Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 244/2024

Încheierea nr. 244

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 113 din 28 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Cluj, în temeiul art. 587 alin. (3) C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj. În temeiul art. 50 C. proc. pen. s-a declinat în favoarea Tribunalului Mehedinţi competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia formulată de către contestatorul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Dobreta Turnu Severin, împotriva sentinţei penale nr. 1339 din 11.12.2023 a Judecătoriei Gherla.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1339 din 11.12.2023 pronunţată de Judecătoria Gherla în dosar nr. x/2023 în temeiul art. 587 alin. (2) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Gherla şi a fost menţinut termenul de reiterare a cererii stabilit prin procesul-verbal întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate pentru data de 15.03.2024. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 350 RON şi s-a dispus asupra onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru condamnat, av. B., în cuantum de 340 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată de petentul A. s-a solicitat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 7 ani 8 luni 1115 zile închisoare. În motivarea cererii sale, petentul a arătat că a executat fracţia prevăzută de lege. Din procesul-verbal întocmit de comisia de liberare condiţionată f.41-42, a rezultat că petentul A. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 7 ani 8 luni 1115 zile închisoare. A executat până la data de 16.11.2023, 2885 zile închisoare, iar pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, acesta trebuie să execute, conform articolului 100 alin. (1) din C. pen., 3/4 din pedeapsă, adică 2937 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, trebuie să execute, conform articolului 100 alin. (1) lit. b) din C. pen., cel condamnat se afla în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis.

Din textul de lege citat reiese că pentru a fi liberat condiţionat, condamnatul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiţii (executarea fracţiunii de pedeapsă, stăruinţa în muncă şi dovezi de îndreptare). Din cele de mai sus reiese că deţinutul îndeplineşte numai prima condiţie (executarea fracţiunii de pedeapsă). Din procesul-verbal întocmit de comisia de liberare condiţionată f.41-42, reiese că petiţionarul A. execută pedeapsa în regim deschis. De asemene, este recidivist f.41 verso, reţinându-se că petentul nu îndeplineşte toate condiţiile pentru liberare condiţionată, cererea acestuia fiind respinsă.

S-a subliniat, în mod deosebit, faptul că, pentru a-i fi acordat beneficiul solicitat, prin cererea dedusă judecăţii, condamnatul trebuie să facă dovada unei conduite exemplare în timpul executării pedepsei, instanţa de judecată fiind suverană în a aprecia justeţea unei astfel de cereri, singura în măsură să stabilească dacă reeducarea şi îndreptarea acesteia sunt posibile şi fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. Liberarea condiţionată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocaţie, o posibilitate a instanţei de executare ce trebuie să ia în considerare toţi factorii ce ţin de persoana condamnatului şi comportamentul acestuia, simpla executare a fracţiei obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuţie.

La data de 13.12.2023, în termenul legal, condamnatul A. a declarat contestaţie împotriva sentinţei penale nr. 1339/11.12.2023 pronunţată de Judecătoria Gherla în dosar nr. x/2023 .

În şedinţa publică, instanţa de control judiciar a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj având în vedere că, la momentul la care condamnatul a formulat contestaţia, se afla în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj invocată, s-a menţionat că potrivit art. 587 alin. (3) C. proc. pen. hotărârea judecătoriei (prin care se soluţionează cererea sau propunerea de liberare condiţionată) poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere în termen de 3 zile de la comunicare, respectiv tribunalul în a cărui circumscripţie se află locul de deţinere în care execută pedeapsa persoana condamnată la data formulării contestaţiei.

Din actele dosarului, s-a reţinut că atât la data la care condamnatului A. i s-a comunicat copia minutei sentinţei penale nr. 1339/11.12.2023, respectiv la data de 18.12.2023 cât şi la data la care acesta a declarat contestaţie personal, 13.12.2023 acesta se afla încarcerat în Penitenciarul Drobreta Turnu Severin, astfel cum rezultă din chiar contestaţia condamnatului şi plicul prin intermediul căruia acesta a transmis actul procedural instanţei de fond, loc de deţinere ce se află în circumscripţia Tribunalului Mehedinţi.

Rezultă de altfel din fişa A.N.P. a condamnatului că locul de deţinere în care acesta execută pedeapsa este Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, acesta fiind doar în tranzit în Penitenciarul Gherla la momentul la care a formulat cererea de liberare condiţionată pentru afaceri judiciare.

În opinia tribunalului, instanţa competentă din punct de vedere teritorial a soluţiona contestaţia este tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere în care execută pedeapsa persoana condamnată la data formulării contestaţiei, astfel cum în mod expres prevăd dispoziţiile art. 587 alin. (3) C. proc. pen., dispoziţii care sunt derogatorii de la cele prevăzute de art. 587 alin. (1) C. proc. pen.

La data de 15.03.2024, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1339/11.12.2023 pronunţată de Judecătoria Gherla în dosar nr. x/2023, urmare a declinării competenţei teritoriale de către Tribunalul Cluj în favoarea Tribunalului Mehedinţi, având primul termen de judecată la data de 04.04.2024.

Prin decizia nr. 174 din 04 aprilie 2024 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia penală, s-a admis excepţia necompetenţei invocate din oficiu, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1339 din 11.12.2023, pronunţată de Judecătoria Gherla, în dosarul nr. x/2023, în favoarea Tribunalului Cluj. S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict de competenţă

În cauză, s-a constatat că cererea formulată de petentul A. are ca obiect liberarea condiţionată anterior executării integrale a pedepsei cu închisoarea în a cărei executare se află persoana privată de libertate.

Potrivit dispoziţiilor art. 587 alin. (1) din C. proc. pen., liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

În conformitate cu prevederile Deciziei RIL nr. 15/2018, instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

În cauza de faţă, la momentul formulării cererii de liberare condiţionată, condamnatul A. se află încarcerat în Penitenciarul Gherla pentru executarea pedepsei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (5) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, cu participarea procurorului.

În condiţiile în care sentinţa atacată a fost pronunţată de Judecătoria Gherla, contrar celor reţinute în hotărârea de declinare, s-a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de petent, aparţine Tribunalului Cluj.

Potrivit art. 587 alin. (3) din C. proc. pen., hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare.

În cauză, raportat la considerentele Deciziei RIL nr. 15/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că noţiunea de instanţă în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, se referă la instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate. Pentru a pronunţa această soluţie interpretativă, instanţa supremă a reţinut în esenţă:

"Criteriul locului de deţinere în care execută pedeapsa persoana condamnată la data formulării cererii, ca loc de deţinere pe baza căruia se determină instanţa competentă, presupune că transferarea persoanei condamnate ulterior datei formulării cererii într-un alt penitenciar nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă şi nu poate avea ca efect declinarea competenţei. În măsura în care se admite că transferarea persoanei condamnate ulterior datei formulării cererii într-un alt penitenciar nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă, trebuie să se admită, pentru identitate de raţiuni, că nici executarea pedepsei într-un alt penitenciar anterior formulării cererii nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă".

Astfel, s-a apreciat că nu se poate reţine că prevederile art. 587 alin. (3) din C. proc. pen., instituie o excepţie de la dispoziţiile art. 4251 alin. (5) din C. proc. pen., fiind evident că, inclusiv, calea de atac se judecă de instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii de liberare condiţionată, iar nu, la momentul declarării contestaţiei, împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Cluj, pentru următoarele considerente:

Conflictul de competenţă reprezintă situaţia juridică provocată de hotărârile unor instanţe care îşi declină judecarea aceleiaşi cauze, solicitând instanţei ierarhice superioare comune stabilirea competenţei de soluţionare a respectivului dosar.

În cauză, petentul A. a formulat cerere de liberare condiţionată, la momentul formulării acesteia, se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla pentru executarea pedepsei, cererea sa a fost respinsă, iar împotriva acestei soluţii condamnatul a formulat contestaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 587 alin. (1) din C. proc. pen., liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. Alin. 3 al aceluiaşi articol stabileşte că hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la comunicare.

Prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial din 22 octombrie 2018, s-a stabilit că "Instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate".

De asemenea, în considerentele Deciziei RIL nr. 15/2018 s-au reţinut în esenţă următoarele:

"Criteriul locului de deţinere în care execută pedeapsa persoana condamnată la data formulării cererii, ca loc de deţinere pe baza căruia se determină instanţa competentă, presupune că transferarea persoanei condamnate ulterior datei formulării cererii într-un alt penitenciar nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă şi nu poate avea ca efect declinarea competenţei. În măsura în care se admite că transferarea persoanei condamnate ulterior datei formulării cererii într-un alt penitenciar nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă, trebuie să se admită, pentru identitate de raţiuni, că nici executarea pedepsei într-un alt penitenciar anterior formulării cererii nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă".

Astfel, în cuprinsul deciziei mai sus menţionată, se stabileşte criteriul locului de deţinere în care execută pedeapsa persoana condamnată la data formulării cererii, ca loc de deţinere pe baza căruia se determină instanţa competentă. Prin urmare, transferarea persoanei condamnate ulterior datei formulării cererii într-un alt penitenciar nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă şi nu poate avea ca efect declinarea competenţei.

În acest context, întrucât la data formulării cererii condamnatul A. era deţinut în vederea executării, în Penitenciarul Gherla, competenţa de soluţionare a prezentei cauze, revine instanţei corespunzătoare în a cărei circumscripţie se afla locul de deţinere de la data formulării cererii de liberare condiţionată şi nu la momentul declarării contestaţiei împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie, respectiv Tribunalului Cluj.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul condamnat A. în favoarea Tribunalului Cluj, instanţă căreia i se trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul condamnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Tribunalului Cluj, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2024.