Şedinţa publică din data de 26 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din data de 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin cererea înregistrată la data de 12.01.2024, petentul-condamnat A. a solicitat, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., modificarea pedepsei rezultante de 8 ani 11 luni şi 10 zile închisoare dispuse prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/07.04.2022, în sensul reducerii cu 1 an 3 luni şi 10 zile (reprezentând sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni).
În motivarea cererii a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 35 şi art. 37 C. pen., precum şi dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11 din data de 28.06.2021, fiind condamnat în mod greşit pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente, deşi perioadele faptelor pentru care s-a dispus condamnarea se suprapun.
A susţinut că solicitarea formulată nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive prin care a fost condamnat, cererea sa neconducând la desfiinţarea lor, ci doar modificarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia urmare a individualizării corecte a infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., art. 35 şi art. 37 C. pen., şi pe decizia nr. 11/28.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând cererea prin prisma motivelor de fapt invocate şi a dispoziţiilor legale precitate, Curtea a constatat că este nefondată, pentru următoarele considerente:
a.) Prin sentinţa penală nr. 222 pronunţată la data de 23.11.2017 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 221 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 24.06.2019, instanţa a dispus condamnarea petentului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, iar în temeiul art. 71 C. pen. din 1969, i-a interzis acestuia, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969, a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi conform art. 85 alin. (1) teza finală C. pen. 1969 şi a contopit pedeapsa antereferită cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, acesta având de executat în final pedeapsa principală de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 rap. la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, petentul a avut de executat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale rezultante (prin sentinţa sus menţionată inculpatului fiindu-i aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi, a cărei executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare), iar în temeiul art. 71 C. pen. din 1969 a interzis acestuia, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante.
b.) Prin sentinţa penală nr. 136 pronunţată la data de 18.07.2019 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 396 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 05.09.2019, instanţa a respins cererea de punere în executare, prin predarea persoanei solicitate A., a mandatului european de arestare, emis de Procuratura Judeţeană - Silistra din Republica Bulgaria la data de 15 aprilie 2019, actualizat la data de 15 mai 2019.
În temeiul art. 99 alin. (3) rap. la art. 166 alin. (3) şi alin. (6) lit. a) corob. cu art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut, pe cale incidentală, sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria, în Dosarul nr. x/2018, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea, în perioada 14 iulie 2008 - 12 decembrie 2008, a infracţiunii de fraudă, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, în înţelesul Convenţiei din 26.07.1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.
c.) Prin sentinţa penală nr. 241 pronunţată la data de 14.11.2019 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 100 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 08.04.2020, instanţa, printre altele în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi art. 5 C. pen., a dispus condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare a petentului A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală [26 acte materiale din perioada 2007-2011].
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a aplicat acestuia A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale.
Totodată, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pe petentul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală [3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015].
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa antereferită sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat:
- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, suspendată condiţionat prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călăraşi în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul x/2011;
- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 5 C. pen. prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare prin sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria în dosarul nr. x/2018 [recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2019 definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie].
De asemenea, a menţinut dispoziţia sentinţei penale nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti de anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente.
În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 a contopit pedepsele aplicate petentului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care adaugă sporul fix şi obligatoriu de 3 ani, 3 luni şi 10 zile [1/3 din (3 ani şi 10 luni + 4 ani + 1 an + 1 an)] şi dispune ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului A., perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din dosarul x/2016 de la 10.03.2016 la 27.05.2016, respectiv perioada pedepsei executată parţial prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la 25.06.2019 la zi.
d.) Prin sentinţa penală nr. 32 pronunţată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.04.2022, instanţa, în baza art. 595 alin. (1) C. proc. pen.. a admis contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A..
În baza art. 6 alin. (3) C. pen., a constatat că dispoziţiile art. 10 alin. (1) al Legii nr. 241/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021, sunt mai favorabile petentului condamnat A..
Pe cale de consecinţă, a desconopit pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 241F/14.11.2019 a Curţii de Apel Bucuresti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente, de 6 ani închisoare şi 1 an închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 6 alin. (3) C. pen., a înlocuit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 241F/14.11.2019 a Curţii de Apel Bucuresti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată [3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015], prevăzută de art. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cu pedeapsa amenzii penale constând în 100 de zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile - amendă fiind de 50 de RON, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5000 RON.
A menţinut pedepsele accesorii şi complementare, stabilite prin hotărârea de condamnare, inclusiv cu privire la pedeapsa amenzii penale dispuse prin sentinţa anterefrită.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 241F/14.11.2019 a Curţii de Apel Bucuresti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat:
- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, suspendată condiţionat prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călăraşi în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul x/2011;
- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 5 C. pen. prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare prin sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria în Dosarul nr. x/2018 [recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2019 definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie], menţinând totodată dispoziţia sentinţei penale nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti de anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
În continuare, a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente.
În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 a contopit pedepsele aplicate petentului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care adaugă sporul fix şi obligatoriu de 2 ani, 11 luni şi 10 zile, (reprezentând 1/3 din 3 ani şi 10 luni + 4 ani + 1 an) şi amenda penală în cuantum de 5000 RON (stabilită prin prezenta) şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare şi amenda penală în cuantum de 5000.
În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 64 din C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, respectiv asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen. privind posibilitatea înlocuirii zilelor - amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea (100 zile închisoare).
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate petentului condamnat A., perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din dosarul x/2016 de la 10.03.2016 la 27.05.2016, respectiv perioada pedepsei executată parţial prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la 25.06.2019 la zi.
A anulat M.E.P.Î nr. 287/2019/08.04.2020 emis de Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a sentinţei anterefrite, în prezent petentul condamnat aflându-se în executarea MEPI nr. 40 din 22.02.2022 emis de Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând în concret cererea formulată, Curtea a constatat că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 241 pronunţată la data de 14.11.2019 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 100 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 08.04.2020, respectiv pedeapsă recunoscută prin sentinţa penală nr. 32 pronunţată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.04.2022, au fost deja contopite prin sentinţa penală nr. 32 pronunţată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.04.2022.
De asemenea, Curtea a reţinut că în prezent pe numele condamnatului nu sunt emise mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii, iar sentinţa penală nr. 32 pronunţată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.04.2022 are autoritate de lucru judecat în privinţa stării de pluralitate reţinute între infracţiunile săvârşite.
Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).
În opinia primei instanţe, dacă petentul considera că mecanismul de stabilire a pedepsei aplicate este greşit, acesta ar fi trebuit să invoce acest aspect pe calea contestaţiei formulate şi în termenele prevăzute de lege.
Pe această cale, Curtea nu poate acţiona ca instanţă de reformare sau de anulare şi nu poate analiza legalitatea hotărârii cu privire la pluralitatea de infracţiuni reţinută în sarcina persoanei condamnate.
Curtea a constatat că, prin sentinţa contestată au fost analizate pluralităţile de infracţiuni incidente, fiind reţinut concursul de infracţiuni şi fiind aplicat tratamentul sancţionator corespunzător, iar sentinţa contestată este definitivă, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, apreciindu-se deja că nu sunt îndeplinite condiţiile infracţiunii continuate, aşa cum susţine petentul.
Decizia RIL nr. 11/2021 invocată de petent în susţinerea cererii nu se referă la condiţiile reţinerii formei continuate a infracţiunii, ce au fost deja analizate de instanţa de condamnare, ci se referă la posibilitatea instanţei de condamnare de a putea reţine forma continuată a infracţiunii, chiar şi atunci când deja există o hotărâre de condamnare pentru alte acte materiale, ceea ce nu este cazul în prezenta, decizia nefiind aplicabilă în speţa concretă.
În fine, dincolo de inadmisibilitatea cererii, petentul omite faptul că, decizia RIL antereferită era deja pronunţată la momentul emiterii sentinţei penale nr. 32 pronunţată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.04.2022 fiind obligatorie pentru instanţele de judecată, astfel că aceasta a fost avută în vedere la momentul soluţionării cauzei.
Împotriva sentinţei penale nr. 18 din data de 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A..
Concluziile apărării asupra contestaţiei formulate şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi poziţia contestatorului din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:
Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestaţia la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.
Deşi legea penală ori procesual penală nu oferă o definiţie noţiunii autorităţii de lucru judecat, nu îi identifică natura şi nici regimul juridic, aşa cum o face legea civilă, principiul funcţionează deplin şi în dreptul procesual penal.
Cu toate că autoritatea de lucru judecat se referă la hotărârile penale prin care se soluţionează un raport de drept substanţial având ca obiect tragerea la răspundere penală, principiul trebuie considerat incident şi în cazul acelor hotărâri penale prin care se soluţionează chestiuni privind faza de executare a procesului penal.
Prin contestaţia la executare formulată şi întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestatorul condamnat invocă incidenţa prevederilor art. 35 şi art. 37 C. pen., precum şi dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11 din data de 28.06.2021 pronunţată în recurs în interesul legii, fiind condamnat în mod greşit pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente, deşi perioadele faptelor pentru care s-a dispus condamnarea se suprapun, context în care a solicitat modificarea pedepsei rezultante de 8 ani 11 luni şi 10 zile închisoare dispuse prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/07.04.2022, în sensul reducerii cu 1 an 3 luni şi 10 zile (reprezentând sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni).
Examinând actele cauzei, Înalta Curte constată că temeiul legal şi motivele prezentei cereri, vizând existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei aplicată contestatorului condamnat A. privind infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 241 pronunţată la data de 14.11.2019 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 100 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 08.04.2020, respectiv pedeapsa recunoscută prin sentinţa penală nr. 32 pronunţată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.04.2022, acestea au făcut obiectul analizei de către instanţă, fiind pronunţată sentinţa penală nr. 32 pronunţată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.04.2022.
Astfel, Înalta Curte constată că, deşi din considerentele sentinţei nr. 32 pronunţată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel Bucureşti reies cu claritate motivele pentru care i s-a admis contestaţia la executare împotriva sentinţei penale nr. 241 pronunţată la data de 14.11.2019 de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 100 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 08.04.2020, contestatorul condamnat A. a formulat o altă contestaţie la executare, împotriva sentinţei prin care i s-a admis contestaţia la executare, reiterând aceleaşi motive invocate prin cererea soluţionată anterior.
Prin urmare, în măsura în care există o hotărâre definitivă privind aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, se configurează autoritatea de lucru judecat, iar sancţiunea procedurală care intervine este inadmisibilitatea cererii, întrucât contestatorul condamnat, printr-o astfel de cerere, încearcă exercitarea unui drept epuizat, prin utilizarea din nou a unei căi procesuale deja folosite şi valorificate.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată temeinică şi legală soluţia primei instanţe, notând că, în prezenta contestaţie, contestatorul A. nu a formulat veritabile critici cu privire la aceasta, limitându-se la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond şi la invocarea unor elemente noi de critică aduse hotărârii care a făcut obiectul contestaţiei la executare, care, nefiind supuse cenzurii Curţii de Apel Bucureşti, nu pot face obiectul analizei instanţei supreme direct în calea de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 18 din data de 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 18 din data de 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2024.