Hearings: November | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 371/2024

Încheierea nr. 371

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 24 octombrie 2023, sub nr. x/2023, petentul condamnat A. a formulat contestaţie la executare, invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În cuprinsul cererii a solicitat "corectarea unor greşeli în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022, având în vedere că a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare, adăugându-i-se un spor de 5 luni de închisoare, în total având de executat 4 ani şi 2 luni închisoare".

La termenul de judecată din data de 22.11.2023, la interpelarea instanţei, petentul A. a arătat că prin cererea formulată solicită contopirea tuturor pedepselor aplicate şi stabilirea unei pedepse rezultante finale, din care să se deducă perioada executată, urmând a se emite un nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Instanţa, faţă de precizările petentului, a apreciat că acesta solicită modificarea pedepsei, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, prin raportare la dispoziţiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen., a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piatra Neamţ.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 863 din 06 decembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul penal nr. x/2023, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de contopire a pedepselor formulată de contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Focşani.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (2) C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. Având în vedere că petentul A. se afla încarcerat în cadrul Penitenciarului Focşani, instanţa a apreciat că Judecătoria Focşani este instanţa competentă să soluţioneze cererea petentului de contopire a pedepselor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 18.03.2024 sub nr. x/2023 iar prin sentinţa penală nr. 498 din 29 aprilie 2024 pronunţată de Judecătoria Focşani, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect alte modificări ale pedepsei, privindu-l pe condamnatul A., în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscriptie se află locul de deţinere. Totodată s-a reţinut că, prin Decizia nr. 15/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit faptul că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate. Aşadar, Judecătoria Focşani a reţinut că petentul A. a fost condamnat de Judecătoria Piatra Neamţ, iar la data formulării cererii de modificare a pedepsei era încarcerat în cadrul Penitenciarului Miercurea Ciuc, astfel cum s-a apreciat că rezultă din situaţia mutărilor petentului şi din susţinerile acestuia în faţa instanţei de judecată.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar la Judecătoria Miercurea Ciuc, care, prin sentinţa penală nr. 433 din 21 iunie 2024, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Miercurea Ciuc şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Focşani. Totodată, conform art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Miercurea Ciuc prin raportare la dispoziţiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen.., precum şi la decizia nr. 15/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. În acest context, a reţinut că ultima hotărâre de condamnare cu privire la petent a fost sentinţa penală nr. 606/11.09.2023 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin neapelare la data de 10.10.2023, instanţa de executare a ultimei hotărâri fiind Judecătoria Piatra Neamţ. Totodată, s-a reţinut că din cuprinsul fişei A.N.P. privind situaţia mutărilor deţinutului rezultă că petentul se afla încarcerat în cadrul Penitenciarului Focşani atât la data consemnată pe cerere - 18.10.2023 şi confirmată de ştampila aplicată la oficiul poştal, cât şi la data înregistrării cererii la Judecătoria Piatra Neamţ, respectiv 24.10.2023.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Focşani este instanţa competentă să soluţioneze cauza referitoare la condamnatul A., motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin cererea formulată, condamnatul A. a solicitat contopirea tuturor pedepselor în a căror executare se află în baza hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022 ale Judecătoriei Piatra Neamţ.

Faţă de conţinutul cererii condamnatului, având ca obiect contopirea unor pedepse, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 585 C. proc. pen., care, în alin. (2), stipulează că instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

În ceea ce priveşte instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al condamnatului, se observă că, prin Decizia nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii s-a statuat că "instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate".

În acest context, din verificările efectuate (procesul-verbal aflat la dosarul Înaltei Curţi) rezultă că, la data de 18 octombrie 2023, respectiv la data formulării cererii de contopire a pedepselor, condamnatul A. se afla încarcerat în cadrul Penitenciarului Focşani. Aceeaşi concluzie poate fi desprinsă şi din cuprinsul fişei A.N.P. privind situaţia mutărilor aflată la dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Focşani dar şi din susţinerile petentului condamnat care, participând la soluţionarea prezentei cauze prin videoconferinţă din cadrul penitenciarului Focşani, a precizat că la data formulării cererii de contopire a pedepselor se afla încarcerat în cadrul penitenciarului Focşani.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Focşani, instanţă căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Focşani, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2024.