Şedinţa publică din data de 27 martie 2024
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4/PI din data de 11 ianuarie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza II din C. proc. pen., a admis contestaţia la executare formulată de Compartimentul executării penale al Curţii de Apel Oradea împotriva sentinţei penale nr. 85/PI/2023 din 06.10.2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 174 alin. (1) lit. a) punctul (i) din Legea nr. 302/2004, a constatat imposibilitatea practică de a pune în executare pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A., pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 294 alin. (1) raportat la art. 286 alin. (1) din C. pen. polonez, prin sentinţa penală nr. II K 99/17 din data de 16.06.2021 pronunţată de Judecătoria Districtuală din Zamosc, definitivă prin decizia penală nr. II AKa 294/21 pronunţată de Curtea de Apel Lublin din Republica Polonia, astfel cum a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 85/PI/2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, la data de 06.10.2023, definitivă prin decizia penală nr. 321/A/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 175 cu referire la art. 174 alin. (1) lit. a) punctul (i) din Legea nr. 302/2004, s-a renunţat la dreptul de punere în executare a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A..
A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2023 din 31.10.2023 emis de această curte de apel, în baza sentinţei penale nr. 85/PI/2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 174 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dispus informarea autorităţii competente a statului emitent cu privire la imposibilitatea practică a Curţii de Apel Oradea de a pune în executare pedeapsa de mai sus şi cu privire la renunţarea Curţii de Apel Oradea la dreptul de a pune în executare pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A., prin sentinţa penală nr. II K 99/17 din data de 16.06.2021 pronunţată de Judecătoria Districtuală din Zamosc, definitivă prin decizia penală nr. II AKa 294/21 pronunţată de Curtea de Apel Lublin din Republica Polonia, astfel cum a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 85/PI/2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea la data de 06.10.2023, definitivă prin decizia penală nr. 321/A/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că prin adresa din 06.12.2023 emisă de Compartimentul Executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea a fost sesizată Curtea de Apel Oradea pentru ca în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. să se aprecieze cu privire la existenţa unui caz de împiedicare la punerea în executare a dispoziţiilor sentinţei penale nr. 85/2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
În cuprinsul sesizării, s-a arătat, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 85/PI/2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. II K 99/17 din data de 16.06.2021 pronunţată de Judecătoria Districtuală din Zamosc, prin care i s-a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 294 alin. (1) raportat la art. 286 alin. (1) din C. pen. polonez, având corespondent în legislaţia română în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. român.
S-a dispus executarea în regim de detenţie pe teritoriul României a pedepsei de 2 ani închisoare, fiind emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 90/31.10.2023.
Prin adresa din 27.11.2023, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor a încunoştiinţat instanţa despre faptul că există date din care rezultă că persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei, aflându-se în prezent în Turcia la o adresă necunoscută.
Curtea a reţinut că potrivit art. 174 alin. (1) lit. a) pct. (i) din Legea 302/2004, Curtea de apel competentă informează autoritatea competentă a statului emitent cu privire la:
a) imposibilitatea practică de a pune în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate atunci când (i) persoana împotriva căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei prevăzut la art. 172 nu este găsită.
b) Conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, în acest caz, statului emitent i se comunică restul de pedeapsă rămas neexecutat.
Curtea a reţinut că potrivit art. 175 alin. (1) din Legea 302/2004, atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 174 alin. (1) lit. a) şi există presupunerea rezonabilă că persoana condamnată a părăsit teritoriul României, curtea de apel poate renunţa la dreptul de punere în executare a pedepsei sau a măsurii privative de libertate.
În raport de actele şi lucrările dosarului, de formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 85/PI/2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea la data de 06.10.2023, definitivă prin decizia penală nr. 321/A/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de informările parvenite la dosarul execuţional în legătură cu toate aceste forme, curtea a concluzionat că sunt îndeplinite exigenţele prevăzute de art. 175 alin. (1) din Legea 302/2004, justificându-se a se renunţa la dreptul de punere în executare a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată persoanei condamnate A. de către instanţa poloneză, pedeapsă recunoscută, în condiţiile art. 172 cu referire la art. 167 din Legea 302/2004, de către Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa penală de mai sus.
În condiţiile în care din cuprinsul dosarului cauzei rezultă că persoana condamnată A. se sustrage de la executarea mandatului de executare al pedepsei închisorii nr. 90/31.10.2023, emis în baza sentinţei penale nr. 85/PI/2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, părăsind teritoriul României, existând date că aceasta se află în prezent în Turcia la o adresă necunoscută, curtea a constatat evidenta imposibilitate practică de a pune în executare pedeapsa.
Or scopul procedurii de recunoaştere a unei sentinţe penale prin care un alt stat membru a dispus condamnarea unei persoane la închisoare în regim privativ de libertate, este acela de a se facilita punerea efectivă în executare a pedepsei respective pe teritoriul statului de executare.
Acest scop, în condiţiile în care persoana condamnată se sustrage, părăseşte teritoriul statului de executare, aflându-se la o adresă necunoscută, nu mai poate fi atins.
Tocmai de aceea, într-o astfel de ipoteză, art. 175 alin. (1) din Legea 302/2004, permite statului de executare să decidă dacă renunţă sau nu la dreptul de punere în executare a pedepsei privative de libertate, anterior recunoscută.
Împotriva sentinţei penale nr. 4/PI din data de 11 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie petenta A..
La termenul din data de 27 martie 2024, procurorul a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei formulate.
Examinând actele dosarului din perspectiva chestiunii tardivităţii căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
În lipsa unor dispoziţii derogatorii de la normele de drept comun, termenul procedural de 3 zile înăuntrul căruia se poate exercita calea de atac împotriva soluţiei dispuse în materia executării, se calculează conform regulilor prevăzute de art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte.
Conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte".
Văzând înscrisurile de la dosar şi faptul că prima instanţă cunoştea că petenta se sustrage executării pedepsei fiind pe teritoriul Turciei, dar fără a cunoaşte adresa acesteia, hotărârea a fost afişată la sediul instanţei.
Înalta Curte constată că dispozitivul sentinţei penale nr. 4/PI din data de 11 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ce face obiectul prezentei contestaţii, a fost afişat la sediul instanţei în data de 18 ianuarie 2024, iar sentinţa in extenso a fost afişată la data în data de 19 ianuarie 2024, ambele dovezi de comunicare fiind restituite la dosar cu menţiunea afişării înştiinţării .
În conformitate cu dispoziţiile art. 264 coroborate cu cele ale art. 261 alin. (4) lit. f) şi g) din C. proc. pen., în cuprinsul înştiinţării afişate la uşa instanţei, a fost menţionat termenul stabilit de instanţă, în care acesta era în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica actul de procedură, respectiv 7 zile, precum şi menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă, actele se consideră comunicate la împlinirea acestui termen.
Raportat la data comunicării copiei dispozitivului hotărârii primei instanţe (cu luarea în considerare a intervalului de timp în care persoana condamnată era îndreptăţită să se prezinte pentru înmânarea comunicării), termenul de 3 zile în care persoana condamnată A. putea declara contestaţie împotriva acesteia, calculat conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 30 ianuarie 2024.
Ca urmare, calea de atac declarată de persoana condamnată împotriva acestei hotărâri, la data de 01 februarie 2024, prin apărător ales, a fost exercitată cu încălcarea termenului legal de 3 zile de la comunicarea dispozitivului hotărârii atacate, prevăzut de legea specială, sancţiunea aplicabilă fiind decăderea părţii din exerciţiul acestui drept procesual (de a ataca dispoziţia primei instanţe).
Împrejurarea învederată de apărătorul ales al persoanei condamnate, în sensul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită întrucât la domiciliul contestatoarei se află în permanenţă o persoană ce ar fi încunoştiinţat-o de proces şi termenul stabilit, sens în care s-ar fi prezentat la termenele de judecată stabilite, nu a are nicio relevanţă asupra constatării anterioare, atât timp cât petenta s-a sustras de la executarea pedepsei, procedura pendinte având ca obiect stabilirea imposibilităţii de a pune în executare mandatului de executare al pedepsei închisorii. Sustragerea petentei de la executarea pedepsei prin părăsirea teritoriului României, existând date că aceasta se află în prezent în Turcia la o adresă necunoscută, a determinat citarea sa şi comunicare hotărârii prin afişarea la uşa instanţei.
În acest sens, Înalta Curte constată că termenul de 3 zile în care contestatoarea putea contesta hotărârea Curţii de Apel Oradea, s-a împlinit într-o zi lucrătoare, respectiv la data de 30 ianuarie 2024, (calea de atac fiind înregistrată la 1 februarie 2024).
În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care, atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a contestaţiei formulate de contestatoarea A..
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 599 raportat la art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 4/PI din data de 11 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 4/PI din data de 11 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2024.