Şedinţa publică din data de 29 mai 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 159/2023 din data de 09 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Negreşti Oaş, în baza art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. , la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen.
În baza art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere.
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi infracţiunea de ucidere din culpă au fost comise în concurs real.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 39 lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta şi s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adaugat un spor de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă (12 luni), inculpatului A. urmând a i se aplica o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsă executată în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., în condiţiile art. 65 din C. pen.
În baza art. 555 din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe, la rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului A. de 2 ani şi 8 luni închisoare, timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la data de 24.06.2020, ora 03:30 până la data de 23.07.2020.
În baza art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea si funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de mostre biologice de la inculpatul A. ce vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen. coroborat cu art. 22 din Legea nr. 132/2017 şi art. 1357 şi urm. din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B., C., D., E., F. prin reprezentant legal C. şi G. prin reprezentant legal C. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente H. S.A. Societate De Asigurare Reasigurare prin lichidator judiciar I. filiala Cluj, la plata către acestea a următoarelor sume reprezentând daune materiale şi morale, precum şi la plata dobânzii legale aferentă sumei menţionate cu titlu de daune morale şi cu actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, începând cu a 11 zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plăţii efective integrale, astfel: B. (soţia victimei J.) - 45.000,00 euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul BNR) reprezentând daune morale şi suma de 28.950 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 297,06 RON cu titlu de cheltuieli judiciare; C. (fiica victimei J.) - 36.000,00 euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul BNR) reprezentând daune morale şi suma de 600 RON cu titlu de daune materiale; D. (fiu al victimei J.)- 36.000,00 euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul BNR) reprezentând daune morale; F. (nepot al victimei J.) - 18.000,00 euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul BNR) reprezentând daune morale; G. (nepoată a victimei J.) - 18.000,00 euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul BNR) reprezentând daune morale; E. (sora a victimei J.) - 18.000,00 euro (echivalentul în RON la data plăţii la cursul BNR) reprezentând daune morale.
S-a respins cererea formulată de părţile civile K., D., L., M., D. jr., şi N. privind obligarea părţii responsabile civilmente la plata daunelor morale.
În baza art. 404 alin. (4) lit. e) din C. proc. pen. cu referire la art. 398 din C. proc. pen. şi art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de către părţile civile cu privire la obligarea părţii responsabile civilmente H. S.A. Societate de Asigurare Reasigurare prin lichidator judiciar I. filiala Cluj, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.385,14 RON reprezentând cheltuieli de deplasare reprezentant convenţional.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.026,00 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.776,00 RON este aferentă fazei de urmărire penală şi suma de 250 RON este aferentă fazei de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti în faza de judecată, rezultă aceeaşi stare de fapt cuprinsă în actul de sesizare, respectiv că inculpatul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce a consumat alcool împreună cu prietenii săi (whisky şi bere), în seara zilei de 23.06.2020, în jurul orelor 21:25, s-a urcat la volanul proprietate personală marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, cu care în prealabil s-a deplasat în zona respectivă cu intenţia de a culege ciuperci, în vederea deplasării către locuinţa sa, iar în loc. Negreşti-Oaş pe str. x, pe direcţia Luna Şes spre str. x, pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în configuraţie de curbă la stânga, în curbă, a acroşat pietonul J. care se deplasa pe jos pe partea carosabilă, în apropierea imobilului cu nr. x, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă, rulând pe acostament şi spaţiul verde, după care autovehiculul a derapat şi s-a izbit de poarta imobilului cu nr. x, situată pe sensul opus de deplasare, suferind avarii majore prin ruperea şasiului în două bucăţi.
În urma impactului dintre partea faţă a autovehiculului şi pieton, acesta din urmă a fost proiectat la o distanţă de 44 m de locul impactului, căzând pe marginea părţii carosabile în urma leziunilor fizice suferite a intrat în stare comatoasă şi a decedat la scurt timp, conform certificatului de deces cu nr. x din data de 24.06.2020. Conform raport expertiză medico-legală - autopsie, moartea a fost violentă şi se datorează asfixiei mecanice consecutive aparatului sanguin traheo-bronho-pulmonar din fractura de bază de craniu. Leziunile traumatice s-au putut produce printr-un mecanism de lovire - proiectare de către un autovehicul în cadrul unui accident rutier, victima fiind pieton.
Martorii audiaţi în cursul urmăririi penale, deşi nu au avut calitatea de martori oculari, au confirmat producerea accidentului în care au fost implicaţi inculpatul în calitate de conducător auto şi pietonul decedat J., aceştia fiind identificaţi la locul accidentului în mod direct de către martori, care au ieşit afară din gospodăriile lor la auzul zgomotului produs.
În urma evenimentului rutier, şi inculpatul A. a suferit leziuni traumatice datorate lovirii cu capul de stâlpul interior stânga faţă al plafonului autovehiculului.
Conform Buletinului de Analiză Toxicologică nr. 591-592 emis de către Serviciul de Medicină Legală Satu Mare, inculpatului A., la proba I, recoltată la orele 23:50, i-a rezultat o valoare de 2,64 g/1 alcool pur în sânge, iar la proba a II-a, recoltată la orele 00:50, i-a rezultat o valoare de 2,33 g/1 alcool pur în sânge.
Din raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul urmăririi penale, s-a stabilit viteza cu care circula inculpatul în localitate ca fiind de 85 km/h, precum şi locul impactului ca fiind pe carosabil şi nu în afara lui, fără a se stabili cu precizie momentul declanşării stării de pericol iminent în condiţiile în care accidentul s-a produs la lumina zilei, inculpatul având vizibilitate frontală semnificativă, putând sesiza prezenţa victimei pe carosabil. Reţinerea locului impactului ca fiind pe carosabil şi nu în afara acestuia (respectiv pe acostament) a fost dovedită de locul hainei victimei, dinamica acestui obiect de îmbrăcăminte din momentele imediat următoare impactului fiind în direcţia de deplasare a autovehiculului şi nu în direcţia opusă, ceea ce a dus la concluzia pertinentă din cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză criminalistică privind producerea impactului anterior debutului urmei de derapare din afara carosabilului. Această constatare, coroborată cu localizarea impactului pe autovehicul, respectiv în partea stânga faţă, au condus la concluzia că victima (pietonul) se afla pe carosabil, ceea ce a determinat reţinerea unei culpe a victimei prin încălcarea de către aceasta a dispoziţiilor art. 72 din O.U.G. nr. 195/2022 privind circulaţia pe drumurile publice - pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers - constatând însă că aceasta nu are niciun fel de relevanţă din punct de vedere al răspunderii penale a inculpatului, fiind însă avută în vedere la soluţionarea laturii civile.
Lipsa identificării momentului declanşării stării de pericol iminent, care ar fi putut duce la aprecierea privind posibilităţile de evitare a accidentului de către inculpat şi în alte condiţii decât cele reţinute prin expertiza criminalistică, a fost în principal determinată de faptul că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, capacităţile fizice şi psihice a acestuia de evitare a accidentului fiind extrem de limitate raportat la nivelul de alcoolemie în sânge descoperit, drept dovadă, inculpatul nu a luat nicio măsură de evitare a impactului care ar fi putut duce la identificarea acestui moment. Potrivit raportului de expertiză criminalistică, acesta putea evita producerea accidentului prin depăşirea victimei, lucru care nu s-a întâmplat, deşi avea vizibilitate, accidentul producându-se pe timp de zi. Lipsa iniţierii manevrei de depăşire a fost determinată de viteza ridicată cu care circula pe un tronson de drum aflat în localitate, cu depăşirea vitezei legale admise cu 35 km/h, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, aspecte care au generat producerea accidentului rutier, întrucât câmpul vizual al acestuia a fost redus, concentrarea i-a fost diminuată, simţul de răspundere i-a fost profund atenuat, iar timpul de reacţie a acestuia a fost extrem de limitat.
Coroborând celelalte declaraţii ale martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale cu rezultatul măsurătorilor efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului şi a concluziilor rapoartelor de expertiză, instanţa de fond a reţinut culpa comună a inculpatului şi a victimei în producerea accidentului, ambii având posibilitatea de prevenire a accidentului, inculpatul prin efectuarea unei manevre de depăşire, iar victima prin deplasarea pe acostamentul din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers, având astfel posibilitatea de a observa din timp autovehicule ce s-a aflau în derapaj sau asupra cărora s-ar fi pierdut controlul de către conducătorii auto.
Raportat la mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a constatat că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu vinovăţie de inculpat sub forma culpei fără prevedere, în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. fiind constatat decesul victimei J. ca urmare a faptei inculpatului şi, cu intenţie indirectă, în ceea ce priveşte infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., dincolo de orice îndoială rezonabilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în data de 23.06.2020, în jurul orelor 21:25, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus în loc. Negreşti-Oaş pe str. x, pe direcţia Luna Şes spre str. x, autoturismul proprietate personală, marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, având o viteză de 85 km/h, iar pe timpul deplasării pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei la condiţiile de drum într-o configuraţie de curba la stânga, a acroşat pietonul J. care se deplasa pe jos pe partea carosabilă, în apropierea imobilului cu nr. x, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă, rulând pe acostament şi spaţiul verde, după care autovehiculul a derapat şi s-a izbit de poarta imobilului cu nr. x, situată pe sensul opus de deplasare, suferind avarii majore prin ruperea şasiului în două bucăţi, cauzând astfel decesul numitului J., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că fapta săvârşită de către inculpatul A. care, în data de 23.06.2020, în jurul orelor 21:25, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus în loc. Negreşti-Oaş pe str. x, pe direcţia Luna Şes spre str. x, autoturismul proprietate personală, marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 159/2023 din data de 09 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Negreşti Oaş a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 811/A/2023 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondate, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 159/2023 din data de 09 iunie 2023 pronunţate de Judecătoria Negreşti Oaş.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant A., la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că în mod judicios instanţa de fond a procedat la judecarea inculpatului A. potrivit procedurii abreviate, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4) şi art. 375 din C. proc. pen.
Astfel, s-a constatat că, din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale, însuşite şi necontestate, a rezultat neechivoc că la data de 23.06.2020, în jurul orelor 21:25, având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, în loc. Negreşti-Oaş pe str. x, pe direcţia Luna Şes spre str. x, având o viteză de 85 km/h şi, pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o configuraţie de curbă la stânga, a acroşat pietonul J., care se deplasa neregulamentar, pe partea carosabilă.
În urma accidentului rutier, a rezultat decesul numitului J..
Întrucât emana halenă alcoolică şi, fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 1,05 mg/1 alcool pur în aerul expirat, inculpatul A. a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei, rezultând la proba I, o valoare de 2,64 g/1 alcool pur în sânge, iar la proba a II-a, o valoare de 2,33 g/1 alcool pur în sânge.
Culpa inculpatului în producerea evenimentului rutier a rezultat neechivoc din probele administrate în cursul urmăririi penale, necontestate, inclusiv din raportul de expertiză criminalistică efectuat, care confirmă atât că locul impactului a fost pe carosabil, cât şi că viteza cu care circula inculpatul în localitate a fost de 85 km/h, dar şi că inculpatul putea evita producerea accidentului prin depăşirea victimei, lucru care nu s-a întâmplat, deşi vizibilitatea permitea, datorită vitezei cu care circula (depăşind viteza legală admisă cu 35 km/h) şi influenţei băuturilor alcoolice. Pe fondul circumstanţelor respective, inculpatul nu a mai reuşit să depăşească victima, aflată pe partea carosabilă, prin păstrarea unei distanţe laterale suficiente faţă de aceasta.
Aceleaşi probe confirmă şi culpa concurentă a victimei, care ar fi trebuit să se deplaseze pe acostamentul din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia ei de mers şi nu pe carosabil, pe partea dreaptă. Procedând astfel, victima a încălcat dispoziţiile art. 72 din O.U.G. nr. 195/2022 care obligă pietonii să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers, iar când şi acostamentul lipseşte, să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.
Contrar motivelor de apel expuse de inculpat, curtea de apel a reţinut că, în raport de circumstanţele în care evenimentul rutier din data de 23.06.2020 s-a produs, conduita victimei, care a încălcat dispoziţiile art. 72 din O.U.G. nr. 195/2022, contribuind la producerea accidentului soldat cu moartea sa, nu se circumscrie niciuneia din cauzele justificative sau de neimputabilitate prevăzute de C. pen., nu are aptitudinea de a susţine lipsa culpei fără prevedere a inculpatului şi nici să înlăture raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a acestuia din urmă şi rezultatul produs.
Prezenţa pe partea carosabilă, într-o localitate, a unui pieton (în speţă, a victimei), care a circulat pe partea opusă celei impuse de Codul rutier, nu reprezintă o împrejurare imposibil (obiectiv) de prevăzut pentru un conducător auto.
Totodată, prezenţa victimei pe partea carosabilă nu a avut caracter intempestiv, pentru ca viteza cu care inculpatul circula sau influenţa băuturilor alcoolice să nu aibă niciun rol în manevra de evitare a victimei şi astfel, să fie indiferente la stabilirea sferei raportului de cauzalitate.
Având în vedere considerentele expuse, s-a reţinut că este judicioasă concluzia instanţei de fond care a reţinut vinovăţia inculpatului în producerea evenimentului rutier soldat cu decesul numitului J..
Culpa victimei în producerea aceluiaşi eveniment rutier fiind concurentă şi nu exclusivă, aceasta este inaptă să înlăture, în plan penal, răspunderea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
În privinţa motivelor de apel expuse de inculpat, în raport de care s-a susţinut că în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. ar fi incident temeiul de achitare prevăzută de art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., curtea de apel le-a apreciat ca fiind nefondate, probele administrate în cursul urmăririi penale dovedind dincolo de orice dubiu rezonabil că alcoolemia avută de inculpat a fost peste limita prevăzută în norma de incriminare, conform Buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de către Serviciul de Medicină Legală Satu Mare, la proba I, recoltată la orele 23:50, rezultând o valoare de 2,64 g/1 alcool pur în sânge, iar la proba a II-a, recoltată la orele 00:50, o valoare de 2,33 g/1 alcool pur în sânge.
Rezultatele Buletinului de analiză toxicologică nu au fost contestate de inculpat nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa primei instanţe, fază procesuală în care a uzat de procedura abreviată.
Uzând de procedura abreviată şi necontestând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, inculpatul şi-a însuşit valoarea probatorie a rezultatelor Buletinului de analiză toxicologică.
Or, valorile alcoolemiei, regăsite în Buletinul de analiză toxicologică, atât la proba I, cât şi la proba a II-a, se situează mult peste limita minimă de 0,80 g/l alcool pur în sânge, regăsită în norma de incriminare. Orele la care mostrele biologice au fost recoltate nu sunt în măsură să pună, ab initio, sub semnul întrebării interpretarea acestor rezultate prin raportare la momentul săvârşirii infracţiunii, ţinând cont de aceste valori, de declaraţiile inculpatului cu privire la circumstanţele de consum şi ţinânt cont de faptul că cele două valori ale alcoolemiei se află pe o curbă descendentă (2,64 g/1 alcool pur în sânge, respectiv 2,33 g/1).
Prin urmare, curtea de apel a reţinut că aceste probe, coroborate cu rezultatul testării cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,05 mg/1 alcool pur în aerul expirat, sunt în măsură să susţină, conform standardului prevăzut de art. 103 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., şi cu respectarea exigenţelor rezultate din Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 27 ianuarie 2015), că este îndeplinită condiţia regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., aceea că în momentul săvârşirii infracţiunii (respectiv în momentul depistării în trafic a conducătorului vehiculului), alcoolemia să fie situată peste limita minimă de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Curtea de apel a apreciat că realizarea condiţiei de tipicitate de mai sus, regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., nu este condiţionată de efectuarea, în toate cauzele având ca obiect o astfel de acuzaţie, a expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei.
O astfel de concluzie ar atrage după sine nesocotirea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză şi ar fi contrară dispoziţiilor procedural penale care, fie lasă la latitudinea organului judiciar administrarea unui astfel de mijloc de probă (conform art. 172 alin. (1) din C. proc. pen., când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert), fie stabilesc când proba cu expertiză este obligatorie într-o cauză penală.
Acelaşi raţionament - privitor la caracterul facultativ al efectuării expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei în cauze având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. - a fost dezvoltat şi în considerentele deciziei nr. 17/HP/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:
"Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. este obligatoriu, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 732/2014, să se stabilească îmbibaţia alcoolică de la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, dacă în faţa primei instanţe s-a urmat procedura simplificată, poate fi administrată direct în apel expertiza având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei."
S-a arătat în considerentele acestei decizii, că "Din această perspectivă, chestiunea supusă implicit dezlegării, respectiv dacă pentru statuarea asupra realizării elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. este obligatorie administrarea unui anumit mijloc de probă, nu poate face obiectul unei întrebări preliminare, deoarece nu tinde la dezlegarea unei chestiuni de drept, ci la soluţionarea cauzei cu care instanţa de trimitere a fost învestită. Astfel, administrarea probelor nu poate fi cenzurată de instanţa supremă în procedura prevăzută de art. 475 din C. proc. pen., aceasta fiind în competenţa exclusivă a instanţei de trimitere, nefiind permis Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală să intervină în aprecierea caracterului pertinent şi util al probelor. O atare problemă nu poate primi o rezolvare de principiu, ci presupune evaluarea elementelor de fapt relevante în fiecare cauză în parte."
Pentru considerentele de mai sus, curtea de apel a reţinut ca fiind dovedite şi realizate toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului descrisă mai sus realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea în cazul ambelor, a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ca urmare a admiterii procedurii simplificate, solicitată de către inculpat.
Împotriva deciziei penale nr. 811/A/2023 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..
În motivarea recursului în casaţie formulat, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere a unul vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., a arătat că, prin Decizia nr. 732/2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a statuat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.
Or, recurentul a susţinut că, în prezenta cauză, gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge a fost stabilit numai la două momente mult ulterioare săvârşirii faptei, nu şi la momentul comiterii acesteia.
În opinia recurentului, fapta de a avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la doua momente mult ulterioare de la momentul comiterii, respectiv la ora 23:50 (la 2 ore şi 25 minute de la momentul conducerii) şi 00:50 (3 ore şi 25 minute) în condiţiile în care inculpatul a condus autovehiculul pe drumurile publice la ora 21:25 (aşa cum se reţine în rechizitoriu), în absenţa stabilirii îmbibaţiei alcoolice efective de la ora 21:25, nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i atât elementul material al laturii obiective (acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge), cât şi urmarea imediată (starea de pericol rezultată din valoarea alcoolemiei de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge - starea de pericol "infracţional").
Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat instanţei să admită recursul în casaţie şi să dispună achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., recurentul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., nefiind dovedit că valoarea alcoolemiei inculpatului, la momentul finalizării acţiunii de conducere a fost de peste 0,80 gr.‰ alcool pur în sânge, iar aceasta împrejurare nu poate fi interpretată în defavoarea acestuia.
A anexat decizia nr. 225/RC, pronunţată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie în dosarul nr. x/2021, cu titlu de jurisprudenţă.
Cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., a arătat că, pentru a se putea vorbi despre o faptă tipică, nu este suficient să se constate că s-a comis o acţiune sau inacţiune dintre cele prevăzute de norma de incriminare şi că există rezultatul material prevăzut de aceeaşi normă, ci este, în plus, necesar să se demonstreze că respectivul rezultat este consecinţa acţiunii sau inacţiunii inculpatului, cu alte cuvinte, să se constate existenţa unui raport de cauzalitate.
A susţinut că, chiar dacă inculpatul nu ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice şi ar fi circulat cu viteza legală, accidentul nu putea fi prevenit şi evitat de către recurent, iar singura cauză a producerii accidentului a fost prezenţa victimei pe carosabil.
Astfel, recurentul a susţinut că fapta de a circula sub influenţa băuturilor alcoolice şi depăşind viteza legală, acroşând victima care circula neregulamentar pe carosabil, nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu există un raport de cauzalitate între acţiunea inculpatului (de a conduce sub influenţa alcoolului şi cu o viteză peste limita legală) şi urmarea imediată (decesul pietonului J.).
Pentru aceste considerente, a solicitat instanţei să admită recursul în casaţie şi să dispună achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, neexistând un raport de cauzalitate între acţiunea de a conduce sub influenţa alcoolului şi cu o viteză peste limita legală şi urmarea imediată, decesul victimei.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 20 martie 2024, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de către recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 811/A din data de 14 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021, şi a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 1.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.
Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extrordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)
De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.
(...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..) " (decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare al infracţiunilor, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..
Sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că, din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale, însuşite şi necontestate, a rezultat neechivoc că la data de 23.06.2020, în jurul orelor 21:25, având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, în loc. Negreşti-Oaş pe str. x, pe direcţia Luna Şes spre str. x, având o viteză de 85 km/h şi, pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o configuraţie de curbă la stânga, a acroşat pietonul J., care se deplasa neregulamentar, pe partea carosabilă. Potrivit Buletinului de Analiză Toxicologică nr. 591-592 emis de către Serviciul de Medicină Legală Satu Mare, inculpatului A., i-a fost stabilită o îmbibaţie alcoolică de 2,64 g/1 alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la orele 23:50, respectiv de 2,33 g/1 alcool pur în sânge la a doua probă, recoltată la orele 00:50.
Astfel, faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţele de fond şi apel au stabilit că, în drept, fapta inculpatului A. care, în data de 23.06.2020, în jurul orelor 21:25, a condus în loc. Negreşti-Oaş pe str. x, pe direcţia Luna Şes spre str. x, autoturismul proprietate personală, marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
În legătură cu această faptă, recurentul a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii întrucât lipseşte atât elementul material al laturii obiective (acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge), cât şi urmarea imediată (starea de pericol rezultată din valoarea alcoolemiei de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge - starea de pericol "infracţional").
Criticile recurentului vizând lipsa elementului material al laturii obiective sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greşită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibaţie alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic.
Înalta Curte reţine, aşa cum în mod corect a susţinut şi recurentul, că momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârşirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto, iar nu cel al prelevării mostrelor biologice. Altfel spus, îmbibaţia alcoolică relevantă pentru existenţa sau inexistenţa infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. este cea de la momentul săvârşirii faptei (al depistării în trafic a conducătorului vehiculului).
De asemena, Înalta Curte constată că fapta concretă pentru care recurentul A. a fost condamnat definitiv constă în conducerea pe drumurile publice, la data de 23.06.2020, a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, având, la momentul depistării în trafic, o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Trebuie precizat că, deşi, în descrierea în drept a faptei nu se menţionează, în mod explicit, că îmbibaţia alcoolică reţinută este cea de la momentul depistării în trafic a recurentului, acest lucru rezultă cu claritate din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel. În acest sens, se observă că instanţa de apel a reţinut în hotărârea recurată următoarele:
"valorile alcoolemiei, regăsite în Buletinul de analiză toxicologică, atât la proba I, cât şi la proba a II-a, se situează mult peste limita minimă de 0,80 g/l alcool pur în sânge, regăsită în norma de incriminare. Orele la care mostrele biologice au fost recoltate nu sunt în măsură să pună, ab initio, sub semnul întrebării interpretarea acestor rezultate prin raportare la momentul săvârşirii infracţiunii, ţinând cont de aceste valori, de declaraţiile inculpatului cu privire la circumstanţele de consum şi ţinânt cont de faptul că cele două valori ale alcoolemiei se află pe o curbă descendentă (2,64 g/1 alcool pur în sânge, respectiv 2,33 g/1).
Prin urmare, curtea reţine că aceste probe, coroborate cu rezultatul testării cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,05 mg/1 alcool pur în aerul expirat, sunt în măsură să susţină, conform standardului prevăzut de art. 103 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., şi cu respectarea exigenţelor rezultate din Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 27 ianuarie 2015), că este îndeplinită condiţia regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., aceea ca în momentul săvârşirii infracţiunii (respectiv în momentul depistării în trafic a conducătorului vehiculului), alcoolemia să fie situată peste limita minimă de 0,80 g/l alcool pur în sânge."
Aşadar, contrar susţinerilor formulate de recurent, pentru a reţine infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., instanţele au dat relevanţă gradului de îmbibaţie alcoolică de la momentul depistării în trafic.
Împrejurarea că alcoolemia de la momentul depistării în trafic a recurentului a fost estimată pornind de la valorile alcoolemiei stabilite în urma celor două recoltări de probe biologice efectuate după aproximativ 2 ore şi 25 de minute (23:50) şi, respectiv, 3 ore şi 25 de minute (00:50) de la momentul opririi în trafic, la o valoarea de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, constituie aspecte ce nu pot fi valorificate în actuala procedură. Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic, deşi şi-a însuşit probele administrate în cursul urmăririi penale şi a renunţat la administrarea altor mijloace de probă ca urmare a solicitării aplicării procedurii simplificate de recunoaştere a învinuirii, recurentul A. solicită, în realitate, în calea extraordinară de atac, administrarea unor noi mijloace de probă şi reevaluarea materialului probator deja administrat, negând, astfel, concluzia definitivă la care au ajuns instanţele cu privire la această chestiune de fapt ca urmare a manaifestării sale de voinţă. Or, având în vedere că, aşa cum s-a menţionat anterior, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.
Aceasta înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârşirii infracţiunii, care, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, expuse pe larg în cele ce preced, pe baza elementelor factuale menţionate anterior şi care nu mai pot fi cenzurate în recurs în casaţie, a fost stabilită neechivoc ca depăşind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a stabilit această stare de fapt ori a eventualelor contradicţii dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi concluziile instanţei, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează, aşa cum s-a menţinonat anterior, limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Înalta Curte constată, totodată, că, în cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul a mai susţinut că lipseşte urmarea imediată a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fără a formula, însă, critici concrete cu privire la acest aspect.
În acord cu instanţele de fond şi de apel, Înalta Curte reţine că urmarea imediată a infracţiunii constă într-o stare de pericol pentru valoarea socială ce poate fi lezată de o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Cu alte cuvinte, infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. este o infracţiune de pericol, ceea ce înseamnă că acţiunea săvârşită pune în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Faţă de aspectele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A., respectiv aceea de a conduce un autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare provizoriu x, la data de 23.06.2020, în jurul orelor 21:25, în loc. Negreşti-Oaş pe str. x, pe direcţia Luna Şes spre str. x, având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul depistării în trafic, se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.
În continuare, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., instanţele de fond şi de apel au reţinut, în esenţă, că, la data de 23.06.2020, inculpatul A., fiind sub influenţa alcoolului, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare provizoriu x, pe raza localităţii Negreşti-Oaş pe str. x, pe direcţia Luna Şes spre str. x, în apropierea imobilului cu nr. x, pe fondul neatenţiei, a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a produs accidentul în urma căruia o persoană a decedat.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că nu există un raport de cauzalitate între acţiunea acestuia (de a conduce sub influenţa alcoolului şi cu o viteză peste limita legală) şi urmarea imediată (decesul pietonului J.), având în vedere că, şi în ipoteza în care nu ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice şi ar fi circulat cu viteza legală, accidentul nu putea fi prevenit şi evitat, iar singura cauză a producerii accidentului a fost prezenţa victimei pe carosabil.
Înalta Curte constată că, în realitate, prin criticile formulate, recurentul contestă chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de fond şi confirmată de cea de prim control judiciar. Altfel spus, recurentul contestă împrejurările factuale reţinute de instanţele de fond şi de apel în baza materialului probator administrat, încercând să acrediteze ideea că, şi în ipoteza în care nu ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice şi ar fi circulat cu viteza legală, accidentul nu putea fi prevenit şi evitat, iar singura cauză a producerii accidentului a fost prezenţa victimei pe carosabil, aspect ce atrage lipsa oricărei forme de vinovăţie în comiterea faptei ce i s-a imputat.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte observă, însă, că, din situaţia de fapta reţinută, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, ce nu mai poate fi modificată în calea de atac a recursului în casaţie, reiese că accidentul de circulaţie a fost produs pe fondul neatenţiei, a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, inculpatul fiind sub influenţa alcoolului. De asemenea, în ceea ce priveşte culpa victimei, în hotărârile atacate s-a reţinut culpa inculpatului A. la un procent de 90% (fiind sub influenţa alcoolului şi depăşind limita legală de viteză admisă în localitate şi lipsa oricărei manevre de evitare sau de depăşire a obstacolului reprezentat de victimă), iar culpa victimei J. la un procent de 10%, aceasta din urmă neavând niciun fel de relevantă din punct de vedere al răspunderii penale a inculpatului, dar fiind avută în vedere la soluţionarea laturii civile a cauzei.
Aşa cum s-a arătat anterior, prin criticile formulate, recurentul nu invocă un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.
Or, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine modificarea sau completarea bazei factuale cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanţele de fond şi/sau apel ori reconfigurarea elementelor reţinute, prin decizia criticată, în circumstanţierea activităţii calificată ca infracţiune. Finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru o faptă ce nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situaţia factuală deja stabilită de judecătorii fondului, aceasta având un caracter definitiv.
Mai mult, în soluţionarea recursului în casaţie, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele de fond şi de apel cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi, implicit, la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.
Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că şi această faptă pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811/A/2023, din data de 14 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811/A/2023, din data de 14 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2024.