementare art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. (prima adeverinţă),
- fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. de la 1968, actuala reglementare art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. (a doua adeverinţă),
- complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de apel consideră că soluţiile de achitare mai sus enunţate, pronunţate de prima instanţă, ca şi soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpata H. pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (a doua adeverinţă), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, sunt legale şi temeinice pentru argumentele care succed. Ca atare, criticile aduse sentinţei prin apelurile formulate de Ministerul Public şi inculpata H. sunt nefondate.
La data de 02.09.2013, inculpata H., avocat, a introdus o acţiune la Judecătoria Rădăuţi, în calitate de reprezentant al S.C. OOOOOOO. S.R.L., prin care a solicitat să se constate intervenirea uzucapiunii, în conformitate cu art. 1890 C. civ. anterior, asupra unei suprafeţe de 1200 m.p. situată în intravilanul comunei Marginea, care s-a format ca PF2927/1 din numărul 30491 de Carte Funciară a comunei Marginea. În susţinerea acţiunii, reclamanta a precizat că terenul sus menţionat se află în posesia utilă, continuă şi neîntreruptă de peste 20 de ani, a S.C. OOOOOOO. S.R.L. .
În dosarul civil constituit sub nr. x/2013 la Judecătoria Rădăuţi, inculpatul A., în calitate de judecător, a pronunţat sentinţa civilă nr. 70/CC/12 mai 2014 prin care a admis acţiunea civilă având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamanta S.C. OOOOOOO. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Marginea, prin primar. A constatat că reclamanta a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 1200 m.p. situată pe raza Comunei Marginea, aşa cum a fost identificată în planul de situaţie. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară . În motivarea soluţiei, au fost indicate dispoziţiile art. 1050 alin. (3), art. 1051 alin. (1) şi (2) lit. e) şi art. 1051 alin. (5) C. proc. civ., art. 1890 C. civ. şi art. 1052 C. proc. civ.
Datele şi informaţiile prezentate în apărare prin declaraţiile date de inculpatul A., ce a negat comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, sunt confirmate de probele administrate în cauză.
Astfel, inculpatul A., la termenul din 08.01.2024, din apel, a declarat cu referire la acuzaţia ce i s-a adus în legătură cu cauza nr. 4403/285/2013: Acuzaţia nu este întemeiată; în faţa instanţei de fond am depus cererea de chemare în judecată, scanată la registratura Judecătoriei Rădăuţi a doua zi după înregistrare, care este identică cu cererea de chemare în judecată din dosar, deci, în mod evident, nu a fost schimbată. Precizez că în procedura civilă nici nu s-ar pune problema ca vreun reclamant, dacă consideră că a formulat greşit o cerere de chemare în judecată, să o înlocuiască cu alta pentru că procedural poate să o completeze sau să o modifice până la primul termen de judecată.
Inculpata H. a negat că ar fi sustras, cu complicitatea inculpatului A., cererea de chemare în judecată şi ar fi înlocuit-o cu o nouă cerere nedatată şi nerezoluţionată de judecătorul de serviciu, aducând ca argument faptul că documentele se scanau la instanţă.
Aceste declaraţii se coroborează cu înscrisurile administrate, având în vedere că cererea de chemare în judecată aflată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Rădăuţi este identică cu documentul scanat ataşat în cauză . La dosarul primei instanţe a fost depusă adresa nr. x/03.03.2022 emisă de Judecătoria Rădăuţi, sub semnătura preşedintelui instanţei, prin care s-a comunicat că, la data înregistrării dosarului nr. x/2013, la Judecătoria Rădăuţi se efectuau scanări ale documentelor prin aplicaţia SAE, fiind comunicate de Departamentul Informatică din cadrul Tribunalului Suceava copie după documentul scanat şi capturi ale înregistrărilor existente în SAE la acest dosar .
În legătură cu acuzaţia că a pronunţat uzucapiunea de 30 de ani, deşi societatea reclamantă a fost înfiinţată în anul 2007, inculpatul A. a declarat: nu aveam de unde să cunosc data înfiinţării şi nici nu mă interesa, însă, în mod evident, ea nu putea fi înfiinţată decât începând cu anul 1990. În ambele adeverinţe depuse la dosar se menţiona, însă, că posesia asupra imobilelor din litigiu fusese exercitată începând cu anul 1981 de numitul QQQQQQQ. şi am făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 1860 din vechiul C. civ., care reglementa instituţia joncţiunii posesiilor.
O altă acuzaţie este că nu am respectat termenul imperativ de 6 luni de la emiterea somaţiilor pentru pronunţarea hotărârii. Faţă de faptul că, C. proc. civ. adoptat în anul 2013 face distincţia netă între termen imperativ şi termen prohibitiv, arăt că, dacă se consideră că era vorba de un termen imperativ, în mod evident, eu l-am respectat. Dacă se consideră că este o eroare de exprimare a procurorului şi că ar fi vorba de un termen prohibitiv, menţionez că procedura uzucapiunii reglementa trei situaţii alternative în care o asemenea cauză putea fi judecată în procedura necontencioasă, aşa cum am procedat şi eu în cauză. Una din ipoteze era, într-adevăr, lăsarea să curgă a unui termen de 6 luni de la afiaşarea publicaţiilor prevăzute de lege şi dacă nicio persoană interesată nu formula opoziţie, cererea era judecată în procedură necontencioasă. Eu nu am avut însă în vedere această ipoteză, ci dispoziţia legală conform căreia cauza putea fi judecată în procedură necontencioasă dacă proprietarul tabular renunţa la dreptul său. Ori, în ambele adeverinţe comuna Marginea care era proprietarul tabular arăta că recunoaşte dreptul de proprietate al S.C. OOOOOOO. S.R.L. şi că nu are nicio pretenţie cu privire la imobilul respectiv, menţiuni pe care le-am interpretat ca o renunţare la dreptul de proprietate.
Afirmaţiile inculpatului A. sunt susţinute de documentele aflate în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Rădăuţi, ataşat în original în vol. 18 al dosarului de urmărire penală, în care se regăsesc: planul de situaţie şi extrasul CF n.30491, pentru terenul cu nr. cadastral x, proprietar tabular comuna Marginea; adeverinţa nr. x din 8 august 2013 emisă de Primăria comunei Marginea, semnată olograf de primarul X. şi pe care apare impresiunea Primar, prin care s-a comunicat că S.C. OOOOOOO. S.R.L. are posesia terenului în suprafaţă de 1200 mp, conform Registrului Agricol, situat în intravilanul comunei Marginea, la locul numit SSSSSSS., care este format din o parte pf. 2927/1 din CF x (conform planului de situaţia anexat în copie xerox) a comunei Marginea, intravilan UAT Marginea, judeţul Suceava. Terenul descris mai sus nu a fost confiscat, sechestrat sau trecut în proprietatea statului în baza vreunui act normativ şi nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 10/2001 sau Legea nr. 247/2005. Acest teren nu a fost revendicat de nimeni stăpânindu-l liber, plăteşte taxele şi impozitele datorate statului şi comunei Marginea. Terenul în suprafaţă de 1200 mp nu face parte din domeniul public sau privat al comunei Marginea .
Prin încheierea şedinţei camerei de consiliu din 9 decembrie 2013, s-a dispus emiterea somaţiei având conţinutul prevăzut de art. 1051 alin. (2) C. civ., fiind ataşate procesele-verbale de afişare a somaţiilor, dovezile publicării somaţiei inclusiv în două ziare de largă răspândire (unul de circulaţie naţională - România Liberă şi unul de circulaţie locală - Monitorul de Suceava) şi la afişierul Primăriei comunei Marginea.
La dosarul cauzei civile se află o a doua adresă cu nr. x din 8 august 2013 emisă de Primăria comunei Marginea, pe care apare impresiunea de ştampilă Primăria şi semnătura primarului X. prin impresiune de ştampilă, adresă depusă de reclamantă, prin avocat, la termenul din 12.05.2014, cu următorul conţinut: S.C. OOOOOOO. S.R.L. are posesia terenului în suprafaţă de 1200 mp, conform Registrului Agricol de peste 30 de ani, teren situat în intravilanul comunei Marginea, care este format din o parte pf. 2927/1 din CF x (conform planului de situaţia anexat în copie xerox) a comunei Marginea, intravilan UAT Marginea, judeţul Suceava. Precizăm că terenul în suprafaţă de 1200 mp, subscrisa S.C. OOOOOOO. S.R.L. l-a deţinut şi înainte de 1991 de la numitul QQQQQQQ. timp de 10 ani conform Registrului Agricol al Comunei Marginea. Terenul descris mai sus nu a fost confiscat, sechestrat sau trecut în proprietatea statului în baza vreunui act normativ şi nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 10/2001 sau Legea nr. 247/2005. Acest teren nu a fost revendicat de nimeni stăpânindu-l liber, plăteşte taxele şi impozitele datorate statului pentru care este recunoscută ca proprietar .
Înalta Curte constată în baza probelor că nu se confirmă acuzaţia de abuz în serviciu adusă inculpatului A., care a interpretat înscrisurile depuse la dosarul cauzei prin prisma condiţiilor uzucapiunii, a incidenţei prevederilor art. 1052 alin. (5) C. proc. civ. şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 70/CC din 12.05.2014, în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Rădăuţi. Îndeplinirii cerinţelor uzucapiunii (joncţiunea posesiilor, evocată de inculpat) excede verificării instanţei penale, chestiunea putând forma obiectul analizei în calea de atac reglementată de dispoziţiile procesual civile.
Referitor la acuzaţia că la dosar au fost depuse două adeverinţe emise de către Primăria Marginea, care atestau fapte neconforme realităţii, despre care ar fi avut cunoştinţă, inculpatul A. a menţionat: chiar şi în ipoteza pur teoretică că aceste adeverinţe puteau fi neconforme realităţii, nu aveam de unde să cunosc acest lucru. Aceste adeverinţe erau necesare pentru a dovedi posesia de către reclamanta S.C. OOOOOOO. pe o durată de minim 30 de ani. Noul C. proc. civ. prevedea expres că dovada posesiei se face cu martori, dar conform şi practicii mele constante dinainte de intrare în vigoare a codului, am solicitat depunerea unor astfel de documente de la primărie, pentru că aveam mai multă încredere în acestea decât în declaraţiile unor martori, care, cel mai des, erau şi evazive. Nu văd de ce aş fi cerut conştient acte false dacă ele nu erau necesare la dosar, dar adeverinţele corespundeau întru-totul realităţii.
La solicitarea de a justifica de ce a discutat cu inculpata H. avocat în cauză, în afara cadrului procesual, referitor la înscrisurile necesare soluţionării dosarului, inculpatul A. a relatat: cererile de judecată în procedură necontencioasă se judecau în camera de consiliu, conform legii, dar la vremea respectivă la Judecătoria Rădăuţi nu exista o încăpere cu atare destinaţie. Au fost situaţii în care am judecat asemenea cereri, de nevoie, nu aveam alt spaţiu, în fosta arhivă dezafectată a judecătoriei sau chiar în biroul meu. Judecata în această cauză a avut loc practic în prezenţa mea, a grefierului şi a părţii interesate, cred că în sala de judecată (...) mi se părea excesiv de formal să aştept termenul de judecată pentru ca, practic, între patru ochi să comunic reclamantului aceleaşi lucruri, pe care i le-aş fi spus la termenul de judecată. Ţin să precizez că în orice situaţie similară am procedat la fel şi nu a fost, în nici un fel, un tratament preferenţial în această cauză.
Inculpatul A. a mai declarat că nu a stabilit cu inculpata H. conţinutul celei de-a doua adeverinţe emisă de Primăria Marginea, ci i-a comunicat: să nu încerce să dovedească posesia cu declaraţii de martori, ci cu extras din Registrul Agricol sau adeverinţe emise de primărie. Era mai dificil pentru parte să vină cu înscrisuri decât cu doi martori, prin care să dovedească posesia şi durata acesteia.
Martorul BBBBBBBBB., la termenul din 13.12.2023, în cursul cercetării judecătoreşti în apel, a învederat: (...) În perioada de interes pentru cauză eram consilier juridic în cadrul Primăriei comunei Marginea, jud. Suceava.
De-a lungul timpului în registrele agricole figurau înscrişi autorii familiei Zaremba, părinţii şi bunicii şi anume, QQQQQQQ., HHHHHHHHHH. şi un alt autor, QQQQQQQ. (...)
Conţinutul adeverinţelor reflectă date reale, aşa cum apăreau acestea în registrul agricol (...).
Ca atare, inculpatul A. a interpretat conţinutul actelor de la dosar şi a pronunţat sentinţa în cauza civilă nr. 4403/285/2013 a Judecătoriei Rădăuţi, context în care soluţia de achitare pentru infracţiunea de abuz în serviciu în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., este legală şi temeinică.
Ţinând seama de probele legal administrate conform celor statuate în procedura camerei preliminare şi a celor administrate în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi apel, se consideră că nu s-a demonstrat vreo conivenţă între inculpatul A., ca presupus autor al infracţiunii de abuz în serviciu şi vreunul dintre inculpaţii H. sau/şi X., presupuşi complici, care să ilustreze un sprijin/ajutor pe care ultimii doi să-l fi acordat inculpatului A. în vederea pronunţării unei soluţii favorabile societăţii comerciale reclamante şi în prejudicierea patrimoniului comunei Marginea, în cauza nr. 4403/285/2013.
Prin urmare, este nefondat şi motivul de apel al parchetului prin care s-au criticat soluţiile de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a inculpaţilor H. şi X., acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu.
Împrejurarea că inculpatul X., primarul comunei Marginea, a eliberat doar o singură adeverinţă cu numărul 7200, la data de 08.08.2013, rezultă din constatarea tehnico-ştiinţifică care se coroborează cu înscrisurile şi declaraţiile administrate în cauză.
Astfel, faptul că prima adeverinţă nr. x din 08.08.2013 depusă la dosarul cauzei civile odată cu cererea de chemare în judecată, a fost semnată de inculpatul X., este confirmat cu claritate prin adresa din 13.08.2014 a Primăriei Marginea, prin care, totodată, s-a comunicat că, în perioada 2007-2014, S.C. OOOOOOO. S.R.L. a deţinut 5000 mp în zona Toloacă-Saivane, suprafaţă din care s-a considerat că face parte şi cea de 1200 mp, identificată cadastral conform pf 2927/1 din CF x .
În aceste condiţii, contrar rechizitoriului, numărul adresei x din 08.08.2013 nu este fictiv, fapt atestat inclusiv prin copia Registrului general aparţinând Primăriei comunei Marginea, care evidenţiază că numărul de înregistrare 7200, la data de 08.08.2013, a fost atribuit adresei eliberate de primar către S.C. OOOOOOO. S.R.L., pentru Judecătoria Rădăuţi .
Este dincolo de orice dubiu că prima adeverinţă nr. x din 08.08.2013, care a fost depusă odată cu cererea de chemare în judecată, a fost semnată olograf de inculpatul X., aşa cum acesta a şi recunoscut, iar din datele cuprinse în aceasta rezulta că S.C. OOOOOOO. S.R.L. avea posesia terenului în suprafaţă de 1200 mp conform Registrului agricol, la locul numit SSSSSSS., conform planului de situaţie.
Ca atare, în mod legal şi temeinic prima instanţă a considerat că nu există fapta de fals intelectual având ca obiect prima adeverinţă emisă sub nr. x din 08.08.2013 şi a dispus achitarea inculpatului X. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., motivul de apel al parchetului prin care a solicitat să se constate existenţa infracţiunii fiind nefondat.
Pe cale de consecinţă, este neîntemeiată şi critica adusă de procuror soluţiei de achitare, dispusă în baza art. 16 alin. (1) teza I C. proc. pen.., faţă de inculpata H., pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., având ca obiect prima adeverinţă (cu impresiunea Primar în partea centrală a ştampilei), în condiţiile în care înscrisul folosit nu este fals, astfel că instanţa de apel va menţine soluţia primei instanţe.
Cât priveşte a doua infracţiune de fals intelectual de care este acuzat inculpatul X. şi, respectiv, uz de fals reţinută în sarcina inculpatei H., având ca obiect a doua adeverinţă cu nr. x din 08.08.2013 (cu impresiunea Primăria în partea centrală a ştampilei), depusă în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Rădăuţi înainte de termenul din 12.05.2014, instanţa de apel apreciază, de asemenea, că soluţiile pronunţate de prima instanţă sunt legale şi temeinicie, condiţii în care motivele de apel prin care au fost criticate, după caz, de procuror şi de inculpata H., apar ca nefondate.
Inculpata H. a declarat că a înregistrat o cerere în numele clientului S.C. OOOOOOO. S.R.L., administrată de QQQQQQQ. de constatare a uzucapiunii, însoţită de mai multe documente, iar la primul termen de judecată a mai depus o adeverinţă în completarea celei iniţiale prin care se făcea referire la durata posesiei. A menţionat că a discutat cu inculpatul A. doar despre termenul care urma să fie fixat în cauză, având în vedere că intrase în vigoare noul C. proc. civ. care reglementa o procedură prealabilă şi despre depunerea unei noi adeverinţe cu privire la durata posesiei. Apelanta inculpată H. a mai susţinut că cele două adeverinţe de interes pentru cauză au fost emise de inculpatul X., primarul de la acel moment al comunei Marginea şi, din punctul său de vedere, atestă o situaţie reală .
Inculpata a dat declaraţii şi în faza de urmărire penală, când a relatat că ambele adeverinţe i-au fost înmânate de domnul AAAAAAAAA., una cu ocazia introducerii acţiunii, iar alta în 2014 şi nu mai reţine dacă erau semnate de primar sau de către altcineva din primărie. A mai precizat că adeverinţa atesta că S.C. OOOOOOO. avea posesia de peste 30 de an, că înainte de 1989, terenul a aparţinut părinţilor numitului AAAAAAAAA. . Ulterior, a arătat că personal a ridicat de la primarul X., planul de situaţii vizat de OCPI şi prima adeverinţă, moment la care nu formulase acţiunea în instanţă, iar în luna mai 2014, a primit a doua adeverinţă tot de la primar, acesta aplicând o ştampilă cu însemnele primăriei şi o ştampilă separat cu însemnele semnăturii lui .
Instanţa de apel apreciază neverosimil modul în care inculpata a relatat că inculpatul X. ar fi semnat cea de a doua adeverinţă, şi anume prin aplicarea unei ştampile cu impresiunea semnăturii sale olografe, când era facil să semneze olograf, fiind prezent. De altfel, inculpata nu a avut o explicaţie pentru o asemenea situaţie - nu mi-am pus întrebarea de ce în acest caz, primarul nu a semnat personal şi a aplicat o ştampilă cu însemnele semnăturii sale.
Inculpatul X., primarul comunei Marginea, în faza de urmărire penală a declarat că o cunoaşte pe inculpata H. de cca 7-8 ani, de când aceasta ocupa funcţia de consilier juridic în cadrul altei primării, că l-a rugat să îl sprijine pe numitul QQQQQQQ. să obţină o hotărâre judecătorească pentru un teren pe care îl avea în posesie şi să-i emită o adresă din care să rezulte că terenul, în suprafaţă de cca 1000 mp pe care îl are în posesie de peste 20 de ani, nu face parte din domeniul public al statului şi nici nu este vizat de vreun litigiu. A declarat: este posibil ca, cu această ocazie, să-i fi comunicat număr de înregistrare de la Primăria Marginea şi cred că, după câteva zile, H. a venit cu o adresă redactată pe care eu doar am semnat-o şi am aplicat ştampila de primar al comunei Marginea. A menţionat că personal a verificat dacă terenul respectiv face parte din domeniul public şi a constatat că nu face, arătând totodată că, la nivelul Primăriei Marginea, nu există un registru, o evidenţă a terenurilor din domeniul privat al comunei. A mai declarat că semnătura de pe cea de-a doua adeverinţă cu nr. x, pe care este aplicată ştampila Primăria, nu-i aparţie şi că, ulterior lunii august 2013, nu-şi aminteşte să mai fi purtat discuţii cu H. privind necesitatea eliberării unei noi adeverinţe . În instanţă, a declarat: situaţia atestată de cea de a doua adeverinţă este reală (...) În general, eu semnam adeverinţele acestea, care erau întocmite de diferite compartimente după verificarea registrelor aferente. Din ce reţin aceste adeverinţe mi-au fost solicitate de către inculpata H. în calitatea ei de avoct. Eu reţin să fi eliberat doar o singură adeverinţă nu două, dar ambele adeverinţe sunt conforme cu realitatea .
Prin Raportul de constatare criminalistică nr. 63.652 din 11.09.2014, întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul Expertize Criminalistice, s-a concluzionat că semnătura existentă pe adeverinţa nr. x din data de 08.08.2013, având înscrisă în antet Primăria comunei Marginea din judeţul Suceava, nu a fost realizată cu ştampila model de comparaţie ce redă semnătura numitului X.. Pentru realizarea raportului, s-a pus la dispoziţia expertului ştampila ce redă semnătura numitului X., primar al Primăriei comunei Marginea şi adeverinţa nr. x din 08.08.2013 având înscrisă în antet Primăria comunei Marginea ce prezintă o semnătură de culoare albastră şi impresiunea unei ştampile cu textul central PRIMĂRIA .
Martorul BBBBBBBBB., consilier juridic în cadrul Primăriei comunei Marginea, jud. Suceava, în cursul cercetării judecătoreşti în apel, a declarat: (...) Am aflat despre existenţa adeverinţei în vara anului 2014, când au venit organele de urmărire penală la primărie. Au ridicat ştampila instituţiei şi, în urma expertizei s-a dovedit că ştampila de pe adeverinţă nu era cea care a fost ridicată de lucrătorii de poliţie. Nu pot să dau detalii despre eliberarea acelei adeverinţe, nu era în atribuţia mea.
Pe inculpata H. o cunoşteam, aceasta fiind de profesie avocat şi lucra la Primăria Comunei Suceviţa. Nu a reprezentat comuna Marginea. Doamna H. se cunoştea cu X., acesta fiind două mandate primarul Comunei Marginea, anterior fiind viceprimar (...)
Nu erau două ştampile de acelaşi tip la nivelul primăriei. Existau în total 3 ştampile: una a primarului, a doua a primăriei şi a treia a consiliului local. Aşa a fost dintotdeauna. Pe acea adeverinţă, din câte reţin, era aplicată ştampila primăriei, pe aceea am predat-o eu organelor de cercetare penală. Exista un singur exemplar pentru fiecare tip de ştampilă.
(...) la primar se găsea ştampila primarului, iar la secretarul comunei se regăseau ştampila primăriei şi a consiliului local.
Prin adresa din 13.08.2014 emisă de Primăria comunei Marginea s-a transmis: cu privire la adresa din 08.08.2013 a Primăriei Marginea către Judecătoria Rădăuţi pe care este aplicată ştampila cu impresiunea Primăria precizăm că nu avem cunoştinţă cine a semnat această adresă şi cine a aplicat această ştampilă .
Înalta Curte apreciază că s-a dovedit fără dubiu că inculpata H. a cunoscut că a doua adeverinţă eliberată sub nr. x din data de 08.08.2013, constituie un fals întrucât nu a fost semnată de inculpatul X. şi că, nefiind semnată de primar, prezintă doar aparenţa că emană de la Primăria Comunei Marginea (se impune sublinierea că, spre deosebire de inculpata H., inculpatul A. nu a avut cunoştinţă de împrejurările emiterii celei de-a doua adeverinţe).
Ca atare, apelul declarat de inculpata H. este neîntemeiat şi urmează a fi respins.
În aceste condiţii, reţinând întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals săvârşite de inculpata H., având ca obiect a doua adeverinţă cu nr. x din 08.08.2013 cu impresiunea Primăria în partea centrală a ştampilei, în mod corect prima instanţă a dispus desfiinţarea celei de-a doua adeverinţe nr. x/08.08.2013 depuse la dosarul Judecătoriei Rădăuţi, emisă de Primăria Comunei Marginea, judeţul Suceava.
*
Prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului I. care, în cursul lunii ianuarie 2014, i-a pretins inculpatului B. suma de 92.000 euro, indicându-i o persoană ce-i era apropiată căreia să-i remită suma, lăsând să se înţeleagă că ar putea să-i asigure protecţie judiciară şi să-l exonereze de răspundere penală, având în vedere cercetările care se efectuau în două dosare de urmărire penală, instrumentate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi Direcţia Naţională Anticorupţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului B. care, în cursul lunii ianuarie 2014, i-a remis inculpatului I., prin intermediul unei persoane indicate de către aceasta din urmă, suma de 92.000 euro în scopul intervenţiilor pe care inculpatul I. urma să le efectueze pentru soluţionarea favorabilă a două dosare penale în care inculpatul B. era cercetat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.
Prima instanţă de fond a dispus achitarea inculpaţilor I. şi B., în ceea ce priveşte acuzaţiile de trafic de influenţă şi, repectiv, cumpărare de influenţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., soluţii legale şi temeinice, pentru motivele care vor fi dezvoltate în continuare.
Astfel, din coroborarea probelor administrate în cursul procesului rezultă că nu există faptele de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă de comiterea cărora au fost acuzaţi cei doi inculpaţi, în sensul inexistenţei elementului material al laturii obiective expus prin normele de incriminare corespunzătoare celor două infracţiuni.
Instanţa de apel reţine că, la 27 ianuarie 2014 (data presupuselor fapte de corupţie mai sus enunţate), organele de urmărire penală efectuau cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dosar despre care inculpatul B. cunoştea că figurează sub nr. x/2009 şi că este instrumentat de secţia de combatere a infracţiunilor conexe din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi era înregistrat dosarul nr. x/2014 sub aspectul săvârşirii de către inculpatul Babiuc a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 140 din Legea nr. 295/2004, în vigoare la acea dată .
Din probele administrate nu confirmă faptul că pentru a-şi crea o situaţie favorabilă în cauzele penale amintite mai sus, inculpatul B. a cumpărat influenţa inculpatului I. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava (şef secţie al secţiei de urmărire penală, la momentul săvârşirii faptelor) şi nici că acesta din urmă a pretins şi primit pentru sine sau pentru altul, suma de 92.000 euro, pentru a-şi trafica influenţa în favoarea inculpatului Babiuc.
Prin sentinţa penală apelată s-a constatat în mod corect, în baza conţinutului mijloacelor de probă, că inculpatul B. a acordat un împrumut în sumă de 92.000 euro martorului IIIIIIII., fără vreo implicare a inculpatului I., bani pe care persoana împrumutată i-a folosit conform propriului interes.
Astfel, în faţa instanţei de apel, martorul IIIIIIII., la termenul din 13.12.2023, a declarat: (...) Din anul 2011 am cumpărat un spaţiu comercial în Suceava, cu împrumut pe care l-am luat de la părinţii şi sora mea, care locuiesc în Turcia. În 2013-2014 am spus că trebuie să le dau datoria înapoi. În 2013 nu am reuşit să am banii necesari şi am discutat cu domnul Babiuc dacă poate să-mi dea un împrumut de 100.000 euro, iar el mi-a spus că pot face un credit bancar în dolari canadieni. Am deschis un cont la IIIIIIIIII. în această valută, iar în decembrie 2013 m-a întrebat dacă mai vreau împrumutul. Mi-a propus să fac un credit în Viena, în euro, cu dobândă 3.5%, la care se adăugau comisioane.
I-am spus domnului Babiuc că din cei 100.000 euro să oprească dumnealui comisionul şi dobânda şi ce rămâne să îmi dea mie ca împrumut, pe care eu urma să îl restitui peste un an.
Cred că în 27 ianuarie 2014, m-a sunat şi mi-a cerut contul IBAN, eu i l-am dat şi după am primit un SMS de la IIIIIIIIII. că în contul meu au intrat 92.000 euro. După aceea, am vorbit la telefon cu domnul Babiuc să ne întâlnim la un restaurant din Suceava.
Acolo, mi-a explicat că 3.500 euro a fost dobânda, 1.000 euro a fost comisionul şi peste 3.000 euro a fost o evaluare a unei case din Viena, care reprezenta garanţia creditului de la bancă, în total 8.000 euro. La restaurant la masă erau mai mulţi prieteni, printre care era şi domnul I., pe care îl cunoşteam din 1997, eram prieteni de familie. I. nu a avut nicio intervenţie verbală sau în alt fel în legătură cu acest împrumut.
La masă, Babiuc mi-a spus că a mai plătit un comision de 220 euro de transfer interbancar, între contul meu şi al dumnealui.
I-am dat atunci cash 250 euro, ca să nu rămân dator şi să îmi rămână mie fix 92.000 euro.
Cu ocazia cercetărilor am aflat că aceşti bani nu erau împrumut bancar luat de domnul Babiuc. Nu am reuşit să plătesc în intervalul de 1 an în care am spus că restitui banii.
La momentul când am primit banii, în jur de 27 ianuarie 2014, am fost la notar şi am dat declaraţie în sensul că am primit acest împrumut de la B.. Documentul notarial a fost întocmit la domnul notar JJJJJJJJJJ., care este fiul lui I..
În anul 2015, cred că pe la începutul anului, a venit la mine un domn avocat, care mi-a spus să nu mai trimit cei 100.000 euro în contul din România al domnului B., pentru că acele conturi bancare erau sub supravegherea organelor judiciare.
Domnul avocat mi-a dat un cont IBAN al domnului B., de la o bancă din Viena şi am trimis toată suma, în acel cont, în 3 rate succesive.
Prin declaraţia dată la urmărire penală, martorul IIIIIIII. a arătat că a împrumutat de la inculpatul B., la începutul anului 2014, suma de 100.000 euro, din care 92.000 euro i-au fost remişi prin virament bancar, iar 8000 euro cash. A menţionat că, din această sumă a împrumutat lui NNNNNNNN. suma de 50000 euro, iar 30000 euro i-a trimis surorii sale, KKKKKKKK., în Turcia, restul folosindu-i pentru una din societăţile sale şi în interes personal. Martorul a precizat că împrumutul i-a fost acordat pentru un an, a semnat o declaraţie notarială în acest sens şi că inculpatul I. nu a participat la discuţiile dintre el şi inculpatul B. în legătură cu acordarea împrumutului. A arătat că l-a cunoscut pe inculpatul B., posibil, prin intermediul inculpatului I. sau a unor prieteni comuni, fiind în relaţii de prietenie cu ambii .
Cu prilejul audierii sale în primă instanţă, martorul IIIIIIII. a relatat în esenţă aceeaşi situaţie de fapt, ca în faţa organelor de urmărire penală şi a precizat că, din împrumutul primit de la B., nu a dat nicio sumă inculpatului I., că banii i-a distribuit aşa cum a relatat în cursul urmăririi penale şi că a restituit împrumutul în 2015, peste termenul de un an stabilit iniţial (astfel: 22000 euro la 17 februarie 2015, 70000 euro la 2 aprilie 2015 şi 8000 euro la 23 aprilie 2015 - fila x d.prima inst.).
Declaraţia martorului IIIIIIII. este susţinută de înscrisurile bancare depuse şi notificarea prin avocat a intenţiei de restituire a împrumutului - file x vo. VII d.prima inst.
Martorii JJJJJJJJ. şi OOOOOOOO. au confirmat împrumutul de 50000 euro primit de la IIIIIIII., în perioada imediat următoare primirii de către acesta a banilor de la inculpatul B. . Martorul JJJJJJJJ. a relatat punctual că, fratele său, OOOOOOOO., care se află în relaţii de afinitate cu IIIIIIII., a intermediat de la cel din urmă un împrumut de 50000 euro, bani pe care i-a primit în contul personal de la IIIIIIIIII., pe care i-a tranferat în contul firmei PPPPPPPP. şi i-a folosit în interesul societăţii. Ambii martori au afirmat că din împrumutul primit de la IIIIIIII. nu au remis vreo sumă de bani inculpatului I. şi că banii i-au folosit pentru societatea PPPPPPPP. S.R.L., şi anume pentru achitarea datoriilor pe care firma le avea.
Conform datelor bancare, în data de 27.01.2014, din contul deţinut de B. la SS. a fost transferată suma de 92000 euro, în contul deţinut de numitul IIIIIIII., la IIIIIIIIII., iar o parte din aceştia, respectiv suma de 50000 euro, a fost transferată în data de 03.02.2014, din contul aparţinând martorului IIIIIIII., în contul martorului JJJJJJJJ., tranzacţiile succesive fiind declarate ca împrumut. O altă sumă, de 30000 euro, din suma iniţială, a fost transferată către KKKKKKKK., sub titlul restituire credit .
Depoziţiile martorilor JJJJJJJJ. şi OOOOOOOO. sunt susţinute de înscrisurile ce arată rulajul contului bancar din luna martie 2014, jurnalul de bancă şi cu înscrisul referitor la transferul bancar având ca obiect restituirea împrumutului către IIIIIIII., la data de 20 august 2014 - dosar prima inst.
Cu probele mai sus analizate se coroborează declaraţia inculpatului B. care a menţionat că este foarte bun prieten cu IIIIIIII. şi i-a dat cu titlu de împrumut suma de 100000 euro (8000 euro cash şi 92000 euro prin virament bancar), împrumut ce a fost recunoscut printr-o declaraţie notarială dată în faţa fiului inculpatului I., care este notar. A mai precizat că nu avea cunoştinţă că i s-a făcut dosar penal şi că nu i-a solicitat inculpatului I. să intervină în beneficiul său, învederând în legătură cu dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi că a primit o notificare în sensul că nu mai are dreptul să poarte armă şi nu dăduse nicio declaraţie la Serviciul arme şi muniţii. A susţinut că nu i-a solicitat niciodată lui I. să intervină pentru el şi nu a avut probleme cu justiţia .
Din declaraţiile date de inculpatul I. reiese că B. şi IIIIIIII. se cunoşteau şi a aflat că primul a dat un împrumut de 100000 euro celui de-al doilea, menţionând că nu a ştiut despre vreo sesizare în legătură cu fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite de inculpatul B., la Serviciul arme şi muniţii unde şef serviciu era K.. A precizat că nu a solicitat niciodată inculpatului B. remiterea unei sume de bani pentru martorul IIIIIIII., şi nici inculpatului Babiuc o sumă de bani pentru a-i asigura vreun soi de protecţie .
La nivel teoretic, se menţionează că infracţiunea de trafic de influenţă există prin simpla pretindere sau primire a sumei de bani, independent de traficarea efectivă a influenţei.
În cauză, însă, probele administrate nu dovedesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă de care a fost acuzat inculpatul I., în niciuna dintre variantele normative indicate în actul de sesizare a instanţei (pretindere sau primire).
De asemenea, în baza probatoriului administrat se constată că nu s-a dovedit faptul remiterii de către inculpatul B. a sumei de 92000 de euro în scopul soluţionării favorabile a două dosare penale în care era cercetat.
În aceste condiţii, în mod legal şi temeinic prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există, căci textul legal are în vedere nu doar inexistenţa faptei în materialitatea ei, ci şi inexistenţei faptei pe care o descrie verbum regens.
*
Prin rechizitoriu s-a mai reţinut că, fapta inculpatului I., care în urma remiterii sumei de 92000 euro, a intervenit pe lângă numitul K., şeful Serviciului arme, muniţie şi materiale explozive, din cadrul I.P.J. Suceava, în scopul neîntocmirii unui dosar penal inculpatului B., faptă săvârşită în cursul lunii februarie 2014, precum şi fapta aceluiaşi inculpat care, în urma imposibilităţii obiective a numitului K. de a-l sprijini în acest demers, a determinat pe prim-procurorul L. să dispună preluarea dosarului cu numărul x/2014 şi să-l repartizeze inculpatului I., spre soluţionare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. Întrucât, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale (favorizarea făptuitorului B.), inculpatul I., în cursul lunii mai 2014, a efectuat mai multe demersuri şi a promis, în mod expres, inculpatului B. că-l va exonera de răspunderea penală, în dosarul x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cauză, s-a reţinut infracţiunea de favorizarea făptuitorului în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen.
Analizând probele administrate în cauză, prima instanţă a considerat că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., întrucât nu există probe că faptele reclamate există în materialitatea lor.
Instanţa de apel notează că, potrivit art. 269 alin. (1) C. pen., ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate constituie infracţiunea de favorizarea făptuitorului. Infracţiunea se consumă în momentul în care ajutorul este dat făptuitorului, moment la care se produce urmarea periculoasă socialmente a faptei, adică starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
În conformitate cu sentinţa apelată, Înalta Curte constată că datele şi informaţiile oferite de mijloacele de probă, inclusiv cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti în apel, demonstrează inexistenţa faptei pe care, în norma de incriminare, o descrie verbum regens. Nu s-a dovedit acuzaţia că inculpatul I. a dat un ajutor material, prin acte comisive, în mod direct, inculpatului B., în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în cele două cauze penale, cum s-a reţinut în rechizitoriu.
Astfel, sub aspectul lipsei de temeinicie a acuzaţie aduse inculpatului I., este relevantă depoziţia martorului K., şef Serviciu arme, explozivi, substanţe periculoase din cadrul IPJ Suceava, la data presupuselor fapte penale, care a declarat în faţa instanţei de apel: Prin natura atribuţiilor de serviciu cunoşteam faptul că B. din mun. Rădăuţi era titular de permis de armă (...) Întrucât acesta nu s-a prezentat la prelungirea valabilităţii permisului de armă în termen de 5 ani de la viza anterioară, la nivelul serviciului s-a întocmit dosar penal, conform art. 342 pct. 6 din C. pen., în vigoare la acea dată. Cred că dosarul penal s-a întocmit în anul 2013 sau 2014; ulterior întocmirii dosarului B. a depus la Serviciul Arme prin intermediul unui fost coleg, SSSSSSSS., nişte documente din care rezulta faptul că, în perioada în care trebuia să se prezinte pentru prelungirea vizei, se afla în străinătate pentru probleme medicale. Îmi amintesc că dosarul a fost instrumentat de colegul meu, ofiţerul RRRRRRRR., care potrivit competenţei teritoriale la acea dată l-a trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Nu am avut discuţii cu inculpatul I. în legătură cu situaţia mai sus relatată, însă în calitatea dumnealui de procuror-şef secţie urmărire penală în care supraveghea şi activitatea serviciului pe care îl conduceam am avut convocări la nivelul inspectoratului, motivat de faptul că eram un număr redus de lucrători în acest serviciu şi în acea perioadă exista un număr mare de dosare penale la art. 342 alin. (6) C. pen.
(...) în calitatea mea de şef serviciu mergeam la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi mă întâlneam implicit cu dl. I.. Pot afirma cu certitudine că dl. I. nu mi-a solicitat, nu mi-a impus să pun viză de prelungire a permisului de armă.
(...) ştiu că acele documente au ajuns în posesia mea fiindu-mi înmânate de către ofiţerul SSSSSSSS., iar acele documente au fost depuse la dosarul penal privind pe B..
(...) la nivelul serviciului nostru s-a întocmit dosarul penal şi nu i s-a efectuat prelungirea valabilităţii permisului de armă titularului B..
(...) dosarul penal a fost înaintat de către colegul RRRRRRRR. spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi mai cunosc faptul că în urma discuţiilor purtate la nivelul PT Suceava şi IPJ Suceava s-a hotărât ca toate dosarele privind neprezentarea la viză să fie preluate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Nu cunosc dacă dosarul privind pe dl. Babiuc a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Cunosc că în toate dosarele privind neprezentarea la viză pentru prelungirea valabilităţii permisului de port armă nu a fost adoptată o soluţie care să impună sesizarea instanţei.
(...) Până în anul 2013-2014, conform legii, titularul permisului de armă nu era obligat să se prezinte pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă decât dacă i se solicita de către organele competente, o dată la trei ani. Odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., întrucât fapta era incriminată ca infracţiune, noi nu aveam obligativitatea să îi anunţăm pe posesorii de armă să se prezinte pentru prelungirea valabilităţii de armă, am luat măsuri şi i-am anunţat să vină pe cei pe care îi cunoşteam că sunt deţinători de permis de armă, astfel că faţă de mulţi dintre ceilalţi au fost întocmite dosare penale. Ulterior, legea armelor a fost modificată din nou şi, în prezent, posesorii de permise de port armă au posibilitatea să se prezinte pentru prelungirea vizei într-un termen de 6 luni de la data la care sunt anunţaţi în acest sens de către organele de poliţie.
Întrebări formulate de apărătorul inculpatului Babiuc şi I.:
1. La întâlnirile periodice pe care le aveaţi cu dl. procuror CCCCCCC. s-a discutat doar situaţia juridică a dosarului dlui. Babiuc sau despre dosarele care aveau ca obiect infracţiunea prev. 342 C. pen..?
Răspuns: La aceste întâlniri, convocări care sunt consemnate în Registrul Unic de la nivelul IPJ Suceava, participau atât dl. procuror CCCCCCC., cât şi inspectorul şef sau adjunctul de la IPJ Suceava, subsemnatul, cât şi colegii mei din cadrul Serviciului arme. Se discuta situaţia acestor dosare penale şi nu punctual, vis-a-vis de un anume titular de permis de armă.
Uneori, mergeam la birou la dl. I. cu anumite dosare, cu anumite probleme din domeniul nostru de competenţă şi este posibil să mă fi întrebat în acest cadru în legătură cu prelungirea permisului de port armă a lui Babiuc.
Aceleaşi elemente factuale a prezentat martorul K. în faţa primei instanţe şi la urmărirea penală, afirmând că, potrivit practicii de la data de referinţă, în niciun dosar, ce avea ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (6) C. pen., nu se sesiza instanţa. A menţionat că îl cunoştea pe inculpatul B. de aproximativ 10 ani, respectiv din 2004, ştia că acesta deţine o armă de vânătoare şi un pistol cu gaze. Întrucât viza pentru prelungirea valabilităţii permisului de port-armă îi expirase în 2013, a fost deschis un dosar penal pe numele inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 342 alin. (6) C. pen., dosar instrumentat de către ofiţerul de poliţie RRRRRRRR. şi trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, probabil cu propunere de clasare deoarece lipsea intenţia, o practică agreată la nivel naţional pentru această infracţiune. Inculpatul B. a depus documente medicale în justificarea întârzierii la prelungirea valabilităţii, documente ce au fost înaintate, prin SSSSSSSS., ofiţerului de caz RRRRRRRR.. A mai declarat martorul K. că inculpatul I. nu i-a solicitat, nu a făcut nicio intervenţie sau presiune cu privire la dosarul inculpatului B. pentru a fi soluţionat într-un anume mod, precum şi că, în cursul anului 2014, toate dosarele având ca obiect infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (6) C. pen., au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, inclusiv cel al inculpatului B., şi că inculpatul I. nu i-a solicitat să trimită cauza la parchet cu propunere de clasare . Declaraţia dată în calitate de suspect de către numitul K. prezintă aceeaşi stare de fapt, menţionând că i-a spus lui I. că a întocmit dosar penal lui B. pentru neprezentarea la prelungira valabilităţii permisului de port armă conform art. 140 din Legea nr. 295/2004 republicată .
Martora L., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în cursul anului 2014, a relatat că, la şedinţa de bilanţ din februarie 2014, fiind prezenţi procurorii din cadrul tuturor unităţilor de parchet de pe raza Tribunalului Suceava a fost pusă în discuţie modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 342 alin. (6) C. pen. şi, pentru că opiniile erau împărţite între colegi, a propus ca aceste dosare să fie preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a fi mai uşor şi unitar de gestionat. În perioada următoare, au fost preluate de la 6 unităţi de parchet un număr de 140 de astfel de dosare, la solicitarea unităţilor de parchet locale, neavând loc niciodată o preluare din oficiu de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. A precizat că în dosarele soluţionate de inculpatul I., acesta a dispus soluţia de clasare .
Din declaraţiile inculpaţilor I. şi B. nu rezultă că primul a luat rezoluţia infracţională de a-l ajuta pe cel de-al doilea în sensul facilitării unor soluţii favorabile în dosarele penale în care era cercetat, neexistând probe sub acest aspect nici în legătură cu dosarul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care îl viza, printre alţii, pe inculpatul B., dar chiar şi pe inculpatul I..
Instanţa de apel consideră, totodată, ca legală şi temeinică achitarea inculpatului I., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., inculpatul fiind acuzat că, în scopul vădit de a-l exonera de la răspunderea penală pe inculpatul B. nu a înregistrat, sub număr de dosar penal, procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit în 17.02.2014 şi a clasat lucrarea constituită în 24.03.2014, printr-o rezoluţie olografă de o manieră care îl punea la adăpost pe inculpatul B. de o redeschidere a cercetărilor, ţinându-l tot timpul la curent pe acesta cu privire la conţinutul sesizării iniţiale.
Printre variantele normative de incriminare, legiuitorul a reglementat că infracţiunea de favorizarea făptuitorului presupune un ajutor dat într-o cauză penală în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor.
Or, în legătură cu acuzaţia mai sus arătată, procurorul a reţinut că ajutorul ar fi constat în faptul neînregistrării sub număr de dosar penal a procesului-verbal din 17.02.2014 întocmit de inculpatul I.. Aceasta evidenţiază, însă, o faptă omisivă, în afara procesului penal.
Ca atare, chiar dacă în realitatea obiectivă s-a desfăşurat o activitate, aceasta nu îmbracă forma de incriminare evidenţiată de verbum regens în cazul infracţiunii de favorizarea făptuitorului, motiv pentru care se constată că soluţia de achitare cu argumentul că fapta nu există este legală şi temeinică.
Prin rechizitoriu s-a mai reţinut că, fapta inculpatului I., care i-a furnizat, pe data de 05.02.2014, inculpatului B. informaţii care nu erau destinate publicităţii, clasificate "strict secret", conţinute în informarea numărul x (informare care ar fi vizat fapte de corupţie săvârşite anterior de B.), în scopul furnizării acestuia a unui folos injust (exonerarea de la răspundere penală), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că nu există nicio probă care să facă dovada faptului că, la data de 05.02.2014, inculpatul I. ar fi furnizat nota SRI inculpatului B..
Astfel, din probele administrate în cauză, niciun martor nu a susţinut această acuzaţie, cum de altfel niciun alt tip de probă nu o confirmă dincolo de orice dubiu, situaţie în care instanţa de apel consideră că există simple supoziţii ale procurorului în acuzaţia formulată. În procesul penal, sarcina probei aparţine procurorului, inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie.
În consecinţă, nu poate fi primită critica procurorului privind greşita achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a inculpatului I. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000.
De asemenea, soluţiile de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi instigare la compromiterea intereselor justiţiei, de care a fost acuzat inculpatul I. sunt legale şi temeinice.
În această ordine de idei, se constată că, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că inculpatul I., legal investit cu efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, în baza notei Serviciului Român de Informaţii cu numărul x, repartizată acestuia în 30.01.2014, şi-a îndeplinit cu bună ştiinţă, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu prin neînregistrarea procesului-verbal de sesizare din oficiu sub număr de dosar penal, prin efectuarea de verificări superficiale şi clasarea acestei lucrări cu încălcarea normelor de procedură penală, astfel că, prin maniera adoptată cu ocazia arhivării acestei informări, inculpatul a adus prejudicii instituţiei din care făcea parte, afectându-i credibilitatea în rândul justiţiabililor, propagând ideea că justiţia se face în mod părtinitor, că nu serveşte un interes public şi că este aservită unor interese personale şi de grup, faptă ce în opinia procurorului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.
Potrivit adresei nr. x din 18.09.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava către DNA - Serviciul de combatere a corupţiei, nota Serviciului Român de Informaţii cu numărul x din 29.01.2014, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în data de 30.01.2014, şi repartizată inculpatului I. . În cuprinsul notei se menţiona faptul că inculpatul B. i-a pretins numitei YYYYYYYY., funcţionar în cadrul Primăriei Satu Mare, radierea taxelor şi impozitelor aferente unei suprafeţe de circa 16 hectare de teren, pe care o deţinea pe raza comunei Satu Mare, în schimbul promisiunii angajării unei cunoştinţe de-a acesteia în cadrul concernului austriac UU..
În acord cu prima instanţă, se precizează că, procesul-verbal întocmit de SRI, în virtutea atribuţiilor prevăzute de art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 14/1992 şi transmis organelor de urmărire penală în condiţiile art. 61 C. proc. pen.., nu constituie mod de sesizare penală prevăzut de art. 288 C. proc. pen.
În legătură cu această acuzaţie, inculpatul I. a declarat că a trimis procesul-verbal întocmit la 17.02.2014, pentru verificări, la un organ de urmărire penală abilitat de lege să efectueze activităţi operative.
Martora L., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a arătat prin depoziţia sa, că inculpatul I. făcea parte din structura de securitate, astfel că era abilitat să vadă, să întocmească acte de sesizare din oficiu şi să trimită aceste sesizări organelor de poliţie competente pentru a desfăşura în continuare cercetări cu privire la unele fapte care aparent întruneau elementele constitutive ale unei infracţiuni. În informările (n.n. SRI) care erau clare, rezultând toate elementele necesare începerii urmăririi penale, se întocmea un proces-verbal de sesizare din oficiu şi se forma dosar penal .
La dosarul cauzei există procesul-verbal nr. x/II/6 din 17 februarie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, semnat de inculpatul I., în calitate de procuror şef secţie, referitor la existenţa de date şi informaţii cu privire la faptul că numita YYYYYYYY., consilier agricol în cadrul Primăriei Satu Mare, jud. Suceava, încearcă să obţină foloase necuvenite în favoarea unor apropiaţi prin intermediul omului de afaceri B., în cuprinsul căruia se consemnează că se impune efectuarea unor investigaţii operative pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru verificarea implicării funcţionarei publice în activitatea sus menţionată. La finalizarea investigaţiilor structura de poliţie judiciară va formula propuneri procedurale adresate structurii de parchet competentă din punct de vedere material, teritorial şi după calitatea persoanei .
IPJ Suceava - Poliţia Municipiului Rădăuţi - Formaţiunea de investigare a fraudelor a efectuat verificări, iar conform procesului-verbal din 04.03.2014 întocmit de lucrătorii de poliţie nu au fost identificate indiciile comiterii unor fapte de natură penală .
Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, în favoarea soluţiei de achitare este şi înscrisul reprezentat de ordonanţa de clasare nr. 304/P/2018 din 17 decembrie 2018 a DNA, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., care a vizat, printre altele, pretinsa faptă de luare de mită a numitului B. reclamată de numita YYYYYYYY., situaţia de fapt fiind cea avută în vedere prin procesul-verbal din data de 17 februarie 2014 .
Această din urmă soluţie adoptată de procuror nu a fost desfiinţată, situaţie în care clasarea este definitivă inclusiv în considerarea faptului că termenul de prescripţie este împlinit, context în care instanţa de apel valorifică soluţia definitivă dispusă de procuror prin ordonanţă din 17 decembrie 2018, emisă în dosarul nr. x/2018 al DNA- Structura Centrală.
Totodată, prin rechizitoriu, s-a arătat că inculpatul I., legal investit cu efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, în baza notei S.R.I. cu numărul x repartizată acestuia în 30.01.2014, şi-a îndeplinit cu bună ştiinţă în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin neînregistrarea procesului-verbal de sesizare din oficiu sub număr de dosar penal, prin efectuarea de verificări superficiale, şi prin clasarea acestei lucrări cu încălcarea normelor de procedură penală, fapte ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 47 C. pen., instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
Din modul în care este formulată acuzaţia de procuror, inculpatul I. este indicat nu doar ca instigator, ci şi ca autor al infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prev. de art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen. În acest context, nefiind descrise actele de instigare pe care le-ar fi săvârşit, în mod corect prima instanţă a considerat că cele două forme de participaţie penală nu pot coexista în persoana inculpatului I. şi a dispus soluţia de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., ctitica adusă acestei soluţii de procuror în calea ordinară de apel, fiind nefondată. Soluţia de achitare cu motivarea că fapta nu există se impune ca legală şi temeinică, ţinând cont şi de faptul că, exceptând forma de participaţie penală a instigării atribuită inculpatului I., fapta circumscrisă acestei infracţiuni a fost încadrată ca infracţiune de abuz în serviciu, mai sus analizată, având ca subiect activ acelaşi inculpat.
În cuprinsul actului de sesizare a instanţei, s-a mai reţinut că fapta inculpatului I. care, în cursul lunii februarie 2014, folosindu-şi influenţa de procuror-şef secţie şi de persoană desemnată cu supravegherea activităţilor de cercetare penală desfăşurate de lucrătorii I.P.J. Suceava - Serviciul arme, muniţie, materiale explozive, l-a determinat pe numitul K. să nu-i întocmească numitului M. un dosar penal, deşi acesta săvârşise infracţiunea prev.de art. 342 alin. (6) C. pen. anterior, şi, mai mult, să-i prelungească, deşi nu întrunea condiţiile prevăzute de lege, permisul de port-armă prin aplicarea retroactivă a unei vize de prelungire, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen. rap.la art. 297 alin. (1) C. pen. cu ref.la art. 132 din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs formal.
Având în vedere lipsa oricăror dovezi că inculpatul I. şi-a folosit în vreun fel influenţa asupra martorului K. şi că ar fi discutat cu acesta în legătură cu situaţia permisului de port-armă a martorului M., prima instanţă a dispus achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., faţă de inculpatul I. în sarcina căruia s-au reţinut cele două infracţiuni, soluţii care vor fi menţinute de Înalta Curte, apreciind nefondate motivele de apel ale procurorului.
În fapt, se constată că martorul M. a deţinut permisul de port armă seria x nr. x, având perioada de valabilitate de 5 ani, de la 03.11.2008 la 03.11.2013. A solicitat IPJ Suceava -Serviciul Arme Explozivi Substanţe Toxice, prelungirea permisului de port armă, la data de 28.11.2013, la peste trei săptămâni de la momentul expirării permisului şi fără a depune arma şi muniţia la un armurier autorizat .
În primă instanţă, martorul KKKKKKKKKK. a declarat că nu a solicitat inculpatului I. să intervină la martorul K. pentru prelungirea valabilităţii permisului său port armă şi nici nu i-a precizat că ar avea probleme cu vizarea permisului port armă pentru că nu avea reprezentarea faptului că permisul trebuia vizat. A precizat, însă, că i-a dat inculpatului I. fişa medicală pentru a o da mai departe la Serviciul arme şi muniţii şi tot de la inculpat a primit după 2-3 zile permisul vizat, fără o înţelegere în acest sens, ci în virtutea faptului că se cunoşteau de 14-15 ani şi se întâlneau o dată la 2-3 zile la un ceai, o cafea . Cu afirmaţiile sale se coroborează depoziţia martorului UUUUUUUU. care a arătat modul în care martorul M. a ajuns să predea fişa medicală, specificând că nu l-a auzit solicitându-i inculpatului I. să îi rezolve problema permisului de port armă, în sensul de a nu i se întocmi dosar penal .
Aşa cum a considerat şi prima instanţă, nu lipsit de relevanţă este că, în dosarul nr. x/2017 al DNA, secţia de combatere a corupţiei, având ca obiect verificarea modului în care martorul M. a obţinut permisul de port armă şi prelungirea valabilităţii acestuia, s-a dispus soluţie de clasare, la data de 29.07.2020, faţă de K., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., privind infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. .
Înalta Curte consideră, de asemenea, legală şi temeinică soluţia de achitare a inculpatului I. în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în intervalul august 2013 - martie 2014, a intervenit în mod succesiv pe lângă ofiţerul de poliţie judiciară N., din cadrul I.P.J. Suceava- Serviciul Poliţiei Rutiere, şi ulterior, pe lângă procurorul militar O., din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, în scopul exonerării de la răspundere penală a numitului P., faţă de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev.de art. 336 alin. (1) C. pen.
Din probele administrate în cauză rezultă că nu există fapta ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizare a făptuitorului.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, pentru existenţa infracţiunii este necesar să se dea un ajutor care poate consta în acte comisive sau acte omisive, care poate fi material sau moral, direct sau indirect, prin intermediul unei alte persoane.
Infracţiunea de favorizarea făptuitorului mai sus arătată nu există dat fiind că inculpatul I. nu a săvârşit acte concrete de ajutorare în sensul prevăzut de art. 269 alin. (1) C. pen. Nu se încadrează unor asemenea acte de ajutor/sprijin faptul că inculpatul I. s-a interesat de programul de audienţe de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi şi a adresat rugămintea ca martorul P. să fie primit în audienţă ori faptul că s-a interesat de valoarea alcoolemiei numitului P..
În timpul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, martorul O. a relatat că inculpatul I. nu i-a comunicat numele persoanei care urma să se prezinte în audienţă şi nu l-a perceput pe inculpat ca fiind interesat de soluţionarea dosarului, înţelegând rugămintea inculpatului de a primi în audienţă persoana respectivă ca pe o chestiune profesională între doi foşti colegi. Martorul a mai arătat că, după ce a fost audiat la urmărirea penală, s-a interesat de parcursul dosarului numitului P. şi a constatat că fusese repartizat unui coleg ce dispusese trimiterea în judecată, în cauză fiind pronunţată o soluţie de condamnare. A mai relatat despre momentul discuţiei cu P.: l-am întrebat ce alcoolemie avea şi reţin că era vorba de o alcoolemie mare. I-am spus lui Rusu că va fi chemat de procurorul militar când dosarul va ajunge la Parchet. Rusu a venit la mine după informaţii, însă şi pentru a vedea dacă îl pot ajuta, eu răspunzându-i că nu pot face acest lucru deoarece are o alcoolemie mare . Relevantă sub aspectul lipsei de temeinicie a acuzaţiei aduse inculpatului I. este şi precizarea martorului O. din faza de urmărire penală în sensul că l-a scos din birou pe martorul P. când a avut impresia că îi cere ajutorul pentru soluţionarea favorabilă a cauzei sale. Împrejurarea că inculpatul I. nu a efectuat acte de sprijin de natura celor specifice infracţiunii favorizării făptuitorului rezidă şi din faptul că după discuţia cu O., acesta din urmă a crezut că P. se va prezenta la sediul parchetului militar pentru a depune o plângere .
Martorul N., ofiţer de poliţie judiciară la Serviciul de Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Suceava, până în anul 2016, a declarat că, la solicitarea inculpatului I. i-a transmis acestuia rezultatul alcoolemiei lui P., pompier, ce a fost implicat într-un accident pe raza satului Frumoasa, comuna Moara, informaţie pe care a aflat-o de la colegul său, care avea dosarul în instrumentare. Martorul a mai precizat că îl cunoştea pe P. cu care era vecin de cartier, a discutat cu acesta despre valoarea alcoolemiei, învederând, totodată, că nu a mai purtat altă discuţie cu inculpatul I., care nu i-a solicitat să dea o anumită soluţie în cauză, ceea ce nici nu ar fi fost posibil deoarece nu avea dosarul în anchetă . Totodată, în faţa instanţei, martorul a relatat că inculpatul I. nu i-a cerut să ia legătura cu colegul său, care avea dosarul spre instrumentare, în vederea obţinerii unei anumite soluţii pentru P., nu i-a cerut să facă vreo nelegalitate.
Cu depoziţiile celor doi martori de mai sus şi declaraţia inculpatului I. se coroborează declaţaţia martorului P. care a arătat că a fost implicat într-un eveniment rutier şi s-a prezentat pentru un sfat, în septembrie 2013, la biroul inculpatului I. (fapt consemnat în registrul parchetului) care i-a recomandat să îşi angajeze un avocat, precum şi că a fost în audienţă la parchetul militar, la martorul O. de la care a aflat că dosarul e înregistrat şi probabil va fi sesizată instanţa deoarece a avut o alcoolemie mare .
Din depoziţiile martorilor XXXXXXXX. şi WWWWWWWW. reies împrejurările în care martorul P. s-a deplasat să ceară un sfat inculpatului I., aspectele relatate şi conduita succesivă dovedită nefiind de natură a combate legalitatea şi temeinicia soluţiei de achitare a inculpatului I., astfel cum s-a pronunţat prima instanţă.
În continuare, instanţa de apel constată că, în mod legal şi temeinic s-a dispus prin sentinţa atacată soluţia de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru instigare la infracţiunea de compromiterea intereselor justiţiei, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) şi (2) C. pen., constând în fapta inculpatului I. care, în intervalul 26.05-30.05.2014, i-a solicitat ofiţerului de poliţie judiciară Q. să divulge informaţii confidenţiale a căror devoalare ar fi îngreunat urmărirea penală în dosarul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, instigare urmată de divulgarea unor informaţii confidenţiale şi a unui înscris oficial (a căror divulgare fusese autorizată anterior de către procurorul de caz).
Infracţiunea de compromiterea intereselor justiţiei prevăzută de art. 277 alin. (1) C. pen. constă în divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală.
Varianta normativă de la alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că reprezintă infracţiunea de compromiterea intereselor justiţiei dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de aceasta în virtutea funcţiei.
În cursul cercetării judecătoreşti în apel, la termenul din 15.11.2023, martorul Q. a declarat: (...) procurorul de caz, mi-a comunicat că (...) voi fi contactat de domnul CCCCCCC., motiv pentru care mi-a pus la dispoziţie un înscris pentru a fi predat dumnealui, în baza autorizării.
În prima zi lucrătoare, cred că era luni, la DNA - ST Suceava a urcat domnul procuror CCCCCCC., care, după mai multe discuţii, a intrat şi în biroul în care îmi desfăşuram eu activitatea şi m-a rugat să trec pe la dumnealui (...) era procuror-şef secţie urmărire penală în Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Avea biroul în aceeaşi clădire, la etajul 2.
Am mers la biroul dumnealui, a avut loc o discuţie despre un magistrat şi apoi discuţiile au continuat, din câte am înţeles eu, în direcţia în care dumnealui ar fi fost interesat (...) ce fel de cercetări se efectuau în dosarul în care am fost autorizat.
Am recitit acum pe hol transcrierea înregistrării pe care eu am efectuat-o, în baza autorizării, care a apărut în ziarul Monitorul de Suceava şi mi-am amintit că dumnealui m-a întrebat de persoanele care erau vizate de cercetări, i-am spus că era şi dumnealui vizat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi pentru că autorizarea era să înmânez copia ordonanţei - din ce îmi aduc aminte, care se referea la începerea urmăririi penale in rem, am adus de la biroul meu acea copie, pe care i-am înmânat-o domnului CCCCCCC..
După înmânarea copiei ştiu că am mai purtat o discuţie cu domnul procuror CCCCCCC., în care trebuia să-i transmit nişte informaţii referitoare la conturi bancare.
În baza autorizării procurorului de caz, acesta mi-a transmis să îi comunic domnului procuror CCCCCCC. că se fac verificări cu privire la conturile bancare ale persoanelor cercetate în dosarul penal, fără a individualiza o persoană.
Ne-am întâlnit întâmplător la o activitate a DGA, cred că era o activitate de bilanţ. La încheierea activităţii, m-am întâlnit cu domnul procuror CCCCCCC. şi i-am transmis acest mesaj.
Nu am mai interacţionat cu domnul CCCCCCC., referitor la această cauză (...).
Din declaraţia dată în primă instanţă rezultă aceleaşi elemente de fapt prezentate de martorul Q., respectiv că a fost întrebat de inculpatul I. despre cercetările care se efectuează în dosarul DNA- Structura Centrală în legătură cu terenurile de la Rădăuţi, martorul spunându-i că, dacă doreşte, poate să-i comunice o copie a ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem, ceea ce s-a realizat ulterior, aşa cum fusese autorizat de procuror, în calitate de investigator cu identitate reală. A mai relatat că inculpatul I. l-a întrebat despre judecătorul A. şi a aflat că este la rândul său cercetat pentru trafic de influenţă. Martorul a declarat că s-a întâlnit apoi cu inculpatul I. la festivităţile organizate de ziua DGA Suceava şi a fost întrebat din nou despre dosar, furnizându-i informaţiile despre conturi bancare ce i-au fost puse la dispoziţie de procuror.
Cu aceste depoziţii se coroborează declaraţia inculpatului I. care în primă instanţă a susţinut că, din proprie iniţiativă, martorul Q. l-a informat că este vizat de un dosar de urmărire penală, în care era cercetat şi inculpatul B. şi alţi magistraţi, aducându-i după circa 15 minute o copie a ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem.
Întâlnirea dintre inculpatul I. şi martorul Q. din biroul acestuia este confirmată de martorul ZZZZZZZZ. .
Varianta normativă a infracţiunii reglementate de art. 277 alin. (1) C. pen. vizează informaţiile privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele de probă prin care urmează să fie administrată o probă şi presupune transmiterea acestor informaţii uneia sau mai multor persoane. În această variantă de săvârşire, consumarea infracţiunii este condiţionată de aptitudinea actului de divulgare de a îngreuna sau împiedica urmărirea penală, astfel că nu orice scurgere de infomaţii poate fi catalogată ca infracţiune.
Or, din probele administrate în cauză reiese că informaţiile divulgate de martorul Q. - investigator cu identitate reală, nu erau în legătură cu data, timpul, locul, modul sau mijloacele de probă prin care urma să fie administrată o probă, care nici nu aveau aptitudinea de a îngreuna urmărirea penală, aşa cum în mod întemeiat a reţinut şi prima instanţă. Martorul Q. i-a relatat inculpatului I. că a fost delegat să facă anumite activităţi în dosar, respectiv audierea unor persoane, dar nici această faptă nu conduce la întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii în varianta prev. de art. 277 alin. (1) C. pen. deoarece afirmaţia are un grad maxim de generalitate, care nici aceasta nu era de natură a îngreuna urmărirea penală prin divulgarea informaţiei către inculpatul I..
Cât priveşte dezvăluirea fără drept, a înscrisului constând în ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem de către martorul Q. inculpatului I., aşa cum a apreciat şi curtea de apel, Înalta Curte constată în baza probatoriului administrat că martorul a dezvăluit conţinutul ordonanţei fără o solicitare iniţială a inculpatului, martorul fiind cel care a afirmat că poate să-i pună la dispoziţie inculpatului copia ordonanţei.
În faţa instanţei de apel, martorul Q. a mai declarat: Recitind transcrierea înregistrării, din Monitorul de Suceava, mi-am amintit că nu a fost solicitată copia ordonanţei de către domnul procuror CCCCCCC.. Eu ar fi trebuit să citesc conţinutul ordonanţei şi apoi să îi rezum dumnealui despre ce este vorba. În momentul în care am purtat discuţia în biroul domnului CCCCCCC., după ce mi-a cerut să mă deplasez acolo, în cadrul discuţiei, domnul CCCCCCC. m-a întrebat diferite detalii, pe care nu le cunoşteam, persoanele cercetate şi starea de fapt pentru fiecare dintre aceste persoane, infracţiunile de care erau acuzate. Nu ştiu de ce domnul CCCCCCC. era interesat despre cauza penală în care eu fusesem autorizat ca investigator, poate pentru că era cercetat şi dumnealui (...) Iniţial, la începutul discuţiei, întrebările se îndreptau spre care sunt persoanele care sunt vizate de ancheta penală şi infracţiunile comise de acestea, iar ulterior, după ce i-am comunicat că este vizat şi dumnealui, despre care ar fi fost influenţa traficată de către dumnealui, asupra cărei persoane.
În aceste condiţii, instanţa de apel consideră că nu există un act de instigare în ceea ce priveşte dezvăluirea fără drept de informaţii privind actul procesual şi proceduaral al începerii urmăririi penale in rem, chiar dacă iniţiativa discuţiilor cu martorul Q. a aparţinut inculpatului I..
În fundamentarea cazului reglementat de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., indicat pentru soluţia de achitare în discuţie, Înalta Curte mai evidenţiază că, în variantele infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei, reglementate de alin. (1) şi (2) ale art. 277 C. pen., subiectul activ este unul special căci fapta poate fi comisă doar de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, de informaţii relevante pentru soluţionarea cauzei, situaţie care nu se regăseşte în speţă, astfel că, şi pentru aceste considerente, motivele de apel ale procurorului vizând infracţiunea analizată sunt nefondate.
Prin rechizitoriu, s-a mai reţinut că, fapta inculpatului I. care, după obţinerea acestor datelor de la martorul Q. le-a comunicat, în 27.05.2014, prin intermediul inculpatului B., inculpaţilor A. şi D., cu scopul vădit de a îngreuna urmărirea penală, întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.
Instanţa de apel constată că soluţile de achitare pentru aceste din urmă infracţiuni, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., sunt legale şi temeinice întrucât nu există niciun mijloc de probă care să susţină acuzaţiile, context în care criticile procurorului referitoare la greşita achitare nu pot fi primite.
*
Prin rechizitoriu, s-a reţinut că fapta inculpatului Y., care, în intervalul 19.05.2014-22.05.2014, i-a solicitat martorului Q., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul D.N.A.-S.T. Suceava, să-i furnizeze informaţii confidenţiale, să-i dezvăluie mijloace de probă din dosarul D.N.A. cu nr. x/2013 privind situaţia procesuală a inculpatului B., lucru pe care martorul Q. l-a dus la îndeplinire, la data de 22.05.2014, fiind autorizat ca investigator cu identitate reală în acest sens, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la compromitere a intereselor justiţiei, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 277 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a arătat că, fapta inculpatului Y., care a utilizat informaţiile obţinute şi le-a transmis mai departe inculpatului B., în data de 24.05.2014, cu scopul vădit de a-l sprijini pe acesta din urmă pentru a se sustrage urmăririi penale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.
La data de referinţă, inculpatul Y. era ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei- şeful Punctului Poliţiei de Frontieră Siret.
Prin sentinţa apelată, s-a dispus achitarea inculpatului Y. pentru cele două infracţiuni de comiterea cărora a fost acuzat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Înalta Curte constată legale şi temeinice soluţiile de achitare dispuse de prima instanţă faţă de inculpatul Y., pentru argumentele care succed.
Se notează că, potrivit art. 277 alin. (1) C. pen., infracţiunea de instigare la compromiterea intereselor justiţiei constă în divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, locul, modul şi mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de aceasta în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicat urmărirea penală.
Instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală - art. 47 C. pen.
În conformitate cu art. 269 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de favorizarea făptuitorului ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsurii preventive.
La cercetarea judecătorească în apel, la termenul din 15.11.2023, martorul Q., a declarat:
Prima întâlnire pe care am avut-o cu domnul Prelipcean a fost la sediul serviciul Teritorial Suceava al DNA, unde dumnealui m-a căutat şi m-a întrebat aspectele pe care le cunosc despre un dosar care ar viza tranzacţii cu terenuri din Municipiului Rădăuţi şi în care ar fi implicat naşul său, FFFFFFFFFF..
I-am spus că nu cunosc detalii, am încheiat discuţia şi, ulterior, am anunţat colegii care administrau probele în dosarul penal şi, urmare autorizării ca investigator cu identitate reală, l-am contactat pe domnul Prelipcean şi am stabilit să ne întâlnim la restaurantul LLLLLLLLLL..
Am discutat cu domnul Prelipcean, transmiţându-i datele pentru care am fost autorizat de procurorul de caz. Reţin că era vorba de nişte sume de bani şi terenuri, dar nu îmi amintesc amănuntele. (…)
Discuţiile cu domnul Prelipcean au fost una iniţială, în care i-am comunicat că nu pot furniza date; după aproximativ o săptămână a avut loc o a doua discuţie, după autorizare, într-o zi de vineri, dacă îmi amintesc corect, iar discuţia cu domnul CCCCCCC. a fost luni.
La întrebarea dacă la prima întâlnire cu Prelipcean a fost întrebat despre existenţa dosarului sau despre date din dosar, martorul Q. a răspuns: Sunt reticent să dau un răspuns, pentru că a trecut mult timp de atunci, însă, aş tinde să răspund că întrebarea a fost formulată în legătură cu existenţa unui dosar penal în care se efectuează cercetări. Fuseseră efectuate audieri ale unor persoane în legătură cu tranzacţiile având ca obiect terenuri, iar în acest context, era evidentă existenţa unui dosar.
Referitor la iniţiativa celei de-a doua întâlniri cu inculpatul MMMMMMMMMM., martorul a arătat: Aşa cum am spus, i-am comunicat la prima întâlnire că nu pot să-i transmit date şi am încheiat orice discuţie pe subiect. După autorizare, am iniţiat o întâlnire cu domnul Prelipcean, pentru a transmite datele, conform autorizării. I-am spus lui Prelipcean să ne întâlnim pentru a continua discuţia iniţială, care avusese loc în sediul DNA, iar el a fost de acord să ne întâlnim. Ne-am întâlnit în aceeaşi zi, la restaurantul LLLLLLLLLL., cred că locaţia a fost stabilită de comun acord.
Mă cunoşteam cu domnul Prelipcean, în cadrul relaţiilor profesionale din timpul carierei noastre. Restaurantul LLLLLLLLLL. este în Rădăuţi, unde m-am deplasat eu, iar sediul DNA este în Municipiul Suceava. Domnul Prelipcean îşi desfăşura activitatea în Municipiul Rădăuţi. (…)
Eu am comunicat datele care mi-au fost puse la dispoziţie de către procurorul de caz, în baza autorizării şi, din câte îmi amintesc, aveau un caracter general, în sensul că se refereau la faptul că de anchetă erau vizaţi magistraţi şi se făcea referire la sume mari de bani. (...)
Întrebări formulate de instanţă:
1. Când şi de ce a manifestat interes domnul Prelipcean pentru cauza în care aţi fost autorizat ca investigator?
R: În cadrul primei întâlniri, domnul Prelipcean a făcut referire la FFFFFFFFFF., naşul său şi acesta din urmă ar fi fost motivul pentru care ar fi fost interesat de cercetări.
2. Când i-aţi prezentat acele date generale de la a doua întrevedere, mai prezenta acelaşi interes?
R: Nu, mi s-a părut foarte circumspect.
3. Când v-aţi referit la date cu caracter general, aţi pronunţat vreun nume de magistrat care era cercetat în cauză?
R: Nu, eu am redat ceea ce mi s-a comunicat, doar că cercetările vizează magistraţi şi că sunt vizate cercetări cu privire la infracţiuni ce privesc sume mari de bani.
Martorul Q. a mai relatat că nu a înmânat inculpatului Prelipcean vreun document, fiind autorizat doar să îi prezinte datele la care a făcut referire mai sus.
Această depoziţie a martorului Q. reliefează datele pe care le-a prezentat şi cu ocazia audierii sale în primă instanţă, când a menţionat, în esenţă, că a fost contactat de inculpatul Y. în legătură cu o eventuală anchetă derulată faţă de inculpatul B. şi i-a transmis informaţii cu caracter general despre sume mari de bani şi magistraţi implicaţi în dosar, informaţii puse la dispoziţie de procuror - după ce a fost autorizat în acest sens. Acesta a declarat, printre altele: M-am întâlnit cu inculpatul Prelipcean în cursul zilei de 22 mai, la restaurantul LLLLLLLLLL. din mun. Rădăuţi, la iniţiativa mea, după ce am fost autorizat în cauză de către procuror pentru a furniza informaţiile solicitate de Prelipcean. Această autorizare a avut loc deoarece, după ce am fost contactat de Prelipcean, am luat legătura cu procurorul de caz şi i-am relatat cele întâmplate. I-am comunicat lui Prelipcean informaţiile care mi-au fost transmise de către procuror, respectiv cu privire la sume mari de bani şi vânzări de terenuri (...) cred că erau informaţii cu caracter general, nu nume de persoane (...) Percepţia mea a fost că la momentul la care l-am contactat, inculpatul Prelipcean şi-a pierdut încrederea în mine şi era mult mai rezervat, aceasta deoarece la prima discuţie am respins categoric orice discuţie, iar apoi l-am contactat eu .
În faza de urmărire penală, a fost autorizată interceptarea convorbirilor telefonice care au fost redate în: două procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 22.05.2014 dintre inculpatul Y. şi martorul Q., procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpaţii B. şi Y. din 18.05.2015, 23.05.2015, 26.05.2015, 03.06.2015 . Din cuprinsul acestora, aşa cum a constatat şi prima instanţă, nu rezultă date sau informaţii utile soluţionării cauzei penale prin prisma acuzaţiilor aduse inculpatului Y..
În consecinţă, în mod legal şi temeinic, s-a apreciat prin sentinţa pronunţată pe fondul cauzei că se justifică achitarea inculpatului Y., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., întrucât din materialul probator administrat nu reies elementele de tipicitate ale infracţiunii de favorizarea infractorului, situaţie ce se regăseşte şi în ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de compromiterea intereselor justiţiei.
În legătură cu infracţiunea de compromiterea intereselor justiţiei, norma de incriminare prevede că divulgarea de informaţii confidenţiale privind data, locul, modul şi mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, trebuie să se realizeze fără drept.
Or, în cauză, martorul Q., în calitate de investigator cu identitate reală, a fost autorizat de procuror prin ordonanţa din 21.05.2014, printre altele, să divulge date şi informaţii din dosarul nr. x/2013 numitului B., prin intermediul numitului Y. sau prin intermediul altor persoane aflate în anturajul numitului B..
Mai mult, probele administrate demonstrează că martorul Q. nu i-a comunicat inculpatului Prelipcean informaţii vizând data, locul, modul şi mijloacele prin care urma să se administreze o probă, cum cere norma de incriminare de la art. 277 alin. (1) C. pen., ci date ce aveau un caracter general, cu privire la faptul că ancheta viza magistraţi şi cuprindea referiri la sume mari de bani.
Iniţiativa întâlnirii dintre martorul Q. şi inculpatul Prelipcean şi solicitarea de informaţii din dosarul nr. x/2013 a aparţinut acestuia din urmă, dar probele nu dovedesc că datele pe care le-a solicitat şi primit inculpatul sunt de tipul celor prevăzute de conţinutul constitutiv al infracţiunii reglementate de art. 277 alin. (1) C. pen.
Prin urmare, este evidentă lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii de instigare la compromiterea intereselor justiţiei.
În consecinţă, materialul probator nu demonstrează că datele cu caracter general privind cauza 353/P/2013, mai sus arătate, obţinute de inculpatul NNNNNNNNNN., chiar transmise inculpatului B. reprezintă un ajutor de natură să atingă scopul prevăzut de textul legal, şi anume să împiedice sau să îngreuneze cercetările în acea cauză penală în privinţa inculpatului B..
Pentru toate acestea, Înalta Curte consideră că motivele de apel formulate de procuror prin care a criticat soluţiile de achitare dispuse faţă de inculpatul Y., sunt neîntemeiate.
Prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului A., care în intervalul 2013-2014, a primit de la cumpărătoarea de influenţă E., bunuri alimentare, băuturi alcoolice şi promisiunea sumei de 1000 euro, în schimbul intervenţiei pe care inculpatul A. a asumat că o va exercita pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x/2014, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a arătat că fapta inculpatei E. care, în intervalul 2013-2014, i-a oferit inculpatului A. bunuri alimentare, băuturi alcoolice şi promisiunea sumei de 1000 euro, în schimbul intervenţiei pe care inculpatul a asumat că o va exercita pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x/2014, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a mai arătat că fapta inculpatei F., care a sprijinit-o şi a intermediat oferirea de către E. inculpatului A., a produselor alimentare şi a promisiunii sumei de 1000 euro, în scopul utilizării influenţei de către inculpatul A. pe lângă judecătorii investiţi cu soluţionarea unei cauze civile în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile inculpatei E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prima instanţă a dispus achitarea inculpatilor A. şi E. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
De asemenea, în baza aceluiaşi temei de drept a fost achitată inculpata F. pentru complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit art. 291 alin. (1) C. pen., pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri constituie infracţiunea de trafic de influenţă.
În conformitate cu prevederile art. 292 alin. (1) C. pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Cu prioritate, instanţa supremă evidenţiază că acuzaţia adusă inculpatului A. de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă în varianta normativă a primirii unor produse alimentare şi băuturi alcoolice ar presupune în mod corelativ, în raport de această variantă normativă, săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă de către inculpata E. în varianta normativă a dării (remiterii) de bunuri alimentare şi băuturi alcoolice.
La Secţiunea în drept din rechizitoriu, procurorul a arătat că inculpata E. a oferit bunuri alimentare şi băuturi alcoolice inculpatului A., aceasta reprezentând o variantă normativă distinctă de cea a remiterii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Trecând peste această inadvertenţă în formularea acuzaţiei, Înalta Curte constată că probele administrate în tot cursul procesului penal nu dovedesc existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă şi nici a infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu existenţa elementului material al laturii obiective a celor două infracţiuni, în niciuna dintre variantele normative prevăzute de lege (în acuzare s-au reţinut: oferirea unor produse alimentare şi promisiunea unei sume de bani, respectiv, primirea unor produse alimentare şi acceptarea promisiunii unei sume de bani).
În fapt, dosarul nr. x/2014 al Judecatoriei Rădăuţi a avut ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, în care părţi au fost OOOOOOOOOO., în calitate de reclamant şi PPPPPPPPPP. şi QQQQQQQQQQ. (părinţii inculpatei E.) şi RRRRRRRRRR., în calitate de pârâţi.
Din convorbirea telefonică de la data de 08.03.2014, dintre inculpatele E. şi F. rezultă numai posibilitatea celei din urmă de a-l contacta pe inculpat prin mesaje tip SMS sau de a merge acasă la acesta, ceea ce nu echivalează cu un ajutor sau sprijin acordat în realizarea elementului material al infracţiunii de cumpărare de influenţă:
E.: Baba (judecătorul A. - menţiunea din rechizitoriu) ta nu ţi-o mai dat nici un mesaj?
F.: Nu mi-o dat. Mi-o dat când mi-o dat atuncea, că-i plecat la Bucureşti şi săptămâna asta ce vine. Eu cred că asta nu mi-o zis nimic din pricină că…
E.: Îi cu mortu ăsta.
F.: Asta, da! El luni are proces. Noi luni dimineaţă om da mesaj.
E.: Hmm.
F.: Ori după-amiază mergem la el, poate vine de la discotecă (judecătorie - menţiunea din rechizitoriu), baba.
E.: Da.
F.: Na, vedem amu. Să-i dau duminică mesaj ori îi dau luni, după ce vine de la discotecă? Nu ştiu.
E.: Na, păi nu ştiu, ca să nu-l deranjezi. Poate duminica mai pleacă şi el încolo, încoa.
F.: Da, na. Luni, după ce vine, după discotecă.
E.: Nu-i frumos să te bagi în pielea unui om ca nebunu! O zis că-i ...neinteligibil… acasă, na, păi acasă, scările celea tot uitam şi-mi aduceam aminte prea târziu şi zic poate doarme dar ea o zis că nu se culcă până pe la 12, el citeşte tot. Şi o zis că:
"Vai, ce avocată de treabă, ce vorbea, parcă se cunoştea cu ea de-o viaţă!" Atâta o vorbit până la Suceava... şi o zis că o zis EE. că dacă marţi nu-i aşa de ocupată, când are ea proces la Suceava, mere în sală şi ea.
F.: Aha .
Din convorbirea telefonică din ziua de 15.03.2014, ora 15:44 dintre inculpata F. şi inculpata Z., rezultă refuzul acceptării unei sume de bani de către inculpatul A.:
F.: Da, nu-i la babă (n.n. dosarul), e la altcineva. Şi trebuie să grăiască.
Z.: A, da’ lui deja a dat... a avut un proces. Nu?
F.: N-a avut încă nici unul, da’ începe. A dat-o cineva pe ea în judecată, da’ ea are dreptate. Da’ na, tot trebuie să.
Z.: Da, ea de ce nu i-a dat …neinteligibil… baba?
F.: Da’ am fost.
Z.: Şi de ce nu-l ia procesul baba?
F.: Nu-l poate lua. Ce mata crezi că se poate lua aşa cum crezi mata?
Z.: A, da, trebuie din timp. Da’ de ce-a fost ea fără să te-ntrebe pe tine?
F.: Nu, da’ n-a dat ea, a dat-o altcineva pe ea.
Z.: Aha, aha. Na, trebuia să meargă, să meargă cu 5 ouă (cinci sute de euro - menţiune rechizitoriu) la babă, nu, cu tine.
F.: Păi a mers, a mers cu 10 ouă (o mie de euro - menţiune rechizitoriu). Şi-a spus nu poate până nu grăia. El două săptămâni n-a fost, a fost plecat în Bucureşti.
Z.: Cum, cu 10 ouă şi nu i-a luat?
F.: Nu, a zis până nu grăia.
Z.: Aha. Şi după aceea mai mergi, na.
F.: Păi după aceea. Eu i-am zis na, că e un neam de-al meu şi fără grijă. Zic, oi da eu dacă nu. Şi ea a zis bă înţeleg, da’ nu pot până nu na.
Z.: Da’ n-avea ouăle la dânsa să le vadă ea?
F.: Da, da’ i-am dat şi mi le-a dat înapoi.
Z.: A, da, că el dacă nu rezolvă ţi le dă înapoi.
F.: Da cum! .
Într-o altă discuţie telefonică din data de 18.03.2014, ora 11:42.33 dintre inculpatele F. şi Z., prima face referire la faptul că a fost la judecătorul A., însă din convorbire reiese că acesta nu a primit bani, nu a promis vreun ajutor şi nu cunoştea cauza de interes pentru inculpata HHHHHHH., de care făcea vorbire inculpata F.:
(...) F.: Auzi, eu nu ştiu, eu uite am mers de două ori şi nu mi-a dat nici un rezultat că mă ajută.
Z.: Cum nu? Cum nu? Cum ai mers de două ori şi.
F.: Da’ cum!? Amu pentru copchila asta, doar ştii pentru cine.
Z.: Da. Şi?
F.: Şi încă nu mi-a dat nici un rezultat, să vadă, să vadă. Nu-i la el.
Z.: Da’ de ce nu i-a dat? Că nu i-a dus ouă?
F.: I-am dus ouă, mi le-a dat înapoi ouăle.
Z.: Na, alea negre (euro - menţiune rechizitoriu) ţi le-a dat înapoi, da’ ouă de astealalte sau brânză, smântână?
F.: Apăi de astea am dus, de astea am dus.
Z.: Ai dus şi de astea?
F.: Da’ cum!?
Z.: Şi cum, nu i-a dat nici un rezultat şi i-a dat ouăle negre înapoi?
F.: Da. A zis că până nu rezolvă, până nu se interesează.
Z.: Apăi aşa şi eu, eu îi întind două ouă negre sau trei. Că dacă el mi le dă înapoi, că el dacă întâi verifică să vadă dacă-i bine, după aceea mă duc cu ouăle negre. Nu?
F.: Da.
Z.: Eu mă duc cu ouă negre, da’ el mi le dă înapoi cum ţi-a dat la nepoată. Nu?
F.: Da’ cum! .
Înalta Curte constată din probele mai sus examinate, că oferirea unei sume de bani (n.n. procurorul a reţinut promisiunea) făcută de inculpata E. inculpatului A., prin intermediul inculpatei F. este afirmată în mod singular de aceasta din urmă, aşadar, aspectul factual prezentat de aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă.
Procesele-verbale de redare a convorbirii telefonice din data de 13.05.2014, ora 16:06.05, dintre inculpata F. şi inculpata E. reliefează aspecte legate de deplasarea primei la domiciliul inculpatului A., numărul dosarului şi stadiul procesual al cauzei, iar cel din data de 14.05.2014, ora 13:14.31, arată interesul inculpatei E. de a merge la inculpatul A. pentru a discuta în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului, însă, aceste aspecte nu demonstrează existenţa elementului material al infracţiunilor de cumpărare şi trafic de influenţă.
Transcrierea convorbirii telefonice din data de 19.05.2014, ora 22:51:17, evidenţiază faptul că o persoană neidentificată sugerează inculpatei F. ca inculpata E. să meargă la inculpatul A. pentru a afla dacă a intervenit pe lângă judecătoarea IIIIIII., în vederea soluţionării favorabile a dosarului susmenţionat, astfel:
F.: Atâta, dacă ai o cunoştinţă.
Doamna: Până la urmă parcă şi... i-am zis şi eu că pe 17 să văd ce face, mai ales dacă... lasă olecuţică până pe 2 şi tre să mă duc la ace... să meargă SSSSSSSSSS. la acela doară dar nu ştiu, oare o grăit cu IIIIIII. el? El spunea că:
"Lasă, că nu ştiu ce... .
Înalta Curte consideră că nici alte probe administrate în cauză nu pot conduce la desfiinţarea soluţiilor de achitare dispuse de prima instanţă pentru argumentul că faptele nu există.
Astfel, din SMS-ul şi transcriptul convorbirii din 28.05.2014, rezultă că inculpata E. îşi exprimă dorinţa de a merge împreună cu inculpata F. la întâlnirea de a doua zi cu inculpatul A. şi înţelegerea inculpatelor asupra produselor alimentare pe care fiecare ar fi urmat să le ducă inculpatului:
F.: De ce n-ai raspuns? La 8 jumate.
E.: Mâine dimineaţă la 8 jumate?
F.: Da.
E.: Na, bun. Acasă la el?
F.: Dimineaţă am dat, am primit raspuns, mesaj înapoi:
"La 8 jumate."
E.: Aha, bun, na!
F.: Mergem. Eu ieu nişte ouă şi oi mai cumpara o ciocolată, na, tu ce iei?
E.: Dar nu ştiu. Ce să-i duc? O cafea, o ciocolată? Ce să-i duc?
F.: Apăi na, ciocolată ceva dar tu tre să mai ai ceva pe acasă sau nu mai ai?
E.: Am ciocolată de aceea, care ţi-am aratat, cafea nu ştiu, am cafea oare mare? Nu ştiu. Am şi un... am şi un caşuţ de brânză aşa frumuşel facut.
F.: Aha foarte bun!
E.: Ă?
F.: Îi foarte bun!
E.: Na!
F.: Brânză, smântână, baba (judecătorul A. - menţiune rechizitoriu) vrea lapte.
E.: Na, pot să-i pun şi două sticle de lapte dar.
F.: Da, poţi să-i pui, în sticle curate, frumuşele, poţi să-i pui fără grijă!
E.: Am, uite am şi o cafea TTTTTTTTTT. la jumate de kilogram. Că-n Germania ăştia nu folosesc. Dar dă-o dracului că aceea îi expirată, că-i de la ION.
F.: Te uiţi, vezi să nu fie expirată.
E.: Că eu nu beau, că la aparatul nostru nu-i bună, nu.
F.: Aha.
E.: Nu, nu-i expirată. Expiră pe 8, în august expiră.
F.: Na.
E.: Îi bun, îi duc, lasă că-i duc lapte şi-i duc una de sm... una de brânză. Smântână n-am că am făcut căpşuni.
F.: Îhî, bun.
E.: Da, bine, hai!
F.: Bun, hai, pa!
E.: Mă duc să fac alt căşuţ de brânză că am chişleac, fac altul proaspăt, aceea îi de ieri.
F.: Ei, n-are nimic, poţi să-i duci de ieri, ce are?
E.: Dar am alt chişleac şi tre’ să fac altul.
F.: Apăi fă na, de azi.
E.: Na! Şi eu să-i ieu şi asta, nu? Şi ouăle.
F.: Nu-ţi ie ouăle amu, hai, ia-le dar le ie amu .
Martora EE., avocat în cadrul Baroului Suceava, care a reprezentat interesele inculpatei F. atât la Judecătoria Rădăuţi, cât şi la Tribunalul Suceava şi ale mamei inculpatei E., a declarat: am fost contactată de E., care s-a întâlnit cu mine undeva la Judecătoria Rădăuţi, fiind însoţită de F.. Am constatat că cele două se cunoşteau foarte bine şi mai mult erau şi ceva rude. M-a rugat să intru într-un dosar civil în care părinţii ei, QQQQQQQQQQ. şi PPPPPPPPPP., erau daţi în judecată pentru constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare (…) am semnat un contract de asistenţă juridică. La a doua sau la a treia întâlnire, E., care venea de fiecare dată însoţită de F., mi-a comunicat că intenţiona să intervină pe lângă judecătorul IIIIIII., investită cu soluţionarea cauzei, prin intermediul judecătorului A. (…).
După alte câteva întâlniri, E. mi-a comunicat că, a fost împreună cu F., acasă la judecătorul A. căruia i-a oferit anumite bunuri; nu reţin dacă şi sume de bani, dar reţin faptul că mi-au comunicat că în urma acestei intervenţii "o să fie bine" .
În primă instanţă, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, martora EE. (care a avut calitatea de suspect, în cauză), a susţinut că inculpata E. nu i-a spus că ar fi dat inculpatului A. produse alimentare sau bani în schimbul intervenţiei acestuia pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi, în vederea soluţionării favorabile a dosarului nr. x/2014 - nici inculpata F., nici inculpata Solovăstru nu mi-au spus vreodată că au remis sume de bani sau produse inculpatului A. .
Fiind audiată în legătură cu dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Rădăuţi, martora IIIIIII., judecător învestit cu soluţionarea acestuia, a declarat că inculpatul A. nu a intervenit pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă în dosarul reclamanţilor PPPPPPPPPP. şi QQQQQQQQQQ. (părinţii inculpatei E.) - filele x d.u.p.
La cercetarea judecătorească în apel, inculpatul A. a uzat de dreptul la tăcere cu privire la această acuzatie, poziţie procesuală pe care a avut-o în cursul urmăririi penale şi în primă instantă.
De asemenea, inculpata E. a uzat de dreptul la tăcere.
Ţinând seama de probatoriul administrat, Înalta Curte consideră, aşa cum a apreciat şi prima instanţă de fond, că nu s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că, în schimbul intervenţiei pe care inculpatul A. şi-ar fi asumat-o că o va exercita pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x/2014, a primit de la inculpata E. bunuri alimentare, băuturi alcoolice şi a acceptat promisiunea sumei de 1000 euro, or, că inculpata E., direct şi prin intermediul inculpatei F., a oferit inculpatului bunuri alimentare, băuturi alcoolice sau a promis suma de 1000 de euro, condiţii în care este neîntemeiat motivul de apel al parchetului prin care s-au criticat soluţiile de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv, a inculpatelor E. şi F. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, în forma de participaţie a autoratului şi, respectiv, a complicităţii.
*
Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care în intervalul 2013-12.05.2014, a primit de la inculpata F., suma de 500 euro şi mai multe produse alimentare, folos ilicit în urma căruia inculpatul a pronunţat o hotărâre favorabilă numitei F., în dosarul nr. x/2012 şi, totodată, a promis că va interveni în recursul declarat de către intimaţi în acelaşi dosar, prin influenţarea unui număr de trei judecători din cadrul Tribunalului Suceava, investiţi cu soluţionarea acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., respectiv prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a arătat că, fapta inculpatei F. care, în intervalul 2013-12.05.2014, i-a oferit inculpatului A., suma de 500 euro şi mai multe produse alimentare, folos ilicit în urma căruia inculpatul a pronunţat o hotărâre favorabilă numitei F., în dosarul nr. x/2012 şi, totodată, a promis că va interveni în recursul declarat de către intimaţi în acelaşi dosar, prin influenţarea unui număr de trei judecători din cadrul Tribunalului Suceava, învestiţi cu soluţionarea acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi achitarea pentru trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Deopotrivă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei F. pentru infracţiunea de dare de mită prev.de art. 255 C. pen. anterior (actuala reglementare art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Inculpata F. a fost achitată pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Pentru considerentele ce succed, instanţa de apel apreciază întemeiat motivul de apel al inculpatului A. prin care a criticat soluţia de condamnare dispusă împotriva sa pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Instanţa de apel apreciază în baza materialului probator că se justifică achitarea inculpatului A., trimis în judecată pentru comiterea infracţiun de luare de mită, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Deopotrivă, se face menţiunea că, întrucât în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că a săvârşit infracţiunea de luare de mită în varianta normativă a primirii unor produse alimentare şi a unei sume de bani, iar faţă de acesta se va dispune achitarea, în mod evident, se justifică achitarea inculpatei F. care a fost acuzată de comiterea infracţiunii de dare de mită în varianta normativă corelativă a remiterii acelor bunuri, în baza aceluiaşi temei de drept prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., prin extinderea efectelor apelului promovat de inculpatul A. asupra situaţiei juridice a inculpatei F., care a făcut parte din cadrul procesual şi apărările inculpatului A. îi profită.
În ordinea de idei anterior expusă, a dovedirii inexistenţei infracţiunilor de dare şi luare de mită mai sus descrise, se reţine că, în cursul cercetării judecătoreşti în apel, inculpatul A., la termenul din 08.01.2024, a declarat: (…) În legătură cu acuzaţia de luare de mită precizez că eu am judecat în perioada respectivă două dosare în care parte era F.. Primul proces pe care l-am judecat în perioada 2007-2014 era acela de partaj pe care şi martora EE. avocat l-a apreciat esenţial pentru parte, care avea ca obiect peste 6 ha teren, trei case de locuit cu anexe gospodăreşti şi alte bunuri. Printre altele, acest proces avea ca obiect şi o parcelă de 1300 mp teren. În anul 2008 sau în anul 2009, fratele lui F., UUUUUUUUUU. a prezentat în dosarul de partaj un contract de vânzare cumpărare prin care cumpărase de la primăria comunei Iaslovăţ o suprafaţă de 356 mp teren ce făcea parte din acea parcelă de 1300mp teren, cerând ca acel teren să fie exclus de la masa partajabilă.
Ulterior, F. a formulat o cerere de revizuire, înregistrată sub nr. de dosar x/2012, prin care a invocat, din câte îmi amintesc o hotărâre judecătorească sau un titlu de proprietate vizând suprafaţa de 356 mp teren, ce făcea obiectul dosarului de partaj. În această situaţie, eram învestit, în paralel, cu judecarea situaţiei juridice a acelei parcele, atât pe cale principală în dosarul de revizuire, cât şi pe cale incidentală, aşa cum se stabilise prin hotărâre judecătorească în dosarul de partaj.
Arăt că nu am fost acuzat de vreun act de corupţie în dosarul de partaj extrem de important pentru F., care a fost judecat în perioada 2007-2014, dar sunt acuzat de luare de mită într-un dosar cu un obiect aproape insignifiant în raport cu dosarul de partaj, derivat din acesta şi care privea numai 356 mp teren. Acest teren aparţinuse unei defuncte, VVVVVVVVVV., iar cota dnei. F. era de 1/8, cei 356 mp teren erau situaţi într-o comună şi fuseseră evaluaţi la aproximativ 8500 RON.
Arăt că niciodată de la începutul dosarului de partaj până la dosarul de revizuire, nici în perioada în care le-am judecat în paralel, nu a existat niciun contact între mine şi dna. F., telefonic sau de alt fel.
Prin expertiza informatică a telefonului personal s-a constat că, cel puţin în ultimul an înaintea expertizei, nu fusesem contactat de F., în afara convorbirilor purtate cu aceasta, care fuseseră înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică.
Martora EE., prin declaraţia dată în faţa instanţei de apel, la termenul din 13.12.2023, a arătat: (…) Sunt avocat în Baroul Suceava, iar F. este clienta mea din jurul anului 2003. Dosarul esenţial în care am acordat asistenţă juridică acesteia avea ca obiect un partaj succesoral, cauza a fost finalizată în 2018-2019 şi în cadrul acestui partaj a apărut un act de vânzare-cumpărare între fratele acesteia şi Primăria Iaslovăţ.
Terenul respectiv făcea parte din masa succesorală şi s-a dovedit în final că acel contract fusese întocmit abuziv, existând o hotărâre definitivă şi irevocabilă la acest moment.
Vis-a-vis de acel contract, respectiv anularea sa, cauza având acest obiect a fost repartizată spre judecare domnului A.. Ştiam că este un judecător corect. Încercând să discut cu clienta mea, care era preocupată de această cauză, la un moment dat, a încercat să pună presiune pe mine, în ideea de a discuta cu domnul A. pentru o soluţie favorabilă şi anume să aibă garanţia unei soluţii favorabile.
Îmi amintesc că în acei ani, în birourile judecătorilor puteam intra noi, avocaţii, discutam, lăsam cereri şi chiar şi în situaţia în care aveam contact direct cu domnul judecător A., nu mi-am permis acest lucru, respectiv să mă duc să discut despre dosarul doamnei F., având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, având garanţia că domnul judecător aplică corect dispoziţiile legale.
Într-o anumită zi, ca să scap de insistenţele clientei mele, F., m-am prefăcut că mă duc să discut despre dosarul ei cu domnul judecător A.. Însă, pentru că nu avem intenţia asta şi nu aş fi avut-o vreodată, m-am oprit la toaleta angajaţilor instanţei şi am evitat orice întâlnire de acest gen cu domnul judecător, iar când am ieşit de acolo doar i-am lăsat impresia că am discutat.
Nu ştiu dacă doamna F. îl cunoştea pe domnul A., presupun că dacă îl cunoştea nu insista ca eu să intermediez acea discuţie.
În cazul dosarului de partaj s-a constatat acelaşi aspect, respectiv nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Martora EE., care a reprezentat în calitate de avocat, interesele inculpatei F. în cauzele civile, atât la Judecătoria Rădăuţi, cât şi la Tribunalul Suceava, a afirmat în primă instanţă că inculpata nu i-a comunicat că ar fi remis produse alimentare sau sume de bani inculpatului A., dar a fost întrebată dacă ar putea proceda de asemenea manieră, pentru a obţine o soluţie favorabilă, martora precizând că aceste întrebări erau frecvente din partea persoanelor implicate în procese . Nici din declaraţia martorei dată la urmărire penală nu rezultă că inculpata F. a dat bunuri inculpatului în schimbul cărora să soluţioneze în mod favorabil dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, în care martora era parte . În acest context, va fi luată sub beneficiu de inventar una din afirmaţiile din faza de urmărire penală ale martorei EE. (audiată în calitate de suspect) prin care a arătat că inculpata F. i-a relatat că i-a oferit inculpatului A., în mai multe rânduri, bunuri alimentare şi sume de bani, fără a preciza exact cuantumul .
Acuzaţia adusă inculpaţilor F. şi A. vizează darea şi, respectiv, primirea, în mod direct/nemijlocit, a sumei de 500 euro şi a mai multor produse alimentare, primire de foloase necuvenite în considerarea cărora, ulterior, inculpatul A. ar fi pronunţat o hotărâre favorabilă inculpatei F., în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 2631 din 07.10.2013.
În acest sens, instanţa de apel reiterează acuzaţia formulată de procuror împotriva inculpatului A.: a primit de la inculpata F., suma de 500 euro şi mai multe produse alimentare, folos ilicit în urma căruia inculpatul a pronunţat o hotărâre favorabilă numitei F., în dosarul nr. x/2012.
Aşadar, conform acuzării, primirea de către inculpatul A. a banilor şi a altor foloase a avut drept consecinţă îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu, respectiv pronunţarea unei soluţii, favorabile inculpatei F., în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Rădăuţi prin sentinţa civilă nr. 2631 din data de 07.10.2013.
Or, din procesele-verbale de redare a interceptărilor SMS şi telefonice dintre inculpaţii A. şi F., dintre aceasta din urmă şi F. sau E. reies discuţii legate de înţelegeri pentru întrevederi şi realizarea unei întâlnirii la data de 15.03.2014 - în acest sens fiind procesele-verbale din vol. 7 al d.u.p. - fila x (comunicare telefonică SMS din 14.03.2014 între inculpaţii A. şi F. - Mâine la 10), file x.
Ca atare, se observă că o presupusă întâlnire dintre inculpaţii A. şi F. ar fi avut loc la 15.03.2014, adică ulterior datei de 07.10.2013 când inculpatul A. a pronunţat sentinţa civilă în dosarul nr. x/2012, ceea ce înseamnă că infracţiunile de dare şi luare de mită nu există, în condiţiile în care acuzarea formulată de procuror vizează darea şi luarea, în mod nemijlocit, unei sume de bani şi bunuri cu titlu de mită în scopul pronunţării de către inculpatul A. a unei soluţii favorabile inculpatei F., în cauza respectivă.
Neexistând probe care să dovedească faptul că inculpata F. a interacţionat în mod direct cu inculpatul A. înainte de data de 07.10.2013, când s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2631 (pentru soluţionare, în favoarea sa, inculpata oferind mită confom actului de acuzare), instanţa de apel va lua sub beneficiu de inventar afirmaţia inculpatei ce se regăseşte în procesul-verbal de redare a discuţiei telefonice a acesteia cu o doamnă neidentificată, din data de 19.05.2014, prin care îi aduce la cunoştinţă că i-ar fi remis inculpatului suma de 500 de euro, pentru ca acesta să-i pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Rădăuţi .
Prima instanţă a indicat în cuprinsul sentinţei apelate anumite produse alimentare care ar fi făcut obiectul mitei. Se constată, însă, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, ce constituie mijloacele de probe în care se regăsesc referirile la acestea, fie că ar fi produse ce ar fi fost oferite de E., iar nu de F. (brânză, smântână - fila x d.u.p.), fie reprezintă bunuri pe care inculpata F. doar le enumeră în sensul că urma să le pregătească sau cumpere în vederea întâlnirii cu inculpatul A. neexistând dovada remiterii către acesta (ouă, ciocolată - fila x d.u.p.) ori sunt produse despre care inculpata F. face vorbire după data de 12.05.2014, când procurorul a indicat ca fiind finalul activităţii infracţionale ce formează obiectul prezentei cauze, inculpata fiind preocupată după această dată de pierderea procesului în calea de atac a recursului şi posibilitatea inculpatului A. de "a anula" acea soluţie nefavorabilă inculpatei (de ex., picior de porc - fila x d.u.p.), fie sunt discuţii în care inculpata F. numeşte produse potrivite inculpatului A., în accepţiunea inculpatei, pe care le numeşte în discuţiile cu E. (lapte - fila x d.u.p.).
Întrucât varianta normativă a primirii ca formă de realizare a elementului material al infracţiunii de luare de mită presupune, cu necesitate, remiterea/darea bunurilor ca variantă normativă de realizare a elementului material al infracţiunii de dare de mită (singura situaţie în care aceste infracţiuni sunt corelative), şi inculpata F. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă, este dovedit că incupatul A. nu a comis infracţiunea de luare de mită (pentru considerentele ce preced), Înalta Curte va extinde efectele apelului declarat de inculpatul A. în privinţa inculpatei F., va desfiinţa soluţia de încetare a procesului penal dispusă de prima instanţă pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi va dispune achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. şi faţă de inculpata F., sub aspectul infracţiunii de dare de mită
În continuare, Înalta Curte urmează să evalueze probele prin prisma acuzaţiilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă presupus comise de inculpaţii A., respectiv F., în legătură cu modul de soluţionare a aceleiaşi cauze civile aflate în calea de atac la Tribunalul Suceava, secţia Civilă, care a pronunţat decizia nr. 1010 din 12.05.2014.
Anterior pronunţării deciziei civile menţionate, inculpata F. a transmis mai multe SMS-uri inculpatului A., prin care i-a comunicat numele judecătorilor din completul de recurs al Tribunalului Suceava. În acest sens, este comunicarea telefonică SMS din ziua de 08.02.2014, la ora 13:38:21, prin care la postul telefonic utilizat de A. se recepţionează un SMS de la numărul utilizat de F., astfel:
"WWWWWWWWWW., vizitiu, seserman. am întrebat şi aestea a fost. leam scris amuea."
Ulterior, prin comunicarea telefonică SMS din ziua de 08.02.2014, la ora 16:38:50, la postul telefonic utilizat de A. se recepţionează un SMS de la numărul utilizat de F., astfel:
"Amîndoauă trebue să ese foarte bine. aşa a dat mesaj EE.. vă roagă tare mult. că cît . . . . . . . . . .Dau. Ozi bună vă doresc. sv."
La scurt timp, prin comunicarea telefonică SMS din ziua de 08.02.2014, la ora 17:02:44, de la postul telefonic utilizat de A. se transmite un SMS la numărul utilizat de F., cu conţinutul:
"Nu se poate."
Printr-un alt SMS transmis, inculpata F. menţionează inculpatului A.:
"Trebue să se poată." .
Martorii MMMMMMM., XXXXXXXXXX. şi NNNNNNN. au declarat că inculpatul A. nu a încercat să le influenţeze direct sau indirect pentru a pronunţa o anumită soluţie, relatând că îl cunosc pe inculpat doar din hotărârile pronunţate de acesta .
În data de 11.02.2014, inculpata F. îi transmite inculpatului A. mai multe mesaje în care îşi exprimă intenţia de a discuta cu acesta .
De asemenea, în data de 04.03.2014 inculpata F. îi trimite un SMS inculpatului A. în care îi solicită o întrevedere, magistratul precizându-i acesteia că este plecat spre Bucureşti şi că se întoarce "săptămâna viitoare", iar în data de 14.03.2014 acesta îi transmite să vină la el "mâine la 10" .
Potrivit comunicării SMS din data de 15.03.2014 ora11.57, inculpata F. îi transmite martorei EE., avocat, următoarele: "Bună ziua am mers la baba (judecătorul A. - menţiune rechizitoriu) şi a spus să treceţi pe la ea. că amu e venit. şi vorbea cu ea. şi el ne spune după acea. Cu mine să stau liniştită a spus" .
Chiar dacă acest mesaj reliefează că inculpatul A. i-a dat asigurări inculpatei F. în privinţa dosarului nr. x/2012, aflat la acel moment pe rolul Tribunalului Suceava, nu se probează existenţa verbului regens al laturii obiective a infracţiunilor de cumpărare şi trafic de influenţă.
Potrivit procesului-verbal de transcriere a convorbirii telefonice din data de 26.03.2014 ora 17:26.27, inculpata F. îi precizează martorei EE. să treacă pe la inculpatul A. şi că a vrut să îi ducă "ouăle pe de Paşti şi nu o vrut să ieie niciu ou până nu vede…şi că … o zis să stau fără grijă …baba…" .
În data de 08.05.2014, ora 15:00, inculpata F. îi trimite un SMS inculpatului A. în care îi aminteşte că pe 12.05.2014 are loc termen, în dosarul x/2012 de la Tribunalul Suceava şi că " (...) pote e bine aşi vrea să fie" .
Tribunalul Suceava, secţia Civilă a pronunţat în cauză decizia nr. 1010 din 12.05.2014, prin care s-au admis recursurile intimaţilor împotriva încheierii din data de 15.11.2012 şi a sentinţei civile nr. 2631 din 07.10.2013, pronunţate de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul x/2012, intimată fiind revizuenta F.. De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a schimbat în totalitate sentinţa nr. 2631/2012 a Judecătoriei Rădăuţi, respingându-se ca inadmisibilă cererea de revizuire.
La aceeaşi dată de 12.05.2014, inculpata F. transmite un SMS inculpatului A. în care îi spune că a pierdut procesul şi dacă se pot întâlni a doua zi, inculpatul stabilind întâlnirea pentru "ora 5".
Înalta Curte constată că singura probă, constând în transcrierea convorbirilor telefonice prin care inculpata F. precizează interlocutorilor săi că a remis produse alimentare inculpatului A., nu poate fundamenta o soluţie de condamnare întrucât nu se coroborează cu alte probe care să confirme varianta normativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunilor de cumpărare şi trafic de influenţă.
Aşadar, pornind de la acuzaţia adusă prin rechizitoriu, se constată că nu există probe în sensul că inculpata F. a remis produse alimentare inculpatului A. pentru ca acesta să-şi trafice influenţa la judecătorii de la Tribunalul Suceava unde se judeca recursul în care inculpata era parte, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile acesteia. Singura probă o constituie afirmaţiile inculpatei care se regăsesc în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de aceasta. Mai mult, deşi în rechizitoriu se susţine că inculpata a remis suma de 500 de euro inculpatului A., chiar inculpata F. a arătat repetat, în convorbirile telefonice, că inculpatul nu a primit acea sumă de bani.
Instanţa de apel apreciază că probatoriul administrat nu face dovada acuzaţiilor aduse, nici chiar prin raportare la conţinutul procesului-verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpatele Z. şi G., din data de 12.05.2014, în care acestea discută despre faptul că inculpata F. a pierdut procesul de revizuire de la Tribunalul Suceava şi că i-a dat judecătorului cinci ouă negre (n.n. în limbajul codificat identificat de procuror având semnificaţia a 500 de euro), "porci bătrâni şi un cocoş…", fiindcă faptul remiterii şi cel al primirii nu sunt probate.
În discuţia telefonică din data de 13.05.2014 ora 16:11.01, inculpata Z. spune inculpatei F.:
"el doară nu-ţi lua atâta dacă vedea că nu-i bine" . Acest probatoriu nu este, însă, de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie, fiindcă relevă exclusiv afirmaţii privind tipuri de produse alimentare şi băuturi alcoolice pe care interlocutoarele le considerau potrivite a fi remise inculpatului A..
Nici prima instanţă nu a reţinut că inculpatul A. ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpata F. în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu în favoarea acesteia.
Înalta Curte observă că, deşi perioada infracţională este stabilită de procuror ca fiind între 2013-12.05.2014, prin rechizitoriu s-au indicat ca probe, în acuzarea inculpaţilor F. şi A., procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpata F. atât cu inculpata E., din datele de 13.05.2014 şi 28.05.2014, cât şi cu inculpata Z., din data de 15.05.2014, şi care ilustrează interesul inculpatei F. de a lua legătura cu inculpatul A. pentru a stabili un nou demers prin care să "anuleze" soluţia defavorabilă pronunţată în recurs de Tribunalul Suceava Or, această chestiune de interes pentru inculpată excede obiectului acuzaţiei în prezenta cauză. Ca atare, împrejurarea că inculpata F. enunţă anumite produse alimentare (ciocolată, sticlă de rachiu, ouă, picior de porc) despre care a afirmat că urma să le pregătească inculpatului A. nu dovedeşte comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi, respectiv, cumpărare de influenţă ce formează obiectul prezentei judecăţi.
Pentru motivele prezentate în cele ce preced, Înalta Curte consideră neîntemeiate motivele de apel susţinute de procuror prin care a invocat greşita achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi a inculpatei F. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.
*
Prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului A., care în intervalul martie- aprilie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit iniţial produse alimentare iar, ulterior, suma de 1000 euro, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuţi, pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei G., în dosarul nr. x/2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a arătat că fapta inculpatei G. care, în intervalul martie - aprilie 2014, a oferit inculpatului A. produse alimentare iar, ulterior, suma de 1000 euro, în schimbul promisiunii că acesta va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuţi, pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei G., în dosarul nr. x/2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatei Z. care a sprijinit şi a intermediat oferirea de către inculpata G. inculpatului A., în intervalul martie- aprilie 2014, produse alimentare iar, ulterior, suma de 1000 euro, în schimbul promisiunii că acesta va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuţi, pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatei G., în dosarul nr. x/2012, s-a considerat de procuror că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Prima instanta a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influentă în formă continuată, prev. prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
(inculpatele fiind decedate, prima instanţă a încetat procesul penal în ceea ce le priveşte).
Pentru argumentele care vor fi dezvoltate în continuare, instanţa de apel consideră că este neîntemeiat motivul de apel al parchetului prin care a criticat soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul A. trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă, descrisă mai sus.
Dosarul nr. x/2012 a fost înregistrat în data de 01.08.2012, pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, având ca obiect revendicare, reclamanţii fiind YYYYYYYYYY. (fiul inculpatei G.) şi G., iar pârâţi ZZZZZZZZZZ. şi AAAAAAAAAAA., dosarul fiind repartizat Completului C2 CGO (judecător ZZZZZZZ.) - filele x d.u.p.
Din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 17.03.2014, ora 08:16.52, dintre inculpatul A. şi inculpata Z., reiese că aceasta din urmă îi solicită inculpatului o întâlnire la care să vină şi inculpata G.:
A.: Alo?
Z.: Bună ziua! Domnu’... Doamna-i la mine. Să vin la dumneavoastră? Că pe 24 mai are o discotecă, (proces - menţiune rechizitoriu) doamna G. care e cu băiatul în Anglia.
A.: Da, da.
Z.: Când să vin la dumneavoastră? C-am vrut să merg azi, da’ zic na, aţi venit de pe drum, că... c-aţi fost la Bucureşti.
A.: Da, da, da. Eu azi şi mâine încă sunt mai ocupat. Cam de miercuri încolo când puteţi… numai’…
Z.: Miercuri la ora opt jumate-s la dumneavoastră, să ştiţi, cu doamna G..
A.: Bun, bun, bun.
Z.: Şi să ieie toate actele şi vin la dumneavoastră miercuri dimineaţă.
A.: În regulă, în regulă, da, da.
Z.: Mii de scuze că v-am sunat de vreo 3 - 4 ori şi zic poate dormeaţi şi nu ştiu ce.
A.: Nu-i problemă. Nu, nu, nu, da’ eu.
Z.: Înseamnă că la opt jumate miercurea să ştiţi că suntem la dumneavoastră domnu’."
Cu privire la această întâlnire, în data de 19.03.2014, ora 22:31.14, inculpata Z. susţine o discuţie telefonică cu BBBBBBBBBBB., ocazie cu care îi precizează acesteia că în acea zi a fost la inculpatul A. cu inculpata G. şi i-a dus acestuia mai multe produse alimentare (35 ouă, miere de albine) - filele x d.u.p.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că nu există o altă probă cu care cea anterioară să se coroboreze şi din care să rezulte că inculpata G. a remis şi, pe de altă parte, inculpatul A. a primit 35 de ouă şi miere de albine, în scopul infracţional indicat de procuror în acuzarea celor doi inculpaţi.
Conform procesului-verbal de redare a discuţiei telefonice din data de 30.03.2014, ora 20:06.55, între inculpata G. şi inculpata Z. are loc următorul dialog:
Z.: Amu vedem când trebuie să mergem la babă, când ne-a spune el.
G.: Da, da, cred că.
Z.: El o spus că dacă mai trebuie ceva de completat, îmi dă mie telefon, dar eu am să-l sun, că după ce am mers cu asta de la Frătăuţi, am să-l sun dacă mai trebuie ceva şi cât îi în regulă şi când să venim la el.
G.: Îi duc... zece ouă negre (o mie de euro - menţiune rechizitoriu).
Z.: Da, na, de văzut ce-i. Nu ţi le ia, ascultă ce-ţi spun eu, dar na, ne facem obrazul, ştii?" .
Din aceast dialog reiese că oferta inculpatei G. nu a ajuns la inculpatul A. nici direct, nici indirect.
De altfel, acuzaţia adusă inculpatei G. este cea de săvârşire a infracţiunii de cumpărare de influenţă prin remiterea unei sume de bani, nu prin ofertă de foloase.
Ulterior, potrivit procesului-verbal de redare a discuţiei din ziua de 11.04.2014, ora 11:19.45, inculpata Z. îi solicită o nouă întâlnire inculpatului A. la care să vină cu inculpata G., deoarece aceasta "are termen pe 30", judecătorul confirmându-i întâlnirea pentru data de 16.04.2014 .
În aceeaşi zi, conform procesului-verbal de transcriere a dialogului telefonic, la orele 11:26.12, inculpata Z. o sună pe inculpata G. şi îi comunică acesteia că a discutat cu inculpatul A. pentru a se întâlni toţi trei, în data de 16.04.2014, discuţia purtându-se astfel:
Z.: Alo G., am vorbit cu baba (judecătorul A. - menţiune rechizitoriu).
G.: Şi?
Z.: M-o interesat asta de la Frătăuţi (BBBBBBBBBBB. - menţiune rechizitoriu), că ieri o fost la mine şi i-am spus când venim cu doamna de la Frătăuţi sau cu doamna G. şi o zis că luni nu este în Rădăuţi şi marţi să vin cu Frătăuţiul şi miercuri să vin cu tine, na.
G.: Na, bine. (…)
Z.: Şi tu nu-i aduci nimica, tu... ai zece ouă acelea (o mie de euro - menţiune rechizitoriu) şi gata, dar miercuri o zis să vin cu tine, na sau mergi tu singură, na dacă nu vrei să merg cu tine, mergi numai tu.
G.: Bine .
Potrivit procesului-verbal de redate a convorbirii telefonice din data de 15.04.2014, ora 09:55.16, inculpata Z. o apelează telefonic pe inculpata G., spunându-i acesteia că este la domiciliul inculpatului A., context în care se indică numărul dosarului de interes pentru inculpata G. şi data când acesta are termen - 30.04.2014, iar inculpata Z. îi transmite inculpatei G. că a doua zi la orele 8:30-09:00 trebuie să se întâlnească cu inculpatul .
Din procesul-verbal de redare a discuţiei telefonice din data de 28.04.2014, ora 16:39.29, reiese următorul dialog dintre inculpata Z. şi inculpata G.:
(…) Z.: Atuncea... îi dau telefon şi îi spun că pe 30 vii la proces, nu? Să-i dau la babă (judecătorul A. - menţiune rechizitoriu) tel.
G.: Da. Da doară el ştie, că am vorbit atuncea doară clar.
Z.: Da? Dar totuşi, să-i aduc aminte. Şi pe 30 vii, nu? Stai, când cade? Marţi? Miercuri, acuma!
G.: Miercuri, da (…).
Z.: Bun na, păi atuncea te aştept pe 30, na!
G.: Na, dar o zis băiatu că... " Mami, mata poţi să nu mai meri, îs puşi doi avocaţi în caz, dă-i încolo!" (…).
Z.: Na, că... dacă nu... dacă mă duc mâine la Grăniceşti şi nu... că dorm acolo... dar poate vin, să vii miercuri. Dacă nu... nu mai ne întâlnim, ştii? (…)
G.: Da, dar doară el ştie.
Z.: Dar dacă nu, vii tu la proces, na.
G.: Dar eu cred că el ştie.
Z.: Apăi nici nu-i mai dau telefon atunci.
G.: Da, da, el ştie. Dacă pot, mă duc.
Z.: Doară nu... na, a fost domn cu dânsul, bine c-o făcut, o luat... na.
G.: Dacă pot, mă duc şi dacă nu, nu.
Z.: Da, dar... na, totuşi, ă... mă gândesc că.
G.: Băiatu mi-o zis:
"- Dacă ţi-i mai bine, mergi, dacă nu, să nu, să nu te duci!
Z.: Aha. Na, dar eu zic că ar fi bine să vii.
G.: Ă?
Z.: Ar fi bine să vii aşa bolnavă cum eşti, că dacă îi dat cinci ouă lu… negre (500 euro - menţiune rechizitoriu) ... să te vadă acolo şi.
G.: Dar ce? El nu ştie? Doară ştie el ceva.
Z.: Ştie dar hai, să vii, no! .
Despre remiterea unei sume de bani inculpatului A. din partea inculpatei G. se face vorbire în convorbirea telefonică din 06.05.2014, dintre aceasta din urmă şi inculpata Z., aşa cum s-a consemnat în procesul-verbal de transcriere.
G.: Dar ea nu ştie că eu încă nu am rezolvat nimica şi-am dat o... o . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .o mie cinci sute de euro? (…)
Z.: Na, acuma prin iunie până pe 25 să mergem iară la baba să-i spunem tăt ce s-o întâmplat, ca să fie prin iunie, să fie curat.
G.: Da, că o cerut EE. nu amânare mare, ştii?
Z.: Ce a spus?
G.: Ca să nu ne amâne mult ca şi acela, ne-am judecat ani de zile.
Z.: Da, da, da, apăi nu, apăi na, la babă cinci ouă i-ai dat... apăi înainte nu ştiu ce şi amu mergem cam pe 23, ca să fie el la aşa şi cu EE. împreună, doară el o spus şi CCCCCCCCCCC. rămâne ca o frunză pe apă.
G.: Da. "
În convorbirea telefonică din data de 12.05.2014, inculpata G. îşi arată nemulţumirea faţă de inculpata Z. cu privire la faptul că, deşi i-a dat inculpatului A. sume de bani acesta nu a ajutat-o cu nimic .
Faţă de conţinutul convorbirilor telefonice de mai sus, instanţa de apel constată că acestea relevă anumite elemente factuale care însă nu sunt susţinute de conţinutul altor mijloace de probă pentru a dovedi fără tăgadă existenţa infracţiunii de trafic de influenţă de care a fost acuzat inculpatul A..
În aceste coordonate, se redă depoziţia martorei EE., avocat în cadrul Baroului Suceava:"Înainte de sărbătorile anului 2013, la recomandarea unui client mai vechi, am fost contactată de către YYYYYYYYYY.. Mi-a comunicat că lucrează în afara ţării, că avea pe rol un dosar civil în care avea calitatea de reclamant. Dosarul privea revendicarea unui imobil şi radiere/intabulare carte funciară.
După un timp am căzut de acord cu acesta să-l reprezint în instanţă şi am încheiat un contract de asistenţă juridică.
YYYYYYYYYY. mi-a comunicat că urmează să plece din nou în străinătate, iar pe parcursul desfăşurării procesului, pentru cheltuielile curente, urma să discut cu mama acestuia, G.. M-a asigurat că va trimite banii aferenţi acestor cheltuieli, mamei sale care, la rândul ei, mi le va achita.
Cu G. m-am întâlnit de la al doilea termen, de la semnarea contractului de asistenţă juridică. Menţionez că, G. niciodată nu mi-a comunicat că ar fi intervenit pe lângă judecătorul investit cu soluţionarea cauzei, dar într-o discuţie ulterioară pe care am avut-o cu F., aceasta mi-a comunicat că a intervenit şi pentru G., tot la judecătorul A.; nu mai reţin ce anume a relatat că a oferit acestuia pentru a obţine o sentinţă favorabilă numitei G..
Cu excepţia faptului că ştiam despre Z. faptul că era rudă sau prietenă cu cineva din familia judecătorului A., despre aceasta din urmă nu cunosc alte date" .
Însă, din niciun mijloc de probă nu rezultă că inculpata G. a discutat cu inculpata F.. De altfel, prin acuzaţia formulată, procurorul a arătat că inculpata G. ar fi fost sprijintă în activitatea ilicită de inculpata Z..
Martorul ZZZZZZZ., judecător în cauza nr. 4427/285/2012 a Judecătoriei Rădăuţi, a declarat că inculpatul A. nu a exercitat nicio acţiune de intervenţie pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă fiului inculpatei G. (YYYYYYYYYY.) - filele x d.u.p.
Pentru considerentele anterior expuse, instanţa de apel constată că soluţia de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă mai sus analizată este legală şi temeinică, condiţii în care este nefondat motivul de apel al procurorului prin care a criticat această soluţie.
*
Măsuri asiguratorii, măsuri preventive, cheltuieli judiciare
Înalta Curte reţine că, prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., a fost instituit sechestrul asigurator asupra sumei de 3810 euro, ridicată de la inculpatul A. cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, în scopul confiscării speciale sau al confiscării extinse.
Prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei a fost instituit, în baza art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., sechestrul asigurator asupra sumelor de 8.000 RON şi 1.000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului B., pentru a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor sume de bani, organele de urmărire penală apreciind că pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse.
Prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 04.07.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei s-a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, instituirea sechestrului asupra sumelor de bani, în RON şi valută, prezente şi viitoare, din mai multe conturi bancare, deschise pe numele inculpatului B. şi inculpatei S.C. AA. AA. S.R.L., la mai multe unităţi bancare, individualizate în ordonanţa procurorului. Măsura a fost instituită în vederea evitării înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
În primă instanţă, prin încheierea nr. 42 din 05 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 a fost instituită poprirea asiguratorie asupra contului x deschis la SS., deţinut de inculpatul B. până la concurenţa sumei de 4.000.000 RON şi 60.000 euro (raportat la prejudiciul identificat în actul de sesizare) şi a fost ridicată măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa din 04.07.2014 asupra conturilor inculpatului B..
Prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., a fost instituit sechestrul asigurator asupra sumelor de 11.250 euro şi 1000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului I.. Scopul măsurii l-a reprezentat evitarea ascunderii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse.
Prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei a fost instituit sechestrul asigurator asupra suprafeţelor de teren (în total 426.700 mp), intrate în proprietatea inculpatului B., în baza sentinţelor emise de inculpatul A., în scopul evitării sustragerii bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, prev. de art. 112 lit. e) C. pen.
În privinţa acestei măsuri asiguratorii, prin încheierea nr. 167 din 06 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014, a fost ridicată măsura sechestrului asigurător asupra suprafeţelor de teren intrate în proprietatea inculpatului B. în baza sentinţelor civile emise de către inculpatul A., indicate în ordonanţa anterior menţionată, fiind luată măsura popririi asiguratorii asupra sumei de 6.301.308 RON consemnată la FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava de TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi, cu destinaţia contravaloare cauţiune în dosar x/2014, conform recipisei de consemnare nr. x, cât şi asupra sumei de 10.000.000 RON consemnată la FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava de SC. UU. S.R.L. cu sediul în Rădăuţi, cu destinaţia sumă la dispoziţia instanţei dosar x/2014, conform recipisei de consemnare nr. x/1.
Prin ordonanţa nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.., aplicarea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în municipiul Rădăuţi, strada x nr. 67, judeţul Suceava.
Prima instanţă, prin sentinţa pronunţată în cauză, a dispus menţinerea sechestrului asigurător dispus prin încheierea penală 167 din 06.09.2021 pronunţată în dosarul x/2014 asupra sumei de 3810 euro ridicată cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului A..
Totodată, a dispus conform art. 404 C. proc. pen.. rap. la art. 249 şi urm C. proc. pen.., ridicarea măsurilor asigurătorii:
1.dispuse prin încheierea 42/05.03.2021 pronunţată în dosar x/2014, respectiv poprirea asigurătorie asupra contului x deschis la SS., titular B. până la concurenţa sumei de 4.000.000 RON şi 60.000 euro;
2. dispuse prin ordonanţa din 04.07.2014 asupra conturilor inculpatei S.C. AA. AA. S.R.L.;
3. dispuse prin încheierea penală nr. 167 din 06.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2014
*asupra sumei de 11250 euro şi 1000 USD ridicată cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului I.;
* asupra imobilului situat în Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67 compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp; magazie în suprafaţă de 21,71 mp şi magazie în suprafaţă de51,32 mp înscris în CF x din 2006;
* asupra sumei de 6.301.308 RON consemnată de către TT. cu destinaţia contravaloare cauţiune conform recipisei de consemnare nr. x;
* asupra sumei de 10.000.000 RON consemnată de către S.C. UU. S.R.L. cu destinaţia sumă la dispoziţia instanţei, conform recipisei de consemnare nr. x/1.
În apel, prin încheierea din data de 18.10.2023, s-a dispus:
Menţine măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumei de 3.810 euro ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la domiciliul inculpatului A..
Ridică măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumelor de 8.000 RON şi 1.000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului B..
Menţine dispoziţia de ridicare a măsurii popririi asiguratorii dispuse prin încheierea nr. 42 din 05.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014, asupra contului x deschis la SS., deţinut de inculpatul B. până la concurenţa sumei de 4.000.000 RON şi 60.000 euro.
Menţine dispoziţia de ridicare a măsurii sechestrului asigurator dispus în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumelor de 11.250 euro şi 1000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului I..
Menţine dispoziţia de ridicare a măsurii popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 6.301.308 RON consemnată de către TT. - Sucursala Rădăuţi cu destinaţia contravaloare cauţiune, conform recipisei de consemnare nr. x/1.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prin decizia penală nr. 77 din 06.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2023 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023 cu privire la inculpaţii I., B. şi intimata TT.-Sucursala Rădăuti (fosta V. SRL).
De asemenea, în apel, prin încheierea din 18.10.2023, s-a menţinut dispoziţia de ridicare a măsurilor asiguratorii dispuse în cursul urmării penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 04.07.2014 asupra conturilor inculpatei S.C. AA. AA. S.R.L..
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prin decizia penală nr. 84 din 20.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2023 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, privind pe S.C. AA. S.R.L..
Prin încheierea din 08.01.2024, instanţa de apel a admis cererea formulată de şi a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii din 18.10.2023 în sensul menţionării denumirii corecte a inculpatei persoane juridice ca fiind S.C. AA..
Totodată, instanţa de apel, prin încheierea din 01.11.2023, a dispus:
Menţine dispoziţia de ridicare a măsurii popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală nr. 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 10.000.000 RON, consemnată la FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava de către S.C. UU. S.R.L., cu destinaţia sumă la dispoziţia instanţei conform recipisei de consemnare nr. x/1.
Menţine dispoziţia de ridicare a măsurii sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa nr. 353/P/2023 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei asupra imobilului situat în Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67, compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp, magazie în suprafaţă de 21,71 mp şi magazie în suprafaţă de 51,32 mp - înscris în CF x din 2006.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prin decizia penală nr. 88 din 11.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2023, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023.
Având în vedere temeiurile de drept care fundamentează soluţiile de achitare dispuse faţă de inculpatul A. şi că prejudiciul corespunzător infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă vizând imobilul din str. x 67, Rădăuţi) pentru care se va dispune încetarea procesului pe motiv de prescripţie a răspunderii penale, a fost acoperit prin acţiunile derulate în instanţa civilă, Înalta Curte va ridica măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014, asupra sumei de 3810 euro ridicată de la inculpatul A., cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.
Înalta Curte va constata că, în cauză, iniţial, în faza urmăririi penale, inculpaţii B., I., R. şi A. au fost reţinuţi, arestaţi preventiv şi arestaţi la domiciliu, după cum urmează: inculpatul B. în perioada 23 iunie 2014 - 02 iulie 2015, inculpatul I. în perioada 23 iunie 2014 - 02 iulie 2015, inculpatul R. în perioada 11 septembrie 2014 -16 iunie 2015 şi inculpatul A. în perioada 22 iunie 2014 - 02 iulie 2015.
Măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale faţă de inculpaţii menţionaţi s-au fundamentat pe probele administrate în cauză până la momentul dispunerii acestora, mijloace de probe din care a rezultat existenţa unor indicii temeinice care au conturat presupunerea rezonabilă că inculpaţii erau implicaţi în activităţile infracţionale pentru care erau cercetaţi, fiind, totodată, necesare respectivele măsuri în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Este de menţionat în acest sens că procesul penal presupune o evoluţie a probatoriului cu fiecare fază procesuală parcursă şi finalizată, astfel că ceea ce este atestat probator la un anumit moment procesual poate a fi contestat eficient sau probat suplimentar la un moment ulterior sau într-o etapă procesuală următoare. Consecinţa modificării cantitative ori calitative a probatoriului, ca urmare a evoluţiei procesual penale, se va observa sau va radia şi asupra necesităţii ori proporţionalităţii măsurii preventive, fără ca temeiul de fapt ori de drept anterior, iniţial, să devină nejustificat, lipsit de consistenţă ori nelegal.
Referitor la legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive dispuse faţă de inculpaţii mai sus nominalizaţi, se constată că acestea s-au impus şi s-au fundamentat pe un ansamblu probator care a suferit modificări de substanţă în momentul în care a ajuns în procedura camerei preliminare, adică la o dată ulterioară celei la care inculpaţii au fost puşi în libertate, fiind excluse probe ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate începând cu anul 2016, respectiv Decizia nr. 51/2016, Decizia nr. 302/2017 şi Decizia nr. 91/2018.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16.02.2016 (publicată în M. Of. nr. 190 din 14 martie 2016), a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., este neconstituţională.
Ca atare, în procedura camerei preliminare, s-a evaluat legalitatea punerii în executare de către SRI a mandatelor de supraveghere tehnică, efectuate cu aparatura tehnică pusă la dispoziţie de către Serviciul Român de Informaţii, şi s-a constatat că interceptarea în mediul ambiental are legătură cu procedeul probatoriu şi cu calitatea probelor astfel obţinute, ceea ce constituia chiar activitatea vizată de Curtea Constituţională prin decizia nr. 51/2016 (parag. 34).
În ceea ce priveşte consecinţele acestor încălcări, s-a reţinut că încălcarea normelor procedurale ce reglementează competenţa de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică este sancţionată cu nulitatea absolută, având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4.05.2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017), unele probe fiind excluse.
De asemenea, s-a constatat nulitatea absolută cu privire la măsurile de supraveghere tehnică efectuate de către Serviciul Român de Informaţii, în baza mandatelor emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României, având în vedere incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 91 din 28 februarie 2018 (publicată în M. Of. nr. 348 din 20 aprilie 2018), prin care s-a statuat că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români" cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, este neconstituţională.
Astfel, prin încheierea nr. 638 din 19.12.2019 a ICCJ - Completul de 2 judecători, pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a constatat nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică, respectiv a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental, efectuate cu aparatura tehnică pusă la dispoziţie de către Serviciul Român de Informaţii, dispuse în baza: încheierii nr. 16 din 23.01.2014, şi a autorizaţiei nr. x din 23.01.2014, încheierii nr. 33 din 07.02.2014 şi mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 07.02.2014, încheierii nr. 48 din 06.03.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 06.03.2014, încheierii nr. 57 din 18.03.2014, şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 18.03.2014, încheierii nr. 61 din 21.03.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 21.03.2014, încheierii nr. 81 din 03.04.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 03.04.2014, încheierii nr. 96 din 15.04.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 15.04.2014, încheierii nr. 109 din 29.04.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 29.04.2014, încheierii nr. 144 din 05.06.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 05.06.2014, încheierii nr. 210 din 09.09.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 09.09.2014, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi a ordonanţei nr. 353/P/2013 din 22.05.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi a autorizaţiei nr. x din 22.05.2014, confirmate prin încheieriea nr. 134 din 23.05.2014 şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. x din 23.05.2014, emise de de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi a celor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională nr. x din 15.02.2013, nr. x din 14.08.2013, nr. x din 05.11.2013 emise de ÎCCJ.
În baza art. 102 alin. (2)-(3) C. proc. pen., au fost excluse din materialul probator datele obţinute prin procedeele probatorii menţionate, respectiv notele de redare de către SRI - UM 0822 Suceava, procesele-verbale şi planşele fotografice, obţinute în baza mandatelor menţionate şi suporţii optici aferenţi.
În plus, pe parcursul cercetării judecătoreşti, au fost readministrate probe şi administrate probe noi, în condiţii de oralitate, publicitate şi contradictorialitate, astfel că probatoriul a cunoscut o evoluţie dinamică, iar, în final, aşa cum rezultă din dezvoltările anterioare, s-a apreciat că acesta nu este de natură să răstoarne în toate cazurile prezumţia de nevinovăţie.
Constatarea finală asupra temeiniciei fondului acuzaţiilor aduse inculpaţilor A., B., I. şi R. este distinctă şi fără legătură cu necesitatea luării sau menţinerii ori înlocuirii măsurilor preventive din cursul procesului penal.
Aşadar, simpla împrejurare că, în cauză, sunt pronunţate soluţii de achitare a inculpaţilor, indiferent de temeiul de drept pe care se fundamentează, nu conduce automat la concluzia că măsurile preventive luate şi menţinute pe parcursul procedurii judiciare sunt nelegale.
În privinţa măsurilor preventive dispuse pe parcursul instrumentării unei cauze penale, judecătorul nu este chemat să răspundă asupra unor chestiuni cu caracter decisiv pentru hotărârea finală.
În luarea unei decizii referitoare la arestarea preventivă/arestul la domiciliu sau a altor decizii de acest fel, premergătoare judecăţii în fond, judecătorul evaluează sumar datele disponibile pentru a aprecia dacă se impune privarea de libertate a acuzatului pe toată durata procesului sau numai pentru o perioadă limitată în timp.
Caracterul provizoriu al măsurilor dispuse poate justifica chiar o reapreciere a probelor administrate şi dezbătute la termenele anterioare, soluţiile pronunţate în această materie neavând legătură directă cu decizia finală a procesului.
Prin urmare, pronunţarea unei soluţii de achitare nu atrage nelegalitatea măsurilor preventive, a căror justificare este aceea de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, în condiţiile în care judecătorul, la momentul dispunerii acestora, are în vedere mijloacele de probă existente la dosar, fără să-i fie imputabilă modificarea lor generată atât de dinamica procesului penal, cât şi de deciziile altor autorităţi, care însă au efecte directe şi obligatorii asupra prevederilor care reglementează diferite instituţii procesual penale.
Cât priveşte cheltuielile judiciare avansate de stat, se observă mai întâi că, prin sentinţa apelată, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. şi, ca atare, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 30.000 RON. Dar, apelul inculpatului A. prin care a criticat greşita sa condamnare pentru luare de mită va fi admis, instanţa de apel apreciind că se impune achitarea inculpatului pentru considerentele ce preced, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, nu mai există temeiul obligării inculpatului A. la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, dispusă prin sentinţa atacată.
În apelul parchetului, Înalta Curte va dispune, însă, încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. (care a solicitat continuarea procesului penal) pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă vizând imobilul din str. x 67, Rădăuţi), în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
În aceste condiţii, în baza art. 275 pct. 3 lit. b) teza a II a C. proc. pen.., inculpatul A., va fi obligat la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, aferente fazei urmăririi penale şi ocazionate de judecarea în primă instanţă a acestei infracţiuni.
Dat fiind că, faţă de inculpatul B., care a solicitat continuarea procesului penal, se va dispune încetarea procesului penal pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă vizând imobilul din str. x 67, Rădăuţi) şi infracţiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fostă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, faptă în legătură cu imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 4.6 din rechizitoriu), în baza art. 275 pct. 3 lit. b) teza a II a C. proc. pen.., va fi obligat la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, aferente fazei urmăririi penale şi ocazionate de judecarea în primă instanţă a acestor infracţiuni.
Totodată, în baza art. 275 pct. 3 lit. b) teza a II a C. proc. pen.., va fi obligată inculpata S.C. AA., la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, aferente fazei urmăririi penale şi ocazionate de judecarea în primă instanţă a infracţiunii de spălarea banilor prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fostă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, faptă în legătură cu imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 13.1 din rechizitoriu).
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul declarării apelului cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins apelul.
Ca atare, inculpata H. va fi obligată la plata sumei de 300 RON, iar părţile civile II. şi HH., la plata a câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, deoarece pentru motivele prezentate în cuprinsul acestei hotărâri, apelurile lor vor fi respinse.
Cheltuielile judiciare ocazionate de apelurile procurorului şi inculpatului A. vor rămâne în sarcina statului, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., dat fiind că acestea vor fi admise în limitele mai sus arătate.
Pentru considerentele expuse, ţinând cont de dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte, va admite apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 13 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014.
În temeiul art. 419 C. proc. pen. va extinde efectele apelului declarat de inculpatul A. asupra inculpatei F. trimisă în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (actual art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000) - faptă descrisă la pct. 9.1 din rechizitoriu.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată, şi, rejudecând:
În majoritate:
Va menţine soluţiile de achitare dispuse, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., faţă de inculpata D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapte în legătură cu sejurul la U., Mamaia, descrisă după caz, la pct. 5.2, 1.3, pct. 4.4 din rechizitoriu).
În unanimitate:
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă în legătură cu inculpata F., descrisă la pct. 1.5 rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va achita pe inculpata F. pentru infracţiunea de dare de mită prev.de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (art. 255 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000) - faptă descrisă la pct. 9.1 rechizitoriu.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă vizând imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 1.1 din rechizitoriu).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă vizând imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 4.2 din rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fostă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, faptă în legătură cu imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 4.6 din rechizitoriu).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpata S.C. AA. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fostă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, faptă în legătură cu imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 13.1 din rechizitoriu).
II. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi) declarat împotriva aceleiaşi sentinţe şi încheierii de şedinţă din data de 08 mai 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, şi va desfiinţa încheierea numai în ceea ce priveşte greşita respingere a cererii de introducere în cauză a persoanei interesate TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi).
III. În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata H. şi părţile civile II. şi HH. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
IV. Va respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă a S.C. W. S.R.L. îndreptată împotriva inculpaţilor B. şi S.C. AA..
V. Va ridica măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumei de 3810 euro ridicată de la inculpatul A. cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.
Va constata că, prin încheierea din 18.10.2023, definitivă prin decizia penală nr. 77 din 06.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători au fost ridicate:
- măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumelor de 8.000 RON şi 1.000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului B.
- măsura popririi asiguratorii dispuse prin încheierea nr. 42 din 05.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014, asupra contului x deschis la SS., deţinut de inculpatul B. până la concurenţa sumei de 4.000.000 RON şi 60.000 euro;
- măsura sechestrului asigurator dispus în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumelor de 11.250 euro şi 1000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului I.;
- măsura popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 6.301.308 RON consemnată de către TT. - Sucursala Rădăuţi cu destinaţia contravaloare cauţiune, conform recipisei de consemnare nr. x/1.
Va constata că, prin încheierea din 18.10.2023, definitivă prin decizia penală nr. 84 din 20.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători s-au ridicat măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmării penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 04.07.2014 asupra conturilor inculpatei S.C. AA..
Va constata că, prin încheierea din 01.11.2023, definitivă prin decizia penală nr. 88 din 11.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători au fost ridicate:
- măsura popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală nr. 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 10.000.000 RON, consemnată la FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava de către S.C. UU. S.R.L., cu destinaţia sumă la dispoziţia instanţei conform recipisei de consemnare nr. x;
- măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa nr. 353/P/2023 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei asupra imobilului situat în Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67, compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp, magazie în suprafaţă de 21,71 mp şi magazie în suprafaţă de 51,32 mp - înscris în CF x din 2006.
Va constata că inculpaţii B., I., R. şi A. au fost reţinuţi, arestaţi preventiv şi arestaţi la domiciliu, după cum urmează: inculpatul B. în perioada 23 iunie 2014 - 02 iulie 2015, inculpatul I. în perioada 23 iunie 2014 - 02 iulie 2015, inculpatul R. în perioada 11 septembrie 2014 -16 iunie 2015 şi inculpatul A. în perioada 22 iunie 2014 - 02 iulie 2015.
Va dispune înlăturarea obligării inculpatului A. de la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la care a fost obligat prin sentinţa apelată.
În baza art. 275 pct. 3 lit. b) teza a II a C. proc. pen.., va obliga inculpaţii A. şi S.C. AA. la plata sumei de câte 2000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală şi ocazionate de judecata cauzei în primă instanţă.
În baza art. 275 pct. 3 lit. b) teza a II a C. proc. pen.., va obliga pe inculpatul B. la plata sumei de 3000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală şi ocazionate de judecata cauzei în primă instanţă.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligată inculpata H. la plata sumei de 300 RON şi părţile civile II. şi HH. la plata a câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de apelurile procurorului şi inculpatului A. vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A., H., pentru intimaţii inculpaţi B., I., D., R., X. şi S.C. AA., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 700 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele inculpate E. şi F. în cuantum de câte 1360 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 13 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014.
În temeiul art. 419 C. proc. pen. extinde efectele apelului declarat de inculpatul A. asupra inculpatei F. trimisă în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (actual art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000) - faptă descrisă la pct. 9.1 din rechizitoriu.
Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată, şi, rejudecând:
În majoritate:
Menţine soluţiile de achitare dispuse, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., faţă de inculpata D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapte în legătură cu sejurul la U., Mamaia, descrisă după caz, la pct. 5.2, 1.3, pct. 4.4 din rechizitoriu).
În unanimitate:
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă în legătură cu inculpata F., descrisă la pct. 1.5 rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpata F. pentru infracţiunea de dare de mită prev.de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (art. 255 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000) - faptă descrisă la pct. 9.1 rechizitoriu.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, încetează procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă vizând imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 1.1 din rechizitoriu).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, încetează procesul penal faţă de inculpatul B. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă vizând imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 4.2 din rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fostă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, faptă în legătură cu imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 4.6 din rechizitoriu).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - intervenirea prescripţiei răspunderii penale, încetează procesul penal faţă de inculpata S.C. AA. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen. (fostă art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, faptă în legătură cu imobilul din str. x 67, Rădăuţi, descrisă la pct. 13.1 din rechizitoriu).
II. Admite apelul formulat de TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi) declarat împotriva aceleiaşi sentinţe şi încheierii de şedinţă din data de 08 mai 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, şi desfiinţează încheierea numai în ceea ce priveşte greşita respingere a cererii de introducere în cauză a persoanei interesate TT. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi (fostă V. S.R.L. - Sucursala Rădăuţi).
III. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata H. şi părţile civile II. şi HH. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
IV. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă a S.C. W. S.R.L. îndreptată împotriva inculpaţilor B. şi S.C. AA..
V. Ridică măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumei de 3810 euro ridicată de la inculpatul A. cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.
Constată că, prin încheierea din 18.10.2023, definitivă prin decizia penală nr. 77 din 06.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători au fost ridicate:
- măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumelor de 8.000 RON şi 1.000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului B.
- măsura popririi asiguratorii dispuse prin încheierea nr. 42 din 05.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014, asupra contului x deschis la SS., deţinut de inculpatul B. până la concurenţa sumei de 4.000.000 RON şi 60.000 euro;
- măsura sechestrului asigurator dispus în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 17.09.2014 asupra sumelor de 11.250 euro şi 1000 USD ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului I.;
- măsura popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 6.301.308 RON consemnată de către TT. - Sucursala Rădăuţi cu destinaţia contravaloare cauţiune, conform recipisei de consemnare nr. x/1.
Constată că, prin încheierea din 18.10.2023, definitivă prin decizia penală nr. 84 din 20.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători s-au ridicat măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmării penale, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nr. 353/P/2013 din 04.07.2014 asupra conturilor inculpatei S.C. AA..
Constată că, prin încheierea din 01.11.2023, definitivă prin decizia penală nr. 88 din 11.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători au fost ridicate:
- măsura popririi asiguratorii dispuse prin încheierea penală nr. 167 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2014 asupra sumei de 10.000.000 RON, consemnată la FFFFFFFFF. - Sucursala Suceava de către S.C. UU. S.R.L., cu destinaţia sumă la dispoziţia instanţei conform recipisei de consemnare nr. x;
- măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa nr. 353/P/2023 din 17.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei asupra imobilului situat în Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 67, compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 148,40 mp, magazie în suprafaţă de 21,71 mp şi magazie în suprafaţă de 51,32 mp - înscris în CF x din 2006.
Constată că inculpaţii B., I., R. şi A. au fost reţinuţi, arestaţi preventiv şi arestaţi la domiciliu, după cum urmează: inculpatul B. în perioada 23 iunie 2014 - 02 iulie 2015, inculpatul I. în perioada 23 iunie 2014 - 02 iulie 2015, inculpatul R. în perioada 11 septembrie 2014 -16 iunie 2015 şi inculpatul A. în perioada 22 iunie 2014 - 02 iulie 2015.
Dispune înlăturarea obligării inculpatului A. de la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la care a fost obligat prin sentinţa apelată.
În baza art. 275 pct. 3 lit. b) teza a II a C. proc. pen.., obligă inculpaţii A. şi S.C. AA. la plata sumei de câte 2000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală şi ocazionate de judecata cauzei în primă instanţă.
În baza art. 275 pct. 3 lit. b) teza a II a C. proc. pen.., obligă inculpatul B. la plata sumei de 3000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală şi ocazionate de judecata cauzei în primă instanţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., obligă inculpata H. la plata sumei de 300 RON şi a părţilor civile II. şi HH. la plata a câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de apelurile procurorului şi inculpatului A. rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A., H., pentru intimaţii inculpaţi B., I., D., R., X. şi S.C. AA., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 700 RON, rămân în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele inculpate E. şi F. în cuantum de câte 1360 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată la data de 17 iulie 2024, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, persoanelor interesate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Cu opinie separată, în sensul admiterii apelului declarat de procuror în raport cu infracţiunile de luare, reţinute în sarcina inculpaţilor A., D. şi sau dare de mită reţinută în sarcina inculpatului B., constatarea întrunirii condiţiilor angajării răspunderii penale şi pronunţării soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de luare de mită, cu consecinţa individualizării unor pedepse în cuantumul minimului special, iar, în privinţa infracţiunii de dare de mită, pronunţarea soluţiei de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie (pct. 1.3, 4.4., 5.2. din rechizitoriu).
Dezacordul poartă, în esenţă, asupra efectelor Deciziei nr. 37/17.09.2024, pronunţate de către ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, deciziei Curţii Europene de Justiţie (Marea Cameră), în cauza C-107/23 PPU, pronunţate la data de 24 iulie 2023.
Evocarea, în opinia majoritară, a Deciziei nr. 37/2024, pronunţate în perioada deliberării şi redactării prezentei hotărâri, are drept consecinţă lipsirea de efecte juridice a Deciziei Curţii Europene de Justiţie (Marea Cameră), în cauza C-107/23 PPU, pronunţate la data de 24 iulie 2023 şi excluderii soluţiei condamnării în ipoteza evocată, situaţie ce impune o serie de evaluări şi analize după cum se va arăta în continuare.
Decizii relevante în ordine cronologică
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022), s-a statuat în sensul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Instanţa de control constituţional a reţinut că: (...) în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (...). Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale (Curtea Constituţională a României, Decizia nr. 358/2022, par. 60, 73 şi 76).
Subsecvent acestor decizii ale Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, de asemenea cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Prin hotărârea din 24 iulie 2023, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră a pronunţat în cauza C-107/23 PPU [Lin]:,,1) Articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale ale acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
2) Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun ale unui stat membru sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale, precum şi de cele ale instanţei supreme ale acestui stat membru şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară unor dispoziţii ale dreptului Uniunii care au efect direct."
În considerentele hotărârii s-a arătat că: adoptarea unor norme care guvernează prescripţia răspunderii penale pentru infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii intra, la data faptelor din litigiul principal, în competenţa statelor membre. Totuşi, în exercitarea acestei competenţe, statele respective sunt ţinute să respecte obligaţiile care le sunt impuse de dreptul Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2019, Rimševičs şi BCE/Letonia, C 202/18 şi C 238/18, EU:C:2019:139, punctul 57, precum şi Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 216]. (par. 82)
(...) situaţia juridică ce rezultă din aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie generează un risc sistemic de impunitate pentru infracţiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în special în cauzele a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autorităţile penale. (par. 91); Or, existenţa unui asemenea risc sistemic de impunitate constituie un caz de incompatibilitate cu cerinţele articolului 325 alin. (1) TFUE şi ale articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, astfel cum au fost amintite la punctele 83-86 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 203) (par. 92)
În consecinţă, revine, în principiu, instanţelor naţionale sarcina de a da efect deplin obligaţiilor care decurg din articolul 325 alin. (1) TFUE şi din articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF, precum şi de a lăsa neaplicate dispoziţiile interne care, în cadrul unei proceduri care priveşte fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate astfel de infracţiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 194, precum şi jurisprudenţa citată). (par. 97)
În consecinţă, obligaţia instanţelor naţionale de a lăsa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de natură să aducă atingere nici principiului previzibilităţii, preciziei şi neretroactivităţii infracţiunilor şi pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din cartă. (par. 109)
În asemenea împrejurări, ţinând seama de necesara punere în balanţă a acestui din urmă standard naţional de protecţie, pe de o parte, şi a dispoziţiilor articolului 325 alin. (1) TFUE şi ale articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, pe de altă parte, aplicarea de către o instanţă naţională a standardului menţionat pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite la punctul 110 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, EU:C:2021:1034, punctul 212). (par. 123)
În consecinţă, este necesar să se considere că instanţele naţionale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicţionale prin care se urmăreşte sancţionarea pe plan penal a infracţiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menţionat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale. (par. 124)
Prin Ordonanţa din data de 9 ianuarie 2024, Curtea a atestat că rezolvarea este aplicabilă şi proceselor referitoare la infracţiuni de corupţie.
Hotărârea Curţii Europene în cauza C-107/23 din 24.07.2023 este una declarativă, ce vine să expliciteze, să interpreteze norma. Astfel, în privinţa aplicabilităţii deciziei CJUE, interpretarea oferită de instanţa de la Luxembourg face corp comun cu norma interpretată şi se aplică de la momentul intrării sale în vigoare, fiind relevantă în cauza pendinte.
În acest context, deciziile instanţei de contencios constituţional şi cele ale instanţei supreme în unificare jurisprudenţială nu ar mai putea produce efecte în contra sau lipsi de eficienţă dispoziţiile dreptului unional, ci aceste principii ori reguli juridice urmează a se armoniza.
Subsecvent pronunţării deciziei CJUE, instanţele naţionale au avut de evaluat o problematică nouă şi specifică, respectarea cerinţei de predictibilitate a actului de justiţie sub aspectul dreptului la un proces echitabil sau incidenţa unei problematici în considerarea 6 din Convenţia EDO, continuând a fi considerată de actualitate şi relevantă şi cea în considerarea art. 7 din aceeaşi Convenţie. Interpretarea oferită de instanţa europeană, ce impune instanţelor naţionale să lase neaplicate dispoziţii legale sau practici naţionale, nu ar trebui să afecteze principiul previzibilităţii deoarece, astfel cum s-a arătat în chiar considerentele hotărârii preliminare din cauza C-107/23 din 24.07.2023 CJUE, aceasta nu modifică legea, ci are ca efect interpretarea normei, norma de drept urmând a se aplica tuturor raporturilor anterioare hotărârii, efectele producându-se de la momentul la care norma interpretată a intrat în vigoare. Nu se poate pune problema unei afectări a principiului previzibilităţii, cât timp norma ar avea acelaşi conţinut anterior deciziilor instanţei de control constituţional sau instanţei supreme. Totuşi, realitatea jurisprudenţială a înregistrat soluţii de caz, (încetarea procesului penal) anterior pronunţării hotărârii preliminare, în dosare al căror obiect ar fi intrat sub incidenţa deciziei CJUE, constituind fraude grave ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii ori infracţiuni de corupţie, soluţii definitive la momentul pronunţării deciziei CJUE şi la care justiţiabilii şi instanţele se vor raporta.
În dezbaterea problematicii efectelor Hotărârii CJUE (Marea Cameră) în Cauza C-107/23 din 14 iulie 2023 privind prescripţia răspunderii penale, la data de 4 decembrie 2023, secţia penală a Înaltei Curţi a evaluat posibilitatea ori chiar necesitatea obţinerii unui aviz consultativ privind chestiuni de principiu referitoare la drepturile definite de Convenţia EDO în baza Protocolului nr. 16, finalitate neatinsă.
Ca urmare, devine necesară o evaluare a principiilor relevante problematicii, explicitate de CtEDO în jurisprudenţa anterioară.
În decizia pronunţată în cauza Cristian Borcea împotriva României (cererea nr. x/14), CtEDO a arătat (paragrafele 64 şi urm.):
În ceea ce priveşte dispoziţiile aplicabile în materia prescripţiei, (…) aplicarea imediată a unei legi care proroga termenele de prescripţie nu aducea atingere art. 7 din Convenţie, "întrucât nu se poate interpreta că această dispoziţie ar împiedica, prin efectul aplicării imediate a unei legi de procedură, o prelungire a termenelor de prescripţie din moment ce faptele imputate nu s-au prescris niciodată". Prin urmare, a stabilit că normele în materie de prescripţie sunt legi de procedură [Coëme şi alţii, citată anterior, pct. 149, şi Previti împotriva Italiei (dec.), nr. 1845/08, pct. 80, 12 februarie 2013]. Curtea observă că normele privind prescripţia nu definesc infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează, şi pot fi interpretate ca impunând o simplă condiţie prealabilă pentru examinarea cauzei. (paragraf 64)
Astfel, problema unei eventuale încălcări a art. 7 printr-o dispoziţie care ar avea ca efect reapariţia posibilităţii de a sancţiona fapte cu privire la care termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit nu este incidentă în speţă. Curtea reaminteşte că reclamantul, care nu putea ignora că faptele de care era acuzat puteau angaja răspunderea sa penală, a fost condamnat pentru fapte pentru care dreptul de a declanşa acţiunea penală nu fusese niciodată stins prin prescripţie. Aceste fapte constituiau infracţiuni în momentul în care au fost săvârşite, iar pedepsele aplicate nu erau mai severe decât cele aplicabile în momentul săvârşirii faptelor. Reclamantul nu a suferit, ca urmare a schimbării jurisprudenţei, un prejudiciu mai mare decât cel la care era expus la momentul săvârşirii infracţiunii (Coëme şi alţii, citată anterior, pct. 150, pg 65).
În Hotărârea Cöeme şi alţii împotriva Belgiei, Curtea Europeană a considerat rezonabilă aplicarea de către instanţele naţionale a principiului tempus regit actum în ceea ce priveşte legile de procedură, în speţă, aplicarea imediată în privinţa procedurilor în curs a legilor de modificare a normelor de prescripţie. Potrivit Curţii, aplicarea imediată a unei legi care prelungeşte termenele de prescripţie nu aduce atingere articolului 7 din CEDO, "întrucât această dispoziţie nu poate fi interpretată în sensul că împiedică, ca efect al aplicării imediate a unei legi de procedură, o prelungire a termenelor de prescripţie atunci când faptele imputate nu au fost prescrise niciodată". Curtea a calificat, aşadar, normele de prescripţie drept "legi de procedură", observând că normele privind prescripţia nu definesc infracţiunile şi pedepsele pentru acestea şi pot fi interpretate în sensul că impun o condiţie prealabilă examinării cauzei (54, 55, 58).
Curtea a statuat în sensul că articolul 7 din CEDO nu se opune, aşadar, aplicării imediate în privinţa procedurilor în curs (tempus regit actum) a unei legi care prelungeşte termenele de prescripţie, atunci când faptele reproşate nu au fost prescrise niciodată şi în lipsa arbitrarului.
Ca urmare, dacă termenul de prescripţie nu ar fi fost împlinit la data de 24 iulie 2023 (data pronunţării hotărârii preliminare din cauza C-107/23 din 24.07.2023 CJUE), jurisprudenţa CtEDO nu s-ar opune aplicării, în cauzele pe rol la acel moment, a unor termene de prescripţie mai lungi.
În plus, indiferent de durata termenului de prescripţie, inculpaţii nu puteau să ignore împrejurarea că faptele imputate constituie infracţiuni şi erau susceptibile să angajeze răspunderea penală, să conducă, în cazul unei condamnări definitive, la aplicarea unei sancţiuni cu evaluarea legii mai favorabile.
Sub acest aspect poate fi de interes şi evaluarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Anterior pronunţării CJUE, soluţiile de încetare a procesului penal valorificau o curgere neîntreruptă a termenului general, de la data săvârşirii faptei, în baza deciziilor cu forţă obligatorie ale CCR şi ale Înaltei Curţi. Astfel, trebuie decelat dacă interpretarea unei norme privind prescripţia răspunderii penale prin decizii obligatorii în dreptul intern cu caracter mai favorabil, ce a condus la soluţii de încetare a procesului penal, anterior pronunţării CJUE, a creat o aşteptare legitimă oricărui justiţiabil, ce se circumscrie noţiunii de proces echitabil.
Ulterior deciziilor CCR şi ale ÎCCJ, până la pronunţarea CJUE, justiţiabilii aveau reprezentarea intervenţiei prescripţiei răspunderii penale în baza unui termen general împlinit. În contextul împlinirii termenului general, anterior Deciziei CJUE, nu s-ar putea nega beneficiul legii mai favorabile ce are susţinere jurisprudenţială în cazul instanţelor naţionale. A nega acestor inculpaţi beneficiul soluţiei încetării procesului penal ar echivala cu încălcarea principiului egalităţii în faţa legii.
Necesitatea respectării şi asigurării principiului predictibilităţii actului de justiţie se opune ignorării unei jurisprudenţe anterioare constante şi pronunţării unor soluţii diferite. O astfel de reformare jurisprudenţială sau rezolvare eminamente diferită unei situaţii juridice similare, chiar identice din perspectiva obiectului judecăţii şi incidenţei instituţiei prescripţiei, ar putea pune în discuţie şi încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia EDO, atât timp cât, în cazul unor situaţii similare se pot pronunţa soluţii ireconciliabile şi evident mai severe decât cele ce se subsumează unei jurisprudenţe anterioare, constante (condamnare vs. încetarea procesului penal).
În ipoteza în care s-ar aprecia, că există interpretări divergente ale unui text de lege în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în decizia de interpretare stabilită de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie, rezolvarea avea ca premisă adresarea următoarelor întrebări, care să clarifice chestiunea de drept, în temeiul Protocolului 16 CEDO [art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 172/2022 pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale]:
"a) Dacă interpretarea unei norme privind prescripţia răspunderii penale (cazurile de întrerupere a termenului de prescripţie generală şi incidenţa termenului de prescripţie specială a răspunderii penale), dată prin decizii ale CJUE, al căror efect obligatoriu se produce de la intrarea în vigoare a normei interpretate, poate fi înlăturată, în considerarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a unei decizii obligatorii în dreptul intern (decizia Curţii Constituţionale a României cu privire la prescripţia răspunderii penale ori deciziile obligatorii pronunţate în aceeaşi materie de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al ÎCCJ), interpretare anterioară celei stabilite de CJUE, dar care tindă să lase fără efect norma interpretată de CJUE.
b) Dacă interpretarea unei norme privind prescripţia răspunderii penale (cazurile de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale şi incidenţa prescripţiei speciale a răspunderii penale), dată prin decizii obligatorii şi cu un caracter mai favorabil în dreptul intern, a creat o aşteptare legitimă care ţine de procesul echitabil (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)."
Curtea de Justiţie a stabilit "principiul supremaţiei dreptului comunitar şi interpretarea dată acestuia de jurisprudenţa Curţii cu efect retroactiv de la intrarea în vigoare a normei interpretate. (C-6/64, Costa împotriva E.N.E.L. EU:C:1964:66, p. 1158-1160)
Însă, "(...) Dreptul Uniunii nu reglementează raporturile dintre Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,(...), şi ordinile juridice ale statelor membre şi nu stabileşte nici consecinţele care trebuie deduse de instanţa naţională în cazul unui conflict între drepturile garantate de această convenţie şi o normă de drept naţional.
Dreptul Uniunii se opune unei practici judiciare care subordonează obligaţia instanţei naţionale de a lăsa neaplicată orice dispoziţie contrară unui drept fundamental garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene condiţiei ca această contrarietate să reiasă cu claritate din textul acestei carte sau din jurisprudenţa aferentă, din moment ce refuză instanţei naţionale puterea de a aprecia pe deplin, eventual cu cooperarea Curţii, compatibilitatea respectivei dispoziţii cu aceeaşi cartă."[C-617/10, Aklagaren împotriva Hans Akerberg Fransson, Hotărârea Curţii, (Marea Cameră)]
În legătură cu interpretarea unor norme de drept intern, CtEDO a stabilit că autorităţile nu pot "să fie exonerate de orice responsabilitate în temeiul Convenţiei atunci când acţionează în conformitate cu obligaţiile care decurg pentru ele din apartenenţa statului la o organizaţie internaţională către care s-a transferat o parte din suveranitatea statului, deoarece garanţiile prevăzute prin Convenţie ar putea astfel fi limitate sau excluse în mod discreţionar, fiind private, prin urmare, de caracterul lor obligatoriu precum şi de natura lor concretă şi efectivă." (Bosphorus Hava Yollari Turizm ve Ticaret Anonim Şirketi v Irlanda, § 154).
În considerarea acestor principii, art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia Românie, prevede că hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au un caracter obligatoriu:
"(...) (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.(...)(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2)."
Conform art. 20 din Constituţia României, (Tratatele internaţionale privind drepturile omului) prevede că "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."
Autorităţile rămân deci responsabile în temeiul Convenţiei europene a drepturilor omului cu privire la măsurile pe care le iau pentru punerea în aplicare a obligaţiilor juridice internaţionale, inclusiv atunci când aceste obligaţii decurg din apartenenţa lor la o organizaţie internaţională, de exemplu Uniunea Europeană, către care au transferat o parte din suveranitate.
Utilizarea Protocolului pentru întrebări legate de dreptul Uniunii Europene nu este interzisă nici de Legea nr. 172/2022 pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 şi semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014, nici de Ordinul MAE nr. 2534/2022 privind intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale.
Rezolvarea dată anterior unor alte întrebări adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului, în legătură cu prescripţia răspunderii penale, nu clarifică o problemă de drept similară cu cea din cauza de faţă, intervenirea unei interpretări obligatorii şi retroactive a unei norme legale, în vigoare la data comiterii infracţiunilor de corupţie, cu efect direct în legea naţională şi faţă de instanţele de judecată, consecinţă a unei obligaţii care decurge din apartenenţa României la Uniunea Europeană. Anterior, pe calea unei aviz consultativ, s-a stabilit soluţia în cazul unei obligaţii adresată legiuitorului de stabilire a caracterului imprescriptibil al unor incriminări, deci o interpretare care nu produce un efect obligatoriu, direct şi retroactiv în legea naţională, ca în cazul deciziilor CJUE, ci impune o intervenţie legislativă a autorităţii legiuitoare naţionale asupra unei norme de drept pentru ca aceasta să fie conformă Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (aviz consultativ în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale decurgând din obligaţiile statului stabilit prin Virabayan v. Armenia).
Având în vedere cele ce preced, parcursul procesual şi faptul că obligaţia instanţei interne de a respecta dreptul european în sensul aplicării unor sancţiuni cu caracter efectiv şi descurajant infracţiunilor de corupţie nu o scuteşte de necesitatea de a respecta drepturilor fundamentale ale omului.
Istoricul dosarului
Prin actul de sesizare s-a reţinut că fapta inculpatei D., care, în luna februarie 2014, a primit promisiunea achitării de către inculpatul B. a unui sejur de zece zile la U. din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, pentru luna iulie 2014, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, în sensul tergiversării cauzei nr. 503/285/2013 la Judecătoria Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 (pct. 5.2. din rechizitoriu).
În privinţa inculpatului A., s-a reţinut că fapta acestuia, care în cursul lunii februarie a intermediat primirea promisiunii, de către inculpata D. a unui sejur pe litoralul românesc, pentru luna iulie 2014, ce urma a fi achitat de către inculpatul B., în schimbul neîndeplinirii de către aceasta a îndatoririlor de serviciu, în sensul tergiversării judecării cauzei nr. 503/285/2013 la Judecătoria Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 (pct. 1.3. din rechizitoriu).
Totodată, s-a reţinut că, fapta inculpatului B., care, în cursul lunii februarie 2014, i-a oferit inculpatei D. promisiunea achitării unui sejur de zece zile la U. din Mamaia, în scopul neîndeplinirii de către aceasta a atribuţiilor de serviciu, în sensul tergiversării cauzei nr. 503/285/2013 la Judecătoria Rădăuţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 4.4. din rechizitoriu).
Prin sentinţa penală apelată s-a pronunţat soluţia achitării participanţilor, în baza art. 16 lit. a) din C. proc. pen., considerându-se că fapta nu există.
Anterior analizei probatoriului, trebuie amintit faptul că structura cantitativă şi calitativă, ori natura probatoriilor eficiente a fost aspru modificată de constatări ale unor nulităţi, subsecvent deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională (a se vedea încheierea de cameră preliminară nr. 639 din 19.12.2019).
Probatoriul relevant acestei acuzaţii îl constituie interceptările autorizate, înscrisurile obţinute de la agenţia de turism, declaraţiile de martori, reprezentanţi acestei agenţii şi poziţia inculpaţilor.
Convorbirea telefonică din 22.02.2014, ora 11:11:23, purtată între inculpatul B. şi martorul DDDDDDD. relevă demersul cert al inculpatului B. în sensul antamării unei rezervării la U. pentru două camere, în a doua jumătate a lunii iulie:
B.: (...) ştii că am vorbit atunci cu tine, cu U., dar nu ştiam cât, deci o săptămână, ştii alea două camere să fie o săptămână şi o săptămână în a doua parte a lunii august.
Domn: Aha, a doua jumătate a lu august, bun, hai că-l sun pe nepotul meu acuma, să-i spun...să-i spun şi lui.
B.: ...neinteligibil...a lunii iulie, nu august.
Domn: Deci iulie, nu august, da?
B.:...io iulie am spus şi atunci, dar am greşit acum...(...)
Domn: (...) Bun, uite, îl sun acuma pe nepotul mei şi-i zic să bage în sistem chestia asta, bun.
Prin procesul-verbal din 19.04.2014 a fost transcris un dialog purtat imediat ulterior (interceptat autorizat şi menţinut în ansamblul probator în urma controlului de legalitate efectuat în procedura de camera preliminară) dintre A. şi D., din data de 22.02.2014, ora 11:44:15:
A.: (...) Şi îmi spunea (n.n. B.) că acuma o vorbit, dar poate îi zic eu să modifice, de o săptămână la...tot iar mi-a zis c-o vorbit de-o săptămână şi...ă...văd eu eventual ce vorbesc eu cu tine, poate stabilim, eventual, mai multe date (...) îl putem pune, eventual, să mai sune.
D.: Da.
A.:Dacă e totuşi să-i zic să fie cu toate mesele, nu?
D.: Da, da.
A.: Şi am zis în a doua jumate a lui iulie. Era mai bine dacă îi ziceam la sfârşitul lui iulie? Sau acuma, dacă o fi un 20 şi ceva iulie, n-ar fi mare nenorocire! Sau nu-i prea indicat?
D.: Nu ştiu A., deci, eu nu ştiu nimic.
A.: Nu, nu, eu mă refeream la vreme, nu la ce ştii tu sau ce nu ştii tu.
D.: Aha, la vreme. Eu aş fi preferat... chiar în august mă gândeam, ştii?
A.: Da, da, da.
D.: Hai că vedem.
A.: Bun, bun, bun, pa, hai că zic eu la începutul lui august, bun, pa, pa!" (file x d.u.p.)
Martorii, reprezentanţi ai agenţiei de turism au susţinut solicitarea de rezervare referitoare la U. din Mamaia, probatoriul fiind completat de comunicaţiile electronice furnizate de agenţie în vederea rezervării sejurului.
Continuarea demersurilor şi finalizarea lor au fost paralizate de declanşarea procedurii faţă de făptuitori, în prezenta cauză.
Evaluarea poziţiilor exprimate conduce la reţinerea unei achiesări, de către coinculpaţii A. şi D., la oferta reală înaintată de către inculpatul B., fără a fi surprinsă o opoziţie sau o respingere, fie şi formală, a propunerii.
Apărările inculpaţilor A. şi D. în sensul în care starea de sănătate a acesteia din urmă excludea un sejur pe litoral, ca de altfel orice părăsire a domiciliului în anul 2014 din cauza unei intervenţii chirurgicale şi perioadei specifice şi îndelungate de recuperare, nu este eficientă în contextul conţinutului interceptărilor. Dialogurile transcrise nu susţin şi nu pot dovedi refuzul ori repudierea/îndepărtarea ofertei primite în cazul niciunuia dintre parteneri în considerarea acestui impediment de natură medicală, inculpaţii chiar discută asupra perioadei optime a concediului (iulie sau august) şi asupra regimului meselor (pensiune completă ori demipensiune). Aceste evaluări aplicate asupra duratei, perioadei, condiţiilor atestă asumarea promisiunii şi evaluarea caracterului său real, cert.
În plus, chiar dacă inculpata nu ar fi valorificat în persoană proprie sejurul ce îi fusese oferit/promis, acesta tot îi profita din plin, membrii familiei sale restrânse fiind direcţii beneficiari (partenerul său şi minorul ori minorii aflaţi în întreţinerea familiei).
În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că în cauză, natura infracţiunii şi interpretarea oferită de instanţa de la Luxemburg (CJUE) prin hotărârea din 24 iulie 2023 şi ordonanţa din 9 ianuarie 2024 impuneau constatarea întrunirii condiţiilor angajării răspunderii penale pentru inculpaţii A. şi D. şi individualizarea judiciară a pedepsei în cuantumul minimului special în considerarea duratei excesive a procedurii (10 ani). În privinţa infracţiunii de dare de mită reţinută în sarcina coinculpatului B., urmează a se constat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Prescripţia răspunderii penale
Subsecvent Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi în considerarea efectelor hotărârii preliminare a CJUE din cauza C-107/23 din 24.07.2023, în intervalul 25.06.2018 - 30.05.2022 (25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale; 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022) nu au existat cazuri de întrerupere a prescripţiei, astfel că se va stabili:
- dacă, anterior datei de 25 iunie 2018 (data publicării în M.Of a Deciziei 297/2018 a CCR), termenul general de prescripţie a răspunderii penale este socotit împlinit în lipsa unor acte întreruptive;
- dacă, anterior datei de 25 iunie 2018 au intervenit acte întreruptive de prescripţie, se va calcula termenul general de prescripţie a răspunderii penale de la data ultimului act întreruptiv, conform art. 155 alin. (2) din C. pen. (după fiecare act întreruptiv începe să curgă un nou termen de prescripţie.
Împlinirea termenelor în situaţiile evocate devine cauză eficientă de stingere a acţiunii penale.
În nicio ipoteză, raportat la codul în vigoare, durata termenului general de prescripţie calculat, mai întâi, de la data comiterii faptei şi, în condiţiile neîmplinirii sale anterior primei decizii CCR, de la data ultimul act întreruptiv anterior datei de 25 iunie 2018, se va socoti împlinit fără să poată, în mod obiectiv, să depăşească durata termenului de prescripţie specială, ce este dublul termenului general [art. 155 alin. (4), termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni].
Soluţie
Revenind la cauza de faţă, lege penală mai favorabilă a fost reţinută ca fiind C. pen. în vigoare. În ceea ce priveşte durata termenului general de prescripţie a răspunderii penale, se constată că infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani, limite ce vor fi majorate cu 1/3, iar infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, se pedepseşte cu o pedeapsă de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) şi c) din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
Conform art. 155 alin. (4) din C. pen., termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a întrerupt eficient prin actele de procedură comunicate anterior datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018), ce şi-au produs ori consumat efectele, respectiv la data de 10.10 2014, când a fost comunicat actul de sesizare (rechizitoriul) celor trei inculpaţi (f. vol. 1 dosar CA Cluj, procedura de camera preliminară).
Data săvârşirii faptei este 22 februarie 2014, dată de la care şi dacă ar curge neîntrerupt un termen de prescripţie general de 8 sau 10 ani, s-ar fi împlinit în februarie 2022 sau 2024, însă termenul a fost eficient întrerupt prin comunicarea actului de sesizare a instanţei, la data de 10 octombrie 2014.
Amintim că prin încheiere CA Cluj din data de 24 iunie, în perioada 24.06.2022-28.10.2022 (4 luni şi 5 zile), cauza a fost suspendată în considerarea art. 476 alin. (4) din C. proc. pen., la cererea inculpaţilor A. şi D..
Termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, calculate de la data actului întreruptiv, conform art. 155 alin. (2) din C. pen., se împlineau la 9 octombrie 2022 sau 2024, împlinire ce urma a fi prorogată cu perioada suspendării cursului, astfel că, pentru infracţiunea de dare de mită s-a împlinit la data de 14 februarie 2023, iar pentru infracţiunea de luare de mită se va împlini ulterior pronunţării prezentei decizii, respectiv la data de 14 februarie 2025.
În plus, termenul de prescripţie specială de 16 sau 20 ani, calculat de la data săvârşirii faptei, respectiv februarie 2014, conform legii apreciate mai favorabile, C. pen. în vigoare, se împlineşte ulterior pronunţării prezentei decizii, respectiv în februarie 2030 sau 2034.
Pentru toate aceste considerente, în opinie separată, se consideră că erau întrunite condiţiile angajării răspunderii penale şi pronunţării soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de luare de mită, cu consecinţa individualizării unor pedepse în cuantumul minimului special, iar, în privinţa infracţiunii de dare de mită se impunea pronunţarea soluţiei de încetare a procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.
În opinie concordantă, în privinţa calculului termenului de prescripţie, urmărind aceleaşi reguli de calcul expuse anterior, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina inculpaţilor A., ce a ignorat normele procesual civile cu intenţia de a pronunţa rapid o soluţie în folosul coinculpatului B., în cauza privind pe reclamanta NN., (dosar x/2006 al Judecătoriei Rădăuţi, sentinţa civilă 1683/20.06.2006), termenul de prescripţie s-a împlinit. Astfel, termenul de 8 ani, calculat de la data săvârşirii faptelor, evaluată ca fiind data pronunţării sentinţei, s-a împlinit la data de 19.06.2014, termenul de prescripţie curgând neîntrerupt ori nesuspendat până la împlinirea sa. Cauzele de întrerupere (comunicarea rechizitoriului la 10.10.2014) ori de suspendare (sesizarea din anul 2020 pentru pronunţarea asupra unei întrebări prealabile) sunt ulterioare şi ineficiente în raport cu acesta. După aceleaşi reguli se va calcula termenul de prescripţie şi se va considera împlinit şi în cazul infracţiunilor de spălarea banilor săvârşite la 29.07.2011, de inculpaţii B. şi S.C. AA..
Durata procedurii în prezenta cauză, de la emiterea rechizitoriului (2014) şi cu atât mai mult de la data săvârşirii faptelor, a depăşit o durată rezonabilă, ca urmare a complexităţii deosebite deduse din pluralitatea de infracţiuni şi în numărul actelor de executare, pluralitatea de făptuitori şi amploarea şi specificitatea elementelor de probatoriu. În mod evident, cert şi rezonabil, faptele aflate în concurs real simplu (fără conexitate etiologică ori consecvenţională) puteau face obiectul unor dosare multiple şi separate care ar fi facilitat finalizarea cu celeritate şi în ritmul epuizării cercetării, scurtându-se durata procedurilor prin desfăşurarea concomitentă.
Revenind la date specifice, se constată că urmărirea penala a început în februarie şi iunie 2014, cercetările au fost extinse considerabil în iulie 2014 şi s-a finalizat, prin emiterea rechizitoriului, la data de 4.10.2014; judecata în fond s-a încheiat la data emiterii sentinţei atacate, 13.04.2023, iar calea de atac a apelului s-a finalizat prin prezenta decizie, la data de 17.07.2024.
În privinţa depăşirii duratei rezonabile a procedurii, CtEDO a reţinut recent că rezonabilitatea duratei unei proceduri trebuie apreciată în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând cont de criteriile consacrate de jurisprudenţa Curţii, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului şi de cel al autorităţilor competente (Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 59; Cauza Didu împotriva României din 14 aprilie 2009, par. 27; Pelissier şi Sassi împotriva Franţei par. 67).
Totodată, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie reţinând că procedurile penale au început la 10 februarie şi, respectiv, la 1 martie 2005, când reclamanţii au fost informaţi cu privire la acuzaţiile aduse împotriva lor, că Înalta Curte a pronunţat o hotărâre definitivă la 20 mai 2013 şi că această hotărâre a fost redactată în aprilie 2014. Aceasta a reamintit că timpul necesar pentru redactarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie luat în considerare la calcularea duratei totale a procedurii [Mierlă şi alţii c. României (dec.), nr. 25801/17 şi alte 2, § 81, 2 iunie 2022; Năstase c. România (dec.), nr. 46/15 şi 744/15, § 179, 6 septembrie 2022). În acest caz, procedura penală durase aproximativ nouă ani pentru două grade de jurisdicţie, iar Curtea a considerat această durată ca fiind problematică (Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 60).
Curtea a admis că procedurile penale pot fi fost oarecum complexe, având în vedere natura acuzaţiilor aduse reclamanţilor şi ansamblul de probe, unele dintre ele confidenţiale, pe care instanţele naţionale au trebuit să le examineze. Cu toate acestea, a considerat că această complexitate nu poate justifica în sine durata procedurilor, ce a considerat că trebuie imputată autorităţilor naţionale (a se vedea, mutatis mutandis, Vlad şi alţii c. României, nr. 40756/06 şi altele 2, § 145, 26 noiembrie 2013 în Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 61).
Revenind la prezenta cauză, o perioadă de cca un deceniu de la sesizarea instanţei de fond pentru două grade de jurisdicţie, fără a ignora şi durata adăugată a fazei de urmărire penală, încalcă dreptul la un proces echitabil pe componenta duratei procedurilor. Constatarea este considerată suficientă prin ea însăşi îndepărtării calităţii de victimă în considerarea încălcărilor vizând dreptul la un proces echitabil.
Subsecvent acestei constatări exprese a încălcări a art. 6 din Convenţie în privinţa depăşirii duratei rezonabile a procedurii, ce ar putea justifica găsirea unui remediu specific în procedura pendinte se reţine suplimentar şi aceea că durata procedurii impune soluţia încetării procesului penal în considerarea împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale (chiar depăşirii considerabile în cazul unora dintre infracţiunile cercetate), aspect ce echivalează, din perspectiva dreptul intern, cu o înlăturare completă a consecinţelor acestei încălcări. Se are în vedere, suplimentar pentru a întări concluzia, şi aceea că, spre exemplu, în cazul magistraţilor, nu numai soluţia achitări, ci inclusiv soluţia încetării procesului penal pe criteriul prescripţiei generează repunerea în funcţiile anterior deţinute şi acordarea retroactivă a drepturilor băneşti indexate (art. 201 alin. (2) si 3 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor).
Ca urmare, suplimentar şi subsecvent constatării încălcării art. 6 din CEDO, instanţa de apel a valorificat un remediu specific în procedura pendinte, ce în privinţa magistraţilor va fi completat prin restabilirea situaţiei profesionale anterioare suspendării din funcţie şi plata cumulată a drepturilor salariale indexate, în contextul recunoaşterii vechimii în profesie pentru tot intervalul suspendării din activitate. Acest remediu, chiar aprioric şi conţinut de lege, nu este de neglijat în contextul în care, în realitate, încetarea procesului penal pleacă de la premisa conduitei infracţionale dovedite, însă valorifică o cauză extrinsecă de înlăturare a răspunderii penale, prescripţia.
În procedura pendinte, consider că înlăturarea obligării la plata cheltuielilor judiciare putea fi considerată o măsură subsecventă şi completatoare demersului ori remediului specific generat de încălcarea constatată, eficientă scopului îndepărtării calităţii de victimă în sensul art. 6 din CEDO.