Şedinţa publică din data de 26 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din data de 01 septembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în temeiul dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă în parte cererea de modificare a pedepselor formulată de petentul-condamnat A., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi.
S-a desfăcut pedeapsa rezultantă de 16 ani, 6 luni şi 23 de zile închisoare stabilită în sarcina petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită ca rezultantă între pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi şi restul rămas neexecutat de 12 ani şi 23 de zile.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 10 zile închisoare stabilită în sarcina petentului condamnat în pedepsele componente, de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1660/28.02.2012 a Tribunalului Corecţional Lyon, de un an şi 6 luni închisoare, un an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare, 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, de un an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 550/24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului Bucureşti, de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 925/30.03.2016, respectiv de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, pe care le repune în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de 9 ani şi 10 zile.
S-a constatat că prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus, în rejudecarea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit faţă de petentul-condamnat A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., săvârşită în dauna persoanei vătămate B., uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., referitoare la înscrisurile "Zulassungsbescheinigung Teil I (Fahrzeugschein) ZBI 102369515" şi "Zulassungsbescheinigung Teil II (Fahrzeugbrief) VQ533800", înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., săvârşită în dauna persoanei vătămate C. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., referitoare la înscrisurile "x" şi "Zulassungsbescheinigung Teil II (Fahrzeugbrief) VC917616, pentru care prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov fuseseră aplicate pedepsele de un an şi 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, un an şi 5 luni închisoare, respectiv 6 luni închisoare.
S-a desfăcut pedeapsa rezultantă de 12 ani, 10 luni şi 25 de zile închisoare stabilită în sarcina petentului condamnat prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov în pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită ca rezultantă între pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi şi restul rămas neexecutat de 8 ani, 4 luni şi 25 de zile.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 20 zile închisoare stabilită în sarcina petentului condamnat prin în pedepsele componente de: 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală 550 noul C. proc. pen../24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi; 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 550 noul C. proc. pen../24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi; 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A/21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, pedepse pe care le repune în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 6 ani şi 20 de zile închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 10 din legea nr. 187/2012 şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit următoarele pedepse:
- de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1660/28.02.2012 a Tribunalului Corecţional Lyon, rectificată prin sentinţa penală a aceleiaşi instanţe din 24.09.2019, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin neapelare,
- de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare, 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- de un an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 550/24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;
- de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 925/30.03.2016, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi
- de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 51/23.02.2016a Judecătoriei Urziceni definitivă prin decizia penală 716/A/21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse, anume 7 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 13 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare.
S-a constatat că, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la data de 27.04.2015 inculpatul a executat 955 de zile închisoare (2 ani, 7 luni şi 25 de zile) şi 112 zile compensatorii.
S-a constatat că, urmare a recalculării, prin prezenta sentinţă, a pedepsei rezultante stabilite iniţial prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti ca fiind 15 ani şi 10 zile închisoare, restul rămas neexecutat din rezultanta stabilită prin prezenta, de 13 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare, rest ce se impune a fi adăugat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti este de 10 ani, 9 luni şi 3 zile închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti la restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 13 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare, rest de 10 ani, 9 luni şi 3 zile închisoare, petentul-condamnat A. având de executat pedeapsa de 15 ani, 3 luni şi 3 zile închisoare, alături de pedeapsa complementară cea mai grea şi de pedeapsa accesorie cea mai grea astfel cum au fost stabilite prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a scăzut din durata pedepsei principale rezultante de 15 ani, 3 luni şi 3 zile închisoare timpul reţinerii, arestării preventive şi perioada deja executată de la 27.04.2015 la zi, precum şi perioadele în care petentul-condamnat a fost reţinut sau arestat preventiv în vederea predării, anume 29.01.2007 - 27.02.2007, 7.12.2010 şi 18.06.2014 - 17.07.2014.
S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv în baza sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
Prin încheierea din data de 01.02.2024, Curtea de Apel Iaşi, în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul dispozitivului sentinţei penale nr. 16/1.09.2023 a Curţii de Apel Iaşi, după cum urmează:
Al treilea paragraf al dispozitivului va avea următorul conţinut:
"Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 10 zile închisoare stabilită în sarcina petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele componente, de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1660/28.02.2012 a Tribunalului Corecţional Lyon, de un an şi 6 luni închisoare, un an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare, 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, de un an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 550/24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului Bucureşti, de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 925/30.03.2016, respectiv de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 51/23.02.2016a Judecătoriei Urziceni, pe care le repune în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de 9 ani şi 10 zile."
Al şaselea paragraf al dispozitivului va avea următorul conţinut:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 20 zile închisoare stabilită în sarcina petentului condamnat prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov în pedepsele componente de: 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală 550 noul C. proc. pen../24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi; 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 550 noul C. proc. pen../24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi; 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A/21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, pedepse pe care le repune în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 6 ani şi 20 de zile închisoare."
Prin hotărârea pronunţată în cauză, în esenţă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, prin cererea formulată de persoana privată de libertate A., s-a arătat că sentinţa penală definitivă nr. 127/F/09.07.2020 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020 este vădit nelegală întrucât au fost greşit aplicate dispoziţiilor penale de drept material privitoare la recidivă şi concursul de infracţiuni din cele două Coduri penale şi, deci, nu s-au avut în vedere toate hotărârile definitive de condamnare şi nu s-au dedus toate perioadele executate de contestator în ţară şi în străinătate şi astfel, s-a ajuns la o pedeapsă rezultantă mult mai mare decât cea legală şi pe care trebuie să o execute, astfel că pedeapsa pronunţată şi în executarea căreia se află poate fi modificată în temeiul arătat, pentru următoarele motive:
A arătat petentul că obiectului dosarului penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti a fost reprezentat de cererea contestatorului de contopire a pedepselor definitiv aplicate, întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) noul C. proc. pen.., în urma admiterii căreia s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 16 ani 6 luni şi 23 zile închisoare, în executarea căreia contestatorul se află.
S-a arătat că, atunci când a formulat această a doua cerere de contopire în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, a solicitat recalcularea pedepsei pe care o are de executat., pornindu-se de la următoarele hotărâri penale definitive:
- Sentinţa penală nr. 224/F/07.12.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 253/08.03.2017 a ICCJ, prin care s-a soluţionat prima contopire a pedepselor cu închisoarea stabilite în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat (expusă la pct. 8);
- Sentinţa penală nr. 1107/07.06.2018 pronunţată de către Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 191/07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, în care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani 2 luni şi 15 zile (expusă la pct. 9);
- Sentinţa penală nr. 247/F/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosar nr. x/2019, definitivă prin neapelare, prin care s-a recunoscut parţial sentinţa penală nr. 1660 din data de 28 februarie 2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon -Camera 16, Franţa, definitivă prin neapelare în 2018 (hotărâre străină de condamnare pentru infracţiuni săvârşite în perioada 2004-2004), în baza prevederilor Legii nr. 302/2004, modificată, care vizează fapte săvârşite în perioada 2004-2006 pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare (redată la pct. 10);
- Sentinţa penală nr. 127/11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 prin care s-a reţinut, în baza dispoziţiile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013, că beneficiază de un număr de 112 zile compensatorii pentru perioada executată (redată la pct. 11);
În contestaţia formulată a fost redată situaţia juridică actuală a persoanei condamnate, fiind enumerate hotărârile pronunţate în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A., în esenţă, menţionându-se că, instanţele naţionale au aplicat diferit normele de drept material privitoare la sancţionarea pluralităţii de infracţiuni faţă de el - împrejurare care se observă cu certitudine din modalitatea în care aceeaşi instanţă de judecată - Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă asupra celor două cereri de contopire nr. x/2016 (pct. 8) şi nr. x/2020 (pct. 12).
S-a arătat că, potrivit primei Sentinţe definitive de contopire nr. 224/F/07.12.2016, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit un prim termen al recidivei postcondamnatorii, format dintr-un concurs de infracţiuni a cărui pedeapsa rezultantă este calculată în baza dispoziţiilor C. pen. de la 1969 (întrucât toate faptele ce intră în componenţa concursului de infracţiuni sunt săvârşite anterior intrării în vigoare a noul C. pen.), prin raportare la prima condamnare definitivă suferită în Polonia (respectiv prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de către Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, la pedeapsa de 11 luni închisoare, considerată executată la data de 30.07.2012), recunoscută în România prin sentinţa penală nr. 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, săvârşită la data de 04.11.2011 - pedeapsă unică şi indivizibilă stabilită ca urmare a reţinerii stării de recidivă.
În aceeaşi sentinţă de primă contopire, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cu autoritate de lucru judecat că faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 51/23.06.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716/21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia nr. 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi şi prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia nr. 359/23.09.2016 a I.C.C.J. sunt concurente. Sub acest aspect a invocat autoritatea de lucru judecat, încălcată prin a doua hotărâre de contopire.
Totodată, a susţinut că atât fapta din data de 04.11.2011 pentru care a fost condamnat la 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, cât şi fapta din data de 09.06.2014 pentru care a fost condamnat la 5 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 51/23.02.2016 pronunţată de către Judecătoria Urziceni, ambele infracţiuni fiind atât în concurs cu faptele pentru care a fost deja condamnat definitiv (în dosarul penal nr. x/2007 al Tribunalului Iaşi - hotărâre penală definitivă la data de 12.06.2014), cât si în concurs cu faptele săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie (săvârşite la data de 27.04.2015 şi pentru care a fost condamnat definitiv la data de 23.09.2016 în dosarul penal nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi), nu pot constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii, nefiind îndeplinite condiţiile legale în acest sens (respectiv, cuantumul pedepsei aplicate fiind sub un an închisoare, iar hotărârile judecătoreşti definitive de condamnare fiind pronunţate ulterior săvârşirii faptelor din data de 27.04.2015 în stare de recidivă postcondamnatorie), fiind necesar a fi reţinute în componenta celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, pentru care stabilirea pedepsei rezultante urmează a se face potrivit dispoziţiilor noul C. pen., întrucât conţine infracţiuni săvârşite şi după data intrării în vigoare a noul C. pen. - 01.02.2014, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) noul C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 39 noul C. pen.
S-a arătat că în conformitate cu acest raţionament logico-juridic legal de sancţionare a pluralităţii de infracţiuni săvârşite, Curtea de Apel Bucureşti, în baza dispoziţiilor mai sus expuse, a contopit pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi repuse în individualitatea lor (3 ani şi 8 luni; 2 ani şi 6 luni) cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 51/23.02.2016 pronunţată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin decizia nr. 716/21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, stabilind să execute pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din celelalte pedepse (respectiv sporul de 1 an, 2 luni şi 10 zile închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani, 10 luni si 10 zile închisoare (adică al doilea termen al recidivei postcondamnatorii), la care se adaugă restul rămas neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii (stabilit de către Curtea de Apel Iaşi în dosarul penal nr. x/2015, unde se sancţionează recidiva postcondamnatorie, respectiv restul de 871 de zile închisoare, prin luarea în considerare a pedepselor definitive stabilite în dosarele penale nr. x/2013 al Judecătoriei Iaşi, nr. 1206/99/2007* al Tribunalului Iaşi şi nr. 19163/300/2013 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti), în final urmând să execute 4 ani, 10 luni si 881 de zile de închisoare.
S-a menţionat că, total diferit de acest calcul al pedepsei rezultante de executat ca urmare a săvârşirii unei pluralităţi de infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, tot Curtea de Apel Bucureşti, în cea de-a doua cerere de contopire pedepse - dosar penal nr. x/2020, stabileşte o altă pedeapsă rezultantă ce ar constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii (format dintr-un concurs de infracţiuni faţă de care pedeapsa rezultantă este calculată potrivit dispoziţiilor noul C. pen.), prin raportare la prima hotărâre definitivă de condamnare din România (dosar penal nr. x/2007 al Tribunalului Iaşi, soluţionat definitiv la data de 12.06.2014), încălcând autoritatea de lucru judecat a tuturor hotărârilor penale de condamnare anterioare dispuse (inclusiv pe cea din prima contopire de pedepse), în sensul modificării cuantumului pedepsei ce constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii, fără observarea datei când fiecare condamnare devine definitivă sau a întinderii pedepsei cu închisoarea definitive, precum şi a legii mai favorabile aplicabile concursului de infracţiuni ce intră în componenta fiecărui termen al recidivei postcondamnatorii.
A susţinut contestatorul că prin pierderea din vedere a condamnării din Polonia recunoscută în România, pe cale incidentală, în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Iaşi (soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi) - hotărâre care nici nu a fost anexată la dosarul penal de ultimă contopire nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, precum şi prin modificarea componenţei structurii primului termen al recidivei postcondamnatorii, cu ignorarea datelor când infracţiunile au fost săvârşite, forma de pluralitate în care au fost săvârşite şi datelor când condamnările au devenit definitive, precum şi a autorităţii de lucru judecat consfinţite prin Deciziile nr. 359/A/23.09.2016 şi nr. 253/08.03.2017 pronunţate de către Instanţa Supremă în dosarele penale nr. x/2015 şi nr. y/2016, s-a ajuns la stabilirea unei pedepse nelegale de 16 ani 6 luni şi 23 de zile ca fiind rezultanta recidivei postcondamnatorii pe care o are de executat.
A solicitat să se constate că pluralităţii de infracţiuni săvârşite în perioada 31.10,2001 - 27.04.2015 nu i se pot, în mod legal, aplica dispoziţiile noul C. pen. pentru calcularea fiecăreia dintre pedepsele rezultante ce constituie primul termen şi al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, în condiţiile în care sub imperiul noul C. pen. au fost săvârşite doar infracţiunile din data de 09.06.2014 (dosar penal nr. x/2015 al Judecătoriei Urziceni) şi din data de 27.04.2015 (dosar penal nr. x/2015 al Curţii de Apel laşi), faţă de care, prin două decizii diferite (respectiv, nr. 359/A/23.09.2016 pronunţată în dosarul penal nr. x/2015 şi nr. 253/08.03.2017 pronunţată în dosarul penal nr. x/2016), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, cu autoritate de lucru judecat, că sunt concurente şi că intră împreună în calculul pedepsei rezultante al celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii (concurs calculat potrivit noul C. pen. doar pentru al doilea termen al recidivei).
A arătat contestatorul potrivit raţionamentului logico-juridic de aplicarea a dispoziţiilor noul C. pen. infracţiunilor săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, toate pedepsele stabilite prin hotărâri definitive pronunţate ulterior datei de 27.04.2015 - când s-a născut al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, indiferent de data când infracţiunile au fost efectiv săvârşite, intră în componenţa celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii şi se impune a fi calculată pedeapsa rezultantă (corespunzătoare acestui al doilea termen al recidivei) în conformitate cu dispoziţiile noul C. pen. În aceste condiţii, pedepsele stabilite de către Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. x/2017 pentru cele 4 infracţiuni (două fapte de înşelăciune şi două fapte de uz de fals săvârşite la datele de 02.08.2012 şi 25.10.2012, faţă de care s-a pronunţat definitiv Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 191/07.03.2019 prin condamnarea petentului la o pedeapsa de 1 an şi 6 luni, o pedeapsa de 1 an şi 5 luni şi la două pedepse de câte 6 luni, în temeiul noul C. pen. apreciat ca fiind lege mai favorabilă pentru inculpatul A.) urmau să intre în componenta concursului de infracţiuni ce constituie cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii şi nu în componenta primului termen, aşa cum greşit s-a stabilit.
S-a mai susţinut că în aplicarea în mod legal a normelor de drept material penal pluralităţii de infracţiuni săvârşite atât sub imperiul C. pen. de la 1969, cât şi sub imperiul noul C. pen., se impunea a se porni, pentru calcularea celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii de la pedeapsa cea mai grea de 6 ani, la care să fie adăugat sporul obligatoriu şi fix de 1/3 din toate celelalte pedepse ce intră în componenţa acestui termen (respectiv 1/3 din 3 ani şi 8 luni + 2 ani şi 6 luni + 8 luni + 5 luni + 1 an şi 6 luni + 1 an şi 5 luni + 6 luni + 6 luni = 1/3 din 11 ani şi 2 luni - 3 ani 8 luni şi 20 de zile), ajungându-se la o pedeapsa rezultantă de 9 ani 8 luni si 20 de zile . Această pedeapsă urma să fie adăugată la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, adică la cele 871 de zile, din care se scad cele 112 zile compensatorii (stabilite prin sentinţa penală nr. 127/2019 din 11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti), rezultând o pedeapsă totală de 9 ani 8 luni şi 779 zile pentru întreaga recidivă.
Pe de altă parte, dacă s-a considerat că toate pedepsele aplicate sunt concurente, iar din structura primului termen al recidivei născute la data de (27.04.2015) face parte şi pedeapsa aplicată de către statul polonez şi recunoscută, pe cale incidentală în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Iaşi, contestatorul a susţinut că se impunea deducerea şi a perioadei de 11 luni executate în Polonia, precum şi deducerea, în totalitate a perioadelor executate în România, de la 04.10.2006 la 22.10.2007, de la 13.10.2010 la 06.11.2010, 07.12.2010, de la 27.11.2012 la 28.11.2012, de la 23.01.2013 la 04.09.2013 şi de la 12.06.2014 la zi.
Sub un alt aspect, s-a menţionat de contestator că faptele săvârşite pe teritoriul statului francez în perioada anilor 2004 - 2005 (şi pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1660/28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon - Camera 16, Franţa, recunoscută în România în anul 2019) reprezintă acţiuni/acte materiale ce intră în componenţa aceloraşi infracţiuni săvârşite pe teritoriul României şi Franţei în perioada 2003 - 2006 şi reţinute în dosarul penal nr. x/2007 al Tribunalului Iaşi ca fiind săvârşite în formă continuată (şi pentru care a fost deja condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 266/29.06.2012, menţinută prin decizia penală 130/28.06.2013 a Curţii de Apel Iaşi şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2004/12.06.2014 a I.C.C.J.). Astfel, deşi sunt acţiuni ce aparţin aceloraşi infracţiuni săvârşite în baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale şi în aceleaşi condiţii de timp şi loc, pedepsele aplicate pentru infracţiunile continuate unice (unitate legală de infracţiuni) sunt cumulate după regulile aplicabile concursului de infracţiuni potrivit art. 39 noul C. pen., deşi sunt săvârşite cu 7 ani anterior intrării în vigoare a noul C. pen., când contestatorul nu avea cum să cunoască despre aceste modificări de drept material.
În raport de Decizia nr. 11/28 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 în recursul în interesul legii, contestatorul a susţinut că se impune ca pedepsa de 6 ani închisoare aplicată de către statul francez să facă parte din structura primului termen al recidivei postcondamnatorii, aşa cum face parte şi pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunile continuate aplicată de către Tribunalul Iaşi (dosar penal nr. x/2007), din conţinutul cărora fac parte acţiunile infracţionale săvârşite pe teritoriul statului francez. Or, a arătat contestatorului că i-a fost aplicată legea în vigoare la data recunoaşterii hotărârii franceze, în loc să i se aplice legea în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor pentru care statul francez l-a condamnat.
Consideră că Decizia nr. 11/28 iunie 2021 trebuie aplicată şi în situaţia în care se analizează infracţiuni şi pedepse aferente aplicate prin hotărâri definitive pronunţate de către state diferite pentru aceeaşi infracţiune continuată.
În opinia sa, reţinerea unei astfel de situaţii juridice presupune ca primul termen al recidivei postcondamnatorii să fie format din pedeapsa de 6 ani închisoare (adică 2190 zile), din care să fie scăzută pedeapsa executată până la data de 27.04.2015, (adică 955 zile, deci un rest de executat de 1235 zile) precum şi cele 112 zile compensatorii (deci un rest de executat de 1123 zile), iar al doilea termen al recidivei postcondamnatorii să fíe format din pedeapsa de 6 ani şi 2 luni (calculată astfel: stabilirea pedepsei cea mai grea de 3 ani şi 8 luni la care să se adauge sporul obligatoriu şi fix de 1/3 din suma celorlalte pedepse, respectiv din 2 ani şi 6 luni + 8 luni + 5 luni + 1 an şi 6 luni + 1 an şi 5 luni + 6 luni + 6 luni - 1/3 din 6 ani şi 18 luni ~ 2 ani şi 6 luni), adică 6 ani şi 2 luni - pedeapsa rezultantă ce constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, care să fíe alăturată rezultantei ce reprezintă primul termen, iar în final pedeapsa pentru recidivă să fie de 6 ani 2 luni şi 1123 zile, adică un total de 9 ani 2 luni şi 23 de zile. Doar în acest fel (adică prin calculul mai sus expus) nu s-ar ajunge la sancţionarea pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni în formă continuată, pe teritoriile statelor roman şi francez, în aceeaşi perioadă de timp 2003-2006, ca şi cum ar fi săvârşite în concurs real (pluralitate de infracţiuni) în prezent, potrivit deciziei pronunţate în dosarul x/2020, pedepsele dispuse în mod definitiv pentru aceste infracţiuni fac parte din structura primului termen al recidivei postcondamnatorii, însă calculul pedepsei rezultante s-a făcut prin aplicarea dispoziţiilor noul C. pen. referitoare la concursul real de infracţiuni.
Examinând cererea petentului, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că prezenta cerere de contopire a pedepselor formulată de persoana privată de libertate A. este doar parţial întemeiată şi numai în ceea ce priveşte excluderea, din ansamblul pedepselor principale care au determinat stabilirea pedepsei rezultante principale în executarea căreia se află, a celor patru pedepse aplicate iniţial pentru infracţiuni cu privire la care, prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus, în rejudecarea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal.
S-a reţinut că, petentul A. are, la momentul judecării cererii ce face obiectul prezentei cauze, emise două mandate de executare a pedepsei închisorii, unul emis în baza sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar celălalt în baza sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, astfel cum a fost aceasta, în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov.
Astfel, mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere o pedeapsă principală rezultantă de 16 ani, 6 luni şi 23 de zile închisoare, stabilită prin adăugarea, la o rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin contopirea pedepselor de 3 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, a unui rest de 12 ani şi 23 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 10 zile închisoare, pedeapsă rezultantă stabilită prin sentinţa penală nr. 127 F/9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Astfel cum rezultă chiar din dispozitivul sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, restul de 12 ani şi 23 de zile a rezultat în urma scăderii, din rezultanta de 15 ani şi 10 luni închisoare, a unei perioade executate de 2 ani, 7 luni şi 25 de zile, adică 955 de zile, constatate a fi fost executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
Mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, astfel cum a fost aceasta modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov are în vedere o pedeapsă principală rezultantă de 12 ani, 10 luni şi 25 de zile închisoare, stabilită prin adăugarea, la o rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilită de asemenea prin contopirea pedepselor de 3 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, a unui rest de 8 ani, 4 luni şi 25 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 20 de zile închisoare, pedeapsă rezultantă stabilită prin decizia penală nr. penale nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov. Astfel cum rezultă chiar din dispozitivul deciziei penale nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, restul de 8 ani, 4 luni şi 25 de zile a rezultat în urma scăderii, din rezultanta de 11 ani şi 20 de zile închisoare, a aceleiaşi perioade executate de 2 ani, 7 luni şi 25 de zile, adică 955 de zile, constatate a fi fost executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
Astfel, s-a constatat că ambele instanţe au stabilit pedeapsa rezultantă pe care o mai are de executat petentul în aceeaşi manieră, anume contopind o serie de pedepse potrivit regulilor concursului de infracţiuni, într-o rezultantă provizorie din care au scăzut cele 955 de zile considerate executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, apoi adăugând, potrivit regulilor prevăzute pentru recidiva postcondamnatorie, art. 43 alin. (2) C. pen., la restul rămas neexecutat ce le-a rezultat din operaţiunea de scădere aceeaşi rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, rezultantă a două pedepse reprezentând al doilea termen al recidivei, aplicate pentru infracţiuni concurente prin sentinţa penală nr. 7/2016 a Curţii de Apel Iaşi. Modalitatea de stabilire a rezultantei a fost aceeaşi, ceea ce a diferit a fost rezultanta provizorie din care s-a scăzut perioada executată de 955 de zile, rezultantă de 15 ani şi 10 luni închisoare în cazul sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv de 11 ani şi 20 de zile închisoare în cazul deciziei penale nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov.
S-a precizat că diferenţa respectivă rezultă din împrejurarea că în cadrul operaţiunii de contopire realizate prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au intrat, în plus faţă de operaţiunea de contopire realizată prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1660/28.12.2012 a Tribunalului Corecţional Lyon, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin neapelare, precum şi pedepsele de un an şi 6 luni închisoare, un an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 7.03.2019 a Curţii de Apel Braşov dar desfiinţată în contestaţie în anulare tocmai prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov.
A reţinut prima instanţă că petentul a susţinut în mod insistent nelegalitatea modului în care a fost calculată pedeapsa rezultantă reprezentând primul termen al recidivei postcondamnatorii şi a avansat şi variante de calcul alternative, în acelaşi timp susţinând că în 2016 ar fi fost stabilită o rezultantă corectă, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând argumentele scrise ale petentului şi concluziile scrise ale apărătorului său ales, instanţa de fond învestită cu prezenta cerere de contopire a pedepselor a ajuns însă la concluzia că, în realitate şi în esenţă, ceea ce invocă petentul este nelegalitatea operaţiunii de contopire realizate printr-o hotărâre definitivă, anume sentinţa penală nr. 127 F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, ultima sentinţă prin care i s-au contopit pedepse şi în baza căreia a fost emis un mandat de executare în vigoare la data formulării cererii de faţă. Emiterea celuilalt mandat de executare a pedepsei închisorii aflat în vigoare a survenit pe parcursul judecării prezentei cereri, însă ca urmare a admiterii unei contestaţii în anulare. Prin decizia penală nr. 197/2023 a Curţii de Apel Braşov au fost excluse din operaţiunea de contopire cele 4 pedepse aplicate iniţial prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, pentru care s-a constatat în calea extraordinară de atac incidenţa prescripţiei, însă mecanismul de calculare a pedepsei rezultante reprezentând primul termen al recidivei şi pedeapsa pe care o mai are de executat petentul au fost aceleaşi, în mod firesc, din moment ce sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a soluţionat situaţia juridică a petentului cu autoritate de lucru judecat.
A reţinut instanţa că, ceea ce a încercat petentul să obţină în procedura de faţă a fost o recontopire a pedepselor care au fost avute în vedere în operaţiunea de contopire realizată prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, după altă modalitate de calcul, ceea ce ar însemna încălcarea autorităţii de lucru judecat a respectivei sentinţe. A mai constatat instanţa că în dispozitivul sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti se reţine inclusiv că faptele pentru care s-a dispus condamnarea "inculpatului" prin sentinţa penală nr. 7/2016 a Curţii de Apel Iaşi au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de celelalte fapte aflate în concurs, a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei. Tot cu autoritate de lucru judecat s-a stabilit, prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, şi perioada pe care petentul o executase în contul infracţiunilor considerate concurente până la comiterea primului act material din infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/2016 a Curţii de Apel Iaşi.
Faţă de cele reţinute, Curtea de apel a apreciat că se impune desfacerea pedepselor rezultante pentru care s-au emis mandatele de executare a pedepsei închisorii aflate în prezent în vigoare, descontopirea pedepselor rezultante stabilite cu titlu provizoriu din care s-a scăzut perioada executată de 955 de zile, rezultantă de 15 ani şi 10 luni închisoare în cazul sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv de 11 ani şi 20 de zile închisoare în cazul deciziei penale nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, în pedepsele componente, apoi contopirea, potrivit regulilor concursului de infracţiuni, a tuturor pedepselor care au fost contopite prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, cu excepţia celor 4 pedepse stabilite iniţial prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, pentru care s-a constatat în calea extraordinară de atac incidenţa prescripţiei, pedeapsa rezultantă fiind de 13 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare.
S-a constatat de asemenea, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la data de 27.04.2015, că inculpatul a executat 955 de zile închisoare (2 ani, 7 luni şi 25 de zile) şi 112 zile compensatorii iar, urmare a recalculării, prin prezenta sentinţă, a pedepsei rezultante stabilite iniţial prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti ca fiind 15 ani şi 10 zile închisoare, restul rămas neexecutat din rezultanta stabilită prin prezenta, de 13 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare, rest ce se impune a fi adăugat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, este de 10 ani, 9 luni şi 3 zile închisoare, astfel încât petentul va avea de executat pedeapsa de 15 ani, 3 luni şi 3 zile închisoare, alături de pedeapsa complementară cea mai grea şi de pedeapsa accesorie cea mai grea astfel cum au fost stabilite prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, în ceea ce priveşte solicitarea petentului de a i se deduce perioada executată în Polonia, din pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, recunoscută incidental prin sentinţa penală nr. 925/2016 din 30.03.2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2015, menţinută prin decizia penală nr. 519/4.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, prima instanţă a constatat că, în considerentele respectivei decizii s-a stabilit, tot cu autoritate de lucru judecat:
"Întrucât inculpatul A. a comis infracţiunea dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, instanţa de fond, în aplicarea art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 a procedat legal când a contopit pedeapsa rezultantă stabilită cu restul de 4 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa din 11.09.2002, pronunţată de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki Polonia, în dosar x şi nu a dedus din pedeapsa rezultantă finală stabilită de 5 ani şi 6 luni închisoare şi perioada executată în Polonia între 31.10.2001 până la 25.09.2002.
În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi a admis în parte cererea contestatorului, dispunând conform dispozitivului.
******
Împotriva sentinţei penale nr. 16 din data de 01.09.2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat prezenta contestaţie, prin avocat ales D..
În esenţă, prin motivele contestaţiei, apărarea contestatorului a susţinut că sentinţa contestată este nelegală în ceea ce priveşte modalitatea şi cuantumul operaţiunii de contopire, solicitând desfiinţarea acesteia şi în rejudecare admiterea contestaţiei, arătând că prin hotărârea pronunţată instanţa a pierdut din componenţa operaţiunii de contopire condamnarea din Polonia, recunoscută în România, pe cale incidentală, în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Iaşi, soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, prin modificarea componenţei structurii primului termen al recidivei postcondamnatorii, aşa cum s-a procedat şi în cadrul dosarului nr. x/2017 de la Judecătoria Braşov, prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov în dosarul nr. x/2022 şi prin sentinţa penală nr. 127/F din data de 09.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, care a avut ca obiect a doua contopire.
Consideră apărarea contestatorului că prin omiterea pedepsei stabilite prin sentinţa penală din 11.09.2002, pronunţată în dosarul nr. x de către Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, instanţa a stabilit o altă pedeapsă rezultantă ce ar constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii (format dintr-un concurs de infracţiuni faţă de care pedeapsa este calculată potrivit dispoziţiilor noul C. pen.), prin raportare la prima hotărâre definitivă de condamnare din România- stabilită prin sentinţa penală nr. 266/29.06.2012, menţinută prin decizia penală nr. 130/28.06.2013 a Curţii de Apel Iaşi şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2004/12.06.2014 a I. C. civ..J în dosarul penal nr. x/2007 al Tribunalului Iaşi, soluţionat definitiv la data de 12.06.2014.
S-a arătat de apărare că instanţa a făcut referire la pedeapsa din Polonia, doar în contextul în care contestatorul în faţa instanţei de apel în 2016 a solicitat deducerea perioadei executate în Polonia, dar în cadrul prezentului dosar nu a solicitat acest lucru, ci a solicitat doar să se aibă în vedere că această condamnare nu a fost introdusă în operaţiunea de contopire a pedepselor, aspect care a fost sesizat de către condamnat după punerea în executare a sentinţei penale definitive nr. 127/F/09.07.2020.
A susţinut contestatorul, prin apărător, că instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat a tuturor hotărârilor penale de condamnare anterioare, în sensul modificării cuantumului pedepsei ce constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii, fără observarea datei când fiecare condamnare devine definitivă sau a întinderii pedepsei cu închisoarea definitive, precum şi a legii mai favorabile aplicabile concursului de infracţiuni ce intră în componenţa fiecărui termen al recidivei postcondamnatorii, ceea ce a condus, în final la modificarea componenţei structurii primului termen al recidivei postcondamnatorii, prin omiterea condamnării din Polonia.
S-a arătat că, deşi instanţa a constat că prin decizia penala nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov în dosarul nr. x/2022, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, s-a dispus încetarea procesului penal pornit faţă de contestator împotriva sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, care au format obiectul dosarului nr. x/2017, nu a observat că după anularea mandatului emis în dosarul nr. x/2017, trebuia să se revină la mandatul anterior, MAEI nr. 550/2016 emis de Curtea de Apel Bucureşti, în dosar nr. x/2016, în baza sentinţei penale nr. 224F/07.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală definitivă prin decizia penală nr. 253/08.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, situaţie în care toată situaţia juridică a contestatorului trebuia să revină la situaţia anterioară condamnării din dosarul nr. x/2016, respectiv la pedeapsa totală de 4 ani, 10 luni şi 881 zile.
S-a susţinut în contestaţie, că pentru infracţiunile săvârşite în perioada 31.10.2001 - 27.04.2015 nu se pot, în mod legal, aplica dispoziţiile noul C. pen. pentru calcularea fiecăreia dintre pedepsele ce constituie primul termen şi al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, în condiţiile în care sub imperiul noul C. pen. au fost săvârşite doar infracţiunile din data de 09,06,2014 (dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Urziceni) şi din data de 27,04,2015 (dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi), faţă de care, prin două decizii diferite (respectiv, nr. 359/A/23.09.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi nr. 253/08.03.2017 pronunţată în dosarul penal nr. x/2016), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, cu autoritate de lucru judecat, că sunt concurente şi că intră împreună în calculul pedepsei rezultante al celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.
Consideră apărarea că, toate pedepsele stabilite prin hotărâri definitive pronunţate ulterior datei de 27.04.2015 (data săvârşirii a două infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, conform s.p. nr. 7/25.01.2016 - dosarul nr. x/2015) - când s-a născut al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, indiferent de data când infracţiunile au fost efectiv săvârşite, intră în componenţa celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii şi se impune a fi calculată pedeapsa (corespunzătoare acestui al doilea termen al recidivei) în conformitate cu dispoziţiile noul C. pen.
De asemenea, în cuprinsul contestaţiei s-a făcut o scurtă prezentare a dosarelor privind pe contestator şi pentru motivele expuse pe larg în motivare, apărarea a concluzionat că, pedepsele stabilite prin hotărâri definitive pronunţate ulterior datei de 27.04.2015, adică de către Curtea de Apel Braşov atât în contestaţia în anulare, în dosarul nr. x/2022 cât şi în dosarul nr. x/2017, dar şi în cadrul celei de-a doua contopiri efectuată în cadrul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, urmau să intre în componenţa concursului de infracţiuni ce constituie cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii şi nu în componenţa primului termen, iar sub imperiul noul C. pen. au fost săvârşite doar infracţiunile din data de 09.06.2014 (dosar nr. x/2015 - Judecătoria Urziceni) şi din data de 27.04.2015 (dosar nr. x/2015 - Curtea de Apel Iaşi), faţă de care, prin două decizii diferite (respectiv, nr. 359/A/23.09.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi nr. 253/08.03.2017 pronunţată în dosarul penal nr. x/2016), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, cu autoritate de lucru judecat, că sunt concurente şi că intră împreună în calculul pedepsei rezultante al celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.
Consideră apărarea că se impune aplicarea în mod legal a normelor de drept material penal pluralităţii de infracţiuni săvârşite de către petent atât sub imperiul C. pen. de la 1969, cât şi sub imperiul noul C. pen., este necesar a se porni, pentru calcularea celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, de la pedeapsa cea mai grea de 6 ani, la care se impune adăugarea sporului obligatoriu şi fix de 1/3 din toate celelalte pedepse ce intră în componenţa acestui termen (respectiv 1/3 din 3 ani şi 8 luni + 2 ani şi 6 luni + 8 luni + 5 luni =29 luni=2 ani 5 luni), ajungându-se la o pedeapsă rezultantă de 8 ani 5 luni. S-a susţinut că, la această pedeapsă se adaugă restul rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, adică la cele 871 de zile, din care se scad cele 112 zile compensatorii (stabilite prin sentinţa penală nr. 127/2019 din 11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti), rezultând o pedeapsă totală de 8 ani 5 luni şi 759 zile.
Totodată, s-a arătat că, petentul contestator a fost reţinut şi arestat în România în vederea predării, în perioadele 29 ianuarie - 27 februarie 2007, 07 decembrie 2010 şi 18 iunie 2014 - 17 iulie 2014, perioade care trebuie deduse, precum şi următoarele perioade: durata reţinerii şi arestării preventive de la 04.10.2006 la 22.10.2007, de la 13.10.2010 la 06.11.2010, reţinerea de la 27 noiembrie 2012 la 28 noiembrie 2012, arestarea preventivă de la 23.01.2013 la 04.09.2013 şi perioada executată începând cu data de 12.06.2014 la zi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 18.03.2024, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 26.03.2024, cu citarea contestatorului şi asigurarea apărării, iar cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărării contestatorului şi ale reprezentantului parchetului, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză, petentul condamnat A. a învestit prima instanţă, Curtea de Apel Iaşi, cu o cerere de modificare a pedepsei întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen.
În esenţă, se reţine că prin acest demers judiciar, petentul condamnat A. a contestat sentinţa penală definitivă nr. 127/F/09.07.2020 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, solicitând să se constate că prin aceasta au fost greşit aplicate dispoziţiilor penale de drept material privitoare la recidivă şi concursul de infracţiuni din cele două Coduri penale, vechi şi nou, respectiv că nu a fost avută în vedere hotărârea din Polonia despre care se susţine că nu a fost reţinută în ultima cerere de contopire din 2020, precum şi că, nu s-au dedus toate perioadele executate de contestator în ţară şi în străinătate. Astfel, în opinia petentului, s-a ajuns la o pedeapsă rezultantă mult mai mare decât cea legală şi pe care trebuie să o execute, sens în care, în baza dispoziţiilor legale invocate, s-a solicitat modificarea pedepsei, în sensul celor solicitate în scris.
Conform art. 585 C. proc. pen., având titlul marginal "Alte modificări de pedepse":
(1) Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:
a) concursul de infracţiuni;
b) recidiva;
c) pluralitatea intermediară;
d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Aşadar, în speţă, se reţine că petentul A. solicită modificarea pedepsei în executarea căreia se află în prezent, invocând nelegalitatea operaţiunii de contopire realizate printr-o hotărâre definitivă, respectiv prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care o contestă în cauză, criticând modalitatea în care a fost calculată pedeapsa rezultantă reprezentând primul termen al recidivei postcondamnatorii, modul de apreciere şi calculare a celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii ori aprecierea legii mai favorabile aplicabile concursului de infracţiuni ce intră în componenta fiecărui termen al recidivei postcondamnatorii, etc., însă aceste aspecte ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor ce au avut ca obiect modificarea şi contopirea pedepselor.
Astfel, se reţine că, prin sentinţa penală nr. 127/F din 09 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunţată de aceeaşi instanţă, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..
S-a constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentinţa penală din 24.09.2019 a aceleiaşi instanţe, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin neapelare, este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov dar şi cu faptele pentru care a fost condamnat prin următoarele sentinţe penale:
- sentinţa penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;
- sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi;
- sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti;
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani, 2 luni şi 15 zile stabilită prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, în pedepsele componente, respectiv:
- pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate pentru faptele deduse judecăţii;
- pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pedepsele de 1 an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;
- pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;
- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti;
- 7 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare spor de pedeapsă (1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate);
- pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni aplicate prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A/23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- restul de 9 ani, 8 luni şi 15 zile, rămas neexecutat.
S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi definitivă, prin decizia penală 359/A/23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de celelalte fapte aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei, fiind înlăturat sporul de 7 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 au fost contopite:
- pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecţional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentinţa penală din data de 24.09.2019 a aceleiaşi instanţe, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247 din 20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti definitivă prin neapelare cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Braşov definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, dar şi cu:
- pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 5 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- pedepsele de 1 an închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală 550/24.03.2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curţii de Apel Iaşi;
- pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Cur?ii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A/21.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi aplicată pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 6 ani închisoare la care se adaugă sporul fix, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1/3 din 27 de ani şi 1 lună, (adică 9 ani şi 10 zile), pedeapsa rezultantă stabilită pentru inculpatul A. fiind astfel de 15 ani şi 10 zile închisoare.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 127 din 11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală s-a reţinut că inculpatul beneficiază de un număr de 112 zile compensatorii pentru perioada executată între 27-28.11.2012, 23.01.2013 la 04.09.2013 şi de la 12.05.2014 la 27.04.2015.
S-a constatat că până la data de 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi), inculpatul a executat un număr de 955 de zile (2 ani, 7 luni şi 25 de zile) şi 112 zile compensatorii.
În baza art. 43 alin. (2) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, care a fost adăugată la restul de 12 ani şi 23 zile, rămas neexecutat din pedeapsa închisorii 15 ani şi 10 zile închisoare după scăderea perioadei de 2 ani, 11 luni şi 17 de zile, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 16 ani, 6 luni şi 23 zile închisoare.
S-au scăzut din durata pedepsei de 16 ani, 6 luni şi 23 zile, perioada reţinerii, arestării preventive şi executată, respectiv perioada de la data de 27.04.2015 la zi.
S-au dedus din pedeapsa principală şi perioadele de reţinere şi arestare preventivă din România în vederea predării în baza unor mandate europene de arestare, şi anume: 29.01.2007 - 27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014 - 17.07.2017.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a stabilit ca, alături de pedeapsa rezultantă principală a închisorii de 16 ani, 6 luni şi 23 zile, condamnatul A. să execute pedeapsa complementară cea mai grea, aplicată prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pentru o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv cu E. şi F. ori de a se apropia de acestea, pedeapsă care se va executa de către inculpatul A., conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (5) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul A. să execute pedeapsa accesorie cea mai grea, aplicată prin sentinţa penală 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., anterior menţionate, urmând a fi executată în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală rezultantă finală a fost executată sau considerată ca executată zi.
Au fost menţinute dispoziţiile privind măsura de siguranţă a confiscării speciale dispuse prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1489 din 07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre.
Prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost admisă sesizarea Penitenciarului Galaţi şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 127/F din 09.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în sensul că s-a consemnat, în mod corect, perioada reţinerii şi arestării preventive în vederea predării inculpatului A., în baza unor mandate europene de arestare, care s-a dedus din pedeapsa principală, respectiv 29.01.2007-27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014-17.07.2014 şi nu 29.01.2007-27.02.2007, 07.12.2010 şi 18.06.2014-17.07.2017, cum din eroare s-a redactat.
S-a consemnat în mod corect paragraful privind anularea mandatelor de executare ale pedepselor anterioare, respectiv:
Anulează: M.E.P.I. nr. 1489/07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, MEPI nr. 150/19.06.2019 emis în baza sentinţei penale nr. 127/F/11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală şi MEPI nr. 387/21.01.2020 emis în baza sentinţei penale nr. 247/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre şi, nu anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1489/07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curţii de Apel Braşov şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, cum din eroare s-a redactat.
Astfel, în esenţă, se reţine că prin această hotărâre definitivă, examinând situaţia juridică a petentului condamnat A., în raport de datele comiterii faptelor şi datele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare în ceea ce îl priveşte, instanţa de fond şi instanţa supremă în calea de atac, au constatat că unele dintre fapte sunt concurente, dar aflate şi în stare de recidivă faţă de altele, reţinând aşadar că sunt incidente în această situaţiei cele statuate prin Decizia nr. 42/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, potrivit căreia sfera concursului de infracţiuni, cu pluralitate infracţională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracţiunile concurente şi, ca atare, tot ce precedă alcătuieşte concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă.
În această situaţie, impunându-se contopirea pedepselor aplicabile pentru infracţiunile considerate concurente, a fost luată ca reper prima hotărâre rămasă definitivă, iar pedeapsa rezultantă astfel determinată a constituit primul termen al recidivei postcondamnatorii.
Astfel, s-a reţinut că, sentinţa penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia nr. 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este identificată ca fiind prima hotărâre definitivă de condamnare până la care toate faptele comise se vor considera în concurs şi a căror pedeapsă rezultantă va constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru faptele comise ulterior.
Totodată, s-a reţinut că, faptele săvârşite ulterior, ce au făcut obiectul condamnării contestatorului prin sentinţa penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia nr. 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de restul faptelor aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie primul termen al recidivei.
Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a avut în vedere cele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că, în timpul soluţionării cauzei a intervenit, urmare a admiterii unei contestaţii în anulare, decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov prin care au fost excluse din operaţiunea de contopire cele 4 pedepse aplicate iniţial prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov şi pentru care după admiterea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare s-a constatat incidenţa prescripţiei, conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dispunându-se astfel pentru cele patru fapte, încetarea procesului penal.
Ca atare, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că este întemeiată cererea petentului doar în parte, respectiv doar în ceea ce priveşte excluderea, din ansamblul pedepselor principale care au determinat stabilirea pedepsei rezultante principale în executarea căreia se află petentul, a celor patru pedepse aplicate pentru infracţiunile ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 7.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, infracţiuni cu privire la care, prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus, în rejudecarea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, încetarea procesului penal.
În concret, în acord cu cele reţinute în hotărârea atacată, se reţine că mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut în vedere o pedeapsă principală rezultantă de 16 ani, 6 luni şi 23 de zile închisoare, stabilită prin adăugarea, la o rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin contopirea pedepselor de 3 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, a unui rest de 12 ani şi 23 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 10 zile închisoare, pedeapsă rezultantă stabilită prin sentinţa penală nr. 127 F/9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, din dispozitivul sentinţei penale nr. 127/F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că, restul de 12 ani şi 23 de zile a rezultat în urma scăderii, din rezultanta de 15 ani şi 10 luni închisoare, a unei perioade executate de 2 ani, 7 luni şi 25 de zile, adică 955 de zile, constatate a fi fost executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
În ceea ce priveşte mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, modificată prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, s-a avut în vedere o pedeapsă principală rezultantă de 12 ani, 10 luni şi 25 de zile închisoare, stabilită prin adăugarea, la o rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilită de asemenea prin contopirea pedepselor de 3 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, a unui rest de 8 ani, 4 luni şi 25 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 20 de zile închisoare, pedeapsă rezultantă stabilită prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov. De asemenea, din dispozitivul deciziei penale nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, rezultă că, restul de 8 ani, 4 luni şi 25 de zile a rezultat în urma scăderii, din rezultanta de 11 ani şi 20 de zile închisoare, a aceleiaşi perioade executate de 2 ani, 7 luni şi 25 de zile, adică 955 de zile, constatate a fi fost executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
Prin urmare, s-a reţinut întemeiat că ambele instanţe au stabilit pedeapsa rezultantă pe care o mai are de executat contestatorul, în aceeaşi manieră, respectiv contopind o serie de pedepse potrivit regulilor concursului de infracţiuni, într-o rezultantă provizorie din care au scăzut cele 955 de zile considerate executate până la data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 7/25.01.2016 a Curţii de Apel Iaşi, apoi adăugând, potrivit regulilor prevăzute pentru recidiva postcondamnatorie, art. 43 alin. (2) C. pen., la restul rămas neexecutat ce a rezultat din operaţiunea de scădere aceeaşi rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, rezultantă a două pedepse reprezentând al doilea termen al recidivei, aplicate pentru infracţiuni concurente prin sentinţa penală nr. 7/2016 a Curţii de Apel Iaşi. Ca atare, modalitatea de stabilire a rezultantei a fost aceeaşi, ceea ce a diferit a fost rezultanta provizorie din care s-a scăzut perioada executată de 955 de zile, rezultantă de 15 ani şi 10 luni închisoare în cazul sentinţei penale nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv de 11 ani şi 20 de zile închisoare în cazul deciziei penale nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov.
S-a reţinut în cauză că diferenţa respectivă rezultă din împrejurarea că în cadrul operaţiunii de contopire realizate prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au intrat în plus faţă de operaţiunea de contopire realizată prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1660/28.12.2012 a Tribunalului Corecţional Lyon, recunoscută parţial prin sentinţa penală nr. 247/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin neapelare, precum şi pedepsele de un an şi 6 luni închisoare, un an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1107/7.06.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 7.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, care însă a fost ulterior desfiinţată în contestaţie în anulare prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov.
În concret, s-a constatat că mecanismul de calculare a pedepsei rezultante reprezentând primul termen al recidivei şi pedeapsa pe care o mai are de executat petentul au fost aceleaşi, din moment ce prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a soluţionat situaţia juridică a petentului cu autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
Aşadar, aceleaşi critici ale contestatorului vizând în esenţă modul de calcul al primul termen al recidivei ori a celui de-al doilea termen sau aplicarea dispoziţiilor referitoare la recidivă şi concursul de infracţiuni în raport de dispoziţiile mai favorabile din codurile penale vechi sau noi, stabilirea pedepselor rezultate şi în fine, modalitatea de contopire a pedepselor, au fost tranşate anterior prin sentinţa penală nr. 127F din 9.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 549/17.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Mai exact, Înalta Curte constată că, nemulţumit fiind de modalitatea de contopire a pedepselor dispusă prin sentinţa penală nr. 127/F din data de 09 iulie 2020, de fapt, ceea ce urmăreşte petentul condamnat A. prin cererea de faţă este în realitate o recontopire a pedepselor ce au fost deja avute în vedere în operaţiunea de contopire realizată cu titlu definitiv, după o altă modalitate de calcul propusă de petent, ceea ce ar însemna încălcarea autorităţii de lucru judecat a respectivei sentinţe.
Prin urmare, în acord cu judecătorul Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte concluzionează că prezentul demers judiciar al petentului tinde la recontopirea aceloraşi pedepse, în maniera prezentată de apărare în scris, însă prin sentinţa definitivă anterior menţionată o atare operaţiune a fost deja realizată.
Totodată, Înalta Curte în acord cu cele reţinute prin hotărârea atacată, se apreciază neîntemeiată şi susţinerea apărării petentului condamnat A. în sensul că nu a fost avută în vedere condamnarea din Polonia. Şi sub acest aspect se constată că de fapt ceea ce se critică, şi anume că pedeapsa respectivă ar fi intrat din punctul de vedere al apărării în componenţa primului termen al recidivei, a fost deja tranşat cu autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte pe contestator.
Din actele şi lucrările dosarului, se constată că pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, a fost recunoscută pe cale incidentală prin sentinţa penală nr. 925/2016 din 30.03.2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2015, menţinută prin decizia penală nr. 519/4.07.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
Prin această decizie definitivă, instanţele au avut în vedere data săvârşirii infracţiunii din cauza respectivă, 04.11.2011 şi data la care se consideră executată pedeapsa cu închisoarea de 11 luni stabilită prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, şi anume 30 iulie 2012, durata pedepsei stabilite prin sentinţa din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, constatându-se că inculpatul a săvârşit infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în stare de pluralitate intermediară (potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) C. pen. în vigoare), respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie (potrivit prevederilor art. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969) în raport de condamnarea la pedeapsa de 11 luni închisoare prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 luni închisoare.
În concluzie, reţinând că inculpatul A. a comis infracţiunea dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, prin hotărârea anterior menţionată, instanţa în mod legal a dispus, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopirea pedepsei stabilite în cauză, cu restul de 4 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală din data de 11.09.2002 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia şi nu a dedus din pedeapsa rezultantă finală stabilită de 5 ani şi 6 luni închisoare şi perioada executată în Polonia între 31.10.2001 până la 25.09.2002.
Prin urmare se apreciază neîntemeiată critica petentului condamnat formulată sub acest aspect.
În consecinţă, în acord cu cele reţinute prin hotărârea atacată, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Iaşi a apreciat că solicitarea petentului condamnat A. este întemeiată doar în parte şi numai în ceea ce priveşte excluderea din ansamblul pedepselor principale care au determinat stabilirea pedepsei rezultante principale în executarea căreia se află petentul, a celor patru pedepse pentru care Curtea de Apel Braşov a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, dispunând încetarea procesului penal prin decizia penală nr. 197/15.03.2023 a Curţii de Apel Braşov, sens în care se constată că în mod corect a procedat în consecinţă, scăzând totodată din durata pedepsei principale rezultante de 15 ani, 3 luni şi 3 zile închisoare, timpul reţinerii, arestării preventive şi perioada deja executată de la 27.04.2015 la zi, precum şi perioadele în care petentul condamnat a fost reţinut sau arestat preventiv în vederea predării, anume 29.01.2007 - 27.02.2007, 7.12.2010 şi 18.06.2014 - 17.07.2014, neexistând, aşadar în cauză, motive care să impună reformarea sentinţei apelate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din data de 01 septembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din data de 01 septembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2024.