Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra prezentei cauze,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 330 din data de 10 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 55/2021, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. (5) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu executarea acesteia în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a defăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a defăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, ce se va executa pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.
În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 55/2021, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.
În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a defăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a defăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul B. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.
S-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 659/04.10.2004 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2001, inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 5 luni închisoare, 5 luni închisoare, 5 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 569/19.12.2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4061/18.11.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, B. a fost condamnat la o pedepsele de 2 ani, 3 ani şi 6 luni, 2 ani, pedeapsa rezultantă finală fiind de 3 ani şi 6 luni închisoare, şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 408/20.09.2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x din anul 2010, definitivă prin decizia penală nr. 126/12.04.2013 a Curţii de Apel Craiova, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, fiind modificată pedeapsa aplicată prin SP nr. 659/2004, rezultanta fiind de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
S-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 542/19.12.2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2000/11.06.2014 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul B. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, fiind revocat restul neexecutat de 549 zile închisoare din pedeapsa aplicată prin SP nr. 569/19.12.2007, pedeapsa rezultantă finală fiind de 4 ani 4 luni şi 9 zile închisoare, şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
S-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 335/19.06.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 238/21.02.2019 a Curţii de Apel Craiova, B. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, şi a fost modificată pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 542/2012, pedeapsa rezultantă finală fiind de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 3519/29.11.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2019, B. a fost condamnat la o pedeapsă de 1.500 RON amendă, ce a fost achitată conform chitanţei seria x nr. x şi chitanţei seria x nr. x/19.08.2020.
S-a constatat că infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar (infracţiune continuată săvârşită în intervalul ianuarie 2011 - octombrie 2013) se află în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3519/2019 a Judecătoriei Craiova, sentinţa penală nr. 335/2018 a Tribunalului Dolj şi nr. 542/2012 a Tribunalului Dolj, şi în stare de recidivă post condamnatorie faţă de infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 408/2011 a Tribunalului Dolj, sentinţa penală nr. 659/2004 şi sentinţa penală nr. 569/2007.
S-au descontopit pedepsele aplicate pentru infracţiuni concurente, astfel:
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 542/2012 în pedepsele componente de 1 an închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 569/2007 de 549 zile;
- pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 335/2018 de 3 ani şi 6 luni închisoare;
- pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 3519/2019 de 1.500 RON amendă penală.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., rap. la art. 10 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din suma celorlalte pedepse (1 an, 2 ani şi 6 luni, 3 ani şi 6 luni), pedeapsa rezultantă în ceea ce priveşte pedepsele cu închisoare fiind de 9 ani şi 4 luni, la care s-a adăugat, în totalitate, pedeapsa amenzii în cuantum de 1.500 RON, pedeapsa rezultantă parţială fiind de 9 ani şi 4 luni închisoare şi 1.500 RON amendă.
În temeiul art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (2) C. pen. rap. la art. 10 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 408/2011 (prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale anterioare), la rezultanta parţială obţinută după aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni, pedeapsa rezultantă finală fiind de 13 ani şi 10 luni închisoare, şi 1.500 RON amendă penală.
S-a constatat că pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 1.500 RON, a fost achitată conform chitanţei seria x nr. x şi chitanţei seria x nr. x/19.08.2020.
În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. s-a aplicat, pe lângă pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a defăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. s-a aplicat, pe lângă pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a defăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul B. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.
S-au dedus din pedeapsa rezultantă finală de 13 ani şi 10 luni închisoare şi 1.500 RON amendă, perioadele în care inculpatul B. a fost reţinut, arestat preventiv ori deţinut în baza mandatelor de executare a pedepsei anterioare, de la 19.07.2006 la 07.03.2008, de la 21.11.2011 la 10.09.2012, de la 12.06.2014 la 14.07.2015 şi de la 21.02.2019 la 11.09.2019.
În baza art. 397 alin. (1), art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 1257 şi art. 1349 alin. (1) C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de Statul Roman, prin ANAF, prin mandatar DGRFP Craiova.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii A. şi inculpatul B..
Prin decizia penală nr. 2161 din data de 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 330 din data de 10 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020.
A constatat că în cursul judecării apelului din cuantumul prejudiciului inculpatul A. a achitat suma de 100000 RON, depunându-se la dosar chitanţa cu seria x nr. x, şi suma de 5000 RON, depunându-se la dosar chitanţa cu seria x nr. x, iar inculpatul B. a achitat suma de 2500 RON, depunându-se la dosar chitanţa cu seria x nr. x
Împotriva deciziei penale nr. 2161 din data de 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 19 ianuarie 2024, prin mail.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
A precizat că cererea de recurs în casaţie vizează lipsa de tipicitate obiectivă a faptei de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea sa, apreciind că nu există concordanţă între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală.
În concret, a susţinut că pentru existenţa infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective să se dovedească evidenţierea unor cheltuieli nereale ori a altor operaţiuni fictive.
Aşadar, a apreciat că este relevant caracterul real sau nereal al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale.
În acest context, faţă de starea de fapt reţinută de instanţele de fond, a considerat că nu este îndeplinită condiţia de tipicitate obiectivă ce decurge din definiţia legală a infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, întrucât în contabilitatea societăţii FMCG Oltenia au fost evidenţiate cheltuieli cu mercantizarea/promovarea de produse corespunzătoare unor operaţiuni economice reale, în sensul că s-au evidenţiat exact sumele de bani plătite persoanelor fizice autorizate, pentru activitatea reală pe care acestea au făcut-o, beneficiarii finali fiind proprietarii produselor, iar prestatorii efectivi, persoanele fizice autorizate, FMCG Oltenia, FMCG Bucureşti, C., D. S.R.L. nefiind direct prestatori.
Mercantizarea şi promovarea produselor în magazine pentru proprietarii produselor care constituie unica activitate economică a acestui circuit economic, s-au realizat, au fost plătite de inculpat cu banii FMCG Oltenia, obţinuţi în acest sens şi scop de la FMCG Bucureşti şi mai departe de la beneficiari şi s-au emis facturi de către PFA-uri, s-au fiscalizat veniturile de către persoanelor fizice autorizate.
În raport de aspectele învederate, a apreciat că se poate reţine eventual un ilicit fiscal (absenţa dreptului de deducere conform art. 21 din Legea nr. 571/2003, nefiind înregistrate documentele justificative emise de PFA-uri), însă în niciun caz un ilicit penal, lipsind condiţia de tipicitate obiectivă a infracţiunii.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei soluţii legale.
Prin încheierea din data de 26 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 2161 din data de 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În speţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În considerarea aspectelor teoretice relevate, reţine Înalta Curte că recurentul inculpat A. a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, susţinând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, fapta inculpatului care în calitate de asociat şi administrator al S.C. FMCG OLTENIA S.R.L Craiova, în perioada ianuarie 2011- octombrie 2013 a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii un număr de 20 facturi fiscale de la furnizorii fictivi S.C. C. S.R.L. (7 facturi) şi S.C. D. S.R.L. (13 facturi) şi a declarat organelor fiscale, cheltuieli nereale cu achiziţii de servicii aferente acestor facturi, producând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 500.787 RON (300.472 RON TVA şi 200.315 RON impozit pe profit), nu se circumscrie ilicitului penal, ci celui fiscal.
În aceste coordonate, Înalta Curte notează că elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 constă în evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale.
Noţiunea de "operaţiune fictivă" este definită în dispoziţiile art. 2 lit. f) din aceeaşi lege, ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. A evidenţia operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au existat în realitatea obiectivă, în documentele legale. Înregistrarea operaţiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale contabile a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operaţiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operaţiuni fictive pentru care nu există document justificativ.
Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se consemnează orice operatiune patrimonială în momentul efectuării ei şi care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.
Astfel, operaţiunile fictive sau nereale sunt consemnări sau menţiuni scriptice, realizate în cuprinsul unor evidenţe financiar-contabile şi fiscale prevăzute de lege, ale unor tranzacţii care nu au corespondent în realitatea faptică.
Reţine Înalta Curte că pentru ca o operaţiune să poată fi calificată ca fictivă sau nereală, este necesar să se constate o discrepanţă sau o inexactitate cu caracter esenţial între situaţia reală şi modul în care aceasta a fost consemnată în documentul financiar-contabil corespunzător. Presupune lipsa de veridicitate a unui element esenţial care caracterizează orice operaţiune economică, respectiv furnizorul sau prestatorul, cumpărătorul sau beneficiarul, bunurile sau serviciile tranzacţionate şi preţul sau contraprestaţia.
În aceste coordonate, aplicând considerentele teoretice anterior expuse, Înalta Curte constată că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în sarcina recurentului inculpat A. s-a realizat prin înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a unui număr de 20 facturi fiscale de la furnizorii fictivi S.C. C. S.R.L. (7 facturi) şi S.C. D. S.R.L. (13 facturi) şi declararea în faţa organelor fiscale, a unor cheltuieli nereale cu achiziţii de servicii aferente acestor facturi, producând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 500787 RON (300.472 RON TVA şi 200.315 RON impozit pe profit).
Aşadar, condamnarea recurentului inculpat pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a fost urmarea analizei instanţei de apel a ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curţi în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanţa de casaţie verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracţiunii, dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.
În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat, care reiau în fapt apărările formulate în faţa celorlalte instanţe, respectiv că în contabilitatea societăţii FMCG Oltenia au fost evidenţiate cheltuieli cu mercantizarea/promovarea de produse corespunzătoare unor operaţiuni economice reale, fiind evidenţiate exact sumele de bani plătite persoanelor fizice autorizate, pentru activitatea reală pe care acestea au făcut-o, beneficiarii finali fiind proprietarii produselor, iar prestatorii efectivi, persoanele fizice autorizate, FMCG Oltenia, FMCG Bucureşti, C., D. S.R.L. nefiind direct prestatori, se impun a fi respinse ca nefondate.
În consecinţă, raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reţinută în sarcina recurentului inculpat A., respectiv, înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a unui număr de 20 facturi fiscale de la furnizorii fictivi S.C. C. S.R.L. (7 facturi) şi S.C. D. S.R.L. (13 facturi) şi declararea în faţa organelor fiscale, a unor cheltuieli nereale cu achiziţii de servicii aferente acestor facturi, producând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 500787 RON (300.472 RON TVA şi 200.315 RON impozit pe profit), întruneşte condiţiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, fiind realizată o corespondenţă deplină între faptele comise, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel şi configurarea legală a infracţiunii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2161 din data de 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2161 din data de 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2024.