Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Asupra recursului în casaţie de faţă:
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
I. Prezentarea hotărârii pronunţată de prima instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 157 din data de 27 iulie 2023, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "ultraj" în formă continuată (2 acte materiale).
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., raportat la art. 225 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 61 alin. (4), lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă cu amendă penală în cuantum de 2400 RON, reprezentând 240 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de "violare a sediului profesional".
În baza art. 38 din C. pen., s-a constatat că faptele sunt concurente.
În baza art. 39 lit. d) din C. pen., instanţa a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare, la care s-a adăugat în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2400 RON, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 1 (un) an închisoare şi 2400 RON amendă penală.
S-a făcut aplicarea art. 60 din C. pen., pedeapsa închisorii se execută în regim de detenţie.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
S-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 63 alin. (1) din C. pen., respectiv că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea.
I s-a pus în vedere inculpatului A. că, potrivit art. 559 alin. (1) din C. proc. pen., are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Strehaia, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilelor sale genetice.
În baza art. 19 şi art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1357, art. 1381 din C. civ., s-a admis în parte latura civilă şi s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 10.000 RON către partea civilă B., cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1209 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 209 RON în faza de urmărire penală şi suma de 1000 RON în faza de cameră preliminară şi judecată.
Onorariul apărătorului din oficiu, C., în suma de 942 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj în formă continuată prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 206, art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi violare a sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în data de 25 august 2021, la sediul Primăriei Corcova, inculpatul A. l-a ameninţat pe numitul B., primar al comunei, cu acte de violentă, iar în data de 28 septembrie 2021, la sediul Primăriei Corcova, i-a adus din nou ameninţări cu acte de violenţă numitului B., a refuzat să părăsească biroul primarului la solicitarea expresă a acestuia din urmă şi l-a lovit pe primar cu pumnul de cel puţin două ori în zona capului, cauzându-i vătămări care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 1381/B/599 din data de 30.09.2021 eliberat de SML Drobeta Turnu Severin.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 17.03.2022 sub nr. x/2022.
În faza procedurii de cameră preliminară, la data de 14.06.2022 şi la data de 11.07.2022 inculpatul a depus cerere prin care a arătat că formulează cereri şi excepţii şi solicită întoarcerea dosarului la procurorul de caz în vederea continuării cercetării.
Prin încheierea nr. 93/11.07.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2023, definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de inculpatul A., judecătorul de cameră preliminară a constatat competenţa instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut următoarele:
În fapt, în data de 25 august 2021, la sediul Primăriei Corcova, inculpatul A. a ameninţat-o pe persoana vătămată B., primar al comunei, cu acte de violentă, iar în data de 28 septembrie 2021, la sediul Primăriei Corcova, i-a adus din nou ameninţări cu acte de violentă persoanei vătămate B., a refuzat să părăsească biroul primarului la solicitarea expresă şi repetată a acestuia din urmă şi a lovit-o pe persoana vătămată cu pumnul de două ori în zona capului, cauzându-i vătămări care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 1381/B/599 din data de 30.09.2021 eliberat de SML Drobeta Turnu Severin.
Conform certificatului medico-legal nr. 1381/B/599 din data de 30 septembrie 2021 emis de SNL Mehedinţi, numitul B. a prezentat în zona gâtului şi capului leziuni de violenţă produse prin lovire cu corp dur, care necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Conform avizului nr. x/2022 IML Craiova a aprobat certificatul medico-legal nr. 1381/B/599 din data de 30 septembrie 2021 SNL Mehedinţi.
Din declaraţia persoanei vătămate B., declaraţie dată în cursul urmăririi penale, prima instanţă a reţinut că acesta ocupă funcţia de primar al comunei Corcova din anul 2020 încă de atunci numitul A. a început să formuleze diverse plângeri împotriva sa, venind aproape zilnic la sediul Primăriei Corcova, de fiecare dată adresându-i injurii, ameninţări, în sensul că nu se lasă până nu va fi dat afară, că îi va incendia proprietăţile îi va otrăvi sursa de apă. În data de 25 august 2021, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Primăriei Corcova, a fost ameninţat de A. că îi va incendia proprietăţile şi îi va otrăvi sursa de apă. În data de 28 septembrie 2021, în jurul orelor 15:00, a apelat SNUAU 112 întrucât A. împreună cu fiul lui au intrat în biroul său din cadrul Primăriei Corcova unde el exercita atribuţiile de primar, i-a adresat injurii, ameninţări, spunându-i că îl va termina, îl va băga în puşcărie, îl va omori, a refuzat să părăsească biroul la solicitarea sa, luându-l de gulerul hainei de gat, lovindu-l cu pumnii de 2-3 ori în zona capului, mai precis în zona cefei.
Din declaraţia persoanei vătămate B., declaraţie dată în faţa instanţei de judecată, prima instanţă a reţinut că în data de 28.09.2021, în jurul orelor 14:00-15:00, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de primar al localităţii Corcova, inculpatul A., împreună cu martorul D., au intrat în biroul său în mod abuziv, inculpatul adresându-i injurii şi ameninţări, iar în momentul în care l-a poftit afară, neavând audienţe, l-a luat de guler, şi l-a lovit cu pumnul în zona cefei de mai multe ori. Acesta a mai precizat că în data de 25.08.2021 a existat un incident similar în care inculpatul i-a adresat ameninţări. Totodată, persoana vătămată a arătat că şi ulterior acestor date, inculpatul se prezintă la sediul Primăriei Corcova şi continuă să-i adreseze ameninţări, inclusiv ameninţări cu moartea.
În cursul urmăririi penale, inculpatul A. a negat că l-ar fi ameninţat sau lovit pe primarul comunei Corcova, jud. Mehedinţi, în cursul lunilor august- septembrie 2021, ci doar şi-au adresa injurii reciproc.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul a precizat că doreşte să uzeze de dreptul la tăcere, menţionând că nu doreşte să dea declaraţii în cauză.
Martorii E., F., G., H., I. au confirmat ameninţările adresate de A. persoanei vătămate B. în data de 25 august 2021, lovirea acesteia din urmă de către A. în ziua de 28 septembrie 2021, precum şi comportamentul constant agresiv verbal al inculpatului în raport cu persoana primarului.
De asemenea, din declaraţiile martorilor oculari ai conflictului dintre primarul B. şi A. din data de 28 septembrie 2021 rezultă că persoana vătămată B. i-a solicitat în mod repetat numitului A. să părăsească biroul, acesta nu a făcut acest lucru ci s-a apropiat de primar l-a lovit cu pumnii în zona capului, la ceafă.
Astfel, martorul F. a precizat faptul că în luna august, fiind la terasa din faţa Primăriei Corcova, a auzit voci şi a observat că pe scara primăriei se afla persoana vătămată şi inculpatul care îi adresa cuvinte jignitoare şi l-a auzit pe inculpat spunându-i persoanei vătămate că nu se lasă până nu îl termină, până nu îl bagă la puşcărie. Martorul a mai precizat că l-a auzit pe inculpat proferându-i persoanei vătămate ameninţări cu moartea şi chiar l-a şi lovit.
Din declaraţia martorului E., prima instanţă a reţinut că acesta a observat un conflict dintre părţile prezentului dosar, iar inculpatul i-a transmis următoare ameninţare persoanei vătămate:
"o să vezi tu, nu e primăria nici a ta, nici a lu măta şi nici a lu tactu". Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale, instanţa reţine că inculpatul i-a spus persoanei vătămate că o să îl aranjeze.
Din declaraţia martorului G., prima instanţă a reţinut că la data incidentului, inculpatul A. a intrat forţat, în biroul persoanei vătămate, a început să îi adreseze ameninţări, iar ulterior s-a apropiat şi a lovit-o pe persoana vătămată, aplicându-i două lovituri în zona cefei. Acesta a mai precizat că din momentul în care a intrat în birou, persoana vătămată i-a cerut inculpatului insistent să părăsească biroul.
Din declaraţia martorului I., prima instanţă a reţinut că în luna septembrie 2021, inculpatul A. a intrat cu forţa în biroul persoanei vătămate, a început să îi adreseze ameninţări şi injurii acesteia, timp în care persoana vătămată îi cerea să părăsească încăperea, iar la un moment dat, inculpatul s-a apropiat de persoana vătămată şi l-a lovit de două ori cu pumnul în zona cefei. Martorul a mai precizat că între părţi există o stare conflictuală şi au mai existat ameninţări din partea inculpatului. Acesta a mai arătat că persoana vătămată şi-a exprimat faţă de martor temerea pe care o are în legătură cu inculpatul, dar şi faptul că se teme că familia sa va păţi ceva. Martorul a precizat că a auzit că inculpatul a ameninţat-o pe persoana vătămată, în scris, că îi va otrăvi bazinul de apă din gospodărie. Din declaraţia dată în cursul urmării penale, prima instanţă a reţinut că acest conflict dintre cele două părţi s-a accentuat în luna august 2021, când inculpatul a început să îi adreseze persoanei vătămate ameninţări de tipul:
"că îl va urmări noaptea pe primar şi va da cu maşina peste el, că îi va otrăvi un bazin de colectare a apei, că îi va da foc la casă", aceste ameninţări fiind făcute verbal la sediul Primăriei Corcova.
Din declaraţia martorului H., prima instanţă a reţinut că inculpatul a adresat injurii şi ameninţări persoanei vătămate, moment în care aceasta i-a solicitat în mod repetat inculpatului să părăsească biroul. Din cauză că această discuţie a degenerat, martorul a precizat că a părăsit biroul, iar la 5 minute distanţă de acest moment, inculpatul a părăsit în grabă din birou, iar persoana vătămată i-a comunicat "uite al dracu, mă lovi".
În privinţa martorilor solicitaţi de inculpat în apărare, prima instanţă a constatat că aceştia nu au perceput în mod direct incidentele din prezenta cauză şi nu cunosc detalii despre acestea.
În ceea ce priveşte declaraţia martorul D., prima instanţă a constatat că această declaraţie nu se coroborează cu restul probatoriului, martorul încercând doar să confirme varianta susţinută de inculpat pentru a-l exonera pe acesta de răspunderea penală.
În ceea ce priveşte declaraţia martorei J., prima instanţă a ţinut cont de aceasta la pronunţarea prezentei hotărâri, având în vedere faptul că apărarea nu a avut posibilitatea de a adresa în mod direct întrebări martorei, iar o eventuală condamnare pe baza acestei declaraţii, ar afecta dreptul de apărare, astfel cum a fost reţinut în jurisprudenţa C.E.D.O.
Din petiţia înregistrată sub nr. x/11.08.2021, prima instanţă a constatat că inculpatul a precizat că se va duce personal, va sparge conducta de apă care alimentează locuinţa persoanei vătămate ca să redea cursul apei pentru animale.
Prima instanţă a reţinut că ameninţările proferate de către inculpat au fost de natură să-i creeze persoanei vătămate o stare de temere, aspect ce rezultă din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, precum şi din declaraţia persoanei vătămate.
Mai mult, prima instanţă a constatat că, conduita inculpatului aşa cum a fost descrisă mai sus, în contextul în care acesta în mod constant a manifestat o atitudine nepotrivită faţă de persoana vătămată, manifestată prin proferarea de expresii jignitoare, însoţită de ameninţări verbale şi scrise, este de natură să creeze persoanei vătămate o temere, de natură să o alarmeze, având în vedere frecvenţa şi conţinutul acestor acţiuni.
De altfel, starea de temere resimţită de persoana vătămată a fost confirmată de martorul I., care audiat inclusiv în faza de judecată, a susţinut că B. se temea de inculpat, dar mai ales se temea că familia sa va păţi ceva, acesta dovedind în diferite ocazii un comportament nepotrivit faţă de persoana vătămată B., manifestându-se în mod agresiv verbal faţă de acesta.
Ca atare instanţa, în urma analizei întregului material probator, a reţinut că faptele inculpatului sunt prevăzute de legea penală - art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206, 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi violare a sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen., sunt nejustificate, au fost comise cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţia directă, respectiv intenţie indirectă, în aprecierea instanţei) şi sunt imputabile acestuia.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care, care în data de 25 august 2021, la sediul Primăriei Corcova, a ameninţat-o pe persoana vătămată B., primar al comunei, cu acte de violenţă, iar în data de 28 septembrie 2021, la sediul Primăriei Corcova, i-a adus din nou ameninţări cu acte de violenţă persoanei vătămate B., a refuzat să părăsească biroul primarului la solicitarea expresă şi repetată a acestuia din urmă, l-a lovit pe primar cu pumnul de două ori în zona cefei, cauzându-i vătămări care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 1381/B/599 din data de 30.09.2021 eliberat de SML Drobeta Turnu Severin, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ultraj în formă continuată prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi violare a sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Potrivit disp. art. 257 alin. (1) din C. pen. constituie infracţiunea de ultraj, ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Elementul material al infracţiunii de ultraj, în varianta agravată este identic cu cel examinat la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. şi ameninţare, prev. de art. 206 alin. (1) din C. pen.
Textul de incriminare prevăzut de art. 193 alin. (2) din C. pen. are următorul conţinut "Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă."
Textul de incriminare prevăzut de art. 206 alin. (1) din C. pen. are următorul conţinut "Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării."
Urmarea imediată principală în cazul infracţiunii de ultraj constă în starea de pericol creată relaţiilor sociale a căror existenţă şi desfăşurare sunt asigurate prin apărarea respectului datorat autorităţii, ce impune şi protejarea în mod special a persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În secundar, urmarea imediată constă în afectarea integrităţii fizice şi a sănătăţii persoanei vătămate şi în temerea produsă persoanei vătămate, respectiv primarului comunei Corcova, B..
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului faţă de faptele şi urmările acestora îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe, conform art. 16 alin. (3), lit. a) din C. pen., deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale (starea de pericol creată relaţiilor sociale a căror existenţă şi desfăşurare sunt asigurate prin apărarea respectului datorat autorităţii) şi a urmărit producerea acestora.
De asemenea, inculpatul a cunoscut faptul că persoana vătămată avea calitatea de primar al comunei Corcova.
Inculpatul a comis infracţiunile cu intenţie directă, astfel cum aceasta este definită de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.. Astfel, faptele au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de legea penală.
Prima instanţă a reţinut că situaţia conflictuală dintre inculpat şi persoana vătămată se petrece de mai mult timp, conform susţinerilor persoanei vătămate şi ale martorilor audiaţi, de la preluarea mandatului de primar de către persoana vătămată, intensificându-se în perioada august- septembrie 2021, iar prin indicarea mai multor zile ca fiind zile în care inculpatul a săvârşit infracţiunile de ameninţare, respectiv ameninţare şi lovire sau alte violenţe, există date certe şi concrete pentru a se avea în vedere starea de continuitate a acţiunilor inculpatului.
Elementul material al infracţiunii de violare a sediului profesional constă în refuzul de părăsire al sediului profesional, precedat de o cerere expresă a persoanei care foloseşte spaţiul în sensul părăsirii acestuia. Cererea poate fi făcută nu numai de titularul sediului profesional, ci şi de orice persoană care foloseşte sediul profesional sau care reprezintă persoana fizică sau juridică titulară a sediului profesional (spre exemplu angajaţii persoanei juridice). În prezenta cauză, inculpatul a refuzat să părăsească sediul profesional, deşi Primarul comunei Corcova i-a solicitat acest lucru în mod repetat.
Urmarea imediată a infracţiunii săvârşite constă în producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării dreptului la inviolabilitatea sediului profesional al persoanei vătămate. Birourile Primăriei Corcova, inclusiv biroul primarului sunt spaţii publice, primăria fiind o instituţie publică, astfel cum prevede art. 176 din C. pen., în care organul executiv (Consiliul Local) şi deliberativ (primarul) îşi desfăşoară activitatea în interesul comunei Corcova, persoană juridică de drept public.
Fiind o infracţiune de pericol abstract, legătura de cauzalitate rezultă ex re, din săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.
Inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie indirectă, astfel cum aceasta este definită de art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen.. Astfel, fapta a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală.
La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, prima instanţă de judecată, conform dispoziţiilor art. 74 din C. pen., a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei şi anume: dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen. pentru infracţiunile de ultraj în formă continuată prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi violare a sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen., împrejurările, modul de comitere şi starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, precum şi persoana inculpatului.
Cu privire la pedeapsa pentru infracţiunea de ultraj în formă continuată prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), prima instanţă s-a raportat la modalitatea alternativă cea mai gravă, respectiv lovire sau alte violenţe majorată cu o treime, astfel că, pedeapsa este de la 8 luni, la 6 ani şi 8 luni închisoare sau amenda penală cuprinsă între 240 şi 400 de zile-amendă. De asemenea, prima instanţă a avut în vedere şi art. 36 alin. (1), care prevede că pedeapsa închisorii în cazul pedepsei continuate se poate majora cu cel mult 3 ani, respectiv un maxim special de 9 ani şi 8 luni, iar în cazul amenzii penale, maximul special se poate majora cu o treime, respectiv 533 zile.
Cu privire la pedeapsa pentru infracţiunea de violare a sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen., pedeapsa este de la 3 luni, la 2 ani sau amenda penală cuprinsă între 120 şi 240 de zile-amendă.
Prima instanţă a constatat că în activitatea de individualizare judiciară trebuie să se aibă în vedere persoana făptuitorului şi gravitatea faptei săvârşite.
Pe de altă parte, însă, la fel de adevărat este aspectul că individualizarea pedepsei trebuie să aibă drept scop determinarea aplicării unor pedepse juste corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoii de reeducare, de reinserţie reală a făptuitorului.
Numai într-o asemenea manieră retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.
Prin urmare, e necesar a se ţine seama în egală măsură de persoana infractorului şi, respectiv, reeducarea şi reintegrarea sa socială, cât şi de dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale, pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte.
Aceasta nu înseamnă că trebuie agreată ideea aplicării unor pedepse exemplare, cu efect intimidant, ci, dimpotrivă, a unor pedepse juste, echitabile, atât pentru infractor, cât şi pentru societate.
Instanţa trebuie să aibă în vedere şi conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, inculpatul nerecunoscând săvârşirea faptelor, încercând la fiecare termen de judecată să tergiverseze soluţionarea dosarului.
Prin urmare, evaluând toate circumstanţele in rem şi in personam, inculpatul fiind la primul conflict cu legea penală, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2400 RON(reprezentând echivalentul a 240 zile amendă, a câte 10 RON fiecare, conform art. 61 alin. (4) lit. b) din C. pen.) pentru săvârşirea infracţiunii de violare a sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 38 din C. pen., s-a constatat că faptele sunt concurente.
Fata de dispoziţiile legale incidente în cauză, în baza art. 39 lit. d) din C. pen., prima instanţă a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare, la care s-a adăugat în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2400 RON, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 1 (un) an închisoare şi 2400 RON amendă penală.
S-a reţinut că prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la data de 09.05.2023, inculpatul a precizat că nu este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.
Astfel, având în vedere declaraţia dată de inculpat, prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 şi urm din C. pen. şi nici condiţiile prevăzute de art. 91 şi urm. din C. pen., făcând aplicarea art. 60 din C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă exercitată de partea civilă B., potrivit art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen., acţiunea civilă în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspunderea civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.
În temeiul art. 1357 din C. civ., "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare", ceea ce înseamnă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer întrunite cumulativ patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
S-a constatat că persoana vătămată s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.
În raport cu art. 252 din C. civ., "orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică. Totodată, art. 72 din C. civ. menţionează că "orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei sale."
Din probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut existenţa faptelor ilicite ale inculpatului A. constând în proferarea de ameninţări la adresa persoanei vătămate la data de 25.08.2021, dar şi în proferarea de ameninţări la adresa persoanei vătămate la data de 28.09.2021, urmată de lovirea persoanei vătămate, în mod nejustificat cu consecinţa producerii de leziuni ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, faptele fiind săvârşite cu intenţie directă. Urmarea faptelor ilicite ale inculpatului, persoana vătămată B. a suferit un prejudiciu moral, constând în starea de temere ce i-a fost cauzată ca urmare a încălcării libertăţii sale psihice, dar şi în suferinţa fizică îndurată, iar între faptele inculpatului şi prejudiciul cauzat există legătură de cauzalitate.
Prima instanţă a apreciat că evaluarea bănească a suferinţelor părţii civile trebuie să se realizeze în echitate, daunele netrebuind să constituie o sancţiune excesivă pentru cel obligat şi nicio sursă de îmbogăţire nejustificată pentru cel căruia i se acordă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în cauza Tolstoy Miloslovsky c.Regatului Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.
În raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, cu consecinţele negative suferite de partea civilă pe plan fizic, dar şi psihic şi măsura în care libertatea sa psihică a fost încălcată prin acţiunile inculpatului, prima instanţă a apreciat că suma de 10.000 RON este suficientă, echitabilă şi proporţională, cu suferinţele susceptibil a-i fi fost cauzate părţii civile, nefiind nici pur simbolică şi nici de natură să ducă la o îmbogăţire fără just temei.
În baza art. 19 şi art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1357, art. 1381 din C. civ., s-a admis în parte latura civilă şi a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 10.000 RON, către partea civilă B., cu titlu de daune morale.
În ceea ce priveşte cererea de repunere pe rol formulată de inculpat, prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că instanţa s-a pronunţat anterior închiderii dezbaterilor asupra cererii de efectuare a unei expertize medicale, iar cu privire la martorii D. şi J., instanţa a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din C. proc. pen., dând citire declaraţiilor date în cursul urmăririi penale.
II. Hotărârea instanţei de apel.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului inculpatul A. a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, întrucât nu este vinovat de săvârşirea acestora, iar afecţiunile de care suferă partea civilă sunt din alte cauze şi nu provocate de inculpat.
De asemenea, a arătat că a solicitat efectuarea a unei expertize medico-legale, însă i-a fost respinsă cererea de către instanţa de fond, precum şi audierea martorilor propuşi în cauză.
Partea civilă B. a susţinut că apelul vizează greşita individualizare a pedepsei, atât în privinţa stabilirii cuantumului pedepselor principale aplicate, cât şi referitor la modalitatea de individualizare a executării pedeapsa rezultantă, instanţa de fond aplicând necorespunzător/nejudicios criteriile prev. de art. 74 din C. pen., totodată, nesocotind principiul proporţionalităţii desprins din art. 53 din Constituţie şi afirmat de unele recomandări/documente europene, temeiuri în raport cu care trebuia agravată răspunderea inculpatului, în sensul să aplice pedeapsa cu închisoarea pentru infracţiunile atribuite, orientată spre maximul special, iar aceasta să fie executată în regim de detenţie.
Pedepsele de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) rap. la art. 206 alin. (1) şi art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv 240 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de violare a sediului profesional, prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen. reflectă aplicarea necorespunzătoare a criteriilor prev. de art. 74 din C. pen., în cauză instanţa de fond dând o semnnificaţie greşită naturii şi consecinţelor/urmărilor infracţiunilor atribuite inculpatului, împrejurărilor în care aceasta s-a consumat, conduitei avute de făptuitor anterior/ulterior faptei, precum şi posibilităţile sale de îndreptare.
A susţinut că apelantul inculpat, a săvârşit fapte similare care reprezintă obiectul dosar nr. x/2023 aflat în prezent pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, fiind începută urmărirea penală, in rem, parte vătămată fiind subsemnatul, primar al comunei Corcova, şi, respectiv, secretara unităţii administrativ teritoriale, K.. Se ataşează ordonanţele din 26.07.2023 de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
"Astfel, stabilirea duratei ori cuantumului pedepsei, potrivit art. 74 alin. (1) din C. pen., se face, în raport, cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea făptuitorului, care se evaluează după criteriile acolo arătate, acestea fiind luate în ordinea stabilită de legiuitor, au o importanţă egală în cadrul operaţiunii concrete de individualizare, astfel că nesocotirea ori supraestimarea unuia dintre criteriile respective este de natură a antrena netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei.
Or, între aceste elemente în raport cu care se evaluează gravitatea faptei şi potenţialul de pericol avut de inculpat pentru a fi stabilit tratamentul sancţionator, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii reprezintă, în ansamblul criteriilor, un element prioritar pentru instanţa de judecată, cu ocazia individualizării.
În cauza de faţă judecătorul fondului, în cadrul operaţiunii concrete de individualizare a subestimat unele aspecte vizând gravitatea faptei, mai exact împrejurările referitoare la modul de operare adoptat de inculpat, cât şi unele aspecte vizând periculozitatea acestuia.
Astfel spus, pedeapsa aplicată trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii/gradul de vinovăţie, asta pentru că numai o măsură justă şi proporţională este de natură să asigure, atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului, făcută în lumina criteriilor prev. de art. 74 din C. pen., este în măsură să orienteze instanţa de apel în modificarea soluţiei adoptate de instanţa de fond, în sensul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii orientată spre maximul special, pentru infracţiunea de ultraj, respectiv pentru infracţiunea de violare a sediului profesional, alcătuind o pedeapsă rezultantă cu aplicarea corespunzătoare a sporului corelativ impus de art. 38, 39 din C. pen., stabilind ca modalitate de executare a pedepsei rezultante regimul de detenţie, raportat la refuzul explicit al inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Aşadar, în considerarea acestor argumente, după admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., în rejudecare, a solicitat pronunţarea unei noi hotărâri care să reflecte aplicarea judicioasă a criteriilor de individualizare, prev. de art. 74 din C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, a arătat că acţiunea civilă formulată de partea civilă, este greşit rezolvată de judecătorul fondului, în raport cu dispoziţiile ce reglementează în cadrul procesului penal răspunderea civilă delictuală, prev. de art. 25, art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357 şi urm. din C. civ.
Deşi sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 25 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., s-a arătat că despăgubirile acordate sub aspectul cuantumului celor nepatrimoniale, sunt greşit indemnizate, fără să reflecte unele criterii ce trebuie avute în vedere potrivit legii şi practicii judecătoreşti, la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Astfel, instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 10.0001ei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Pe de-o parte, instanţa, a constatat că, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 cu titlu de daune morale, însă, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, cu consecinţele negative suferite de partea civilă pe plan fizic, dar şi psihic, în măsura în care libertatea sa psihică a fost încălcată prin faptele inculpatului, suma de 10.0001ei este suficientă, echitabilă şi proporţională cu suferinţele susceptibil a-i fi fost cauzate părţii civile, nefiind nici pur simbolică şi nici de natură să-i aducă o îmbogăţire fără just temei.
Pe de altă parte, instanţa de fond, deşi motivează cu privire la existenţa unui prejudiciu personal nepatrimonial adus/produs victimei prin faptele inculpatului (constând în suferinţe fizice şi psihice), socoteşte că se justifică indemnizarea acestuia (cu nesocotirea criteriilor/metodelor avute în vedere de jurisprudenţă, dar şi de lege - de la o vreme, încoace), cu suma de 10.000 RON arătând că "evaluarea bănească a suferinţelor părţii civile trebuie să se realizeze cu echitate, daunele netrebuind să constituie o sancţiune excesivă pentru cel obligat . . . . . . . . . .". În concluzie, s-a arătat că despăgubirile sunt acordate într-un cuantum nesatisfăcător.
Pentru aceste argumente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., după admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei, în rejudecare, a solicitat acordarea despăgubirilor civile nepatrimoniale în limita sumelor solicitate prin cererea de constituire de parte civilă (50.0001ei, daune morale).
Prin decizia penală nr. 50/2024 din 18 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1), pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de către partea civilă B. şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 157 din 27 iulie 2023 pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. x/2022.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, sub aspectul laturii penale, şi rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare şi 2400 RON amendă penală aplicată apelantului inculpat A., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
- pedeapsa de 2400 RON amendă penală - 240 zile-amendă*10 RON sumă corespunzătoare unei zile-amendă - aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen.
S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. va fi executată numai în cazul în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă în urma anulării sau revocării.
S-a menţinut pedeapsa de 2400 RON amendă penală (240 zile-amendă*10 RON sumă corespunzătoare unei zile-amendă) aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1), lit. d) din C. pen., s-au recontopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii penale de 2400 RON, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului fiind de 2 ani închisoare şi 2400 RON amendă penală.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 60 din C. pen. referitoare la executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie şi dispoziţia de emitere a mandatului de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. va fi executată numai în cazul în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă în urma anulării sau revocării.
În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei cu închisoarea şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2), lit. b) din C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei or. Strehaia, jud. Mehedinţi sau în cadrul Primăriei com. Căzăneşti, jud. Mehedinţi, pe o perioadă de 90 de zile.
În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.
În temeiul art. 91 alin. (1), lit. a) şi alin. (3) din C. pen. în interpretarea dată prin Decizia RIL nr. 4/2020(M.Of. nr. 211 din 16 martie 2020) pedeapsa amenzii penale se va executa potrivit art. 559 din C. proc. pen. chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 942 de RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi a rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate dar şi a dispoziţiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu prioritate se impune a fi evidenţiat că instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt în sarcina inculpatului A. pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi a etapei procesuale a judecăţii în primă instanţă.
Astfel, sub aspectul stării de fapt care face obiectul cauzei, Curtea a constatat, în acord cu instanţa de prim grad, că probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală şi în cea a judecăţii, atestă, la nivelul exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., că inculpatul A., în data de 25 august 2021, la sediul Primăriei com. Corcova, a ameninţat-o cu acte de violenţă pe persoana vătămată B. în timp ce aceasta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar în data de 28 septembrie 2021, la sediul aceleiaşi instituţii, a adus din nou ameninţări cu acte de violenţă persoanei vătămate B., a refuzat să părăsească biroul persoanei vătămate la solicitarea expresă şi repetată a acesteia din urmă şi a lovit-o cu pumnul de mai multe ori în zona posterioară a gâtului, cauzându-i vătămări care au necesitat pentru vindecare un număr de 5 - 6 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico - legal nr. 1381/B/599 din data de 30.09.2021 emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinţi.
Starea de fapt reţinută de către instanţă în sarcina inculpatului A. rezultă în afara oricărui dubiu, aşa cum în mod just a reţinut şi prima instanţă, din analiza coroborată a elementelor de fapt puse în evidenţă prin declaraţiile persoanei vătămate B., ale martorilor E., F., G., H. şi I. şi prin certificatul medico - legal nr. 1381/B/599 din data de 30.09.2021 emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinţi, avizat, la solicitarea instanţei, de Institutul de Medicină Legală Craiova. În plus, instanţa a avut în vedere la soluţionarea cauzei şi declaraţiile martorei J., această persoană fiind audiată în etapa procesuală a judecăţii în apel la termenul din 20.11.2023.
Astfel, din declaraţiile persoanei vătămate B., date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul etapei procesuale a judecăţii în primă instanţă, rezultă că după preluarea mandatului de primar al comunei Corcova, jud. Mehedinţi, în urma alegerilor din anul 2020, inculpatul a început să formuleze diverse plângeri împotriva sa, deplasându-se la diferite intervale de timp la sediul instituţiei în care persoana vătămată îşi desfăşura activitatea şi adresându-i acesteia, atât cuvinte cu caracter ofensator, cât şi ameninţări cu acte de violenţă şi distrugerea unor bunuri proprietate privată, ameninţări de natură a-i provoca o stare de temere, conduită pe care inculpatul a adoptat-o şi la data de 25 august 2021. Din declaraţiile aceleiaşi persoane rezultă că la data de 28.09.2021, inculpatul A., însoţit de fiul său D., martor în prezenta cauză, s-a deplasat la sediul Primăriei com. Corcova, a pătruns în biroul persoanei vătămate, iar în acest context, pe fondul unor nemulţumiri în legătură cu modul în care aceasta din urmă îşi exercită atribuţiile de serviciu, a început să adreseze cuvinte ofensatoare şi ameninţări cu exercitarea de acte de violenţă fizică, conduită în raport cu care persoana vătămată i-a solicitat să părăsească sediul instituţiei, invocând şi împrejurarea că în acel moment se afla în afara programului de audienţe. Inculpatul a refuzat să părăsească biroul persoanei vătămate şi, continuând să se manifeste agresiv, s-a apropiat de aceasta şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în partea din spate a gâtului, incidentul luând astfel sfârşit.
Declaraţiile persoanei vătămate în referire la acţiunile agresive ale inculpatului din data de 28.09.2021 sunt coroborate, aşa cum se arăta mai sus, cu cele ale martorilor G. şi I., persoane din ale căror depoziţii rezultă de o manieră de necontestat că inculpatul a pătruns în biroul persoanei vătămate şi a început să-i adreseze cuvinte jignitoare şi ameninţări după care, fiindu-i solicitat să părăsească biroul şi sediul instituţiei, a refuzat să adopte o astfel de conduită, apropiindu-se de persoana vătămată şi aplicându-i acesteia mai multe lovituri cu pumnul în zona posterioară a gâtului, cauzându-i leziuni traumatice. Din declaraţiile aceloraşi martori rezultă că purtarea inculpatului din data de 28.09.2021 nu a avut caracter singular, unic, anterior acesta adresând în mod repetat persoanei vătămate injurii şi ameninţări cu acte de violenţă în legătură cu modul în care îşi exercita atribuţiile de serviciu.
Relevante asupra stării de fapt reţinute de către instanţă sunt şi declaraţiile martorilor J. şi H., persoane care la data de 28.09.2021 au luat la cunoştinţă în mod nemijlocit de ameninţările adresate de către inculpat şi de refuzul acestuia de a părăsi biroul persoanei vătămate la solicitările exprese ale acesteia din urmă. Martora J., fiind audiată în etapa procesuală a judecăţii în apel, a revenit într-o primă fază asupra declaraţiei date în faza de urmărire penală, declarând că nu a auzit ca inculpatul să adreseze ameninţări persoanei vătămate, însă instanţa nu va avea în vedere această declaraţie la soluţionarea acţiunii penale, pe de-o parte, pentru că martora a revenit asupra acestei declaraţii în intervalul de desfăşurare al cadrul aceluiaşi procedeu probatoriu iar, pe de altă parte, pentru că declaraţia dată în faza de urmărire penală, sub aspect temporal, este situată la un moment mai apropiat de cel al comiterii faptelor, acţiunile inculpatului fiind mai proaspete în memoria martorei, existând astfel posibilitatea reală ca acestea să fie redate de către martoră cu mai mare exactitate. Este adevărat că martorii J. şi H. nu au perceput în mod nemijlocit agresiunea fizică exercitată de către inculpat, însă imediat după incidentul derulat între inculpat şi persoana vătămată au luat la cunoştinţă de la aceasta din urmă şi de la ceilalţi martori despre agresiune, stare de fapt care se coroborează cu declaraţiile persoanei vătămate, ale martorilor G. şi I. dar şi cu concluziile medico - legale formulate în cauză şi formează convingerea instanţei că faptele au fost săvârşite de către inculpat în modalitatea descrisă de către persoana vătămată şi de către cei din urmă doi martori.
Mai departe, constatările şi concluziile cuprinse certificatul medico - legal nr. 1381/B/599 din 30.09.2021 emis de către Serviciul de Medicină Legală Mehedinţi confirmă mecanismul de producere a leziunilor indicat de către persoana vătămată şi martorii la care s-a făcut referire în precedent, indicând în mod cert caracteristicile agentului traumatic, mecanismul de producere şi cauza apariţiei leziunilor - lovire cu corp dur. În aceste împrejurări probatorii, instanţa nu-şi poate însuşi apărările formulate de către inculpat potrivit cărora leziunile identificate asupra persoanei vătămate ar fi preexistente faptelor reţinute în sarcina sa, din cuprinsul actului medico - legal rezultând suficient de clar că îngrijirile medicale au fost acordate pentru existenţa a două excoriaţii la baza gâtului şi a unei tumefieri în zona parieto - occipitală, leziuni a căror dată de producere coincide cu cea a comiterii faptelor deduse judecăţii, fiind astfel limpede că aceste leziuni au fost cauzate prin agresiunile exercitate de inculpat iar nu în alte împrejurări. Preexistenţa unui lipom în zona în care au fost aplicate loviturile de către inculpat nu a fost de natură a influenţa concluziile medico - legale formulate în cauză atâta timp cât această formaţiune tumorală a fost doar menţionată în cuprinsul certificatului medico - legal fără a se stabili că este rezultatul unor acte de agresiune. Contrar apărărilor formulate de către inculpatul A., instanţa nu identifică la dosarul cauzei motive pentru a pune la îndoială constatările şi concluziile certificatului medico - legal la care s-a făcut referire în precedent sau pentru a acorda o valoare probatorie diminuată acestui mijloc de probă, aceasta cu atât mai mult cu cât rezultatele examinării medico - legale au fost avizate de Institutul de Medicină Legală Craiova. Aprecierile inculpatului potrivit cărora certificatul medico - legal ar fi fost obţinut în condiţii situate în afara legii nu sunt susţinute de vreo probă dintre cele administrate în cauză astfel că nu este posibil să se ţină seama de ele la soluţionarea cauzei.
Declaraţiile persoanei vătămate B. în referire la acţiunile ilicite derulate de către inculpat la data de 25 august 2021, acţiuni care se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de ultraj comisă în modalitatea ameninţării, sunt confirmate prin declaraţiile martorilor E. şi F., ambii martori descriind conduita agresivă derulată de către inculpat, cel din urmă precizând în mod expres, cu ocazia audierii în etapa procesuală a judecăţii în prima instanţă, că inculpatul a ameninţat cu moartea persoana vătămată. În aceste împrejurări, în acord cu prima instanţă, Curtea nu-şi poate însuşi apărările formulate de inculpat potrivit cărora, în legătură cu acest act material, nu ar exista la dosarul cauzei probe care să susţină acuzaţia formulată de către procuror. În plus, în raport cu conduita inculpatului privită în ansamblu, marcată de o agresivitate constantă în raport cu persoana vătămată, este dificil de pus la îndoială declaraţia persoanei vătămate în referire la fapta din data de 25 august 2021 mai ales că, aşa cum s-a arătat anterior, aceasta este susţinută de restul probatoriului administrat în cauză.
Instanţa nu va avea în vedere la soluţionarea cauzei declaraţiile martorului D. în referire la faptele comise de către inculpat la data de 28.09.2021 motivat de faptul că afirmaţiile acestei persoane sunt infirmate de celelalte probe administrate în cauză astfel cum au fost analizate în precedent. Totodată, instanţa a apreciat ca fiind nerelevante pentru soluţionarea cauzei depoziţiile martorilor audiaţi în etapa procesuală a judecăţii în primă instanţă la propunerea inculpatului, aceste persoane furnizând informaţii care nu au legătură cu faptele care fac obiectul acţiunii penale.
Fiind audiat în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, inculpatul A. a negat implicarea în comiterea faptelor deduse judecăţii, solicitând instanţei să dispună o soluţie de achitare cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată. În concret, cu privire la actul material din data de 25 august 2021, inculpatul a arătat că, deşi s-a deplasat la sediul primăriei motivat de faptul că persoana vătămată nu-i aprobă nicio cerere dintre cele adresate instituţiei pe care o conduce, nu a purtat vreo discuţie în contradictoriu cu aceasta şi nici nu i-a adresat ameninţări. În ceea ce priveşte faptele din data de 28 septembrie 2023, inculpatul a declarat că s-a deplasat în biroul persoanei vătămate la solicitarea acesteia, au purtat o discuţie contradictorie în acest context, adresându-şi reciproc injurii, însă nu i-a adresat ameninţări, nu l-a agresat, iar din birou a ieşit în momentul în care i s-a solicitat acest lucru.
Analizând apărările formulate de către inculpat, Curtea, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, a constatat că acestea sunt lipsite de temeinicie, fiind contrazise de probatoriul administrat în cauză. Astfel, în ceea ce priveşte primul act material al infracţiunii de ultraj, instanţa a constatat că inculpatul s-a deplasat în data de 25 august 2021 la sediul primăriei pentru a-şi exprima nemulţumirea în legătură cu modul de soluţionare a cererilor sale, aşa cum rezultă chiar şi din declaraţia acestuia dată în faţa instanţei de apel, context în care a adresat persoanei vătămate, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă în legătură modul de îndeplinire a acestor atribuţii, aceste elemente de fapt reieşind, dincolo de orice dubiu, din analiza coroborată a declaraţiilor persoanei vătămate şi ale martorilor E. şi F..
Mai departe, în ceea ce priveşte cel de-al doilea act material al infracţiunii de ultraj, instanţa a constatat că inculpatul, pe acelaşi fond, al nemulţumirii faţă de activitatea de serviciu derulată de către persoana vătămată în legătură cu cererile sale, i-a adresat acesteia ameninţări cu acte de violenţă şi, în acelaşi context, a materializat aceste ameninţări, aplicându-i mai multe lovituri în zona posterioară a gâtului, această conduită rezultând, aşa cum se arăta şi cu ocazia examinării probatoriului administrat în cauză, din declaraţiile persoanei vătămate şi din cele ale martorilor G., I., J. şi H.(primii doi martori luând la cunoştinţă chiar nemijlocit de agresiunea fizică la care a fost supusă persoana vătămată) dar şi din constatările şi concluziile medico legale care atestă existenţa unor leziuni de violenţă care au ca dată posibilă de producere pe cea a comiterii faptei şi sunt poziţionate în zona în care se susţine că au fost aplicate loviturile de către inculpat. În raport cu conţinutul acestor mijloace de probă, instanţa a reţinut ca fiind lipsite de verosimilitate apărările formulate de către inculpat, potrivit cărora a purtat doar o discuţie contradictorie cu persoana vătămată fără a-i adresa ameninţări şi fără a exercita acte de violenţă fizică asupra sa.
Instanţa a constatat că şi cea de-a doua acuzaţie reţinută în sarcina inculpatului este confirmată de probatoriul administrat în cauză, din declaraţiile persoanei vătămate şi din cele ale martorilor G., I., J. şi H. rezultând cu suficientă claritate că inculpatul, la solicitarea expresă şi repetată a persoanei vătămate de a părăsi biroul, a refuzat să dea curs acestei solicitări. În dezacord cu punctul de vedere exprimat de apărare, instanţa a constatat că cererea formulată de către persoana vătămată în sensul părăsirii biroului de către inculpat a avut un fundament obiectiv, încadrându-se în nevoia de a proteja viaţa privată în componenta sa profesională, în condiţiile în care inculpatul, anterior formulării acestei cereri, a adresat persoanei vătămate cuvinte ofensatoare şi ameninţări cu acte de violenţă, ameninţări pe care le-a şi materializat. Or, în aceste împrejurări, nu se poate constata că inculpatul s-a deplasat în biroul persoanei vătămate pentru rezolvarea unor interese legitime, ci, mai degrabă, pentru a declanşa un nou conflict cu aceasta, conduită care conferă cererii formulate de persoana vătămată, de părăsire a spaţiului în care îşi desfăşura activitatea profesională, un caracter legitim, justificat. Este adevărat că posibilitatea unei persoane de a se afla într-un anume spaţiu accesibil publicului poate atrage inexistenţa cerinţei esenţiale a infracţiunii în cazul unui refuz de părăsire a acelui spaţiu, chiar dacă refuzul este adresat unei persoane îndreptăţite, însă această ipoteză nu este incidentă în cauza de faţă, întrucât inculpatul nu s-a deplasat în biroul persoanei vătămate pentru a beneficia de un serviciu public ci, aşa cum rezultă fără echivoc din probatoriul administrat în cauză, pentru a declanşa o nouă stare de conflict, context în care acţiunile sale au dobândit un caracter ilicit, cererea expresă de părăsire a spaţiului reprezentat de biroul persoanei vătămate fiind, în această împrejurare, îndreptăţită iar refuzul inculpatului de a da curs unei astfel de cereri în afara cadrului legal.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat, aşa cum în mod just a reţinut şi prima instanţă, că faptele inculpatului A. care, în data de 25 august 2021, la sediul Primăriei com. Corcova, a ameninţat-o cu acte de violenţă pe persoana vătămată B. în timp ce aceasta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu aceste atribuţii, iar în data de 28 septembrie 2021, la sediul aceleiaşi instituţii, a adus din nou ameninţări cu acte de violenţă persoanei vătămate B., aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat fără drept să părăsească biroul persoanei vătămate la solicitarea expresă şi repetată a acesteia din urmă şi a lovit-o cu pumnul de mai multe ori în zona posterioară a gâtului, cauzându-i vătămări care au necesitat pentru vindecare un număr de 5 - 6 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico - legal nr. 1381/B/599 din data de 30.09.2021 emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. referitor la concursul real de infracţiuni.
Infracţiunea de ultraj - art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale)
În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de ultraj, se constată că autor poate fi orice persoană care are capacitate penală, condiţie îndeplinită în prezenta cauză.
Subiectul pasiv principal este instituţia care realizează autoritatea de stat iar subiectul pasiv secundar este calificat şi este reprezentat de funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, condiţie, de asemenea, îndeplinită în cauză, persoana vătămată fiind primar al comunei Corcova, jud. Mehedinţi.
Elementul material al infracţiunii s-a realizat în cauza de faţă prin ameninţarea şi lovirea, această din urmă conduită cu consecinţa producerii de leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, a persoanei vătămate B., funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, Curtea a apreciat că ameninţările proferate de către inculpat, prin conţinutul şi frecvenţa lor, au fost de natură să-i creeze persoanei vătămate o stare de temere, aspect ce rezultă din analiza coroborată a declaraţiilor persoanei vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză.
Urmarea imediată este reprezentată, pe de-o parte, de starea de pericol pentru autoritatea statului iar, pe de altă parte, de suferinţele fizice produse prin lovirea persoanei vătămate şi de starea de pericol pentru libertatea psihică a aceleiaşi persoane.
Legătura de cauzalitate, prin raportare la urmarea imediată principală, rezultă din materialitatea faptei, iar legătura de cauzalitate prin raportare la urmarea imediată secundară se determină în funcţie de specificul infracţiunii absorbite - art. 206 din C. pen. şi art. 193 alin. (2) din C. pen.
Sub aspectul laturii subiective se constată că inculpatul a săvârşit fiecare faptă care îi este imputată cu intenţie directă, formă a vinovăţiei prevăzută de art. 16 alin. (3), lit. a) din C. pen., dat fiind faptul că acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea lui.
În ceea ce priveşte forma continuată a infracţiunii, instanţa a reţinut că infracţiunea este continuată, potrivit art. 35 alin. (1) din C. pen., când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care reprezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
În cauza de faţă, inculpatul A. a săvârşit infracţiunea în baza unei rezoluţii infracţionale unice, aceasta fiind conturată în linii generale de la începutul activităţii infracţionale, rezultând din comiterea unor acţiuni care se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii care face obiectul acţiunii penale, existenţa unor intervale de timp între acţiunile/inacţiunile succesive şi existenţa aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Numărul actelor materiale a fost determinat în funcţie de numărul conduitelor inculpatului care se circumscriu, privite individual, elementului material al laturii obiective a infracţiunii de ultraj - două acte materiale.
Infracţiunea de violare a sediului profesional - prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen.
Elementul material al laturii obiective a acestei infracţiunii s-a realizat în cauza de faţă prin refuzul explicit al inculpatului de a părăsi biroul persoanei vătămate la solicitarea expresă a acesteia din urmă.
Instanţa a reţinut că în cauză, pentru motivele expuse în cuprinsul prezentei hotărâri în analiza apărărilor formulate de către inculpat, este îndeplinită cerinţa esenţială a elementului material care presupune că refuzul de părăsire să fie fără drept.
Urmarea imediată este reprezentată de producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării dreptului la inviolabilitatea sediului profesional al persoanei vătămate.
Legătura de cauzalitate, aflându-ne în prezenţa unei infracţiuni de pericol abstract, rezultă din însăşi săvârşirea faptei prevăzute de norma de incriminare.
Sub aspectul laturii subiective se constată că inculpatul a săvârşit fapta care îi este imputată cu intenţie directă, formă a vinovăţiei prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., dat fiind faptul că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui.
În raport cu considerentele expuse în alineatele anterioare, Curtea a constatat, dincolo de orice dubiu, că faptele care fac obiectul acţiunii penale există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpat, aşa cum în mod just a reţinut şi instanţa de prim grad, solicitarea inculpatului de pronunţare a unei soluţii de achitare reţinând ca temei cazul de împiedicare a punerii în mişcare ori exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen. fiind neîntemeiată.
Mai departe, Curtea a constatat că instanţa de fond, analizând criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 74 din C. pen., a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea/amenda penală situate peste minimul special al textelor de incriminare a faptelor săvârşite.
Astfel, prima instanţă a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2400 RON (240 zile-amendă*100 RON sumă corespunzătoare unei zile amendă) pentru comiterea infracţiunii de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen.
Analizând criticile formulate în cauză de către partea civilă B. cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, mai exact în legătură cu specia de pedeapsă aleasă de instanţa de prim grad în ceea ce priveşte infracţiunea prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen., Curtea a constatat că acestea sunt nefondate, împrejurările şi modalitatea de comitere a faptei care se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii la care s-a făcut trimitere anterior, urmările produse prin fapta de violare a sediului profesional dar şi persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, constituind criterii care pledează pentru aplicarea pedepsei amenzii în cazul acestei infracţiuni, o pedeapsă cu închisoarea care să fie executată în regim de detenţie fiind disproporţionată în raport cu împrejurările descrise anterior, pedeapsa amenzii penale, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, fiind suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului şi pentru a preveni comiterea de către acesta a altor infracţiuni.
Aşadar, instanţa a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen., este rezultatul unei evaluări corespunzătoare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen., fiind respectat, în acelaşi timp, principiul proporţionalităţii între fapta penală comisă în concret şi sancţiunea efectiv aplicată astfel încât aceasta din urmă să îndeplinească cerinţa de a fi necesară şi, în acelaşi timp, suficientă pentru a se asigura îndeplinirea reeducarea inculpaţilor şi prevenirea pe viitor a săvârşirii altor infracţiuni.
În ceea ce priveşte însă cea de-a doua infracţiune pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, Curtea, ţinând cont de împrejurările şi modul de comitere a acestei infracţiuni - prin ameninţarea cu exercitarea de acte de violenţă fizică şi cu moartea şi prin exercitarea efectivă de violenţe fizice asupra persoanei vătămate, reprezentant al autorităţii de stat, cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice, fără ca inculpatul să-şi poată justifica în vreun fel conduita, de starea de pericol, deosebit de gravă, creată pentru relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor de stat şi funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora dar şi pentru relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică/integritatea fizică a funcţionarilor publici, de motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit - generarea unor stări de temere şi intimidare a reprezentanţilor autorităţilor statului şi de perseverenţa de care a dat dovadă inculpatul în comiterea activităţii infracţionale - implicându-se cu dezinvoltură în exercitarea de acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate la puţin timp după ce o ameninţase pe aceasta cu comiterea unor astfel de acte, a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanţă, situată în proximitatea nivelul minim prevăzut de lege(8 luni), nu corespunde, sub aspectul duratei sale, gravităţii faptei comise şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana inculpatului, urmând a fi majorată pentru infracţiunea săvârşită, respectiv ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), apelul formulat de partea civilă sub acest aspect fiind întemeiat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea a admis apelul formulat de către partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 157 din 27 iulie 2023 pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. x/2022, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, sub aspectul laturii penale, şi rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare şi 2400 RON amendă penală aplicată apelantului inculpat A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
- pedeapsa de 2400 RON amendă penală - 240 zile-amendă*10 RON sumă corespunzătoare unei zile-amendă - aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen.
A majorat, pentru motivele expuse anterior, pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.
Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii de ultraj, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului dar ţinând cont şi de faptul că pedeapsa principală stabilită pentru această infracţiune este închisoarea, instanţa a apreciat că se impune pentru inculpat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de dispoziţiile art. 66 din C. pen. pe lângă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de ultraj.
Aşadar, în baza art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen., a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa cu închisoarea aplicată pentru infracţiunea de ultraj, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Pedeapsa accesorie este pedeapsa ce poate fi aplicată persoanei fizice alături de pedeapsa închisorii, constând în interzicerea unuia sau a mai multor drepturi a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
Având în vedere drepturile care vor fi interzise inculpatului ca pedepse complementare, în baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen., instanţa a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. va fi executată numai în cazul în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă în urma anulării sau revocării.
A menţinut pedeapsa de 2400 RON amendă penală(240 zile-amendă*10 RON sumă corespunzătoare unei zile-amendă) aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. d) din C. pen., a recontopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii penale de 2400 RON, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare şi 2400 RON amendă penală.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei cu închisoarea, Curtea, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 din C. pen., a apreciat contrar susţinerilor părţii civile, că inculpatul A. poate fi reeducat şi reintegrat în societate prin aplicarea acestor dispoziţii legale, fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea, prin supravegherea conduitei sale pentru o perioadă de timp anume determinată de către instanţă, la formularea acestei concluzii instanţa având în vedere împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, în privinţa sa există reale posibilităţi de îndreptare fiind integrat în familie şi comunitate, iar pe parcursul procedurii judiciare nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, conduita sa procesuală reprezentând, mai degrabă, o modalitate de exercitare a dreptului la apărare. Contrar susţinerilor părţii civile, la individualizarea judiciară a executării pedepsei cu închisoarea instanţa nu poate avea în vedere ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia motivat de faptul că acest act de urmărire penală nu atestă comiterea de către inculpat a faptelor pentru care s-a declanşat procesul penal, fiind posibil ca la finalizarea urmăririi penale să fie dispusă o soluţie de netrimitere în judecată.
În plus, instanţa a constatat că inculpatul, în cursul etapei procesuale a judecăţii în apel, şi-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, astfel că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 91 alin. (1), lit. c) din C. pen.
Curtea, constatând că apelul formulat de către inculpatul A. este întemeiat sub acest aspect, a înlăturat din sentinţa penală aplicarea dispoziţiilor art. 60 din C. pen. referitoare la executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie iar, în baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei cu închisoarea şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2), lit. b) din C. pen. a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei or. Strehaia, jud. Mehedinţi sau în cadrul Primăriei com. Căzăneşti, jud. Mehedinţi, pe o perioadă de 90 de zile. La alegerea instituţiilor din comunitate în cadrul cărora inculpatul urmează a presta muncă în folosul comunităţii, altele decât cele din localitatea de domiciliu, instanţa a avut în vedere faptul că acesta a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii chiar împotriva reprezentantului legal al Primăriei com. Corcova, jud. Mehedinţi, existând astfel riscul ca îndrumarea şi verificarea modalităţii efective în care persoana supravegheată desfăşoară munca neremunerată în folosul comunităţii să nu poată fi realizată potrivit art. 51 alin. (9) din Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.
Pedeapsa amenzii penale se va executa potrivit art. 559 din C. pen., dispoziţiile primei instanţe în acest sens păstrându-şi valabilitatea, această sancţiune penală nefiind vizată de aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen., relevantă în această privinţă fiind decizia nr. 4/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (1), lit. a) şi alin. (3) din C. pen., când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, Curtea a constatat că prima instanţă în mod just a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale având în vedere, pe de-o parte, că infracţiunea de ultraj se regăseşte printre cele pentru care se poate dispune prelevarea de probe biologice iar, pe de altă parte, că o astfel de măsură, în raport cu gravitatea acestei infracţiuni şi împrejurările comiterii faptei care evidenţiază o periculozitate sporită a persoanei inculpatului, este proporţională cu scopul urmărit, respectiv prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, existând suficiente motive pentru a se lua în calcul o posibilă implicare ulterioară a inculpatului în săvârşirea unor infracţiuni dintre cele la care face referire art. 1 din Legea nr. 76/2008.
Mai departe, analizând declaraţia de apel formulată de către partea civilă B. sub aspectul modului de soluţionare a acţiunii civile, s-a constatat că aceasta vizează cuantumul daunelor morale, solicitând, în esenţă, majorarea acestora, întrucât suma acordată de prima instanţă cu acest titlu nu ar reflecta în mod corect suferinţa persoanei vătămate.
În ceea ce priveşte daunele morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, Curtea a reţinut, în acord cu instanţa de fond, că determinarea cuantumului acestora cade în sarcina instanţei în funcţie de un set de criterii stabilite pe cale jurisprudenţială, referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Ţinând cont de aceste repere, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei, fiind necesar ca aceste despăgubiri să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită.
Este adevărat că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu poate avea un caracter pur simbolic însă, în acelaşi timp, ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura sau compensa, pe cât posibil, suferinţele pe care le-a îndurat ori, eventual, mai trebuie să le îndure victima.
Examinând hotărârea primei instanţe din perspectiva criticilor formulate şi a aspectelor la care s-a făcut referire în alineatele anterioare, Curtea a constatat că sunt nefondate susţinerile părţii civile B. ce vizează cuantumul daunelor morale în condiţiile în care prima instanţă, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în cuantum de 10.000 RON, a avut în vedere, atât criteriile la care s-a făcut trimitere în precedent cât şi criteriul echităţii şi al proporţionalităţii, existând un just echilibru între prejudiciul suferit de victimă şi reparaţia acordată, instanţa de fond, la cuantificarea acestei reparaţii, având în vedere toate circumstanţele prezentei cauze, inclusiv cele la care a făcut trimitere apelantul parte civilă pe calea prezentei proceduri.
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că suma de 10.000 RON, acordată cu titlu de daune morale, este suficientă pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, neimpunându-se majorarea cuantumului acesteia astfel cum a solicitat partea civilă.
Aşadar, Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond nu suportă critici de legalitate şi temeinicie sub aspectul modalităţii de soluţionare a laturii civile în componenta referitoare la prejudiciul nepatrimonial invocat în cauză.
În final, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) şi (6) din C. proc. pen.
III. Recursul în casaţie.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, inculpatul A., considerând soluţia dispusă ca fiind netemeinică, fiind condamnat pentru o infracţiune necomisă, deoarece fapta cum a fost descrisă nu îndeplineşte elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de ultraj şi pentru o infracţiune neprevăzută de legea penală, invocând art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Pe latura civilă a fost abuziv obligat la plata de daune morale către persoana vătămată, deşi aceasta nu a fost victima unei infracţiuni şi nu a putut demonstra traumele suferite.
Recurentul inculpat a mai arătat că se consideră că este victima infracţiunii de represiune nedreaptă iar dosarul i-a fost făcut la comanda politică a primarului B. prin influenţele politice zonale pe care le are, deoarece în viaţa de zi cu zi sunt vecini şi nu au avut niciodată conflicte aspect care nu a fost avut în vedere de instanţe.
S-a mai arătat că referitor la condamnarea sa pentru infracţiunea de ultraj că ar fi bătut primarul este nedreaptă şi nelegală, întrucât fapta nu există, certificatul medico-legal prezentat de primar este fals şi obţinut pe omenie şi nu a fost supus expertizării de niciuna din instanţe.
În faza de urmărire penală nu i-a fost respecta niciun drept procesual, încălcându-se art. 16 din Constituţia României şi art. 6 din CEDO. Nu a avut parte nici de un proces echitabil, întrucât cererile sale au fost toate respinse, martorii propuşi de ele nu au fost niciodată audiaţi, şedinţele de judecată au fost nepublice, întrucât se judecau dimineaţa, iar procesul său era singurul pus numai după orele 12:00 când nu mai era nimeni pe la instanţă.
Cu privire la condamnarea sa pentru infracţiunea de violare sediu profesional a menţionat faptul că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Primăria este instituţie publică în accepţiunea art. 175 din C. pen., iar în incinta sa funcţionează serviciile publice de interes local conform prevederilor Legii nr. 215/2001 art. 73-77, motiv pentru care este netemeinic să fie considerat sediu profesional conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 44/2008 art. 5 şi Legii nr. 3/1990, art. 2 şi 42.
De asemenea a mai menţionat că a depus sesizări şi solicitări la birourile Primăriei Corcova, iar la niciuna nu a primit răspuns nici până în ziua de astăzi, deşi au trecut şi câte 3 ani de la înregistrare, precum şi alte precizări.
În raport cu aspectele de fapt şi de drept invocate consideră că se impunea luarea unei hotărâri juste, legale şi temeinice şi solicită admiterea recursul în casaţie.
La dosarul curţii de apel au fost depuse şi concluzii scrise ale intimatului B. prin apărător ales, aflate la filele x în sensul respingerii recursului în casaţie, ca inadmisibil, în principal, şi în subsidiar, nefondat, cu menţinerea hotărârii atacate.
S-a mai arătat că soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică sub aspectul stabilirii cuantumului pedepselor principale aplicate şi al modalităţii de individualizare a executării pedepsei rezultante. În mod corect instanţa de apel a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului, date fiind criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 alin. (1) din C. pen. astfel, stabilirea duratei ori cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitarea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea făptuitorului, care se evaluează după criteriile acolo arătate, acestea fiind luate în seamă în ordinea stabilită de legiuitor, au o importanţă egală în cadrul operaţiunii concrete de individualizare. Aşa cum a învederat şi în faţa instanţei de apel, pedeapsa aplicată trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii/gradul de vinovăţie, deoarece numai o măsură justă şi proporţională este de natură să asigure, atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.
S-a mai făcut referire la art. 437 şi 438 din C. proc. pen.
Raportat la natura juridică a recursului în casaţie, a arătat că acesta este o cale extraordinară de atac ce vizează numai aspecte/elemente de drept, or recurentul-inculpat nu aduce decât critici cu privire la starea de fapt şi probatoriu administrat în cauză.
Totodată, recurentul inculpat nu evidenţiază în mod concret elementele de nelegalitate ale hotărârii criticate, dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 438 din C. proc. pen., ci doar invocă nelegalitatea hotărârii în mod strict formal, prin aprecieri de natură pur subiectivă, ce vizează în esenţă nelegala condamnare definitivă pentru faptele reţinute în sarcina sa şi reevaluarea stării de fapt. Or, stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv instanţei de apel învestite să judece cauza raportat la caracterul devolutiv al apelului sub toate aspectele de fapt şi de drept, nefiind posibilă readministrarea probatoriului pe calea unei căi extraordinare de atac.
Scopul recursului în casaţie vizează îndreptarea erorilor de drept din deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, fără a se judeca pe fond cauza de către instanţa de casare.
În considerarea acestor argumente a solicitat respingerea recursului în casaţie, ca inadmisibil, în principal şi, în subsidiar, nefundat, cu consecinţa menţinerii hotărârii criticate şi obligarea sa la cheltuieli judiciare conform facturii serie şi număr: x din 05.03.2024 prin care se menţionează asistenţă şi reprezentare juridică conform contract numărul 1118 din data de 05.03.2024 în sumă de 500 RON (dosarul curţii de apel).
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 04 aprilie 2024.
În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 din C. proc. pen., acesta a atacat cu recurs în casaţie decizia penală nr. 50/2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost admis de către Curtea de Apel Craiova pentru alte motive decât cele invocate în prezenta cale extraordinară de atac.
De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele şi prenumele recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura inculpatului (fila x volum RC).
În ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează, atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modulului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei de admisibilitate analizate, se constată că doar aspectele privind lipsa laturii obiective a infracţiunii de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen., sunt întrunite condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (81) lit. c) din C. proc. pen., pentru care a fost condamnată definitiv inculpatul A. se circumscriu în conţinutul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."
Criticile vizând infracţiunea de ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. excedează cazului de recurs invocat, care vizează exclusiv ipoteza lipsei incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară) şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, inculpatul urmărind, în realitate, reinterpretarea materialului probator aflat la dosar, cu privire la această infracţiune.
Cu referire la infracţiunea de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen., sunt întrunite condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Magistratul asistente raportor opinează că cererea de recurs formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen. şi, în limitele menţionate, şi pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen.
În concluzie, a propus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. în limitele infracţiunii de violarea sediului profesional, prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 04 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 50/2024 din data de 18 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a trimis cauza Completului C10, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., s-a fixat termen la data de 30 mai 2024, pentru când se vor cita părţile, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al recurentului inculpat A..
Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Alineatul (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că, în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată următoarele:
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.
Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.
Totodată, cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului, domiciliul acestuia şi hotărârea care se atacă, deopotrivă, cererea fiind semnată de recurentul inculpat.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia, hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În motivarea cererii a arătat că, în fapt, prin rechizitoriul cu nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunile de ultraj şi violare de sediu profesional.
Prin sentinţa nr. 157/27.07.2023 a Judecătoriei Strehaia s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, în regim de detenţie şi amendă penală în cuantum de 2400 RON.
Ulterior, prin decizia nr. 50 din 18 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova a fost majorată pedeapsa, în apel, dispunându-se condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani şi termen de supraveghere de 3 ani şi amendă penală de 2400 RON.
Inculpatul a apreciat că soluţia dispusă este netemeinică, întrucât a fost condamnat pentru o infracţiune necomisă, (deoarece fapta, astfel cum a fost descrisă, nu îndeplineşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ultraj) şi pentru o infracţiune neprevăzută de legea penală [conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..], cu pedepsele maxime prevăzute de cele 2 infracţiuni.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei a arătat că a fost abuziv obligat la plata de daune morale către partea vătămată, deşi aceasta nu a fost victima unei infracţiuni şi nu a putut demonstra traumele suferite.
A susţinut că este victima infracţiunii de represiune nedreaptă, iar dosarul cu nr. x/2022 se datorează influenţelor politice zonale pe care le are primarul B., deoarece sunt vecini şi nu a avut niciodată conflicte cu acesta, aspect neluat în calcul de niciuna dintre cele două instanţe.
Cu referire la condamnarea pentru infracţiunea de ultraj, în sarcina sa reţinându-se că l-a bătut pe primar, a susţinut că este nedreaptă şi nelegală, întrucât fapta nu există, certificatul medico-legal prezentat de primar fiind fals.
A mai arătat că, în faza de urmărire penală nu i-a fost respectat niciun drept procesual, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţia României şi art. 6 din CEDO.
Totodată, a susţinut că nu a avut parte nici de un proces echitabil, întrucât toate cererile sale au fost toate respinse, astfel, că martorii propuşi de inculpat nu au fost niciodată audiaţi, şedinţele de judecata au fost nepublice şi stabilite a se lua numai după orele 12:00, când nu mai era nimeni în instanţă.
Cu privire la condamnarea sa pentru infracţiunea de violarea sediului profesional a menţionat faptul că sunt incidente dispoziţiile art. 225 din C. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. În acest sens a arătat că primăria este instituţie publică, în accepţiunea art. 176 din C. pen., iar în incinta sa funcţionează serviciile publice de interes local, conform prevederilor art. 73-77 din Legea nr. 215/2001, motiv pentru care este netemeinic sa fie considerat sediu profesional conform dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 44/2008 şi art. 2 şi 42 din Legea nr. 3/1990.
Concluzionând, a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie în sensul celor arătate.
Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei de admisibilitate analizate şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate, Înalta Curte a arătat prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.
Totodată, s-a constatat că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.
Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În cauză, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Înalta Curte a reţinut că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care, fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.
Astfel, doar analiza aspectelor antamate de recurentul inculpat A. sub aspectul neîntrunirii conţinutului constitutiv al infracţiunii de violarea sediului profesional prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen. pentru care acesta a fost condamnat, din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între faptele săvârşite şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului inculpat nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de normele de incriminare, se circumscriu în mod formal cazului de casare invocat, care vizează exclusiv ipoteza lipsei incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară) şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
Criticile vizând infracţiunea de ultraj, comisă în formă continuată, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 şi art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. excedează cazului de recurs invocat, deoarece vizează temeinicia situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel şi implicit modul de apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză (recurentul invocând împrejurarea că certificatul medico-legal emis pe numele părţii civile este fals şi obţinut ilegal, deoarece nu a fost supus expertizării de niciuna dintre cele două instanţe) nu sunt aspecte care să vizeze lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, astfel că nu pot fi valorificate în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, necircumscriindu-se cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici vreunui alt caz de recurs în casaţie.
Totodată, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel şi din perspectiva laturii civile a cauzei, fiind nemulţumit de faptul că a fost obligat la plata de daune morale către partea vătămată, deşi aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nu a putut demonstra daunele suferite.
Şi aceste critici excedează cenzurii pe calea recursului în casaţie, al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Ca urmare, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul L. împotriva deciziei penale nr. 50/2024 din data de 18 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători.
Totodată, a fixat termen la data de 30 mai 2024 pentru când se vor cita părţile şi se va încunoştinţa telefonic apărătorul ales al recurentului inculpat.
La termenul de astăzi, 30 mai 2024, preşedintele completului a procedat la verificarea identităţii recurentului inculpat A., cartea de identitate a acestuia, în fotocopie, fiind ataşată la dosarul cauzei.
Recurentul inculpat A. a susţinut că nu are posibilităţi financiare pentru a-şi angaja un avocat, întrucât are o pensie de 49 RON şi suferă de cancer. Din acest motiv, primăria i-a eliberat un set de acte pentru a dovedi că primarul i-a făcut acest dosar, deoarece casa sa, alcătuită din două camere, se află în vecinătatea locuinţei primarului, înscrisuri pe care doreşte să le depună la dosar în susţinerea căii extraordinare de atac.
Preşedintele completului a pus în vedere recurentului inculpat A. că prezenta cauză se rejudecă doar în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, respectiv în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen. şi se analizează numai în baza actelor dosarului.
Recurentul inculpat A. a susţinut că a intrat în sediul primăriei pentru a-i fi eliberate nişte acte pentru a-şi construi o bucătărie şi o baie, însă primarul i-a spus că îi va da actele necesare doar dacă recunoaşte că a produs accidentul rutier în urma căruia a decedat o persoană.
A solicitat admiterea recursului în casaţie, întrucât este nevinovat.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 04 aprilie 2024, Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de inculpat, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Prealabil analizei recursului în casaţie al inculpatului se impune a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.
Totodată, pe calea recursului în casaţie nu se pot reevalua mijloacele de probă administrate şi nici nu se poate avea în vedere schimbarea încadrării juridice stabilite.
Prioritar analizei concrete a criticii formulate de către recurentul inculpat A. cu privire la infracţiunea de violare a sediului profesional prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen. se impun câteva aspecte de ordin teoretic cu privire la această incriminare.
Astfel, incriminarea nu are corespondent în C. pen. anterior sau în legile speciale, fiind o incriminare nou introdusă în C. pen. în vigoare, protecţia penală fiind în acord cu art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Obiectul juridic al incriminării constă protejarea atât a sediilor persoanelor juridice, cât şi sediile în care îşi desfăşoară activitatea profesională persoanele fizice autorizate, faţă de acţiunile de pătrundere în acestea, fără drept.
Subiectul activ al infracţiunii îl reprezintă orice persoană, iar sub aspectul condiţiei de tipicitate obiectivă aceasta are loc, fie prin acţiunea de pătrundere în sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională, fie prin refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite.
Refuzul de părăsire are ca situaţie premisă iniţială existenţa consimţământului persoanei îndreptăţite ca făptuitorul să se afle în sediul respectiv, consimţământ care la un moment dat a fost retras, prin cererea expresă de părăsire a sediului, formulată de către persoana îndreptăţită.
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de apel sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen. violarea sediului profesional a constatat că şi cea de-a doua acuzaţie reţinută în sarcina inculpatului este confirmată de probatoriul administrat în cauză, din declaraţiile persoanei vătămate şi din cele ale martorilor G., I., J. şi H. rezultând cu suficientă claritate că inculpatul, la solicitarea expresă şi repetată a persoanei vătămate de a părăsi biroul, a refuzat să dea curs acestei solicitări. În dezacord cu punctul de vedere exprimat de apărare, instanţa a constatat că cererea formulată de către persoana vătămată în sensul părăsirii biroului de către inculpat a avut un fundament obiectiv, încadrându-se în nevoia de a proteja viaţa privată în componenta sa profesională, în condiţiile în care inculpatul, anterior formulării acestei cereri, a adresat persoanei vătămate cuvinte ofensatoare şi ameninţări cu acte de violenţă, ameninţări pe care le-a şi materializat. Or, în aceste împrejurări, nu se poate constata că inculpatul s-a deplasat în biroul persoanei vătămate pentru rezolvarea unor interese legitime, ci, mai degrabă, pentru a declanşa un nou conflict cu aceasta, conduită care conferă cererii formulate de persoana vătămată, de părăsire a spaţiului în care îşi desfăşura activitatea profesională, un caracter legitim, justificat. Este adevărat că posibilitatea unei persoane de a se afla într-un anume spaţiu accesibil publicului poate atrage inexistenţa cerinţei esenţiale a infracţiunii în cazul unui refuz de părăsire a acelui spaţiu, chiar dacă refuzul este adresat unei persoane îndreptăţite, însă această ipoteză nu este incidentă în cauza de faţă, întrucât inculpatul nu s-a deplasat în biroul persoanei vătămate pentru a beneficia de un serviciu public ci, aşa cum rezultă fără echivoc din probatoriul administrat în cauză, pentru a declanşa o nouă stare de conflict, context în care acţiunile sale au dobândit un caracter ilicit, cererea expresă de părăsire a spaţiului reprezentat de biroul persoanei vătămate fiind, în această împrejurare, îndreptăţită iar refuzul inculpatului de a da curs unei astfel de cereri în afara cadrului legal.
Înalta Curte constată că instanţa de apel în ceea ce priveşte infracţiunea de violare a sediului profesional prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen., ca şi prima instanţă a stabilit în esenţă baza factuală în sensul că inculpatul A. care în data de 28 septembrie 2021, în jurul orei 15:00 se afla în sediul Primăriei Corcova, a refuzat fără drept să părăsească biroul persoanei vătămate primarul B., la solicitarea expresă şi repetată a acesteia din urmă, ceea ce întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale incriminării menţionate.
Totodată, instanţa ordinară de control judiciar a analizat în contextul cauzei condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de violare a sediului profesional prev. şi ped. de art. 225 alin. (1) din C. pen., reţinând că sub aspectul elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni s-a realizat în cauza de faţă prin refuzul explicit al inculpatului de a părăsi biroul persoanei vătămate la solicitarea expresă a acesteia din urmă.
Instanţa a reţinut că în cauză, pentru motivele expuse în cuprinsul prezentei hotărâri în analiza apărărilor formulate de către inculpat, este îndeplinită cerinţa esenţială a elementului material care presupune că refuzul de părăsire să fie fără drept.
Urmarea imediată este reprezentată de producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării dreptului la inviolabilitatea sediului profesional al persoanei vătămate.
Legătura de cauzalitate, în cazul unei infracţiuni de pericol abstract, rezultă din însăşi săvârşirea faptei prevăzute de norma de incriminare.
Înalta Curte consideră că în contextul cauzei, biroul primarului B. aflat în cadrul Primăriei Corcova, constituie sediul profesional al unei persoane juridice de drept public, aflată sub protecţia juridică a art. 225 din C. pen., dar şi în accepţiunea art. 189 din C. civ., aşa încât fapta inculpatului A. de a refuza părăsirea biroul primarului aflat în cadrul primăriei, (aceasta din urmă fiind o instituţie publică care se circumscrie şi art. 176 din C. pen.), deşi persoana îndreptăţită i-a solicitat în mod repetat să părăsească biroul, constituie infracţiunea de violare a sediului profesional.
Altfel spus, în raport, cu cele menţionate, motivul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A. cu privire la infracţiunea de violare a sediului profesional prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen., indicând prevederile art. 73-77 din Legea nr. 215/2001, art. 5 din O.U.G. nr. 44/2008 şi art. 2 şi 42 din Legea nr. 3/1990, acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea, primele fiind abrogate, iar toate celelalte prevederi nu au legătură cu situaţia de fapt concretă cu privire la infracţiunea menţionată, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 50/2024 din data de 18 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Înalta Curte nu a făcut aplicarea art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. cu privire la obligarea inculpatului A. la plata sumei de 500 RON, conform facturii seria şi număr:x din data de 05.03.2024 emisă de avocat M., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând asistenţă şi reprezentare juridică, împuternicirea avocaţială aflată la dosarul curţii de apel, având şi menţiunea formular, depunere concluzii în dosar, pentru cauza indicată având ca obiect recurs în casaţie, precum şi reprezentarea la Curtea de Apel Craiova, către partea civilă B., întrucât apărătorul menţionat nu a depus o împuternicire pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a lipsit şi nu a formulat nicio cerere în faţa instanţei supreme care să se circumscrie asistenţei sau reprezentării intimatei părţi civile, care şi aceasta a lipsit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 50/2024 din data de 18 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2024.