Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în majoritate, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 103 din data de 03.04.2023, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. x/2019, între altele, s-au dispus următoarele:
I. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatului să execute următoarele obligaţii: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vatra Moldoviţei sau în cadrul Primăriei Vama, pe o perioadă de 90 de zile.
Un exemplar al prezentei sentinţe, s-a stabilit a se comunica Serviciului de Probaţiune Suceava.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşirea a unei noi infracţiuni.
II. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatului să execute următoarele obligaţii: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vatra Moldoviţei sau în cadrul Primăriei Vama, pe o perioadă de 90 de zile.
Un exemplar al prezentei sentinţe, s-a stabilit a se comunica Serviciului de Probaţiune Suceava.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşirea a unei noi infracţiuni.
În temeiul art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că persoana vătămată Comuna Vatra Moldoviţei nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. în calitate de conducător al autorităţii contractante - primar al Comunei Vatra Moldoviţei, a încheiat Contractul de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016, între Primăria Comunei Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L., prin care a achiziţionat direct, fără respectarea legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, mobilierul pentru căminele culturale din comunele C. şi Ciumârna, având o valoare totală de 200.000 RON, valoare ce depăşeşte pragul de 30.000 euro, prevăzut de art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, încălcând prin aceasta prevederile art. 18 alin. (1) coroborate cu art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, care indică care sunt procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică în astfel de situaţii, respectiv licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă sau cererea de oferte, producând prin aceasta un prejudiciu în valoare de 106.075 RON ce constă în diferenţa dintre valoarea de piaţă a produselor achiziţionate de către Primăria comunei Vatra Moldoviţei, obţinută prin compararea mai multor oferte şi preţul plătit pentru aceste produse către societatea S.C. C. S.R.L..
S-a considerat că inculpatul A. are calitatea de subiect activ circumstanţiat al infracţiunii de abuz în serviciu, acesta fiind validat în calitate de primar al Comunei Vatra Moldoviţei prin încheierea civilă nr. 403 din 22.06.2016, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. x/2016, deţinând astfel calitatea de funcţionar public în accepţiunea art. 175 C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, s-a considerat că elementul material este reprezentat de îndeplinirea unui act în mod defectuos - prin încălcarea legii (aşa cum această interpretare a fost stabilită de instanţa de contencios constituţional), defectuozitatea putând privi conţinutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condiţiile de efectuare a actului.
În concret, prin acţiunile sale premergătoare încheierii Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016, între Primăria Comunei Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L., inculpatul a încălcat condiţiile legale prevăzute de legislaţia primară în ceea ce priveşte procedura necesară în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, fiind încălcate astfel condiţiile de încheiere a actului juridic.
Totodată, s-a considerat că, în cauză, este realizată şi condiţia existenţei unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate Comuna Vatra Moldoviţei, de natură a justifica aplicarea unei pedepse penale, iar nu a unei simple abateri disciplinare sau sancţiuni administrative/pecuniare, atât timp cât prejudiciul creat este unul de mare întindere, preţurile convenite la momentul încheierii Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016 între Primăria Comunei Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L., fiind aproape duble faţă de toate celelalte oferte comunicate de celelalte societăţi în cursul urmăririi penale.
S-a apreciat că urmarea imediată a infracţiunii comise de inculpatul A. constă într-o pagubă creată persoanei vătămate Comuna Vatra Moldoviţei, urmare a faptului că preţul convenit prin contract era net superior preţului de pe piaţa concurenţială.
Totodată, s-a reţinut că legătura de cauzalitate este dovedită prin aceea că, în lipsa încheierii Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016 cu societatea S.C. C. S.R.L. în condiţiile stipulate în cuprinsul acestui act juridic, paguba pentru persoana vătămată Comuna Vatra Moldoviţei nu ar mai fi existat.
Sub acest aspect, s-a arătat că, în măsura în care ar fi fost respectate procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică, valoarea totală a contractului ar fi fost net inferioară celei stipulate în cuprinsul Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016, tocmai această diferenţă stând la baza încălcării prevederilor legale incidente.
Aşadar, s-a apreciat că infracţiunea comisă de inculpatul A. îmbracă forma infracţiunii consumate, urmarea imediată fiind deja produsă.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa de fond a reţinut că fapta a fost săvârşită de inculpatul A. cu intenţie indirectă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., acesta neurmărind o încălcare a relaţiilor sociale privind buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu, acceptând, în schimb, riscul producerii acesteia ca urmare a încheierii Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016 cu societatea S.C. C. S.R.L. în afara cadrului normativ imperativ legal.
La individualizarea pedepsei principale stabilită în sarcina inculpatului A., instanţa de fond a avut în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani, fără ca în cauză să fie incidente cauze de reducere sau de majorare a limitelor legale de incriminare.
Pornind de la aceste limite, instanţa de fond a stabilit pedeapsa concretă aplicată având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen.
Astfel, referitor la gravitatea infracţiunii, respectiv împrejurările, modul de comitere, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul şi scopul săvârşirii infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea săvârşită de inculpatul A. prezintă un grad de pericol social abstract sporit, urmarea imediată, constând în încălcarea relaţiilor care asigură buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu fiind realizată.
S-a apreciat că prezintă importanţă şi încălcarea obiectului juridic adiacent al infracţiunii, constând în relaţiile sociale privind ocrotirea patrimoniului, în urma comiterii infracţiunii de către inculpatul A. rezultând un prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate Comuna Vatra Moldoviţei însemnat, preţurile avute în vedere la momentul încheierii contractului de furnizare cu societatea S.C. C. S.R.L. fiind aproape duble ca valoare faţă de preţurile existente pentru aceeaşi comandă pe piaţa liberă concurenţială.
S-a considerat că gravitatea concretă a infracţiunii comise de inculpatul A. rezultă şi din aceea că acesta, personal, a procedat la întocmirea unui număr relativ ridicat de acte premergătoare încheierii contractului de achiziţie publică, semnând personal invitaţia adresată societăţii S.C. C. S.R.L., adresa comunicată Ocolului Silvic Vama cât şi raportul de specialitate la proiectul de hotărâre privind alocarea de masă lemnoasă în vederea confecţionării de mobilier la căminele culturale din C. şi Ciumârna, com. Vatra Moldoviţei, cunoscând faptul că modalitatea de achiziţie publică aleasă - achiziţia directă, nu este posibilă prin raportare atât la obiectul contractului de achiziţie publică cât şi la valoarea acestuia.
Prima instanţă a reţinut că nu se poate face abstracţie nici de demersurile efectuate de inculpat pentru atribuirea, în mod direct, a contractului de furnizare în favoarea societăţii S.C. C. S.R.L., acesta depunând toate diligenţele necesare pentru ca actul juridic să fie încheiat cu această societate, între reprezentantul acesteia şi inculpat existând vechi legături de prietenie (martorul D., reprezentantul societăţii S.C. C. S.R.L., indicând în mod expres că îl cunoaşte pe tatăl inculpatului de peste 30 de ani).
Aşa fiind, s-a reţinut că prezintă importanţă depoziţia martorului D., reprezentantul societăţii S.C. C. S.R.L., care a indicat, cu ocazia audierii sale, faptul că inculpatul A., împreună cu alte două persoane, s-au deplasat personal în mun. Botoşani, ocazie cu care s-au purtat discuţii cu privire la confecţionarea mobilierului pentru cele două cămine culturale. Or, chiar anterior momentului demarării procedurii de achiziţie publică, s-a constatat că a existat o înţelegere prealabilă cu referire la atribuirea directă a contractului, inculpatul A. depunând diligenţele necesare pentru ca tocmai societatea S.C. C. S.R.L. să execute lucrările de confecţionare a mobilierului.
S-a mai reţinut că, la stabilirea gravităţii concrete şi abstracte a infracţiunii, prezintă relevanţă şi faptul că întreaga procedură premergătoare încheierii contractului de achiziţie publică a fost subsumată înţelegerii prealabile dintre inculpatul A. cu martorul D.. În acest sens, s-a constatat că, deşi invitaţia oficială adresată societăţii S.C. C. S.R.L. a fost pentru data de 09.06.2016, orele 14, procesul-verbal de negociere a fost încheiat la data de 09.05.2016, la doar patru zile de la momentul la care a fost întocmit referatul de necesitate nr. 4544 din 05.05.2016.
Însă, chiar dacă încălcarea relaţiilor de serviciu a avut o mare întindere din punct de vedere juridic, instanţa de fond a apreciat, totuşi, ca fiind important pentru stabilirea gravităţii faptei, şi faptul că cele 315 scaune şi 80 de mese au fost în mod concret finalizate şi livrate, acestea mobilând cele două cămine culturale din satele C. şi Ciumârna, com. Vatra Moldoviţei.
Or, chiar dacă există un prejudiciu însemnat determinat de modalitatea de încheiere a contractului de achiziţie publică, cu toate acestea locuitorii celor două sate nu au fost privaţi de utilizarea acestor piese de mobilier, paguba rezultând doar din diferenţa însemnată dintre valoarea achitată pentru mobiliere faţă de preţurile existente pe piaţa liberă concurenţială.
Gravitatea faptei trebuie analizată şi prin prisma intervalului de timp scurs de la momentul consumării infracţiunii şi până la momentul pronunţării unei soluţii în cauză, odată cu trecerea timpului această gravitate diminuându-se treptat. Or, s-a considerat că trebuie avut în vedere, la acest moment procesual, că intervalul de timp în care inculpatul a fost urmărit penal şi, ulterior, judecat este de aproximativ 7 ani.
Cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv conduita adoptată după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, natura şi frecvenţa antecedentelor penale, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, s-a reţinut că inculpatul A. nu a avut o atitudine cooperantă pe parcursul procedurilor desfăşurate împotriva acestuia, uzând de dreptul la tăcere, fără însă ca această împrejurare să poată fi folosită împotriva acestuia la stabilirea imputaţiei penale şi a cuantumului pedepsei.
Referitor la natura şi frecvenţa antecedentelor penale, s-a reţinut că, potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că inculpatul este în vârstă de 45 de ani, căsătorit, are studii superioare şi ocupă funcţia de primar al Comunei Vatra Moldoviţa.
În raport de cele expuse anterior, faţă de modalitatea de comitere a faptei, valoarea ridicată a prejudiciului produs, în raport şi de intervalul de timp scurs de la momentul comiterii faptei, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată către minimul intervalului prevăzut de lege.
Faţă de toate aceste considerente, constatând că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către acesta, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cuantum suficient pentru realizarea funcţiei de constrângere, exemplaritate şi reeducare.
În privinţa pedepselor complementare, s-a reţinut că, în raport cu infracţiunea comisă, inculpatul nu poate fi demn de ocuparea unei funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat şi nici de a candida pentru vreo funcţie în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice.
În privinţa pedepselor accesorii instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., acestea se stabilesc în funcţie de modul în care vor fi stabilite pedepsele complementare.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, având în vedere dispoziţiile art. 91 C. pen., s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare la care inculpatul A. a fost condamnat.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a reţinut că, acesta, în calitate de persoană responsabilă cu achiziţiile publice în cadrul Primăriei Comunei Vatra Moldoviţei, a participat la încheierea Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016 între Primăria comunei Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L., prin care a fost achiziţionat direct, fără respectarea legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, mobilierul pentru căminele culturale din comunele C. şi Ciumârna, având o valoare totală de 200.000 RON, valoare ce depăşeşte pragul de 30.000 euro, prevăzut de art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, încălcând prin aceasta prevederile art. 18 alin. (1) coroborate cu art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, care indică care sunt procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică în astfel de situaţii, respectiv licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă sau cererea de oferte, producând prin aceasta un prejudiciu valoare de 106.075 RON ce constă în diferenţa dintre valoarea de piaţă a produselor achiziţionate de către Primăria comunei Vatra Moldoviţei, obţinută prin compararea mai multor oferte şi preţul plătit pentru aceste produse către S.C. C. S.R.L..
S-a mai reţinut că, inculpatul, fiind angajat în calitate de consilier al primarului Comunei Vatra Moldoviţei, având atribuţii directe, conform fişei postului, în materia achiziţiilor publice, are calitatea de funcţionar public în accepţiunea art. 175 C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că elementul material este reprezentat de îndeplinirea unui act în mod defectuos - prin încălcarea legii (aşa cum această interpretare a fost stabilită de instanţa de contencios constituţional), defectuozitatea putând privi conţinutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condiţiile de efectuare a actului.
În concret, s-a arătat că, prin acţiunile sale premergătoare încheierii Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016, între Primăria Comunei Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L., inculpatul a încălcat condiţiile legale prevăzute de legislaţia primară în ceea ce priveşte procedura necesar de urmat pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, fiind încălcate astfel condiţiile de încheiere a actului juridic.
Totodată, s-a reţinut că în cauză este realizată şi condiţia existenţei unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate Comuna Vatra Moldoviţei, de natură a justifica aplicarea unei pedepse penale, iar nu a unei simple abateri disciplinare sau sancţiuni administrative/pecuniare, atât timp cât prejudiciul creat este unul de mare întindere, preţurile convenite la momentul încheierii Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016, între Primăria Comunei Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L., fiind aproape duble faţă de toate celelalte oferte comunicate de celelalte societăţi în cursul urmăririi penale.
S-a reţinut că urmarea imediată a infracţiunii comise de inculpatul B. constă într-o pagubă creată persoanei vătămate Comuna Vatra Moldoviţei, urmare a faptului că preţul convenit prin contract era net superior preţului de pe piaţa concurenţială.
Totodată, s-a considerat că legătura de cauzalitate este dovedită prin aceea că, în lipsa încheierii Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016 cu societatea S.C. C. S.R.L. în condiţiile stipulate în cuprinsul acestui act juridic, paguba pentru persoana vătămată Comuna Vatra Moldoviţei nu ar mai fi existat.
În concret, în măsura în care ar fi fost respectate procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică, valoarea totală a contractului ar fi fost net inferioară celei stipulate în cuprinsul Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016, tocmai această diferenţă stând la baza încălcării prevederilor legale incidente.
Totodată, prima instanţă a apreciat că infracţiunea comisă de inculpatul B. îmbracă forma infracţiunii consumate, urmarea imediată fiind deja produsă.
De asemenea, sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a reţinut că fapta a fost săvârşită de inculpatul B. cu intenţie indirectă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., acesta neurmărind o încălcare a relaţiilor sociale privind buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu, acceptând, în schimb, riscul producerii acesteia ca urmare a încheierii Contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016 cu societatea S.C. C. S.R.L. în afara cadrului normativ imperativ legal.
La individualizarea pedepsei principale stabilită în sarcina inculpatului B., instanţa de fond a avut în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani, fără ca în cauză să fie incidente cauze de reducere sau de majorare a limitelor legale de incriminare.
Pornind de la aceste limite, instanţa de fond a stabilit pedeapsa concretă aplicată având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen.
Astfel, referitor la gravitatea infracţiunii, respectiv împrejurările, modul de comitere, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul şi scopul săvârşirii infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea săvârşită de inculpatul B. prezintă un grad de pericol social abstract sporit, urmarea imediată, constând în încălcarea relaţiilor care asigură buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu fiind realizată.
S-a considerat că prezintă importanţă şi încălcarea obiectului juridic adiacent al infracţiunii, constând în relaţiile sociale privind ocrotirea patrimoniului, în urma comiterii infracţiunii de către inculpatul B. rezultând un prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate Comuna Vatra Moldoviţei însemnat, preţurile avute în vedere la momentul încheierii contractului de furnizare cu societatea S.C. C. S.R.L. fiind aproape duble ca valoare faţă de preţurile existente pentru aceeaşi comandă pe piaţa liberă concurenţială.
Gravitatea concretă a infracţiunii comise de inculpatul B. a rezultat, în opinia instanţei de fond şi din aceea că, în calitate de persoană cu competenţe în domeniul achiziţiilor publice, prezumat că avea cunoştinţă de prevederile legale incidente, a procedat la întocmirea tuturor actelor esenţiale din procedura premergătoare încheierii contractului de achiziţie publică, alegând în mod expres procedura atribuirii directe, deşi această modalitate nu îi era recunoscută de lege. Or, din ansamblul materialului probator reiese, fără putinţă de tăgadă, că a existat o înţelegere prealabilă între cei doi inculpaţi şi reprezentantul societăţii S.C. C. S.R.L. pentru atribuirea directă, în favoarea acesteia din urmă, a contractului de furnizare de produse, toată documentaţia încheiat în acest sens conducând la această concluzie.
Însă, chiar dacă încălcarea relaţiilor de serviciu a avut o mare întindere din punct de vedere juridic, instanţa de fond a apreciat, totuşi, ca fiind important pentru stabilirea gravităţii faptei, şi faptul că cele 315 scaune şi 80 de mese au fost în mod concret finalizate şi livrate, acestea mobilând cele două cămine culturale din satele C. şi Ciumârna, com. Vatra Moldoviţei. Or, chiar dacă există un prejudiciu însemnat determinat de modalitatea de încheiere a contractului de achiziţie publică, cu toate acestea locuitorii celor două sate nu au fost privaţi de utilizarea acestor piese de mobilier, paguba rezultând doar din diferenţa însemnată dintre valoarea achitată pentru mobiliere faţă de preţurile existente pe piaţa liberă concurenţială.
S-a apreciat că gravitatea faptei trebuie analizată şi prin prisma intervalului de timp scurs de la momentul consumării infracţiunii şi până la momentul pronunţării unei soluţii în cauză, odată cu trecerea timpului această gravitate diminuându-se treptat. Or, trebuie avut în vedere, la acest moment procesual, că intervalul de timp în care inculpatul a fost urmărit penal şi, ulterior, judecat este de aproximativ 7 ani.
Cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv conduita adoptată după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, natura şi frecvenţa antecedentelor penale, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B. nu a avut o atitudine cooperantă pe parcursul procedurilor desfăşurate împotriva acestuia, uzând de dreptul la tăcere, fără însă ca această împrejurare să poată fi folosită împotriva acestuia la stabilirea imputaţiei penale şi a cuantumului pedepsei.
Referitor la natura şi frecvenţa antecedentelor penale ale inculpatului, s-a reţinut, potrivit fişei de cazier judiciar, că acesta se află la primul conflict cu legea penală.
În ultimul rând, s-a reţinut că inculpatul este în vârstă de 51 de ani, fiind căsătorit, având studii superioare, ocupând funcţia de consilier la Primăria Comunei Vatra Moldoviţei.
În raport de cele expuse anterior, faţă de modalitatea de comitere a faptei, valoarea ridicată a prejudiciului produs, în raport şi de intervalul de timp scurs de la momentul comiterii faptei, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată către minimul intervalului prevăzut de lege.
Faţă de toate aceste considerente, constatând că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către acesta, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cuantum suficient pentru realizarea funcţiei de constrângere, exemplaritate şi reeducare a acestei sancţiuni de drept penal.
În privinţa pedepselor complementare, instanţa de fond a reţinut că în raport cu infracţiunea comisă, inculpatul nu poate fi demn de ocuparea unei funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat şi nici de a candida pentru vreo funcţie în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, astfel că instanţa urmează ca în baza art. 67 alin. (1) C. pen. să aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, având în vedere dispoziţiile art. 91 C. pen., s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare la care inculpatul B. a fost condamnat prin prezenta.
Referitor la acţiunea civilă, în temeiul art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) art. 397 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond a luat act că persoana vătămată Comuna Vatra Moldoviţei nu s-a constituit parte civilă în cauză, aşa cum reiese din înscrisul ataşat în cursul judecăţii cauzei.
Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi inculpaţii B. şi A., pentru motivele expuse pe larg în memoriile depuse la dosar.
În esenţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond, raportat la soluţia de achitare a inculpatei E. şi la faptul că s-a dispus condamnarea inculpaţilor B. şi A. la pedepse nejustificat de mici, stabilind ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, criticile invocate fiind expuse pe larg în memoriul ataşat la dosarul cauzei.
Totodată, apelanţii - inculpaţi B. şi A., prin apărător ales, au criticat hotărârea instanţei de fond, solicitând achitarea, în temeiul art. 396, alin. (5), raportat la art. 16, alin. (1), lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.
Prin decizia penală nr. 161 din 14.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 103 din 03.04.2023 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosarul nr. x/2019.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că, raportat la acuzaţia penală reţinută în sarcina inculpaţilor, legea aplicabilă în ceea ce priveşte procedura de achiziţie în urma căreia a fost atribuit contractul nr. x din 02.08.2016 este legea în vigoare la data iniţierii procedurii de atribuire.
Astfel, din succesiunea actelor efectuate în procedura de achiziţie rezultă că, până la data 27.05.2016, a fost întocmit referatul de necesitate, cererea de ofertă şi procesul-verbal de negociere, motiv pentru care s-a reţinut că, până la intrarea în vigoare a legii, procedurile de atribuire erau în desfăşurare fiind aplicabile dispoziţiile tranzitorii prevăzute de art. 236 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora în ceea ce priveşte procedura de atribuire se aplică legea incidentă de la momentul iniţierii procedurii de atribuire, respectiv O.U.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Prin urmare, referitor la procedura de atribuire, având în vedere că, în cauză, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile O.U.G nr. 34/2006, raportat la valoarea contractului (peste 30.000 euro), Curtea a arătat că, autoritatea contractantă putea atribui contractul printr-o procedură de cerere de ofertă în situaţia unui contract de furnizare (art. 124 din O.U.G. nr. 34/2006), respectiv prin achiziţie directă, în cazul unui contract de lucrări (art. 19 teza a II a O.U.G. nr. 34/2006).
În ceea ce priveşte calificarea contractului ca fiind unul de furnizare sau de lucrări, instanţa de control judiciar, a arătat că, în cuprinsul referatului de necesitate 4544/05.05.2016 (d.u.p fila x) la secţiunea Procedura de achiziţie publică se menţionează "achiziţie directă: organizată pentru atribuirea contractului de lucrări privind confecţionarea mobilierului pentru căminele culturale C. şi Ciumârna".
Astfel, s-a reţinut că reprezentantul autorităţii contractante a hotărât ca atribuirea contractului să se facă prin achiziţie directă, apreciind că se află în situaţia unui contract de lucrări.
Contrar susţinerilor inculpaţilor B. şi A., potrivit cărora obiectul contractului îl reprezintă execuţia "lucrărilor de confecţionare a mobilierului" cu materialul autorităţii contractante, respectiv achiziţia manoperei de confecţionare a mobilierului, Curtea a arătat că materialul din care au fost confecţionate piesele de mobilier respectiv lemn de esenţă tare este complet diferit de materialul oferit de autoritatea contractantă în compensare respectiv lemn răşinoase, neputând fi reţinută teza apărării în sensul că bunurilor ar fi fost confecţionate din materialele autorităţii contractante pentru a se constata că obiectul contractului l-ar reprezenta lucrările de manoperă.
Prin urmare, Curtea a reţinut că obiectul contractului este reprezentat de furnizarea de produse, iar, faptul că pentru plata acestuia a fost oferită în compensare o anumită cantitate de lemn precum şi că a fost solicitată defalcat valoarea manoperei aferente acestuia nu-i în conferă valoarea unui contract de execuţie cu referire exclusivă la valoarea manoperei aferente.
Concluzionând, Curtea a reţinut că procedura de atribuire este guvernată de O.U.G. nr. 34/2006, contractul nu este unul de lucrări şi nici nu reprezintă un contract pentru execuţia manoperei, valoarea acestuia este superioară pragului de 30.000 euro, iar autoritatea contractantă nu putea să-l atribuie prin achiziţie directă.
Referitor la motivul de apel invocat de inculpaţi fundamentat pe succesiunea în timp a normelor legale privind achiziţiile publice în sensul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270.120 RON, valoare superioară celei din contractul de furnizare produse nr. x din 02.08.2016, iar, modificarea pragului valoric are ca efect modificarea laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu ceea ce ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a reţinut că modificarea ulterioară a pragului obligativităţii respectivei proceduri nu echivalează cu o dezincriminare a infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor, elementul material analizându-se prin raportare strict la obligaţiile în vigoare de la momentul săvârşirii infracţiunii.
Contrar argumentelor instanţei de fond, Curtea a reţinut că inculpaţilor nu li se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 19 indice 1 din O.U.G. nr. 34/2016, respectiv obligativitatea notării în SEAP în raport de valoarea contractului, întrucât acuzaţia penală pentru care aceştia au fost trimişi în judecată a vizat strict încălcarea dispoziţiilor art. 18, 20 şi 124 din O.U.G. nr. 34/2016.
Referitor la susţinerile inculpaţilor în sensul că nu se poate dispune o soluţie de condamnare întrucât nu a fost produsă nicio pagubă autorităţii contractante, iar pretinsul prejudiciu nu a fost stabilit în baza unor probe concludente, obiective şi utile ci prin folosirea unor adrese de la anumiţi agenţi economici aleşi discreţionar, Curtea a arătat că inculpaţii nu au solicitat probe în concret pentru a combate cuantumul prejudiciului reţinut şi la care au fost obligaţi de către instanţa de fond, aprecierile acestora fiind făcute la modul general, fără susţinere probatorie.
Astfel, s-a arătat că, prejudiciul rezultă din activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor apelanţi, fiind generat de achiziţionarea unor produse cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor referitoare la derularea achiziţiilor publice pentru care prejudiciul este egal cu valoarea produselor astfel achiziţionate.
Împotriva deciziei penale nr. 161 din 14.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, în termen legal, la data de 19.02.2024, inculpaţii A. şi B. au formulat cerere de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În motivare, s-a susţinut că inculpaţii A. şi B. au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., în esenţă, pentru argumentele următoare:
a) elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor constă în încheierea contractului de furnizare produse nr. x/2.08.2016 cu încălcarea legii în materia achiziţiilor publice privind achiziţionarea directă a unor produse a căror valoare estimată depăşeşte pragul valoric de 30.000 euro, prevăzut de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.
Sub acest aspect, s-a arătat că, în timpul judecării cauzei în primă instanţă, O.U.G. nr. 34/2006 a fost abrogată prin art. 238 din Legea nr. 98/2016, act normativ care, în cuprinsul dispoziţiilor art. 7 alin. (5), prevede că "autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse şi servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270120 RON".
Or, încheierea unui act cu încălcarea legii reprezintă o modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu numai atunci când pragul valoric admis de legiuitor pentru încheierea actului este încălcat.
Prin urmare, modificarea pragului valoric în cursul judecăţii, prin majorarea valorii estimate în limita căreia poate fi atribuit direct contractul de achiziţie publică la suma de 270.120 RON, are ca efect modificarea/reconfigurarea laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, aspect care conduce la lipsa elementului constitutiv al infracţiunii în situaţiile în care valoarea contractului atribuit direct se situează în această limită valorică.
De asemenea, s-a subliniat că limita valorică fiind un criteriu de incriminare, majorarea acesteia în cursul judecăţii poate atrage fie incidenţa dispoziţiilor art. 4 C. pen. şi ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, fie incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen.
Cum în cauză, valoarea totală a mobilierului conform contractului de furnizare este de 200.000 RON (incluzând şi materialul furnizat de autoritatea contractantă), iar valoarea prag admisă de lege pentru atribuirea directă a contractului este de 270.120 RON, rezultă că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv elementul material al laturii obiective a infracţiunii, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
b) la data încheierii contactului de furnizare produse nu a existat o încălcare a legislaţiei în materia achiziţiilor publice privind atribuirea directă a contractului cu încălcarea pragului valoric de 30.000 euro, prevăzut de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.
Verificarea legalităţi şi conformităţii hotărâri atacate cu regulile de drept aplicabile presupune şi verificarea calificării juridice legale a actului juridic încheiat atunci când actul respectiv este integrat laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu şi are efecte decisive asupra existentei elementului material al laturii obiective a infracţiunii.
În cauză, s-a arătat că obiectul contractului îl constituie execuţia lucrărilor de confecţionare a mobilierului cu materialul beneficiarului/autorităţii contractante, iar, achiziţionarea serviciilor de manoperă pentru execuţia mobilierului nu face parte din prestaţiile de servicii prevăzute în Anexa 2 la Legea nr. 98/2016 (şi nici la O.U.G. nr. 34/2006), astfel încât, contractul nu poate fi calificat ca fiind de achiziţie publică, acesta fiind un contract de drept civil comun asimilat contractului de antrepriză conform art. 1851 alin. (1) şi 1857 alin. (3) C. civ.
În acest context, s-a susţinut că nu există nicio încălcare a legislaţiei în materia achiziţiilor publice, astfel încât fapta pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii nu este prevăzută de legea penală.
Însă, chiar şi in ipoteza în care contractul ar fi calificat ca fiind unul de achiziţie publică de produse (furnizare) atunci trebuie reţinut că obiectul contractului îl constituie numai achiziţia manoperei de confecţionare a mobilierului.
Faţă de contravaloarea manoperei, respectiv 26.383,12 euro fără TVA, unitatea contractantă avea dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii, astfel încât nu există o încălcare a legii privind achiziţiile publice referitoare la pragul admis.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fiind solicitată, totodată şi suspendarea executării hotărârii recurate, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.
Prin încheierea din 11 aprilie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 161 din 14.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 6, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Având în vedere că prin motivele de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi s-a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate, Înalta Curte a constatat că solicitarea formulată nu este întemeiată, în cauză nefiind identificate motive de natură să justifice, prin ele însele, o astfel de măsură.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. ca fiind fondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Cu titlu prealabil subliniază că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, examinând exclusiv legalitatea deciziei recurate (art. 477 C. proc. pen.).
Astfel, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Trecând la evaluarea pe fond a motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte consideră că faptele recurenţilor nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.
În raport de obiectul cauzei, infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., se impune ca, pornind de la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte să determine, într-o primă etapă, dacă suntem în cazul încălcării unei dispoziţii prevăzute într-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului, sau alt act normativ care la data adoptării avea putere de lege, aşa cum prevede norma de incriminare modificată prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023, apoi, în etapa următoare, dacă privit prin perspectiva gravităţii, a existenţei altor pârghii pentru înlăturarea consecinţelor unei fapte în legătură cu serviciul, inacţiunea/acţiunea concretă a persoanei în cauză, prezintă gradul de intensitate necesară angajării răspunderii penale şi aplicării unei pedepse.
În speţă, faptele constau în aceea că inculpatul A., în calitate de conducător al autorităţii contractante (primar al Comunei Vatra Moldoviţei), iar inculpatul B., în calitate de persoană responsabilă cu achiziţiile publice în cadrul Primăriei, au încheiat Contractul de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016, între Primăria Comunei Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L., prin care s-a achiziţionat direct mobilierul pentru căminele culturale din comunele C. şi Ciumârna, în fapt, execuţie manoperă cu compensarea materialului lemnos, având o valoare totală de 200.000 RON, valoare ce depăşeşte pragul de 30.000 euro, prevăzut de art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, încălcând prevederile art. 18 alin. (1) coroborate cu art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 care indică care sunt procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică în astfel de situaţii, fapte ce întrunesc elementele de tipicitate prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, s-a considerat că "elementul material este reprezentat de îndeplinirea unui act în mod defectuos - prin încălcarea legii, defectuozitatea putând privi conţinutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condiţiile de efectuare a actului" (potrivit motivării celor două instanţe).
Analiza vizând ipoteza existenţei unei încălcări legale
Privit din perspectiva primei etape de evaluare, atunci când este în discuţie infracţiunea de abuz în serviciu, este important de stabilit:
a) dacă încălcarea imputată este una prevăzută de lege;
b) dacă este o acţiune în afara legii;
c) respectiv, dacă funcţionarul avea/are puterea de a delimita, în mod rezonabil, între caracterul de act de serviciu conform sau, atunci când norma legală la care este raportată conduita sa are caracter de generalitate, fiind redactată în termeni care au un potenţial divergent de interpretare din punct de vedere juridic, acestuia i se poate pretinde să identifice, fără echivoc, comportamentul care să nu fie plasat în sfera răspunderii penale.
Înalta Curte reţine că în cauză este indicată norma legală încălcată, este vorba despre art. 18 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce semnifică îndeplinirea primei cerinţe cuprinsă în norma de incriminare.
Cât priveşte evaluarea împrejurării dacă acţiunile inculpaţilor se plasează în afara cadrului prescris de lege, sunt necesare următoarele sublinieri.
Este dincolo de orice rezervă că orice funcţionar are obligaţia de a-şi desfăşura activitatea în respectul legii. Acesta este prezumat că îşi cunoaşte atribuţiile privitoare la domeniul său de activitate, iar actul de serviciu pe care îl îndeplineşte este unul care răspunde standardelor de pregătire şi abilităţi la un nivel (cel puţin) mediu şi, totodată, înţelege responsabilităţile care derivă din actele normative pe care le aplică.
Atunci când evaluează conformarea subiectului activ prescripţiilor legale, în misiunea de interpretare şi aplicare a legii şi de stabilire a defectuozităţii îndeplinirii atribuţiei de serviciu, instanţelor de judecată le revine obligaţia de a aplica standardul obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripţia normativă.
Persoana care are calitatea de funcţionar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală, iar interpretarea normelor trebuie să permită determinarea caracterului compatibil al acestora cu aspectele constituţionale, precum şi cu cele extrase din jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
Realizarea acestui demers se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuţia de serviciu, cât şi la un standard obiectiv. Standardul obiectiv are ca element de referinţă principal normativul actului care reglementează atribuţia de serviciu respectivă. Întrucât standardul obiectiv este determinat şi circumscris prescripţiei normative, reglementarea atribuţiilor de serviciu şi a modalităţii de exercitare a acestora determină sfera de cuprindere a acestui standard. Acesta nu poate, fără a încălca principiul previzibilităţii, să aibă o sferă de cuprindere mai largă decât prescripţia normativă în domeniu. În consecinţă, unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripţii implicite, nedeterminabile la nivel normativ [Decizia CCR nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 50].
Revenind la datele cauzei, inculpaţii au evidenţiat caracterul (cel puţin) echivoc al naturii contractului, contestându-i-se atributul de "achiziţie publică", având în vedere faptul că obiectul său a fost constituit de contractarea doar a manoperei pentru confecţionarea mobilierului, materialele aparţinând autorităţii contractante, aspect ce îl plasează în sfera unui contract de drept civil comun, asimilat celui de antrepriză, potrivit art. 1851 şi urm. C. civ.. Inculpaţii au mai susţinut că, în ipoteza calificării lui drept un contract de achiziţie publică, valoarea manoperei l-ar plasa în limitele stabilite de legiuitor pentru achiziţii directe (26.383,12 euro), fiind un contract de lucrări, astfel încât este exclusă ipoteza încălcării legale.
În cauză, inculpaţii au fost consideraţi vinovaţi pentru infracţiunile de abuz în serviciu pentru că au încheiat Contractul de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016, între Primăria Comunei Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L., prin care s-a achiziţionat direct mobilierul pentru căminele culturale din comunele C. şi Ciumârna (în fapt, execuţie manoperă cu compensarea materialului lemnos), având o valoare totală de 200.000 RON, valoare care, circumscrisă condiţiilor unui contract de furnizare, depăşeşte pragul de 30.000 euro, prevăzut de art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, încălcând art. 18 alin. (1) coroborate cu art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.
Instanţa supremă constată că ceea ce este definitoriu pentru a stabili dacă faptele se plasează sau nu în planul încălcării legii este stabilirea naturii contractului de achiziţie, respectiv dacă este unul de furnizare de produse sau un contract de execuţie lucrări. În primul caz, limita maximă până la care se putea face achiziţia directă era echivalentul în RON a 30.000 euro (exclusiv TVA), pe când în cazul achiziţiei de execuţie lucrări acest prag se situează la echivalentul în RON a 100.000 euro (exclusiv TVA).
În contextul limitelor impuse de legiuitor acestei căi de atac extraordinare, Înalta Curte subliniază că evaluarea naturii contractului constituie o statuare în drept şi nu una în fapt, astfel încât procedeul este compatibil cu procedura pendinte, deoarece nu implică vreo intervenţie asupra stării de fapt reţinute cu caracter definitiv.
Or, instanţele de fond şi apel au calificat în drept contractul ca fiind unul de furnizare produse, ceea ce a plasat achiziţia peste limita legală şi, prin urmare, faptele inculpaţilor au fost considerate infracţiuni de abuz în serviciu.
Privitor la natura contractului, Înalta Curte reţine că cele două instanţe au făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii. Astfel, se constată că obiectul contractului de achiziţie nr. x/02.08.2016 îl constituie execuţia de mobilier cu materialul beneficiarului în schimbul unei cantităţi de material lemnos prin care se compensează şi valoarea manoperei.
Potrivit art. 3 pct. m) din Legea nr. 98/2016, contractul de achiziţie publică de lucrări are ca obiect fie exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări în legătură cu una dintre activităţile prevăzute în Anexa nr. 1 (...). În cuprinsul anexei, sunt prevăzute expres activităţile de "tâmplărie şi dulgherie". Contractul nu este unul de achiziţie de produse, aşa cum este definit la lit. n) a art. 3 din lege, deoarece modalităţile de achiziţie incluse se referă exclusiv la "cumpărare, închiriere, leasing, lucrări ori operaţiuni de amplasare şi de instalare", aşadar nu vizează execuţia de lucrări.
Atunci când un contract conţine atât elemente specifice unui contract de achiziţie de lucrări, cât şi elemente specifice unui alt tip de contract de achiziţie, obiectul principal al contractului este cel care determină normele legale aplicabile. Or, în cauză, contravaloarea manoperei, în valoare de 117.552 RON (fără TVA) depăşeşte cu mult pe cea a materiei prime -82.448 RON (fără TVA), şi, prin urmare, elementul predominant al contractului este execuţia unor lucrări (de confecţionare a mobilierului).
Drept urmare, în raport de această calificare în drept a naturii contractului de achiziţie (execuţie lucrări), de pragul valoric impus de Legii nr. 98/2016 pentru achiziţii directe (441.730 RON), Înalta Curte constată că procedura de achiziţie derulată de către autoritatea contractantă, în valoare de 200.000 RON, respectă prevederile legale incidente în materia achiziţiilor publice, şi, astfel, faptele reprezentanţilor autorităţii, inculpaţii A., în calitate de conducător al autorităţii contractante (primar al Comunei Vatra Moldoviţei), respectiv B., în calitate de persoană responsabilă cu achiziţiile publice în cadrul Primăriei, nu sunt unele prevăzute de legea penală.
Proporţionalitate/necesitate/ultima ratio
La o analiză mai aprofundată a operaţiunilor efectuate, se poate ridica problema legalităţii scindării procedurii de achiziţie în două parţi (execuţie mobilier şi plata prin compensare material lemnos), iar în felul acesta să fie diminuată valoarea contractului sub limita prevăzută pentru licitaţie publică. O asemenea evaluare excede, însă, limitelor în care au fost învestite instanţele. Cu toate acestea, se impun câteva referiri cu privire la evaluarea nevoii antrenării cu necesitate a răspunderii penale într-un astfel de caz, prin prisma jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
În analiza incidenţei principiului ultima ratio în speţa de faţă, Înalta Curte va porni de la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 283/17.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 488 din 06.06.2023, prin care a fost analizată constituţionalitatea art. 297 C. pen. în contextul ultimei modificări a acestuia şi adaptării lui deciziilor Curţii Constituţionale anterioare (nr. 405/2016, respectiv 392/2018). Instanţa de contencios constituţional a oferit răspuns relativ la (ne)constituţionalitatea textului, în contextul criticilor vizând omisiunea legislativului de a institui un prag valoric pentru paguba realizată şi/sau a unei intensităţi a vătămării, situaţie ce ar menţine imprecizia legislativă şi încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, respectiv art. 7 din CEDO. Astfel, evaluând cerinţele de conformare constituţională prin prisma exigenţelor de previzibilitate şi claritate circumscrise legalităţii incriminării, Curtea a stabilit că revine instanţelor judecătoreşti rolul de a menţine şi consolida prezumţia de constituţionalitate a textului prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Rezultă că doar în aceste condiţii, a respectării jurisprudenţei Curţii Constituţionale adiacente şi subsecvente Deciziei nr. 405/2016, norma de incriminare a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., poate fi considerată în acord cu exigenţele constituţionale.
Curtea Constituţională s-a raportat, în considerentele 39-55 ale Deciziei nr. 283/2023, la jurisprudenţa sa anterioară prin care a reţinut că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul ultima ratio. Acest principiu are semnificaţia comună de procedeu sau metodă ultimă ori finală folosită pentru a se atinge scopul urmărit. Curtea a apreciat că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat.
Curtea Constituţională a mai reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvârşirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice ori ale unei persoane juridice. Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei şi nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce a determinat instanţa de contencios constituţional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu.
Din acest motiv, Curtea a reamintit că legiuitorul a identificat şi a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale, se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale. Este totuşi necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.
În cazul infracţiunii de abuz în serviciu, Curtea a constatat că norma de incriminare nu delimitează în mod expres răspunderea penală de alte forme de răspundere şi, pentru a remedia această inconsistenţă normativă, prin decizii subsecvente celei de admitere, a făcut trimitere la principiul ultima ratio şi a considerat ca fiind suficientă acţiunea subsidiară a instanţelor judecătoreşti.
Caracterul serios al pagubei materiale/intensităţii vătămării intereselor legitime (ce poate fi determinat pe cale interpretativă de la caz la caz), coroborat cu poziţia subiectivă a funcţionarului constând în acţiunea sa care are drept scop producerea urmării socialmente periculoase (element de diferenţă faţă de forma de vinovăţie specifică răspunderii disciplinare/contravenţionale), reprezintă aspecte de tipicitate obiectivă şi subiectivă care delimitează forma de răspundere penală de formele de răspundere non penale. Din această perspectivă, respectiv a unei practici judiciare consecvente aplicării considerentelor Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 referitoare la principiul ultima ratio, sunt îndeplinite standardele de securitate juridică fixate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, astfel că problema de drept ridicată devine una de interpretare şi aplicare a legii.
Înalta Curte notează că normele care conturează plaja de obligaţii a căror încălcare ar putea concretiza infracţiunea de abuz în serviciu trebuie să fie clare, precise, exacte şi previzibile pentru ca subiectul activ al infracţiunii să prevadă consecinţele faptei sale.
Prin urmare, chiar dacă anumite acţiuni se încadrează într-o potenţială încălcare legală în exerciţiul funcţiei, atunci când norma este prea generală sau interpretabilă, aceasta nu se poate circumscrie, fără încălcarea principiului legalităţii incriminării, standardului obiectiv ce trebuie avut în vedere la determinarea faptei penale.
Or, în cauză, pentru a stabili dacă actul de serviciu este unul conform prescripţiilor legale, este necesară coroborarea şi interpretarea unor dispoziţii din şapte acte normative, a căror evaluare relevă numeroase distincţii din punct de vedere juridic, privitor la natura contractului (cu consecinţe directe în privinţa pragului valoric), la posibilitatea scindării procedurii de achiziţie, la efectele modificării pragului maxim al valorii achiziţiilor directe pe parcursul procesului, la efectele absenţei unui prejudiciu efectiv.
Subiectului activ al infracţiunii de abuz în serviciu nu i se poate pretinde să deţină cunoştinţe specializate şi avansate în anumite domenii circumscrise activităţilor economico-sociale (civil şi achiziţii publice, în cauză) sau de drept constituţional, ci o înţelegere la nivel mediu a cadrului legal al acestora circumscris exerciţiului funcţiei sale, raportată la tiparul funcţionarului prudent şi diligent.
Într-un astfel de context, este greu de susţinut că norma de incriminare respectă standardul obiectiv necesar determinării faptei penale, deoarece unei persoane nu i se poate imputa încălcarea acestui standard prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripţii implicite sau cu caracter de generalitate, ori interpretabile la nivel normativ.
În plus, nu orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, trebuie încadrată în sfera normei de incriminare. Legiuitorul a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghii pentru înlăturarea consecinţelor unor fapte care, potrivit reglementării penale se pot circumscrie unei infracţiuni, dar în privinţa cărora trebuie evaluat gradul de intensitate/gravitate pentru a stabili dacă este necesară aplicarea unei pedepse.
Prin urmare, în raport de considerentele evidenţiate, Înalta Curte constată că fapta nu este tipică în elementele sale, lipsind latură obiectivă a infracţiunii, respectiv exerciţiul actului de serviciu cu încălcarea legii, aşa cum a fost imputat prin actul de inculpare şi validat de instanţele de fond şi apel.
Astfel, cu majoritate, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 161 din 14 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019. Va casa, în parte, decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 103 din 03.04.2023 pronunţată de Judecătoria Câmpulung - Moldovenesc şi, în rejudecare:
În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpaţilor A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.
Va dispune înlăturarea dispoziţiilor privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în privinţa cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei va dispune să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate,
Admite recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 161 din 14 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019.
Casează, în parte, decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 103 din 03.04.2023 pronunţată de Judecătoria Câmpulung - Moldovenesc şi, în rejudecare:
În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. ,pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul B. , pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.
Înlătură dispoziţiile privind obligarea inculpaţilor A. şi B. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor casate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei rămân în sarcina statului.
Cu opinie separată, în sensul respingerii, ca nefondate, a recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 161 din 14 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019 şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Motivarea opiniei separate
În dezacord cu opinia majoritară, consider că se impunea pronunţarea unei soluţii de respingere, ca nefondate, a recursurilor în casaţie declarate de către recurenţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 161 din 14 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.
În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen.. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.
Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Recurenţii A. şi B. au criticat decizia pronunţată de către Curtea de Apel Suceava, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că fapta pentru care s-a dispus condamnarea lor nu este prevăzută de legea penală în condiţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în primul rând ca urmare a faptului că s-a modificat elementul material al laturii obiective privind criteriul limitei valorice estimative până la care autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona produse şi servicii.
Susţin recurenţii, că modificarea acestui prag valoric în cursul judecăţii în primă instanţă, prin Legea nr. 28/2022 are ca efect modificarea laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, ceea ce conduce la lipsa acestui element constitutiv al infracţiunii în situaţiile în care valoarea contractului atribuit direct se situează sub această limită.
Consider că, prin raportare prevederile legale ale art. 297 din C. pen., infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor, modificarea pragului valoric până la care autoritatea contractantă avea dreptul să procedeze la achiziţia directă de produse şi servicii pe parcursul procesului penal nu are nici o influenţă cu privire la existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii.
În conformitate cu prevederile textului legal menţionat, elementul material al infracţiunii este constituit din îndeplinirea unui act, de către funcţionarul public, corespunzător atribuţiilor sale de serviciu, cu încălcarea unor dispoziţii cuprinse în actele normative cu putere de lege.
Aceasta este conduita pe care legea penală o sancţionează, iar modificarea ulterioară a legii care stabilea obligaţii în sarcina funcţionarului public nu este de natură a conduce la dezincriminarea infracţiunii, legea civilă care stabileşte anumite obligaţii nefiind una care să fie considerată o lege penală mai favorabilă.
Deciziile invocate de către recurenţi în motivele formulate, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu pot conduce la o altă concluzie, în condiţiile în care, distincţiile realizate atât în Decizia nr. 12/2008, cât mai ales cele din Decizia nr. 6/2015, vizează o situaţie diferită, respectiv când norma de incriminare se referă la o altă prevedere legală care are rolul de a determina un cuantum anume al prejudiciului, în raport de care conduita intră în sfera ilicitului penal.
În prezenta cauză, valoarea până la care se putea proceda la realizarea unei achiziţii directe de către autoritatea contractantă este nerelevantă, prin prisma modificării sale, relevantă fiind nerespectarea prevederii legale în forma în vigoare la momentul îndeplinirii actului de către funcţionarul public.
În al doilea rând, recurenţii au invocat în cuprinsul motivelor de recurs faptul că instanţa de apel a realizat o greşită calificare juridică a actului încheiat, contractul nr. x/2 august 2016 între Comuna Vatra Moldoviţei şi S.C. C. S.R.L. Botoşani, contract denumit de către părţi "Contract de furnizare produse", problemă decisivă în examinarea existenţei elementelor de tipicitate a infracţiunii.
Au susţinut aceştia faptul că nu are relevanţă calificarea contractului realizată de către părţi, prin denumirea acestuia, fiind esenţială verificarea elementelor concrete ale situaţiei din speţă, iar prin raportare la acestea, respectiv că autoritatea contractantă a furnizat materialul lemnos în vederea confecţionării bunurilor, consideră recurenţii că suntem în prezenţa unui contract nenumit asimilat contractului de antrepriză.
Această calificare juridică a contractului încheiat între părţi exclude aplicarea legii din materia achiziţiilor publice, iar pe cale de consecinţă fapta pentru care au fost trimişi în judecată nu este prevăzută de legea penală.
Mai mult, susţin recurenţii că şi în ipoteza în care contractul ar fi calificat ca fiind unul de achiziţie publică de produse, atunci ar trebui reţinut că obiectul contractului îl constituie doar achiziţia manoperei de confecţionare a mobilierului, iar prin raportare la preţul acesteia de 26 383 euro fără TVA, autoritatea contractantă avea dreptul de a achiziţiona direct produsele şi serviciile, neexistând o încălcare a legii privind achiziţiile publice referitoare la pragul valoric admis.
Prin raportare la această împrejurări, recurenţii consideră că fapta pentru care au fost condamnaţi nu este prevăzută de legea penală.
Susţinerile recurenţilor nu pot fi primite, în condiţiile în care, în mod evident, ceea ce solicită aceştia instanţei de recurs în casaţie este reanalizarea probelor administrate şi stabilirea unei alte stări de fapt decât ceea care a fost reţinută definitiv de către instanţa de apel.
În primul rând este de remarcat faptul că elementul invocat de către recurenţi a fost amplu analizat de către Curtea de Apel Suceava, aceasta stabilind în mod definitiv, pe baza analizei probelor existente la dosarul cauzei, faptul că respectivul contract "este unul de furnizare de produse, iar faptul că pentru plata acestuia a fost oferită în compensare o anumită cantitate de lemn precum şi faptul că s-a solicitat defalcat valoarea manoperei aferente acestuia nu-i în conferă valoarea unui contract de execuţie cu referire exclusivă la valoarea manoperei aferente."
Pentru a reţine acest lucru instanţa de apel a analizat probele dosarului, contractul încheiat, clauzele acestuia, reţinând că materialul lemnos oferit de către autoritatea contractantă este diferit de cel din care au fost confecţionate piesele de mobilier, primul fiind specific zonei (lemn răşionoase), în vreme ce piese de mobilier sunt realizate dintr-un lemn de esenţă tare, fiind deci în prezenţa unei achiziţii de produse şi nu în prezenţa unei achiziţii de servicii, respectiv manopera pentru realizarea bunurilor, rezultând cu certitudine din probele dosarului că lemnul oferit de către autoritatea contractantă reprezintă plata produselor şi nu din acesta a fost realizată mobila.
Acest lucru a fost stabilit în mod definitiv şi nu poate face obiectul analizei prezentului recurs, elementele stării de fapt neputând fi cercetate de către instanţa de recurs în casaţie.
Contrar susţinerilor recurenţilor, calificarea juridică a naturii contractului încheiat între autoritatea contractantă şi furnizor nu reprezintă o activitatea pe care o poate realiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie investită cu recursul în casaţie, în condiţiile în care aceasta ar trebui să modifice starea de fapt reţinută de către instanţa de apel, împrejurare care nu este în competenţa sa.
În al doilea rând, dacă s-ar aprecia că este posibilă realizarea recalificării juridice a acestui contract, aspect care consideră că nu este compatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac, consider că este de reţinut faptul că această convenţie este un contract de achiziţii produse, respectiv piesele de mobilier, în condiţiile în care din cuprinsul său rezultă voinţa indubitabilă a părţilor vizând obţinerea produselor şi plata preţului în lemen, la o valoare stabilită la încheierea convenţiei.
Ca atare, nu se poate reţine pe de o parte faptul că respectivul contract este unul nenumit care nu ar fi supus prevederilor legale privind achiziţiile publice, iar, pe de altă parte că acesta ar viza doar preţul manoperei pentru realizarea obiectelor de mobilier, care ar fi într-un cuantum ce permitea achiziţia directă.
Pe cale de consecinţă, apreciciez că acţiunile recurenţilor întrunesc tipicitatea obiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina acestora.
Având în vedere aceste considerente, apreciez că soluţia ce se impunea a fi adoptată în prezenta cauză era aceea de respingere a recursurilor ca nefondate, soluţia adoptată prin hotărârea criticată fiind una legală şi temeinică.