Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 338/2024

Decizia nr. 338

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 2/A din 6 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019, între altele, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat A. privind sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 C. pen., art. 369 alin. (6) C. proc. pen., art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 193 alin. (2) C. pen., art. 114 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 115 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri, la 02 aprilie 2024 (data poştei, fila x) a promovat recurs inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 6 pentru termenul de judecată din 25 aprilie 2024.

La acest termen, Înalta Curte a invocat excepţia tardivităţii căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1990.

Examinând, în acest context, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei penale nr. 2/A din 6 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019, raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este tardiv.

Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că în cuprinsul său nu se socoteşte ora la care începe să curgă şi nici ora la care se împlineşte, şi peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivităţii acestuia.

În raport cu aceste dispoziţii, având în vedere că decizia penală nr. 2/A din 06.01.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost pronunţată la 06.01.2021, ora 12:00, termenul de 48 de ore în care inculpatul putea declara recurs s-a împlinit cel mai târziu la 08.01.2021, ora 14:00, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, termenul de 48 de ore curge de la pronunţare, iar nu de la comunicare.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere data pronunţării deciziei, Înalta Curte constată că la 02 aprilie 2024, când a fost declarat recursul de către inculpat, termenul în care se putea ataca dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale expirase.

Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 6 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 6 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2024.